Pericolul relativizarii in Ortodoxia contemporana
 

Am scris recent pe blogul personal un eseu cu titlul "Relativ si Absolut". Vi-l redau intocmai:

"Se întâmplă că astăzi ştiinţa a devenit măsura impusă, idealizată, pentru religie. Ştiinţa a devenit un fel de “Index al Vaticanului”, ce-şi permite să catalogheze şi să anuleze aspecte sau înţelesuri religioase după bunul (sau mai bine zis “răul”) plac.

Nimic nou sub soare când ne referim la creştinism! Astfel de prigonitori şi cenzori au existat pe tot parcursul istoriei care ne leagă de Învierea Domnului. Problema apare atunci când “creştinii noştri” devin “torţionarii” de mâine, adepţi ai unui amalgam de ortodoxisme (rămase fără substanţă, fără valoare) şi raţionamente ştiinţifico-ateiste. Vom omite latura religioasă a ştiinţei moderne, preferând axarea pe o cu totul altă latură: relativitatea.

Aş prefera să spun “relativizarea”, aceasta fiind consecinţa acestui “intrus” ideologic. Ştiinţa, astăzi, postulează relativ; aspectul acesta este esenţial. Relativizarea conduce pe o pantă abruptă, abisală, direct în ceea ce aş dori să numesc nihilism ştiinţific: negarea existenţei însăşi prin echivalarea originii ei cu valoarea 0 (zero). Acest “zero” originar, ce ne paşte la un moment dat în cadrul dispariţiei universului, nu este decât frontiera dublă care ne arată că însăşi ceea ce există echivalează cu 0 (e o logică primară care ne îndeamnă să credem că între 0 şi 0 nu poate fi ceva… prea considerabil).

Religia în schimb joacă un joc de-a absolutul. Tot ce afirmă creştinismul trebuie să aibă valoare absolută. Însăşi perioada de inexistenţă a unui om este absolută şi preştiută de Dumnezeu, iar vocaţia şi localizarea omului post-mortem este, de asemenea, absolută. Între aceste “graniţe” se impune o adevărată şi neîngrădită libertate.

Jocul acesta al creştinului “de-a absolutul” se arată cu slavă şi nespusă măiestrie în jocul ascetului cu firea, jocul sfântului cu legile firii, jocul martirului cu legile vieţii, jocul Creatorului cu legile logicii (şi ale raţiunii) şi jocul Mântuitorului cu legile morţii, toate spre Înviere – miza şi biruinţa, “jack-potul” cel mare!

Relativitatea unei vieţi laice, “încoronate” de ateism, surprind un joc tenebros, înspăimântător… Se joacă patimile, se joacă bolile, se joacă suferinţa, se joacă deznădejdea, ura, disperarea, agonia, frica, laşitatea, meschinăria, minciuna, se joacă moartea… acest bal mascat al dracilor… iar jucăria?! Omul însuşi devine jucăria lor, după legile lor! Legi pe care le studiază cu atenţie, pe care le iubeşte şi le păzeşte, pe care le venerează, pe care încearcă să le impună aproapelui şi pe care încearcă forţat să le prefacă în absolute; toate acestea într-o teorie a relativismului şi relativităţii.

Dar cum înţelegem noi absolutul? Îl înţelegem? Ce este de fapt pus în pericol de către relativism?

Hristos-Dumnezeu S-a prezentat pe Sine astfel: “Eu sunt Cel ce sunt!” (Ieşire 3,14). Iar întrupat S-a “definit” în acest chip: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6). Mă cutremur îndrăznind… încercând să tâlcuiesc…

Poruncile şi predaniile Mântuitorului sunt vii, nu seci. Odată împlinite, urmate, ele devin Calea care duce la Adevăr. Adevărul este absolutul, culmea poruncilor, adică împlinirea lor; să nu zic certitudinea supremă, ci să zic credinţa supremă! Când eşti deplin întru Adevăr, adică deplin împlineşti poruncile lui Hristos, “te-ai mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24). Când călătoreşti, cu Hristos eşti, căci Însuşi este Calea. Când te uneşti cu Adevărul, cu El te uneşti. Când în sfârşit te strămuţi de la moarte la Viaţă, atunci înţelegi cuvântul “Eu sunt Cel ce sunt”. Atunci şi tu eşti!

Toate acestea sunt absolute, culminând una în alta nici una nu e mai prejos, căci toate (şi Calea şi Adevărul şi Viaţa) una sunt, Însuşi Dumnezeu. Cum altfel să exprimi mai adevărat şi mai curat ideea vie de Absolut?

Absolutul este “ceva” de neatins, de necuprins, de neînţeles, ş.a.m.d. Singur Dumnezeu-Tatăl este izvorul şi esenţa absolutului, dând fiinţare unui absolut Treimic. Fiul din Tatăl, iar Duhul tot din Tatăl, dar toate Una! Aşa ceva nu poţi delimita cu anii, nu poţi pătrunde cu raţiunea, nu poţi cuprinde cu spaţiul. Toate acestea finite sunt valenţe umane, relative. Nu le poţi amesteca! Totuşi, pentru a nu ajunge la o erezie deistă, afirm că Dumnezeu a absolutizat şi creaţia Sa.

Ceva fiinţează ca absolut atâta timp cât este desăvârşit. Ce este desăvârşirea? Împlinirea creaţiei în voia Creatorului. Mai mult nu există, iar mai puţin este insuficient, nedesăvârşit. Dumnezeu prin porunca Gurii Sale celei preasfinte a poruncit creaţiei să fie. Spre exemplu, în ziua a treia, Dumnezeu porunceşte vegetaţiei să fie, iar porunca Sa poartă un anumit tipar (include şi un “cum să fie”), un anumit proiect. Iarba a împlinit voia Domnului şi s-a desăvârşit pe dată! Ştim aceasta tot de la Dumnezeu: “Şi a văzut Dumnezeu că este bine” (Facere 1,12). Apoi, zice, “a fost seară şi a fost dimineaţă”. Dumnezeu şi-a lăsat acest răstimp ca să “cerce” creaţia şi s-o admire totodată, să se vădească puterea voii Sale întru ascultarea creaţiei – iar ele au stat întru desăvârşire şi stau şi astăzi, împlinind cuvântul Creatorului: “să fie!”

Din toată creaţia, însă, singur omul era nedesăvârşit şi la vremea încercării a căzut. El a fost opera de căpătâi, cununa creaţiei şi rege din dar. Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” şi a făcut om după chipul Său. În voia sa liberă, omul primise porunca asemănării (ca ţintă), pe care a ştiut “a o împlini” prin neascultare!

În omul căzut s-a născut atunci “pofta”, ca manifestare vădită a neîmplinirii, nedesăvârşirii sale. Ce însemnă asemănarea cu Dumnezeu pentru om, acest nivel absolut al său? Cuvântul acesta: “să fie!”. Cum Dumnezeu este Cel ce este, aşa şi omul să fie. De asta în predica de pe multe, Hristos ne reactualizează această perspectivă: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48). Şi ca dovadă a acestei intenţii divine stă însăşi realitatea contrară şi imediată căderii: omul primeşte moartea!

Pofta aceasta a desăvârşirii şi moartea ca teroare produc în om o cumplită şi îndoită frângere. În golul rămas se toarnă patimi, timp în care omul încearcă să-l umple în acest chip, să-l plinească. Rezultatul este unul de proporţiile căderii adamice: golul (ruptura) se adânceşte într-un pseudo-absolut (îl putem numi “abis”). Omul disperă şi încearcă să atenueze agonia, să panseze rana: soluţia “de urgenţă” şi care în mod părut funcţionează este relativizarea absolutului. Astfel îi pare că scapă de rană. Negând-o, începe s-o uite… E ca un fel de anestezic, ba mai mult – ca o paralizie! Dar asta nu opreşte rana, ci te împiedică desăvârşit s-o mai poţi vindeca! Treptat orice simţire (conştiinţă) dispare şi – vorba poetului – rămâne “un noian de disperare”.

Adam a fost răscumpărat. Hristos a plinit rana lui şi l-a tras în Ceruri. Dar iată că un “alt Adam” (în sensul de om neîmplinit şi căzut) se plimbă liber prin “Eden” (Biserica de pe Pământ). Unit cu şarpele, “vechiul Adam” de astăzi devorează pomii cunoaşterii, îi smulge din rădăcini şi nu se sfieşte să-i planteze chiar invers. Relativizează cu patima lui întreg absolutul!

Să nu fie!"

Sursa: http://mihailul.wordpress.com/2012/1...iv-si-absolut/

(Sper sa nu fiu acuzat de reclama sau ceva de genul. Daca se considera astfel, voi edita imediat mesajul si nu voi mai posta niciodata linkul - dar voi mai cita de acolo, fiind blogul meu personal).

Titlul Topicului de fata face obiectul unei scrieri ceva mai ample pentru care eseul prezentat poate juca rol de prefata. As prefera totusi ca mai intai sa dezbatem problema in duhul teologic si filosofic (mai putin stiintific) sugerat de articol.

1.Cum vedeti incercarea aceasta de apropiere dintre stiinta si religie?
2.Nu sesizati ca in cadrul acestui dialog, stiinta este cea care "comanda"?
3.Considerati ca postulatele apusenilor din vremea noastra sunt infailibile, Sfintii Parinti neputand fi sub nici o forma suficienti sau chiar superiori?
4.De ce niciodata in Rasarit nu a existat o asa manifestare rationalista ca astazi? (aceasta fiind varianta apuseana pentru teologie)


Desigur, pot exista multe intrebari. Acestea 4 ar fi esentiale.

Mentionez: Nu as dori o polemica asemeni celorlalte topicuri, ci strict exprimarea opiniei si asumarea ei. Oricum niciodata nu se va ajunge la un consens.


Doamne-ajuta!

De fapt exista doua extreme, punctate si de Cuv. Paisie Aghioritul. Una mai grava si mai raspandita azi, ce tine de relativizarea credintei, alunecarea de-a stanga (ecumenismul, modernismul), iar cealalta e alunecarea de-a dreapta (stilismul, zelotismul radical). Noi trebuie sa o tinem pe cea de mijloc.

Articol bun
 

Felicitări pentru articol, punctează foarte bine problema.

Acum la cele 4 întrebări:

1.Cum vedeti incercarea aceasta de apropiere dintre stiinta si religie?

Ca foarte periculoasă şi dăunătoare pentru religie/biserică/creştinism.

A existat o vreme binecuvântată care a ţinut în Apus(-ul Europei desigur) cam 1000 de ani - aprox. între sec. V - XV, între căderea Romei vechi şi cea a Romei noi (Constantinopolul), numită de către liberii cugetători, masoni şi atei, "evul mediu întunecat", iar la noi în Răsărit aprox. sec. V - XIX, deci cu 300 de ani mai mult, în care ştiinţa şi religia (dar şi filosofia şi cultura, artele) au fost strâns unite sub acelaşi acoperământ: Biserica.
Ştiinţa a funcţionat şi a înflorit în centrele monahale atât răsăritene şi apusene, şi a fost o ştiinţă adevărată, în armonie şi ascultare smerită cu revelaţia şi religia, deci cu Dumnezeu.

După sec. XVI, în Apus apare Renaşterea pe fondul deja slăbit de scolastica de după marea schismă, şi de atunci ştiinţa se desprinde treptat şi din ce în ce mai hotărât de religie (şi filosofie), căpătând aici în sec XVIII un statut de adevărată autonomie, iar din sec. XIX preia conducerea asupra religiei, culturii şi filosofiei. În această perioadă aici a avut loc o luptă "pe viaţă şi pe moarte" în vederea obţinerii acestei supremaţii. În final biserica (de toate confesiunile) a trebuit să cedeze şi să schimbe tactica - e vorba în special de Vatican, cea mai conturată şi închegată instituţie eclesială din apus - recurgând în sec. XX

La noi acest lucru se întâmplă, cum am arătat, începând cu sec. XIX, iar în sec. XX, sub regimurile comuniste dominante se ajunge cam la acelaşi numitor cu apusul.

2.Nu sesizati ca in cadrul acestui dialog, stiinta este cea care "comanda"?

Spre sfârşitul secolului trecut s-au iniţiat aceste dialoguri şi încercări de reconciliere. Cum şi era de aşteptat, ştiinţa este cea care comandă, întrucât dialogurile se poartă în "terenul ei" imanent şi material: creaţia (văzută), şi nu în domeniul teologic duhovnicesc.

S-a creat un fel de "pact de neagresiune", prin delimitarea domeniilor de competenţă: clericii cu slujbe, spovedanii, sfeştanii, masluri, parastase, etc., oamenii de ştiinţă cu cosmologia, biologia, antropologia, fizica, chimia, geologia, istoria, psihologia, etc.

Deci, cum era de aşteptat, ştiinţa comandă biserica în acest dialog, iar biserica ori îl continuă şi face melanjuri şi compromisuri, ori renunţă la el, altă şansă se pare că nu e. (urmare...)

...urmare
 

...în mesajul anterior apare o omisiune la editare. Deci:

...e vorba în special de Vatican, cea mai conturată şi închegată instituţie eclesială din apus - recurgând în sec. XX la o tactică opusă confruntării anterioare. De acum încolo Vaticanul face un joc diplomatic iezuit, numit chiar de ei "aggiornamento", adică pactul cu lumea, intrând în domeniile ştiinţei, având proprii lui savanţi iezuiţi astronomi, etc. Se acceptă evoluţionismul, big bang-ul, extratereştrii, etc. şi apar hibrizi teologici mutanţi de genul evoluţionismului teist.

3.Considerati ca postulatele apusenilor din vremea noastra sunt infailibile, Sfintii Parinti neputand fi sub nici o forma suficienti sau chiar superiori?

Pentru mine întrebare retorică: Evident că Sfinţii Părinţi sunt şi suficienţi şi superiori acelor "postulate apusene infailibile", şi aceasta în toate domeniile cunoaşterii (desigur că tehnica/tehnologia nu se încadreaza aici, e vorba de "teoriile ştiinţifice")

Dar nu suntem singuri pe lume, şi iată că, inclusiv în rândurile noastre ale creştinilor "ortodocşi" acele postulate cântăresc mai mult decât toţi Sfinţii Părinţi la un loc. Ei sunt socotiţi ca bine intenţionaţi dar depăşiti, odată cu "ştiinţa vremii lor" de care se foloseau în tâlcuiri, rămasă mult în urma ultimilor cercetări şi descoperiri (vezi în special cosmologia/cosmogonia). Asta e...

4.De ce niciodata in Rasarit nu a existat o asa manifestare rationalista ca astazi? (aceasta fiind varianta apuseana pentru teologie)

Ba a existat, cum să nu. În primul mileniu toate marile erezii au apărut în Răsărit, ca urmare a unor speculaţii raţionaliste opuse revelaţiei duhovniceşti.

Lucrurile s-au inversat după marea schismă, când Apusul a preluat partea aceasta negativă raţionalistă din Răsărit şi a ajuns la scolastica raţionalistă.

Chiar şi fenomenul umanist al Renaşterii se datorează unor umanişti raţionalişti bizantini, de felul celor biruiţi la vremea lor de către Sf. Grigorie Palama în special, şi refugiaţi mai târziu (sec. XV) în Italia.

Astăzi - încă de la sfârşitul sec. XIX, acest raţionalism apusean a pătruns cu surle şi trâmbiţe şi la noi...

iesiti toti 3 de aici, ca sufocati forumul.

Iar te doare capul, zi drept ?

a treia-patra oara nici nu mai are haz.

Care e problema ta? Iarta-ma: am cerut evitarea polemicilor. Daca nu te intereseaza topicul, sincer, nu trebuie sa te bagi ca musca-n lapte, doar ca apoi sa strigi: "ma simt inghesuit, n-am aer!" Ai aere dupa cate vad. Asa ca daca nu binevoiesti sa raspunzi, te socotesti offtopic. Si insist din nou: orice offtopicuri, atacuri la persoana, aberatii si mojicii sa aiba loc in afara acestui Topic! Cred ca am fost clar.

Astfel de indivizi care si-au luat calculator ca sa nu moara de plictiseala sa-si faca de lucru pe site-uri gen:

http://femeiok.ro/forum.html
http://forum.egaming.ro/
http://anime.kage.ro/forum/

Si ce alte locuri "de joaca" a mai randuit internetul pentru voi....

Va multumesc!

Subscriu cu totul la cele de mai sus ...

stii ce s-ar intampla cand 80% din muzica data la Tv ar fii manele? nu mai pot ceilalti sa isi bage muzica lor, ca sunt coplesiti de Guta&co.

Cum ar fi mai bine, sa fim pasivi sau sa incercam sa explicam si altora la ce se refera calea ce dreapta (de mijloc)?
Daca eliminam din Facere componenta evolutionista (vechea big bang) cu ce ramanem?

1. Incercarea de apropiere dintre religie si stiinta este foarte frumoasa, atat timp cat cea din urma serveste celei dintai.
2. "Comanda" cea de care inima noastra asculta...se pare ca cei mai multi asculta de stiinta.
Nu este logica stiintifica in minuni, cu toate acestea, odata ce au loc (sau odata ce le vedem pentru ca ne inconjoara mereu), stiinta isi pierde din valoare sau trece in plan secundar.
Iar daca stiinta "comanda" Biserica in acest dialog, Biserica ar fi bine sa se retraga decat sa "continue sa faca compromisuri si melanjuri" caci "valorile" nu se impun cu forta, nu se negociaza, nu se altereaza...altfel se pierd (si cine nu "vede" sa nu "vada").

Recunosc, pe mine da (virtual macar).

Mai rar mi-a fost dat sa citesc un articol atat de imbacsit, in care sa scrii atat de mult si de fapt sa nu ajungi nicaieri.

Am mai intalnit pe la neoprotestanti tehnica "bate saua sa priceapa iapa" dar pe undeva pe la mijlocul articolului se indreptau totusi spre o idee care incearcau totusi sa o faca clara.

Am citit articolul asta sperand ca poate undeva dincolo de jumatate autorul se va indura sa dezvaluie pana la urma la ce realitate se refera in mod concret, pe urma am sperat ca undeva dincolo de 3/4 din articol (tardiv, dar na..speranta moare ultima) va face acest gest si uite asa am ajuns la sfarsit ramanand cu convingerea ca autorul traieste niste experiente extrem de convingatoare pentru propria persoana dar din pacate, asemena fumatorului de canabis (sau alegeti orice altceva din gama..) nu le poate impartasi intr-o maniera convingatoare si potentialului auditoriu.

Mda... Tragic pentru tine :) Initial vroiam sa-ti mai recomand sa-l recitesti dar stiu ca nu va avea nici o valoare.

Ai mai citit vreodata un eseu filosofic? Spune sincer :D

Si daca da, numeste autorul si lucrarea... Dar eseu teologic?

Stiu, unii aici sunt intr-atat de "logici" si "rationalisti" incat doresc sa vada o insiruire de formule si deduceri interminabile spre "satisfacerea" (alege un drog din gama de care vorbeai) propriului sevraj stiintifico-ateist.

Daca nu stii sa inoti, nu te obliga nimeni sa vi sa stai pe plaja. Poti merge foarte bine la munte, unde te vei simti in "largul" tau. Sper ca macar analogia asta ai inteles-o :D

Apreciez si subscriu interventiei tale.

Daca este ceva de calitate, de ce nu.
Dar daca si tu ai indoieli in privinta calitatii mai bine ba.

Asa...ciudat (un cuvant sa zicem mai degraba neutru) .. nu.

Sa zicem ca prefer sa fie spuse lucrurilor pe nume.
Incoerenta nu e tot una cu o gandire mistica.

Dar ce faci cand vine marea peste tine?
Vrei nu vrei, innoti.

Ce faci tu se cheama balaceala.

Pentru ca e o baltoaca.

Persuasiunea este o formă de influențare. Este modalitatea de argumentare prin intermediul căreia o persoană încearcă să convingă o altă persoană sau un grup de persoane să creadă sau să facă un anumit lucru. Persuasiunea este un proces de ghidare al oamenilor pentru a adopta idei, atitudini sau acțiuni (raționale sau mai puțin raționale). Persuasiunea se bazează pe discuții și "atractivitatea prezentării" în locul folosirii mijloacelor de forță.

Persuasiunea este o formă extremă a convingerii.

Aristotel a afirmat că:

"Retorica este arta descoperirii, iar într-un caz particular, a descoperiri mijloacelor de persuasiune aflate la îndemână".

Iarta-ma ca sunt cel care iti da vestea cea sumbra: pacatul iti apartine, caci nu te-a aruncat nimeni in "baltoaca" asta. Singur ai ales sa intri. Haide, fi bun si du-te. Si ia si morcirla pe care ai adus-o, cu tine.

:)

Bucură-te Sfinte Andreie Apostole!
 

1.Cum vedeti incercarea aceasta de apropiere dintre stiinta si religie?

Întrebarea presupune că între acestea două a existat până în prezent o despărţire încă de la începuturi. Aşa este, linia cainită s-a ocupat de "ştiinţa şi tehnica vremii lor", iar cea setită de ... altele, care nu se vor lua de la ei. Asta nu înseamnă neapărat că e vreun păcat că nu ştergem praful pe tastatură sau faptul că am descoperit coregrafia satelitului pe orbită. Dar la un moment dat, mai ales de la iluminism încoace, ştiinţa a început să îşi aroge drepturi depline în cunoaşterea celor lumeşti, în bunăstarea cotidiană - o lipsă de cutremur sau cel puţin de respect în faţa celor sfinte, lucru care culminează cu atitudinile ateiste ale majorităţii oamenilor de ştiinţă contemporani.
Încercarea de reconciliere în sine este ceva bun, mimarea acesteia este ceva destul de rău, utilizarea acesteia cu intenţii perfide poate deveni ceva mortal. Dorinţa de apropiere de biserică a ateilor poate fi un simbol al apropierii ştiinţei de religie, adică reprezintă aceste manevre mai mult sau mai puţin sincere de dialogare. Cercetaţi duhurile, şi vedeţi dacă sincer-sincer ştiinţa doreşte să se plece puterilor sfinte, Creatorului, Atotţiitorului, sau doar să înşele pe copiii slabi ai bisericii?? Există scăpări ale vigilenţei religioase care nu mai are duh drept, care nu se scârbeşte de mizeriile pe care unii le lasă când încearcă să intre în biserică. Ateii în teologie nu aduc nici un folos, nu se îmbogăţeşte nimeni punând paie peste lingourile de aur. Dar aceasta este o manevră a hoţilor pentru a-l distruge pe proprietar. Mai degrabă să îi osândim pe faţă pe cei rău voitori, pe cei slabi de înger care nu păzesc intactă comoara mântuirii!!

2.Nu sesizati ca in cadrul acestui dialog, stiinta este cea care "comanda"?

Evoluţionismul teist este unul dintre rezultatele dialogului de colaborare dintre verigile slabe ale teologiei cu verigile slabe ale atitudinii ştiinţifice, nu degeaba a fost numit struţocămilă. Este un fel de "religia viitorului" despre care vorbea fericitul Serafim Rose, un fel de "altceva" decât credinţa care trebuie să fie una, sfântă, pe care ne-a lăsat-o Domnul Nostru împreună cu Sfintele Scripturi, Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi: cum credeau ei, să credem şi noi! Sfînta Scriptură este de neschimbat, dar ni se şopteşte că este de reinterpretat, adică s-o credem altfel decât Sfinţii Părinţi, altfel decât tradiţia. Există multe curente moderne care încearcă să redefinească lucruri de mult stabilite. Mithbusters care decompoziţionează chiar şi sentimente şi senzaţii ... şi ce se mai poate când totul se poate, se explică, naşterea din fecioară, trecerea Mării Roşii, Învierea ... etc!!!!! Aceste acţiuni sunt izvorâte nu atât din atitudinea atee, deoarece un ateu nu s-ar mai îngriji de lucrurile pe care le desconsideră, ci dintr-o atitudine anticreştină, otrăvită, începând cu Taxil. Să nu călcăm pe urmele lor, ci să credem cu toată fiinţa că tot ce au crezut părinţii noştri aşa este!
Şi pentru că noi, iubitorii de praznice îl sărbătorim pe Sfântul Andrei care ne-a adus credinţa noastră, peste credinţele ... "deiste" ...ale strămoşilor păgâni, pentru că aceştia au avut curajul şi puterea să le lase şi să treacă la credinţa adevărată, să ne bucurăm!
Bucură-te Andreie prealăudate, care din adâncul înşelăciunii ai vânat popoarele! ... Bucură-te, al tainelor lui Hristos slujitor! ... Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe! Bucură-te învăţătorul dreptei credinţe! Bucură-te prin care Domnul Hristos se sălăşluieşte! Bucură-te prin care satana se nimiceşte! Bucură-te, Sfinte Andreie, apostole!

... continuare
 

3.Consideraţi ca postulatele apusenilor din vremea noastra sunt infailibile, Sfintii Parinti neputand fi sub nici o forma suficienti sau chiar superiori?

În apus există şi ortodocşi. Dacă aici "apusean" înseamnă doar neortodocşi, nu prea se potriveşte termenul deoarece bunii părinţi ortodocşi apuseni ar fi scoşi din listă... dar să ne referim la neortodocşi: ei bine, în materie de materie, materiale, aplecarea spre cele pământeşti, sunt mult superiori celor ce provin din mediile ortodoxe, aceasta dovedind încă o dată nepăsarea ortodocşilor pentru cele materiale şi "de genul". Postulatele catolicilor, ale protestanţilor şi "de genul" nu au nici o valoare, chiar dacă ar da copy-paste la adevărul ortodox. Strigătele lor valorează atât cât îi ajută să vină la Biserica din care au plecat, dacă "postulatele" cu care operează sunt un drum spre lumină. Sfinţii Părinţi sunt insuficienţi pentru cei slabi în ortodoxie, care nu au credinţă, care nu se preocupă să păstreze comoara de mântuire a tradiţiei ortodoxe. Sfinţii Părinţi nu sunt cunoscuţi nici teologilor, majoritatea absolvenţilor citind superficial pentru examene sau neavând materialul necesar pentru a-l parcurge la prima mână. Mai este de vină şi curriculumul care nu prea se omoară cu raw-material-ul. Oare teologia, preoţia, nu este o meserie de suflet? Nu este aceasta o pasiune şi nu o acumulare de cunoştinţe? Chiar dacă programa nu prevede să-i citească pe Sfinţii Părinţi la prima mână, nu ar fi trebuit ca dragostea discipolilor contemporani să suplinească lacunele curriculumului faţă de "PSB"? Iar dacă ingineri sau alţii au lăsat o pregătire ştiinţifică pentru a se adăpa la izvorul dragostei de Dumnezeu, atunci ar trebui ca pe aceasta să o desăvârşească şi apoi să modifice în sufletul lor toate celelalte informaţii pe calapodul viziunii Sfinţilor Părinţi şi nu invers, cum o fi făcut "Lemetru"... dar el săracul este "apusean" ... Pe calapodul Sfinţilor Părinţi - unii dintre ei martiri - trebuiesc calate toate celelalte. Să nu uităm nici Sfintele Scripturi şi nici Tradiţii. Dacă am fi gândit aşa de la început, nu am fi ajuns în situaţii de cul-de-sac, ca în prezent cu resursele şi cu mediul, dezvoltarea omenirii ar fi fost alta, mai luminoasă, de la timpurile medievale şi până acum. Sensul pe care l-a impus forţa renaşterii păgâne şi iluminismul a şters din vedere comportamentul Sfinţilor primari din ţelurile omenirii. Acest păcat este al nostru al tuturor şi ar trebui să îl asumăm pentru ceea ce ar fi putut greşi străbunii noştri din acea vreme, poate că s-au mai "dat" şi ei cu apusenii că vremurile au fost mai mult tulburi ...


4.De ce niciodata in Rasarit nu a existat o asa manifestare rationalista ca astazi? (aceasta fiind varianta apuseana pentru teologie)


Răsăritul este colonia actuală a vestului şi terenul de experimentare al vestului. Slăbiciunea pregătirii teoretice se vede că a dat loc ideilor şi raţionamentelor de împrumut ca şi entuziasmului cumpărăturilor la mall. Tinerii sunt şcoliţi să raţioneze critic, cerinţele educaţiei moderne impuse de programele "Phare" de după 1989 dau roade. Dar nu ţi se pare că existenţa acestui FORUM este dovada că nu şi-au atins scopul pe deplin? Vreau să spun că aceste dezbateri teologice la care participă mulţi credincioşi este votul negativ cu care ne prezentăm într-o lume a "material girl"-ei!! şi mai există şi spectatori, aşa cum am fost eu până m-am decis să intru în discuţii. Faptul că au loc asemenea exprimări de sentimente, convingeri, raţionamente teologice este totuşi îmbucurător! Că mai există şi greşeli, da, e adevărat, dar se pot corecta, să ne rugăm! Şi dacă se aduc injurii bunilor păstori, Sfinţilor Părinţi prin ricoşeu sau chiar direct, nu este oare aceasta un prilej de a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate? Apostolul zilei de azi zice: "Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi." Să ne bucurăm, că viaţa noastră nu se termină aici, să o pregătim pe cealaltă!

Sfintii Parinti sunt autoritati recunoscute in domeniul duhovnicesc.

Sa incerci sa faci din ei fizicienii absurdului e o tentativa ridicola de a importa o moda neoprotestanta in ortodoxie.

Daca nu deschideai topicul asta sa te fuduleti cu creatiile tale cu pretentii duhovnicesti, discutia asta nu avea loc.

Oricum, nu-i prea tarziu sa refaci totul, cu o doza de coerenta de data asta.
Succes.

De ziua României pace şi dragoste pentru toată lumea!
 

Dragă AlinB, în care dintre mesaje au fost etichetaţi Sfinţii Părinţi ca "fizicieni ai absurdului"? (nu mi-am pus ochelarii ...) În rest, acest articol de la care proneşte topicul, dacă e scris de o persoană de vârsta pe care o indică site-ul respectiv, este foarte îmbucurător! Dacă tot e ziua noastră, a românilor de pretutindeni, fac un apel către toţi să găsească doar cele bune la membrii forumului (topicului) şi a le prezenta ca atare. Oricum, felicitări AlinB pentru preocupările tale duhovniceşti!