|
adoptie
As vrea si eu sa pun o intrebare, pentru ca am auzit multe pareri si as avea nevoie de un sfat. De mai bine de 2 ani incercam sa avem un copil si pana acum Dumnezeu nu ne-a binecuvantat cu acest dar. Nu am renuntat sa luptam, dar am hotarat sa depunem actele si pentru adoptie. Multi spun ca nu este bine pentru ca nu poti sa stii niciodata ce fel de copil primesti, ce fel de gene are, din ce familie destamata provine si de ce va fi capabil cand este mare. Eu consider ca indiferent cum este, conteaza in primul rand educatia ce i-o vom da.
Voi ce perere aveti? |
Citat:
dar si genele au un cuvânt greu de spus. știu asta din experiență. dar asta nu trebuie sa te dea înapoi. și copii biologici pot crea probleme. mass-media ne da în fiecare zi exemple. |
Educatia are rolul ei dar sunt multe cazuri,din diverse motive,in care desi au fost educati corespunzator copii au esuat din alte motive.Bagajul genetic cu care vine este si el important dar poate fi,fara a exista o reteta perfecta sau o certitudine fara indoiala,modelat prin alte metode dar cred ca adoptia este un act de admirabil curaj in ziua de azi si in primul rand va conta dragostea cu care va fi inconjurat si exemplul personal al parintilor,mai ales in privinta credintei.Desi va fi supus multor factori externi si riscului de a fi influentat in diverse directii,mostenirea caminului parintesc cred ca va conta in momentele de cumpana desi,cum am spus,nimeni nu poate spune cu certitudine cum va fi sau cum va proceda.Cred insa cu tarie ca punerea nadejdii in Dumnezeu,dragostea si o educatie echilibrata il vor ajuta sa-si creeze un sistem de valori poate strain de lumea care il inconjoara dar benefic pt viata si sufletul sau.Va avea lupte de dus,cu altii sau cu el insusi iar parintii mereu vor sta cu inima si viata langa el si,dupa cum spunea cineva,cu Dumnezeu inainte :)
|
Sa adopti un copil, sa-i dai sansa sa creasca intr-o familie normala, pentru mine inseamna salvarea unui suflet. Am citit la un Parinte ca un tata isi facea griji pentru fiul sau biologic, sa nu mosteneasca anumite patimi urate de la el. Parintele i-a recomandat sa-l impartaseasca des, spunand ca in felul acesta raul mostenit pierde din putere.
Sunt si multi copii adoptati care nu au facut probleme, care le sunt recunoscatori parintilor adoptivi pentru ca i-au crescut si chiar au fost un ajutor la batranete, asa cum sunt copii biologici care nu au dat dovada de aceste sentimente. In parcul in care ies cu cei mici, am cunoscut doua mamici care au adoptat copii si daca nu aflam din alta sursa (o alta mamica) nu mi-as fi dat seama niciodata (sunt atat de frumosi si parintii ii iubesc enorm). Am tot respectul si admiratia pentru familiile care adopta un copil, cred ca si binecuvantarea lui Dumnezeu este mare asupra acestor suflete nobile. |
cred ca orice femeie casatorita viseaza sa devina mama.chiar si cele care la inceput isi doresc sa se ocupe de cariera,cu trecerea timpului simt nevoia ca cineva sa le strige "mama"(bine,sunt si exceptii,de ex.la cuplurile care traiesc in feciorie si dupa casatorie).
ati vorbit cu duhovnicul despre aceasta?adica el nu poate sa ia decizia in locul dvs.,dar poate va da un sfat,o binecuvantare. parca Parintele Arsenie Boca spunea ca un parinte adoptiv nu stie ce "bagaj genetic" are copilul adoptat,unul poate a mostenit de la parinti o fire mai rautacioasa,se manie mai repede,e mai suparacios,altul dimpotriva e bland,cuminte,ascultator.dar de luptat cu patimile toti oamenii se lupta,unul poate cu patima betiei,altul cu iubirea de argint,altul cu desfranarea.astfel ca,indiferent daca veti ramane insarcinata si veti naste chiar dvs.un copil sau veti adopta unul,veti fi nevoita sa luptati pt. a-l invata pe acesta sa se tina departe de pacate,iar cand va creste mare sa lupte el singur.bineinteles ca veti duce o lupta cu atat mai grea,cu cat firea copilului(adoptat sau nu,pt. ca se mai intampla ca si din cel mai buni parinti sa iasa copii rai) e mai complicata,dar daca veti reusi sa va indepliniti rolul de parinte,si cununa va fi pe masura. Fericiti sunt copiii care s-au născut sfinți “din pântecele maicii lor”, dar mai fericiți sunt aceia care s-au născut cu tot felul de patimi moștenite, însă s-au nevoit cu sudori și le-au dezrădăcinat dobândind împărăția lui Dumnezeu “întru sudoarea feții” lor. Fericiți sunt părinții care nu folosesc cuvântul “nu” pentru copiii lor, ci îi înfrânează de la rău prin viața lor sfântă, pe care copiii o imită și, bucuroși, urmează lui Hristos cu noblețe duhovnicească. (Paisie Aghioritul) am vazut la TV un reportaj (VREAU SI EU PARINTII MEI) despre copii adoptati.m-a impresionat cazul unui bebelus care era bolnav,nu-si putea sustine nici capsorul.acesta a fost luat in plasament.asistentul social l-a ingrijit asa de bine,i-a oferit iubire in primul rand,incat copilul e acum perfect sanatos.chiar eu cunosc cazul unei femei care a adoptat un copil si la inceput acesta parea "inapoiat",insa tot in urma ingrijirii si dragostei care i s-a oferit(si care i-a lipsit la orfelinat) acum e un copil(pardon,adolescent,are deja 14 ani) perfect normal si sanatos.singura problema serioasa pe care parintii adoptivi au avut-o cu el a fost la unul dintre ochi,chiar a fost operat de cateva ori,acum poarta ochelari.copiii din orfelinat sunt lipsiti de iubirea parinteasca si poate tocmai de aceea uneori Dumnezeu ingaduie aceasta neputinta a unor cupluri de a nu avea copii,pt. a-i ajuta astfel pe cei orfani.si din cate stiam eu,atunci cand adoptezi un copil ai dreptul sa privesti mai multi cum se joaca,astfel iti poti da oarecum seama de personalitatea lor(dar acest lucru nu e valabil daca doriti sa adoptati un bebelus) si te decizi pe care vrei sa-l adoptezi. e foarte bine ca nu v-ati pierdut nici nadejdea ca Dumnezeu poate va binevoi sa ramaneti insarcinata. sa va ajute Dumnezeu sa deveniti mamica,dar ganditi-va ca toate se intampla cu voia Lui. |
Citat:
|
Eu zic sa mai asteptati. Sa va rugati mai mult sa postiti sa vorbiti cu duhovnicul dvs si apoi sa luati o decizie.
|
Citat:
Nu mai stiu unde am auzit de un caz in care tot asa, o familie care nu putea avea copii a decis sa infieze unul, si dupa ce l-au infiat, probabil ca milostivire de la Dumnezeu pentru mila de care ei insisi au dat dovada, au avut si ei un copil. |
Citat:
Pe urma, daca nu iei un bebelus, copilul vine deja cu niste traume legate de fosta familie, sau de camin etc., si poate veni si cu boli psihice datorate conditiilor din orfelinate. Pe mine ma mai sperie un lucru foarte mult (poate ca hotarator): ca la o varsta critica (pubertate si adolescenta) copilul te "abandoneaza": "nu esti parintele meu, n-ai nici un drept sa ma obligi sa fac aia sau aia." Si te condamna mereu ca esti rau. Si pe urma mai si pleaca in cautarea parintilor naturali. Am citit multa literatura ca sa ma informez- fie experiente ale unor copii adoptati, sau parinti adoptivi, fie literatura de specialitate. Am vazut si la televizor cazuri. Unii copii adoptati spun la varsta adulta ca nu si-au dort asta, au sau creaza probleme fie ei insisi, fie celor care i-au adoptat, se revolta. Unii (majoritatea) se duc sa-si caute parintii naturali si apar alte probleme si drame in care sufera toti cei implicati. Rareori sunt cazuri reusite si fericite. Si mai este o problema cand si cum ii spui ca este adoptat si de ce l-au lasat parintii lui naturali. Adoptia este un lucru foarte delicat. Nu mi se pare corect sa compari copilul propriu si relatia cu el, cu un copil strain adoptat. Copilul tau natural este asa cum ti-l faci si ti-l cresti, mai si stii cu cine seamana. Copilul adoptat vine cu un bagaj al sau (cu cat este mai mic copilul, cu atat mai mic bagajul) si este intotdeauna mai delicat. E mai sensibil, mai traumatizat, trebuie sa-i acorzi mult mai multa atentie si afectiune (e un semn de intrebare daca o ai) si grija. Pana se adapteaza, pana te obisnuiesti si tu cu el. Si nu stiu, eu nu am aceasta experienta. Unii care au experienta (probabil ca au trait ambele relatii) spun ca poti iubi un caopil strain la fel ca si pe copilul tau natural. Eu n-as putea sa afirm asta. Sau mi-ar trebui ceva vreme ca sa ajung sa spun asta. A nu se intelege gresit: iubesc toti copii, dar nu pot pune (de la inceput) semnul egal intre ei. Doar o exceptie - daca adopt un bebelus. Sunt oameni care nu au probleme cu adoptia, iar altii nu pot concepe acest lucru. Ca proces in sine, adoptia este f.complicata. Cand vad unele persoane care adopta (in strainatate) asa usor si chiar multi copii, ma intreb cum pot. Este o intreaga birocratie, trebuie sa indeplinesti anumite conditii (varsta, domiciliu, serviciu, sau macar unul din parinti sa stea o vreme acasa cu el, bani si toate simultan), plus ca acum se cere acordul parintilor naturali (cauta-i si convinge-i), care se mai si razgandesc, mai nou si alte rude trebuie sa vina sa spuna daca nu vor sa adopte ei copilul. Si uite asa, se pierde timp, rabdare si bani. Si copilul ajunge sa fie dat spre adoptie la varste mai mari. Pe urma modul de cuplare, daca pot sa-l numesc asa. Nici nu ai timp si nici nu poti sa alegi tu copilul. Iti arata o poza. Il vrei bine, nu, la revedere. (Cel putin la international asa se face). Se spune ca aleg ei parintii pentru copil. Cum stiu sa faca aceasta alegere, nu stiu. Si daca parintii nu se simt potriviti? Pe ei nu-i intreaba nimeni. Deci trebuie bine gandit pasul si ar fi buna o consultanta din mai multe puncte de vedere. Cazul ca ramai insarcinata dupa ce adopti un copil este foarte rar si inatmplator dupa parerea mea. Si treaba cu asteptatul, depinde. Stiu, unii pe aici se gandesc la cazurile biblice cu femei care au nascut si la 90 ani. Dar acelea sunt speciale. Azi este se face peste tot un circ intreg daca mama are peste 50 sau 60 ani. Pe Adriana Iliescu o condamna multi. Daca sunteti tineri puteti sa mai asteptati, sa mergeti la medic. Poate ca se rezolva doar cu medicamente (hormoni). Trebuie controlat putin (si amandoi partenerii). Pe urma trece timpul si varsta conteaza. N-am reusit sa aflu daca exista limite de varsta la adoptie, in tara. Mult succes! Daca voi sunteti siguri si pregatiti pentru acest drum si aveti conditiile necesare, atunci faceti-l. Mergeti insa si vedeti copii orfani (in camine sau spitale) si verificati-va in acest fel daca puteti sufleteste. |
- Lipsa copiilor în familie este o încercare, o pedeapsă, o cruce de dus? Dacă o familie nu are copii, cum să se refere la acest lucru ambii soți?
- Față de acest lucru ar trebui să ne raportăm întotdeauna cu recunoștință, ca fiind voia lui Dumnezeu. Dar trebuie de amintit aici faptul că, de foarte multe ori, cauza infertilității, în dorința evidentă de a avea copii, se poate ascunde chiar în personalitatea omului însuși. Și acest lucru trebuie spus, căci sunt lucruri ce pot fi reparate. Iată unul din cazurile pe care le cunosc ca preot. Într-o familie bună, în care soții se iubeau foarte mult, toate sarcinile se încheiau cu avorturi spontane. Era o familie foarte bună, cu venituri bune. Au mers la o clinică elvețiană, la cei mai buni medici, la psihologi – totul a fost inutil. După cum s-a văzut, motivul nu a fost medical, ci psihologic și spiritual. Ideea este că, după cum știți, stările spirituale și psihice se reflectă în manifestările fizice, somatice. Dacă o persoană este nervoasă, o doare inima sau îi crește tensiunea arterială. Și aici, la fel. Dacă o femeie nu-și iubește soțul, ascunzând acest lucru chiar de ea însăși, nu vrea copii și, inconștient, îi este frică de copii sau, în general, simte o frică, toată natura ei feminină se comprimă, ca vasele la tensiunea nervoasă. Și, dacă din punct de vedere medical femeia este bine, totuși, ea nu poate concepe. Organismul poate „ascultă” de comanda ei din subconștient. În cazul de care vorbesc, a fost teama de a fi inconsecventă în fața soțului ei. Îi era teamă că nu va putea suporta, nu va educa bine copilul, ar putea face greșeli… Această teamă a generat perturbări grave fiziologice în corpul ei și ea pierdea sarcinile tot timpul. Dar în alte cazuri pot exista alte motive. Cuplul nu vrea să recunoască că are astfel de probleme. Se întâmplă des acest lucru. Soții joacă rolul unei familii decente, pioase, nedorind să recunoască faptul că au probleme grave personale și spirituale. Pot fi și alte cauze: boală, ereditate, traume, munci grele, mediu. Motive sunt multe. La baza tuturor este păcatul omului, dar nu întotdeauna un păcat personal sau de familie, de multe ori, este păcatul nostru, al tuturor, al omenirii. [...] - Poate că oamenii vor doar să epuizeze toate posibilitățile? - Nu trebuie să-ți dorești copii cu orice preț. Dacă soții doresc copii cu orice chip, acest lucru e o chestiune patologică, din punctul de vedere al unui psiholog. Această abatere a unei persoane, a unui individ, e deja și păcat, și patimă. Tocmai pentru faptul că copiii nu sunt deloc sensul căsătoriei și sensul vieții umane. Sensul vieții umane este omul însuși, sufletul său nemuritor. Din păcate, de prea multe ori, soții vor „copii” ca să reducă breșa din relațiile lor conjugale. Doresc ca prin nașterea de copii să-și rezolve o problemă a căsniciei lor. Dar acest lucru nu trebuie făcut niciodată. În cazul în care soții nu se iubesc unul pe altul, nu au pace, nu pot fi prieteni, nu sunt în măsură să-și regleze relațiile, nașterea de copii nu le adaugă nimic, dimpotrivă le poate complica relația, înstrăinându-i unii de alții. Cand se naște un copil, soția se îndreaptă complet spre el. Soțul începe să fie gelos. Există încă un motiv pentru un alt conflict. Copiii, în general, nu sunt o cale de a rezolva problemele de familie. Foarte adesea, femeile sunt în stare să meargă până la a naște copii în afara căsătoriei și până la fertilizarea in vitro, pentru că vor să se împlinească, să se realizeze ca mame. Este o minciună și o înșelăciune, deoarece ele încearcă, prin naștere, să-și rezolve golul și eșecul lor interior. Acest lucru nu se poate face. În general, copilul nu este o jucărie, căci el nu se naște pentru noi. Copiii nu sunt un lucru oarecare, care „se fac”, se procură, ca o mașină, ca o vilă. Copiii nu „se fac” pur și simplu, pe ei poți doar să-i primești, să-i întâlnești. Nașterea propriului tău copil este o întâlnire cu o nouă personalitate, și nu re-producerea ta proprie. Când eu mă uit la fiica mea sau la fiul meu nou-născut, mă întâlnesc cu un om nou. Seamănă cu mine, vorbește ca mine, face aceleași prostii și păcate. Dar este altul. Când copiii cresc și pleacă din casa părintească, soții se întâlnesc adesea parcă pentru prima dată, după 20-30 de ani. Și începe un nou conflict. Se pare că ei au pierdut dragostea unul față de altul, se ceartă, au acumulat o mulțime de nemulțumiri și probleme unul față de celălalt. Dar acesta este cel mai minunat timp al căsniciei! Căsătoria la maturitate ar trebui să includă sensibilitate, grijă, îndatoriri, prietenie, dar și asceză, și intimitate spirituală. Este perioada de aur pentru soți. Mai mult, tot atunci pot apărea și nepoții. Iar nepoții sunt total altceva decât copiii. Nepoții sunt o bucurie fără responsabilitate și fără teamă. - După multe încercări de a avea propriii copii, multe cupluri adesea decid să adopte. Poate fi o cale de ieșire din situație? - Adopția nu rezolvă problema principală. Dacă soții vor să adopte un copil doar ca să aibă copii cu orice preț – este o patimă. Sarcina noastră pastorală constă în a-i opri pe astfel de soți, să le spunem că nu există decât un singur motiv de a adopta copii – excesul de iubire. Spiritual, problema pastorală constă în a lămuri de ce soții doresc să adopte copii. Se spune adesea, iată, copiii din casele de copii suferă, au nevoie de ajutor. Ori de câte ori asemenea părinți spun ca vor sa salveze copiii de la orfelinat, fără rude și înfometați, ca psiholog și ca preot, mă îngrijorez, pentru că în spatele acestor cuvinte frumoase, de cele mai multe ori, stau patimi umane, printre care principala ar fi nemulțumirea față de viața lui personală. Copiii au nevoie de ajutor, dar nu astfel. Deoarece adopția poate fi și o chestiune controversată. Înțelegeți, fiecare persoană are părinții biologici. Ei sunt și părinți ontologici. Existența lor se bazează pe faptul că toți avem o mamă și un tată. Și fiecare om are nevoie de o mamă și un tată, la fel cum are nevoie de credința în Dumnezeu, de cerul de deasupra capului, de spațiul unde locuiește. Eu slujesc într-o școală-internat, unde sunt o mulțime de așa-numiți copii abandonați. Mărturisesc tuturor experiența mea îndelungată că toți copiii, mai mult sau mai puțin conștienți de sine sunt în căutarea părinților lor adevărați. Obișnuiam să gândesc: de ce le trebuie lor asta? Nu mai au nevoie să se întâlnească cu părinții lor adevărați, căci nu-i vor ierta, îi vor învinui și așa mai departe. Dar nu. Acești copii au nevoie de ei. Fiecare persoană trebuie să știe că el are o mamă și un tată. Poate doar pentru a coresponda cu ei sau doar să le cunoască numele. O fată și-a căutat o lungă perioadă de timp mama și spunea: n-o voi ierta niciodată pentru că m-a părăsit. Câtă încăpățânare, Doamne! A găsit-o, s-a întâlnit cu ea și s-a întors înapoi la internat. Acum e liniștită. Nu vrea să stea cu mama, dar a văzut-o pe aceasta și a iertat-o. Știe că are o mama, care e la fel ca oricine altcineva. Când cuplurile adoptă copii străini, ei doresc adesea să le înlocuiască părinții lor naturali. Dar acest lucru nu trebuie făcut. Când copiii cresc, luându-i pe părinții lor adoptivi drept adevărați, li se dezvoltă anumite probleme personale secrete. Ei nu știu și nu pot cunoaște originile acestor probleme, care le pot determina întreaga lor viață din viitor. Iar când oamenii adoptă copii doar ca să le ofere posibilități mai bune decât într-un orfelinat sau o instituție, mai degrabă decât să le înlocuiască părinții, aceasta este o situație sănătoasă. Cred că mergem spre aceea ca statul și societatea să ia o atitudine serioasă față de adopție sub formă de școli specializate. Dar școala nu ar trebui să învețe să dădăcească, ea trebuie să fie și o școală psihologică. Mai întâi de toate, trebuie să găsim fundamentul spiritual – de ce oamenii o fac, ce fel de oameni sunt, dacă înțeleg ei ce înseamnă familie, căsătorie, relația copil-părinte. Trebuie să-i oprim pe oamenii care aleg să adopte copii, că „au avut copii”. Dar sunt și alte situații, când adopția s-a dovedit o pură întâmplare. Au murit rudele, cineva i-a adus și atunci, desigur, trebuie să-i iei. Dar asta este cu totul altceva – este pronie cerească. |
Etica Adoptiei(crestin ortodox)
Rugaciune pentru nasterea de prunci *** "Orice copil e o minune! Ei, copilul meu e de două ori MINUNE! Trecuseră doi ani de la căsătorie și nu rămâneam însărcinată. Deși doi ani nu înseamnă foarte mult, când îți dorești un copil, iar acesta întârzie să apară, 24 de luni trec anevoie. Aș fi făcut orice era creștinește nevoie, duhovnicește vorbind, aș fi făcut orice să devin mamă, să avem un copil. Aș fi făcut ocolul pământului, pe jos, numai să se milostivească Bunul Dumnezeu și să ne dăruiască copilașul nostru. Îl doream nespus, nespus…" continuare: “Copilul meu e de două ori minune”. Cum ne-a ajutat Sfântul Simeon de la Hilandar să dobândim pe Simona Maria |
Parere !
Stiu ca pare o idee nemiloasa,poate chiar incorecta, dura,condamnabila,totul depinde din ce unghi de vedere privesti situatia !
Eu as recomanda divortul ! Iar persoana fertila sa-si refaca viata,distrusa din cauza incapacitatii procreative a partenerului,alaturi de o alta persoana !!! Poate ca pare o solutie foarte dura, nedreapta...insa nu stiu daca ar fi la fel de drept,ca cel care nu are nici o vina sa mai fie tinut cu forta intr-o relatie, care, din acest pdv. pt el nu mai reprezinta nici un viitor !!! Poate viziunea mea e gresita,nu stiu !!! |
Citat:
Incearca macar sa te raportezi la canoane - este infertilitatea motiv legitim de divort in BO? |
Citat:
|
Citat:
Eu nu aș divorța din motivul ăsta. |
Citat:
cam greu sa divortezi de cineva care ti-a fost alaturi 2 ani,mai ales cand singurul lui/ei defect e infertilitatea |
Citat:
Poate ca niste oameni inteligeni,si care ar dezbate aceasta problema in deplin acord, ar ajunge la niste rezultate pozitive pentru fiecare ,fara ca vreo parte sa fie foarte lezata in final !!! |
Citat:
Pe de o parte, persoana in cauza ar putea ramane foarte bine la fel de pretuita,stimata,si ajutata in orice situatie, ca un fel de ruda foarte apropiata fata de binele careia te simti mereu responsabil ! Insa ,desigur,din alt punct de vedere,de ce in loc sa sufere numai unul, trebuie sa sufere doi ??? De ce unul sa nu fie scos,si sa-si refaca viata in continuare ? Poate e o intrebare de un pragmatism cinic ,insa in conditia obligatorie,precizata mai sus, in care cealalta parte va fi tratata pe viitor cu maxima atentie si interes,cred ca se pot atenua mult efectele negative !!! Si asa amandoi, vor trai fericiti ,pana la adanci batraneti !!! E o ipoteza, insa nu cred ca absolut imposibila !!! |
Citat:
Pentru mine o familie implica automat si termenul de copii,ori daca ei lipsesc,cum mai poate fi vorba de o familie ??? Si apoi se stie, chiar Mantuitorul ,a blestemat smochinul fara roade din pustie,aceasta aratand,desigur inspre sopul suprem al unei familii: procreerea !!! Ori,daca scopul acesta inalt,prevazut si de religie, nu se mai implineste, la ce bun sa se mai mentina acea familie,numai pentru a menaja orgoliul ranit al unuia si a-l mentine poe calalalt prizonierul singuratatii in doi ??? Nu e oare o cruzime fata de membrul care si-ar putea reface viata sa fie mentinut in aceasta sitatie de celalalt ??? Nu ar fi oare cea mai mare dovada de iubire din partea celuilalt sa-i redea liberatea ???!!! Intrebari complicate ,ca viata insasi, uneori !!! |
Citat:
Citat:
Nu e oare o cruzime si lipsa de dreapta judecata sa inlaturi din viata ta un om cu care te-ai UNIT PRIN TAINA NUNTII in fata lui Dumnezeu, ca pe ceva de nimic, nefolositor? |
Citat:
atunci cand te casatoresti ii promiti sotiei/sotului(in fata lui Dumnezeu) ca-i vei fi alaturi la bine si la rau.unde mai pui ca lui Dumnezeu nu-i place divortul? cum am scris si in primul mesaj,cel mai bine e sa ceara sfatul si binecuvantarea duhovnicului,sa se roage pt. ca Dumnezeu indeplineste cererile folositoare pt. mantuire si-i va darui un copil (biologic sau adoptat) daca stie ca-i e folositor.pana la urma,sunt destule femei care nu reusesc sa ramana insarcinate in primii ani de casatorie,dar aceasta nu inseamna ca vor fi infertile toata viata(de ex.,matusa mea a nascut un copil la 10 ani dupa casatorie).si apoi,cu cat un copil se lasa mai asteptat,cu atat e mai iubit. |
Citat:
|
exista o minunata Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului la noi in tara,la Manastirea Namaiesti,cunoscuta pt. minunile facute cu femeile care isi doresc copii.
http://www.crestinortodox.ro/icoane-...ti-119788.html |
Citat:
Pilda smochinului neroditor nu se referea ad literam la recolta de smochine,struguri,banane sau zamislirea copiiilor,ci la judecata de apoi vizavi de roadele spirituale pe care le-am dobandit pe durata vietii noastre terestre. Sunteti destul de crud sau cinic,gandindu-va sa va parasiti partenerul pe motivul ca nu zamisleste;in primul rand,acesta nu este un motiv intemeiat recunoscut in Biserica ca fiind valid pt separare/divort. Uite ca Dumnezeu nu reconda nimanui sa se desparta pe motiv de sterilitate! Si daca nu recomanda,inseamna ca unuinea/casatoria este ingaduita in fata Lui chiar si atunci cand aceasta defectiune biologica apare si este privita ca pe o boala,neputinta. |
Citat:
Toate actiunile pot avea un rezultat pozitiv sau negativ.Asta ne invata teoria. Totusi,crestinii pornesc sa infrunte viata cu Dumnezeu inainte si cu curaj ca vor iesi la limanul vietii. Cunosc un barbat,care a atins varsta de 74 de ani singur,fara familie sau copiii fiind doar rezultatul fricii,al groazei de a se lasa in voia lucrurilor. Este un negativist prin definitie. Este o ruda de-a mea...Sfaturile lui pt altii sunt de genul:nu te casatori,ca o sa ai parte de multe neplaceri,nu face copiii ca vor iesi bolnavi,handicapati si-ti vor fi o povara,nu studia ca studiezi degeaba serviciile se dau pe pile oricum,nu invata sa conduci ca o sa mori la volan...etc...etc...etc! In concluzie,am vazut in presa mai multe cazuri de copiii biologici care si-au omorat parintii sau au recurs la alte acte de criminalitate decat copii adoptati. |
Da.
Eu sunt de parere ca adoptia este un gest de o deosebita noblete. Dumnezeu spune sa ne iubim unii pe altii. Aceasta iubire de ce sa nu se rasfranga si asupra unui biet copilas orfan? Ar fi o mare bucurie si o mare impacare sufleteasca daca veti alege acest lucru!
|
Multumim pentru materialele citate, Laura, sunt folositoare. Iata un cuvant care ar trebui sa ne faca sa reflectam:
"Eu aș spune, nu trebuie să vrem copii. Nu trebuie să refuzăm copiii, este păcat. Trebuie pur și simplu să-i așteptăm. Să-i așteptăm așa cum aștepți o întâlnire cu omul iubit. Desigur, îți dorești să ai copii. Dar să-i dorești în sensul să-i aștepți, nu să faci tot posibilul ca să-i ai." |
Citat:
*** Ma indoiesc ca Domnul nu da copil celor care il roaga. Dar il poate da peste 2-3 ani, cand considera El ca este mai bine. Cunosc cazuri in care voriau copii si din punct de vedere medical (12 luni) erau sterili, dar Domnul le-a dat pana la urma. Sa tinem minte, Domnul este Creatorul pruncilor, nu noi sau cabinetul de fertilitate. Un caz. Sotul a avut un accident si medicii i-au spus ca nu mai poate avea copii niciodata. Banuiesc ca nu le-a fost usor, dar cu ajutorul Domnului, au reusit sa aibe 2 copilasi superbi. Acum in fiecare luna cumpara cate o icoana ptr. a multumi Domnului. Alt caz. Casatoriti de ceva timp. Nu au dus o viata prea ortodoxa. Au inceput totusi sa mearga la Biserica si sa lepede patimile si obiceiurile necrestinesti. Au dorit copil. Nu a venit, desi au incercat de luni bune. Din punct de vedere ortodox faceau totul cum trebuie: se rugau, au primit binecuvantare de la duhovnici, se spovedeau, impartaseau, tineau posturile etc. Abia dupa 2 ani de zile au primit acest dar de la Domnul, adica un prunc. Care era problema. Neducand o viata ortodoxa inainte, a fost nevoie de ceva timp ptr. a se curati de patimi, organismul sa se curete si el de substante nu tocmai bune ptr. o sarcina (fumat, baut, carne multa etc.). Pentru mine are sens sa treaca putin timp de cand ai inceput sa fi ortodox in adevaratul sens al cuvantului pana primesti si un bebe. De asemenea, si ferirea si folosirea contraceptivelor poate fi motiv ptr. care nu primesti cand vrei tu un bebe. Nu trebuie abandonata treaba imediat. Rugaciunea, spovedania, poturile de peste an si cele saptamanale, manastiri, impartasanie etc. si este imposibil sa nu se milostiveasca Domnul si sa nu aibe sotii si copii. Cum am spus, depinde si de ce fel de viata s-a dus inainte. :) Sa avem mai multa incredere in Dumnezeu si sa nu dam cu piciorul la o casnicie doar ptr. ca in primele 5 luni sotia nu a ramas insarcinata. E ridicola aceasta gandire. Ca sa nu mai zic ca nu stiu ce femeia ar mai tine legatura cu astfel de barbat, caci dupa ce ca si ea sufera ca nu poate fi mama (toate femeile au inclinatia catre familie si catre maternitate), i se ma da si cu piciorul. Aceasta taina care este sadita de Domnul in femeie este lucrata inconstient de femeie, nu de barbat. Rabdare, credinta si iubire. (iubire adevarata, nu cea egoista. nu poti iubi pe cineva si apoi sa il lasi; aceea nu este iubire, ci egoism) |
Citat:
Au adoptat poate? Spui ca te indoiesti ca Domnul nu da copii celor care il roaga. Uite ca totusi este asa. Tocmai ca Dumnezeu da cui vrea si atunci cand vrea. Uneori nu da deloc. Iti spun eu ca poti sa te rogi oricat (multi ani) si nu-ti da, daca El asa considera. Si uneori te gandesti ca poate este mai bine asa. Nici preotii nu au rezolvare. Am vorbit si eu si am intrebat. Sunt chiar preoti care nu au copii, desi au vrut. Consider ca este rau sa sfatuiesti in acest fel lumea, adica sa astepte si sa se roage. Le dai iluzii desarte. Daca cineva vrea sa mearga si pe calea adoptiei, sa mearga. Legat de cabinetul de fertilitate ma abtin. E alta discutie. Uite ca este posibil sa nu aibe sotii copii. Sunt milioane de familii care nu pot avea copii. Niciodata. Si nu-ti doresc sa afli ce suferinta este asta. Mai sus s-au pus niste intrebari foarte sensibile si numai cine nu a trecut prin astfel de situatii nu le intelege. Sigur ca trebuie iubire si nu trebuie ajuns la divort. Dar sunt cazuri destule. Eu am ajuns la concluzia ca ar fi solutia sa se discute astfel de situatii inainte de casatorie. Si atunci nu se mai ajunge la divort. Se poate face un control medical si daca stii ca nu poti avea copil, sau ai probleme in acest sens, e mai bine sa discuti deschis cu prietenul/prietena inainte de casatorie. Fiindca asa cum a spus cineva mai sus, il obligi pe cel iubit sa sufere o viata intreaga langa tine. Poate ca ar fi mai corect sa spui adevarul al timp si sa impiedici o suferinta. Poate fiecare isi gaseste partener/partenera mai potrivit(a) si care sa-l faca fericit(a). Unul isi gaseste pe cineva cu care poate avea copii, iar celalalt pe cineva care nu isi doreste copii. Si sa stii ca iubire imensa inseamna multe, nu numai ce spui tu. Din iubire poti renunta la un om si sa-l faci mai fericit in alt mod. Sa nu-l fortezi sa sufere pentru ca tu nu poti...Acela este totusi egoism. Da, suferinte de acest gen pot suda o iubire/casnicie mai mult, sau pot s-o distruga. Depinde cat poti sa duci. Am trecut prin experiente triste si profunde cu sotul meu, despre care nu voi vorbi aici, am ramas impreuna, dar ne ducem fiecare suferinta in suflet in tacere. Sigur ca mai exista cai sa fii in contact cu copii din jurul tau. Un copil botezat este una din aceste solutii. Nu este al tau totusi... Si depinde de varsta. Nu poti astepta la nesfarsit. Un barbat mai poate, dar femeia are o limita biologica. |
Citat:
Nu sunt negativista, dimpotriva lupt mult. Multa lume imi spune: ei, ce-ti trebuie copil, sau "cine are sa-i triasaca, cine nu sa nu-si doreasca" si alte asemenea. Am spus ca din media si din literatura (povesti reale) am aflat si de cazuri mai fericite, dar peste tot au fost intrebari si deciziile nu au fost luate asa usor. Iar drumul parcurs pentru adoptie este foarte greu. Un copil nu este un catel sau o pisica pe care azi il/o iei si maine poti sa-l/o arunci in strada, sau dai inapoi. Trebuie sa stii bine ce te asteapta, daca esti in stare. A fost un caz in presa, in tara, in care o familie vroia sa dea copilul infiat inapoi. Nu stiu care a fost problema, dar nu mai puteau. Nu stiu nici cum s-a incheiat pana la urma. Si mi se pare ca pana la adoptia definitiva, poti sa dai copilul inapoi, dupa aceea nu mai poti. Dar e trist pentru ambele parti sa se ajunga la asta, asa ca trebuie bine gandit. Sigur loterie este in mai totul, nimic nu este sigur, dar totusi... In concluzie: cine poate, este convins si are si conditiile necesare, sa faca. Cred ca aceasta decizie depinde de mai multi factori. |
Doamne ajuta
Am urmarit foarte mult si subiectele despre fertilizare in vitro,si ca si la acesta despre adoptie sant pareri pro si contra,dar cred ca toti cei care se confrunta cu problema infertilitati au incercat tot ce era posibil pentru a avea copii.In aceasi problema sunt si eu de multi ani,si in cautarea rezolvari problemelor am ajuns la mari Duhovnici care mai sunt in viata si incet si cu multa rugaciune si post mi-au luminat drumul sau (crucea) de dus in viata.Cred ca fiecare familie trebuie sa aleaga daca sa ia drumul adoptie si sa asculte Duhovici stiu cel mai bine sa ne invete dupa plusurile si minusurile fiecaruia.
ptr.Sofie. Nici nu poti sa ati imaginezi cat de mult poti iubi un copil adoptat, orice varsta ar avea copilul. DOAMNE AJUTA |
Citat:
Ba da cred ca daca este o rugaciune sincera, si nu egoista si daca nu este indoiala in credinta ta si esti drept-credincios, Domnul iti va da un copil sau mai multi, depinde de fiecare cuplu. Poti sa te rogi si fals sau sa ai credinta putina si atunci normal ca nu este nici un rezultat. Sau cum a spus acel Parinte in articolul postat de mine, problema poate sa fie si pe baza psihologica. Doar ptr. ca mergi la Biserica si spui o rugaciune nu inseamna ca ai credinta. Poti fi fizic in Biserica, si sa fi plin de credinte false si sa te tot indoiesti de credinta, de ce spune Biblia, de ce spun Sf.Parinti si tot asa. La Dumnezeu totul este posibil, totul este sa ai credinta sincera. edit: Nu consider ca le-as da sperante desarte oamenilor daca ii sfatuiesc sa se lase in voia Domnului, sa traiasca ortodox si sa se roage din suflet. E ca si cum ai spune ca a avea incredere in Dumnezeu este o speranta desarta. Caci Domnul face doar ce vrea El, netinand cont de om si de aici ar rezulta ca Dumnezeu este rau. Nu cred asta. Ca Dumnezeu este rau si face doar ce vrea El si nu da copii oamenilor doar asa, ca vrea El sa nu le dea, caci pur si simplu nu are chef. Treaba este mai complicata, zic eu. Ma repet. Depinde si cum s-a trait inainte de dorinta de a avea copii si de cata ravna duhovniceasca ai dat dovada dupa ce te-ai convertit la ortodoxie (in sensul sa nu fi doar botezat, ci sa fi practicant). Pai daca inainte ai facut avorturi sau ai luat contraceptive si ai trait o viata destrabalata, de ce sa asculte acum Domnul de tine? Dumnezeu nu este robul nostru, ci noi suntem robii Sai. Sunt mai multi factori. Nu a spus nimeni ca cei fara copii ar fi mai prejos sau ca pacatuiesc ca nu le-a dat Domnul copii. Nimeni nu a spus asta. Asta totusi nu inseamna ca altii nu trebuie sa se mai roage si sa spere de la Domnul un copil, caci si asa altii nu au primit. Fiecare este unic si fiecare are credinta sa si Domnul are un plan cu fiecare in parte. A sfatui oamenii sa aibe incredere in Dumnezeu, in Biserica, in Tainele Bisericii nu sunt sperante desarte. E urat sa spunem asa si sa indrumam oamenii sa nu se roage, ca oricum nu iese nimic si pe Domnul nu Il intereseaza. Cand te casatoresti si faci Taina Cununiei nu poti sa divortezi si sa iti parasesti sotul/sotia la primul hop sau ptr. ca ceva nu iese imediat. Casatoria este o Cruce pe viata. Nu inteleg ideea asta. Adica sotia care nu poate face copii este egoista ptr. ca nu vrea sa fie parasita de sot? Pai sotul o iubeste doar daca poate face copii, dupa gata, numai? Pai asta e dragoste? Mie nu imi suna a dragoste. Este lasitate sa pleci daca sotia nu iti un copil imediat. Trebuie sa stai si sa lupti pana la capat. Si stiu ca casatoria este o jertfa, o cruce. Dar cu Domnul se poate orice. Am incredere in El ca nu isi lasa credinciosii la greu de dragul de ai vedea cum sufera. Dumnezeu este Iubirea Absoluta. Doar ptr. ca nu intelegem mereu caile Sale, nu inseamna ca nu ne iubeste absolut si Biserica, Tainele, rugile nu functioneaza. |
Citat:
|
Citat:
Nu vreau sa te laud sau te smintesc dar uneori scrierile tale imi merg asa bine la suflet ca parca ma unge un balsam. Pt o fata de 20 de ani,tare bine mai gandesti! Sa te tina Dumnezeu tot asa,ba sa-ti dea si pe deasupra! |
Citat:
:)) Merci. Sper sa nu mi se urce la cap. Le am si eu pe ale mele. :)) Cu discursul o am bine, cu fapta am probleme. :2: 21, nu 20. :3: |
Citat:
Eu pot sa zic ca doar unul cunosc si cunosc destula lume. Nu cunosti si cazuri din jur in care copiii nu au fost adoptati si totusi "din pacate cu probleme"? Citat:
Daca ar fi fost din sangele lor si cu aceleasi proleme, ce ar fi facut? L-ar fi parasit intr-un camin de copii? |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Esti totusi crestin ortodox, nu? Citat:
Citat:
Ce fatza ai avea... Citat:
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 12:07:54. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.