Poveste interactiva
 

Buna ziua.
As dori sa va propun un "exercitiu" interesant.
Am scris o poveste, inspirata din diverse situatii pe care le-am auzit in viata reala, si mi se pare interesant ca dvs, ceilalti forumisti, care doriti, sa scrieti continuarea povestii, cum o vedeti dvs.
Mentionez ca toate personajele sunt fictive, situatiile si evenimentele fiind doar inspirate din viata reala a mai multor persoane si familii.
Imi cer scuze daca deranjez pe cineva, intr-un fel sau altul.
Daca administratorul nu este de acord cu aceasta propunere il rog sa stearga postarea si sa nu ma sanctioneze, de data asta.

Povestea unui om sarman
 

Bucuresti, Romania, sfarsitul secolului 20 – inceputul secolulului 21.
Ionica are 18 ani, termina scoala profesionala si se angajeaza la o fabrica de incaltaminte. Mama lui, Maria, venita dintr-un sat uitat de lume, a lucrat si ea intr-o fabric aceausista pana cand aceasta s-a inchis, iar acum lucreaza femeie de serviciu la bloc. Tatal, muncitor pe santier, a suferit un accident care l-a incapacitate, a dat in patima betiei, si pana la urma si-a parasit familia si a plecat in satul de unde venise. Ion mai are o sora, Georgiana, care prin clasa a opta s-a maritat cu un tigan si a plecat de acasa; dupa cativa ani s-a intors acasa la ai ei, cu un copilas. Apoi s-a angajat vanzatoare la un stand in angro, s-a apucat de comert cu Turcia pana la urma si-a gasit un amant cu bani, de etnie roma, profesie camatar. Dar , cu ceva timp in urma acesta a fost arestat, insa cu ajutorul relatiilor pe care le avea reuseste s-o ajute pe Gina sa-si gaseasca de lucru afara, de unde ii mai trimite mamei cate o suta de euro, cand si cand.
Ion o cunoaste la fabrica pe Ana si se casatoreste cu ea. Locuiesc cu totii in apartamentul de 2 camere al mamei, dat de Ceausescu. La inceput cei doi trec prin momente grele acolo, la fabrica, unde meseriasii mai batrani, de teama privatizarii si a unei eventuale restructurari, incearca sa le faca zile fripte tinerilor, sa nu le “fure” meseria si sa le ia locul.. Dar, harnici si muncitori, Ion si Ana, invata meserie si sunt pastrati in functie. Alti tineri, insa, nu prea au chef de munca si sunt pusi pe tras chiulul si chiar pe furtisaguri. Cei doi insa trudesc din greu, fac ore suplimentare, in speranta ca vor strange bani sa-si ia o casa si sa-si intemeieze o familie. In primii ani de casnicie, Ana ramane gravida de cateva ori, dar renunta, in speranta ca vor veni vremuri mai bune. Insa, cu toate ca in primii ani de privatizare fabrica merge bine si sunt vanzari bune, la un moment dat situatie incepe sa scartiie, probabil si datorita furtisagurilor la nivel mai inalt care au loc.
Statul da o lege prin care se da mamelor o indemnizate mai buna decat salariul minim, si multe femei se hotarasc sa faca copii, printre care si Ana, mai ales ca la ultimul avort avusese ceva complicatii. Si asa vine pe lume Ionut, primul copil al familiei. Inainte sa se termine concediul de doi ani, Ana ramane din nou insarcinata si, cum lucrurile nu mergeau tocmai bine la fabrica, cei doi hotarasc ca ea sa ramana in continuare acasa si aduce pe lume si o fetita.
Intre timp, la fabrica, Ion constata ca el munceste din greu in timp ce colegii lui se tin de prostii. Insa, ca un bun camarad, nu zice nimic. La un moment dat insa acestia incearca sa-l corupa si pe el intr-o actiune mai de amploare, insa, de teama sa nu fie prea riscant, el nu se baga, nici macar sa ii acopere. Acestia de teama sa nu-i dea de gol, ii insceneaza si lui un furt. Are noroc ca directorul il stie de mult si ii ia apararea. Insa multi oameni sunt dati afara, vin altii fara experienta, se iau com,enzi mari pentru a recupera handicapul creat, iar Ion trebuie sa traga si pentru ceilalti. Insa firma are datorii mari si nu mai poate plati cum trebuie orele suplimentare, si se aplica principiul “bate boul care trage”. La un moment dat, fetita se imbolnaveste, Ana trebuie sa se interneze cu ea in spital, si nu are cine sa stea cu Ionut. Bunica munceste in Pipera, pleaca la 6 dimineta si mai vine seara, Madalin, fiul Ginei, e la scoala, dar cand nu are chef, umbla pe strazi si cerseste tigari si bani. Parintii Anei stau tocmai la Chisinau, iar tatal a aflat de curand ca are cancer; nu si-au vazut nicodata nepotica; asa ca Ion trebuie sa ceara cateva zile libere. Cu toate ca n-a facut nici un concediu intreg, I se dau fara plata. De-acum, Ion e obosit si furios. Nu mai munceste cu spor, intarzie, e carcotas . Ceilalti il sapa si il dau de gol ca vorbeste sefii de rau. Incepe sa nu mai fie solicitat la ore suplimentare, ba chiar I se mai dau zile de concediu neplatite, din lipsa de comenzi si de lichiditati. Ion se enerveaza, se cearta ca un sef si este concediat.
Asadar, cei doi raman acasa, impreuna cu cei mici. Concediul Anei, al doilea, se apropie de sfarsit. Ion cauta de munca, insa posturile sunt prost platite si peste tot e intrebat de ce a plecat de la ultimul loc de munca. El se simte vinovat pentru cele intamplate si nu stie cum ar gestiona pe viitor o situatie similara. E deprimat, prefera sa plece de acasa cu orele, sa umble aiurea pe strazi si chiar sa mai bea cate ceva. Parintii Anei, de cand s-a imbolnavit tatal, au intrat in Biserica Adventista si incearca sa-I convinga pe Ana si pe Ion sa se alature. Soacra nu e de accord, ea stie ca e pacat mare. Adevarul e ca a incercat si ea, dar nu a reusit sa tina pasul. Are frica de Dumnezeu, se roaga mai ales Maicii Domnului, in special pentru fetita ei, sa se intoarca acasa, sa iasa barosanul din puscarie si sa-si lase familia, s-o ia pe ea, sau daca nu, sa se marite acolo unde e. Se duce la sfintele moaste si la diverse evenimente facatoare de minuni, dar nu ezita sa pizmuiasca pe altii si sa se roage pentru raul dusmanilor…
Ana insa, mai cu minte, se hotaraste ca e timpul sa-I ceara lui Dumnezeu iertarea pentru pacate si ajutorul, si se duce la biserica din cartier, se spovedeste, incepe sa se roage, sa posteasca, merge la slujbe si impartaseste copiii.
Intre timp, tatal ei moare si este inmormantat cu ajutorul comunitatii religioase. Auzind situatia lor, mama Anei insista sa ramana acasa, cu copiii si sotul, si sa se alature si ei comunitatii. Pe Ion l-ar tenta idea si nu intelege de ce Ana se impotriveste. Desigur se intorc acasa si reincep sa caute de munca, insa lui I se pare ca ea pierde prea mult timp rugandu-se si se enerveaza si-I zice sa se duca la ma-sa si sa se pocaiasca. Incepe sa banuiasca ca are ceva cu preotul duhovnic, care o incurajeaza sa ramana alaturi de Ion si de copii, chiar daca inca nu s-au cununat religios, si nicidecum sa paraseasca credinta ortodoxa. Cand se enerveaza, Ion tipa la Ana, chiar o bruscheaza, cateodata, apoi daca are ceva de baut in casa bea, daca nu se duce si isi cumpara, si pleaca si se plimba pe strazi pana ingheata. Daca nu ar fi ei, Ana si copii, nimic nu l-ar impiedica sa bea toti banii pe care-I mai are, apoi sa o ia la sanatoasa sis a nu se mai opreasca pana nu cade din picoare, sau sa se arunce de pe un pod in apa inghetata..

Cum credeti ca va continua povestea?
Astept sugestiile dvs.

In momentul de fata ii vad povestii un sfarsit in stil Rebreanu/ Tolstoi/ Dostoievschi, pe care nu vreau sa-l enunt aici, ca sa nu dau si mai multe prilejuri de "sminteala".
(Ma rog, daca literatura a ajuns motiv de sminteala, atunci poate n-ar trebui sa mai citim nimic)
Reformulez : cati dintre voi cred ca povestea va avea un final fericit (cei doi isi vor gasi de lucru, se vor pocai in adevaratul sens al cuvantului, etc), si cati cred ca ar putea lua o intorsatura mai urata decat e deja?

Parerea mea ca in conditiile actuale, ma refer la ce se intampla acum atat in tara cat si in Europa eu nu cred in sansa lor de-a si reveni vreodata. S-ar putea sa supravietuiasca, dar, doar atat! Ana s-ar putea sa supravietuiasca datorita credintei in Dumnezeu care nu o va lasa sa-si piarda mintile indiferent de ce hotarare va lua Ionut. Adica sa continue sa bea pana cand cineva il va gasi mort de frig pe marginea unui sant sau sa se schimbe radical si sa o ia pe calea cea buna. Mama lui va muri cu speranta ca pana la urma lucrurile se vor rezolva atat pentru Ionut cat si pentru fiica ei.
De fapt problemele la ei sunt din cauza lipsurile materiale, si daca printr-o minune Dumnezeiasca ar castiga multi bani 90% dintre probleme s-ar rezolva de la sine!
Oricat de mult ne-am amagi multi dintre noi lipsa banilor genereaza cele mai multe probleme in viata unui om.

Sa nu uitam ca la un moment dat au trait cu iluzia ca pot face bani, lucrurile mergeau bine cand au hotarat sa faca copii. (....)
Eu cred ca daca Ion ar face urat si ar lovi-o sau ar bate-o mai rau, Ana ar lua copiii si s-ar urca in primul tren de Moldova, si nimeni n-ar condamna-o, nici ai ei, nici soacra, nici duhovnicul. Daca ar fi un lucru rau sau bun, nu stiu. Nu stiu ce ar gasi acolo de munca, daca nu ar fi silita sau tentata sa intre in alta biserica. Cu siguranta Ion ar avea remuscari si dupa ce s-ar trezi din betie s-ar duce dupa ea, si ajuns acolo, ar face intocmai dupa cum ar vrea ea, s-ar intoarce, sau ar ramane acolo, sau s-ar converti. In momentul asta, Ion e cel slab si vulnerabil, ea e mai puternica si trebuie sa ia o hotarare. Asa vad eu lucrurile.

Foarte frumoasa propunere! Strasnica idee, felicitari!
Situatia descrisa acolo nu imi pare din cele mai fericite, insa cred ca e posibila orice continuare, depinzind de fortele principale ale vietii omenesti: oamenii care suntem, oamenii intre care traim, diavolul si Dumnezeu. Daca acesti oameni il castiga pe Dumnezeu, finalul va fi mai mult decat cu happy-end...:)
O sa incerc si eu o varianta ipotetica, imediat ce gasesc putin timp. Va multumesc, buna idee ati avut!

asta depinde de tine.povestea lor e in mana ta.
Fiecare dintre noi putem sa ne imaginam o alta continuare din prisma experientei, trairilor noastre.
Eu as transforma-o intr-un hapy-end, in care invinge puterea lui Dumnezeu.

CE faci aproapelui tau ti se intampla si tie.Si eu am auzit ca prin trecerea la Protestantism , departarea de Dumnezeu de la ortodoxie , multi se imbolnavesc si altii se imbolnavesc si mor ca tatal Anei , caci incearca sa corupa si pe altii sa-i triumita probabil in iad si sunt opriti prin boala si moarte.MAi ales probleme am vazut ca se intampla la cei ce vor sa converteasca pe altii trimitandu-i probabil la iad. Omori pe aproapele vine moartea si dupa tine. DAi pe aproapele in iad, vai de tine. O femeie sectanta a avut ca ortodoxa 7 fete si dupa departrea de la Dumnezeu si trecerea la protestantism toate i-au murit si nu stia de ce. poate pentru ca a omorat si ea prin inselare 7 oameni trimitandu-i probabil la iad sau poate sunt eu in gresala.

Pe termen lung, desi pare sadic au nevoie de bani gratisi, adica sa dea o suma mica, atat cat pot la saraci si Dumnezeu le va da suma inapoi si pentru fiecare leu, 99 de lei gratis cel putin. Adica la 10 lei ti se intorc 1000 cel putin. Sau sa munceasca gratis, suplimentar si sa li se intoarca ca servici. Dar asta dureaza cam 6 luni pana ce vine inapoi. Pana atunci sa ceara ajutorul si sa se roage la Dumnezeu sa-i ajute. Pe termen lung se poate incerca si reprofilarea pe o alta meserie care se cauta ar fi o alta solutie si sa caute servici cat pot.Sa devina diacon de exemplu.

Pe termen scurt sa caute orice fel de servici care se gaseste, sa se duca la odficiul de angajare etc... neintarziat sa caute cat pot.

Poate ca era si mai "buna" daca scriam la persoana intai, ca eu sunt Ion sau Ana, si ca am facut si am dres.. eventual fara sa dezvalui de la inceput ce pacate am facut, sa fac pe "niznaiu" parca se spune pe ruseste...
Din pacate, Dumnezeu nu trazneste pe nimeni in moalele capului ca sa-i arate ca e acolo, si trebuie sa creada in El si sa-L asculte. Chiar daca avem biserica si scripturile, unii parca nu inteleg ca ele sunt puse acolo de Dumnezeu ca sa fie ascultate si urmate.

Well, then, do it!
Tu poate ai, mai mult decat noi, experienta unei vieti traite mai aproape de Dumnezeu.
Noi astialaltii, din pacate, multi dintre noi, ne invartim intr-un cerc vicios, intr-o poveste asemanatoare cu a lor, care pare ca nu se va sfarsi niciodata... (ca in hit-urile BUG mafia)

Cine, el sau ea?
Se poate sa devii diacon fara studii de specialitate?

Daca ea va pleca in Moldova soarta lui este pecetluita! Nu cred ca-si va reveni! Va intra intr-o depresie crunta din care greu va mai iesi...daca va mai iesi! El in acest moment este debusolat si dezamagit de viata pe care-o traieste. Ar fi vrut o viata frumoasa atat pentru el cat si pentru familia lui! Isi iubeste familia in ciuda faptului ca a mai bruscat-o pe Ana!
Fondul lui este bun insa simte o ura launtrica fata de toti si de toate si de aceea furia si-o exteriorizeaza pe cine altcineva decat pe persoanele care-i sunt aproape!
Ana va trebui sa gaseasca forta in ea ca sa-l traga si pe el din groapa...sa-l scoata din prapastia in care se afunda! Forta aceasta i-o va da bunul Dumnezeu! Nu vreau sa supar pe nimeni, insa, barbatii prin natura lor sunt mai slabi din punct de vedere emotional in ciuda puterii lor fizice. Barbatii nu prea rezista la dureri indiferent de natura lor, sufletesti sau fizice!

problema e ca nu putem judeca pe oamenii la fel
e ca si cum ai cere unui porc sa zboare ca si un vultur
deci exista diferenta de caracter ,perceptie-simtire si de incercari .

El am gandeam sa faca studii de diacon de exemplu pe termen lung.

Pe termen scurt sa ia orice job si apoi muncind va capata experienta si va avansa sau isi va gasi ceva mai bun. Avand un loc de munca e mai usor sa gasesti alt loc de munca.

Ana se uita cu bucurie la cei doi fratiori, cum se joaca pe covor neavand nici o grija."Doamne, ce bine ar fi de am fi si noi asemenea lor. Daca ne-am lasat intru totul in bratele Tale, stiind ca Tu ne vrei doar binele".
Sotul vine acasa beat, trantind usile si injurand. Ana o roaga pe soacra sa se retraga cu copiii in camera cealalta ptr a nu se tulbura vazandu-l in halul acela pe tatal lor. Urmeaza o serie de reprosuri si de nemultumiri venite din partea lui Ion. Nimic nu mai e bun; nici mancarea, nici curatenia, nici copiii sa-i vada. Ii e rusine de ea, ii e rusine de copii. Nici nu are rabdare sa manance ca iar pleaca.Tranteste usa in urma lui.
Ana ramane singura, plangand. Vorbele grele o ranisera. Acuzele nedrepte strapunsera sufletul ei de mama si sotie."Doamne , eu sufar ptr pacatele mele; pruncii mei ucisi striga razbunare. Vinovata sunt de sangele lor. Merit tot ce mi se intampla. Dar tu, Doamne, care ai suferit pe nedrept, fiind fara de pacat, ajuta-mi sa-mi pot ispasi pacatele aici. si ai mila de pruncii mei, scoate-i din loc intunecat."
Minunea din taina Spovedaniei o intareste. Totusi, nu se poate impartasi cu sfintele Taine. O opresc pacate grele. Dar Ana nu deznadajduieste. Sta sub canon, tine post negru in fiecare luni si vineri. Luni ptr toti pruncii ei, cei ce traiesc si cei care nu,iar vineri ptr a-si nevoi trupul si a putea spori in rugaciune. Se roaga pe furis: noaptea, cand toti dorm, si asta in baie.Uneori sta si trei ceasuri rugandu-se si plangand ptr sotul ei si familia lor.
Jertfa ei se continua seara de seara, saptamani in sir. Intre timp, Ionut a intrat la gradinita, iar ea lucreaza ca femeie de servici. Fetita e la cresa.Pe chipul femeii au inceput sa apara cearcane mari . De nesomn, de plans noapte de noapte.Trasaturile fetei s-au inasprit. Ziua munceste, seara cu copilasii, casa curatenie. Mai suporta unori si palmele sotului>iar noaptea in post si rugaciune. I-a venit de cateva ori gandul sa plece. Dar unde? In Basarabia se traieste mult mai greu ca aici, in plus mama e vaduva. Of, si daca nu ar fi sectarii aia nenorociti. O, nu , orice, dar nu departe de Domnul! Mai bine bataie aici decat sa-si piarda sufletul! Dar daca nu o fi chiar asa? In definitiv si ei se roaga lui Dumnezeu? Poate asta e voia Domnului, ca ea sa ajunga acolo, sa stea alaturi de mama ei. "
Multimea de ganduri o copleste.alearga la spovedanie. parintele, cu dragostea sa nemasurata o intareste. O sfatuieste sa rabde totul de dragul lui Hristos. Nu se poate ca Domnul sa treaca cu vederea atatea lacrimi!
Iata ca un prim raspuns pare sa vina. Ion isi gaseste de lucru ca manipulant la o firma de materiale de curatenie. castiga binisor.Lucrurile incep sa se mai aranjeze. Slava Tie, Doamne! zise femeia. dar vezi ca bucuria ei tinu putin. Ion cheltuia toti banii pe bautura. Nimic in casa... Saraca femeie era deznadajuita. "Doamne, nu mai pot, nu mai rezist!" plangea femeia printre suspine in baia mica a apartamentului.
Doamne unde e sotul meu atat de minunat, unde e Ionica al meu iubit? Unde e omul care a plans cand si-a vazut baiatul? Unde e omul care ma saruta si imi jura ca o sa ma faca cea mai fericita femeie din lume?Unde e omul acela minunat Doamne?Te rog, adu-mi-l inapoi pe Ion al meu!
femeia plangea intruna. De zguduita ce era nu observase ca cineva statea la usa si ascultase ruga ei. Ion se trezise si dorea sa mearga la toaleta, dar s-a oprit in fata usii crapate usor.Imaginea pe care a vazut-o l-a zguduit teribil. Sotia lui iubita, femeia care ii daruise doi copilasi atat de minunati statea in genunchi, schimonosita de plans, rugandu-se ptr el. Lacrimi mari ii barzdau ochii. Deschise usa.
Ana sari speriata. Se blocase. Nu se astepta sa il vada acolo.De obicei era foarte prevazatoare, cand auzea ca se misca careva stingea lumina si pleca in camera, langa copii. Acum nu auzise nimic.
"iarta-ma iubita mea! Iarta-ma, Ana mea draga.Sunt un nenorocit." Si isi stranse puternic sotia in brate plangand ca un copil mic. Acum plangea si Ana.Doar ca lacrimile ei se transfomasera in lacrimi de bucurie. Domnul biruise!
A doua zi, a anuntat la serviciu ca nu poate veni. o problema familiala. Au plecat impreuna la pr duhovnic. Ptr Ion incepea o viata noua.
Ptr a -i face o prima bucurie Anei sale dragi, ii fagadui ca chiar in ziua aceea va merge sa bage actele ptr casatorie.apoi se vor cununa si religios, chiar in aceeasi zi!
Au mers impreuna si au luat copiii de la gradinta/ cresa. I-a scos, ptr prima oara in parc la o inghetata.Era o zi frumoasa de mai!Copiii erau atat de fericiti, incat nu le venea sa creada. Zburdau pe alee ca doua caprioare tinere. Fata femeii era numai un zambet! Ruga ii fusese ascultata, iar Domnul il adusese inapoi pe Ion al ei.
Viata si-a reluat cursul. Ion al nostru devenise un bun crestin, care-si plangea zilnic pacatele. Devenise un membru de baza al bisericii parohiale,alaturi de Ana si de cei doi copilasi, participau saptamanal la sfanta Liturghie si se impartaseau cat de des se putea. Micutii erau impartasiti saptamanal. Linsitea isi facu salas in casa, rugaciunea comuna era bucuria lor din fiecare seara. Micutii cantau voiosi Cuvinse-se cu adevarat si Aparatoare Doamna. Hristos era prezent in viata lor. Si acest lucru se simtea din plin.

Necazurile nu s-au oprit insa. Sora lui ion s-a intors acasa cu inca un copil, asa ca mama i-a scos afara din casa pe Ion si familia sa.Dar nu au deznadajduit. Au intrat in gazda la o femeie batrana, care ii lasa sa stea gratis dar in schimb sa o ingrijesca. Grea cruce ptr Ana, care pe langa cei trei copilasi(li se mai nascuse o fetita: Teodora) trebuia sa ingrijeasca si o batrana paralizata.Dar Domnul le purta mereu de grija: cu putinul castigat de Ion reuseau sa-si procure hrana zilnica si sa plateasca cheltuleile. Hainute ptr copii primeau de la diferiti oameni cu suflet bun.
Cu nadejde si dragostea inaintau incet ....Spre Inviere.

N-as putea spune ca are un fond prea bun. Sa nu uitam ca el n-a prea fost dus la biserica, sora lui a preacurvit din greu, mama se roaga pentru raul dusmanilor, iar el si-a pus toata nadejdea in banii pe care-i castiga muncind din greu, poate si duminicile, dar fara sa ceara ajutorul sau sa-I multumeasca lui Dumnezeu; sa nu uitam ca au facut avorturi si ca au facut copii abia atunci cand a fost mai profitabil sa stea in concediu de maternitate; iar ea poate si-a dat seama si s-a cait de pacatele facute, sau poate a alergat la Dumnezeu doar ca nu mai avea alta nadejde, dar el poate inca gandeste ca a facut bine ca n-a facut mai multi copii sau ca a facut rau ca-i are si pe astia... Si mai ales, el nu vede pocainta Anei ca peo pocainta adevarata, si nici pe a socrilor, ci ca pe o incercare disperata de a se mai salva. El nu credea ca exista alta izbavire decat cea materiala, si acum nu mai e sigur nici de asta, avand in vedere ca toata agoniseala trudita din greu se duce pe apa sambatei, pe spitale, medicamente, inmormantari, datorii...Ca daca l-ar fi citit pe Arsenie Boca, vreunul din ei, cu siguranta n-ar fi facut tot ce au facut...
Probabil ca eu dac-as fi in locul Anei, n-as pleca nici eu, de teama sa nu se piarda de tot, dar totusi cred ca ea ar lua o hotarare inteleapta daca ar pleca, caci doar asa l-ar face sa se dezmeticeasca si sa vada ce a pierdut.
Poate ar trebui sa ne gandim nu "ce face altul daca eu fac cutare", ci "ce e mai potrivit sa fac eu"; fiecare poate sa gestioneze o situatie dupa propriile puteri. Eu sau altcineva poate ar putea sa stea, dar altii nu. Nu cred ca Dumnezeu ii va baga pe toti in aceeasi oala; se spune ca El ii da fiecaruia "cat poate sa duca".

Multumesc Lore!
 

Prima repriza de lacrimi tocmai s-a consumat.
Propun la sfarsit sa se voteze cea mai impresionanta poveste.

Foarte frumos, Lore!

impedimente
 

Stiti ce impedimente ar fi in deznodamantul povestii?
Daca "Ana " trimite aplicatie pe mail pt vanzatoare la paine sau femeie de serviciu, ea avand o facultate sau doua, si lucrand in varii domenii - profesor, inginer, economist, medic - s-ar putea ca aia sa creada ca a trimis gresit CV-ul sau ca nu s-ar descurca pe un astfel de post. (ceea ce chiar ar fi foarte posibil, din pacate).
Iar "Ion" daca ar fi fost patron, cu sau fara studii, ar fi avut o mica afacere, un butic sau o taraba, si ar fi dat faliment, probabil ca ar fi acceptat pe un post de incarcator-descarcator, dar n-ar accepta el in ruptul capului, sau ar fi facut o depresie, si se stie ca la barbati depresiile sunt mult mai grave. Mai rare, dar atunci cand vin, nu iarta. Femeile...sunt intr-o permanenta pseudo-depresie, din pacate, chiar si alea bogate.

Iar in ce priveste trezirea lui Ion la credinta, spune parintele Boca ca pe unii oameni Dumnezeu prefera sa nu-i trezeasca din ratacire, pentru ca nu ar putea suporta "socul" si probabil s-ar sinucide. Iar una din caile prin care omul este facut sa-si vada pacatul este chiar socul, nenorocirea ce se abate asupra lui, doar ca unii nici atunci nu inteleg, din pacate.

Prea mare conflictul in acea poveste, sau sunt prea multe. E prea tragica pentru mine.

In timp ce sotia se chinuie cu copii, sotul este deznadajduit si bea din pricina ca nu poate sa isi intretina familia.... intre timp apar si convertitorii care bineinteles aduc si ispite materiale, ca deh, asa sunt, eu cunosc o seama de oameni care s-au schimbat efectiv - au renuntat la fumat, la baut, din cauza ca au trecut de partea cealalta a baricadei..... dar sa revenim, tentatia lor ar putea sa fie mare sa se converteasca si si foarte probabila intr-o asemenea situatie.... mai ales daca nu cunosc ce inseamna ortodoxia, daca multe.... ceea e cel mai saritor in ochi pentru mine e faptul ca acea femeie avea un duhovnic si totusi nu avea nici un ajutor de nicaieri - mai ales in situatia ei... sau faptul ca sotul o banuia pe ea ca il inseala cu duhovnicul - e mult prea lacrimogen, prea romantic, prea cu iz de telenovela....

rectific : nu sunt sot si sotie, sunt un cuplu... iar acea femeie are un duhovnic....

Undeva pe aici pe forum am citit ca era un cuplu care a fost cuprins de toate rautatile din cauza ca nu erau casatoriti de preot, s-au casatorit cum au putut si dup-aceea au reusit sa iasa din probleme....

Acea femeie s-a dus la duhovnic in disperare de cauza, tocmai pt ca nu avea pe altcineva caruia sa-i spuna necazul ei. Si in prima instanta s-a dus sa se marturiseasca in fata lui Dumnezeu si sa-I ceara ajjutorul lui... Acum nu stiu daca cu timpul a ajuns sa simta ceva pt parintele duhovnic, mai mult decat ce trebuia, dar sotului i s-a parut ciudat, probabil, ca ea s-a destainuit unui strain, fie el si popa. Asa-s unii barbati, nu le place sa fie pusi pe locul doi, fie ca vorbesti cu mama, cu o prietena sau cu un specialist in probleme spirituale (doctor, popa), mai ales daca nu au nici ei o astfel de educatie spirituala.

Subscriu si eu la ce ati scris. Am plans citind povestioara. Foarte frumos, lore.

In fine... mi se pare ca mai degraba ai uitat .... sau poate doar ai "uitat"... interventia divina - acea anumita succesiune de intamplari, menita sa schimbe cursul "povestii" favorabil, in asa fel incat sa se rezolve conflictul.... Insa mi se pare ca e mai degraba o interventie divina mai mult a autorului....

In ceea ce ma priveste conflictul se poate termina oricum ( Dumnezeu judeca la sfarsit)- sau foarte favorabil, incat sotul sa uite sa mai beie, sa isi gaseasca de lucru, sa isi ridice situatia sociala, in asa fel incat sa ajunga pana la urma cu totii la biserica sau poate doar fericiti in viata.... sau foarte nefavorabil --- intr-un acces de furie sotul sa isi ucida nevasta... ajuns mai apoi la puscarie pentru o gramada de ani, copii fiind crescuti de bunici, poate chiar convertiti la noua credinta (mai mult ca sigur), ca mai apoi ceva sa se intample si in viata lor.... -povestea poate fi invartita oricum - sunt o gramada de posibilitati.... depinde pe ce vrei sa axezi povestea...

Sunt o gramada de posibilitati, si as putea sa scriu nenumarate scenarii....

Doamna A. este o nevasta invarsta de30+ si are un baietel de 6-7 ani, pe care l-a obisnuit de cativa ani sa mearga in fiecare duminica la biserica sa ia Sfanta Impartasanie. Insa familia doamnei, atat sotul cat si parintii nu prea sunt de acord cu acest obicei, il considera cel putin inutil, daca nu chiar inoportun, si pe langa faptul ca nu o sustin (sa mearga ei atunci cand ea nu poate) o mai si "saboteaza", ii dau tot felul de sarcini de facut duminica : mancare, cumparaturi, calcat, spalat, curatenie, sau organizeaza ei activitati : provizii pt iarna, pus muraturi, "picnicuri", etc.
Problema e ca cel mic sufera foarte tare cand nu ajunge duminica la biserica, plange, comenteaza, e chiar furios, a inceput chiar sa dezvolte un comportament anormal, psihotic. Iar parintii si sotul i-au pus in vedere mamei sa-si "educe copilul", sa-l "puna la punct".
Insa din pacate si ea sufera foarte mult din cauza asta, si are chiar ganduri de sinucidere. Ii e frica sa-i mai spuna la duhovnic pt ca ultima data a certat-o, i-a zis ca "credeam ca am terminat cu asemenea ganduri, ca doar ti-am spus o data ca nu e bine, de ce continui cu prostiile?".
Cand vede comportamentul copilului ea il intelege pt ca in copilarie si adolescenta a suferit si ea la fel. mai ales duminicile se plictisea rau, vroia si ea sa iasa in parc, de exemplu, cu alti copii sau tineri de varsta ei, dar iesea cel mult cu mama, bunica si frati ei mai mici. I se spunea ca o vor lasa sa iasa in lume cand va avea un prieten sau sot. Pana atunci sa se ocupe cu invatatul si cu indeletniciri de fata mare (cuminte). Alte activitati specifice varstei (sporturi, dansuri) nu i s-au aprobat, pt ca nu aveau bani, nu aveau timp sa mearga cu ea, nu o lasau singura sa nu isi faca de cap, apoi ca era mai important de asemenea sa invete pt scoala si sa ajute in gospodarie. Ea s-a inselat cu iluzia ca atunci cand va fi la casa ei va face ea si copiii tot ce isi vor dori, dar...sotul i-a zis "daca nu ai facut cat ai fost tanara, acum ce rost mai are? ocupa-te de servici, gospodarie si copil, asta-i treaba unei neveste". La biserica a ajuns din greseala, intr-o duminica venea cu copilul de la piata si se mai plimbau. Si au descoperit amandoi ca e bine si le place. O vreme a fost bine, dar apoi s-au "sesizat" intai batranii, apoi sotul s-a simtit umilit probabil si a luat si el atitudine. (ea mai incercase sa se duca si in tineretea ei, o vreme, si-i placuse, insa nici atunci nu o lasasera batranii sa 'exagereze", sa nu cumva sa devina fanatica religioasa si sa nu isi mai vada dde scoala si treburile lumesti sau D-ne fereste sa nu se mai marite, sa ramana fata batrana...)
Acum e prinsa si intre ciocan si nicovala, pt ca daca se cearta cu sotul, si ramane doar cu ai ei, depresia din tinerete ii va reveni, iar ei voi pune paie pe foc, si o vor acuza ca nu a reusit sa fie o buna sotie. Si acum cand se plange ii zic "inainte te plangeai ca n-ai barbat, acum ca ai te plangi ca nu e cum vrei tu, nu te lasa sa faci ce vrei; apai de, fata mamii/tatii, pe tine nimic nu te multumeste? ce soi de om esti, zici ca ai iesit dea-n doaselea"; in viata nu poti sa ai tot ce vrei si numai ce vrei, multumeste-te cu ce ai.
Acum ca sufera, asta e, cu totii suferim cand dorim ceva si nu avem, insa doamna e ingrijorata de comportamentul si pornirile launtrice pe care fara sa fie specialist le considera patologice; simte ca ce i se cere e prea mult si nu se poate adapta, ii depaseste posibilitatile; si mai ales o doare ca vede ca si copilul ii mosteneste aceleasi porniri anormale, si se teme ca nu va fi multumit tatal lui de el asa cum nu e nici de ea, si ca nu a fost o mama buna, ca nu a reusit sa il educe cum trebuie, sa fie un copil normal, adaptat la cerintele zilei de azi, ci l-a crescut intr-un glob de sticla format din iluzii si sperante desarte, pt care si el pana la urma o va blama in viitor cand va vedea ca are de suferit ca nu e ca ceilalti. (Chiar a amenintat-o odata cineva ca daca-l mai tine mult de fusta ei, baiatul va ajunge "fatalau").
Cu cei din biserica nu prea se intelege pt ca aceia ii spun ca ce face ea e normal, pecand ce fac ai ei e rau, asa ca sa continue sa mearga inainte pe drumul ales de ea. (Doar ca ea nu are unde sa stea cu copilul decat in casa parintilor sau a sotului, tot acolo trebuie sa se intoarca, si acestia ii fac imposibil continuarea drumului pe care a pornit).
Afara de asta crede ca s-a indepartat de Dumnezeu prin gandurile de deznadejde si hula pe care le-a avut si prin faptul ca e egoista (se gandeste doar la ea si la progenitura ei) si nesocoteste dorintel celorlalti, ba chiar, regretand, a ajuns sa-i urasca si sa-i blesteme, sau mai mult sa se urasca si sa se blesteme pe ea insasi ca nu se poate adapta (oscileaza intre aceste doua tendinte).

Unde ati trimite-o pe doamna, la biserica (sau chiar la manastire, sa se calugareasca) sau la psiholog/psihiatru?
(PS: ai ei nu considera ca ar fi vorba de vreo boala/suferinta reala, ci de 'fitze", "figuri", "fasoane", tendinte de manipulare chiar, etc: sotul i-a 'sugerat" de cateva ori "sa se duca la biserica si sa ramana acolo", insa nu a precizat ce se va intampla cu copilul, va merge cu ea sau va ramane cu ei sa il "reeduce"? Pana acum ,biata femei se regaseste in pielea unui personaj literar care a marcat-o in adolescenta, si anume Ana lui Vasile Baciu, sotia lui Ion din romanul omonim al lui Liviu Rebreanu, si se teme sa nu ii impartaseasca aceeasi soarta...)
La psiholog n-o vor lasa in veci sa mearga (timp pierdut + o poala de bani, fereasca Dzeu..) insa crede ea ca un psihiatru ar putea-o ajuta, fara bani foarte ulti, cu trimitere si cu reteta compensata, si afara de asta, poate avand un diagnostic de la un doctor specialist ca sufera de o anume tulburare, poate, o vor lasa si ai ei mai moale cu acuzatiile vor deveni mai toleranti cu comportamentul ei considerat acum nepotrivit, necuvenit.
PS 2 ; sotul nu isi mai doreste copii, ca sunt foarte inghesuiti in casa, nu-l dorea neaparat nici pe primul, asa curand, chiar regreta uneori ca "s-au grabit", insa doamna acum se teme foarte rau ca ar putea fi din nou insarcinata, iar el a zis ca in nici un caz nu o mai lasa sa mai faca inca un copil... Ea totusi crede ca ar putea fi si amenoree pe fond de stres, sau menopauza precoce, pt ca relatii cu sotul nu a mai avut de mult, si atunci "incomplete", iar cu alta ocazie cand a mai presupus ca e insarcinata, sotul bazandu-se pe 'grija" lui a intrebat-o "pai cum s-a intamplat? cu cine?"

Si pentru inca un plus de dramatism (nu e necesar de luat in seama, doar pentru cei mai pasionati de 'intriga") : duhovnicul lor, pe langa faptul ca nu e foarte batran si experimentat, cum ar trebui, a avut si el la randul lui un necaz infamilie; l-a parasit sotia pt alt barbat, pt ca, zica-se, era prea obsedat de munca si nu isi indeplinea indatoririle conjugale asa cum trebuie; are si el o fetita de varsta baiatului doamnei, si are custodie comuna cu fosta sotie.
Acum femeia se teme, si sotul ei de asemenea, ca parintele duhovnic ar putea sa nu fie suficient de obiectiv si de impartial in privinta sfaturilor pe care i le da privind casnicia si relatiile cu familia, si sa aiba, cel putin, o slabiciune pentru ea si problema ei, care sa il faca sa fie partinitor, sa ii ia apararea, si asta nu doar dpdv religios, ci si 'omenesc" (adica sa aiba o predispozitie spre 'neascultare" in cuplu, bazata pe banuiala ca asa i s-a intamplat si dlui).

povestea nr. 2
 

Fosta sotie a preotului "prea ravnitor" s-a casatorit cu un catolic, convertindu-se (desi era educata ortodox). La inceput i-a convenit; slujbe mai scurte, cuminecatura la fiecare slujba, postul mai usor, mai ales pt copii, etc. Fiul lor a fost botezat catolic, insa intre timp, crescand, a vazut ca mama isi ducea fata in fiecare duminca la tatal ei s-o impartaseasca, si a inceput sa vrea si el, insa conform religiei catolice, copiii lor se impartasesc abia la 7 ani. A discutat cu fostul sot despre problema asta, dar el a dat din umeri...Acum, de ziua Sfintei Cruci, era internata cu cel mic la spitalul de copii, luase o rotaviroza de la cresa, si a vazut celelalte mamici ortodoxe impartasindu-si copilasii, si ce a zis, vazandu-l pe copil slabit si suferind, fara sa mai spuna preotului, s-a dus si ea...l-a si imparatasit, l-a si miruit. Dupa pranz insa a venit sotul si a simtit ca mirose a mir si si-a dat seama, dar nu a zis nimic. Insa cand s-au externat a luat copilul si a plecat la ai lui, pe motiv ca sa nu se imbolnaveasca si fata ca trebuia sa inceapa scoala. Insa sotia se teme ca sotul s-a suparat pentru 'escapada' ei si ca ar putea chiar sa o paraseasca. mai mult, nici ea nu mai e asa convinsa cat de bune sunt dogmele catolice; ii convine cuminecatura la fiecare slujba, dar parca tot nu "simte' ce simtea inainte, cand se impartasea doar in posturi, inainte de marile sarbatori; apoi a aflat ca ei nu invoca Duhul Sfant pt a sfinti Sfintele Daruri si se teme ca ar putea sa nu fie cu adevarat Trupul Domnului; acum parca regreta ca nu l-a convertit si pe sotul ei la ortodoxie si nu a botezat copilul ortodox si ar vrea daca se poate sa o faca acum. Insa daca el nu vrea sa-si abandoneze doctrina in care a fost crescut? Mai mult, ar putea-o acuza Biserica Catolica de apostazie si excomunica pt ca a impartasit copilul la ortoocsi? Doar pe ea sau si pe copil?
In cazul in care ar fii excomunicati cu totii, si ea si sotul ar urma-o, Biserica Ortodoxa ar ierta-o pe ea pentru ratacirea initiala si i-ar primi pe toti trei?
Daca sotul vrea sa ramana catolic si ea nu, ii va ingadui BC divortul?
Ea daca se caieste si se intoarce la ortodoxie, ar mai putea sa o primeasca fostul sot, preot ortodox, si ca sotie?

Daca insa fosta sotie nu se intoarce, insa doamna A din povestea 1, din pacate, se desparte (divorteaza) de sotul ei, sau daca acesta moare (are o problema de sanatate care il poate ucide oricand, fulgerator, si nu vrea sa ia masuri de protectie, nici medicale, nici 'duhovnicesti"), iar parintele chiar are sentimente reale pt ea, ar putea oare sa o ia de sotie???
Parintele s-a gandit de multe ori la calugarie, inca de cand s-a intamplat necazul cu sotia d-lui, insa nu a pus-o inca in aplicare pt ca e fetita prea mica si vrea sa mai stea cu ea, cat se poate, iar acum iata ca a picat asupra lui si 'ispita" cu doamna A, fata de care insa crede el nu are decat sentimente 'crestinesti', nicidecum pofte pacatoase, dar...poate o idee prea "inflacarate"...

Fallen, poti citi romanul "Roxana" de V. Voiculescu si nuvela "De la noi la Cladova", de acelasi autor. Ating, printre altele, si problema unor enoriase, femei maritate si nefericite in casnicie care se indragostesc de un tanar calugar misionar, respectiv un preot de parohie. Vezi ce solutii, profund crestine, de altfel, gaseste autorul :).

Multumesc pentru sugestii, Glykys. o sa ma mai documentez despre problema asta, desigur, cand imi va permite timpul. Acum insa mai arzatoare mi se pare problema doamnei A, netinand cont si de o eventuala pasiune/slabiciune a ei fata de duhovnic sau viceversa. Ea cel putin sustine sus si tare ca nu ar avea asa ceva si ca dorinta ei de a merge la biserica nu e pt el special, cum banuieste sotul (facand-o si pe ea, uneori, sa se indoiasca0, ci in special pt copil. Acum daca e sa "disecam", poate si copilu ravneste tot pt ca il atrage cumva parintele duhovnic, e un model pentru el, asa cum taica-su nu e intocmai. dar si restul copiiilor din parohie au aceeasi atractie fata de biserica si parintele respectiv, care, fara sa-l banuim de lucruri necurate, e un parinte bun si mare iubitor de copii. Afara de asta, el l-a si botezat, si fiind prieten bun cu nasul copilului, i-a promis aceluia, care suferea de o boala grava, ca daca se va intampla ceva cu el, ii va prelua el atributiile de parinte spiritual, ceea ce s-a si intamplat. (dealtfel, dar aici e alta poveste, nasul era un fost pacatos intors la pocainta, iar un fost prieten/dusman al acestuia, dupa moartea lui, s-a pocait si a fost intors la credinta, pe ultima suta de metri, cu ajutorul parintelui in cauza).

lamuriri suplimentare despre personaje
 

Doamna A a studiat biologia intr-un oras mare, dar acum locuieste cu ai ei locuiesc intr-o suburbe. Pana sa nasca a lucrat in orasul cel mare la un institut de profil, acum lucreaza in urbea ei intr-o florarie. In liceu/facultate a facut naveta, iar dupa ce s-a casatorit au locuit cu chirie intr-o garsoniera, pana a nascut. Apoi si-au construit/renovat 1-2 camere dintr-o fosta casa batraneasca a bunicilor, alaturi de cea a parintilor ei. acestia sunt intelectua;li pensionati.
Sotul dnei a a fost politist, dar a avut un incident la munca si a ramas cu un handicap fizic si mai ales emotional, pe care insa nu le trateaza cum ar trebui, ci are tendinte (puternice) de negare. El provine dintr-o familie foarte numeroasa si saraca din aceeasi suburbe. Tatal si un frate sunt diagnosticati cu boala bipolara, insa el spune ca tatal (alcoolic si violent cu sotia) era in pericol sa-si piarda jobul si a trebuit sa se pensioneze, iar fratele, mai nechibzuit din fire, a fost nevoit sa scape de o urmarire penala.
Este si el credincios, chiar a "vazut" pe Mantuitorul cand era la un pas de moarte, insa s-a intors impotriva Bisericii ortodoxe fiindca popii sunt corupti, pacatosi, dogmele nu sunt bune (iarta pe toti infractorii care se "pocaiesc" cu donatii de bani), sfintele taine nu pot fii valabile atata timp cat nici macar popii nu cred toti in ele, si crede ca mult mai bune sunt celelalte confesiuni unde nu exista preoti, taine, "proceduri", ci totul tine de credinta fiecaruia. Apoi, nu e de acord nici cu dogmele invocate de sotia lui : postul, spovedania, curatia in anumite zile/perioade, fidelitatea, contraceptia, obligativitatea mersului la slujbe si a impartasirii si considera ca mersul la biserica ii face rau la fel de mult ca oricarui fanatic dependent pe care incerci sa il opresti de la viciul pe care il are (zice ca daca nu ajunge intr-o duminica la biserica reactioneaza ca un alcoolic sau un drogat care nu si-a luat portia zilnica).
Doamna A se teme ca nu cumva intaorcerea lui pierzatoare de suflet impotriva ortodoxiei sa fie alimentata si de banuiala ca intre ea si parintele duhovnic ar putea fii ceva sentimente necurate, neortodoxe, ca acesta urmareste sa o atraga la biserica in scopuri perverse, si in acest fel s-ar putea face ea vinovata, deopotriva cu parintele , de pierderea sufletului nefericitului preaputin credincios, si se gandeste ca poate ar fi mai bine sa inceteze orice colaborare cu acest parinte cauzator de asemenea banuieli pierzatoare de suflet.

N-am reusit sa citesc pe telefon textele integrale, ci doar comentariile, ceea ce imi dau seama ca nu e suficient pt ceea ce vreau sa aflu...cel putin comentariul la Roxana mi se pare chiar putin malitios (lasa impresia ca ea era o vampa, iar popa era ravnitor dupa castiguri nemeritate, si in final a trebuit sa se calugareasca sa nu cada grav in pacat). In schimb "De la noi la Cladova" pare mult mai profunda,intr-adevar...trebuie neaparat sa o citesc.

In povestea mea insa lucrurile stau putin diferit, la fel si vremurile, oarecum....
Nu m-am gandit sa o omor pe femeie, cum a ales par. Galla Gallaction, desi poate era cea mai potrivita solutie...dar sa aiba o moarte martirica, nu sa cedeze ispitei si sa se sinucida, cum este atat de tentant.
In cele din urma a pierit sotul ei, rapus de boala, si de propria ignoranta (a refuzat sa i se instaleze pace maker sau cardioverter la sincopele precedente, iar doctorii l-au avertizat ca se vor repeta si daca nu va fii nimeni atunci langa el...)...erau langa el (slava domnului, ca daca era sa se intample cand erau ei plecati la biserica, nu si-ar fi iertat-o niciodata), insa s-a lovit la cap in cadere si situatia s-a complicat...pana la urma a mai cazut odata , duoa o saptamana de spitalizare, a vrut sa se ridice din pat, si s-a lovit din nou la cap si de data asta i-a fost fatal. Cat a fost semi-constient, intre cele doua caderi, doar a delirrat, nu a fost in stare sa faca macar o confesiune sincera si completa parintilor.
Acum femeia se crede vinovata pentru caderea in apostazie si pierderea sufletului lui. Crede ca de vina a fost ravna ei pentru practicarea dogmelor ortodoxe, iar el nu a putut tine pasul, si ar fi trebuit sa o lase si ea mai moale, iar duhovnicul sa nu mai "bata calul care trage", pt ca celalalt, tragand inapoi, il impiedica si pe cel binevoitor, il oboseste peste masura si il face ineficient.

In urma cu vreo 2 ani, intr-o duminica dimineata, doamna A trebuia sa plece la munca, muncea pe atunci si duminicile, cateodata, si inainte de a iesi din dormitor s-a parfumat si l-a deranjat pe sotul care voia sa se mai odihneasca, iar acesta s-a enervat si a izgonit-o, aruncand dupa ea cu ce i-a venit la mana. Desigur ea s-a revoltat, iar el in cele din urma socat de ceea ce facuse la nervi, s-a speriat si a fugit la parintele acuzand ca e "posedat de necuratul", Acesta nu l-a putut ajuta in mod particular pt ca era in plina slujba, i-a zis sa se linisteasca si sa asculte slujba pana la sfarsit, sa se roage, si sa faca cele crestinesti in continuare (post, rugaciuni, spovedanie, sf maslu, etc). Nemultumit, a incalecat (pe motocicleta) si a plecat mai departe in judetul invecinat unde era un parinte caruia ii mersese buhul ca face slujbe de exorcizare si altele asemenea. Ajunse acolo la sfarsitul slujbei, insa parintele il asculta si ii spuse, in mare cam acelasi lucru; atata doar ii spuse ca il intelege, ca si el sufera de aceeasi boala de nervi si duce aceeasi lupta, insa ca nu ii recomanda lui, ca mirean, sa lupte de unul singur cu necuratul, ci numai cu ajutorul Domnului si prin intermediul bisericii si sfintelor taine ale acesteia.

Dupa un timp, parintele cu pricina fu amenintat de niste oameni rai, si stiind ca domnul A are o firma de paza, ii solicita ajutorul. Acesta nu pregeta sa i-l dea, salvandu-l dintr-o situatie periculoasa, si intre ei se leaga o prietenie. Insa parintele nu uita niciodata sa-i reaminteasca ca toate necazurile li se trag din ravna lor prea mare si din cauza ca amandoi se inversuneaza sa lupte cu raul prin fortele proprii, in loc sa ceara ajutorul si ingaduinta lui Dumnezeu, iar acesta (cel rau) ii incurajeaza in ravna lor smintita tocmai pentru a-i prinde-n capcana si a-i pierde. De exemplu, parintele se bucura cand vede biserica si curtea plina de oameni veniti din toate colturile tarii la dansul, pentru sfaturi si nu numai , ci mai ales asteptandu-se la minuni, si e bucuros (si mandru) sa ii ajute, insa realizeaza abia tarziu ca poate oamenii aceia nu fac exact ceea ce trebuie si tot ceea ce e crestineste, iar el nu are cum sa ii urmareasca si sa ii indrume pe fiecare in parte...

Am facut aceasta paranteza pentru a mentiona posibilitatea ca in timpul cand domnul A hulea si il invinuia pe parintele lor de diverse, el totusi sa se mai fii consultat si cu prietenul lui, parintele din judetul invecinat, care a venit, indurerat, atat la inmormantare cat si la pomenirea de 40 de zile. Atunci sotia vazandu-l si-a luat inima in dinti si l-a intrebat despre framantarile ei. Si ce credeti ca i-a raspuns? Ca ravna ei nu a fost deloc rea, dimpotriva, a fost foarte buna, iar sotul nu era nemultumit, ci chiar invidios ca nu poate tine pasul. Ba din contra, il durea faptul cand vedea ca ea da inapoi, de frica lui, in loc sa-i tina piept. Si i-a mai spus ca foarte imortant este, indiferent de circumstante, sa asculte de duhovnic si sa nu se indoiasca de invataturile si indemnurile lui, ca acestea sunt inspirate de duhul sfant, si nu pot fi "partinitoare" decat dreptei credinte.

jurnalul abstinentei...
 

Am reusit sa nu merg la biserica vreo 3 duminici la rand...prima a fost cea mai grea, am fost in "sevraj". A doua mi se pare am periat covorul si am fos tfoarte bucuroasa ca am reusit s-o fac si ca mirosea asa frumos la mine-n casa. Nu m-a mai chinuit sentimentul de vinovatie ca fac treaba duminica. Al 3 lea wk, sambata in drum spre serviciu am intrat la o biserica doar sa ma inchin si sa aprind cate o lumanare; era frumos, as mai fi stat, daca nu aveam treaba. Duminica trecuta am iesit doar sa duc gunoiul si sa iau paine si am intrat tot asa doar sa aprind o lumanare. Era foarte urat afara si inauntru era plin de lume, asa ca am iesit foarte repede. Intr-o seara m-a intrebat al meu dacaam mai fost la biserica si de ce nu m-am mai dus. A zis ca sa am grija sa nu-mi fac pacate mai mari decat am deja. Parca e prost; a uitat ca el era cel caruia nu-i convenea ca ma duc? A zis din nou ca el nu crede ca eu chiar cred in Dumnezeu; i-am zis ca de unde stie el daca cred sau nu? Apoi a zis ca nu e bine sa merg la biserica daca nu cred; i-am zis ca tocmai de-aia nu am mai mers, ca a zis el ca nu trebuie neaparat sa mergem chiar daca credem. Si afara de asta am avut si alte treburi mai importante.
Ieri si alaltaieri am avut 2 zile cam grele, cam incercate, a trebuit sa apelez si sa ma rog si sa-mi pun toata nadejdea in ajutorul lui Dumnezeu. Si l-am primit, pana la urma. As fi vrut sa fac cumva sa-I multumesc, dar n-aveam cum. dar ca sa-mi dovedeasca puterea lui, cand veneam acasa (prin fata bisericii, ca trebuia sa iau paine) am gasit biserica deschisa si am intrat. Slujba era pe sfarsite, dar a trebuit sa stau sa termine parintele de citit acatistul, ca era in fata iconostasului si voiam sa ma inchin. Ceea ce am si facut, apoi am luat 2 lumanari, le-am aprins si am plecat acasa. Al meu a comentat ca am ajuns asa tarziu, dar i-am reamintit ca vinerea am mai multa treaba ca trebuie sa las totul in ordine la serviciu. Insa ceea ce-mi era frica s-a si intamplat : l-am visat pe parintele, cred ca mi s-a facut dor de el. Nu sunt indragostita de el cum o sa va grabiti sa credeti; doar ca atunci cand iti place, te multumeste cineva ori profesional, ori sufleteste, ai tendinta sa apelezi in ontinuare la pers respectiva si sa nu vrei s-o inlocuiesti. Dar, daca ne vom muta, acest lucru nu va mai fii posibil si chiar daca voi merge la alta biserica, ori nu-mi va placea, ori imi va placea dar s-ar putea tot sa mi se faca dor, sa-mi amintesc de biserica si de parintele de aici. Cunosc pe cineva care merge de peste 10 ani la aceeasi biserica si la acelasi duhovnic, nu aici la mine, dar sunt si aici persoane care vin de departe special pt parintele si/sau pt ca le place aici. Eu totusi as vrea sa-l "schimb" cu unul care sa imi placa mai putin, sa-mi fie indiferent sau chiar antipatic, sa nu imi fie niciodata dor de el sau sa simt nevoia acuta sa ma confesez la d-lui... s-o fac doar ca 'formalitate".Pana la urma asta si e, chiar daca unii nu-i recunosc nici macar aceasta valoare (sfintei taine). Acum sunt in faza nasoala in care mi-as dori, n-as accepta sa se intample altfel, sa ma cunune, sa-mi boteze copiii sau sa ma ingroape altcineva (dar, daca Dumnezeu va ingadui sa se intample aceste minuni vreodata, probabil nu va fii greu pt El sa ingaduie si ce vreau eu...)

un mic comentariu
 

Fallen, un mic comentariu la "Roxana" lui Gala Galaction: romanul este conceput sub forma unei spovedanii scrise a unui tanar calugar catre parintele sau. Deci personajul e calugar de la inceput pana la sfarsit, nu se calugareste in urma ispitelor. Este vorba, asadar, despre un tanar calugar neexperimentat, dar cu mare ravna, care este trimis sa faca o ascultare: sa ridice o biserica/manastire. Deci nici vorba de lacomie de castiguri nemeritate, el cauta mereu sponsori pentru finantarea bisericii, care, repet, nu e visul lui personal, e ascultarea lui. Numai ca se confrunta cu o gramada de ispite lumesti, pentru ca ravna lui nu e suficienta. Principalul donator al acestei biserici este sotul bogat al Roxanei, o femeie la varsta a doua, nefericita in casnicie, care ii face calugarului o buna impresie, prefacandu-se o femeie evlavioasa, care si-ar dori sa il ajute in marea lui misiune, dar care, de fapt, pare indragostita de el. Incet-incet, tanarul calugar, naiv si neexperimentat, este prins in niste mreje din care nu mai poate iesi, mai ales ca sotul Roxanei moare si el se simte, incet-incet, atras, la randul lui, de ea, mai sunt si fondurile materiale pentru biserica... e un roman psihologic, care nu se incheie nicicum, doar cu strigatul disperat de ajutor al calugarului catre duhovnic. Comentariul pe care l-ai gasit pe net este reductionist si tendentios, o sa incerc sa iti trimit cartea.


Cat despre "De la noi la Cladova", lucrurile stau altfel, in sensul ca preotul Tonea, protagonistul, tata de familie, care duce o existenta destul de banala, e un om experimentat si nu comite niciun pacat, gasind puterea sa faca ceea ce spune morala crestina, in ciuda numeroaselor ispite, desi e clar ca si el se simte atras de sarboaica Borivoje, tanara sotie a unui enorias de dincolo de granita. Citind finalul, mi se pare ca rezistenta eroica a parintelui Tonea si capacitatea lui de a-si transforma erosul in iubire crestina a salvat doua suflete.

Ultima postare e parte dintr-un roman de-al tau sau e o experienta reala? Cum adica sa faci abstinenta de biserica? Pai la biserica venim pentru Hristos, sa ne unim cu El, sa Il primim in sufletele noastre, sa Ii auzim cuvantul, sa Ii aducem slava, sa Ii cerem ajutorul, sa ne vindecam de patimi, nu pentru ca ne place preotul / strana / societatea / pictura. Preotul e doar un slujitor al Domnului. Incearca sa mergi la o alta biserica, Hristos va fi si acolo, iar Liturghia va fi la fel. Abstinenta se face de la pacate, nu de la biserica lui Hristos.

Daca nu o gasesc pe nicaieri si faci tu rost de ea si ai incredere sa mi-o imprumuti...ne-am putea intalni pe undeva, cred. Eu nu mai stiu pe unde sunt biblioteci, cand eram in liceu era una prin piata Amzei, Sadoveanu parca. Pe urma nu mai stiu ca aveam biblioteca noastra la facultate.

Intr-adevar, pr. Tonea a salvat doua familii si doua suflete, si la fel nadajduiesc ca am fii facut oricare dintre noi. Ma intreb insa, cateodata, daca Dumnezeu nu poate proceda si cu cei care isi necinstesc familia (si mai ales cei care nu vor sa-I dea copii, refuza darurile Lui) cum a procedat cu lucratorii cei rai din vie (adica sa o dea altcuiva). Adica, mai explicit, in romanul meu, daca domnul A isi pierde viata din vina lui sau nu, (sufletul speram totusi ca nu, ca se roaga toata lumea pt el), de ce nu i-ar fii ingaduit preotului care si el si-a pierdut sotia sa o ia pe doamna A si pe fiul ei?

O sa incerc sa merg si la alta biserica, e vorba sa ne mutam peste iarna, sa vedem. Insa mereu aud oameni ca se duc in diverse locuri, chiar indepartate, si nu neaparat renumite, pt ca acolo au duhovnic, spre exemplu, si ma gandesc daca nu cumva ar putea fii si asta o forma de mucenicie, de nevointa, sa te duci intr-un loc anume cand te poti duce undeva mai aproape de casa.
Tot ce-mi doresc insa cu tot dinadinsul (chiar "obsesiv") e ca acolo unde ne vom muta sa se poata ajunge totusi la o biserica daca voi avea copil, eventual pe jos, cu caruciorul, sa nu fie nevoie de masina sau autobuz, ca e mai dificil, pt ca eu sa zicem ma pot lipsi, pot citi predicile pe internet, dar copilul as vrea sa-l cresc crestineste, daca se poate , sa-l impartasesc cat de des (desigur, cand e vremea acceptabila, nu e bolnav, etc). Iar astia prin complexele rezidentiale (unele din ele facute pe mijlocul campului) au grija sa faca gradinita, sala de fitness, spa, centru comercial, dar la biserica chiar nu se gandeste nimeni... Mi-aduc aminte de filmele cu caravanele din vest (America), cum le citea duminica tatal din Biblie, apoi rupea o paine si-i "impartasea"... asa vrem sa ajungem si noi, liber- cugetatori? (si-asa suntem multi, prea multi chiar care nu mai cred in "sfintele taine")

fragmente din jurnalul dnei A (vaduvei)
 

E foarte greu sa descrii in cuvinte putine o multime de sentimente atat de profunde, asa cum a reusit Gala Galaction in opera sa; in decursul timpului am mai asternut si eu pe hartie asemenea fragmente, cand am avut timp si inspiratie; insa ritmul in care ia nastere povestea e mult mai rapid decat posibilitatile mele de a o imortaliza pe hartie. Iata cateva fragmente mai emotionante pe care am reusit sa le surprind:

"anul acesta a fost o aniversare trista pentru fiul meu. a picat si intr-o zi de miercuri si fiind prima zi de post din viata lui de 7 ani, a tinut mortis sa o tina...a trebuit sa-i fac pt la scoala saratele cu mac si susan si placinte cu mar si nuca. Apoi a vrut sa mearga la sf maslu si sa se spovedeasca pt intaia oara in viata lui, moment pe care-l astepta cu nerabdare de vreun an, desi la cat timp petrecuse impreuna cu parintele nu stiu ce mai ramasese nespovedit...Dupa parastasul de 40 de zile parintele a ramas la noi si a dormit cu fii-miu. Acesta mi-a marturist ulterior ca peste noapte l-a imbratisat si l-a sarutat pe partea stanga a pieptului, iar cand l-a intrebat de ce o face a spus ca din obisnuinta ca asa facea si cu taica-su, care avea o rana acolo. Eu habar n-aveam ca ei aveu asemenea momente de tandrete si ca taica-su ii permitea sa ii atinga rana, cand abia ma lasa pe mine...nu il mai durea, dar ii trezea amintiri dureroase. Apoi parintele i-a zis ca oricat ar cauta si ar incerca sa-l inlocuiasca, nimeni nu va resui sa-i ia locul tatalui lui; dar ca spiritul lui nu a disparut , ci e in continuare pe undeva. Doar ca unele spirite sunt puternice, ne ajuta si ne imbarbateaza, pecand altele sunt speriate si pierdute si trebuie sa ne rugam noi pentru ele sa gaseasca calea spre lumina, sa ajunga la Doamne-Doamne si de acolo apoi sa se roage pt noi..."

"am inercat sa discut si cu alt parinte, cu prietenul sotului meu, despre problema schimbarii duhovnicului si despre posibila lipsa de obiectivitate si nepartinire a acestuia, dar acesta a spus ca indeferent cum ar fi fost, era mai bine si aveam datoria sa ascult de el ca duhovnic, mai ales in cazurile concrete enuntate de mine: referitor la participarea la sfintele slujbe si mai ales la sfintele taine si tinerea randuielilor, duminicilor, etc, pt ca in aceste privinte parerile tuturor preotilor trebuie sa fie unanime, indiferent de situatia familiala a enoriasului si de 'parerile" si banuielile unora...'

"nu inteleg de ce pana acum a facut cu placere si mandrie, onoare toate randuielile pt cei plecati, asteptand chiar cu nerabdare momentele respective, pecand acum, in cazul sotului meu, nu mai am nicio tragere de inima, e parca o corvoada...poate si unde stiu ca el considera toate astea pierderi de vreme si cheltuieli inutile???"

'in continuare sunt confuza si ma simt vinovata de caderea si pierderea lui. De ce dintre toti prietenii si fiii duhovnicesti ai parintelui, doar noi doi suntem singurii care nu ne-am pocait si nu ne-am intors de la pacat, iar el chiar a murit neimpacat si nespovedit? Harul lui lucrator nu a mai lucrat, sau el si-a facut datoria, dar noi am fost impietriti, nepasatori? Ori s-a resemnat si el si a zis daca vor ei bine, daca nu...problema lor? (sau mai exact a lui; ca el pe sotul meu il vedea drept sminititorul meu, nu invers)
Poate pt mine mai e timp de pocainta, dar sotul meu e mort. Oare pocainta mea va mai ajuta la ceva? Daca eu (si eventual parintele) suntem vinovati de caderea lui, si ne pocaim la timp, poate pe noi ne va salva, dar pe el il va mai salva???"

"privind in urma, realizez ce casnicie frumoasa am fi putut avea si ce sot bun am avut...iar eu in loc sa ma rog pt salvarea casniciei, am umblat sa-l smintesc pe bietul parinte (fara sa-mi dau seama)...vezi doamne sa ma dau e bine in fata lui Dzeu cu ravna mea duhovniceasca...grav e ca atunci cand am avut ganduri de desfrau, le-am reprimat si le-am negat; i-am spus si parintelui ca am facut asta, si a zis ca foarte bine, bravo mie...dar n-a fost asa. Constanta din capul meu era :sotul banuie ca sunt indragostita, dar nu e adevarat. Interesul meu e pur spiritual. Iar parintele iarasi zicea:bravo, foarte bine! Continua asa! Iti admir ravna duhovniceasca". Iar sotul zicea "vezi de treaba, zicea asa fiindca te doreste, e indragostit de tine", si din pacate, cam avea dreptate...De fapt gresala mea si a parintelui deopotriva a fost ca in loc sa ne canalizam pe salvarea casniciei si intoarcerea sotului meu din apostazie, eu am fantetizat sa am un sot ca parintele, iar el...probabil sa ma vada salvata de un sot care nu-mi oferea ceea ce meritam, in opinia lui...niciodata nu a zis insista sa-ti salvezi casnicia, e crucial alcest lucru...dupa el dac-as fi divortat ar fi fost cel mai bun lucru, considera ca merit mai mult decat imi ofera sotul, iar pt mine ar putea exista alt barbat care sa-mi ofere aceasta (cum ar fi el de exemplu)."