Experiente sublime prin care l-am simtit pe Dumnezeu
 

Nu stiu cum sa descriu mai bine ceea ce vreau sa reprezinte topicul de fata. Asa ca ma voi folosi (abuziv) de postarea unui coleg.

La asta ma refer. La momente cand l-am simtit pe Dumnezeu. De obicei aceste experiente sunt insotite de plans si nu se senzualitate asa cum ne-am astepta.

O noua capcana pentru cei mandri.

De ce? Eu nu cred ca asta reprezinta. Eu nu cred ca am marturisi "bunatatile" de care beneficiezi prin "conectarea" la Dumnezeu e neaparat o ispita. Poate reprezenta, dar tocmai de aceea avem ratiune.

Dupa cum spui si tu "poate reprezinta". Ramane de vazut. :4:

As zice ca Ovidiu are dreptate
mai cu seama pentru ca noi nefiind vazuti cum sint calugarii -adica cu anume respect si cedibilitate poate apare un sentiment de invidie din partea celor care nu au simtit nimic deosebit si care poate se considera mai indreptatiti .

Alteori trairiile pot fi evidente pentru cel caruia i se daruiesc insa altii cu mai putina experienta le pot inertpreta sau nega si atunci este mai bine sa fie tainuite ,
dezvaluite eevntual intr-un crec mic in care ai incredere ca sint intelese si apreciate spre lauda lui Dumnezeu.

Insa nu intotdeauna astfel de revelatii prin traire sint insotite de plins , exista o mare diversitate.

Insa chiar daca unele sint vazute ca fiind o rasplata ele totusi sint un cadou iar de cele mai multe ori chiar o fringhie de salvare in situatii mai grele.
Altele pot fi ca o incurajare sau pentru a capata (inca) o certitudine.

Am avut revelatia ca Dumnezeu exista cand am citit cartea Sfantul Inchisorilor, despre viata lui Valeriu Gafencu.

Dupa ce am vazut ca viata unui om poate fi schimbata inr-un mod atat de frumos prin prezenta Domnului am inceput sa simt prezenta lui.

Aceste revelatii sunt greu de explicat pentru ca sunt lucruri intime si in general oamenii te judeca gresit daca le povestesti.

Am simtit dragostea Domnului in biserica prin intermediul preotului care s-a comportat foarte frumos, atat la spovedanie cat si la nunta.

Am mai simtit aceasta dragoste cand, impreuna fiind cu sotul meu in biserica, in timpul predicii, mi s-a intamplat un lucru ciudat, parca cineva imi spunea ca daca voi avea un baiat sa se cheme Emanuel, sotul meu mi-a spus la iesirea din biserica ca si el a avut exact acelasi gand.

Aceste revelatii sunt extrem de rare si tocmai de aceea trebuie pretuite.

Corect!
Asadar, spre folosul lor (ca s-or trezi, cumva, dupa ce posteaza) dar si al celor care le vad ratacirea, spre luare aminte.

Dar mai e un aspect, pe care nu l-ai amintit, din pacate.
Nu-l voi aminti, atunci, nici eu.

Ar fi de folos ca initiatorul topicului sa ne impartaseasca din experienta sa.
Daca este un lucru rau acesta, cum putem sa atragem si alte persoane spre credinta, daca nu vrem sa impartasim celorlalti cum a lucrat D-zeu in viata noastra?

Imi cer scuze daca am smintit pe cineva. Clar nu asta a fost intentia mea. Eu nu m-am referit in nici un caz la parasiri ale trupului sau la exaltari, lucruri caracteristice celor cu adevarat sfinti. Eu ma refeream la experinete de genul rugaciunii prin care am ajuns la constientizarea micimii noastre si a maretiei lui Dumnezeu. La experiente in timpul carora am putut "gusta" o particica din minunea rugaciunii. Cand am fi vrut sa ii multumim din toata fiinta noastra lui Dumnezeu pentru tot. O fractiune de secunda cand am intrezarit ceva din maretia lui Dumnezeu.
Nu cred ca eu un motiv de mandrie.
Si ca sa raspund la postarea unde se spunea sa povestesc o astfel de experinta. Nu sunt atat de induhovnicit. Chiar nu sunt. Si nu o spun cu falsa smerenie. De altfel sunt destul de evidente patimile mele: se vede ca sunt mandru, se vede ca imi place sa ma contrazic, se vede ca sunt destul de intolerant, se vede vad mereu paiul din ochiul celuilalt. Stiu cat sunt de grave patimile astea si la ce duc. Am perioade in care imi propun sa incetez. Dar imi iese intr-o anumita masura si dupa ma ia valul. Nu am sa povestesc ceva ce poate parea extraordinar. Dar am avut momente care m-au... nu stiu cum sa spun, doar ca au lasat semne. Si cand am vazut postarea lui Ioan mi s-a parut ca e genul de experienta care ne da o "monstra" din viata vesnica. Multi oameni se pot sminti sau pot fi dezamagiti de recompensa vietii vesnice. Cum adica "Iar viaţa veşnică aceasta este: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis."? Nu este reprezentata de placerile vietii de aici? Ce o fi asa de impresionant in a-L cunoaste pe Dumnezeu. Experientele mele de genul acesta au fost extrem de putine. Doua sau trei. Ar putea parea ciudat ca fiind atat de impresionate nu imi amintesc nici macar numarul fiind atat de putine. Poate. Dar toate au avit aceeasi desfasurare, de aceea nu imi amintesc numarul. De fapt nu asta e important. Desfasurarea a fost de felul urmator: cadere in pacat, constintizare ca fara Dumnezeu nimic nu se poate (constientizare rationala si nu bazata pe credinta, deci clar lipsea un element esential pentru inceput), rugaciune prin care ceream iertare, ceream apropiere de Dumnezeu (evident un element esential, pe care rational ti-l poti impune cand te rogi, dar efectul vine doar din inima si daca nu ai suficienta vointa nu iti iese) si in acelasi timp, pacatos fiind ceream si cele lumesti. Dar toate nu ma faceau decat sa constientizez pacatosenia si micimea mea. Si in acelasi timp maretia lui Dumnezeu. Asta ma pacea sa plang faca sa ma pot controla. Linistea din plans? Si in acelasi timp zbucim? E greu de spus. Cum sa iti doresti sa plangi? Dar am zis ca asta s-a intamplat de putine ori. De extrem de putine ori. Si Doamne am mai incercat. Dar nu vine.
Poate ca sunt egoist. Poate ca de fapt cautam o "reteta". Nu stiu.

Nu stiu daca ceea ce am trait eu se poate numi revelatie...
dar sunt intr-adevar lucruri intime care pentru altii nu ar avea nici pe departe aceeasi valoare, sau ar parea fara nicio noima. De aceea nu cred ca e o idee buna sa povestim. Daca vine in mod firesc in alt context, e altceva.

In plus, nu stiu cum pot sa atragi pe cineva la credinta... poate doar prin exemplul personal, de zi cu zi, trait si nu vorbit/ povestit...

O experienta sublima din copilarie.
Era noapte, in 1997 martie. Bunicul imi spunea o poveste, dormeam in seara aceea cu el.
Deodata casa a inceput sa tremure, sa se clatine. Nu am reactionat, mintea mea s-a golit brusc, nu mai experiemntasem sa fuga pamantul de sub picioaare, sa se unduie in adancuri, simtit.
Bunicul a strigat "cutremur! afara!" si a pornit spre usa. Am fugit, neintelegind cuvantul "cutremur" dar simtind ca e ceva rau, periculos. Am luat-o inainte, prin tinda. dar pamantul s-a clatinat tare, am ramas socat pe loc, stuporat. Deasupra era o grindina arcuita, o bolta din piatra si caramida. S-a desprins, sute de kilograme de moloz... peste mine...
Atunci bunicul, care ajunsese langa ceilalti ai casei, adunati sub caisul din mijlocul curtii, m-a vazut, s-a dezmeticit primul. A sarit si m-a prins in brate. In jurul meu caramizi, piatra, mortar. Pe mine nu cazuse nici una. Zidul cazuse pe tot locul dar pe mine nici una. Nici o atingere.
Tata tinea caisul cel mare in brate si, pentru prima data de cand ma nascusem, pentru prima data il auzeam pe tata, ateul, cel care nu se inchina si nu mergea la biserica si nu spunea rugaciuni, l-am auzit pe tata spunind: "Doamne, ai mila de noi, de copilasii mei!"
Si Domnul a avut. Cutremurul a incetat, la scurt timp.
A fost o experienta sublima. Nu stiam ca tatal meu era un om atat de bun, de puternic.
Slava lui Dumnezeu pentru toate! AMIN+

Dupa un an, tot primavara, tata ma ia cu el sa cumparam un purcel dintr-un sat vecin. Mergem cu o caruta, imprumutata de la un cioban, de acasa din sat, urmind ca seara sa ii ducem caruta la stana, langa sat, la grajdurile C.A.P.
Noaptea, la intoarecere, cand ne apropiem de stana, la intrarea in vale (de-o parte si alta a soselei lacul a carui fata intunecata e mangaiata ici-colo, valurit de vantul firav al primaverii, de razele lunii) se repede la noi o haita de caini.
Caii se sperie si pornesc in fuga. Tata se ridica in picioare, trage tare de haturi, dar caii nu mai asculta, speriati de larma cainilor fug de rup pamantul, puterea lor copleseste forta bratelor tatii, hamurile risca sa se rupa.
Caruta zboara in noapte, caii se reped in valea adinca, rotile uruie inspaimantator, cainii sunt acum aproape, fapturi infioratoare, caini mari ciobanesti, dulai negri in haita, vreo 10, gata sa sfasie.
Caii nu mai pot fi stapaniti, eu sunt ingrozit, nu stiu ce sa fac. Tata imi striga: "asaza-te pe burta, stai pe burta in caruta, tine-te bine de scanduri!" Cu biciul in mana, tata loveste cainii in stanga si in dreapta, cainii sar pe caruta, dau sa urce, se agata cu labele, aud zgarieturile ghiarelor lor pe lemnul carutei, sunt fiare salbatice, neimblinzite. Caruta scartiie, oistea se ridica amenintator in sus, caii necheaza salbatic, galopul e nebun. "Se rupe oistea! striga tata, sar rotile, tine-te bine, stai pe burta, tine-te de lemne!" il mai aud pe tata strigind. Iau purcelul in brate... tace malc... un grohait scurt, usor, ca un salut... e cald si moale... e bland...
Tata se urca pe marginea carutei, se inalta si sare. A prins calul din stanga de coama, striga tare hoooo-hooooo-hooooo, trage cu putere de cal. E o iapa solida, inalta, tanara, ea conduce pe masculul tanar din dreapta ei.
Caii se opresc, domoliti acum. Tata sare in caruta si imparte lovituri in stanga si in dreapta. Cainii sunt mai rapizi, ataca din toate partile dar tata face inca fata. Caii se rotesc in cerc, nervosi. Se ridica in doua picioare, fornaie, se agita intruna. Tata racneste la caini, loveste. Doamne! Cand se termina odata?
Deodata vad norii albastri... O lumina calda mangaie bolta cerului... Noaptea dispare o clipa, ori mie asa-mi pare. Nu mai e noapte cu bezna, e o noapte cu lumina care invaluie toata bolta. Albastru de neuitat... Albastrul noptii aceleia, bolta cerului luminata parca zambeste, rade... Purcelul nu mai misca. Tata continua sa loveasca, asa ca prin vis... tot mai rar... Cainii se mai reped, vreo doi-trei, apoi pleaca, fug, se risipesc ...
tata ramane in picioare... gafaie ... sopteste ceva ce nu inteleg... nu aud ce spune, privesc cerul...
Se lasa noaptea, din nou. Deoadata se aude un scartait de usa masiva. O voce groasa, de barbat masiv, musai nebarbierit, zguduie linistea: "Care esti, ba?"
Gata. S-a terminat.

Purcelul a crescut frumos. Stirul i l-am cules eu toata vara. In aprilie, cand a venit viscolul de ne jucam cu saniile pe casa, l-am luat in casa pe purcel, noi copiii frumos ne-am jucat cu el, cu mult drag.
Am plans cand l-au taiat, de Craciun. Tata a vrut sa stau aproape, sa vad totul, tot...
Imi amintesc si acum caltabosii, vecinele gurese care o ajutau pe mama la bucatarie, paharul cu vin rosu, carnatii si gogosarii. tata povesteste amuzat, nu stiu ce nazdravanie a unui prieten din facultate, mama e toata o floare, un chip de lumina, eu cant usurel un colind...

Doamne, neasemuita Lumina Ta care se veselea atunci, razind peste cerul noptii aceleia, peste urletul cainilor, peste copilul care tinea strans in brate un purcel!...
Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!...

1977, dar am înţeles. Am făcut corectura doar pentru cei mai tinerei care n-au simţit grozăvia aia.

Mie mi se intampla un lucru ciudat.
Domnul, in bunatatea lui mi-a dat diferite semne prin care ii arata necredinciosei ca e alaturi si nu o va parasi niciodata, prin care o incredinta de intreaga purtare a Sa de grija. Minuni prin care S-a proslavit Domnul, sfintii Lui, lucrurile mainilor Lui.
Am fost tentata sa povestesc si altora aceste situatii, dar de fiecare data cand deschideam gura sfinteam ca saracesc. Ceva se departeaza de la mine. Discutam odata cu cineva pe margina sentimentelor acestora si acela mi-a spus"O taina e taina".
Din asta am inteles ca anumite intamplari personale au caracter de taina, adica cunoscatorii ei trebuie sa fie doi : Domnul si tu.Uneori le impartasesc si duhovnicului. Dar oamenilor nu trebuie impartasite. De ce? Nici eu nu stiu. Poate trebuie impartasite doar anumitor oameni, sau in anumite situatii sau dupa anumita perioada de timp. Sau poate nimanui, niciodata.
Intamplari minunate am avut destule(astea sunt diferite de trairi).
Am mai povestit cea cu porumbeii din centru care se inchinau in fata icoanei Maicii Domnului.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...light=pasarile,
sau cea cu accidentul de masina, din care am scapat teferi ptr rugaciunile Sfintilor inchisorilor.
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ht=aiud&page=4.

Cine-i Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?

Sa le aduni intr-o carte, frate Cezar. Merita. Plus talentul cu care le povestesti. Ai avut o viata plina si ai de unde povesti. Domnul sa-ti lumineze si "pana" cu care scrii!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Scapatul de moarte este doar temporar,pana la urma toti suntem datori cu o moarte;insa minunea de a scapa de moarte macar si temporar iti creste sansele de a mai face niste fapte bune sau a te pocai.
Macar inca un an de fapte bune si rugaciuni,macar inca doi...tot inseamna mai mult in fata judecatii decat asa brusc.

Exact ca studentii mai lenesi care se bucura enorm ca examenul nu se mai tine azi ci maine,sarmanii se bucura ca va mai fi inca o zi in care mai pot invata ceva din cursul acela!Datorita acestei amanari si ei pot lua examenul!

Citind si eu cele doua scurte povestiri,mi-am imaginat cum ar fi daca Ioan Cezar s-ar apuca de scris si as citi din noul lui roman?
Intr-adevar,cele scrise de dansul iti merg la suflet.

Macar un blog cu povestiri...

Eu o cumpar prima cartea.:)

Ma inscriu al doilea.

Foarte frumoase povestiri...si deosebit e si faptul ca parca le-ar asterne pe hartie, copilul Ioan cezar, cu suflet curat. Cat de frumoasa e copilaria, si de curata!

O carte,un blog...sunt chiar idei minunate!

Frumoasa ideea topicului, si chiar citind putinele marturii...te fac sa meditezi poate si mai mult la cat de bun e Dumnezeu, si la cat de mult si frumos ne iubeste.

Legat de scopul acestui topic, chiar cunosc pe cineva care auzind cele spuse de cineva care il cunoscuse pe Dumnezeu intr-un mod special, intr-o anumita perioada a vietii....a ales sa se retraga la manastire, pentru a simti si el macar ceva din ce a auzit, pentru a isi dedica viata lui Dumnezeu.

Doamne ajuta!

Imi istoriseste un amic o discutie intre doi cersetori, la care a asistat involuntar.

- Ma, L-am vazut pe Dumnezeu!
- ?...
- Da, ma ... ce, nu crezi?
- Cand ba?
- Azi.
- Unde?
- In parc.
- Aoleu!... In parc, zici? te cred ma, daca zici ca era in parc, te cred, ca mi-a mai povestit unu ca L-a vazut tot in parc. Si ... cum era, ma?
Fericitul a tacut cateva clipe, s-a imbujorat si a zis:
- Ma, era ... frumooos ma, frumooos tare de tot!...
- Cum ma? Cum era, ma?
- Uite-asa, spuse fericitul, aratind cu mainile amandoua, cu degetele raschirate si fata luminata de un suras mare.
- Cum ma? ce arati cu mainile, asa? Ce, era ca un ... peste?
- Niet! ce prostie... Era... Era frumos ca o paine mare, ma! Ca o paine de aur ma, uite-asa de frumos era!... si reia gestul, fericit, de parca tinea chiar atunci o paine mare, aurie, in maini...

Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie, Doamne!

Ce frumos!!

suberba povestire :)

apropo de impartasit experiente
 

dupa ce m-a descoperit Sfantul Protector si anume Sfantul Antonie Cel Mare am simtit pentru cateva momente ca trebuie sa fac ceva si anume sa scriu o carte despre minunile din zilele noastre,pentru ca fiecare dintre noi le traim odata si-o data.de aceea as vrea sa deschid un topic pentru ca fiecare sa impartaseasca trairile cu Dumnezeu si cu Sfintii,sa adunam cat mai multe si sa o publicam(sau sa o public).Poate in acest fel mai adunam si noi oile ratacite,poate ca le trebuie ceva de genul asta,trairi,povestiri reale din zilele noastre.De la rodul rugaciunii pana la intalnirea cu Sfintii in vis sau in realitate.Credeti ca e ok sa fac un asfel de topic si sa incerc sa scriu o astfel de carte.astept raspuns.multumesc