Omenia romaneasca, mai exista ea asa cum o stiam acum douazeci de ani in urma?
 

Cu vreo doi ani in urma cineva apropiat mie a ajuns in Mauritius, in vacanta.

Marea lor surpriza, si a mea cand mi-au povestit, a fost intalnirea cu un localnic, medic, care facuse facultatea de medicina pe vremea lui Ceausescu in Romania, in urma deci cu cel putin 22 ani.

El i-a oprit pe strada auzindu-i vorbind romaneste, bucuros si fericit ca aude vorbindu-se romaneste, ca au ajuns romanii acolo.
Acest om era indragostit de Romania si de romani.
Vorbeste si azi, e adevarat ca stalcit, romaneste, recita din Eminescu si canta melodiile lui Tudor Gheorghe.
Nu stia ce sa mai faca, unde sa-i mai duca, sa-i plimbe pe apropiatii mei, sa le fie bine in vacanta si sa fie multumiti, in amintirea anilor petrecuti in Romania si mai ales datorita celor ce le voi spune mai jos.
Nu credea, tinand seama de starea materiala generala a romanilor, pe care o stia el, ca vreodata va ajunge vreunul pe acolo....

Le-a spus asa: am calatorit in toata lumea, in cele mai renumite locuri, in cele mai bogate locuri, dar nicaieri nu m-a dus nimeni acasa la el, sa ma puna la masa, sa-mi dea sa mananc, sa-mi faca patul si sa dorm de parca as fi fost la mine acasa, in afara de romani, desi voi erati saraci, mancarea era pe cartela.
Nicaieri in lume.

Ii era dor de Romania si intreba ce mai fac romanii, cum mai este in Romania, tot asa saraci sunt? tot la fel sunt de omenosi, de primitori? Nu era la curent cu valtoarea schimbarilor ce au urmat dupa plecarea lui din Romania, cel putin nu in amanunt.

Voi ce ziceti: mai sunt romanii cei de acum douazeci si ceva de ani, primitori, sociabili, prietenosi, uniti in saracia lor?

Eu am amintiri, de pe vremuri, mult mai frumoase despre atitudinea fata de semeni a romanilor, decat ceea ce vad azi.

Eu cred ca nimic nu mai este ca acum 20 de ani, traim o dezradacinare lenta dar sigura fata de tot ce aveam mai bun, mai frumos si mai uman.

Cand eram mici, ne jucam in fata blocului, eram multi copii, pot sa spun ca am facut parte din generatia care a crescut cu cheia de gat. In zilele noastre niciun parinte nu mai are acest curaj si este de inteles. In blocul meu mai sunt doar cativa copii si acestia ies rar din casa, au acum televizor si calculator. Acestea sunt vremurile, nu avem cum sa facem abstractie de progresul stiintei, dar cred ca omul incepe din ce in ce mai mult sa se axeze pe propria persoana, pe propriile placeri, sa tina la tot ceea ce il odihneste si sa fuga de tot ce este greu si presupune osteneala. In raportul cu aproapele sau are mai mult asteptari decat dorinta de a darui sau a se jertfi.

Si eu observ o mare diferenta intre generatii. Cand ies cu cei mici afara, daca ma intalnesc cu un vecin mai in varsta, imi tine usa la lift ca sa ies mai usor cu caruciorul, are dorinta de a ma ajuta, oricat de putin, dar daca ma intalnesc cu un tanar de cele mai multe ori nu gasesc aceasta intelegere, de salut nici nu se pune problema. E drept ca acest ajutor nu este o obligatie, tine insa de o latura umana si altruista a omului. Faptul ca persoanele inaintate in varsta dau dovada de multa generozitate, ma face sa cred ca aceasta trasatura ii este specifica romanului, dar s-a pierdut in timp, odata cu interiorizarea valorilor oferite de televizor.

Hmm..chiar asa, nicaieri in lume?
Sa nu exageram:

http://www.antena3.ro/externe/un-cer...sa-116857.html

Sau asta nu se pune pentru ca la ei mancarea nu e pe cartela?

La capitolul asta cred ca am fost cam unici, adevarat.

Cunoastem apetitul unor colegi de forum de a fi totdeauna ""gigi contra"" si nu ne mai impresioneaza demult...este dreptul lor de a fi astfel, ca de aia traim in democratie :4:
Sa povestim despre romani, totusi, daca mai sunt cum au fost.

Am sa fiu din nou :gigi contra". Mereu cand se ajunge la discutii dintr-astea e de vina mentalitatea, e de vina educatia, e de vina mediul politic, sunt de vina "modelele". Dar mereu astea toate sunt din afara. Noi nu suntem niciodata vinovati.
Dar mentalitatea de unde vine? Aaaaa, din educatia? Atunci ajungem la punctul 2. Educatia. Familia. Pai pe copii care au ajuns asa cine i-a crescut? Cine i-a educat? Nu de alta dar mereu toata lumea e de aceeasi parere. Pai daca toti suntem de aceeasi parere, daca toata lumea stie ca educatia e problema, cine si-a educat copii? Eu nu am auzit pe nimeni la astfel de discutii sa spuna ca el/ea si-a educat copilul prost. Nu, mereu sunt ceilalti. Cine or fi ceilalti nu stiu.
Mediu politic e vinovat? Serios? Dar politicientii sunt picati din cer? De unde au veni? Cine i-a ales? De ce nu s-au implicat valorile? Nu au fost lasate domne. De cine nu au fost lasate? Cum i-au impiedicat? Fizic? Daca au incercat de ce nu au reusit? Pentru ca nu au fost alesi? Cine i-a ales pe cei prosti in detrimentul celor buni?
"Modelele" sunt de vina. Dar cine le-a permis sa devina modele? Familie unde era cand Simona Senzual a devenit modelul unor copii?

Dar evident mereu altii sunt vinovati.

PS: Ii vad mereu pe unii care spun ca le merge rau si ii vad aruncand cu nesimtire hartii, ambalaje, tigari, etc pe jos. Dar de ce sa le mearga bine? Sunt primii care dau vina pe altii pentru starea lor. Doar ca si-o meruta cu prisosinta. Si stiu atitudinea mea e total necrestineasca.

Eu nu am sa discut in contradictoriu si nici cu pofta de cearta.
Ma uit cu tristete la multe din care le vad azi in jurul meu.

Ai dreptate, cineva a uitat de educatia pe care o datora copiilor, generatiilor pe care avea datoria sa le educe. Acest aspect nu a mai fost o prioritate-cei sapte ani de acasa.
Am avut marea surpriza sa aud odata un parinte spunand ca el nu are datoria sa-si educe copilul ci scoala, profesorii...
Noi, generatiile mai vechi, am avut si avantajul de a ne autoeduca, prin exemplul celor de langa noi, cei dinaintea noastra. Era un fel de lege nescrisa aceea de a copia exemplul bun.


Ce anume a facut oare ca romanii sa devina extrem egoisti, neprietenosi, needucati, extrem de nepasatori fata de cei de langa ei, chiar dusmanosi fata de oricine gandeste altfel decat ei?
Cum de s-a produs aceasta transformare atat de rapid? In doar douazeci de ani...
Cum de aceste valori au fost aruncate atat de usor in favoarea goanei dupa bani,a locului din fata, dupa lucruri desarte pana la urma...
Sper sa nu se inteleaga ca intrebarile mele se refera doar la o anume generatie, anume cea tanara. Nicidecum.

PS: Cineva de pe forum a spus: ce nu a reusit sa faca comunismul, a facut capitalismul. Aprob ce a spus.

Fara vreo intentie de a polemiza, dar din perspectiva unei persoane care nu a cunoscut comunismul decat din relatari si din carti, am inceput sa pun la indoiala faptul ca "pe vremea aceea" erau atat de multi oameni corecti, onesti, morali, ospitalieri educati, preocupati sa isi educe copiii etc. Cred - si mi-ar placea tare mult sa gresesc - ca atunci, ca acum, multi se dadeau dupa duhul lumii si nu aveau niste principii bine inradacinate. Era incurajat de societate, de partid un anumit set de valori, atunci acela era urmat, ca sa nu vina represaliile, rusinea, oprobriul public. Acum e promovat alt set de valori, cu mult mai facil de indeplinit, apai asta e preluat, ca, deh, trebuie sa fim si noi in randul lumii. Sincer, eu nu as da doi bani pe o moralitate implementata social sau politic. Se duce spoiala la prima revolutie.
Suntem frunze batute de vant. Se intampla sa mai bata si vanturi favorabile, sa mai fie si primavara, dar in absenta lui Hristos si a principiilor crestine, tot sub un vraf de frunze moarte ajungem.

Mai exista omenie,sigur ca mai exista-poate chiar mai multa decat pe vremea comunismului cand Biserica a fost persecutata.Trebuie doar sa deschidem noi mai bine ochii,sa vedem partea plina a paharului si sa schimbam ce se poate si atat cat se poate-incepand chiar cu noi.Numai bine!

"Be the change you want to see in the world." Mahatma Gandhi

Din pacate, ai dreptate, oamenii nu erau mai educati ca acum, de duhovnicesti nu mai vorbesc, existau doar mai multe directii din care erai obligat sa tii cont de anumite norme.

De la scoala - unde profesorii aveaua autoritate (inclusiv in directia administrarii de pedepse fizice) si desi scaderea notei la purtare era o raritate se tinea cont de acest aspect pna la aspectul legal care functiona mult mai bine ca acum.
Chiar si vecinul mai in varsta avea autoritate sa puna copii la punct atunci cand sareau calul si nu risca sa ia bataie de la adolescenti ca acum.

Asa cum s-a spus deja, oameni de omenie se gaseau si atunci, se gasesc si acum.

Omul in cauza fost norocos - a avut parte doar de experiente fericite si de aici a cam generalizat nitel si din pacate si altii au cazut in aceeasi plasa ajungandu-se la afirmatii absird generalizatoare de genul "inainte oamenii erau mai buni".

Solutia?
Sigur, o re-increstinare a romanului ar fi bine venita desi nu se stie daca nu tine mai mult de utopie.
Sau accentul pe educatia civica, reinvigoararea legii si aplicarea ei cu strictete, etc.

Adevarul este insa ca nu exista solutii de masa realiste sau oricum nu in masura sa ne priveasca personal, fiecare daca isi face treaba (bine) in patratica lui, vom trai intr-o lume mult mai bune.

Dar din pacate, daca e sa fim cinstiti cu noi insine, fiecare avem destule sa ne reprosam..

http://www.crestinortodox.ro/editori...nia-70255.html

""Omenia e contrarul individualismului, al nepasarii de ceilalti, e contrarul chiar al unui individualism prin care nu s-ar fi urmarit interese egoiste, ci simpla nepasare fata de ceilalti sau afirmarea de putere gratuita in stil nietzscheian. "Ma omenesc" fata de cineva inseamna ca ii acord atentiune si cinstire aceluia, ma feresc sa-l tratez intr-un mod grosolan, asa cum ar merita, poate.

Aceasta nu inseamna ca omenia trebuie sa fie lipsita de putere. Dimpotriva, celui ce vrea sa tina in frau egoismul sau chiar individualismul dornic de acte care uimesc, dar nu folosesc nimanui, i se cere o mare putere. Dar o si mai mare putere i se cere celui ce adauga la aceasta frana a egoismului sau a individualismului nepasator sau dornic de acte uimitoare, dar nefolositoare, efortul de a-si trai viata cu un folos pentru altii, in slujba altora.""

.........

""In general, "a fi om de omenie" inseamna a si lupta pentru omenie, a lupta prin rusinarea si mustrarea celui care practica acte de neomenie; e o lupta care pentru a ramane lupta a omului de omenie trebuie sa fie bazata totdeauna pe exemplul personal. Caci omenia nu implica numaidecat o blandete pasiva, ci o blandete care, folosind si asprimea, isi arata la sfarsit iertarea pentru cel care a fost ajutat sa se elibereze din neomenie.
Omenia e un respect, o sfiala de om, o rusine de om de a fi necinstit cu el si cu toti, dar nu de.cei ce si-au intinat frumusetea umanitatii cu o murdarie morala. Pe acestia i-a dispretuit poporul nostru si i-a doborat fie prin lupta directa, ca in cazul lui Fat-Frumos, fie, cand nu s-a putut prin lupta deschisa, prin pacaleala care l-a privat pe individul lipsit de omenie de avantajele lui dobandite prin neomenie si l-a facut de rasul lumii.
Omenia ca respect de om se acopera in parte cu dreptatea, iar neomenia, cu nedreptatea. Dar cu o nedreptate care nu e identica totdeauna cu respectul legii date, caci si legea poate fi nedreapta, poate favoriza situatii avantajoase pentru unii si dezavantajoase pentru altii.
Prin omenie un om se comporta fata de alt om ca fata de un egal al sau in umanitate, ca fata de un participant la umanitatea sa proprie.
Dincolo de legi, raportul de omenie e un raport de la om la om, ca intre partasii aceleiasi umanitati nu intr-un mod strict separat, ci oarecum comun. De aceea, omul de omenie considera suferinta si jignirea semenului sau ca o suferinta si ca o jignire proprie, pentru ca atinge o umanitate care este si a lui.

Prin omenie, cel ce respecta pe altul respecta o umanitate pe care o poarta si el. "A se omeni" fata de altul, pe care prin aceasta "il omeneste", inseamna a-si descoperi si a respecta propria umanitate, descoperind-o si respectand-o pe a altuia, sau a se ridica la nivelul propriei umanitati, ridicand-o pe a altuia.
Manifestand omenia mea, dovedesc ca am descoperit pe celalalt in umanitatea lui; descoperind umanitatea altuia nu se poate sa nu ma ridic la umanitatea din mine. Printr-un singur act descopar umanitatea din amandoi. Este o singura umanitate in amandoi, desi e purtata de doua subiecte. Prin omenie ne-am descoperit comuniunea in umanitate.
In felul acesta nu poate deveni cineva om decat in masura in care descopera pe ceilalti oameni ca oameni si-i trateaza ca oameni. Sunt om in solidaritate cu ceilalti. incercand sa cobor pe altul de la treapta de om, ma cobor pe mine; ridicandu-l pe altul in constiinta si comportarea mea la starea de om, m-am ridicat pe mine. Realitatea "om" este astfel o realitate corelativa. Posibilitatea mea ca om e legata de grija de altii.
Daca dupa momentul unui act de neomenie a reactionat in mine umanitatea pe care o port, datorita unei suferinte provocate altuia, ma rusinez fata de umanitatea mea, rusinandu-ma fata de umanitatea lui, pentru ca in esenta umanitatea lui e umanitatea mea. Mi-e rusine ca n-am fost om, pentru ca netratandu-l pe celalalt ca om, degradandu-l pe el ca om, m-am degradat pe mine.
Mi-e rusine de un act prin care am jignit deodata umanitatea lui si umanitatea mea. Daca as exista numai eu, nu mi-ar fi rusine de degradarea umanitatii mele. Umanitatea e data in mai multe persoane, pentru ca in felul acesta sa pot simti rusine si fata de mine jignind pe altul; pot simti rusine pentru jignirea umanitatii mele, intrucat am jignit-o in persoana altuia.
Omenia este, astfel, o sensibilitate la umanitatea comuna, care nu se lasa usor si total inabusita, care reactioneaza, in primul rand, din mine. Umanitatea mea persista chiar daca ma silesc sa o inabus. Persista si reactioneaza la actele mele de inabusire a ei prin comportarea mea neomenoasa fata de altul. Omenia este sensibilizarea umanitatii din mine si descoperirea unitatii dintre ca si umanitatea celuilalt. Umanitatea fiind comuna diferitelor subiecte umane, isi afirma si isi activeaza unitatea prin sensibilitatea manifestata in relatia dintre subiectele care sunt purtatorii aceleiasi umanitati.
De aceea, "dreptatea" pe care o implica omenia este nu numai o stare de egalitate exterioara intre doua subiecte despartite, ci si o relatie sau o comunicare afectiva: intre purtatorii comuni si deci egali ai aceleiasi umanitati.
Poporul roman manifesta, prin sensibilitatea particulara la ceea ce se cheama omenie, o sensibilitate deosebita la comuniunea in umanitate. Umanitatea, in el si-a pastrat intr-un mod deosebit de accentuat sensibilitatea comunicanta, sensibilitatea ca mijloc de activare a unitatii sau a comunitatii umanitatii in subiectele diferite in care este ipostaziata.
Poporul roman, punand omenia ca sensibilitate a umanitatii la unitatea ei in varful valorilor imanente, a avut in ea nu numai izvorul tuturor valorilor, ci si garantia unitatii, si prin aceasta a pus un dig puternic in calea individualismului occidental, manifestat fie in reducerea comunitatii umane la treapta unei societati subordonate autoritatii externe a unei conduceri infailibile, fie prin acceptarea haosului de opinii, de ideologii si de tendinte contradictorii, cu incercarea de a pastra o oarecare unitate in planul politic, prin aritmetica democratiei.
Omenia reprezinta pentru poporul roman trezvia deosebita la umanitate si la comuniunea in umanitate; reprezinta activarea acestei comuniuni in umanitate; reprezinta constiinta umanitatii si a comunitatii in ca ca valoare suprema imanenta si criteriul oricarei valori. Dar aceasta inseamna ca in umanitate.si in comunitatea in ca este stravezie si eficace adancimea ultimei taine a existentei.
In sfiala de om, in respectul de om, in rusinea de a nu fi om, exprimate prin omenie, romanul resimte sfiala de taina sfanta a omului. Murdarirea morala, batjocorirea, tararea in noroiul moral a semenilor, atragerea lor la acte inconstiente si cinice inseamna golirea omului de tot ce e sfant in el. Omul acela e capabil de orice. Caci pentru el nu mai exista nimic demn de respect.""
pr. prof. Dumitru Staniloae

1. Cineva de pe forum a spus: ce nu a reusit sa faca comunismul, a facut capitalismul.
.......

2. Pentru ca Raluca (cred) a adus vorba despre prigonirea bisericii in acea epoca:

Un aspect despre credinta si practicarea credintei in epoca trecuta...chiar daca acestea se petreceau cu teama, in ascuns, in tacere, fara prea multa vizibilitate: doar doua exemple (sunt multe, multe in afara acestora....)

Acestia nu s-au sfintit in capitalism....http://www.sfintii-inchisorilor.ro/, http://desprecredinta.wordpress.com/...ele-comuniste/

Nici acestia nu erau chinezi, ci tarani si oraseni din Romania:

""Fagarasenii l-au iubit nespus pe parintele Arsenie Boca, precum si parintele i-a iubit. Spunea adesea, celor care il cautau, ca Ţara Fagarasului este un loc protejat. „ ŤSa nu va fie frica, caci Ţara Fagarasului este pazita de Maica Domnului. Sta Maica Domnului in coate si genunchi si se roaga pentru Ţara Fagarasului.ť Iar eu i-am spus: ŤVai, Doamne, cum sa fim noi asa de vrednici, noi – niste pacatosi, ca sa stea Maica Domnului in genunchi, sa se roage pentru noi!? ť. Şi mi-a raspuns: ŤAsculta aici, Silvia, la voi e manastire la Sambata, se face manastire la Bucium, se face la Berivoi, se face la Dejani si se mai face una… Deasupra la muntii vostri veti vedea o stea cu coada. Cand o veti vedea, se va intampla ceva (atunci a inceput Revolutia). Şi tot in Muntii Fagarasului se va arata o cruce de stele, iar atunci va mai fi ceva: un eveniment mareť“, marturiseste Silvia Toacse din Copacel.

Parintele a vorbit mult despre fagaraseni, chiar si cand a plecat dintre ei. Preasfintitul Daniil al Varsetului, episcop al romanilor din Serbia, a marturisit ca Parintele Arsenie spunea adesea despre locuitorii din zona ca sunt „poporul meu in picioare“. Le vorbea frumos oamenilor, ii dojenea daca era cazul si ii indruma spre calea cea buna, iar oamenii il cautau: la Sambata, la Prislop, la Sinaia, la Draganescu, unde mergea, oamenii il urmau. ""

Marea majoritate a romanilor nu si-au parasit credinta in acea epoca, ba dimpotriva, mergeau pe ascuns la biserica, mergeau sa-si boteze copiii si sa se cunune religios pe ascuns (cativa nepoti ai mei au fost botezati astfel, tatii erau militari, iar parintii s-au cununat religios in ascuns).

Ma bucur sincer ca omul respectiv nu a dat de rudele mele din Reghin sau Bacau,sa-i ofere pat sa doarma dar sa nu-l cheme la masa sau sa vada de departe ca are vizitatori si sa nu dea pe acasa :)))

Unul din verii mamei,este doctor si s-a stabilit la Bacau cu familia(plecand din Ardeal).L-am cunoscut cand aveam cativa ani,iar el venise la Bucuresti cu treburi oficiale;a stat la noi cateva zile.Asa,din"defect"profesional i-a spus mamei ca am deviatie de sept si polipi nazali si ca ar fi bine sa ma duc la Bacau,sa ma opereze chiar el.

Zis si facut,ne-am dus si ne-am cazat la ei.Bineinteles,mama a adus niste "cadouri de contrabanda"pt perioada aceia comunista:cafea,cosmetice etc
Eu nu-mi amintesc mare lucru,decat vag insa mama a fost foarte consternata ca nu am fost invitate la masa de catre gazda,adica sotia varului(el era toata ziua la spital).Mamei i-a fost jena sa ceara ceva neinvitata,asa ca am plecat prin oras sa mancam la un restaurant,apoi am plecat cu primul tren si ne-am cerut scuze pt deranj,multumind invitatiei varului care a fost si ramane un scump!
(Peste ceva ani a divortat de femeia aceia certata cu bunele maniere :)

Ceilalti,din Reghin au vazut musafiri multi in dreptul casei pe cand lucrau la camp si ne-au lasat sa-i asteptam toata ziua in soare;cand a inceput sa se insereze am realizat ca nu mai sunt sanse sa ne mai vedem cu ei(au cotit-o pe alte ulite si au stat la niste vecini pana am plecat,nu aveau chef de musafiri).Noi,copiii am plecat lesinati de acolo,ne-au salvat de sete si foame niste rosii din gradina :)

Bine,a nu se intelege ca toate rudele au fost asa!Acestea sunt doar 2 exemple pe care nu iti doresti sa le intalnesti!

Acum imi vine in minte exemplul mamei...
Mama,una doua,abia ai intrat pe usa se ingrijeste sa serveasca ceva:face cafea,face gustari sau serveste mese intregi,depinde de nevoile oaspetelui.Iar la plecare si un mic pachetel pe drum sau o atentie :)
Daca se duce in vizita,nu se cade sa se prezinte fara o atentie:fructe,dulciuri,cafea sau flori,sunt printre preferinte.

In concluzie,ospitalitatea este o preferinta personala;unii o au,altii ba!
Nu consta intr-o perioada anume,intr-o generatie anume ci poate in educatie,in dragostea pt oameni.

In lipsa dragostei oare mai vorbim de ospitalitate?

Mi-a placut acest material Adriana,multumim.
Sfer sa fie spre folosul multora!

Yasmina, ce oameni tristi si nefericiti, cei din primele doua exemple.............sa-ti fie mila de ei