Problema de suflet...mica?
 

Ma confrunt de ceva timp cu o problema, probabil pentru cei din exterior pare mica, insa pe mine ma chinuie foarte mult.
Pana cum 2 ani jumate ma tot rugam sa gasesc o persoana pe care sa o simt apropiata de sufletul si principiile mele, simteam ca o voi intalni intr-o zi si ca atunci voi sti ca este "sufletul meu pereche".
Acum doi ani si jumatate am cunoscut pe cineva, un barbat deosebit cu un suflet tare bun, si am inceput sa ne facem palnuri de viitor sustinuti fiind de parintii mei si mama lui. Tin sa precizez ca el locuieste cu mama sa si problema noastra era distanta dinte noi (nu mare, 150 km), insa ne-am promis unul altuia ca vom avea rabdare si sa le rezolvam pe toate incetisor. Trebuia sa ma mut eu, sa imi gasesc un loc de munca bun acolo la el in oras, lucru care pana la urma s-ar fi putut realiza.
Numai ca din vara, mama lui a inceput sa ne respinga treptat relatia si i-a impus lui sa se desparta de mine in cele din urma. Nu stiu de ce pentru ca pana atunci ma placea si vroia si ea sa ne casatorim. El a inceput sa ma sune tot mai rar si luna trecuta mi-a spus sa nu-l mai caut si sa imi vad de viata mea. S-a despartit de mine plangand, spunandu-mi ca numai ma face sa sufar si ca nu-mi poate oferi nimic in afara de promisiuni desarte.
A fost un soc pentru mine din care nu pot sa imi revin, pur si simplu a rupt toate legaturile cu mine, mi-a spus doar ca o sa raman pentru totdeauna in sufletul lui si sa nu il mai caut ca il doare foarte mult.
Nu stiu cum sa fac sa trec peste asta, il visez noaptea, ii aud vocea si ma trezesc, mi-e foarte dor de el, nu ma pot impaca cu gandul ca nu il voi mai vedea...am impresia ca nu s-a terminat. Pana acuma toate visele si gandurile mele erau legate de el si dintr-o data m-am trezit fara "centrul meu de greutate".
Ma chinui foarte mult, ma tot intreb de ce se intampla asta? noi doi ne-am inteles foarte bine, nici macar o data nu ne-am certat, mai ales ca stiu ca si el ma iubeste si sufera.
Tot ma rog sa imi dea Dumnezeu putere sa accept voia Lui, insa zilnic mi se umplu ochii de lacrimi, ma doare sufletul. Cei din jurul meu tot imi spun ca poate e mai bine asa decat sa sufar apoi ca ne este afectata casnicia din cauza mamei sale.
Numai ca eu nu gandesc asa, nu ii port pica deloc mamei lui, dimpotriva, mi-e dor de ea, am indragit-o in ciuda faptului ca uneori zicea unele lucruri care nu-mi cadeau bine.
Am totusi o varsta (28 ani) si imi doresc o familie, nu credeam inainte ca as putea sa simt o asemenea dragoste profunda si probabil nici nu voi mai putea sa las pe altcineva sa se apropie de mine, cum as putea sa fac asta din moment ce in sufletul meu este altcineva?
Sunt constienta ca sunt multi care au probleme mult mai mari decat mine insa sufletul meu e trist si ma doare. Ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt sanatoasa si ca am niste parinti care ma sprijina si ma iubesc, un serviciu bun si stabil, insa ma gandesc la el si la faptul ca el nu are sprijnul nimanui. Ma intreb care este scopul celor intamplate deoarece stiu ca fiecare lucru se intampla cu un scop, nu inteleg de ce a trebuit sa imi iasa el in cale si sa il iubesc asa mult daca nu este cel predestinat....???
Nu stiu ce as putea face sa ma impac macar cu ideea si sa imi gasesc linistea, sa imi gasesc alte scopuri si vise care sa nu fie legate de el, sa nu mai traiesc cu speranta ca poate se va intoarce....sa ma regasesc pe mine si sa ma indepartez de el

Nicio suferinta, cat de mica...nu este mica.

Iar in acest caz, durerea sufletului este mare.

Lasa totul in grija Lui Dumnezeu,
Arata-i durerea ta,
Rabda aceasta ispita grea din viata ta,
Si va stii Domnul sa le aranjeze cu timpul spre folosul sufletului tau.

problema de suflet destul de mare...
 

Foarte trista povesea ta! Imi imaginez cat suferi... Nu stiu ce sa-ti spun, ce ai putea face.
Poate prietenii vostri comuni te vor putea ajuta sa intelegi ce se intampla. Poate oamenii apropiati de el stiu mai multe. Ia legatura cu vreunul dintre ei.
Ce dureros! Roaga-te la Dumnezeu si la Maica Domnului sa te ajute sa te linistesti. Ai nadejde, ai rabdare si totul se va lamuri. Nu te lasa Dumnezeu daca ai credinta ca toate se intampla cu voia Lui.
Doamne ajuta!

eu te inteleg perferct si eu sunt cam in aceeasi situatie din pacate nu ramane decat rugaciunea, si acatiste la Biserica. Si eu tot m-am intrebat de ce mi se intampla asta si m-am tot framantat si pana la urma mi-am dat seama ca trebuie sa rabd, sa ma rog si Dumnezeu va alege pana la urma, trebuie sa starui foarte mult in rugaciune, sa te spovedesti si sa aculti sfatul duhovnicului, el iti va da cel mai bun sfat, daca trebuie sa il mai cauti sau nu, daca trebuie sa mai ai rabdare sau nu inlegatura cu voi. Oricum indiferent de raspunsul duhovnicului adica daca sa te mai rogi pentru ca sa fiti impreuna sau iti spune sa renuti, trebuie sa il aculti pentru ca prin duhovnic vorbeste harul Lui Dumnezeu. Domane ajuta!

Daca nu sunteti casatoriti, mama lui nu te place iar el nu a rupt cordonul ombilical si a preferat sa asculte de ea si sa renunte la tine, multumeste Domnului ca asta s-a intamplat acum si nu dupa ce ai fi avut si 1-2 copii cu el, eventual de crescut in casa ei.
Cauta-ti un barbat, nu un "baiatu' mamii".

Prietenii comuni nu prea au cu ce sa ne ajute. El nu discuta problemele cu nici un prieten, singura persoana cu care se sfatuia eram eu si mama lui. Practic el nu are prieteni apropiati.
Cu mine a rupt brusc orice legatura fara nici o portita de impacare. Ma doare enorm de mult acest lucru, visam impreuna la o familie si incercam sa gasim solutii pentru noi care totodata sa fie si pe placul parintilor si sa fie gandite si facute cu rabdare, nu vroiam sa ne grabim ca sa nu stricam ceva.
Nu imi pare rau ca simt atatea, ma bucur ca sufletul meu este capabil de asemenea sentimente profunde si ca Dumnezeu mi-a scos in cale o persoana deosebita pentru care am simtit o dragoste curata. Ma doare sufletul si nu inteleg de ce oare trebuie sa plece din viata mea astfel... si ce se va alege de tot ceea ce simt?

Toti din jurul meu mi-au spus asta, ca daca el nu se poate desparti de mama lui atunci voi avea de suferit mai tarziu.
Nu pot sa gandesc rau despre el, ar fi bine pentru ca m-ar ajuta sa ma detasez si sa merg mai departe. Simt doar ca parca am pierdut o bucata din suflet.... sa caut un barbat? Cum as putea....cred ca primul lucru l-as compara cu el si nu stiu cum ar putea cineva sa fie mai deosebit.
E groaznic, nu stiu cum as putea sa descriu ce simt. Stiu ca pentru ceilalti poate totul pare exagerat, asa as fi zis si eu inainte :(

Realitatea este ca te-ai hranit cu vise si iluzii si dupa ele plangi de fapt.

Realitatea vizavi de acest barbat este ca probabil nu va fi niciodata in stare sa se casatoreasca si sa sustina o familie.

Din pacate, suntem nu de putine ori victima unor perspective limitate. Ne concentram pe anumite aspecte si nu vrem sa vedem nimic altceva, eventual diferenta o umplem cu vise si sperante.

Respectivul fara doar si poate a avut ceva bun, dar nu suficient pentru a fi un sot si tata responsabil.

Nu are rost sa plangi dupa ceva care nu ai avut niciodata la fel cum nu are rost sa plangi dupa iluzia a ceea ce ai crezut ca ai putea avea de la cineva care de fapt prea mult nu avea ce-ti oferi.

Daca era un barbat cu capul pe umeri si chiar isi dorea relatia asta, el trebuia sa plece de acasa, sa vina dupa tine, etc., mai ales ca intuiti imi spune ca avea mai mult de 35 ani.

Daca avea cu 10 ani mai putin, pasivitatea si lipsa lui de personalitate era mai scuzabila, dar asa.. o sa fie toata viata un intretinut sub aripioara ocrotitoare si autoritara a mamei langa care o sa imbatraneasca fara o sotie si o familie.

Sa fii indragostita de asa ceva mi se pare o teribila lipsa de persepectiva ca sa nu mai zic si altceva.

Ridica ochii si uita-te mai bine in jur, nu doar la zeci si sute de km, s-ar putea sa ai si suprize placute.

dar cu mama lui ai vorbit despre intorsatura asta? ea ce zice, ea e sigur problema? oricum, momentan nu poti lua nicio hotarare!! trebuie sa astepti sa-ti recapeti rasuflarea!! asteapta sa treaca furtuna si Dumnezeu iti va lumina orizontul! nu lua decizii in situatii limita! ai incredere!

Nu, 32 ani. Ai dreptate ca plang dupa ceva ce nu am avut niciodata, nu a fost al meu, nu am fost casatoriti. Adevarul e ca mi-a dat sperante, de la el au pornit visele si planurile... poate ca mi-am facut iluzii, il vedeam ca pe un barbat serios si familist. Am observat de mult timp ca mama lui e putin mai dificila insa el mi-a promis ca va fi tot timpul alaturi de mine si ca nu va lasa ca nimic sa ma afecteze sau sa ne afecteze relatia.
Faptul ca m-am indragostit nu stiu daca neaparat tinea de mine, plus ca parintii mei l-au indragit foarte mult si prietenii comuni au o parere foarte buna despre el. Si ei sunt socati de ce se intampla.
Cine stie, poate ai dreptate, poate Dumnezeu mi-a pregatit ceva, poate tot pe el sau altceva. Momentan nu stiu cum sa imi gasesc linistea si sa scot durerea din suflet, cum sa accept si sa merg mai departe

Iti multumesc pentru incurajare. Cu mama lui nu am avut cum sa vorbesc. Daca nici fiul ei nu poate sta de vorba cu ea... nu stiu prea multe detalii, stiu doar ca ea i-a raspuns fiului ei ceva de genul "nu imi pasa mie de ceea ce simti tu". Decizii nu am cum sa iau, inima mea inca spera chiar daca unii spun ca dau dovada de naivitate la varsta mea, as vrea sa nu mai sper si sa merg mai departe.
Am noroc ca sunt ocupata de dimineata pana seara la 9 si ca m-am decis in toamna sa mai fac o facultate. Asta pentru ca imi doream inca inainte sa il intalnesc pe el si in al doilea rand pentru a avea sanse la un job mai bun. Altfel nu stiu cum ar fi...

Stiu ca Maica Domnului e de mare ajutor, citeste Paraclisul si asculta sfatul duhovnicului.
Curaj, se putea si mai rau!

Draga jalina.
Nu te pune nimeni sa gandesti rau despre el. E chiar bine ca nu poti sa gandesti rau despre el, cica daca urasti pe cineva inseamna ca nu te poti desprinde de relatia respectiva si asta te impiedica sa mergi inainte.
Gandeste bine despre el. E un om cu care ai impartit momente frumoase din moment ce v-ati propus la un moment dat sa va casatoriti. Dar nu e omul potrivit pentru tine, atata tot. Tie iti trebuie un om pentru care casnicia cu tine sa fie cel mai important lucru! "Si va lasa pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa", nu asa spune in Biblie? Pai... daca tu erai cea care trebuia sa se transporte la localitate ca sa se faca nunta... cum vine asta??? Inca unul care are pretentia sa alerge femeia dupa el, sa ii faca toate poftele... peste un an te punea sa ii aduci tuica din beci si sa te duci sa ii cumperi tigari. Exagerez (poate!) dar lasa ca e mai bine asa. Decat unul lipit de fusta mamei mai bine singura. Singura, adica pana gasesti un barbat. Un om care la 32 de ani plange dupa fusta mamei e un cosmar la casa omului.
Succes, vezi de cariera, plimba-te, fa-ti prieteni, mergi la munte si trage aer curat in piept si bucura-te ca ai scapat de o capusa dubioasa.

Poate ca ai facut din el un idol. Poate ca l-ai iubit mai mult decat pe Dumnezeu. Poate ca Dumnezeu are si niste pretentii de la tine.

Dupa cum vezi, nu e decat un om, cu calitati si cu defecte. Roaga-te Maicii Domnului, Sfantului Nicolae, Sfintei Xenia etc. Mergi si la niste Sfinte Masluri. Exista persoane care practica vrajitoria si care pot face mult rau. Dumnezeu lamureste lucrurile. Ia legatura cu un duhovnic bun. Spovedania, Impartasania si sfatul unui duhovnic precum si rugaciunile personale iti vor fi de ajutor.

Nu trebuie decat sa te decizi sa te confrunti cu realitatea.
In loc sa ramaii intr-o lume fictiva, in care el e barbatul ideal dar un lucru relativ minor, nesemnificativ, intamplator si fara legatura cu el a intervenit si a stricat treaba, mai bine ai accepta ca nu a fost niciodata persoana potrivita.

Pentru ca, pentru a fi "persoana potrivita" e nevoie de o suma de calitati absolut necesare, la care nu se poate renunta, astfel incat chiar si daca una lipseste, discutam in cel mai fericit caz de un tragic esec care nu este nicidecum accidental.

Pentru ca este o persoana matura, poate lua decizii - faptul ca este incapabil sa o faca si altcineva le ia in locul lui, inseamna nu doar ca nu e barbat (ci poate "puiul mamii") ci nu este capabil nici sa fie un sot sau cap de familie.

Nu te mai lua dupa cei din jur ("vai ce bine va potriveati", "vai de tip bine era") si ia-te dupa ceea ce este evident, este sub nasul tau: o ratare care se datoreaza unui ratat.

Ai putina stima de sine si intelege ca din moment ce a facut ce a facut, ori nu vrea sa aiba niciodata o familie, ori nu acum si este convins ca o persoana ca tine (poate mai buna?) poate gasi oricand mai incolo.

Asta e realitatea, restul cuvintelor pe care le-a spus si lasa poate alta impresie, sunt doar de umplutura, i-o fi placut de tine dar nu suficient de mult sa fii o prezenta permanenta - obisnuieste-te cu ideea.

Poate ai dreptate. El vroia ca noi sa stam impreuna cu mama sa, ca sa nu o lase singura, nu vroia in chirie. Poate ca as avea de suferit astfel....
Multumesc pentru sfaturi si pentru incurajare. Imi doresc doar sa imi gasesc linistea

hmm...
In primul rand, nu este o suferinta mica.
Este importanta. Daca el zice ca a incercat sa se desparta brusc, poate a fost sincer. Poate chiar a incercat, si cand a crezut(atentie!) ca nu se poate, a vrut doar sa incerce sa o faca cat mai repede si mai putin dureros. Sincer(si am un fel de pct de vedere neutru in aceste lucruri), pare ca are intentii bune, desi nu pare. Si nici la dumneavoastra nu par nic sentimente trecatore.. nu stiu, puteti pune pe cineva sa il intrebe, asa intamplator, de lucrul acesta?

In orice caz, orice ai hotara, fie sa ai pace in suflet.

Doare mult si e greu de acceptat. Uneori e bine ca cineva sa iti dea cate o palma si sa te trezeasca la realitate...cu obisnuitul cu ideea este problema

Nu stiu cat timp o sa il iubesc...poate toata viata, nu a fost o simpla relatie, nu e primul prieten si alta data am trecut repede peste, eu sunt o persoana optimista si nu ma dau batuta indiferent ce ar fi. Numai ca el a scos la iveala din mine tot ce e mai frumos si este undeva acolo in adancul sufletului meu si poate ca va ramane intotdeauna.
De intrebat, da as putea, numai ca stiu raspunsul care o sa il dea "este o persoana deosebita numai ca eu nu o pot lasa singura pe maica-mea iar maica-mea prin comportamentul ei ne-ar distruge relatia, fara sa isi dea seama"

Trebuie mai intai sa accepti realitatea.

Dar ce scrii mai jos, ma face sa cred ca nu esti dispusa sa faci asta.


Nu, nu il iubesti pe el (s-a dispensat de tine ca de o persoana oarecare, iti aduci aminte?) ci iubesti asteptarile tale care le-ai avut de la el.

Nu, nu el a scos la iveala din tine "ce e mai frumos" ci tu ai fost dispusa sa faci acest efort, purtata de aceleasi iluzii.

In acest caz "nu ma dau batuta" inseamna probabil mai degraba ca nu esti dispusa sa renunti la iluzii si sa te confrunti cu realitatea.

Maicasa este cumva o persoana cu handicap sever, nu-si poate purta singura de grija?
Esti tu chiar asa sigura ca doar ea este explicatia?

Zic unii: "maninci un sac de sare cu cel de langa tine si nu ajungi sa-l cunosti".
Ce sa mai vorbim de persoane aflate la sute de km.
Cate zile/ore ati petrecut efectiv impreuna de cand va cunoasteti ?
Exista atatea variabile de care habar nu ai..

Poate ca l-am iubit prea mult, poate ca ai dreptate. In vrajitorie nu prea cred si nu vreau sa ma gandesc la astfel de lucruri. Cred numai in Dumnezeu, in Biserica si in rugaciune

Am inceput sa citesc Paraclisul Maicii Domnului, ma mai linisteste

Mama lui nu are nici un handicap. Nu pot gandi rau despre el, orice ar zice oricine. Cand am spus ca probabil o sa il iubesc toata viata ma refer la sentimente, cine nu stie ce inseamna sa simti ceva deosebit pentru cineva nu are cum sa inteleaga.
Vreau sa spun ca inainte nu ma dadeam batuta, adica sufeream putin si gata, viata mergea mai departe, ma gandeam ca nu merita si ca Dumnezeu imi va scoate in cale pe cineva care va merita. Vroiam sa spun ca acuma este cu totul altceva, nu pot smulge tot ceea ce simt din sufletul meu.
Da intradevar, poti sa stai cu o persoana o viata si sa nu ajungi sa o cunosti, insa la fel de bine poti cunoaste o persoana intr-o singura zi.
Eu vorbesc despre cele mai profunde sentimente ale mele si nu mi-e deloc usor, le scriu cu lacrimi in ochi. Nici nu pot vorbi cu nimeni despre asta fara sa imi dea lacrimile. Si poate ca sunt variabile de care nu am habar, poate sa ma judece oricine cum vrea....pentru mine este important sa imi gasesc linistea si nu stiu cum, zilnic sunt lucruri care imi aduc aminte de momentele frumoase petrecute impreuna si ma doare...e usor cand vezi lucrurile din exterior, e bine sa primesti cate o palma ca sa te mai destepte putin insa ceea ce este in suflet ramane. Mintea si inima...perspective diferite

De asta mult si bine ai sa traiesti in trecut, printre lucrurile imaginare pe care le idolatrizezi.

Tocmai asta este beleaua, sentimentele care scapa de sub controlul ratiunii.

Cand se dezvolta sub controlul ratiunii - avem de a face cu o relatie frumoasa, armonioasa, care duce la casatorie, o casnicie fericita, copii, etc.

Cand se dezvolta in afara ratiunii - atunci vorbim de romantism gol, o relatie ratata, suferinta, suferinta care nu trece, iarasi suferinta, esec.

Pentru ca sentimentele au devenit un idol iar ratiunea a fost lasata deoparte.

Asa au crezut (la inceput) si cei care au ajuns pana la urma la concluzia cu sacul de sare.
Tu ai avut totusi norocul ca n-a trebuit sa ajungi atat de departe.
Altfel, pe langa o relatie ratata ar fi fost si o viata ratata, cel putin din puctul asta de vedere (familie, copii).
Asa, mai ai inca ceva timp.

"ascutimea" (greu de spus in acest caz "profunzimea") sentimentelor nu sunt neaparat masura autenticitatii lor.
Ba uneori chiar dimpotriva..

Ramane pentru ca vrei tu sa ramana, pentru ca vrei sa mai storci (sentimental) ce si cat se poate din acest esec, dar dupa cum vezi, ce ramane la sfarsit (atunci cand nu te opresti la timp) este doar o zeama amara.

Atentie, sentimentalismul este la fel de adictiv ca si drogurile.
Si are si un impact nefast asemanator.

Tocmai asta este si reteta nefericii.
O data ce vei repune mintea in functie si vei dori sa vezi realitatea, lucrurile se vor limpezi de la sine.


Atunci el are un handicap.
Chiar nu e dragoste de mama. E dependenta si ascultare oarba, a unui om care in 32 ani nu a reusit sa-si dezvolte o personalitate autonoma si ambitia de a avea o viata, o familie.

Dar bine macar ca reuseste sa seduca femei, chiar si de 28 ani, cand se prespune ca femeia ar avea mai multe si mai realiste pretentii de la un barbat, nu s-ar lasa dusa chiar asa usor de nas.

Poate de asta si-a permis sa dea cu piciorul la o relatie gandindu-se ca nu-i va fi greu sa gaseasca alta, poate mai frumoasa, mai tanara, cu venituri mai mari, de familie mai buna, etc. - cine stie ce criterii i-a mai implementat maicasa.

Care probabil s-a gandit ca e relatia e in regula atat timp cat se mai distreaza si baiatul ei, dar nu cand lucrurile devin cu adevarat serioase.

Deci nu mai zic cat de bolnava e "dragostea" mamei pentru fiu daca produce astfel de rezultate dupa 32 ani..


P.S.
N-ai spus cate zile/ore v-ati vazut efectiv in astia 2 ani si jumatate.

Foarte multe momente frumoase, distanta nu e asa mare.
Nu am momentan puterea de a judeca toate cele zise de tine, cat ai dreptate si cat nu, poate sa fie 100% sau 0%. Stiu doar ca este cel mai sensibil si delicat barbat din cati am intalnit, poate prea sensibil, poate tocmai asta e defectul lui. Poate prea sensibil sa isi destrame legatura cu singura membra din familie pe care o mai are, mama lui.
Si sa sti ca nu fabulez cand spun asta, un barbat care plange pentru ca iubita lui pleaca de langa el o perioada chiar iubeste. Putea bine mersi sa imi faca promisiuni ca va fi bine, in continuare, insa el a preferat sa imi dea drumul crezand ca imi va fi mai bine fara el, tocmai pentru ca a ajuns la concluzia ca nu imi poate oferi nimic si nu ne putem intemeia o familie. Cred ca si el sufera mult, pentru un barbat probabil e cel mai dureros si frustrant lucru, sa se simta incapabil si neputincios.
Cine stie, poate gresesc. Oricum iti multumesc ca incerci sa ma convingi. Si eu imi doresc sa pot sa am o parere proasta despre el, as trece usor peste si as astepta ca Dumnezeu sa imi scoata in cale pe cineva potrivit mie. Insa nu pot, nu gasesc nimic.
Crezi ca nu am incercat toate variantele? Problema nu este de ieri, de o luna ma chinui incerc sa ma conving singura, sa ma impac cu ideea, nu stiu ce sa mai fac.
Si nu erau iluzii, chiar ne-am gandit cum sa facem, am fost si la cateva interviuri sa ma mut si in final am renuntat pentru ca nu am gasit ce imi doream iar neintelegerile cu mama lui incepusera deja.

1. Totusi de ce eviti sa spui de cate zile e vorba efectiv, traite impreuna (nu la distanta) ?

2. Orice copil stie sa planga cand ceva nu merge cum vrea.
Daca ai nevoie de copii, casatoreste-te si fa-ti cati vrei.

Dar mai intai, iti trebuie un barbat.

Un barbat cand isi doreste ceva, se da peste cap sa obtina.
Cand are ceva la care tine, nu lasa din mana.

Cateodata poate face si promisiuni exagerate care nu le poate tine, dar se zbate ca sa obtina ce vrea, sau in cazul asta, sa pastreze ce are.

Daca nu o face, poate ca efectiv e un neputincios, caz in care chiar ti-a facut un bine, fii recunoascatoare dar nu plangand ca si cand lucrurile ar sta cu totul altfel, el fiind barbatul perfect si relatia a fost distrusa dintr-un accident.

Dar din pacate, in ziua de azi, atat femeia cat si barbatul se gandesc mai putin la casatorie si mai degraba la ceea ce pot obtine de la celalalt la nivel sentimental/romantic.
In felul acesta, asteparile fata de celalalt sunt centrate in jurul unor trasaturi fizice si de caracter care prea putin se intersecteaza cu ideea de familie.

Si de aici tragediile..o relatie aparent functionala ajunge in pragul dezastrului dupa proba timpului sau cea a casatoriei, cand relatia nu mai este o joaca sau doar placere.

3. Te astepti abia la cateva luni de la despartire sa gasesti altceva la fel de entuziasmant ca o iluzie?
N-ai sa gasesti.
De altfel, relatiile care demareaza atat de repede dupa o relatie incheiata atat de tragic (si nitel cam patetic) au sanse mari de esec.

Ia o pauza, lasa trecutul sa fie trecut, mai umbla pe la starea duhovniceasca (pentru ca pe undeva este si o doza de pacatoasa idolatrie) si pe urma cauta/ceri/asteapta o alta relatie, mai fericita.

Nu pot sa iti spun cate ore/zile pentru ca au fost foarte multe, am fost si cate 2 saptamani nedespartiti.
Nu ma astept deloc sa gasesc pe altcineva, nu as putea si nici nu vreau. Va trece foarte mult timp sa ma mai linistesc, de ordinul "ani", nici nu se pune in discutie sa pot accepta pe altcineva. Chiar vreau sa fiu singura o vreme, nici nu as putea sa las pe cineva sa se apropie de mine iar eu sa ma gandesc la altcineva. Poate nici nu voi mai putea vreodata.... poate va ramane undeva in adancul sufletului meu si va trebui sa incerc sa ma obisnuiesc cu asta... astfel ma rog lui Dumnezeu sa imi dea pace si liniste

Chiar acum am terminat de ascultat o conferinta. Spunea Virgiliu Gheorghe ca, unii cercetatori si unii duhovnici, care s-au preocupat de treaba aceasta, realtie,familie,comunicare etc., au spus ca minim 6-8 luni este necesar sa cunosti o persoana, dar nu mai mult de 1 an-1 an jumatate, dupa aceea e prea mult, nu prea mai are rost. Cunoasterea nu inseamna unirea trupeasca. Unirea trupeasca este pecetluirea relatiei deja existente. Multa lumea traieste in concubinaj si dupa se intreaba de ce nu ajung sa se casatoreasca sau de ce nu merge bine casatoria, desi pana la casatorie se intelegeau excelent. Este bine sa probam partenerul, sa vedem cum se comporta in anumite situatii, ce familie are si care este relatie dintre el si familia sa, sa vedem cum reactioneaza la greu si cand are probleme, cum se comporta in societate si asa mai departe. Si aceasta cunostere cere timp, nu o poti dobandi intr-o zi, orice ai zice. Apoi cand s-a consolidat relatia, comunicarea este buna, se face unirea in Biserica,in Taina Casatoriei si apoi unirea trupeasca, care cum am spus, pecetluieste relatia existenta, nu o confirma. (vorbesc la modul general, nu intentionez sa pun etichete, ci sa aduc in discutie aceste criterii si sa arat pe ce baza imi formez ideile)

Parintele Nicolae Tanase, care a tinut mai multe conferinte legate de familie, tineri, copii, a zis cam asa(reproduc din minte): daca mama fetei nu ii da voie sa se casatoreasca cu baiatul care o doreste de sotie, sa o fure(si vice versa). Adica, daca mama/parintii fetei(baiatului) se opun casatoriei tinerilor pe fondul unor motive aiuristice, care contrazic invatatura ortodoxa, cum ar fi : e prea sarac/a; nu are multe studii; e din alt oras; nu are casa/masina; nu castiga enorm; nu e medic, ci e tamplar;are doar 25 de ani si e prea tanar/a;trebuie sa isi termine doctoratul;trebuie intai sa experimenteze si apoi sa vada pe cine alege etc., tinerii pot merge la episocul locului sa ii povesteasca ce se intampla si sa ii cheme si pe parintii care se opun si sa rezolve problema. Deci, cu alte cuvinte, sa se zbata ptr. oficializarea relatiei lor in Biserica, sa se lupte. Acum, daca parintii au motive intemeiate: e hot, e iehovist, e rau, bea, e afemeiat etc. atunci sa se asculte sfatul parintilor.

In 2 ani si jumatate eu consider ca daca era sa va casatoriti, va casatoreati pana acum. Ati mers la un duhovnic, impreuna, sa vorbiti despre treburile acestea? Mergeati impreuna la Sf.Liturghie, in pelerinaje, aveati o relatie si cu Biserica, pe langa relatia dintre voi doi? Nu cred ca o relatie care il are in centru pe Dumnezeu, o relatie sincera si care are in spate invatatura ortodoxa, nu poate sa se oficilizeze in Biserica. Am incredere deplina ca Dumnezeu nu se opune unei relatii care ne-ar ajuta, care ne-ar fi de folos. Daca Dumnezeu a indepartat persoana de langa noi inainte sa ne casatorim, desi noi aveam planuri de casatorie, inseamna ca nu era omul potrivit ptr. noi si indepartandu-l, ne-a facut un bine, ne-a salvat de la o viata chinuita, de la un posibil esec.

Un om nu iti poate oferi iubire absoluta. Niciodata. Doar Dumnezeu este iubirea absoluta. Daca iti urci partenerul pe un piedestal si nu vezi nici un mic defect la el/ea, deja este idolatrie. Si idolii se prabusesc, dezamagesc. In centrul unei relatii trebuie sa fie Dumnezeu, nu celalalt partener. Impreuna cu partenerul, in iubire si intelegere, sa mergeti spre calea mantuirii, sa urcati aceasta poteca de munte si sa ajungeti la Domnul.

Nu e bine sa gandesti asa, ca nu vei uita niciodata de el si ca nu vei mai iubi niciodata pe altcineva. Daca gandesti asa, nu o sa iasa bine si nu o sa poti sa lasi in urma. Nu te prinde cu dintii. Pastreaza amintirile placute cu el, ia ce e mai bun din ce a fost si mergi inainte. Nu zice nimeni sa il urasti si sa incepi sa il cartesti, caci nu e bine nici asa. Constientizarea faptului ca aceasta relatie s-a terminat, nu a fost ce ai dorit tu sa fie, nu inseamna ca trebuie sa il urasti. Ci sa ii dai drumul. Daca il iubesti cum spui, dai drumul. El nu poate sa iti ofere ce doresti, el nu mai doreste sa se lupte ptr. voi. Iti raman doua solutii: sa mergi mai departe si sa iti canalizezi energia si singuratatea spre Dumnezeu si sa ii urmezi calea si astfel te vei linisti, vei regasi pacea interioara sau sa te prinzi cu tot dinadinsul de ceea ce a fost, sa traiesti in trecut si astfel viata va trece pe langa tine. Se prea poate sa intalnesti un om deosebit si sa nu il vezi, sa nu ii acorzi atentie deoarece esti prinsa in trecut.

Eu iti recomand sa iti gasesti un duhovnic daca nu ai deja, evident, si sa discuti cu el aceste probleme, sa te spovedesti, sa te rogi la Domnul nostru Iisus Hristos, la Maica Sa si la Sfintii Domnului, sa tii post, sa iti gasesti preocupari care sa iti ia mintea de la el; sa faci milostenie, sa vizitezi copii din orfelinate, batranii de la azile, prin spitale, sa intri intr-o asociatie gen pro-vita, orice fel de activitate care iti va folosi si tie, dar si semenilor tai. Capul sus si inainte cu curaj. Daca alergi la Domnul cu sinceritate si credinta, imposibil sa nu te ajute.

Faptul ca esti o persoana deosebit de ambitioasa se deduce din faptul ca reusesti ceea ce-ti propui, ca vrei sa faci inca o facultate(succes!), ca ai intrat pe acest forum doar cu drama ta personala(cu toate ca ai o cultura superioara), ca vrei sa raspunzi aici fiecarui mesaj si din faptul ca la interviuri (la care ai participat ca sa ajungi langa el!!!!!!!!) n-ai gasit ce-ai dorit.
Dar... oare ce-ai dorit? Ai dorit sa fi si fericita si bine platita?
Hm! Le-ai dorit pe toate si... iata ce-ai obtinut! Neacceptand ce ti s-a oferit, acum culegi ce-ai ales.
Cum crezi ca s-a simtit el cand tu ai refuzat posturile de la interviurile din orasul lui? Iti spus eu: s-a simtit acolo unde l-ai pus tu, pe locul 2.
Prin urmare, cum poti avea despre el o parere buna daca refuzi un job langa el? Deci parereata despre el e proasta. Poate ca ai o parere prea buna despre tine; poate.
Prin inscrierea pe acest forum si relatarea publica a suferintei tale, eu vad ca tu nu accepti usor situatia si cauti suport sa te ambitionezi in continuare; am avut si eu sufrinte, dar n-am spus nimic nimanui.

Acum nu se pune problema sa-l uiti, sa cauti pe altcineva, sau sa-ti schimbi sentimentele(care vad ca sunt frumoase si solide), ci se cere sa fi stapana pe ele(pe sentimente) si sa te detasezi de suferinta care te macina. Ar putea dura o saptamana.

Tot ce ai trait va ramane ca bogatie in sufletul tau si te va innobila; daca vei tine seama pe viitor de ea, sunt convins ca vei trai o viata fericita, poate chiar alaturi de el sau fara el.
E important sa te linistesti acum ca/si sa nu gresesti.
Astept raspunsul tau.

Referitor la job. Daca acceptam jobul respectiv inseamna sa ma mut si sa stau in chirie, nu era vorba de bani ci de faptul ca trebuia sa mai fac si ceva naveta pe langa si astfel imi era mai greu. Insa nici asta nu ar fi fost o problema pana la urma, as fi acceptat postul ca sa fiu aproape de el numai ca problemele cu mama lui deja incepusera si tocmai el mi-a spus ca poate ar fi mai bine sa nu ma mut, sa raman acasa si sa ne mai punem niste bani deoparte. Am vazut atunci ezitarea lui, ca nu mai doreste sa ma mut si astfel am renuntat, am simtit ca am pierdut sprijinul sau. Vreau sa punctez ca eu aici am un serviciu destul de bun si stabil. Totusi nu sunt o aiurita si nu ma avant chiar asa pe taramuri necunoscute, sa renunt chiar asa usor la tot ceea ce am reusit prin munca si cu ajutorul lui Dumnezeu.
Iti multumesc pentru cuvintele frumoase si pentru incurajare

Un mod frumos de a vedea lucrurile
Ai dreptate, poate ca l-am "idolatrizat, i-am vazut numai calitatile, nu si defectele.
Iti multumesc pentru sfaturi si ca ai avut rabdare sa citesti despre suferinta mea, si pentru vorbele frumoase care le-ai scris.

AlinB,a intuit foarte bine si cu realism cum sta treaba.
Ar trebui sa analizezi mai bine lucrurile,dar incercand sa-ti tii romantismul legat undeva,in timpul asta.

Eu nu inteleg de unde a dedus el ca nu are ce sa-ti ofere?!La ce se referea?
Eu stiu ca un viitor sot trebuie sa-ti ofere siguranta,statornicie si o anume maturitate in a manui aspectele concrete ale vietii,cu planuri la fel de concrete.
El are un job,o ocupatie?
Daca ti-a spus chiar cu aceste cuvinte ca nu are ce-ti ofere,atunci este clar si chiar ar trebui sa-i multumesti ca a fost sincer cu tine si te-a scutit de alte probleme pe tot parcursul vietii.
Sunt multe femei care se plang ca sotii lor sunt iresponsabili cu familia,cu copiii,nu cred ca ti-ai fi dorit sa ingrosi randurile.

Un barbat si o femeie nu se despart niciodata doar "pt a-i fi celuilalt mai bine".Mai bine,nu poate exista in afara relatiei,cand vorbim de persoane implicate emotional,sentimental.

nota:un barbat care plange in timp ce discuta cu mine,imi da senzatia de minim control,de sentimentalism dus la extrem,poate chiar teatralizare...(cu exceptia cazurilor cand plange la inmormantarea parintilor).
De ce crezi ca acest atuu este unul foarte important?Barbatii pot fi sensibili si fara a boci in fata ta liber,ca si copiii...

asa a fost voia maicii domnului,poate nu era potrivit pt tine cu tote ca tu crezi ca el era alesul.lasa-te in voia maicii domnului si iti va linistii sufletul.

Dumnezeu este un Dumnezeu al bucuriei
Suferinta apare doar cand ne indepartam de El.
De ce apare ? Pentru ca El vrea cu gelozie sa ne faca fericiti si sa ne intoarca la El.
Dumnezeu este iubire, deci nu este impotriva iubirii .Doar ca nu trebuie sa iubim nimic mai mult decat pe El. Cine ar sti sa il iubeasca pe Dumnezeu , ar stii sa ii iubeasca si pe ceilalti .
Bucura -te in suferinta ta ,caci ea e binefacatoare,e ca o roua pentru sufletul tau ,si asa cum ai cunoscut puterea iubirii pamantesti,o poti cunoaste si pe cea a iubirii ceresti.
Roaga-te doar neincetat , cand iti vin ganduri , dureros de duioase , roaga te :Doamne Dumnezeu meu nu ma parasi ! Daca iti vei urla durerea care este foarte mare,si ajutorul lui Dumnezeu va fi pe masura .
Si un singur lucru sa ai in minte ,ca de abia dupa aceasta trecere prin valea plangerii ,vei invata cu adevarat sa iubesti ,inclusiv pe iubitul tau .Ca il vei redobandi linistita in mintea ta ,si nu vei mai suferi ,caci nu vei mai fi obsedata de barbatul din el,ci il vei iubi simplu si curat,ca om.
Erai rece ,deci aveai neoie de sentiment in viata ta .Acum a fost nevoie de suferinta ,ca sa ajungi in sfarsit la intelepciune,care este unirea mintii cu inima

Ai scris niste cuvinte foarte frumoase ce numai adevar graiesc.

Si eu trec printr-o situatie asemanatoare. Am fost de m-am sfatuit cu duhovnicul meu, si urmatoarele cuvinte mi-au ramas in minte: Uneori poate te vei ruga lui Dumnezeu sa iti ofere ceva, in cazul tau, pe fostul tau iubit inapoi. Dupa multa ruga este posibil chiar sa se intample acest lucru. Dumnezeu doar ti-a indeplinit dorinta. Dar nu ai garantia ca va fi o relatie ce va dura. Se poate termina si tu vei suferi din nou. Cel mai bine, roaga-te lui Dumnezeu sa iti ofere ceea ce considera El ca este mai bine pentru tine. Numai El stie ce este in sufletul tau, in sufletul lui, in sufletele noastre. Numai el stie ce este mai bine pentru tine. Ai incredere, roaga-te la Maica Domnului, citeste "Acatistul Maicii Domnului - Bucuria tuturor celor necajiti" si cu credinta in Dumnezeu, te va ocroti si iti va da ce este mai bun in viata ta.

Din experienta personala, ma simt mult mai aproape de Dumnezeu, si durerea si suferinta a inceput sa se transforme in dragoste fata de Dumnezeu. Mi-a schimbat complet viata. Sunt mai calm, mai linistit, un om mai bun si mai aproape de Cel de sus.

Am citit cu atenţie postările şi Alin B a pus punctul pe I dacă aş putea spune aşa.
Deşi sub influenţa emoţiilor şi sentimentelor nu vezi realitatea încearcă să o vezi si nu mai trăi cu vise. Nu iţi fac bine, crede-mă, am trecut prin asta. Nu vei ajunge decât să respingi orice propunere a unui alt băiat şi nu e bine. Chiar dacă s-ar întoarce la tine, nu ai fi fericită. Te-a rănit odată, crezi că nu o va face din nou? În mintea ta îl aperi şi îl consideri potrivit pentru tine dar nu este din moment ce s-a separat de tine.
Nu renunţa la serviciul tău şi la siguranţa ta decât atunci când cel de lângă tine este un sprijin real, când merită să faci acest efort.
Nu cred ca ţi-ar plăcea ca soţul tău să fie un întreţinut şi viaţa impreună cu soacra e complicată oricât de amabilă e soacra. Niciodată nu vei avea legătura cu ea precum o are cu fiul ei.
Lasă-ţi inima liberă şi nu îndepărta pe nimeni din cei care ar dori să te cunoască. Nicidecum să nu îi compari, e cea mai mare greşeală şi rişti să rămâi singură.
Mai interesează-te despre familia lui, vezi cum sunt priviţi de vecini, poate ai surprize...

Minte senină şi în inimă lumină!

Desigur, e bine sa stea tinerii singuri. Dar, daca nu se poate? Ce face un baiat cu venituri modeste care nu-si permite sa inchirieze o garsoniera? Isi duce parintii la azil pentru a se putea insura? Inchiriaza, totusi, o garsoniera, apoi se plange ca nu-i ajung banii?

Eu cred ca uneori ne mai si adaptam conditiilor concrete. Sigur ca locuirea impreuna cu parintii reprezinta o proba a rabdarii si necesita multa intelepciune din partea nurorii si a soacrei. Si frica de Dumnezeu.

Iti multumesc pentru vorbele intelepte. Voi incerca sa ma inarmez cu rabdare si rugaciune pentru a dobandi acea intelepciune de care am nevoie

Ai dreptate, la inceput m-am rugat pentru el, il vroiam inapoi, insa de o saptamana am realizat ca poate voia lui Dumnezeu este alta, sau poate toate astea ne ajuta sa crestem. Am inceput sa ma rog pentru linistea sufletului meu si ca Dumnezeu sa ma intareasca sa pot accepta voia Lui. Iti multumesc pentru rabdare si sfat

Da, are un job si o pozitie sociala destul de buna, acuma cu salariul e de discutat ca e ca la multi, la nivel mediu ceea ce pe el il frustreaza. Vrea un salariu bun ca sa isi poata lua o casa.
Nu vreau nici eu ca partenerul meu sa boceasca toata ziua, s-a intamplat doar de cateva ori cand trebuia sa plec de langa el pentru o perioada.