Habotnicia (crestin ortodoxa)
 

"[...]aceasta ultima categorie sunt: habotnicii.

Dar si acestia sunt de mai multe feluri: habotnici luminati si duhovnicesti, care sunt acei crestini cu o ravna duhovniceasca mai mare decat majoritatea credinciosilor, care se manifesta sincer, senin si iubitor fata de Dumnezeu si fata de oameni si mai sunt si habotnicii intunecati, care au o ravnire amara caracterizata prin crispare in atitudine, incrancenare in sustinerea principiilor, lipsa a seninatatii, a zambetului prietenos, a dragostei si a bunavointei.

Acestia din urma sunt foarte scrupulosi, plini de zel, in apararea sau sustinerea unor principii, insa aceasta stare a lor nu este o manifestarea a discernamantului sau a intelepciunii. De fapt, acestia isi manifesta virtutile intr-un mod patimas.

Habotnicii sunt extremistii credintei, aripa radicala, insa radicalismul vietii lor este o apologie a formelor, a ritualismului, a tipicarelii, a randuielilor exterioare neasimilitate in metabolismul propriu, fiind de cele mai multe ori virtuosi la suprafata, iar in adancime avand multe intunecimi, un fel de "personalitati" cu virtuti multe la vedere si cu patimi ascunse.

Asadar, habotnicia este o forma de fanatism religios, de crestinism primitiv, barbar, de sabie scoasa din teaca, care poate mai degraba rani pe purtatorul ei, decat apara.

Domnul pacii, Parintele veacului ce va sa fie, Dumnezeul iubirii ne-a invatat ca, a fi crestin inseamna sa fii senin, zambitor, iubitor, iertator, presupune trairea senina, relaxata a virtutilor, nicidecum nu se poate caracteriza printr-o habotnicie a virtutilor, prin incrancenare si mortificare ori pri asceza negativa.

Habotnicii lupta permanent impotriva pacatelor si nu pentru dobandirea virtutilor. Ii obsedeaza gandul de a nu gresi ei sau altii, ravna aceasta a lor ii transforma deseori in judecatori, nu avocati.

Crestinii care au o ravna mai mare nu i-as numi nici macar habotnici luminati, ci ostenitori, nevoitori ai credintei. Aceasta nevointa a lor este necesar sa - l aiba in vedere si pe aproapele. Daca este doar o preocupare pentru sine, fie si pentru desavarsirea sa, nu prea seamana a crestinism, a Evanghelie aceasta atitudine."
Autor: Pr. Alin-Cristian Preotu
http://www.crestinortodox.ro/editori...at-136950.html

Este de prisos sa adaug ca sunt in asentimentul autorului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Salut Eugen,

Mai bine ar fi dacă nu ai îngroşa literele pe porţiuni mari de text. Este dificil de citit pe fondul alb.

Parintele se refera la habotnici in intelesul de pietism combinat cu mandrie, indreptatire. Si fariseii din trecut se puteu incadra aici. Pe de alta parte nici nu putem sa judecam ala e habotnic, al nu e, cum spune si parintele, doar bunul Dumnezeu vede in inima omului, noi putem judeca doar dupa aparente. Si oricum tot judecata se va chema.
Trebuie atras atentia ca exista si o interpretare gresita a termenului, adusa de ecumensim. Acestia includ dogma la habotnicism, de fapt aceasta fiind o prostie a protestantismului liberal adusa prin ecumenism.

Si eu sunt in asentimentul autorului.

Acum, interesant ar fi de inteles si cauzele, de ce unii sunt in a doua categorie in loc sa fie in prima? Voi v-ati simtit vreodata in a doua categorie? Eu da, de multe ori, si mi-am dat seama de fiecare data, si doar faptul ca am inceput sa simt iubirea si purtarea de grija a lui Dumnezeu in viata mea m-a ajutat sa incep sa ma schimb.

Habotnicia (bigotismul) este, în esenţă, o "deviere de dreapta" care cuprinde, cred eu, următoarele trăsături:

-habotnicul, asemănându-se în această privinţă fariseului, atribuie supremaţie formei credinţei asupra fondului credinţei. În realitate, cele două sunt egale ca importanţă, dar prima decurge din a doua şi nu invers. Aşa cum morala decurge din dogmă şi nu invers.

-habotnicul este un miop care "nu vede pădurea din cauza copacilor". Spre exemplu, Eminescu a fost un păcătos care scria scrisori de dragoste unei femei căsătorite. Nu contează că a scris şi nemuritoare rugăciuni, nu contează ce a făcut pentru Biserica Ortodoxă, nici pentru românitate, nu contează că a înfierat apucăturile liberale ale vremii lui în peste 10 volume de publicistică.

-habotnicul nu distinge între legile care vin direct de la Cristos şi legile care vin, tot de la Cristos, prin intermediul Bisericii. Pe ultimele le consideră la fel de neschimbătoare ca pe primele. Habotnicul e convins că au greşit calendarul, dând o dezlegare acolo unde nu era până acum. Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât patriarhul", ca să zic aşa.

-habotnicul uită că Dumnezeu operează, în covârşitoare majoritate a cazurilor, prin oameni şi cu mijloace naturale. El este înclinat ca, din excepţional, să facă normă.

-habotnicul este un maximalist moral, tot aşa cum deviantul de stânga este un minimalist moral. Spre exemplu, pentru primul toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer. Şi invers, pentru al doilea toate păcatele sunt lesne iertătoare, sau nici nu sunt păcate, după cum, dialectic, explică.

Şi totuşi, habotnicii merită şi câteva cuvinte în apărarea lor.
Mai întâi, trebuie spus că daimonii de dreapta, între care se numără cel al habotniciei îi atacă, cu precădere, pe cei care deja se află într-o anumită etapă a urcuşului spiritual. Faţă de începătorul în credinţă, Sărsăilă aplica tactica disimulării: nu există Dumnezeu, nu există nici măcar el, Sărsăilă. Dar, dacă respectivul încearcă să-i scape printre gheare primind în inima lui convingerea supranaturală că Dumnezeu există, atunci Sărsăilă schimbă imediat placa: Dumnezeu există, dar e un personaj care măsoară credinţa cu metrul şi practică regula de trei simplă: ai postit trei săptămâni, care va să zică eşti de trei ori mai merituos decât unul care a postit o săptămână.

Pe urmă, habotnicul nu îşi riscă mântuirea în măsura în care şi-o riscă relativistul. Habotnicul are automatismele lui, care într-o anumită măsură îl apără de cădere. Dacă, la lăsata secului, eu fierb vasele în care am gătit carne şi le mai spăl apoi cu leşie, greşesc mai puţin decât cel care sfârâie cârnaţi la tigaie în post. Şi sunt şi expus mai puţin.

In aceasta fraza m-am recunoscut:

"-habotnicul este un maximalist [...] toate păcatele sunt păcate mari, teologice, strigătoare la Cer."

Asa era pentru mine, toate pacatele erau foarte mari, nu existau pacate mici. Ca atare mi-L imaginam mereu pe Dumnezeu suparat pe mine, pentru ca nu puteam fi perfecta. De unde si lupta pentru perfectiune cu agravarea habotniciei. Doar in momentul in care am inceput sa simt iubirea calda a lui Dumnezeu in ciuda imperfectiunilor mele, am inceput sa ma linistesc incetul cu incetuuuul...

Mi-as dori sa nu apuc ziua,sau sa nu aflu,cand Eminescu va fi judecat dupa putinul sufletesc al celor ce se simt striviti de umbra propriei neputiinte.In general habotnicia este o saracie a sufletului,o imposibilitate de a atinge esenta,de a intelege esenta si de a o trai.Si atunci totul este invesmantat in formal,falsificat in parelnic cu pretentie de lege,in stramtoarea regulii care ucide,in lipsa spiritului ei viu.Orice habotniciei este punerea petecului cu pretentie de camasa fara de cusatura,un petec vechi in neputinta la o haina noua-n fagaduinta.Habotnicia este trista,si de multe ori isi naste copilul preferat,obsesia,un copil nedorit de nimeni,plin de nebunia devorarii propriului suflet.Obsesia urmeaza directia habotniciei,stingand si ultima urma de lumina si inlocuirea ei cu o Fata Morgana hâdă,ce mereu te duce,curios as spune,spre o dorinta de a analiza raul si nu de a trai binele.,,Nu"devine regula care ucide pe ,,da"-ul din ,,traieste".Cand cauti si analizezi prea mult raul,cand te temi prea mult de el,cand il faci mai mult decat este,o absenta a luminii careia ii dai forma,ajungi sa fii consumat de el,fara sa iti dai seama,intreaga ta lume va fi ingradita de convulsia obsesiei.Habotnicia degenereaza spiritul credintei,il ucide cu premeditare,il arunca intr-un fel de lume a detaliului dement si mort,a ideilor obsesive si a sentintelor morbide.Este foarte trista,cu toti copii ei din florile raului,ca sa-l citez pe Baudelaire.

Habotnicia mai poate esua si intr-o exaltare care,paradoxal sau nu,este doar o masca a preamaririi propriului eu,,purificat" prin habotnicia de neputintele altora,un eu ,,curatat" de respectarea stricta dar moarta a ceea ce nu iti poate aduce nici un fir de viata.Regula raului,sau una dintre ele, arata spre o singura directie:să nu lași un om să-și imagineze că poate ajunge la un final bun prin mijloace malefice, fără să-și compromită sufletul. Efectul rău asupra sufletului său este sigur.Dupa cum spunea cineva ,,habotnicia este o ispită greu de conștientizat de către cel în a cărei capcană a căzut, tocmai din pricina faptului că ia forma binelui, deși esența este de la cel rău."

Ati fi surprinsi cat de multi habotnici ne inconjoara dar mai ales cat de rautacios si perfid este micul habotnic din fiecare dintre noi.

Da, aveţi dreptate: sufletul habotnicului este înrobit de obsesie. Şi, de multe ori, deznădejdea îi dă lovitura de graţie. Au şi credincioşii nebunii lor: paranoicii sunt fariseii, depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii.

Consider, asemenea parintilor filocalici, ca cea mai importanta cauza este neglijarea (tratarea cu superficialitate etc.) harului Duhului Sfant si a conlucrarii constiente cu Dumnezeu, in Sfanta Biserica, Sfintele Taine...

"Din spusele unora si ale altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu Te-a vazut. Pentru aceea ma urgisesc eu pe mine insumi si ma pocaiesc in praf si cenusa ". (42, 5-6).

"Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu." (Ioan 6,59)

"noi ceea ce stim vorbim si ceea ce am vazut marturisim" (Iov 3,11)

Cum ma pot indoi de Dumnezeu... "Câtă vreme duhul meu va fi întreg în mine şi suflarea lui Dumnezeu (harul Duhului Sfant) în pieptul meu" (Ioav 27,3)

Ce om este fara de pacat?
Tot parintii filocalici spune ca intotdeauna constiinta noastra ne spune daca ceea ce am facut este bine sau este rau... caci constiinta noastra este glasul chipului prototipului uman in noi: Iisus Hristos.

Desigur exista mai multe nivele de constiinta. Una e limita maxima a constiintei inainte de Sfantul Botez (Adam inainte de cadere) si alta este limita maxima a constiintei dupa Sfantul Botez (in acest caz hristificarea, sfintenia, indumnezeirea prin har).

Parintii filocalici vorbesc despre cei mai cumpliti demoni: slava desarta si mandria.
Demonul slavei desarte il face pe om sa nazuiasca slava, cinste, marire (file lumneasca fie de la Dumnezeu). Astfel el incepe sa ii dispretuiasca pe ceilati oameni (caci de multe ori e inzestrat cu virtuti, intelect... scopul acestui demon este sa il faca pe om sa uite cuvintele Sf Pavel: "ce ai tu si sa nu fi primit... si daca ai primit de ce te lauzi?" de ce vrei sa fi slavit daca ce ai bun este darul lui Hristos?). Parintii filocalici (Gheron Iosif spre exemplu in Marturii din viata monahala spune iechivoc: singurul lucru care ii apartine exclusiv persoanei umane sunt: pacatele... caci "Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor " Iacov 1,17)
Daca omul cuprin de acest demon reuseste in ceea ce isi propune (maririle lumesti visate: bani, functii, afaceri etc), atunci acest om este cuprin de demonul mandriei si incet incet nu mai asculta nici de Dumnezeu, nici de Biserica... incep chiar hule... si umreaza moartea intelectuala... moartea mintii (duhovnicesca)... nebunia.
Daca nu reuseste in ceea ce isi propune, ceilati demoni: mania si tristetea(akedia) il iau in primire... si pentru asi alina durerea inimii omul isi cauta placerea in demonul desfranarii (atat cea trupeasca cat si cea intelectuala... evident ca desfranarea mintii e mai cumplita decat cea trupeasca caci aduce moartea duhului, a inimii, a mintii mult mai repede)

Evagrie Ponticul - In lupta cu gandurile, Ed Deisis
http://www.pravaliacucarti.ro/255-re...ndurile-p32467

Evagrie Ponticul -Tratatul practic. Gnosticul, Ed Curea Veche
http://www.curteaveche.ro/Tratatul_p...nosticul-3-861

ieromonah Gabriel Bunge - Mania si terapia ei dupa avva Evagrie Ponticul sau Vinul dracilor si painea ingerilor, Ed Deisis
http://edituradeisis.ro/opencart/ind...&product_id=85

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Ref la "depresivii sunt habotnicii, schizofrenicii sunt relativiştii":

Si daca esti schizofrenic depresiv, cum s-ar mai contura personalitatea omului - habotnic relativist?

Nu stiu

Doamne ajuta!

Sunt de acord cu asertiunea dvs domnule Mihnea Dragomir, cu o singura precizare insa:
Habotnicul ortodox este un personaj "mai ortodox decât Sfintii Parinti"... caci acesta este echivalentul ortodox al habotnicului romano-catolic care "se considera mai catolic decat papa".

Stim cu totii ca in ortodoxie echivalentul papei din romano-catolicism, nu este patirarhul constantinopului (sau oricare patriarh) ci este Sfantul Sinod in care un rol decisiv il au Sfintii Parinti.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Conform filocaliei pacatele sunt pe categorii.

Păcatele de moarte sunt împărţite în 3 categorii:
• Păcate capitale;
• Păcate strigătoare la cer;
• Păcate împotriva Duhului Sfânt.

a) 7 pacate capitale, corespunzatoare celor 7(8) duhuri demonice: lacomie, desfranare, avaritie, manie, invidie, tristete, slava desarta, mandrie.
Desigur ca exista si combinatii derivate din acestea: minciuna, viclenia...

b) Păcatele strigătoare la cer sunt cele împotriva ordinii lumii, împotriva darurilor lui Dumnezeu:
• Uciderea;
• Păcatele împotriva părinţilor;
• Asuprirea persoanelor care au o situaţie mai precară (ex.: văduvele şi orfanii, persoanele cu dizabilităţi, copiii);
• Neplata lucrătorilor;
• Păcatele de natură sexuală (avort, nenaturale – ex.: homosexualitate; împiedicarea zămislirii prin mijloace sterile)

c) Apoi sunt pacatele impotriva Dhului Sfant: negarea adevarului dovedit. Păcatele împotriva Duhului Sfânt sunt în legătură cu virtuţile teologice (credinţa, nădejdea, dragostea), şi e vorba de căderi de la ele.

Gravitatea pacatului nu este data de sensul juridic (ofensa adusa lui Dumnezeu, asa cum este in teologia romano-catolica si cea protestanta) ci de sensul bolnavicios... de efectele nocive asupra omului: trup si suflet. Cu cat pacatul este mai greu cu atat omul este ologit (dezumanizat) mai tare si nu mai poate alerga la Hristos sa fie iertat si tamaduit. Sunt cazuri cand este nevoie se fie dus pe targa pomelnicelor de catre altii la Sfanta Liturghie, la Hristos Iisus...

Conform filocaliei, Hristos Iisus cu aceeasi lucrare iarta si vindeca atat cele mai mici pacate si boli cat si cele mai mari pacate si boli. Totul depinde numai de smerenia si de pocainta noastra. Omul se poate pocai, sfinti, mantui, hristifica, de sera pana dimineata... (vezi talharul de pe cruce).

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

,,Frati crestini,viata crestina este cu deosebire o viata activa, pentru ca apropierea de Dumnezeu este in acelasi timp, apropiere de acel izvor al vietii care revarsa in suflete acele puteri si adancuri de puteri ce te indeamna la privighere, la munca, la o cat mai bogata rodire. Si cum ai putea ramane nepasator, cand stii ca aici esti chemat ca, in scurt timp, sa pregatesti mostenirea unei vesnicii de fericire. De aceea, de teama de a nu fi tras inapoi in acele noianuri ale veacurilor trecute, sau de frica de a nu fi aruncat in oceanele de intuneric si chinuri ale viitorului, te lupti sa dobandesti cu putina ravna nu numai fericirea pamanteasca, dar si pe cea cereasca. In aceasta privinta, ne sta mereu in fata sfatul Sfantului Apostol Pavel: "Pretuiti vremea caci zilele sunt rele”. (Efes. 5, 16)."(Protosinghelului Vasile Vasilache,predicatorul Sfintei Patriarhii,intre 1940-1944).

Intradevar foarte bune observatii din partea parintelui Preotu,de aceea am si ales citatul de mai sus,pentru a sublina unitatea-n ideea peste timp.Exista asemenea oameni,chiar si in apropierea noastra,care au o ravna cu mult mai mare decat a nostra,a celor nevolnici.Traiesc intens credinta,doresc mantuirea,cauta Imparatia.Insa si pe ei,necuratul nu doarme niciodata,ii pandesc doua pericole,printre multe altele.Unii dintre ei,cu o sensibilitate mai pronuntata,negasind in altii sclipirea bucuriei si sperantei din ei,luand lovituri din partea indiferentei si rautatii umane de zi cu zi, se intristeaza, se insingureaza, se inchid intr-un fel de turn de fildes al amarei deceptii. Se simt stingheri intr-o lume ce le pare straina si lipsita de dragoste,interesata doar de efemer. Altii,infruntand aceiasi stare de lucruri,dar avand un temperament mai inflacarat,mai dispus spre inclestare,capata un sentiment de frustrare,de furie,de dezamagire,luand in piept refuzul lumii de a dori sa se schimbe,profund in fiinta ei si nu doar la suprafata.Degeaba trece valul daca nisipul de pe fund apei ramine netulburat,ce e val ca valul trece.In acest ultim caz inflacararea lor se poate adanci,poate cadea intr-o furie ce va culmina cu dispretul,cu respingerea celor mai putin vrednici,cu o aspiratie chinuita si dureroasa spre o lume ideala ce nu va exista in acesta lume ci doar in Imparatie.

Si unii si altii,si am vazut ambele cazuri in viata de zi cu zi,trebuie sa inteleaga ca poate Dumnezeu lor le-a dat un talant in plus fata de noi restul,talantul de a ne ridica si pe noi cei mai putin vrednici.Asta nu se va putea face decat cu pretul sacrificiului lor personal,probabil ca acesta este Crucea lor,lepadarea de sine si sacrificare in folosul celorlalti.Tuturor ne este cerut sa facem asta dar ei poate sunt mai aproape ca multi dintre noi de implinirea poruncii Mantuitorului.Trebuie,cu blandete si dragoste,dojenind acolo unde este cazul(si echilibrul duhovnicesc nu poate fi dobandit la extreme patimase,care sunt exclusiviste prin natura lor)dar dojenind cu dragostea credintei spre castigarea sufletului aproapelui,sa se aplece spre cei mai putin vrednici,spre cei ce nu-i inteleg,ce-i resping sau ii dispretuiesc(neputiinta poate genera o asemenea reactie)si sa-i ridice cu puterea la ce le-a fost data,
sa duca-n corabia Bisericii si pe cei ce se ineaca la cativa pasi de ea,sau pe cei carora le este frica de furtuna.Si apostolul Petru a vrut sa calce pe valuri si pana si el s-a speriat,s-a indoit si a cerut ajutorul.Si Mantuitorul l-a salvat.

Un exemplu clasic de traitor in acest sens este Sfantul Teodor Studitul.In cartea parintelui John Meyendorff ,,Teologie bizantina:tendinte istorice si teme doctrinare"se spunea asa despre el: ,,Pentru Teodor Studitul si discipolii sai ,,lumea cealalta"nu a insemnat niciodata ca lucrarea crestina nu este necesara in lumea de aici.Dimpotriva.Monahii practicau si predicau angajarea activa in problemele cetatii,astfel incat acestea sa se conformeze pe cat posibil criteriilor riguroase ale Imparatiei lui Dumnezeu,asa cum o intelegeau ei.Imparatii iconoclasti,desigur,i-au persecutat pe monahi fiindca acestia aparau icoanele,dar si din cauza incercarii lor de a supune imperiul crestin pamantesc imperativelor si cerintelor unei Evanghelii transcedente. Succesorilor lor ortodocsi,obligati sa recunoasca victoria morala a monahilor si sa solicite ajutorul acestora,le-a fost deasemenea greu sa se conformeze tuturor exigentelor lor".

Dupa cum puteti observa lupta nu este noua,va fi mereu cat timp vor si traitor inflacarati sau mai timizi,dar plini de sinceritate,de seninul Cerului si dragostea pentru Dumnezeu si oameni.Dumnezeu sa-i ajute pe toti,si pe ei si pe noi si eu le-as transmite in incheiere,pt ca si pe acest forum am vazut,asa cred eu, asemenea oameni,sa nu abandoneze,Sfantul Teodor Studitul nu a facut-o desi si el s-a lovit de neputinta firi omenesti ce-l inconjura,ce dorea facilul si aparentul,sa nu se retraga in tristete sau furie,ci sa se dea pe sine cu bucurie pt ca tot ce indura pentru Hristos indura si daca vor fi vrednici pana la sfarsit,atunci a lor va fi Imparatia care acum doar si-a aprins scanteia-n ei.

Dumnezeu sa ne ajute!+

Cineva spunea mai sus ca habotnicii in fond nu gresesc cu nimic.

Ba da, as spune eu.
Pacatul lor, si amintiti-va aici de pilda cu fariseul, este mandria "ia uite cate fac eu si ce bun crestin si aia nu fac nimic si ce rai crestini sunt).
Si asa vine al doilea pacat: judecarea aproapelui (in locul lui Dumnezeu).
"Tu nu esti crestin bun, pentru ca nu faci aia si aia si uite eu pe toate le fac".

Lui Dumnezeu nu-i plac extremele, nici macar asta, a habotniciei sa-i spunem pozitive. Tot pilda fariseului de ex. arata asta, dar si alte scrieri.
Daca o faci numai pentru tine, in coltul tau, este bine. Dar sa nu dai in pacatele amintite mai sus si...mai ales sa nu uiti sa iubesti si sa ajuti aproapele.

Pentru ca am senzatia ca habotnicia, fie ea si in sens pozitiv (de si nu pot sa inteleg eu cum vine asta exagerare buna), este legata mai mult de dogme.
Acestia nu exagereaza in a iubi pe aproape, in a face bine, a se implica social, ci numai in a respecta dogmele.

Aici este o problema zic eu.
Pentru Dumnezeu conteaza cel mai mult se pare dragostea de aproape. Ca stii sau nu ce scrie acolo, sau acolo sau regula aia sau aia, ca mananci sau nu, fii bun om si fa bine celui de langa tine.
Asta spune El peste tot.

Mai scrie ceva in Apostol ( "cel ca mananca sa nu judece si cel ce nu mananca sa nu judece si etc....numai Dumnezeu ii stie pe ei...")

Dar daca faci asta si asta si asta mie imi faci : hranit, ingrijit bolnav, imbracat, vizitat in inchisori, etc.

Asta cere EL.

Multumesc...
Slava Domnului!

iar pe acestea doar dragostea le poate invinge (tamadui). "Mila voiesc iar nu jertfa" (spune Domnul) in ceea ce priveste toti oamenii (nu doar "unii"...)
"Oare voiesc eu moartea pacatosului, sau sa se intoarca si sa fie viu"... la fel se aplica la toti oamenii nu doar la "unii".
Caci nu este un om mai mult decat altul ci toti suntem oameni doar pentru ca puream chipul pecetii lui Hristos Iisus, iar daca avem ceva bun (talanti in plus fata de altii), avem in dar... "si daca am primit in dar cum ne putem infatua".

Adesea uitam (si numa exclud) ... "nu judeca ca sa nu fi judecat" ... "cu masura cu care judeci cu aceea vei fi judecat"... "iarta-ne noua Tata gesalele precum si noi iertam celor ce ne gresesc"... de multe ori ar trebui sa spunem contrariul: "iarta-ma Doamne nu dupa cum ii osandesc eu pe pacatosi si ii condam si rad de ei... si ma gandesc ca ei nu o sa se mantuiasca niciodata ... ca eu sunt mai bun ca ei.... ca pe mine ma iubesti mai mult... ca merit..." smerite ganduri ale mandruletului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Habotnicia şi fariseismul fac parte din acelaşi gen (ambele sunt devieri de dreapta), dar sunt specii diferite. Fariseul este aspru cu celălalt, habotnicul este aspru cu el însuşi. Fariseu este creştinul care explică celorlalţi ce important este postul, în timp ce frigiderul lui geme de cârnaţi. Habotnicul are multă grijă ca salata lui de cartofi fierţi să nu atingă pereţii frigiderului în care au fost cârnaţi: ar fi capabil să arunce un asemenea frigider spurcat. Fariseul este un histrionic, habotnicul este un obsedat, cum observa cineva mai sus. Ne lămureşte Isus: "Nu cum fac fariseii si carturarii ... pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi- le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac."

Aşadar, fariseii sunt diferiţi de habotnici aşa cum egoiştii sunt diferiţi de zgârciţi. Eu pe Hagi Tudose nu îl văd fariseu. Habotnic, ar putea deveni într-o zi.

Eu nu vad nimic cu ce ar putea gresi habotnicii. Nu cunosc , si deci nu pot spune ce fel de ganduri au ei, pentru a ii asocia cu fariseii. Cred ca habotnicii sunt persoane care ,inainte neavand nici o legatura cu Biserica , acum vor sa se "revanseze" fata de Dumnezeu.
Iar , de multe ori se intampla ca rudele unui om mai credincios sa-l eticheteze ca fiind habtonic.

? nu inteleg

Tocmai atrageam atentia in mesajul de mai sus ca termenul a fost confiscat de ecumenism (modernism) si in mod gresit sunt introduse dogmele la habotnicie. Dar asta e o prostie ce tine de protestantismul liberal, care ii condamna pe protestantii traditionalisti. Noi nu avem treaba cu adogmatismul protesatantismului liberal adus de ecumenism, dreapta invatatura nu e optionala, e aceeasi pentru orice ortodox. Cine marturiseste o invatatura schimbata se numeste erezie, nu insemana ca acela nu e habotnic.
Dar tu cred ca te referi la practica si canoane, care nu sunt acelasi lucru cu dogma. Habotnicia tine de practicarea credintei, de ortopraxie, nu de ortodoxie. A explicat dl. Mihnea destul de corect.

Multumesc Eugen pentru aceasta detaliere.
Citisem la un moment dat (dar nu mai tin minte unde) ca pacatul cel mai mare pentru un om este acela in care cade el mereu si ca de aceea nu exista de fapt pacate mici.
Nu am reusit nici acum sa inteleg ce doriti sa exprimati prin "juridic" in cazul catolicilor si protestantilor, dar ideea este aceeasi: Domnul Iisus nu da iertarea pe tava, si exact aceasta idee ma stresa foarte mult, era ca si cum Domnul ar fi fost mai putin milostiv decat o multime de oameni pe care ii cunosc si care iarta foarte usor. Si de aici incolo stress-ul si nelinistile. Eu am fost invatata de mama (atee la vremea respectiva si eu idem) sa nu apuna soarele peste suparari ci sa iert mereu si sa dorm apoi linistita. Si asa am facut. De aceea faptul de a deveni credincioasa mi-a adus multa tristete vazand ca Dumnezeu, cel atat de mult milostiv si mult rabdator, iarta mai greu decat o fiinta umana. Mi-a luat foarte mult timp sa trec peste aceasta habotnicie inoculata mie si sa inteleg ca nu-i adevarat, Dumnezeu iarta mult mai usor ca oamenii, doar ca unii oamenii inca nu au inteles exact din cauza habotniciei. Frica de greaua iertare a lui Dumnezeu ii fac sa nu Il mai simta cu adevarat pe Dumnezeu...

Slava Domnului si Sfintei Sale Biserici si Sfintilor Parinti. Eu nu am facut decat sa trasmit succtint ceea ce invata ei.
Multumesc si eu pentru apreciere si ma bucur ca v-am putut fi de folos. Sa ne aducem aminte in rugaciune unii de altii. Doamne ajuta.

Pacatul cel mai mare pentru fiecare om in parte este pcatul de care nu vrea sa se pocaiasca sincer, pe care nu il martuirseste sincer... si care nu vre sa fie iertat si tamaduit de Hristos.
Acest pacat poate din cele 3 categorii mentionate... ideea e insa simpla: orice pacat aduce moartea duhovniceasca definitiva mai repde sau mai tarziu.

[u]E ca la un meci de box, poti castiga fie "la puncte" fie prin KO. Demonii sunt vicleni... pe ei nu ii intereseaza nurmaul de KO (pacate strigatoare la cer etc) ci numarul de victorii (oameni omortati definitiv duhovniceste)... fie si asa la puncte cand victoria dracoveniilor e "la mustata" cum se zice.

Am recomandat lucrari elocvente in acest sens. Va rog sa le studiati.

Cu aceasta ocazie adaug inca o lucrare, unde este subliniata inechivoc si succint diferenta intre mantuirea in sens tamaduitor (specifica ortodoxiei) si manutirea in sens juridic (specifica romano-catolicismului si protenstanistmulu... si neoprotenstantismului evident).
Ratacirea penticostala - Ed. Vicovia
http://vicovia.ro/index.php?page=sho...mart&Itemid=29

[u]Pe scurt ideea este simpla: sensul juridic implica si o atingere (afectare, lezare) a lui Dumnezeu prin pacatul savarsit de om.
Sensul tamaduitor nu implica nici o afectare a lui Dumnezeu prin pacatul savarsit de om. Omul singur este cel care sufera datorita pacatului, caci pacatul este doar este automutilare, dezumanizare. Indiferent de pacat, de starea de pacatosenie, impatimire, indracire... Dumnezeu ramane meretu prezent langa om, cu aceeai dragoste gata fiind sa il ierte si sa il tamaduiasca pe omul care se pocaieste si se smereste sincer...[/b]

Dvs ati inteles eronat.
Hristos Iisus da mantuirea (iertarea si tamaduirea) gratis (free)... pe tava tuturor celor care doresc pocainta sincera, smerita, adevarata intru dragoste, bazata pe constiinta, atat individuala cat si a Bisericii prin Sfintele Taine si Sfintii Parinti.

Asta afirma atat romano-catolicii cat si protestantii si ortodocsii. Problema este cum intelegem mantuirea?
a) in sens ortodox: "cu firica si cutremur lucrati mantuirea voastra"... intru Hristos Iisus prin harul lui Dumnezeu, toata viata voastra, tinta vietii acesteia fiind dobandirea Duhului Sfant cat mai aproape de deplinatate (indumnezeirea prin har, Tabor, Schimbarea la Fata, Sf. Moise si Sf. Ilie Tesviteanul)
b) in sens protestant: mantuirea este un eveniment in timp, ca un certificat de proprietate.

Ortodoxia spune: "Nu tin post si ma curatesc ca sa merit pe Hristos in Sfintele Taine, Sfanta Impartasanie... ci pentru ca sunt chemat de Hristos la Sfanta Impartasanie, ma curatesc pe mine prin post, rugaciune... ca sa nu supar pe cel ce m-a chemat, ca sa fiu vrednic de chemare, ca sa <<am haina de nunta>>".
Sesnul jurdic poate conduce atat la extrema indulgentelor din romano-catolicism (care au fost eliminate de catre autoritatile ecleziale romano-catolice) cat si la extrema protestanta: "sola fide".

Mai multe detalii aflati in lucrarea mentionata.

"Nu voi M-ati ales pe Mine ci Eu v-am ales pe voi" spune Domnul.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Desfranare intelectuala... pai prin comparatie cu desfranarea trupeasca consider ca trebuie sa intelegem.

asa cum desfranarea trupeasca poate fi atat "fireasca" adica act sexual normal intre barbat si femeie in afara casatoriei... cat si nefireasca (adica perversiuni sexuale, in care alte organe decat cele genitale sunt implicate in actul sexual, sau actul sexual este denaturat, exacerbat sau, nesocotit, considerat "rau in sine" etc... nu intru in amnunte) atat in casatorie cat si in afara ei... asa si desfranarea intelectuala (a mintii) poate avea diferite aspecte.
una este sa cugeti corect si la ce trebuie ajutat de cine trebuie (harul lui Dumnezeu) avand ca scop dobandirea Duhului Sfant... si alta este sa iti irosesti intelectul... intocmai ca un virusl de calculator care tine procesorul ocupat 98% cu "junk" si sistemul merge jalnic... asta ar fi o desfranare cibernetica :)

Un mic adaos la pacatele de la punctul a) (pacatele capitale): ati uitat de trandavie.

Eugen,

Din cate observ, dvs. vorbiti despre protestanti nu prin prisma celor aflate de dvs. de la ei ci prin prisma a ceea ce spun combatantii lor despre ei, combatanti care la randul lor nu si-au dat osteneala sa ii intrebe si pe protestanti ce cred ei cu adevarat. Eu mi-am dat aceasta osteneala si am vazut ca nu-i deloc cum ati afirmat dvs. aici. Imi pare rau sa va contrazic.
Cat despre partea legata de ortodoxie, iar imi pare rau sa va contrazic, dar ceea ce m-a stresat cel mai mult din cele invatate in BO a fost faptul de a-l rastigni pe Hristos cu fiecare pacat facut, deci eu eram unul din calaii Sai care Il face si acum sa sufere, si mi-a luat mult timp sa ma conving sa accept mai degraba ceea ce a spus El pe cruce: "s-a sfarsit" si deci sa accept ceea ce auzeam de la catolici care nu considerau ca Domnul ar mai suferi si acum din cauza pacatelor noastre. Citindu-va am impresia ca si Ortodoxia dvs. ati invatat-o din carti, eu din pacate am invatat-o din practica iar ceea ce mi-a fost dat mie in practica nu seamana de multe ori cu ceea ce gasiti prin carti. Poate ca au dreptate cei care raspund la intrebarea de ce pleaca unii din BO pentru a merge la altii, cu faptul ca nu au cunoscut ortodoxia cum trebuie. Acest cum trebuie se afla doar in carti, in idealurile unora in timp ce pe teren situatia este de multe ori alta. Ceea ce este sigur este faptul ca ceea ce spuneti dvs. despre ortodoxie eu l-am vazut in practica celor pe care ii combateti si vice-versa. Dvs. spuneti "ati inteles gresit" ca si cum eu as fi citit o carte si i-as fi inteles gresit mesajul ori eu nu scriam deloc din carti ci din ceea ce mi s-a intamplat mie in biserica. Din pacate.

Eu vad o alta habotnicie .Habotnicia notiunilor si a termenilor in dauna intelegerii si a armoniei . Cum zici ceva care nu este asa cum s-ar astepta ortodoxul cult sa auda,imediat el da un search interior intre miile de pagini ,canoane ,reguli ,si pune rapid diagnosticul : "esti in afara ,vai de tine ,pocaieste-te,esti departe de adevar " .Care e argumentul sau ? De cele mai multe ori un citat ,niste cuvinte ,exatrase dintr-un intreg de regula. Nu se stie daca el a experimentat sau nu aceea recomandare,poate a facut-o. Dar daca a facut-o ,in cel mai bun caz el este un bun practicant,dar nicidecum un bun doctor,pentru ca nu se chinuie nici o clipa sa ia asyupra-si neintelegerea celuilalt ,sa inteleaga nivelul sau,dilema sa, si sa vina astfel cu adevarul inspirat de dragoste ,si de abia apoi filtrat de invatatura. Invatatura neinteleasa si neaplicata,netraita deci ,e ca un fel de cal care alearga ,dar care a pierdut de mult contactul cu caruta.
Sfintii au trait ,si dupa aceea au vorbit.Intai se chinuiau in pustie zeci de ani ,ajungeau la desavarsire interioara,si de abia apoi, raspandeau intelepciunea si dragostea ,si slujeau semenilor.
Intelepciunea nu poate merge decat mina in mina cu dragostea.
Nu poti respecta o regula si incalca alta. Nu poti tine posturi ,nu poti sa iti mortifici trupul,nu poti respecta canoanele si regulile,daca din tine nu razbate ca dintr-o candela iubirea pentru aproapele ,si bucuria,si daca te apuci sa folosesti priceperea multa care o ai,pentru a iti judeca aproapele.
Slava lui Dumnezeu ca a facut astfel ,ca a netezit varfurile ,ca sa poata astupa vaile. Iar cel care este mai inaintat ,sa fie sluga celor nepriceputi, iar nu calaul lor.

Iertati-ma va rog daca aceta a fost intelesul postarilor mele. Invit pe cei mai competenti decat mine sa se implice activ... nu doar in discutii ci in indemnul de a trai, studia si intelege teologia ortodoxa dupa modelul filocalic.

In acest context sunt nevoit sa afrim (conform constiintei) ca nu codamn omul ci devierea (pacatul, patima) si evident pe mine nu ma exclud... iar in ceea ce priveste invatatura protestanta si neoprotestanta, afirm ca o cunosc, aproape... poate prea aproape (din "gura lor" si nu doar din scrierile lor) incat m-am "ars" si incerc prin postarile mele doar sa atrag atentia asupra anumitor pericole. Intr-adevar stilul pare prea scolastic, sistematic... nu sunt cu nimic mai bun decat altii... rog persoane competente sa intervina si sa (ma) ajute la intelegerea si trairea corecta a mesajului ortodoxiei filocalice.

Afirmatia mea lapidara are ca referinta Sfintii Parinti... si nu vizeaza persoana dvs ci doar o anumita intelegere, ce poate fi corectata sau poate persista. Va rog sa nu o intelegeti in sens juridic, justitiar... nu judec pe nimeni (persoana). Si eu invat... si eu am o gramada de nedumeriri, neintelegeri, intrebari... si ma rog Domului, Sfintilor Sai si la Sfanta Liturhgie sa ma ajute Domnul sa inteleg si sa traiesc... Mantuirea este importanta.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Sunt in asentimentul dvs. Multumesc pentru atentionare. Voi reflecta la afirmatiile dvs.

Aveti dreptate. Este foarte greu in spatiul virtual sa se arate ca "doctor este cel care se vindeca pe sine insusi" prin pocainta sincera si smerenie, cu ajutorul harului lui Dumnezeu in Sfanta Biserica Prin Sfintele Taine.
De asemenea consider ca este foarte greu pe spatiul virtual sa il intelegi pe celalat, de aceea sunt de parere ca discutiile trebuie sa aiba un caracter lapidar care sa indemne la trairea studiul si trairea adecvata a ortodoxiei in Sfanta Biserica, Sfintele Taine, dupa modelul filocalic.

In ceea ce ma priveste, conform asertiunii de mai sus... nu ma exclud de la pericolul "ravnei fara intelepciune"... "doctore intai vindeca-te pe tine insuti si apoi vei avea experienta sa poti ajuta si pe ceilalti" "celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada", "celui ce i se pare ca stie ... sa ia aminte ca nu este decat un ingamfat, un infatuat care nu stie nimic".

De aceea afirm:
"stiu ca nu stiu nimic dar stiu ca pot sti mai multe decat stiu" (Socrate)
"nu pretind ca stiu ceea ce stiu (sigur) ca nu stiu" (Socrate)
Stiu sigur ca Sfintii Parinti sunt: modelul, exemplul si ajutorul in studiul si trairea adevarata intru Hristos Iisus.

Multumesc pentru indemn Iusitn. Voi cauta sa traiesc mai mult (filocalia) si sa vorbesc cat mai putin in cuvinte... si cat mai multe in traire, viata... caci "ceea ce faci te face".
Iertati-ma... poate m-am lasat dus de entuziasm (si sluga a ajus sa para a fi "calau") mai multe decat era cazul si va multumesc ca imi atrageti atentia.
Nici macar sluga nu ma pot numi... si departe de mine gandul de a fi calaul oamenilor (indiferent de starea lor duhovniceasca). Nu trebuie sa uram omul (persoana) ci patimile, pacatele si duhurile diavolesti.
"Vremea este sa lucreze Domnul ca oamenii au stricat legea Ta"(Psalmi.)

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruisca Domnul Iisus Hristos.

Sa stiti ca sunt vremuri de tacere si vreme sa vorbesti.O traire asa cum ati descris-o mai sus va va ajuta ca cele spuse de dvs sa rasune in inimile oamenilor.Azi rar mai sunt oameni dispusi sa spuna ceva folositor pentru suflet,raul involburat al patimilor ne cam ineaca aproape pe toti cei plini de vorbe goale si uscaciune pe masura.Sa nu taceti cand credeti ca aveti ceva ziditor de spus.Cu rugaciune veti izbandi.Fapta se va reflecta in vorba,acolo unde trairea este in Duh si Adevar.Unde nu este asa o sa fie ca la noi restul:mult zgomot pentru nimic.Mergeti inainte cu credinta-n Dumnezeu si va va calauzi EL mereu.Doamne ajuta!+

Am luat aminte. Multumesc.
Imi voi urma constiinta (si in ceea ce priveste cuvantul si tacerea)... pe care sunt constintent ca trebuie sa o curatesc si sa o tin activa (si curata, nadajduind in calauzirea harului lui Dumnezeu) corespunzator (conform filocaliei)... cerand mila Domnului.

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnnul Iisus Hristos.