???
 

Eu pot sa alin o viata de om aflata in mare suferinta, presarand pacate in ea.

O fac sau nu?

Poate ca in acest articol vei afla raspunsul.


www.crestinortodox.ro/editoriale/suferinta-incercare-70310.html

Ceva detalii...?

suferinta persoanei respective e MARE, are VECHIME, il MACINA, depaseste limitele normale

Eu pot s-o alin transferandu-i cateva din pacatele mele care i-ar indulci temporar viata

N-am mai ajunge la Impartasanie o vreme, dar am fi mai linistiti pe pamant.

si eu am pacatuit si m-am rugat contra voii lui Dumnezeu ca sa salvez sufletul unei persoane..... si am reusit.... dar nu stiu daca o sa fiu iertat asa usor...... cert este ca a meritat.... persoana este bine, dar inca nu este toatl indepartata de ispita si de rau..... Doamne ajuta!!!

ce inca ma opreste este frica de momentul acela de luciditate in care

m-as uita la el, as vedea ca este mai linistit, mai bucuros, mai puternic dar, amandoi fiind mai departe putin de Dumnezeu,

as ramane fara raspuns in fata intrebarii: CE AI FACUT?

ne-ar ajuta mai mult daca ai da cateva detalii...... nu poate nimeni sa isi dea cu parerea doar la ceea ce ai spus..... Doamne ajuta!!!!

daca tot crezi, crede pana la capat.
voia lui Dumnezeu nu era pierderea respectivului suflet.
poate ca scopul era ca tu sa ajungi sa te rogi pentru el.

da, domnule dumitru.... asta am vazut si eu dupa ceva timp..... doar ca atunci, insasi persoana pe care ma chinuiam sa o ajut imi spunea ca o fac in zadar..... dar nu m-am lasat deznadajduit.... doar ca rugaciunea pentru acea persoana mi-a adus mie chinuri groaznice, si ispite mult mai mari.... dar a trecut.... totul trece..... Doamne ajuta!!!

Dar unii dintre voi nu sunt în stare să găsească și un titlu adecvat? Nu e prima dată când văd semne de întrebare, un cuvânt și puncte de suspensie, o întrebare neterminată etc.
Dacă un om e în suferință, ajută-l cât poți și cum poți. Ajungeți să vedeți păcat și în bine.

Urmaresti sa pastrezi "curatia" ajutorului, te opresti cand banuiesti ca poate incepe pacatul sau inaintezi in virtutea faptului ca intentia ta este "sa-l ajuti"?

Scuze
 

Probabil va referiti la mine, la raspunsul meu scurt, cu semn de intrebare, dar insusi titlul topicului este format din trei semne de intrebare.
Am cerut cateva detalii [daca se pot da, bineinteles], ceea ce a favut si Mtcrysty17, ca sa poata fi ajutata cu niste raspunsuri.
Doamne ajuta !

Detaliile sunt inutile pentru ca nu poti transpune 2 fiinte umane complet in cuvinte, ca sa-i oferi date complete omului din fata ta. Poti sa-i oferi puncte de vedere, perspective subiective.

Mergand mai departe, va intreb pe toti, oameni dragi:

voi cand va aflati in dileme de genul acesta, in care nu stiti ce e bine IN FATA LUI DUMNEZEU care stie riscurile, vointele oamenilor, dorintele si tot ce inseamna viata voastra, ce faceti?

Ii cer sa ma lumineze in rugaciune insa n-am incredere ca duc o viata atat de curata incat sa mi se raspunda.
Vreau sa fac binele, dar nu stiu daca stiu sa-l aleg.
Ce faceti in dileme? Ascultati ce simtiti ca trebuie sa faceti? Sau faceti opusul sentimentelor voastre, stiind ca e posibil sa gresiti in lucrurile pe care le simtiti?

Nu m-am refeit la dvs. pentru că nu dvs. ați deschis topicul și i-ați pus titlul acesta. Titlurile acestea sunt tipice „jurnalismului galben” (pe scurt: stilul lui Dan Diaconescu) în care faptele sunt mult exagerate (Uluitor, fantastic, așa ceva n-ai mai văzut etc.) sau în care se oferă foarte puține informații tocmai pentru a atrage cât mai multe accesări, când colo articolul e din două paragrafe format din 4 fraze care se repetă și care nu spun nimic, de fapt. E un stil infect care a distrus întreaga presă din România. Jurnalismul înseamnă investigații, istorie, paralele pentru a oferi o imagine obiectivă și de ansamblu.

Cam așa și cu topicul acesta. Titlul nu spune nimic, mesajul nu oferă aproape niciun detaliu.. la cât mai multe accesări.

Nu e nevoie de viața celor două persoane, ci de câteva detalii concrete: o persoană are nevoie de ajutor (descrieți situația) și o altă persoană poate să o ajute (descrieți ce fel de ajutor). Și apoi un creștin vă poate spune dacă e „bine” sau nu. Pentru că ajutor poate să însemne și uciderea altei persoane.



Deci dvs. credeți că persoana respectivă se află într-o situație grea „că așa e voia lui Dumnezeu” și dvs. vă temeți s-o ajutați de teamă să nu puneți voia dvs. mai presus de cea a lui Dumnezeu?

Cu duhovnicul ai vorbit?

Cineva ma iubeste. Eu nu sunt in masura sa-i raspund curat. Exista riscul de a-l duce la desfranare si alte pacate.

Daca decid sa-l ajut cu adevarat, sa ma alatur lui, desi sufleteste nu simt ca sunt capabila sa-i ofer sentimente curate, ce scuza am ca am adus pacate in viata lui?

Daca un om se cunoaste pe sine, stie de unde a pornit, cum se comporta, cam care sunt greselile pe care le poate face, are el scuze cand atrage si pe altcineva in aceeasi valtoare?

Si tot decizia asta m-ar pune pe mine "cap de lista" in raspunderea in fata lui Dumnezeu pentru ca desi am stiut ca el are credinta, ca este apropiat de Dumnezeu, ca duce o viata cat de cat curata si am stiut de la inceput si cam ce pot si cum sunt, totusi am decis "sa-l ajut" atragandu-l intr-o viata "linistita, fara multe tulburari", dar seaca si mai departata de Dumnezeu. Raspunderea depaseste limitele omenesti pentru ca aduci pacatul in viata altcuiva, mai ales a unui crestin ortodox. Ca eu fac pacate in continuare, ca eu nu sunt stapana pe mine..ok, treaba mea, pentru mine raspund ca n-am incotro, dar sa aduc si pe altii la pacat... miseleste, profitand de slabiciunile lor, mi se pare cumplit de dus in viata asta. Sa ne fereasca Dumnezeu!

P.S. pentru el ar insemna enorm sa si gaseasca perechea, viata lui s-ar schimba in bine si ar fi mai fericit, mai implinit sufleteste.

Iată, din nou, o dilemă care pare a fi generată de neîmpăcarea minţii cu inima, a simţirii cu gândirea. Asta ni se întâmplă tuturor, arătându-ne că suntem încă nevindecaţi de păcat. Aşa stând lucrurile, e evident că nu putem noi să vindecăm pe altcineva. Suntem ispitiţi uneori să dăm mai mult decât putem, din dragoste sau milă, justificându-ne prin faptul că dragostea n-are limite şi curăţeşte orice act.
După puţin timp, însă, vom constata că dragostea noastră e limitată, nestatornică, nedeplină, amestecată cu tot felul de patimi egoiste, un amestec de lumină şi întuneric.

Pentru astfel de situaţii cred că trebuie să luăm în considerare experienţa Bisericii, care a formulat de-a lungul vremurilor nişte dreptare, nişte limite între care dacă ne mişcăm, nu vom cădea în păcat. Căci trebuie să fie clar că nu putem ajuta pe cineva păcătuind, aceasta fiind o înşelare. Păcatul e ceea ce ne depărtează de harul lui Dumnezeu, singurul care este bun şi care poate vindeca, ajuta pe cineva.

Deci dacă felul în care consideri că trebuie să ajuţi este socotit păcat de Biserică, atunci nu e de la Dumnezeu şi nu trebuie să-i dai curs.
În plus, sfatul unui duhovnic pentru situaţia concretă de viaţă e foarte important.

Toate pana la pacat (zic eu) chiar nu mai sunt alte solutii la aceste probleme, poate sf Maslu, spovedanie, nu cred ca desfranarea ajuta la ceva, poate ajuta pe moment dar dupa...? Luati legatura cu duhovnicul.
Doamne ajuta!
Bucurie multa.

Ma tem ca stiti care e voia lui Dumnezeu, de vreme ce stiti ca practicarea acelui"bine" v-ar opri pe amandoi de la sfanta Impartasanie.
Nu poti sa ii faceti un bine unui om adaugandu-i un paca pe suflet si lipsindu-l de cel mai mare bine Sfanta Impartasanie!
Fratilor, pacatul nu a adus niciodata nimic bun! Din contra, inlaturand mirosul dulceag pe care il emana ramane un miros a putred, a stricat! Miroase a mortaciune.

sa va dau un exemplu: pretenul meu, trece printr-o stare sufleteasca tare grea si s-ar consola, de fapt chiar i-as face o mare bucurie daca m-as culca cu el! Acum, ascult de Hristos sau de dorinta prietenului meu deprimat?

Caz 2
partenerul, afland ca sunt insarcinata face o depresie urata.Nu e in stare sa creasca un copil.Imi cere sa il avortez, ca doar asa si-ar recapata echilibrul emotional.Iar intreb: Ascult de Hristos si fac cum ma invata el sau fac voia partenerului, ptr a nu-i mai aduce amaraciune, ci din contra a-l ajuta sa iasa din starea sta, a-i face o bucurie?

Si lista poate continua, dar ma opresc aici.
Fratilor, nu va lasati amagiti de satana, care va indeamna sa faceti pacatul cu scopul de a face un bine. Mai ales cand sunteti constienti ca e un pacat opritor de la Sfanta Impartasanie!

pacatul nu naste vartute, cum mizeria nu naste curatie!
Hai s-o luam step by step. Ceea ce urmeaza sa fac, "binele" reprezinta un pacat din punctul de vedere al Bisericii. daca da, renunta la el- e inselare draceasca.
Daca nu, treci la intrebarea 2.
Daca prin "binele " pe care il fac, ii aduc vreun serviciu real persoanei in cauza?(ea poate are nevoie de o farfurie de mancare si eu ii duc o haina).
Daca totusi constiinta, care e un felinar strasnic lumineaza si imi da semne ca ceva nu ar fi bine, merg si intreb un duhovnic cu randuiala, caruia ii explic clar situatia si ajutorul pe care vreau sa-l ofer.
Daca nu e nici pacat, nici constiinta nu imi zice nimic, si duhovnicul imi da unda verde, Domnul sa te lumineze si sa faci binele care ii este de folos spre mantuire aproapelui tau!

Mai mult este deja cadere. Altfel cum?
Oare nu e evident?....

Ar mai fi insa o mica dilema: cum e cu banuitul? Ca de banuit, multi banuiesc multe (de pilda persoanele suspicioase si neincrezatoare, mizantropii et. comp. sunt mari mesteri in banuieli)...

Dar ce putem face cand avem o banuiala?
Sa angajam un detectiv particular....:)
Sa spionam, sa intindem curse, sa provocam (era o doamna pe aici pe forum care ii punea sub nas pachetul de tigari sotului care incerca sa se lase de fumat...) si sa lovim in punctele slabe, doar-doar o pica prostu in pacat si ne va confirma banuielile (ca el e slab si prost si murdar, un desfranat jegos, iar eu sunt o doamna curata si adevarata, plina de virtuti si afierosita Domnului, mireasa...).
Sa ne facem viata un calvar mizind totul in directia banuielii. Iar la sfarsit sa culegem triumfatori roadele si sa exclamam plini de sine: STIAM EU! (pai cum sa nu stii, din moment ce ai facut totul ca sa iasa ceea ce de fapt doreai, in inima ta urata, bolnava, intunecata).

Sau, daca suntem cat de cat zdraveni la minte, sa expunem cu tact, cu tandrete, cu delicatete banuiala si sa ascultam ce are de spus celalalt om, semenul nostru. Iar daca avem banuiala ca minte, iarasi mai avem o sansa: sa ne spovedim si sa ne rugam lui Dumnezeu sa il miluiasca pe semenul nostru, sa il insanatoseasca. Si sa ajutam si noi la aceasta.

Altfel cum?

Si tot mai e o dilema: cum adica "poate incepe pacatul"? Pai e destul de clar cum e cu pacatul. Ma rog, cine e in serios prin Biserica, cine nu se fatzaie pe-acolo de moda, stie foarte bine cam cum e cu pacatul. Ca doar are practica spovadei!

Din pacate, din cate am priceput pana azi despre mine si alti oameni, noi cautam adeseori sa scornim teorii dragutze, intrebari, cugetari psihofilosofizante si alte abrambureli, istetele si mieroase, pentru a slaloma printre subtilele sau mai apasatele intepaturi ale constiintei proprii, pentru a fenta simtul (si asa pervertit) al pacatului, adica pe scurt: cerem permisiunea de a pacatui grosolan. Ca sa avem o scuza.
Or, se stie din popor ca: nu se poate si cu..... si cu sufletul in rai. Sau, mai din topor, adica de la Cuvantul: nu putem sluji si lui Dumnezeu si lui mamona.
Dar noua ne place sa intindem laturi in care sa plutim, cadaverici si sa ii tragem si pe ceilalti.
Asa suntem noi.
Dumnezeu sa ne miluiasca si sa ne lumineze intru pocainta!

Mai ramane intrebarea:

daca din mandrie ma opresc de la a-l ajuta pe un frate.

Daca am birui impreuna dorinta mea de desfranare si astfel am fi bine amandoi?

Si cu asta sper sa fi spus toate datele corecte.

Nu am dat multe date despre el, dar el are o situatie trista, atat sociala cat si sufleteasca.
M-as putea pune "in folosul lui", sa incerc sa dau tot ce pot pentru zidirea lui, mai ales ca el ma iubeste, dar... riscurile de care spuneam anterior inca ma opresc.

Bine, sa spnem ca incerc sa-l ajut... daca esuez si el ramane mai suparat decat la inceput, ce ma fac? Daca nu reusesc sa-l iubesc?

Daca as sti ce e bine in fata lui Dumnezeu, aia as face, oricat si orice m-ar costa (pana si sa spunem ca revin la pacate mai vechi, pana si sa fac lucruri pe care nu simt nevoia sa le fac) nu ar conta daca se transforma cumva totul spre zidirea sufleteasca a noastra.

Cam asta e dilema care ma chinuie si daca nu stiu judeca si mi-e frica, habar nu am ce e mai bine.

Mandria nu te opreste de la impartasit.

Cine poate crede are o viata atat de curata incat sa merite sa i se raspunda? Daca ar fi valabil criteriul asta (de FALSA SMERENIE SI MARE TRUFIE SI VICLENIE) nu s-ar mai ruga nimeni. In nici un caz nu s-ar mai ruga curvele, curvarii, betivii, drogatii, criminalii, hotii, perversii de toate genurile etc. Asta voiti? Sa nu ne mai rugam pe motiv ca nu suntem inca sfinti? Rugati-va, om al lui Dumnezeu si poate veti capata sfintenia intr-o zi si atunci va veti ruga si pentru noi astilalti, pacatosii si nevrednicii... Rugati-va!
Stim sa alegem binele in masura in care cunoastem poruncile Domnului si avem o farima de onestitate in raport cu noi insine. Dar daca suntem vicleni fata de propria constiinta, fireste ca ne prefacem ca nu stim care-i alegerea buna. Pofte multe si ascunse, alegeri perfide... Iata iadul.
Ce sa face, in dileme? Dilemam...
Adica: ne rugam, postim, ne spovedim, intrebam, ne dezvaluim TOT universul dilemei, avem rabdare, citim, cugetam, meditam, muncim, iubim, traim. Ce sa facem altceva?
Ducem o viata omeneasca, in duh crestin si incercam sa nu pacatuim prea mult. Asta facem.
Si facem rabdare, rabdare, rabdare...
Dar e greu. Stiu. Tuturor ne e greu, de cand lumea asta cazuta.
Domnul sa ne miluiasca! AMIN+

Pui prea multe intrebari dintr-odata... Dar e de inteles, ai nevoie sa iti deschizi sufletul, ok, iarta-ma.
Uite, ma voi limita sa iti raspund, cu totul convins si hotarat, doar la prima intrebare: cauta sa biruiesti singura dorinta ta de desfranare. Alta cale buna nu este. Fa asta! E mare lucru daca duci aceasta lupta! Fa asta si e tare frumos. Si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vei birui.
Biruieste prin nevointa ta si cu ajutorul Domnului dorinta ta de desfranare! AMIN! AMIN! AMIN!

Fiind post, chiar daca ati fi casatoriti, ar trebui sa va abtineti de la relatii intime.

Asadar, poti sa-i propui prietenului sa tineti cu pace postul, sa va rugati pentru izbavirea de ispita si sa luati decizii dupa terminarea postului. Deznadejdea este de la diavol. Pana atunci examinezi cu luciditate situatia si analizezi mai bine daca se cuvine sa te implici in aceasta relatie. Milostenie se face cu bani, cu imbracaminte, cu o vorba buna, dar nu cu propriul trup.

Daca va iubiti si vreti sa va casatoriti, atunci e altceva. Mergi la duhovnic, cautati-va nasi care sa va cunune si vietuiti dupa legea crestineasca. Atunci nu-ti mai este teama nici daca ramai insarcinata.

Se pune problema sa ne asumam si responsabilitati, sa ne luam crucea casatoriei si s-o ducem crestineste, astfel incat casatoria sa fie o cale de mantuire pentru amandoi sotii. Iar in vederea intemeierii unei familii crestine, e bine sa ceri sfatul duhovnicului si sa te rogi sa te protejeze Dumnezeu cum stie si cum poate.

Of, of!
In afara de bunele sfaturi primite, as mai adauga si eu un gand: cateodata ne amagim singuri, crezand ca facem ce facem pentru binele cuiva, cand, de fapt, dorim doar sa ne satisfacem o placere egoista. Altdata, credem ca ii putem ajuta pe toti sa isi depaseasca probleme si ca noi avem solutia pentru ei, cand, de fapt, nu le putem fi de folos mai mult decat cu o rugaciune.


Sincer, si eu cred ca ar trebui sa iti rezolvi problema asta fara el, doar cu ajutorul Domnului si al duhovnicului, prin post si rugaciune. Nu il adanci si mai tare in suferinta, impingandu-l in ispite si in pacat! Un barbat se lupta mult mai greu cu ispita asta.

Eu zic sa o lasati balta
Ca daca a-ti iubi cu adevarat,nu a-ti mai cantari atat.
Dar daca deja va puneti atatea intrebari ,inseamna ca nu il iubiti ,ci doar va e mila de el cumva.
Mai bine sa pacatuiti,decat sa faceti ceva din calcul.
Ceva in genul pasajului :"O daca a-ti fi reci sau fierbinti.Dar pt ca sunteti caldicei..."
Deci mai bine priviti-l ca un prieten, si incercati pe alte cai sa il ajutati,si nu devenindu-i iubita,daca inima nu va spune acest lucru.Iar daca va spune cumva,intotdeauna sa o ascultati. Si aveti incredere,ca Dzeu va va calauzi ,chiar si in cele mai periculoase prapastii

Nu am mai auzit de asa o sintagma,a iubirii trupesti ca pe un"ajutor" insa in fiecare zi mai auzi ceva nou,astfel incat sunt deschisa catre tot felul de idei...Ce sa zic?

Cred ca impulsul egoist de "a va simti bine" a venit impachetat dragut in ambalajul umanitar al sexului ca terapie,ajutor,voluntariat si alte sinonime pe masura.

De unde stiti dvs ca aceasta actiune il va "ajuta"pe prietenul/amicul dvs?
Adica din ce situatie il ajuta?Nu ii este bine acum?
Va cerut el sa faceti milostenie cu trupul dvs? V-a dat de inteles ca se sinucide daca nu aveti dragoste trupeasca?

Ma scuzati,ca am probleme in a intelege pe deplin aceasta dilema/idee???
Sau este cumva un troll?

este clar troll

O, strasnica invatatura! De maine ma apuc de exersat. Multumesc, maestre! Ai fost atat de bun ca ne-ai luminat si pe noi.

........:))

Nebunia de o secunda mai presus ca orice norma morala.

Mesajul generatiei pro(s)Tv.

Nu degeaba petrecem timp pe forum crestin, ne zidim foarte si pe altii la fel.

Si ce te face sa crezi ca tu esti solutia la problemele lui si nu un refugiu pentru alealalte N probleme pe care le are?

Indruma-l frumusel spre biserica daca e credincios, iar daca nu e si nu vrea, atunci esti clar depasita de situatie si nu e cazul sa te inhami la chestii care te depasesc ca aici toata lumea termina prost: si ajutatul si ajutatorul.

Risti sa ajungi intr-o relatie de concubinaj de ani de zile intrebandu-te mereu daca are de gand sa te ia de nevasta sau sa-ti faca un copil.
Dar sigur, te iubeste.

Ti-ai pus intrebarea daca poti sa-l iubesti - e clar ca nu-l cunosti cine stie cat si sa cedezi doar din mila + atractie fizica nu e cel mai stralucit mod de a incepe o relatie.

Puteti incerca sa fiti doar prieteni pentru inceput, dar poti?
Ca daca nu, iar ne intoarcem la partea cu situatia care te depaseste si atunci poate ar fi mai bine sa-ti gasesti ceva dupa puterile tale si care nu trebuie neaparat sa aiba un sfarsit prost atat de predictibil.

Viata nu e usoara si in doi oameni care nu se armonizeaza si nu se iubesc sincer si profund ci doar conjuctural e de doua ori mai grea.

Si nu, doar daca iubeste unul, nu e suficient decat daca poate, e Sfant.

Va multumesc din suflet tuturor pentru pareri, sfaturi, cuvinte de sprijin, pentru grija.

Concluzia mea sufleteasca e ca ma voi ruga lui Dumnezeu sa ne ajute - fie sa il iubesc pe baiatul asta cu adevarat, exact asa cum simte nevoia sa fie iubit, fie sa isi gaseasca cat mai repede perechea mult dorita. Oricum va fi, tot bine va fi.

Doamne ajuta!

Va multumesc inca o data.

Cum merge cu exersatul ? :)
Pai si a sta cu un baiat din calcul ,asa cum era tema acelui post,nu e oare un pacat si mai mare? A trai o viata fara iubire ,nu e oare cel mai grozav pacat,impotriva ta insuti si a celuilalt? Macar pacatuind trupeste ,mai ai o sansa sa te trezesti.Asa cum si desfranata a fost iertata ,pentru multa sa iubire.
Dar pacatul impotriva bucuriei de a trai,raceala, traiul din datorie cu cineva pentru care nu simti ,puse mai presus de bucuria simpla de a trai cu o persoana iubita,este ca o moarte lenta, mult mai greu de suportat.
Insa ce ma pot astepta de la cei care judeca doar dupa aparentele cuvintelor ,care urasc pacatul mai mult decat indragesc iubirea ...

Domnule drag, vad ca sunteti preocupat de iubire. Bun lucru, socotesc. Felicitari!
Va rog insa sa luati in calcul un lucru dureros de adevarat: eu nu ma pricep la dragoste.
Abia de iau primele lectii de despatimire si nazuiesc catre mila Domnului pentru un strop de pocainta.
Ca urmare, daca asteptati sa discutam despre iubire, nu pot decat sa ma declar neputincios si sa va invit, in schimb, la o perioada de rugaciune, individuala si in Biserica, pentru iertarea pacatelor.
Dumnezeu sa va daruiasca Dragostea toata!

"Domnul" respectiv , este preocupat ( obsedat ) de sex , caci de iubire , draga frate Ioane , tot vorbim pe acest forum , si sunt convins ca tu cunosti la ce fac referire ! "Domnul" respectiv are "preocupari" ciudate , precum si interpretarile lui difera in functie de starea frustrarlor ce il apasa , dar de aici in a acuza ca nu cunoastem sexul si nu-l identificam cu insasi iubirea , e cale luuunga ! De aici porneste mai tot "balamucul " in a indemna la iubire trupeasca , spaland un pacat cu un altul , facand o ciulama din credinta si viata noastra , un amestec nedorit de lumina si intuneric , incercand a fi slugi credincioase la doi stapani , ori asta nu se poate in vecii , vecilor ! Amin !

Pai incercati sa intelegeti pe altii,sa va puneti in locul lor.
Pe fata aceea care a cerut ajutorul ,sau pe altii. E simplu.
Toate lucrurile sunt legate intre ele. Pina la experiente foarte avansate ,pina la a va chinui in pocainta,care inca nu va e proprie, de ce nu va folositi de acest ajutor ,care tot de Dumnezeu e lasat. Iubirea nu e ceva optional,nu e nici ceva imposibil. Chiar daca nu o fii iubirea aia perfecta din carti ,totusi ,puteti incerca gesturi simple fata de altii,adica sa va implicati mai mult.Asta nu va impiedica nici la pocainta,nici nu e ceva extraordinar de abstract. Dar nu puteti ajunge la pocainta fara iubire ,nu aveti cum sa le separati.

Noi intelegem, Iustin, caci poate ca am trecut si noi pe acolo.
Insa trebuie sa intelegeti ca pacatul este pacat si punct. Iar pacatul aduce moartea. Ne poti crede pe cuvant sau te poti afunda plin de dragoste in mocirla pana la gat ca sa te convingi, dar atunci s-ar putea sa fie prea tarziu ca sa mai poti iesi.