Ce parere aveti, se pot vindeca bolile psihice?

Daca da, cum anume?

Cred ca sunt multe metode de ameliorare a afectiunilor psihice printre care una este ca sotii sa asculte de sotiile lor.

' O sa selectez „jumatatea plina a paharului”, adica o sa ma refer la tulburarile psihice de gravitate mica si medie, care pot fi tratate cu succes prin mijloace naturale. Care sunt aceste mijloace?
- Primele si cele mai comode mijloace sunt plantele medicinale si remediile homeopatice. Fireste, atat plantele, cat si remediile homeopatice se aplica de la caz la caz si nu exista o schema stabila pentru o anumita boala, in acest domeniu, mai mult ca in oricare altul, medicul tratand pacienti si nu boli. Numai contra starilor de anxietate si agitatie psihica exista in flora noastra mai mult de douazeci de specii de plante, cu intensitati si nuante ale efectelor calmante foarte diferite. Valeriana (Valeriana officinalis), de pilda, are un efect de sedare puternic in doze mari, incetinind procesele de gandire si creand chiar o stare de somnolenta la pacientii mai sensibili. Sunatoarea (Crepis Foetida), in schimb, chiar si in doze mari, nu creeaza acea stare de incetineala mentala a valerianei, care uneori nu este de dorit. Captalanul (Petasides hybridus) este un sedativ mai usor decat sunatoarea, insa este mai eficient decat aceasta in calmarea starilor de agitatie nocturna si in eliminarea cosmarurilor. Apoi, alaturi de remediile fitoterapeutice sau homeopatice, exista o serie intreaga de terapii extrem de eficiente pentru ameliorarea activitatii psihice si chiar pentru tratarea unor boli de acest tip. Iar prima la care ma gandesc este silvoterapia - adica terapia padurii. Cateva ore petrecute in linistea si armonia padurii au adesea efecte mai puternice decat multe din remediile naturale sau de sinteza in ceea ce priveste armonizarea emotionala. S-a constatat ca si calitatea aerului, a alimentelor si a apei influenteaza echilibrul psihic, ca sa nu mai vorbim de climat. Climatul sedativ din regiunile deluroase si premontane este un elixir pentru suflet inca prea putin folosit. Apoi, alimentatia lacto-vegetariana si renuntarea la marii daunatori (alcool, tutun, cafea) sunt iarasi o premisa excelenta pentru insanatosirea psihica, dar si pentru prevenirea tulburarilor de acest tip. '

cel mai bun remediu este SPOVEDANIA.SI APOI SF iMPARTASANIE.Nu cred ca exista o cale mai rapida si mai buna de vindecare ;dupa aceea ar fi bine de schimbat stilul de viata, de vazut in ce fel am gresit .

terapie?? si plictiseala si depresia nu sunt boli psihice sunt mofturi :P

plictiseala, de acord ca poate fi luata ca un moft, dar depresia?? de unde pana unde?

depresia nu e o boala psihica. Am cunoscut zeci de maniaco-depresivi si pot numara pe degetele de la o mana cate din cazuri sa fi fost determinate de o afectiune psihica. Insa depresia in sine nu este o boala. Poate fi numita stare de spirit, si am mentionat de moft, pentru ca in multe cazuri depresia e un moft. Mai nou am vazut cazuri de oameni care se plictisesc si apoi intra in depresii.
Romandragut am studiat psihologia asa cum este ea acceptata, si am studiat-o si pe cont propriu. E foarte posibil ca teoriile mele sa fie gresite, dar nu te pune nimeni sa le iei in considerare.
Si ca o ultima mentionare mai toate bolile se pot vindeca prin terapie, desi sunt unele cazuri in care pacientul nu va raspunde terapiei. Un exemplu interesant este cum unii oameni priviti ca minti iluminate ale istoriei omului, sunt considerati bolnavi psihic, cu toate ca au murit in deplinatatea facultatilor mintale. Asta pentru ca psihologia se bazeaza pe modelul general...majoritatea stabileste ce e normal psihic...

Depresia nu e o boala psihica, ci doar o tulburare psihica.Insa daca se croncizeaza poate deveni afectiune psihica.Ea nu apare istantaneu,nu este inexplicabila...ci apare pe fondul multor probleme sau a unor schimbari dureroase pentru individ sau ca urmare.Astea sunt numai niste date generale,problema este insa mult mai spinoasa si are o arie de acoperire foarte larga,diversa.

Cred ca nevoie de un specialist aici. Nu e bine sa-ti dai cu parerea in cazuri de astea. Exista boli si boli si exista medici pentru ele..Se poate apela la medic, deoarece si stiinta lui tot de la Dumnezeu vine.
Dar pentru ca nu e nici un medic psihiatru aici cred ca tot ce putem spune noi e ca orice boala se poate vindeca de Medicul Medicilor.
Doamne ajuta!

Nu e nici un medic psihiatru aici,e adevarat. Insa este un psiholog care vorbeste in cunostinta de cauza. Am studiat psihopatologie,psihologie medicala, neuro-stiinte in facultate...deci spun din ceea ce cunosc,nu din ceea ce presupun.

bolile psihice se pot vindeca atunci cind oamenii isi ridica mintea si ochii spre cer si il recunoaste pe dumnezeu creator al sau si al ceruluimsi al pamintului.omul se imbolnaveste psihic in primul rind datorita pacatelor lui,asa cum imparatul NABUCODONOSOR aajuns sa manince iarba si radacini de plante 10 ani ratacind dezbracat si el a marturisit"MI-AM RIDICAT OCHII LA CER SI ATUNCI MI-A VENIT MINTEA LA LOC",marturiseste el singur asta;deci atunci sintem in normalitate cind avem credinta si nu uitam de DUMNEZEU.

Foarte frumoasa postarea ta si mai ales exemplul lui Nabuco., si ma gindeam ca numarul enorm si in continua crestere a depresiilor si anxietatilor de tot felul se datoreaza tocami faptului ca ne indepartam de Dumnezeu, de post si rugaciune de auto-corectare, auto-observare adusa prin rugaciune de Duhul Sfint si ca nu trebuie sa ne sperie faptul ca sunt asa de multi oameni afectati daca ne tinem fermi pe pozitii si nu iesim din poruncile Domnului nostru Iisus Hristos.

Este intr-adevar de necrezut ce se intimpla cu noi toti. Acum citeva luni ascultam la stiri ca un camion incarcat cu 2 TONE de Paxil s-a rasturnat in apropierea unui oras unde urma sa livreze...2 TONE.

Da, cred ca mai ales in cazul bolilor psihice nu putem spune ca doctorii vindeca, ci doar amelioreaza. Vindecarea completa nu poate veni decat de la Dumnezeu. Sfintii la care ne rugam, si mai ales Maica Domnului ajuta mult!

Sfintii Parinti, spun ca orice boala psihica este o boala a sufletului.
Se trateaza aici de un suflet incarcat cu pacate, si nemarturisite.
Prin asiduua spovedanie si cuminecare, aceste boli se pare ca se vindeca.

depresia este considerata o boala psihica, si inc auna destul d egrava, individul cind plange, cind rade, depinde, insa starea generala este aceea de apatie, lipsa de energie, in general pesimism, apoi este lipsa somnului. Cauzele sint in general probleme mai mari decit individul respectiv putea duce la ora respectiva; o persoana suferinda de depresiune, nu vede iesirea dintr-un labirint.

Exista cure ajutatoare medicale, ce apoi ar trebui continuate cu curarera sufletului, motiv pentru care persoana este in suferinta.

Si boala fizica este tot de la suflet.
Aceasta depresie se afla si ea pe grade si in tot cazul nu este un moft,asa cum afirma cineva mai sus,ci ceva extrem de luat in serios,mai ales daca se agraveaza.
Se trateaza cu terapie la psiholog,iar la gradele avansate e nevoie si de psihiatru,tratament medicamentos.

Intai ar trebui lamurit ce este boala psihica.

Eu cred ca este fie o forma de autism, cel bolnav avand o constiinta a propriei persoane insuficient dezvoltata, fie o forma de paranoia, adica de intelegere falsa a realitatii.

Din insuficienta constiintei propriei persoane decurge si lipsa de comunicare cu lumea exterioara. Ajutorul pentru o astfel de persoana nu prea exista sau daca exista numai Dumnezeu il stie.

La paranoia intra toate maniile pe care omul si le poate constientiza, cu ajutorul celorlalti si sa scape de ele.

Exista foarte multe feluri de boli psihice:

FOBIA SOCIALA

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
1. Fobia de a privi. Persoanale care sufera de aceasta forma de fobie au impresia ca ceilalti ii privesc insistent si acest lucru le provoaca teama. Daca in mijlocul unei conversatii persoana face o remarca si ceilalti o privesc insistent, acesta se simte stanjenita si inceteaza sa mai vorbeasca. Poate evolua prin neparticiparea la conversatie. In forme mai evoluate, acesta se ascunde prin colturi sau in spatele unui ziar. Consecinta fobiei de a privii este teama de a vorbii in public.

2. Teama legata de faptul ca ceilalti isi vor da seama ca individul este nervos. De regula aceata fobie are un continut precis, pentru ca subiectul isi exteriorizeaza teama prin manifestari neurofiziologice, cum ar fi tremorul mainilor sau al vocii, paloare sau roseata, etc. De obicei persoanale cu acest tip de fobie incep sa evite situatiile in care se pot produce aceste reactii pentru ca ceilalti sa nu le observe.

3. Teama ca subiectul va fi "prins" intr-o relatie apropiata. Persoanele cu acest tip de fobie de obicei isi spun ca "nu doresc sa imi asum vreo responsabilitate", "vreau sa fiu inca liber", "nu ma simt inca pregatit", "daca ma angajez intr-o relatie nu o sa mai pot face ce imi doresc", etc.

4. Fobia de a fi "descoperit". Persoana cu acest tip de fobie se teme de faptul ca ceilalti isi vor da seama de felul in care este cu adevarat si astfel va fi respinsa. Unele persoana nici macar nu constinetizeaza acele particularitati care i-ar deteremina pe ceilalti sa nu o agreeze. La altele persoane aceste trasaturi sunt clare (ei vor descoperi ca sunt plictisitor, rau, etc). Subiectii cu acest tip de fobie vor evita contactele sociale si se vor retrage cat mai mult.

5. Fobia de sentimente negative. Cel mai freceventa intalnita este teama de furie sau critica. Subiectul se teme sa isi exprime astel de sentimente pentru ca se gandeste ca si ceilalti ar putea face la fel.

6. Fobia se singuratate, teama de a intreprinde o actiune singur. Aceasta fobie este asociata frecvent cu tendinta de izolare si cu dispozitia depresiva. Chiar daca e un lucru minor pe care ar putea sa il faca singur, subiectul prefera un partener cu care sa realizeze actiunea, si daca cineva nu se arata dispus sa faca asta, prefera sa lase lucrurile deoparte si astfel starea depresiva se accentueaza.

7. Fobia de a nu putea comunica cu ceilalti.

a) Fobia ca ceilalti nu il agreaza. Acesta este tipul de fobie cu caracterul cel mai distructiv si din pacate si cel mai des intalnita in relatiile interpersonale. Daca simte si cel mai mic indiciu ca ceilalti nu l-ar agrea, justificat sau nu, subiectul se gandeste "am facut ceva rau", "e ceva in neregula cu mine", "nu sunt bun de nimic", etc. Si pentru a schimba atitudinea pe care crede ca o percepe de la ceilalti subiectul se va stradui din rasputeri sa fie o persoana draguta si amabila. Subiectul nu va lupta pentru drepturile sale de dragul concesiilor si ajunge in cele din urma chiar sa renunte la demnitatea sa si sa se lase pur si simplu "calcat in picioare" doar de dragul de a fi pe plac celorlalti



1. Fobia de a privi. Persoanale care sufera de aceasta forma de fobie au impresia ca ceilalti ii privesc insistent si acest lucru le provoaca teama. Daca in mijlocul unei conversatii persoana face o remarca si ceilalti o privesc insistent, acesta se simte stanjenita si inceteaza sa mai vorbeasca. Poate evolua prin neparticiparea la conversatie. In forme mai evoluate, acesta se ascunde prin colturi sau in spatele unui ziar. Consecinta fobiei de a privii este teama de a vorbii in public.

2. Teama legata de faptul ca ceilalti isi vor da seama ca individul este nervos. De regula aceata fobie are un continut precis, pentru ca subiectul isi exteriorizeaza teama prin manifestari neurofiziologice, cum ar fi tremorul mainilor sau al vocii, paloare sau roseata, etc. De obicei persoanale cu acest tip de fobie incep sa evite situatiile in care se pot produce aceste reactii pentru ca ceilalti sa nu le observe.

3. Teama ca subiectul va fi "prins" intr-o relatie apropiata. Persoanele cu acest tip de fobie de obicei isi spun ca "nu doresc sa imi asum vreo responsabilitate", "vreau sa fiu inca liber", "nu ma simt inca pregatit", "daca ma angajez intr-o relatie nu o sa mai pot face ce imi doresc", etc.

4. Fobia de a fi "descoperit". Persoana cu acest tip de fobie se teme de faptul ca ceilalti isi vor da seama de felul in care este cu adevarat si astfel va fi respinsa. Unele persoana nici macar nu constinetizeaza acele particularitati care i-ar deteremina pe ceilalti sa nu o agreeze. La altele persoane aceste trasaturi sunt clare (ei vor descoperi ca sunt plictisitor, rau, etc). Subiectii cu acest tip de fobie vor evita contactele sociale si se vor retrage cat mai mult.

5. Fobia de sentimente negative. Cel mai freceventa intalnita este teama de furie sau critica. Subiectul se teme sa isi exprime astel de sentimente pentru ca se gandeste ca si ceilalti ar putea face la fel.

6. Fobia se singuratate, teama de a intreprinde o actiune singur. Aceasta fobie este asociata frecvent cu tendinta de izolare si cu dispozitia depresiva. Chiar daca e un lucru minor pe care ar putea sa il faca singur, subiectul prefera un partener cu care sa realizeze actiunea, si daca cineva nu se arata dispus sa faca asta, prefera sa lase lucrurile deoparte si astfel starea depresiva se accentueaza.

7. Fobia de a nu putea comunica cu ceilalti.

a) Fobia ca ceilalti nu il agreaza. Acesta este tipul de fobie cu caracterul cel mai distructiv si din pacate si cel mai des intalnita in relatiile interpersonale. Daca simte si cel mai mic indiciu ca ceilalti nu l-ar agrea, justificat sau nu, subiectul se gandeste "am facut ceva rau", "e ceva in neregula cu mine", "nu sunt bun de nimic", etc. Si pentru a schimba atitudinea pe care crede ca o percepe de la ceilalti subiectul se va stradui din rasputeri sa fie o persoana draguta si amabila. Subiectul nu va lupta pentru drepturile sale de dragul concesiilor si ajunge in cele din urma chiar sa renunte la demnitatea sa si sa se lase pur si simplu "calcat in picioare" doar de dragul de a fi pe plac celorlalti se judeca mult mai aspru decat o face cei din jurul sau si isi fac griji ca in orice moment ar putea face un lucru pe care ceilalti l-ar putea considera nepotrivit. Astfel de persoane vor deveni tot mai inhibate in prezenta celorlalti, isi va anihila orice spirit de spontaneitate, transformandu-se intr-un individ plat si plicticos.

c) Fobia de a fi respins.Subiectii cu acest gen de fobie sunt foarte sensibili si atenti la reactiile celor din jurul sau. Ei interpreteaza cel mai mic semn de dezaprobare din partea altei persoane ca pe un indiciu al respingerii, ceea ce reprezinta o adevarata catastrofa pentru ei. De multe ori se intampla ca subiectul sa atribuie unei remarci "

ARAHNOFOBIA - FRICA DE PAIANJENI

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
Arahnofobia este denumirea stiintifica a fricii de paianjeni. Este cea mai comuna fobie de vietuitoare pentru care pentru multe persoane are efecte mai mult sau mai putin intense.

Diferiti oameni sufera in mod diferit - fapt care nu poate fi inteles ca o reactie rationala de catre cei care nu sufera de fobii.

Persoana in cauza reactioneaza intens la cel mai mic semn al fobiei cauzate de animal.
Fobiile pot fi cauzate de multe animale, insa paianjenii sunt cauza cea mai des intalnita. Fobiile nu au legatura cu persoanele mai fricoase sau cu cele cu un IQ sub medie. Persoanele care sufera o forma mai serioasa nu pot intra intr-o camera inainte ca o alta persoana sa verifice spatiul de paianjeni.

Frica de paianjeni are o istorie indepartata, incepand cu primii ani ai erei noastre, cand zone din Abissiania au fost abandonate din cauza unei "ciumi a paianjenilor".

In cazul oamenilor primitivi, frica de paianjeni nu este intalnita regulat. In timp ce africanii au in general o frica de paianjeni mari, in cazul indienilor amazonieni, aceasta fobie nu se intalneste. Indienii Piaroa chiar mananca paianjenii mai mari, considerandu-i o delicatesa.

Ei nu sunt singurii care apreciaza astfel de placeri gastronomice. In decursul istoriei europene sunt dovezi care atesta ca diferiti indivizi iubeau aceste vietati intr-atat incat se delectau si cu gustarea lor. Autorul francez Reaumur povesteste de o tanara care manca totii paainjenii pe care ii gasea. Exista si dovezi scrise care sugereaza ca o femeile Maria Schurrman a fost foarte atasata de ei, motivannd ca zodia sub care se nascuse ar putea fi o explicatie a obiceiului ei. Mai mult femeile aveau astfel de gusturi epicureane. W. S. Bristowe, autorul cartii "Lumea paianjenilor" declara ca a incercat sa manance o tarantula gatita, insa a fost surprins de o doamna Jennifer Walker care l-a asigurat ca paianjenii comuni din Anglia sunt foarte gustosi in stare proaspata. Ea a mancat unul dupa ce i-a fost refuzata sugestia, apoi el s-a supus uzantei.

Paul Hillyard spune ca in 1950, cand 18.000 de copii au fost intrebati care este animalul pe care il plac cel mai putin, paianjenii au iesit pe locul 2, cu 10%, dupa serpi.
In 1988 primul loc a fost luat de "sobolani", paianjenii ramanand pe acelasi loc 2.

Cercetatorii au identificat 3 componente ale fobiei:
-experienta fricii
-reactii fiziologice (transpiratie, ritm cardiac)
-reactii motorii (imobilizare sau fuga)
Exista o acceptare generala a teoriei conform careia fobiile pot fi influentate si de factorii ereditari.

Tratamentul cel mai des folosit in acesta avesiune este cel comportamental. Acesta implica un amestec de educatie si experienta, cei mai multi arahnofobi (majoritatea oamenilor) au putine cunostinte legate de paianjeni, invatarea ajutand suferindul sa-si foloseasca propria gandire pentru a cotraataca emotivitatea crescuta.Familiarizarea sau experienta au un efect similar, dand oamenilor oportunitatea sa castige dovezi perceptuale ale paianjenilor ca fiind inofensivi.

Arahnofobia (frica de paianjeni) numara cele mai multe victime in randul femeilor (peste 50%), dar nu-i iarta nici pe barbati (10%).
Nu conteaza ca este vorba despre un paianjen minuscul sau despre unul urias, prezenta lor ii face pe arahnofobi panicati, ii ia ameteala si nu mai pot respira.


Arahnofobia este denumirea stiintifica a fricii de paianjeni. Este cea mai comuna fobie de vietuitoare pentru care pentru multe persoane are efecte mai mult sau mai putin intense.

Diferiti oameni sufera in mod diferit - fapt care nu poate fi inteles ca o reactie rationala de catre cei care nu sufera de fobii.

Persoana in cauza reactioneaza intens la cel mai mic semn al fobiei cauzate de animal.
Fobiile pot fi cauzate de multe animale, insa paianjenii sunt cauza cea mai des intalnita. Fobiile nu au legatura cu persoanele mai fricoase sau cu cele cu un IQ sub medie. Persoanele care sufera o forma mai serioasa nu pot intra intr-o camera inainte ca o alta persoana sa verifice spatiul de paianjeni.

Frica de paianjeni are o istorie indepartata, incepand cu primii ani ai erei noastre, cand zone din Abissiania au fost abandonate din cauza unei "ciumi a paianjenilor".

In cazul oamenilor primitivi, frica de paianjeni nu este intalnita regulat. In timp ce africanii au in general o frica de paianjeni mari, in cazul indienilor amazonieni, aceasta fobie nu se intalneste. Indienii Piaroa chiar mananca paianjenii mai mari, considerandu-i o delicatesa.

Ei nu sunt singurii care apreciaza astfel de placeri gastronomice. In decursul istoriei europene sunt dovezi care atesta ca diferiti indivizi iubeau aceste vietati intr-atat incat se delectau si cu gustarea lor. Autorul francez Reaumur povesteste de o tanara care manca totii paainjenii pe care ii gasea. Exista si dovezi scrise care sugereaza ca o femeile Maria Schurrman a fost foarte atasata de ei, motivannd ca [COLOR=#3366cc]zodia[/COLOR] sub care se nascuse ar putea fi o explicatie a obiceiului ei. Mai mult femeile aveau astfel de gusturi epicureane. W. S. Bristowe, autorul cartii "Lumea paianjenilor" declara ca a incercat sa manance o tarantula gatita, insa a fost surprins de o doamna Jennifer Walker care l-a asigurat ca paianjenii comuni din Anglia sunt foarte gustosi in stare proaspata. Ea a mancat unul dupa ce i-a fost refuzata sugestia, apoi el s-a supus uzantei.

Paul Hillyard spune ca in 1950, cand 18.000 de copii au fost intrebati care este animalul pe care il plac cel mai putin, paianjenii au iesit pe locul 2, cu 10%, dupa serpi.
In 1988 primul loc a fost luat de "sobolani", paianjenii ramanand pe acelasi loc 2.

Cercetatorii au identificat 3 componente ale fobiei:
-experienta fricii
-reactii fiziologice (transpiratie, ritm cardiac)
-reactii motorii (imobilizare sau fuga)
Exista o acceptare generala a teoriei conform careia fobiile pot fi influentate si de factorii ereditari.

Tratamentul cel mai des folosit in acesta avesiune este cel comportamental. Acesta implica un amestec de educatie si experienta, cei mai multi arahnofobi (majoritatea oamenilor) au putine cunostinte legate de paianjeni, invatarea ajutand suferindul sa-si foloseasca propria gandire pentru a cotraataca emotivitatea crescuta.Familiarizarea sau experienta au un efect similar, dand oamenilor oportunitatea sa castige dovezi perceptuale ale paianjenilor ca fiind inofensivi.

Arahnofobia (frica de paianjeni) numara cele mai multe victime in randul femeilor (peste 50%), dar nu-i iarta nici pe barbati (10%).
Nu conteaza ca este vorba despre un paianjen minuscul sau despre unul urias, prezenta lor ii face pe arahnofobi panicati, ii ia ameteala si nu mai pot respira.

AGORAFOBIA


Agorafobia reprezinta o teama de se afla in spatii aglomerate, de a calatorii cu mijloace de transport in comun, de a se afla departe de casa, etc. De obicei agorofobicii traiesc cu impresia ca vor lesina sau isi vor pierde controlul in acele situatii din care nu pot iesi si ca nimeni nu ii vor ajuta.

Aici exista o contradictie pe care putini agorofobici o constientizeaza. Desi locurile care le produc teama sunt pline de oameni ei sunt convinsi ca nu pot primi ajutor in cazul in care isi vor pierde controlul.
Agorafobia este definita ca frica de spatii deschise dar ea se extinde, de fapt, asupra oricarui loc din afara casei sau a zonei pe care o persoana il considera sigur : mijloace de transport in comun, piete, magazine mari si aglomerate, poduri, in general orice loc din care persoana ar avea dificultati sa iasa daca ceva rau s-ar intampla . Acest ceva rau imbraca sensuri diferite. Pentru o persoana care face atacuri de panica, ceva rau inseamna "O sa fac un atac de panica !" si, adesea, tulburarea de panica netratata se complica cu agorafobie. Pentru altcineva poate sa existe teama ca in cazul unui accident sau incendiu nu poate sa paraseasca locul respectiv. Suferinzii de agorafobie evita sa mearga in locurile mentionate anterior sau merg doar insotiti.

Fobia se instaleaza treptat ca urmare a repetarii unor experiente mai mult sau mai putin anxiogene sau prin intermediul invatarii sociale. Uneori aceasta conditionare se instaleaza in perioade de stres si in stari de supraactivare cand reactiile de teama se invata foarte repede.

De obicei agrobofobia se invata pe fondul unui atac de panica si astfel subiectul asociaza situatia cu declasarea simptomelor atacului de panica. Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului de panica, fapt ce ii creaza o mare tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, e foarte posibil ca atacul de panica sa se declanseze cu adevarat.

De cele mai multe ori, subiectii agorafobici traiesc cu teama ca se vor declansa senzatiile specifice atacului de panica: anxietate, senzatie de slabiciune, ameteli, palpitatii, senzatia ca se inmoaie picioarele, senzatia de sufocare, dureri musculare, sentimentul de izolare si de irealitate, intunecarea vederii, precum si dorinta imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in siguranta.

Netratata, [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] poate sa evolueze pana acolo incat individul sa nu mai plece in concediu, in alt oras sau chiar, in cazurile mai grave, la cateva strazi departare de casa de teama sa nu i se faca rau. Cu timpul aceste persone se izoleaza in casa si nu mai vor sa iasa de frica sa nu le fie rau. Ajung sa depinda astfel de rude, de familie care trebuie sa le faca cumparaturile deoarece acesti oameni prefera sa ramana flamanzi decat sa-si paraseasca domiciliul pentru o ora sau doua.


Agorafobia reprezinta o teama de se afla in spatii aglomerate, de a calatorii cu mijloace de transport in comun, de a se afla departe de casa, etc. De obicei agorofobicii traiesc cu impresia ca vor lesina sau isi vor pierde controlul in acele situatii din care nu pot iesi si ca nimeni nu ii vor ajuta.

Aici exista o contradictie pe care putini agorofobici o constientizeaza. Desi locurile care le produc teama sunt pline de oameni ei sunt convinsi ca nu pot primi ajutor in cazul in care isi vor pierde controlul.
Agorafobia este definita ca frica de spatii deschise dar ea se extinde, de fapt, asupra oricarui loc din afara casei sau a zonei pe care o persoana il considera sigur : mijloace de transport in comun, piete, magazine mari si aglomerate, poduri, in general orice loc din care persoana ar avea dificultati sa iasa daca ceva rau s-ar intampla . Acest ceva rau imbraca sensuri diferite. Pentru o persoana care face atacuri de panica, ceva rau inseamna "O sa fac un atac de panica !" si, adesea, tulburarea de panica netratata se complica cu agorafobie. Pentru altcineva poate sa existe teama ca in cazul unui accident sau incendiu nu poate sa paraseasca locul respectiv. Suferinzii de agorafobie evita sa mearga in locurile mentionate anterior sau merg doar insotiti.

Fobia se instaleaza treptat ca urmare a repetarii unor experiente mai mult sau mai putin anxiogene sau prin intermediul invatarii sociale. Uneori aceasta conditionare se instaleaza in perioade de stres si in stari de supraactivare cand reactiile de teama se invata foarte repede.

De obicei agrobofobia se invata pe fondul unui atac de panica si astfel subiectul asociaza situatia cu declasarea simptomelor atacului de panica. Din acest motiv, acesta incepe sa anticipeze producerea atacului de panica, fapt ce ii creaza o mare tensiune in momentul in care se apropie de locul respectiv si datorita acestei stari de supraincordare, e foarte posibil ca atacul de panica sa se declanseze cu adevarat.

De cele mai multe ori, subiectii agorafobici traiesc cu teama ca se vor declansa senzatiile specifice atacului de panica: anxietate, senzatie de slabiciune, ameteli, palpitatii, senzatia ca se inmoaie picioarele, senzatia de sufocare, dureri musculare, sentimentul de izolare si de irealitate, intunecarea vederii, precum si dorinta imperioasa de a ajunge acasa, unde persoana se simte in siguranta.

Netratata, [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] poate sa evolueze pana acolo incat individul sa nu mai plece in concediu, in alt oras sau chiar, in cazurile mai grave, la cateva strazi departare de casa de teama sa nu i se faca rau. Cu timpul aceste persone se izoleaza in casa si nu mai vor sa iasa de frica sa nu le fie rau. Ajung sa depinda astfel de rude, de familie care trebuie sa le faca cumparaturile deoarece acesti oameni prefera sa ramana flamanzi decat sa-si paraseasca domiciliul pentru o ora sau doua.

ATITUDINI NEGATIVE CARE ATRAG ESECUL

[COLOR=#810081]pagina urmatoare...[/COLOR]
Distorsiunile cognitive sau gandurile negre de genul celor de mai jos pot fi cauza esecului:

1. Tendinta spre perfectionism sau gandirea in alb sau negru
- este tendinta prin care individul isi fixeaza standarde, exigente si scopuri excesiv de inalte, nerationale.
Exemple: "Daca nu pot ajunge la o rezolvare perfecta a problemei, mai bine renunt!", " Toti oamenii trebuie sa ma laude, sa-mi remarce calitatile". " Ma enervez foarte tare daca cineva nu-mi arata respectul cuvenit". " O fata frumoasa va fi admirata de toti, fara exceptie ".
O persoana care gandeste in alb sau negru apreciaza lucrurile numai dupa principiul "totul sau nimic". Orice lucru este ori bun in totalitate sau absolut rau. Activitatea de rezolvare a problemelor trebuie sa se realizeze la un nivel inalt, altfel nu merita osteneala. Acest tip de gandire este foarte neproductiv, deoarece te obliga sa urmaresti obiective nerealiste. O problema nu intotdeauna poate fi rezolvata perfect dupa una sau doua incercari. Va ramane intotdeauna ceva care poate fi imbunatatit.

2. Concentrarea negativa
- consta in acordarea unei atentii exagerate aspectelor negative, permitandu-le sa le intunece pe celelalte.
Exemplu: " Daca nu am reusit la acest examen, inseamna ca sunt un ratat".
"Pentru ca Dan nu mi-a imprumutat banii pe care i i-am cerut, nu-l mai consider prietenul meu."

3. Minimalizarea succeselor
Exemplu: "Cand cineva imi face un compliment, consider ca rade de mine." "Am reusit la acest examen si ce-i cu asta?"
Rezolvarea unei probleme inseamna ca persoana respectiva a reusit sa exercite un control asupra vietii sale. Rezolvarea unei situatii este o realizare care merita recompensata.

4. Fenomenul transformarii albului in negru.
Aceasta se manifesta atunci cand fapte neutre sau chiar pozitive sunt folosite pentru a trage concluzii negative. Astfel, de multe ori se interpreteaza ca ostile actiunile unei persoane care este timida sau stanjenita. Exemplu: "Imi vorbeste frumos, deci vrea ceva de la mine." "Nu m-a salutat pentru ca are ceva cu mine "

5. Predictii pesimiste asupra viitorului
Persoanele care gandesc negativ vor emite predictii care se vor referi la rezultate negative. In plus vor avea tendinta sa le considere drept fapte implinite.
Exemplu: "Sunt convinsa ca intalnirea cu seful meu nu va decurge bine". "Cred ca nu voi lua examenul de carnet de sofer luni ".

6. Comportamentul "Trebuie"
- ne obliga sa actionam ca si cand un sef imaginar ne-ar presa sa obtinem tot timpul numai rezultate performante.
Exemple: "Trebuie sa ajung director." "Trebuie sa-mi arat forta muschilor."

7. Etichetarea
- ne determina sa criticam persoana si nu comportamentul. Adevarul este ca toti oamenii gresesc, dar asta nu-i impiedica sa fie persoane valoroase.
Exemplu: " Seful meu este un om de nimic pentru ca nu mi-a raspuns la salut"

8. Considerarea lucrurilor din punct de vedere personal.
Exemplu:" Unui individ i se respinge o cerere adresata unei autoritati. El considera ca cei care i-au respins cererea au ceva personal cu el."

9. Judecata afectiva
- apreciaza ca propriile emotii negative reflecta modul in care lucrurile stau cu adevarat.
Exemplu: "Simt ca Andreea imi vrea raul."

10. Suprageneralizarea.
Subiectul considera ca un [COLOR=#0000ff]eveniment[/COLOR] negativ singular se va produce la nesfarsit.



Distorsiunile cognitive sau gandurile negre de genul celor de mai jos pot fi cauza esecului:

1. Tendinta spre perfectionism sau gandirea in alb sau negru
- este tendinta prin care individul isi fixeaza standarde, exigente si scopuri excesiv de inalte, nerationale.
Exemple: "Daca nu pot ajunge la o rezolvare perfecta a problemei, mai bine renunt!", " Toti oamenii trebuie sa ma laude, sa-mi remarce calitatile". " Ma enervez foarte tare daca cineva nu-mi arata respectul cuvenit". " O fata [COLOR=#3366cc]frumoasa[/COLOR] va fi admirata de toti, fara exceptie ".
O persoana care gandeste in alb sau negru apreciaza lucrurile numai dupa principiul "totul sau nimic". Orice lucru este ori bun in totalitate sau absolut rau. Activitatea de rezolvare a problemelor trebuie sa se realizeze la un nivel inalt, altfel nu merita osteneala. Acest tip de gandire este foarte neproductiv, deoarece te obliga sa urmaresti obiective nerealiste. O problema nu intotdeauna poate fi rezolvata perfect dupa una sau doua incercari. Va ramane intotdeauna ceva care poate fi imbunatatit.

2. Concentrarea negativa
- consta in acordarea unei atentii exagerate aspectelor negative, permitandu-le sa le intunece pe celelalte.
Exemplu: " Daca nu am reusit la acest examen, inseamna ca sunt un ratat".
"Pentru ca Dan nu mi-a imprumutat banii pe care i i-am cerut, nu-l mai consider prietenul meu."

3. Minimalizarea succeselor
Exemplu: "Cand cineva imi face un compliment, consider ca rade de mine." "Am reusit la acest examen si ce-i cu asta?"
Rezolvarea unei probleme inseamna ca persoana respectiva a reusit sa exercite un control asupra vietii sale. Rezolvarea unei situatii este o realizare care merita recompensata.

4. Fenomenul transformarii albului in negru.
Aceasta se manifesta atunci cand fapte neutre sau chiar pozitive sunt folosite pentru a trage concluzii negative. Astfel, de multe ori se interpreteaza ca ostile actiunile unei persoane care este timida sau stanjenita. Exemplu: "Imi vorbeste frumos, deci vrea ceva de la mine." "Nu m-a salutat pentru ca are ceva cu mine "

5. Predictii pesimiste asupra viitorului
Persoanele care gandesc negativ vor emite predictii care se vor referi la rezultate negative. In plus vor avea tendinta sa le considere drept fapte implinite.
Exemplu: "Sunt convinsa ca intalnirea cu seful meu nu va decurge bine". "Cred ca nu voi lua examenul de carnet de sofer luni ".

6. Comportamentul "Trebuie"
- ne obliga sa actionam ca si cand un sef imaginar ne-ar presa sa obtinem tot timpul numai rezultate performante.
Exemple: "Trebuie sa ajung director." "Trebuie sa-mi arat forta muschilor."

7. Etichetarea
- ne determina sa criticam persoana si nu comportamentul. Adevarul este ca toti oamenii gresesc, dar asta nu-i impiedica sa fie persoane valoroase.
Exemplu: " Seful meu este un om de nimic pentru ca nu mi-a raspuns la salut"

8. Considerarea lucrurilor din punct de vedere personal.
Exemplu:" Unui individ i se respinge o cerere adresata unei autoritati. El considera ca cei care i-au respins cererea au ceva personal cu el."

9. Judecata afectiva
- apreciaza ca propriile emotii negative reflecta modul in care lucrurile stau cu adevarat.
Exemplu: "Simt ca Andreea imi vrea raul."

10. Suprageneralizarea.
Subiectul considera ca un [COLOR=#0000ff]eveniment[/COLOR] negativ singular se va produce la nesfarsit.

Exemplu:

"Daca XXXX m-a parasit pentru alta/ altul, inseamna ca nu ma voi marita/ insura niciodata."

[SIZE=5]ATACUL DE PANICA[/SIZE]
[SIZE=5][/SIZE]
Atacul de panica este o tulburare in care elementul central este frica, uneori paroxismala.
Spaima este neasteptata (apare brusc) si nu este cauzata de ceva anume. In atacul de panica cu agorafobie, anxietatea se declanseaza cand pacientul se afla in locuri deschise, piete, intersectii etc. Uneori atacul de panica este declansat de situatia in care subiectul ramane singur acasa. Pacientul simte neliniste, agitatie, frica puternica, stari de rau ( scurtarea respiratiei, sufocare, greata, ameteli, dureri, varasaturi, palpitatii, tahicardie etc) si senzatia unui pericol iminent - cei mai multi subiecti apeleaza la serviciile medicale de urgenta crezand ca vor face un atac de cord sau vor muri. Caracteristica principala a acestui pacient este pelerinajul prin [COLOR=#0000ff]spitale[/COLOR], mersul de la un doctor la altul.

Studiile recente arata ca tulburarile anxioase sunt cele mai frecvent intalnite in populatia generala, fobia simpla fiind cea mai comuna tulburare anxioasa in populatia generala, iar atacul de panica este cel mai frecvent printre oamenii care solicita [COLOR=#3366cc]tratament[/COLOR]. Aceste tulburari au o componenta genetica, deoarece sunt mai frecvente printre rudele biologice de gradul unu ale oamenilor cu aceste tulburari decat in populatia generala.
Cauzele anxietatii sunt multiple, in fuctie de teoria la acare adera spacialistul respectiv:
- refularea (trimiterea in inconstient) impulsurilor inacceptabile (Freud)
- reprimarea ostilitatii copilului care nu-si poate exprima agresivitatea atata timp cat este neajutorat si izolat intr-o lume dusmanoasa (Horney)
- trauma suferita de copil la nastere, anxietatea de separare fiind prima experienta afectiva a noului nascut (Rank)
- tema copilului de dezaprobarea mamei (Sullivan)
- fricile si sentimentul de culpabiliate al mamei pot constitui cauze primare ale tuturor disfunctiilor in sfera comportamentului copilului (Rado)

Anxietatea este un simptom prezent aproape in toate cazurile care se prezinta la terapie:
- alcoolicii cronici- au un nivel de anxietate mai ridicat decat cel considerat normal
- fumatorii- au un nivel de anxietate mai ridicat decat cel considerat normal
- exista o stransa corelatie intre anxietate si prezenta unor vise terifiante sau a altor dificultati de somn precum si a tulburarilor sexuale
- cuplurile care ajung la divort au grad inalt de anxietate
- persoanele care au tendinta de a se imbolnavi de [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] somatice, inclusiv cancer, au o anxietate mai mare

Francine Shapiro este un psihoterapeut celebru la ora actuala, a carui metoda de terapie este in voga in marile centre psihoterapeutice occidentale.
MISCAREA OCHILOR DE DESENSIBILIZARE SI REPROCESARE (EMDR) sau METODA SAPHIRO este o forma de psihoterapie scurta, cu sedinte de 90 minute in cure de 3 sedinte pentru un singur atac de panica-trauma recent (a) si cure de la 6-20 sedinte pentru atacuri multiple si vechi.
EMDR este indicata in stresul posttrauimatic ( decesul unei persoane apropiate, accident, victima viol agresare fizica), tulburarile stresului ( insomnie, nevroza cardiaca, colon iritabil, [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] de piele cu etiologie psihica, obezitate), inhibitie si blocaj ( depresie, atac de panica, agorafobie, fobii)
Contraindicatii sunt in cazul tulburarilor cardiace si respiratorii.
In timp ce miscarea ochilor, sau alt stimul, este folosit si a fost investigat, este important sa nu se minimizeze complexitatea intregii metodologii a EMDR.
Acesta metodologie este impartita in 8 etape :
-istoria clientului si planificarea tratamentului
-pregatirea pentru EMDR
--evaluarea tintei- in care pacientul isi alege o anumita amintire si cea mai nelinistitoare imagine asociata acesteia. Terapeutul ajutand clientul sa asocieze acestei imagini un gand, o atitudine pozitiva.
-desensibilizarea si reprogramarea
-instalarea cognitiva a unei definitii proprii pozitive
-scanarea corporala
-incheierea
-reevaluarea.
Ipoteza de la care porneste Saphiro este aceea ca noi functionam disociat ( cand cu o emisfera cerebrala, cand cu alta). Astfel, emisfera stanga- dominanta pentru dreptaci si invers, este sediul gandirii analitice, testarii realitatii, tacticii, planificarii, evaluarii, spiritului critic, controlului voluntacr, gandirii evenimentelor trecute si viitoare. Emisfera dreapta este sediul automatismelor, sugestibilitatii, sensibilitatii, intuitiei, vizualizarii. In starile de meditatie, relaxare sau transa hipnotica se produce o comutare de la emisfera stanga dominanta la emisfera dreapta. Traumele, stresul creeaza blocaje, clivaje si disocieri importante intre cele doua emisfere cerebrale. Saphiro si-a propus o functionare globala, o armonizare a emisferelor cerebrale prin asocierea miscarii ochilor cu sunete, a inducerii unei stari modificate de cunostinta.
METODA SAPHIRO actioneaza pe trei planuri la nivelul fiecarei emisfere
- arheocortex ( creierul primitiv) prin miscari
- paleocortex prin activarea emotional-afectiva
- neocortex prin vizualizarea amintirilor, imaginilor si intelegerea semnificatiilor dintre ele
In plus, deoarece fiecare trauma este insotita de ganduri negative se realizeaza o schimbare a acestor ganduri impreuna cu inducerea unei stari de relaxare.

Avantajele acestei metode sunt durata scurta, neasocierea cu tratament medicamentos, modificarile la nivelul functionarii emisferelor cerebrale si vindecarea traumelor in serie.

DIAGNOSTICAREA PATOLOGIEI SOMNULUI


Medicina somnului la intersectia dintre neurologie, neurofiziologie, neuroendocrinologie, pneumologie si psihiatrie, constituie in unele tari specialitate separata, cu congrese, asociatii profesionale si intitutii specializate, motiv pentru care si patologia de somn e din ce in ce mai frecvent diagnosticata si tratata.


Medicina somnului la intersectia dintre neurologie, neurofiziologie, neuroendocrinologie, pneumologie si psihiatrie, constituie in unele tari specialitate separata, cu congrese, asociatii profesionale si intitutii specializate, motiv pentru care si patologia de somn e din ce in ce mai frecvent diagnosticata si tratata.

Si in tara noastra functioneaza centre de somn, dar specialitatea ca atare nu este inca recunoscuta.

Frecventa patologiei de somn este crescuta circa 60 % din adulti acuzand patologie de somn cel putin cateva nopti pe saptamana, mai mult de 40% din adulti prezinta somnolenta diurna ce le afecteaza munca, cel putin cateva zile pe luna, iar mai mult de 20% acuza acesta simptomatologie mai multe zile pe saptamana.

Important e ca mai mult de 60% din adulti nu au fost intrebati de calitatea somnului lor in cursul intrevederilor lor cu medicul, iar doar 20% au initiat discutia despre somn vreodata. Deci frecventa patologiei de somn este subestimata de [COLOR=#3366cc]medici[/COLOR], dar chiar si de potentialii pacienti. Desigur ca apare si la copii, apneea de somn fiind frecvent asociata hipertrofiei amigdaliene, iar parasomniile precum somnambulismul apar cu precadere in acesta perioada.

Cea mai complexa metoda de investigare a somnului este inregistrarea polisomnografica, care cuprinde canale electroencefalografice, oculografice, electromiografice pentru miscarile membrelor inferioare, electrocardiografice (cu monitorizarea astfel a tulburarilor de ritm in timpul somnului), dar si inregistrarea fluxului oro-nazal, a miscarilor respiratorii toracice si abdominale, a saturatiei O2 periferice, a sforaitului, formand alaturi de inregistrarea video inclusiv in infrarosu un complex de achizitie de date, care este apoi prelucrat computerizat cu programe de somn performante. Exista si posibilitatea inregistrarilor polisomnografice in ambulatoriu, dar cu mai putini parametri, metoda folosita mai ales in conditiile unor pacienti cu simptome severe, care nu sunt deplasabili, sau in cazul urmaririi pacientilor care au fost diagnosticati in prealabil intr-un laborator de somn.
Exista standarde stabilite de American Academy of Sleep Medicine dar si de alte asociat ii ale somnologilor asupra indicat iilor polisomnografiei si a procedurilor asociate.
E bine ca sugestia unor patologii importante de somn (apnee de somn, somnolenta diurna excesiva, insomnie de adormire, somnambulismul etc.) sa conduca la indicatia de polisomnografie, iar dupa confirmarea diagnosticului, de tratament.

STRESS-UL

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
Stress-ul este o reactie normala a oamenilor la prea multe si variate surse de presiune.

Cele mai pregnante interactiuni neuroendocrino-imunitare se produc in starea de stress.


Stress-ul este o reactie normala a oamenilor la prea multe si variate surse de presiune.

Cele mai pregnante interactiuni neuroendocrino-imunitare se produc in starea de stress.

Stressul este definit ca o conditie dinamica in cursul careia homeostazia normala (starea de echilibru a mediului intern) este perturbata sau periclitata.

Starea de dezechilibru este indusa de factori de stress, fizici sau psihologici.

Factorii de stress, fizici sau mentali, declanseaza un raspuns complex adaptativ, denumit raspunsul de stress sau de alarma, menit sa contracareze efectele factorului de stress.
Intensitatea raspunsului adaptativ este dependenta de varsta, gen, starea hormonala si de alti factori genetici.

Stressul presupune in primul rand, modificarea unor componente mentale si comportamentale. Creste brusc activitatea sistemului nervos central ce controleaza starea de veghe, alerta, starea psihica, atentia, concentrarea atentiei si este inhibata activitatea vegetativa care controleaza hranirea si reproducerea. In raspunsul la stress se produc modificari fizice ale sistemului circulator, care redirectioneaza nutrientii spre organele activate. O reactivitate prea mare sau prea mica la stress poate produce sau poate contribui indirect la manifestari patologice.

Raspunsul la factorii de stress este mediat de factorul (hormonul) de eliberare a corticotropinei (CRH), de axa hipotalamo-hipofizo-corticosu-prarenala si de sistemul nervos simpatic. CRH este produs in primul rand in hipotalamus, dar si in alte arii ale creierului si in sistemul nervos periferic si are urmatoarele functii:

- controleaza starea de veghe, starea psihica si integreaza sistemele de raspuns la stress;

- activeaza axa hipofizo-corticosuprarenala, stimuland secretia ACTH si a corticosteroizilor;

- activeaza sistemul nervos simpatic, cu stimularea epinefrinei si norepinefrinei.

CRH este activatorul starii de alarma, manifestata prin cresterea glicemiei, a ritmului cardiac, a tensiunii arteriale, dar inhiba functia imunitara si raspunsul inflamator.
Efectul activator al CRH asupra sistemului nervos simpatic este mediat de locus ceruleus, care isi proiecteaza axonii in trunchiul cerebral si in hipotalamus, ceea ce contribuie direct la eliberarea mediatorilor simpatici (epinefrina si norepinefrina) in arii foarte largi ale SNC. Activarea sistemului nervos simpatic stimuleaza eliberarea CRH din neuronii nucleilor paraventriculari sub actiunea impulsurilor cu originea in locus ceruleus.

Sistemul de raspuns la stress functioneaza ca o bucla feedback pozitiva, bidirectionala. Activarea unui component al sistemului, activeaza pe celalalt. Serotonina si acetilcolina activeaza raspunsul la factorii de stress, iar MSH (hormonul stimulator al melanocitelor) si acidul gama aminobutiric sunt inhibitori.

Corticosteroizii sunt componentele majore ale sistemului de raspuns la stress si inhiba cele doua componente majore ale raspunsului (secretia CRH si sistemul nervos vegetativ), dar si reactivitatea imunitara si raspunsul inflamator.

Raspunsul activator la stress influenteaza axa hipotalamo-hipofizara cu componentele ei: hipotalamus-hipofiza-tiroida (HHT) si respectiv, hipotalamo-hipofizo-gonadala (HHG).

Chiar daca stressul acut stimuleaza secretia hipofizara a hormonului de crestere, stressul cronic, prin intermediul CRH, stimuleaza secretia hipofizara a somatostatinei (inhibitor al cresterii). Somatostatina, a carei secretie este stimulata de CRH, inhiba secretia de TSH, iar glucocorticoizii inhiba conversia tiroxinei, relativ inactiva, la triiodotiroxina. Aceste raspunsuri sunt adaptative si se coreleaza cu necesitatea limitarii pierderii energiei.

Activarea raspunsului la stress inhiba axa HHG, la mai multe nivele. CRH inhiba sinteza factorului eliberator al hormonului luteinizant din nucleul arcuat hipotalamic, fie direct, fie prin intermediul corticosteroizilor. Corticosteroizii inhiba secretia hormonului luteinizant (LH) hipofizar si concomitent, productia hormonilor gonadali: estrogeni, progesterona, testosteronul.

Hormonii
Hormonii

Hormonii
Hormonii tiroidieni si sexosteroizi influenteaza activitatea axei hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenale (HHC). Hipotiroidismul inhiba axa HHC. La organismele de [COLOR=#0000ff]sex[/COLOR] [COLOR=#0000ff]feminin[/COLOR] (soarece, sobolan, om), axa HHC este mai activa decat la masculi, adica stressul induce un raspuns mai amplu, masurabil prin nivelul mai inalt al corticosteroizilor. Ovarectomia diminua eliberarea corticosteroizilor, iar orhiectomia mareste rata sintezei corticosteroizilor la stress.

Raspunsul integrat neuro-imuno-endocrin este mediat nu numai de hormoni, ci si de interleuchine, cele mai cunoscute fiind IL-1 si IL-6.

IL-1 activeaza axa hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenala, stimuland eliberarea ACTH hipofizar, iar sinteza ei este inhibata de glucocorticoizi. Endotoxinele stimuleaza producerea IL-1 in hipofiza si astfel secretia ACTH este reglata local, in hipofiza.

IL-1 este sintetizata local, in arii discrete ale SNC (hipotalamus, hipocamp). Aceste arii regleaza raspunsul la stress.

INSOMNIA

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
Insomnie se numeste dereglarea somnului, ce se manifesta prin incapacitatea sau capacitatea redusa a individului de a initia sau mentine un somn periodic nocturn de o durata conventional normala.
Este necesar de tinut [COLOR=#0000ff]cont[/COLOR] de faptul ca termenul insomnia nu reprezinta o diagnoza specifica, ci mai curnd un simptom sau un grup de simptome ce caracterizeaza o calitate nesatisfacatoare a somnului.
Sistemul afectat: sistemul nervos central
Ereditatea nu constituie un factor dovedit cauzator de insomnie.
Aproape 50% din populatie cu vrsta peste 16 ani au avut dereglari episodice de somn,insomnia afectand mai ales persoanele cu vrsta naintata.
Predominanta de [COLOR=#0000ff]sex[/COLOR]: -incidenta la femei este mai mare decat la barbati
Semne si simptome
- bolnavul acuza insomnie combinata cu somnolenta si scaderea capacitatii de munca n timpul zilei.
- incapacitatea de a adormi conditionata de dorinta sau decizia respectiva si o trecere normala la somn n timpul ocupatiilor relativ monotone, cum ar fi cititul sau vizionarea emisiunilor TV etc.
- acuze de un somn nonreparator.
Cauze - stres psiho-emotional, programarea somnului, nerespectarea regulilor igienei somnului, dereglarile somatice, medicamentele sau alimentele ingerate, conditiile de viata si de lucru (calatorii ndelungate cu traversarea fusurilor orare, lucrul n schimburi), dereglari psihice, dereglari primare de somn.
Factori de risc - excitatia psiho-emotionala excesiva, igiena neadecvata a somnului, somnul diurn, consumul abuziv de alimente nainte de somn, consumul abuziv sau nereglementat de medicamente stimulante ale sistemului nervos central.
Diagnostic - insomnia este n majoritatea cazurilor un simptom. Este necesar de identificat si de tratat cauza, n primul rnd, se exclud dereglarile psihice si cele somatice, n special cele ce provoaca durere, greata, voma si alte senzatii si acte neplacute si persistente. Baza diagnosticului insomniei o constituie anamneza. Pacientii acuza insomnie propriu-zisa sau efectele unui somn dereglat, precum pot fi: somnolenta diurna, cefalee matinala sau o iritabilitate (irascibilitate) excesiva.In caz de insomnie acuta (de cteva zile) cauza poate fi o patologie somatica sau un stres psiho-emotional puternic. Insomnia cronica poate fi cauzata de probleme psihologice de [COLOR=#0000ff]comunicare[/COLOR] si comportament persistente, deprinderi nocive sau (mai rar) de sindroame nsotite de dereglari de somn.
Diagnostic diferential - pseudoinsomnia, insomnia idiopatica, igiena inadecvata a somnului, insomnia ambientala, insomnia de altitudine.
Investigatii de laborator - indicate doar n cazul suspiciunii unor afectiuni somatice.
Teste speciale - teste psihologice pentru evaluarea depresiei si anxietatii (d.e. Hamilton) pot depista cauzele psihiatrice ale insomniei. Testul de latenta a somnului.
Masuri generale - igiena adecvata a somnului, psihoterapia starilor de stres psiho-emotional acut, tratamentul afectiunilor somatice existente, combaterea deprinderilor nocive.
O insomnie acuta tranzitorie nu prezinta pericol pentru [COLOR=#0000ff]sanatate[/COLOR].
Reguli pentru un somn linistit: -sa se respecte igiena somnului, trecerea la somn si trezirea la ore stabilite,
- sa minimalizeze sau mai bine sa excluda definitiv practicarea altor activitati dect somnul(cititul, vizionarea TV etc.)
- sa excluda somnul diurn
- nu va straduiti sa adormiti cu orice pret, daca nu puteti adormi sculati-va si gasiti-va o ocupatie linistita pna nu simtiti necesitatea sa dormiti.
Profilaxie - igiena adecvata a somnului
-profilaxia starilor de stres psiho-emotional.
Prognostic si evolutie - insomnia ocazionala, de scurta durata, ce raspunde la masuri obisnuite, nu are prejudicii


Insomnie se numeste dereglarea somnului, ce se manifesta prin incapacitatea sau capacitatea redusa a individului de a initia sau mentine un somn periodic nocturn de o durata conventional normala.
Este necesar de tinut [COLOR=#0000ff]cont[/COLOR] de faptul ca termenul insomnia nu reprezinta o diagnoza specifica, ci mai curnd un simptom sau un grup de simptome ce caracterizeaza o calitate nesatisfacatoare a somnului.
Sistemul afectat: sistemul nervos central
Ereditatea nu constituie un factor dovedit cauzator de insomnie.
Aproape 50% din populatie cu vrsta peste 16 ani au avut dereglari episodice de somn,insomnia afectand mai ales persoanele cu vrsta naintata.
Predominanta de [COLOR=#0000ff]sex[/COLOR]: -incidenta la femei este mai mare decat la barbati
Semne si simptome
- bolnavul acuza insomnie combinata cu somnolenta si scaderea capacitatii de munca n timpul zilei.
- incapacitatea de a adormi conditionata de dorinta sau decizia respectiva si o trecere normala la somn n timpul ocupatiilor relativ monotone, cum ar fi cititul sau vizionarea emisiunilor TV etc.
- acuze de un somn nonreparator.
Cauze - stres psiho-emotional, programarea somnului, nerespectarea regulilor igienei somnului, dereglarile somatice, medicamentele sau alimentele ingerate, conditiile de viata si de lucru (calatorii ndelungate cu traversarea fusurilor orare, lucrul n schimburi), dereglari psihice, dereglari primare de somn.
Factori de [COLOR=#3366cc]risc[/COLOR] - excitatia psiho-emotionala excesiva, igiena neadecvata a somnului, somnul diurn, consumul abuziv de alimente nainte de somn, consumul abuziv sau nereglementat de medicamente stimulante ale sistemului nervos central.
Diagnostic - insomnia este n majoritatea cazurilor un simptom. Este necesar de identificat si de tratat cauza, n primul rnd, se exclud dereglarile psihice si cele somatice, n special cele ce provoaca durere, greata, voma si alte senzatii si acte neplacute si persistente. Baza diagnosticului insomniei o constituie anamneza. Pacientii acuza insomnie propriu-zisa sau efectele unui somn dereglat, precum pot fi: somnolenta diurna, cefalee matinala sau o iritabilitate (irascibilitate) excesiva.In caz de insomnie acuta (de cteva zile) cauza poate fi o patologie somatica sau un stres psiho-emotional puternic. Insomnia cronica poate fi cauzata de probleme psihologice de [COLOR=#0000ff]comunicare[/COLOR] si comportament persistente, deprinderi nocive sau (mai rar) de sindroame nsotite de dereglari de somn.
Diagnostic diferential - pseudoinsomnia, insomnia idiopatica, igiena inadecvata a somnului, insomnia ambientala, insomnia de altitudine.
Investigatii de laborator - indicate doar n cazul suspiciunii unor afectiuni somatice.
Teste speciale - teste psihologice pentru evaluarea depresiei si anxietatii (d.e. Hamilton) pot depista cauzele psihiatrice ale insomniei. Testul de latenta a somnului.
Masuri generale - igiena adecvata a somnului, psihoterapia starilor de stres psiho-emotional acut, tratamentul afectiunilor somatice existente, combaterea deprinderilor nocive.
O insomnie acuta tranzitorie nu prezinta pericol pentru [COLOR=#0000ff]sanatate[/COLOR].
Reguli pentru un somn linistit: -sa se respecte igiena somnului, trecerea la somn si trezirea la ore stabilite,
- sa minimalizeze sau mai bine sa excluda definitiv practicarea altor activitati dect somnul(cititul, vizionarea TV etc.)
- sa excluda somnul diurn
- nu va straduiti sa adormiti cu orice pret, daca nu puteti adormi sculati-va si gasiti-va o ocupatie linistita pna nu simtiti necesitatea sa dormiti.
Profilaxie - igiena adecvata a somnului
-profilaxia starilor de stres psiho-emotional.
Prognostic si evolutie - insomnia ocazionala, de scurta durata, ce raspunde la masuri obisnuite, nu are prejudicii asupra sanatatii, in general, prognostic favorabil.

MIGRENA



Migrena este o maladie cu manifestari paroxistice de cefalee cu durata de la 4 la 72 ore, deseori unilaterala la debut, cu caracter pulsatil, de intensitate moderata sau severa, care altereaza frecvent activitatea cotidiana si se amplifica la efort fizic. Cefaleea este asociata cu greturi, vome, fonofobie si fotofobie.
Migrena este o durere de cap episodica, de obicei unilaterala, caracterizata prin multiple modificari neurologice, gastrointestinale, autonome.
Recent, episodul de migrena a fost impartit in cinci faze:
1 - Premonitorie (prodromala): consta in modificari de comportament, emotionale, ce apar cu una sau doua zile inaintea cefaleei.
2 - Aura este a doua faza, care daca este prezenta, precede cu 15-60 minute cefaleea.
3 - A treia faza este cefaleea propriu-zisa.
4 - Rezolutia cefaleei este a patra faza.
5 - Ultima faza persista cateva zile si este caracterizata prin slabiciune si stare de confuzie.
Este de retinut faptul ca, la anumite persoane, medicamentele vasodilatatoare (nitroglicerina, dipiridamolul) pot induce cefalee. De asemenea, trebuie tratate anxietatea si depresia. La femeile care iau anticonceptionale orale, o pauza in tratament poate duce la ameliorarea migrenei.
Ca tratament medicamentos util in preventia migrenei, exista variate clase de medicamente ce s-au dovedit utile. Acestea sunt: beta-blocante (propranolol, nadolol, atenolol), antidepresive triciclice (amitriptilina, imipramina), inhibitori ai recaptarii serotoninei (fluoxetina), antiinflamatorii nesteroidiene (aspirina, ibuprofenul), anticonvulsivante (valproat, fenitoin) si blocante de calciu (verapamil).

Pentru ameliorarea simptomelor din episodul acut (din timpul crizei) exista, din pacate, doar cateva medicamente disponibile (anumiti derivati de ergot si triptani). Acestea sunt extrem de eficiente si trebuie administrate la cei cu migrena clasica (cu aura) in faza premonitorie, iar la cei cu migrena comuna (fara aura) imediat ce incepe cefaleea. Preparatele sunt disponibile in forme injectabile (intravenos sau subcutanat), sub forma de tablete si supozitoare.
Trebuie insa tinut intotdeauna [COLOR=#0000ff]cont[/COLOR] de faptul ca aceste medicamente au importante reactii adverse si contraindicatii de administrare (le gasesti prezentate in prospect).
De aceea, e important ca strategia terapeutica sa fie stabilita numai de catre medicul neurolog, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte.
Forme clinice -mai frecvent se ntlnesc doua forme de migrena:
- migrena fara aura (comuna)-este cea mai frecventa forma. Ea poate afecta o singura jumatate de cap sau tot capul. Cu o zi inainte de a se declansa apare o stare de oboseala sau o schimbare de dispozitie. Dureaza, de regula, 3-4 zile.
- migrena cu aura (mai rar - 20%) - clasica sau asociata-este precedata de aparitia unui fenomen neurologic cunoscut sub numele de "aura" cu 15-60 minute inainte de declansare. Majoritatea aurelor sunt vizuale si sunt descrise ca flash-uri luminoase, linii in zig-zag sau imagini distorsionate; unele persoane acuza chiar pierderea temporara a vederii. O astfel de criza poate dura o zi sau doua.
Sistemele afectate: trunchiul cerebral, vasele cerebrale.
Ereditatea: n 1/2 cazuri predispunere genetic.
Prevalenta: maladie frecventa, se ntlneste la 15% populatie matura.
Predominanta de vrsta: mai frecvent ntre vrsta de 25-55 ani.
Predominanta de [COLOR=#0000ff]sex[/COLOR]: femeile sufera n mediu de 2 ori mai frecvent ca barbatii.
Semne si simptome
Cefaleele survin periodic sub forma de atacuri de migrena cu durata (daca nu sunt tratate) de la 4 la 72 ore.
Durerea are urmatorii parametri:
- unilaterala (mai frecvent);
- pulsatila (mai rar surda, apasatoare);


Migrena este o maladie cu manifestari paroxistice de cefalee cu durata de la 4 la 72 ore, deseori unilaterala la debut, cu caracter pulsatil, de intensitate moderata sau severa, care altereaza frecvent activitatea cotidiana si se amplifica la efort fizic. Cefaleea este asociata cu greturi, vome, fonofobie si fotofobie.
Migrena este o durere de cap episodica, de obicei unilaterala, caracterizata prin multiple modificari neurologice, gastrointestinale, autonome.
Recent, episodul de migrena a fost impartit in cinci faze:
1 - Premonitorie (prodromala): consta in modificari de comportament, emotionale, ce apar cu una sau doua zile inaintea cefaleei.
2 - Aura este a doua faza, care daca este prezenta, precede cu 15-60 minute cefaleea.
3 - A treia faza este cefaleea propriu-zisa.
4 - Rezolutia cefaleei este a patra faza.
5 - Ultima faza persista cateva zile si este caracterizata prin slabiciune si stare de confuzie.
Este de retinut faptul ca, la anumite persoane, medicamentele vasodilatatoare (nitroglicerina, dipiridamolul) pot induce cefalee. De asemenea, trebuie tratate anxietatea si depresia. La femeile care iau anticonceptionale orale, o pauza in tratament poate duce la ameliorarea migrenei.
Ca tratament medicamentos util in preventia migrenei, exista variate clase de medicamente ce s-au dovedit utile. Acestea sunt: beta-blocante (propranolol, nadolol, atenolol), antidepresive triciclice (amitriptilina, imipramina), inhibitori ai recaptarii serotoninei (fluoxetina), antiinflamatorii nesteroidiene (aspirina, ibuprofenul), anticonvulsivante (valproat, fenitoin) si blocante de calciu (verapamil).

Pentru ameliorarea simptomelor din episodul acut (din timpul crizei) exista, din pacate, doar cateva medicamente disponibile (anumiti derivati de ergot si triptani). Acestea sunt extrem de eficiente si trebuie administrate la cei cu migrena clasica (cu aura) in faza premonitorie, iar la cei cu migrena comuna (fara aura) imediat ce incepe cefaleea. Preparatele sunt disponibile in forme injectabile (intravenos sau subcutanat), sub forma de tablete si supozitoare.
Trebuie insa tinut intotdeauna [COLOR=#0000ff]cont[/COLOR] de faptul ca aceste medicamente au importante reactii adverse si contraindicatii de administrare (le gasesti prezentate in prospect).
De aceea, e important ca strategia terapeutica sa fie stabilita numai de catre medicul neurolog, in functie de particularitatile fiecarui caz in parte.
Forme clinice -mai frecvent se ntlnesc doua forme de migrena:
- migrena fara aura (comuna)-este cea mai frecventa forma. Ea poate afecta o singura jumatate de cap sau tot capul. Cu o zi inainte de a se declansa apare o stare de oboseala sau o schimbare de dispozitie. Dureaza, de regula, 3-4 zile.
- migrena cu aura (mai rar - 20%) - clasica sau asociata-este precedata de aparitia unui fenomen neurologic cunoscut sub numele de "aura" cu 15-60 minute inainte de declansare. Majoritatea aurelor sunt vizuale si sunt descrise ca flash-uri luminoase, linii in zig-zag sau imagini distorsionate; unele persoane acuza chiar pierderea temporara a vederii. O astfel de criza poate dura o zi sau doua.
Sistemele afectate: trunchiul cerebral, vasele cerebrale.
Ereditatea: n 1/2 cazuri predispunere genetic.
Prevalenta: maladie frecventa, se ntlneste la 15% populatie matura.
Predominanta de vrsta: mai frecvent ntre vrsta de 25-55 ani.
Predominanta de [COLOR=#0000ff]sex[/COLOR]: femeile sufera in media de 2 ori mai frecvent ca barbatii.

[SIZE=5]CEFALEEA[/SIZE]

Semne si simptome
Cefaleele survin periodic sub forma de atacuri de migrena cu durata (daca nu sunt tratate) de la 4 la 72 ore.
Durerea are urmatorii parametri:
- unilaterala (mai frecvent);
- pulsatila (mai rar surda, apasatoare);
- intensitatea
- moderata sau severa;
- efortul fizic amplifica durerea.
Cefaleea se asociaza frecvent cu:
- greata, voma;
- fotofobie, fonofobie.
In cazul migrenei cu aura, simptomele de mai sus se asociaza cu urmatoarele fenomene, care, de regula, preced cu 20-60 min. atacurile de migrena:
- sclipiri, luminite, stelute, sfere stralucitoare, filamente luminoase etc. (aura oftalmica);
- furnicaturi, amorteli n diverse zone ale corpului (aura senzitiva);
- tulburari de motilitate ale globilor oculari (migrena oftalmoplegica), pareze si plegii (migrena hemiplegica).
Cauze -tulburarile cerebrale sunt primare, iar vasele cerebrale sufera secundar.
Activarea patologica a sistemului trigemino-vascular cu eliminarea aminelor
vazogene.
Schimbarile meteorologice si modificarile hormonale din timpul ciclului menstrual pot fi cauze comune care pot declansa un acces de migrena.
Tulburari biochimice ale scrotoninei, opioidelor, prostaglandinelor.
Durerea migrenoasa rezulta dintr-un lant de factori neurogeni, vasculari si biochimici, declansati n mod ciclic.
Factori de risc - factorul genetic.
- migrena - factor de risc la femeile tinere, care fumeaza si utilizeaza contraceptive hormonale.
Diagnostic -nu exista criterii paraclinice de diagnostic ale migrenei. Doar n cazul unui prim acces survenit dupa 40 ani sau prezentei semnelor de focar, se cer investigatii suplementare. Migrena simptomatica se ntlneste rar (tumoare, malformatie vasculara). Ea poate fi un simptom n maladia CADASIL, n sindromul anticorpilor antifosfolipidici etc.
Diagnostic diferential
- cefaleea cluster;
- cefaleea conditionata de HTA paroxistica;
- cefaleea n cadrul hipertensiunii intracraniene paroxistice (chist coloid al ventricolului III);
- cefaleea cauzata de patologii locale (oftalmologice, stomatologice, ORL).
Investigatii de laborator - nu sunt necesare.
Schimbari morfologice - nu se constata.
Teste speciale - nu exista.
Investigatii instrumentale - Doar pentru a exclude o migrena simptomatica sunt necesare o serie de investigatii: - fundul ochiului; EEG; tomografia computerizata; rezonanta magnetica nucleara.
Procedee diagnostice - procedee diagnostice speciale nu exista.
Masuri generale -tratamentul crizelor (gesturi simple): - comprese reci sau calde ale tmplei; frectia tmplei; cafea puternica; o bucatica de zahar; pozitie orizontala ntr-o camera linistita, ntunecoasa.
Tratamentul profilactic (nonmedicamentos): - relaxare; biofeed-back (retroactiune biologica); acupunctura; psihoterapie.
Evitarea anumitor produse ce contin tiramina (vin rosu, cascaval,branza maturata, nuci, citrusi, ciocolata etc.), care are efect vasoconstrictor si poate provoca accese migrenoase.
Evitarea consumului excesiv de aspartam, fumatului, glutamatului monosodic (folosit in mancarea chinezeasca), anumitelor medicamente, sevrajului la cofeina,carnii cu nitrati - mezelurile, in special.
Masuri generale - nu sunt indicate.
Regim - n caz de acces migrenos se evita activitatile, care amplifica cefaleea. n perioada dintre accese se evita factorii provocatori (stresul, oboseala, insuficienta somnului, anumite produse alimentare)
[COLOR=#0000ff]Dieta[/COLOR] - se evita produsele alimentare, care eventual ar putea provoca criza migrenoasa (vezi - tratament: masuri generale).
Informarea pacientului despre:
- caracterul maladiei, necesitatea evitarii factorilor declansatori.
- modul de administrare al medicamentelor, riscul abuzului medicamentos.
- necesitatea tratamentului sistematic pentru a evita complicatiile migrenei: statusul migrenos, ictusul migrenos.
Masuri de preventie a exacerbarilor
- respectarea regimului somn-veghe.
- evitarea suprasolicitarilor psihice si fizice.
- evitarea alimentelor ce provoaca criza.
- tratamentul profilactic sistematic.
Complicatiile posibile - cefaleea cronica cotidiana, statusul migrenos, infarctul migrenos, ictusul ischemic cerebral.
Prognosticul si evolutia
- n majoritatea cazurilor - evolutie benigna cu acutizari si remisiuni de diversa durata.
- migrena hemiplegica si migrena la femei tinere, consumatoare de tutun si contraceptive hormonale, prezinta risc sporit de ictus ischemic cerebral.
Stari patologice asociate - depresia, anxietatea, tulburarile vegetative suprasegmentare, epilepsia.
Factori legati de vrsta - Pediatrici: la copii frecventa migrenei este in medie de 5%. Geriatrici: Noi cazuri de migrena, de obicei, nu apar. Atacurile migrenoase devin mai rare cu vrsta.
Sarcina - determina remisiuni in 70% cazuri .

EMOTIVITATEA


Emotivitatea se refera la abilitatea fiecarui om de a simti emotii.

Emotivitatea poate varia ca intensitate in concordanta cu reactivitatea individuala la stimuli interni sau externi. Psihologii fac referinta la "personalitate emotiva" ca la un tip de personalitate in care emotivitatea joaca un rol important in relatie cu alte caracteristici.

Personalitatile emotive tind sa exagereze la stimuli, sa arate fragilitatea Ego-ului, deci avand dificultati in adoptarea unei adaptari in concordanta cu mediul.

Caracterele definitorii sunt exprimate in ceea ce este cunoscut drept temperament in timp de trairile temporare, de termen scurt sunt denumite dispozitii cu sensul de toane.

Excesul persistent al excitarii emotionale si al reprimarii sistematice a emotivitatii poate cauza disfunctii psihosomatice.


Emotivitatea se refera la abilitatea fiecarui om de a simti emotii.

Emotivitatea poate varia ca intensitate in concordanta cu reactivitatea individuala la stimuli interni sau externi. Psihologii fac referinta la "personalitate emotiva" ca la un tip de personalitate in care emotivitatea joaca un rol important in relatie cu alte caracteristici.

Personalitatile emotive tind sa exagereze la stimuli, sa arate fragilitatea Ego-ului, deci avand dificultati in adoptarea unei adaptari in concordanta cu mediul.

Caracterele definitorii sunt exprimate in ceea ce este cunoscut drept temperament in timp de trairile temporare, de termen scurt sunt denumite dispozitii cu sensul de toane.

Excesul persistent al excitarii emotionale si al reprimarii sistematice a emotivitatii poate cauza disfunctii psihosomatic.

ANOREXIA

Un grup de cercetatori americani reusesc sa detecteze anorexia si bulimia prin analiza firului de par. Precizia diagnosticului celor doua [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] este de aproximativ 80%.

Anorexia si bulimia sunt tulburari ale comportamentului alimentar, ascunse chiar de persoanele afectate. Ceea ce face dificila stabilirea diagnosticului. Cercetatorii americani au anuntat recent ca au gasit o solutie. Analizand in esantioanele de par nivelul a doua proteine este posibila detectarea acestor tulburari alimentare cu o precizie de aproximativ 80%. Anorexia mentala corespunde unei restrictii alimentare severe, motivata de dorinta de a slabi cu orice pret, pana ce persoana respectiva ajunge la dimensiunile unei siluete cu totul imaginare. Aceasta tulburare este mai frecventa la adolescente. 90% dintre persoanele suferinde de anorexie sunt intre 12 si 25 de ani. Anorexia este o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] grava, greu de tratat, care se poate finaliza, in cazuri severe, cu decesul prin denutritie. Dimpotriva, bulimia se caracterizeaza prin frecvente reprize de crestere irezistibila a poftei de mancare. Ca si anorexia, bulimia este specifica adolescentelor. Crizele de bulimie una-doua ore. In acest interval, persoanele bulimice mananca in mare viteza tot ce le cade in maini, fara o placere deosebita si de regula ascunzandu-se de ceilalti.

DOUA PROTEINE. Kent Hatch si colegii sai de la Universitatea Bringham Young din Statele Unite au pus la punct un test care analizeaza nivelul carbonului si nitrogenului din compozitia firelor de par. Aceste proteine existente in par sunt influentate de modul de [COLOR=#0000ff]alimentatie[/COLOR]. Obiceiurile noastre alimentare sunt vizibile in firele de par. "Pe masura ce parul creste, [COLOR=#3366cc]noi[/COLOR] proteine se adauga la radacina firului in functie de [COLOR=#0000ff]alimentatie[/COLOR]. Astfel, fiecare radacina a fiecarui fir de par este un fel de jurnal intim asupra chimiei ce are loc zilnic in alimentatia noastra", explica Kent Hatch.

INCIDENTA. Anorexia afecteaza si aproximativ 2% dintre femeile adulte, chinuite de fapt de aceeasi idee de a atinge dimensiunile top modelelor. Trei adolescente din zece traverseaza o perioada de bulimie. De regula, pofta de a manca este nemasurata in fata dulciurilor. Anorexia si bulimia sunt tulburari ale comportamentului alimentar din ce in ce mai frecvente

SCHIZOFRENIA

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
Schizofrenia

Schizofrenia este o tulburare psihiatrica caracterizata de o disociatie a psihicului, de cele mai multe ori cronica. Este o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] mentala ce afecteaza in modalitati diferite comportamentul, gandirea si emotiile.

Termenul deriva din greaca care inseamna schizo,scisiune si phrenos, creier.Se declaseaza, in general, in adolescenta tarzie si in prima faza a maturitatii si are o evolutie progresiva, cronica, si cateodata prezinta perioade de aparenta lipsa de tulburari.Simptomele se manifesta in general mai devreme in cazul barbatilor decat in cazul femeilor.

Clasa din care face parte a fost prima data individualizata in 1883 de Emil Kraepelin cu denumirea de dementa precoce.Termenul a fost aprofudat ulterior de Eugene Bleurer in 1911.

Diagnosticul de schizofrenie a fost deseori criticat in special de miscarea anti-psihiatrica.
Recent a fost emisa o ipoteza conform careia schizofrenia este doar o fateta a unui spectru amplu de experiente si comportamente, si ca oricine din societate ar putea avea astfel de experiente.Aceasta teorie este cunoscuta sub denumirea modelul continuumului psihozei sau abordarea dimensionala sustinut in special de psihologul Richard Bentall Si de psihiatrul Jim van Os.

In ciuda studiilor neintrerupte si intense, cauzele maladiei sunt inca necunoscute.

Importanta ereditatii, a factorilor biologici si psihologici sunt inca dezbatute, sustinute sau negate in functie de autori fara ca nimeni sa incercesa demonstreze clar propriile afirmatii.

Dintre cele mai discutate ipoteze cea a lui Gregory Bateson si a mamei schizofrenogenice este una dintre cele mai cunoscute.Antropologul observa ca des mamele schzofrenicilor manifesta o ambiguitate expresiva a propriilor mesaje si acest lucru ar putea produce declansarea.




Schizofrenia este o tulburare psihiatrica caracterizata de o disociatie a psihicului, de cele mai multe ori cronica. Este o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] mentala ce afecteaza in modalitati diferite comportamentul, gandirea si emotiile.

Termenul deriva din greaca care inseamna schizo,scisiune si phrenos, creier.Se declaseaza, in general, in adolescenta tarzie si in prima faza a maturitatii si are o evolutie progresiva, cronica, si cateodata prezinta perioade de aparenta lipsa de tulburari.Simptomele se manifesta in general mai devreme in cazul barbatilor decat in cazul femeilor.

Clasa din care face parte a fost prima data individualizata in 1883 de Emil Kraepelin cu denumirea de dementa precoce.Termenul a fost aprofudat ulterior de Eugene Bleurer in 1911.

Diagnosticul de schizofrenie a fost deseori criticat in special de miscarea anti-psihiatrica.
Recent a fost emisa o ipoteza conform careia schizofrenia este doar o fateta a unui spectru amplu de experiente si comportamente, si ca oricine din societate ar putea avea astfel de experiente.Aceasta teorie este cunoscuta sub denumirea modelul continuumului psihozei sau abordarea dimensionala sustinut in special de psihologul Richard Bentall Si de psihiatrul Jim van Os.

In ciuda studiilor neintrerupte si intense, cauzele maladiei sunt inca necunoscute.

Importanta ereditatii, a factorilor biologici si psihologici sunt inca dezbatute, sustinute sau negate in functie de autori fara ca nimeni sa incercesa demonstreze clar propriile afirmatii.

Dintre cele mai discutate ipoteze cea a lui Gregory Bateson si a mamei schizofrenogenice este una dintre cele mai cunoscute.Antropologul observa ca des mamele schzofrenicilor manifesta o ambiguitate expresiva a propriilor mesaje si acest lucru ar putea produce declansarea.

[SIZE=5]SCHIZOFRENIA(2)[/SIZE]

Simptomele persoanelor care sufera de schizofrenie variaza in timp, existand perioade de ameliorare sau de agravare. Odata cu inaintarea n varsta simptomele devin mai putin grave, la unele persoane existnd si posibiliatea disparitiei acestora spre finalul vietii.

O varietate de simptome caracterizeaza schizofrenia. Cele mai proeminente sunt iluziile, halucinatiile, comportamentul bizar, miscarile necontrolate, gandirea si limbajul dezorganizat. Multe persoane care sufera de schizofrenie nu isi dau seama de acest lucru sau nu il recunosc.

Iluziile sunt idei false care sunt evident neadevarate pentru cei din jur. De exemplu un schizofrenic poate crede ca este presedintele tarii, cand de fapt nu este. Schizofrenicii de asemenea pot avea iluzia ca alte persoane sau organe ale statului comploteaza imporiva lor sau ii spioneza. De asemenea pot crede ca extraterestrii le citesc gandurile sau le controleaza viata.

Schizofrenicii pot avea halucinatii. Acestia vad , aud, simt, miros sau gusta lucruri inexistente. Halucinatiile auditorii sunt cele mai frecvente. n acestea pot fi implicate una sau mai multe voci care comenteaza actiunile persoanei sau i dau comenzi acesteia.

Schizofrenicii pot avea un comportament bizar: vorbesc singuri, merg cu spatele, rad brusc fara motiv, au o mimica ciudata a fetei sau fac miscari ciudate si repetate.

Schizofrenicii pot vorbi incoerent sau fara sens, lucru care sugereaza o gndire confuza si dezorganizata. ntr-o conversatie sar de la un subiect la altul, combina cuvinte si fraze fara sens sau creeaza cuvinte [COLOR=#3366cc]noi[/COLOR].

Un alt simptom a schizofrenicilor este introvertirea. Schizofrenicii evita contactul cu alte persoane sau se comporta ca si cum acestia nu ar exista. De asemenea au o expresivitate emotionala scazuta. De exemplu vorbesc cu un ton scazut si monoton, evita
contactul vizual sau figura lor este lipsita de expresie.

Alte simptome ale schizofreniei sunt dificultatea de memorare, incapacitatea de atentie sau de gndire abstracta, dificultate n crearea unor planuri de viitor. Schizofrenicii pot avea probleme ca anxietatea, depresia sau pot avea intentii sinucigase. De asmenea exista un risc ridicat de a deveni dependenti de alcool sau [COLOR=#0000ff]droguri[/COLOR], lucru care afecteaza si mai mult starea lor.

DEPRESIA SI ANXIETATEA


Depresia si anxietatea apartin celor mai comune [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] mentale. Ele sunt frecvent asociate intre ele: 50-70% din pacientii care sufera de anxietate sufera deasemeni si de depresie:

- 50% din pacientii cu depresie au si anxietate. Se estimeaza, in general, ca 6% din populatie sufera de depresie si 2-3% sufera de anxietate.

Pot fi afectate persoane de orice varsta, dar important este ca aceste [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] au un impact important asupra vietii de zi cu zi.

Costul acestor [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] este estimat la aproximativ 53 miliarde dolari numai in [COLOR=#0000ff]SUA[/COLOR]. Chiar daca pacientii cu [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] psihice sunt mai bine acceptati de societate, afectarea mentala ramane un stigmat cu care pacientii traiesc destul de greu.

In zilele noastre depresia si anxietatea se pot trata eficient. Desi 80-90% din pacientii cu depresie beneficiaza de tratamente cu antidepresive si anxiolitice, este necesara totusi descoperirea de noi medicamente cu un debut de actiune mai rapid, cu mai putine reactii adverse, cu un risc mai mic de recurenta a bolii la incetarea tratamentului si care sa nu creeze dependenta.

Serotonina, un neurotransmitator prezent in variate organe incluzand sistemul nervos central are un rol important in aparitia depresiei si a anxietatii.
Cunostintele actuale despre rolul serotoninei in diferite [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] psihice incluzand depresia, anxietatea, sindromul obsesiv-compulsiv, atacurile de panica, fobiile sociale a evoluat mult de la descoperirea ei acum 20 de ani.Fluvoxamina este primul inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei descoperit.Acum sunt prescrise in mod curent medicamente din grupul SI-5HT. Fevarin este indicat in tratamentul tulburarilor obsesiv-compulsive si in depresie.

Un compus aflat in prezent in primele studii, capabil sa interfere cu cativa neurotransmitatori (norepinefrina, dopamina si serotonina) este SLV 308. Acesta este evaluat ca si candidat la tratamentul depresiei severe, a bolii Parkinson si a atacurilor de panica.



Depresia si anxietatea apartin celor mai comune [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] mentale. Ele sunt frecvent asociate intre ele: 50-70% din pacientii care sufera de anxietate sufera deasemeni si de depresie:

- 50% din pacientii cu depresie au si anxietate. Se estimeaza, in general, ca 6% din populatie sufera de depresie si 2-3% sufera de anxietate.

Pot fi afectate persoane de orice varsta, dar important este ca aceste [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] au un impact important asupra vietii de zi cu zi.

Costul acestor [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] este estimat la aproximativ 53 miliarde dolari numai in [COLOR=#0000ff]SUA[/COLOR]. Chiar daca pacientii cu [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] psihice sunt mai bine acceptati de societate, afectarea mentala ramane un stigmat cu care pacientii traiesc destul de greu.

In zilele noastre depresia si anxietatea se pot trata eficient. Desi 80-90% din pacientii cu depresie beneficiaza de tratamente cu antidepresive si anxiolitice, este necesara totusi descoperirea de noi medicamente cu un debut de actiune mai rapid, cu mai putine reactii adverse, cu un [COLOR=#3366cc]risc[/COLOR] mai mic de recurenta a bolii la incetarea tratamentului si care sa nu creeze dependenta.

Serotonina, un neurotransmitator prezent in variate organe incluzand sistemul nervos central are un rol important in aparitia depresiei si a anxietatii.
Cunostintele actuale despre rolul serotoninei in diferite [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] psihice incluzand depresia, anxietatea, sindromul obsesiv-compulsiv, atacurile de panica, fobiile sociale a evoluat mult de la descoperirea ei acum 20 de ani.Fluvoxamina este primul inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei descoperit.Acum sunt prescrise in mod curent medicamente din grupul SI-5HT. Fevarin este indicat in tratamentul tulburarilor obsesiv-compulsive si in depresie.

Un compus aflat in prezent in primele studii, capabil sa interfere cu cativa neurotransmitatori (norepinefrina, dopamina si serotonina) este SLV 308. Acesta este evaluat ca si candidat la tratamentul depresiei severe, a bolii Parkinson si a atacurilor de panica.

HIPOCONDRIA (IPOHONDRIA)

[COLOR=#0000ff]pagina urmatoare...[/COLOR]
Introducere

Hipocondria, cunoscuta popular ca ipohondrie, este o teama permanenta de a suferi de o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] grava. O persoana cu aceasta tulburare tinde sa interpreteze gresit senzatiile normale, functiile organismului uman si simptomele usoare, ca pe o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] cu evolutie fatala.


Hipocondria, cunoscuta popular ca ipohondrie, este o teama permanenta de a suferi de o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] grava. O persoana cu aceasta tulburare tinde sa interpreteze gresit senzatiile normale, functiile organismului uman si simptomele usoare, ca pe o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] cu evolutie fatala.

De exemplu, o persoana de genul acesta se teme de sunetele normale ale abdomenului in timpul digestiei, de transpiratie sau de petele naturale de pe piele, ca fiind semnele unei [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] grave.

Persoanele cu hipocondrie sunt ingrijorate, in mod special, de un anumit sistem de organe (cum ar fi sistemul cardiac sau sistemul digestiv). Evaluarea medicala completa si asigurarea facuta de catre medicul specialist ca totul este normal nu elimina temerile bolnavului. Sau, in cazul in care le elimina, peste cateva zile apar alte temeri legate de alt organ.

In general, persoanele cu aceasta tulburare nu devin deziluzionati. Ei pot accepta posibilitatea ca temerile lor sunt exagerate. Cu toate acestea, ei nu accepta decat sa li se spuna ca sunt bolnavi.

Acestia au tendinta sa mearga la multi doctori, cautand unul care sa le confirme suferinta presupusa. Atat pacientul cat si doctorul pot deveni frustrati sau furiosi. Evaluarea intensa pentru [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] care nu este depistata interfera, uneori, cu tratarea unor [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] care pot debuta intre timp si nu sunt luate in seama nici de pacient, nici de medicul frustrat.

Unii dintre oamenii cu aceasta tulburare au avut in trecut o suferinta serioasa, in particular in timpul copilariei. Simptomele somatice se pot intensifica dupa un [COLOR=#0000ff]eveniment[/COLOR] stresant, cum ar fi decesul persoanei iubite.

Hipocondria poate debuta la orice varsta, atat la [COLOR=#3366cc]femei[/COLOR] cat si la barbati. Cel mai adesea, aceasta [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] debuteaza la adulti si poate dura mai multi ani.
Desi a fi bolnav este inconfortabil, poate aduce beneficii, cum ar fi atragerea atentiei membrilor familiei, prietenilor, medicilor si eliberarea de responsabilitati. Uneori, hipocondria este motivata, de obicei inconstient, de aceste avantaje secundare.
Mai putin frecvent, o persoana se preface bolnava pentru anumite castiguri, cum ar fi anumite medicamente sau beneficii financiare sau privarea de munca sau de anumite responsabilitati legale. Atunci cand cineva cauta constient aceste avantaje, aceasta se numeste prefacatorie. Hipocondria este o forma diferita de prefacatorie. In hipocondrie, pacientul nu se preface, ci crede ca [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] este reala. El sau ea se simte intr-adevar bolnav/bolnava.

Simptome

Simptomele hipocondriei includ:
- preocuparea deosebita fata de o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] serioasa
- interpretarea gresita a simptomelor organice
- absenta halucinatiilor sau psihozei
- suferinta clinica sau afectare functionala

Diagnosticul

Diagnosticul este, de obicei, suspectat de medicul specialist internist care il investigheaza primul, iar apoi este confirmat de medicul psihiatru. Diagnosticul se bazeaza pe nemultumirile bolnavului si examinarile fizice si de laborator. Aceasta [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] se poate asocia cu anxietate severa sau simptome obsesiv-compulsive. Teama sau simptomele exagerate pot apartine, de asemenea, unei alte [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] psihiatrice, cum ar fi depresia, schizofrenia sau tulburarea de somatizare.

Durata

Hipocondria este o [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] cronica (pe termen lung) care poate debuta la orice varsta. Poate dura chiar multi ani.

Prevenirea

Nu se cunoaste
o modalitate de prevenire a acestei [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR].

Tratament

Atunci cand o persoana cu hipocondrie, sufera asociat si de depresie, anxietate sau psihoza, aceste suferinte trebuie tratate. Compasiunea si sustinerea pot fi combinate cu un medicament antidepresiv sau antianxios sau antipsihotic. Persoanele cu hipocondrie trebuie tratate de un medic psihiatru care intelege natura suferintei lor. Daca medicul intelege ca aceste nemultumiri ale pacientului nu vor disparea niciodata, realizarea unui program de vizite medicale in care “problemele” pacientului sunt luate in serios, pot fi de ajutor in ameliorarea anxietatii pacientului.

Daca medicul limiteaza consultatiile pacientului pe motiv ca este agasant, anxietatea pacientului se va agrava.
Psihoterapia nu este eficienta, de obicei, la pacientii hipocondriaci. Cei mai multi oameni cu aceasta [COLOR=#0000ff]boala[/COLOR] nu sunt dornici sa consulte un psihiatru sau un psiholog. Cu toate acestea, un terapeut priceput poate, mai degraba, ajuta pacientul sa faca fata acestor probleme, decat sa il vindece. Medicii si terapeutii trebuie sa ia in serios simptomele pacientului, deoarece acestea sunt reale.

Consultarea acestor medici poate decurge mai bine in cazul in care este realizata de catre o echipa formata dintr-un medic si un psiholog. Scopul acestei consulatii este de a mentine o atitudine serioasa, respectuoasa fata de nemultumirile pacientului si de a evita testele si procedurile medicale invazive, riscante si inutile.

Cand trebuie sa ne adresam medicului specialist?

Persoanele cu hipocondrie au tendinta de a se adresa rapid serviciilor medicale. Cu toate acestea, ei nu sunt dornici de a consulta un psiholog sau un medic psihiatru, deoarece se tem ca acestia vor considera ca “simptomele sunt doar in capul lor”.
Tratamentul precoce facut de catre un medic psihiatru poate fi de ajutor.

Prognoza

Persoanele hiponcondriace care sufera concomitent de depresie sau anxietate, dar care sunt tratate eficient prin medicamente, au un progonstic relativ bun. Din alte puncte de vedere, persoanele cu hipocondrie pot fi susceptibile la [COLOR=#0000ff]boli[/COLOR] cronice.

FOTOTERAPIA


Generalitati
Utilitatea si indicatii ale fototerapiei

Generalitati
Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa decat lumina becului, dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce emana caldura sau lampi de bronzat.
Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta (reseteaza) "ceasul biologic" (ritmul circadian), ce controleaza somnul si trezirea.

Fototerapia consta, in mod tipic, in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu intensitate crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.

Utilitatea si indicatii ale fototerapiei

Majoritatea persoanelor folosesc fototerapia pentru a trata tulburarile afective sezoniere, reprezentate de depresii legate de diminuarea zilei si reducerea luminii solare in lunile de toamna si iarna. Starea psihica a celor mai multe persoane cu tulburari afective sezoniere se amelioreaza dupa fototerapie. Acest lucru poate fi pus pe seama inlocuirii luminii solare diminuate cu razele sintetice si resetarea ceasului biologic.


Generalitati
Utilitatea si indicatii ale fototerapiei

Generalitati
Fototerapia (terapia cu lumina) reprezinta expunerea la lumina mai intensa decat lumina becului, dar nu la fel de intensa ca lumina soarelui. Pentru terapia cu lumina nu se folosesc: lumina cu ultraviolete, lampi ce emana caldura sau lampi de bronzat.
Terapia cu lumina poate fi utila in tratamentul depresiilor si poate influenta (reseteaza) "ceasul biologic" (ritmul circadian), ce controleaza somnul si trezirea.

Fototerapia consta, in mod tipic, in asezarea persoanei in fata unei lampi fluorescente cu intensitate crescuta, in fiecare dimineata timp de 30 de minute, pana la 2 ore.

Utilitatea si indicatii ale fototerapiei

Majoritatea persoanelor folosesc fototerapia pentru a trata tulburarile afective sezoniere, reprezentate de depresii legate de diminuarea zilei si reducerea luminii solare in lunile de toamna si iarna. Starea psihica a celor mai multe persoane cu tulburari afective sezoniere se amelioreaza dupa fototerapie. Acest lucru poate fi pus pe seama inlocuirii luminii solare diminuate cu razele sintetice si resetarea ceasului biologic.

Fototerapia are eficienta maxima atunci cand este folosita dimineata, dupa trezire. Medicul va indica mometul propice de utilizare al acestei terapii, dupa ce se va consulta cu pacientul. Desi raspunsul la aceasta terapie poate aparea in 2-4 zile, in unele cazuri pot fi necesare uneori pana la 3 saptamani de terapie pentru ca amelioarea simptomelor de tulburari afective sezoniere sa se produca. Unele persoane cu tulburari emotionale sezoniere, in special cei care se trezesc devreme dimineata, pot sa foloseasca fototerapia timp de 1-2 ore in timpul serii.

Fototerapia este in general un procedeu sigur si poate fi asociat cu alte tipuri de terapii. In cazul in care simptomele de depresie nu se amelioreaza sau se agraveaza, trebuie consultat medicul.

Efectele adverse cele mai frecvente ale fototerapiei sunt:
- tensiune oculara si tulburari vizuale
- cefalee
- agitatie sau senzatie penibila
- greata
- transpiratii.
Aceste efecte adverse pot fi eliminate prin diminuarea timpului de expunere.

Persoanele ce au pielea sau ochii sensibili nu trebuie sa foloseasca fototerapia fara un aviz din partea medicului. Inainte de a se incepe o terapie alternativa sau de a se combina o terapie alternativa cu o terapie standard, este important sa se consulte medicul. Este posibil sa fie daunatoare intreruperea terapiei standard si folosirea numai a unei terapii alternative.

Boli psihice- Clasificare/ tipuri

1. Clasificarea clasica

Clasic se distingeau doua mari categorii de boli psihice: z4r14ru
- psihogeniile
- psihozele
• Psihogeniile erau definite ca boli psihice caracterizate prin:
- caracter predominant reactiv -; reprezinta o reactie la un eveniment psihotraumatizant
- relatie cauzala evidenta intre evenimentul psihotraumatizant si simptomatologie
[COLOR=#00cc00]Dupa[/COLOR] natura factorului psihotraumatizant psihogeniile erau subdivizate in 3 categorii
- Reactiile psihice patologice -; tulburari psihice survenite ca urmare a unui eveniment psihotraumatizant cu valoare de stresor acut (survine brusc, [COLOR=#00cc00]este[/COLOR] cu durata scurta si intensitate crescuta -; echivalentul unui eveniment de viata)
- Nevrozele -; tulburari psihice survenite ca o consecinta a unui context psihotraumatizant [COLOR=#00cc00]cu[/COLOR] persistenta de ordinul saptamanilor sau lunilor si cu intensitate medie (de exemplu conflicte familiale persistente sau conflicte persistente cu persoane de la locul de munca)
- Destructurarile reactive [COLOR=#00cc00]ale[/COLOR] personalitatii sau structurarea dizarmonica a personalitatii
- Destructurari reactive ale personalitatii -; dupa structurarea armonica (normala) a personalitatii, ca urmare a existentei unor factori psihotraumatizanti cu durata de ordinul lunilor sau anilor si de intensitate medie, apar modificari ale personalitatii validate predominant pe plan comportamental si afectiv
- Structurarile dizarmonice ale personalitatii (psihopatii -; tulburari de personalitate) -; afectiuni in care evenimentul psihotraumatizant cu caracteristicile anterior descrise (durata lunga [COLOR=#00cc00]si[/COLOR] intensitate medie) survine inainte de maturarea personalitatii (de cele mai multe ori in perioada copilariei -; procesul de structurare deplina a personalitatii este considerat in mod conventional a fi incheiat la 18 ani) si are ca rezultat afectarea modului de structurare a acesteia.
Psihozele erau definite ca boli psihice severe caracterizate prin pierderea contactului cu realitatea (simptome psihotice tipice sunt halucinatiile, delirul, tulburarile constiintei precum deliriumul, derealizarea si depersonalizarea), un element caracterstic fiind absenta “constiintei bolii psihice”)
Psihozele erau clasificate dupa factorul determinant in doua categorii:
- Psihoze exogene -; termenul exogen nu se refera in mod explicit la un factor extern, independent de organism, ci mai degraba la un factor cauzal care poate fi identificat, precum:
- Factori toxici -; de exemplu psihozele alcoolice sau din intoxicatiile cu metale grele (Plumb, Mercur, etc)
- Factori infectiosi -; de exemplu sifilisul tertiar care determina un sindrom demential asociat cu simptome asemanatoare episodului manical, simptome reunite sub denumirea de Paralizie generala progresiva
- Factori traumatici -; tulburarile psihice instalate dupa un traumatism cranio-cerebral (TCC) sever
- Afectare [COLOR=#00cc00]organica[/COLOR] cerebrala confirmata
- tumori cerebrale
- acciedente vasculare cerebrale (AVC)
- boli degenerative cerebrale
- epilepsie
- Psihoze endogene -; termenul de endogen nu se refera [COLOR=#00cc00]la[/COLOR] factori interni (situatie valabila si in cazul unora dintre psihozele exogene -; precum tumorile cerebrale sau boli degenerative cerebrale) ci mai degraba la faptul ca acesti factori constau intr-o alterare a functionarii normale a SNC, fara ca substratul acesteia sa poata fi precizat cu exactitate
- Schizofrenia
- Delirurile cronice sistematizate (paranoia si parafreniile)
- Psihoza maniaco-depresiva (echivalentul Tulburarii afective bipolare din clasificarile actuale)
Desi aparent aceasta clasificare este bazata in principal pe factorii cauzali, in realitate diferentierea dintre subcategoriile corespunzatoare grupelor initiale (psihogenii sau psihoze) se facea [COLOR=#00cc00]prin[/COLOR] criterii fenomenologice (descrierea simptomatologiei).
II.2. ICD-10 -; Clasificarea internationala a bolilor -; versiunea a X-a

Este un sistem de clasificare propus de OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), bolile psihice fiind cuprinse in sectiunea F -; sectiunea a VI-a (numerotarea sectiunilor se face prin litere)
Scopul realizarii acestei clasificari internationale este pentru a unifica diagnosticele psihiatrice evitand confuziile create de termeni sinonimi apartinand unor clasificari diferite (precum “scoala franceza” sau “scoala germana”)
Categoriile de [COLOR=#00cc00]boli[/COLOR] psihice cuprinse in aceast sistem [COLOR=#00cc00]de[/COLOR] clasificare sunt prezentate schematic mai jos (cele mai multe sectiuni au fost mentionate amanuntit in capitolul de patologie, motiv pentru care ele nu sunt prezentate pe larg)
TULBURARI MINTALE ORGANICE
Dementa in boala Alzheimer
Dementa vasculara
Dementa in alte boli clasificate in alta parte
- boala Pick
- boala Creutzfeld-Jacob
- boala Hungtington
- boala Parkinson
- boala cu virusul HIV -; SIDA
Sindromul amnestic organic neindus de alcool sau alte substante psihoactive
Delirium, altul decat cel indus de alcool sau alte substante psihoactive
Alte tulburari mentale datorate leziunii, disfunctiei cerebrale sau bolilor somatice
- halucinozele organice
- tulburarea catatonica organica
- tulburarea deliranta organica (schizofrenia-like sau schizofreniforma)
- tulburari afective organice
- tulburare anxioasa organica
- tulburare disociativa organica
- tulburare labil-emotionala organica
- tulburare cognitiva usoara
Tulburari comportamentale si ale personalitatii datorate bolii, leziunii sau disfunctiei cerebrale
- tulburarea organica de personalitate
- sindrom postencefalitic
- sindrom postcomotional

TULBURARI MENTALE SI DE COMPORTAMENT DATORATE UTILIZARII DE SUBSTANTE PSIHOACTIVE

• Substantele utilizate
- alcool
- opioizi
- canabinoizi
- sedative si hipnotice
- cocaina
- alte stimulante inclusiv cofeina
- halucinogene
- tutun
- solventi volatili
- mai multe substante psihoactive

• Tulburarile secundare
- Intoxicatia acuta
- Utilizare nociva
- Sindromul de dependenta
- Stare de sevraj
- Stare de sevraj cu delirium
- Tulburare psihotica acuta si tranzitorie:
- schizofrenia-like (schizofreniforma)
- predominant deliranta
- predominant halucinatorie
- predominant polimorfa
- predominant cu simptome afective
- Sindromul amnestic
- Tulburare psihotica reziduala sau cu debut tardiv
- flash-back-uri (rememorari paroxistice)
- tulburari de personalitate sau comportament
- tulburare afectiva reziduala
- dementa
- alta deteriorare cognitiva persistenta
- tulburare psihotica cu debut tardiv


SCHIZOFRENIA, TULBURAREA SCHIZOTIPALA SI TULBURARILE DELIRANTE
Schizofrenia:
- Schizofrenia paranoida
- Schizofrenia hebefrenica
- Schizofrenia catatonica
- Schizofrenia nediferentiata
- Depresia postschizofrenie
- Schizofrenia reziduala
- Schizofrenia simpla

Tulburarea schizotipala
Tulburarea deliranta persistenta
Tulburari psihotice acute
Tulburarea deliranta indusa
Tulburari schizoafective

TULBURARI ALE DISPOZITIEI (AFECTIVE)
Episod manical
Tulburare afectiva bipolara
Episod depresiv
Tulburare depresiva recurenta
Tulburari persistente ale dispozitiei
- Ciclotimia
- Distimia

TULBURARI NEVROTICE CORELATE CU STRESUL SI TULBURARI SOMATOFORME
Tulburari anxios-fobice
- Agorafobia
- Fobia sociala
- Fobia specifica
Alte tulburari anxioase
- Tulburarea de panica
- Tulburarea de anxietate generalizata
- Tulburare mixta anxioasa si depresiva
Tulburare obsesiv compulsiva

Reactia la stres sever si tulburari de adaptare
- Reactia acuta la stres
- Tulburare de stres post-traumatica
- Tulburari de adaptare
Tulburari disociative
Tulburari somatoforme
Alte tulburari nevrotice
- Neurastenia
- Sindromul de depersonalizare-derealizare

SINDROAME COMPORTAMENTALE ASOCIATE CU TULBURARI FUNCTIONALE SI FACTORI SOMATICI
Tulburari ale instinctului alimentar
- Anorexia nervoasa
- Bulimia nervoasa
Tulburari non-organice ale somnului
Disfunctie sexuala necauzata de o boala sau tulburare organica
Abuzul de substante care nu produc dependenta
- antidepresive
- laxative
- analgezice
- antiacide
- vitamine
- steroizi sau hormoni
- remedii specifice botanice sau populare

TULBURARI ALE PERSONALITATII SI COMPORTAMENTULUI ADULTULUI

Tulburari specifice de personalitate
Tulburari mixte si alte tulburari de personalitate
Schimbari durabile ale personalitatii nedatorate unor boli sau leziuni cerebrale
- dupa o traire catastrofica
- dupa o afectiune psihiatrica
Alte tulburari ale habitusului sau impulsurilor
- Jocul de noroc patologic
- Incendierea patologica (piromania)
- Furtul patologic (cleptomania)
- Tricotilomania
Tulburari de identitate sexuala
Tulburari ale preferintei sexuale
Tulburari psihologice si comportamentale asociate cu dezvoltarea si orientarea sexuala
- Tulburarea de maturare sexuala
- Orientarea sexuala egodistonica
- Tulburarea relatiei sexuale

Alte tulburari ale personalitatii si comportamentului adultului
- Elaborarea simptomelor fizice din motive psihologice (tulburari factice)
- Producerea intentionata sau simularea unor simptome sau a incapacitatii fizice sau psihologice

RETARDAREA MENTALA
Usoara (QI = 50 -; 69)
Moderata (QI = 35 -; 49)
Severa (QI = 20 -; 34)
Profunda (QI sub 20)

TULBURARI ALE DEZVOLTARII PSIHOLOGICE
TULBURARI COMPORTAMENTALE SI EMOTIONALE CU DEBUT IN COPILARIE SI ADOLESCENTA
II.3. DSM-IV -; Manualul diagnostic si statistic al bolilor mentale editia a IV-a
Acest sistem de clasificare este propus de Asociatia Psihiatrica Americana (APA).

Exista unele diferente intre cele doua sisteme de clasificare, respectiv DSM-IV si ICD-10 (cea mai mare parte a acestor diferente au fost precizate la capitolul de patologie psihiatrica)
Unul din meritele acestui sistem de clasificare consta in faptul ca propune ca formularea diagnosticului sa se realizeze pe 5 axe -; aceasta varianta de formulare diagnostica a fost pentru prima oara descrisa in editia a III-a a DSM, ea mentinandu-se si in a IV-a editie -; editia care este in prezent utilizata
Prezentarea multiaxiala a diagnosticului consta in :
- Axa 1 -; diagnosticul bolii psihice fara a include tulburarile de personalitate sau retardarea mentala
- Axa 2 -; tulburarile de personalitate si retardarile mentale
- Axa 3 -; diagnosticele de boli somatice asociate
- Axa 4 -; nivelul de stresori -; se acorda un punctaj pe o scara ordinala de la 1 la 5 (punctajul creste proportional cu nivelul de stresori), pe baza evaluarii urmatoarelor aspecte:
- probleme legate de grupul de suport primar
- probleme legate de mediul social
- probleme educationale
- probleme profesionale (ocupationale)
- probleme legate de conditiile de locuit
- probleme economice
- probleme determinate de accesul la serviciile de sanatate
- probleme legate de incalcari ale legii
- alte probleme psihosociale si de mediu
- Axa 5 -; scorul GAF (Global Assessment of Functioning) reprezinta o cuantificare a modului in care simptomele tulburarii psihice afecteaza nivelul global de functionare al pacientului -; scorul GAF se exprima in intervale de 10 puncte, intre cele doua extreme:
- GAF = 100 - 91 -; lipsa oricaror simptome, cu functionare normala
- GAF = 10 - 1 -; pericol crecut si persistent de a cauza injurii lui sau altora; incapacitate persistenta de mentinere a unei igiene personale minime; acte suicidare cu intentie si expectanta clare de a muri)
Categoriile diagnostice cuprinse in DSM-IV sunt redate schematic mai jos:
TULBURARI DIAGNOSTICATE DE OBICEI PENTRU PRIMA OARA IN COPILARIE SAU ADOLESCENTA
DELIRIUM, DEMENTE, TULBURARI AMNESTICE SI ALTE TULBURARI COGNITIVE
Delirium determinat de o conditie medicala generala
Dementa
- Dementa in boala Alzheimer cu debut timpuriu
- Dementa in boala Alzheimer cu debut tardiv
- Dementa vasculara
- Dementa determinata de alta conditie medicala generala
- Dementa din cadrul infectiei HIV
- Dementa posttraumatica
- Dementa din boala Parkinson
- Dementa din boala Hungtington
- Dementa din boala Pick
- Dementa din boala Creutzfeldt-Jakob
- Dementa cu etiologie multipla
Tulburari amnestice
Alte tulburari cognitive
TULBURARI MENTALE DETERMINATE DE O CONDITIE MEDICALA GENERALA NECLASIFICATE IN ALTA PARTE
Tulburare catatonica
Schimbarea personalitatii

TULBURARI INDUSE DE CONSUMUL DE SUBSTANTE PSIHOACTIVE
Tulburari in relatie cu consumul de alcool
- Dependenta la alcool
- Abuzul de alcool
Tulburari induse de alcool
- Intoxicatia alcoolica
- Starea de sevraj la alcool
- Deliriumul din intoxicatia alcoolica
- Stare de sevraj cu delirium
- Dementa indusa de alcool
- Tulburare amnestica indusa de alcool
- Tulburare psihotica indusa de alcool
- deliranta
- halucinatorie
- Tulburare afectiva indusa de alcool
- Tulburare anxioasa indusa de alcool
- Disfunctie sexuala indusa de alcool
- Tulburari de somn induse de alcool
Tulburari in relatie cu consumul de
- amfetamine
- cofeina
- cannabis
- cocaina
- halucinogene
- substante inhalante
- nicotina
- opioide
- Fenilciclidina
- Fenciclidina
- sedative, hipnotice sau anxiolitice
- mai multe substante psihoactive
- alte substante psihoactive sau de substante psihoactive neidentificate
SCHIZOFRENIA SI ALTE TULBURARI PSIHOTICE
Schizofrenia
- forma paranoida
- forma dezorganizata
- forma catatonica
- forma nediferentiata
- forma reziduala
Tulburarea schizofreniforma
Tulburarea schizoafectiva
Tulburare deliranta
Tulburare psihotica acuta
Tulburare psihotica indusa
Tulburare psihotica determinata de o conditie medicala generala
- deliranta
- halucinatorie
TULBURARI AFECTIVE
Tulburari depresive
- Tulburarea depresiva majora
- Tulburarea distimica
Tulburarea bipolara
- Tulburarea bipolara tip I
- Tulburarea bipolara tip II
- Tulburarea ciclotimica
TULBURARI ANXIOASE
Tulburare de panica fara agorafobie
Agorafobie fara istoric de Tulburare de panica
Fobie specifica
Fobie sociala
Tulburare obsesiv-compulsiva
Tulburare de stres posttraumatica
Tulburare acuta de stres
Tulburare de anxietate generalizata
TULBURARI SOMATOFORME
Tulburare de somatizare
Tulburare de somatizare nediferentiata
Tulburare de conversie
Tulburare dureroasa
Hipocondrie
Tulburare dismorfica
TULBURARI FACTICE
Tulburari factice
- cu simptome predominant psihologice
- cu simptome predominant fizice (somatice)
- cu simptome psihologice si fizice
TULBURARI DISOCIATIVE
TULBURARI SEXUALE SI TULBURARI ALE IDENTITATII SEXUALE
Disfunctii sexuale
- Tulburari ale dorintei sexuale
- Tulburari ale excitarii sexuale
- Tulburari orgasmice
- Tulburari sexuale dureroase
- dispareunia (nedeterminata de o conditie medicala generala)
- vaginismul (nedeterminat de o conditie medicala generala)
Parafiliile
Tulburari ale identitatii sexuale
TULBURARI DE ALIMENTATIE
Anorexia nervosa
Bulimia nervosa
TULBURARI DE SOMN
Tulburare de somn primara
- Dissomnii
- Insomnie primara
- Hipersomnie primara
- Narcolepsia
- Tulburari de respiratie in timpul somnului
- Tulburari ale ritmului circadian
- Parasomnii
- Cosmaruri
- Teroare in timpul somnului (pavor nocturn)
- Somnambulism
Tulburari de somn in relatie cu alte tulburari mentale
- insomnie in relatie cu alte tulburari mentale
- hipersomnie in relatie cu alte tulburari mentale
Alte tulburari de somn
- Tulburari de somn determinate de o conditie medicala generala
- Tulburari de somn induse de substante psihoactive
TULBURARI ALE IMPULSURILOR NECLASIFICATE IN ALTA PARTE
Tulburare exploziva intermitenta
Cleptomania
Piromania
Jocul de noroc patologic
Tricotilomania
TULBURARI DE ADAPTARE
Tulburare de adaptare
- depresiva
- anxioasa
- mixta depresiv anxioasa
- cu tulburari de conduita
- mixta cu tulburari de conduita si emotionale
TULBURARI DE PERSONALITATE
ALTE CONDITII CARE TREBUIESC IDENTIFICATE
Factori psihologici care afecteaza conditia medicala
Tulburari motorii induse de medicatie
- Parkinsonism indus de neuroleptice
- Sindromul neuroleptic malign
- Distonia acuta indusa de neuroleptice
- Akatisia acuta indusa de neuroleptice
- Diskinezia tardiva indusa de neuroleptice
- Tremor postural indus de medicatie
- Tulburare motorie indusa medicamentos nespecificata in alta parte
Alte tulburari induse de medicatie
- efecte adverse nespecificate in alta parte
Probleme relationale
- Probleme de relationare determinate de o tulburare mentala sau de o conditie medicala generala
- Probleme de relationare parinte-copil
- Probleme de relationare intre parteneri
- Probleme de relationare cu rudele
- Probleme de relationare nespecificate in alta parte
Probleme in relatie cu abuzul sau neglijarea
- Abuzul fizic al copilului
- Abuzul sexual al copilului
- Neglijarea copilului
- Abuzul fizic al adultilor (partener sau alte persoane)
- Abuzul sexual al adultilor (partener sau alte persoane)


Conditii aditionale care trebuiesc identificate:

- Noncomplianta terapeutica
- Simularea
- Comportamentul antisocial la adult
- Comportamentul antisocial la copil sau adolescent
- Intelectul de limita
- Declinul cognitiv in relatie cu inaintarea in varsta
- Pierderea persoanelor apropiate
- Probleme educationale
- Probleme ocupationale
- Probleme de identitate
- Probleme religioase sau spirituale
- Deficit de cultura
- Perioada cu probleme de viata

Ce este o boala psihica?
 

Starea de boală psihică
A. Noţiunea de boală psihică

Recurgând, din nou, la Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, la cuvântul boală găsim următoarele: "modificare organică sau funcţională a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afectează organismul; maladie, afecţiune, beteşug." Nu găsim explicată integral noţiunea de boală psihică. Cât despre psihic găsim: "formă specifică de reflectare a realităţii, produsă de activitatea sistemului nervos şi prezentă la animalele superioare; totalitatea fenomenelor şi proceselor proprii acestei reflectări; structură sufletească proprie unui individ". Compilând cele două definiţii am putea conchide că boala psihică este o modificare organică sau funcţională prin care se deformează forma specifică de reflectare a realităţii produsă de activitatea sistemului nervos şi, prin care, se deformează structura sufletească proprie unui individ. Nu ştim cât de cuprinzătoare este această definiţie, cer este faptul că mult mai cunoscut decât aceste termen este termenul de nebun, termen cuprinzător şi cu deosebit de multe sensuri şi semnificaţii. Iată cum reflectă dicţionarul acest termen: "om care suferă de o boală mintală; alienat; dement" sau "om lipsit de judecată dreaptă, de raţiune; nesocotit, necugetat, nechibzuit; care nu are limită, margini, măsură", "măscărici, bufon".
Din cele două noţiuni (bolnav psihic şi nebun), sfera pe care o cuprinde boala psihică devine foarte largă, căci, echivalând termenii, bolnav psihic este şi necugetatul, sau cel fără măsură, sau cel nesocotit etc. căci toate acestea sunt determinate de o modificare organică sau funcţională ce deformează structura psihică normală a individului. Ori aceste aspecte nu sunt cuprinse în noţiunea de boală psihică tocmai pentru că, aşa cum am văzut în capitolul precedent, nu e bine delimitată noţiunea de normal. Astfel că, şi noţiunea de nebunie, are o latură statică şi una dinamică păstrând caracteristica antonimică. Ca latură dinamică nu încape îndoială că ceea ce e considerat nebunie într-o anumită perioadă de timp şi spaţiu, nu e considerat în alta etc.
Cât despre "structura sufletească proprie unui individ", aceasta este echivalentă cu ceea ce ştiinţa acceptă sub denumirea de "personalitate" sau, aşa cum tot dicţionarul ne lămureşte "ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca individualitate; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o persoană; felul propriu de a fi al cuiva". Toate acestea au o trimitere precisă şi anume la noţiunea de persoană definită de dicţionar ca "individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi psihice; fiinţă omenească, ins". În acest moment, dacă persoana este privită în sine, nu se poate defini noţiunea de boală psihică ci doar aceea de personalitate. Dar însăşi această definiţie laică, trimite la alte categorii fără de care persoana nu ar putea exista: "individ al speciei umane", "fiinţă omenească", trimite la natura umană. De aici si concluzia că boala psihică este legată de persoana privită ca relaţie.
Deci boala psihică deformează persoana umană în totalitatea însuşirilor fizice şi psihice. Boala psihică nu numai că deformează dar trebuie văzută în legătură cu totalitatea însuşirilor fizice şi psihice ale persoanei, este complexă şi încadrează natura umană ca atare.
De aici complexitatea, diversitatea şi greutatea precizării ei. Singurul mod echitabil este raportarea la normal, căci fără acest normal nu se poate determina starea de boală.

B. Noţiunea de boală psihică din perspectiva psihiatriei

1. Noţiunea

În psihiatrie boala se raportează la normalul mediu iar această stare include limite superioare şi inferioare, fără ca subiectul să iasă din categoria normalului şi să intre în categoria patologicului. Între aceste limite se cuprinde multitudinea de forme pe care o îmbracă personalitatea umană. Nu putem fundamenta personalitatea umană pe persoană deoarece în psihiatrie conceptul de persoană este slab pus în evidenţă, şi nu îndeajuns de bine studiat. Astfel Dicţionarul Enciclopedic de Psihiatrie defineşte persoana ca "ansamblu de manifestări care conţin, disimulat, o parte a psihismului colectiv şi, în acelaşi timp , se constituie în iluzie a unei individualităţi."
Avem de-a face cu disimulări şi iluzii, definiţia fiind atribuită lui Jung. La fel, în continuare, se afirmă că "persoana nu are o realitate proprie"[COLOR=#0000ff][2][/COLOR], că este "o formaţiune de compromis între societate şi individ" că în comparaţie cu realitatea fiinţei este "o realitate secundară, un artificiu, o aparenţă construită nu atât prin angajarea individului în cauză, cât prin participarea şi exigenţele celorlalţi"[COLOR=#0000ff][3][/COLOR]. Persoana este mai mult negată sau voalată decât studiată.
Fiind o realitate secundară şi o disimulare a psihismului colectiv, psihiatria nu uzitează frecvent cu această noţiune, dar se concentrează asupra alteia, mai empirică, şi anume asupra personalităţii. Orice deformare a personalităţii printr-o caracteristică ce depăşeşte limitele normalităţii, întră în zona patologicului, şi deci, în atribuţiile psihiatrie.
2. Personalitatea umană

Personalitatea se prefigurează ca noţiune empirică, care se încadrează clasificării şi având un rol deosebit în prevenirea situaţiilor de criză a psihicului uman. Iată cum defineşte Dicţionarul enciclopedic de Psihiatrie noţiunea de personalitate: "ansamblu de trăsături morale şi intelectuale, de însuşiri şi aptitudini sau defecte care caracterizează modul propriu de a fi al unei persoane, individualitatea ei comparativ cu alte persoane."[COLOR=#0000ff][4][/COLOR] Problemele încep încă de aici, căci corelând definiţia personalităţii cu cea a persoanei care, aşa cum am văzut nu are realitate proprie, este o iluzie a individualităţii, că este o parte a psihismului colectiv nu duce altundeva decât la confuzii sau libertăţi neîngrădite lucru recunoscut chiar de psihiatrie astfel: "încercările de definire a personalităţii, ca şi cel de circumscriere a conceptului, s-au lovit întotdeauna de dificultăţi insurmontabile generate, pe de o parte, de complexitatea problemei, pe de alta, de insuficienţa instrumentelor necesare abordării unui subiect care comportă o infinitate de unghiuri din care poate fi privit",[COLOR=#0000ff][5][/COLOR] şi, am zice noi, de prea puţin axarea acesteia pe noţiunea de persoană.
Ne află, aşadar, într-un stufăriş de definiţii şi concepte. Vom încerca doar o mică trecere în revistă a acestora căci scopul lucrării noastre nu este cesta. Aşadar, personalitatea este privită ca mod particular de manifestare a tendinţelor şi sentimentelor unui om (K. Jaspers), ca un ansamblu de sentimente, de aprecieri valorice, de tendinţe şi acte voluntare (K. Schneider), ca organizare dinamică a sistemelor psihice şi individuale, care permit şi determină adaptarea subiectului la condiţiile sociale într-un mod propriu (G. W. Allport), ca eu intim înconjurat de eul social şi, la periferie, de eul public (K. Lewin), ca o structură ipotetică a minţii care constituie viaţa persoanei şi care include actele desfăşurării interne (sentimente, fantezii etc.) sau externe (adaptare la mediu) (A. Murray), ca organizare dinamică a aspectelor cognitive, conative, afective, fiziologice şi morfologice a individului (Scheldon), ca o sinteză a tuturor elementelor ce concură la conformaţia mintală a subiectului pentru a-i da o fizionomie proprie (A. Porot) etc.
Din cele arătate, în mare şi sumar, mai sus, plaja de frecvenţă merge de la organic, social până la iluzie. Lucrul acesta e recunoscut chiar de psihiatrie. Totuşi din toate aceste teorii se desprind trei caracteristici fundamentale ale personalităţii:
1. Un anumit grad de permanenţă, nici un fapt psihic nu poate fi descris ca străin sau în afara personalităţii
2. O dinamicitate căci personalitatea este o continuă şi necesară transformare
3. O economie proprie căci în dezvoltarea sa, personalitatea este supusă în permanenţă unei continue determinări exterioare.
La fel, în general se acceptă faptul că personalitatea este compusă din elemente a căror natură este diferită şi că este rezultatul unui proces genetic, nefiind un dat ci reprezintă procesul modelării în timp, corespunde mai mult unei organizări afective, că are o parte conştientă şi una inconştientă. Astfel în anul 1910 Klages cita "4000 de termeni care puteau contribui la descrierea personalităţii", iar în 1951 se înregistrează peste 100 de definiţii ale noţiunii.
În funcţie de cele trei caracteristici puse în evidenţă, la ora actuală există mai multe teorii cu privire la personalitate:
1. Teorii obiectiviste (neobehavioriste) – care "încearcă să explice fenomenele psihologice prin extrapolarea rezultatelor psihologiei experimentale şi psihofiziologice".[COLOR=#0000ff][7][/COLOR] Dezvoltarea personalităţii se pune pe seama reflexelor specifice învăţării: pulsiunea, semnul, răspunsul şi recompensa, accentuând rolul determinant al învăţării precoce şi al frustrărilor secundare.
2. Teorii psihodinamice – care "analizează personalitatea ca o istorie a pulsiunilor primare, obţinând o viziune longitudinală a individului, coerentă în dinamica ei."[COLOR=#0000ff][8][/COLOR] Avem de-a face aici cu şcoala lui Freud, Jung, Lucan etc. Avem de-a face cu Id-ul, ego-ul şi super-ego-ul. "funcţionarea corectă a ego-ului care-şi utilizează energia pentru controlul id-ului şi super-ego-ului este asigurată de o serie de mecanisme de apărare care îl ajută să evite angoasa generată de diferite conflicte. Aceste mecanisme ar fi: introjecţia, proiecţia, refularea, sublimarea, condensarea, fantezia."[COLOR=#0000ff][9][/COLOR]
3. Teorii sociale – care consideră mediul social şi cultural ca factori predominanţi ai organizării personalităţii. Aici se vorbeşte de "personalitate de bază" ca funcţie a factorilor sociali, economici, axiologici, etico-morali, juridici iar acest fond psihologic comun ar cuprinde: tehnici comune de a gândi, explica şi înţelege realitatea, sisteme de securitate şi în plus un sistem comun de credinţe, rituri, mituri.
Încă din început văzându-se multitudinea numărului de forme pe care le poate îmbrăca personalitatea umană, s-a încercat clasificarea lor pe anumite caracteristici predominante comune. Astfel au luat naştere psihotipurile ca "ansamblu al însuşirilor psihocomportamentale care definesc un individ"

Încă din antichitate Hipocrate descrie 4 tipuri temperamentale: sanguin, melancolic, coleric şi apatic. Astăzi există o sumedenie de psihotipuri în funcţie de mediu, de datele biometriei, de datele antropometrice, de activitatea nervoasă superioară etc. Cert este că psihotipurile nu pot fi împărţite în pozitive şi negative, în superioare şi inferioare, şi, tot atât de cert este că, psihiatria nu încearcă schimbarea temperamentului lucru pe care îl consideră imposibil, lucru tributar gândirii ei organico-deterministe.

Lăudabilă strădania ta de a ne informa dragă Nina dar cred că toate acestea se găsesc pe situri de specialitate pentru acei care sunt intresaţi.
Cred că Mirela când a deschis acest topic a dorit o discuţie ca de la om la om despre bolile psihice şi felul în care credinţa,frecventarea bisericii cât şi participarea la sfintele taine ameliorează sau chiar vindecă aceste boli şi, mai puţin un tratat de medicină.:5:

Iată că mi-am amintit o istorioară veselă.
Un cetăţean care avea o indispoziţie oarecare merge la un cabinet medical.Acolo,pe măsuţa din faţa lui erau multe pliante cu simtomatica diferitelor boli.Pentrucă avea mult de aşteptat a început să le citească una câte una pe toate.A întrat în cabinetul medicului confuz.Nu mai ştia nici de ce a venit şi îi spune medicului:
- Cănd am venit aici ştiam exact de ce sufăr,credeam că am o boală.Acum cred că le am pe toate.
Concluzia: Cele postate de tine le are aproape fiecare om dar devin boală psihică abia atunci când depăşesc normalul şi intră în patologic.