Intrebare despre milostenie
 

Buna tuturor,

M-ar interesa niste invataturi ortodoxe privind pasajul in care Domnul Iisus spune sa dam tuturor celor ce ne cer. Asta inseamna ca oricati cersetori am intalni pe strada in drumul nostru in fiecare zi, trebuie sa le dam cate ceva? Sau exista totusi o limita? Sau nu la asta (nu si la asta) se refera pasajul?

Multumesc de raspunsuri.

Iata ce spune parintele Paisie de la Sihla:
http://www.sfaturiortodoxe.ro/prpaisie-sihla.htm

""Despre milostenie Milă de săraci ai? Să nu-i judeci, tată. De-i poti ajuta, ajută-i. Si chiar dacă nu le dai un ban, ai milă de ei. Iar dacă ai, dă. Fă milostenie cu lucrul sau cu cuvântul. Fă tot ce poti. Nu-i da prea mult, ca să nu-ti pară rău. Dar să nu-i judeci niciodată. Parcă eu, dacă le dau, ce, le dau de milă? Le dau ca să scap de ei... Si dacă dai, să fugi cât poti de mândrie. Ei, parcă cine stie ce am făcut! Au fost sfinti care-si dădeau si hainele de pe ei. Eu ce mare lucru am făcut?
Milostenia trebuie făcută în ascuns. Poti umbla si în haine luxoase si să faci milostenie asa încât să nu te stie nimeni. Mai sunt asemenea sfinti si în zilele noastre. Pe Sf. Iacob l-au pus să vândă vin într-o cârciumă, si când venea cineva să cumpere, sfântul îl ruga: "Nu cumpăra asa mult, cumpără mai putin, că ai acasă copii care te asteaptă..." Iaca asa... Si acum, după 20 de ani, când l-au dezgropat, era cu hainele si cu încăltămintea asa cum l-au îngropat atunci, cu barba si cu părul la fel - l-au si pieptănat. Si nu-l stiuse nimeni până atunci... Ai văzut?
Petru Vamesul - era un vames... om mare era el în vremea aceea. Si asa de nemilostiv era, că de la el nimeni nu vedea nimic. Era bogat, avea slugi multe si în orasul acela nu era altul mai mare ca el. Asa spune cartea... Dar în orasul acela erau si multi săraci. Si s-au adunat săracii toti, într-o seară, si se lăuda fiecare cu cât a câstigat. "Mă, da' tu cât ai câstigat? Da' tu? Da' tu?..." Si unul zice: "Măi, dar umblând voi prin oras, de la Petru Vamesul ati căpătat cândva milostenie?" Cela nu, cela nu... NU! "Mă, zice unul mai răsărit, ce-mi dati voi mie ca mâine să vin eu cu milostenie din mâna lui Petru Vamesul?" Ceilalti au râs: "Mă, da' ai să capeti câteva bete..." Si au pus rămăsag. Si acela mai îndrăznet se duce la poarta lui Petru Vamesul. Petru avea un car pe care îl încărca cu pâine, să se ducă s-o vândă. Cersetorul, la poartă, "dă-mi" si "dă-mi". "Mai pleacă de acolo, măi... Mai du-te, am zis!" Acela, "dă-mi" si "dă-mi" - nu se ducea. Se înfurie Petru si caută un băt împrejur - nu găseste. De furie, ia o pâine si poc!, în capul cersetorului. I-a dat si cu pâinea în cap, săracu'. Acela a înhătat pâinea si, pe fugă - drept la ceilalti, care-l asteptau: "Uite, mă, am căpătat... din mâna lui, mă... din mâna lui Petru Vamesul". Si-uite asa, a câstigat rămăsagul. Ca să vezi - i-a dat Petru cu pâinea în cap... Dar n-a luat seamă că pâinea aceea o să-i ajute cândva tare mult.
În seara aceea s-a îmbolnăvit Petru Vamesul - dar s-a îmbolnăvit de moarte. Si n-a mai stiut nimic, în boala lui... Ceilalti ziceau că a murit. Dar el s-a aflat înaintea Dreptului Judecător. Si a poruncit Judecătorul îngerilor să-l lege pe Petru si să-l arunce în gheenă, că-i tare păcătos. Dar îngerul de la botez a venit degrabă, plângând, cu pâinea: "Doamne, nu-l osândi, uite că si ăsta a făcut milostenie!" Si S-a milostivit Dumnezeu si i-a spus: "Mergi, sărace Petre, si adaugă la pâinea ta" - adică să dea mai mult, să se înmultească. Si s-a trezit Petru din boala aceea de moarte si a înteles că, va să zică, pâinea aceea l-a scăpat de la moarte si de la iad. Si a zis asa: "Să nu mor până ce nu voi fi si eu sărac". Si a doua zi a prins a împărti la săraci, la slugile pe care le avea - le-a dat tot, tot, si le-a lăsat să se ducă. Si a rămas cu o singură slugă, căreia i-a spus asa: "Îti dau tot ce mi-a mai rămas, toată datoria pe care trebuia să ti-o dau, dar mâine să mă duci tu pe mine în oras si să mă vinzi ca rob, iar pretul pe care îl iei pe mine să-l dai la săraci". "Cum, stăpâne, să te vând?!" "Dacă nu mă vinzi tu pe mine, te vând eu pe tine." Si, de frică, sluga l-a vândut. În târg. Că atunci se vindeau oamenii, mai ales crestinii, că erau credinciosi, si erau mai buni decât păgânii. Si cât a luat pe dânsul, a dat la săraci. Iaca asa... Dintr-o pâine, atât de milostiv a devenit, că s-a vândut si pe dânsul. L-au luat turcii si l-au dus acolo, în Turcia, unde a căzut slugă la un boier. Si l-a întrebat boierul: "Ce stii tu să faci?" "Grădinărie, stăpâne." Si l-a pus grădinar. Trei ani de zile a lucrat la grădină, în tară străină. Din atâta slavă câtă a avut si din atâta avere, a rămas slugă la grădina turcului. Si lucra cu credintă, nu asa... Odată, când aducea el din grădină legume pentru masă, s-au întâmplat la masa turcului doi negustori din orasul lui. Si s-au uitat negustorii unul la altul, si l-au cunoscut: "Mă, ăsta-i Petru Vamesul!" "Ba nu-i el, seamănă cu el..." "Ba el e, măi, Petru e..." L-au cunoscut. Însă Petru a simtit că de el vorbesc si a fugit din casă pe furis. Turcul acela avea un portar surd si mut, iar când Petru a ajuns la poartă, a strigat la acel portar: "Deschide poarta!" "O deschid, stăpâne!" - a vorbit mutul... Si Petru a iesit pe poartă si a fugit, că n-a mai stiut nimeni de el. Si a venit portarul care fusese surd si mut si a spus: "Stăpâne, acela care avea grijă de grădină a plecat". Iaca asa... Ai văzut? Dintr-o pâine... A dat-o de ciudă. Dar darul lui Dumnezeu, măcar că dai de ciudă, sau oricum dai, te aduce la cunostinta adevărului.
Desigur că cei care au sot, familie, copii trebuie întâi să-si împace casa, familia, copiii, si pe urmă să facă milostenie. Acela care face milostenie cu altii, străini, iar copiii si-i lasă să flămânzească si să tremure de frig, acela nu face milostenie pentru Dumnezeu, ci pentru slava omenească. Ca să zică lumea: "Mă, da' milostiv este acesta! Uite, a dat tot, a vândut tot..." Întâi casa să ti-o îngrijesti, familia s-o întretii, si apoi te ocupi si de altii. Asa spun canoanele, asa spune cartea...""

Totul trebuie făcut cu dreapta socoteala chiar și milostenia, de f multe ori suntem încercați și îmi amintesc de Sf Ioan cel milostiv:

Mergînd Sfîntul să cerceteze pe bolnavi - pentru că de două sau de trei ori pe săptămînă cerceta pe cei bolnavi -, l-a întîmpinat pe el un străin şi i-a cerut milostenie, iar el a poruncit slugii sale să-i dea şase arginţi. Deci, luînd străinul arginţii, s-a dus. Şi vrînd să ispitească îndurarea Sfîntului, şi-a schimbat hainele şi alergînd pe altă cale, iarăşi a întîmpinat pe fericitul Ioan şi l-a rugat, zicînd: "Miluieşte-mă, stăpîne, că sînt robit". Iar el iarăşi a poruncit slugii sale ca să-i dea şase arginţi.

Apoi sluga a zis stăpînului la ureche: "Stăpîne, acesta este săracul acela care a luat mai înainte şase arginţi". Iar patriarhul s-a făcut ca şi cum n-ar fi auzit şi a poruncit să-i dea. Străinul, luînd şi a doua oară milostenie, iarăşi şi-a schimbat hainele sale şi a întîmpinat pe patriarhul pe altă cale, cerşind şi a treia oară milostenie de la dînsul. Iar sluga a zis către patriarh: "Stăpîne, acesta este tot acela care a luat de două ori cîte şase arginţi şi acum cere şi a treia oară". Atunci fericitul a răspuns slugii, zicînd: "Dă-i lui doi arginţi, ca nu cumva să fie Hristosul meu, Care mă ispiteşte pe mine!".

Am observa ca femeile sunt f rele si acum vorbesc si de mine, de multe ori sotii vor sa faca multa milostenie si imediat femei.. la copiii tai nu te gandesti?... offff de am avea CREDINȚA.

Multumesc de raspunsuri.

Tot Domnul a spus ca cine nu munceste sa nu manance. Deci saracii sunt cei care muncesc dar nu castiga destul, sau nu mai pot munci de boala sau batranete, sau sunt si toti cei care isi fac din cersit o meserie? In ce consta dreapta socoteala daca nu trebuie sa judecam?
Daca in fiecare zi intalnim in drum spre- si de la servici cativa oameni din acestia care isi fac din cersit meserie si care refuza sa munceasca atunci cand li se propune, si acestora trebuie sa le dam daca cer? Cam in aceasta directie bate intrebarea mea.

Multumesc de raspunsuri.

in raspunsul dar de Simply_me este un astfel de exemplu....

unii sfinti
 

spun: sa iti transpire banul in palma pina il dai cuiva.
sa luam aminte.

Draga Adrianna, ortodoxia inseamna, in primul rand, traire. Nu e o relatie contractualista, de tip do ut des, sau asa cum spunea parintele Steinhardt, na paraua, ia sarmaua. Nu e o lista intreaga de atributii pe care, daca le bifezi pe toate, ai asigurate mantuirea, harul, Duhul Sfant... Nu!

Ideea subliniata si inj fragmentele citate de Simply in ceea ce priveste milostenia este ca atunci cand dai ceva de pomana, trebuie sa o faci ca si cum i-ai da-o Domnului, nu cersetorului de pe strada. Uite un filmulet despre intalnirea cu Domnul si despre milostenie, care s-ar putea sa iti foloseasca - http://www.youtube.com/watch?v=KH0ZrwTI0Zk (de la min. 27 incolo).

Multumesc de raspuns.

Aveti dreptate in ceea ce spuneti, altfel nu ar fi adevarata judecata de la Matei 25. Intrebarea nu era daca lui Hristos ii dam sau nu, ci intrebarea era legata de acei oameni care refuza sa munceasca chiar si atunci cand li se propune, preferand sa traiasca din cersit pentru ca este un "venit" mai usor de castigat. Si stiti foarte bine ca o anumita categorie din populatia romaneasca are acest obicei peste tot pe unde se duce. Intrebarea este: si acestora trebuie sa le dam sau dimpotriva, ei se incadreaza la ceea ce Domnul a spus: "Cine nu munceste sa nu manance"?. Este sau nu de datoria noastra sa ii educam spre munca in loc sa ii incurajam in atitudinea lor de a nu munci si de a trai din cersit? In exemplele pe care Domnul le-a dat nu erau oameni care sa poata sa munceasca si care sa refuze munca. Despre acestia tocmai ca a spus: "cine nu munceste sa nu manance".

Multumesc de raspuns.

Iti multumesc, glykys ca mi-ai adus zambetul pe buze, pentru ziua de azi. Ai fost tare simpatica cu acest "do ut des"...

Isaia 58

6. Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor.
7. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine.
8. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu.
9. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire,
10. Dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei.
11. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată.
12. Pe vechile tale ruine se vor înălţa clădiri noi, vei ridica din nou temeliile străbune şi vei fi numit dregător de spărturi şi înnoitor de drumuri, ca ţara să poată fi locuită.

Multumesc pentru acest citat.

Vad ca este in acord cu ceea ce am inteles si eu din Evanghelie: saracii ce trebuie ajutati nu sunt cei care refuza munca pentru a obtine un castig usor din cersit ci sunt cei care fac dupa puterea lor dar sunt defavorizati de soarta din diverse motive. Este vorba despre cel cu adevarat flamand si nu despre cel care te injura daca ii dai o paine in loc de bani, care refuza o mancare pe care i-o dai cerand bani pentru a manca la fast food, sau care refuza un acoperis pe care i-l oferi cerand bani pentru a dormi la hotel, sau care cer bani pentru tigari dar cand ii intrebi daca au ce manca si unde dormi raspund ca au, nu-i problema, ba te mai intreaba si de ce ii intrebi astfel de lucruri. Toate acestea le-am vazut si ma intrebam daca si in astfel de cazuri se aplica ceea ce a zis Domnul ca la toti cei care cer sa le dam.

Si apropos de "sa nu stie dreapta ce face stanga", cum trebuie procedat daca vrem sa ajutam pe cineva pe care il intalnim pe strada dar nu suntem singuri? Ce metoda trebuie aplicata pentru a da ajutorul fara ca cel de langa noi sa vada?

Multumesc mult de raspuns!

Imi cer scuze daca pun o intrebare idioata, acum, cu ajutorul vostru, incep sa patrund cu adevarat ortodoxia.

Vreau sa va intreb daca are vreo importanta religia/confesiunea celui caruia ii oferim. Morala si sufletul meu spun ca nu conteaza, dar as vrea sa aflu si parerile voastre. In comuna in care locuiesc, exista 7 confesiuni/religii la cca 1000 de locuitori si majoritatea celor foarte saraci sunt neoprotestanti. Le-am daruit unora dintre ei de multe ori diverse, de la mancare la haine si bani de medicamente. Eu am facut-o din tot sufletul si am fost "rasplatita" pe masura, cu o mare bucurie din partea lor. Dar as vrea sa imi spuneti daca exista vreo regula in acest sens.
Multumesc!

Opinia mea e că atunci când inima înclină către milă ea nu prea face socoteli şi împărţiri pe căprării (analiza asta, despicarea şi obiectivarea sunt tendinţele minţii lumeşti, nu ale inimii compătimitoare), aşadar ea ajută pe tot omul ieşit în cale, atunci când are prilejul şi puterea să ajute.
Pe de altă parte, e loc de mai mult sprijin între creştinii ortodocşi.

Nu, nu exista o limita pt binele pe care il poti face celor din jur. Ofera-i cersetorului macar o rugaciune, rugaciunea ta in taina, sa il ajute Dumnezeu cum stie Dumnezeu ca ii este mai bine aceluia (cum tu nu stii ce ajutor ii trebuie acelui om - caci poate are nevoie de un ajutor si numai Dumnezeu stie mai bine ce are nevoie - tu ofera-i dragostea rugaciunii tale catre Dumnezeu pentru el); ofera-i dragostea ta daca il vezi ca e necajit (fie in rugaciune, fie ascultindu-l, fie aratandu-i ca iata cineva, tu, il tratezi ca pe un om, il respecti si il iubesti (iubesti chipul Lui Dumnezeu din el) macar ascultandu-l si oferindu-i o mangaiere a recunoasterii lui ca om, egal tie, doar pus de viata poate in conditii grele, net inferioare tie, in care poate ca tu nu ai rezista (pus de viata impotriva vointei lui, din vreo conjunctura) - si atunci gandeste-te: oare daca ai fi in loul lui, ce ai dori sa gasesti, cum ti-ai dori sa se poarte cei din jur cu tine? Si exact asa fa-i celui ce iti cere ajutorul!

Daca Mariatwix, eu ti-as sugera sa citesti cartea "Papucii lui Mahmud", scrisa de Gala Galaction, care e scrisa dupa o intamplare adevarata. E povestea unui cizmar, om de treaba, de altfel, care, la celebrarea victoriei romanilor impotriva turcilor, din razboiul de independenta din 1878, isi bea mintile si omoara un prizonier turc, Mahmud, despre care nu isi aminteste apoi nimic altceva decat ca avea papucii rupti - naratorul il descrie pe Mahmud ca avand chipul asemenea Hristosului crestin. Coplesit de remuscari, ajunge la un sihastru care ii da canon sa isi vanda toate acareturile si sa pribegeasca pana la sfaristul vietii, iar din munca mainilor sale sa faca 1000 de perechi de pantofi cu care sa ii miluiasca pe cei sarmani. Cizmarul calatoreste prin satele de la nordul Dunarii, populate deopotriva de romani, turci si evrei, tot cu gandul la papucii rupti ai lui Mahmud. Ii miluieste pe toti, nefacand deosebire niciodata intre ei si nefacand caz de religia lui, dar urmandu-si constiincios drumul. Si dobandeste o aura de sfant printre toti oamenii, de diferite religii, datorita bunatatii sale. Isi salveaza de la moarte stapanul turc, care il considera ca pe fratele sau si care ii propune sa traiasca in bunastare cu el,dar cizmarul nu accepta, urmandu-si canonul. Dupa multe peripetii si fapte demne de Pateric, batran si bolnav, ajunge la perchea cu numarul o mie, pe care o lucreaza cu mult mestesug, petru a fi demna de un imparat. Pe moarte fiind, are viziunea raiului. La poarta il intampina un personaj imbracat in haine de sultan, care are papucii rupti. In extaz, cizmarul il identifica cu multa bucurie pe Mahmud, cel cu papucii rupti, si intelege ca perechea cu numarul o mie ii era destinata lui. Numai ca, in delirul sau, cand se apleaca sa incalte personajul nevazut, isi da seama ca picioarele acestuia poarta urmele uor cuie. Cu aceasta revelatie si cu pantofii in mana, isi da duhul, iar naratorul spune foarte frumos ca de abia acum cizmarul intelege tot. In spatele lui Mahmud si al tuturor sarmanilor miluiti, fie ca erau romani, evrei sau turci, era chipul aceluiasi Hristos.

Povestea nu indeamna insa la relativism religios, ci la ortopraxie, nu la trambitarea superioritatii credintei si a neamului. Cizmarul nu converteste pe nimeni - nici nu isi propune asta - nici nu prea vorbeste despre credinta ortodoxa, el nu cauta decat sa ii slujeasca pe cei sarmani, neuitandu-se la credinta sau la etnia lor, desi, pana la urma, toti sunt siliti sa recunoasca superioritatea faptelor romanului ortodox.

Frumos. Bogdaproste!

offtopic
 

Sa citesti cartea, ca sigur iti va placea si ca vei trage foloase duhovnicesti si te vei si delecta. Gala Galaction are un talent literar autentic.
Azi am avut marea bucurie sa zaresc intr-un anticariat un volum din jurnalul lui Gala Galaction. Asa am aflat ca in adolescenta nu era prea religios, pana a facut o vizita la Agapia si a zarit o novice care l-a cucerit, desi era mai in varsta decat el cu 12 ani. Respectiva fata, rodul unei legaturi ilicite dintre un calugar si o calugarita, traise prin manastiri, dar dupa ce l-a cunoscut pe Grigorie Pisculescu (numele adevarat al lui Gala Galaction), a renuntat la a deveni maicuta si s-a casatorit cu el. Iar el a renuntat la a deveni filosof si a decis sa isi schimbe viata, punandu-si talantii in slujba teologiei, pe care a apreciat-o dupa ce a cunoscut-o pe ea. Se stie ca lui i se datoreaza o frumoasa traducere a Bibliei.

Multumim Ana-Maria,am sa caut si eu cartea,deja m-a cucerit.

offtopic
 

Dupa ce a cunoscut-o pe ea,a parasit Facultatea de Litere si Filozofie si s-a inscris la Teologie;s-au casatorit in acelasi an in care isi ia licenta in Teologie.
Nu stiam ca a fost hirotonit preot!!!!!!!! Surpriza mare!

Unii sfinti?!? Care dintre ei?
Cred ca este inteles gresita sintagma "sa iti transpire banul in palma pina il dai cuiva", aici fiind vorba de cheltuieli facute sub impuls, nu gandite, pentru a cumpara te miri ce...
Să nu fie mâna ta întinsă la luat şi strânsă la dat. (Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) 4, 33)
Şi celui sărac întinde-i mâna ta, ca binecuvântarea ta să fie desăvârşită. ( Cartea înţelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah 7.34)

Cred ca formularea corecta a intrebarii puse de initiatoarea topicului este alta, si anume: Cât poate da omul? Poate da si cand nu are?

Spunand acestea, gandul meu se indrepta spre Sf. Ilie, care, inperioada de seceta inaintata, merge la o femeie, vaduva saraca, Sarepta Sidonului, si ii cere de mancare. Aceasta mai avea f putina faina, din care vroia sa faca o turta, pentru ea si fiul ei, si apoi sa moara. Din aceasta faina ii da si Sf. Ilie. (III Regi 17) Dumnezeu ii rasplateste fapta. Asfel, faina si uleiul din vas nu scad, putandu-se hrani o vreme din acestea.

Concluzia sa o tragem fiecare. Stiu insa, ca nu e bine sa dai celor bogati, caci atunci saracesti.

Iar eu te intreb pe tine altceva: poate vreodata spune omul ca nu are nimic de dat? Chiar nimic?

Chiar daca un om nu are bani, poate da altceva: o rugaciune, recunoastere, rabdarea de a-l asculta si mangaia pe celalalt, etc. Pentru toate acestea nu trebuie bani - sint enorm de multe lucruri pt care nu trebuie bani si care ii pot ajuta pe ceilalti! Cred ca mai destept si mai constructiv ar fi pe acest topic sa facem impreuna o lista de astfel de lucruri (fiecare s-ar gandi la altceva cu care i-ar imbogati pe ceilalti)

TOATE aceste lucruri pe care le avem de la Dumnezeu ca si calitati ale noastre reprezinta o mare bogatie pe care ne-a dat-o Dumnezeu si pe care sintem datori sa ne-o inmultim (acesta bogatie, acesti talanti dati de Dumnezeu) si sa o dam saracilor! Adica celor lipsiti in aceste calitati.
Chiar daca nu ai bani, poate ai altceva: de exemplu poate ca tu ai rabdare. Daca tu ai rabdare si aproapele tau nu are, atunci da-i tu (cel bogat in rabdare), din rabdarea ta, da-i lui, celui ce nu are rabdare (celui sarac in rabdare) !
Si tot asa... imparte toata bogatia calitatilor tale cu cei saraci, cu cei lipsiti in aceste calitati! Nu poti sa spui ca daca nu ai bani, sau ca celalalt este mai bogat in bani decat tine, nu poti sa spui ca nu ai nimic de oferit ca milostenie - poate esti mult mai bogat in calitati decat celalalt, calitati cu care poti face multa milostenie celor lipsiti de ele.

Aici poate cel mai important aspect ar fi ca atunci cand ajuti pe cineva- spiritual sau material- sa o faci din tot sufletul si fara sa-ti para rau!
Adica mai degraba dau un 10 lei sa zicem cuiva care chiar are nevoie si i dau fara sa-mi para rau, decat sa dau 100 de lei si apoi sa-mi para rau!
Si un alt aspect: milostenia nu trebuie sa fie facuta pentru a incuraja nemunca si lenea (de exemplul daca vezi un barbat solid, in putere care prefera sa cerseasca decat sa vina la munca campului o zi chiar daca il platesti pentru treaba asta, atunci nu cred ca ar fi bine sa-i dau bani pe strada), ci pentru a-i ajuta pe cei care realmente vor sa munceasca si ori nu au unde, ori nu pot din motive medicale!

Adica parca ai spune: sa ajuti "in limita stocului de dragoste disponibil" :-)

Cu siguranta ai dreptate, ca putem da si altceva decat bani. Din pacate insa, dam tot peste oameni, care au nevoie de ajutor material, caci se stie ce multi cauta de lucru si nu gasesc.
Ca sa le dau altora din calitatile mele, trebuie mai intai sa le am... si cam duc lipsa si eu. Dar o vorba buna, un sfat daca mi se cere, sau o mana de ajutor.... asta oricand!
Nu intamplator am dat exemplul cu Sf. Ilie, care ca pe mine, una, m-a impresionat f profund. Acest exemplu, in fapt al vaduvei sarace, Sarepta Sidonului, care ii da ULTIMA mancare din casa ei Sfantului Ilie, pe care il stia ca e prooroc si ca lui i se datoreaza seceta prelungita si foametea din tara ei, este masura milosteniei pe care trebuie sa o facem. Sa nu dam unuia care are, dar daca intalnim un om cu adevarat sarac, sa ii dam in asa fel, incat acesta sa simta ca a fost miluit. Si atunci tot ce dam, se intoarce, caci Dumnezeu nu ramane dator.

Poate e cazul sa gandim altfel despre noi: sa nu mai zicem ca suntem saraci, ci bogati. Iar bogatia noastra consta in primul rand in credinta in Dumnezeu. Restul le rezolva El pentru noi.

Pana una,alta observ ca userul care a initiat acest topic,a fost bannat!

Nu-i nimic! De aceea tot putem discuta pe aceasta tema. Sunt multe de spus.

Am vrut sa spun in limita a ceea ce e omeneste posibil.

Uneori oamenii, vazand lipsa de dragoste, egoismul si dorinta de a-i folosi ca pe obioecte din partea semenilor lor, ajung sa creada ca nu merita (nu merita sa aiba un servici bun, nu merita sa fie iubiti, nu merita sa gaseasca de lucru, etc - le intra lor in cap ca "nu merita"). Si astfel ceva din psihicul / (sufletul?) lor ajunge sa fie amputat de patimile semenilor in timp (de aceea se spune ca o patima / un pacat al unuia strica armonia intregii creatii - se intinde pina unde cel ce pacatuieste / face/gandeste rau nici nu isi inchipuie) - iar acesti oameni ajung ca daca ei nu mai cred ca merita, nici nu se mai lupta, nici nu se mai straduie, parca sint paralizati. Au vointa dar nu sint capabili sa si-o puna in aplicare pt ca au convingerea interioara ca nu se va intimpla nimic bun, ca o sa fie franti de egoismul/patimile celor din jur, asa cum de atatea ori li s-a intimplat. E ca un cerc vicios, o deznadejde ca o credinta a lor care ajunge sa li se implineasca, astfel intarindu-le deznadejdea / crediinta in rau.
Acest gen de oameni poate ca ii intalnesti fara servici si deznadajduiti. Dar nu de bani au ei nevoie ca sa iasa din acel cerc vicios, ci de vindecarea sufletului lor (prin dragostea ocrotitoare si incurajarea din partea semenilor - ca sa vada ca nu sint folositi si nu toti oamenii le dau in cap) - iar in aceasta priviinta calitatile de care este nevoie pt a-i ajuta, nu au nimic de-a face cu banii.

Este minunat sa oferi tot ce identifici in tine ca poti oferi! Toate le ai de la Dumnezeu! Este bogatia pe care ti-a dat-o El! Inmulteste-o straduindu-te si rugandu-l pe El sa te miluiasca si sa te ajute!
Iar partea cea mai frumoasa este ca stradania noastra de a ne apropia de Dumnezeu si rugaciunea, de fapt ele ne imbogatesc, pt ca acele calitati care sint roada Duhului (bunatatea, blandetea, indelunga rabdare, pacea, etc) de la Dumnezeu vin, prin stradania noastra spre ele, stradania de a implini poruncile si rugaciune.

Multumesc pentru raspunsuri. Ma bucur ca intr-un fel raspunsurile voastre au fost in acord cu ceea ce simteam eu.
Chiar voi cauta cartea lui Gala Galaction. Spre rusinea mea, nu stiam mare lucru nici despre el, nici despre opera lui. Il stiam ca autor de texte de manual de clasa a 8-a (pe vremea mea se dadea examen de admitere la liceu si mi-a cazut nuvela lui la romana). E momentul sa indrept lucrurile, cred.

Si ce te faci cu acestia, care nu au prea mare vointa, dar nu au nici scoala, sunt bolnavi, au copii, nu au de lucru, dar au facturi de platit, caci tot omul consuma, chiar daca putin, curent electric.
Acestor oameni trebuie sa le dai bani, caci copiii merg la scoala si nu au de nici unele; sa le dai exemplu, caci curtea in care stau se poate cu putin efort din partea lor si rasaduri, seminte, pomi si tufe fructifere din partea celor cu dare de mana, sa se transforme intr-o gradina de zarzavat; si rugaciune, ca in disperarea lor sa reziste si sa nu isi ia lumea in cap.

Si daca nu ai bani, chiar nu-i poti ajuta cu nimic? Poti sa le dai exemplu (dupa cum spui) chiar ajutandu-i fara bani, dupa puterile tale!

Chiar daca nu ai bani (daca ai timp), poti sa ii ajuti sa constientizeze ca asa neputiinciosi si fara bani cum se cred ei, totusi pot sa faca multe lucruri cu care sa isi imbunatateasca situatia (de ex ajutandu-i la gradina lor - cu atat mai mult daca ei vor vedea ca tu, care ai problemele tale de viata si iti este si tie greu cu ale tale, din dragoste pt ei ii ajuti, poate ii vei convinge sa isi depaseasca si ei problemele lor care li se par grele si sa se ajute singuri). Poti sa le dai exemplu ca daca nu ai bani (cum poate nu ai avea nici tu, nici ei), sa caute ajutor in diferite programe institutionale de care sa se tina spre a progresa cu viata lor si a copiilor lor (ii poti invata si pe ei dar mai ales pe copii, cum sa caute, cum sa aplice, cum sa scrie o scrisoare de intentie, etc) - in felul acesta poti sa ii ajuti pe copii lor sa nu invete aceeasi mentalitate deznadajduit-lipsita-de-speranta-si-initiativa pe care o au parintii lor (si poti sa ii ajuti in multiple feluri la educarea copiilor lor ca sa nu le calce pe urme ca mentalitate - sa ii inveti mentalitatea ta invingatoare, daca tu ai mentalitate invingatoare).

Eu cred ca Adam are dreptate. Citind aceste lucruri, mi-am adus aminte de o intamplare cu o batranica dornica sa cumpere un anumit lucru, numai ca nu ii ajungeau banii. I-a intins vanzatoarei banii pe care ii avea si a rugat-o sa ii dea acel ceva. Aceasta a refuzat-o, pe motiv ca suma nu e suficienta, iar batranica s-a intors mahnita. Erau si alte persoane de fata si una dintre ele i-a facut semn vanzatoarei sa ii dea produsul cerut, ca plateste restul de bani, numai ca atunci cand a cautat in buzunare, si-a dat seama ca nu avea nici ea banii necesari. Asa ca, stingherita, s-a rugat de cel care o insotea sa ii imprumute niste bani, cu care sa plateasca datoria batranei. Ca in lantul slabiciunilor. Acela, cu chiu cu vai, a scos portofelul, dar si-a dat seama ca nici el nu avea bani. Vanzatoarea, care vazuse toata scena, le-a spus bombanind celor doi sa se duca dupa batrana, ca ii da gratis ce vrea. Nu mica i-a fost bucuria acesteia sa primeasca darul mult dorit.

Mă întreb:
oare Mântuitorul nostru Hristos, la Judecata de apoi, va dojeni pe cineva pentru că a dat prea mult, pentru că a "exagerat" în compasiune şi iubire?
Oare Hristos va spune: "flămând am fost, dar voi mi-aţi dat să mănânc fără dreaptă socotinţă, fără să analizaţi bine situaţia în prealabil, fără să realizaţi, mai întâi, o exegeză profesionistă a literaturii patristice pe tema milosteniei etc"?
Dubito... :)

Ispite "teologice" care ne bântuie, ne bântuie şi iar ne bântuie pe fiecare dintre ni
 

Şi mă mai frământă o întrebare:
de ce oare Domnul Hristos S-a sacrificat aşa, pentru fiecare dintre noi, fără a ne judeca mai întâi, fără a-i separa de ceilalţi pe cei mai vrednici (sau pe cei mai puţin nevrednici) de dragostea Sa, pe care, eventual, să-i fi mântuit fără Jertfa Lui supremă?
Până la urmă, El este Dumnezeu şi ne-ar fi putut mântui (nu pe toţi, ci doar pe cei vrednici, pentru că altfel e exces) şi fără sacrificiul vieţii Sale.
Şi dacă El a "exagerat" într-un asemenea grad în relaţia cu noi, dacă a fost atât de risipitor în compasiune, dacă El ne-a iubit cu o "dragoste nebună" (expresia "iubirea nebună a lui Dumnezeu", titlul uneia dintre cele mai cunoscute lucrări ale teologului ortodox rus Paul Evdokimov, a fost folosită pentru prima dată de către Nicolae Cabasila), atunci să înţelegem de aici, oare, că şi noi suntem datori să-I urmăm în aceeaşi "nebunie" a iubirii faţă de semenii noştri, în aceeaşi negare de sine de dragul celorlalţi?
Nu, desigur.
Noi nu trebuie să-I urmăm întru totul lui Hristos, ci doar cu... "dreaptă socotinţă".
:(
P. S. S-ar putea aduce obiecţia că, totuşi, Sfinţii L-au urmat pe Hristos până la capăt.
La aceasta, gândurile negative cuibărite în sufletele noastre (în templul nostru interior, pe care Hristos l-a numit "împărăţia lui Dumnezeu dinlăuntrul nostru" şi care, în loc să-I rămână pe veşnicie consacrat, s-a transformat - vai! - în "peşteră de tâlhari", în locaşul tuturor ispitelor argumentate teologic) ne vor răspunde, de asemenea, cu uşurinţă şi prin argumente greu de combătut: ei erau Sfinţi; noi nu. "Non licet bovi quod licet Jovi", nu-i aşa? Noi trebuie să fim smeriţi; dacă devenim prea milostivi şi încercăm să ne asemănăm cu Sfinţii, atunci riscăm să cădem în mândrie. A, Mt5, 48? Şi pentru acest verset se pot găsi numeroase interpretări... Doar şi iubirea poate fi interpretată şi cercetată prin metode "ştiinţifice". De exemplu, ne putem gândi la faptul că acest verset se referă la desăvârşirea pe care o vom atinge, de bună seamă, în viaţa viitoare. Aici, pe pămnt, destul ne este să nu omorâm pe nimeni.
A, această poruncă noahitică este evidentă pentru orice persoană umană, de orice religie, ceea ce înseamnă că nouă, creştinilor, ni se cere să mergem mult mai departe decât atât?
Şi la aceasta, ispitele noastre "teologice" ne vor argumenta, în mod pertinent, că tot nu este necesar să fim atât de dedicaţi în relaţia cu ceilalţi, încât să uităm de noi înşine, să ne dăruim şi să ne sacrificăm pe noi înşine pentru alţii (ceea ce, de fapt, n-ar fi prea indicat nici pentru buna noastră dezvoltare psihologică, nici pentru progresul material al omenirii, nici...).
De ce?
Fiindcă, pentru a fi buni creştini, pentru a ne asigura biletul către Rai, este suficient doar atât:
să nu încălcăm cumva postul în vreo zi, să nu, vorbim niciodată despre realizările noastre (că asta e mândrie), să nu avem prea multe contacte cu cei de alte confesiuni, să nu încălcăm vreodată vreun sfat duhovnicesc găsit pe internet sau în cărţile de învăţătură creştinească, să nu... să nu lipsim de la biserică, să nu spunem glume decât de maxim 5 ori pe an... pe scurt, să respectăm toate interdicţiile tuturor duhovnicilor pe care ne-a fost dat să-i întâlnim de-a lungul întregii noastre vieţi, să le "binevestim" şi altora aceste numeroase şi "mântuitoare" interdicţii (chiar cu riscul de a-i îndepărta de credinţă) şi gata, punct. Aceste învăţături nu se pot negocia, fiindcă, dacă le negociem, punem la îndoială însăşi mântuirea noastră la care, oricum, doar ortodocşii au acces şi ar fi păcat ca noi, singurii privilegiaţi ai lui Hristos, să pierdem şansa oferită.
În privinţa iubirii, însă, Hristos trebuie urmat cu... "dreaptă socotinţă", nu chiar aşa, până la capăt. Altfel, s-ar putea să râdă de noi până şi unii dintre episcopii noştri şi atunci ce facem?
Cam în acest gen sună, de atâtea ori, discursurile ispitelor "teologice" Din noi, care nu ne dau pace! Diavolul e un isteţ manipulator (păcat că nu doreşte să redacteze un manual de specialitate pe această temă): el nu-i va ispiti niciodată pe credincioşii creştini cu ideea că nu există Dumnezeu, ci cu imboldul - strecurat pe nesimţite - de a-şi concentra atenţia la orice, în afară de Hristos (chiar şi la prescripţiile religioase, dacă vor, dar nu la Hristos), de a confunda accesoriul cu esenţialul, relativul cu Absolutul, scopul cu mijloacele, medicamentele cu sănătatea.
Dumnezeu să ne ferească pe toţi de gânduri precum cele enumerate mai sus şi să ne ajute ca, în religie, să-L căutăm doar pe El şi NIMIC ALTCEVA!

A fost banat mai demult, era Adriana din Franta, cine isi aminteste.

Trebuie sa-i ajutam pe toti, indiferent de religie. Chiar si pe cei ce comit faradelegi, stim ca sfintii mergeau si in inchisori sa ajute macar cu o vorba de credinta.

Se intelege, adam000, ca putem ajuta si altfel decat cu bani, in cazul in care si noua ne lipsesc banii. Si poate ca nici nu se cer bani de fiecare data; deci sa nu generalizam.
Exemplele date de tine sunt f bune si pot continua cu altele. Ne putem ajuta aproapele in fel si chip; totul e sa vrem.

Aici total de acord! Uneori un sfat bun spus, o informatie despre ceva ce il poate ajuta pe un om (loc de munca- mai ales in ziua de azi spre exemplul), o incurajare pentru cei bolnavi sau internati in spitale, etc poate fi de mare ajutor!
Important este sa dorim cu adevarat a-i ajuta pe cei care au nevoie!

In schimb daca de exemplul vezi unu'sanatos, solid, bun de munca care sta numai la cersit, mai mare ajutor ar fi sa-i propui (daca ai pamant la tara) sa vina o zi la munca campului si sa-i dai si bani, si de mancare si un pahar cu vin cand lucreaza pamantul, decat pur si simplu sa-i dai bani fara sa faca nimic!
Din pacate astazi la tara multi prefera sa stea la crasma toata ziua (si tineri, buni de munca!), sa primeasca acel ajutor social sau ""venit minim garantat", decat sa vina o zi la munca, chiar daca nu degeaba!
Aici a gresit si statul- ajutorul social are rolul de ai ajuta pe cei care efectiv nu pot munci, care si-au pierdut capacitatea de munca in urma unei boli sau accident (imobilizati la pat, paralizati, etc), si nu de a incuraja nemunca si lenea!