|
Harul
In scolile teologice cand vine vorba de har, apar definitiile: energie necreata, izvoraste din fiinta lui Dumnezeu, face posibila prezenta Sa in lume ... Sunt bune si aceste informatii ca ne feresc sa cadem in diverse erezii. Dar e greu sa-i spui unui om simplu aceste lucruri.
Iata insa cat de simplu si de minunat vorbeste un parinte despre har: Pentru a pastra harul, trebuie multa grija. Harul este atat de delicat, incat si cel mai mic gand il poate alunga. "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati". |
Citat:
De cate ori, tulburat dintr-un anumit motiv, voiam sa scriu un mesaj sub acea stare, iar cand sa dau clic, sa "mi se dea peste mana", pentru ca acel mesaj sa nu ajunga... Ori cadea netul, ori se intrerupea curentul, ori pur si simplu, apasam eu... gresit, iar eu "ma trezeam", si-i multumeam lui Dumnezeu... Odata plecam de-acasa exact cand ieseau copii de la scoala. In mod firesc era o zi ca oricare alta. Si totusi atunci, cineva "mi-a soptit", foarte hotarat in minte: "Ai grija la copii!" Am urcat la volan, cautand din ochi sa vad din timp si sa previn orice pericol, fiindca in minte numai asta auzeam: "Ai grija la copii!" La un moment dat, urma sa trec pe langa un microbuz parcat si nimic nu parea in neregula. Si totusi am incetinit la limita posibila, iar cand am ajuns la 1 m sa-l depasesc, doi copii care se alergau, au sarit in fata masinii, iar eu am franat instantaneu, fiindca parca asteptam sa apara ceva sau cineva, desi nu vazusem absolut nimic din unghiul meu... Iar ei au ramas speriati pret de cateva secunde in mijlocul soselei, realizand ce putea sa se intample!... Dumnezeu, prin harul lui, chiar daca suntem noi pacatosi, ne mai si pazeste, fie prin rugaciunile celor care ne iubesc, fie fiindca cine-stie-ce alte planuri are cu noi... Dar toate vin prin Har!... |
"Harul vine, dar nu-i spargator de usi. Dumnezeu nu forteaza usa nimanui ca sa intre. Ai auzit ce spune la Apocalipsa ? Iata stau la usa si bat. De va auzi cineva glasul Meu si va deschide, Eu si Tatal vom veni la el si lacas la el vom face ...
Harul numai atunci vine, cand ii deschidem, noi usa inimii. El bate la usa si daca suntem impietriti si nu ne silim sa facem voia Domnului, harul nu vine cu sila. Pentru ca Dumnezeu i-a dat omului voie de sine stapanitoare sa primeasca harul sau nu. Harul nu vine cu sila la noi, Nu ! Ca iata ce zice Duhul Sfant : de veti vrea si de ma veti asculta, bunatatile pamantului veti manca; iar de nu veti vrea si nu ma veti asculta, sabia cea cu doua taisuri va va manca pe voi, ca gura Domnului a grait acestea. Auzi ce spune iarasi Scriptura : Dumnezeu l-a facut pe om si l-a lasat in mana sfatului sau. Si iar zice in Psaltire : Doamne, caci cu arma buneivoiri ne-ai incununat pe noi. Harul iti da in gand : " Posteste, omule, roaga-te, pazeste-ti mintea, fa milostenie, mergi la biserica, lasa si uraste pacatul, spovedeste-te curat !" Iata ce trebuie sa faci. Harul iti da gand. Daca vrei, sa-l asculti; daca nu, Dumnezeu cu sila nu mantuieste pe nimeni. Atunci n-ar mai fi Iad si Rai daca fapta buna am face-o siliti de puterea lui Dumnezeu. Ci toate le face omul de bunavoie. Ca zice iarasi Duhul Sfant : Pe datatorul de bunavoie il iubeste Dumnezeu. Asa ca, siliti-va cu dragostea lui Dumnezeu sa faceti ce credeti ca este bine. Ca dupa moarte nu mai este mantuire pentru nimeni. Dupa moarte s-a inchis usa. Tot ce putem, sa facem cat mai avem o scanteie de viata. Caci dupa moarte nu mai este lucrare pentru fapta buna. In ce te gaseste moartea, in aceea te ia. Zice la Ecleziast : De va cadea lemn in austru, de va cadea lemn in crivat, unde va cadea, acolo va ramane. Iar Sfantul Ioan Gura de Aur talcuieste pe proorocul : " De va cadea lemn in crivat ..., dar de lemne se ingrijeste Domnul ? Aici de suflet graieste ". Apoi zice : " Crivatul este nepocainta care l-a apucat si austrul este milostenia si pocainta. Caci unde va cadea sufletul dupa moarte, acolo va ramane ..." Par. Cleopa |
Harul=Duhul Sfânt
Citat:
|
Relatez si eu ceva, asemantor cu ce a spus Mosh-Neagu(multumesc ca ne impartasiti din experienta Dvs, respect!).
Eram in timpul unui post, nu imi amintesc acum care, si asteptam cam de o luna sa treaca pt a ma putea duce la o matusa de a mea. Nu am vrut sa ma duc in post pt ca ea nu tine post, sau cel putin atunci nu tinea, si erau multe sanse de a ma servi cu ceva de dulce iar eu daca as fi refuzat-o iar m-ar fi luat cu : ,, post, voi cu postul...” zicand ceva de genul ca nu e pacat ce bagi in gura ci altele (e ortodoxa, pt cine si-a pus intrebarea). Si ca sa nu dau prilej de a creea sentimente neplacute, nici mie, nici ei, am zis ca ma duc dupa ce se termina postul. Dupa ce s-a terminat, intr-o zi, ma dau jos din pat cu gandul de a ma schimba si de a pleca la ea, cu bucurie si cu nerabdare. Dar in momentul in care m-am sculat in picioare, m-a cuprins un sentiment ca nu vreau sa ma duc la ea, un sentiment puternic!! M-am mirat tare mult. Mi-am zis in sinea mea: cum sa nu vreau sa ma duc la ea cand eu vreau de o luna sa ma duc la ea?!! E ceva contrar ratiunii mele. Dar atunci mi-am dat seama ca mai bine as face sa dau ascultare acestui sentiment, ca s-ar putea sa fie de la Dumnezeu. Si cu o oarecare frica si nedumerire am acceptat sa nu ma mai duc. Apoi, dupa un timp, intr-o anumita imprejurare, mi-am dat seama ca intr-adevar daca m-as fi dus nu ar fi fost bine, nu intru in detalii. Nu stiu daca Dumnezeu a facut asta pt mine sau mai mult pt ea, insa tind sa cred ca pt ea cel mai mult (ea ar fi avut aceasta ,,nevoie” stringenta). Si i-am multumit lui Dumnezeu pt asta. Citisem in Vechiul Testament ca El a dat sentimente faraonului din Egipt (si nu numai lui) in cartea Exodul/Iesirea, dar sa se mai intample si in zilele noastre...mai mare mi-a fost mirarea...De atunci nu mi s-a mai intamplat (in afara de episodul cu moastele, prin mijlocirea acelui Pr, nicidecum prin meritul meu). Daca atunci ma aflam oarecum sub har, acum tind sa cred ca ma ocoleste sau ca eu il alung, desi nu vreau. Rugati-va, va rog, si pt mine, cine doreste, ca sa ma redresez duhovniceste...Multumesc, daca face cineva acest lucru! |
Citat:
Noi oamenii cu pacate multe, nu simtim Harul direct. Si atunci primim ganduri bune de la Dumnezeu si indemnuri la pocainta si fapte de credinta. Insa pe masura ce inaintezi in curatire, in pocainta si indreptare, poti sa simti si Duhul Sfant direct. Acesta este delicat si cele mai mici ganduri daca apar il poate alunga. Am sa postez acum ceea ce a trait o buna cunostiinta de-a mea care mi-a povestit asa: " M-a ajutat mersul la biserica tare mult. Am mers acolo, m-am rugat , am plans. Intr-una din seri ca de obicei am inceput sa spun Doamne Iisuse.. si Doamne iarta-ma , sa cer iertare. Sa ii spun Domnului ca vreau sa ma ajute si sa ma ierte. Si am continuat asa cu Doamne Iisuse si Doamne iarta-ma zicand ca am sa adorm asa. Dar nu am adormit. Ba eram parca fresh de parca atunci ma trezisem. Cred ca vreo 2 ore m-am rugat asa intr-una asteptand sa adorm. Aveam inima stransa , asa ca o teama sa nu fi suparat pe Domnul. Sentimentul acela de teama, de vinovatie. Veneau si ganduri multe, ca o invalmaseala, dar le alungam pe toate si ma tineam in rugaciune. Doar cele bune nu le alungam. Dintr-o data insa la un moment dat inima s-a destins , tot trupul s-a relaxat, am simtit asa o usuratate si o detasare. Detasare parca a sufletului. Nu imi mai simteam trupul de parca ma departasem de el. Si o liniste a simturilor. Era ceva linistitor, am simtit distinctia dintre trup si suflet. nu mai aveam teama aceea din inima, ci doar o linistire a sufletului deplina. m-am gandit ce-o fi cu mine , si cercetam sa nu ma insele iarasi cumva ceva. Mintea se ruga de acum usor Doamne Iisuse, gandurile toate au disparut fara urma, pacea si linistea invadase sufletul meu. Ceream iertare Domnului si Il simteam ca e cu mine. Venise. Apoi mi-a spus in ganduri: trebuie sa te impartasesti. Si am simtit tot mai puternic sentimentul ca va trebui sa ajung sa ma impartasesc. Pana acum mereu imi ziceam ca sunt nevrednica de asa ceva, in seara aceea tanjeam dupa asa ceva. Era ceva de genul: stiu cat sunt de pacatoasa si ca nu sunt vrednica de a ma impartasi, nici nu m-am spovedit cum trebuie, dar parca tanjeam dupa acest medicament ca un bolnav de cancer care tanjeste dupa medicamentul miraculos. Nu stiu cat a durat totul, insa a fost un timp minunat, cu rugaciune continua si sentiment de siguranta si pace, dar stiu ca la un moment dat au venit iarasi invalmaseala de ganduri. ca un iures si am simtit asa ca o retragere, simteam ca se departeaza de mine si ma lasa. Am vrut sa mai dureze si am strigat in mine: de ce pleci? nu plecaaaa! dar mi-a raspuns in ganduri: daca nu ai fost atenta si ai luat iarasi aminte la ganduri! Apoi am adormit. Cred ca era deja ora 2 noaptea. A doua zi dimineata m-am trezit si am spus rugaciunea atat de usor iar gandurile s-au mai adunat. Pentru prima data dupa 2 luni am spus rugaciunile diminetii cu gandurile adunate ca o placere plina de fericire. " |
Citat:
Daca prima isi pune problema greutatii explicarii omului simplu a definitiei/definitiilor Harului conform scolilor teologice , cea de a doua fraza nici macar nu mai vrea sa explice aceasta (intentie declarata in prima fraza) lasind in bezna acelasi om simplu doar ca il indeamna cum sa procedeze cu el . A fi ceva nu este tot una cu a sti ce sa faci cu acel ceva ! Nemai socotind ca nestiind ce este un "Ceva", cum poti sti sa il apreciezi just si sa te porti cu el , ne punem intrebarea : ce ati dorit cu aceasta postare ? ca de explicat tot nu ati explicat ce este Harul . Inteleg si sunt de acord ca v-au mers la suflet cuvintele parintelui respectiv dar ati ajuns in situatia proverbiala : " ce te intreb eu si ce-mi spui tu ?" Deci , ce este Harul , pt. omul simplu ? |
Citat:
Costel a oferit doua ipostaze de cunoastere (sau re-prezentare), sa spun asa, a harului. Prima e ipostaza teologiei academice. Harul definit conceptual, oferind astfel o intelegere prin raportare la alte concepte (energie necreata, fiinta lui Dumnezeu, mijloc al manifestarii Dumnezeirii...). Un mod de intelegere mai apropiat de modul de operare al dogmaticii de manual scolar-universitar. Ducind, poate, cu gandul la disputa isihasta, la cuvintele Sfantului Palama etc.... Mai spune Costel ca acest mod de prezentare a harului ar fi dificil pentru omul simplu (adica adica pentru omul fara pregatire teoretica ceva mai aprofundata). Iar eu as adauga oarecum in completare ca exista riscul ca al doilea mod de prezentare (cel care pune accent pe traire, cel care trimite la experienta concreta-traita-simtita a harului) sa nu fie accesibil tocmai celor imbuibati de teorie... Care si-au pierdut, adica, simplitatea... Pe mine m-au ajutat, in ultimii ani, ambele modalitati de prezentare a harului. In special "energia necreata" a fost pentru mine un concept care mi-a lamurit aproape instantaneu un sir lung de dileme si neintelegeri pe care le notam prin diverse caiete in trecut... Dar preferinta mea se indreapta in prezent, hotarat lucru, spre a doua modalitate de prezentare a conceptului de har. Este atat de sugestiva si, simt, atat de adevarata-revelatorie vorba aceasta: "Purtati-va cu harul ca si cum v-ati afla langa o pasare care s-a asezat langa voi si nu vreti s-o speriati". Extraordinara metafora! Spune multe, precum imi pare... Si atinge inima, misca, provoaca vibratie... Cred ca aduce un spor lamurit pe drumul catre cunoasterea harului... Cred ca e pacat sa balmajim subiectul acesta. Macar ca Biserica noastra ne pune in ipostaza intalnirii cu harul prin toate slujbele, fara a face neaparat vreo distinctie intre acestea desi ma abtin cu greu sa nu pomenesc Sfanta Liturghie... Cat despre lucrarea rugaciunii... ce sa mai spun... Voi incerca sa reamintesc un scurt moment, poate unic in experienta mea de viata, despre care cred ca are o posibila legatura cu citatul preferat si evidentiat mai sus. Am ezitat s-o fac, insa cred ca anumite lucruri din experienta personala trebuie spuse, uneori. Asa incat imi fac curaj si, cu nadejdea ca spun un lucru cuviincios si bineplacut Domnului, voi relata pe scurt intamplarea traita. |
ca si cum v-ati afla langa o pasare ... si nu vreti s-o speriat
Exact asa a fost. Sau poate un pic diferit...
Prin Mila lui Dumnezeu, in urma cu vreun an sau doi, am reusit sa duc o viata mai simpla, mai apropiata de cerintele unei vieti crestinesti - asa cum ma povatuia duhovnicul si cum citisem in Scriptura si in scrierile Parintilor. In special primisem drag de rugaciune, poate ca aveam chiar o anumita ravna si, pe masura ce descopeream lucrarea (sau mi se descoperea) parca totul se reconfigura in mine si in jurul meu. Aveam, parca, alti ochi... Inca si ochii fizici erau mai larg deschisi, mai calmi, mai senini (imi spunea sotia si vedeam si eu insumi, pur si simplu in oglinda si... ma tot minunam). Mergind odata la o slujba, in perioada Postului Mare, parintele a pomenit numele Sfantului Serafim de Sarov si, nu stiu de ce, am tresarit pe loc si am simtit un dor, o nevoie vie de a citi despre Sfant, de a avea o legatura mai apropiata... A fost ceva ca un nod in gat si o incalzire cat o flacara a inimii, aproape o izbucnire in plans ca si cum brusc te-ai intalni cu cineva foarte drag pe care il credeai disparut... Si el iti iese, iata, drept in fata, viu si nevatamat... Te bucuri tare si izbucnesti in plans, uneori, fericit de asa regasire a celui drag (desi eu nu Il cunosteam pe Sfantul, stiam doar ca in familia mea toti au avut o evlavie aparte la El...)... Ca urmare a acestei intamplari am dat curs dorintei mele (citisem in cartile Parintilor si mai ales la Sfantul Teofan Zavoratul indemnul repetat de a da curs liber dorintelor care ne apropie de Biserica) si am gasit una sau doua lucrari despre viata Sfantului Serafim. Pe una dintre aceste carti o aveam la mine in seara aceea.... Fusesem mai intai la slujba, mai precis la Sarbatoarea in care o pomenim pe Sfinta Maria Egipteanca. Cand s-a citit povestea vietii Sfintei, am plans, spre surpriza mea, de imi sarea camasa, la propriu, pe spate... Ma jenam de oameni, imi iaginam ca toata lumea ma vede, imi era rusine ca sunt luat drept vreun isteric... Si poate chiar eram. Dar n-am avut ce face. Am tinut-o asa, tot intr-un cutremur sfasietor si fericit totodata, pana s-a trecut la a doua parte a slujbei, cantandu-se cele randuite. Din pacate, intre continutul "Vietii..." si cantecele care au urmat era o asa mare distanta (se canta prea tare, soldateste, rece, demonstrativ ca la opera) incat m-am simtit pur si simplu... violat. Si ... am fugit din Biserica... Ajungind in parc, dupa cateva ocoluri pentru linistirea cugetului si a inimii, am gasit in sfarsit o banca mai retrasa si am dat curs cateva minute rugaciunii. Era parca altfel decat fusese vreodata pana atunci... Se intampla ceva nou si bun, greu de exprimat in cuvinte... Apoi am ales sa citesc cateva pagini din povestea vietii Sfantului Serafim. Intelegeam acum, parca, cu totul altfel cele cititie... Intr-un mod pe care l-as numi mai direct, mai apropiat, mai simplu, mai viu... Apoi am plecat, multumit de lectura si simtin sufletul usurat si plin de pace... Si mergind pe o alee, dupa cativa zeci de metri, deodata, in timp ce ma rugam soptit, oh Doamne, (cum oare am pierdut pentru totdeauna aceasta?...) am simtit cum buzele isi pierdusera miscarea, mintea se golise ramanind ca un fir subtire cursul micii rugaciuni, corpul incepe sa devina ... invaluit in vata, in ceva pufos pe care nu-l puteam asocia decat cu vata sau cu ...zapada calda... Mersul imi parea desprins parca de mine, ca si cum nu mergeam ci eram purtat, moale, usor, pufos (desi sesizam ca totusi merg)... Apoi rugaciunea s-a mutat pur si simplu, avind eu simtamantul greu de deschis ca nu mai e oarecum in minte ci in piept, intr-o zona de fapt mai larga care cuprindea si capul si gatul si inima.... Am sesizat cu un simt nou, pe care nu mi-l cunosteam, ca orice miscare a glotei, orice zvacnire a gatului ar putea sa intrerupa rugaciunea (pe care o doream atunci cu o intensitate sau certitudine totala) si, nu stiu cum, am sesizat ca disparuse orice zvacnire a muschilor fonatori fara, insa, ca rugaciunea sa dispara, dimpotriva, ea curgea lin, ca un gand, ca un nor calm, in zona fiintei mele, invaluindu-ma bland... Nu stiu cum sa scriu despre toate acestea... Apoi au inceput sa se lege cercuri, nori sfaraitori de cercuri alcatuite parca dintr-un vapor pe care ii vedeam, ca sa spun asa, dar nu cu ochii ci, imposibil sa exprim altfel, pur si simplu cu un fel de vedere (asa imi parea, act vizual, nu inteleg deloc cum vine asta) care pornea din ... inima. Si am sesizat ca nu mai pot sa continui sa respir! Ca daca as respira, ceea ce traiesc e atat de delicat incat pur si simplu s-ar departa, precum o pasare care se asezase-n mine si-ar fi luat brusc zborul, speriata... Si respira,. cum sa spun, printre randuri... ma furisam printre componentele experientei aceleia (poftim! nu stiu cum sa ma exprim) ca sa trag cumva un firicel de aer... parca desenam cu o pensula moale o urma de respiratie asa incat sa mai totusi un strop de aer in plamani. Si lucru de mirare, desi respiram asa, printre randuri, rar si foarte fin, nu aveam deloc senzatia ca imi lispeste aerul, ca ma sufoc ... Era foarte bine. Experienta aceasta a durat cateva minute bune, poate mai mult, de fapt am verificat apoi (intrucat imi cam pierdusem constiinta masurarii timpului, nu imi ardea deloc de asta, era poate ultimul lucru care ma interesa atunci) si a fost un oarecare timp petrecut pe ceas... Simtamantul principal a fost cel al experimentarii unei delicateti extraordinare pe care sufletul meu nu isi amintea sa o mai fi trait-o, poate doar la nasterea fiului meu cel mare, cand l-am luat in brate la maternitate... Dar era altceva, asemanator si totusi cu mult mai gingas... Poate cand eram mic si ma purta mama in brate leganindu-ma sa adorm?... In orice caz, pasarea aceea care se asezase in mine a adus cu ea cel mai delicat simtamant cunoscut. Si cu adevarat m-am silit sa nu fac nici cea mai mica miscare care ar fi putut sa faca sa o pierd. Am pierdut-o, incet-incet, in urmatoarele ore... A fost prezenta in mine cateva ore bune... Iar amintirea ei m-a insotit, extrem de dulce si linistitor cateva zile intregi.... Zile in care am vorbit putin, in care imi parea ca totul in lume e bun si ca oamenii sunt frumosi, iar eu sunt singurul nebun care a crezut mereu ca viata e grea, ca lumea e in conflict permanent s.a.m.d.... Zile fara frici, fara angoase, fara griji, cand doar imi era deosebit de rusine, in unele clipe, ca sunt asa cum sunt (pacatos si nevrednic, grosolan si butucanos etc.) si ma minunam ca Domnul Este precum Este... Apoi nu am mai cunoscut niciodata o stare asemanatoare. Nici emotional nici perceptiv, nici intelectual, nici fizic... Ii multumesc lui Costel ca a postat citatul acela... Nu stiu daca eu am experimentat atunci o lucrare a harului, stiu insa ca experienta aceea se apropie mult de ceea ce simt citind cuvantul postat de Costel. Sunt tare bucuros ca mi-am reamintit acea traire. Si desigur trist... intrucat imi este dor, uneori, ca si acum, de ea... (Nu indraznesc sa spun ca de El.) Si inchei aici, pana nu incep sa dau apa la soareci.... Va rog sa ma iertati daca v-am necajit cu marturisirea mea. |
Citat:
"Cele mai frumoase lucruri prin care trece un om nu sunt cautate: i se intampla". |
Multumim Cezar, pentru aceasta destainuire atat de delicata si atat de... unica. Iti doresc din suflet, sa mai poti retrai acea stare, fiindca se vede de departe cat de mult tanjesti dupa ea!
Cred ca totusi, harul ia forme si forme, si fiecare dintre noi, atat timp cat face (sau incearca pe cat ii sta in putere) sa faca voia lui Dumnezeu, harul e acolo, vegheaza, "ne sopteste" si ne ajuta sa ne indreptam, ba uneori, cand noi devenim usor indaradnici, actioneaza independent de vointa noastra imediata, si ne zadarniceste anumite planuri aproape gata facute. In toata viata mea, cred ca am fost in aceasta situatie de sute sau poate de mii de ori, uneori ascultand, alteori incapatanandu-ma sa fac tot voia mea, dupa care sa primesc spasit, pedeapsa faptelor mele!... Imi amintesc o intamplare pe care cred ca am mai spus-o pe forum: eram tare necajit si trebuia sa fac o activitate in care era nevoie de cel putin trei persoane. Cu toate astea, am mers acolo singur, ca un miel dus la taiere... Si, vorbind parca cu mine insumi, am zis: "Ce ma fac eu, Doamne, acum singur? Cum am sa ma descurc?" Instantaneu, am auzit raspunsul in mintea mea: "Dar NU ESTI SINGUR! Tu apuca-te de treaba!" Si dintr-o data mi s-a luminat mintea si am vazut o anumita solutie care ma ajuta sa fac acea activitate fara sa fie nevoie sa fiu in trei locuri diferite in acelasi timp!... Iar astfel de exemple au fost multe si nu ma indoiesc de faptul ca fiecare dintre voi il traieste regulat... Despre starea aceea de care vorbeste fratele Cezar, nu stiu daca pot sa spun ca am ajuns pana acolo... Poate ceva apropiat, desi nu era intru nimic meritul meu, fiindca spre deosebire de el, schimbarea care avusese loc in mine nu venise fiindca muncisem eu pentru ea!... Era dupa vizita lui Vasile Danion la noi in oras. Atat de mult m-a ravasit incat nu ma mai regaseam sufleteste. Abia am asteptat prima sarbatoare cand sa merg la duhovnic si sa-i cer binecuvantare sa merg la o manastire, unde sa caut un preot-calugar batran, care sa ma lamureasca mai pe intelesul meu cum stau lucrurile. Iar duhovnicul mi-a dat binecuvantarea si mi-a zis in final: "Ochii si urechile, mari, frate Culai!" Am stat atunci cu staretul manastirii Buciumeni, vreo doua ore (nici nu stiam ca acolo voi merge cand am cerut binecuvantarea, ci m-am lasat dus de val, pur si simplu). Dar nu sa vorbesc despre cele ale lui Danion. Astea s-au lamurit in 2-3 minute, fara nici o confuzie. Dar atunci am simtit ca trebuie sa fac o curatenie generala in sufletul meu si sa ma spovedesc de cand tineam eu minte ca am inceput sa fac pacate... Am plans mult, stand acolo in genunchi, sub patrafirul batranului parinte, reamintindu-mi parca si acele lucruri pe care poate nici macar nu le crezusem la acea vreme ca fiind pacate! Nici nu ma interesa ce canon voi primi, nici la rusine nu-mi mai statea gandul, la fel ca altadata, cand poate mai spovedisem acele pacate, dar nu sub acea stare de cainta si abandonare totala in voia lui Dumnezeu. La sfarsit, m-a certat si m-a dojenit cu hotarare, dar si cu multa blandete, si mi-a dat un canon mult prea usor dupa mintea mea, care as fi fost in stare sa fac ascultare indiferent ce mi-ar fi spus! Cand am parasit manastirea, mi se parea ca nu mai sunt eu, ci altcineva. Conduceam mecanic, intr-o viteza mult mai redusa decat de obicei, si aveam o stare pe care as fi vrut s-o pastrez pentru tot restul vietii! Parca era un hau imens in jurul mintii mele: nici un gand, nici o grija, nici un stres... NIMIC... NIMIC... Imi venea sa spun "te iubesc" oricarei fapturi lasate de Dumnezeu pe pamant... Nici nu prea intelegeam de fapt ce se petrece cu mine; voiam doar ca sa nu trebuiasca sa mai ies din acea stare niciodata, desi simteam ca incet-incet, ispititorul revine sa recucereasca locul de unde tocmai fusese alungat!... Asa am condus pana acasa, desi am mai luat o batrana la ocazie, dintr-un sat intr-altul, in drumul meu... Mi se parea ca ma renascusem sau ca veneam... din alta lume, si vedeam cele din jur pentru prima data! Spre seara doar mai cautam acea stare, dar nu mai ramasese mare lucru din ea!... |
Citat:
|
Citat:
Cu noi cred ca Dumnezeu de fapt face pedagogie, pentru ca ne arata ce pierdem daca nu ne nevoim si daca nu luptam sa traim in comuniune cu El. Este cu adevarat spus ca cine simte odata Duhul Sfant apoi mereu tanjeste dupa El. Nevrednici si pacatosi am primit mila Domnului ca astfel sa nu mai uitam niciodata de Dumnezeu si sa plangem dupa El mereu. Asta este. Nevrednici si pacatosi. Si cred ca cei mai nevrednici pentru ca a fost nevoie de astfel de pedagogie ca sa ne tinem cu nadejde pe cale cand sunt atat de multi oameni care nu au primit aceasta pedagogie si sunt credinciosi si buni nevoitori, mai buni ca noi. |
Citat:
|
Citat:
Simt nevoia să mulțumesc și eu celor care au povestit mai sus câte ceva din experiența lor, spre folosul multora. La fel, le mulțumesc și celor care, aici sau pe alte topicuri, ne-au împărtășit din cunoștințele lor. Aș avea și eu câteva întrebări legate de cele de mai sus. Se poate face o enumerare a manifestărilor Harului? Mă întreb în special dacă situațiile în care apar coincidențe sau întâmplări care par să fie răspuns la o rugăciune sunt relevante aici? Ce relație este între Har și Duhul Sfânt? |
Citat:
Legat de Har si Duhul Sfant eu nu sunt mare teoloaga, nu vin cu definitii, insa pot sa dau un exemplu zic eu relevant. Pe mine , in primul rand , mi-a trezit dorinta de traire crestina, Harul ce vine dinspre Muntele Sfant. Si astazi Muntele Sfant face minuni. Si am sa va povestesc acum despre o familie de catolici romani pe care o cunosc. El este paznicul unui iaht. iar iahtul este ancorat in Grecia, pe Shitonia, langa Sfantul Munte Athos. Iernile si sotia lui mai vine si sta cu el. Un fapt constatat este ca daca locuiesti o perioada mai mare de timp langa Sfantul Munte Athos, pasii ti se indreapta spre Dumnezeu pe care Il descoperi apoi cu uimire si bucurie. Ei bine zilele trecute, am vorbit cu aceasta familie si imi spuneau ca vor sa mearga la manastirile ortodoxe din zona, ca au fost la Ouranopolis, punctul terminus pana unde pot merge si femeile si, mai ales doamna imi spunea ca simte ceva special , se simte dinspre Sfantul Munte incarcatura plina de Har. Harul ramane mai multe zile, sau ore, si se simte, in jur, chiar si la distante. Acesti oameni, inconstient, au inceput sa il caute pe Dumnezeu in manastirile noastre ortodoxe. Nebanuite sunt caile Domnului. |
Citat:
|
Citat:
Trebuie sa il citesti pe Sf Siluan Atonitul!!!! Cred ca de la dragostea lui pentru Dumnezeu, a prins dragoste si ucenicul sau, Sf Serafim de Sarov, iar din scrierile lor simti de fapt dragostea Lui Dumnezeu (o forma de Har?) care de fapt era dragostea lor, a fiecaruia din acesti doi uriasi si atat de adanc iubiti si doriti (tanjiti) sfinti, data in dar de El, de insusi Dumnezeu! iata despre ce vorbesc ( http://sfantulioancelnou.ro/carti/Sf...smereniei1.htm ) : Citat:
|
Citat:
|
Adam000, multumesc pentru citat!
Pe Sfantul Siluan nu l-am citit, am auzit insa cate ceva de la Parintele Rafail si am mai gasit prin cartile Parintelui Sofronie. Nu prea mult, doar asa cat sa imi fac o vaga parere....:) (Nadajduisc sa citesc in curind.) |
Citat:
In ce ma priveste, cel putin in tinerete, nu pot sa pun nimic pe seama rugaciunii, fiindca chiar daca ea mai era din cand in cand, se facea formal, numai fiindca asa mi se spusese ca trebuie. Stiu ca aveam 17 ani, eram in Bucuresti si inca nu ma adancisem in pacate. Simteam harul "acolo", dar nu-l constientizam si mi se parea ca la toata lumea trebuie sa fie la fel. Stiam lucruri nestiute de nimeni, ce urma sa se petreaca peste cateva saptamani. Nu-mi explicam nici de unde stiu si nici nu vorbeam cu nimeni despre asta, nici macar cu vreun preot fiindca nu mergeam la biserica si nu aveam un duhovnic. Si totusi, eram absolut convins ca toate se vor intampla asa cum mi s-a relevat si abia asteptam sa treaca timpul si sa ma conving de cele "vazute" doar mental. Mai tarziu, cand am inceput sa nu mai "primesc" astfel de "daruri", am sesizat diferenta, dar n-am pus-o pe seama pacatelor atunci, ci mult, mult mai tarziu!... Deci, nu de rugaciunile cuiva era vorba, fiindca nimeni nu se roaga pentru astfel de lucruri. Tot in acea perioada, un cumnat surdo-mut al meu, care era aproape inca o data decat mine, a crezut ca face o gluma; m-a luat in spate, in timp ce stateam la plaja in Parcul Tei, pe malul lacului/raului Colentina, si m-a dus in spate pana departe de mal, apoi m-a aruncat, inchipuindu-si ca tot el ma va putea salva... Dar putin a lipsit sa nu se inece si el, fiindca ma cauta intr-o cu totul alta directie... Iar eu... nu stiam sa inot. Dumnezeu a oranduit totusi ca in acel moment sa treaca un vaporas de pe celalalt mal, iar acolo sa fie un tanar care vazandu-ma strigand dupa ajutor, a sarit si m-a dus la mal, dupa care a plecat inainte ca macar sa-i pot multumi! Iar din astfel de momente, pot sa spun ca m-a scapat Dumnezeu de multe ori, desi sunt convins ca nu meritam chiar de fiecare data! Eu cred ca "rugaciunea" vine "dupa aceea", cand constientizam cu adevarat ce s-a intamplat si cand nu mai avem suficiente cuvinte sa-I multumim lui Dumnezeu. Inainte suntem atat de naivi incat habar nu avem ce-i in jurul nostru, iar daca nu ne-ar pazi bunul Dumnezeu, am muri de sute de ori pe zi!... O clipa doar sa-si intoarca privirea de la noi si suntem pierduti!... Harul este in noi, fie ca il acceptam, fie ca nu. Gandul acela bun, impotriva gandului rau este un semn ca nu suntem singuri. Cand insa e mai mult decat "gand" si chiar se materializeaza, (spuneam mai inainte - facem un lucru care nu-l gandim, cu totul inconstient si involuntar, sau ne atrage privirea ceva anume, ca un strigat disperat ca sa ne avertizeze sa nu facem ceva care e pe cale sa fie facut, sau pur se simplu cade reteaua, sau netul sau un semnal anume venit ca un avertisment de "niciunde") si daca nu e vorba de o inselare de la diavol, inseamna ca Dumnezeu are un anumit plan cu noi, si trebuie sa fim cu mare bagare de seama in toate cate le facem, facand mereu "ascultare" de acel gand care nu doarme niciodata! Stiu, traind in preajma unui astfel de om, poti ajunge sa-l consideri ciudat, sau... superstitios, dar de fapt nu e vorba de asa ceva, ci doar o permanenta veghere care desi ar putea lasa impresia de incordare, de fapt aduce in suflet toata linistea lumii, fiindca ne intareste convingerea ca nu suntem lasati singuri, ci suntem mereu ocrotiti atunci cand suntem pe cale sa facem un lucru rau. Totusi, alegerea este a noastra si s-ar putea ca "placerea" efemera, sau vanitatea, sau cine stie ce alte slabiciuni, sa ne puna in situatia de a ne preface ca nu auzim "glasul constiintei", pe care eu indraznesc sa-l numesc HAR! |
Moshule, eu cred ca Radu nu s-a gandit la o "contorizare", in sensul al buruienos al termenului...:) Mai degraba, asa consider, ar fi o dorinta de a vedea harul si in alte ipostaze decat cele care pot avea o oarecare infatisare-aparenta un pic extravaganta. Extraordinarul si neobisnuitul imi par susceptibile de a fi lipsite tocmai de ...har.
Chiar ma gandeam astazi ca, daca nu era asociatia mnezica foarte rapida si intensa provocata de metafora cu pasarea din textul lui Costel, eu nu as fi pomenit experienta aceea personala ci m-as fi raportat la alte lucruri, cu mult mai firesti. Si in care tind mai degraba sa vad lucrarea harului decat in experientele mai mult sau mai putin neobisnuite, fie ele si legate de rugaciune (sau poate chiar mai ales in cazul rugaciunii). Ba, chiar, e posibil ca inselarea sa isi faca pasul tocmai in cadrul unor experiente mai neobisnuite... Ca-i multa mandrie si necunoastere (de fapt necunoasterea chiar asta este: mandrie, iar cunoasterea e smerenie-simplitate, nimic altceva mai intai). Ca urmare, eu cred ca propunerea lui Radu merita calificativul de frumoasa, intrucat trimite la experiente omenesti ale credinciosilor care nu au nimic extraordinar si suprafiresc, dar care sunt dovezi limpezi ale harului lui Dumnezeu. Ma gandesc la un fel de lista, chiar: bunavointa, rabdarea, gandul de pace, emotia linistita si calma si delicata (opusul exaltarii si raptusului), bucuria la auzul unei melodii evlavioase si bine reusita ca interpretare, la auzul cuvantului duhovnicesc, la apropierea de icoana, statornicia in rugaciune, in toata fapta buna, privirea cu ingaduinta a slabiciunilor omenesti (nu cu dragoste, dar nici cu uriciune), ajutorarea aproapelui, tacerea cuvenita, regretul unor fapte, vorbe, ganduri etc. Toate acestea si inca multe altele de zi cu zi pot fi, mai degraba decat alte intamplari, manifestari ale impreuna-lucrarii dintre Dragostea lui Dumnezeu pentru om si dragostea omului pentru Dumnezeu. Adica lucrari ale harului. O viata simpla si cuviincioasa, o viata cu gandul in Hristos, lucrind dupa puteri Poruncile (Fericirile si celelalte), nu este oare o viata unde lucreaza harul? Purtarea cu recunostinta a bolii, cu demnitate macar, precum si asezarea smerita in necazuri si felurite ispite, nu sunt oare rosturi ale harului in omul credincios? Anumite ganduri bune, limpezi, sanatoase precum si anumite dispozitii si stari sufletesti in care adie Pacea: nu sunt oare roade ale lucrarii harului? iertarea, moderatia-cumpatarea, negraba, chibzuinta etc., nu sunt oare lucrari ale harului in om? Cred ca in situatii de viata dintre cele mai obisnuite gasim mai degraba multe manifestari ale harului sau, mai bine spus, avem nadejde sa descoperim...) In ce ma priveste, despre aceste simple "bucurii ale credintei" as vrea mai departe sa povestesc pe viitor, daca voi gasi ceva demn de a fi pomenit. Pana atunci, toate cele bune! Domnul fie cu noi! |
Citat:
|
Nu este același lucru. Demetrius. Între har și Duhul Sfânt este aceeași relație ca între radu și manifestările, vorbele, faptele lui. Duhul Sfânt este persoană a Sfintei Treimi, și când spunem că cineva s-a umplut de Duhul Sfânt, trebuie să înțelegem că s-a umplut de harul Duhului Sfânt, nu de persoana Sa.
|
Vă mulțumesc pentru răspunsuri!
Mosh-Neagu: într-adevăr "enumerare" nu e un cuvânt potrivit când vorbim de lucruri atât de delicate. Însă simțeam nevoia unui plus de claritate, ca să nu numesc Har ceva ce nu este. Însă claritatea e mai săracă în înțelesuri așa că mă declar mulțumit și cu o poveste, cu o imagine...precum cea cu pasărea. :) Cezar Ioan: e frumoasă și lista ta. Să ne dea Dumnezeu la toți bucuriile "simple" de care spuneai. Demetrius: de la Sf. Serafim de Sarov și Sf Siluan am rămas cu ideea (poate greșită) că experiența Duhului Sfânt este ceva rezervat doar marilor asceți și poate de aici dificultatea mea de a apropia cele două noțiuni. Mă iertați, eu sunt începător, n-am apucat să citesc o carte serioasă de teologie și de aceea întrebările mele sunt confuze. |
Citat:
Cele ”două noțiuni”(cum le numești tu) sunt două nivele ale aceluiaș Har(acțiune) al Duhului Sfânt. Marilor asceți le este rezervată(poate) experiența plenară a Duhului Sfânt, Care acționează foarte personalizat cu fiecare om în parte, după puterile lui; asceza însăși este o lucrare prin harul Duhului Sfânt, la fel ca milostenia, sau rugăciunea, sau jertfa(în multele sale forme). Nu e cazul să complicăm lucrurile, Dumnezeu e așa de simplu! De aceea e Atotputernic. Însuși termenul de har exprimă(în DEX: http://dexonline.ro/definitie/har ) o acțiune de grație, de ajutor spiritual, un dar; cuvântul har nu se poate rupe de Duhul Sfânt pentru că nu are alt înțeles. |
Citat:
Citat:
Asadar, exista ca omul sa fie plin de Harul, despre care ai spus, dar exista si acele minuni prin care un om se sfinteste pe sine pana devine un hristofor, adica purtator de Hristos, in care vointa omului nu mai are nimic omenesc, vremelnic. Peste astfel de om, Duhul Sfant se pogoara cu deplina Sa persoana, intr-o maniera straina intelegerii noastre omenesti, intrucat noi nu putem pricepe Omniprezenta Sfintei Treimi. In felul acesta am priceput eu Cuvintele de mai sus. |
Poate ca din dragoste de vreun adevar si de aproapele era f. potrivit si bine venit sa se defineasca /explice notiunile de "Duh Sfint" , de " har" si de "dar", pe intelesul omului simplu .
Intuitia nu tine locul cunostiintei dar se deosebeste de intelegere . Daca termenii nu sunt clari , dupa ce ne trece bucuria efemera , incep intrebarile care nu lasa liniste ! NB : -Cred ca cel mai bine pt. explicarea termenilor specifici teologiei este nu sa consultam DEX-ul ci dictionarele de profil. Sau cum este acest caz , sa consultam insasi dogmatica ortodoxa . -Era un frate ... Mihailt (sau ceva asemanator ) care avea 2 trasaturi definitorii : umbla cu Dogmatica sfintului Ioan Damaschin sub brat citind din ea si cu parerea ca toata lumea este inselata de draci . Eu cred ca acesta ar putea sa ne lumineze (daca este ceva de luminat !) ! Poate ne aude si ne salveaza . |
@ leonte: Adevărat spui că mare îndrăzneală este a vorbi despre tainele Dumnezeirii, străini fiind noi de ele, și departe cu înțelegerea, prin urmare. De aceea nu fac decât să dau mai departe ceea ce am primit/înțeles de la cei mai înaintați și mai cunoscători în acestea. Și cred că Dumnezeu este întreit în persoane, și că nicio persoană nu se poate comunica în ființa sa cuiva.
E adevărat că Hristos vorbește de a fi una în versetele pe care le-ai dat. Dar aceasta nu implică anularea vreuneia dintre persoane – a Sa sau a Tatălui, sau a omului –, nici contopirea, ci o unire tainică, în care cei ce se unesc rămân în același timp distincți. Așa cum mărturisim „Treimea cea deoființă și nedespărțită”. Sau cum mărturiseau Părinții la sinoadele unde s-a făcut vorbire despre Hristos Dumnezeu-Omul, în două naturi unite fără a se confunda sau schimba, neîmpărțit și nedespărțit. Despre o astfel de unire cred că este vorba, posibilă între orice persoane pe care le unește iubirea. Dar când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt, avem în vedere și persoana Sa, cu lucrările Sale specifice (deși toate se fac în unitate: „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt), însă manifestate ca har al Duhului Sfânt, nu printr-o atingere directă, nemijlocită, a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi, căci este cu neputință, Dumnezeu fiind intangibil în ființa Sa. Însă încă o dată îmi cer iertare pentru îndrăzneala de a vorbi despre taine pe care mintea mea nu le pricepe, și pe care cred că le-ai cercetat și pătruns mai mult decât mine. |
Citat:
|
Dumnezeirea si toate Cele ce au fost "mai-nainte de a fi lumea" nu pot fi cunoscute prin studiu de biblioteca, nici macar de ar fi citite dupa scrierile cuiva care sa fi vorbit cu Dumnezeu fața catre fața. Astfel de "cunostinte" pot fi dobandite doar prin revelatie si sunt lamurite doar sufletului caruia ii sunt revelate. Daca erau pentru toata lumea, ar fi facut Domnul economie de print si ni le-ar revela la toti ... intr-o noapte.
Va recomand sa cititi din scoarta in scoarta "Trairile Dumnezeiescului Har" avandu-l ca protagonist pe Iosif Isihastul, sau gheron Iosif, cum mai este conoscut. Este o cartulie micuta si ca numar de pagini si ca format, dar mult graitoare. Va recomand in special "scrisorile" din finalul cartii, in care sunt "dezvaluite" unele trairi ale cuviosilui. Mi-ar placea sa va dau chiar acum un citat, dar nu mai am cartea. Am facut-o cadou cuiva... Stiu un om care a avut ocazia sa petreaca ceva timp, singur, chiar in unul dintre locurile de nevointa ale cuviosului Iosif si gandesc ca s-o fi bucurat de ceva din cele ce sunt descrise acolo. Dupa ce veti citi cartea, va veti dori la fel de mult ca si mine, sa fi fost un astfel de om. |
[QUOTE=N.Priceputu;
Dar când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt, avem în vedere și persoana Sa, cu lucrările Sale specifice (deși toate se fac în unitate: „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt), însă manifestate ca har al Duhului Sfânt, nu printr-o atingere directă, nemijlocită, a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi, căci este cu neputință, Dumnezeu fiind intangibil în ființa Sa. Chiar daca fratia ta nu dioreste , de exemplu sa imi raspunda , lansez totusi citeva intrebari pornind de la asertiunile evidentiate . Pun aceste intrebari deoarece demonstratia ma incurca rau de tot ! Daca toate lucrarile se fac in unitate (cum afirmati mai sus : "cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt) tunci cind ne impartasim, cind ne cuminecam , cind ne facem una cu Iisus Hristos prin consumarea Sf. Taine , ne impartasim si cu Dumnezeu Tatal si si cu Sf. Duh ? De asemenea , deoarece Sf. Treime stim ca este "neunita-neimpartita", cind ne cuminecam , cu cine ne mai cuminecam infara de Hristos ? Totusi , de Iisus Hristos ne atingem nemijlocit si fara putinta de tagada . Daca dvs. credeti ca nu ne putem atinge la propriu , in mod absolut real de Fiul , in Taina Cuminecarii insemneaza ca a voastra credinta nu este decit filosofie , reprezentare mentala dar fara suport fizic . Exemplul similar este cu cununia calugaritei sau a calugarului cu Hristos . Mireasa lui Hristos in taina tunderii in monahism (taina in acceptiunea limbajului si nu a legiferarii) se logodeste in chip real si nu figurat, filosofic, simbolic, cu Hristos . Daca ea mireasa nu crede aceasta nu este atit de grav deoarece nu incalca o dogma a credintei ortodoxe . Dar daca noi credem in sufletul nostru ca atingerea de Hristos in chip real nu este cu putinta , atunci prin incalcarea dogmei prezentei absolut reale in Sf. Potir al lui Hristos suntem in pozitia de eretici . Lucru f. grav . Parafrazindu-l pe Sf. Ap. Pavel , daca noi nu credem ca ne unim real , ne atingem real , il consumam reqal, il mincam in chip real, pe Hristos in Taina Sf. Cuminecaturi , atunci degeaba s-a rastignit si a inviat Hristos ! Dar eu cred ca nu ati vrut sa formulati chiar asa ci din cauza unei abundente de smerenie in viteza mare de miscare v-au scapat afirmatiile de mai sus ! Totusi ramin intrebarile despre care se va indura cineva, poate sa si dea un raspuns cit de cit potrivit . NB: cineva a amintit care este legatura dintre Duhul Sfint si Har . Daca retinem aceasta afirmatie , atunci insasi inceputul pasajului dvs. selectat de mine devine si mai greu de inteles . Dar probabil ca este vorba tot de smerenie ! Smerenia multa , covirsitoare o au traitorii profunzi . Vorbitorii , cugetatorii (si aici ma refer la dogmatistii veritabili), cerebralii , nu prea ating aceasta smerenie si implicit cunoasterea lor este mai mult mijlocita (din povesti, marturisiri, alte carti , etc) decit nemijlocita (revelatie !) Ei, si daca tot vorbim de aceasta smerenie profunda care iti deschide posibilitatea de a "vorbi" cu Dumnezeu , care este eminamente specifica parintilor sihastri si numai rareori parintilor de chinovie, sa ne gindim la nenumaratele subiecte de discutie despre preotii de mir in legatura cu " ce pot sau mai bine zis cu ce nu pot ei " intelegin ca numai viata moral superioara , de sfintenie, te apropie de dumnezeu si nu un program zilnic pe care cu totii il stim ca il are un preot de mir . Si sa ne regindim mai departe la alte subiecte legate de preoti , precum " Preoti de har sau preoti fara far ", s.a.m.d. |
Recomand aceasta carte:
Dumitru Staniloae - Sfanta Treime sau La inceput a fost Iubirea Se explica f.frumos ce este Sfanta Treime, ce este Duhul Sfant, cine este Domnul Hristos, cum sunt 3 persoane, dar in acelasi timp unite. Pe mine m-a lamurit destul de bine. Se citeste usor si are doar 116 pagini. Dupa mintea mea unele chestiuni se pot intelge mai bine din explicatiile duhovnicilor si a Sfintilor Parinti. Sper sa foloseasca! |
[quote=N.Priceputu;
[B]Dar când vorbim de împărtășirea Duhului Sfânt, avem în vedere și persoana Sa, cu lucrările Sale specifice (deși toate se fac în unitate: „cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt), însă manifestate ca har al Duhului Sfânt, nu printr-o atingere directă, nemijlocită, a uneia dintre persoanele Sfintei Treimi, căci este cu neputință, Dumnezeu fiind intangibil în ființa Sa.[/b] Chiar daca fratia ta nu doreste , de exemplu sa imi raspunda , lansez totusi citeva intrebari pornind de la asertiunile evidentiate . Pun aceste intrebari deoarece demonstratia facuta ma incurca rau de tot ! Daca toate lucrarile se fac in unitate (cum afirmati mai sus : "cu voia Tatălui, cu lucrarea Fiului și cu (de)săvârșirea Duhului Sfânt) tunci cind ne impartasim, cind ne cuminecam , cind ne facem una cu Iisus Hristos prin consumarea Sf. Taine , ne impartasim si cu Dumnezeu Tatal si si cu Sf. Duh ? De asemenea , deoarece Sf. Treime stim ca este "neunita-neimpartita", cind ne cuminecam , cu cine ne mai cuminecam infara de Hristos ? Totusi , de Iisus Hristos ne atingem nemijlocit si fara putinta de tagada . Daca dvs. credeti ca nu ne putem atinge la propriu , in mod absolut real, de Fiul , in Taina Cuminecarii insemneaza ca a voastra credinta nu este decit filosofie , reprezentare mentala dar fara suport fizic ! Exemplul similar este cu cununia calugaritei sau a calugarului cu Hristos . Mireasa lui Hristos in taina tunderii in monahism (taina in acceptiunea limbajului si nu a legiferarii) se logodeste in chip real si nu figurat, filosofic, simbolic, cu Hristos . Daca ea mireasa nu crede aceasta insemneaza ca toata trairea ei este falsa , tot lesinul ei si ochii dati peste cap sunt defapt teatru osinditor Iar daca si noi credem in sufletul nostru ca atingerea de Hristos in chip real nu este cu putinta (caci asa spuneti , ca persoanele Sf. Treimi nu pot fi atinse !), atunci prin incalcarea dogmei prezentei absolut reale in Sf. Potir al lui Hristos suntem in pozitia de eretici . Lucru f. grav . Parafrazindu-l pe Sf. Ap. Pavel , daca noi nu credem ca ne unim real , ne atingem real , il consumam real, il mincam in chip real pe Hristos in Taina Sf. Cuminecaturi , atunci degeaba s-a rastignit si a inviat Hristos ! Totul nu este decit teatru asemanator tuturor credintelor universale inventate de mintea omului ! Dar eu cred ca nu ati vrut sa formulati chiar asa ci din cauza unei abundente de smerenie in viteza mare de miscare v-au scapat afirmatiile de mai sus ! Totusi ramin intrebarile despre care poate se va indura cineva, si va da un raspuns cit de cit potrivit . NB: cineva a amintit care este legatura dintre Duhul Sfint si Har . Daca retinem aceasta afirmatie , atunci insasi inceputul pasajului dvs. selectat de mine devine si mai greu de inteles . Dar probabil ca este vorba tot de smerenie ! Smerenia multa , covirsitoare o au traitorii profunzi . Vorbitorii , cugetatorii (si aici ma refer la dogmatistii veritabili), cerebralii , nu prea ating aceasta smerenie si implicit cunoasterea lor este mai mult mijlocita (din povesti, marturisiri, alte carti , etc) decit nemijlocita (revelatie !) Ei, si daca tot vorbim de aceasta smerenie profunda care iti deschide posibilitatea de a "vorbi" cu Dumnezeu , care este eminamente specifica parintilor sihastri si numai rareori parintilor de chinovie, sa ne gindim la nenumaratele subiecte de discutie despre preotii de mir in legatura cu " ce pot sau mai bine zis cu ce nu pot ei " intelegind ca numai viata moral superioara , de sfintenie, te apropie de dumnezeu si nu un program zilnic pe care cu totii il stim ca il are un preot de mir . Si sa ne regindim mai departe la alte subiecte legate de preoti , precum " Preoti de har sau preoti fara far ", s.a.m.d. Printr-o necunoastere f. buna a facilitatilor forumului am facut aceasta dubla postare . Va rog sa ma iertati ! |
Frate, de dorit să-ți răspund, doresc, însă nu știu dacă mă voi pricepe. Voi încerca, însă, să spun cam ce am înțeles eu din ce am citit, nu din cugetarea mea. Iar printre cărțile care mi-au fost de folos este și cea indicată de Laura mai sus: „Sfânta Treime sau la început a fost iubirea”, a Părintelui Stăniloae.
Și explică Părintele acolo, precum și în alte părți, faptul că în Sfintele Taine nu este prezent Dumnezeu în ființa Sa, ci cu energiile Sale necreate, numite și har. Iar acestea izvorăsc direct din Sine, fără a se confunda însă cu Persoana, sau cu Persoanele Sfintei Treimi, care sunt neîmpărtășibile, după cum nicio persoană, nici măcar umană, nu este împărtășibilă în ființa sa. Asta nu înseamnă că atunci când mâncăm Trupul și Sângele Domnului ne împărtășim simbolic. Este adevărat Trupul și Sângele lui Hristos acolo, în mod tainic, de neexplicat. Totuși, chiar și cei care s-au atins la propriu de Hristos în vremea în care a fost între oameni, nu s-au atins de ființa lui Dumnezeu în Sine, ci de trupul omenesc al Său, de ceva material, chiar dacă unit cu Dumnezeirea Sa. Crede-mă, frate, că și eu aș vrea să răspundă despre acestea cineva mai în măsură să o facă, un teolog, dacă s-ar putea, pentru că mă tem să nu greșesc. Nu-mi amintesc acum nici măcar ce am citit în Dogmatică cu privire la aceste aspecte atât de sensibile. Totuși, știu că am citit, și așa și cred, că Dumnezeu nu poate fi atins în ființa Sa, fiind Subiect pur, după cum se exprima Părintele Stăniloae. Cum poți să atingi un subiect pur? Cum să atingi ființa Sa nemărginită și atot-transcendentă, dincolo de tot ceea ce este creat? Ca făpturi create, nu putem atinge decât ceea ce este creat, însă din mila și iubirea lui Dumnezeu ni se dă și ceva necreat, care străbate cele create. E vorba de har, care este necreat, și este un fel de mijlocire între Dumnezeu și om, un fel de punte, un fel de văzduh în sens spiritual, dacă putem spune așa, care înconjoară ființa Dumnezeirii și mijlocește comunicarea, atingerea cu El. Acest har se dăruiește din belșug omului, așa cum soarele își dăruiește lumina și căldura sa; iar omul trebuie să se străduiască să-și păstreze ochii curați, și vasul inimii deschis, ca să poată primi darul acesta dumnezeiesc și dătător de viață veșnică. Este, de altfel, singurul mod de a primi Viața cea adevărată, căci singur Dumnezeu este Viu, iar noi doar din împărtășirea cu harul său necreat. Deci mereu, atunci când spunem că ne împărtășim cu Hristos sau că El locuiește în noi, sau că Duhul Sfânt vine în inimile noastre, nu înțelegem că El vine în deplinătatea ființei Sale, ci că ne străbate sau ne atinge cu Harul Său. Adăugare ulterioară: Am căutat, după ce am scris cele de mai sus, și în dogmatică, să văd dacă n-am greșit. E subliniat acolo faptul că în Sfânta Euharistie primim pe însuși Iisus Hristos. Fără îndoială, e vorba de Trupul și Sângele Său, nedespărțite, însă, de persoana Sa dumnezeiască, pentru că numai din această unire a înviat. Deci este nedespărțit, însă nu poate Cel necreat să încapă în cel creat (omul). Nu poate creatura să „înghită” necreatul. Dar se poate uni. Acesta cred că este cuvântul esențial: unirea (cuvânt subliniat anterior de fratele Leonte). Cum înțelegem această unire? Eu cred că trebuie să avem grijă să nu o considerăm contopire, să nu considerăm că-L primim pe Dumnezeu cu ființa Sa, pentru că asta ar însemna o cădere în panteism, gândind Dumnezeirea substanțial. Sau cum am putea să-l primim în noi pe Cel necuprins? În ce privește împărtășirea cu toate persoanele Sfintei Treimi. Răspunsul decurge, consider, din cele de mai sus. Ne împărtășim cu Trupul și Sângele lui Hristos, care la rândul Său este unit în mod tainic cu Dumnezeu-Fiul. Iar Sfânta Treime este deoființă și nedespărțită. Însă, cum nu ne împărtășim cu ipostasul Fiului, nu ne împărtășim nici cu ipostasul Tatălui și al Duhului Sfânt. |
Pamantul primeste lumina, caldura si restul de energie solara, cat timp este departe de Soare. Dar daca Soarele s-ar apropia de Pamant...
cam asta incerci sa explici? |
Mai precis, că ne împărtășim din lumina Soarelui, nu din materia sa.
Totuși, de focul Dumnezeirii ne atingem fără să ne ardem, pentru că, așa cum spunea Părintele Galeriu, focul Duhului Sfânt arde, dar nu mistuie. Așa cum spunem cu Sfântul Simeon Noul Teolog: „bucurându-mă și cutremurându-mă, cu focul mă împărtășesc; iarbă uscată fiind eu, și - străină minune! - mă răcoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia.” |
Eu nu doresc sa lungesc acest subiect si nici nu doresc sa dau in savntisme deoarece aici nu este locul . Lucrurile fine , profunde, stiintifice (este vorba de stiinta dogmaticii) se port in cercuri adecvate, altminteri comunicarea devine imposibila (vorba lui Creanga : un mut striga la un surd... !).
S-ar gasi oameni aici pe forum care sa jure si sa sustina cu tarie si sa dea cu cpoy-paste ca "de ce-ul" este defapt "pt. ce " si ca "nu-ul" are sensul de "intocmai, ba da" ! Deci revenind , eu consider ca pt. nivelul forumului, rugaciunile si Canoul pt. impartasanie sunt elocvente si arata cu cine ne impartasim in chip real. Mai mult de atit nu mai pot discuta ! NB: doar neoprotestantii considera impartasirea simbolica (tot asa , ca o atingere de ceva , ca o comemorare a ceva, ca o influenta a ceva , ca o umbrire a ceva ... fara a fi defapt in chip real cu acel Cineva) dar si la fel de interesanta este teoria catolica a Sf. Taine si a prezentei Dumnezeirii in ele in chip real ! Dar sa renuntam la OFF TOPIC ! |
Sf. Teofan Zavoratul - Despre harul Prea Sfantului Duh
Că umblă cu el cu fața ascunsă și-l încearcă la început cu ispite și-l înfricoșează și-l
strâmtorează, și-l chinuiește cu învățătura sa, până ce va prinde încredere în el și-l va ispiti întru îndreptările sale. Și iarăși se va întoarce drept la el și-l va veseli și îi va descoperi lui cele ascunse ale sale. Iar de va rătăci, îl va părăsi și-l va da în mâinile căderii lui (Sir. 4,18- 21). Există în Sfânta Scriptură a Vechiului Testament multe locuri în care se zugrăvește viu și precis starea lăuntrică a membrilor Bisericii harice neotestamentare. Printre cele mai bune dintre ele se numără, fără îndoială, cel transcris mai sus, în care sub numele de înțelepciune putem înțelege lucrarea harului Preasfântului Duh, Care chivernisește cu înțelepciune mântuirea fiecărui suflet. Ce anume se spune aici despre harul Duhului Sfânt, care îl călăuzește pe om spre mântuire? Se spune că acest har, când se sălășluiește în sufletul care i s-a deschis, la început lucrează în el mai mult sau mai puțin în ascuns, și - de cele mai multe ori, de altfel - cu asprime și oarecum poruncitor. Apoi, dacă în aceste condiții cineva îi rămâne credincios și nu încetează să caute sfințirea lui deplină, harul se îndreaptă spre acela direct, începe să lucreze asupra sufletului în mod deschis, îl înveselește și îi vestește tainele sale. Dimpotrivă, dacă cineva îi nesocotește insuflările și se rătăcește, atunci și harul îl părăsește, lăsându-l pierzării, pe care singur și-a căutat-o. |
Sf. Teofan Zavoratul - Despre harul Prea Sfantului Duh
"Ca să nu părem arbitrari în astfel de gânduri, referitoare tocmai la lucrările harului,
prezentăm părerea despre această chestiune a celui mai mare dintre asceți. „Harul - spune Sfântul Macarie cel Mare - este prezent necontenit în om (în creștin) și, unindu-se și înrădăcinându-se în inima lui încă din fragedă copilărie, ca ceva natural și de nedespărțit, se contopește cu el, devenind ca o singură ființă cu el: însă îl influențează pe om în moduri diferite, după bunul său plac, și ținând seama de folosul urmărit”. Această putere a harului lui Dumnezeu, care se află în om și este darul Sfântului Duh, pe care sufletul credincios cu mare trudă se învrednicește să îl primească, se dobândește cu multă așteptare, cu îndelungă răbdare, prin ispite și prin încercări”; „cu multă și îndelungă răbdare, cu înțelepciune și prin tainică încercare a minții începe să lucreze în omul care s-a nevoit deja vreme îndelungată în diferite încercări. Și numai atunci lucrarea harului se va arăta în el desăvârșită, când, după multe încercări, voința lui se va înfățișa bineplăcută Sfântului Duh și se va arăta vreme îndelungată răbdătoare și de neclintit în această lucrare”; „când sufletul nu va mânia cu nimic Duhul, ci va fi de acord cu harul în toate poruncile, atunci el se va învrednici să se elibereze de toate patimile și va fi cu totul înfiat de Duhul”. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 03:08:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.