Din nou despre suflet
 

Sensul frazei este "în această noapte voi cere de la tine viaţa ta". Dacă nu eşti de acord cu acest sens, va trebui să-mi explici:

1. Cine sunt cei care "cer sufletul" (άπαιτουσιν = ei cer)?
2. "Pentru sângele vieţilor voastre voi cere socoteală" (Geneza 9,5- versiunea NTR) în Septuaginta: "αίμα τών ψυχών"= sângele sufletelor. În concepţia ortodoxă despre suflet, sufletul are sânge?

Păi tocmai aceasta e problema: studiind Biblia nu poţi ajunge la concluzia că sufletul e nemuritor, dimpotrivă, că sufletul moare- aşa cum apare scris în multe versete biblice.

"Independent de textul biblic" (adică dependent de textele lui Platon & Aristotel şi de tradiţia omenească) poţi ajunge la concluzia unui suflet nemuritor.

Ti-ai dat seama, in sfarsit, ca existenta sufletului dupa moarte este strans legata - sau chiar determina - de cultul Sfintilor si al Maicii Domnului.

"9.Dar un tânăr cu numele Eutihie şedea la fereastră şi a fost prins de somn în timp ce Pavel vorbea îndelung; şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea; şi l-au ridicat mort.
10.Dar Pavel s'a coborât şi s'a aplecat peste el şi l-a luat în braţe şi a zis: „Nu vă tulburaţi, căci sufletul său este în el“.
11.Şi dacă s'a suit şi a frânt pâinea şi a mâncat, a vorbit cu ei mult, până'n zori; şi aşa a plecat.
12.Iar pe tânăr l-au adus viu, şi nu puţin s'au mângâiat." Fapte 20.

Ce ”apare” scris e una, iar ce scrie e cu totul alta.
(MT 16:28) (MC 9:1) (LC 9:27) (IN 8:52)
Cine studiază Biblia și concluzionează că sufletul moare n-are cum dovedi că trăiește.
22. Iar Iisus i-a zis: "Tu vino dupa Mine si lasa-i pe cei morti sa-si ingroape mortii". (MT 8:22)


P.S. Ai deschis un nou topic ca să te bagi în seamă?

"în sfârşit"? Nu prietene, acest lucru îl ştiam de la început... o erezie atrage după sine alta, iar capătul nu este aici. Din păcate...

"Apare", adică "se lasă văzut", "se arată", "se iveşte", "se iţeşte", este evident. Nu am scris că "pare", ci că "apare".

"Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului, venind în împărăţia Sa." (Mat.16,28 - versiunea ortodoxă)
Înainte de orice, îţi pun o întrebare "cheie": de ce doar unii nu vor muri? Cu restul ce urma să se întâmple?:58:Funcţie de răspunsul tău, o să trec mai departe...

"Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere." (Marcu 9,1 - versiunea ortodoxă)
Aceeaşi întrebare-cheie: de ce "unii" nu vor muri, iar alţii da?

"Cu adevărat însă spun vouă: Sunt unii, dintre cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu." (Luca 9,27 - versiunea ortodoxă)
Idem. Este prea evident ca să te faci că nu vezi această repetiţie.

"Iudeii I-au zis: Acum am cunoscut că ai demon. Avraam a murit, de asemenea şi proorocii; şi Tu zici: Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va gusta moartea în veac." (Ioan 8,52- versiunea ortodoxă)

Mântuitorul Se referea la moartea a doua de care nu vor avea parte cei ce păzesc Cuvântul Lui. De moartea întâia mor toţi buni-răi, de moartea a doua (din care nu mai există înviere), doar cei răi

Ar fi o nemintoşie să dovedească aşa ceva, odată ce Biblia scrie că moare!


Ce vrei să demonstrezi cu versetul acesta? Că morţii din cimitir îngroapă mortul? Eu ştiam că lucrarea aceasta o fac groparii. Nu sesizezi diferenţa între un limbaj figurativ şi vorbirea curentă?

Nu. Le dau şi altora ocazia s-o facă.:4:

Apreciez tonul uman in care ai pus aceasta ultima intrebare. E un pas inainte. Felicitari!

Citind cu atentie si cu putin suflet (nu-ti trebuie mult suflet pentru a interpreta acest text scripturistic) intreg pasajul, vei putea sa-ti dai seama ca Dumnezeu ii transmite lui Noe ingaduinta de a vana animale pentru hrana.
Acum, referitor la vers.5, si la folosirea substantivului articulat "τών ψυχών", textul ne indeamna sa gasim ceva mai inalt si ceva simbolic in interpretare: Dumnezeu va cere socoteala fiarelor (adica oamenilor care vor pierde sufletele dreptilor). Dumnezeu ii numeste aici pe cei care ii duc in ispita pe cei drepti "fiare".

Iar sangele sufletului nu este altceva decat viata sufletului, adica unirea sufletului cu Dumnezeu, unire ce face sa curga rauri de viata, de apa vie in sufletul omului. Uciderea sufletului - adica derapajul spre invataturi gresite - va rupe legatura omului cu Dumnezeu, ceea ce inseamna moartea sufletului.

Acest text este unul care se interpreteaza atat literal, cat si simbolic, spre deosebire de unele texte biblice care se interpreteaza strict simbolic (vezi 2 Paralipomena 26, 2-10).

Si, cum interpretezi Fapte 20, intamplarea cu tanarul Eutihie?

Nu pot face altceva decât să apreciez şi eu "tonul uman" al postării tale. Parcă ai fi alt om! Mă bucură revenirea aceasta...

Pot fi de acord cu o interpretare duală (deşi interpretarea simbolică îmi scapă puţin; probabil e mai profundă decât pare la prima vedere, trebuie "săpat" mai adânc...) Cât priveşte interpretarea strict literală, aceasta inevitabil ne duce la concluzia că "sângele sufletului" este totuna cu "sângele fiinţei vii"; sufletul desemnând -la fel ca în zeci şi zeci de alte pasaje- fiinţa vie, întreagă, şi nu o entitate conştientă dincolo de pragul morţii.

Desigur că s-a strecurat o greşeală. Nu e Paralipomena...

În aceeaşi "cheie", "sufletul" fiind viaţa. Pavel îi linişteşte pe fraţi că Eutih este în viaţă. Dumnezeu realizase minunea învierii lui.

cei care cer sufletul bogatului sunt chinuitorii (asta e parerea mea)-Matei 18:34-35
"Şi mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor, până ce-i va plăti toată datoria.
Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă nu veţi ierta - fiecare fratelui său - din inimile voastre"

Bun, o explicaţie a parabolei extrasă din altă parabolă în care vorbirea este tot figurativă. Dar ce te faci cu punctul 2. ("sângele sufletelor") pentru care n-ai dat nicio explicaţie.

Nu e nici o greseala, versetele "intruse" sunt:
"10.Şi a zidit turnuri în pustie şi a săpat numeroase fântâni, că avea vite multe în ţara de jos şi în câmpie, precum şi lucrători de vie în munţi şi în Carmel, fiindcă era gospodar.

si

"15.În Ierusalim a făcut maşini născocite de un om foarte isteţ, ca să fie aşezate pe turnuri şi pe colţuri şi să arunce lănci şi bolovani de piatră; de pregătirea lor s'a dus vestea până departe, căci el s'a ajutat cu ele de minune, până ce a devenit puternic."

Este stiut faptul ca Ozia a fost rege peste Iuda, ori Carmelul si Ierusalimul erau situate in vechiul Israel.
Cum putea un rege din Iuda sa lucreze viile Carmelului si, mai mult, sa construiasca in Ierusalim masini de razboi pe care sa le aseze "pe turnuri si pe colturi"? Ciudat, nu?

De aceea, aceste texte trebuie interpretate strict simbolic, iar daca vom ignora interpretarea simbolica considerand-o inferioara - sau chiar unii dintre sectari o considera chiar inselatoare, nepragmatica, deci fara valoare - vom lipsi Sf.Scriptura de hrana sufletului. Si uite asa devine Sf.Scriptura ba un manual de istorie, ba unul de geografie, ba mai stiu eu ce.
Ba unul din confratii tai de adunare considera "Cantarea cantarilor" un fel de manual de cum sa te comporti cu nevasta.

De bună seamă ţi-ai propus să râzi de mine, însă la ora aceasta nu prea-mi arde de glume, deja mi-e somn...

• Ierusalimul era chiar capitala regatului Iuda, Samaria era capitala regatului de nord, iar Parisul e capitala Franţei.
• [כַּרְמֶל] Carmel-ul din acest text nu este Muntele Carmel, ci cetatea Carmel din regatul Iuda la 11 km sud de Hebron (Iisus Navi 15,55)

Chiar nu mă aşteptam ca acest pasaj să fie folosit ca argument. Dacă o făceam eu, spuneai că am o minte bolnavă.

Hm, tu chiar vrei să-ţi baţi joc de mine... sau e o nouă stratagemă?

Da, asa este, am gresit. Ceva mi-a lasat impresia ca in vremea lui Ozia Ierusalimul fusese cucerit de regatul lui Israel.
Asa se intampla cand ma bazez doar pe memorie si nu verific informatia.

In ceea ce priveste, insa, Carmel-ul sunt sigur ca este vorba de muntele Carmel, si nu de orasul Carmel. Dar, oricum, asta nu mai are relevanta aici, referitor la acest pasaj scripturistic.

Atentie ca unul din secretele lui 99 este ca el nu recunoaste niciodata ca a gresit.:71:

Din pacate, a nu recunoaste cand greseste este un mare ... dezavantaj pentru el.

Vezi, eu cred ca Dumnezeu a facut si in acest caz o minune prin mainile Sf.Ap.Pavel.
In interpretarea ta, tanarul Eutihie cade de la etajul al 3-lea, oamenii ajung la el si constata ca este mort. Dar cand soseste Sf.Ap.Pavel, acesta constata ca, de fapt (surpriza!), tanarul Eutihie este viu.
Ceva nu se potriveste, nu-i asa? Pot sa apara tot felul de idei bizare: ba ca primii oameni care au ajuns la Eutihie s-au inselat, ba ca tanarul Eutihie s-a cam prefacut cu scopul de a fabrica o minune, etc.

Ori interpretarea mai apropiata de adevar este ca, tanarul Eutihie intr-adevar murise in acest accident, iar cand Sf.Ap.Pavel s-a aplecat asupra lui sufletul tanarului s-a intors in trup.
Acum, daca tanarul Eutihie murise inseamna ca nu mai avea acel “suflu de viata” sau respiratie. Moartea trupului inseamna si pierderea respiratiei sau pierderea respiratiei determina moartea trupului. Corect?
Deci, prin rugaciunea Sf.Ap.Pavel sufletul tanarului Eutihie se intoarce inapoi in trupul acestuia. Corect?
Este destul de relevant de aici ca sufletul e cel putin o entitate separata de trupul omenesc si de functiile acestuia (printre care si respiratia) si ca prezenta sau absenta acestuia determina viata sau moartea trupului?

No problem, ni se întâmplă tuturor să greşim. Învăţătură să ne fie: când nu verificăm în Biblie, ci ne bazăm doar pe cunoştinţele noastre, ale pastorului/duhovnicului, ori ale Ellenei White/părinţilor bisericeşti suntem pasibili de greşeală. Sola Scriptura!

Dacă nu este cetatea Carmel, ar mai fi o posibilitate, şi anume "livezi" (כַּרְמֶל). Dar cum zici, nu mai are importanţă, "argumentul" oricum a căzut.

Dragă Iuliu, iartă-mă, în privinţa ta am greşit!:9:


P.S. Sper că ştii de glumă... eu nu recunosc niciodată când greşesc...:21:

Acolo (Fapte 20,9-10) scrie că constatarea morţii au făcut-o cei care au ajuns (sau erau acolo) jos înaintea lui Pavel. Pavel s-a plecat peste el şi l-a luat în braţe zicând că [deja] este viu. Minunea deja se petrecuse, nu degeaba Pavel se plecase peste el.

Nici eu nu sunt de acord cu aceste idei.

De acord cu interpretarea ta, până la punctul cu "reîntoarcerea sufletului în trup". Asta nu mai scrie în pasaj, şi nu scrie în niciun alt pasaj al Sfintelor Scripturi. Nu "sufletul" este cel ce pleacă, ci suflarea de viaţă. Sufletul este omul viu, omul întreg, viaţa însăşi. Asta a spus Pavel de fapt: Eutihie este în viaţă!

Foarte corect.

Incorect. Scrie undeva că sufletul iese din trup (la moarte) şi se reîntoarce în trup (la înviere)? Începând cu aceste versete şi terminând cu toate celelalte zeci de mii de versete ale Bibliei!

Nu.

Nu stiu de gluma dar te iert. :1:

dar Ilie cand l-a inviat pe copilul vaduvei din Sarepta Sidonului cum a procedat? La fel ca si Pavel nu?

Sf.Ap.Pavel nu a constatat ca Eutihie era [deja] viu, ci a spus: "Nu vă tulburaţi, căci sufletul său este în el“.

E o diferenta, nu-i asa?
Sf.Ap.Pavel a spus ca "ceva anume" ce da viata este in Eutihie.
Tu afirmi ca este "suflarea de viata", dar eu asta incerc sa dovedesc ca "suflarea de viata" tine de constitutia fiziologica a omului: avem un aparat respirator format din plamani, laringe, bronhii, etc., avem boli ale aparatului respirator.
In momentul in care Eutihie a murit "suflarea de viata" s-a stins. EUTIHIE MURISE! MURISERA TOATE FUNCTIILE VITALE!

Iar faptul ca Sf.Ap.Pavel s-a aplecat peste Eutihie si l-a luat in brate - dincolo de gestul plin de tandrete al Sf.Ap. - eu il intepretez ca fiind rugaciunea Sf.Ap.Pavel pentru acel tanar.
Vezi, Dumnezeu a facut aceasta minune printr-un om tocmai pentru a inalta comuniunea din adunarea acelei zile, pentru a se preamari lucrurile lui Dumnezeu prin minunea invierii lui Eutihie(adu-ti aminte minunea cu orbul din nastere).

in legatura cu sangele vietilor:
"Dar ia bine seama să nu mănânci sânge, pentru că sângele are în el viaţă şi să nu mănânci viaţa laolaltă cu carnea" (Deuteronom 12:23)
Acum te intreb eu pe tine: Hristos in parabolele sale s-a folosit de SF-uri? De minciuni asa cum sustineti voi despre Sanul lui Avraam, invatatura foarte raspandita in vremea mantuitorului? Vad ca voi adventisatii criticati mereu faptul ca ne folosim de parabolele mantuitorului pentru a ne justifica anumite invataturi. Dar parabolele mantuitorului nu sunt inspirate de viata de zi cu zi a omului? Exista vreo parabola a lui Hristos care sa contina nave spatiale, porti stelare, gauri de vierme, teleportare sau hiper spatiu? Nu cred!

Da, cam la fel. S-a întins peste copil (de trei ori) şi s-a rugat Domnului să-l învie.

E o diferenţă de exprimare, însă ideea e aceeaşi: Eutihie avea din nou viaţă în el. Sunt destule texte în care chiar versiunea ortodoxă traduce [ψυχή] psyche prin viaţă şi nu prin "suflet". Nu mai reiau acele texte, le găseşti pe celelalte două topice de profil.

Nu eu afirm, ci Scriptura. Sufletul uman (deci fiinţa umană întreagă, vie) nu este demiurgică ca să "dea viaţă", aceste este atributul lui Dumnezeu, doar El dă viaţă. Şi o dă prin suflarea de viaţă pe care a pus-o în om încă de la Creaţie (Fac.2,7).

Da, încerci, însă faci tot gafe, căci nu poţi lupta împotriva Cuvântului lui Dumnezeu ca să dovedeşti asta. Aparatul respirator fără "suflarea de viaţă" de la Dumnezeu nu poate face nimic, precum aparatul de respiraţie artificială din Reanimare nu face nimic fără curent.

Altă gafă! Suflarea de viaţă nu "se stinge", ci se întoarce la Cel care a dat-o.

Aici în sfârşit, sunt de acord cu tine.

Înţeleg că vrei să-mi sugerezi "sfinţenia duminicii", dar ai grijă cum foloseşti "sabia" Cuvântului! S-ar putea să te tai singur în ea: Hristos a făcut multe vindecări în ziua sâmbetei.

Acest verset este unul dintre cele de care aminteam mai înainte. În originalul ebraic, în loc de viaţă stă scris nephesh (adică suflet), iar în traducerea Septuaginta stă scris psiche (adică suflet). Tocmai ai demonstrat ce ziceam mai înainte: Eutihie avea viaţă în el!

Noi nu susţinem că S-a folosit de minciuni ori SF-uri, ci de parabole. Iar unele parabole conţin alegorii (precum alegoria cu copacii vorbitori din Jud.), ori povestioare evreeşti (precum povestioara cu sânul lui Avraam).

Nici eu nu afirm ca sufletul este viu prin fiinta sa: sufletul este nemuritor prin harul lui Dumnezeu, asa a vrut Dumnezeu ca sufletul omului sa fie nemuritor. Dar sufletul omului nu este nemuritor prin sine insusi.
Reversul raspunsului tau este, insa, aceeasi problema pe care ai pus-o tu: este cumva "suflarea de viata" - adica suflul plaminilor izvorata de la Insusi Dumnezeu?
Asta inseamna ca suflul respirator izvoraste direct de la Dumnezeu? Nu cumva e o idee putin prea "avantata"?

(As aprecia foarte mult daca ai renunta la sentinte si condamnari de prost gust. Fac din nou apel la o discutie decenta si civilizata. Este chiar atat de greu sa renunti la aceste invective?).

Deci, pana la urma am lamurit ca "suflarea de viata" este ceva ce nu tine de functiile organice ale corpului uman. De acord? Este ceva ce vine de dincolo de capacitatea omului de a se mentine pe sine in viata. Corect?

(Ex.cand un bebelus vine pe lume medicul ii da peste fundulet pentru ca micutul sa-si inceapa respiratia.)

OK!!!
Concluzie: vorbim despre ceva - nu stim ce anume - care se intoarce la Dumnezeu in momentul mortii omului.

Iar ca si caracteristici ale acestui "ceva", ce cunoastem cu siguranta pana acum este ca la moartea omului - fie ea si violenta -, acest ceva urca inapoi la Dumnezeu.
Fara acest "ceva" omul nu poate sa traiasca, mai bine zis sa vietuiasca - ca sa nu existe confuzii.

De acord. Sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi şi a fost la început creat nemuritor, însă intervenind păcatul, sufletul a devenit muritor.

Prea "avansată"? Deloc! Toate fiinţele din Univers trăiesc doar prin Dumnezeu. Dacă Dumnezeu Şi-ar retrage suflarea de viaţă din fiinţele omeneşti doar pentru o secundă, acestea ar muri. Nu ştiu ce principiu al vieţii a sădit El în celelalte fiinţe din Univers, dar sunt convins că şi acestea trăiesc doar datorită lui Dumnezeu.

Bănuiesc că ştii ce sunt "invectivele", "sentinţele" şi "condamnările"; nu cred că a fost cazul aici. Putem continua...

Corect. Dar atenţie (dacă cumva încerci să duci mai departe raţionamentul)! Nici această "suflare de viaţă" nu este o entitate conştientă ce şi-ar continua existenţa dincolo de graniţa morţii.

Idem.

Spune-mi, te rog, in ce fel a devenit sufletul muritor daca la moartea omului sufletul acestuia se intoarce la Dumnezeu? Eu nu vad pe acest "traseu" vreo moarte - a se intelege "disparitie", neantizare - a sufletului: sufletul este suflat omului la nastere, iar mai apoi, la moartea omului acesta se intoarce la Dumnezeu? Cand intervine moartea? Cum intervine moartea sufletului?

Observ că confuzia persistă... Nu sufletul se întoarce la Dumnezeu, ci suflarea de viaţă. Nu sufletul e "suflat" omului, ci suflarea de viaţă.

Avem un bec (trupul) şi curent electric (suflarea de viaţă). Când pornim întrerupătorul, apare... lumina. Când îl oprim, unde "dispare" lumina şi cum se "neantizează" ea?

Cum vezi tu diferenta dintre suflet si suflarea de viata? Exista vreo diferenta?

Tu ai afirmat: "Sufletul nu este nemuritor prin sine însuşi şi a fost la început creat nemuritor, însă intervenind păcatul, sufletul a devenit muritor."

Acest suflet care a devenit muritor prin caderea protoparintilor nostri a devenit muritor din nemuritor sau a capatat moartea in mod latent - adica va putea sa moara?

Absolut.



Nu doar că poate să moară, ci efectiv a murit în cazul a miliarde de făpturi umane. Desigur cu câteva mici excepţii cunoscute din Scriptură: Enoh, Ilie.

Ati omis un detaliu. Pt. dvs. minor, pentru noi, esential.

Omul nu e „o creatura facuta dupa chipul si asemanarea becului electric”, ci una care, de-i va face lui Hristos salas in fiinta sa, „chiar de va muri, viu va fi”, chiar de se va stinge lumina (cu l mic), in fiinta lui, va fi Lumina. Aceea pe care n-o pot stinge adventistii de la intrerupator.
Pentru ca El Insusi a zis: „Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor”. Fara intermitente, fara sincope, fara pauze de non-fiinta, fara iesiri din decorul ontologicului.

Numai adventistii si iehovistii au inteles altceva. Ceva de genul: eu cu voi sunt dar numai pana la sfarsitul vietii, dupa care se stinge lumina, apoi partea materiala se intoarce in tarana iar latura spirituala se goleste de tot continutul, se scutura de toate trairile, afectele, gandurile si tot ceea ce il face pe om sa fie o persoana anume, unica si inconfundabila, si astfel golita de tot ce a reprezentat acel om, latura spirituala se intoarce la Cel ce a suflat-o fara nici o urma ca ar fi apartinut cuiva anume si cu asta basta.

Acea persoana unica a carei unicitate si valoare e data tocmai de chipul moral al lui Dumnezeu primit odata cu nasterea pentru ca prin lucrare proprie sa ajunga la o cat mai mare asemanare prin virtuti cu El, ei bine, acele trasaturi unice au disparut in non-fiinta. E ca si cum acea persoana n-a existat niciodata pe fata universului, chiar si de a fost sfant.

Hristos zice una, adventistii inteleg alta.
Hristos zice: „cel ce crede in Mine, chiar de va muri, viu va fi”.
Adventistii inteleg: „cel ce crede in Mine, dupa ce va muri, mort va fi”.

Da, e foarte frumos, NT chiar vorbeşte despre această minunată realitate... însă nu uităm un lucru: omul acesta nu devine Hristos, nu devine Dumnezeu, ci o fiinţă nouă ce reflectă caracterul lui Hristos aşa precum Luna reflectă "lumina" Soarelui. Desigur la învierea drepţilor va deveni şi nemuritor. "Chiar de va muri, viu va fi" este pus totdeauna în legătură cu minunea învierii.

Dacă aţi aduce şi nişte probe scripturistice pentru partea subliniată v-aş crede.

Cu o mică corectură: adventiştii înţeleg că Hristos a vorbit de moarte şi înviere. Parcă aşa sună cuvintele Lui, nu? Deci ca să devină iar viu (după moarte) trebuie mai întâi să învie. Doar în contextul învierii, context în care a rostit Hristos acele cuvinte, poţi înţelege acel "viu va fi".

[quote=osutafaraunu;448294]Dacă aţi aduce şi nişte probe scripturistice pentru partea subliniată v-aş crede.QUOTE]





V-am raspuns de mai multe ori pana acum. Ultima oara aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...9&postcount=77

N-am cerut un răspuns (replică), ci probe scripturistice în sensul celor afirmate chipurile de Hristos. Ştiu, repet insistent aceeaşi cerere, însă eu ca şi creştin consider Cuvântul lui Hristos chiar Cuvântul Său, nu cuvântul oamenilor (părinţi bisericeşti, sinoade şi teologi).

1. Biblia spune CLAR ca oamenii l-au ridicat pe Eutihie mort : "Dar un tânăr cu numele Eutihie, şezând pe fereastră, pe când Pavel ţinea lungul său cuvânt, a adormit adânc şi, doborât de somn, a căzut jos de la catul al treilea, şi l-au ridicat MORT". Sa fi mintit Luca cand a scris acesta carte? De ce nu a zis ca oamenii au crezut ca Eutihie era mort iar Pavel le-a demonstrat contrariul sau sa fi spus ca Eutihie era aproape mort? Luca a spus categoric:...si l-au ridicat MORT. Cazuse doar de la etajul al 3-lea iar Pavel l-a inviat.
2.Pai de ce s-ar fi folosit Hristos in parabolele sale de ceva ce nu exista? Asta inseamna ca Hristos a fost un autor de povestiri SF (locuri de chin cu foc, extraterestrii sau pardon ingeri care rapesc oameni, care dupa ce au murit au fost inviati etc). Mai lipsea sa primesca premiul Nobel pentru literatura. Mai spune-mi alta parabola a lui Hristos care sa contina alegorii si mai ales povestioare evreiesti. Astept amice

Văd că ne înţelegem ca surdu' cu mutu'! Am spus eu că nu era mort? Bineînţeles că era mort, iar Dumnezeu la intervenţia lui Pavel l-a înviat, Ce e atât de greu de priceput?

Îţi spun, după ce-mi spui tu altă ocazie în care Hristos vorbeşte despre "sânul lui Avraam". Sau... uite-ţi fac un favor: dă-mi un alt exemplu din toată Scriptura VT şi NT la un loc!:3: Dar stai aşa... îţi fac un favor imens: iniţiază un topic special cu acest subiect: Sânul lui Avraam în Scriptură, să vedem cu ce se va umple. Probabil cu explicaţii despre suflet, White, Arhanghelul Mihail, sabat şi orice altceva în afară de subiect...
http://yoursmiles.org/tsmile/forum/t1254.gif

„Pe bune” a zis Hristos, nu ”chipurile”: „Eu cu voi sunt pana la sfarsitul veacurilor”.
Dvs. sunteti cel care trebuie sa demonstrati ca Hristos s-a referit la sincope si pauze de non-relatie, in conditiile in care cuvintele Lui sunt clare: „Eu sunt cu voi, pana la sfarsitul veacurilor”, in sensul ca nu va parasesc nici o clipa.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa explicati cum de Hristos isi incepe aici comuniunea in Duh cu duhul omului, insa la moartea omului, si-o intrerupe, iar la Parusie o reia din nou, ca si cum Dumnezeu are nevoie sa astepte pana la Parusie ca sa-si continue comuniunea de iubire cu cei ce Il iubesc, inceputa inca pe pamant.
In conditiile in care Dumnezeu e in afara legilor timpului si nu e supus asteptarii.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa demonstrati ca Hristos are o relatie cu intermitente, ca El intra in non-comuniune chiar si cu sfintii, in fiinta carora S-a salsluit.

Dvs. sunteti cel care trebuie sa explicati de ce Hristos nu mai vietuieste in duhul unei fiinte ca apostolul Pavel, cel care in timpul vietii a zis „nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine”.
Care e sensul, motivul, logica, pentru care Hristos a intrat in non-relatie cu sfantul Pavel si cu cei ce au inceput o comuniune de iubire cu El?