Hristos, pelicanul si ziua pacalelilor
 

Pe langa subiecte precum botanicile si zoologia in iconografie si teologie, s-au gandit unii sa abordeze si subiecte precum ornitologia din perspectiva biblica.

Dintr-un articol intitulat „Ce au in comun Hristos si un pelican?” de pe site-ul doxologia.ro al Mitropoliei Moldovei si Bucovinei, am aflat ca pe langa ziua pacalelilor, in 1 Aprilie e si ziua mondiala a pasarilor.

Articolul respectiv face multe referiri la pasarile cerului, cocostarci, corbi, porumbelul lui Noe s.a. „Până şi barza îşi ştie vremea sa hotărâtă sub cer; şi turturica şi rândunica şi cocorul iau aminte la timpul când trebuie să vină. Iar poporul Meu nu cunoaşte hotărârea Domnului.” (Ieremia 8)
Si aminteste si de Sf. Ambrozie al Milanului, care a dedicat o intreaga omilie pasarilor, numita chiar „Despre pasari”.

Mi-am adus aminte ca am scris si eu o postare mai demult pe acest forum despre legatura dintre Hristos si pelican, pe un topic care, din pacate a fost sters (habar n-am din ce motiv). Si daca imi amintesc bine, exista si un editorial pe site care abordeaza aceeasi tema.

Analogia dintre Hristos si pelican nu e noua, nici pentru ortodocsi, nici pentru catolici, dar merita innoita, as zice, si mai ales merita sa dam mreaja mai la adanc sa vedem ce taine ne dezvaluie.
Asa ca, daca tot e ziua mondiala a pasarilor, va propun sa ne gandim la ele dintr-o perspectiva teologica.

Pe acel topic sters, s-a pornit de undeva de la imnul catolic euharistic "Adoro te devote" scris de Tomas Aquinas, in care Hristos e numit “pelican
pios/divin”, “Pie pellicane Iesu Domine”, si odata cu asta mi-am amintit de o strofa din slujba ortodoxa a Prohodului Domnului:
„Ca un pelican
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte;
Si-ai dat viata la ai Tai fii, care au murit,
Raspandind asupra lor izvoare vii.”

Ziceam in acea postare ca simbolul pelicanului si asocierea termenului „pelican” alaturi de numele lui Hristos ar putea sa-i nelinisteasca (sminteasca) pe unii.

In imnul catolic euharistic „Adoro te devote” scris de Thomas Aquinas exista acest element simbolic foarte puternic – pelicanul- regasit frecvent in arta sacra, in special in cea apuseana.
Apare si la noi in imnografia ortodoxa in Slujba Prohodului Domnului din Vinerea Mare.

Simbolul pelicanului in crestinism e preluat dintr-o veche legenda precrestina.

Legenda spune ca in timp ce pelicanul era plecat din cuib pt. a aduce hrana puilor, in cuib s-a strecurat un sarpe veninos care i-a muscat pe toti puisorii otravindu-i cu veninul lui ucigator.
Inainte ca acestia sa moara, pe cand sarpele se pregatea sa-i inghita, s-a ivit pelicanul iar sarpele s-a retras fara sa guste din prada, in ideea ca se va intoarce sa-si ia victimele in primire dupa ce vor fi murit iar pelicanul se va fi retras.

Cu mare durere, pelicanul isi vede puisorii muribunzi, otraviti de vrajmasul sarpe, dar fara sa stea pe ganduri, se hotaraste sa-i scape cu orice pret.

Ce face pelicanul? Un gest sublim de jertfa si iubire: isi impunge coasta cu ciocul şi ii adapa cu sangele lui pe bietii puisori anesteziati si ametiti de veninul sarpelui. Sangele lui curat e antidotul care are minunata putere de a anihila otrava şarpelui. Prin aceasta, puişorii se înviorează şi scapă de moarte. Infuzia de sange e salvatoare iar apoi pelicanul isi smulge carnea din piept pt. a-i hrani.

Parte mit, parte realitate, despre pelican se afirma ca atunci cand puii ii sunt vatamati de rapitori sau nu are cu ce sa-i hraneasca, isi raneste coasta cu ciocul si le picura in ciocuri stropi din sangele lui si le da carne din pieptul lui, jertfindu-se astfel ca ei sa traiasca.

Jertfa pelicanului care isi salveaza puii cu propriul trup si sange a fost asociata cu jertfa lui Hristos.
La fel ca in legenda, dupa cum sarpele a otravit puisorii pelicanului, tot asa si vicleanul diavol, a pus otrava pacatului in Adam si Eva. Toti urmasii lui Adam se nasc avand in fire otrava mortii vesnice.

Hristos n-a stat pe ganduri, a primit de bunavoie sa-I fie strapunsa Coasta cu sulita (la fel ca pieptul pelicanului cu ciocul).
Din coasta Lui cea Sfanta curge de atunci antidotul: sangele si apa.
Apa, care nu e altceva decat Taina Sf. Botez iar sangele – Taina Sf. Euharistii.

Nu exista nici un antidot impotriva otravii mortii, cu nimic nu se pot izbavi oamenii decat numai prin trupul si sangele cel curat al Dumnezeului devenit om cu trup si sange.

Odata otraviti de sarpe ca si puisorii din legenda, toti oamenii isi traiesc putina viata biologica doar ca un rastimp al supravietuirii.
Undeva pe aproape sta la panda sarpele, asteptand sa ni se scurga viata din noi, iar otrava mortii sa-si faca efectul pe deplin ca sa poata sa-si inghita prada .
Singurul lucru de care se teme cel rau e sa nu primim antidotul, sangele curat al lui Hristos, singurul care ne poate curata din launtru.

Pe Apa Botezului si Sangele Euharistic din potirul Bisericii sta taina Bisericii.
„De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va intra in Imparatia cerurilor” si „de nu veti manca trupul Meu si nu veti bea Sangele Meu nu veti avea viata in voi”.

Simbolul pelicanului l-a inspirat si pe imnograful ortodox care a alcatuit Slujba Ortodoxa a Prohodului ce se canta in Vinerea Mare. Pare-mi-se ca e una din strofele starii a 2-a.
„Ca un pelican
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte;
Si-ai dat viata la ai Tai fii, care au murit,
Raspandind asupra lor izvoare vii.”


Cam asta vrea sa ne dezvaluie metafora pelicanului din “ornitologia ortodoxa”: „Hristos, divinul pelican”, care continua sa ne hraneasca cu trupul Lui si sa ne dea sangele Lui ca antidot la otrava sarpelui.

Frumoasa legenda.........minunata jertfa pentru pui...
Cat despre jertfa Mantuitorului nostru .........nu suntem capabili sa cuprindem si sa intelegem atata iubire! cat de mult ne-a iubit si ne iubeste!
Citeam o postare, nu mai stiu cui apartine, cu o intrebare magnifica: ce a vazut Dumnezeu in fiecare din noi (iar noi nu suntem in stare sa vedem in semenii nostri), de ne-a iubit atat de mult? Si un raspuns pe masura: in fiecare din noi Dumnezeu a vazut un fiu!

Într-adevăr mişcătoare ilustraţia aceasta cu mama-pelican ce se jertfeşte pentru puii ei! Nu ştiu dacă sursa este o legendă precreştină, foarte posibil. În creştinism a pătruns prin Maxim Mărturisitorul care povesteşte această superbă imagine a răscumpărării, pornind de la ceea ce se credea în antichitatea târzie despre pelican (Filocalia, vol.II întrebarea 28).

Aşa cum a remarcat delia31, ilustraţia se regăseşte în imnul lui Toma d'Aquino "Adoro te devote, latens Deitas":

Pie pelicane, Jesu Domine
Me immundum munda tuo sanguine;
Cuius una stilla salvum facere
Totum mundum quit ab
Omni scelere.

De asemenea apare ca însemn heraldic pe pagina de titlu a Bibliei King James:

http://vaisamar.files.wordpress.com/...kjb-pasare.jpg

http://vaisamar.files.wordpress.com/2011/10/detaliu.jpg

În Psalmul 101,7 apare o asemănare cu "pelicanul din pustiu", însă ascierea lui cu Hristos este puţin forţată. De asemenea -ca o părere personală- consider neavenită asocierea jertfei pelicanului din legendă cu Jertfa lui Hristos din raţiuni de simbolistică. Ştim cu toţii că pelicanul este o pasăre necurată (cf. Lev.11), iar simbolurile Jertfei lui Hristos în Vechiul Legământ erau din rândurile animalelor curate (miel, taur, ţap, turturea, etc.).

Dacă tot suntem la simboluri hristice din ornitologie, găsesc mai potrivită imaginea folosită chiar de Domnul Iisus Hristos din Matei 23,37

"Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit."

interesant...foarte interesant! Doamne ajuta!

Coleg osutafaraunu, intelegi ca Legea Noua este, in raport cu Legea Veche, ce va fi Eshatonul in raport cu Lumea/Existenta Cazuta: o reinnoire totala, o recreeare, a Doua Facere? Ciudat, sa ii spun eu unui credincios adventist despre recreerea Universului... :10:

Nu cred că am prins ideea... uff, cine m-a pus să beau ceai de dimineaţă când aveam lapte?:106:

Ideea era ca pelicanul NU mai e "necurat" alimentar.

Bine, asta am înţeles şi vă respect preferinţele culinare; însă din perspectiva simbolică poate fi asimilat Jertfei Domnului Hristos? Pâinea-Trupul Jertfit al Domnului de ce se face fără dospeală?

Aminteste-ti ce ti-am spus pe alt topic: o mare parte din traditia bisericeasca este pur educational-moralizatoare; nu are treaba cu anumite realitati, pana la a fi apologetic-idealist-naiva (uneori hagiografiile au tonul si limbajul asta, enervant de arhaic si fanatic).

Deci, e clar! :4:

laptele nu ajuta la concentrare, de fapt, nu-ti recomand sa folosesti niciun fel de "stimulent alimentar" (cafea si chiar unele tipuri de ceaiuri mai ales ceaiul negru sau verde), in afara de vitamine.

Ai perfectă dreptate. Era doar un fel de a spune (în sensul că "nu m-am prins").

imi dadusem seama :))

totusi eu sunt impotriva acelora care folosesc "stimulente" pentru a putea gandi mai bine (cafea, ceai negru uneori chiar tutunul!), mult mai bine este sa cerem in rugaciune ajutorul divin pentru elucidarea oricarei probleme!

n-am auzit ca cineva sa fi mancat pelican sau ca pelicanul e comestibil.

"Priviti la pasarile cerului"…ne zice Hristos in evanghelie…

Sa luam aminte un pic la ele, macar de ziua lor, 1 aprilie, ziua mondiala a pasarilor, sa vedem ce mesaje poarta pentru noi aceste fapturi inaripate. Fiindca tot ce-a fost creat de Dumnezeu, pt. om a fost facut. Toate cele din lume sunt ganduri /ratiuni divine plasticizate si prin fiecare, artistul plasmuitor ne spune ceva. Fapturile lumii sunt operele Lui de arta, cosmosul intreg e o imensa galerie de arta vie, in care omul, singura creatura cuvantatoare si intrebatoare, trece deseori nepasator, uitandu-se fara sa vada, privind fara sa inteleaga.

Priviti acest Porumbel sangerand de Luzon (Gallicolumba luzonica). Ce oare ne graieste prin el plasmuitorul lui?


https://encrypted-tbn0.gstatic.com/i...ij4Bl5Ou2zgVhA

Eu am un cuib cu pasari-colibri :)
De fapt,pasarea-mama locuieste in curte de vreo 2 ani(am 4 pomi in curte) caci am vazut-o mereu dar numai de curand,in Ianuarie si-a facut un cuib mai la vedere astfel ca poate fi observata cu usurinta.
Daca nu as fi avut aceasta sansa nici nu as fi avut idee ce mame devotate pot fi aceste pasari .

Au fost ploi care au durat zile intregi iar ea a stat nemiscata pe oua,nelasand ouale sa se raceasca sau sa se ude,asa o rabdare si un spirit de jertfa mai rar.
Apoi cand au venit puii nu a mai stat o clipa sa se odihneasca,mereu pe fuga sa prinda insecte si nectar sa-i hraneasca;iar dupa ce parasesc cuibul ii mai hraneste cateva zile pana la 2 saptamani.
Sunt niste pasari foarte pretioase si dragalase,s-au invatat cu mine si acum cand ma vad afara zboara spre mine ca si cum m-ar saluta apoi se duc in treaba lor.

Eu nu pot intelege cum pot unii sentienti bipezi, cica umani, sa deteste pasarile.
Eu si a mea ne-am imprietenit cu o pereche de gugustiuci. Vin in fiecare dimineata pentru mancare, si nu se sperie cand deschide geamul la bucatarie, de fapt, arata de parca ar vrea sa intre in casa. Imi vine sa ii pup pe ochisori.

Si mie imi plac pasarile! Papagalii, randunelele, si gainile dupa ce au fost expuse la temperaturi foarte inalte. :))

:) ce delikat ai fost!

O imagine din Israel, cu ocazia Bobotezei, la Qaser al-Yahud, langa orasul Ierihon, locul in care Sf. Ioan Botezatorul l-a botezat pe Hristos in repejunile Iordanului. Un porumbel alb pe toiagul patriarhului ortodox al Ierusalimului, Mitr. Theophilos.

„Si botezându-se Iisus, când ieşea din apă, îndată cerurile s-au deschis şi Duhul lui Dumnezeu s-a văzut pogorându-se ca un porumbel şi venind peste El.”

http://images2.kurir.rs/slika-900x60...814-609142.jpg

Cred sincer ca a fost o pura intamplare. Sau, de fapt porumbelul este destul de antropofil, asa ca a venit acolo, poate si in speranta unei rasplati grauntoase. ;) Sau poate tocmai asa a fost antrenat in prealabil sa vina.
Eu imi hranesc, cand merg la tzara, un intreg stol de pitigoi, cinteze, gugustiuci, macalendri. Deseori pitigoii se asezau pe pacatosu-mi cap. Si ce, asta inseamna ca eu si multi altii, la care dragalasele fapturi ale Domnului au venit cu incredere, suntem sfinti ca si unii din vechime care admonestau hiene, foloseau crocodili nilotici pe post de bac (vezi acatistul Sf. Antonie cel Mare) sau ignorau muscaturi de vipere, cobre, scorpioni sau scolopendre?! :) Acu', pe bune.
Cred sincer ca a fost regie sau intamplare.

Nu stiu, eu doar am pus poza. Am vazut in Israel genul acesta de imagini in format mare, in cateva locuri. Una, imi amintesc sigur, ca mi-am facut si poze, la intrarea manastirii Sf. Gherasim in Ierihon, in desertul Iudeii. Alta, dar mi se pare ca erau alti preoti, undeva in squarul unei parcari pe langa Yardenit, la raul Iordan.

Acuma...intamplare intamplatoare, regie, ne-regie, porumbel antropofil, patriarh Aghiofil (il cheama chiar Theophilos)... Duhul sufla unde vrea! Nu?

Scuze ca te intreb, esti cumva fostul user Barsaumas-scepticul, ex Theodore de Mopsuestia, ex nu-mai-stiu-ce-alt-avatar?

Uite ceva rar! Se potriveste si pe topicul cu arhitectura bisericilor si pe acesta despre pasari.
Circula nu de mult pe net o imagine a unei biserici din Florida, cu o infatisare foarte neobisnuita. Vazuta dintr-un anumit unghi, zici ca e pasare. Un pui sau pinguin sau poate bufnita.

It looks like Angry birds!
Rara avis! Mai precis, rara basilica!

http://i.huffpost.com/gen/1021029/th...VIEW-570.jpg?6

Da, stimata sora, eu sunt, scepticul. Eu incerc de fiecare data sa imi amorsez un input decredinta curata si mai ales puternica, si defiecare data un amestec puternic de de scepticism, teologie ultraliberala si sarcasm ma opreste. Nu dintr-o toana mi-amsterscontul anterior,sau din multipla personalitate, cum ma insultara doi buni prieteni, ci pur si simplu ca un inceput bun. Dupa cum ati constat din pacate toti,imi e imposibil sa fiuun credincios real al oricareiconfesiuni. Am exasperat chiar si un prieten neoprotestant cu izolationismul meu confesional, ceea ce e mare lucru.. Va rog sa ma iertati, fratia ta si colegul Mihail, pentru provocari si vorbe proaste.

Hai bre, iertare, nu mai pune la suflețel.

Imi scapa mie ceva? De la mine de ce-ti ceri iertare? Suntem certati si nu stiu io? Am zis eu ceva care te-a necajit? Pe topicul acela in care agreai ideea pelagiana a unuia care sustinea ca nu exista pacat originar? Sau in cel despre nestorianism?

Da' ce nume ti-ai ales! ...Vitiate... You mean vitiation of human nature because of the ancestral sin?

Să fie vreo legătură între formularea "ca un porumbel" (s.m.)
şi formularea asemănătoare, la prima vedere:
"Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc..."? (s.m.)

P.S. "... de câte ori am voit să adun pe fiii tăi după cum adună pasărea puii săi sub aripi..." (Mt 23,37)
P.P.S. Atunci când se coboară, porumbelul are un fel de a se apropia diferit de cel, să zicem, al uliului/şoimului/vulturului. Aş numi modul în care se aşază porumbelul cu termeni ca "delicat", "gingaş", "grijuliu"... Şi, totodată, e în aşezarea porumbelului ceva nelămurit, care m-a fascinat din copilărie (când creşteam porumbei) - în timp ce se aşază îţi lasă impresia că totodată ... se ridică...:) Această ambiguitate este una dintre deliciile mele poetice oferite de natură. Văd în ea o dublă taină... Elementul ascensional pe care îl sesizez în coborârea porumbelului se asociază în mintea mea, nu ştiu de ce, cu puterea potolită şi nemanifestă, cu o bărbăţie/virilitate tainică....:) E ceea ce m-a preocupat adeseori, în alt plan, când citeam traducerile şi notele Părintelui Stăniloae la paragrafele (din Filocalia) privind smerenia, cufundarea înlăuntrul inimii etc. Părintele se exprimă adeseori (voit?) ambiguu, prin succesiune analitică şi antitetică, în genul "a coborî sau, totodată, a urca..."...........:)

O, ce fineturi! Ce adancimi! Ce inaltimi!
Mi-ai amintit de Inaltul Bartolomeu. Avea darul acesta poetic (ca si tine) de
a-ti sesiza o taina, de-a te imbia sa i te deschizi, sa-i dai tarcoale prin taramuri rarefiate, invaluindu-te in subtilitati kalokamistikos ( frumos si mistic. nespus de frumos), dar te lasa intr-un dulce suspans..opera aperta...deschis plinirii si plinatatii, dupa cum ii dadea fiecaruia Duhul a intelege.

Duhul Sfant pogorandu-Se ca un porumbel...

Pogorare si coborare. Cred ca nu-s tocmai tot una. E o distinctia poate insesizabila intre ele. Pogorarea, cred ca e ceva mai subtil decat coborarea.
"A (te) cobori" e a veni de undeva de sus si a te lasa apartinut de cele de jos. A te da pe tine jos(ului), ca sa zic asa. A nu mai fi (mai) sus.

In timp ce, in "a (se) pogori" se simte un nedeslusit "coincidentia oppositorum". Pogorare inseamna si "a fi sus" si "a fi jos" simultan, e si inaltime si adancime deodata, fiindca pogorarea presupune coborare, fara insa desprinderea de cele de sus.

De aceea in Crez spunem ca Logosul S-a pogorat, nu S-a coborat, facandu-Se adica, ce nu era, dar ramanand si ceea ce era. Despre Duhul Sfant, la fel, spunem ca se pogoara, nu ca se coboara.

Duhul Sfant pogorandu-Se ca un porumbel... As fi tentata sa zic invers. Poate porumbelul pogorandu-se ca Duhul Sfant. Creatura imitandu-si Creatorul. Delicat, gingas, fara sa se desprinda de cele de sus. "Coborand ridicandu-se", asa cum ai sesizat tu la porumbeii copilariei tale.

Interesanta comparatie a evanghelistului, nu! Duhul Sfant ca un porumbel! Creatorul, ca una din creaturi! Cred ca prin exprimarea asta, evanghelistul, folosindu-se de ceea ce stim, incerca sa ne spuna ceea ce nu stim.



Taina inaltarii prin coborare. Fiindca, paradoxal, a cobori (mintea/nous-ul/duhul in inima) e de fapt a urca ( in cele ale Duhului).

Nota. Paradoxal - pentru alde mine, si pentru cei cu mintea ne(a)dusa in inima.
Pentru isihasti si poeti insa, paradoxul e un mod de viata. Ei/voi pot/puteti talcui fara sa epuizeze/epuizati acel ceva nelamurit din asezarea porumbeilor, coborare si ridicare deodata, adancime si inaltime laolalta..
„Ma porti prin tot adancul si inaltul / Si-mi pare ca in mine e un Altul” (citat din memorie dintr-un poet al adancurilor inalte. Sau al inaltimilor adanci... Cine poate sti ? unde se sfarseste cerul oglindit in ape?)

Frumos comentariu, Delia! Mulţumesc....:)

*
Încerc să îţi dăruiesc ceva acum.
Vreau doar să îmi acorzi atenţia ta cu toată seriozitatea şi cu tot spiritul critic. Te rog, frăţeşte, să fii vigilentă, până la încordare chiar. Sau, pur şi simplu, receptivă pentru câteva minute, aşa cum alegi tu.

Am auzit adeseori că se foloseşte acest termen, "paradox", pentru realităţile trăite ale vieţii creştine, duhovniceşti (adică de rugăciune). Tresar nervos, mă tulbur undeva în inima mea când întâlnesc această expresie... Mă întristez foarte. Sufăr.
Ceea ce lasă impresia că ar fi "paradox" îmi pare doar dovada că mintea noastră se grăbeşte să numească, din afară al ei, ceea ce ţine de lăuntrul experienţei tainice. Actul numirii ca paradox al unei realităţi simple (mersul firesc al sufletului la întâlnirea minţii cu lumile sale lăuntrice) este un act eşuat. O oprire şi o respingere. O ne-credere, o ne-cunoaştere, o ne-trăire, o ne-participare. Ne-fiinţare. Un păcat. Un refuz. O murire spontană.
Un clivaj.
Dovada clară că lipseşte experienţa străpungerii, urmată de durere şi leac...:)

Când experienţa se continuă lin în noi, când ne lăsăm purtaţi (în împletire cu zvâcul alegerii înaintării), când consimţim la ceea ce noi înşine am iniţiat, atunci vine o clipă când perspectiva se răstoarnă. E o experienţă a continuării experienţei în cu totul alt plan. Unul răsturnat.
Fapt efectiv, experienţă trăită, semn al continuităţii prin contrariu, al schimbării calitative a lucrurilor ca o firească urmare a unui drum făcut până la capăt, susul devine jos şi invers etc. Nu este ometaforă, nu este un moft moralist, nu e un îndemn scornit ori un adevăr de cafenea că ai acces la înălţimi micşorîndu-te, coborînd, nimicindu-te. Ci pur şi simplu, făcînd şi fiind aşa, în experienţa cea mai autentică a cugetului şi simţirii tale, deodată urci (mai degrabă eşti urcat, ţi se întâmplă asta fără voia ta, ori nu prin puterea ta) şi ai o perspectivă uluitoare şi, repet, inversată. Ori, poate, eşti acolo unde totul e invers... Ca în poveştile cu flăcăii de se căţărau în pom şi ajungeau în alt tărâm...:)

Aici nu e vorba de paradox (asta doar o minte neînţelegătoare şi fără experienţă a faptului continuităţii vieţii sufleteşti o poate spune) ci e însuşi firescul vieţii omului, întâlnit doar în viaţa duhovnicească. Ceea ce în viaţa de rugăciune e firescul şi legea, pentru mintea cea din afară, pentru omul neduhovnicesc, e paradox, vai...
Ceea ce pentru ochiul lăuntric e simplă experienţă evidentă, pentru ochiul din afară e nălucire ori părere ori ...tulburare oftalmologică. La fel cu toate celelalte simţuri, la fel cu cele cugetate.

Musai, o experienţă asumată până la capăt în actul umil şi cu lepădare de sine al rugăciunii CONTINUĂ în modul cel mai firesc cu o perspectivă inversată. De nu se petrece această schimbare de perspectivă, rugăciunea e ratată, avortată, neîmplinită.
Aşadar, într-un act împlinit, unei coborâri îi creşte pe nesimţite "umbra" ridicării, adâncul şi înaltul se însoţesc, se împletesc, simţământul de nesfârşită micime şi căinţă se împleteşte peste voia ta cu sentimentul darului nespus de înălţător, cu mângâierea şi bucuria de nespus... Cu cât ruşinea de sine şi durerea sunt mai mari, cu cât conştientizarea oribilei alcătuiri e mai pregnantă, cu cât simţământul că faptele tale sunt mai îngrozitoare te copleşeşte strivindu-te şi scufundîndu-te până la a nu mai deveni nimic,decât o simplă prezenţă (de care te minunezi că este) - cu atât se ridică o alinare, o lumină, o adiere, un zâmbet, o mângâiere, o şoaptă răcoroasă şi dulce... E firesc, e un act rotund, împlinit, întreg.
Vezi dar, că nu-i un paradox, ci o plinire. O experienţă deplină.

Şi cât de uşor se pierde!
Eu scriu acum despre ea pentru că am pierdut-o şi nu mai trag nădejde să o recapăt.
Dacă aş mai fi sperat să o recapăt nu aş mai fi scris despre ea ci aş fi păstrat-o tainică.
Dumnezeu este gelos.
Doar pentru că noi suntem uşuratici, frivoli.

Si asta...dar e si un personaj. Iti explic in privat. Stiu, pare pueril, dar nu e.

Multumesc pentru dar! E ca si cum mi-ai fi facut cadou o carte intr-o limba necunoscuta sau pe o tema sofisticata.

Ai dreptate, te cred ca te intristezi. Poate pentru neintristarea noastra, a celor ce incercam sa rezolvam semantic cumva „de neintelesul”, „ne-mai-ganditul”, dandu-i numele de "paradox".

Anticipam cumva genul acesta de raspuns, de aceea m-am pus, ca sa zic asa, la adapostul auto-criticii din nota de final.

Desi stiu. Despre cele ce n-ai experimentat, mai bine sa pastrezi tacerea. Asa ne invata sfintii. Sa taci. Dar sa taci semnificativ, cu sens. Sa intelegi de ce taci... Ca sa nu ne vatamam si mai mult singuri.

Ziceam ca ceea ce pentru cautatorii experimentati din adancuri e ceva firesc, pentru neinitiati sau farseuri e doar paradox, ceva ce, dupa logica de creaturi cazute, sfideaza logica.

A te inalta n-ar cum sa fie a cobori. E impotriva logicii lumii acesteia. Susul e sus si josul e jos. Pentru mintea nedusa in inima, sus/jos e iremediabil o antinomie.

Dezambiguizarea, depasirea paradoxului, intelegerea pe viu ca inaltarea e totuna cu adancirea, trece musai prin ceea ce, eu doar intuiesc ca asa e, dar tu amintesti la tot pasul, si anume, metanoia, rasucirea nous-ului, aducerea mintii la pozitia de dinaintea caderii, acolo unde ii e locul: laolalta cu inima. Continuitate prin contrarii, rasturnarea perspectivei, cum ii zici.

Or, eu „stiu” de asta doar din auzite/citite, nu din ce as fi experimentat, si de aici, asa cum bine ai sesizat, dovada ca mintea numeste din afara ei ceea ce tine de launtrul experientei launtrice.

Despre ce as putea vorbi eu din experienta duhovniceasca? Despre lipsa acestei experiente. Despre iluzia ca i-as fi pus inceput, despre confuzie, stagnare, refuz, despre instalare in inflexibilitate, ne-participare, clivaj si alte asemenea, enumerate si de tine.

Nu ma mir ca pentru cei ce traiesc pe viu firescul, a auzi la altii despre refuzul experientei bucuriei prin cainta si suferinta asumata, de exemplu, si a vorbi despre asta in termenii paradoxului ireconciliabil, nu ma mir deci ca pentru tine e ceva dureros. Durere pentru nedurerea celor ce-si refuza depasirea suferintei.

Dar sa ma opresc aici. Cu rugamintea de iertare ca am divagat discutia de la profunzimea comentariului ascetic la ermetismul teoriei despre Theorie. (Intelegi la ce ma refer. Nevazator vorbind despre vedere).
Multumesc de dar si pentru ca te doare nedurerea mea.

Îmi pare că ai scris foarte bine aici, foarte reuşit. Mulţumesc, îmi place mult cum ai exprimat!