Ce religie practica imparatul David?
 

Am si eu o intrebare: ce religie practica imparatul David ?

Adica , care e cea mai apropiata religie din zilele noastre de cea a regelui David ?

Aparent, religia lui David e cea mai apropiată de Cultul Mozaic de astăzi, însă mai bine spunem că avea religia iudaică. Cultul Mozaic contemporan are câteva diferenţe semnificative faţă de ce însemna el acum 3.000 de ani.

ce religie sa aiba, niciuna, pe vremea aia nu existau confesiuni sau culte.

Regele David era de relgie iudaica.

Bun , asta am stabilit . Acum mai am o intrebare : ce zi de inchinare a Domnului tinea ?

Creştinismul.

Sâmbăta.

Bun si asta e stabilit.

Intrebarea este putin cu 2 taisuri pentru ca religia iudeilor de pe vremea aceea nu este tot asta cu cea de azi. Atunci religia lor era cea adevarata in care Dumnezeu vorbea. Dar astazi iudeii sunt impietriti la aratarea lui Hristos ca Mesia. Este o discutie foarte ampla dar atunci Iudeii practicau o religie care il acceptau pe Hristos ca viitor Mesia (prin proorocii) astazi, insa, ei negand ca Isus este Hristosul asteptand alt Mesia. Deci David era iudeu dar nu prea. Evident ca David era Evreu dar ce intelegem azi prin evrei e cu totul altceva. Deci, pot spune, ca raportat la zielel noastre, David era crestin.

Am si eu o intrebare: In ce zi a saptamanii a inviat Hristos?

Ps: M-am gandit mai bine si mai am o intrebare: E mai importanta ziua de odihna pe care o tinea regele David, sau cinstirea zilei in care Hristos a inviat?

[quote=Mihnea Dragomir;475086]Creştinismul.



adica??

Depinde prin ochi cui privesti ?

Dumnezeul lui David era Dumnezeul lui Abraham, Isaac-Israel şi Iacob. Aceasta a fost religia Poporului Ales, religia cea adevărată. Urmaşii spirituali ai lui David sunt, astăzi, creştinii din Biserica Catolică, noul Popor Ales al lui Dumnezeu.

Cei care, astăzi, îşi spun "cultul mozaic" sunt urmaşii cărturarilor şi fariseilor pe care îi întâlnim în Noul Testament. Ei, deocamdată, nu sunt davidici fiindcă ei l-au respins şi l-au trimis la moarte pe urmaşul lui David, Isus Cristos, la doar cinci zile după ce păreau că Îl recunosc ca Rege, întâmpinându-L cu "Osana, Fiule al lui David". Spun "deocamdată" fiindcă există multă speranţă că şi ei Îl vor recunoaşte pe Fiul lui David, închinându-se Lui ca unui stăpân şi dumnezeu, speranţă care este întărită de Apostol (Scrisoarea către Romani).

Si acel Dumnezeu e acelasi cu cel pe care il veneram noi azi?

Prin ochii celui pentru care Hristos a murit si a inviat.

Pe scurt: răspuns afirmativ.

Mai detaliat: Este acel Dumnezeu care a spus: "Să fie lumină". Şi a fost lumină. Dar, după perioada abrahamică, a existat un anumit progres în cunoaşterea Lui. Un progres al cărui moment principal a fost înomenirea lui Dumnezeu, când El a dezvăluit oamenilor lucruri anevoie de cunoscut până atunci, ridicând vălul înţelegerii care Îl ţinea întrucâtva ascuns de ochii poporului Său. De aceea şi spunem "Noul Testament în cel Vechi se ascunde".

Desigur, întrebări şi frământări persistă. Revelaţia a fost completă în sensul mântuirii, adică ni s-a dezvăluit tot ce este necesar mântuirii noastre. Dar a fost incompletă în raport cu setea noastră de cunoaştere din simpla dorinţă de a cunoaşte, consubstanţială nouă. "Încă multe am a vă spune, dar pe care acum nu le puteţi cuprinde" spune El în seara în care se desparte de cei care trăiseră trei ani şi ceva de ucenicie lângă El. Ce să însemne aceasta ? Când le vom putea cuprinde ? În timp, după unii autori. La Judecata Universală, când "toate se vor da în vileag" după alţii. Noi, să avem răbdare şi să punem în practică ceea ce ştim deja despre El. Cândva, descoperirea Lui va fi întregită, cândva Îl vom cunoaşte aşa cum nu L-a cunoscut nici David. Desigur, nici atunci nu Îl vom putea cuprinde pe Cel Necuprins în întregime. Una este să spunem "vom vedea faţa lui Dumnezeu" şi alta este să spunem "îl vom cunoaşte în mod deplin", după cum dezvoltă Vladimir Lossky într-o excepţională carte. Deosebirea ontologică dintre noi, chiar înviaţi în trup glorios şi El va exista şi în veacul acesta, şi în veacul viitor. Dar setea noastră de a-L cunoaşte se va potoli de aproprierea Lui, de lumina feţei Lui care ne va strălumina. El este apa cea vie, numai El satură.

Pare a fi un dialog pentru adventisti.

Multumesc pentru raspunsuri .

Era un dialog intre un om care nu il cunoaste pe Dumnezeu la fel de mult si ceilalti care "poate" il cunosc. De ce ar trebui tot timpul sa vedem ceva ascuns intro intrebare ?

Eu cred că se închina tot timpul. Iar de odihnit, rege fiind, când poftea.

Si totusi nu tinea o zi speciala pentru Dumnezeu? O zi cum tinem noi azi , uni duminica uni sambata , uni chiar din cate am inteles joia ?

V-a urez o zi buna ,ma duc sa dau cezarului cei al cezarului . Domnul cu voi cu toti.

Î-ţi plăteş-ti impozitele?

Tinea legea data lui Moise de Dumnezeu. Asadar tinea ziua in care n-a mai cazut mana, cum era scrisa in legea lui Moise.

După ce au ajuns în Canaan n-a mai căzut mana deloc. Nici sâmbăta, nici în restul săptămânii...

Legea era a lui Dumnezeu, iar acolo nu scria nimic de "ziua în care n-a mai căzut mană", scria doar ziua în care S-a odihnit şi Dumnezeu.

Nu a mai cazut, dar din desert s-a stabilit ziua de odihna.
Domnul nu se odihneste pentru ca nu oboseste, in Facerea scria ca S-a odihnit de lucruile facute "iar în ziua a şaptea S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut." Asta insemna ca a terminat lucrarea.

...dandu-Se pe Sine ca sens al creatiei.

Fără supărare, dar ziua de odihnă nu o stabileşte când vrea [în ordinea aceasta:] catalin2, preotul paroh, mitropolitul, patriarhul, ori nici chiar un "sfânt asemenea cu apostolii", ci doar Domnul Dumnezeu Creatorul Cerului şi al Pământului. Punct.

Tu-ţi dai seama ce spui? Că Dumnezeu ar fi devenit neputincios după ziua a şaptea şi n-a mai creat nimic. Până acum parcă spuneai că Dumnezeu lucrează...

Şi încă un lucru esenţial pentru pământeni: lucrarea Creaţiei cuprinde şi ziua a şaptea, în care chiar dacă S-a odihnit tot a mai creat ceva, anume Sabatul. Din seară până-n seară. Iar când a venit seara de sabat s-a închis ciclul săptămânal, impulsul iniţial rămânând continuu până va trece Firmamentul şi Pământul. Cătăline, dragul meu, chiar Atlas de vei fi, nu vei putea opri rotirea Pământului să vină patetica "zi a opta". Asta este, n-am ce-ţi face:106:

Cand au inceput israeliti sa tina ziua a saptea ca zi de odihna?

Dar de ce pui intrebarile astea pe un forum ortodox? Vad ca ai alta confesiune. De ce nu adresezi intrebarile astea "liderului" comunitatii din care faci parte?

Ps: Nu sunt atat de naiv. Se vede de la o posta ca esti adventist si ca scopul tau este de a face prozelitism facand pe necunoscatorul.

Am pus intrebarile acestea aici pentru a intelege mai bine biblia. Nu fac parte din nici un cult, am fost botezat ortodox dar nu sunt si nu voi mai fi vreodata practicant din cauza dezamagirilor din aceasta religie. Citesc biblia si vreau sa o inteleg ,dar fara ajutor mai greu

Dumnezeu NU a mai creat nimic, lucrarea lui Dumnezeu asupra creatiei este sustinerea acesteia prin Pronia dumnezeiasca.

De 2 ori FALS.
Sabatul, adica odihna NU S-A CREAT, comuniunea cu Dumnezeu NU SE CREAZA. Punct.
Si nu a fost "din seara pana-n seara" pentru ca ziua a 7-a, dupa cum probabil nici asta n-ai observat NU ESTE MARGINITA de o seara si o dimineata.

Dar amanuntele astea sunt prea incurcatoare de ite pentru cei cu mintea programata sa creada ceva impus prin frica.

Ce te-a dezamagit intr-atat incat sa renunti la credinta care cu siguranta te poate mantui?

Uite, iti redau mai jos un verset:
"7.Pentru că mulţi amăgitori au ieşit în lume, care nu mărturisesc că Iisus Hristos a venit în trup; unul ca acesta e amăgitorul şi antihristul."

Te rog, spune-mi, tu crezi ca Iisus Hristos a venit in trup?

Oameni din ea incepand cu preoti

La un moment dat, aveam ceva propaganda de la unii utilizatori adventisti pe forum(cu precadere asupra disputei sambata/duminica), iar in niste incidente separate, niste trolli au incercat sa atate spiritele pe aici. De aceea cand avem oameni noi pe forum si nu e foarte clar ce vor exact, e cam suspect.

avem scrierile patristice daca vrei sa o intelegi.

Poti crede altfel in Mantuitorul nostru . Eu stiu ca a venit in trup si mai stiu si ca a murit pentru mine si pacatele mele. Mai stiu si ca inca ,noi oameni, il mai rastignim in fiecare zi prin faptele noastre.

apropo, desi nu e chiar la subiect, as vrea sa mentionez urmatorul articol: http://www.ortho-logia.com/Romanian/doua_conceptii.htm care compara viziunea ortodoxa asupra mantuirii cu celelelate viziuni. O lectura uitila atat pt ortodoxi cat si pt heterortodocsi

'Ai de capu' nost'!
Câtă mândrie, ca să nu zic prosteală! Nţ, nţ, nţ! Bag seamă că spoiala adventistă cu care-s daţi pastorii e mai durabilă! 'Ai de capu' nost' încă odată!

Am citit până la un punct. Există informaţii pertinente, dar, ca de obicei, am dat de fragmente totalmente eronate, care indică o profundă necunoaştere a teologiei apusene.

De exemplu, toată interpretarea din citatul de mai jos este fantezistă:

Pãcatele nemãrturisit
Pãcatele noastre sunt atât de multe încât, în ciuda intentiei oamenilor de a le înlãtura prin penitente, unele rãmân nemãrturisite. Ce se întâmplã cu aceste pãcate pentru care uitãm sã plãtim aici pe pãmânt? Ca rãspuns la aceastã întrebare, a apãrut învãtãtura cu privire la Purgatoriu, ca o stare suspendatã între Iad si Cer, un loc în care cei care au trecut din viata aceasta suferã anumite chinuri prin care plãtesc pentru pãcatele nemãrturisite.

Criteriul judecãtii
Fiind absolviti de pãcatul originar prin botez si de alte pãcate (prin spovedanie si penitentã), starea juridicã a omului rãmâne totusi neclarã. Pe de altã parte, nimeni nu doreste sã petreacã prea mult timp în Purgatoriu. Solutia constã în facerea de fapte bune. Acestea au capacitatea de a compensa pentru unele pãcate, iar un Judecãtor drept nu va uita sã le cântãreascã ca pe o contra-balantã la multele pãcate nerezolvate.

În Purgatoriu nu se plăteşte pentru "păcatele nemărturisite", ci pentru urmările temporale ale păcatelor iertate.

Păcatele nemărturisite prin omisiune involuntară sunt şi ele iertate în cadrul sacramentului penitenţei (al spovedaniei).

Faptele bune nu compensează păcatele. Singurele modalităţi prin care sunt iertate păcatele sunt sacramentul penitenţei (spovedaniei) şi extrema contriţiune.