A filosofa sau a crede?
 

Multi dintr-e noi credem pur si simplu,fara sa ne putem atatea intrebari,fara sa ne framantam daca totusi exista ceva mai presus de noi care ne hotaraste,sau infuenteaza destinele.E doar doar religia cea care ne starneste credinta,care ne-o insufla.Credem in om sau credem in mesajul omului,divinizam oameni sau coboram divinul spre noi.Tind sa ajung la concluzia ca nu exista certitudini ci doar constatari,si acestea pot fi de multe ori eronate.De multe ori credem si dupa aceea suntem dezamagiti,si nu sunt putine cazurile in care ajungem in asemenea stari inca doar o credinta in ceva suprunatural sau aderarea la un cult religios ne satisface,ne da o oarecare stabilitate emotionala.E atat de fascinant universul acesta religios,acest taram al sacrului,dar totusi originile lui sunt inca incerte.Ce alegeti credinta in ceva gata dogmatizat si batut in cuie,spre exemplu o religie institutionalizata, ce va ofera siguranta sau cautarea patimiasa in adancurile sacrului unde poate nu gasesti ceace te asteptai dar macar o afli singur.Deci crezi sau cercetezi?

Credinta este rodul unor rationamente mai elaborate, mai simple sau chiar simpliste.

Calea catre credinta trece intotdeauna printr-o forma sau alta de rationament.

(in special, silogisme)

Intelegerea naturii "obiectului credintei" depinde si ea tot de procese de rationare: mai complexe, mai simple sau simpliste.


De exemplu, un rationament simplu despre natura Lui Dumnezeu:

Dumnezeu este o Persoana.
fara a investiga insa in intimitate natura "Persoanei".

Este o atribuire substitutiva denumita generic substituirea unei denominatii necunoscute absolut cu o denominatie necunoscuta relativ.

Este ceea ce se numeste o dogma limitativa.

Un rationament mai complex despre natura Lui Dumnezeu:

Dumnezeu nu poate fi inteles in chipuri (forme).

In definitie intervine o "negatie".

Aceasta forma de negatie - care tinde spre intangibilitate (dincolo de chipuri) - are un rol psihologic lucrativ - de investigare profunda a formelor, pentru a gasi Chipul Lui Dumnezeu dincolo de ele.



"Simtirea este clara, cand ratiunea este clara".

sau altfel spus

"Simtirea este clara cand filosofia este clara"

Eu aleg Adevarul.
Dupa cum bine observi exista o fascinatie a credintei,la scara culturala,contrapusa oarecum cautarii perpetue . Dar nu cred ca este o simpla nevoie emotionala de stabilitate . Nu cred ca este o comoditate a gandirii noastre,contrapusa unei alte atitudini opuse,care sa se ocupe cu cercetarea a toate.
Dupa mine disctinctia nu este intre a crede si a cercetea. Si cei ce cred in Dumnezeu cerceteaza,poate mai mult decat cei care se ocupa cu filozofia
Distinctia principale este revelatia unei forte exterioare noua, care se regaseste in valori preexistente in noi .Este o armonizare a tendintei noastre interioare catre absolut, cu o forta exterioara noua,dar care e capabila sa trezeasca perfectiunea in noi.
Valorile capata sens,si absolutul devine real
Deci pt mine ,principala distinctie nu este cunoastere/necercetare , ci
cautarea continua si neimplinta / regasire de sine .

Si ce alegeti pana la urma credinta in universul speculativ sau epuizarea,bineinteles niciodata nu va fi epuizat subiectul,rationala.Noi definim divinul dar avem vreo certitudine cu exceptia credintei care sa poata fi privita in mod obiectiv?

Mai ai nevoie sa cauti daca ai gasit deja?Si pana la urma noi nu stim ce cautam,noi doar gasim...De multe ori nu te multumesti cu -adevarurile- gata fundamentate.A afirma ca deti adevarul inseamna a nega existenta lui...

Din punct de vedere rational ,e normal sa cauti,deci adevarurile de a gata nu ar indeplini aceasta conditie.
Dar eu nu vorbesc de ratiune,de logica.Logica aceasta geometrica si -a atins limitele.
Eu vorbesc de cautarea sa si neliniste,chiar daca este facuta cu ratiunea, de cautarea de valori. Omult cauta valorile care sa ii aduca linistea si siguranta.Nu stie ce va gasi,cum bine remarci,deci nu e un joc cu solutie finita,dinainte cunoscuta.
Aventura ratinii ,prin credinta,este ca porneste la drum cautind ligica in toate,si sfarseste gasind valoarea,care vine din exteriorul sau ,prin Cuvantul Evanghgeliei ,dar reverbereaza extraordinar si in interior
Omul pleaca sa descopere lumea,si se gaseste cu uimire pe sine. gaseste niste valori,cum ar fi iubirea,afirmatee in exteriorul sau ,dar care vibreaza extraordinar cu sufletul sau.
Deci iata reunite : explicatia atotcuprinzqatoare,prin Dumnezeu , sinele,prin emotia simtita, si confirmarea de la ceilalti ,prin descoperirea unitatii tuturor oamenilor
Eu zic ca este un joc myult mai profund ,decat simpla explicare logica,liniara si geometrica.

Daca alegi a crede, aceasta presupune a incepe o lupta cu egiosmul pentru a ajunge sa iubesti (avem diferite patimi, de aceea este si bine sa fim langa cineva care ne ajuta sa ne invingem patimile nu sa le incurajeze, si renuntarea la patimi sau la propriul confort pentru ca asa este dogma/pentru ca asa vrea Dumnezeu/pentru ca vrei sa fii mai bun/sa ajuti pe altii/etc. inseamna sa te apropii de Iubire) ai sa capeti pace. Eventuale incercari ale vietii iti vor oferi raspunsuri pe care nici nu le cautai.
Daca alegi sa cercetezi vei cauta mult si bine...si dupa ce ai impresia ca stii o multime de stiinta si poti sa faci diferenta intre dogme/filosofii, etc...simtul tau critic va alege sa devalorizeze esenta pentru ca ai cautat in directia gresita...tot nu intelegi iubirea.
Binenteles ca cele mai multe vieti combina ambele variante..pentru vor sa completeze credinta (pe care o au sau cred ca o au) cu altceva.
Cum te porti se reflecta in relatia ta cu Dumnezeu si cu altii.
Iesi cu o una/unul si incepi un interogatoriu.....cam stii care va fi rezultatul: va incerca sa-ti raspunda la fel sau se va indeparta...

Marturisesc ca nu inteleg aceasta disjunctie. Aceasta punere a problemei in termeni de "sau-sau". In ceea ce ma priveste, cred SI cercetez. Banuiesc ca de asta mi-a dat Domnul atat darul credintei, cat si pe acela al glagoriei: cu scopul de a le folosi intru descoperirea cailor Lui.

Dar crezi ca e bine sa ne amagim,sa renuntam la lupta si sa ne complacem in rigiditatatea actualelor credinte religiose,eu unul mai bine ma lupt cu dumnezeul propovaduit de actualii lideri religiosi.Unde e totusi Dumnezeu daca pe pamant lipseste?

Sa sti ca intr-un text sacru hindus se spune ca sunt doua cai de a te uni cu esenta divina:calea credintei,cel care crede nestingherit si nu are nevoie de dovezi si cea a filosofiei,a cautatorului care niciodata nu se va multumi cu ce s-a gasit, cu normele prestabilite.Sa ne gandim putin ce s-ar intampla daca toti ar crede pur simplu,ar o epidemie de naivitate cronica...Insa nici un scepticism radical nu ar fi mai benefic.

Ce credeti?Si unde il cautati pe Dumnezeu?

E in tine.

Un raspuns a dat Sfantul Grigorie Palama, pe vremea disputei isihaste.
Din topicul deschis de Pelerin la sectiunea Patrologie, am selectat pasajul de mai jos.

Parintele Staniloae sintetizeaza asa:

Pentru Palama, Dumnezeu se manifesta in lume prin lucrarile Sale.
Fiinta ramane dincolo de orice relatie, de orice impartasire, ascunsa in transcendenta absoluta, pana la care nu ne putem ridica pe nici o cale.
Toate numirile ce le dam lui Dumnezeu NU se refera la fiinta Lui, care e mai presus de intelesul oricarui nume
ci la lucrarile Lui care vin in lume: numirile viata, lumina, intelepciune, Dumnezeu, fiinta dumnezeiasca - nu exprima ascunsul nearatat in lume si neimpartasit
ci puterile si lucrarile de viata nascatoare, de fiinta facatoare, de intelepciune datatoare, indumnezeitoare,
care coboara la noi.
Numai prin derivatie de la lucrari numim ascunsul necunoscut fiinta si Dumnezeu. Nu in sens propriu, ci prin derivatie.
Sfantul Vasile cel Mare zice: "Lucrarile Lui coboara la noi, fiinta Lui insa ramane inaccesibila." Ea e propriu-zis mai presus de ceea ce numim fiinta dumnezeiasca si mai presus de principiu si de dumnezeire.

Dumnezeu este permanent prezent in istorie (fara de care istoria insasi nu ar fi cu putinta) prin lucrarile Sale, prin energia necreata, prin harul datator si sustinator al vietii, mai intai.
Tocmai pentru ca noi credem si in anumita masura experimentam aceasta, zicem crestineste "Doamne, miluieste!". Adica cerem ca harul lui Dumnezeu sa se coboare in noi, spre iertarea pacatelor si sfintirea noastra. Facem asa nu pentru ca harul nu ar fi peste noi si in noi, ci pentru ca prin cererea noastra ne deschidem mintea si inima spre a ne lasa cercetati si tamaduiti de harul lui Dumnezeu. Voim o impreuna-lucrare, cerem asta, ne deschidem la aceasta.

Faptul ca pe pamant se intampla lucruri care nu tin de voia Domnului, fiind insa ingaduite de El, nu arata nicidecum ca Domnul ar lipsi din istorie. Ci arata ca omul alege sa faca istorie de unul singur, fara a-L primi pe Dumnezeu in sufletul si faptele sale.

Asadar Domnul viaza in noi, permanent, iar noi putem cunoaste si aspira inca si mai mult sa traim aceasta, pe masura ce ne lepadam de simbioza lipicioasa cu desertaciunea inchipuirilor veacului acestuia.

A spune ca Dumnezeu lipseste din istoria acestei lumi nu vorbeste atat despre Dumnezeu (inteles desigur ca lucrare, iar nu ca Fiinta), cat mai degraba despre refuzul omului de a deschide usa mintii si a inimii, Celui care vegheaza si asteapta la usa ca manerul sa fie apasat, odata pentru totdeauna, pe dinlauntru...

http://www.youtube.com/watch?v=HeOe1...eature=related

Iustin, am mai discutat si data trecuta despre asta, afirmatia e valabila doar in sens figurat, altfel tine de panteismul oriental (preluat de new-age), unde toate lucrurile au in ele si divinitatea. Dar daca te referi la insusiri sadite in noi la creatie e adevarat, in sens figurat. In rest primesc pe Hristos cei credinciosi doar cand se impartasesc, prin Botez, Mirungere si celelalte Sfinte Taine primesc numai harul.

De fapt credinta e data tot de Dumnezeu, in urma faptelor noastre si a inimii sincere. Daca se roaga cineva poate afla si adevarul. Domnul arata prezenta Sa si prin minuni, de exemplu poti vedea in fiecare an Sfanta Lumina de la Ierusalim. In rest poti avea o relatie directa prin Sfanta Impartasanie, vei vedea ce simti atunci.

Prefer sa cred intr-un Dumnezeu care Si-a dat viata pentru mine, decat sa ma las prada unor cautari. A merge nu inseamna a ajunge tot timpul la destinatie. A merge implica si ratacirea. La fel stau lucrurile si cu cautarile.

normal ca e la figurat. Altfel ce sens mai ar avea institutiile religioase nu? Normal, Hristos vorbea la propriu numai cand ii convine institutiei, si in rest vorbea la figurat. Normal. Pentru institutiile care il confisca pe Dumnezeu, totul e normal.

Eu ma refeream la faptul ca Dumnezeu incepe prin a fi cautat in afara noastra,si sfarseste prin a fi gasit in noi.
E adevarat ca pe deplin Dumnezeu e gasit asa cum zici tu. Dar eu vorbeamde o experienta personala,adresata unui om caruia credeam eu ca ii poate ajuta .
Adica si eu am plecat de la ratiune ,si am constatat ca Dumnezeu se manifesta cu putere chiar in sentimentele mele,si imi arata noi valori ,de care nu stiam.
Practic am gasit un alt eu .
Eu zic ca e bine sa ii vorbesti omului pe limba lui ,sa incerci sa il intelegi .
Esti plin de intelepciune catalin,dar fii mai aproape de oameni.
Ca ce trebuie sa facem stim toti ,dar nu toti putem . Si cautam intelegere si ajutor,si nu predici sterile

"Fiinta Lui Dumnezeu este inaccesibila"

O afirmatie plina de adevar...

(...din perspectiva cognitiei egotice. Cognitia non-egotica nu are sens, pentru ca "eul" este 'inexistent' in acest caz.)

In aceeasi nota:
"Fiinta Lui Dumnezeu este non-cogniscibila, intangibila, cu desavarsire inaccesibila"

Dar daca nu putem afirma absolut nimic cu privire la Natura Fiintei Lui, cum putem afirma ca Aceasta se manifesta in lume prin Lucrarile Sale?

De ce afirmam ca Lucrarea este non-Fiinta cand nu putem afirma nimic cu privire la Natura Fiintei?

Este doar o simpla observatie care urmareste logica definitiei patristice.

Definitia Sfantului Grigorie Palama este valoroasa nu prin respectarea logicii, ci din punct de vedere intuitiv.

Cei care valideaza aceasta definitie (cugeta la miezul ei), prin rugaciune si har ajung dincolo de intiparirile si inchipuirile mintii.

E pura speculatie,preluata de la platonicieni,insa nu o contrazic...Si nu prea inteleg cum poate cobori la tine si in acelasi timp sa ramana inacesibil....Atunci pentru ce mai coboara?De ce sa ne incurcam in teorii pe care nici macar nu le intelegem,le acceptam pentru ca ni se par *profunde* insa nu ne lamuresc prea mult...

De ce trebuie sa ne ”jucam” atat cu sensurile?Eu cred in Dumnezeu insa doar in sens figurat...Ce intelegi din asta?Pai ori e in tine Dumnezeu ori nu e deloc...

Preferi sa crezi...As vrea si eu sa cred insa eu prefer sa caut.Nu trebuie sa existe o destinatie prestabilita,mergand poti afla oricand destinatia,poti gasi oriunde,ratacindu-te poti gasi chiar ceace cauti..

A fost o forma mai diplomata de a-i scrie lui Iustin. In crestinism Dumnezeu e in afara materiei create, in panteism (hinduism, etc.) divinitatea lor e in toate lucrurile.

Si tu ai convingerea ca divinitatea exista in forma in care umanul o catalogheaza?

Numai in forma in care ni s-a revelat. Din cauza ca oamenii s-au departat de Dumnezeu din cauza pacatelor acestia nu mai puteau sa gaseasca singuri adevarul, asa ca au devenit idolatrii, inchinandu-se la zei. Domnul a revelat adevarul, mai intai lui Moise, apoi pana la Iisus si dupa aceea.

In primul rand Iahve a fost a fost zeul poporului evreu si bineinteles singurul adevarat pentru acesta.Asa cum a fost Zamolxis pentru poporul dac,Zeus pentru antici si Brahman pentru hindusi,vorbesc aici despre zei supremi.Daca ai citi in istoria religiilor nu cred ca ai mai numi ”idol”nici o alta ”zeitate” si ai vedea cum fiecare religie, ca o piesa de puzzle formeaza o imagine voalata si extrem de ”colorata” a viziunii umanului asupra sacrului.

Crede si nu cerceta. Cercetand poti afla. Ratacirile nu sunt egale cu cautarea. Nu gasesti ceva la intamplare decat intr-o forma abstracta. Concret e greu sa spui ca ai gasit la intamplare si mai ales ca ai gasit ce cautai.

Atunci cand intalnim Tainele, avem nevoie de un cu totul alt mod de asezare sufleteascsa decat cea rationalista. Ne-o insufla Duhul. Sau n-o avem deloc.
Prin gandire rupta de inima, intr-adevar, nu pricepem nimic si riscam sa punem ghilimele acolo unde, de fapt, aflam ca, dimpotriva: cugetarea noastra lumeasca e cu ghilimele.

Lucrurile duhovnicesti se cugeta duhovniceste, Seraphim...
Domnul fie cu noi!

Cu totii suntem fascinati de mister,crezi ca eu nu am trait experiente asa-zise mistice si am incercat sa le inteleg ,dar misterele sunt intelese de fiecare in mod diferit si nu pot fi catalogate intr-un mod obiectiv.Eu aici vorbesc despre o cunoastere apolinica,care sa poata fi concretizata,cunoaterea bazata pe revelatii e mult mai fragila fiindca nu are un suport concret si izvorul ei este invaluit intr-un misticism greu penetrabil.

Nu exista alta cale catre adevarata filosofie despre Dumnezeu decat rugaciunea. Si nu orice rugaciune, ci rugaciunea curata. Iar adevarata filosofie nu este bagajul de cunostinte pe care omul il dobandeste pe parcursul vietii sale, ci intelepciunea si sfintenia aduse de salasluirea Sfintei Treimi in inima Sa.

Astfel stand lucrurile, trebuie sa recunoastem ca filosofia noastra insemna adesea speculatie, ipoteze, pe cand cea a sfintilor consta in marturisire, rod al unei experiente vii.

Sa sti ca exista multe moduri de a intra in contact cu Dumnezeu si rugaciunea este unul dintr-e ele,nu toti se roaga,dar asta nu inseamna ca nu sunt in contact cu El...

Asa este. Insa rugaciunea se afla - sau se poate afla - pe treapta cea mai inalta, ca dialog al iubirii, personal si constient, cu Dumnezeu.

Eh,cam atunci am încetat să cred și am început să "filosofez"....

Dar alături de ce oameni....Pfff ....Am rămas puțini acum pe forum.....Aveam atunci cred în jur de 18-19 ani....

Însă niște interlocutori de o finețe, gândire,dialog etc....

Atunci eram eu cel care lua interviurile:))

Aveam o gândire mai jurnalistică și chiar voiam să înțeleg diferența dintre misticism și rațiune.

Mai știe cineva ceva despre activitatea acestor membrii?

Sper ca colegii de atunci sunt bine și doar s au mutat în alte rețele sociale ortodoxe.
Unde o fi CristiBoss din Germania. Țin minte ca el era tartăr pe aici:))

Nu era din București Cristi Boss cel care posta frecvent ?

Mă tot bate gândul dacă or fi mierlit-o de la vaccin unii ?
Parcă după plandemie au dispărut unele figuri din societate.

Alții poate au fost banați/blocați și nu au mai revenit de supărare, până la urmă viața omului e scurtă.

Iorest, nu vreau să intru într-o polemică privitoare la vaccin pentru că n-aș avea timp să o susțin și, pe de altă parte, pentru că te știu un om cu convingeri ferme. Dar țin să-ți spun că am cunoscut cel puțin trei persoane care au murit de COVID, nevaccinate, două pentru că încă nu ieșise vaccinul, a treia pentru că îl refuzase, dintr-o neîncredere cultivată și întreținută iresponsabil de propagandiștii antivaccinismului. N-am cunoscut, însă, persoane vaccinate care să o fi mierlit din pricina asta. Și e plin de ele între cunoscuții mei de toate vârstele (inclusiv cineva care a trăit 102 ani după ce fusese vaccinat la 99-100 de ani).

Nu cred ca a murit nimeni, pur si simplu nu au mai intrat pe forum, si-au pierdut interesul, poate s-au insurat, s-au maritat, au facut copii, si-au luat joburi mai solicitante etc. Si e o chestie generala, poate cine stie s-au epuizat toate subiectele sau genul asta de socializare s-a invechit.
Eu am avut un cont aici demult, in perioada cu cipurile din permise, pasapoarte si cartile de indentitate, erau dscutii aprinse aici asemanatoare cu vaccinurile. Ultima data cred ca am scris ceva prin 2011 sau 2012. Nu am mai intrat deloc, cand am facut covid prin 2020 nu am mai gasit vechiul cont, nici mail-ul vechi, mi-am facut unul nou. Eu am avut o forma grea de covid, adica oxigenul sub 90, infectie nasoala, 2 sapatamani de febra (eu nu am avut in viata mea febra. nici cand eram mic...). Eram pe duca, cum se spune, am slabit cateva kg, cred ca vre-o trei zile nu am dormit deloc, nu doresc nimanui sa treaca prin ce am trecut eu. Ei bine atunci mi-am facut cont nou, din lipsa de activitate.

Nu mă deranjează că îți spui părerea.

Eu am simțit de la început că e un fel de bio-terorism ce au făcut cei care au întreținut frica televizată.
Am reușit să fac rost de un protocol de tratament care cred că era generat de clinica Imuno Medica, la care era director Virgiliu Gheorghe, investitor Gigi Becali de care și-a bătut joc ziarul sistemist Libertatea, într-un articol extras parcă din manualele securistice de dezinformare, că ar fi vraci și că folosesc vâscul șamd

Îți spunea tot ce să iei ca să reziști din primele faze ale bolii, nu ajungeai la furtuna de citokine care dădea peste cap organismul, era pe kilograme, îți spunea inclusiv cum îți cureți căile respiratorii cu nebulizator.

Trebuia doar să investești și să fii atent la gramajul per kilograme, au mai fost tari pe subiect Flavia Groșan și doctorul Alexie din U.S, plus că unii am făcut rost de Ivermectină, treaba noastră cum.

Doi la mână restricțiile au privat pe mulți de mișcare în aer liber, s-au îndopat cu mâncare de stres, sedentarismul și îngrășatul erau factori predominanți pt complicații, la fel diabetul.

Dacă virusache a avut 0,03% mortalitate e clar că au exagerat, plus tratamentele din spitale cu Kaletra care afecta ficatul, cu presiunea aerului în plămâni, cu măștile de intubare care aveau bacterii nosocomiale care puteau omorî și oameni cu o pneumonie în afara pandemiei, cu mesaje că mori, mori, mori peste tot care fac rău psihicului,

Unii au făcut diabet după vaccin, alții au probleme cu coloana un fel de mielită(inflamația măduvei spinării), alții boli auto imune neurodegenerative.

Celine Dion se topește pe picioare după caccin.
https://www.activenews.ro/stiri/Celi...de-99-6-178260

Eric Clapton povestește ce a pățit după caccinare

https://www.activenews.ro/stiri/Eric...c-VIDEO-172303


Clapton a mărturisit mai târziu că a avut o experiență „dezastruoasă” cu serul Covid de la AstraZeneca, pentru care a învinuit „propaganda” că a făcut presiuni asupra lui.

Muzicianul a continuat dezvăluind că suferă de „neuropatie periferică și că nu ar fi trebuit să se apropie niciodată de ac”.

Într-un mesaj adresat producătorului său muzical, el a spus: „Am făcut prima injecție de la AZ [AstraZeneca] și imediat am avut reacții severe care au durat zece zile”.

Eric Clapton, în vârstă de 76 de ani, a spus că „și-a revenit în cele din urmă”, dar nu s-a învățat minte, astfel încât a suferit din nou „reacții adverse dezastruoase” 6 săptămâni mai târziu, când a făcut și a doua injecție.

„Mâinile și picioarele îmi erau când înghețate, când amorțite, când arzânde, și am fost aproape invalid timp de două săptămâni, m-am temut că nu voi mai cânta niciodată”, s-a destăinuit muzicianul.

„Nu ar fi trebuit să mă apropii niciodată de ac. Dar propaganda spunea că vaccinul este sigur pentru toată lumea”.