Dificultati de integrare in comunitatea ortodoxa
 

Fratilor si surorilor,
am deschis acest topic deoarece un bun prieten al meu, poate si al vostru, nazuieste sa se converteasca la Ortodoxie (daca ma exprim corect) si intampina mari dificultati in relatiile cu ceilalti credinciosi.
Asa cum il cunosc, prietenul meu e un om cu adevarat dornic sa fie un bun crestin. Sunt sigur ca Il iubeste sincer pe Domnul, ca iubeste frumusetea slujbelor noastre, ca a gasit in Sfintii Parinti si in preotii nostri indrumatorii adevarati pentru o viata in Hristos, pentru mantuire si desavarsire.
Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica.
Mi-a marturisit ca este trist...

Ma tem foarte pentru el! Deoarece a cunoscut si alte comunitati din alte confesiuni, ma tem sa nu devina prada unor nostalgii si sa se sminteasca.
Pana acum eu i-am impartasit dificultatile mele, uneori asemanatoare cu ale lui si l-am sfatuit sa aiba rabdare, deoarece procesul acomodarii se realizeaza treptat, nu spontan. Sa isi caute duhovnicul potrivit si sa nu forteze (firea lui e cu totul potrivnica spiritului de massa, conformismului tampit si habotniciei).
Cred ca acest om este intr-adevar un sincer cautator al lui Dumnezeu si as voi sa il ajutam sa se simta Acasa in comunitatea noastra.
Oare cum il putem ajuta?
Dumnezeu sa ne ajute!

P.S. Ma adresez in special userilor convertiti la Ortodoxie (de pilda lui N.Priceputu), poate ne vor impartasi din experienta si solutiile lor in impreuna-lucrarea cu Duhul Bisericii lui Hristos.

Acesta este un neajuns care şi pe mine mă doare de multă vreme. Când m-am apropiat eu de Biserică am avut şansa să cunosc biserica Sf. Silvestru, unde slujea Părintele Galeriu, care era un om cu multă dragoste, cultivând implicarea credincioşilor în viaţa Bisericii şi comuniunea frăţească. N-am fost eu vrednic, însă, poticnindu-mă în ale vieţii şi neapropiindu-mă suficient de ceilalţi, iar după trecerea părintelui la Domnul am căutat în alte parohii această comuniune.

Totuşi, n-am avut suficientă deschidere şi implicare, deşi am întâlnit preoţi care doreau şi ei să existe o legătură mai strânsă între enoriaşi. Un astfel de preot este Visarion Alexa, de la parohia Sf. Nicolae Militari.

Cu siguranţă, sunt şi mulţi alţii, dar trebuie aflaţi, chiar dacă nu sunt în parohia de lângă casă. Îmi vin în minte câteva nume: Părintele Gordon (de la o biserică de lângă liceul Gh. Lazăr), părintele Vasile Gavrilă (Biserica Rusă), părintele Ioan de la Biserica Icoanei.

Cine cunoaşte parohii mai active, unde există legătură frăţească, cred că ar fi bine să ni le spună, pentru că o comunitate de acest fel nu e niciodată prea mare.

În plus, cred că ar trebui să cultivăm şi noi mai mult legătura frăţească ce începe între noi pe acest forum, continuând-o în viaţa reală. Au fost câteva încercări timide de a ne întâlni. Ar trebui să le înmulţim, să fie lunare, de exemplu. Iar prilejuri binecuvântate de întâlnire cred că am găsi destule.

Uitându-mă în urmă, cel mai uşor cred că m-am integrat în comunităţile din şcoală, iar apoi serviciu. Poate pentru că aici aveam obiective comune pe termen scurt, pentru care este necesar să colaborăm, plus că la serviciu petrecem foarte mult timp.

Integrarea în familie se pare că nu prea mi-a reuşit, având în vedere că tata îmi reproşează, încă, faptul că mi-am dorit să mă separ cumva de ei şi să duc un alt fel de viaţă...

Integrarea în comunitatea ortodoxă (a bisericii pe care o frecventez) a durat câţiva ani (vreo 4 chiar!) Când am început să particip la Sfânta Liturghie în această biserică, mi-am dorit foarte mult să-i cunosc şi să stau de vorbă cu ceilalţi enoriaşi. Dar ceva nu se lega...
Apoi am avut o perioadă (de depresie) în care eram foarte speriată şi concentrată cumva pe trăirile proprii - simţeam că ei nu mă puteau ajuta, aşa că nici atunci nu s-a creat vreo legătură (cel puţin nu vizibilă), cu excepţia legăturii dintre mine şi părintele duhovnic.
Abia mai târziu o fată cam de vârsta mea m-a invitat în oraş şi aşa, încet-încet, am intrat în vorbă şi ne-am cunoscut. Apoi s-au creat diverse relaţii de prietenie, mergem împreună în scurte excursii, ne vizităm, vorbim etc.

Cum spuneam şi pe alt topic, se mai creează legături şi între noi, cei de pe forum :-)

Aşa că să nu deznădăjduim!

Roaga-te pentru el, pentru ca bunul Dumnezeu sa-i daruiasca bucurie in suflet si sa-i alunge mahnirea.


Poate nu a gasit o comunitate care sa-l primeasca cum trebuie. Cel mai ok ar fi sa mai caute si alte biserici si sa se stabileasca intr-una. Usor, in timp, se va forma o legatura intre el si comunitatea aceea.
In FIECARE biserica si in fiecare comunitate exista "bisericute", grupuri de oameni stransi uniti care isi impartasesc necazurile, bucuriile. Dar trebuie sa stea un timp intr-o comunitate.



Dar vezi tu, oarecum cred ca a inteles putin gresit duhovnicia Ortodoxa, avand probabil o experienta anterioara usor gresita; eu inteleg ca el se asteapta la un altfel de discurs, poate putin fatarnic, care nu o sa-l gaseasca in Ortodoxie. Incearca sa nu-l imbeti cu vise si cu promisiuni, pentru a nu sapa mai adang groapa dezamagirii.


Intr-o vedenie, Dumnezeu a descoperit unui pustnic urmatorul lucru: pe o mare involburata, erau multe barci cu ingeri. In apa erau multimi de oameni care se straduiau sa stea la suprafata, unii se inecau, altii se zbateau. Ingerii se straduiau sa-i ridice in barci, dar unii nu vroiau. Pe cei pe care il ridicau in barci ii duceau la mal, unde ii lasau sa se odihneasca, le dadeau de mancare, ii povatuiau bine, le dadeau un toiag si le aratau drumul pe care sa mearga.

Viata duhovniceasca ortodoxa nu este deloc asemanatoare cu mistica protestanta si nici cu cea catolica. Viata duhovniceasca ortodoxa este si o mica pustnicie in mijlocul lumii pe care trebuie sa si-o asume.


E posibil ca el sa-si doreasca mult acelasi discurs de: "frate si sora si Domnul Isus", discurs fals, plin de iubire falsa, dar pe care el l-a luat de bun si cu care s-a obisnuit.

Subscriu acestor afirmaţii. Se poate ca cele mai bune relaţii să fie cele create prin rugăciunea către Dumnezeu, pentru aproapele.
Apoi, mântuirea, viaţa aceasta "duhovnicească", deşi nu se realizează în izolare, vizează totuşi intimitatea noastră. Eu nu m-aş deschide dintr-o dată în faţa unei persoane pe care nu o cunosc prea bine, chiar dacă frecventăm aceeşi biserică sau comunitate.

Nu e obligatoriu să fie fals, nici nu este apanajul protestanţilor considerearea reală ca fraţi a celorlalţi creştini. Aşa vorbesc şi călugării, şi preoţii. Individualismul nu este o calitate a Ortodoxiei, ci o obişnuinţă mai recentă, neregăsită în Biserica de odinioară. Este nevoie şi de rugăciune particulară şi de asceză, dar este nevoie şi de comuniune.

Îmi amintesc că lipsa aceasta o sesiza şi Sorin Dumitrescu, exprimându-şi tristeţea că, atunci când ne împărtăşim, nu-l cunoaştem pe cel din faţa noastră şi pe cel din urmă.

Ne ducem şi ne întoarcem singuri la (de la) biserică, iar aceasta nu trebuie să fie aşa, pentru că acolo e doar începutul comuniunii euharistice; ea trebuie să continue în viaţă, Biserica nu e doar în biserică.

Individualismul a fost preluat din Apus, nu e propriu nu numai ortodoxiei, dar nici Rasaritului. Vedem ca in Rasarit, mergand pana in Orientul Indepartat, exista o comuniune, chiar fara sa fie crestini.
Daca cineva vine la ortodoxie trebuie sa vina in primul rand pentru Hristos. Cred ca cel mai bine e la inceput sa citeasca din vietile sfintilor, acolo gasim modele care ne intaresc.
La biserici de obicei se organizeaza pelerinaje la manastiri, cine vrea sa participe isi face si legaturi de prietenie. Sau participarea la actiuni caritabile, etc. De obicei cineva convertit la ortodoxie e mai bine privit, cu mai multa afectiune.

Este o problemă foarte delicată dar în acelaşi tmp cât se poate de reală accea a asimlării de către acei care fregventează o anumită biserică a unui converit sau a unui rătăcit care a făcut multe păcate iar într-o bună zi i s-a aprins în suflet dragostea pentru Hristos şi pentru biserică.

Dacă de regulă preotul prin lucrarea tainelor bisericii, are un comportament delicat şi binevoitor pentru unul ca acesta, mult mai greu (sau uneori deloc) cei care sunt "stâlpii" bisericii adică cei care vin acolo de când se ştiu şi sunt implicaţi în viaţa bisericii şi în acţiunile de întreţinere a acestul lăcaş îl vor adopta.

În majoritatea bisericilor ortodoxe sunt bisericuţe aşa cum s-a spus, sunt cei care se cred aproape sfinţi şi de care de multe ori şi preotul se teme, mai sunt şi pârâcioşi, mai sunt şi bârfitori(toare) sau unii care se tem să nu le ia cineva locul în sfântul altar, la pangar sau în strană. De multe ori unul nou venit (să zicem convertit) va fi acceptat foarte greu sau deloc. Vor spune: "ăsta(asta) a fost pocăit sau a s-a recăsătorit, sau a fost comunist sau ateu ori câte altele a mai fost...iar acum stă numai prin biserică şi mai vrea să fie şi bineprimit!"

Dacă însă ne vom gândi la felul cum l-au răstignit pe Iisus acei cărora le-a făcut numai bine, la chinurile la care au fost supuşi sfinţii sau la smerenia Maicii Domnului vom înţelege că ortodoxia este credinţa celui pe care nu-l bagă nimeni în seamă, nu-l laudă nimeni şi va spori cu fiecare zi în care a primit doar jjicniri, respingeri şi în cel mai bun caz indiferenţă.

Fratele tău penticostalul să citească din Sfinţii Părinţi, să înveţe răbdare în necazuri şi smerenia. Avându-le pe acestea va începe să înţeleagă de ce ortodoxia este credinţa cea adevărată.

Ha, Dorina, nu este penticostal, nici vorba!...
Topicul curge minunat, iar problema nu e pentru penticostali anume ci pentru dificultatile noastre reale din Biserica. Ne putem folosi fiecare de acest subiect. Asa sa ne ajute BUnul Dumnezeu!

asta ar trebui sa faca si "ucenicul".

Hm... acesta este un topic care ma pune pe ganduri. Citeam ceva frumos, dar trist, la par. Paraian, ca greseala cea mare in asezarea noastra sufleteasca este ca traim social in biserica si nu traim religios in societate.


Dupa parerea mea, schimbarea religiei / confesiunii nu ar trebui sa tina seama de elementul social. Adica, daca respectivul care doreste sa se converteasca, renunta din cauza ca nu gaseste o comunitate mai primitoare, hiba e la el. Nici nu ar fi de preferat sa se converteasca, daca l-ar atrage numai asta. Asa cum se spune si mai sus, la ortodoxie nu vii pentru oameni, ci pentru Hristos. E adevarat ca si noi trebuie sa facem eforturi, din partea noastra.


Iata un post de-al meu mai vechi despre aceasta problema:

"prealabil postat de glykys Vezi mesajul

Ce frumos spus!
Asa este, comuniunea in Biserica se face in rugaciune, in felul in care fiecare din cei prezenti se impartaseste de harul Sfantului Duh! Nu asa, ca merg cu omul din biserica la o cafea sau la o actiune caritabila - adica sunt bune si aceste actiuni, dar nu in asta sta comuniunea.

Eu merg intr-o biserica unde peste 80 la suta, daca nu si mai mult, din credinciosi sunt persoanele trecute de varsta de 60 de ani. La inceput, mi se pareau asa certarete si nelalocul lor, le vedeam ca se imbulzeau peste tot, cantau peste dascal, faceau observatii tuturor, se trezeau vorbind in timpul slujbei, o baba din fundul bisericii chiar mai atipeste pe scaun si cand se trezeste, tipa, indiferent de momentul slujbei: "Amiiiin!", alta racneste cand o apuca, fiind bolnava... Nu intelegeam deloc de ce bunicii mele ii placea asa de mult aici, ca doar intraseram in biserici cu oameni mai civilizati.

Ei, si de la o vreme, nu mi se mai pareau aceste babute necivilizate. Nu-i vorba, ca ele nu s-au schimbat deloc, se imbulzesc in continuare si se iau la harta, dar s-a schimbat perceptia mea asupra lor. In timp, am invatat sa le accept, sa le privesc partile bune (spre exemplu, cele mai multe sunt foarte evlavioase, le trece repede supararea, cea bolnava care racneste este foarte rusinata dupa ce ii trece criza, cea care atipeste pe scaun, dupa ce da pomelnicul, ii imbratiseaza si isi cere iertare de la toti din biserica pe langa care trece, spunand ca este batrana si nu mai stie cat o mai duce - adica lucruri pe care eu nu le vedeam inainte, ce, eu auzeam numai "Amiiiin" in cele mai nepotrivite momente).

M-am invatat cu ele si le accept asa cum sunt, chiar le simt lipsa, cand sunt in alta biserica. M-am dus la un hram la o biserica din centru si inainte de predica, la momentul in care se impartaseau preotii, s-au cantat colinde. Ma intreaba o doamna din spate (foarte civilizata, nu se foise deloc, nu se miscase, nu ma imbrancise, nimic): "S-a terminat slujba? Ca acum sunt colinde..." Pai babutele mele nu ar fi putut sa intrebe niciodata asa ceva, ca sunt foarte vigilente la tot ce misca, se vede si se aude.

Imi zice de 1 ianuarie o babuta: "Eu te iubesc pe tine". Poftim, nu stie cum ma cheama, nu stie unde stau, nu stie nimic depsre mine, doar ca vin la biserica si ca m-am nimerit de cateva ori langa ea - tin minte ca intr-una din aceste dati m-a rugat sa ii scriu o rugaciune, cu litere mari, sa o invete si ea, ca nu stie carte. Atata tot.

Si nu e de mirare ca adesea ii simt pe acesti oameni - pe care nu ii vad decat vreo doua ore duminica in biserica, cei mai multi dintre ei cu care poate ca nu am schimbat niciodata nici un cuvant si despre care nu stiu nimic altceva decat ca vin la biserica la care ma duc eu - mult mai apropiati sufleteste decat prieteni, colegi, oameni cu care petrec destule ore si despre care stiu cate in luna si in stele. Dar, fireste, la inceput nu era asa.

Anul acesta, la predica de Sf. Dumitru, Patriarhul a spus, printre multe altele, un cuvant care mie mi s-a parut extraordinar si pe care l-am tinut minte: fiind impresionat de multimea pelerinilor, in ciuda conditiilor nefavorabile, dar si de daruirea acestora, de faptul ca, in mijlocul acelor cozi uriase, se infiripau prietenii, ca oamenii se incurajau si se alinau unii pe altii, PF a spus ca aceasta este lucrarea sfintilor, ca ei sunt cei care fac din oameni necunoscuti prieteni.


Dar iata cum mi-au luat degetele pe tastatura pe dinafara, cand, de fapt, tot ceea ce doream era sa va impartasesc un articol despre comuniunea in biserica:
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...nii-69020.html "

Să luăm aminte!
(am selectat din mesajul lui glykys ceea ce am simţit şi eu că este adevărat)

Este adevărat că prin comuniune se înţelege mai mult decât socializare, comunicare şi ea se face prin intermediul Viţei ale cărei mlădiţe suntem.

Eu nu sunt o persoană extraordinar de sociabilă, aşa că uneori mă simt vinovată când alţii doresc să petreacă timp cu mine, iar eu nu vreau. Totuşi nu cred că strică să avem legături sociale cu oamenii din biserică, atât timp cât nu uităm pentru ce mergem la Sfânta Liturghie.

Ioan Cezar, iti aduci aminte ce scriai pe forum acum cateva luni, imediat dupa intalnirea noastra, a catorva forumisti, in casa ta?

La ce sa ma gandesc mai intai?

In rest, agreez foarte mult cuvantul tau aici. Exact asa vad si eu lucrurile, ca unul care am trait acest tip de insingurare (cand eram un pic prea pretentios, riguros si cu multe asteptari - a fost o etapa distincta, una de dubut, de familiarizare, ca sa spun asa) iar cu vremea am ajuns cam la aceleasi concluzii cu tine. Multumesc, Ana-Maria! (pentru ca experienta impartasita de tine o completeaza pe a mea)

Nu mai stiu cum te-ai exprimat, dar erai nemultumit ca nu simtisesi comuniune, pentru ca nu ne-am rugat impreuna... Nu ne-ai spus nimic atunci, dar ai scris pe forum, iar noi cred ca am fost tare nedumeriti sa citim asa ceva.
Uite aici postarile tale:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=8351&page=15
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=8351&page=16

Noi atunci am venit cu inima buna ca la un frate al nostru in necaz, ne-am bucurat, ne-am implicat, am vorbit, adica am facut, la scara microscopica, cateva dintre lucrurile pe care probabil ca se asteapta unii, si pe buna dreptate, sa fie in comunitatea ortodoxa. Dar cu toate acestea, si tu ai observat asta, comunitatea nu e comuniune, deoarece comuniunea se gaseste in rugaciune. Iar tu credeai probabil ca vei simti comuniune daca ne-am fi ridicat toti in picioare, la un semn, sa spunem Tatal nostru impreuna, in cor. Rugaciunea colectiva, comuniunea prin rugaciune se face in biserica, in privat se face rugaciunea particulara. Eu, cel putin, nu am simtit nevoia personala de a spune impreuna Tatal nostru, ci doar de a-l indemna pe Tudor sa isi faca semnul crucii la masa, in scop didactic, fireste. Voi nu stiu ce ati facut, imi inchipui ca fiecare in sinea voastra ati spus cate o rugaciune. Bunica-mea ne mai punea, cand eram mica, sa spunem impreuna Tatal nostru la masa, caci stia ca altfel ne asezam la masa ca animalele, deci o facea tot in scop didactic.

Incerc sa iti spun ca dorinta aceasta de a se afla intr-o comunitate, de a avea o apartenenta, afiliere, de a te afla printre oameni de o anumita factura, daca nu este unita cu comuniunea liturgica, nu aduce prea multa implinire spirituala. Sunt de acord insa ca este foarte benefica social si psihologic.

Dar daca omul sta si inghite in sec, nespunand ce il doare, ca sa poata fi ajutat, ceilalti de unde sa stie ce trebuie sa faca? Plus ca unii oameni se si feresc, de teama sau chiar din delicatete, sa socializeze prea mult. Uite, eu eram in biserica si langa mine vad o fata care se asezase in genunchi la predica, se vedea ca ii e rau. Ma gandeam ca as putea scula pe cineva si m-am aplecat sa o intreb daca ar vrea sa stea pe un scaun. S-a scuturat brusc si a raspuns ca nu are nevoie de nimic. Deci eu, incercand sa o ajut, nu am facut decat sa o tulbur si mai tare. Fireste, am si contraexemple la povestea aceasta.

Prietenul tau are duhovnic?
I-as sugera sa intre pe forum sa mai cunoasca lume, dar s-ar putea sa nu mai doreasca sa se converteasca dupa aceea...

Consider ca aceasta este o afirmatie foarte valoroasa. Lamureste bine o serie de confuzii de care si eu aveam parte candva. Mult ma amaram in sinea mea... Multumesc lui Dumnezeu ca m-am lamurit si inseninat, intre timp, cat de cat... Multumesc pentru aceasta clarificare, Glykys!

(Cat despre restul afirmatiior, ma abtin sa comentez. Pur si simplu se dovedeste mereu ca textul scris poate avea nesfarsite interpretari si riscam sa reluam iar si iar vechile controverse, simtindu-ne reciproc neintelesi. Sa renuntam, mai bine...:)....)

O Biserica in care m-am simtit nespus de bine si in care am gasit o atmosfera dupa parerea mea, specifica ortodoxiei, este biserica Sfantul Grigorie Palama, din Politehnica. Cat timp am fost studenta am mers la Liturghie aici si inca imi mai doresc sa ajung (din pacate reusesc foarte rar).

Ma bucur de altfel si cand ajung la Manastirea Christiana. Cunosc si un Parinte pe care il apreciez in mod deosebit si il recomand tuturor celor ce isi cauta duhovnic. Nu stiu daca este potrivit sa ii scriu numele aici, dar pentru cei interesati putem vorbi pe privat.

Despre ce fel de socializare este vorba?
Despre relatii de amicitie la biserica sau despre mobilizare cu caracter caritabil,voluntariat etc...???

Totusi,am observat ca in urma unor actiuni comune care se desfasoara in cadrul bisericii,se infiripa prietenii,amicitii si afinitati mult mai repede si mai facil decat prin clasica prezentare de rigoare si mica conversatie.

Concluzia:oamenii socializeaza mai mult si mai deschis intr-o echipa,unde scopurile sunt comune!

Biserica mea de suflet,ramane Biserica Silvestru.

Nu sunt in situatia de a ma converti la ortodoxie. Asa am fost botezata si asa voi ramane .Insa ceea ce va pot spune ,din propria mea experienta : este greu sa socialiezezi sau sa te integrezi in unele situatii,chiar daca esti ortodox dintotdeauna.
Eu traiesc in America de Nord .Merg la Biserica romaneasca ,una la care parintii mei din Romania m-au sfatuit sa o frecventez , pentru ca au cautat si vazut ca respecta si apartine de biserica ortodoxa romana din tara.
E greu sa va explic si sunt sigura ca nu e asa usor sa intelegeti cum este aici din punct de vedere religios.
Inainte de a pleca,cu cateva zile chiar, am fost la parintele Teofil Paraian. Si asa de tare m-au impresionat cuvintele lui . mi -a spus. Acolo unde vei pleca este bine pentru trup(dpv material , s-a referit), in Romania este bine pentru suflet.
Nu voi intra in detalii de ce am hotarat sa plec si va spun ca nu stiu inca ce voi face .In sensul ca am plecat cu gandul sa raman aici , dar de multe ori ma gandesc ca intr-o zi tot in tara voi reveni.
Aici cei care sunt ortodocsi sunt o minoritate. Ceilalti confunda ortodocsii cu toate sectele "crestine", si aproape toti zic ca ortodox si catolic e cam acelasi lucru . nu stiu diferenta si li se pare nesemnificativa.
Ortodocsii care sunt demult aici , sunt mai departe de obiceiuri fata de cum erau in tara si incet incet se adapteaza obiceiurilor de aici .
Sunt oameni care merg duminica de duminica la biserica , dar nu e mai nimeni in biserica inainte de ora 10-10:30(slujba incepe la 9 ).avem bancute si lumea sta jos deseori.femeile nu poarta nimic pe cap si oamenii stau amestecati , nu femei intr o parte si barbati in cealalta.imbracati nu foarte adecvat pt slujba de duminica.
E greu , e tare greu . Eu vad aceleasi fetze de 3 ani jumate , dar nu vorbesc cu nimeni , pt ca multi se cunosc intre ei de mai demult ,si nu e chiar stilul meu sa intru in vorba sau sa ma bag in discutiile altora . eu , de fel sunt f prietenoasa si sociabila. la biserica unde merg, oamenii sunt cam dezinteresati de ceilalti si isi vad de familia lor , sunt mai reci si mai indiferenti . nu ma deranjeaza . eu merg sa ma rog , nu sa leg prietenii, dar vreau sa spun ca il inteleg pe cel de care vorbiti .
Depinde f mult si de ce duhovnic va avea , pt ca de multe ori duhovnicul il va pune in legatura cu diversi crestini si ii va facilita integrarea.
Un preot de la o manastire i -a rugat pe ai mei sa o ia cu ei cu masina din Bucuresti pana in nordul moldovei pe o fata si mama ei care vroiau sa se boteze ortodoxe .
Sa stie f bine pt ce o face si sa nu o faca pt oameni,integrare,prietenii,socializare.Astea cu siguranta vor veni cu timpul .Cand credinta si principiile sunt comune e mai usor .se fac pelerinaje. Ai mei si au facut un grup asa frumos din primul lor pelerinaj la Ierusalim, pe care eu l-am ratat pt ca aveam interviu pt viza . dar am reusit sa ajung acum 2 ani totusi ,multumesc lui Dumnezeu cu ai mei si cu parintele duhovnic . am cunoscut si eu lume si am legat prietenii.pastrez legatura prin mesaje si mereu cand vin in tara vizitez maicutele pe care le-am cunoscut .
Cei de alte religii aparent sunt mai uniti , dar eu vad aici toate aceste secte . Daca chiar intervine un moment crucial in viata cuiva , se dau cotiti . Tot noi ortodocsii ne ajutam mereu , si ne vom ajuta intotdeauna sunt convinsa. sper ca nu v-am plictisit , am scris cam mult .
Doamne ajuta!

Cristina, mi se par foarte contradictorii și discutabile cele scrise de tine aici.
Btw, tu de ce nu ești la ora 9 am la biserică ??
Sau ești și ții condica să vezi când apar și ceilalți?!

Cezar, am o dedicație pentru prietenul viitor ortodox :53: :

Why I Became an Orthodox Christian
http://www.youtube.com/watch?v=7ID1-...eature=related

și un bonus :) : http://www.youtube.com/watch?v=NR0KZT5rjZc

Persoana respectivă se aşteaptă la mai mult decât socializare:

<< Dar el se astepta sa gaseasca in Biserica mai multa apropiere sufleteasca, spera sa simta ca oamenii isi poarta unii altora poverile, ca se iubesc dechis, ca se sustin etc.
Se simte oarecum stingher in comunitatea euharistica. >>

Răspunsul cred că i-a fost deja dat. În biserică venim în primul rând pentru relaţia noastră cu Dumnezeu. Relaţiile cu ceilalţi oameni se vor dezvolta pe parcurs.

Asta fac și penticostalii, catolicii, luteranii și cam tot mozaicul confesional ce utilizează epitetul creștin, cultivă relații individuale cu Dumnezeu. Și-atunci la ce bun să te mai faci ortodox?
Aici militanții antiecumenism de forum ar avea în sfârșit un motiv foarte bun să latre cu sens la propria imagine din oglindă.

Dacă merg la biserică ”în primul rând” să-mi asigur ego-ul că va supraviețui veșnic, atunci intru inevitabil în cercul vicios al dorințelor ce vizează asigurarea confortului propriu: cel mai bun job pentru mine, cea mai bună căsătorie pentru mine etc. etc. La orizont pândește desigur dragostea interesată de Dumnezeu: te iubesc Doamne, nu pentru că Te-am găsit vrednic de iubit, ci pentru ca să mă scapi de belea la Judecată. La scară redusă, aceeași ipocrizie o întâlnim când ne declarăm iubirea pentru cineva, care are altă justificare decât în ea însăși: te iubesc dragă X sau Y ca să mă protejez de sigurătate, sărăcie, că-mi oferi un anumit statut social, că ai ochii mișto și-ți stă bine în bleu etc etc.

Probabil că ceea ce a fost exprimat pe acest topic cu sintagma ”comuniune liturgică” este tot un fel de asociere de individualități în vederea intonării ritualului optim de stabilit conexiunea cu divinul, asta pentru că n-am văzut să fi amintit cineva de Euharistie și comuniunea de dincolo de fire pe care o face posibilă. Păi nu, fiindcă mă împărtășesc tot așa, cu Hristosul meu, pentru iertarea păcatelor mele și pentru viața mea de veci. Celorlalți le doresc tot binele, dar după ce mă procopsesc eu.
Dar nu uităm să ne lăudăm peste tot că suntem ortodocși și că ăsta este partidul câștigător, dar pe lumea cealaltă, că pe asta nu ne deosebim cu nimic de ”concurență”, în afară de suportul teoretic.

Nu faptura deschide altei fapturi inima pentru Dumnezeu, ci Dumnezeu face acest lucru, fie direct, fie prin noi. Asa ca recomad rugaciunea.

Situatia prietenului dornic de a se converti la Ortodoxie este aproape la fel cu aceea a unui botezat ortodox care a ajuns sa manance ,,roscovele'' porcilor. Fiecare pacat mare este in masura sa ne aduca pe oricare dintre noi intr-o asemenea stare. Este o stare de tristete, fireste, pe care am cunoscut-o si eu. Este o stare in care ne simtim fii risipitori. Nu adunam cu Hristos, nu ne asemanam cu El si nu ne putem bucura cu El.

Necuratului nu-i place drumul pe care l-am ales si atunci apar ispite care sunt de fapt adevarate examene duhovnicesti din care putem iesi invingatori sau invinsi. Astfel, se poate sa intelegem gresit sfaturile duhovnicului, se poate sa nu gasim de la inceput duhovnicul de care avem nevoie, se poate sa ne simtim umiliti pentru necunoasterea modului cum trebuie sa ne comportam in biserica si in relatiile cu ceilalti crestini.

Mi-a trebuit mult timp pana sa invat sa ma uit in jos in timpul Sfintei Liturghii si sa ma rog pentru iertarea pacatelor mele printre cantari. A fost nevoie sa-mi spuna preotul asa, de la obraz, sa fiu ,,una cu pamantul'', adica sa nu ma uit nici la preot, nici la alti credinciosi si credincioase in timpul Sfintei Liturghii. Dupa Sfanta Liturghie, Dumnezeu oranduia cele de folos si gaseam surori duhovnicesti si ne invatam unele pe altele aspecte practice ale vietuirii crestine. Eu le spuneam cele citite in carti, iar unele dintre ele imi spuneau din experienta lor. Apoi, dupa un timp, nu ma simteam singura nici atunci cand chiar eram singura.

Apoi pot interveni ispite si intre crestini, asa cum apar si intre calugari. De aceea, nu se cuvine sa ne punem nadejdea in om mai mult decat in Dumnezeu. Un grup fie el si de crestini ne poate influenta pozitiv sau negativ. Trebuie sa ne oprim uneori si sa evaluam care este castigul si care este paguba duhovniceasca daca suntem foarte apreciati intr-un anumit grup. In ce masura suntem pe placul lui Dumnezeu?


Citirea Vietilor Sfintilor sau a unor cuvinte de folos scrise sau spuse de ei cred ca ii este de mare ajutor oricui vrea sa se integreze in comunitatea ortodoxa. Iata un exemplu:
http://acvila30.wordpress.com/2012/0...vva-arsenie-2/

Scopul vietuirii crestine ortodoxe, asa cum spunea Sfantul Serafim de Sarov, este dobandirea Duhului Sfant. De aceea, pocainta din inima este extrem de importanta. O pocainta precum aceea a marilor talhari deveniti sfinti trebuie sa avem mereu in fata drept pilda. Urmeaza apoi lupta cu pacatele si dobandirea virtutilor, urmand exemplul unor oameni incercati duhovniceste pe care Dumnezeu ne ajuta sa-i gasim, in urma rugaciunilor. Dumnezeu sa ne ajute.

Am inteles prin sintagma si Sfanta Euharistie, dar nu exclusiv, ci toata slujba, nu "ritualul". Indemnurile si cantarile din cadrul Sfintei Liturghii sunt la plural, "Cu pace Domnului sa ne rugam", "Noi, care pe heruvimi..." suntem uniti in rugaciune. Inainte de Crez, chiar si la noi in biserica, persoanele isi dau mana si isi cer iertare sau isi spun "Doamne ajuta" si e atata bucurie pe chipurile lor. A, ca or mai fi si persoane care nu se roaga la unison si citesc acatiste si diverse cartulii in timpul slujbei, e alta treaba.

MihailC, tu spui bine de obicei ce spui, cred eu, mai ales in ceea ce priveste egoismul duhovnicesc, care ascunde uneori mizantropie, dar tot un demers teoretic e si la tine. Nu e cum altfel, ca doar suntem pe un forum de discutii, nu "pe teren". Poate arunci un ochi si pe topicul referitor la icoane.

Cum am scris in mesajul precedent pe acest forum, in primul rand cineva care vine la ortodoxie ar trebui sa vina pentru ca aici e adevarul, tot ce a cautat pana acum, singura cale de relationare cu divinitatea si de mantuire. Daca vine doar pentru ca sunt picturi frumoase, bisericile au arhitectura interesanta sau chiar ca oamenii sunt respectuosi pana la urma se va plictisi de asta. Ar putea fi doar elementul de atractie de la inceput, dar apoi sa patrunda si in interior. Nu tot ce arata cineva la exterior este intotdeauna si in interior, daca cineva se da cu capul de pereti cat de mult iubeste pe oameni sau striga tot timpul ca e un pacatos nu inseamna neaparat ca are dragoste si smerenie.
Mult mai mare folos am avea daca toti ar marturisi adevarul ca ortodoxia nu e una din cai, ci singura cale. Parca Sfantul Ciprian spunea cine nu are Biserica de mama nu poate avea pe Dumnezeu de Tata. Viziunea cu ortodoxia ca un cult pierdut intre alte culte a adus un deserviciu in primul rand ortodocsilor, chiar eu cunosc multi care s-au convertit de la ortodoxie din cauza conceptiilor acestea relativiste. Si printre eterodocsi, multi vor fi care cor spune ca ortodocsii sunt inapoiati, retrograzi, dar va fi si un mic procent care se va intreba de ce spun asta ortodocsii. Si vor incerca sa caute adevarul.

welcome back
 

Parada intelectualistă nu face bine la corazon, though. Ce este mântuirea dacă nu supraviețuirea noastră în veșnicie? A întoarce din vorbe acest adevăr este doar chestiune de retorică, de mesaj-șoc care să dea pe spate masele.

Cei care ați mers vreodată cu avionul, ați sesizat probabil instrucțiunile date de stewardese/ stewarzi pentru cazuri de urgență, în speță folosirea măștilor de oxigen, a vestelor de salvare : pentru cei care au copii cu ei, se insistă ca acestea să fie puse mai întâi de părinți, și abia apoi să fie puse și copiilor. Explicația este simplă : you must secure your survival first! abia apoi te ocupi și de alții. Este ceea ce se chemă dreaptă socoteală, tradusă aici în termeni pragmatici.

Nu subscriu. Dar poate n-am suficientă experiență de viață ! :4:

Mai nou tot ce trezește complexe și frustrări se numește ”paradă intelectualistă”? Ce bine că ne mai ține cineva la curent cu versiunea americană a mentalității ”noi muncim, nu gândim”!

Cred că ”apoftegma” asta este o izbândă neașteptată a propagandei de tip watchtower.

Democrația oferă oricui dreptul de a exprima o opinie și iluzia că opinia respectivă contează. Cum zice ar spune romglezul: everyone enjoys a moment of glory illusory!

Sperăm să nu se smintească mai tare dacă citește cumva topicul ăsta !
Partea bună este că, comunitatea euharistică există totuși în Biserică, mai puțin pe internet. În fine, sper să-i treacă tristețea !!

Nu stiu de ce,imi vine imi minte titlul acelui topic"ortodoxia de internet"!
Daca intelegeti ce vreau sa spun...

Mesajul pe care l-am scris a fost pentru prietenul tau .Si sper sa ii dea putin curaj si o idee ca nu numai lui ii e greu , dar ca sunt si foarte multe avantaje.
Ca intotdeauna,se gasesc lupi moralisti care sa puna intrebari sau sa faca diverse comentarii.
Eu stiu ce am de facut . Am un preot duhovnic cu care ma sfatuiesc si de care ascult ,caruia ma spovedesc, stiu si ce gresesc si nu voi intra in discutii inutile u nimeni care se pricepe mai bine ca orice sa judece si sa ii ia la intrebari pe cei care posteaza. Nu este usor sa vorbesti despre anumite experiente sau sentimente cu persoane pe care nu le cunosti , si ar fi de apreciat sa fie respectate. Am descris realitatea exact cum o vad aici . Si nu am crititcat sau judecat pe nimeni si nici nu o voi face . Am vazut ca sunt diversi alti forumisti care sunt de alte religii , si m ar bucura sa invete si sa inteleaga ceva din site-ul crestinortodox, nu numai sa fie pusi pe scandal si contrazici .
Doamne ajuta! Sa ne mai tii la curent cu postari . Numai bine!

Că tot vorbeam de dificultăți de integrare... suntem pe subiect !

Yasmina, you are brilliant my dear.. Mihai, îți multumesc oricum pentru umorul balcanic. :) Data viitoare să nu uiți emoticoanele și vezi că în English Grammar adjectivul se pune înaintea substantivului pe care îl determină.. :3:

superb! m-am regasit prin povestea asta a ta...

Ortodoxie înseamnă să nu fugi de cruce
 

Cristina, să ştii că din descrierile tale despre ce se întâmplă prin lăcaşurile ortodoxe de pe acolo mi-am dat seama că tu chiar ai experiat şi înţeles ce ţi-a zis cuviosul parinte la plecare.
Pentru topic, o sugestie fratelui în cauză: să se mai gândească la ce l-a determinat să aleagă ortodoxia, căci cu siguranţă vrăjmaşul l-a "ajutat" să uite...

Sper ca nu ai vrut sa spui ca se impartaseste la ortodocsi.

Să crești mare și cuminte!:1:


În romgleză merge și așa. English Grammar bănuiesc că nu are precripții pentru ghiveciul bilingv și fraza transculturală, așa că până devine aberația regulă ne folosim de babilonia asta cum vrem noi!

Bine v-am regasit! In sensul ca o vreme am fost departe de orice net.
Deocamdata nu am vesti de la prietenul meu, insa cred ca e de folos ce scrieti voi aici. Domnul fie cu el, cu noi toti! Va multumesc pentru suport si impartasiri, fratilor si surorilor!

Am gasit acest articol si mie mi se pare util. Marturisesc ca nu intotdeauna in biserica respect toate aceste reguli pentru incepatori:

http://www.ortodoxia.md/descopera/9-...ca-lui-hristos

Douăzeci de sfaturi pentru felul de comportare în Biserică Ortodoxia pentru Incepatori

1. <<Înainte de a merge la Sfânta Biserică să fii împăcat cu toţi cu care te-ai certat.
2. Lasă şi tu din inimă şi iartă tuturor celor care ţi-au greşit.
3. Îmbracă-te într-o ţinută curată, dar modestă, ba chiar smerită, ştiind că nu mergi la teatru ci ca să te rogi lui Dumnezeu cu umilinţă şi cu lacrimi pentru iertarea păcatelor tale.
4. Sileşte-te ca să duci un dar, măcar cât de mic: lumânări, tămâie curată şi un pomelnic pentru a fi pomenit tu şi toţi ai casei tale la Sfânta Liturghie;
5. Sileşte-te după putere ca să fii la Sfânta Biserică mai înainte de a începe slujba, ca să ai timp să te închini în linişte la Sfintele Icoane şi să poţi da din vreme şi pomelnicul spre pomenire;
6. Dacă din întâmplare ai sosit după începerea slujbei, apoi stai liniştit la locul tău ca să nu faci tulburare şi altora prin umblarea ta de colo până colo. Această sminteală este mai mare păcat decât binele ce vrei să-l faci. Pacea şi desăvârşita linişte este de absolută trebuinţă;
7. Stând în Biserică nu privi în dreapta şi în stânga, căci aceasta te sustrage de la gândirea spre Dumnezeu;
8. Vorbirea în Biserică e un păcat foarte mare. Nici nu te rogi şi împiedici şi pe alţii de a se ruga. De aceea starea ta în Biserică în loc să-ţi fie spre folos şi spre iertare, se va face ţie spre osândă şi păcat;
9. Urmăreşte cu mintea tot ce se citeşte şi se cântă şi repetă şi tu în minte rugăciunile, măcar cele mai însemnate;
10. Sileşte-te ca în timpul slubei să nu te abaţi cu mintea la nimic pământesc, pentru ca măcar două ceasuri din săptămână să trăieşti şi tu în adevărata reculegere şi rugăciune;
11. Când te închini, fă Semnul Crucii complet şi cu luare aminte. Făcând semnul Sfintei Cruci în batjocoră, înseamnă să batjocoreşti pe Stăpânul ei în numele căruia te închini. Mai de folos e să faci Cruce o dată cum se cuvine, decât să fluturi de mai multe ori cu mâna fără să ştii nici tu, nici alţii ce voieşti să faci. Prin aceasta vei stârni râsul celor care te văd, făcând sminteală altora şi ţie îţi va fi spre păcat;
12. Ascultă cu luare aminte toată slujba până la sfârşit. Numai aşa ţi-ai făcut datoria deplină către sufletul tău. După cum dai hrană îndestulată coprpului tău toată săptămâna, dă şi sufletului tău măcar o dată să se sature de cuvântul lui Dumnezeu cel dătător de viaţă;
13. Sfânta Evanghelie, Apostolul, Cazania şi predica ascultă-le cu luare aminte în aşa fel, încât să poţi spune şi tu altora despre folosul şi învăţătura ce ai luat din cuprinsul lor;
14. Când se împarte Sfânta Anaforă, închină-te şi pe la Sfintele Icoane cu toată credinţa şi smerenia cuvenită;
15. Când te închini la Sfintele Icoane, sărută chipul Sfântului la picioare, sau cel mult mâinile, dar nu la faţă;
16. Plecând de la Biserică mergi acasă, ferindu-te de a te abate pe la baruri sau locuri unde se face vorbăraie şi vorbe nefolositoare;
17. După ce stai la masă şi te odihneşti puţin, apoi citeşte cărţi moral-religioase şi meditează şi te roagă. Povăţuieşte pe toţi ai casei spre cele sufleteşti;
18. Dacă ai de unde, cercetează şi bucură pe cei săraci prin milostenie, cu bani cu bucate şi haine, din toate darurile ce ţi-a dat ţie Bunul Dumnezeu. Asemenea şi cu cuvinte bune povăţuieşte pe cei neştiutori pe calea Domnului;
19. Dacă vei serba Duminicile şi Sărbătorile în acest fel, apoi vei avea pe Dumnezeu cu tine şi-ţi va ajuta şi te va binecuvânta în toate activităţile tale şi te va bucura în toată viaţa ta cu îndestulare, cu sănătate şi cu tot binele;
20. Dacă vei petrece viaţa ta aşa creştineşte, apoi la sfârşitul vieţii vei dobândi fericirea cea veşnică şi cerească deplină pe care Dumnezeu a pregătit-o tuturor celor ce-l ascultă pe Dânsul.

Scopul vieţii tuturor creştinilor este mântuirea sufletului, şi dacă o va dobândi, destul va fi. În acest caz, viaţa aceasta va fi spre mărire şi fericire veşnică, iar nu spre judecată şi osândă.
„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă" (Matei 6,33)"
Fii credincios lui Dumnezeu şi Bisericii sale cât vei trăi şi vei avea în viaţa aceasta tot binele, iar în cealaltă, vei dobândi Comuniunea cu Dumnezeu.?>>

Sursa:
http://www.ortodoxia.md/component/co...are-in-biseric

Multumesc pentru postul de mai sus.
Foarte folositoare invataturile acestea.

Frumos ar fi sa fie adunate intr-o colectie, si tiparite.