Relatiile parinti/copii, frati/surori - nevoie de incurajari
 

Doamne ajuta!
Vin cu o problema care ma depaseste cu mult si nu stiu cum sa ma impart. Mi-e sufletul impartit intre conditia de om lumesc si om duhovnicesc.
Rezumatul pe scurt este urmatorul: am avut un tata destul de iresponsabil. Mamica si-a asumat si rolul de mama si cel de tata. Mai am doi frati: unul s-a rupt de tot de noi din pricina unor probleme si sechele ramase din copilarie care au refulat intr-o maniera absurda la un moment ca urmare a unor discutii pe baza banilor, unul este un "pierde vara" care sta cu mamica (pe ambii intretinandu-i eu caci mamica nu isi gaseste un servici la varsta de 55 de ani). Atat cat imi sta in putere nu doresc sa-mi judec parintii pentru greselile lor din trecut, nici pe fratele care s-a rupt de noi (sa-i spunem R), nici pe cel intretinut (sa-i spunem I), DAR sunt om si nu stiu ce sa fac.
Mai incerc pe cat posibil sa-mi vindec si eu anumite sechele, sa descurc niste ite interioare care tare sunt incurcate (am fost victima unui abuz in copilarie si am o gramada de intrebari si neimpacari cu mine, cu cei care trebuia, dupa parerea mea, sa ma apere - tatal si fratele mai mare - si chiar cu Dumnezeu -stiu ca este grav ceea ce spun dar doresc sa fiu sincera).
Imi doresc sa ma impac cu fratele R, dar, desi tot frate imi este dupa sange, I in loc sa taca si sa isi vada de treaba se duce la fratele R si ne vorbeste de rau (pe mine, mamica si tatal) si ii povesteste tot ce se ntampla in casa. Asta nu ar fi nimic daca ar fi adevarat, insa lucrurile rele le face din tantar armasar, iar lucrurile bune le transforma in minciuni. Desi sta in casa aceea si eu platesc toate utilitatile, el ma tradeaza in modul cel mai mizerabil. Nu cred ca m-ar afecta daca R ar fi o persoana oarecare, insa el este fratele nostru si ma doare ce se intampla. Imi vine sa urlu de durere caci nu stiu cum sa fac sa fie bine. Am momente cand ma gandesc serios sa-l dau afara din casa pe I doar ca sa-si ia viata in propriile maini.
Am nevoie de ceva pareri, sfaturi, incurajari. Credeti-ma ca de rugat stiu si eu ca trebuie sa ma rog, insa rugaciunea mea este mult prea slaba in ultimul timp.
Doamne da-mi putere sa fac ceea ce este bine!

De schimbat lumea nu putem, dar putem sa incercam sa aducem bucurie si putere in sufletul nostru prin spovedanie si impartasanie.

Nu atat problemele le putem schimba uneori cat starea noastra sufleteasca (suparare, manie, dezamagire, oboseala etc.). Toate se schimba in bine daca ne straduim sa ramanem in Biserica.

Sper din suflet sa ajungi la spovedanie si impartasanie cat mai repede. Lucrurile se vor schimba considerabil in sufletul tau. Acolo unde acum e pornire catre manie, suparare (catre I, precum am citit), acolo va fi pace, nu vei mai avea ochi pentru lucrurile care te pot tulbura, supara. Numai sa mergi cu toate greutatile tale la Dumnezeu si vei putea apoi sa iei decizia cea mai buna, cand sufletul este in pace si in liniste.

Doamne ajuta!

Începeţi cu o introspecţie cu tema: "Nu cumva eu sufăr de mândrie şi slavă deşartă?". Filoane de reflecţie:
-trebuie noi să facem fapte bune pentru ca oamenii să ne înalţe statui, sau pentru a câştiga comori în cer ?
-de câte ori am făcut eu fapte de care îl acuz pe aproapele. Astfel: de câte ori am bârfit ? De câte ori am fost nerecunoscătoare ? De câte ori am trecut sub tăcere sau am diminuat cele bune făcute de alţii ? Etc.

După aceea, încercaţi o meditaţie. Urcaţi pe un deal cu o cruce în spate, sunteţi asudată şi purtaţi multe răni. Mulţi îşi bat joc de dv şi, pe crucea pe care v-au aşezat, au scris "Fraiera familiei noastre". Un frate vă împunge cu o suliţă în coastă, iar sora, auzind că vă e sete, vă întinde un burete îmbibat cu oţet. Celălalt frate s-a cărat de mult, luând în schimb 30 de arginţi.

Ei bine, Cuiva chiar i s-a întâmplat ceva asemănător. Purtaţi-vă ca Acela. Şi, în toată suferinţa dv, căutaţi să vedeţi marele dar şi marea cinste pe care El v-o acordă: aceea de a vă asocia la suferinţa Lui. Deocamdată, El v-a oferit o şansă pe care nu o dă oricui. Sunteţi gata să vă luaţi crucea şi să Îl urmaţi ? Sunteţi gata să beţi paharul pe care vi-l întinde? sau spuneţi: nu-mi trebuie crucea Ta, pleacă de la mine cu paharul Tău, nu voia Ta, ci voia mea să se facă !

Ce va face sa credeti ca nu ma spovedesc si nu ma impartasesc? Sigur ca nu o fac cum trebuie, dar in ciuda neputintei mele sufletesti, parintele imi da voie sa ma si impartasesc. Desi sufletul mi-e ca si mort incerc si eu in neputinta si necredinta mea sa fiu cat mai sincera.

Usor de zis...dar incercati sa faceti si dumneavoastra la fel. Reusiti? Eu recunosc ca nu inca, dar nadajduiesc ca ma va invrednici Dumnezeu intr-o zi sa imi iasa si acest lucru. Oricum va multumesc frumos

Cateva intrebari:

1. Ce s-a intamplat cu tatal?
2. Ce varsta au fratii? Tu ce varsta ai?
3. Sa inteleg ca R locuieste singur, isi plateste chirie, utilitati, etc.? E casatorit?
4. Care e relatia cu mama?
5. Ce spune parintele duhovnic despre aceasta situatie?

1. Tatal meu nu a fost langa noi afectiv si fizic cand aveam mai mare nevoi de el (este valabil pentru toti trei)
2. Toti suntem majori, in stare sa ne tinem pe picioarele noastre, cu studii terminate in functie de capacitatea si vointa fiecaruia
3. Este la casa lui (sau a lor) si din pacate traieste in concubinaj cu o fata. Stiu ca este pacat, l-am sfatuit (cand am reusit si am avut ocazia) sa se casatoreasca religios, dar daca ei nu constientizeaza, nu ii pot obliga (si oricum nu sunt in relatie buna cu ei ca sa ma asculte)
4. Relatia mea cu mama este destul de apropiata. Mi-a fost in unele cazuri cea mai buna prietena
5. In seara aceasta am reusit sa stabilesc o intalnire cu parintele meu duhovnic. Drept urmare maine, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi sti sa-ti raspund si la aceasta intrebare

Sa inteleg ca tatal vostru nu mai locuieste cu voi? A murit?
Sau, daca sta cu voi, lucreaza? Plateste si el uitilitatile? Cu el cum te intelegi?
Nu prea am inteles exact care e situatia din ce ai scris.

Varsta conteaza, si la 18 ani esti major si la 30 - dar perspectiva este diferita dpdv material si a posibilitatilor de a te intretine in viata, a prioritatilor, etc.
Cine vrea sa-ti dea un sfat la obiect nu poate face abstractie de acest detaliu.

Tatal traieste (sau asa cred si sper). Nu ne am putut baza nici din punct de vedere financiar pe el in majoritatea timpului copilariei noastre. Tot mama a fost eroina si aici. Ce sa mai spun din punct de vedere afectiv... In dese randuri a plecat de acasa fara macar sa spuna unde, cand se intoarce, ce face etc., nimic, parca l-ar fi inghitit pamantul (Doamne fereste!). Noi fratii avem 25, 28 respectiv 32 de ani.

Mda..daca e cineva care sa intretina casa, de ce sa te obosesti sa mai muncesti?

Fratele care sta cu voi, ce scuza are pentru a nu aduce bani in casa?

Nu e vorba sa-l dai afara pur si simplu, poti sa-i dai un ultimatul de 1-2-3 luni pentru a contribui la cheltuielile familiei, alternativa fiind sa plece si atunci sa trebuiasca sa plateasca si casa si masa si intretinere.

Dar cred ca cea mai fericita solutie este sa te mariti si sa pleci la casa ta - in felul asta vor trebui sa se descurce cumva.

Am dat ultimatum si nimic. De aceea nu stiu ce sa fac. Oricum eu nu stau cu ei, in casa mai stau decat mama si frate I, momentan. Problema este ca mama m-a sustinut sa termin studiile si acum, cand ea nu isi poate gasi servici (caci niciodata nu i-a placut sa stea la mana altuia dar pur si simplu a cautat si nu gaseste datorita varstei, problema este ca nici la pensie nu poate iesi) nu pot sa o las fara utilitati platite. Ptr I nu m-as deranja, dar pentru ea o fac. Si asa mama l-a cam pus la restrictii, dar vad ca tot nu-i de scos camasa cu el. Nu stiu cum sa mai procedez. Si poate ca as mai tolera mult situatia daca nu l-ar invrajbi pe R impotriva noastra (a mea si a mamei) si mai mult decat este, ducandu-se cu minciuni la el.

Hm, asta cu "nu i-a placut.." nu suna bine.

Revin la afirmatia din postarea anterioara - de ce sa te straduiesti cand este altcineva sa te intretina?

Nu este corect, mai ales daca e sanatoasa, poate munci, asta cu "nu gaseste" este doar un pretext.

Si daca o sa iasa la pensie peste 5 ani, ce pensie crezi ca o sa aiba daca nu a mai muncit ...de cati ani?

Gandeste-te ca o sa ai si tu familie la un moment dat, atunci in loc sa-ti intretii familia o sa-ti intretii parinti, frati, etc?

Sa inteleg ca tu platesti doar utilitatile? Si bani de mancare de unde au?

Acum nu stiu la ce suma se ridica contributia ta, si ce venituri daca ai de unde, si sunt doar utilitatile..de ce nu? Faci o fapta buna..

Fratii tai nu mai e problema ta - este produsul parintilor tai si responsabilitatea lor, vezi de viata ta, de prietenii tai, poate isi vor veni candva in fire, sigur viata ii va aduce in calea ta intr-un fel sau altul la un moment dat.

Intr-un fel ai dreptate AlinB. Insa mama a muncit 32 de ani pana acum. Pensie o sa aiba de unde. Crede-ma, ea chiar s-a dus si a cautat de munca. Raspunsul angajatilor este: varsta maxima 45 ani. Am fost eu insa-mi la o firma cand am vazut un anunt cu un post pe care ar fi putut lucra fara probleme si asta a fost raspunsul lor. Iar eu sunt mult mai tanara si ei nu stiau pentru ce intreb de acel post.
In concluzie nu faptul ca o intretin pe maica-mea este durerea mea, ci fratele, pentru ca pe langa ea este si el este intretinut. Ii convine. Stiu ca nu trebuie sa-mi fac griji pentru el, nici nu imi fac daca nu are ce manca, este sanatos si major si poate munci.
Iar pentru R cum sa nu ma doara inima ca nu ma inteleg cu el? Ai frati/surori? Daca da pune-te un pic in situatia mea. Nu te-ar durea daca nu te-ai putea ruga pentru ei ca in psalmul 132: "Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună!"

Atat timp cat nu-i dai lui bani, ci platesti doar intretinerea mamei si ea il tine sub acelasi acoperis, nu vad de ce sa-ti faci griji.

Atat timp cat ea accepta, chiar daca stie ca o vorbeste de rau si nu vrea sa puna piciorul in prag, nu e problema/responsabilitatea/grija ta.

Daca ai avut o discutie serioasa cu fratii, discutie cu care sa incerci sa lamuresti lucrurile si sa ajungi la o impacare si nu a functionat, tot ce poti sa faci este sa te rogi si sa astepti.

Sa invete germana atata cat sa se descurce, aici se gasesc locuri de munca, cu rabdare va ajunge ca barbat la un salar bun, iar blonde sunt aici, o sa se casatoreasca si o sa o duca bine.

Sa invete si sa munceasca sunt lucruri stranii pentru el

Este si grija mea caci eu platesc, nu mama. Si in fond el ar trebui sa plateasca jumatate. Acum iti pot spune ce mi-a raspuns duhovnicul: "Cine nu munceste, sa nu manance nici sa stea pe umerii altora la cald" M-a sustinut sa iau masuri, chiar si mai drastice daca este cazul, altfel I va fi un parazit toata viata.

In legatura cu discutia nu pot decat sa-ti dau dreptate caci la aceeasi concluzie am ajuns si eu. Dumnezeu mi-e martor ca am incercat cai de impacare. Daca ei nu vor, este strict problema lor. Mie nu-mi ramane decat nadejdea ca intr-o zi ne vom impaca...Doamne ajuta!

Nu mi-ai spus totusi, le platesti si mancarea sau doar intretinerea?
Daca e doar intretinerea si nici unul din ei nu munceste, din ce maninca?

Faptul ca sta sub acelasi acoperis cu mama ta nu inseamna neaparat ca il intretii tu - este decizia mamei tale si chiar nu ai nici o putere in acest sens, orice ai incerca sa faci impotriva lui, o va afecta pe mama ta in primul rand, ei trebuie sa-i fortezi mana, cu ea trebuie sa te certi.

Te-ai uitat bine in inima ta?

Chiar vrei sa faci asta pentru ca ii vrei binele obligandu-l sa munceasca sau este un resementiment din cauza ca este clevetitor?

Daca el se multumeste cu nivelul lui de trai actual - nu ai ce sa faci. Candva va vrea sa-si intemeieze o famile sau sa-si gaseasca o prietena mai serioasa, va trebui sa faca rost de mai multi bani.

Nicidecum cand va incepe sa munceasca nu se va mai putea opri. Aveti incredere.

O parte din banii pentru mancare ii dau eu, o parte reuseste ea sa faca rost prin tricotaj sau cand mai reuseste sa gaseaca de lucru cu ziua. De ce sa refulez pe ea? Oricum l-a oprit de ceva vreme de la mancarea adusa de ea sau cumparata din banii pe care ii dau eu, si pare ca baiatul a inceput sa se descurce de mancare, dar nu-i de ajuns. Pentru ce vreau sa munceasca? Cred ca pentru ambele: primul spre a-i face bine, iar faptul ca spune numai minciuni celuilalt frate a fost declansarea si a unor resentimente. Iar daca faptul ca vreau sa munceasca si sa plateasca o parte din intretinere este o razbunare, atunci sa ma ierte Dumnezeu!

In cine? In fratele I? In Dumnezeu? Dumnezeu nu il poate obliga pe om sa faca ceea ce omul nu vrea.

1. Inca o data - daca nu locuiesti acolo, nu poti impune asta decat mamei tale, iar ea trebuie sa-i impuna lui - adica oalele au sa se sparga de capul ei.

2. Nu de putine ori oameniii isi ascund adevaratele intentii sub pretexte nobile.
De aceea am si zis: uita-te cu atentie.