Erezia catolica cu privire la nasterea din Dumnezeu
 

Pentru a pune în evidenţă această erezie a ereticilor catolici mă voi folosi de un text scris de un pretins apologet catolic, Mihai Sârbu.

http://mihaisarbu.wordpress.com/2010...ou-prin-botez/

Şi iată ce spune "apologetul":

"Botezul este un subiect de disputa central intre catolici si evanghelici. Pentru catolici indreptatirea se produce prin botez, pe cand evanghelicii cred ca indreptatirea vine numai prin credinta, iar botezul este o marturisire publica a unei transformari interioare ce a avut deja loc in momentul nasterii din nou. Cu alte cuvinte, pentru catolici nasterea din nou se produce la si prin botez, pe cand pentru evanghelici aceasta are loc inainte."

Asta este însă numai primul citat despre erezia catolicilor cu privire la naşterea din Dumnezeu, catolicii (eretici) contrazicând faptul că naşterea din Dumnezeu se face prin credinţă, prin cunoaştere şi prin moarte şi înviere mistică cu Hristos şi în Hristos. Ereticii catolici pretind, fără absolut nici un argument al Sfintei Tradiţii că un copil, un prunc este născut din Dumnezeu doar prin botezul de care poate avea parte în pruncie. Ori toată Scriptura şi toată Tradiţia autentică a Bisericii pune accent nu numai pe botez, ci şi pe pocăinţă reală, pe credinţă adevărată, serioasă, pe trăirea în cuvântul lui Hristos, pe răstignirea, moartea şi învierea mistică cu Hristos şi în Hristos. Ăsta este încă un argument pentru care schismaticii catolici nu doar că sunt schismatici şi plini de duh de schismă, dar mai sunt şi eretici.

Domnule Savonarola, Gnothe-Aletheia etc. etc. etc., ultima data cand ati activat pe acest forum erati pornit pe protestanti. De pe ultimul forum pe care ati activat ati fost dat afara pentru ca v-ati legat, in mod nepermis, de ortodocsi.

Vad ca obiectul obsesiei s-a schimbat. Acum aveti ceva cu catolicii.

Mai rar va vad postand ceva ziditor, ceva pozitiv, si mult prea des, din pacate, atacuri mai mult sau mai putin fondate la adresa diverselor confesiuni.

Sunteti sigur ca sunteti crestin ?

On topic, "prietene", dacă ai ceva de spus, cu privire la erezia catolică referitoare la naşterea din Dumnezeu. Atacurile la persoană sau cele de epilepsie lasă-le pe altădată. Înţelege că nu sunt pe forum ca să mă ţigănesc cu tine.

Deci, dupa parerea dumneavoastra, BO invata, ca si protestantii, ca botezul copilului se face fara credinta reala si serioasa ?

Sau, invatati ca un copil proaspat botezat, nefiind nascut in Hristos, nu va merge in rai daca se intampla sa moara imediat dupa botez ?

Si totusi vad ca incepeti sa reveniti la conduita care v-a atras nenumarate banari in trecut. Sincer, nu vi se pare semnificativ ca sunteti dat afara de peste tot ?

Eu vorbeam totuşi despre altceva, şi ar fi bine să citiţi articolul apologetului catolic ca să vă daţi mai bine seama despre ce este vorba. Deci dacă vorbesc despre mere nu înseamnă că mă gândeam la pasărea colibri sau la căţeaua laika în drumul ei în cosmos. Văd că în general, de când am intrat sunteţi cam repezit la răspunsuri; aţi face bine să mai şi mestecaţi ciunga aia în loc să faceţi baloane ca pozele la minut.

Toată această erezie catolică este spulberată la propriu de Sfântul Apostol Ioan: „Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10) Cine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său (creştineşte vorbind evident, că nu este vorba despre orice "iubire") nu este din Dumnezeu. De aceea botezul pruncilor nu asigură naşterea din Dumnezeu, transformarea persoanei după chipul lui Hristos; botezul nu este suficient pentru naşterea din Dumnezeu, pe lângă el mai este nevoie de un lung travaliu pentru ca opera să fie săvârşită. Ereticii catolici, hulind împotriva Scripturii şi a Sfinţilor Apostoli pentru scopurile lor cezaro-papiste, după cum arată şi apologetul S. sunt de cu totul altă părere, permiţându-şi (că doar ei sunt "catolici") să tăgăduiască pe faţă de-Dumnezeu-insuflatele Scripturi şi să hulească revelaţia dumnezeiască. "Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu, care nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut." (Ioan 1,12-13) Este vorba despre credinţa adevărată, serioasă nu de bălăcăreala şi spoiala de credinţă a ereticilor şi schismaticilor catolici.

Vezi că ţi-am dat mai sus justificările.

Deci, să recapitulăm.

Dacă un copil moare iemdiat după ce a fost botezat de către preotul ortodox, unde merge sufletul lui ?

În Rai, sau în Iad ?

Dumneavoastră susţineţi că un asemenea copil nu poate intra în Împărăţia lui Dumnezeu.

Deci ?

P.S. S-ar putea să aveţi surpriza de a constata că aşa zisa "erezie" a catolicilor este de fapt dogmă în Biserica Ortodoxă.

Deci, după cum ţi-am spus un prunc botezat catolic nu este un om născut cu adevărat din Dumnezeu. Poate fi considerat în potenţă, dar nu în realitate. Naşterea din Dumnezeu are anumite criterii, condiţii pe care dacă cineva nu le împlineşte nu este născut din Dumnezeu. Acele criterii se găsesc în Sfânta Scriptură şi la Sfinţii Părinţi care au interpretat în mod autentic creştin Scriptura. Nefiind născut din Dumnezeu în mod autentic, real ci doar spălat de păcate prin apa botezului un prunc nu este apt pentru împărăţia lui Dumnezeu şi nefiind apt nu poate să ajungă acolo. Asta nu înseamnă că ar fi condamnat, ci doar că nu poate să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Cine ştie, poate altădată .... Catolicii care susţin că naşterea din Dumnezeu are loc la botezul pruncilor sunt eretici şi calcă în picioare adevărul şi Scripturile lui Dumnezeu.

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Nu aţi răspuns la întrebare: ce se întâmplă cu sufletul unui copil care moare după ce a primit botezul ortodox, merge în Rai sau în Iad ?

Din moment ce BO nu recunoste vreo Taina in afara ei, nu are rost sa vorbim de botezul catolic. Dar daca vorbim de botezul ortodox, cel botezat este considerat crestin, prin Mirungere nascut in har, ajunge in Rai, doar ca nu are si fapte bune facute, dar tot in Rai ajunge. Talharul de pe cruce avea ca fapta buna marturisirea ca Hristos e Dumnezeu inainte sa moara.

Acum si dvs. ii atacati pe ortodocsi chiar pe forumul ortodox, deci e cam acelasi lucru. Sper ca ati citit mesajul meu: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...=15007&page=32
Si cel adresat userului ortodox: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...&postcount=340
Ortodocsi care sa ii atace pe catolici pe forumul catolic nu prea am vazut, chiar si daca spuneau ceva peiorativ despre catolicism (deci nu sa atace personal) erau banati.

Şi ce treabă are asta cu erezia catolică de care am pomenit?

După cum v-am prevenit mai devreme, veţi avea surpriza să constataţi că ceea ce numiţi erezie catolică este dogmă ortodoxă.

V-a răspuns Cătălin2 mai sus - copilul care moare imediat după botez merge în Rai, adică este mântuit. Aceasta este învăţătura BO.

Nu e deloc acelaşi lucru, din mai multe motive.

În primul rând, eu nu am "atacat" pe nimeni, ci am atras atenţia că ar fi frumos să-şi schimbe conduita, care, după cum se vede, nu s-a îmbunătăţit cu nimic. Nu ideile dumnealui deranjează, ci ambalajul în care şi le prezintă, care merge de la insulte şi blesteme până la incitări făţişe la violenţă.

În al doilea rând, după cum începe să se vădească din însăşi postările dumnealui, eticheta de "ortodox" este un pic exagerată.

Şi eu nu am făcut decât să spun că un prunc botezat catolic nu intră în împărăţia lui Dumnezeu pentru că nu este născut din Dumnezeu. Că prin botez este salvat este cu totul altceva, eu vorbeam despre împărăţia lui Dumnezeu în care intră numai cei născuţi din Dumnezeu. Alţii pot şi ei să fie salvaţi, dar pe undeva pe lângă împărăţie, eventual poate le fac şi nişte garduri transparente ca să mai arunce şi ei cu ochii pe acolo.

Eu nu am scris ca l-ati atacat pe el, ci ca ii reprosati acest lucru desi si dvs. atacati, si ma refeream in special la mine, dar si la alti useri. Daca era userul savonarola, cat a stat pe forumul catolic (mai multe luni) nu a atacat niciun user catolic, nu l-a ironizat, nu l-a luat peste picior, a fost banat pentru ca a spus ceva de catolicism care nu a convenit. Mie am scris ca nu imi place aceasta atitudine agresiva, dar cu atat mai mult cand vine de la un user neortodox pe un forum ortodox.

În fine, case closed.

On topic: după cum dovedeşte ultima postare, teologia domnului Savo nu este nici catolică, nici ortodoxă.

Aici nu imi dau seama, dar cea in privinta Filioque e sigur ca nu e cea ortodoxa.

fun fact: ultima data cand m-am uitat credeam ca e catolic.

Foarte bizar, extrem de bizar cum nu bănuiţi cine sugerează idei dintr-acelea care îi îndeamnă pe oameni să participe la sacramente fără a îşi schimba viaţa cu adevărat după voia lui Christos, fără a lua crucea şi a Îl urma pe Christos, fără a "pătimi" o reală naştere din Dumnezeu, iar nu doar una potenţială, fără a o lua pe calea cea strâmtă care duce la Viaţă, fără a o rupe cu Mamona şi a o lega cu Christos, fără a se lepăda cu adevărat de Satana şi de toate lucrările lui şi a se uni cu Christos şi cu toate lucrările Lui. Extrem de bizar cum nu vedeţi cine sugerează ASTFEL de idei. Chiar cu nu mult timp în urmă am ascultat mărturisirea unei aşa zise greco-catolice care spunea cu o nonşalanţă absolut bizară că ea a fost botezată greco-catolic, DAR nu s-a spovedit şi nu s-a împărtăşit niciodată în viaţa ei şi mai mult că este şi a fost toată viaţa o nepracticantă. (Cred că se referea la ceea ce înţeleg catolicii prin nepracticant, că dacă o lua cineva cu Evanghelia cred că nici nepracticantă nu mai îndrăznea să se autodenumească.)

Pe de altă parte este iarăşi extrem de bizar cum nu aţi observat că acolo nu era vorba despre îndepărtarea oamenilor de Sfintele Taine, ci era despre nişte lucruri pe care dumneavoastră, ca bun romano-catolic, pur şi simplu nu le înţelegeţi, însă aveţi impresia că realitatea s-ar reduce şi închista la ceea ce înţelege un simplu romano-catolic şi la ideologia lui religioasă.

Teologia lui "Savonarola", dacă are o teologie, este cea a Bisericii Răsăriteano-Catolice, adică a Bisericii Ortodoxe Catolice a Răsăritului.

De la a fi considerat creştin şi până la a fi creştin este însă o cale lungă. Cine nu moare la modul real în Christos şi nu învie la modul real în Christos la o viaţă nouă nu este în fapt un creştin autentic, ci doar aşa un om considerat creştin, dar nu creştin în adevărul lucrurilor. Este creştinul de formă obişnuit al împăraţilor religioşi ai acestei lumi, fie că vorbim despre catolici, fie de ortodocşi. Este "creştinul" de rezervă pentru folosinţa puternicilor "religioşi" ai acestei lumi. Diferenţa între talibanii constantinieni, sau între papismo-cezarism şi cezaro-papism, este doar că în vreme ce catolicii sunt sau se vor a fi deasupra stăpânilor acestei lumi, ortodocşii acceptă să fie sub ei şi subordonaţi lor ca nişte soldaţi credincioşi sub stăpânul lor. Ambele căderi "constantiniene" nu reprezintă, cu trecerea timpului, decât decăderea din ce în ce mai accentuată a gestionării falsului creştinism administrat de şmecherii de la Vatican, Constantinopol, Bucureşti, etc, etc, etc. Creştinii nu mai sunt aici cei care într-adevăr sunt creştini, cei care într-adevăr se nasc din Dumnezeu la o viaţă nouă în Christos, cei care într-adevăr se lepădă de ei înşişi, îşi iau crucea şi îl urmează pe Christos, ci sunt aceia care sunt consideraţi creştini; de aici şi până la alunecarea pocăimii a celor declaraţi creştini nu a mai fost decât un singur pas.

"Prin acest fapt (al împroprierii firii umane, individuale şi generale, de către Domnul) fiecare dintre noi avem putinţa de a ajunge <<personalităţi>> creştine, în măsura în care acceptăm ca unic subiect al firii noastre pe însuşi Logosul dumnezeiesc, şi în care <<persoana>> noastră este chiar aceea a Lui - în care <<nu mai sunt eu cel care trăieşte, ci Hristos trăieşte în mine!>> Din punct de vedere religios, cel care nu acceptă această înlocuire a propriului <<eu>>, cu acela al lui Iisus Hristos, nu a murit, ca să vieze în El - acel în Hristos al Sfântului Apostol Pavel -, şi nu a primit o reală personalitate creştină şi o adevărată viaţă, nu poate forma un <<alter Christus>>, cu propria fire omenească" (Nicolae Chiţescu, teolog dogmatist ortodox)

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Efectul ereziei catolice însă nu doar al celei catolice este perfect vizibil pentru cei care au ochi să vadă şi discernământ ca să înţeleagă şi să nu se lase păcălit de parşivenia, duplicitatea, perversitatea stăpânilor acestei lumi. Falsul creştinism gestionat de catolicism, dar nu doar de acesta, este în floare.

Această poziţie romano-catolică, după cum am mai semnalat şi dovedit şi până acum este o erezie, şi asta pentru că Christos vorbeşte foarte clar despre vederea împărăţiei lui Dumnezeu în cazul celor născuţi din nou, de sus, din apă şi din Sfântul Spirit. Ori naşterea din nou, din Dumnezeu o au aceia care o mai şi pot arăta, care o mai şi dovedesc prin practică, şi este legată de credinţa în şi cunoaşterea lui Christos. Cum să se rişte cineva să spună că oamenii sunt născuţi din Dumnezeu când lor le lipseşte atât credinţa, cât şi cunoaşterea, precum şi împlinirea dreptăţii şi a iubirii? Ei bine, unii se riscă. Dar nu pot explica cum sunt născuţi din Dumnezeu toţi aceia care deşi botezaţi, chiar de mici copii, ajung mari săvârşitori de nedreptăţi şi se duc efectiv demonului pe parcursul vieţii. Poate este prea greu de înţeles pentru unii aşa ceva. Sau poate nu este prea greu pentru mintea lor, dar cu certitudine este prea greu pentru interesele lor. Există atâtea cazuri de oameni care au fost botezaţi de mici copii dar care pe parcursul vieţii au ajuns înglodaţi în tot felul de nedreptăţi, păcate arătând în mod evident că nu aveau naşterea din Dumnezeu de care vorbeşte Sfânta Scriptură. Cine poate crede că acei oameni, dacă ar fi murit de mici copii ar fi ajuns în împărăţia lui Dumnezeu, din moment ce ei pe parcursul vieţii au demonstrat cu asupra de măsură că nu aveau naşterea din nou, de sus, din Sfântul Spirit, pnevmatică, sau din Dumnezeu de care vorbeşte revelaţia dumnezeiască? Nimeni nu poate crede aşa ceva în afară de nişte interesaţi, de bani şi de putere, nu de adevăr, că dacă iubeau adevărul nu ajungeau să facă astfel de "dogme". (mă refer la romano-catolici în general, nu la domnul M. D., ca să nu se înţeleagă greşit).

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Iarăşi susţineţi această erezie care nu este nici catolică, nici ortodoxă, ci aparţine unui sistem religios propriu, pe care vi l-aţi format cine ştie cum.

De aceea vă întreb simplu, ca să vadă şi forumiştii ortodocşi ce fel de soteriologie îmbrăţişaţi şi să judece dacă este compatibilă cu ortodoxia:

Dacă un copil botezat ortodox moare după botez, ajunge în Rai sau în Iad ?

Care este "erezia" respectivă, domnule G?

Aveţi ceva argumente sau vreţi doar să distrageţi atenţia de la demascarea ereziei catolice?

Sfântul Chiril al Alexandriei

voia Tatălui este ca omul să se facă părtaş al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viaţă neobişnuită şi nouă şi să fie încă de pe pământ cetăţean al cerului.

Domnul nostru Iisus Hristos a numit naştere de sus naşterea din nou din Duhul, înfăţişând pe Duhul ca fiind fiinţa cea mai presus de toate şi prin El făcându-ne părtaşi de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine fiinţial din ea şi, prin El şi în El, reîntipărind în noi chipul frumuseţii arhetipice şi refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. Astfel, am fost născuţi din nou spre înnoirea vieţii şi recreaţi spre înfierea dumnezeiască.

Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil şi din sufletul înţelegător, are nevoie pentru naşterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfinţeşte duhul omului, iar prin apă, sfinţită şi ea, trupul.

Dar e de ştiut că ceea ce se naşte din Duh numim duhul omului, nu pentru că se naşte din Duh după fire (aceasta e cu neputinţă), ci în înţelesul prim şi cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existenţă ceea ce nu era, iar în înţelesul al doilea şi în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale şi dând înţelegerii noastre, ca să zic aşa, calitatea Lui.

Cei ce prin credinţă au fost chemaţi la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilinţa propriei lor firi şi, fiind împodobiţi ca într-un veşmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinsteşte, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuţi ai lui Dumnezeu prin har.

Dar cei ce au urcat prin credinţa în Hristos la adopţiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăşi Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieşi cele omeneşti prin trupul asumat, fiind El însuşi unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Aşa se înalţă robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat şi înălţat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune şi suntem născuţi ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul naşterea din nou prin credinţă.

Şi aşa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu şi suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălţaţi nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci şi ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind şi lucrând în noi, după spusa: „Voi locui şi voi umbla în ei” (Lev. 26, 12).

Dumitru Stăniloae

Duhul, venind în om, îl renaşte în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate şi închise ale lumii. Însăşi cunoaşterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieţii în lume.

A fi părtaş de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naştere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăşi de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodeşte” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele şi calităţi dumnezeieşti. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, aşa cum a fost la început, arătând frumuseţea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită şi celor ce se unesc prin credinţă cu El.

Sfântul Duh produce înălţarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinţii deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naştem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuşi fiinţa Lui dumnezeiască, cum Se naşte Fiul din Tatăl, ci în înţelesul că, după ce-am fost creaţi prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipăreşte iarăşi chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câştigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simţind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, şi iubirea lui Hristos de Frate al nostru, şi voinţa de a trăi o viaţă dedicată Lor, o viaţă curăţită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicateţe, asemenea lui Hristos.

Dar prin credinţă se nasc din Dumnezeu, dar nu din fiinţa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din fiinţa Tatălui, bucurându-se de bunătăţile Lui.

Nu direct din Tatăl vine naşterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor faţă de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naştere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeaşi treaptă cu El, deşi se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puşi şi ei în relaţia de fii ai Tatălui, împărtăşindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

Dar numai după ce El a luat firea omenească şi i-a transmis şi acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naştere nouă, de fii ai Tatălui, şi celor ce s-au unit cu El prin credinţă. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credinţă se nasc şi ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existenţă, ci modificând-o pe cea pe care o au, şi deci nu născându-se din fiinţa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoieşte firea, le-o umple de puterile firii dumnezeieşti, prin participare.

Văd că evitaţi să daţi un răspuns întrebării mele. Nu ştiţi sau nu vreţi ?

Repet întrebarea, este simplă iar cineva cu cunoştinţele dumneavoastră în teologie ar trebui să poată răspunde fără probleme. Deci:


Dacă un copil botezat ortodox moare după botez, ajunge în Rai sau în Iad ?

Domnule M.G., la întrebările dumneavoastră repetate degeaba deja vi s-a răspuns de către tikkun_olam. V-am rugat deci să specificaţi clar care este erezia pe care aţi identificat-o în ceea ce am scris până acum în demascarea ereziei catolice cu privirea la naşterea din Duhul Sfânt. Oricum vă aduc în atenţie că nu aţi reuşit să aduceţi nici o dovadă pentru a susţine că erezia de care se vorbeşte nu ar fi erezie de-adevăratelea.

Atunci, răspundeţi şi dumneavoastră sau măcar arătaţi unde şi cum a răspuns tikkun_olam. Un link, vă rog.

Până când veţi refuza să adoptaţi o poziţie clară cu privire la această chestiune fundamentală, orice altă discuţie este inutilă.

Încă o dată: dacă un copil moare imediat după ce a fost botezat ortodox, ajunge în Rai ? Da sau nu ?

In invatatura ortodoxa se considera ca sunt mai multe locasuri, nu in sensul ca fiecare religie are un locas, ci in functie de slava. Un crestin care s-a mantuit in mod normal nu va avea aceeasi slava ca marii sfinti sau Apostolii. Exista si multe vedenii ale sfintilor despre aceasta interpretare.
Un bebelus botezat nu va avea si faptele credintei, va ajunge in Rai dar probabil intr-o slava mai mica decat cei ce au si fapte. In Rai toti vor fi fericiti, nu vor avea probleme ca altii sunt mai sus ca ei.

Se vede treaba că anumite lucruri trebuie să le tot repeţi unora că ei învaţă mai greu. Doar că acea influenţă despre care se vorbeşte în nici un caz nu este neoprotetsantă, ci este ortodoxă, apostolică şi patristică. Voi relua deci anumite lucruri din alte postări pentru că unii tot manifestă nevoie de a li se repeta pentru ca să înţeleagă ceva.

Numai naşterea din nou, de sus, din Dumnezeu legitimează purtarea numelui de creştin. Numai credinţa în Dumnezeul cel adevărat şi cunoaşterea adevăratului Dumnezeu poate legitima purtarea numelui de creştin. În afara acestor premise purtarea numelui de creştin este ilegitimă.

Este vorba deci despre credinţa adevărată, iar aceasta nu doar în conţinutul ei doctrinar ci mult mai mult în conţinutul ei de experienţă şi de raportare prin ea a omului la Dumnezeu şi la Hristos. Credinţa de fast-food nu mântuieşte. Sfinţii Părinţi şi teologii autentici ai Bisericii întotdeaua au vorbit despre credinţă referindu-se la fenomenul autentic al credinţei. Şi numai printr-o credinţă autentică, serioasă şi tratată cu toată seriozitatea putem vorbi despre mântuire şi mai ales despre naşterea din Dumnezeu. La Sfântul Chiril lucrul acesta se vede şi în citatele acestea şi în toată opera lui, şi este în mod evident că aceasta era învăţătura lui, că naşterea din Dumnezeu nu are loc fără credinţă, fără credinţa adevărată şi autentică în Dumnezeu, în Hristos, etc, şi nu are loc fără credinţa personală, adică a fiecăruia dintre noi, spre deosebire de ceea ce cred unii sau alţii aşa zişi ortodocşi cum că naşterea din Dumnezeu ar avea loc printr-o mărturisire formală şi formalistă, şi mai mult făcută de alţii, în numele celui botezat când nici nu ştie pe ce lume trăieşte.

Adevărata viaţă în Hristos, nu una trucată, trebuie să treacă deci printr-o adevărată naştere din Dumnezeu. Însă lucrurile nu se opresc la credinţă. Pentru ca Hristos să ia cu adevărat chip într-un om şi ca astfel acel om să poată fi cu adevărat numit un creştin, nu doar un simplu botezat oarecând, pentru ca să devină cu adevărat o persoană creştină, iar nu un individ "creştin" al societăţii fast-food, procesul de naştere, de înrădăcinare autentică în Hristos şi în Duhul Sfânt trebuie să meargă dincolo de credinţă, dincolo de harul premergător şi chiar dincolo de harul Botezului: trebuie să se treacă prin calea poruncilor lui Hristos, trebuie să se treacă prin calea răstignirii, a morţii şi a învierii în asemănarea mistică cu calea pe care Hristos Însuşi a parcurs-o. După cum foarte clar spune Hristos în Evanghelia după Ioan rămânerea în cuvântul lui Hristos ne garantează cunoaşterea adevărului şi primirea libertăţii, şi numai în astfel de context putem discuta despre o viaţă cu adevărat liberată spre Dumnezeu şi în Dumnezeu, în adevăr. De aceea şi spuneam că pentru o autentică naştere din Dumnezeu rămânerea în cuvântul lui Hristos este obligatorie, altfel este o naştere de faţadă, una exterioară, una care nu atinge fibrele cele mai profunde ale spiritului. Rămân şi răstignirea, moartea şi învierea mistică cu Hristos.

Cam aşa au fost şi sunt tratate lucrurile prin prisma Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Hristos. Şi cum Hristos vorbea despre două căi, una strâmtă pe care merg puţini la viaţă şi una largă, şi aici se poate vorbi despre două căi care ni se deschid înainte: calea regală a Sfintei Tradiţii a Bisericii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte calea tradiţiilor strămoşeşti şi a creştinismului fie de fast-food, fie de peticeală. Toată problema este ca aceia care au ales calea mai largă, tradiţiile strămoşeşti şi creştinismul de peticeală să nu pretindă că ei sunt calea regală a Tradiţei Sfinte, să se ţină băieţaşii în limitele lor, acolo cuminţi în banca lor, în spoiala lor de creştinism.

"Prin acest fapt (al împroprierii firii umane, individuale şi generale, de către Domnul) fiecare dintre noi avem putinţa de a ajunge <<personalităţi>> creştine, în măsura în care acceptăm ca unic subiect al firii noastre pe însuşi Logosul dumnezeiesc, şi în care <<persoana>> noastră este chiar aceea a Lui - în care <<nu mai sunt eu cel care trăieşte, ci Hristos trăieşte în mine!>> Din punct de vedere religios, cel care nu acceptă această înlocuire a propriului <<eu>>, cu acela al lui Iisus Hristos, nu a murit, ca să vieze în El - acel în Hristos al Sfântului Apostol Pavel -, şi nu a primit o reală personalitate creştină şi o adevărată viaţă, nu poate forma un <<alter Christus>>, cu propria fire omenească" (Nicolae Chiţescu, teolog dogmatist ortodox)

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 168 – 169

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 169 – 170

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 170 – 171

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 171 – 172

Dar unde am spus eu că Botezul nu este necesar pentru mântuire? Unde am tăgăduit eu aşa ceva? unde sunt paginile alea întregi în care să mă fi luptat împotriva acestui lucru? Poţi dovedi măcar cu un singur rând scris de mine ceea ce îmi pui "în spinare"? Dealtfel dacă eşti aşa de sigur că ai dreptate, de ce nu ai luat ceea ce am spus şi să combaţi pe faţă? Sau îţi lipsesc argumentele, domnule Mihnea?

Astea sunt opiniile dumitale şi modul dumitale de a interpreta texte creştine. Doar că textele se interpretează în contextul întregii Sfinte Tradiţii, iar nu doar prin câteva citate rupte, iar pe de altă parte sfinţi precum Ciprian nu au mai multă autoritate în materie de Tradiţie Sfântă a Bisericii decât apostoli ca Ioan spre exemplu, care spune foarte clar, dar se pare că ereticii nu prea aud:

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânţa lui Dumnezeu rămâne în el şi nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu şi fiii diavolului: oricine nu săvârşeşte dreptatea şi nu-l iubeşte pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Despre cele două chipuri ale naşterii din nou, după sf. Maxim Mărturisitorul
 

Întrebarea 6

Dacă, după Sfântul loan: „Cel ce se naşte din Dumnezeu nu face păcat, că sămânţa Lui rămâne în el şi nu poate păcătui” (1 Ioan 3, 9), iar cel născut din apă şi din Duh s-a născut din Dumnezeu, cum noi cei născuţi din Dumnezeu prin Botez, putem păcătui?

Răspuns

Chipul naşterii noastre din Dumnzeu este îndoit: unul dă celor născuţi întreg harul înfierii, ca să-l aibă prezent ca potenţă; celălalt le dă să aibă întreg harul în lucrare, ca să preschimbe şi să modeleze aplecarea voii celui născut din Dumnezeu, încât să tindă liber spre Cel ce l-a născut.

Chipul dintâi are prin credinţă numai, harul prezent ca potenţă; celălalt sădeşte pe lângă credinţă şi asemănarea atotdumnezeiască cu Cel cunoscut, asemănare ce lucrează însoţită de cunoaştere în cel ce cunoaşte. Cei din care se află primul chip al naşterii, neavând încă aplecarea voii deplin satisfăcută de pornirile trupeşti, şi de aceea nefiind străbătută în întregime de Duhul, ca să se împărtăşească în mod actual de tainele cunoscute în chip dumnezeiesc, nu e exclus să încline spre păcat dacă vor. Căci nu naşte Duhul o aplecare a voii fără voie, ci pe una voită o modelează până la îndumnezeire. Iar cel ce a cunoscut-o pe aceasta prin experienţă nu poate să mai cadă de la ceea ce a cunoscut o dată cu adevărat şi propriu prin trăire, spre altceva. Precum nici ochiul care a văzut o dată soarele nu poate să se mai înşele cu luna sau cu alte dintre stelele după cer.

Altfel este însă cu cei care s-au împărtăşit de al doilea chip al naşterii. Duhul Sfânt cucerind întreaga aplecare a voinţei acestora, le-a mutat-o cu totul de pe pământ la cer, iar prin cunoaşterea adevărată şi trăită le-a transformat mintea, străbătând-o cu razele fericite ale lui Dumnezeu şi Tatăl, încât să fie socotită ca un alt Dumnezeu, ce pătimeşte prin har stări ce i-au devenit o deprindere, ceea ce Dumnezeu nu pătimeşte, ci este după fiinţă. Dar prin aceasta aplecarea voinţei s-a făcut slobodă de păcat, câştigând prin deprindere aptitudinea virtuţii şi a cunoştinţei şi nemaiputând să tăgăduiască ceea ce au cunoscut prin experienţă cu lucrul. Prin urmare, deşi avem Duhul înfierii, care este sămânţa ce-i face pe cei născuţi după asemănare cu Cel ce seamănă, totuşi nu-I predăm Lui plăcerea voii noastre curăţită de înclinarea şi afecţiunea faţă de orice alt lucru; aceasta e pricina pentru care şi după ce ne-am născut din apă şi din Duh păcătuim cu voia. Dar dacă ne pregătim voinţa să primească prin cunoştinţă (gnostikos) şi lucrarea apei şi a Duhului, atunci apa cea tainică săvârşeşte prin fapte curăţirea conştiinţei, iar Duhul cel de viaţă făcător produce în noi desăvârşirea neschimbabilităţii în bine prin cunoştinţa din experienţă. Rămâne aşadar în seama fiecăruia din noi, care putem încă să păcătuim, să vrem să ne predăm deplin cu înclinarea voii noastre Duhului.

sursa: Filocalia, vol. III, sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsurile către Talasie, editura Humanitas, 2009, p. 49-50.