Umorul in discursul religios
 

Buna ziua! Am o intrebare si sper ca voi primi din partea dvs. cat mai maulte sugestii. Tema mea de licenta este Umorul in discursul religios. Va vin in minte preoti/ monahi care utilizeaza umorul in predici? Si, o intrebare suplimentara: Cum credeti ca as putea construi prezentarea pentru a fi cat mai atractiva? Multumesc anticipat!

Cred că mulţi preoţi au umor, însă acum îmi vine în minte episcopul Kalistos Ware, ale cărui predici abundă în anecdote.

Ar trebui construita cu umor.

Am in minte chipul plin de lumina si bucurie al parintelui Teofil Paraian. Parintele obisnuia sa intercaleze, mai ales in conferintele pe care le sustinea, povestiri care aduceau zambetul pe buzele celor care il ascultau.

Nu cred ca parintele isi propunea sa se folosesca de umor ca de un instrument. Pur si simplu acesta era modul de a fi al parintelui. Era, deopotriva, un marturisitor al lui Hristos, al dreptei credinte, si al bucuriei de a fi madular viu al Bisericii.

Sintagma ”discursul religios” este mult prea generală și lărgește aria de selecție până la indeterminare. Dacă teza de plecare ar fi formulată sub forma ”umorul în tradiția creștină ” ți-aș putea recomanda, ca punct de plecare, cartea lui Teodor Baconschi ”Râsul Patriarhilor” care chiar de asta se ocupă, fiind la origine lucrarea de doctorat a autorului susținută la Sorbona.

http://www.humanitas.ro/humanitas/rasul-patriarhilor

Folositoare ți-ar fi și aceasta: http://www.lumeacartii.ro/carti/nebu...3-596-407.html

Tema mea de licenta este Umorul in discursul religios.

“Discursul religios” are in vedere si elementele umoristice si oralitatea reprezentarilor iconografice ?

"Discurs religios" se refera la forma pe care o ia cuvantul preotului (omilia,predica propriu-zisa, panegericul, conferintele), insa eu nu am precizat faptul ca studiul de caz il voi face pe predica (act de comunicare publica);umorul are o contributie foarte mare in receptarea si asimilarea cuvantului sfant.

Prezentarea trebuie sa urmeze capitolele tezei de licenta si sa fie cat mai axata pe informatia importanta (o selectie riguroasa...prea multa informatie oboseste) si eventual cu exemple de umor in discursul religios.

Sunt vizate cartile cu povesti pentru copii? Sau alte carti (ex. John Ortberg – “Daca vrei sa umbli pe apa trebuie sa cobori din apa” sau Pãrintele Arhimandrit Paulin Lecca “De la viata la moarte” - o autobiografie mascatã de un nume fals)?
Si umorul negru poate fi considerat.
Sub forma de jocuri de cuvinte, ghicitori, pilde umorul poate fi folositor dar mesajul trebuie sa fie serios pentru ca altfel isi pierde valoarea. Scopul nu e sa ne distram ci “sa punem inceput bun”.
Cateva exemple de persoane cu discurs religios: Părintele Nikolai Gurianov, IPS Bartolomeu Anania, Parintele Serafim Rose, Nicolae Steinhardt, Dan Puric (sper ca aceste exemple sunt relevante).

Orfelina, la ce facultate dai licenta?
Pe langa aceste surse primare, "discursurile religioase" - si Mihailc are dreptate aici, este mult prea vast si cam vag subiectul - iti trebuie si niste bibliografie secundara, axata pe umor, vazut in calitate de concept psihologic, teologic, literar, sociologic... (in functie de facultatea la care esti studenta). De asemenea, termenul "umor" mi se pare destul de vag, trebuie sa definesti bine la inceputul tezei ce intra si ce nu intra in categoria umorului, apoi sa faci un stadiu al cercetarii - cine si in ce fel s-a mai ocupat de tema ta. E bine si sa ai o teza de plecare o afirmatie pe care sa incerci sa o demonstrezi de-a lungul intregii lucrari cu argumente si bazandu-te pe exemple din sursele primare.

Iti recomand cartea lui U. Eco, "Cum se face o teza de licenta", e free aici - http://ebookbrowse.com/umberto-eco-c...doc-d139635234

,,15. Era cineva, ce vana prin pustie dobitoace salbatice si a vazut pe avva Antonie glumind cu fratii si s-a smintit.
Iar batranul vrand sa-l incredinteze pe el, ca trebuie cate putin sa se pogoare fratilor, i-a zis lui : pune sageata in arcul tau si intinde. Si a facut asa. Si a zis lui : intinde iarasi. Si a intins. Si iarasi i-a zis : intinde.
Si a zis lui vanatorul : de il voi intinde peste masura, se frange arcul.
Zis-a lui batranul : asa si la lucrul lui Dumnezeu, daca peste masura vom intinde cu fratii, degrab se rup. Deci trebuie cateodata si cate putin a ne pogora fratilor.
Acestea auzind vanatorul, s-a umilit. Si mult folosindu-se de la batranul, s-a dus.
Si fratii intarindu-se, au mers la locul lor.''
Sursa:
Patericul Egiptean

6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, un altul, văzându-l, i-a zis: «Avvo Arsenie, cum atâta învătătură latinească si elinească având, întrebi pe acest tăran pentru gândurile tale?» Iar el a zis către dânsul: «Învătătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui tăran încă nu l-am învătat».

7. A venit odată fericitul Teofil, arhiepiscopul [Alexandriei], cu un dregător la avva Arsenie si l-a rugat pe bătrân să audă de la el cuvânt. Iar bătrânul, tăcând putintel, i-a răspuns: «Si dacă vă voi spune un cuvânt, îl veti păzi?» Iar ei i-au făgăduit că-l vor păzi. Si le-a zis lor bătrânul: «Oriunde veti auzi că este Arsenie, să nu vă apropiati».

Sursa:

PENTRU AVVA ARSENIE « PELERIN ORTODOX

Sfantul Teofil cel nebun pentru Hristos

Lucrurile s-au intamplat in mai 1853, adica la o jumatate de an inaintea de moartea fericitului. Staretul traia pe atunci in Sihastria Goloseev.
-Pantelimoane, i-a zis odata, dupa pranz, ucenicului, sa mergem in padure, sa ne rugam lui Dumnezeu!

Au mers. Au umblat prin padure pana s-au istovit. Fericitul citea pe drum Evanghelia, canta psalmi si impletea ciorapi, iar ucenicul taia cu secera iarba si o vara intr-o plasa de sfoara pentru a hrani, la intoarcerea acasa, taurasul. Cand a venit seara si soarele a inceput sa apuna, drumetii au plecat spre casa. Trecand pe langa locul unde este acum Sihastria Preobrajenski, staretul s-a oprit zicand:

- Auzi, Pantelimoane, sa ne asezam pe damb si sa ne uitam la sfanta lavra.
Ucenicul, obosit, atat a asteptat si, intinzandu-se pe iarba plin de multumire, a prins sa motaie, iar staretul Teofil a scos o bucatica de gheata, a topit-o in apa si, adaugand putina miere, a inceput sa-si intareasca puterile sleite. A trecut o jumatate de ceas. Deodata, fericitul a tipat:
-Pantelimoane, vin drumeti! Fugi de-i cheama!

Ucenicul trezit s-a sculat si, vazand o ceata de inchinatori care mergeau pe drum, i-a chemat sa vina la staret.
-Dumnezeu sa va ajute! i-a intampinat fericitul.
-Multumim, batiuska, au raspuns mujicii.
-Pesemne ca n-ati mancat nimic, a zis fericitul.
-De unde, batiuska...Am mancat apa cu posmagi, iar mancare calda n-am pus in gura de o saptamana intreaga.
-Nu-i nimic. Sedeti, mai stati putin de vorba...Maica Domnului ne va hrani pe toti indata...
Apoi punandu-i pe drumeti sa se aseze, fericitul a scos din cos un ceaun de tuci, a sapat cu cutitasul o groapa mica in pamant si l-a trimis pe ucenic sa adune vreascuri.
-Vreascuri? Da' ce faceti cu ele, batiuska? s-a uimit ucenicul, stiind ca n-aveau ce sa puna pe foc.
-Tontule, spuse sfatos fericitul. O sa fierbem pasat...Nu vezi ca trebuie sa le dam de mancare la inchinatori?
Vreascurile au fost aduse, dar n-aveau cu ce aprinde focul.
-Ei poftim necaz, a bagat de seama cu suparare Pantelimon. Nu-i foc, batiuska!

-Dar Dumnezeu?! a raspuns staretul cu incredintare.
Si inaltandu-si ochii spre cer, incepu sa se roage:

-Doamne, inaintea Ta merge focul si fulgerele lumineaza lumea. Ci asculta, Doamne, glasul rugaciunii mele, cand strig catre Tine, cand ridic mainile mele spre biserica Ta cea sfanta. Auzi-ma, sa manance saracii si sa se sature si sa laude numele Tau preabun! Spunand acestea, a facut metanie mare catre rasarit si a blagoslovit ceaunul:
-In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh...

Dar numai ce-a rostit aceste cuvinte, si sub ceaun s-a ridicat un firicel cenusiu de fum si vreascurile s-au aprins curand cu flacara stralucitoare. Vzand minunea, Pantelimon a dat s-o rupa la fuga, dar staretul l-a oprit si, amenintandu-l intr-ascuns cu degetul, i-a poruncit sa arunce in ceaun iarba marunta, iar el a pus acolo cateva pietricele luate din cos si o bucatica de gheata. Cand totul a inceput sa fiarba, fericitul, fara a se opri din rugaciunea mintii, a mai binecuvantat o data ceaunul si a amestecat.

-Ei, acum gusta, a rostit el catre ucenic.
Pantelimon a luat putin pe varful lingurii si a lins neincrezator cu varful limbii; apoi a mai luat o data si a gustat o lingura intreaga:
-Batiuska, a strigat el in culmea uluirii, pai, pai, e terci de gris.
-Da' toarna oaspetilor mai iute, nataraule, ca se raceste.

Ucenicul a insfacat ceaunul cu bucurie si cu teama, incepand sa toarne in strachinile de drum ale inchinatorilor; dar o minune, oricat ar fi turnat, terciul nu se imputina. Toti fusesera hraniti, indestulati, iar ceaunul era parca tot plin. Si asa cum au fost inmultite oarecand putine paini in pustie pentru a ajunge la o multime de popor (Matei 14,19-20), si acum a fost inmultita hrana, prin rugaciunile staretului Teofil.

-Ei, acum ramaneti cu Dumnezeu, a grait bland staretul catre pelerini, dupa ce acestia au terminat de mancat. Mergeti in sfanta lavra si rugati-va pentru toti.

Mujicii cutremurati de minune au pornit la drum si, o data ajunsi in lavra, au inceput, cu bucurie si cu teama, sa povesteasca tuturor despre minunea la care fusesera martori.

Mare este Dumnezeul nostru, Care "a deschis portile cerului, a plouat mana si a trimis mancare pana la sat si au mancat si s-au saturat"..."Caci tot ce veti cere cu credinta, rugandu-va, veti primi".

Sursa:
Blog † Vestitorul ortodox: Sfântul Teofil cel nebun pentru Hristos

Ce facultate cere această lucrare? De litere, sociologie, teologie?
Subiectul ”Umor”(prea de suprafață, prea deșart) nu mi se pare a avea legătură cu teologia(prea profundă) cu atât mai mult cu cât în Filocalia este o temă(Râsul) care începe astfel:
”Începutul pieirii monahului este râsul şi lipsa fricii.”

Efectul atractiv al unei lucrări(efect retoric) consider că poate creea impresie de simpatie, dar nu de valoare; la fel ca umorul care face bășcălie, dar nu zidește.

Cuviosul Gherasim de la Iordan si leul – 4 martie | STIRI: Agentia de ...

Eu as alege vorbe intelepte din predicile si din Vietile Sfantilor, menite sa descreteasca fruntile si sa transmita in acelasi timp un mesaj ziditor pe plan duhovnicesc. Doamne ajuta.

Eu consider ca exista si umor de calitate in masura sa descreteasca fruntile si sa zideasca sufletul. Cred ca aceasta e, de fapt, tema lucrarii.

Unei femei tinere care-l ispitea cu privrea pe parintele Irineu Curtescu, parintele i-a spus: ,,Nu te mai uita la mine, uita-te la tine!''

Sarea duhovniceasca are rolul ei.

Sau parintele Arsenie Papacioc: ,,Tipic, tipic si la inima nimic!''
Interpetate cum trebuie, astfel de citate extrase din predici pot da valoare lucrarii.

Sunt la Facultatea de Stiinte ale Comunicarii. Teoria lucrarii mele este foarte bine pusa la punct, iar perspectivele din care tratez umorul nu defaimeaza in niciun fel mesajul teologic. Interventiile umoristice au foarte multe efecte si multi dintre monahii zilelor noastre stiu asta. Eu am avut nevoie de cateva nume. Vreau sa sublinize faptul ca discursul religios se refera atat la textul sacru, cat si la textul predicilor. In predica, oratorul este liber sa se foloseasca de mijloace lingvistice, care sa inlesneasca asimilarea notiunilor expuse. Si, asa cum se spunea mai sus, descretirea fruntilor poate avea acest efect. Intre timp m-am oprit la o analiza comparativa intre un monah roman si unul grec. Va multumesc pentru propuneri si tin sa va marturisesc ca, analizand discursuri accesibile, marcate de oralitate si cu insertii umoristice, am realizat de ce sfaturile acelor parinti au fost si sunt cautate de credinciosi. O asociere intre registrul colocvial si cel teologic permit apropierea credinciosului de preot.

antoniaP, ati dibuit exact obiectivul lucrarii mele. Eu ma axez pe calitatile de orator ale preotului si pe necesitatea adaptarii mesajului pentru omul zilelor noastre, liber sa se reorienteze. Preotul trebuie sa se apropie de el prin limbaj, in primul rand!

Umorul relaxeaza incrancenarea reflexa in dogma.

Umorul este o supapa de siguranta pentru evitarea extremelor.

Este un indulcitor.

Insa, comunicarea savoarei mistice este esentialmente potentata de metafora.

Metafora este arta inducerii extazului, prin revelarea calitatilor divinitatii.

Metafora (μεταφορά - transfer) face parte din arsenalul lingvisticii cognitive capabila sa produca transformari sufletesti profunde in exercitiul spiritual.

Studiul metaforei, in paradigma ortodoxa, reprezinta o necesitate fundamentala pentru cei ce vor sa inteleaga felul in care este modelat sufletul crestinului.

Aceste cuvinte nu stârnesc râsul, deci nu e umor, ci stârnesc admirația deoarece implică înțelepciune, deci e Duh Sfânt.
Nu e de râs; e de meditat.

La adresa aceasta( http://www.filocalia.ro/referat/12/Rasul ) vei găsi o înșiruire a efectelelor deșarte ale râsului la fel ca și originea lui, așa că ceea ce prezinți tu că ar fi lucrarea ta nu are legătură cu umorul, ci presupune un limbaj cultivat și un spirit oratoric elevat, care trezesc admirația, nu râsul; atat la textul sacru, cat si la textul predicilor umorul pervertește, iar spiritul oratoric înnobilează.
Poate ar fi bine să faci o diferențiere între aceste două aspecte ale temei lucrării tale ca să nu rezulte confuzii și discuții neprincipiale.


P.S. Între subiecte fără nicio relație, umorul face legături surprinzătoare care stârnesc râsul.

Sunt lucrari despre umorul in discursul teologic (Ex. Umorul la Sfintii Parinti). Umorul nu inseamna ras. Rasul este rezultat al unui umor apreciat, dar umorul fin nu starneste rasul. Din punct de vedere stilistic, acea intelepciune poate fi foarte bine ascociata cu o forma a umorului (teoria umorului este foarte vasta si nu se reduce la o definitie seaca despre gluma). Cat despre ceea ce se spune in Filocalie, am citit, stiam. Nu-mi permite timpul sa fac trimiteri la alte texte in care se vorbeste despre cumpatarea rasului, dar nu excluderea acestuia. Am citit ca spunea un Sfant parinte, imi scapa numele acum, ca veselia inseamna impacarea cu Dumnezeu si expresia unui cuget curat. Repet, a se intelege notiunea de umor!

Demetrius, observatia ta este binevenita.

Un semnal de alarma - o reflectie atenta la ceea ce este de fapt "rasul" - fie ca este fin, fie ca este manifestat in hohote.

Rasul deriva dintr-o forma de bucurie generata in suflet atunci cand mintea sesizeaza o decadere sau o colapsare a calitatilor unui anumit aspect.

Rasul corupe pentru ca mintea gaseste o anumita forma de placere in identificarea unei anumite ipostaze a derizoriului (o lipsa a valorii).

Putem spune ca este o bucurie activata pe o coordonata axiologica negativa.

Aceasta forma de indulcire neutralizeaza - scoate din suflet - bucuria care valideaza valoarea (sens pozitiv axiologic).

De aceea, este o cadere in pacat care antreneaza o raceala specifica, facand loc caderilor mai mari.

Mintea curata se bucura exclusiv in identificarea valorilor.

Ma nedumireste refuzul de a intelege ca subiectul a fost tratat de preoti, de literatura de specialitate si pot fi identificate elemente de umor la multi parinti. Demersul meu este fundamentat din toate punctele de vedere si este departe de mine gandul de a comite vreo blasfemie. Ma refer la o jovialitate si un spirit ludic pe care il gasim si la Parintele Cleopa sau la Parintele Porfirie. Le multumesc celor care au venit cu sugestii, participarea mea la discutie se incheie aici. Uneori, sa-mi fie cu iertare, dorim sa fim mai catolici decat Papa, daca-mi este permis. Si a rade, a zambi, nu e nici pe departe lucru diavolesc. Poti sa razi si din moive naturale, sa zicem. Ortodoxia nu presupune extremism!

Orfelina, eu iti multumesc si iti sunt recunoscator ca ai adus in discutie acest topic.
M-ai indemnat la reflectie.
Eu sunt unul din cei ce rad cu gura pana la urechi - de mai multe ori pe zi.

Insa este necesar sa identificam corect ce este de fapt rasul.

Incearca sa dai un exemplu de ras virtuos - din viata de zi cu zi - si sa incercam impreuna sa-l analizam.

Orfelina, mult succes in demersul tau!

Exact asta am vrut să spun.
Mărire Ție, Doamne, mărire Ție!

În sprijinul ideii că umorul este bun şi în demersul religios, va aduc în atenţie o scurtă povestioară pe care sunt sigură că mulţi o cunoaşteţi:

Sf. Antonie cel Mare glumea cu ucenicii săi când un om văzându-i relaxându-se astfel, s-a scandalizat. Atunci Sf. Antonie i-a spus: „Pune o săgeată în arc şi întinde-i coarda”. Sf. Antonie repetă porunca. Omul îi spune: „Dacă întind coarda prea mult, mi se rupe arcul”. Atunci Sfântul îi spune: „Aşa şi la lucrul Domnului, dacă peste măsură vom întinde coarda cu fraţii, degrabă se vor frânge".

Iaşi, cu mulţi ani în urmă. Era zi lucrătoare, seara l-am aşteptat pe Părintele Galeriu la o conferinţă în aula Eminescu. S-a întîmplat că Părintele a întîrziat vreo 3 ore, din cauza traficului cred, şi conferinţa a început tîrziu de tot, pe la orele 8-9 seara. Cu toţii veniserăm de la şcoală, de la lucru, frînţi de obosiţi, dar am aşteptat cu (ne)răbdare să ajungă şi să ne vorbească...

Începe conferinţa, Părintele vorbeşte vreo două ore în continuu. Era probabil vreo 11 noaptea, era şi cald în sală. E vorba despre un amfiteatru pe două etaje, plin de oameni. Toţi abia rezistam de somn, dormitam de-a dreptul. Părintele a înţeles care e atmosfera generală, ne-a văzut ochii grei şi, la un moment dat, din senin, a ridicat palmele sus în aer şi le-a lăsat să cadă greoi pe catedra din lemn masiv, producînd un bubuit de-a dreptul care ne-a făcut pe toţi să ne sară somnul şi să rîdem în cor de faza neaşteptată... Iar Părintele şi-a continuat discursul ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat.

Petericele sunt pline de umor stenic, un fel de "haz de necaz" de o mare fineţe duhovnicească:

Un frate a mers la un bătrân şi l-a întrebat, zicând: părinte, ce voi face, că mă supără mândria şi înălţarea? Răspuns-a lui bătrânul: bine faci, fiule, că doar tu ai făcut cerul şi pământul. Aceasta auzind fratele, s-a umilit cu inima şi făcând metanie până la pământ bătrânul a zis: iartă-mă, părinte, că nici una din acestea n-am făcut. Zis-a lui bătrânul: dacă cel ce a făcut cerul şi pământul S-a smerit pentru noi, noi care suntem tină şi ţărână, pentru ce să ne înălţăm? Şi aşa s-a smerit fratele de cuvintele acelui bătrân, şi cu mult folos a mers la chilia sa, smerindu-se şi umilindu-se în inima lui.

Sau:

Pe când avva Macarie trăia în singurătate într-o colibă de la marginea unui oraş, a fost acuzat de părinţii unei tinere că abuzase de ea. Aceştia l-au legat cu o funie de gât şi l-au târât aşa prin tot oraşul, strigând: "Iată un aşa-zis "pustnic" care ne-a violat fata!". Drept care i-au cerut satisfacţie şi plata unei pensii alimentare pentru copilul ce avea să vie pe lume.
Sfântul nicidecum n-a căutat să se dezvinovăţească. A primit necinstirea din partea lor şi s-a întors în colibă. A început să lucreze de două ori mai mult ca până atunci, împletind rogojini şi coşuri, zicându-şi: "Macarie, acum ai nevastă. Trebuie să munceşti mai mult, ca s-o întreţii.". În fiecare zi se prezenta acasă la tânăra fată, aducând toţi banii câştigaţi astfel. În schimbul lor, primea înjurături şi lovituri. Situaţia a ţinut până în ziua când, muncită de durerile facerii, fata a mărturisit nevinovăţia călugărului, şi cine-i adevăratul tată. Dar atunci Macarie a fugit în pustiu ca să nu fie cinstit ca un sfânt.

Ma bucur ca am fost inteleasa si va multumesc din suflet pentru straduinta de a-mi da si cateva exemple. Le voi folosi cu siguranta! Doamne ajuta! Multumesc si pentru incurajari!

Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupatiile si întâlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se îndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si închide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte.

(Antonie cel Mare)

Tot despre Parintele Galeriu, circula o anecdota de pe vremea cand era tanar preot la o parohie, unde nu se prea inghesuiau oamenii la Biserica.

Mai nimeni nu mergea la biserica, in afara de cantor, vreo doua-trei batranele si vreo doi-trei mosnegei.

Intr-o duminica, la predica, parintele Galeriu le zice celor o mana de credinciosi veniti la slujba:
-„Oameni buni, rugati-va pentru mine ca mi-a aparut dracul si mi-a zis ca sambata la sase se arata la noi in Biserica la vecernie“.
Oamenii au zis:
-„Bine Parinte, ne-om ruga“.
S-au dus oamenii acasa si au raspandit vestea in tot satul: „a zis parintele la biserica ca sambata la ora 6 vine necuratul la biserica!”

Trece saptamana, vine sambata, si ce sa vezi? Inca de pe la ora 4 dupa-amiaza, incepe sa apara lume in preajma bisericii. Intai babutele si mosnegii, dupa aceea copiii, apoi si cei mai tineri curiosi sa vada ce si cum. Biserica plina ochi de lume.

Asteapta ei ce asteapta, se face ora 5, se face 6. Nici o miscare, nimic deosebit. Apoi 6 si un sfert. Vecernia trebuia sa fi inceput deja... Liniste totala in Biserica… Doar cateva soapte nelinistite. „Unde o fi parintele?”
„I s-o fi intamplat ceva?” Teama amestecata cu curiozitate si neliniste.

In sfarsit, apare parintele Galeriu linistit, jovial, in usa bisericii si le zice:
-„Fratilor, dracu-i tot drac, n-ai ce-i face! Iar ne-a mintit! Dar ma uit la voi si ma intreb: daca pentru necuratu' ati venit atatia oameni, pentru Dumnezeu, de ce nici macar jumatate nu veniti la Biserica?
In Biserica e Dumnezeu de-adevaratelea.”

Orfelina, pentru lucrarea ta despre umor in discursul religios, ti-l recomand cu drag pe maestrul Dan Puric.
Iti scriu mai jos o mostra de discurs a la Dan Puric, in care imbina cu talent si savoare valori crestine cu hazul de necaz:

„Dumnezeu, iubindu-mă, mă tot pune la felurite încercări ca să nu mă plictisesc. Aşa a fost şi cu şoferia. Ne-am luat şi noi maşină. Atunci mi-a zis soţia că ar fi bine să-mi iau permis şi eu, că cine ştie, s-ar putea să fie nevoie vreodată să şofez. Pentru mine, lucrul asta a venit prea tarziu, şi
m-am dus la prima lecţie de şoferie cu emoţii de liceean, la un PECO, unde trebuia să mă întâlnesc cu instructorul.
Tremuram rău pe marginea trotuarului, ca la bacalaureat, şi îl aşteptam. Cel mai bun lucru era că omul nu mă cunoştea. A venit cu o Dacia de pe vremea lui Ceauşescu, căreia, când i-a pus o frână, chiar în faţa mea, i-au sărit şuruburile pe jos. Le-a adunat tacticos şi le-a pus la locul lor, ignorându-mă. Era mecanicul absolut, la întâlnirea cu imbecilul absolut.


Locul mortului

Nea Ilie era plin de vaselină şi avea un fes slinos pe cap. M-a citit
din prima, şi-a dat seama cu cine are de-a face. Daca m-ar fi cunoscut,
mi-ar fi spus:
,,Vai, maestre, ce onorat sunt să vă fiu eu instructor!"
Când colo, mi-a zis, fără să se uite la mine:
,,Bă, asta e cheia!". Am îngheţat.
,,Fii atent, a continuat el, ambreiajul este tata, frâna este mama, iar
acceleraţia este copilul tâmpit care aleargă până ce dă cu capul în
prima maşină"
Absolut genial!
Apoi îmi spune scurt: ,,Treci în locul meu!"
Eu, speriat: ,,Lasă-mă, nene, că n-am mai pus în viaţa mea mâna pe aşa ceva".
El: ,,Bă, tu nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să te
conducă toţi tâmpiţii?"
Şi atunci m-am gândit să strig şi eu la poporul român:,,Popor român, nu te-ai săturat să stai pe locul mortului şi să fii condus de toţi tâmpiţii?"

Era o adevarată resuscitare, domnule! Şi îmi tot repeta:
,,Hai, hai, învaţă să conduci!"
Ceea ce a urmat a fost incredibil. M-a scos direct în trafic. Şi eu trebuia să am mâna pe volan, pe chei, pe schimbătorul de viteze, trebuia să mă uit în cele două oglinzi, dar şi în ochii lui.
,,Unde te duci, măăă? Nu vezi unde mă bagi? O calci pe baba aia! Nu te
uiţi în spate? Vezi, băă, că intră ălă în tine!"
Şi m-a ţinut aşa, de îngheţam şi transpiram tot, doua zile la rând! Nu mai eram sănătos! Nici un rol, în viaţa mea, nu m-a solicitat atât de mult, şi nu
m-a adus într-o asemenea stare.
În a treia zi s-a liniştit de tot. Stătea bătrânul cu o mână pe volan şi cu fesul pe ochi.
Dormea, domnule!
,,Înseamnă că am început să conduc bine", mi-am zis.

Crucea Sfântului Andrei.

Nu l-aţi văzut pe Puric, disperatul, între Maestrul său dormind şi traficul din Bucureşti.
Si, târându-mă încet-încet, am trecut pe lângă un cimitir. Atunci Maestrul a deschis ochii:
,,Bă, vezi? Aici e o fostă elevă de-a mea!"
Mie mi-a îngheţat coloana vertebrală.
,,În cimitir?"
,,Pai da! Nu e singură, e cu soţul!"
,,Cum a ajuns acolo?"
,,Tot aşa, bă, ca şi tine, nu a oprit la Crucea Sfântului Andrei, aia pe unde trece trenul.

Păi, băă, când vezi o cruce, nu te opreşti să te închini? Treci ca animalul?
Ce-o fi cu graba asta, că tot acolo ajungi!"

Omul ăsta m-a creştinat pe mine, teologul lui peşte.

Avea dreptate! Când vezi Crucea Sfântului Andrei, te uiţi în dreapta şi nu crezi nici măcar în ăla de-ţi face semn cu steagul, că e ţara plină de proşti. Vei învaţa să conduci când vei şti să te fereşti de proşti, nu când vei şti legea."

Orfelina, poate iti foloseste la lucrare si urmatoarea pilda cu un pustnic, vehiculata deseori prin omilii, in special cand e vorba de capcana caderii in extreme: fie a excesului de griji pentru cele lumesti, fie extrema cealalta, a totalei nepasari si caderi in pacatul trandaviei.
O pilda in care replica de final e rostita de un inger simpatic cu un fin simt al umorului, cum de altfel cred ca sunt toti ingerii.


„Un pustnic văzu odată într-o pădure un șoim.
Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne: sfâșie carnea în multe bucățele și începu să hrănească cu ea un pui de cioară rănit.

Pustincul se minună de faptul că un șoim hrănea un pui de cioară și se gândi:
,,Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca acel șoim înspăimântător să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire dintr-o altă specie.
Înțeleg de aici cum Dumnezeu dă tuturor ființelor cele de care au trebuință; și noi ne preocupăm într-atât de noi înșine…
De acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine!
Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut.
Nu am să-mi mai caut de mâncare !
Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una dintre creaturile sale : nu mă va abandona nici pe mine.”

Zis și făcut: se aseză acolo în pădure și nu se mai clinti din loc: se ruga și iar se ruga; nu făcea nimic altceva. Rămase astfel timp de trei zile și trei nopți, fără a bea vreun strop de apă sau să ia vreo îmbucătură de mâncare. După aceste zile, pustnicul era atât de slăbit încât nu mai era în stare nici să ridice mâna. Cum era așa lipit de putere, adormi.

Și iată că în vis i se arată un înger. Îngerul îl privi șăgalnic și grăi:
,,Este adevărat că semnul era pentru tine. Dar tu trebuia să înveți a urma pilda șoimului nu pe cea a ciorii!”

"Râsul Patriarhilor" și "Nebuni întru Hristos"
 

Foarte interesante recomandările, mulțumim și noi. :53:

Doamna prof. Velculescu este si un om deosebit, cu chip luminos, dincolo de preocuparile si eruditia dumneai...

Va trimit si eu o adapatare umoristica a trei pilde din Pateric:

http://www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk

Superba anecdota,mi-a mers la suflet :)
Multumim Delia!

Mi-a placut .....

off topic: Delia, astea m-au facut sa rad si sa-mi amintesc de prima mea lectie de soferie. Am fost mai rau ca Puric, cand am coborat din masina, de la umeri in jos eram atat de uda de ziceai ca am facut baie!!! Cred ca am dat jos doua kile, pe loc..:4:

Cu gand am fost sa nu uit sa-ti recomand pt. tema lucrarii tale, pe inconfundabila, atipica si non-conformista Maica Siluana Vlad ( fosta profesoara de filosofie, in prezent se ocupa de tineri cu diverse probleme la Centrul de consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil din Iasi).
O calugarita foarte inteligenta, cu un rafinat simt al umorului, foarte profunda dar nu inchistata in scheme rigide. Un izvor viu de perle productie proprie, dar si de ziceri si apoftegme din umorul monahal.
Cauta-i conferintele audio/video pe net.


Edit: parintele Constantin Necula de la Sibiu, un mare descretitor de frunti. Vezi ca mai ales in perioada posturilor, sustine conferinte ASCOR cam in toate centrele universitare din tara si poti studia pe viu fenomenul umorului in discursul religios.

my pleasure!