Renuntarea sau refuzarea unui tratament
 

Din punct de vedere crestin-ortodox renuntarea la un tratament care mentine , sau mai bine zis prelungeste viata( de ex. dializa, sau chimioterapia), sau refuzarea din start a unui astfel de tratament, se considera sinucidere?

Cred că la această întrebare poate răspunde cel mai bine persoana care refuză acel tratament prin motivul pe care îl dă ea refuzului: de ce refuză tratamentul.

Din punct de vedere creştin catolic, răspunsul este negativ.
Deci, acceptarea cursului natural al bolii NU reprezintă sinucidere.

Nu cred ca puteti merge pe argumentul asta ca sa convingeti persoana sa urmeze tratamentul.

De acord cu dl. M.D. cu observatia ca totusi nu este o regula universala.

Daca vorbim de ex. despre cinva care are o familie de intretinut si poate urma o procedura medicala care sa zicem ca are rezultate destul de sigure si nu e tocmai extrema (medical, financiar, etc), care il poate tine in viata astfel incat sa poata in continuare avea grija de familia lui, refuzul de a-l urma este un pacatos act de iresponsabilitate.

Daca vorbim de o persoana singura, cu o judecata limpede, fara responsabilitati directe fatza de terte persoane, care deja are o anumita varsta si nu prea mai e legata de nimic din lumea aceasta, cred ca merita lasata sa faca o alegere chiar daca pare nefericita pentru cei din jur.

Oricum, sunt multe detalii care pot schimba sensul problemei.

Poate dati mai multe detalii despre situatia in cauza si primiti un sfat mai la obiect.

Am 33 de ani si fac dializa de 15 ani. In ultimii 2 ani mi s-a agravat foarte tare starea de sanatate: am facut hiperparatiroidism, de aici osteoporoza grava, de aici malformatii ale oaselor si fracturi. Din decembrie nu m-am mai ridicat din pat. Mananc cu greutate, am depuneri de calciu peste tot: organe, vase de sange, piele (cu rani adanci necrozate).Cel mai greu de suportat este durerea. Nu vreau sa ma plang,doar explic starea mea care cred eu seamana cu a unui bolnav de cancer in stadiu terminal. Stiu ca sunt la sfarsit, dar nu stiu cat mai dureaza si as vrea sa scurtez perioada, atat pt mine cat si pt mama care nu mai are putere sa ma ingrijeasca.
Stiu ca prelungirea vietii ne e data pt pocainta,dar eu simt ca, cu cat traiesc mai mult fac tot mai multe pacate, fiind legata de lumea asta.
Stiu ca Dumnezeu are un plan cu fiecare din noi. Am facut o promisiune: daca ma fac bine,ma calugaresc. Numai ca starea mea se tot agraveaza...

Care-ți este numele de botez?
Cred că este nevoie să stai de vorbă cu duhovnicul despre toată această suferință.
Cred că nimănui nu i-ar veni ușor să-ți spună să oprești tratamentul. Personal, nu cred că aceasta ar însemna sinucidere, însă e o răspundere foarte mare, pe care nu și-o poate asuma altcineva în locul tău.
Ține-te cât mai aproape de Biserică. Înțeleg că nu te poți deplasa. Atunci cheamă preotul să te spovedească și să te împărtășească, să-ți facă maslu și să te sfătuiască. Roagă-te neîncetat; ca să fii într-o permanentă legătură cu Domnul și ca voia Lui să se întâmple cu tine: fie de va vrea să te vindeci, fie să te cheme la El. Poate că niciuna din acestea două nu se va petrece curând, și atunci vei avea nevoie încă de multă răbdare. Pe care fără harul său n-o vei putea câștiga.
Suntem și noi alături de tine în rugăciune.

Din punctul meu de vedere da...este o renuntare la lupta..viata in sine este o lupta, cum o infrunti iti defineste caracterul, iti deschide calea ta..."Sa stai luptand, caci esti dator" (Cosbuc, http://www.versuri-si-creatii.ro/poe...i-8zudtpu.html).

Ideea este sa faci cat mai putine pacate...daca crezi in Dumnezeu atunci lupta sa fii mai buna, pentru Dumnezeu si pentru cei din jur.
Daca Dumnezeu vroia sa te ia, te lua pana acum...poate ii este greu mamei tale sa se desparta de tine, poate nu e momentul potrivit sa mori, poate te vei face bine...nu stim...
Dar intre timp fii alaturi de cei care au grija de tine, arata tarie de caracter si curaj, ridica-le moralul (si sa te rogi)...ai o perspectiva frumoasa chiar daca rezultatul si drumul par a fi triste.

Carmen-Jeanette e numele de botez.
Nu am un duhovnic cu care sa pot discuta, vine o data pe luna la mine sa ma spovedeasca si sa ma imartaseasca. Luna asta mi-a facut si maslu.

Doamne ajuta!Roagate la DUMNEZEU mereu ,el are grija de noi toti.O sa ma rog si eu pentru tine.

Suferința mea este prea mică în comparație cu a ta ca să îmi permit să dau vre-un sfat dar mi-am amintit de un articol al părintelui Porfirie care m-a mișcat mult. Am uploadat articolul în acest mesaj în speranța că poate îți va fi de folos. Maica Domnului să îți fie permanent alături !

Stiu ca Dumnezeu ne vorbeste prin oameni. Toti imi spun sa ma rog.Eu ma rog,dar poate nu cum trebuie. Poate ca rugaciunea nu inseamna rugaciunile de dimineata si de seara, un acatist si o catisma la psaltire ( asta in zilele bune). Poate ca ar trebui sa renunt la tv, internet... Cred ca nu stiu sa ma rog...:20:

Am cartea si doar acest capitol l-am citit. Mi-a placut foarte mult '' nu ma rog ca sa ma faca Dumnezeu bine. Ma rog sa ma faca bun''

Da, rugăciunea nu e numai cea de dimineața și de seara, ci și cea din fiecare clipă, mai ales atunci când izvorăște din suferință. Fiecare durere poate fi - și trebuie să fie - un strigăt către Dumnezeu. Și e vorba și de rugăciunea care se recomandă tuturor: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul (păcătoasa)”. Aceasta poate fi spusă cât de des.

Așa cum spuneam, cel mai bine ai răspuns chiar tu la întrebarea de debut a topicului.

Da, este păcat să renunți la tratament pentru că intenția este să nu suferi, să refuzi ce-ți dă Dumnezeu.

http://www.youtube.com/watch?v=meDQRx4LHas :). Daca îți e de folos cuvantul parintelui Rafail pomeneste-ma si pe mine diseara la rugaciune. Cred ca in perioada asta cuvintele tale ajung f usor la cer

Si totusi, la spovedanie, nu vorbiti, e doar spoveanie si atat..?
Cum decurge spovedania de fapt? Ii spui despre gandurile tale asa cum le-ai expus aici de exemplu?
Parintele ce zice?

Data fiind situatia ta, asa cum o descrii, viata ti-ar fi de mult folos daca vrei sa castigi Cerul, cu atat mai mult cu problemele de sanatate pe care le ai si care dintr-un lumes dezavantaj pot fi folosite in lucrarea mantuirii.

Iar spovedania si impartasania sunt doar uneltele cu care trebuie sa trudesti la sufletul tau, dar pentru ca lucrarea sa fie desavarsita mai e nevoie si de timp, chiar in aceasta viata.

Doar spovedanie si atat... Imi mai spune si sa am rabdare,poate o sa ma fac bine.... In familie nu am cu cine sa vb. O sa mai intreb si medicii... Multumesc pt raspunsuri.

Poate ar trebui sa incerci o discutie mai elaborata cu el..medicii nu stiu ce-ti pot spune, mai rar medici sensibili cu adevarat la suferinta, meseria lor care presupune un contact permanent cu suferinta, pe majoritatea ii da peste cap.

Ideea e urmatoarea ..poti sa mai ai zile, sau ani, important e sa traiesti fiecare zi ca pe ultima, roaga-te dar din suflet, nu ca dintr-o obligatie, cuvintele rugaciunii sa-ti fie indrumator, nu limita, nu datorie, vorbeste cu Dumnezeu, spune-i grijile tale, roaga-l sa-ti arate drumul, ce mai ai de facut in aceasta viata.

Nici un om nu te poate aduce intr-o legatura atat de apropiata cu Dumnezeu asa cum poti ajunge chiar cu sufletul tau, tocmai marcat fiind de suferinta, grija pentru cei care te ingrijesc si avand o viata curata..

Muta-ti gandul de la a lua o decizie in sensul duratei vietii tale aici pe pamant, roaga-te si pune decizia asta in mainile lui Dumnezeu, fii sigur ca el va face ce stie ca e mai bine pentru tine si cei din jur, care si ei se folosesc fiindu-ti tie de ajutor.

Renuntarea la dializa nu inseamna moarte usoara intr-o zi. Poate sa mai dureze cateva zile sau saptamani,intr-o stare nu prea buna,doar ca se pot usura chinurile cu medicamente.De asta am nevoie si de parerea medicilor. Am vrut sa fac la particular o operatie care sa-mi imunatateasca starea, dar nimeni nu se baga, e prea riscant pt starea mea.

Esti asa sigura ca esti pregatita pentru intrarea in vesnicie?

Uita-te adanc si cu sinceritate in interiorul tau, nu gasesti nimic care sa mai trebuiasca ajustat?

Ce am gasit intr-o carte
 

''Domnule,
Sînt într-o situaţie cum nu se poate mai îngrozitoare şi mai disperată. Am 54 de ani şi sufăr
de scleroză multiplă, plus un cancer gastric cu metastazare rapidă.
Domnule, niciodată nu mi-am închipuit că omului îi poate fi dat să sufere fizic atît de mult.
Am ajuns chiar să urlu de durere, anestezicele ne mai fiind eficiente. Pe lîngă suferinţa fizică
extremă, sufăr şi afectiv văzîndu-mi familia extrem de îndurerată, chinuită şi stresată. Şi de-ar
fi doar situaţia de mizerie de acum, dar cum şansele de vindecare sînt nule, nu mă pot aştepta
decît la mai rău, la o continuă degradare, la pierderea autonomiei şi controlului, la o
decrepitudine ce mă va coborî la starea de animal, stare pe care este absurd ca un om să o
accepte.
Deoarece prognosticul în cazul meu este cu certitudine funest, doresc să ies acum din
existenţa temporală şi astfel această suferinţă inutilă să-mi fie curmată imediat. La ce bun să
sufăr dacă nu mai am şanse de vindecare ? Cui i-ar folosi ca eu să mor încet, să fiu chinuit şi
involuntar să-mi chinui familia ? Ştiu, suferinţa este o cale de purificare aici. Dar între ce
limite ? Acceptînd-o excesiv sau cu „plăcere”, nu dau dovadă de masochism ?
O viaţă lipsită de demnitate, o viaţă de calitate zero, impune devansarea momentului morţii
atît pentru uşurarea mea cît şi a familiei. Acum, cînd mai am mintea sănătoasă, aşa cred că
este bine.
Dar îngrozitor este şi faptul că îmi este cumplit de frică de moarte, cu toate că nu mai
accept ca pentru cîteva săptămîni de viaţă să mai fiu chinuit. Apoi, nu ştiu cum să-mi curm
zilele fără ca aceasta să însemne că m-am sinucis, gîndindu-mă că viaţa este un dar de la
Dumnezeu şi numai El o poate lua.
Cui să cer să mă ajute să mor mai curînd ? Medicul de salon refuză să mă ajute şi nici chiar
sugestii nu are curajul să-mi ofere. Îl înţeleg; el se luptă pentru viaţa mea, nu pentru moartea
mea.
Dacă s-ar putea să mor acasă, după scurt timp, ar fi o mare uşurare şi bucurie pentru mine.
Vă rog, vă implor, ajutaţi-mă sfătuindu-mă cum să procedez.
Cu mulţumiri,

Domnule,
Şi dvs. aţi ajuns în situaţia tragică a tot mai multor oamenii din zilele noastre. Probabil la
aceasta contribuie, fără să vrea, medicina şi tehnologia medicală care, cu cît este mai tehnică
şi mai eficace, pare a determina o mai inumană suferinţă a momentelor premergătoare morţii.
În absenţa ei, cu siguranţă, am trăi mult mai puţin, dar am muri mai lejer.
În situaţia în care vă aflaţi: ce trebuie să faceţi ? ce aţi putea face ? ce vă este îngăduit să
faceţi ?
În opinia mea, corect ar fi să procedaţi astfel:
- Stabiliţi dacă, cu certitudine, şansele de a mai trăi aici sînt sub şase luni.
- Rezistaţi cît puteţi mai mult.
- Autoconvingeţi-vă că trebuie oricum să muriţi, că toţi împărtăşim mai devreme sau
mai tîrziu această soartă, că moartea este o clipă, iar ei îi urmează, cu certitudine, un
ceva care ne conservă eul de o manieră imposibil de imaginat. „Dincolo” se găsesc şi
părinţii noştri, iar noi ne vom alătura lor, firesc şi necesar, pentru reîntregirea
întregului din care ne-am dispersat.
- Desprindeţi-vă de tot ce vă înconjoară, de tot ce aveţi, de tot ce vă mai leagă de
această lume, lumea iluziilor, lumea trupului, lumea suferinţei cu excelenţă.
- Cereţi să fiţi externat, dacă credeţi că acasă veţi beneficia de mai mult confort afectiv.
- Pentru a exonera de vreo culpă pe cei din jur, redactaţi o notă explicativă, justificativă,
referitoare la acţiunea dvs.
- Optaţi pentru una din cele trei moduri de precipitare a ieşirii din scenă: 1) Metoda
„naturală”, adică refuzul administrării hranei şi medicamentelor (excepţie,
analgezicele); 2) Metoda autoadministrării unor medicamente ce pot avea şi un
asemenea efect. Pentru aceasta puteţi cere şi primi indicaţii de la cadre medicale
competente. 3) Metoda „violentă”, iar opţiunea pentru care anume depinde de felul
dvs. de a fi.
Indiferent de metoda utilizată, pînă în ultimul moment de viaţă, nu încetaţi să vă rugaţi la
Dumnezeu pentru iertare şi ajutor.
Viaţa nu este oricînd şi oricum preferabilă morţii, iar faptul că ne putem sinucide arată că
noi putem ieşi din scenă decent şi „avantajos”. Dacă unii suportă starea terminală prelungită,
chinuită, alţii nu. Dvs. vreţi să suprimaţi trupul, animalul, nu sufletul, omul care sînteţi. Nu
fugiţi de lupta cu viaţa, ci de lupta inegală cu trupul, de pierderea demnităţii, de mizeria
fiziologică animală. Divinitatea înţelege aceasta, fiţi sigur.
Vă doresc curaj şi o stingere uşoară.''

Carmen, ce conteaza cate luni sau ani pe langa vesnicie?
Oare nu ai o mama, niste rude care te iubesc, asa cum esti tu, si carora le va fi infinit mai greu fara tine?
Sinuciderea e apanajul oamenilor egoisti si lasi, cu putina credinta. Nu lasa deznadejdea sa te copleseasca! Spune si tu in gand: "Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma! Maica Domnului, nu ma lasa!"
Noi toti suntem alaturi de tine. :6:

Sunt impacata cu Dumnezeu si cu lumea. Nu ma mai simt legata de nimic de aici.Mai vreu doar sa ma mai spovedesc si imartasesc pt ultima data. Ce poate ca nu am spus din nestiinta,o sa-mi ierte Dumnezeu in marea Sa Bunatate si Mila si Iubire.
Sunt foarte obosita,vreau sa ma odihnesc.."Lasă-mă ca să mă odihnesc, mai înainte de a mă duce şi de a nu mai fi.. ''( Ps.38,18 )

In ce carte ai gasit chestia aia?
Este un indemn la/lectie de sinucidere.

Era vorba de ajustarile care trebuie sa le aduci persoanei tale, nu de ce anume te leaga (sau nu, zici tu) de aceasta lume.

Nu ai nimic sa-ti reprosezi, nu crezi ca mai trebuie nimic schimbat la tine, o virtute de dobandit, etc?

Apropo, ai cerut si sfatul preotului la care te spovedesti vizavi de asta?
Ca daca nu... e ispita mare.

Carmen-Jeanette, fie ca Dumnezeu Cel slavit in Treime si Preasfanta Maica Sa sa iti dea sanatate, gandul cel bun si curaj! Ma voi ruga pentru tine. Si cred ca toti ce scriu pe acest topic o vor face.
In alta ordine de idei, poate exista tratamente in zona "neconventionala" a medicinii, care sa iti amelioreze sau chiar imbunatateasca definitiv starea. Nu stiu, dar poate Qi Gong sau altele de felul acesta ar ajuta? Poate raspunde un coleg de forum cu mai multe cunostinte...haideti, frati si surori, doar e vorba de viata/sanatatea surorii noastre in Hristos. Postarea dansei m-a cutremurat efectiv.

Rugaciune pentru bolnavul cazut in deznadejde

Doamne, Dumnezeule al parintilor nostri, Care daruiesti pace multa celor ce iubesc legea Ta, ai grija de roaba Ta aceasta bolnava, Carmen care este greu incercata de deznadejde. Nori negri s-au abatut asupra sufletului sau si nu mai vede razele iubirii Tale. Cugetul sau s-a intunecat si nu se mai impartaseste de lumina Ta.
O, amara deznadejde! Cruda fiara care se napusteste asupra sufletului ca asupra unui pui lipsit de aparare! Numai Tu stii, Atotstiutorule, cati si-au pus capat zilelor din aceasta pricina, cati oameni au fost aruncati de acest duh rau in adancurile iadului. Sa nu ingadui ca faptura Ta aceasta, Carmen sa fie inghitita de moarte, ci sa fie ridicata prin puterea Ta.
Daruieste-i si ei si noua Doamne, roadele Duhului Tau cel Sfant, care sunt pacea, dragostea, indelunga rabdare, credinta, blandetea, infranarea si curatia, ca atunci cand vom parasi aceasta lume sa intram in odihna Ta cea
cereasca. Amin!

Rugaciune pentru dobandirea rabdarii

Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai rabdat prigonirile, batjocurile si moartea pe cruce pentru mantuirea noastra, Cel Ce ne-ai spus ca "prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre", arata-i roabei Tale, Carmen, milele Tale cele bogate si daruieste-i duhul rabdarii, ca sufletul ei cel incercat sa dobandeasca alinare.

Vezi deznadejdea care o ispiteste, vezi incercarea prin care trece si ajut-o sa iasa din ea curatit de pacate si pregatita sa-ti slujeasca in toate zilele vietii ei, si sa slaveasca numele Tau cel sfant, cantand impreuna cu toti ingerii si sfintii.

Hristoase Doamne, alunga de la roaba Ta, Carmen duhul spurcat al deznadejdii care vrea s-o acapareze.
Carmen draga, o scrisoare pentru tine aici - http://www.crestinortodox.ro/carti-o...untarea-bolii/

Sfinte Gherasim, podoaba Kefaloniei si ocrotitorule al ortodocsilor, primeste putina noastra rugaciune pentru roaba lui Hristos, Carmen, care mult se chinuieste.
Stim ca ai primit darul de a-i ajuta pe cei chinuiti si pentru aceasta te rugam, arata-ti si acum puterea, sfinte, ajutand aceasta faptura – Carmen - care mult patimeste.
Stim ca pe tanarul care vroia sa isi curme viata, aruncandu-se din clopotnita, nu doar ca l-ai tinut in viata, ci l-ai si izbavit de diavolul care il chinuia. Stim ca pe femeia pe care diavolul voia sa o inece ai tinut-o in chip minunat deasupra apei pana ce maicile au venit sa o ajute. Si nu numai ca nu a murit, dar prin rugaciunile tale a si scapat din ghearele diavolului care o chinuia.
Sfinte Gherasim, mare facatorule de minuni, vezi necazul si durerile roabei lui Hristos -Carmen. Roaga-te lui Hristos Dumnezeu, ca sa ridice povara care o apasa si sa-i dea taria sa-si duca crucea bolii pana la capat.
Ajut-o sfinte Gherasim, ajut-o ca nu cere desfatari lumesti, ci cere sa fie izbavita de povara bolii.

http://str2.crestin-ortodox.ro/foto/...efalonitul.jpg

Eu vreau sa ma las in mainile lui Hristos,nu sa caut ajutor la dumnezei straini.Poate si din cauza asta sunt asa de incercata...''Singur ortodoxia''

Da,am vb cu el,dar e un duhovnic care doar'' isi face treaba'' (spovedit,impartasit o data pe luna, ''rezista ca o sa te faci bine''...)

cea mai bună rugăciune este cea făcută cu cuvintele tale, oricât de puţine şi sărace ar fi. important este să fie sincere.

Daca preotul ti-a spus : "rezista ca o sa te faci bine" , asculta-l !
Fiind preot , el are Harul Dumnezeiesc si poate fi un om bun de incredere.
Daca Dumnezeu ar fi vrut ca tu sa mori, acum nu mai erai in viata... pe Dumnezeu nu il impiedica niste aparate medicale. Dar iata ca Dumnezeu are alta vrere si iti acorda sansa la viata... trebuie doar sa lupti.

Roaga-te Maicii Domnului sa iti dea putere sa continui in lupta cu boala.

Nu e vorba de "dumnezei straini"; Qi Gong nu e nume de zeu, ci numele unui ansamblu de practici stravechi, originare din vechea China, precum sunt si acupunctura, homeopatia, etc. S-a dovedit ca ajuta. Real si statistic.

Foarte trist topic. Oare ce cuvinte poate aduna omul, care sa vina in ajutorul celui aflat in grea suferinta? Nu... Omul singur nu este decat un trecator care-si arunca o privire compatimitoare, daca poate, mai spune si o vorba calda de imbarbatare si pleaca mai departe, multumind in gand ca nu este intr-o astfel de situatie, dupa care deschide usa catre alta lume, care sa-l transpuna intr-o stare mai vesela si optimista. Din pacate scapa din vedere faptul ca in viata totul e relativ si niciodata nu stim ce ne aduce ziua de maine...
Daca ar fi sa adaugam o vorba, o parere, un sfat, poate ar trebui sa ne straduim ca ele sa vina din adancul inimii noastre si sa aiba girul Duhului Sfant. Poate asa, de unde nici nu banuim, se va naste O SANSA.
Cand mie mi s-a intamplat sa fiu acoperit de umbra mortii, nici nu cred ca puteam constientiza puterea rugaciunii. Aveam totusi avantajul ca STIAM ca nu voi muri, desi in jurul meu se faceau pregatirile de inmormantare. De unde stiam? Nu stiu. Asa a vrut Dumnezeu. Ba chiar imi spuneam: "Daca ar fi fost sa termin cu viata si sa nu mai am nici o sansa, cu siguranta Dumnezeu mi-ar fi ingaduit sa stiu asta. Dar eu stiu ca scap!" Faptul ca "am scapat" nu stiu cui, in afara de Dumnezeu, i se datoreaza. Pot cu certitudine sa spun ca (aveam 26 de ani) mama mea a varsat multe lacrimi in rugaciune. Ba nu-i exclus sa fi spus sa-i dea Dumnezeu ei, suferinta si sa ma lase pe mine sa traiesc. Fapt pentru care a si facut cancer in urmatorul an.
Ce pot eu sa spun este ca Dumnezeu ingaduie sau nu informatiei sa ajunga la noi, pentru ca aici de informatie e nevoie. Nu vreau sa se creada ca spun cuvinte mari, dar eu stiu ca la Dumnezeu exista intotdeauna o sansa, chiar si atunci cand toti in jur considera asta o nebunie. Personal sunt unul dintre cei care beneficiaza ca oricare om de tehnicile medicinii moderne, dar in acelasi timp, tot din proprie experienta stiu ca oricat ar fi stiinta de evoluata, pentru astfel de cazuri, doar Dumnezeu si Natura mai poate reda vigoare trupului epuizat. La 33 de ani, organismul inca are potential enorm. Iar boala, dincolo de a fi considerata ceea ce si este de fapt - o pedeapsa - este o stare din care se poate iesi daca stim cum sa ne hranim. Hrana, vointa si pacea launtrica (necesara unui PH cat mai optim), toate la un loc, pot face lucruri cu adevarat incredibile. Am citit despre astfel de cazuri, pe unele le-am vazut de curand pe un canal tv (desi nu cred ca mai era necesar fiindca nu facea decat sa-mi confirme vechile convingeri) si mai stiu ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului. Daca aceasta boala este trimisa pentru ca o anumita lectie sa fie bine-invatata, ea trebuie luata ca atare.
Singura recomandare pe care pot eu s-o fac, pe langa rugaciuni si sfinte masluri, este abordarea cu mult curaj a "Medicinii Isihaste". Pentru medici pare o nebunie, desi ei insisi se vad la capatul oricaror alte posibilitati. Iar daca unii dintre ei mai fac si alte recomandari, acele recomandari nu fac decat sa complice si mai mult starea deja existenta. Eu personal am aceasta lucrare deosebita a Parintelui Ghelasie de la Manastirea Frasinei, in fisier "Word", dar ea poate fi gasita sub mai multe forme si pe internet. O sa dau doar doua linkuri: Primul (http://www.crestinortodox.ro/sanatat...ta-127388.html) care cuprinde cateva explicatii legate de lucrare, iar al doilea (http://ro.scribd.com/doc/3589808/Med...grav-bolnavi-1), lucrarea in sine. Cu siguranta mai exista si alte variante a terapiei 100% naturiste, prin care se pot elimina la modul cel mai practic tot ce este nociv in organismul nostru. Deci solutii exista, dar asta nu inseamna ca problema e rezolvata. Doua lucruri sunt neaparat necesare: binecuvantarea lui Dumnezeu (care se va simti de la sine, printr-un optimism si o pace launtrica ce nu poate fi confundata cu nimic altceva decat Harul lui Dumnezeu) dar si o vointa cu totul iesita din comun, fiindca nu-i usor sa renunti la tot ceea ce ti se cere sa renunti si sa-ti mai pastrezi si increderea ca... te vei face bine. Oricum, poate e necesar de consultat un naturist consacrat, care sa faca un "program" ce trebuie tinut cu sfintenie, si care sa urmareasca macar la inceput cum evolueaza tratamentul. Ce-i drept, asa ceva e foarte greu de gasit, dar tot Dumnezeu oranduieste daca vrea. In principiu, totul se bazeaza pe hrana cruda si mai ales sucuri proaspete de fructe si legume, crescute in mediu ecologic.
Dumnezeu sa ne ierte pe toti, care indraznim sa ne dam cu parerea, cand El poate are Planul Lui, iar daca totusi e vorba de un "Plan", sa se milostiveasca si sa aduca pacea in casa, sa ierte si sa ridice din boala pe cel/cea ce s-a pocait, sau care si-an insusit fara rezerve pacatele strabunilor, daca ele au existat.

P.S. - Inteleg ca s-a facut si o promisiune. E o cruce grea, care ar putea sa ne sperie si sa ne facem ca uitam ce-am promis... Cu promisiunile catre Dumnezeu nu trebuie sa ne jucam, fiindca vom trage consecinte toata viata, ba chiar si dupa aceea inca mai trebuiesc achitate "Notele de plata"...

I-ai spus ca ai de gand sa-ti grabesti sfarsitul si a zis doar ca ai sa te faci bine si atat?

Cine l-a adus? Mama ta?
Poti sa-i ceri sa vorbeasca si cu alt preot daca ti se pare ca are probleme de comunicare.

Am folosit optiunea forumului pt. a îi trimite userului Hionia un mesaj prin email și am primit răspuns „Carmen a murit la spital in 30 august”.

Din păcate au trecut mai mult de 40 de zile dar în fața lui Dumnezeu timpul nu are aceeași fatalitate precum în lumea noastră...să facem o rugăciune pentru sufletul ei că nu știm câte persoane apropiate de Biserică avea prin preajmă.
Maica Domnului să mijlocească pentru sufletul roabei ei Carmen!

Dumnezeu s-o odihnească în pace pe Carmen.
Poate a fost mai bine așa, i-a ușurat suferința și a adus-o mai aproape de El.
Da, au trecut cele 40 zile dar tot putem să ne rugăm pentru ea și să-i aprindem o lumânare.

Doamne, odihneste-o cu dreptii pe roaba ta, Carmen.
33 de ani... Tu stii cel mai bine cum se moare la aceasta varsta, Doamne. Ai mila de sufletul ei si gaseste-i un loc printre cei bine-placuti Tie! Si iart-o, Doamne. Si iarta-ne si pe noi ca n-am fost vrednici s-o ajutam, cand poate ea isi punea mari sperante... Sau poate ca astepta un cuvant cald, iar noi am trecut nepasatori sau am vorbit... vorbe!

Ce trist, a murit o colegă de forum și abia 3 oameni s-au găsit s-o pomenească . Restul or fi observat ?!

într-adevăr trist însă citind ultimele ei mesaje am toată nădejdea că o pomenește Hristos în ceruri...tristețea e pt noi ăștia care am rămas aici în răutățile și singurătatea noastră.