O eroare frecventa
 

Am întâlnit de multe ori convingerea că Biblia nu e adevărată în sens propriu, dar adevărată în sens figurat. Că nu în spatele, ci în locul unor chipuri, lucruri şi întâmplări se ascund arhetipuri, simboluri şi alegorii. Uneori, am întâlnit asemenea concepţii şi la cei care citiseră Biblia în mod serios şi care se considerau foarte credinicioşi, netrecându-le prin minte să spună că Biblia ar fi altceva decât inspirată. Ocazional şi cu multă durere, am întâlnit asemenea păreri chiar la preoţi catolici, adică la aceia pe care Domnul i-a chemat să conducă oamenii spre adevărul revelat.
Ca să dau un singur exemplu: am întâlnit frecvent ideea că acel arbore din Geneză din care Adam a avut nefericita idee să culeagă mere, nenorocindu-mă pe mine, care din această cauză trebuie să mă trezesc mâine dimineaţă şi să merg la serviciu, era, de fapt, un simbol. Că stânca pe care a lovit-o Moise şi a ieşit apă era alt simbol. Auzim adesea că Arca în care s-a salvat Noe era un simbol al Bisericii. Toate acestea sunt corecte dacă şi numai dacă atribuim termenului de simbol înţelesul lui de la origine şi nu înţelesul de azi. Trebuie să fim foarte atenţi cum manevrăm acest cuvânt, "simbol", care a cunoscut o schimbare de sens. Nu numai oamenii au devenit predispuşi la păcate după Cădere, ci creaţia toată a devenit coruptibilă. De ce ar face cuvintele excepţie ? Şi cuvintele cunosc corupţia lor. Spre exemplu, dacă aş spune "în timpul Sf Liturghii, pâinea şi vinul sunt simbol al trupului şi sângelui Domnului" ar fi o eroare cu înţelesul de azi al termenului de "simbol", dar ar fi corect cu înţelesul lui original. Astăzi, noi, prin "simbol" am ajuns să înţelegem un semnificant care alungă semnificatul. Dimpotrivă, pe vremuri "simbol" însemna o punere împreună nevăzută între un semnificat nevăzut şi un semnificant văzut.

Aplicând aceste constatări la Biblie, vom înţelege marele pericol de a crede că afirmaţia "arborele Genezei este un simbol" nu SE SUPRAPUNE, ci ÎNLOCUIEŞTE afirmaţia că arborele Genezei a fost real, a fost chiar un copac cu rădăcină, trunchi şi ramuri. Şi cu mere adevărate, din care se putea muşca şi din care Eva şi Adam chiar au muşcat. Analizând perla poeziei româneşti care este Luceafărul, ştim că e un poem de dragoste. Peste tema erotică se suprapune o temă filozofică, astfel încât afirmaţiile "Luceafărul este poezie cu temă erotică" şi "Luceafărul este poezie cu temă filozofică" sunt, ambele, perfect adevărate. Cred că nimeni nu se îndoieşte de asta. Şi atunci, de ce ne îndoim că, în vremea lui Moise, mana a fost chiar un fel de pâine care cădea din cer ? De ce suntem atraşi în a gândi în ea numai "antitip euharistic" ? Ca şi când, de fapt nu cădea pâine din Cer, ci Moise relatează asta ca să "creeze un simbol". Nu cumva exegeza biblică a luat-o, pe alocuri, razna ? Nu cumva acestea sunt sugestii diabolice ? Fiindcă de aici se ajunge repede la concluzia că Isus a fost şi El tot un fel de simbol. De fapt, era un om foarte învăţat. Un om cinstit şi curat. Spunem "FECIOARA Maria" ca un simbol al curăţiei ei, că doar nu ne închipuim că a născut virgină fiind. Sau ajungem să credem că Patimile Mântuitorului au fost şi ele nişte simboluri ale suferinţei umane intrinseci naturii noastre, după cum în mod just au susţinut semipelagienii, cum să credem că pe Dumnezeu îl durea ceva ? Din coasta lui împunsă au ţâşnit două simboluri, că doar nu suntem în Evul Mediu să credem că acele jeturi chiar au existat, unul cu sânge şi unul cu apă.
Şi aşa, de la adevărul evident "La Dumnezeu nimic nu e întâmplător. Prima poruncă putea fi "să nu baţi toba", dar nu întâmplător a ales "să nu mănânci din acest pom"!" facem un pas şi ajungem la "nu a existat nici un pom". Pasul următor este "Biblia e o alegorie. Nimic altceva. Dumnezeu trebuia să le comunice oamenilor într-un fel pe care ei să-l poată pricepe". Încă un pas este: "De fapt, nu există minuni". "Nici Înviere". "Nimic supranatural". Ce este la capătul acestui drum ? Finalul se întrevede deja. "Nu există Dumnezeu".

Psalmistul adaugă: "spune nebunul în cugetul său".

Dar ce ne facem dacă nebunii sunt chiar "specialişti în Biblie" ? Care sunt convinşi că fac ceva "trendy" în "analizele" lor ??

Unde scrie că au fost mere în acel pom?

Atunci de ce nu credeţi cuvîntul revelat al Lui Dumnezeu care spune că Soarele şi Luna sînt în mişcare deasupra Pămîntului, şi nu invers?

Iosua Navi 10:

"12. În ziua aceea în care Dumnezeu a dat pe Amorei în mâinile lui Israel şi când i-a bătut la Ghibeon şi au fost zdrobiţi înaintea feţei fiilor lui Israel, a strigat Iosua către Domnul şi a zis înaintea Israeliţilor: "Stai, soare, deasupra Ghibeonului, şi tu, lună, opreşte-te deasupra văii Aialon!"
13. Şi s-a oprit soarele şi luna a stat până ce Dumnezeu a făcut izbândă asupra vrăjmaşilor lor. Oare nu de aceea se scrie în Cartea Dreptului: "Soarele a stat în mijlocul cerului şi nu s-a grăbit către asfinţit aproape toată ziua"."

niciunde !

Nu scrie de mere, dar scrie foarte clar că a fost vorba de un pom roditor.


1. Luna chiar este în mişcare deasupra Pământului.
2. Martorii scriu ceea ce au văzut. Ei au văzut Soarele care se mişca (şi a stat o vreme) deasupra Pământului. Ceea ce au văzut ei atunci nu era un simbol, ci au văzut Soarele.

De altfel, din punct de vedere matematic, propoziţia "Soarele este în mişcare în raport cu Pământul" este adevărată şi nu falsă. Nu văd ce anume aveţi împotriva ei.

:4:


1. Dacă luna chiar este în mişcare, atunci Soarele poate că [nu] e? :106:
2. "Şi s-a oprit Soarele şi Luna a stat". E atît de clar.

Propoziţia respectivă este scrisă de dumneavoastră, nu apare niciunde în Biblie. Deci cum rămîne? Interpretăm, căutăm explicaţii metaforice, evităm sensul propriu al cuvîntului Scripturii?

Eu nu înţeleg ce anume sens ascuns şi complicat vedeţi dv. În condiţii obişnuite, Soarele se mişcă deasupra pământului. Da sau ba ? Luna se mişcă deasupra Pământului, da sau ba ? În citatul redat de dv, este vorba o împrejurare neobişnuită: Soarele şi Luna şi-au suspendat mişcarea lor în raport cu Pământul, un miracol (recurent în istorie) care marchează un eveniment excepţional.

in Scripturi apare ca Soarele se misca in jurul Pamantului, pentru ca asta e vorbirea cotidiana, cu totii spunem : "soarele a rasarit, a apus", cand in realitate Pamantul este cel care face miscarea de revolutie in jurul Soarelui.

Luna intr-adevar se misca in jurul Pamantului, fiindu-i satelit.

Simbolul cuprinde realitatea, nu o inlocuieste. De exemplu, iesirea cu Sfanta Evanghelie in cadrul Sfintei Liturghii, nu ne aduce aminte de iesirea lui Hristos la propovaduire, ci ne descopera tainic iesirea Sa la propovaduire. Prin Evanghelie Hristos este prezent, nu absent.

Domnule Dragomir, omul zilelor noastre nu are constiinta caderii din har. Daca ar avea aceasta constiinta ar fi prezent in Biserica, locul in care omul isi vine in fire dupa cum marturiseste parintele Rafail Noica. Asa ca nu avem de ce sa ne miram ca pentru unii totul in Scriptura e simbol.

Evident ca nicaieri.

Sfantii Parinti au doua mari conceptii:
1. pomul cunostintei nu era un pom anume ci era cunoasterea (gust) sensibila a materiei prin simturi, mai exact a orice fruct din orice pom. Ei considera ca harul Dumnezeiesc, lumina Dumnezeiasca care ii invaluia pe Adam si pe Eva ii si nutrea (hrana fizica, trupeasca) (Sfantul Ioan Damaschin Dogmatica).
2. pomul cunostintei era un pom anume cu un fruct anume.


Conteaza sistemul de referinta din care privim.
Daca luam ca sistem de referinta pe cel asociat centrului planetei Pamant atunci, orice observator de pe planeta Pamant poate face aceasta afirmatie.

Daca insa privin in sens cauzal aceasta miscare, atunci soarele este cel care determina planetele sa se miste pe orbite in jurul sau, iar de asemenea planeta Pamant determina satelitii sai (naturali si artificiali) se se miste pe orbite in jurul sau

In ambele situatii insa marturisim ca Dumnezeu este creatorul univerului, si implicit al soarelui si al pamanului si al lunii si tot El a creat legile miscarii...

Ortodoxia crestina marturisete ca Sfanta Scriptura este scrisa sub indrumarea Dunului Sfant, caci "nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;
21. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt. ". Astfel Sfanta Scriptura nu poate fi inteleasa deplin decat de omul duhovnicesc.

"rataciti nestiind scripturile si nici puterea lui Dumnezeu" (marcu 12,24) spune Domnul saducheilor. Deci pentru a nu rataci nu este suficienta doar cunoaserea scripturii (implicit cei ce sustin "Sola Scriptura" sunt in ratacire) ci trebuie neaprat sa cunoasca si puterea lui Dumnezeu, adica harul Duhului Sfant pe care Hrisots il daruiste doar in Sfanta Sa Biserica prin Sfintete taine.

Asa este. "Cuvantul Domnului este viu si lucrator".
De aceea Sfanta Evanghelie, mai exact cuvantul Domnului Iisus Hristos nu poate fi despartit de lucrarea Sa.

Mişcarea Soarelui înseamnă că acesta nu este static, că Soarele este corpul care îşi schimbă permanent coordonatele descriind o traiectorie relativ circulară deasupra sau în jurul Pămîntului. Cînd Domnul porunceşte "stai, Soare, deasupra Ghibeonului" înţelegem că Soarele se opreşte din mersul lui obişnuit, nu că Pămîntul nu se mai învîrte.

Deci care teorie o credeţi, cea geocentristă sau cea a Pămîntului plat? Pentru că cea heliocentristă cade conform Scripturii.

Salve Eugen,

Aia o s-o aflăm la Judecata de Apoi sau după, dacă va mai fi cineva interesat atunci...

Păi aici nu comentăm proorociile, ci lucruri simple de genul: oare pe ce lume trăim? O fi sferică, o fi cilindrică, o fi o întindere nesfîrşită de pămînt şi ape? Eu am mari dubii că ceea ce ne învaţă ştiinţa actuală este neapărat adevărat în ce priveşte forma reală a planetei noastre sau ce-o fi ea.

1. În mod cert Soarele nu este static. Se mişcă, şi încă foarte repede. Dealtfel, acest lucru de poate demonstra foarte simplu cu mijloace filosofice.

Majora: nimic material nu este static ("pantha rei")
Minora: Soarele este o existenţă materială

Concluzia: Soarele nu este static.

2. Domnul operează prin simpla Sa voinţă. Deci, când El spune "stai, Soare, deasupra Ghibeonului" înseamnă că spune: "să se facă astfel încât Soarele să nu se mişte în raport cu Pământul după cum ar percepe un observator din Ghibeon".

Eu nu ştiu de ce complicăm nişte lucruri foarte simple. Biblia este foarte simplă. Asta nu înseamnă că nu are profunzimi uimitoare pe care nici nu le putem explora într-o viaţă de om. Şi Dumnezeu este simplu. Asta nu înseamnă că nu este profund.

Deci, eu accept că, poate, în Raiul pământesc nu a fost vorba de un măr, ci că acel pom ar fi putut fi un prun. Dar nu accept că nu a fost vorba de niciun pom.

Tot aşa, accept că, la Dumnezeu nefiind nimic întâmplător, a vrut să ne arate ceva făcând un măgar să profeţească, din moment ce ar fi putut face să profeţească altă dobitoacă, bunăoară o broasă ţestoasă. Dar, că niciodată în istorie un măgar nu a profeţit şi că Biblia este o fabulă, asta nu primesc. Nu de la oameni care se vor creştini. Nu de la oameni care socotesc că Biblia este cuvântul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu vorbeşte prin cuvântul Său, eu nu cred că El ne minte. Când Dumnezeu spune un pom, eu înţeleg un copac care dădea nişte roade pe care oamenii nu aveau voie să le mănânce. Când Dumnezeu spune "un măgar", eu înţeleg un imparicopitat cu urechi lungi şi care are momentele lui de încăpăţânare. Ca şi mine, când e vorba să apăr realitatea celor din Biblie.

Arca lui Noe.

Tehnic vorbind, cate o pereche din fiecare specie de pe Pamant nu are cum sa incapa intr-o structura de dimensiunile Arcei, asa cum sunt date in cartea Genezei.

Ce solutii gasim, daca vrem sa aparam o interpretare literala ?

Din cate imi amintesc, in mod special Sfantul Maxim Marturisitorul a insistat asupra faptului ca textul biblic nu este omogen, in sensul ca Biblia invita la o multitudine de planuri de interpretare, care se suprapun deseori. Sunt pasaje care se preteaza in mod aparte la o abordare simbolica, altele sunt cu accent istoric, altele cu accente poetice etc. Teologia imbina in general abordarile, dupa caz. Insa de istoricitatea unor evenimente nu ne putem indoi cu nici un chip, daca avem o minimala credinta.
Pe de alta parte, recursul la simbolica nu obliga automat la a considera ca un pasaj sau altul e doar asa, un mod figurativ, de a spune de fapt altceva decat spune... Simbolul contine (informatii si energie despre) realitati care, ce-i drept, nu pot fi experiate direct prin simturi. Dar tocmai pentru aceasta si exista modul de comunicare simbolica a unor elemente din realitate!
Deosebit de pretioasa/folositoare imi pare precizarea lui Costel despre Euharistie in contextul discutiei despre simbol.

Hristos a inviat Florin Ionut. Doamne ajuta.
Nu trebuie sa asteptam pana atunci... avem scrierile Sfintilor Parinti care au trait intru Hristos si L-au vazut, L-au cunoscut si ne-au vorbit si noua.

Sfantul Maxim Marturistitorul spune ca mintea omului (ce se afla in sufletul omului ca parte a acestuia si nu ca ceva deosebit de suflet) are intelepciune si poate distinge intre cele vremelnice (proprii trupului) si cele vesnice (prorpii sufletului spiritual duhovnicesc). De asemenea mintea omului percepe prin simturile trupesti durerea si placerea.

Caderea omului a insemnat ca omul dupa ce a gustat trupeste (sensibil din fruct) a perceput senzatia placuta a gustului si astfel aceasta senzatie a asociat-o cu binele.
Astfel omul in mod gresit asociaza senzatia de placere simtita (prin simturi) ca fiind buna iar senzatia de durere simtita (prin simturi) ca fiind rea... ceea ce este total gresit.
Spre exemplu daca mancam miere otrvita simtim gustul dulce al mierii si il asociem cu binele dar vom muri din cauza otravii...

Diavolul a pacalit pe om ca va "cunoaste binele si raul" si ca asa va fi ca Dumnezeu! Caci omul nu a cunoscut binele si raul ci a cunoscut doar senzatia placerii din simturile trupului, si pe cea a durerii din simturile trupului. Deci diavolul nu a facut decat sa il traga pe om in trup adica in pamant, in moarte, sa fie ca animalele ce se ghideaza doar din instinctul trupesc ce urmareaste placerea obtinuta prin simturi... diavolul l-a facut (si il face) pe om sa isi foloseasca mintea doar pentru a cauta senzatia de placere trupeasca si sa evite durerea trupeasca... pe cand omul e chemat de Dumnezeu ca sa fie viu, se faca "salas al Duhului Sfant" cand mintea induhovnicita, omul induhovnicit (indumnezeit) are "gandirea lui Hristos" (I cor cap 2) si vede si cunoaste nu doar cele din univers ci si "adancurile dumnezeiesti" caci "aceasta este viata cea adevarata sa te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Hristosul pe care L-ai trimis" (Ioan 17).

Pe de alta parte omul este ca Dumnezeu cand iubeste, caci "Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el. " (I Ioan). Omul nu este ca Dumnezeu doar cand cunoaste binele (adica voia lui Dumnezeu) si raul (orice departare de la curul firesc al lucrurilor), asa cum a fost amagit de diavol, caci si demonii cunosc voia lui Dumnezeu (binele) dar nu o fac!, dimpotriva fac tot posibilul sa faca orice altceva decat voia lui Dumnezeu (si aceasta este raul).
Oare degeaba spune Hristos insusi ca "diavolul este tatal minciunii si el de la inceput a fost mincinos si ucigator de oameni"...

Pentru studiu recomand "Ascetica si Mistica" ortodoxa de Parintele Dumitru Staniloae (cam pe la pag 85 vorbeste despre aceste lucruri).

E clar ca Scriptura are trepte de intelegere si trepte de interpretare. Intru totu de acord cu ce spune mai sus Ioan Cezar.

Pe cat de des auzim si spunem cu totii ca Scriptura e Cuvantul lui Dumnezeu, pe atat de mult, acest adevar a devenit un cliseu fara trimitere la profunzimi, repetat mai ales in discursurile lemnoase ale np, din care realmente e confiscata intuitia transcendenta.

De vreme ce Scriptura e Cuvant al Celui ce este Cuvantul, a reduce lectura ei doar la sensul de la suprafata inseamna a-L inchide pe Insusi Logosul cel infinit intre limitele semantice ale cuvintelor omenesti in care a fost scrisa.

Scriptura nu poate fi nicidecum limitata doar la sensul primar al cuvintelor, sesizabil oricui, ci, as zice, ca apropierea de ea tine de apropierea de Cel ce este Cuvantul, Ratiunea, Logosul in persoana. Pt. ca de fapt nu e apropierea de o carte, ci de o Persoana, in relatie cu celelalte ale Sf. Treimi.

Dupa cum Persoana Logosului, fiind infinit necuprinsa de mintea umana, oricat de rafinata ar fi ea, la fel, nici cuvintele Cuvantului nu pot fi epuizate reductionist la straturile imediate de la suprafata.

Nu spun ca toate pasajele, in special relatarile istorice, se preteaza la interpretari tainice, dar nici nu as reduce Cartea Facerii (in special), despre care se face aici vorbire, la primul nivel semantic al cuvintelor.

Deci: credeţi că a existat sau nu credeţi că a existat un loc pe pământ numit "Eden". Dacă da, acolo credeţi că a existat sau nu credeţi că a existat un pom real, ale cărui roade primii noştri părinţi le-au gustat în mod ilicit ?
Despre asta e vorba. Nu despre ce anume a vrut să arate Dumnezeu, că de aici încep teoriile. Este vorba dacă un asemenea loc a existat sau nu a existat. Dacă acel pom a existat sau nu a existat. Dacă a vorbit sau nu a vorbit vreodată un măgar, prin puterea lui Dumnezeu.

In special Cartea Facerii, si cu totul si cu totul, in mod deosebit, primele doua capitole ale ei, se preteaza la intelesuri mistice surprinzatoare, intrucat sunt singurele capitole din intreaga Biblie, care ne relateaza istoria creatiei originare asa cum a vrut Dumnezeu sa fie.
De la capitolul al 3-lea, odata cu caderea omului in exteriorul harului, se trece la relatarea istoriei lumii asa cum a vrut omul sa fie.

In Cartea Facerii, (in special in primele doua capitole), fiecare cuvant al Celui Necuprins e comprimat lingvistic in termeni umani imperfecti, fiecare cuvant al Celui Necuprins e atat de condensat incat o singura propozitie tainuieste in launtrul ei un univers ale carui margini, pur si simplu se indeparteaza de indata ce avem falsa impresie ca le-am atins si ca am inteles tot.

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 441298) Când Dumnezeu spune un pom, eu înţeleg un copac care dădea nişte roade pe care oamenii nu aveau voie să le mănânce.

La prima vedere, da. La o privire mai detaliata, lucrurile se complica un pic. Intai, pt. ca Facerea nu spune de un singur pom, ci de doi pomi, dupa cum bine stiti.

Despre pomul vietii ni se spune ca era in mijlocul raiului. Dar si despre pomul cunostintei binelui si raului ni se spune ca era tot in mijlocul raiului: „ Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară din pământ tot soiul de pomi, plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 9)

De aceea, inainte de a intelege ce inseamna in Facere ”pom cu roade”, e preferabil sa nu expediem facil aceasta dilema.

Insa nu inteleg cum poate fi interpretat, altfel decat apofatic, faptul ca amandoi pomii pot fi simultan in unul si acelasi mijloc al raiului.

Personal, nu cred absolut deloc ca era vorba de pomi fructiferi in acceptiunea de astazi a termenului „pom fructifer”(fie el mar sau prun sau gutui).

Erau desigur pomi cu roade, insa pomii de dinainte de cadere (ca de altfel intreaga creatie), reprezentau realitati dumnezeiesti prin care Dumnezeu transmitea ceva anume sau mai bine zis, intreaga lume vazuta era (si este) extinderea in creatie a ratiunilor dumnezeiesti, exprimarea lor plastica, palpabila.
Tot ce a creat Dumnezeu comunica, transmite un inteles anume. Dupa caderea omului in afara harului, si natura se opacizeaza, isi pierde transparenta prin care omul putea sesiza ratiunile lucrurilor din natura. De aceea noi nici nu le sesizam.

Sa nu neglijam inca un detaliu esential: inainte de caderea omului in exteriorul harului, simturile lui erau altfel decat dupa cadere, asa incat, omul ar fi avut sansa sa avanseze treptat de la aparenta la esenta, de la intelesul sesizabil la prima vedere, la intelesul tainic pentru care Dumnezeu le-a spus sa nu se atinga (deocamdata) de acele roade.


Ca sa nu mai zic ca fructele pomului nu aveau cum sa fie fructe asa cum le percepe omenirea dupa caderea in afara harului, (fie ele mere sau prune), si numai pentru faptul ca constitutia pnevmato-psiho-somatica a omului edenic era diferita de constitutia lui post-edenica, prin urmare „digestia si metabolismul edenic” nu sunt identice cu „digestia si metabolismul post-edenic” cu tot ce stim ca decurge de aici.

Dar ideea asta ar fi mai la subiect pe celalalt topic pe care l-ati deschis, in care puneati intrebarea daca omul inviat va mai manca sau nu.

1. Cînd afirmaţi că Soarele se mişcă foarte repede vă referiţi cumva la faptul că este antrenat într-o largă mişcare de rotaţie în jurul centrului galaxiei, o dată cu celelalte stele, şi în mişcare de îndepărtare de celelalte galaxii o dată cu Calea Lactee? Pentru că eu aici nu vorbesc despre această mişcare, ci despre traiectoria acestui astru în jurul Pămîntului sau deasupra lui.

Metoda filosofică nu ţine deoarece nu discutăm despre vibraţia energiilor care fac posibilă existenţa şi funcţionarea Soarelui. Cînd Domnul a poruncit "să stea", Soarele s-a oprit, dar a continuat să dea lumină. Deci explicaţia asta pică.

2. Nu eu complic lucrurile, ci savanţii zilelor noastre care nu se pot pune de acord cu ceea ce ne este relevat din Scripturi. Mai curînd aş zice că teologii moderni fac o greşeală de genul "să se facă astfel încît ceea ce ne este descoperit în Biblie să fie interpretat ca să se adapteze la ceea ce susţin oamenii de ştiinţă recenţi".
__

Da, pot să cred că primele trei zile ale Creaţiei au durat 24 de ore terestre, că pomul cunoştinţei răului era fructifer, că măgarul a vorbit, că Noe a salvat atîtea animale într-o corabie şamd. Ceea ce mă deranjează este că Sfinţii Părinţi nu se pun de acord interpretînd aceleaşi texte sfinte, asta lăsîndu-mă oarecum într-un caz de dubiu dacă Biblia trebuie înţeleasă strict la talpa literei sau nu şi, în plus, aducîndu-mi aminte că pînă şi ei pot greşi, căci la urma urmei au fost oameni ca mine şi ca orişicine.

Cu adevărat a înviat! - iar cînd afirm asta nu mai contează ceea ce cred despre alte lucruri mult mai puţin importante afirmate de oamenii de ştiinţă sau chiar de către unii Sfinţi Părinţi.

Am întîlnit recent un om credincios în Dumnezeu, foarte credincios, dar care nu crede în dumnezeirea şi în învierea Lui Hristos. Aici e adevărata problemă, nu dacă pomul cunoştinţei răului a avut fructe din care protopărinţii noştri au gustat la propriu sau dacă a fost o alegorie pentru ştiu eu ce altceva. A nu crede că Iisus este Hristosul şi Mîntuitorul duce la moarte, dar a greşi la înţelegerea unui verset al Facerii nu i-au împiedicat pe unii oameni să devină SFINŢI.

Iată că avem atîţia Sfinţi din vechime care au crezut toată viaţa lor că Pămîntul este plat şi iată că există astăzi Sfinţi în lume care cred că locuiesc pe o planetă sferică. Evident că nu este posibil ca şi cei de atunci. şi cei din vremea noastră să aibă dreptate, dar asta nu L-a oprit pe Dumnezeu să-i apropie pe toţi de El în Ceruri.

Asa este. De asemenea, din perspectiva umana, trebuie sa avem invedere atat cunoasterea rationala (logica) a creatiei cat si cunoasterea teologica si mai ales vederea duhovniceasca (cunoasterea intru Duhul Sfant).


Este o discutie extrem de interesanta atat din punct de vedere ontologic cat si teologic.
Dupa cum am afirmat anterior, sunt de parerea acelor Sfinti Parinti (Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Ioan Damaschin...) care sustin ca pomul cunostintei binelui si al raului nu era un pom anume cu un fruct anume, ci reprezenta cunoasterea sensibila a roadelor prin simturi. Cand Dumnezeu a spus "din toti pomii raiului sa mananci" aceasta se referea la contemplatia naturii prin care omul cunoaste pe Creator, dar omului i s-a interzis cunoasterea prin simturi a placerii (pe care omul o asociaza cu binele) si a durerii (pe care omul o asociaza cu raul)... pentru ca aceasta experienta il arunca pe om intr-un cerc vicios ce ii consuma toata existenta, aceea de a cauta necontenit placerea prin simturi si in acelasi timp cautand cu orice pret evitarea durererii perceputa prin simturi.

Sfantul Maxim Marturisitorul vorbeste despre afecte firesti: pofta de mancare, setea, frica, intristarea etc. precum si de afecte nefiresti (pe care noi le numim de obicei patimi, avand in vedere conotatia peiorativa a acestui termen).
De asemnea Sfantul Maxim spune ca nici afectele firesti nu fac parte din constitutia originara a firii umane, nefiind create o data cu ea, ci ele au odraslit in firea umana dupa caderea omului din starea de desavarsire (ca urmare a pierderii harului dumnezeiesc care dupa cum Spune Sfantul Ioan Damaschin in Dogmatica il invaluia pe om ca o lumina si il si nutrea, adica ii hranea corpul fizic).

(pentru detalii Recomand "Ascetica si Mistica" parintelui Dumitru Staniloae pag 82-87)

"Cere si ti se va da, cauta si vei gasi..."
"Cu atat mai mult Tatal vostru cel din ceruri va da DUH SFANT celor care il cer de la EL".

Sfintii Parinti au urmat slava Adevarului, a lui Hirstos Iisus, si au ajutat pe oameni sa Il inteleaga pe Hristos, sa ajunga la comuniunea cu EL, sa Il vada pe Hristos prin dobandirea harului (necreat) al lui Dumnezeu.

Sfantul Grigorie Palama spunea "orice cuvant are cuvant de impotrivire, dar viata nu". De aceea de la Sfintii Parinti trebuie sa luam metoda de viata intru Hristos si de invatatura (si nu fiecare cuvant din scrierile lor ad litteram), stilul de viata intru Hristos cu alte cuvinte sa urmam indemnului Sfantului Pavel "va rog sa imi fiti mie urmaritori asa cum si eu urmez lui Hristos" (I cor 4,16).
Faptul unii Sfinti Parinti au erori din puct de vedere stiintific in scrierile lor atunci cand vorbesc despre univers sau unele fenomene naturale, nu stirbeste cu nimic in valoarea duhovniceasca a scrierilor lor, intrucat ei au fost preocupati intotdeauna sa arate cine este cauza, cine este Creatorul si nu modul cum a creat Creatorul creatia.

Scrierile Sfintilor Parinti trebuiesc intelese nu doar stiute. Caci una este a sti si alta este a intelege. Spre exemplu la un examen de fizica poti lasa un muzician (sau orice alta persoana din orice alt domeniu care nu este familiar cu fizica) sa aiba acces la toate cartile si orice sursa de documentare pentru fizica si mai mult ca sigur ca nu va reusi sa rezolve problemele de fizica caci degeaba stie el formulele daca nu le intelege si ca urmare nu cunoaste unde trebuie sa le aplice.
Si reciproc, daca luam in expert in fizica sau matematica si punem la dispozitie toate instrumentele muzicale etc si ii cerem sa compuna o simfonie, mai mult ca sigur ca nu va reusi.
Intocmai este si cu scrierie Sfintilor Parinti, unele scrieri sunt "hrana tare" duhovniceasca si multi isi "rup dintii" in ea, altii mai rau incearca sa o consumne in mod necorespunzator (fie prin rastalmaciri, fie prin interpretari ad litteram) si evident ca "mancarea nu iese buna"... insa cei ce ii urmeaza pe Sfintii Parinti in adevar se alatura cetei sfintilor lui Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru.

Frumos, îmi aminteşte de acea pildă a unui Pateric în care se spune că vreo doi învăţaţi au vizitat un bătrîn ca să le tîlcuiască din Scripturi. Şi la fiecare întrebare călugărul le-a răspuns că nu ştie. După care aceia l-au întrebat cum este posibil să nu ştie după atîţia ani de vieţuire creştină... La care bătrînul a spus simplu: Întrebaţi-mă despre cum să ţineţi piept demonilor şi păcatelor şi pot să vă dau sfaturi.

Amin. Foarte frumos si adevarat.
Recent am citit intr-o carte despre parintele Gheron Iosif cum au rezolvat "problema" calendarului parintii atoniti... evident ca in stilul specific: au postit si s-au rugat si preotul a avut o vedenie pe care a inteles-o cu ajutorul lui Dumnezeu Duhul Sfant.
concluzia este aceeasi la care au ajuns si teologii, caci adevarul este unul, anume: nu conteaza ziua in care se slujeste ci conteaza Sfintele Slujbe, Sfintele Taine.