Despre rabdare
 

Doamne ajuta, am 2 copilasi cu foarte multa energie si simt ca nu mai am rabdare :20: adica chiar nu mai am, deloc :20:, ceva sfaturi.. va rog...:9:

Gândiţi-vă câţi dintre sfinţii şi marii învăţători ai Bisericii or fi fost şi ei copii din ăştia hyper-energici care i-au înnebunit pe părinţi.....

Sau, gândiţi-vă la Părintele nostru Ceresc, câtă răbdare trebuie să aibă ca să ne îngăduie pe toţi, cu energia noastră nesecată înspre a face rău...

Sau, gândiţi-vă (şi rugaţi-vă) Maicii Domnului, care ştie mai bine decât oricine ce înseamnă să fi mamă. Gândiţi-vă ce diferenţă este între dumneavoastră, care aveţi bucuria şi privilegiul de a creşte doi copii care sunt doar neastâmpăraţi, şi Ea, care L-a crescut pe Dumnezeu şi, mai târziu, a trebuit să-L îngroape după ce L-a văzut murind pe cruce.

Eu, datorită meseriei şi altor împrejurări obiective, am multe zile când nu-mi pot vedea băieţelul. Şi de câte ori trebuie să merg la culcare fără să-l fi văzut în ziua aceea, îi simt lipsa şi mă gândesc ce bine ar fi să fie acum aici, şi să fie neastâmpărat, să mi se suie în cap şi să arunce prin casă cu mingiile de fotbal sau să tropăie şi să trântească.... Când sunt cu el, nu-mi lasă 5 minute de linişte, iar când nu sunt cu el, după 3 minute de linişte îi simt lipsa.

Din ce am citit am aflat ca sfintii cand au fost copii nu prea se jucau si erau f cuminti, o mai fi si excepti.

Am ceva probleme si cu vecinii de jos, saracii cand vor sa doarma buff buff buff:42:

Simply, vorbeste cu mamicile de pe forum - Lore86, care are trei si e insarcinata cu al patrulea, Ekaterina, care si ea are doi ingerasi care nu o lasa niciun minut linistita, AndruscaCIM... Iata deci, nu esti singura in situatia aceasta.

Eu l-am luat in brate ieri pe Maxim, copilul "Ekaterinei" (pana intr-un an), care e foarte prietenos, si atata liniste si pace am simtit cu el la piept:8::8:.

Azi au fost mai agitati fata de obicei, si eu stau foarte greu la capitolul rabdare.
Ai mai sunt mai mari 7 si 5 ani.
:11:

Da-mi-i mie! :1:

:4::4::4: poate ceva rabdare sa-mi dai ...

Imi amintec de un serial american, pe care l-am vazut cu ceva vreme in urma, nu-mi amintesc numele.
Erau o gasca de femei, toate vecine (numele strazii era numele serialului), fiecare cu problemele ei..
Una dintre ele avea trei baietei, dintre care doi erau gemeni, care-i faceau parul maciuca in pemanenta si care o necajeau, desigur fara intentie, pe vecina lor, o doamna mai in varsta si ""petrentioasa"", care nu suporta galagia, nu suporta mingile pe gazonul ei, nu suporta inocenta copiilor pana la urma...
Intr-o zi, disperata mama ii aliniaza si-i instruieste, trimitandu-i apoi la doamna vecina sa-i ceara scuze si sa devina prieteni.
Copiii se conformeaza, se duc, saluta frumos aliniati ca trei pinguini, tanti ii trateaza sobru, ca pe niste mici adulti, ii pune la masuta si-i omeneste cu ceva fursecuri.
Se incropeste cu greu o discutie, stateau copiii ca la fotografie de buletin, vecina ii intreaba una, alta apoi ii intreaba cati ani au.
Spun pe rand fiecare cat, 5 si 7 ani? nu stiu cat aveau, ceva mai mici...
Apoi unul mai indraznet o intreaba pe doamna cati ani are ea.
Aceasta, cu o urma de cochetarie, zice: cat imi dati?
Copiii o studiaza, se uita unul la altul, si intr-un sfarsit unul din ei spune sovaitor si intrebator: 150?
Vecinei i se lungeste fata, trage aer in piept si le spune strangulat: puteti pleca acasa.

Incercare de imprietenire ratata.
Iti dai seama ca am ras cu lacrimi...

Am si eu o intrebare stiu sunt off topic dar nu am vrut sa deschid alt topic.

Vreau sa cumpar unui copil o cruciulita de aur (finul meu)

Am cautat ceva pe google si am gasit asta: (eu vreau fara pietricica)
http://img715.imageshack.us/img715/8066/cruce.png

Ce parere aveti? e ok? stiti cum arata cruciulita.. aceasta e in mijloc, e o cruciulita speciala pentru copii ca sa nu se zgarie.. banuiesc.

parerea mea: ceva cat mai simplu, mic si delicat

Multumesc, eu mi-am facut doar o idee ca nu cumpar de pe internet acum sa vad ce gasesc. :53::53::53:

Te inteleg perfect, si eu simt ca imi pierd rabdarea si de multe ori ma simt depasita de situatie. Am observat ca cu cat ma supar cu atat mai rau fac, ajung sa acumulez multa tensiune si o stare de iritare care imi fura pacea.

Dar din cate am observat, rugaciunea (pravila) ajuta mult. Daca nu ar fi acest canon de la Parintele duhovnic iti spun sincer ca nu as rezista, atat de greu mi se pare.

Eu am un program cu cei mici pe care (de cand sunt doi) nu mai reusesc sa-l respect ca inainte cand o aveam doar pe fetita. Nu e ceva batut in cuie, dar dimineata dupa ce le dau sa manance, ii scot afara in parc. Moment tare greu pentru mine dar absolut necesar pentru ei. Cand o aveam doar pe fetita era foarte usor, acum si drumul spre parc mi se pare greu, asta pentru ca picii mei sunt mici.

Dupa aproximativ 2 ore mergem acasa, mancam si ii culc (nu reusesc mereu sa ii culc pe amandoi in acelasi timp, dar de cele mai multe ori da). Dupa ce se trezesc mai ne jucam, mai facem cate ceva si apoi iar iesim afara cam 2 ore. Si cam asa trece ziua.

Daca ingerasii tai sunt asa mari (fata de ai mei) poti sa pleci cu ei mai departe de casa, sa stati mai mult afara sa isi consume energia. Eu imi doresc asa de mult sa creasca...

Dar in concluzie eu cred ca o mica rugaciune, cat reuseste sa zica o mamica cu toate pe cap, dar facuta zilnic iti va da putere sa mergi mai departe, sa iti incarci bateriile. Iar apoi, dupa ce ii culc seara am si un timp pentru mine, mai citesc, mai intru pe forum... Am mare nevoie de acest timp, ma deconecteaza de tot greul zilei.

Multumesc mult pt cuvintele frumoase :6: , sper sa-mi dea Dumnezeu rabdare muuuuulta rabdare, si pt asta e nevoie de rugaciune. noi cu ajutorul lui Dumnezeu dimineata facem rugaciunile de dimineata si seara paraclisul Maicii Domnului, unde suntem noi e ffff cald (sudul tarii) si mergem in parc abia dupa ora 5, ce varste au copii tai?

Fetita mea are 2 ani si 3 luni iar baietelul 8 luni, dupa cum vezi eu sunt la inceput de drum. Ma gandeam ca daca vor mai creste, va fi mai usor, postarea ta m-a pus putin pe ganduri...

Adevarul este ca la bloc este tare greu pentru cei mici, ei au multa energie si nu au cum sa o consume. La curte e altceva, dar asta este, ne descurcam si asa, slava Domnului ca avem unde sa stam.

Noi dimineata iesim pe la 9 si la 11 suntem in casa, pe cat se poate incercam sa stam la umbra. Daca nu iesim dimineata, somnul de amiaza este compromis.

Personal cred ca rugaciunea poate sa rezolve orice, sa ajute in toate situatiile, dar cand esti mamica si ai mare nevoie de putere, rabdare, trezvie, fara rugaciune te prabusesti, cedezi fizic si psihic, eu asa am simtit.

Ce frumos ca va rugati impreuna, ce rugaciune speciala, Maica Domnului nu o sa va lasa, o sa va vina in ajutor atunci cand va e mai greu. Mi-a placut mult sfatul Parintelui Craciun Opre pe care il dadea fiilor duhovnicesti: Nu mai poti? Poate Maica Domnului. Nu mai ai rabdare, are Maica Domnului; indemnandu-i pe cei ce il aveau ca duhovnic sa alerge la Maicuta.

Un alt Sfant pe care il iubesc si care m-a ajutat, este Parintele Paisie Aghioritul. Parintele recomanda mereu sa vedem parte buna a lucrurilor, sa punem gandul bun. Asa ca ne ramane sa dam slava lui Dumnezeu ca micutii sunt sanatosi, au pofta de joaca, sunt veseli si nu stam cu ei prin spitale.

Sunt alaturi de tine, draga mamica:6:

Sa-ti traiasca. :8:

Ce frumos... sper sa tin minte..

:11::53:

Pentru ca pana acum au vorbit doar mamicile, sper ca primiti si cuvantul unui tatic.
Mai intai, insa, vreau sa va spun ca rabdarea sotiei mele este uluitoare. Stind in preajma ei si vazind cum le poarta pe toate m-am gandit adeseori ca eu nu as putea sa rezist in nici un caz mai mult de o zi-doua si ca ar fi un chin insuportabil.
Am auzit-o insa de multe ori pe Ruxandra spunind ca nu mai poate, ca e la capatul puterilor, ca este epuizata.
Uneori plangea.
Insa mereu o lua de la capat, dragostea ei pentru copii ii dadea mereu puteri noi.
Cu vremea, de cand s-a apropiat mai serios de Biserica, rabdarea ei a crescut si mai mult si se plange mai rar. E drept ca si copilasii nu mai sunt chiar asa mici (Maria a implinit 2 ani si 3 luni).
Un suport pentru clipele monotone si lungi au fost prietenele din parc. Se sustineau una pe alta, se incurajau, mai discutau, isi ofereau solutii.

In ce ma priveste, cand ma plimbam ore in sir cu caruciorul si ma chinuiam cu pampersul, cu servetelele umede, cu biberonul etc., simteam ca o iau razna. Nu imi uram copiii dar imi cam blestemam soarta. Nu faceam mai nimic, iar prezenta beblusului era o mangaiere, insa incativitatea aceasta, oricat de dragalas compensata, ma epuiza. As fi preferat sa citesc tratate de electronica sau in limba chineza, decat sa vegetez asa tragind si impingind caruciorul.
Iar tatici nu prea am gasit prin parc, in orice caz nu asa aproape zilnic si ore-n sir... Nu am avut decat un prieten, insa el nu intelegea prin ce trec deoarece venea rar si putin (cam o ora seara) si era din fire un temperament flegmatic de-ti venea sa-i arzi una ca sa se trezeasca din letargie...:)
Mare sprijin a fost rugaciunea. Cand bebe era activ, ziceam in soapta sau in minte rugaciunea, iar cand dormea luam si cartea sau vreu carnetel cu rugaciuni.
Dar cel mai mult m-a ajutat lucrarea rugaciunii, exercitiile zilnice, metanierul mic de la incheietura mainii...
Nu cred ca as fi rezistat fara rugaciune.
Cu timpul, mare binefacere am simtit, facind acest exercitiu zilnic, tot mai cu tragere de inima.
O nota mica la final: imi era greu pentru ca nu acceptam rolul. Cand am acceptat cu adevarat, a inceput sa fie tot mai usor.
O alta piedica mare a fost ca ma gandeam la alte lucruri, la ce as fi facut in timpul cand eram cu copiii (chiar si la baia de seara sau la momentul lecturarii ori improvizarii povestii). Regretam de pilda ca: nu citesc ceva "important", nu scriu ceva "valoros", nu sunt cu amicii pe undeva la mari discutii savante, ba chiar ca nu pot face o pravila de rugaciune ca lumea...
Ispite.
prostii.
A fost greu dar multumesc lui Dumnezeu ca, desi nu am fost socotit de Ruxandra un premiant, am luat in orice caz un 5 de trecere.
Succes mamicilor! Domnul fie cu voi!

P.S. Poate e o idee buna sa va mai plangeti pur si simplu sotului sau altora din familie. Poate ca unele marturisiri nu ii vor irita prea tare ci vor descoperi ce traiti de fapt si va vor ajuta, macar o ora in cursul zilei sau noaptea, cand micutii sunt bolnavi sau insomniaci...:) Stiu bine cat de mult conteaza pentru o mamica o "simpla" ora de repaus.

P.P.S. Nu asteptati elogii sau intelegerea altora, intrucat veti trai amaraciune. Pe mine m-au facut iresponsabil multi oameni, conform mintii si inchipuirilor lor (chiar de aici de pe forum sunt cativa), considerind ca sunt un tata neserios, neiubitor etc. Iiar eu puneam la suflet la inceput si ma simteam nedreptatit si asta imi ingreuna sarcina. Ei nu stiu cum e, nu stiu ce vorbesc. Si chiar m-a ajutat sa ma rog pentru ei atunci cand imi faceau tot felul de reprosuri. Iar uneori ma amuza de-a binelea jocul inchipuirilor lor de copii mari.

Folositoare si incurajatoare destainuire! In primul rand felicitari pentru ca sunteti printre putinii tatici care ati acceptat sa preluati aceasta grea si solicitanta sarcina. Acesti tatici din cate am vazut, sunt pe cale de disparitie.

Ati intrat in profunzimea lucrurilor si ati incercat sa identificati si cauzele ascunse ale durerilor. Acceptarea rolului de mama, aduce cu sine o schimbare care impune suportarea multor lucruri care deranjeaza comoditatea si implica o renuntare la propria persoana. Este greu, este masura inalta, uneori simti ca vrei si nu reusesti, alteori te simti neputiincioasa, dar asa cum ati spus, rugaciunea salveaza.

Si la femei mai este un lucru, frustrarea ca nu mai reusesc sa faca lucruri de care depinde atmosfera calda a caminului: mancare, curatenie, etc. Poate pare banal ce spun, dar este un lucru esential pentru femeie sa fie si toate acestea in perfecta randuiala.

Multumesc de mesaj ioan cezar, pt mine e putin mai greu ca nu am prietene, m-am mutat de curand aici, sotul e fff ocupat familia mea e fff departe dar o am pe Maica Domnului, m-am vaitat la un preot ca nu am prietene si ca ma simt singura si mi-a zis ca o am pe Maica Domnului si asa e .

Si eu am o Marie ca si tine Cezar dar a mea e mai mare, cat a fost mica a fost cea mai cuminte fetita acum.. e ca o caprita -alearga, se cocoata etc.

Asa este ...

Fetita mea s-a trezit acum 2 ore si acum e cu burta pe skateboard, baiatul inca doarme, fiind cel mai activ are nevoie de somn.:1:

Da, ideea de mai sus este buna.
Voi cei care obositi, mai dati copiii si la altii: rude, prieteni, oameni care nu au copii.
Va fi bine si pentru voi ca faceti pauza si va reincarcati bateriile si o bucurie pentru ceilalti care nu-i au.

Cat mai mult in aer liber. In casa, numai la masa si la culcare.

Cam greu pentru ca: 1. stau la bloc si mai am si eu treaba prin casa si 2. este fff cald acum sunt 33 grade.

Poate ca rabdarea e ultimul lucru pe care trebuie sa-l mai dobanditi. Daca Dumnezeu a ingaduit sa aveti parte de 2 copii cu multa energie, folositi acest dar, nu va revoltati si nici sa nu va suparati.

Exista parc. Problema tine 99% de obiceiuri si mentalitati. Mi-a fost tare grei sa-mi conving prietenele sa puna in cui anumite treburi in casa si sa dea putin in mintea copiilor.

Atunci problema tine de metodologia aplicata in educatie.
Daca nu stiti sa-i pedepsiti si cum sa-i pedepsiti, asa vor face mereu si mai incolo vor face alte boacane si mai si.

Stai sa mai treaca vreo jumatate de an... :)

Acum depinde, sunt diverse temperamente, poate e mai usor de crescut un copil docil dar poate nu se va descurca in viata la fel de bine cum ar face-o unul mai energic.

Toate am patit la fel. Sunt zile si zile..Dar trec.
Chiar si copiii au uneori zile mai proaste, sunt indispusi fara sa fie neaparat bolnavi, sunt si ei tot oameni, ca noi. Si noua, oamenilor mari, ni se intampla ca o zi sa fie mai buna, alta mai grea, mai apasatoare. Asa si ei.
Nu dispera, trece. De cele mai multe ori e deajuns ca micutul, dupa ce ti-a facut parul cret toata ziua, sa vina si sa te mangie pe fata, sau sa se cuibareasca in brate si ai uitat toate nazbatiile care ti le-a facut...
Un pic de ajutor din partea celorlati membri ai familiei, de preferat tatal (dar cel mai des se intampla sa fie bunica, bunicul...) ar prinde bine. Macar o ora-doua de pauza.

Si eu am fost foarte activa,cu inclinari catre teribilism iar micile cicatrici pe care le am si acum dovedesc acest lucru.Pe mine ma veghea matusa mamei,cand mama nu era prin preajma,iar aceasta matusa avea probleme cardiace;intr-o zi m-am prezenat cu barba sparta suroind de sange...saracul unchiu',a trebuit sa ne duca la spital pe amandoua.
Mie mi-au fost de folos bicicleta si calatoriile(oriunde : parc,vizite,strand,muzee)

Parintii mei au avut noroc ca mai tarziu cand am invatat sa citesc,trebuiau sa ma impinga afara :)

Imi pare rau ca nu locuim aproape,i-as fi luat eu in parc pt cateva ore,am f mult timp liber :)

Eu am niste rezerve privind aceasta cruciulita. E goala. Am citit ceva despre astfel de cruci, dar nu mai gasesc linkul. As sugera o cruciulita desenata pe un medalion care sa aiba, eventual, si o iconita.

Insusi Dumnezeu pe cel care-l iubeste il si cearta. Unui parinte i se cer: rabdare, tact, fermitate, simtul umorului, stapanirea sentimentelor etc. Ca sa nu gresim, ne punem adesea in locul copilului si invatam sa-i citim expresia fetei. Daca i-am mai facut observatii si n-au avut efect, poate ar trebui schimbata un pic strategia, astfel incat copilul sa nu se plictiseasca auzind mereu aceleasi cuvinte. In calitate de parinti, sa nu fim pisalogi, caci astfel cuvintele noastre pot avea efect invers. Avem voie sa fim inventivi.

Avem voie sa vorbim foarte calm atunci cand copilul a facut o boroboata si se asteapta sa tipam la el. S-ar putea sa doreasca sa imite vorba noastra blanda.

Si apoi are si nuiaua rostul ei, e bine sa se stie ca exista, totusi! Mai bine sa primeasca o nuia de la mama la timpul potivit, decat sa primeasca multe palme de la viata. Chiar si o nuia la fund trebuie data tot cu dragoste, nu altfel.

Sentimentele cultivate de mici se intiparesc bine in mintea copilului. Nu putem sa-i oferim totul nici cand e mic, nici cand e mare. Am vazut adult care regreta ca nu a fost batut cu nuiaua cand a fost mic si a fost lasat sa se joace cu prieteni nepotriviti.

Dupa ce l-a adus pe lume pe un copil, urmeaza adevarata misiune a mamei: sa-l pregateasca pe copil pentru imparatia lui Dumnezeu. Nu e simplu deloc. Usor ii este tamplarului sa faca obiecte de calitate dintr-un lemn fara cioturi. Dar, daca are rabdare si pune in valoare cioturile, le lacuieste frumos, poate obtine lucruri deosebite, cu toate ca le prelucreaza mai greu. Daca, insa, nu le slefuieste cum trebuie, nimeni nu cumpara mobila in care sa se intepe!

Sa nu uitam sa ne rugam pentru copii. Rugaciunea mamei ii va ajuta sa fie mai placuti lui Dumnezeu.

Waw.... dragut si multumesc si intentia conteaza :6::8::53:

Tocmai de aceea am si intrebat, nu eram sigura , acum sa vad ce gasesc in magazin.:53:

Multumim Antonia pentru cuvintele folositoare. Orice parinte care doreste binele copiilor incearca sa se apropie de modelul descris, dar chiar daca cunosti ce trebuie sa faci, in practica intampini greutati pe care nu le-ai luat in calcul. Este greu sa fii constant in bine... Intampini momente in care simti ca nu mai poti sa faci toate acestea si ai nevoie la randul tau de ajutor si sustinere. Dupa ce au venit cei mici am inteles cat de anevoioase sunt cresterea si educarea lor. Am mare intelegere fata de orice parinte aflat in situatii grele si incerc sa nu mai judec pe nimeni, asa cum faceam inainte cand spuneam: Copilul meu nu va face asa niciodata... caci timpul mi-a dovedit ca practica e tare grea si uite ca si copilul meu...

Rugaciunea ramane prima si cea mai eficienta solutie.

rabdarea
 

Copii sint plictisiti,mai ales la bloc, parintii sa petreaca timp cu ei,trebuie sa coboram la nivelul lor, sa ne jucam cu ei sa facem proiecte, sa povestim sa-i ascultam ca ei au atitea povesti si atunci vor fi mai linistiti. Asta o spun din experienta mea cu nepotii, ma doare nu ma doare ceva trebuie sa ma joc cu ei chiar si fotbal nu mai vorbesc de colorat.

Mamicile pun prea mare accent pe curatenie :58: sa nu fie un ac miscat de la locul lui.... las ca v-a fi ordine cind v-or pleca copii de la parinti. O parere nu o luati de buna.

Subscriu celor scrise, mai ales la bloc situatia se complica. Dar dam slava Domnului ca ne-a bucurat cu aceste minuni, oricat de greu ne este bucuria nu poate fi descrisa...Ma gandeam la un topic in care parintii sa scrie ce activitati mai fac cu cei mici, in functie de varsta lor, il gasesc extrem de util. Nu stiu daca exista un astfel de topic, daca cred ca ne-am folosi de acest schimb de experienta, uneori ramanem in pana de idei.

Revin si subliniez: se sta PREA MULT IN CASA. Inadmisibil de mult.

In al doilea rand, copilul chiar NU TREBUIE SA FIE CUMINTE la aceasta varsta. Este absolut necesar sa alerge AER LIBER, sa-si consume energia si, eventual, sa participe la o activitate constructiva: ceva de genul invatam sa punem masa, udam florile din fata geamului, plantam un pom etc. la randul sau, sportul (de preferinta inotul, un sport complet) joaca rol deosebit de important in disciplinarea copilului prescolar si scolar.

Asa este copii petrec mult timp la televizor iar cei mai maricei la comp cu jocurile, dar la bloc sint limitati ca na daca iasa afara striga vecinii eh imi amintesc eu. Dar se pot face multe lucruri benefice pentru ei si parinti. Eu ieri am udat florile si cum ma doare piciorul am cerut ajutor la Nicole sa traga furtunul cu apa dupa ea.


http://www.crestinortodox.ro/forum/p...307511&thumb=1
A fost f fericita ca a facut ceva si sa si jucat cu apa. Apoi ea ma intrebat sa ma joc cu mingea.. na puteam sa refuz:106:

Subscriu la parerea ca trebuie multa activitate, comunicare, joaca cu copiii, nu trebuie sa pierdem legatura cu varsta lor... De asemenea si la observatia legata de curatenie, dar cred ca mai curand ordinea militareasca (curatenie trebuie, e necesara)!!! pe care noi o impunem uneori.. Fiica mea mi-a gasit acul de cojoc, si eu faceam la fel, pana mi-a spus: da' aici ii muzeu? si m-a lecuit!

Poi vezi asta e... am o cunostinta care cumpara jucarii cu caru la copii ei dar nu ii lasa sa se joace cu ele ca fac deranj, le tine intr-o camera(jucariile) si copii se bat se imping si ea urla la ei,un pic de pedagogie trebuie ca sa ai liniste in casa.

Adriana e delicioasa faza. chiar nu-ti amintesti numele serialului? as vrea sa-l vad fie si numai pentru faza asta.