Contradictii in Sfanta Scriptura?
 

Salut. Am si eu niste nedumeriri legate de anumite aparente contradictii din Sfanta Scriptura. Biserica spune ca e cuvantul lui Dumnezeu cuvant cu cuvant, cea ce ar insemna ca nu ar trebui sa existe aceste contradictii. Iata cateva ce am gasit si eu:

1. In Matei 27:44 se spune ca ambii talhari de pe cruce il ocarau pe Iisus, dar in Luca 23:40-42 gasim ca doar un talhar il ocara ( hulea ) iar celalalt nu, ci il recunoaste pe Iisus.

2. In Faptele 1:18 gasim ca Iuda "a dobândit o ţarină din plata nedreptăţii", insa in Matei 27:5-7 gasim ca Iuda nu a facut nimic cu banii primiti ci ia aruncat in templu iar arhiereii au luat banii si au cumparat tarina respectiva.

3. In Matei 7:21 Hristos spune ca nu e suficienta credinta, ci faptele, adica implinirea voi Tatalui. Insa Sfantul Apostol Pavel invata ca faptele nu conteaza, ci doar credinta in Hristos: Romani 4:5.

Mai sunt si altele pe care le-am gasit, insa aceste sunt cele mai evidente. De ce exista aceste contradictii? Multumesc

1. Textele se refera la momente diferite. Initial ambii Il ocarau, apoi, insa, celalalt s'a smerit si cait.

2. Iuda a aruncat argintii dar preotii au cumparat cu ei tarina

" Preoţii cei mai de seamă au strâns arginţii şi au zis: „Nu este îngăduit să-i punem în vistieria Templului, fiindcă sunt preţ de sânge.
Şi după ce s-au sfătuit, au cumpărat cu banii aceia „Ţarina olarului” ca loc pentru îngroparea străinilor.
Iată de ce ţarina aceea a fost numită până în ziua de azi: „Ţarina sângelui.”"

3. Hristos nu se refera direct la fapte. El zice " Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri."

Tot in scrisorile lui Pavel gasim "Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră.."

Revenind la fapte Pavel se refera la faptele legii prin care iudeii incercau sa fie manutiti. Se refera la faptele care vin din si intru indreptatire, nu la faptele facute din iubire pentru Hristos.

rastalmaciri şi iar rastalmaciri ...

Depinde ce înțelege fiecare prin contradictie raportat la o scriere cu mai multe surse,editari succesive si fără pretentia de a fi utilizat stricte si exclusiv științifice/istorice metode de analiza a evenimentelor descrise.

Nu inteleg, ar trebui sa fiu om de stiinta ca sa imi dau seama daca Sfanta Scriptura e adevarata cuvant cu cuvant?

Nope,puteti sa fiti un credincios fidel fara intrebari de acest tip sau un cercetator,detasat de orice apartenenta confesionala, cu multe intrebari.In ambele situatii cu avantaje si dezavantaje.Daca vreti un raspuns de la un alt credincios atunci ati abordat gresit problema,stiut fiind faptul ca o teorie raspandita afirma faptul ca nu exista contradictii ci de fapt sunt completari reciproce pt a arata o singura imagine.Daca in schimb vreti orice alt fel de raspuns,care sa ia in calcul inclusiv existenta unor contradictii,analizand si intelegand motivatia si contextul lor,atunci da,trebuie sa fiti un cercetator in sens stiintific.Daca le vreti pe ambele combinate da cumva sub palaria credintei atunci cu siguranta nu veti primi un raspuns satisfacator,cel putin nu dpdv al abordarii teologice traditionale.Depinde ce doriti sa auziti sau sa aflati :)

Pot sa fiu un credincios fidel si cu intrebari. Nu ma intereseaza decat adevarul, in fond Hristos spune "Cautati adevarul si el vă va face liberi".

Ma rog,cred ca acele cuvinte ale Mantuitorului au fost spuse intr-un context ce depasea atat bibliolatria cat si disectia stiintifica,seaca si rece.Pai daca doriti sa fiti un credincios cu intrebari peste invatatura oficiala atunci sunteti fix in faza in care a inceput totul pentru Darwin :) Nu inteleg,sincer,ce doriti.Un raspuns de la un alt credincios,care niciodata nu va putea sa afirme ca exista contradictii(este evident de ce nu poate face asta)sau un raspuns care poate afirma asta dar acela nu va fi al unui credincios,sau va fi a unui credincios(cumva)dar intr-un alt mod decat cel inteles in catehismul bisericii dvs.Incerc sa va spun ca nu le puteti combina,intrebati-l pe Darwin de ce,si el a incercat saracul sa le combine la inceput si vedeti ce a iesit la final :)

Incerc sa vad o opinie generala, nu neaparat a unui anumit grup de oameni. Si daca Darwin a luat-o pe aratura ( habar nam, nu-i cunosc viata), asta nu inseamna ca nu putem sa le "combinam".

Well,in acest caz va doresc sa aflati ceea ce doriti,va asteapta un drum plin de peripetii si cu final neclar.Nu stiu de ce dar ideea de combinare pe acest sistem(analiza critica+credinta traditionala) mereu m-a dus cu gandul la Frankenstein :) Toate cele bune.

Dacă în ziua de azi patru dintre noi s-ar apuca să scrie ceea ce-şi amintesc din Evanghelie, imaginaţi-vă cam ce ar ieşi, câte contradicţii.

Evangheliile au fost scrise la multă vreme după ce Hristos S-a înălţat, iar unii din cei care le-au scris nu L-au cunoscut direct. Marcu, de exemplu, era ucenic al Sfântului Petru. Evangheliştii au fost oameni ca şi noi, chiar dacă mai înduhovniciţi. Duhul, însă, este viu, şi nu dictează, ci inspiră. Cel puţin în cazul evangheliştilor, care au afirmat de la bun început că relatează nişte evenimente şi fapte aşa cum le-au cunoscut sau cum le-au fost transmise de apostoli, nu revelate, ca în cazul Apocalipsei sfântului Ioan.

Faptul că au contradicţii le face cu atât mai veridice; o identitate perfectă între cele patru evanghelii ar fi fost mai degrabă suspectă, ducând cu gândul la eventuale ajustări ulterioare ale textelor.

Şi încă o dată e bine că există diferenţe între ele, pentru că în felul ăsta vom înţelege că nu precizia literei contează, nu exactitatea relatărilor, ci mesajul, înţelesurile profunde care se regăsesc în toate, şi între care nu este contradicţie.

Eu sunt de acord ca intareste veridicitatea evenimentelor. Dar pe de alta parte, unele dogme sau invataturi se bazeaza doar pe un verset ( sau cateva ) din Scriptura. Si daca aceste dogme sunt impotriva ratiunii, oare faptul ca exista contractii in Scriptura nu ridica suspiciuni in privinta dogmelor?

Dati un exemplu ca sa intelegem mai clar la ce va referiti.

PS: pt N.Priceputu:Mie mi-se pare a fi un mesaj extrem de bun.Prea perfecte le-ar fi supus suspiciunii de lipsa de credibilitate pe cand un text cu toate problemele aparute de-a lungul timpului te duce spre cautarea intelesului profund,invingand fie si imperfectiunea textului supus erorii umane de redare.Vorba unui amic: pana si Mantuitorul a avut momentele lui de cumpana in Gradina Ghetsimani si pe Cruce.Un Hristos fara nici o unda de slabiciune umana,fie si de moment si invinsa apoi,nu ar fi fost credibil ci poate doar ceva ce ai fi admirat dar care te-ar fi instrainat prin perfectiunea Sa intangibila.Insa prin existenta Sa umana a fost,cum spunea un critic,un erou atipic,credibil,invingand prin infrangerea aparenta,unul in care ai putea sa crezi.Stiu ca au fost si sunt pareri care sustin inexistenta oricarei inadvertente sau care afirma pana si inspiratia locului unde au fost puse virgulele-n text.Mereu m-a fascinat acesta abordare care desi contrazisa de realitate(cel putin dpdv al criticii) a reusit sa genereze efecte religioase,pe termen lung, greu de anticipat.

Dă-ne un exemplu de dogmă împotriva raţiunii.

N-are rost sa ducem discutia in alta directie :). Threadul este legat de contradictiile ( sau aparentele contradictii ) din Scriptura pe care le-am semnalat.

Am găsit foarte utilă introducerea părintelui Bartolomeu Anania la Biblia pe care a tradus-o:

Si orice text de valoare precum cel de mai sus^ ma scuteste de la comentarii inutile dandu-mi prilejul sa ma retrag fericit in vizuina mea :)

Nu exista dogme impotriva ratiunii in crestinismul istoric. Toate dogmele reprezinta incercari de a pune credinta pe o baza rationala. Problema esta alta... baza rationala din secolele 1, 2, 3,4 ... este cea pusa de filozofii greci. Lucrurile au evoluat de atunci... daca atunci teologia era in acord cu stiinta vremii, acum teologia a ramas la nivelul primelor secole si creaza tensiuni de genul religie vs stiinta!

Voi repeta ideea de la inceput aducand o completare: Nu exista dogme impotriva ratiunii in crestinismul istoric ci dogme care candva erau in acord cu stiinta timpului la care au aparut si care au fost depasite de dezvoltarea stiintei.

De exemplu Galilei a fost condamnat fiindca a sustinut ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui de o religie care refuza sa faca un upgrade la teologia ei! In timp teologii s-au impacat cu ideea ca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui!

Am sentimentul ca la fel se intampla si cu Teoria Evolutiei! Deja au aparut teologi evolutionisti-teisti.

Exista dogme impotriva ratiunii, indiferent de contextul istoric sau ce invata oamenii de stiinta la un anumit moment. Cel putin, impotriva ratiunii mele.

E frumoasa introducerea lui Anania, e scrisa cu mult suflet, dar nu sunt de acord cu tot ce zice.

"Dacă ai cercetat-o cu un ochi critic necruţător, vei fi descoperit şi ceea ce, în fapt, căutai: naivităţi, inadvertenţe, lacune, suprapuneri, distorsiuni, interpolări, paralelisme şi multe alte metehne care te vor sminti în măsura în care te vei opri aici."

Nu poti sa citesti Sfanta Scriptura numai din punctul de vedere al dogmei unei institutii, trebuie sa folosesti un pic si ratiunea. Fiindca Iisus Hristos spune clar sa cautam adevarul, ca acesta ne va face liberi.

Fără îndoială că trebuie să ne folosim raţiunea. Dar să nu ne oprim la primul nivel. Mai departe explică şi felul mai profund în care o putem face.

De altfel, dogmele mustesc de raţiune, n-au nimic iraţional; supraraţional, da. Sper, însă, că nu socoteşti raţional doar ceea ce poate fi constatat empiric.
Ar fi, totuşi, mai bine să exemplifici.

Este normal sa fie asa! Te-ai nascut cu mai bine 1500 de ani de data la care au fost formulate unele dintre dogmele religiei tale! Daca vrei raspunsuri, raspunsurile nu le gasesti aici pe forum!

Daca vrei sa-ti ofere cineva un model rational de teologie in acord cu ratiunea timpului in care traiesti, intreaba teologi cu dubla licenta/doctorat (una in domeniu teologic si una intr-un domeniu cum e fizica, biologia, chimia etc.). De asemenea ai putea sa te informezi despre mari savanti care in acelas timp sunt si credinciosi.

Atata timp cat nu a fost demonstrata existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, sunt normale intrebarile religioase... dar pune aceste intrebari cui trebuie.

Gandirea teologica germana a incercat cu obstinatie asa ceva dar pana si Albert Schweitzer in ,,The Quest of historical Jesus:a critical study of its progress from Reimarus to Wrede"a admis esecul complet al acestei abordari dar mai ales cauzele si efectele esecului.Parerea mea este ca,dpv teologic,s-a depasit momentul acestui gen de abordare.Acum mergem spre alte doua curente radicale.

Sunt destui teologi actuali, care se împacă foarte bine cu ştiinţa, găsind în ea profunzimi noi şi confirmări ale teologiei. Prin împletirea dintre teologie şi ştiinţă ambele au de câştigat în profunzime.
Părintele Stăniloae se mişca cu multă supleţe prin filosofia şi cultura contemporană, părintele Galeriu era la curent cu cele mai noi descoperiri ştiinţifice din domeniile psihologiei, fizicii cuantice, chimiei şamd.

Care sunt acele alte doua curente? (nu de alta dar am cam ramas in zona asta a impacarii teoriei evolutiei cu religia)

Primul curent si cel mai nenorocit,observabil,este ce mergem spre timpuri post-crestine,indiferent de cat de absurda ar parea sintagma asta.Bruma de credinta merge direct spre superstitie si bigotism iar ritualul va ramine probabil ultima reduta ce va rezista.Cunoasterea in sine, desi nu prea mai intereseaza pe nimeni,este o tendinta spre emotional dar nici macar o emotie religioasa ci o combinata cu paganismul epocii in care traim.Unii ii spun civilizatie moderna dar eu am dubii cu privire la ambele elemente ale denumirii,privind lumea in care traiesc.Acesta tendinta se finalizeaza in doua moduri:unii schiloditi moral si efectiv in deriva o termina in ateism sau religii paralele,de orice tip,fie si cu un pronuntat caracter ezoteric,iar altii vor continua un fel de existenta religioasa precum in Sheol-ul Vechiului Testament,o umbra fara identitate, purtata de curent si sperand ca acel curent merge in directia buna.

Al doilea curent este cel al stiintei care merge in directia credintei,un fel de echilibru pentru primul dar intalnirea lor are sanse egale de coliziune si de simbioza.Daca se rateza conexarea si coexistenta atunci ambele isi vor radicaliza si mai mult pozitia,unii vor deveni un fel de talibani crestini cu dogme pe post de bata,fara nici o bucurie a trairii credintei,iar ceilalti pot ajune contestatari violenti ca rezultat al intalnirii unor domenii in care nici una dintre parti,in realitate,nu doreste sa obtina mai putin decat prima pozitie,ca sa fim sinceri.Vremurile patristice,al echilibrului unei cai de mijloc(nu in sens de compromis ci de echilibru)sunt demult ingropate,mai tresalta prin mici comunitati si indivizi ce risca,si unii si altii,sa fie complet izolati de o globalizare ce este complet ostila acelui gen de abordare,desi cumva,paradoxal,predica ceva similar,insa este o ipocrizie.

Probabil,in acest ritm, ca vor veni timpuri,undeva candva, in care episcopul,precum in vremurile crestinismului primar,sa mearga in fruntea credinciosilor ce vor mai fi ramas intr-o ultima impotrivire a credintei in fata dezlantuirii raului final.Sau,varianta pe care sper sa nu o traiesc,vor fi asimilati acestui haos existential pana si ultimele sclipiri ale credintei umane si in acest caz nu stiu ce l-ar mai retine pe Dumnezeu sa traga linie si sa imparta turma.Viata de credinta asa cum apare in scrierile vechi,este pe cale de disparitie,nu zidurile si oamenii,ci curatenia inimii si simplitatea trairii plina de bucurie a credintei.Practic cred ca va veni ziua decontului pentru secole in care s-a strecurat compromisul,dar aici nu luati de buna ce spun pt ca am adeseori o tenta de radicalism,mai mult sau mai putin justificat.Trebuie o alta abordare,poate mai directa, chiar daca prin asta Biserica va avea de infruntat in mod direct lumea care actualmente face tot ce poate sa o inghita.Asa ceva este un aspect cu multe consecinte dar depinde ce vrea fiecare insa nu cred ca vechea idee a coexistentei va mai rezista mult intrucat,dupa cum vedeti, se merge mai mult spre asimilarea Bisericii spre lume si nu spre transformarea lumii.Acestea sunt pareri personale,sa nu le dati o valoare pt ca nu au,simple ganduri.

Multumesc pentru raspuns. Imi poti recomanda niste carti din care te-ai inspirat in raspunsul tau ca sa pot face unele conexiuni?

Sunt concluzii personale.Nu m-am gândit la o carte anume dar orice studiu ,preferabil impartial,cu privire la istoria crestinismului si o privire la lumea din jurul meu si la cuvintele Scripturii m-au adus cumva la acel nivel de perceptie care,nota bene,poate ramine doar la acest nivel,o simpla părere.

In cazul asta nu prea reusesc, ca ateu-agnostic, sa prind o noua pista de cercetare in vreo directie care sa-mi ofere raspunsuri la o dilema personala.

Ma asteptam sa gasesc vreo directie in merg dezbaterile in crestinism si care sa nu fie un drum infundat.

Singurul mod in care poti verifica credinta este sa o traiesti,ea afirma asta,o analiza rationala,empirica,exterioara,ii va observa doar partea exterioara,ce poate fi imperfecta,dar ii va rata complet esenta.Are acesta particularitate:nu poate fi inteleasa,in dinamica,in mecanismul ei interior,din exterior.Daca vreti sa o disecati in acest mod atunci da,este un drum infundat.Daca vreti sa o traiti eu personal nu va pot oferi nici o certitudine ci doar va pot spune ca drumul credintei,asa cum a fost aratat de Hristos,comporta si durere,nu doar bucurie,si intristare,nu doar rasarit de soare,si singuratate si nu doar comunitate,si moarte si nu doar viata in acesta lume ci in cea care urmeaza.Dar nici unul dintre aceste aspecte nu le veti putea nici analiza si nici intelege in esenta lor,subliniez aceasta notiune,decat traind credinta,nu se poate de pe margine,nu poti doar analiza trebuie sa traiesti.

Albert Schweitzer,neamtul de care va spuneam,dupa ce a terminat de analizat cum au incercat rational sa inteleaga credinta,cu metode critice si stiintifice,a spus asa: ,,El,Hristos,vine cateodata la noi precum un necunoscut,fara un nume,fara sa-l recunoastem imediat la fel cum nu l-au recunoscut nici ucenicii din barca cand statea pe mal.Vine si ne spune aceleasi cuvinte: ,,Vino cu mine"iar celor ce-L vor urma,intelepti sau simpli,li-se va revela in fiecare bucurie si suferinta prin care vor trece urmandu-L si intr-un mister de neinteles, ei vor invata tocmai prin acesta proprie experienta a lor cine este EL".

La asta m-am referit,va multumesc si eu pt dialog si God be with you :)

Sa stii ca nu exista nimeni mai potrivit sa raspunda intrebarilor religioase decat inima proprie. Hristos spune, nu-i asa, Imparatia Cerurilor este inlauntrul vostru!

Cata dreptate ai, frate. Aici ai avut duhul unui profet lucid si deasemeni inflacarat. Vorbesc serios. Stii cat ma gandesc la asta? Ei, uite ca tu ai si spus'o. Slava Cerurilor pentru momentele de inspiratie si curaj (termeni deseori intersanjabili) ale fiilor lui Dumnezeu.

Personal,privind in oglinda, cred ca eu personal merg fix in directia opusa unui spirit profetic sau lucid dar thx :) pt incurajare,mereu ai avut bunatatea sufleteasca sa spui ceva bun cand bat campii:) pe urmatorul sistem :

,,Era un om care credea mult in Dumnezeu. Si s-a intamplat sa fie si in satul lui inundatii. Familia lui si-a strans lucrurile si il rugau sa plece si el cu ei, dar el le-a spus: “Nu plec! Eu cred in Dumnezeu si cred ca El ma va salva!” apa a inceput sa urce pana l-a fortat sa se urce pe acoperis. Au venit niste oameni cu o barca si l-au rugat sa vina cu ei, ca sa nu se inece.El le-a spus tot asa, ca are incredere ca Dumnezeu nu-l va abandona si va avea grija de el. Peste ceva timp, cand mai ramasese doar putin din casa lui, vine un elicopter ca sa-l ia de acolo, insa omul refuza din nou, spunand acelasi lucru: ca el crede in Dumnezeu si ca Acesta nu-l va lasa sa moara. In fine, omul se ineaca si ajunge in Ceruri. Atunci el da ochii cu Dumnezeu si ii zice : “Doamne, eu am avut incredere in Tine ! De ce m-ai lasat sa mor si nu m-ai salvat?” si Dumnezeu ii spune: “Fiule, Eu ti-am trimis familia, oamenii cu barca si elicopterul. Daca tu n-ai vrut sa te salvezi, Eu n-am putut sa te oblig!” :)

Iisus Hristos a demonstrat-o indubitabil, iar ca urmare tu esti crestin; in legatura cu acest subiect intrebarile nu sunt "normale".

Nedumeririle părintelui Petru Pruteanu :

"Ieri, pe stil vechi, am avut sărbătoarea Intrării Maicii Domnului în Templu. Istoria sărbătorii e bazată pe apocriful numit "Protoevanghelia lui Iacov". Trei lucruri nu-mi sunt clare în istoria ei:
- De ce se spune că Zaharia era arhiereu, dacă Evanghelia după Luca (1:5,8) spune clar că acesta era preot şi slujea cu rândul la Templu, aşa cum se obişnuia doar în cazul preoţilor.
- Dacă Fecioara Maria a intrat în "Sfânta Sfintelor" şi chiar stătea acolo, cum de n-a fost alungată de slujitorii Templului sau chiar omorâtă pentru sacrilegiu? Dacă arhiereul ar fi intrat mai mult de o dată pe an acolo, şi deja ar fi fost un scandal enorm, dacă nu excludere şi chiar moarte. Oare erau atât de indiferenţi slujitorii Templului că o fată(!) intră acolo unde doar arhiereul intra o dată pe an? Tot poporul ar fi remarcat şi ar fi ţinut minte o astfel de întâmplare ieşită din comun...
- Toţi 9 ani de eventuală şedere în "Sfânta Sfintelor" Maica Domnului a fost hrănită doar de înger cu "mană cerească"? Unde-şi făcea nevoile fiziologice, căci în Templu nu era WC. Sau ea ducea un mod de viaţă supra-firesc, care a încetat odată cu încredinţarea ei logodnicului Iosif?
Nu-i mai firesc să credem că ea locuia alături de alte fecioare şi văduve în anexele Templului, dar nu în însuşi Templul? Şi poate că şi în "Sfânta Sfintelor" a fost scăpată din neatenţie o dată sau de 2 ori, iar însuşi faptul că Dumnezeu nu a pedepsit-o cu moarte, era ceva neobişnuit şi, pentru noi creştinii, a fost considerat ca un semn divin şi o profeţie?
Nu ştiu răspunsul, dar cred că nu-i păcat că mă întreb toate astea. Sau iarăşi voi fi condamnat pentru prea multă gândire şi puţină credinţă? Sunt lucruri care chiar aş vrea să le cred, dar parcă contravin cu Scriptura..."

Nu e normal ca daca presupunem ca fost hranita pe cale suprafireasca sa nu ne mai impiedicam de alte aspecte fiziologice? Adica la hrana acceptam supranaturalul , dar la altele nu.
Daca o spunea asta vreun alt user , sareau toti pe el, ca vede rauvoitor .
Daca insa o spune un preot , parca ne codim sa protestam.
Oare de ce judecam dupa aspecte exterioare si nu cautam la adevarul celor spuse ?

Revenind la esnta ,la contradictiile dintre evanghelii , nu cred ca are cineva cum sa stie adevarul . Ramane o taina ,care nu trebuie sa ne impiedice credinta noastra.
Putem accepta mici contradictii , daca ansamblul ,adica Cuvantul lui Dumnezeu ,poarta in el adevarul.
Tocmai pentru ca Cuvantul a fost exprimat prin oameni, poarta si pecetea umana , a inexactiatilor si informatilor incomplete.

Mie imi place sa cred ca Fecioara a trait in templu ,in Sfinta Sfintelor pe cale supranaturala ,si in apropeiere de acest loc,pe cale vazuta reala ,si atunci acesta e adevarul meu,cel pe care il cred.
In mintea mea nu este vreo contradictie ,desi observatii logice imi spun ca, nu ar fi posibil,sdatorita regulilor stricte.
Conteaza insa credinta ,nu logica unor obserbvatii istorice,caci nu intotdeauna Dumnezeu a actionat pe calea logicii umane

Foarte interesanta postarea ta Iustin,cum spiritualizezi o naratiune imposibil de atestat in context istoric.Sfantul Grigore de Nysaa s-a confruntat si el cu o situatie ca a ta dar intr-un alt registru sa spunem.Analizand a zecea plaga trimisa de Dumnezeu asupra egiptenilor a fost tulburat de faptul ca ea a lovit pe cei nou-nascuti.Spunea cam asa ceva,parafrazez din memorie : ,,Daca Egipteanul este nedrept si in loc sa cada pe el pedeapsa cade pe nou-nascutul sau,care la aceea varsta nu distinge binele de rau,daca asa se plateste greseala parintelui,atunci unde este dreptatea?Unde este pietatea,sfintenia?Unde este Ezekiel care spunea ca sufletul care pacatuieste este cel care trebuie sa moara si ca fiul nu trebuie sa sufere pentru pacatele parintelui? (Ezechiel 18.20).Cum poate istoria sa fie atat de opusa ratiuni?". Ajuns in acest punct al unei dileme dureroase sfantul a aplicat solutia ,,tipologica": nu este o lectie de istorie ci una spirituala, o metafora pentru taierea pacatului de la inceputul zamislirii sale.Bineinteles ca pentru un evreu,de ieri si de azi,care crede cu tarie in sensul istoric al povestii,fara sa fie tulburat de acest gen de dileme,metoda sfantului ar putea parea o dizolvare a istoricitatii povestii intr-un fel de mesaj spiritualizat.

Ceva de acest tip se intimpla si aici,din perspectiva abordarii tale.Protoevanghelia lui Iacov este o apocrifa pseudo-epigrafa,cu multe influente evreiesti si greco-romane,intr-o bizara simbioza si cu putine sanse de a surprinde adevarul istoric.Ajuns in acest punct un cititor detasat de contextul discutiei ar fi tentat sa renunte la ea sau sa o priveasca doar ca pe o curioasa relicva,neacceptata de Biserica dar, paradoxal, influentand gandirea crestina.Insa chiar daca continutul ei este mai mult decat discutabil totusi eu as vedea in ea o morala,mergand in linia ta de analiza:chiar daca lucrurile nu s-au petrecut exact asa ea arata un moment din evolutia gandirii crestine si mai ales ea arata modul cum gandirea crestina reflecta la acel moment imaginea Maicii Domnului.Din acest punct,daca tragi o linie imaginara in spate,spre persoana istorica a Mariei din Evanghelii,poti ajunge la o concluzie interesanta: povestea din apocrifa poate fi o fictiune( in multe dintre detaliile descrise) dar ea are la origine un personaj istoric real care a inspirat acest gen de poveste.Si in aceasta retrospectiva spiritualizata trebuie acceptat faptul ca chiar si intr-o poveste de acest tip reflexia imaginii unui personaj istoric cert intr-o adaptare,fie si partial imaginara,te poate invata foarte multe despre personajul istoric in sine.In orice poveste se spune ca exista un sambure de adevar :)

Eu nu vad sa scrie in Protoevanghelia lui Iacob ca ar fi stat in Sfanta Sfintelor. Iata ce scrie in versetul 8 cu 1: "Si Maria a locuit in Templu precum o porunbita". Nu scrie ca a locuit "in Sfanta Sfintelor" ci "in Templu".

De unde concluzia cu mana cereasca ? In acelasi verset scrie ca "isi primea hrana din mana unui inger". NIMIC despre mana cereasca. Oare oamenii acestia, care comenteaza Protoevanghelia lui Iacob, au citit-o cat de cat cu atentie ?

Iarasi, de unde concluzia ca in Templu nu era WC ? Nici macar in curtea interioara, care facea parte din Templu ? In urma lucrarilor comandate de Irod, Al Doilea Templu (oricum mai mare decat al lui Solomon, si asa imens) se marise la 14 hectare. Pe ce ne bazam in a crede ca un ansamblu arhitectonic de 14 hectare, unde oamenii veneau sa isi petreaca o jumatate de zi, nu avea umblatori ?

http://www.mitropolia-ro.de/index.php/sfintii-apusului

Nu chiar strict on-topic, dar inrudit cu tema sensibila si prea mult ocolita in mediul credintei rasaritene, a falsei hagiografii, cu sau fara bzae scripturale.
Unul din prea putinele lucruri bune ale CVII a fost eliminarea inflatiei de sfinti, datorata in EvulMediu deopotriva escrocilor/nascocitorilor de relicve si evlaviei populare. S-a cercetat stiintific, si s-au eliminat anume nascociri. Pe de alta parte, modernistii nu sunt modernisti daca nu mai hulesc nitel, de preferinta cat mai subtil: au eliminat si sfinti reali al caror exemplu de viata, dogma si traire nu le convenea...