Data Nasterii Domnului
 

Sarbatoarea Nasterii Domnului (Craciunul e o aiureala comercial-infantila, cu mosu' cu tot) este sarbatorita in mod corect, la o data corecta, de BOR si BC.
Iata:

http://frjohnpeck.com/how-they-reall...ted-christmas/

Autorul articolului încearcă să combată ideea (destul de încetăţenită şi, de altfel, adevărată) a încreştinării unei sărbători păgâne, preexistente, a solstiţiului de iarnă, cu argumentul că nu se regăseşte o asemenea sărbătoare în calendarul religios roman.

Din păcate, uită să menţioneze că se regăseşte, cu numele Yule, această sărbătoare a solstiţiului de iarnă în calendarele religioase ale altor popoare europene, respectiv cele germanice.

Ergo - argumentul autorului este eronat.

Vedeţi în omiliile Sfântului Ioan Gură de Aur la praznice împărăteşti o demonstraţie magistrală în ceea ce priveşte data naşterii Mântuitorului.

Nașterea Domnului [pe 25 decembrie] a fost serbată mai întâi în Apus începând cu AD 336, apoi a fost serbată și în Răsărit la recomandarea sf. Grigore de Nazianz și a sf. Ioan Gură de Aur. Biserica Creștină [Primară] nu avea o asemenea sărbătoare.

asa a spus profeta voastra ?

Nu. Așa spune Istoria Bisericească. Adică, autoritatea voastră:

"La Răsărit sărbarea Nașterii Domnului la 25 Decemvrie nu era cunoscută din început: tocma Grigoriu de Niazanz (†390) și Ioan Hrisostom (†407) recomandară la sfârșitul sec. 4 sărbarea Nașterii Domnului (τά χριστούγεννα, natale Domini, nativitas Domini), ca sărbătoare aparte; în consecință această sărbătoare fu introdusă mai întâi în biserica de Constantinopole, scaunul episcopal al acestor doi ierarhi, apoi curând și în tot Răsăritul." (Istoria Bisericească Universală de Euseviu Popovici -Tipografia Cărților Bisericești Mănăstirea Cernica 1926 pag. 229-230)

Mi-a luat puțin timp transcrierea din această ediție veche pe care o posed. Dacă ai posibilitatea, poți consulta ediția mai nouă (Istoria Bisericească Universală - București 1975 vol.I pag.166)

Inainte de a fi sarbatorita pe 25 decembrie, Nasterea Domnului era sarbatorita pe 6 ianuarie, impreuna cu Botezul Domnului.

Iata un extras din Pr. Ene Braniste:

Mai multe detalii aici: http://www.crestinortodox.ro/sarbato...lui-69570.html

Vă mulțumesc. Sursa citată de dumneavoastră confirmă în mare parte ce spusesem mai înainte.

Remarc însă un argument amuzant în extrasul din Pr. Braniște:

"Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23)."

Cum putea să aibă loc botezul la aceeași dată cu aniversarea nașterii, când e evident: Ev. Luca nu face o afirmație cronologică precisă, ci mai degrabă o aproximare (ώσεί)?

Traditia a pastrat multe lucruri care nu sunt consemnate. De exemplu astfel se pastreaza in traditie neintrerupta locul Botezului Domnului.

Nu mi s-ar parea nimic iesit din comun ca Mantuitorul sa aleaga sa se boteze la aniversarea a 30 de ani.

Nici mie nu mi s-ar părea deplasat, însă sf. ev. și medic Luca e cunoscut prin precizia adnotărilor sale. Iar aici (Luca 3,23) este cât se poate de evaziv- ca să zic așa...

Luca nu se angajează în ce priveşte vârsta exactă a lui Iisus la data botezului, ci mai degrabă scoate în evidenţă faptul că El era „ca de treizeci de ani”. Atât cât permite afirmaţia lui Luca, aceasta ar fi un an sau doi mai mult sau mai puţin decât exact 30. La iudei vârsta de 30 de ani era în general considerată a fi timpul când un om ajungea la maturitatea deplină şi era prin urmare eligibil pentru răspunderile vieţii publice. Adică Domnul face botezul la vârstă matură. Asta este, nu putem trece peste evidențe...:106:

Va legati prea mult de amanuntul asta. Daca era sau nu chiar ziua respectiva nu are prea mare relevanta. Nu este insa imposibil.

In ce priveste insinuarea dumneavoastra legata de varsta botezului, argumentul ar fi valabil daca am pune semn de egalitate intre botezul lui Ioan si Botezul crestin si daca Botezul nostru ar fi inceputul iesirii noastre la propovaduire. Cele doua au cu totul alta functie si insemnatate...

Aveți dreptate, m-am legat prea mult de acest aspect, însă în ce privește "argumentul Luca 3,23" e chiar imposibil. Folosind alte texte biblice, poate ar avea succes acest demers... nu știu, n-am explorat această posibilitate.

Adevărat într-o anume privință. Să nu uităm că pe lângă botezul ioanin avem mărturii ale "botezului creștin" venite din partea Domului și a sfinților apostoli. Dar, oricum ar fi... suntem deja pe o pistă greșită și riscăm să deturnăm frumusețe de topic. Iertare...

Sfantul Ioan Gura de Aur- Cuvânt la Naşterea Domnului


"Dumnezeu S-a arătat în trup pe pământ şi a locuit între oameni. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim, iubiţilor!Aici este vorba despre sărbătoarea Corturilor, când, o dată pe an, Arhiereul intra în Sfânta Sfintelor.Să ascultăm acum cuvintele Evanghelistului: „Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia…, iar femeia lui era din fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta… Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului” (Luca 1, 5-9).
Aduceţi-vă aminte, iubiţilor, de locul acela care zice: „Nici un om nu va fi în cortul mărturiei când va merge el să se roage în Sfânta Sfintelor până când va ieşi el afară” (Leviticul 16, 17).
„Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii” (Luca l, 11). Nu zice „jertfelnicului”, ci „altarului tămâierii”, căci jertfelnicul era altarul cel din afară, iar altarul tămâierii, cel dinăuntru. Deci, pentru că îngerul a fost văzut numai de el, şi că tot poporul îl aştepta afară, ne încredinţează că el intrase în Sfânta Sfintelor. „Şi s-a spăimântat Zaharia şi frică a căzut peste el. Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, că s-a auzit rugăciunea ta şi Elisabeta, femeia ta, va naşte fiu şi se va chema numele lui Ioan… şi poporul aştepta afară pe Zaharia şi se mira că întârzie în templu. Şi ieşind, nu putea să vorbească… şi el le făcea semne” (Luca 1, 12-13, 21-22).
Vezi că el fusese înăuntru, după catapeteasmă? Acolo a primit vestea. Aceasta era în timpul sărbătorii Corturilor şi a postului, şi aceasta din urmă se înţelege prin cuvintele: „Să smeriţi sufletele voastre”. Iar această sărbătoare se făcea la iudei către sfârşitul lunii septembrie. Aşadar, atunci a zămislit Elisabeta.
Deci, dacă Elisabeta a zămislit în luna septembrie, Maria a zămislit mai târziu, în luna a şasea, în martie, şi dacă, mai departe, vom adăuga cele nouă luni până la Naşterea lui Hristos, ajungem în luna decembrie, în care şi prăznuim această zi.
Am arătat mai înainte tot ce era de zis despre această zi. Numai una voiesc să mai adaug, şi apoi voi încheia. Să ne bucurăm de bucuria căreia ne-am făcut părtaşi prin Naşterea lui Hristos, şi pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om, să-L proslăvim pentru această întrupare a Sa, şi după puterile noastre să-I aducem cinste şi mulţumire, însă lui Dumnezeu nu-I este plăcută altă mulţumire, decât aceea ca noi să ne mântuim sufletele noastre şi să ne silim a face fapte bune.
Aşadar, să nu fim nemulţumitori către Binefăcătorul nostru. După puterile noastre, toţi să-I aducem de toate: credinţă, nădejde, dragoste, înfrânare, milostenie, iubirea aproapelui. Dar mai ales, când vă apropiaţi de această înfricoşată şi Sfântă Masă, de Sfintele Taine, faceţi aceasta cu frică şi cu cutremur, cu conştiinţa curată, cu post şi cu rugăciune. Socoteşte, o, omule, ce jertfă ai să primeşti, de ce Masă te apropii! Gândeşte că tu, cel ce eşti praf şi cenuşă, ai să primeşti Trupul şi Sângele lui Hristos! Când un împărat vă cheamă la masa sa, voi staţi acolo cu respect şi luaţi cu înfrânare din bucatele puse pe masă. Aici, însă, Dumnezeu vă invită la masa Sa şi v-a dat pe propriul Său Fiu; şi îngerii stau împrejur cu frică şi cu cutremur, şi heruvimii îşi acoperă feţele, şi serafimii strigă cuprinşi de spaimă: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, este Domnul”. Ceea ce ni se dă la această Masă este vindecarea rănilor sufletului nostru, o visterie neîmpuţinată, care ne agoniseşte împărăţia cerurilor.
Aşadar, să ne apropiem plini de o spaimă sfântă, şi plini de mulţumire să cădem mărturisind păcatele noastre, plângând de întristare pentru relele ce am făcut, întinzând mâinile la rugăciune către Dumnezeu. Astfel curăţindu-ne, să ne apropiem cu toată liniştea şi rânduiala către împăratul cerului. Ca o sărutare duhovnicească să primim Jertfa cea curată şi sfântă, să ne aţintim ochii noştri cu râvnă spre dânsa şi să ne înflăcărăm inimile noastre, ca să nu ne adunăm aici spre osândire, ci spre înfrânarea sufletului, spre dragoste, spre fapta bună, spre împăcarea cu Dumnezeu, spre o pace adâncă, spre câştigarea nenumăratelor bunătăţi, pentru ca noi înşine să ne sfinţim şi să zidim pe aproapele nostru.
O, iubiţilor, viaţa noastră este scurtă; să fim treji şi să veghem! Să ne pregătim bine, să arătăm râvnă către toţi şi să fim băgători de seamă întru toate.
Desigur, este cea mai mare dispreţuire pentru Dumnezeu când cineva se apropie aici fiind întinat de păcat. Ascultă ce zice despre aceasta Apostolul: „De va pângări cineva casa lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el” (I Corinteni 3, 17). Noi nu vrem ca în loc să-L împăcăm pe Dumnezeu, să-L întărâtăm împotriva noastră; mai vârtos să ne apropiem cu toată grija, toată curăţia şi liniştea sufletului, cu rugăciune şi cu inimă înfrântă, ca prin aceasta să dobândim bunăvoinţa Domnului nostru Iisus Hristos şi să ne facem părtaşi bunătăţilor făgăduite, prin darul şi prin iubirea de oameni ale Aceluiaşi Domn Iisus Hristos, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfânt Duh se cuvine cinstea, în vecii vecilor. Amin”