Subiectul acestui articol mi s-a părut foarte interesant. Domnul Teodor Danalache a atins doar un singur aspect al acestei ample discuţii. Am făcut şi un comentariu pe site.
Haideţi să vedem cum ne descurcăm în astfel de situaţii şi ce soluţii ar fi atunci când relaţiile părinţi copii împreună locuitori ai aceleaşi case devin tensionate.

http://www.crestinortodox.ro/editori...sa-137569.html

Parinti si copii, in aceeasi casa
 

Parintii si copiii traiesc impreuna multi ani, spre bucuria parintilor si sanatatea copiilor. Aceasta impreuna-locuire este foarte importanta pentru o dezvoltare psihica normala a copiilor, care, in aceasta perioada, invata unele dintre cele mai importante lucruri din viata lor.

Cu toate acestea, locuirea copiilor in aceeasi casa cu parintii lor este benefica pana la o anumita varsta, dupa care ea poate da nastere unor neajunsuri, precum: copiii pot ajunge dependenti de parintii lor, fie psihic, fie material, uneori chiar fara a constientiza acest lucru; copiii se vor maturiza mai greu, putand ramane cu urme de imaturitate vreme indelungata; copiii pot intampina probleme grave de comunicare si acomodare cu sexul opus, imbratisand cu incapatanare randuiala din casa parinteasca.

Parinti si copii, in aceeasi casa

Cand copiii locuiesc impreuna cu parintii, chiar si la varste inaintate, cei dintai accepta o dependenta de parinti, fie din comoditate, fie din lipsuri materiale. Este drept, in situatia actuala, nu multi isi pot asuma un imprumut bancar, salariile fiind adesea mai mici decat necesitatile.

Deoarece multi tineri nu privesc problema de a locui singuri ca pe un lucru obligatoriu, ei nici nu incearca sa gaseasca solutii, preferand comoditatea. Chiar daca eforturile necesare locuirii pe cont propriu sunt foarte mari, acestea merita facute, locuirea tinerilor cu parintii pana la varste inaintate putand da nastere unor neajunsuri cu urmari pe termen lung asupra viitoarelor familii, in care tinerii se vor angaja.

Multi dintre tinerii care locuiesc impreuna cu parintii, si dupa incheierea studiilor, se maturizeaza mai greu sau deloc, evitand sa-si asume responsabilitati precum casatoria sau nasterea de copii. Unii ca acestia se implica mai greu intr-o relatie de cuplu si se eschiveaza deseori de la treburile casnice. Prin urmare, obiceiurile vechii familii pot ameninta o viitoare relatie cu sexul opus. Baietii care raman prea mult timp langa mama lor pot avea sentimentul ca duc o viata libera, ca nu trebuie sa dea socoteala nimanui despre cele ce fac si ca-si pot cheltui banii dupa bunul-plac.

Taierea acelui "cordon ombilical psihologic", care il leaga pe copil de parintii sai, este recomandat sa se produca indata dupa terminarea liceului sau in timpul facultatii. Tot acum, fiecare tanar este dator sa-si caute un serviciu si sa inceapa sa-si asume anumite responsabilitati sociale.

Parintii sunt cei care ar trebui sa-i ajute pe copii sa plece de acasa, in loc sa insiste sa ramana impreuna cu ei, in sanul familiei, si sa-i impiedice sa se maturizeze in mod firesc. Cand nu e cu putinta achizitionarea unei locuinte proprii, singura alternativa ramane mutarea intr-o locuinta inchiriata.

Cu un salariu mediu si cu ajutorul parintilor, tinerii pot locui cu chirie, macar pentru cativa ani, mai inainte de a casatori si de a-si intemeia o noua familie. Astfel, tinerii vor invata toate acele lucruri necesare vietii, pe care (poate) nu le-au deprins inca, precum: asumarea unui serviciu; gestionarea cu intelepciune a banilor; obisnuirea cu facturile de plata; savarsirea treburilor casnice obligatorii; pastrarea ordinii si a curateniei; intretinerea lucrurilor cumparate din propriul salariu.

Tinerii intampina unele probleme deosebit de importante, drept pentru care au nevoie de un loc al lor, in care sa invete sa fie responsabili si independenti. Aceasta independenta este de mare folos si in viata duhovniceasca, ea fiind mediul cel mai bun pentru rugaciune, post si maturizare sufleteasca. Cand tinerii duc o viata crestina, ei pot pleca din casa parinteasca, fara a intampina acele riscuri patimase care ii pasc pe ceilalti, care traiesc fara credinta in Dumnezeu.

Cand o tanara generatie locuieste impreuna cu una mai in varsta, apare avantajul financiar, tinerii putand face mai usor economii, spre cumpararea unei locuinte proprii. Cu toate acestea, dezavantajele sunt mult mai numeroase. Oricat de bune ar fi relatiile copiilor cu parintii lor, acestea se pot denatura usor, mai ales dupa varsta la care copiii simt nevoia de independenta si de spatiu personal, iar parintii simt nevoia de liniste, putand fi usor deranjati de ritmul celor tineri.

Locuirea pe cont propriu este deosebit de importanta in vederea intemeierii unei noi familii, avand in vedere ca cele mai multe ispite si certuri au loc din cauza impreuna-locuirii mai multor familii in aceeasi casa, precum si din cauza dependentei unuia dintre soti fata de vechea familie. Ambele riscuri pot fi evitate sau mult diminuate prin locuirea tinerilor pe cont propriu, inca dinainte de a se casatori.

Deoarece fiecare generatie are conceptiile ei despre viata, nu este un lucru usor sa convietuiesti sub acelasi acoperis cu parintii si bunicii. Chiar si cand duc o viata crestina, generatiile difera foarte mult intre ele. Mai mult, cand mai multe generatii sunt nevoite sa traiasca sub acelasi acoperis, parintii intervin constant in viata tinerilor, acestia amana casatoria, iar dupa ce se casatoresc, bunicii vin sa aiba grija de nepoti. Pentru a evita acest lucru, care este prilej de nenumarate ispite (certuri, divort), tinerii sunt datori sa-si ia viata in propriile maini, imediat ce au depasit adolescenta.

Teodor Danalache

Scurt pe doi, depinde de caracterul parintilor.

Daca parintii au fost oameni de caracter si si-au crescut copii la fel, convietuirea poate fi o mare binecuvantare.

Daca nu (si din pacate cred ca de multe ori asta este realitatea)- poate merge pana acolo incat se ajunge aproape de semnarea actelor de divort.

Cuvantul "caracter" cred ca se subintelege - ascunde o realitate destul de complexa in acest caz.

"Cu un salariu mediu si cu ajutorul parintilor, tinerii pot locui cu chirie, macar pentru cativa ani..."
Situatia este inversata in Romania,multi tineri isi ajuta parintii -in general acea generatie de parinti care nu au mai reusit sa faca reconversia profesionala in democratie;cei care traiesc din pensii simbolice.

Ce mult simpilifici lucrurile Alin! "Scurt pe doi!"
Esti într-o astfel de situație? Dacă da povestește-ne cum este.

În romane da, poate fi totul frumos. În realitate așa cum de altfel chiar tu spui se poate ajunge până la stricarea relației de cuplu. Dragostea exagetară în mod deosebit a mamei poate face adeseori mai mult rău decât bine.

Mie îmi place să să vorbesc despre lucruri cunoscute, trăite.
Hai să luăm un exemplu. Ai o vârstă și locuiești cu tovarășul de viață în aceiași casă cu mama care e batrână și care te iubește nespus. Te iubește atât de mult încât plânge când ții post negru, când îți faci canonul sau rugăciunile noaptea de teamă că te îmbolnăvești. Te iubește atât de mult încât stă trează până ce vii de la privegherea seara târziu și își imaginează numai accidente și nenorociri. E minunată că te iubește cineva atât de mult dar vrei să trăiești într-un anumit fel și nu poți ca să nu o superi. Vezi cumva aici lipsă de caracter? Nu este și totuși a apărut tensiunea.
Acesta e doar un exemplu din mii și mii care apar inerent între părinți și copii în aceiași casă.
Cu răbdare și cu multă dragoste se poate însă convețui.

Am citit si eu articolul si mi-a placut modul in care au fost prezentate lucrurile. Ma bucur ca l-ati adus in discutie pe forum.

Ce mi s-a parut esential in acest articol este ideea aceastra "a locui singuri pentru tineri este obligatoriu". Oricum, fara ajutor din partea parintilor nu se poate realiza acest lucru in Romania, din pacate. Iar acolo unde nu se poate nu ramane decat rabdarea. Chiar daca parintii sunt oameni de caracter, exista intelegere, tot este bine ca tinerii sa se separe, sa locuiasca singuri, acest lucru este extrem de important pentru formarea noii familii.

Stiu cazuri concrete.
Cel putin un caz in care cei doi locuiesc cu parintii si se inteleg minunat.

Stiu si cazuri in care parintii au impins casatorii in pragul divortului.
Chiar si fara o convietuire, ca sa nu mai vorbim daca stateau impreuna ce iesea.

Nu exista "dragoste exagerata".
Exista in schimb "dragoste" handicapata.

Tot nu inteleg de unde deriva tensiunea.
Daca iti incuie usa noaptea sa nu poti iesi din casa sa patesti ceva, este o problema.
Dar n-as numi asta dragoste ci dragoste imatura, in cel mai fericit caz.

Eu nu am intalnit pana acum tineri casatoriti care sa locuiasca cu parintii si sa se inteleaga minunat.

Am dorit in acesasta problema sa stiu si parerea mai multor Parinti, si cu toate ca ma asteptam la sfaturi de genul: rabdare, smerenie, toti au fost categorici: separare cat mai rapida. Un Parinte mi-a spus ca si in cazul in care atat soacra cat si nora sunt persoane minunate, practica a dovedit ca doua femei nu pot convietui in aceeasi gospodarie si am inteles ce a vrut sa spuna din propria experienta.

Am avut colege de facultate care nu au acceptat sa stea nici macar o zi cu soacra, eu le-am judecat, le-am gasit pretentioase la vremea respectiva si cum din fire sunt mai permisiva, am crezut ca mie nu-mi va fi greu. Dupa cativa ani, pot sa spun ca primul meu sfat pentru toate fetele care privesc lucrurile mai superficial, asa cum am facut eu este: "sa nu stea cu parintii". Pentru a nu genera discutii, tin sa specific ca sunt intr-o relatie buna cu soacra.

rabdare
 

Ei da si eu sint in cauza locuiesc cu copii si ei cu mine, pot spune ca viata nu e cu flori in fiecare zi dar atit eu cit si ei mai ales nora mea cautam sa ne toleram asa cum sintem,si imi aduc aminte de cuvintele astea a lui Jenica(draga de ea ce-o mai face?) rabdare rebdarica rabdaroi.
Aici e un pic mai diferit de Romania,fiecare are camera lui si masina lui. Sfatul meu este ca da e bine tinerii sa aiba casa lor.

Eu imi doresc sa stau cu parintii,poate sdi pt faptul ca sunt foarte departe de ei de ceva ani...
Imi doresc sa ne mutam toti intr-o casa mare,in care sa avem mai multa permisivitate si intimitate(eu am crescut cu ei in 2 camere de apartament,practic dormeam in sufragerie).

Chiar nu vad ce discutii ar putea sa iasa intre parintii mei si viitorul meu sot sau intre mine si ei...mama cel putin este painea lui Dumnezeu,cum se zice;este o draguta,genul de persoana care face sacrificii pt altii,care se scoala prima sa pregateasca micul dejun pt toti si pachetul de pranz celui ce pleaca la slujba;apoi se duce la cumparaturi si se intoarce sa pregateasca cina si sa faca curatenie.
Se simte inutila daca nu face ceva,aranjeaza lucruri,tricoteaza,croseteaza,spala,gateste sau ingrijeste florile.
De la bani nu ne-am putea certa deoarece eu ii intretin pe ai mei decand am terminat liceul,astfel incat m-am obisnuit :)

Toti ne dorim sa locuim retrasi in natura,intr-o casa mare cu gradina;sper ca in catva timp aceasta dorinta sa se implineasca!

Tu vorbesti de mama ta da ia sa stai cu mama sotului si sa vezi atunci,mamele baietilor li se pare lor ca nu e ingrijit baitul asa cum il ingrijeau ele.
Desigur ca mai sint si soacre bune dar sa te feresca Dumnezeu sa ai una care vede numai calitatile baiatului ei si tu nu ai nimic bun in fata ei.Asa cum am patit de exemplu eu(ca na sint moldoveanca) despartirea noastra sa tras de la soacramea dar am iertat-o, Dumnezeu so ierte ca a trecut la Domnul de ceva ani si eu o trec si acum pe pomelnic.

[quote=AlinB;474985]Stiu cazuri concrete.
Cel putin un caz in care cei doi locuiesc cu parintii si se inteleg minunat.

- Ferice de ei!

Stiu si cazuri in care parintii au impins casatorii in pragul divortului.
Chiar si fara o convietuire, ca sa nu mai vorbim daca stateau impreuna ce iesea.

-Din păcate dacă relația de cuplu e șubredă se ajunge la divorț sau la răcirea relațiilor dintre soți. Dacă apar situații conflictuale va fi foarte greu ca cineva să nu se simtă nedreptățit. Eu adeseori fac slalom între mamă și soț și foarte rar toată lumea e mulțumită.


Nu exista "dragoste exagerata".
Exista in schimb "dragoste" handicapata.

-Ai dreptate în privința dragostei. Eu am uitat să pun ghilimele.


Tot nu inteleg de unde deriva tensiunea.
Daca iti incuie usa noaptea sa nu poti iesi din casa sa patesti ceva, este o problema.
Dar n-as numi asta dragoste ci dragoste imatura, in cel mai fericit caz. -

-Batrânii sunt adeseori preamaturi.quote]

Până la urmă fiecare spune tot ce-l doare!

Nu e bine nici cu mama nici cu soacra. E bine să fii separat și dacă se poate să fie măcar o stradă între familii.

Frumos vis Cristina! Să devină cât mai curând realitate. Ești într-o situație fericită și relațional și material. Câți însă se pot lăuda cu ceva asemănător?

Deși majoritatea copiilor nu prea le surâd perspectiva de-a le vorbi părinților despre propriile manifestări, unora când li se ivește un astfel de moment, rămân ușor consternați în pofida faptului că și-ar dori câtuși de puțin să afle care-ar fi răspunsul unui membru al familiei . Realiția dintre mamă-fiu ar trebui potențată mai mult pe schimburi cordiale dezirabile și nu alungită pe apriori cognitive eșuabile având ca linie de conduită faptul că respectul, gratitudinea... față de o mamă sunt norme imperios solicitabile asupra fiului. Entitatea noastră planetară se află în mod inerent în concordanță cu cea a mamei, căci un copil n-ar putea să-și culmineze propria năzuință în absența unei povățuirii empirice și totodată latente ale unei mame diametral supuse unei stării de abnegație față de fiu.

Pentru ca a fi un bun crestin, este un lucru rar.

Pentru ca acele conflicte zilnice nu lasa loc ranilor sa se vindece si situatiilor sa se amelireze.
Ca sa nu mai vorbim ca separarea ESTE posibila si poate undeva si necesara.

Daca ar fi fost o situatie tensionata, similara, in cazul unei casatorii de exemplu, nu cred ca ar fi dat acel sfat de "separare cat mai rapida".

Cred ca in acest context "persoane minunate" are si o nuanta peiorativa.

Zicea cineva ca dragostea fata de umanitate este direct proportionala cu distanta fata de ea.

Desigur, asta nu este tocmai perspectiva crestina, desi pe undeva pe la inceputuri, poate sa ajute.

In general este greu atunci cand mai locuiesti cu cineva (colege de camin in facultate, etc.), dar a locui cu parintii, casatorit fiind, este o situatie cu totul aparte. Sunt multe nuante, nu se rezuma totul doar la conflicte, e greu de prezentat si de inteles de cel ce priveste din exterior. Incepand de la atmosfera si terminand cu formarea noii familii, totul suporta o influenta.

Este o comparatie fortata, dar inteleg ca este facuta doar din prisma unei situatii conflictuale, realitate are insa note particulare, difera de situatia ideala in cele mai multe cazuri.

Nu, nu are o nuanta peiorativa, trebuie inteles in sensul ca sunt persoane in banca lor, bine intentionate.

Vietuirea cu parintii nu este usoara, ba uneori chiar complica viata. In cazurile in care viata se complica, se ajunge la neintelegeri si certuri, recomand ca cei care au puterea sa stea singuri, sa nu mai stea pe ganduri, sa locuiasa fara parinti. Iar cei care nu-si pot pemite sa plateasca o chirie, sa primeasca acest mod de vietuire ca pe o chemare deosebita a lui Dumnezeu la El. Niciodata sa nu ne aratam nemultumitori fata de Dumnezeu. Sa-I multumim pentru toate si va ridica Dumnezeu de la noi si neintelegerea cu parintii atunci cand EL va socoti ca trebuie.

corect.
eu stau pe aceeaşi scară cu ai mei, pe etaje diferite.
cu toate astea, casa mea este un fel de anexă a casei lor.