Ati avut vreodata sentimentul... ?
 

Ati avut vreodata sentimentul ca, noi crestinii ortodocsi ne imputinam din ce in ce mai mult ?
Vreau sa spun ca , de ceva timp , observ ca multe persoane (crestin ortodoxe) sunt foarte indiferente fara de Biserica (mai exact , nu vor sa sa aiba tangente cu Biserica); Alte persoane se smintesc foarte usor ,chiar si din cauza unor lucruri marunte, si imediat il ponegresc pe Dumnezeu. Un alt lucru , ce ma face sa am acest sentiment , este ca : acum cateva zile , m-am intalnit in autobuz cu o femeie - care tot incerca sa ma atraga catre secta ei (apartinea de martorii lui Iehova) , insa , nu am stat mult sa combat ereziile ei , pentru ca am mers doua statii... si ma gandesc , ce s-ar fi intamplat , daca in locul meu ar fi fost cineva naiv si care ar fi ascultat-o pe acea eretica....
Vreau sa stiu daca mai este cineva care are acelasi sentiment pe care il am eu acum... sau macar daca a avut vreodata acest gand. Imi pare rau , sa stiu , ca pe viitor nu o sa mai fie atat de multa lume credincioasa , precum in prezent.

nimieni nu prea vrea sa aiba tangente cu Martorii. Mie mi-e frica de neoprotestanti mai mult.

Eu eram nu cu mult timp in urma necredincios, nu stiu cum e in general. Pesoanele pe care le cunosc au devenit mai credincioase, deci mie mi se pare ca fenomenul e si invers.

"In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea pedeapsa; si cine se teme n-a ajuns desavarsit in dragoste." (1Ioan.4:18)

Si eu am sentimentul acesta. Ma relationez in general cu persoane "mai credincioase" care nu au copii. La servici colegii (8) nu au copii, eu nu o sa am niciodata, in pelerinaj de Sfintele Pasti am fost mai apropiata de 2 persoane ambele fara copii, weekendul acesta am stat 3 zile in camera cu o persoana casatorita de 10 ani fara copii etc.
Mai sunt si exceptii dar sunt cam multe coincidente...

vrei sa explici mai clar ce inseamna:mai credincioase,eu nu inteleg aceasta.credinta nu opreste ci indeamna sa ai copii.mai bine zis ce cred acesti oameni?.cresteti imultiti-va si umpleti pamintul,este indemnul.

Lupul moralist chear de ar avea blana de oaie, este un rapitor.
 

ucenicule cine este desavirsit in dragoste? in afara de unul singur,la care inca nu a fost nimeni vrednic sa ii desfaca cureaua incaltamintei.

Ei mai Alin, si cu tine...

Daca Cel de care pomenesti iti porunceste sa fii desavarsit, cum El este Desavarsit, sfant cum El este Sfant, plin de dragoste pentru ca El este Dragoste, de ce vezi tu in asta un deziderat asa greu de atins?

Si apropos` cel care se considera nevrednic a-I desface cureaua incaltamintei nu a cunoscut lucrarea mantuitoare a harului lui Hristos, in sensul de a beneficia de ea. Ioan Botezatorul, caci despre el este vorba, este ultimul dintre profetii Vechiului Legamant si are calitatea de "prieten" al mirelui, nu de "mireasa" a Lui.

De aceea Domnul Iisus spune despre el:

"Va spun ca dintre cei nascuti din femei, nu este niciunul mai mare decat Ioan Botezatorul. Totusi, cel mai mic in Imparatia lui Dumnezeu, este mai mare decat el." (Luc.7:28)

"Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii; cei fără minte dispreţuiesc înţelepciunea şi stăpânirea de sine." (Pilde 1:7)

"Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu şi priceperea este ştiinţa Celui Sfânt." (Pilde 9:10)

"33. Frica de Dumnezeu este învăţătură şi înţelepciune, iar smerenia trece înaintea măririi." (Pilde 15:33).

Tu unde te numeri, la cei fara frica?
Din motiv de desavarsire sau n-ai pus nici macar bazele?

Toate par usoare pentru cel care nici macar nu incearca.

Nu incurca borcanele.

Nu de frica de Dumnezeu am vorbit si vorbesc eu.

Caci eu unul, ucenic al lui Iisus Hristos, nu am frica de nimeni si de nimic. Nici de om si nici de diavol, ci numai de Unul Singur, Dumnezeu.

"Nu va temeti de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeti-va mai degraba de Cel ce poate sa piarda si sufletul si trupul in gheena." (Mat.10:28)

Cred ca este important si mediul in care va petreceti cea mai mare parte a timpului. Eu am constatat ca oamenii sunt indiferenti fata de religie, nu vor sa afle mai mult, nu ii intereseaza. Sunt atat de prinsi in cele lumesti, incat lucrurile duhovnicesti nu exista in agenda lor. Este trist acest lucru, arata cat de mult ne-am indepartat de Adevar. In legatura cu prozelitismul sectelor, il gasesc sufocant, agasant, nu imi place stilul acesta insistent. Dumnezeu ne asteapta, depinde de noi daca dorim sa facem macar un pas spre El. Cine va cauta sincer sa il afle pe Dumnezeu, sa Il descopere, Il va afla. Nu putem sa stim ce va fi in viitor, dar important nu este numarul ci crestinii sa traiasca cu adevarat dupa legea lui Dumnezeu.

Ah, dar ce ti-au facut? :17: :1:

Adevarat! Cu o populatie declarata majoritar crestina Romania se vrea a fi o tara in care domneste Legea lui Dumnezeu.

Oare???

Eu unul n-am crezut si nu cred asta, caci nu statisticile marturisesc despre noi ca suntem copii ai Lui Dumnezeu ci Cartea Vietii Mielului.

De aceea, cand spunem ca suntem crestini sa stam mai bine stramb si sa (ne)judecam drept daca suntem in adevar in Voia Lui, daca implinim in noi Legea Lui.

"Nu oricine-Mi zice: "Doamne, Doamne!" va intra in Imparatia cerurilor, ci cel ce face voia Tatalui Meu care este in ceruri." (Mat.7:21)

care este scopul dvs aici pe forum..? n-aș vrea să vă interpelez cerându-vă detalii cu privire la cele spuse...

Sa-L fac cunoscut pe Hristos si Cuvantul Lui.

Cui? Negresit, cei ce sunt din Dumnezeu, asculta Cuvantul lui Dumnezeu.

Ce noroc avem cu ucenicul! Altfel, cine ne evangheliza pe noi?

Mihnea, nu cei sanatosi au nevoie de doctor...

să înțeleg că dvs sunteți genul de epistolar care încearcă să-și reliefeze paroxismul preconizându-și dihotomia față de adevăr și credință...:39:

n-aș putea decât să-i compătimesc pe cei care apartin dintru aceași tagmă...

Nu stiu despre ce vorbesti.

Dar daca ii compatimesti pe acestia atunci fa-ti datoria pana la capat si roaga-te pentru ei.

mi se pare ceva etic din partea unuia care încearcă să theologhisească
manifestându-și raționamentul(hazardat) doar doar s-o găsi vreun rătăcit care să i se alăture...

Aici e vorba despre crestinii ortodocsi, nu despre cei ce apartin altor culte.

Problema cu credinta nu cred ca este recenta, ci este de dinainte de comunism. Cum zice Pr.Arsenie Boca, prezentul este viitorul trecutului.

Romanii ar putea lua exemplu de la greci, care sunt f.credinciosi, se si simte cand mergi in Grecia ca este o tara sfanta, nu au atatea secte, sunt uniti, nu le e rusine cu neamul lor etc.. Si de la sarbi putem lua exemplu, care refuza vehement intrarea in UE si apara cum pot ei mai bine neamul si credinta ortodoxa.

Romani ortodocsi inca mai sunt, chiar daca nu ii stim noi. Iar cei care momentan sunt inca necredinciosi, au toate sansele sa devina credinciosi, asa cum au fost atatea cazuri. Vorba aceea, speranta moare ultima. Noi avem datoria sa ne rugam ptr.neamul nostru, sa se reintoarca la credinta si la legile stramosesti. In loc sa ne plangem de mila, ar trebui sa punem osul la treaba. Din vina noastra, a tuturor, numarul ortodocsilor se imputineaza.

Nu este etic ci crucial, pentru ca este vorba de viata si de moarte. Si nu mie sa mi se alature, ci pe Hristos Sa-l urmeze.

"Nu voi M-ati ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; si v-am randuit sa mergeti si sa aduceti rod, si roada voastra sa ramana, pentru ca orice veti cere de la Tatal, in Numele Meu, sa va dea." (Ioan.15:16)

??
 

[quote=Tomita;451109] eu nu o sa am niciodata [quote]

Cum adica nu o sa ai niciodata? De ce spui acest lucru?

NU deviati de la subiect !

Iertati, va rog.

Eu întâlnesc destul de des situaţii în care oamenii cred în Dumnezeu (în existenţa Lui), dar într-un fel personal, fără a merge la slujbele bisericii, fără a se spovedi/ împărtăşi etc. Chiar recent o prietenă îmi spunea că ea "are încredere în Dumnezeu" că "ne poate feri de tot răul". Mi s-a părut o exprimare hilară... una e să ai încredere şi alta să ai credinţă... Plus că ea nu ia în calcul necesitatea ca noi să "conlucrăm" cu Dumnezeu pentru a fi feriţi de rele, prin voinţa noastră de a părăsi păcatul... Aşa gândesc eu, dar nu am putut să intru într-o discuţie mai detaliată cu ea în acest sens, întrucât era foarte vehementă în a-şi apăra propriile opinii...

Eu traiesc cu acest sentiment de ani de zile,mai ales ca numai eu si cu tatal meu vitreg mai reprezentam ortodoxia in familie,deci...

In aceste vremuri suntem incercati ca argintul, spunea un duhovnic. Nu mai putem fi caldicei. Ori intelegem ce e Ortodoxia si o aparam in primul rand prin exemplul personal, ori alergam dupa avantaje materiale si , de dragul acestora, facem tot felul de compromisuri pentru a intra in gratiile unor persoane dubioase care ne pot influenta din aproape in aproape trairea credintei crestine ortodoxe.

Sa ne rugam sa avem curajul sa fim noi insine, sa avem pacea interioara, multumindu-ne cu mai putin, asa cum ne rugam in rugaciunea:
,,Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie. Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin”.

Sa avem curajul de a infrunta cuvintele urate ale celor care nu sunt de acord cu modul nostru de viata si de a ne asuma crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu in vederea mantuirii. Sa ne rugam lui Dumnezeu sa ne dea puterea si taria de a face alegerile cele bune in fiecare moment cand suntem ispititi sa facem cele neplacute lui Dumnezeu.

Sa nu uitam ca prieteniile rele strica naravuri bune. Sa nu acceptam sa ne imprietenim cu persoane care ne influenteaza negativ si care nu au ca reper credinta dreapta.

Am intalnit chiar persoane ortodoxe care pareau interesate de credinta, veneau la biserica, dar de cate ori aveau ocazia relativizau toate adevarurile crestine. Daca suntem nevoiti sa discutam cu asemenea persoane, e nevoie sa avem trezvie permanent, pentru a nu aproba ceea ce nu este de aprobat si pentru a nu sminti prin lipsa noastra de atitudine. Nu negam adevarurile Bisericii noastre de dragul unei prietenii, caci astfel, in loc sa-l atragem si pe prietenul nostru spre mantuire, ne lasam atrasi spre iad.

Sa ne cream un scut protector pentru astfel de situatii. Nu e bine sa ne avantam in discutii contradictorii cu membrii ai unor secte care vor sa-si propovaduiasca ereziile lor. Nu avem taria Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava pentru a face fata tuturor ispitelor care ne pot aparea in urma unor astfel de discutii.
Sfântul Ioan cel Nou -

Gravitate nu sta in cum sunt ceilalti, ci in cum suntem noi. Un sfant parinte spunea "dobandeste pacea si mii de oameni se vor mantui in jurul tau". Daca tinem seama de cuvintele parintelui, atunci e clar de ce sunt altfel cei din jurul nostru - pentru ca noi nu am dobandit pacea. Preocuparea noastra nu trebuie sa fie analiza semenilor, ci analiza noastra. Daca vrem sa existe judecata, atunci ea trebuie sa se rezume la noi.

Subscriu. Domnul sa te binecuvinteze!

Referitor la prieteni care nu sunt sau nu trăiesc ortodoxia aşa cum credem noi că ar trebui - eu una nu îmi pun obiectivul de a mă separa de ei. Pe de o parte aş rămâne foarte singură, pe de alta au şi ei părţi bune de care putem beneficia... Sunt de acord că nu este constructiv să intrăm în polemici cu asemenea oameni privind credinţa noastră, în schimb ne putem ruga pentru ei pentru a-i lumina Dumnezeu să meargă pe calea cea bună.
Este foarte posibil ca relaţiile cu ei să se termine "de la sine", nu ţin cu dinţii de ele, dar nici nu îi privesc ca pe nişte potenţiali duşmani.

Am găsit într-o carte recomandarea de a nu le spune celorlaţi sfaturile pe care le primim noi de la duhovnic, cel puţin nu toate, sau cele care ni se recomandă să le păstrăm pentru noi:

"Dacă spui altora înainte de vreme cele recomandate ţie rişti să le banalizezi; rişti ca ele nefiind înţelese de alţii, ca unele ce nu sînt date pentru ei în starea lor de acum, să le bagatelizeze şi să te facă şi pe tine să le micşorezi importanţa. Le vei putea descoperi cu folos pentru alţii după ce ai crescut tu prin împlinirea lor, ca să iradieze din tine forţa desăvîrşirii tale, la care ai fost ridicat din practicarea celor poruncite ţie. Dar şi după ce au crescut ei la putinţa de-a le împlini. De aceea Hristos putea spune lucruri tari altora, dar le interzicea să le comunice mai departe înainte de a se fi ridicat ei înşişi la puterea de
a le exemplifica prin viaţa lor"

Cu adevarat Fericit de Hristos a fost acest Augustin, cata vreme intelepciunea Invatatorului sau, s-a revelat in el.

On topic:
Frustrarea apare cand gandim despre ceea ce trebuie sa facem dar piere indata atunci cand am faptuit.

Citatul este din Filocalia 11 (din notele de subsol)...

Ai dreptate, nu vreau sa judec, doar va spuneam şi vouă ce "mi se întâmplă"...

Or fi poate nationalisti, or fi poate piosi, evlavia e deja altceva.
Stai sa vezi ce partid castiga alegerile, unul "nationalist" sau pro-UE.

Omul de la care a pornit discutia despre frica, vorbea de frica de neoprotestanti.

Nu cred ca se referea la faptul ca o sa vina in plina noapte si o sa-i taie gatul ci de faptul ca ar putea sa-l traga de pe calea mantuirii.

Adica, parafranzand oarecum citatul tau, pot sa-i piarda si sufletul si trupul (in iad).

Mai pe scurt prozelitism penticostal/neoprotestant sub umbrela ecumenismului. Pentru ca fiecare poate propovadui doar ceea ce crede, ce a invatat din cultul sau. Noi ortodocsii propovaduim drepta credinta, altii invataturi gresite, in cazul de fata rataciri penticostale, neadevaruri despre divinitate.

... Si rau fac, vor da socoteala pentru asta.

Autorul topicului este intristat de tot mai putina credinciosie intre cei ce-si spun ortodocsi. Si ii dau dreptate, numai aruncand o privire pe forumul acesta. Sa vin cu exemple? Nu o voi face, caci iar intra Ioana pe privat... ;-)

By the way...

1) Eu nu fac prozelitism penticostal - pentru ca nu ma consider penticostal mai mult decat ma consider a fi crestin;

2) Ecumenismul de care sunt acuzat nu imbraca forma pe care o intelegeti cei mai multi - aceea de impreuna-slujire, ci a unei unitati in Hristos, unitate in El, in dragostea Lui;

3) Nu am propovaduit niciodata neadevaruri despre divinitate;

4) Singurul Adevar pe care il (re)cunosc este Hristos si pe El revelat in Cuvantul Sau - Biblia.

Nu am avut, cred ca tot timpul am fost asa.

„ Noi nu ne mai închinăm, fiindcă nu mai credem. Sufletele noastre nu mai au nevoie de mîngîiere; inimile noastre nu mai au nevoie de tărie, fiindcă sînt de piatră, şi din piatra aceasta scăpărăm scînteile liberei-cugetări, noi românii foşti ortodocşi, cari sîntem mai deştepţi, mai luminaţi, mai mîndri, mai puternici decît toate neamurile lumii. (…)
Închine-se nerozii.

Filozofia noastră se pune mai presus de nevoile închinăciunii.
Clopotele – zgomot!
Icoanele – fleacuri!
Credinţa – moft!
Închiză-se bisericile, surpă-se zidurile lor!
Părinţii noştri cari le-au zidit erau nişte barbari, nişte primitivi, fără nici o cultură serioasă; ei nu aveau spiritual de examen. Noi sîntem oameni moderni. Măture-se dărîmăturile bisericilor, ca să se deschidă locuri largi, pieţe vaste, pe cari, după cerinţele progresului, să se zidească oteluri măreţe şi cluburi politice, teatre de varietăţi şi burse de comerţ! Şi nu care cumva să-ndrăznească a ridica glasul cineva! În cazul cel mai bun pentru dînsul, ar fi un om ridicul. E destul că biserica e tolerată.

Un slujitor al altarului cînd stetea sub loviturile unei cumplite prigoniri, unei năpăstuiri strigătoare la cer, izgonit şi maltratat ca odinioară Sf. Ignaţius al Constantinopolului, mi-a spus cu adînc amar
– Nu le e frică, fiule, de bătaia lui Dumnezeu?
– Nu, părinte, i-am răspuns; nu e frică nimănui de bătaia cui nu crede că este. Ai uitat că ai a face cu o lume care nu crede în Dumnezeu? cu o lume căreia nu i-a fost frică să prefacă în puşcării locaşurile sfinte, închinate credinţei străbune, unde zac osăminte de măreţi voievozi?
Se va schimba lumea noastră românească?
Va mai vrea Dumnezeu s-o reîntoarcă la dînsul?
Dumnezeu ştie.“

I.L. Caragiale, în Opere, vol. IV,1938