Recaderea de dupa
 

Hristos a inviat!
Vi s-a intamplat, cu siguranta, ca imediat dupa ce va impartasiti, sau chiar in ziua precedenta, dupa ce v-ati spovedit si ati primit dezlegare, sa patiti ceva, sa vi se intample ceva care sa va faca sa cadeti din nou in pacat : sa va certati, sa va enervati, sa injurati pe cineva, sa va supere cineva sau sa aveti impresia ca vrea sa va opreasca de la savarsirea sfintei taine sau sa va faca sa fiti nevrednici. Cu siguranta e mana lui Aghiutza, care chiar asta vrea. Ba chiar putem sa credem, aia mai pacatosi dintre noi, ca ne pandeste, ne asteapta la cotitura, sa se razbune pe noi daca cumva savarsim vreun act de pocainta. Ce putem face in acest sens? Cum putem sa identificam "sursa", "cuibul" dracilor din casa si din viata noastra? Desigur, de tot nu vom putea sa-i alungam, dar macar sa nu-i mai atragem. Cu siguranta gresim si noi cu ceva de cadem prada necuratului asa usor. Si totusi, cred ca dupa savarsirea actului de pocainta (participarea la slujba, spovedanie, maslu, etc), e un moment vulnerabil, ne prinde descoperiti cu ceva, probabil e ca la fotbal, cadn te bucuri ca ai dat un gol si echipa adversa contraataca. Sau poate asta se intampla doar cand actul de pocainta nu e complet. Ce parere aveti?

Adevarat a inviat!

Cauza caderii in pacat dupa impartasire e data de faptul ca suntem vii. Si cat suntem vii, diavolul lupta sa ne rupa de viata vesnica fericita.

era undeva in Pateric o istorioara cu un calugar care imediat dupa impartasanie fugea in chilia lui, fara sa mearga la masa cu fratii sau macar sa ia anafora ....toti credeau ca da dovada de lipsa de respect, dar el le-a zis ca defapt fuge de slava desarta si de pacatele care il pandesc si astfel linistea interioara de dupa slujba si-o pastreaza mai mult timp...sau ceva de genu...
cam asta cred ca e si rezolvarea problemelor de care ai zis mai sus, dupa fiecare slujba si eu incerc sa fug cat mai repede in camera mea si incerc sa nu dau ochii cu nimeni din jur uneori reusesc uneori nu...

Actul de pocăinţă este complet, dar noi suntem creştini incompleţi. În loc să fim în unire mistică, o dată pentru totdeauna cu Domnul, noi am fost la braţ cu El o clipă, după care ne-am întors la ale noastre. În loc ca El să ne ridice, noi L-am târât după noi.

Şi totuşi, nu trebuie să cedăm încă o dată sugestiilor lui Întunecilă şi să credem că Sf Taină (a Spovezii, a Împărtăşaniei) nu a operat în noi. Dimpotrivă, e ca la un război al nervilor, sau mai degrabă ca la un asediu: să persistăm şi puterile duşmanului vor slăbi.

Dacă, însă, se întâmplă ca între momentul primirii dezlegării (absolvirii) şi cel al primirii Euharistiei să păcătuim din nou, atunci în niciun caz nu trebuie să ne împărtăşim, fiindcă ar fi o împărtăşire sacrilegă. De aceea, e bine ca ultimul examen de conştiinţă să fie făcut în biserică, chiar înainte de primirea Sf Trup şi să ne punem întrebarea: "oare de când ne-a iertat El şi până acum, nu cumva L-am supărat din nou?"

razboiul neincetat
 

un parinte spunea:de cite ori cazi,scoalate si umbla.

Daca primim dezlegare pentru Sf. Impartasanie atunci sa o luam imediat dupa marturisire. Mi se pare absurd sa mai astepti o zi. Cine mai "garanteaza" pentru vrednicia ta? Intr-o zi se fac mii si mii de pacate,asa ca cel mai bine ne impartasim la 1-5 minute dupa Spovedanie,atunci avem nivelul cel mai inalt de curatie ca sa spun asa.

Raul, dupa nicio spovedanie nu suntem vrednici sa ne impartasim. A spune ca am ajuns sa fim vrednici, inseamna ca suntem departe de ceea ce insemna sfintenia lui Dumnezeu. E chenoza, pogoramantul Domnului fata de noi atunci cand ne apropiem de El.

Renunta la intervalul 1-5 minute, ar fi culmea sa stam cu ochii pe ceas atunci cand vine vorba de impartasire.

Nu intelegi. Nu am spus niciodata ca am fi vrednici de Sf. Impartasanie chiar si dupa ce ne spovedim,si nu am batut in cuie nici intervalul mai sus amintit. Spuneam doar ca in primele clipe dupa Sf. Impartasanie suntem cel mai curati posibil,caci cu fiecare clipa care trece savarsim cate un pacat (voluntar sau nu). Sper ca acum s-a inteles mai bine ce am vrut sa transmit. Deci nu recomand sa se astepte ~24 h de la spovedanie pana la impartasanie.

Eu ca si altii,am un mare respect pt ziua Vinerii Mari...de cate ori se apropie aceasta zi imi propun s-o petrec mai special,insa pe cat de tare ma pregateam pt post negru,pt tacere,pt rugaciune pe tot atata se intamplau tot felul de incidente.Ma certam urat cu vreo colega,cineva ma trata inedecvat,in fine ceva se intampla iar eu nu reuseam sa ies curata din acele incidente.Niciodata nu-mi aminteam ca este o zi speciala,decat dupa ce incidentul se consuma iar eu deja ma implicasem;atunci regretam ca nu am ales sa tac.

Anul asta insa nu s-a intamplat nimic reprobabil,ba chiar a fost o frumoasa zi,nu am mai simtit de mult sentimentul acela de unicitate al acestei zile speciale.Am fost calma,interiorizata,nu m-am certat cu nimeni , nici macar nu m-am dus la lucru ca sa nu existe nici o problema :)

Asa ca eu nici nu pot vb despre recaderea (de dupa)ci de esecul de dinainte !

Ne impartasim daca primim dezlegare nu?

frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii!
 

eu uneori cu mare frica ma apropii de sfintele taine caci am impresia ca am primit dezlegare cu prea mare usurinta. sf.Serafim de sarov spus-a:calea sfinteniei este durere.
mintuirea cere sacrificii uneori chear maxime,si noi sa primim hrana cereasca cu atita usurinta, cind preotul spune: cu frica de Dumnezeu cu credinta si cu dragoste sa va apropiati, este chemarea cea mare, la care iau parte toti cei pregatiti, marturisiti si dezlegati, pentru acest eveniment deosebit, la care participa insus Domnul si Mintuitorul Hristos in chip tainic.

Sa nu punem la indoiala judecata duhovnicului.
In rest, tot timpul ar trebuie sa ne apropiem cu frica si cu cutrem de Trupul si Sangele Mantuitorului.

Raul, se poate ca dupa spovedanie sa ajungi acasa si plangi cu adevarat pentru pacatele savarsite. Dupa cateva zile de o astfel de pocainta, poti fi mai placut Domnului decat dupa stare de dupa marturisire. Asa ca nu trebuie sa generalizam. Unii pot fi cu adevarat curati dupa spovedanie, in vreme ce altii accentueaza curatirea si dupa, prin plans si rugaciune.

Evident! Si daca primim dezlegare,sa o facem atunci,sa nu mai asteptam inca o zi. In 24 h se pot intampla multe,putem face mii de pacate (mai mari sau mai mici).

Posibil,insa... mare grija! Ca si aceasta poate fi inselare de la diavol! Daca preotul ne da dezlegare,pai sa ne impartaseasca atunci,de ce sa ne trimita acasa si sa ne cheme a doua zi?

Sunt cazurile acestea cand sa zicem cel ce s-a spovedit a mancat ceva dupa miezul noptii sau a baut apa si astfel preotul nu-l poate impartasi in acea zi. Dar nu ar strica sa mai faca o spovedeanie,adica inca o dezlegare si a doua zi. Cat ar dura,30 de secunde...

Citind prima spovadă, aceea în care tâlharul din dreapta Îl roagă pe Domnul să-l pomenească în împărăţia Lui, am de fiecare dată o impresie de ambiguitate. Parcă e căinţă adevărată şi totuşi parcă e căinţă incompletă. În mod cert, omul recunoaşte că este tâlhar. Recunoaşte şi justeţea pedepsei. Mărturiseşte fapta. Dar nu pare, cum am spune azi, cu adevărat transformat în Cristos. Altfel spus, cu adevărat convertit. Nu e absolut evident că a suferit un "drum al Damascului" în felul lui Paul din Tars, încât te întrebi: omul ăsta, dacă ar coborî de pe cruce, nu cumva tot aşa ar face ?
Ei bine, o altă constatare este cu câtă uşurinţă îi dă Cristos absolvirea. Nu tu canon, nu tu zece "Tatăl Nostru" şi 50 de mătănii, nimic. "Bine, dom'le, ce vrei, era deja cocoţat pe cruce, când să facă un muribund canonul?" parcă văd că mi s-ar spune. Da, numai că Domnul a mai dezlegat de păcate şi pe alţii. "Mergi, şi să nu mai păcătuieşti!" e tot ce-i spune femeii uşuratice. Confesorul nostru ne absolvă cu prea mare uşurinţă ? Tot aşa a făcut şi Preotul Isus, al Cărui mandatar este.

Ceea ce noi uităm adesea este că ştergerea păcatelor este doar una dintre binefacerile Tainei Spovezii. Cea mai mare, evident, dar departe de a fi singura. Noi mai primim un dar de preţ: un fel special de har lucrător sau, cum se mai numeşte, graţia sacramentală. Aceasta ne ajută să rezistăm mai bine ispitelor data viitoare şi, împreună cu Sfânta Împărtăşanie, ne ajută, mai ales, să dobândim un "simţ al păcatului". Nu imediat, fiindcă cel mai des Taina îşi arată eficienţa în timp. Pe măsură ce participăm la viaţa de credinţă a Bisericii şi, mai ales, pe măsură ce ne spovedim, ne împărtăşim, ne spovedim iarăşi, etc, percepţia noastră se transformă cu totul: vedem ispitele, vedem păcatele acolo unde nu le vedeam până atunci şi ne minunăm singuri de cât de orbi am fost. Dobândim ceva ce nu am avut, ceva ce la tâlharul din dreapta nu e evident: ura faţă de păcat, dorinţa de a-i plăcea Domnului nostru şi de a nu-L ofensa niciodată. De aceea, eu cred, totuşi, că, dacă tâlharul s-ar fi dat jos de pe cruce, el nu ar mai fi putut participa la jafuri armate. Vechii tovarăşi de rele, care un timp l-ar mai fi chemat la chefuri după împărţirea prăzii, ar fi avut surprize mari cu el: modul de viaţă de până atunci nu l-ar mai fi atras, i-ar fi părut sec şi fără sens. Aşa lucrează Taina. Când Cristos îţi dă absolvirea, El te ia de mână şi nu mai poţi să te uiţi înapoi. Dacă o faci, te apucă greaţa îndată.

Frumos si adevarat. Domnul sa va binecuvinteze!

Doamne fereste,cum sa punem la indoiala judecata duhovnicului?prin gura lui vorbeste insus Hristos,dar am zis si eu asa ca un mare pacatos ce sunt.

Multumesc pt. raspunsuri.
Probabil de pe patul de moarte, e foarte posibil sa nu te mai intorci la pacat. Si daca scapi miraculos de la moarte, cu voia Domnului iarasi e foarte posibil sa faci toate eforturile sa nu mai pacatuiesti. Dar din pacate exista si reversul medaliei. Oameni care au fost toata viata credinciosi, sa ajunga sa huleasca pe patul de moarte, sau daca raman cu vreun handicap serios. Boala si moartea sunt se pare cele mai grele incercari din viata omului. Cum spunea un personaj pe care probabil nu-l agreaza toata lumea, boala e o suferinta care tine ea in sine loc de canon. Desigur, asta daca atinge efectul scontat, pocainta, si nu duce la lepadarea definitiva de Dumnezeu. Sa ne rugam la bunul Dumnezeu sa ne ajute si sa ne intareasca pe toti sa trecem cu bine aceasta ultima si grea incercare.
Cat despre pocainta din timpul vietii, cand nu ne ameninta nimic serios... cu totii suntem poate tentati sa zicem "ei, asta e acum, mai am timp sa ma mai spovedesc o data"; cu toate ca stim bine ce se spune ca inteleptul trebuie sa traiasca ca si cum ar muri maine. Ne pare rau, intr-adevar, si poate ni se face chiar greata, si poate chiar nu ne mai putem impaca cu noi insine, ajungem sa ne consideram nevrednici, dar asta nu ajuta la nimic, pentru ca fara voia noastra ne afundam si mai rau in pacat. Asemeni unui proces patologic, o dereglare atrage dupa sine alta, si asa mai departe. Asta pana cand se indura Dumnezeu de noi si ne iarta. Nu stim cand o sa se intample asta si cat o sa mai patimim, dar trebuie sa avem incredere, ca altceva ce ne-a mai ramas? Chiar daca simtim ca ne chinuie necuratul si ne-a robit de tot, sa-I cerem ajutorul Domnului, ca doar El ne mai poate scapa, chiar daca cateodata poate avem impresia ca ne=a abandonat, ca s-a descotorosit de noi, ca ne-a dat in mana vrajmasului si nu ne mai vrea inapoi. Cata rabdare sa mai aiba si El? Pana la urma El ne scoate de fiecare data "pe cautiune" si noi facem ce facem si ne intoarcem inapoi la Aghiuta. Si din pacate, cum a spus un alt celebru personaj, razboiul nu se termina niciodata pe lumea asta... important e ca nici noi sa nu abandonam lupta, sau mai rau, sa dezertam de buna voie in tabara dusmanului.
Domnul sa ne ajute si sa ne pazeasca pe toti!