Nedumeriri fata de spovedanie
 

Am intalnit la Avva Moise un cuvant de invatatura care mi-a ridicat niste intrebari. Multi isi spun cand vine vorba de spovedanie, ca nu e important la cine te marturisesti, esential e sa o faci. Din cuvintele Avvei reiese ca e foarte important si la cine mergi pentru marturisire: "Sa nu destainui gandurile oricui ti-ar iesi in cale, ci sa le vestesti batranilor duhovnicesti care au darul deosebirii, si nu celor ce nu-s decat albiti de vreme. Caci multi, uitandu-se la varsta, si-au marturisit gandurile lor, dar, in loc sa primeasca tamaduire, au cazut in deznadejde pentru neiscusinta batranilor". Din marturia Avvei reiese ca Dumnezeu nu lucreaza prin orice duhovnic, de vreme ce unii nu primesc tamaduire. Si atunci cum ramane cu spovedania in fata unor preoti care nu au darul deosebirii?

Din cuvântul acesta eu înţeleg că e vorba de alegerea duhovnicului, căci de la el aşteptăm pricepere şi tămăduire.

Asa este, e vorba de alegerea duhovnicului, dar ce se intampla cu cei dintr-un sat care s-au spovedit la un preot lipsit de darul deosebirii? Nu pot crede ca toti au ramas netamaduiti. Mantuitorul spune ca "Toate cate cereti, cand va rugati, sa credeti ca le veti lua si le veti avea". Daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire si prin acesti preoti, iar de aici reiese ca noi suntem cauza netamaduirii si nu preotul. De aici vine nelamurirea mea.

Mintea mea ingusta din asta intelege urmatoarele:

"batrani duhovnicesti" - se refera la preoti , calugari. Nu neaparat "batrani" in sensul fizic, ci oameni care au primit harul preotiei si al dezlegarii pacatelor si inainteaza pe calea Domnului Iisus Hristos

Apoi spune "nu celor care nu-s decat albiti de vreme" - daca se referea la Duhovnic, ar fi spus "nu preotilor care nu-s decat albiti de vreme" - dar eu cred ca aici Avva se refera la oamenii mai in varsta in general , mirenii - multi credem ca cineva in varsta, are experienta de viata si ne poate ajuta si tot asa, dar daca nu au harul preotiei destainuirea gandurilor mirenilor ( la asta cred ca se refera) nu aduce folos duhovnicesc, cel mult psihologic, dar nu duhovnicesc, care se obtine in Sfanta Spovedanie prin primirea harului .

minutul 1: 36: 40, întrebare din public: „Daca glasul constiintei imi spune altceva decat duhovnicul, ce sa fac? Merita sa-ti asumi riscul ascultarii pana la capat, ascultare oarba, fara sa iei in seama eventualele semnale de neliniste, impotrivire launtrica? E mai bine sa ma las cu totul in voia lui Dumnezeu, cu credinta ca daca drumul e undeva gresit, Domnul il va corecta pe cale? Nu este posibil ca prin aceasta taiere sa se ciunteasca si un firav glas al lui Dumnezeu in noi?”

Răspunsul îmi pare relevant pt topicul de față.

Dupa cum nu toti calugarii incepatori au aceeasi ravna a duhului, nefiind toti invatati cu bunele moravuri si randuielile monahicesti, la fel nu toti batranii au in aceeasi masura desavarsire si iscusinta. Bogatia batranilor nu este parul cel carunt, ci roadele invataturii din anii incepatoriei, roadele ostenelilor castigate in vietuire. Ceea ce nu ai adunat in tineretele tale, zice Scriptura, cum vei afla la batranetele tale (Sirah, 25, 5). Caci batranetele sunt cinstite, nu cele de multi ani, nici cele ce se numara cu numarul anilor; ci caruntetele sunt intelepciunea oamenilor, si varsta batranetelor, viata nespurcata (Int. Sol. 4, 8-9). De aceea noi trebuie sa urmam si sa luam pilda vietuirea, trebuie sa primim si sa ne insusim traditia si povatuirea nu a tuturor batranilor, al caror cap este acoperit cu caruntete, a caror marturie este numai viata cea de multi ani, ci numai a acelora despre care stim cu siguranta ca ei s-au osebit cu o viata vrednica de lauda, ca ci in cultivarea lor au fost indrumati nu de randuiala de sine si de parerea de sine trufasa si desarta, ci au fost invatati dupa traditia parintilor.

Multi - spre parere de rau ei alcatuiesc majoritatea - au imbatranit caldicel (Apoc. 3, 15-16) si in nepasare, insa se bucura de respectul si increderea altora nu din pricina maturitatii morale, ci din pricina anilor multi pe care i-au trait. Pe buna dreptate li se poate adresa mustrarea Domnului cea prin proorocul: Mancat-au strainii taria lui si el nu a cunoscut si caruntetele i-au inflorit, si el nu a cunoscut (Os. 7, 9). Astfel de batrani infatiseaza atentiei celor incepatori nu neprihanirea unei vieti, nu o zidire prin cuvant sau pilda vrednica de urmat, ci numai multimea anilor. Vrajmasul siret, diavolul, intrebuinteaza caruntetele unor astfel de batrani spre inselarea celor tineri, scotand la iveala pentru cei tineri cinstea de care se bucura acesti batrani: cu o siretenie subtire el se sileste prin pilda acestor batrani sa-i insele si sa-i doboare chiar pe acei incepatori care sunt in stare sa ajunga la desavarsire si dupa intocmirea proprie si cu o indrumare cuvenita; sau se sileste sa-i introduca cu ajutorul povetelor date de acesti batrani, in nepasare, in neputinta sufletului, in descurajarea cea aducatoare de moarte. Dorind sa dau o dovada de indreptatire cuvintelor mele, voi expune in fata voastra pe scurt o intamplare care nu s-a petrecut tocmai demult :
CUM NE ALEGEM POVATUITORUL DUHONICESC !

Stiu mai multe cazuri de influenta rea sau problematica a unui duhovnic.
Cred ca asta ne arata pericolele absolutizarii duhovnicului ca autoritate.
El nu este un guru, ci un frate mai mae intru Hristos, care ne indruma, ne ajuta, ne sfatuieste, ne mai si struneste poate.
Cred si ca ceea ce e bun pentru monahi, o stare de ascultare foarte mare, nu este in aceeasi masura bun pentru mireni. Ei nu au facut legamant de ascultare.
Problema provine din situatia ortodocsilor dupa caderea imperiului bizantin. Atunci, calugarii au fost cei care au salvat ortodoxia, dar in acelasi timp multe din traditiile pentru calugari au inghitit traditiile pentru mireni (incepand cu formele liturgice; am invatat la liturgica ca pana atunci existau alte slujbe pentru mireni, mai adaptate vietii lor, si mai scurte).
La fel si spovedania: se pare (am aflat-o de curand de la profesorul de drept canonic de la institutul de la Bruxelles) ca pana pe la acea epoca nu exista spovedania pentru mireni in forma pe care o stim astazi. Trebuie aprofundat acest subiect. Nu inseamna ca trebuie sa ne intoarcem in urma, dar poate putem corecta niste lucruri.

Sacramentele au consecinţe:
-asupra Graţiei Sfinţitoare
-asupra graţiilor actuale (=harurilor lucrătoare, în terminologie răsăriteană).

Efectele asupra Graţiei Sfinţitoare sunt independente de vrednicia ministrului, după cum a clarificat Biserica cu ocazia controversei donatiste.
Pe de altă parte, efectele asupra graţiilor actuale depind de ministrul care săvârşeşte Taina sau Ierurgia respectivă. De credincioşia lui. De vrednicia lui.


Efectul asupra Graţiei Sfinţitoare a spovezii (ca şi a botezului) este de restabilire a Graţiei Sfinţitoare. Deci, orice spovadă bună (=care întruneşte atât condiţiile de validitate a actului, cât şi condiţiile de pregătire din partea penitentului) duce la restabilirea Graţiei Sfinţitoare indiferent cât de nepriceput, nevrednic ori chiar cu sufletul căzut este preotul. Dubiul nejustificat în această privinţă este păcat grav.

Dar Sacramentele mai sunt, cum am arătat deja, purtătoare de alt fel de graţii: sunt graţiile sacramentale. Spre exemplu, spovedindu-mă după fiecare păcat aşa cum se cuvine, nu numai că sunt iertat "şi de şaptezeci de ori câte şapte", adică sunt din nou în stare de Graţie Sfinţitoare de fiecare dată, dar şi mai "armat", mai puţin predispus spre păcat (dacă nu spre păcat în general, cel puţin spre păcatele din specia spovedită). Această proprietate a Sacramentului Penitenţial de a lucra pentru viitor, făcându-mă mai puţin predispus spre păcat o numim graţia sacramentală a spovezii.

Ei bine, altitudinea spirituală a preotului influenţează această graţie sacramentală. Dumnezeu mă iartă chiar dacă mă spovedesc la ruşinea Corpului Sacerdotal. Dar întărirea capacităţii de luptă a sufletului meu nu va fi egală în aceast caz cu situaţia în care m-aş spovedi la un sfânt în viaţă.

Sigur ca iertarea pacatelor nu este afectata de calitatea preotului.
Insa mi se pare ca in Biserica Ortodoxa din vremurile noastre, adesea se cere de la preot mult mai mult; i se cere sa fie ca un ghid spiritual. Si se faceun idol din puterea lui in acest sens.

Fani, daca eu ma rog lui Dumnezeu sa-i dea parintelui cuvant de mantuire pentru mine, cred ca nu cad in idolatrie, implinind sfatul parintelui chiar daca el contravine principiilor mele. Sunt multe exemple in Pateric de taiere a propriei vointe in acest sens si Vlad a precizat foarte bine mai sus. E adevarat ce spui numai daca mergem la duhovnic fara rugaciune. Acesta e punctul meu de vedere.

@ Costel
 

Mesajul meu a fost cam ambiguu. De fapt ceea ce am copiat intre ghilimele este intrebarea pusa de catre cineva din sala iar raspunsul parintelui incepe de la 1,36,40 in linkul din cuvintele albastrite :)

edit: iarasi am scris prostii. Fac o ultima incercare. Intrebarea copiata in mesaj este pusa la 1,36,40 in link, dupa care urmeaza raspunsul parintelui Rafail, pe care nu l-am mai copiat si care poate fi ascultat acolo.

Teava prin care este captata apa unui izvor cristalin poate fi diferita de la un loc la altul .
Un izvor curge printr-o teava de inox , nu are astfel nici un gust strain ci este limpede, buna si satioasa (poate stimpara setea) si pleci bucuros ca te-ai infruptat din acel izvor ! Ba de multe ori ti minte locul binefacator si doresti mereu sa te reintorci acolo.
Alt izvor curge printr-o teava ruginita iar apa are gust de cocleala, de rugina , gust schimbat fata de firesc si mai ales neasteptat , nu potoleste setea si te face sa si uiti ca ai trecut pe la un asmenea izvor, nu este intru totul binefacatoare. Nu iti vindeca focul din piept, setea !

La fel sunt si medicii . Tot asa si profesorii . Si inca multi altii care pot influenta (in masuri si cu semnificatii diferite) trupul dar si mintea si si sufletul omului !

Dar de ce va mirati de duhovnici ca sunt diferiti de buni ? Au nu stiti ca desi au daruit acelasi har la hirotesie ei , din propria lor vointa , voiesc sa lucreze o viata intreaga diferit cu acesta ?
De deslegat de pacate te poate deslega si un ... brad , asa cum este eterna traditie a ciobanilor moldoveni si maramureseni, dar de condus duhovniceste pe calea strimta a mintuirii ... ei, acesta este lucru tare greu si nu o pot face decit cei care , vorba parintelui Cleopa , se lupra cu ispititorul in mod voiniceste, real, capata experienta ei insisi si abia apoi pot fi in stare sa ii conduca si pe altii !
Sunteti mirati de aceasta realitate deoarece aveti pareri preconcepute despre preoti crezind ca, intr-o baza sau alta, ei sunt meserisi la orice lucrare care se cheama duhovniceasca , daca au fost hirotoniti . Ei, iata ca nu este chiar asa !
Nu va amintiti ca nici apostolii nu aveau puteri sa vindece (si toate celellalte adaugate vindecarii) orice si oricum iar Hristos le arata aceasta, ii mustra si inca ii invata ?

Adica, tragind o concluzie , va mirati deoarece nici scripturile nu le cunoasteti , in sensul lor profund, si nici in puterea lui Dumnezeu nu credeti , cea care se manifesta sub mii si mii de feluri .

Nu este obligatoriu ca daca ai absolvit medicina sa si fi un medic excelent incit sa poti vindeca orice .
Si nici daca ai absolvit teologia si te-a hirotonit sa crezi ca nimic nu iti mai poate sta in cale !
Daca esti hirotonit insemneaza ca ti s-a dat ingaduinta si puterea de a fi slujitorul lui Hristos . Dar cum lucrezi tu cu toate acestea ... aia este cu totul si cu totul altceva !

Si noroc ca acest aspect, aceasta "noutate" este citata din Pateric ca altminteri, de cite ori au spus-o userii aici pe forum nu s-au ales decit cu oprobiul public !
Ca de, asa este in satul acesta !
Dar este bine ca si acum se aduce aspectul in discutie ! Mai bine mai tirziu decit ...

Nu stiu cum sa ma fac inteles. Ceea ce-o sa spun este opinia mea personala. Parerea mea este ca omul ar trebui "sa simta" daca duhovnicul este pe masura nadejdii lui de a se mantui, sau nu. E foarte adevarat ca la tara omul nu prea are de ales, in cazul in care vede ca parintele-duhovnic nu-i la inaltimea asteptarilor si trateaza mai superficial aspectul spovedaniei, dezlegarilor si canoanelor de dupa. In general, cam la toti Sfintii Parinti gasim ca omul trebuie sa se roage pentru ca Dumnezeu sa-i dea un duhovnic pe masura. Din pacate mai intalnim si dintr-acei care "isi cauta" duhovnici mai permisivi, ceea ce este mai mult decat trist. Aseara am intalnit pe cineva care a cunoscut un preot cu mare har (nu-mi cereti sa-i dau nume si locatie ca nu am ingaduinta asta si nici n-o s-o cer), care, dupa ce a lasat omul sa se spovedeasca, i-a zis sa mearga acasa si sa se mai roage, iar cand se va hotari sa-si marturiseasca si pacatul pe care si-l ascunde, sa revina la spovedit. Ei, cam asa ar trebui sa fie un preot duhovnic. Sa stie absolut tot ce-i in capul tau, ca sa nu te trufesti, ci sa te smeresti cu adevarat si sa poti pleca de la el curatat si indreptat.

In asentimentul asertiunii tale frate Mosh-Neagu, adaug indemnul inechivoc al Sfantul Simenon Noul Teolog in care subliniaza foarte bine aceste aspecte legate de preotie si duhovnicie.

Omul care isi cauta duhovnic are datoria atat de a se informa din Sfanta Traditie despre cum trebuei sa fie preotul duhovnic adevarat precum si pe aceea de a se ruga lui Dumnezeul sa il ajute in acest demers.

In legatura cu relatarea cazului de mai sus, consider adecvat sa precizam ca este vorba de un pacat pe care omul il ascundea cu buna stiinta la spovedanie si de aceea preotul duhovnic l-a ajutat rapid sa ia o decizie inteleapta (intrucat pericolul era foarte mare)... caci mai sunt si cazuri in care duhovnicul cunoaste (si nu doar stie, caci cunoastrea implica si intelegerea cauzelor pacatelor omului care vine la Sfanta Spovedanie... iar stiinta pacatelor este doar a pacatelor savarsite, adica enumerarea lor fara intelegerea cauzelor)... pacatele savarsite de om si de care omul nu este constient (adica nu le ascunde intentionat) fie ca nu le considera pacate fie ca a uitat; iar in aceste cazuri preotul duhovnic ajuta omul "discret" (tainic) sa isi "vina in fire" si de cele mai multe ori omul are impresia ca el insusi isi aduce aminte de pacate, ca el insusi constientizeaza pacatele... insa harul lui Dumnezeu lucreaza tainic, datorita rugaciunilor preotului Duhovnic...

Doamne ajuta. Har si pace sa ne daruiasca Domnul Iisus Hristos.

Pregatirea noastra inaintea acestei Sfinte Taine , este extrem de importanta , caci fara cainta adevarata si fara durerea sufletului pentru pierderea comuniunii cu Dumnezeu , cu Biserica , nu ne putem tamadui cu adevarat.
Sa nu uitam de pilda fiului risipitor sau cea cu vamesul si fariseul, cand in urma framantarilor sufletesti , fiul risipitor a zis in sine :
"Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu, si-i voi spune: tata am gresit la cer si inaintea ta; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai." (Luca 15, 18-19).
In sinagoga vamesul constient de pacatele sale:"departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul zicand: Dumnezeule milostiv fii mie, pacatosului." (Luca 18, 13). Amandoi au primit tamaduire si iertare si au reintrat in comuniune cu Parintele lor. Iata ce ne indeamna Sfantul Ioan Gura de Aur :
"Daca lacrimile lui Petru au putut sterge un pacat asa de mare, cum sa nu le stergeti si voi pe ale voastre, prin lacrimile voastre? Caci lepadarea de Domnul nu este ceva neinsemnat, ci dimpotriva foarte insemnat, si totusi lacrimile au sters-o. Plangeti dar si voi pentru pacatele voastre, dar nu faceti aceasta numai de ochii lumii. Plangeti amar, cum a facut Petru. Varsati siroaie de lacrimi din adancutl inimii, ca Domnul sa se milostiveasca spre voi si sa va dea iertare".
Sfantul Nicodim Aghioritul ne spune ca zdrobirea inimii "este o mahnire si o durere desavarsita a inimii, care se petrece, fiindca omul a suparat, cu pacatele sale, pe Dumnezeu si a incalcat legea dumnezeiasca a Lui".
Pocainta adevarata fara durerea inimii nu poate sa existe , este o mare inselatorie sa credem altfel !
Fara rugaciune , cainta si post , tamaduirea este imposibil de realizat , indiferent de cat de "mare"este duhovnicul nostru .
Deci , adevarat ca daca ne rugam cu credinta primim cuvant de mantuire de la orice preot , iar cauza netamaduirii este numai si numai a noastra , precum si fratele Costel o spune atat de bine .
Doamne ajuta !

Spovedania Pelerinului rus
 

Reproduc mai jos o extraordinară învăţătură despre spovedanie, extrasă din volumul "Povestirile unui pelerin în căutarea rugăciunii neîncetate", textul integral al redacţiei Optina, tradus şi prefaţat de către părintele Arhidiacon Ioan Ică jr:

http://edituradeisis.ro/opencart/ind...product_id=105

"După ce am primit câteva sfaturi şi după ce am stat puţin de vorbă, i-am dat foaia ca s-o cerceteze. Citind-o, duhovnicul mi-a zis:
- Iubite prieten, ai scris aici multe lucruri de prisos. Iată ce trebuie să ştii:
1. La spovedanie nu trebuie să repeţi acele păcate de care te-ai căit mai înainte, de care ai fost dezlegat şi pe care nu le-ai mai săvârşit. Altminteri, asta ar însemna o neîncredere în puterea tainei ce se săvârşeşte la spovedanie.
2. Nu trebuie să-ţi aminteşti de alte persoane cu care ai venit în atingere în clipa când ai făptuit păcatele, ci să te osândeşti numai pe tine. Sfinţii Părinţi opresc pe credincioşi să-şi spună păcatele în toate amănuntele, trebuie numai să le recunoască în general, pentru ca nu cumva, luându-le pe fiecare în parte, să dea prilej de sminteală atât sufletului său, cât şi duhovnicului.
3. Ai venit să te pocăieşti şi totuşi nu te căieşti de păcatele tale, fiindcă nu ştii cum trebuie să te pocăieşti, cu alte cuvinte îţi săvârşeşti pocăinţa în chip rece şi indiferent.
4. Ai înşirat toate mărunţişurile, iar ceea ce este mai însemnat ai scăpat din vedere. Nu ţi-ai mărturisit cele mai grele păcate. N-ai recunoscut şi n-ai notat că tu nu iubeşti pe Dumnezeu, că-l urăşti pe aproapele, că nu crezi în cele spuse de Cuvântul Domnului şi eşti plin de mândrie şi de slavă deşartă. În aceste patru păcate se cuprinde toată prăpastia de răutăţi şi toată stricăciunea noastră sufletească şi trupească. De fapt, ele sunt rădăcinile din care răsar toate vlăstarele căderii noastre în diferite păcate.
Auzind aceste cuvinte am rămas uimit.
- Cuvioase părinte, i-am spus spus eu, cum s-ar putea oare să nu-l iubim pe Dumnezeu, Făcătorul şi Purtătorul nostru de grijă?! În ce mai putem crede, dacă nu în Cuvântul Domnului, căci în el se află tot adevărul şi toată sfinţenia?! Cât despre aproapele, eu nu-i doresc decât binele. Şi pentru ce l-aş putea urî? N-am cu ce mă trufi, căci, pe lângă păcatele mele cele fără de număr, nu am nimic vrednic de laudă. Şi cum aş mai putea umbla după plăceri şi pofte eu, care sunt atât de sărac şi bolnăvicios?! Desigur, dacă aş fi fost învăţat sau bogat, atunci, fără îndoială, m-aş fi simţit vinovat de toate câte mi le-aţi spus.
- Iartă-mă, iubitule, dar ai înţeles atât de puţin din câte ţi-am explicat. Cum să te lămuresc mai bine? Uite, îţi dau o scriere după care eu însumi mă spovedesc. Citeşte-o şi vei vedea limpede că tot ce ţi-am spus este adevărat.
Duhovnicul mi-a dat hârtia şi eu am început să o citesc." (Va urma)

Spovedania Pelerinului rus
 

"Spovedania omului lăuntric sau calea ce duce la smerenie în patru capete

Întorcându-mă cu toată luarea aminte înăuntrul sufletului meu şi luând seama la mersul omului nevăzut, mă încredinţez din experienţă că nu-L iubesc pe Dumnezeu, că n-am iubire pentru aproapele, că nu cred nimic din cele ce ţin de propovăduirea Bisericii şi că sunt plin de mândrie şi de iubire de sine. Toate aceste păcate grele le găsesc într-adevăr în mine atunci când îmi cercetez în chip amănunţit simţirile şi faptele mele:

I. Nu-l iubesc pe Dumnezeu. Căci, dacă L-aş iubi, m-aş gândi mereu la El cu o bucurie pornită din adâncul inimii. Orice gând despre Dumnezeu mi-ar aduce în suflet o desfătare deosebită. Dimpotrivă, eu mă gândesc mult mai des şi cu mai multă plăcere la cele pământeşti, pe când cugetarea despre Dumnezeu nu-mi pricinuieşte decât greutate şi uscăciune. Dacă L-aş iubi, atunci convorbirea cu El care se săvârşeşte în timpul rugăciunii m-ar hrăni, m-ar mulţumi şi m-ar duce către o neîntreruptă legătură cu El. Dimpotrivă, eu nu numai că nu mă bucur în rugăciune, ci simt o greutate tocmai în timpul când mă rog; mă lupt cu plictiseala, slăbesc din pricina trândăviei şi sunt gata să mă îndeletnicesc cu mai multă satisfacţie cu orice alt lucru mai mărunt, numai să amân, să scurtez sau să pun capăt rugăciunii.
În ocupaţiile mele deşarte timpul trece pe neobservate, dar în îndeletnicirile cu lucrările dumnezeieşti, când mă aflu în prezenţa Lui, orice ceas mi se pare un an. Cine iubeşte pe cineva se gândeşte neîncetat, în tot cursul zilei, numai la fiinţa care-i este dragă. Şi-o închipuie, îşi face griji pentru ea şi, în orice îndeletnicire, scumpul său prieten nu-i iese din gândurile lui. Pe câtă vreme eu, în douăzeci şi patru de ore de-abia dacă găsesc un ceas ca să mă cufund în adâncurile cugetării de Dumnezeu şi să mă înflăcărez de dragostea Lui. Iar restul de douăzeci şi trei de ceasuri le aşez cu plăcere şi cu toată râvna pe altarul idolilor patimilor mele. În vorbirile despre lucrurile nefolositoare, despre chestiunile neînsemnate pentru suflet, eu sunt treaz, dedicat, iar în discuţiile despre Dumnezeu şi iconomia Lui sunt uscat , plictisit şi trândav. Şi chiar atunci când uneori sunt atras fără voie spre convorbirile dumnezeieşti, caut să trec mai repede la conversaţiile care-mi măgulesc patimile. Sunt stăpânit de o neobosită curiozitate ceva nou în legătură cu dispoziţiile guvernului, evenimentele politice şi uneltirile puternicilor acestei lumi. Sunt biruit de dorinţa de a dobândi cât mai multe cunoştinţe despre ştiinţele lumii, progres şi economie, în timp ce învăţăturile Bisericii, cunoştinţele despre Dumnezeu şi lucrările Lui nu lasă nicio urmă în mine, nu-mi hrănesc sufletul. De aceea, socot că toate aceste îndeletniciri, departe de a fi ocupaţii de seamă în viaţa unui creştin, nu sunt decât nişte chestiuni lăturalnice şi de prea mică importanţă, de care ar trebui să mă ocup numai în timpul când n-am altceva mai bun de făcut." (Va urma)

Trebuie in primul rand sa patrundem cu ochii mintii in contextul acelor vremi cand Avva Moise a spus aceste cuvinte. Pentru ca nu se refera la duhovnicii de astazi si la cat sunt ei de buni, sau nu, cum ne ducem noi cu mintea (iertare dar ce repede judecam preotii nostri si ii catalogam si ii punem in clasamente uitand ca de fapt preotii sunt vase alese prin care Duhul Sfant se revarsa catre noi), deci nu la acest aspect se refera , ci la cu totul altceva.
este vorba de indemnul de a merge la duhovnici ca acestia sunt batranii duhovnicesti, si nu la acei care si-au facut un renume in comunitate ca fiind intelepti dar nu sunt duhovnicesti.
Si astazi vedem exemple de oameni care alearga la diverse persoane in loc sa mearga la duhovnic, oameni care cer sfaturi pe oriunde si de la oricine , prieteni, neamuri, ghicitori, etc in loc sa mearga la duhovnici ca acestia sunt cu adevarat batranii duhovnicesti.

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE - Arhimandrit Cleopa Ilie
 

Orice creștin e bine să facă măcar o dată în viață spovedanie generală, la o mănăstire, iar apoi se poate spovedi oricând la preotul lui. Păcatele nu pot intra în Cer. Fără spovedanie nu intră în Cer nimeni.
Atenție însă că diavolul are un șiretlic: când faci păcate, îți dă curaj, iar când te spovedești, îți aduce rușinea.
Să nu ne rușinam, fraților, la Spovedanie, ca să fim iertați, ci mai bine să ne rușinam de a mai face pacate!
SFÂNTA SPOVEDANIE
Una dintre marile datorii duhovnicești ale creștinilor este marturisirea păcatelor. Trebuie să știm mai întăi că toții greșim înaintea lui Dumnezeu, unii mai mult, alții mai puțin, și nimeni nu este fără de păcat. Acest lucru ni-l arată Sfânta Scriptură, care zice: Toți multe greșim. Iar de vom zice că păcat nu avem, pe noi înșine ne înșelăm și adevărul nu este în noi; iar dacă ne vom mărturisi păcatele, credincios și drept este Dumnezeu, ca să ne ierte noua păcatele și să ne curățească pe noi de toată întinăciunea și nedreptatea.
Taina Mărturisirii sau a Spovedaniei cuprinde patru părți. Prima parte este durerea inimii pentru păcate. Să-mi pară rău și să plâng pentru păcatul prin care am supărat pe Dumnezeu. A doua este spovedania prin viu grai la duhovnic. A treia este facerea canonului. A patra parte, cheia Sfintei Spovedanii, este dezlegarea păcatelor, prin punerea mâinilor preotului pe capul credinciosului. Aceasta se numește epicleza duhovniciei, adică venirea Duhului Sfânt peste capul celui ce s-a mărturisit curat. Că nu se poate încheia Taina Sfintei Spovedanii, decât atunci când a pus preotul mâna pe capul celui ce se marturisește și i-a citit rugăciunea de dezlegare. Dar preotul nu poate dezlega la Spovedanie decât ce i s-a spus. Iar dacă cineva are vreo rezervă și ține vreun păcat nespus, toate păcatele le are îndoite, pentru ca a crezut că Dumnezeu nu știe ce a făcut.
O spovedanie trebuie să împlinească următoarele condiții:
1. Spovedania trebuie să se facă înaintea duhovnicului. Deci, eu când mă duc la spovedanie înaintea preotului, mă duc în fața lui Dumnezeu. Preotul este un simplu martor. În ziua judecății el atât poate spune, cât i-am spus eu. Ce nu i-am spus, nu-i dezlegat nici pe pământ, nici în cer. Dar eu, dacă m-am dus la spovedanie și i-am spus toate și preotul mi-a făcut dezlegare cu mâinile pe cap, eu sunt dezlegat. Nu ati auzit în Evanghelie ? A suflat asupra lor și le-a zis: Luati Duh Sfânt; cărora le veți ține păcatele, ținute vor fi și cărora le veți ierta, iertate vor fi, și orice veți dezlega voi pe pământ, va fi dezlegat și in cer …
2. Spovedania trebuie să fie completă și să nu se ascundă nimic din cele făptuite. Dar ca să ții minte și să faci o mărturisire întreagă, nu te duce cu ochii legați la preot, căci diavolul îți ia mintea și uiți. Cu o săptamână sau doua inainte, stai liniștit într-o cameră, ia-ți un caiet și scrie toate păcatele tale din copilărie , sau de la ultima spovedanie. Ce păcate ai pe conștiință, de când erai copil mic; când erai de cinci ani, cand erai de șapte ani, când erai în clasa întâi la școală, când erai în clasa a doua , când erai într-a noua, când erai fată mare sau flăcău, înainte de căsătorie sau după căsătorie, când erai militar. Scrie, că și diavolul a scris. Avem contabil bun, îngerul rău, pe umarul stâng, care scrie tot.
3. Spovedania trebuie făcută de bună voie, după mărturia Duhului Sfânt, Care zice: și din voia mea mă voi mărturisi Lui.
4. Spovedania să fie făcuta cu umilință, căci inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
5. Spovedania să nu fie prihănitoare, adică să nu dăm vina pe nimeni, nici pe oameni, nici pe vre-o altă zidire a lui Dumnezeu, nici chiar pe diavoli. La spovedanie numai pe noi să ne învinuim și să ne prihănim, cum zice Sfântul Ioan Scărarul: „ A mea este buba, a mea este rana; dintru a mea lenevire s-a făcut, iar nu dintr-a altuia”.
6. Spovedania se cuvine să fie dreaptă , adică să spui adevărul ; spune cum ai făcut toate, fără rușine. Isus Sirah zice : Este rușine care aduce păcat și esre rușine care aduce slavă și har. Rușinea aceasta pe care o suferi la spovedanie te scutește pe tine de rușinea aceea pe care o vom suferi cu toții în ziua cea înfricoșată a Judecății lui Dumnezeu.
7. Spovedania să fie hotărâtoare. Să luăm înaintea duhovnicului o mare hotărâre de a nu mai păcătui, ajutându-ne nouă dumnezeiescul har, și să voim mai bine a murii de mii de ori decât a mai păcătui de acum înainte cu vointa noastră. Sfântul Vasile cel Mare zice: „ Nu se folosește de mărturisire, nici se mărturisește, cel ce zice la spovedanie numai că a greșit, însă rămâne iarăși în păcat și nu-l urăște”. Toată pocăința ta întru aceasta constă, să te hotărăști a-ți schimba viața.
Cine reușește să facă o spovedanie curată, reușește să facă al doilea Botez, după cum ați văzut că zice preotul la molitfă: „De vreme ce cu al doilea Botez te-ai botezat, după rânduiala tainelor creștinești”.
După o spovedanie curată, trebuie să primim un canon, pe care trebuie să-l împlinim. Cel ce se spovedește are marea datorie de a-și face canonul dat pentru a scapa de chinul cel veșnic al iadului.
Vedem în Sfânta Scriptură că prin canon s-au curățit toți cei ce au păcătuit înaintea Domnului. Iar cel ce a primit canon și nu-l face, nu se poate curăți de lepra păcatului și nici sufletul său nu este slobozit din robia dracilor.
Este bine de știut că cel ce se pocăiește cu adevărat, nu numai că primește canonul dat de duhovnicul său, ci singur cere mai mult canon, știind că ori aici vremelnic, ori dincolo veșnic, păcătoșii trebuie să-și facă canonul. Iar canonul să fie după măsura puterii fiecăruia. Ai auzit ce spune Sfântul Marcu Ascetul ? “ Câtă deosebire are arama de fier și fierul de găteje, adică de vreascuri, atâta deosebire este între un trup și altul”.
Precum o cămașă trebuie spălată de multe ori, așa și sufletul trebuie spălat mereu prin deasa spovedanie. La începutul creștinismului spovedania se făcea în fiecare zi. Mai târziu, oamenii, rărind cu Sfânta Împărtășanie, au rărit-o și cu Sfânta Spovedanie. Și vedeți, acum de-abia se mai spovedesc în cele patru posturi. Atâta s-a răcit credinta și evlavia, mai ales față de Spovedanie, și chiar de împărtășirea cu Preacuratele Taine, care aduc cel mai mare folos și putere de creștere duhovnicească a sufletelor noastre prin harul Duhului Sfânt, ce vine peste noi prin aceste Sfinte Taine.
Primul folos al desei spovedanii este acela că păcatul nu prinde rădacini în noi și se strică din suflet cuibul satanei. Ai văzut cocostârcul ? Face cuib pe casă la tine ; și-i o pasăre foarte fină. Dacă i-ai stricat cuibul o dată, de două ori, nu-ți mai vine acolo. Știe că-i ești dușman. Așa și noi , dacă-i stricăm cuibul satanei, el nu mai vine repede. Diavolul, văzând că te spovedești des, te căiești, te rogi și-l pârăști mereu, zice așa: „ Degeaba mă ostenesc cu dânsul, că se duce mereu la preot și se spovedește, și-l dezleagă, și eu nu câștig nimic. Mai bine mă duc la cei care dorm, care n-au grijă de mântuire, care nu se spovedesc cu anii, că aceia nu mi se mai împotrivesc !”.
Al doilea folos al desei spovedanii este că omul ține minte ușor greșelile făcute de la ultima spovedanie; pe când cel ce se mărturisește rar, cu anevoie poate să-și aducă aminte de toate câte a făcut. Astfel, multe din păcate rămân nespovedite și, prin urmare, neiertate. Pentru aceea diavolul i le aduce aminte în ceasul morții, dar fără de folos, căci i se leagă limba și nu le mai poate mărturisi.
Al treilea folos al celui ce se mărturisește des este că și dacă i s-ar întâmpla să cadă intr-un păcat de moarte, îndată aleargă și se mărturisește și intră în harul lui Dumnezeu, și nu suferă să aibă pe conștiință greutatea păcatului, fiind deprins a se curăți des prin spovedanie.
( VA URMA )

ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE - Arhimandrit Cleopa Ilie
 

Al patrulea folos al desei spovedanii este că pe unul ca acesta îl află moartea curățit și în harul lui Dumnezeu, având mare nădejde de mântuire. După mărturia Sfântului Vasile cel Mare, diavolul merge totdeauna la moartea drepților și a păcătoșilor, căutând să afle pe om în păcate pentru a-i lua sufletul. Dar la cei ce se mărturisesc des și curat nu poate afla nimic, deoarece s-au mărturisit luând dezlegare pentru păcate.
Al cincilea folos al desei spovedanii este că unul ca acesta se oprește și se înfrânează de la păcate, aducându-și aminte că după puține zile se va mărturisi din nou și va primi canon de la duhovnic, acesta mustrându-l pentru cele făcute.
Deci, cel ce are obicei să se mărturisească des nu lasă rugina păcatului să se prindă de mintea și inima lui. Cine își plivește ogorul sufletului des simte când încolțește păcatul și îndată îl smulge din suflet prin spovedanie. Pe acela moartea nu-l găsește nepregătit.
ÎNDREPTAR PENTRU SPOVEDANIE
Mai întâi de toate marturisesc înaintea lui Dumnezeu, Celui închinat în Sfânta Treime, Tatalui si Fiului si
Sfântului Duh, înaintea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria, înaintea tuturor îngerilor, a tuturor sfintilor lui Dumnezeu si înaintea sfintiei voastre, parinte, ca eu, pacatosul, în toata clipa si în tot ceasul am suparat pe Preabunul Dumnezeu cu pacatele si rautatile mele cele fara de numar:
1. Am pacatuit cu încrederea prea mare si nesocotita împotriva lui Dumnezeu, zicând ca El este milostiv si ma va ierta si pentru aceea pot sa pacatuiesc mereu.
2. Mi-am pus în minte ca sa pacatuiesc cât voi putea, zicând ca ma voi pocai la anul, la batrânete, pe patul mortii. Am zis ca daca va voi Dumnez eu ma voi mântui, iar daca nu, ma va pierde.
3. M-am deznadajduit de mila lui Dumnezeu,ca tot nu ma va ierta, de aceea am pacatuit mereu.
4. Mi-am pus în minte sa ma sinucid si chiar am încercat sa fac aceasta. Am fost autor moral la sinuciderea cuiva.
5. Am stat împotriva adevarului aratat si dovedit al Bisericii cuprins în Sfânta Scriptura, Sfânta Traditie si istorie, motiv pentru care am întristat si alungat Duhul Sfânt de la mine (Caz concret).
6. Mi-am împietrit inima, neprimind si nepazind cuvântul lui Dumnezeu, socotind Dumnezeiestile Scripturi mincinoase. Am avut gânduri de hula împotriva lui Dumnezeu, a Maicii Domnului, a Sfintilor sau a altor lucruri sfinte (Trebuiesc spuse gândurile de hula).
7. Am hulit faptele bune ale aproapelui; am invidiat pe aproapele pentru darul ce i l-a dat Dumnezeu.

8. Din rautate nu am dat învatatura despre credinta (daca am stiut) celor nestiutori.
9. N-am vrut sa aud vorbindu-se despre Dumnezeu,credinta, religie.
10. Am zis ca Dumnezeu e o nascocire a preotilor, ca El nu exista în realitate; ca nu exista suflet, nici îngeri, nici draci, nici judecata, nici înviere, nici rai si iad, nici viata viitoare; m-am lepadat de Dumnezeu cu cuvântul, cu gândul, chiar si în scris.
11. Am zis ca Dumnezeu ne-a dat uitarii, ca nu se mai ocupa de noi.
12. Am crezut mai mult în calendar decât în învatatura Bisericii, tinând sarbatorile si posturile dupa calendarul vechi.
13. Am tinut calendarul pe vechi, nesocotind hotarârea Sfântului Sinod al Bisericii. Am fost nas la Botez sau la Cununie la cei care au fost botezati sau cununati de catre preotii stilisti.
14. M-am lepadat de unica si dreapta credinta în Dumnezeu, cea ortodoxa, trecând la alte credinte eretice, sectare, schismatice sau filosofii (evrei, musulmani, budhisti, baptisti, penticostali, adventisti, iehovisti, stilisti, catolici, atei etc). Am practicat yoga, arte martiale, dianetica, bioenergie, parapsihologie, radiestezie, telepatie, hipnotism, spiritism, meditatia transcendentala, zen-budismul si alte asemenea aces – tora. Am îndemnat si pe altii la asa ceva.
15. Am luptat împreuna cu potrivnicii Ortodoxiei la discreditarea preotilor si a învataturilor Bisericii; am facut glume pe seama lor. Am participat la slujbe cu cei de alte credinte si m-am rugat împreuna cu ei, cazând sub afurisenia Bisericii.
16. Am ucis cu voia sau fara de voia mea.
17. Am asuprit pe cei saraci, pe vaduve si pe orfani; pe cei neputinciosi sau lipsiti. Am oprit plata celor ce mi-au lucrat.
18. Am defaimat, batjocorit, batut pe parintii mei trupesti sau duhovnicesti.
19. Am silit pe altii sa pacatuiasca sau i-am ajutat la pacat (la care anume); am luat apararea celui ce pacatuia.
20. Nu am mustrat pacatul altora, când a fost vremea a face acest lucru.
21. Am avut îndoiala, si mai am, de credinta întru Unul Dumnezeu Cel în Treimea cea de o fiinta si nedespartita – Tatal, Fiul si Duhul Sfânt.
22. Am avut îndoieli asupra credintei Ortodoxe si acelor 7 Sfinte Taine (Botezul, Mirungerea, Pocainta sau Spovedania, Împartasania, Preotia, Nunta si Sfântul Maslu).
( VA URMA )

nedumerire "temporara"
 

De ce unii oameni sunt "ipohondri", de ex bolnavii cronici care daca li se termina medicatia si nu ajung la timp la medic intra in panica, sau unii "credinciosi" care daca trec mai mult de 40 de zile de la spovedanie incep sa isi piarda increderea in Dumnezeu si sa se teama ca ii va lua aghiutza?
Nu le e mai bine celor ignoranti?

Au probabil nevoie de atentie sporita de la cei din jur, confunda atentia medicului si medicamentatia sporita si exagerata cu o relatie afectiva autentica sau poate simuleaza boli pentru a se sustrage de la anumite activitati.

De astia nu am auzit.

Catehismul ortodox l-ai citit?

Auzi acum....

Nu si nu stiu de ce nici nu tin neaparat... mi-e teama sa nu ajung "dependenta" de spovedanie si de celelalte sfinte taine. Daca ma mut cine stie unde si nu mai ajung la spovedanie ce fac? Nu mai bine ma multumeam cu "firmiturile aruncate cainilor" (adica "cananeenilor", celor care sunt inafara bisericii, legii, dogmei, etc)?

Mie mi-e foarte clar in minte exemplul, metafora par. Boca cu "corabia". As vrea sa fiu pe corabie, dar inca nu sunt primita, si mi-e foarte greu sa inot in urma ei - sunt valuri mari, rechini, etc. Ai mei cei dragi sunt pe o barcuta subreda si nu vor sa urce pe corabie pt ca nu au incredere nici in capitan, nici in destinatia finala.

Fallen, sintem deja dependenti de spovedanie si Sf Taine, chiar daca nu o stim.
Ai vazut copii aia care fac pe ei? Sint dependenti de parinti sa ii spele sa ii curete, pina invata sa nu mai faca pe ei, sa nu se mai murdareasca.
Unii copii, invatati cu starea de murdarie, nu mai fug la parinti cand se murdaresc, stau asa. Le crapa pielea, se oparesc, li se macereaza de la murdarie, ei sufera in tacere, poate pe unii aparent nici nu ii deranjeaza chinul ca s-au obisnuit si nu cer sa fie curatati.
Altii, care au prins gustul de curat-uscat, imediat ce fac pe ei si fug repede la mama sa ii schimbe, sa ii curete.
Asa si noi sintem dependenti de spovedanie sa ne curatam cand ne murdarim de pacat.

Deci tu din care categorie vrei sa faci parte?

Am şi eu o nedumerire, apropo de subiect.

Cînd ne spovedim, este imposibil să acoperim toată lista de păcate care ne stau pe suflet. Oricît de atentă este introspecţia dinainte, tot ne scapă cîte ceva.

Ce se întîmplă deci cu aceste păcate uitate sau omise din greşeală? Exclud păcatele ascunse în mod voit, evident. Sînt ele iertate de duhovnic prin rugăciunile molitfei? Sau... mai bine vă las să răspundeţi înainte de a prezenta gîndul ce urmează.

la Dumnezeu contează, în primul rând, gândul bun.
daca te spovedesti şi au uitat pur şi simplu un păcat mare şi mori imediat după aceea, ce se va intampla cu tine?
Dumnezeu nu este un contabil care calculează profitul pe formula venituri minus cheltuieli.
El ia în calcul si gandul bun. El ia în calcul şi potenţialul, asemeni unui investitor înţelept, care investeşte acolo unde nimeni nu vede profitul imediat.
caci asemeni unei investiţii, profitul imediat poate fi urmat şi de o pierdere imediată.
pe când o investiţie gândită strategic, pe termen lung, dacă este bazată pe date reale, va aduce satisfacţii pe termen lung.
în concluzie, Dumnezeu nu se împiedică de uitarea noastră.

Dumitre,

Exact astea sînt cuvintele duhovnicului meu, apropo de listele cu care mă tot prezint la el încheind de fiecare dată cu "şi probabil mai sînt şi alte păcate pe care le-am uitat".

Doar că eu vreau să ajung altundeva pe subiectul ăsta...

unde vrei să ajungi?

Că de fapt tu ești duhovnicul lui? :39:

Ceea ce scapă fără voie la spovedanie se iartă prin Sfînta Împărtăşanie, care este printre altele şi "spre iertarea păcatelor". Tot la cuminecare se iartă şi păcatele şi greşelile comise de la spovedanie pînă în momentul respectiv, altfel ar fi obligatoriu ca împărtăşirea să se facă în secunda următoare mărturisirii.

Pe lîngă aceste două metode de a primi iertarea, mai există două:

- prin Taina Maslului
- prin rugăciunile particulare şi publice, împreună cu Biserica

prin milostenie şi post

Da, milostenia acoperă mulţime de păcate - parcă Sfîntul Ioan Gură de Aur a scris asta, nu? Probabil "pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate" de la 1 Petru 4, 8.

Dar de post nu ştiam, că s-ar ierta păcatele prin post. Poate prin post şi rugăciune.

Am mai găsit o metodă de a primi iertarea fără a o cere în mod expres:

"Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate." la Iacov 5, 20

Atentie!




[COLOR=#FF0000]"Postul iartă păcatele.[/COLOR]
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe!"




http://www.parohiamacin4.org/post.htm


Sfanta Impartasanie se da pentru iertarea pacatelor si spre viata de veci. Iar Impartasanie fara Spovedanie nu se poate...



Iar dependenti nu suntem de spovedanie, ci de pacatele noastre...

În vremurile noastre, mai nou cine nu ţine post la tinereţe nu va mai prinde bătrîneţea...

Se poate. Preoţii fac asta frecvent, unii creştini ortodocşi practică şi ei împărtăşirea foarte deasă, avînd binecuvîntarea duhovnicului.

Ideea este să nu te apropii de Potir avînd păcate grave, de moarte, să te fi certat cu cineva între timp de exemplu. Iată lista cu păcatele care opresc de la Împărtăşanie:

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16045

Sfîntul Nicolae Cabasila spune clar: "pe cât este de nedrept să te împărtăşeşti din Sfintele Daruri dacă ai săvârşit păcat de moarte şi nu te‑ai spovedit, tot pe atât de mare greşeală ar fi să fugi de această „Pâine”când n‑ai greşit de moarte!"

Pentru a clarifica şi mai mult lucrurile, dorim să arătăm care sunt aceste păcate de moarte pentru care Sfinţii Părinţi opresc de la Împărtăşanie. Povăţuirile de la sfârşitul Liturghierului opresc de la Împărtăşanie pentru următoarele păcate: trufia, iubirea de argint, desfrânarea (sub orice formă: malahie, adulter, sodomie, gomorie etc.), mânia şi răzbunarea, lăcomia, zavistia şi lenevirea spre faptele cele bune.[62] La acestea se adaugă o altă categorie de păcate la fel de grave (sau chiar mai grave unele dintre ele) şi care, de asemenea, opresc automat de la Împărtăşanie. Acestea sunt: minciuna şi mărturia falsă, descântecul şi vrăjitoria (atât cel care face, cât şi cel căruia i se face), furtul sau orice alt fel de nedreptate socială, bătaia şi omorul (inclusiv avortul), răspândirea sau simpla aderenţă la o idee sectară (eretică) sau antieclesială, furtul de cele sfinte şi nerespectarea rânduielilor bisericeşti (suprimarea samovolnică a posturilor, afară de motiv de boală; comuniunea euharistică cu eterodocşii; încălcarea gravă a Canoanelor bisericeşti etc.), hula împotriva lui Dumnezeu şi negarea existenţei Lui, fie prin ateism, fie prin sincretism (creştinism + yoga, credinţa în reîncarnare, meditaţia transcendentală etc.)

A se vedea în special capitolul VI din eseul http://www.teologie.net/2010/01/05/c...ne-impartasim/ .

Mi-ai luat-o înainte cu versetul din Iacov...:) Tocmai vroiam să adaug, descoperisem pe seară...

Cât priveşte postul, revin la ceea ce am mai zis în legătură cu distincţia dintre post şi abstinenţă sau ambiţii personale care se vor a fi post: postul este intim legat de rugăciune (precum şi de toate celelalte din ţesătura vieţii creştine, care sunt inseparabile, o singură cămaşă), mai mult, dacă nu e cerut permanent prin rugăciune, nici nu văd de ce ar fi lucru creştinesc. Aşadar am zis post, presupunînd, implicit, rugăciunea. Rugăciune fără post se poate, însă post fără rugăciune nu văd cum ar fi posibil.
Rugăciunea e condiţia de toată vremea a creştinului. Că e rostită sau nu, întrucât a te ruga înseamnă nu doar rostirea unei formule sau a unui şir de formule verbale, ci mai degrabă o aşezare a fiinţei, o atitudine permanentă de a fi cu credinţă şi umilinţă înaintea Domnului. În acest sens, nici o lucrare nu poate fi în afara rugăciunii. Aşa cred, Florine, Doamne ajută!

Se poate.
Sunt yoghini, vegani, care tin niste posturi fata de care pravila ortodoxa in acesta privinta pare o joaca.
Nu maninca niciodata produse animale, ba chiar tin post negru de 10, 20 zile sau mai mult.
Si totusi..

"formulele verbale" ajuta omul sa-si aseze mai intai mintea, pe urma inima si vointa dupa forma rugaciunii.
Lucru anevoie de realizat de altfel si a nu se confunda cu parerea de sine, cum ca am fi dobandidt deja aceste lucruri si am trecut de etapa "formulelor".

Biserica se roaga pentru iertarea acestor pacate. Inainte de a ne impartasi preotul spune ca se impartaseste robul lui Dumnezeu X spre iertarea pacatelor si viata de veci. Despre aceste pacate e vorba aici, caci celelalte au fost sterse prin Taina Marturisirii.

Aşa e. Dacă sîntem atenţi, în timpul Liturghiei preotul şi noi toţi de fapt ne rugăm pentru iertarea păcatelor, mai înainte de momentul central, euharistic. Chiar şi Rugăciunea Domnească este aşezată imediat înainte de primirea Împărtăşaniei, pentru ca să fim iertaţi aşa cum şi noi iertăm altora.

Aşa este, bun avertisment.
Totuşi, interesant lucru, chiar cei care nu au timp de formule (unii limitîndu-se la un simplu "Doamne" din când în când) îşi văd de viaţa lor creştină, nevoindu-se cu pocăinţa şi sporind mult duhovniceşte.
Cel mai bine am găsit explicat acest lucru în cărţile Sfântului Teofan Zăvorâtul despre rugăciune.
Şi Părintele Rafail Noica pune accent tot pe această stare lăuntrică de aşezare înaintea Domnului, în detrimentul rostirii papagaliceşti şi fără folos a rugăciunilor şi pravilelor.

Se pare că avem tendinţa, mulţi dintre noi, să picăm în forme idolatre ale papagalului mecanic rugătoriu, în loc să vieţuim pur şi simplu creştineşte.
Probabil pentru că e puternică în noi tendinţa spre îndulcire.
Unii se îndulcesc cu mâncare şi băutură, alţii cu sexul, alţii cu literatura şi muzichia, alţii cu rugăciuni şi mersul la biserică şi colindatul pe la mânăstiri.
Puţini cred că se mai îndeletnicesc cu tăierea voii, în detrimentul îndulcirii. Tăiere/omorâre de sine fără de care intrarea pe Uşa Milostivirii este o iluzie a minţii.

De aceea cred că avem mare nevoie de duhovnici iscusiţi care să ne ţină în tensiune permanentă şi suitoare pe Munte. Altminteri ne oprim, satisfăcuţi de sine şi ne îndulcim cu amintiri şi multă imaginaţie...

Sunt felurite nevointi care daca sunt facute corect, aduc roade mai devreme sau mai tarziu.
Sa nu ne grabim sa judecam roadele unora sau altora dupa aparente nici sa spunem ca ar fi cutare nevointa facuta corect (gandindu-ne la noi si judecand gresit) mai buna decat alta facuta gresit (gandindu-ne la altii si judecand iarasi, gresit).