de ce a fost inventat divortul?
 

Abia m-am inscris pe forum si de cateva zile citesc multitudinea de subiecte si postari si nu mai satur. Daca stiam de existenta acestui forum poate ca acum nu eram asa de trista de lucrurile care mi se intampla. Am vazut ca foarte multe persoane de pe forum ofera sfaturi pertinente la problemele expuse si isi ofera ajutorul celor care au nevoie. De aceea am indraznit sa scriu si sa va cer un un sprijin sufletesc.
De cateva luni de zile (mai precis de la Sfintele sarbatori de Paste) traiesc un adevarat cosmar. Pe neasteptate sotul meu mi-a marturisit intr-o seara ca el nu mai este fericit, ca nu se simte implinit si nu mai stie ce simte in legatura cu noi doi. Nu a fost chiar asa de grav sa aud asta pt ca de fiecare data cand a aparut o problema am luat atitudinea omului care lupta pt casnicie si incearca sa gaseasca o solutie. Aceasta pana am aflat ca de fapt intre sotul meu si o alta persoana se infiripa treptat o poveste de iubire si ca el nu vrea sa mai acorde nici o sansa relatiei noastre. Nu au contat la crimile si rugamintile mele, pur si simplu mi-a calcat sufletul in picioare de fiecare data cand a avut ocazia. Dupa stari ingrozitoare si nopti nedormite am ajuns la un preot care m-a indemnat sa ma rog, sa am incredere si poate lucrurile se vor rezolva. L-am ascultat, iar de atunci sotul meu e intr-o continua deriva.... ba ma iubeste, ba nu stie daca ma iubeste, ba vrea sa fim impreuna si sa ne dam o sansa, ba vrea sa contruiasca o relatie cu cealalta persoana. E groaznica incertitudinea asta mai ales ca tot ceea ce mi se intampla imi afecteaza increderea in ceea ce vrea Dumnezeu pt mine.
Am crezut ca atata timp cat te casatoresti la biserica relatia este binecuvantata de Dumnezeu si are grija de ea mai ales daca ii ceri din tot sufletul lucrul acesta. Pe de alta parte, in biblie scrie ca ~cereti si vi se va da....~ (nu stiu chiar tot citatul) si ceri, si insisti din tot sufletul si la final ti se spune ca poate Dumnezeu nu considera ca ai nevoie de lucrul pe care il ceri si vrea altceva. Nu pot sa imi inchipui ca Dumnezeu ar vrea sa se destrame o casnicie pe care El a binecuvantat-o. Si continui sa ma rog si plang si plang..... si am senzatia ca nu ma aude nimeni. Nu am facut decat sa imi iubesc sotul din adancul sufletului si faptul ca m-am casatorit chiar a fost o contopire.... se spune ca la casatorie cei doi oameni devin unul. Iar acum, in prag de divort, simt ca sufletul mi se rupe in doua, ca si cum ar taia cineva o bucata din mine. De ce? Intotdeauna mi-am dorit sa am in viata pe cineva alaturi de mine dar, trebuie sa ma simt vinovata pt asta? De ce ar vrea Dumnezeu sa am parte de singuratate cand nu am facut altceva decat sa iubesc cat am putut de mult? Probabil ca din cauza pacatelor pt ca stiu ca sunt pacatoasa dar.... Incerc sa ma gandesc ca stie Dumnezeu ce e mai bine dar e din ce in ce mai greu sa cred asta. Si simt ca ma pedepseste si ca nu merit mai mult decat suferinta si uneori l-am rugat sa nu ma mai lase sa traiesc daca sunt asa de nevrednica... poate alti oameni ar avea mai mare folos din zilele care mi-au fost date mie sa le traiesc. Cum pot sa fac fata la toate lucrurile astea si cum pot sa il simt aproape pe Dumnezeu, ca am atata nevoie de El? Nu am uitat niciodata de El dar e drept ca am avut urcusuri si coborasuri.... ca toti oamenii de altfel. Nu pot sa exprim in atat de putine cuvinte toata suferinta mea si toate "de ce"-urile care imi trec prin minte dar sper ca ati inteles esentialul si poate ma puteti ajuta cu un sfat.
Doamne ajuta.

Draga Diana-Roxana....incearca sa nu mai fii "disperata",fata de aceasta problema a ta .te inteleg destul de bine,ptr.ca anul trecut una din fiicele mele era la un pas de asa ceva,...insa cu toate ca simtea o imensa suparare in sufletul ei, a alergat in casa lui Dumnezeu(biserica),la duhovnic si si-a deschis sufletul; a inceput sa citeasca anumite rugaciuni care i s-au recomandat,acatiste..etc...dar cel mai important a fost cand a primit raspuns la o scrisoare,de la o manastire foarte vestita in tara, cu recomandarea de a citi 40de zile ,Acatistul Atotputernicului Dumnezeu ,la vreme de ispita" si inca ceva ;sa citeasca cartea= "Cartea Omului sau Un barbat si O femeie de la facerea si pina la innoirea acestei lumi"=-scrisa de Florin Stuparu.=......incearca sa gasesti cartea si ai sa vezi de ce.... noi am gasit-o la Manastirea Petru Voda, acolo sunt scrise niste invataminte extraordinare ,despre relatia care trebuie sa fie intre un barbat si o femeie ,mai ales acum in zilele noastre ,cand "vrajmasul "batjocoreste oamenii la tot pasul....Doamne Ajuta!!!.....capul sus ....si nu fa o tragedie din "patima "sotului tau.....el isi va primi "rasplata" ptr.ea.(incearca sa te rogi ptr.el)cit mai mult.....se va vedea pina la urma cine va invinge(iti trebuie ,nadejdie la Bunul Dumnezeu,rabdare si multaaaaaa credinta).....

Re:
 

Ii explici crestineste ca nu se poate si cu... si cu sufletul in Rai. Adica, pe romaneste: vrea sa construiasca viitor de aur cu cealalta, foarte bine, nu te pui in calea fericirii lui, dar ea sa ii faca si menajul si sa il sustina cand i-o fi greu la serviciu si la boala. Nu asa, cand e vara ma duc la aia si cand mi-e frig vin inapoi la tine ca ce mult te iubesc eu.
Si ii pui si deadline (cat crezi tu, dar nu mai mult de o luna), dupa care spui time's up, tragi linie si aduni si iei o hotarare. Care sa fie a ta, scurta, clara, chirurgicala. Daca te amagesti ca se va hotari el s-ar putea sa te inseli. Ambiguitatea ii convine de minune acum si ii va mai conveni inca cinci ani (pe sufletul vostru, al celor doua femei de care isi bate joc).
Ustura dar asta e! Nu te baza acum pe el pentru ca nu e lucid, are o varza in cap si, ce e cel mai rau, niciun interes sa o clarifice.

Diana Roxana, eu sunt sigur ca sunt destui barbati care te apreciaza. Barbatu'tau , daca se comporta asa, inseamna ca il cam doare la basca ( sa nu spun altfel ) de tine. Aia la care se duce e o "prospatura" pentru el, ceva nou la care tinde sa se duca, venind la tine doar cand are nevoie sau cand nu e the bitch prin preajma lui.

Da-i un termen, cum spunea RalucaG mai sus, daca nu se conformeaza, bafta si sanatate, nu e ultimul barbat de pe lume si nici tu nu cred ca esti asa urata incat sa nu te placa unu cu ceva creier in spatiul cranian.


Ca sa iti raspund la intrebare... De ce a fost inventat divortul?

R: Pentru ca cineva normal la cap sa scape pasnic de altcineva cu apucaturi de neanderthalian, atlfel viata ar fi un cosmar.

Raspunzind direct la intrebarea din deschidere, divortul este o inventie pt. ca omul sa se poata osindi singur, mai mult si mai bine !
Dumnezeu nu a inventat si nu a binecuvintat divortul ci doar il ingaduie !

Aceasta problema , prezentata, nu poate fi rezolvata decit de un duhovnic care sa te cunoasca cit de cit . Doar prin vizite cind si cind pe la un duhovnic , ori schimbind duhovnicii, nu se rezolva nimic.
Desfacerea unei casatorii este un lucru extrem de serios , ori asta necesita o grea cintarire a situatiei, o buna cunoastere macar a unuia dintre parteneri , o cercetare in timp a evolutiei in primul rind a penitentului .
Restul sfaturilor recomandate pe thread sunt doar orientative . Tratamentul duhovnicesc este strict individualizat ! Fiecare are calea lui de mintuire care tine de pacatele lui . Si chiar daca pacatele sunt aceleasi pt. toti pamintenii modul in care le facem este strict individualizate .

In rest, am doua observatii:
- acest thread nu este ce crezi tu , un loc de alinare la nevoie ci un loc de mare incercare . Vei vedea cind vei primi si raspunsuri care te deranjeaza ;
- este absolut neaparat ca pe Dumnezeu sa il tratam ca atare, ca pe imparatul imparatilor (gindeste-te doar ce insemneaza a fi imparat , sa conduci un imperiu, pe pamint . Cum te porti cu un imparat pamintean, cum te comporti cu el, cita indrasneala , cit curaj, cit tupeu ai cu el , cel putin ca sa apari in fata lui si nu mai mult ,cit iti permiti sa il soliciti ?? s.a.m.d... dara-mi-te cu imparatul imparatilor !) si nu ca pe oameni, ca pe semenii nostrii, cu multa indrasnire, cerindu-i ceva anume , sau facindu-l responsabil de raul care ni se intimpla ! Chiar si disimulat , la modul : nu inteleg... daca El a unit , de ce tot El accepta desfacerea ????

Acestea fiind zise , iti doresc spor duhovnicesc !

pentru prima oara, cred, sunt de acord cu tine

Deja ai bagat-o in ceata. Degeaba se duce la duhovnic prietene, ala e tot un om care o sa-i spuna ce crede el ca ar trebui sa faca.

In final e decizia ei, dar decat sa-si manance nervii cu respectivul specimen, mai bine isi vad amandoi de treburile lor, separat.

Vezi, pana la urma nu's chiar dusmanul vostru pe aici! :)

nici nu am afirmat asa ceva. Fiecare "are taria opiniunilor sale" cum zicea Caragiale

EEh, n-am fost primit prea bine pe aici, a fost nevoie de perseverenta ca sa rezist in marea asta de crestinism fanatic.

Citind acest raspuns ales m-am bucurat mult zi am zis : uite, am descoperit un ortodox !

eu i-as recomanda sa mearga la un psiholog specializat in terapie de cuplu

:) Zici tu, ortodox sunt doar pentru ca asa m-au boteza parintii. In realitate lucrurile nu stau chiar asa, de multe ori ma vad nevoit sa nu fiu deloc de acord cu lumea de pe aici.

La psiholog ar fi o idee buna, dar nici ala nu o ajuta prea mult, decat cu niste sfaturi. Plus ca, de cele mai multe ori, psihologii sunt mai dusi cu pluta decat credem noi. Psihologul zice si el ce a invatat din carti. Viata insa, nu se defasoara dupa carti.

Plus ca la terapia de cuplu trebuie sa mearga si fat frumos, doar ca el face terapie de cuplu cu the bitch, o altfel de terapie.

acum si tu....NU fii atat de pesimist!

8. El le-a zis: Pentru învârtoşarea inimii voastre, v-a dat voie Moise să lăsaţi pe femeile voastre, dar din început nu a fost aşa.(Mt19,8)

Scrisoarea ta m-a emoționat, DianaRoxana, și văd că vrei ca el să se întoarcă la tine, iar atitudinea ta mă bucură, dar până asta se va împlini va mai curge multă apă pe Dunăre și multe rugăciuni vei face tu Domnului.

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu e o garanție cu care El ”ștampilează” legământul vostru, ci e luarea Lui aminte la promisiunea din inimile voastre, care în fața Lui sunt promise una alteia, iar în aceste condiții trebuie să vă feriți fiecare în parte de tentații, să vă ajutați și să vă iertați unul altuia.

Tentația apare totdeauna numai după ce Dumnezeu atribuie fiecăruia puterea de a rezista tentației; soțul tău e acum mai hărțuit și va trebui să ai multă răbdare cu el, pe de-o parte, dar și să te rogi mult Bunului Dumnezeu să nu-și întoarcă fața Lui de la inimile voastre, pe de altă parte.

E nevoie de asemenea să te înarmezi cu răbdare, să te rogi să fii tare și să nu te mai întrebi ”de ce?” pentru că necuratul s-ar putea să-ți inducă niște ”păreri” care să ți se pară rezonabile, dar care să rupă puntea șubredă dintre voi; de aceea v-a dat Dumnezeu această încercare pentru că puntea dintre voi(relația voastră) n-a fost puternică de la bun început, dar care se va întări dacă tu vei avea răbdare cu tine și nu te vei schimba.
13. Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui.(Mt24,13)

El nu e confuz în privința ta, ci în privința lui, așa că dacă tu vei avea răbdare cu tine(să nu te schimbi) el va veni negreșit înapoi la tine.

În fața lui Dumnezeu voi v-ați dat deja inimile voastre și nu mai puteți să dispuneți de ele după bunul plac fără să-l supărați pe El, deci ”ultimatum” între voi nu există așa cum s-a mai spus mai sus.
Ai răbdare!

Doamne ajută!

Nu ma asteptam sa primesc asa repede raspunsuri si indrumari. Va multumesc pt sfaturi si le apreciez. Faptul ca nu am luat o hotarare a fost recomandarea parintelui la care am fost de a nu actiona pripit, de a avea multa rabdare (stau prost la capitolul rabdare) si de a ma ruga. Nu stiu de ce, dar mi-a fost teama sa imi incarc constiinta cu o astfel de decizie si pe urma sa imi apara in minte intrebarea "si daca....?". Si in plus... am senzatia ca toata viata mea se sfarseste fara el. Nicidecum nu imi pot inchipui viitorul alaturi de altcineva si singura.... mi se rupe inima sa ma gandesc ca as putea fi singura tot restul vietii. Adevarul e ca de cand ma rog sub indrumarea unui parinte sunt mai constiincioasa si desi in exterior inca nu am vazut foarte multe modificari simt ca se petrece ceva in sufletul meu. Inca nu stiu ce dar incerc sa imi dau seama. Doar ca nu pot scapa de tristetea care ma urmareste ca o umbra si gandul ca nu stiu ce am gresit si nu stiu de ce nu mi s-a dat sansa de a-mi repara greselile.
Si... imi era si mie usor sa dau sfaturi celor care au trecut prin situatii asemanatoare. Dar fiind chiar eu in cauza imi dau seama ca niciodata nu reactionezi la durere asa cum te-ai astepta. Si speri pana in panzele albe sa se intample o minune....

Trebuie sa ai incredere in deciziile Domnului. El stie mai bine de ce ai nevoie. Dragoste cu forta nu se poate. Chiar daca tu ai avut toata bunavointa, trebuie sa fie si sotul implicat. Parereaea este ca trebuie sa se decida. In Sfanta Scriptura scrie ca este in regula sa divortezi daca principala cauza este adulterul. Dar trebuie sa iti duci viata altfel dupa aceea. Ai grija de sufletul tau si gandeste-te daca merita sa mai dai o sansa casniciei. Daca nu, cauta alta cale - una binecuvantata care sa te aduca mai mult catre Domnul.

De ce sa fii singura tot restul vietii? Viata merge inainte, iti garantez ca nu ai cum sa fii singura toata viata decat daca vrei asa.

"Eu însă vă spun că oricine-şi va lăsa femeia, în afara pricinii de desfrânare, o face să săvârşească adulter; iar cel ce o va lua pe cea lăsată, adulter săvârşeşte." Matei 5,32

Un sfat foarte bun.

În acest caz, este necesar să vă rugaţi şi să lucraţi pentru a fi înzestrată cu mai multă răbdare. Răbdarea face parte dintre cele 12 roade ale Spiritului Sfânt. Spre deosebire de darurile Lui, care ni se dau gratuit, adică fără nicio legătură cu meritul nostru, roadele Lui sunt rezultatul cooperării dintre El şi noi. Darurile au un singur autor: Spiritul Sfânt. Roadele au doi autori, care lucrează împreună: Spiritul Sfânt şi noi. Aşadar, răbdarea nu este virtute infuză, ci e ceva care se cere sculptat de Duhul şi de noi înşine în inima noastră.

Cam câtă răbdare să aveţi ? Câtă are şi Dumnezeu. El este modelul nostru. Dumnezeu are cu noi o răbdare uriaşă, care ne uluieşte pur şi simplu. El este capabil să ne aştepte chiar şi o viaţă întreagă. Spre exemplu, pe tâlharul din dreapta l-a aşteptat o viaţă întreagă să se întoarcă la El. Pe mine m-a aşteptat decenii. Chiar şi acum, când mai cad, încă dovedeşte multă răbdare, cu toate că acum nu mai am nicio scuză şi nu mai pot spune, ca în trecut "nu am ştiut, Doamne, nici nu Te-am cunoscut !".

Aşadar, trebuie să aveţi îndelungă răbdare. Dumnezeu operează, de obicei, prin oameni. V-aţi gândit că, poate, sunteţi agenta Lui în lucrarea de salvare a soţului ? Cum să-l lăsaţi acum, cum să-l abandonaţi ? Nu aţi vrea ca Dumnezeu să vă abandoneze, aşa-i ? Atunci, nu îl abandonaţi nici dv, chiar şi dacă v-ar abandona el (ceea ce, din fericire, înţeleg că nu e cazul). Când v-aţi căsătorit, aţi promis că veţi fi alături de el la bine şi la rău. Aţi făcut-o, când a fost bine. Acum, lui îi este foarte, foarte rău. Se pare că este bolnav de moarte. Din câte înţeleg, este în mrejele păcatului de moarte al preacurviei. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu i-ar tăia firul vieţii acum, cât e deasupra prăpastiei, se va prăvăli în ea într-o clipă şi nu va mai ieşi de acolo în veci de veci. Sunt sigur că nu asta vreţi pentru soţul dv. Sunt sigur că, dacă s-ar întâmpla, v-ar părea rău. V-aţi reproşa atunci că nu aţi făcut destul, aţi încerca, poate, să reparaţi prin pomeni şi altele prescrise, dar ar fi, probabil, prea târziu pentru el.

Aşadar, ajutaţi-l acum, cât este încă ziuă pentru el, nu îl lăsaţi tenebrelor morţii sufleteşti. Dezvăluiţi-L pe Cel de sub văl, pe preaputernicul şi dulcele nostru Domn şi Dumnezeu. Învăţaţi-l învăţătura Lui, care e pentru oameni, ca să le fie lor bine. Învăţaţi-l ce spune învăţătura Lui despre chemarea familiştilor, care este de a avea un Dumnezeu în Cer şi o femeie pe pământ.

Cum să faceţi aceasta ? Nu e necesar, poate nici înţelept, să fiţi prea didactică. Trataţi-l cu cea mai eficientă armă de propagandă a credinţei din toate timpurile: exemplul personal de curăţie şi iubire.

În Cristos, Domnul nostru,
M.D.

P.S: Şi, ca să răspund la întrebarea din titlul topicului: probabil că ideea de divorţ e foarte veche în istorie. Dar, divorţul ca instituţie juridică, aşa cum îl cunoaştem acum, e opera romanilor. Este vorba de romani păgâni, care au divorţat, precum Iulius Cezar, divorţat de două ori. De romani creştini care să divorţeze, eu, unul, nu am auzit.

Da bine, ala care a scris tampenia aia era destul de dus. Deci o femeie parasita de barbat e condamnata la singuratate?

Uite din cauza asta ajung sa fiu pornit impotriva religiei si a bibliei, din cauza unor asa tampenii de citate pe care le gasesti pe acolo.

Re:
 

Cu certitudine n-o sa-ti fie extrem de usor dar si mai sigur e ca nu se termina viata dupa o despartire. Ia exemplu de la barbati, ei nu spun ca sunt singuri, spun ca sunt liberi!
Nu iti bate joc de timpul tau, nu faci decat sa agonizezi aiurea gandindu-te unde ai gresit, de ce nu te-a lasat sa repari nu stiu ce. Face it: s-a PLICTISIT si a gasit pe ALTCINEVA, si singura problema in treaba asta este ca nu poate avea pachetul complet, cu ce ii oferi tu practic si cu ce a gasit la ailalta.
Poti sa incerci terapie de cuplu, de ce nu, dar... vine si el, jumatatea cuplului adica?

Lasa-l pe Matei, aia traiau in alte vremuri. In ziua de azi tu o sfatuiesti, indirect, sa-si manance nervii cu unu care nu mai e intereast de ea, sau sa stea singura de frica legii lui Matei.


DianaRoxana, daca nu merge si te trateaza ca pe nimic, da-i cu flit si vezi-ti de viata mai departe.

Si tu ce fel de fanatic esti?

Eu zic sa nu mai resisti, ai putea sa ne parasesti pur si simplu.

Esti un ignorant cu aere de savant, nici macar nu stii care e situatia exacta.

Nu-s fanatic de niciun fel.

Uite o sa stau pe aici doar ca sa te oftici tu, bunule crestin.

Savant in niciun caz nu sunt, aere am cand te bagi tu in seama, norocul nostru ca stii tu care e situatia exacta, altfel nu stiu cum mai reuseam sa supravietuim.

Nu-ti poate da nimeni de aici un sfat mai de "Doamne ajuta" pentru ca nu ai precizat niste lucruri f. importante:

1. Cati ani aveti fiecare?

2. De cat timp sunteti casatoriti?

3. Aveti copii?

4. Cum era relatia intre voi inainte ca sotul sa ajunga la concluzia ca vrea sa te paraseasca?

5. Cat de departe a mers in relatia cu persoane pentru care vrea sa te paraseasca? O cunosti? Ce crezi ca ii leaga?

1. De ce sa ma oftic cand vad pe cineva cochetand cu penibilul? Problema lui..
2. Eu cred ca nu doar, pacate ca si altii iti sufla in balon.
3. Puteai sa te obosesti sa afli mai intai, inainte sa dai sfaturi aiurea.

Vezi ca ai incurcat punctele 1 cu 2.

Cel care a spus 'tampenia' asta e insusi Dumnezeu Fiul,si a spus o in urmatorul context:
In vechime,daca te desparteai,trebuia sa dai o carte de buna despartire femeii,si atunci ea putea sa isi refaca viata
Iar Iisus spune ca nu e corect asa,pentru ca astfel o va lasa sa se desfraneze cu altii

confuzie de forum
 

Zaharia, sper că glumești !

Apophis ortodox??
"In Egyptian myth, Apophis was the ancient spirit of evil and destruction, a demon that was determined to plunge the world into eternal darkness."

Sincer, eu nu știu de ce-și iau unii asemenea ID-uri (mai era unul pe-aici de-și zicea Belphegor, alt demon).
Nu uitați că atât numele/ username-ul, cât și imaginile folosite la avatar reverberează în persoana respectivă, cea care și le asumă.
Deci, puțin mai multă atenție nu strică !

Intamplator era Hristos. Era "dus". Dus in Imparatia Cerurilor. Si a venit pentru a ne spune si a da si exemplu despre cum putem noi ajunge in imparatia Cerurilor. Asta este unul din exemple.

Pentru ca tu cauti in Sf Scriptura niste reguli care sa iti faca viata mai usoara. Dar pana la urma care e scopul vietii? Sa traiesti cativa ani "bine", ani in care iti manipulezi constiinta, si apoi sa "treci in nefiinta"? Cam prea simplist? Nu poti sa spui ca esti rational si sa crezi asta.
Si daca totusi nu asta e scopul, si scopul real este mantuirea, mai pare o porunca, ce nu face decat sa ne intareasca in credinta si sa ne ascuta rabdarea, prea grea? Pana la urma ce am facut noi, ce realizari avem ca sa avem pretentia ca Dumnezeu sa ne dea numai bine aici? Poate cineva sa spuna ca a facut el singur si doar prin puterea lui ceva bine?
Daca Hristos, Dumnezeu, Cel ce nu a facut nici un pacat, care pentru om S-a smerit si S-a nascut din Femeie, care S-a nascut in ieslea animalelor, care a indurat calomnii, batai, scuipari, umiliri, Cruce si moarte pentru noi care suntem rai, e chiar imposibil sa respectam niste porunci pentru o perioada limitata cand avem ca rasplata vesnicia?

E Legea lui Hristos, nu a lui Matei. Dar care e diferenta intre vremurile de atunci si cele de acum? De ce atunci trebuia sa fie asa si acum nu? De ce atunci era mai usor si mai acceptabil si acum nu?

Nu am inteles niciodata expresia "atunci erau alte vremuri, trebuie sa ne adaptam, lumea a evoluat". Serios? S-a schimbat si scopul? Daca nu, Calea e aceeasi.

Zaharia 2009 era ironic, fireste... Cea mai simpla definitie a ironiei este afirmarea unui lucru prin contrariul sau. Vad ca pana si Apophis l-a luat in serios :).
Of, de aia e bine sa ne vedem fata catre fata, nu ar mai fi atatea neintelegeri si polemici.

In cazuri din astea este indicata folosirea emoticoanelor, ptr a nu lasa loc dubiilor de interpretare. Spor la intalniri ! :)

PS: nu Zaharia ma ingrijoreaza, ci altii; de asta am scris negru pe alb, ca sa ia aminte aceia mai necopti.

PPS: bineînțeles, nu trebuie nici făcut abuz de folosirea emoticoanelor, adică sa nu fie aruncate așa hodoronc-tronc peste tot.

Avind o experienta mai bogata decat mi-am dorit cu astfel de situatii (am trecut si eu prin ele, in forme asemanatoare, au trecut si cunoscuti de-ai mei, au trecut si trec si clientii mei din consiliere), tin sa va spun doar doua lucruri:
1) Nesfarsite sunt caile prin care Domnul ne ajuta sa tinem mult mai strans gandul si inima la El. Prin necazuri ca acesta am trecut si eu, iar pentru aceasta Ii multumesc lui Dumnezeu. De ce? Chit ca sotia mea nu a infiripat o relatie cu altcineva (nu stiu cum as fi reactionat la asta), dar distantarea ei fata de mine m-a facut sa caut / sa accept cand a fost impusa - singuratatea. Si acolo, in solitutidinea mea, cu ajutorul lui Dumnezeu mi-am privit mai curajos si cu oarecare onestitate lipsurile, carentele, neimplinirile dinlauntrul meu. Deh, n-a fost prea magulitor sa constientizez ca pluteam de mult pe salteaua cu iluzii, in sensul ca ma lenevisem si nu mai eram deloc cel de care se indragostise sotia mea. Am constientizat treptat cat de mult aveam de lucru cu mine insumi si cat de firesc era ca sotia mea sa dea semne clare de dificultate in relatia noastra. Asadar, un dus rece cu efecte de autocunoastere in zonele de orbire (caci noi punem mana la ochi cand e vorba sa ne vedem lipsurile si insusirile nu tocmai magulitoare pentru stima de sine...).
2) Un preot duhovnic e de absolut folos. Eventual un consilier psi (pt. dvs., nu pentru sot!). In rest rabdare, gandul la darurile nesfarsite ale vietii date de Dumnezeu si o viata activa, in care straduiti-va sa fiti de folos celor necajiti. Veti vedea cat de bine o sa treceti peste impasul acesta. Daca intre timp sotul isi va reconsidera pozitia... veti vedea atunci ce e de facut. Deocamdata concentrati-va pe lucrul cu sine si pe dialogul cu Bunul nostru Parinte. Domnul sa va ocroteasca si sa va lumineze in toate!

Numele e luat de la un personaj de film, nu de la egipteni. Personajul din film era intr-adevar un personaj negativ, dar asta nu are nicio legatira cu realitatea, voi clasificati un om fara sa stiti mare lucru despre el, decat ca are nume de spirit egiptean si ca de multe ori nu e de acord cu ce spuneti voi.

Apophis dupa care mi-am luat eu numele de aici e cel din serialul Stargate, in caz ca l-a vazut cineva de la un cap la altul si a inteles despre ce e vorba.

Buna dimineata. M-am gandit ca fiind dimineata sa recitesc toate postarile mai cu atentie si sa incerc sa raspund fiecaruia, in masura posibilitatilor. Inainte de toate insa mi-a ramas in minte solicitarea lui Alin de a da mai multe detalii legate de situatie: eu am 35 ani, sunt casatorita de 6 ani (relatia e de 7 ani jumatate), nu avem copii, iar relatia din exterior era descrisa ca fiind casnicia ideala pt. foarte multi. De fapt, din punct de vedere al sentimentelor si al legaturii emotionale si eu am simtit-o ca fiind ceea ce am visat intotdeauna si acest lucru mi-a dat puterea de a trece peste toate celelalte probleme care s-au ivit pe parcursul anilor (bani, locuinta, etc.). El a aparut in viata mea in urma rugaciunilor facute (cel putin asa vreau sa cred pt ca intalnirea a fost intr-un anumit moment si modul cum ne-am intalnit.... e greu de explicat toate acele stari si felul cum ne-au influentat dintr-o data). Cealalta persoana (amanta) locuieste in Spania si.... nu as putea spune exact cat de departe a ajuns dar va dati voi seama de lucrul acesta daca va spun ca deja a facut 2 drumuri in Spania, la ea, si in momentele in care vrea o relatie cu ea viseaza sa se mute acolo si isi cauta un loc de munca acolo. In momentele in care nu mai stie ce vrea plange pe umarul meu si nu mai poate de dorul meu si a anilor petrecuti impreuna si il macina remuscarile legat de ceea ce a facut si de faptul ca am ajuns intr-o astfel de situatie. Si lucrurile astea chiar se vad pe fata lui pt ca uneori am senzatia ca o sa pice in depresie.
Iolanda - iti multumesc pt. recomandari. Voi cauta cartea de care spuneai si voi incepe sa citesc acel acatist. Doar ca, recomandarea parintelui la care merg eu a fost de a nu cere ceva anume prin rugaciunile mele si a nu avea anumite asteptari in afara de voia lui Dumnezeu. Si ma lupt din rasputeri sa nu imi las gandurile sa zburde intr-o directie sau alta.
Apophis - poate ca va veni momentul cand sfatul tau chiar il voi lua in serios dar acum chiar nu pot.... Iubirea nu e o pereche de sosete care o schimbi atunci cand ti se rupe sau nu o mai vrei. E mai mult si, considerand ca Dumnezeu a vrut sa ne unim destinele, cred ca am datoria de a incerca posibilul si imposibilul de a-mi salva casnicia. Poate gresesc si poate persoanele care inseala o vor face la nesfarsit, inca nu stiu. Doar Dumnezeu stie ce va vrea sa se intample.
Zaharia 2009 - nu am un duhovnic permanent si sunt vinovata pt ca nu am cautat cu insistente acest lucru si am crezut ca nu am nevoie atata timp cat merg la biserica, ma spovedesc, citesc.... etc. Am gresit si mi-am dat seama de lucrul acesta cand l-am intalnit pe preotul acesta la care merg in prezent. Abia atunci mi-am dat seama cata nevoie am de cineva care sa ma indrume si sper sa ma ajute Dumnezeu sa pot merge la el cat de des (e la vreo 60 km departare). Si... nu am vrut sa il fac responsabil pe Dumnezeu pt. raul din viata mea dar se spune ca nici un fir din capul omului nu se misca fara voia Lui. In conditiile acestea, tot ceea ce mi se intampla e cu voia lui Dumnezeu. Pana acum Dumnezeu mi-a ascultat de fiecare data rugaciunile spuse din inima iar acum... nu stiu ce sa ma rog in afara de sa ma ierte pt pacatele mele care probabil sunt cauza tuturor suferintelor.
Stefan Florin - m-am gandit si eu la un psiholog.... am pus in balanta daca sa merg la preot sau la psiholog dar vazand faptul ca vizitele la preot imi fac bine am renuntat la psihologul care oricum ar avea cam aceleasi texte gasite in numeroasele articole de dezvoltare personala si psihologie aplicata care le gasesti chiar si pe net. In fond si la urma urmei greul e pe umerii mei pt ca daca eu nu lucrez cu mine, nu sunt sanse sa apara rezultate.
Demetrius - stiu ca el este confuz in privinta a ce simte el pt mine nu in privinta mea propriu-zis si mai stiu ca pe masura ce trece timpul sentimentele mele tind sa se schimbe. Si mi-e teama de faptul ca pot sa am rabdare si sa ma rog in continuare dar daca Dumnezeu va vrea sa salveze casnicia noastra cand e prea tarziu? Ce ma fac atunci? Daca nu o sa mai simt dragostea aceea care ne-a tinut uniti pana acum? Poate ca trebuie sa am incredere ca si daca se va intampla asta va fi pt ca si el sa lupte pt relatie nu doar eu. Cu siguranta Dumnezeu o sa imi arate calea dar.... Doamne da sa am rabdare....
Mihnea Dragomir si Ioan Cezar - cred ca in parte se regasesc mai sus raspunsuri la postarile voastre. Mai vroiam sa adaug faptul ca sotul meu nu este ortodox, este evanghelic (etnie germana) si am fost o data impreuna la acel preot la care merg dar... nu a simtit nimic din ce i-a spus. A crezut ca primeste raspunsuri clare de genul alb/negru si ca el nu mai trebuie sa depuna nici un efort pt a rezolva situatia in care se afla. Nu e genul care sa mearga la biserica sau sa se roage si faptul ca acum are starile acestea ma duce cu gandul ca poate e si vina mea: m-am rugat lui Dumnezeu sa il cheme la el, sa il faca sa isi doreasca si el o relatie cu Dumnezeu. Nu neaparat ca ortodox dar, crestin fiind, sa vad ca are o preocupare in acest sens.
Lucian008 - din citatul pe marginea caruia aproape v-ati certat inteleg faptul ca, intr-adevar, daca divortez imi este sortita o viata singura desi nu este vina mea pt acest lucru. Lamureste-ma daca nu am inteles bine.
Vreau sa va multumesc tuturor pentru interesul de care dati dovada si bunatatea cu care mi-ati sarit in ajutor cu sfaturi. Nu cred ca am reusit sa raspund chiar tuturor dar cred ca printre raspunsuri se regasesc si aspecte mentionate de cei carora nu le-am raspuns. Va multumesc din suflet. Sper ca Dumnezeu sa fie alaturi de mine, sa simt asta si sa nu uit niciodata cat de mult ma iubeste. Si sper sa fie si alaturi de voi si sa va daruiasca insutit si inmiit rasplata pt grija pe care o purtati pt altii.
Doamne ajuta.

Am si eu cateva intrebari, daca se poate. Imi cer scuze daca par indiscreta, insa nu inteleg cateva chestiuni.

In 6 ani de casnicie de ce nu aveti nici un copil? Intreb ptr. ca copii au rol f. important in mersul bun al casniciei.
Daca sotul tau este evanghelic, cum ati facut cununia religioasa in Biserica? :7: Intreb, ptr. ca eu nu am auzit ca preotii ortodocsi sa oficializeze Taina Cununiei unui cuplu mixt, ortodox+evanghelic.
Sa il cheme Dumnezeu la El, dar nu neapart ca ortodox? Cum asa?

De spovedit deobicei te spovedesti la un singur duhovnic, nu e bine sa ii tot schimbi, e chiar pacat. Cauti un duhovnic care e potrivit ptr. tine si ramai la el.
Cand ai fost la acel preot, ai facut o spovedanie generala? Sau ai mers doar ptr. sfaturi?

In primul rand, as intreba si eu ca si Laura, cum de nu aveti copii.

In al doilea rand (ca nu degeaba am intrebat de asta), o casatorie in care nu sunt copii e mai usor sa iei o decizie radicala decat intr-una in care sunt copii.

Da, e pacat ca desi te-ai rugat lui Dumnezeu pentru casatorie, ai lasat pe urma lucrurile la voia intamplarii si poate ca asta este problema pana la urma.
Daca nu e ortodox si v-ati cununat in Biserica mintind preotul, cu atat mai grav.
La fel de grav si daca preotul stia dar a fost de acord.

Daca nu v-ati casatorit in Biserica, practic..nu sunteti casatoriti si n-ar fi deloc un lucru f. gresit sau radical sa rupi pur si simplu relatia cu el.
Sau, sa-i spui mai intai sa nu mai dea pe acasa pana nu se hotaraste si nu mai mult de 1-2 saptamani.

Repet intrebarea: nu l-ai intrebat ce gaseste la acea femeie? De ce o gaseste interesanta, cum a inceput relatia cu ea?
S-a simtit dezamagita de tine? Daca da, in ce fel?

Apropo, care e situatia dpdv material? Tu locuiesti la el sau el locuieste la tine?
Cum stai dpdv financiar, ai putea sa te intretii singura?

Trist, dar de multe ori femeile aleg sa fie in continuare inselate pentru ca le e teama ca ar putea infrunta singure dificultatile materiale.

Nu exista "sa fie un bun crestin, chiar daca nu e ortodox".

Tu esti ortodoxa intr-un fel..dar mai mult dupa ce ai dat de greu si inca mai ai un drum lung de facut pana sa intelegi ce este ortodoxia de fapt (mai mult decat botezul ortodox).

Starea de fapt
 

OMUL! Binecuvantata de Dumnezeu, faptura, de cele mai multe ori, inconstient de tot ce se petrece in jurul lui. De unde vine si incotro se indreapta? Cat ii trebuie oare omului sa inteleaga ca voia lui nu e mai niciodata aceeasi cu voia lui Dumnezeu? Si cat ii mai trebuie dupa aceea sa cedeze, putin cate putin in favoarea voii lui Dumnezeu, inabusindu-si pornirile, tabieturile si obisnuitele patimi?
Se spune ca in fata lui Dumnezeu, toti suntem egali… Inca nu am ajuns la intelepciunea de a patrunde aceasta ipoteza. Dintr-o samanta rasare graul, iar din alta, neghina. Una e menita sa ajunga paine pe masa omului, iar cealalta sa fie urata de om, vanturata si aruncata in foc. Dumnezeu n-a facut nimic fara un rost anume. Neghina, ca orice buruiana, rasare spontan, nu are nevoie de apa multa, are radacini adanci si face seminte cat nisipul marilor, care sunt purtate in cele patru vanturi… Iar pentru un codru de paine, e nevoie de sudoare… Pacatul… Aceasta „buruiana” nedorita si fara de rost, ne copleseste sufletul si viata intreaga si nici nu mai stim daca ducem cu noi macar 5% "grau", dintr-un TOT de insusiri si indeledniciri lumesti…
Ce este viata asta a omului si cat din ea acceptam sa facem dupa cum vrea Dumnezeu? De cate ori nu ne razvratim impotriva aparentelor? De cate ori nu ne impotmolim si o luam de la capat iar si iar si iar si iar, fiindca NU SUNTEM DE ACORD cu ceea ce ni se prezinta? Alegerile in viata noastra sunt infinite. Eu o sa ma opresc la viata in doi… Cate variante ne apar in cale? Cate constrangeri? Cate avantaje?... Un timp plutesti; mai gusti cate putin din stanga, mai ciugulesti din dreapta, uneori pleci grabit, alteori te aciuezi pentru o vreme, dar la prima adiere iti iei iarasi zborul spre altceva, alt-undeva, tot cautand, incercand, tatonand doar-doar vei gasi acel „ceva” care reprezinta un tel, un scop, un vis… El poate sa nu apara niciodata, sau dimpotriva poate sa vina curand dar sa nu ne dam seama decat dupa ce am renuntat si am plecat dupa cai verzi…
Dumnezeu stie pentru fiecare ce-i trebuie sa se mantuiasca. Dar fiecare vrea de obicei „altceva”, iar atunci face compromisuri si isi ia din alta parte, trecand peste voia lui Dumnezeu. Alteori spune: „Nepotrivire de caracter” si rupe „zapisul” legamantului cu Dumnezeu, cautand alt „legamant” in conditii „mai avantajoase”, cand de fapt realizeaza ca ceva tot nu-i in regula, si iar mai rupe un legamant si mai face unul si inca unul si tot asa… Iar mai spre sfarsitul vietii se intreaba unde i-a fost de fapt locul, ca viata lui s-a segmentat in zeci de bucati, dar nici una nu i-a fost dedicata lui Dumnezeu, fiindca intotdeauna s-a razvratit si a vrut altceva.
In mod firesc, in fiecare zi ar trebui sa spunem, daca nu „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma, pe mine, pacatosul/ pacatoasa”, macar, „Faca-se-n voia Ta, Doamne!” Dar tot in mod firesc ne trec prin minte in fiecare zi mii de ganduri, iar pe multe dintre ele le acceptam si le infaptuim, desi NU SUNT in voia lui Dumnezeu. Si ce asteptam? Sa ne mantuim? Cum? Cat contorizam din ceea ce facem? Cat de incarcat ne este sufletul pentru fiecare decizie luata, care incalca dureros voia lui Dumnezeu? Cat de mult regretam si cat de mult tinem sa ne indreptam? Fiecare ruda sau prieten care moare, ar trebui sa ne aminteasca ce ne asteapta. Fiecare isi doreste mantuirea, dar nu vede ca are sufletul coplesit de obiceiuri la care nu renunta, si care NU duc spre mantuire…
Doamne, ajuta-ma sa fac voia Ta. Daca nu pot, intelepteste-ma, indruma-ma si ma invredniceste cu rabdare sa pot intelege… Daca nu vreau, forteaza-ma si nu ma lasa sa ratacesc in prostia mea si sa cad in urzelile vrajmasului, ca nu lui vreau eu sa-i slujesc, ci Tie, Doamne!...

Laura si Alin, va raspund la amandoi deodata.
Faptul ca nu avem copii cred ca a fost in cea mai mare parte greseala mea. Nu am dorit sa am copii in sensul ca nu am avut sentimentul asta desi imi sunt dragi copiii. Intotdeauna mi-am zis ca din cauza ca am crescut intr-o familie cu 4 copii dintre care eu am fost cea mai mare si a trebuit sa am grija de restul, am vazut partea grea din a creste un copil si mi-a fost teama si groaza ca nu voi face fata la asa ceva. In plus, sotul era singurul care ma putea face sa ma decid asupra acestui lucru (si i-am repetat-o de nenumarate ori) dar cred ca nu a vrut suficient si atunci m-am complacut in situatia asta comoda. La un moment dat probabil ca ceasul biologic suna de zor si parca ma tenta ideea unui copil dar el o respingea din start. Oricum problemele cu banii pe care le-am avut nu m-au incurajat sa ma decid sa am un copil. Sotul are prostul obicei de a castiga bani multi si de a-i arunca pe jocuri de noroc (dupa cum zice) si de a intra in tot felul de datorii dubioase. Si am luptat de fiecare data sa iesim din probleme si de fiecare data mi-a promis ca totul se va schimba dar, degeaba. Iubirea care acum s-a pierdut a fost motorul pt tot zbuciumul de pana acum.
De locuit acum locuim separat. Am stat o perioada intr-o locuinta ANL dupa care ne-am mutat la soacra mea unde am si facut investitii gandindu-ne la viitor. Nu as putea zice ca am probleme financiare (Multumesc lui Dumnezeu) deoarece deocamdata ma descurc singura. Poate va fi mai greu cand va trebui sa cumpar o locuinta ca sa am ceva stabil.
De casatorit ne-am casatorit la biserica la ortodocsi si am primit dispensa de la arhiepiscopie pt a ne putea casatori. Am crezut ca daca eu ma ghidez dupa zicala ”ce tie nu-ti place altuia nu-i face” totul va fi bine. Nu am vrut sa ii impun sa isi schimbe religia pt mine (lucrul asta il faci cand simti ceva in sufletul tau nu cand iti cere o persoana asta) asa cum nici mie nu mi-ar fi placut sa imi ceara asta. Si oricum religia pt el nu e un subiect prea interesant. Am fost multumita ca am reusit sa il fac sa mearga la biserica de craciun si de paste sa vina cu mine la slujba invierii. Cred ca am cerut prea putin si nu L-am inclus pe Dumnezeu in vietile noastre atat cat ar fi trebuit dar el mi-a respectat credinta mea, posturile si rugaciunile chiar daca nu a participat la ele. Stiu ca oarecum acum ma culc pe o ureche spunand lucrurile astea dar am vrut sa il iubesc asa cum e nu sa incerc sa il schimb.
Femeia cealalta e o fosta aventura de a lui din urma cu 10 ani pe care a regasit-o pe net. Noi nu ne cunosteam la acea vreme si presupun ca discutiile au debutat in genul reintalnirii unei vechi cunostinte. Zice ca ce simte pt ea nu are legatura cu noi doi, ca eu nu am facut nimic si nu am nici o vina dar in acelasi timp ma simt si neputincioasa spunandu-mi asta pt ca imi dau seama ca nu pot sa fac mare lucru. Pe mine ma iubeste intr-un anume fel dar la ea e si o pasiune care nu o poate stapani. Poate ca asa e si trebuie sa ma las pagubasa.
Si dupa toate astea cred ca va intrebati de ce mai vreau sa fiu casatorita cu el. Pentru ca momentele frumoase au fost atat de frumoase.... au fost exact ceea ce cautam. Si bineinteles, pt sentimentele care le am. Sunt doar nostalgica?
Mosh-Neagu, abia acum am vazut postarea ta si o simt putin ca pe o mustrare. Stiu ca trebuie sa vrem sa facem doar voia lui Dumnezeu dar nu mai stiu care e voia Lui in ce priveste casnicia mea. Ma simt vinovata ca ma afecteaza atat de mult un lucru atat de lumesc.