Forum Crestin Ortodox - Discriminarea şi prigonirea Ortodoxiei şi a ortodocşilor de către catolicism

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)

- Biserica Romano-Catolica (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5029)

- - Discriminarea şi prigonirea Ortodoxiei şi a ortodocşilor de către catolicism (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=15966)

Decebal

06.01.2013 21:59:18

Discriminarea şi prigonirea Ortodoxiei şi a ortodocşilor de către catolicism

decretul de la 1366

Citat:

Acest proces poate fi pus în legătură cu politica dusă de regele Ungariei Ludovic I de Anjou. În anul 1366, acesta emite un decret la Turda ce conținea și prevederi legale îndreptate explicit contra românilor (presumptuosam astuciam diversorum malefactorum, specialiter Olachorum, in ipsa terra nostra existencium – răutățile diverșilor raufăcători, in special ale românilor; exterminandum seu delendum in ipsa terra malefactores quarumlibet nacionum, signanter Olachorum – să fie izgoniți ori exterminați din această țară răufăcătorii de orice nație, dar în special românii). Prin același decret aparteneța la nobilime (nobilis Hungarus) este condiționată de de aparteneța la Biserica Catolică, excluzând în acest fel din rândurile aristocrației pe românii ortodocși. Motivele unei astfel de politici restrictive erau de natură politico-religioasă, statutul privilegiat de “nobil ungar” fiind considerat incompatibil cu aparteneța la confesiunea otrodoxă, considerată schismatică, mai ales într-un stat ca cel medieval ungar, investit cu o “misiune apostolică” de către Sfântul Scaun .

Citat:

Decretul din Turda din 1366 a avut și consecințe economico-sociale asupra dizolvării “starii românilor” (Universitas Valachorum) din Transilvania, introducând condiționarea apartenenței la nobilime de posesia unui certificat regal de donație ce confirma proprietatea funciară. În mod tradițional, elita românească (juzi sau cnezi: iudices , knezes) ce guverna în baza unui drept preponderant cutumiar (ius valachicum, cu varianta sa feudală ius keneziale), nu poseda documente de proprietate scrise și nici nu a putut să-și procure certificatele regale de donație introduse după 1366. Aceasta a dus la o treptată expropriere a aristocrației româneși, care rămânând ortodoxă, era oricum exclusă de la apartenența oficială la nobilimea ungară (nobilis Hungarus). Lipsiți de titluri de proprietate și de recunoașterea formală a drepturilor nobiliare, elita ortodoxă românească s-a subțiat numeric după 1366, nemaiputându-și trimite reprezentanții în adunările stărilor.

sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Universitas_Valachorum

Citat:

Condițiile impuse de decret pentru menținerea și/sau accesul la statutul de nobil (în special condiția apartenenței la Biserica Romano-Catolică și a posesiei unui certificat regal de donație asupra pământului stăpânit) au dus la o selecție a clasei nobiliare în următoarele secole, ceea ce a accelerat declinul clasei sociale a românilor (Universitas Valachorum).

Citat:

După proclamarea primei Biserici Ortodoxe Metropolitane Române (1359) și după campaniile militare eșuate împotriva Țării Românești și Moldovei, Decretul a dorit să elimine influența bisericii ortodoxe în Regatul Ungariei considerat teritoriu apostolic catolic.

sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Decretul_de_la_Turda

Decebal

06.01.2013 22:03:06

Politica de la 1366 a lui Ludovic de Anjou, regele ungar romano-catolic

Citat:

În vreme ce românii de la sud şi răsărit de Carpaţi îşi desăvârşeau organizarea statală, cei dinlăuntrul arcului carpatic au suferit contralovitura măsurilor lui Ludovic de Anjou, îndeosebi din anii 1365-1366, hotărâtori pentru istoria politică a românilor din evul mediu. [...]

Concomitent însă cu iniţiativele sale militare şi diplomatice îndreptate spre românii din cele două ţări extracarpatice, Ludovic a adoptat, în cursul itinerariului său transilvan, un şir de măsuri interne chemate să înrâurească profund şi durabil situaţia românilor dinlăuntrul regatului. Aceste măsuri au fost încorporate în trei acte, din care unul dădea provinciei o nouă organizare judiciară (28 iunie 1366), un altul, a cărei dată exactă nu ne e cunoscută, statua raportul dintre „starea” nobilimii şi confesiunea catolică, iar al treilea, care legaliza prigoana împotriva clerului ortodox (20 iulie 1366). [...]

Nobilimea română din Transilvania şi categoria socială a cnezilor din care s-a recrutat pătura nobiliară la români a fost obiectul unora dintre cele mai însemnate măsuri ale regelui. Generalizând o tendinţă mai veche în viaţa politică a regatului, Ludovic de Anjou a refuzat să mai recunoască cnezilor neconfirmaţi prin act regal calitatea de nobil; prin distincţia răspicată pe care o stabileşte între cnezii confirmaţi prin act regal, asimilaţi fără restricţii nobilimii, şi cei care nu beneficiaseră de asemenea confirmare şi care erau reduşi la condiţia modestă a juzilor săteşti, Ludovic a subordonat definitiv recunoaşterea condiţiei nobiliare şi a stăpânirii cu acest titlu a pământului de hotărârea curţii regale. Drepturile tradiţionale ale cnezilor moştenite din vremuri străvechi erau astfel anihilate; pentru puterea regală orice alt titlu în afara actului regal de înnobilare era nevenit. Mai mult decât atât, noul regulament judiciar stabilea că în contestaţiile cu privire la stăpânirea pământului cei lipsiţi de acte temeinice aveau să îşi susţină cauza nu înlăuntrul Transilvaniei ci la curtea regală. O greutate mai mult şi o şansă mai puţin pentru cei care se întemeiau pe un drept tradiţional, moştenit, împotriva dreptului nou, în curs de generalizare creat de daniile regale, şi o însemnată uşurare pentru titularii acestora. Dreptul scris şi cancelaria regală deveneau de acum înainte singurele surse legale ale stăpânirii pământului, în vreme ce drepturile tradiţionale erau abolite: situaţie excepţională, favorizantă pentru tendinţa nobilimii de a accelera deposedarea cnezilor români de dreptul lor la stăpânirea pământului şi la privilegiile care decurgeau din ea.

sursa: Şerban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, editura Dacia, 1988, pag. 85-86.

Decebal

06.01.2013 22:05:24

Politica de la 1366 a lui Ludovic de Anjou, regele ungar romano-catolic

Citat:

Tot atât de însemnată pentru politica regelui faţă de aspectele corelate ale stăpânirii feudale a pământului şi ale calităţii de nobil e hotărârea sa de a-i exclude pe nobilii necatolici de la dreptul la stăpânirea cu titlu nobiliar a pământului: „nici un altul decât numai cel care e adevărat catolic şi care cultivă cu fidelitate credinţa pe care o ţine şi o mărturiseşte biserica romană poate să păstreze şi să posede stăpâniri cu titlu nobiliar sau cu titlu de beneficiu ...” (notă de subsol: Adoptată la cererea franciscanilor din regiunea Caransebeş pentru teritoriile supuse activităţii lor misionare, această decizie a lui Ludovic de Anjou ne e cunoscută prin textul de confirmare a ei emis de Sigismund de Luxemburg; foarte probabil ea datează din 1366.) Aşadar, după ce a legat calitatea de nobil de recunoaşterea prin act scris a cancelariei regale, Ludovic de Anjou a condiţionat dreptul de stăpânire a pământului cu titlu nobiliar şi de apartenenţa la confesiunea catolică. Noua măsură care condiţiona dreptul de stăpânire asupra pământului şi recunoaşterea calităţii de nobil de apartenenţa la confesiunea romano-catolică ne introduce în înţelegerea politicii regelui faţă de o altă mare realitate a societăţii româneşti cuprinse în vasta şi rapida acţiune de reorganizare întreprinsă de el în 1366, anume biserica ortodoxă.

Concomitent, probabil, cu măsura precedentă, Ludovic a adoptat şi a treia hotărâre a sa, complementară faţă de cea anterioară. Un act regal emis la 20 iulie 1366 din Lipova şi păstrat în exemplarul destinat comitatelor Cuvin şi Caraş poruncea categoric nobililor şi celorlalţi stăpânitori de pământ, cetăţilor şi oraşelor regale pe teritoriile cărora se aflau preoţi „slavi sau schismatici” să-i înfăţişeze împreună cu familiile lor comitelui Benedict Himfy la data fixată de acesta; el urma să le aplice ordinele ce aveau să-i sosească între timp de la rege. Ordinul regal a deschis prigoana sistematică şi legalizată împotriva clerului ortodox, prigoană pe care avea să o continue până la sfârşitul domniei lui Ludovic.

Stabilirea raportului obligator între condiţia nobiliară şi apartenenţa la catolicism, pe de o parte, şi măsurile adoptate împotriva clerului ortodox, pe de altă parte, nu au fost decât manifestările diferite ale aceluiaşi ţel: înlăturarea confesiunii ortodoxe din viaţa politică a ţării.

Presimţind reacţiile pe care aceste măsuri aveau să le provoace inevitabil şi care, adăugându-se vechilor nemulţumiri, aveau să dea caracter exploziv situaţiei şi altminteri foarte încordate din Transilvania, Ludovic de Anjou a introdus în provincie o nouă organizare judiciară de caracter excepţional. Răspunzând chemării tuturor nobililor „ţării noastre transilvane” care îndurau „neajunsuri zilnice şi nenumărate hoţii”, „tâlhării” şi „alte fapte criminale” din partea a „diverşi răufăcători” „îndeosebi rumâni” din această „ţară a noastră”, regele acordă la 28 iunie 1366 nobilimii un privilegiu excepţional care avea să-i permită „să extermine sau să nimicească din această ţară pe răufăcătorii de orice naţie, anume rumâni”. Noul sistem de justiţie expeditivă îngăduia condamnarea şi executarea învinuiţilor de către acuzatorii lor pe temeiul mărturiei unui număr variat de martori, mai mic în caz de flagrant delict sau mai mare pentru cazurile cu „inculpare notorie”. Conceput pentru a permite nobililor să facă faţă, cu mijloace excepţionale, stării de puternică încordare socială şi politică pe care o divulgă fără înconjur, noul sistem judiciar introdus de actul regal întemeiat pe instanţe organizate ad-hoc de pârâş, era, în ciuda aparenţelor de reciprocitate pe care se străduia să le salveze, o formulă de represiune legalizată încredinţată nobilimii, pentru apărarea poziţiilor ei. Pe deasupra, actul regal aduce şi prima discriminare legală, după criteriul etnic, referitoare la români, cunoscută în istoria Transilvaniei.

sursa: Şerban Papacostea, Geneza statului în evul mediu românesc, editura Dacia, 1988, pag. 86-88.

Decebal

13.04.2013 18:18:52

...........................

dobrin7m

13.04.2013 19:12:27

Decebal, una dintre cele mai bune cai de a afla adevarul este tocmai studierea istoriei crestinismului. Foarte multi catolici s-au convertit la ortodoxie dupa ce au studiat istoria si s-au convins de adevarurile ce le dezvaluie ea, bineinteles daca studiaza obiectiv nu subiectiv.

Un exemplu de astfel de convertire ca urmare a studiului istoriei crestinismului este Staretul Manastirii Arseniou din nordul Greciei care este neamt de origine, fost luteran si care astazi este ortodox si staret al acestei manastiri.

MihaiG

13.04.2013 20:39:59

Domnule Decebal, ma bucur ca ati revenit.

Ne-ati ramas dator cu raspunsul la o intrebare, imi ingadui sa va amintesc:

Ce se intampla cu un nou nascut, botezat ortodox, care moare imediat dupa botez: ajunge in Rai sau nu ?

Doar asa, ca sa vada si restul forumului cat de ortodox sunteti.

Decebal

03.05.2013 14:35:33

Cruciata a patra şi schisma răsăriteană

Citat:

Cucerirea Constantinopolului — centrul Imperiului bizantin şi al confesiunii care s-a dezvoltat în cadrul său, ortodoxia răsăriteană sau, în viziunea papalităţii şi a întregului Apus latin, „schisma greacă" — a oferit Romei un cadru aparent ideal pentru împlinirea unuia din obiectivele principale ale programului ei universal, reunirea celor două biserici sub egida sa.

Efortul de lichidare a schismei răsăritene şi de restaurare a primatului Romei asupra bisericii bizantine şi a celor derivate din ea a fost una din manifestările de căpetenie ale papalităţii reformatoare şi unul din obiectivele esenţiale ale programului ei unitar de guvernare a bisericii şi societăţii. Paralel cu efortul ei sistematic de preluare a controlului societăţii apusene, mai întîi al bisericii, prin emanciparea ei de sub tutela puterii lumeşti („libertas ecclesiae"), şi apoi al acesteia însăşi, papalitatea a urmărit reintegrarea Bisericii răsăritene în unitatea restaurată a întregii creştinătăţi. Un puternic impuls a cunoscut acest din urmă obiectiv politic în timpul şi ca urmare a cruciatelor care, de la sfirşitul secolului XI, au dat curs forţei de expansiune regăsite a Apusului catolic. Prin cruciate, influenţa lumii apusene s-a exercitat masiv şi asupra Bizanţului, silit acum tot mai mult să-şi redefinească atitudinea faţă de această lume şi de valorile ei, îndeosebi cele bisericeşti, în funcţie de noul raport de forţe creat de expansiunea lumii occidentale în bazinul răsăritean al Mediteranei. Cruciata şi unirea cu Biserica răsăriteană au fost manifestări covîrşitoare şi îngemănate ale politicii orientale a Apusului latin inspirate şi controlate de papalitate.

Încercările repetate ale papalităţii de a realiza unirea bisericească cu Bizanţul prin negocieri, în cursul secolului XII şi în primii ani ai secolului XIII, în contextul presiunii crescînde exercitate de cruciată, s-au izbit de refuzul tenace al societăţii bizantine de a accepta primatul papal, cu toate condiţiile implicite în această pretenţie şi s-au încheiat cu un eşec. Cruciata, presupusă iniţial a fi un factor de apropiere între cele două fragmente ale creştinătăţii, s-a dovedit în fapt un puternic stimulator al opoziţiei dintre ele, care a luat cu timpul dimensiunile unui antagonism total. Evenimentul capital petrecut în 1204 — cucerirea Constantinopolului de latini — nu a fost decît epilogul unei îndelungate etape a înstrăinării Apusului latin şi a Răsăritului bizantin şi, în acelaşi timp, punctul de pornire al fazei celei mai acute a acestei înstrăinări. Cucerirea din 1204 a fost manifestarea cea mai izbitoare a superiorităţii politice şi militare a Apusului faţă de Bizanţul în declin rapid; ea a deschis de asemenea vremea celei mai puternice ofensive a lumii latine în Europa Răsăriteană şi Sud-estică. Cucerirea Constantinopolului a oferit papalităţii un cadru nou, de forţă, pentru politica sa de integrare a Răsăritului „schismatic" în universalismul creştin, sub autoritatea sa supremă.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 48-49

Decebal

03.05.2013 15:07:17

Cruciata a patra şi schisma răsăriteană

Citat:

Evenimentul l-a surprins în scaunul papal pe Inocenţiu III căruia i-a revenit misiunea de a defini politica Romei faţă de Răsăritul ortodox şi de problema Unirii în noua fază deschisă de intrarea cuceritoare a latinilor în Constantinopol. Inocenţiu III a fixat direcţiile generale ale acestei politici, care avea să fie urmată, cu unele variaţii, şi de succesorii săi.

Pentru Inocenţiu III, adus de rapida succesiune a evenimentelor în Europa Răsăriteană după 1204 în repetate rînduri în situaţia de a-şi formula punctele de vedere şi de a-şi fixa atitudinea cu privire la Bizanţ şi la confesiunea răsăriteană, cucerirea Constantinopolului de cruciaţi a fost urmarea firească a păcatului „schismei", aşadar a ieşirii progresive a Imperiului de Răsărit şi a bisericii sale de sub obedienţa romană. Schisma, păcat major, a lipsit de legitimitate biserica şi statul bizantin, iar urmarea firească a acestei situaţii a fost „translaţia" Imperiului constantinopolitan de la greci la latini, printr-o hotărîre a divinităţii (149).

Pe fundamentul consideraţiilor teoretice cu privire la „translaţia" puterii în Imperiul de Răsărit de la greci la latini, din pricina alunecării în păcatul schismei, s-a dezvoltat politica papei faţă de Biserica răsăriteană şi faţă de ansamblul de realităţi social-culturale pe care o reprezenta. Această politică nu a fost, în diversele ei manifestări concrete, produsul unui sistem dinainte elaborat; ea s-a constituit şi s-a dezvoltat treptat, în procesul subordonării bisericii sau bisericilor răsăritene faţă de cea romană.

Citat:

(149) „Legimus in Daniele propheta, quod est Deus in coelo, qui revelat misteria, ipse mutat tempora et transfert regna. Hoc autem in regno Graecorum temporibus nostris videmus et gaudemus impleri, quoniam is qui dominatur in regno hominum et cui voluerit dabit illud, Constantinopolitanum imperium a superbis ad humiles, ab inoboedientibus ad devotos, a scismaticis ad catholicos, a Graecis videlicet transtulit ad Latinos. Sane a Domino factum est istud et est mirabile in oculis nostris. Haec est profecto dexterae Excelsi mutatio in qua dextera Domini fecit virtulem ut Sacrosanctam Romanam Ecclesiam exaltaret, dum fiIiam reducit ad malrem, partem ad totum et membrum ad caput..." scria la 13 noiembrie 1204 papa, într-o scrisoare adresată clerului latin din Constantinopol; Acta Innocentii PP. III, p. 277—278. Tema reapare des în corespondenţa lui Inocenţiu DI; în răspunsul la plîngerea lui Teodor Lascaris care denunţa excesele comise de latini la Constantinopol, papa, fără a le contesta, atribuia vina principală pentru toate situaţiile create de cucerirea Bizanţului schismei greceşti: „Licet autem ipsi omnino inculpabiles non existam, per eos tamen Graecos iusto Dei iudicio credimus fuisse punitos, qui tunicam inconsutilem Jesu Christi scindere sunt moliti"; ibidem, p. 347.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 49-50

Decebal

03.05.2013 15:12:54

Cruciata a patra şi schisma răsăriteană

Citat:

Deşi nu a pornit ca un sistem, politica papei faţă de Biserica răsăriteană s-a inspirat totuşi dintr-o idee centrală: aceea anume a subordonării riguroase a creştinătăţii răsăritene faţă de Roma. Aplicarea consecventă a acestei idei dominante a dat o remarcabilă coerenţă politicii papalităţii în problema capitală a reunirii bisericilor, în timpul pontificatului lui Inocenţiu III şi al succesorilor săi în scaunul papal în secolele XIII şi XIV.

În viziunea lui Inocenţiu III, trecerea Constantinopolului, centrul „schismei", sub control latin trebuia să atragă de la sine şi supunerea întregii Biserici răsăritene faţă de Roma. După acest eveniment perseverarea în schismă nu mai avea nici un sens, atît la centru cît şi la periferie; aşadar actul intrării Bizanţului sub dominaţia latinilor însemna pentru papă implicit şi readucerea celei de a doua Rome în obedienţa celei dintâi, de sub autoritatea căreia se sustrăsese prin păcatul schismei.

Iluzia papei Inocenţiu III avea însă să aibă viaţă scurtă. Rezistenţa îndîrjită a grecilor din teritoriile ocupate de latini faţă de efortul de latinizare, constituirea unor centre de rezistenţă politică greceşti salvate din dezastrul imperiului şi care au revendicat legitimitatea bizantină, preluînd şi moştenirea bisericii constantinopolitane, au silit progresiv papalitatea să ia atitudine faţă de aceste manifestări neaşteptate şi să încerce să anihileze rezistenţa. In confruntarea cu această realitate şi pe temeiul negocierilor anterioare dintre Roma şi Bizanţ, s-au fixat trăsăturile esenţiale ale politicii lui Inocenţiu III faţă de biserica bizantină şi de celelalte biserici răsăritene.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 50

Decebal

03.05.2013 23:22:03

Cruciata a patra şi "schisma" răsăriteană

Citat:

Cum a înţeles Inocenţiu III reintegrarea bisericilor răsăritene sub autoritatea Romei? E neîndoielnic că, în ciuda unor ezitări şi derogări în privinţa unor aspecte de ritual şi a altor concesii minore şi temporare, formula de reunificare a bisericilor, aşa cum o concepea papa, era aceea a subordonării totale, a latinizării Bisericii răsăritene.

Cel mai intransigent s-a afirmat politica papală în raporturile ei cu Biserica răsăriteană pe planul dogmei în problema purcederii Sfîntului Duh şi din Fiul (Filioque). Respingerea de greci a acestui punct esenţial din crezul roman a trecut „eroarea" lor din sfera „schismei" în cea a „ereziei". Cu trecerea timpului şi pe măsura intensificării rezistenţei antilatine, îndeosebi în urma răsturnărilor politice care aveau să reducă progresiv sfera influenţei apusene în Europa Răsăriteană şi Sud-estică, echivalenţa şi confuzia dintre cei doi termeni (schismă = erezie), doar implicită în gîndirea lui Inocenţiu III, avea să cîştige teren pentru a deveni în cele din urmă o formulă curentă.

Cu excepţională vigoare a tratat Inocenţiu III problema subordonării ierarhiei Bisericii răsăritene faţă de Roma şi a promovării clerului latin în teritoriile supuse controlului cruciaţilor. În fruntea bisericii constantinopolitane şi deci a Imperiului latin a fost instituit un patriarh latin, chiar dacă, în faza iniţială, desemnarea sa a scăpat influenţei papale. Încercarea clerului grec de a obţine un patriarh propriu, grec, s-a lovit de un refuz categoric din partea Bisericii apusene, ceea ce a determinat, la puţini ani după instalarea dominatoare a latinilor la Constantinopol, crearea unei patriarhii bizantine în exil, la Niceea, în 1208.

Patriarhul latin de Constantinopol era el însuşi strict subordonat primatului roman, în virtutea doctrinei „deplinătăţii puterii" („plenitudo potestatis") papale, în raport cu care puterea celorlalţi ierarhi ecleziastici nu avea decît caracter de „asociere" şi de delegaţie.

Atenţie deosebită a consacrat Inocenţiu III şi problemei clerului bizantin în imperiul recent cucerit şi raporturilor dintre acesta şi clerul latin. Episcopilor greci li s-a cerut să înfăptuiască actul de recunoaştere a primatului Romei şi deci a supremaţiei romane. Clerul grec care nu recunoştea supremaţia Romei urma să fie expulzat. Pretutindeni ierarhia greacă a fost subordonată celei latine. În fruntea tuturor arhiepiscopiilor şi a celor mai multe episcopii au fost instalaţi ierarhi latini. Episcopi greci nu erau admişi decît în diocezele compact greceşti. În diocezele unde coexistau latini şi greci episcopul urma să fie latin, populaţiei greceşti acordîndu-i-se cel mult dreptul la un vicar episcopal; cum, canonic, în chip tradiţional, era interzisă o ierarhie paralelă în aceeaşi dioceză, interdicţie consacrată de Conciliul Lateran IV, posibilitatea coexistenţei unui episcop latin şi a unuia grec în aceleaşi centre era exclusă. Puţinii episcopi greci care au acceptat să funcţioneze în aceste condiţii sub autoritatea latină erau îndatoraţi să facă periodic vizite la Roma „ad limina aposlolorum".

Cum refuzul clerului grec de a accepta noul statut pe care i-l rezerva dominaţia latină a devenit tot mai evident, tendinţa Romei a fost de a substitui progresiv ierarhia greacă, inclusiv, în măsura posibilului, preoţii, prin clerici apuseni. Cererea împăratului Balduin I de a se trimite din Apus „spre părţile constantinopolitane" călugări şi clerici de mir apuseni pentru a consolida în aceste regiuni marele cîştig spiritual dobîndit o dată cu instaurarea Imperiului latin a fost salutată şi sprijinită de papă. Realizarea acestui deziderat urma să accelereze procesul de latinizare a vieţii spirituale în teritoriile supuse dominaţiei cruciaţilor. Ordinul de instalare a clericilor latini în bisericile părăsite de greci nu era decît o altă faţă a aceleiaşi politici; formula deschidea larg poarta abuzurilor, expulzării forţate a ierarhilor greci, care urmau să fie înlocuiţi cu ierarhi latini.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 51-52

Decebal

03.05.2013 23:45:42

Cruciata a patra şi "schisma" răsăriteană

Citat:

Retezarea capului schismei, o dată cu instaurarea stăpînirii latine la Constantinopol şi aducerea centrului rival sub autoritatea Romei, lipsea de sens, în viziunea papei, perpetuarea schismei nu numai în Imperiul bizantin dar şi în întreaga lume răsăriteană a cărei civilizaţie şi credinţă se dezvoltase sub autoritatea Bizanţului. Revenirea în sînul Bisericii romane şi a celorlalte biserici care urmau sistemul de credinţe şi rituri ale bisericii bizantine era, potrivit lui Inocenţiu III, urmarea firească şi necesară a readucerii sub ascultare a Constantinopolului. Cu deosebită claritate şi spirit de coerenţă a exprimat acest punct de vedere Inocenţiu III în scrisoarea adresată la 7 octombrie 1207 clericilor şi laicilor din Rusia Apuseană pe care îi invita să accepte supremaţia Romei în virtutea principiului unităţii şi al confirmării părţii la regula acceptată de ansamblu. Pentru a forţa hotărîrea lor, papa nu uita să evoce soarta grecilor care din pricina „rebeliunii" şi „neascultării" lor — se înţelege faţă de Roma — „fuseseră daţi spre jaf şi în pradă".

Confiscarea bunurilor sau darea lor „în pradă" era una din pedepsele care îi loveau pe eretici pe temeiul canoanelor. Treptat, pe măsură ce încercarea de unire a eşuat la Bizanţ şi în restul lumii ortodoxe, papalitatea a tins să amalgameze schisma cu erezia şi să-i aplice această regulă. Deţinătorii „schismatici" de stăpîniri — de la suverani la simpli feudali — erau consideraţi şi declaraţi „injusti possesores" şi expuşi deposi dării — la nevoie cu mijloacele cruciatei —, după formula elaborată post factum de Inocenţiu III şi aplicată Imperiului de Răsărit. Apartenenţa Ia confesiunea răsăriteană şi menţinerea în această confesiune devenea, în aria de putere a catolicismului, o inaptitudine pentru stăpînirea pămîntului şi a privilegiilor care decurgeau din ea. Această manifestare a politicii papalităţii în Europa Răsăriteană avea să aibă consecinţe profunde în istoria românească în secolele XIII—XIV.

Justificarea teoretică şi formulele juridice elaborate de papalitate în vremea lui Inocenţiu III şi a succesorilor săi imediaţi au fost un auxiliar al efortului de a extinde supremaţia Romei asupra întregului Răsărit ortodox. Prin cadrul de forţă creat în teritoriile asupra cărora se aşternuse dominaţia lumii latine, prin ameninţarea cu forţa în ariile expuse acţiunii militare a puterilor catolice — papa Inocenţiu III însuşi a subliniat în repetate rînduri cît de favorabilă a fost pentru acţiunea sa de convertire situaţia care a rezultat din dominaţia directă a puterilor catolice asupra unor teritorii schismatice —, în sfîrşit prin străduinţa misionarilor în cazul regiunilor mai îndepărtate, Roma a încercat în această vreme să atragă ansamblul popoarelor de rit răsăritean şi chiar ansamblul Europei Răsăritene sub autoritatea sa.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 54-55

Miha-anca

04.05.2013 01:43:15

Citat:

În prealabil postat de MihaiG (Post 514988)

Daca omul s-ar mantui din faptele sale, poate ca am fi in stare sa raspundem la intrebare. Dar cum noi suntem la mila lui Dumnezeu, Care judeca lucrile, nu ne putem pune in locul Lui, dand asemenea verdicte, care nu fac decat sa ne incrimineze pe noi insine. In rest, putem cerceta ce ne spun Sfintii Parinti in acest sens.

Decebal

04.05.2013 08:59:38

Cruciata a patra şi "schisma" răsăriteană

Citat:

Aspectul cel mai durabil al noi situaţii generate de ceea ce s-a numit „devierea" cruciatei a patra spre Constantinopol a fost urmarea efortului papalităţii de a folosi prilejul favorabil creat de implantarea puterii catolice în însuşi centrul spiritual şi politic al Imperiului bizantin pentru a-şi impune supremaţia asupra întregii sale sfere de influenţă, lumea ortodoxă. În concepţia papalităţii, fragmentul de imperiu asupra căruia cruciaţii îşi impuseseră stăpînirea nu avea să fie decît punctul de reazem pentru reintegrarea în imperiul ei spiritual a întregii creştinătăţi răsăritene, formată în aria de civilizaţie a Bizanţului. Acum, după prăbuşirea centrului de putere rival, obiectivul urmărit demult şi cu tenacitate de papalitate — reunificarea sub hegemonia ei a celor două biserici — părea lesne de atins.

Inocenţiu III, a cărui acţiune avea să fie continuată şi dezvoltată de succesorii săi, nu a întîrziat cu măsurile menite să-i aducă roadele aşteptate. în Imperiul latin şi în teritoriile direct dependente de acesta, în Regatul ungar care cuprindea în hotarele sale o masă importantă de populaţie ortodoxă, în cea mai mare parte românească, în Serbia, în statul vlaho-bulgar, unde politica papală înregistrase încă dinainte însemnate succese, precum şi în lumea rusă, iniţiativele lui Inocenţiu III şi ale urmaşilor săi s-au intensificat cuprinzînd ansamblul lumii ortodoxe, pe care s-au străduit s-o aducă în matca Bisericii romane. Zelul politicii papale în Europa Răsăriteană nu s-a limitat însă la creştinătatea ortodoxă; masa de populaţie relativ numeroasă care, în această parte a Europei, nu optase încă între cele două confesiuni creştine şi care conserva tradiţiile păgîne — pruşi, lituanieni, cumani şi diverse alte popoare turcice — a format obiect de interes deosebit pentru papalitate, care s-a străduit să-şi extindă şi asupra ei influenţa.

Aplicarea acestui vast program presupunea însă înfrîngerea numeroaselor şi îndîrjitelor rezistenţe pe care inevitabil avea să le provoace; apelul la mijloacele de constrîngere, inclusiv cel mai drastic, acţiunea militară împotriva celor care se dovedeau refractari acceptării supremaţiei papale şi a tuturor implicaţiilor ei sau a celor care, după ce o acceptaseră, o repudiau, avea să devină soluţia cea mai sigură a politicii papale. Conversiunea „schismaticilor" cu mijloacele acţiunii de constrîngere, a expediţiilor militare, a fost învestită acum cu caracter de cruciată, la fel ca şi acţiunile similare îndreptate împotriva ereticilor şi păgînilor. Cruciata — războiul pentru realizarea ţelurilor de dominaţie spirituală a papalităţii — cuprinde acum arii tot mai largi din Europa Răsăriteană şi Sud-estică. Cu această evoluţie, ca urmare a situaţiei create de cucerirea Constantinopolului şi a iniţiativelor ulterioare ale lui Inocenţiu III, cruciata, instrument prin excelenţă al teocraţiei papale, a cunoscut extensiunea ei cea mai largă. Treptat, toate consecinţele implicite ale cuceririi Constantinopolului de latini, nebănuite iniţial, au ieşit la iveală şi s-au impus de la sine, trecînd din sfera virtualităţii în aceea a aplicării. Cruciata „deviată" la Constantinopol a proliferat numeroase alte „devieri", care au cuprins treptat arii întinse din Europa Răsăriteană.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 16-17

Decebal

04.05.2013 09:06:41

Cruciata a patra şi "schisma" răsăriteană

Citat:

Extinderea cruciatei în această parte a continentului european, încercarea permanentă a papalităţii de a obţine cu toate mijloacele, inclusiv cele ale forţei militare, acceptarea supremaţiei ei acolo unde nu reuşea să o impună cu mijloacele diplomaţiei, a transformat opoziţia dintre cele două centre ale spiritualităţii creştine medievale într-o înfruntare politică şi ideologică de mari proporţii, care a implicat ansamblul creştinătăţii răsăritene.

Din sfera controverselor de dogmă, apanaj al unui grup restrîns de doctrinari, antagonismul se extinde acum la ritual, accesibil maselor largi de aderenţi ai celor două confesiuni; pe această cale, conştiinţa antagonismului a prins rădăcini adînci, necontenit alimentate în masele de aderenţi ai confesiunii ortodoxe de îmbinarea prozelitismului confesional, urmărit de papalitate, cu acţiunea de cucerire, urmărită de instrumentele ei temporale.

Un instrument militar avea să se dovedească absolut necesar pentru realizarea imperialismului spiritual al papalităţii în Europa Răsăriteană şi acesta nu i-a lipsit. Cel dintîi în a-şi oferi serviciile a fost Regatul ungar a cărui politică de cucerire se desfăşura precumpănitor în aria al cărei control spiritual aspira papalitatea să-l dobîndească. De acum înainte, tot mai mult, programul papalităţii de cucerire ecleziastică şi spirituală în răsăritul Europei s-a împletit cu politica de cucerire teritorială a regilor Arpadieni şi apoi, în secolul XIV, a succesorilor lor Angevini. Expansionismul Regatului ungar s-a îmbrăcat acum din ce în ce mai mult în haina cruciatei.

Al doilea instrument de seamă al cruciatei în secolele XIII—XIV în Europa Răsăriteană au fost ordinele cavalereşti, rezultat al convergenţei dintre două realităţi dominante ale lumii medievale — monahismul şi cavalerismul — în epoca cruciatelor. Produs tipic al cruciatei, ordinele călugăreşti militare, îndeosebi cel al cavalerilor teutoni, aveau să asume un loc însemnat în desfăşurarea cruciatei în Europa Răsăriteană. Paralel cu actul de cucerire şi adesea sub protecţia sa, s-a desfăşurat acţiunea ordinelor călugăreşti misionare, dominicani (sau predicatori) şi franciscani (sau minoriţi), chemaţi să culeagă recolta spirituală de pe ogoarele deschise misiunii lor de oştile cuceritoare ale puterilor catolice. Născute din puternica efervescenţă spirituală generată de progresele teocraţiei papale în secolul XII, constituite în marginea ereziei sau în lupta împotriva ei, ordinele franciscanilor şi dominicanilor au devenit instrumente ale politicii misionare a papalităţii in evul mediu tîrziu. Din al treilea deceniu al secolului XIII, cele două ordine şi-au făcut apariţia şi în Europa Răsăriteană.

Şerban Papacostea, Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol, Editura Enciclopedică, 1993, p. 17-18

Decebal

21.07.2013 18:36:42

Ioan-Aurel Pop - "Din mâinile valahilor schismatici"

Ioan-Aurel Pop - "Din mâinile valahilor schismatici. Românii si puterea în regatul Ungariei medieval"

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/ima...chismatici.jpg

<< Este o carte scrisă de Acad. Prof. univ. dr. IOAN AUREL POP, rectorul Universității Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, publicată la Editura Litera în anul 2011.

Tratează perioada implantării în Transilvania a instituțiilor Regatului Ungariei, după perioada cuceririi militare, sec. XIII – XIV. Lucrarea își propune să explice de ce românii au fost excluși din rândul națiunilor privilegiate ale Transilvaniei, marginalizați, și proprietățile lor acaparate încetul cu încetul de către ”oaspeți” potrivit documentelor vremii. Prin ”oaspeți” se înțelegeau populații sau doar familii maghiare, săsești sau secuiești așezate de regele Ungariei pe pământurile deținute de români, și care beneficiau de privilegii regale ca urmare a fidelității lor.

Totodată, cartea descrie cu minuțiozitate nu doar procesul istoric dar explică și motivațiile care au stat în spatele mecanismului de subordonare a românilor în Transilvania, de transformare a lor în popor inferior, tolerat, care nu avea voie să se așeze în orașe, să poarte arme sau să dețină titluri nobiliare.

Care a fost, așadar, resortul care a declanșat excluderea românilor?

Autorul îl indică fără ezitare: Ortodoxia.

Mai ales după 1204, anul cuceririi Constantinopolului de către armatele cruciate occidentale, Papalitatea a declanșat o amplă ofensivă asupra lumii ortodoxe prin intermediul Regatului Ungariei. Românii din Ardeal vor fi considerați ne-creștini, numiți de obicei schismatici, uneori păgâni, supuși vexațiunilor și excluși din rândul nobilimii.

"Termenul de "schismatic", folosit in lumea catolica, a avut de la început un astfel de sens, de dispreț si desconsiderare, pe când cel de "valah" (cu variante), folosit de mai toți străinii, a dobândit un astfel de sens treptat si numai in anumite limbi si împrejurări istorice. Întreaga expresie pusă între ghilimele în titlu – desprinsă dintr-un sir de înscrisuri latine din 1377, comentate mai la vale – sugerează răpirea unei avuții (materiale, morale, spirituale etc.) aflate în patrimoniul românilor ortodocși. Considerăm ca acest gen de răpiri, de despuieri, de frângeri sau smulgeri – de la țări, moșii, păduri sau sate până la credințe si visuri – au pecetluit pentru multe secole soarta românilor. Toate acestea vor fi explicate pe îndelete în lucrare (Tiberiu Hrihorciuc „Gazeta de Cluj”)."

Concluzia, tulburătoare: vreme de 800-900 de ani un popor este marginalizat și împins la periferia societății, îi sunt răpite proprietățile funciare, îi sunt distruse lăcașurile de cult, românii suferă în condiția de iobagi, mână de lucru pe pământurile ”oaspeților” pentru vina de a fi ortodocși! >>

Parascheva16

22.07.2013 11:31:56

Unde gasesc cartea Românii în secolul al XIII-lea. Între Cruciată şi Imperiul Mongol ?Preferabil nu in format pdf.

Decebal

22.07.2013 11:49:32

Ai putea să o găseşti fie la o bibliotecă publică, fie pe net în format word la pagina (de unde se poate descărca), dar este totuşi o carte de istorie foarte densă în informaţii, nu uşor de citit, cu subiecte care se reiau de mai multe ori de-a lungul cărţii cu adăugiri şi noi dezvoltări, adică este o carte asupra căreia trebuie să cam zăboveşti, deşi este bine structurată şi scrisă de un istoric român semnificativ.

Parascheva16

23.07.2013 11:16:33

Citat:

În prealabil postat de Decebal (Post 527310)

Multumesc!
Am cautat sa o cumpar de la o librarie online si nu am gasit-o. Banuiesc ca nu se mai printeaza.

sophia

02.08.2013 12:31:44

Alte prostii.
Eu cred ca e vorba de o prigonire reciproca. Nu stiu care ortodocsi sunt prigoniti, dar stiu ca si noi din eretici si alte fewluri nu-i scoatem pe altii si ne purtam asa cum ne purtam, in mod totusi neortodox.
In loc de citate, mai bine veniti cu exemple concrete, povesti adevarate. Cine, cum si in ce fel este prigonit.

Decebal

02.08.2013 12:48:43

Citat:

În prealabil postat de sophia (Post 528817)

Alte prostii. (...) In loc de citate, mai bine veniti cu exemple concrete, povesti adevarate. Cine, cum si in ce fel este prigonit.

Bine, doamnă, lăsaţi-ne pe noi ortodocşii cu "prostiile" noastre şi cu "citatele" noastre în liniştea noastră de prigoniţi. Dacă pentru dumneavoastră adevărurile istorice sunt nişte simple citate, pe care le prezumaţi şi mincinoase din moment ce ne pretindeţi "poveşti adevărate", este strict problema şi poziţia dumneavoastră personală, nu a Ortodoxiei şi nici a ortodocşilor. Dacă vă consideraţi mai mare istorică decât istorici de meserie şi consacraţi, oameni de mare probitate şi deontologie profesională, iubitori ai adevărului istoric, nu ai "prostiilor", vă recomand să puneţi dumneavoastră mâna şi să studiaţi izvoare şi să scrieţi o "istorie" după gustul dumneavoastră personal, care să ne ducă eventual la adevărata lumină a adevăratului adevăr istoric.

Lady Brightside

18.08.2013 16:33:55

Domnule Decebal, stati dvs. calm ca si ortodocsii au prigonit destui catolici. Nu stiu de ce va place sa impartiti ura in stanga si in dreapta.

Istoria ar trebui sa fie o lectie, iar dvs. nu vreti sa invatati nimic din ea. Stiti ca cei care nu invata din istorie sunt blestemati sa o repete? In loc sa faceti mii de topicuri si postari in care ne aratati cat de rea e religia noastra, de ce nu ati venit aici pe sectiunea noastra sa postati o floare si un gand bun? Noi trebuie sa invatam din trecut, iar daca oamenii nostri s-au urat, noi trebuie sa ne iubim in numele Domnului!

Uitati, fac eu primul pas: o floare pentru dvs. si toate cele bune!

http://godmygrith.files.wordpress.co..._wild_rose.jpg

cezar_ioan

18.08.2013 21:32:11

S-au prigonit, s-au ucis unii pe alţii şi încă o mai fac.
După cum la fel de adevărat este că s-au ajutat reciproc în nenumărate împrejurări, s-au iubit, s-au iertat, au convieţuit, au întemeiat chiar familii - şi încă o mai fac.

Oare când au greşit şi unii şi alţii?
Oare când s-au prigonit?
Oare când s-au iubit?

Probabil au greşit tot timpul, nu-i aşa?...:) Că deh, cum să iubeşti un eretic?

Nici să se prigonească, admit, nici să se iubească, promit.
Să se prigoneasco-iubească şi să se iubeasco-prigonească,
numai să ştim şi noi. Parol!

dobrin7m

19.08.2013 00:35:51

Omilii la Matei - Sf. Ioan Gura de Aur

" Acum vedem ca majoritatea oamenilor au cu totul alt temei de dragoste si prietenie. Unul iubeste pentru ca e iubit, altul pentru ca e cinstit, altul pentru ca cutare i-a fost de folos la o nevoie sau la o afacere oarecare, altul pentru alta pricina asemanatoare.
Cu greu vei gasi pe cineva care, pentru dragostea de Hristos, sa iubeasca pe aproapele sau cu adevarat si asa cum trebuie sa iubeasca. Pe cei mai multi dintre oameni ii leaga unii de altii afacerile si treburile lumesti. Pavel n-a iubit asa ci pentru Hristos. Din pricina aceasta la Pavel, chiar cand nu era iubit asa cum iubea el, dragostea lui nu se stingea, pentru ca ii pusese radacina puternica dragostea de Hristos. Acum insa lucrurile sunt cu totul altfel.
Daca vom cerceta cu atentie vom vedea ca la majoritatea oamenilor altele sunt pricinile care ii fac sa se iubeasca intre ei decat dragostea de Hristos.
Si daca mi-ar da cineva putinta sa fac aceasta cercetare aici, intr-o asa mare multime de oameni, as arata ca pricini curat lumesti leaga pe oameni unii de altii.
Si se vede aceasta din pricinile din care fac din prieteni dusmani.
Pentru ca oamenii se unesc intre ei pe temeiul acestor pricini trecatoare, de aceea nici prieteniile dintre ei nu sunt nici calduroase si nici nu dainuiesc.
Se intrerupe dragostea de se isca intre ei insulte, pagube de bani, invidie, dragoste de slava desarta si altele la fel cu acestea.
Se intrerupe dragostea ca nu are radacina duhovniceasca.
Dragostea de aproapele intemeiata pe dragostea de Hristos este trainica, nestricata, nebiruita, nesfaramata. N-o poate sfarama nici calomniile , nici nici primejdiile, nici moartea, nici ceva asemanator. Orice ar patimi un om care iubeste asa pe aproapele sau, nu va inceta niciodata a-l iubi, pentru ca se uita la pricina dragostei sale, la Hristos.
Dar cel care iubeste pentru ca e si el iubit la randul sau, o termina repede cu dragostea daca prietenul sau il supara cu ceva.
Dimpotriva cel legat de prietenul sau cu lantul dragostei de Hristos niciodata nu va pune capat prieteniei. De aceea si Pavel spunea: dragostea niciodata nu cade."

Lady Brightside

19.08.2013 21:20:51

Doamne cat de superb spus!!!! M-a induiosat tare, de unde e acest text? V-ar supara daca as lua o parte sa pun la semnatura?

catalin2

19.08.2013 22:31:12

Citat:

În prealabil postat de Lady Brightside (Post 530780)

Domnule Decebal, stati dvs. calm ca si ortodocsii au prigonit destui catolici.

Eu nu am auzit despre acest lucru, era adusa ca exemplu doar revolta ucraineana impotriva stapanirii poloneze, dar acolo era un motiv politic.

cezar_ioan

20.08.2013 03:28:11

Uneori copiii mici, foarte mici, îşi astupă urechile cu palmele lor gingaşe. Nu vor să audă. Nu vor să audă decât ce le convine lor. Aşa sunt ţâncii, deh! Nevricoşi şi spărioşi foc, ca Miţa lui Caragiale.

Cât despre zvonul cu ortodocşii care au ucis catolici.. să fim serioşi!: pe vremea lui Mihai Viteazul, nici un ortodox nu a ucis nici un catolic. Exlusiv prin miracol, domnul Ţării Româneşti s-a înscăunat la Alba-Iulia. Plăcut, fascinant, de-a dreptul mirobolizant pentru urechile roz ale copchilaşilor. Cum o fi, însă, pentru urechile păroase ale măgarilor? Nu ştiu.

Ortodoxia rusească nu a vărsat picătură de sânge nici în războaiele intestine nici în cele cu fârtaţii polonezi (care, desigur, pe mintea copilaşilor, sunt de religie budişti şi musulmani).

Nici Vodă Ştefan cu ai lui nu a ucis picioruş de catolic. NIciodată, că el a luptat doar cu turcii, uneori şi cu tătarii.

Nici cei de prin Stambulul de azi, când se apărau prin cruciade, nu ucideau catolici: îi serveau cu dulceaţă de mure şi îi rugau, dîndu-le icoane bizantine şi răvaşe cu muzică psaltică, să mai treacă şi la anu cu urări, pe sub ferestrele lor boltite şi luminate cu vitralii, precum sprâncenele mele... În cinstea lor ei doar trăgeau aşa, la plesneală, ca la sărbătoare, cu tunul... Otrăvurile erau acadele, şerpii erau din cauciuc, apa fiartă era doar pentru rufele murdare ale bieţilor cavaleri duşi departe de casă.... Iar să geţile erau de la însuşi Eros, micuţul care le reînnoda iubirea pentru soţiile lăsate, hăt-departe, la Viena şi Roma...

În general, judeţele Harghita şi Mureş, sunt sânul lui Avraam. Acolo, când nu beau pălincă împreună, românii şi maghiarii, adică ortodocşii, catolicii şi reformaţii, doar se prefac că-şi bagă şişu-n burtă. În realitate, ei scriu panseuri filosofice de-a lungul râului, contemplînd peştişorii care satisfac dorinţi fierbinţi. Sic!

P.S. Niciodată, de când e Braşovul, nu s-a pomenit ortodox să omoare un papistaş. Niciodată, după erminia extratereştrilor.

cezar_ioan

20.08.2013 03:34:50

Citat:

În prealabil postat de Lady Brightside (Post 530983)

V-ar supara daca as lua o parte sa pun la semnatura?

N-o faceţi, vă conjur!
Riscaţi să vi se gripeze frumuseţea aia de manea de la Taize, zău....

Lady Brightside

20.08.2013 10:08:36

Sunt sigura ca Domnului ii place ce faceti si cum va iubiti aproapele, mai ales cand jigniti. Dar sititi cum e, Domnul le vede pe toate si vom da raspundere pentru fiecare gest urat care l-am facut si l-am spus.

Intrati in biserica si ganditi-va daca ce faceti si ce spuneti e pe placul Domnului, raspunsul s-ar putea sa va socheze.

Daca dumneavoastra credeti ca e o porcarie, e parerea dumneavoastra si nu voi comenta, dar incercati sa tineti pentru dumneavoastra, pentru ca nici eu nu am blasfemiat sau am spus ceva rau despre ortodoxie, ci am destula iubire si pentru ea si o respect, inclusiv pe aproapele meu ortodox, pe care il admir si il iubesc :)

Uitati pentru dumneavoastra: un gand bun, iubire si o floricica in semn de pace:

http://3.bp.blogspot.com/-gzGWCfqJr_...240456558.jpeg

E destul dispret si destula ura in lume, de ce sa nu incercam sa ne iubim si sa invatam din trecut?

Revin la intrebarea mea, dobrin, v-ati supara daca as lua o parte din text sa pun la semnatura? M-a impresionat foarte tare! :)

laurastifter

20.08.2013 13:13:06

Istoria este, într-adevăr, nedreaptă... nedreaptă şi-ntr-o atât de mică legătură cu valorile evanghelice. Aşa cum scria şi domnul profesor Cezar, au existat momente în care ne-am prigonit reciproc, dar şi numeroase clipe ale istoriei în care am ştiut să fim creştini, să ne solidarizăm, să trecem prin viaţă după voia Domnului, în pace şi bună înţelegere.
Tocmai de aceea, cred că este timpul ca, depăşind căderile, eşecurile trecutului, să învăţăm să mergem împreună mai departe, către ţinta finală a pelerinajului nostru, care este Împărăţia iubirii veşnice a Sfintei Treimi. Să călătorim împreună, în numele lui Hristos pentru că, aşa cum atât de minunat scria Antoine de Saint-Exupery într-una dintre lucrările sale, cei care se iubesc cu adevărat nu se uită lung unul la celălalt, ci privesc împreună în aceeaşi direcţie.
Să fim şi noi, ortodocşi, catolici şi protestanţi împreună (de fapt, creştini), "cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus, Începătorul şi Plinitorul credinţei" (Evr12, 2), Singurul Ce poate şterge urmele lăsate în inimile noastre de nedreptăţile şi dezamăgirile istoriei şi ne poate uni întru dragostea Sa!
Hristos în mijlocul nostru!

Decebal

20.08.2013 14:53:01

Citat:

În prealabil postat de cezar_ioan (Post 531010)

pe vremea lui Mihai Viteazul, nici un ortodox nu a ucis nici un catolic.

Ortodoxia rusească nu a vărsat picătură de sânge nici în războaiele intestine nici în cele cu fârtaţii polonezi.

Nici Vodă Ştefan cu ai lui nu a ucis picioruş de catolic. NIciodată, că el a luptat doar cu turcii, uneori şi cu tătarii.

Nici cei de prin Stambulul de azi, când se apărau prin cruciade, nu ucideau catolici

P.S. Niciodată, de când e Braşovul, nu s-a pomenit ortodox să omoare un papistaş.

Cinste lor, cinste ortodocşilor. Chiar mă bucur să aud cât de creştineşte s-au comportat şi se comportă ortodocşii în raport cu armiile sau cu cetăţenii papistăşeşti. Cinste lor, Doamne, frumoasă lecţie de istorie au mai dat ortodocşii papistaşilor. Chiar mă bucur să aud cât de creştineşte au ştiut ortodocşii să răspundă ticăloşiilor, prigonirilor şi discriminărilor istorice care au venit asupra lor din partea papalăilor.

catalin2

20.08.2013 16:08:22

Bineinteles ca ma refer la conflictele religioase, nu la luptele de la Posada sau primul razboi mondial. Ca sa nu mai vorbesc de implicarea Bisericii sau a unor clerici ortoodcsi, pentru ca nu exista asa ceva.

catalin2

20.08.2013 16:09:28

Citat:

În prealabil postat de Lady Brightside (Post 531017)

Revin la intrebarea mea, dobrin, v-ati supara daca as lua o parte din text sa pun la semnatura? M-a impresionat foarte tare! :)

Citatul se pare ca este din Sfantul Ioan Gura de Aur, bineinteles ca il poti folosi.

cezar_ioan

20.08.2013 16:50:34

Citat:

În prealabil postat de Lady Brightside (Post 531017)

Daca dumneavoastra credeti ca e o porcarie

Vai, dar se poaaate?!!....
Cum să fie o porcărie! De ce vă numiţi singură, cântările, cu acest urât adjectiv?

Eu am spus (recitiţi vă rog!, nu e frumos, ca, dumneavoastră, o credincioasă catolică şi o adevărată Lady, să răstălmăciţi cuvintele sincere ale unui credincios ortodox) că e o frumuseţe! O frumuseţe de manea!

Nu aşa am scris, oare?
Şi atunci de ce ziceţi că e porcărie?

E doar o manea şi încă una chiar foarte frumoasă.

P.S. Când, totuşi, doriţi să ascultaţi muzichie adevărată, chiar sfântă muzică îngerească, poftiţi vă rog într-una din bisericile ortodoxe. Veţi face apoi, cu uşurinţă, distincţie între muzică şi manea, chiar de aceasta din urmă e chiar frumoasă, precum aceea pe care o aveţi la semnătură.

Cu cele mai sincere sentimente,
cu alese şi umile plecăciuni,
etc. etc. etc.

supusul vostru consilier ocazional în cestiuni muzicale,
umilul creştin de la (şi din) ţară,
io Cezar,
vă salut.

P.P.S. V-aş trimite şi eu un buchet de trandafiri, dar ai mei nu sunt doar imagini electronice, care dă bine pi sticlă, ci sunt de-a dreptul vii şi ţepoşi, feciori de casă din bătătura mea cernoziomică şi, tare mă tem, că firavă şi gingaşă cum vă va fi fiind mânuşiţa, o, credincioasă Lady, zveltul trandafir să nu care cumva să vă înţepe şi să vă curgă bob cu bob vreun sânge... Vreţi să riscăm o altă Albă ca Zăpada?

Lady Brightside

20.08.2013 16:53:34

Am ascultat de ambele, de sigur, dar acest tip mi-e mai la suflet si imi place mai mult decat muzica ortodoxa, care si ea la randul ei, e intr-adevar, superba! E vorba de gust aici, domnule "Cezar", si de multe ori gusturile e bine sa nu se discute! :)

P.S domnule profesor: Maneaua are influențe din muzica populară aromână, greacă, turcă, arabă și sârbă și din muzica lăutărească românească; este remarcabilă capacitatea genului de a încorpora elemente din practic toate celelalte genuri muzicale accesibile culturii de masă din România (muzică pop, rap sau hip-hop, muzică dance, techno până la jazz, muzică rock.)

Vedeti sa nu ii invatati pe copii gresit. O zi buna!

cezar_ioan

20.08.2013 17:11:06

Citat:

În prealabil postat de Lady Brightside (Post 531064)

E vorba de gust aici

Iertare, dar vă înşelaţi crunt.
Nu de gust e vorba, ci de viaţă şi moarte.
Nu alegem Biserica după gust, nici cântările. Alegem viaţa sau moartea, aşa cum spune Dumnezeu în versetul pe care l-am ales la semnătură (citiţi, dacă voiţi, vă rog frumos).

În fine, nu vă mai dau bătăi de cap. Iertaţi-mi verva de polemist ratat. Nu vă vreau răul şi nici nu vă mai cicălesc.
Domnul să vă ocrotească!

P.S. M-aş bucura să lăsaţi dicţionarele când voiţi să gustaţi viaţa. În loc să citiţi despre manele, mai bine poposiţi acasă, în biata noastră Românie şi staţi o vreme printre manele şi manelişti. Apoi printre psalţi. Apoi printre cântăreţii din biserica dvs. Categoric, după aceste experienţe reale, concrete, veţi face singură unele diferenţe lămuritoare între muzica adevărată, sfântă şi sfinţitoare şi celelalte lucruri care sună în urechi. Veţi distinge, cu harul lui Dumnezeu, Muzica Vieţii, de imitatoarele ei. Sufletul, când e curat şi bine-voitor, e un muzician desăvârşit.
Să auzim doar de bine! Doamne ajută!

Lady Brightside

20.08.2013 21:36:26

Multumesc de urare, domnule Cezar :) Domnul sa va ocroteasca si pe dumneavoastra.

Decebal

24.08.2013 08:55:02

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 531032)

Să fim şi noi, ortodocşi, catolici şi protestanţi împreună (de fapt, creştini), (...)

În această situaţie, te rog să mă ierţi că nu sunt şi eu un sectant ecumenist, aşa ca tine. Mai suntem şi de-aştia pe-aici prin România, care încă mai rezistăm (în "ortodoxism") aşa cum putem să nu ne sectarizăm în sensul şi după voia şi dictatele sectarismului ecumenist. Şi, dacă ai cumva de gând să îmi dai peste gură la modul forumistic, te rog să nu îmi vii iar cu vechea ta basnă a nerelativizării credinţei ortodoxe, nu de alta dar ne-am prins de mult cum stau lucrurile şi eu personal nu mai am nevoie de îmbrobodelile tale. Iar acest fir de discuţie are tema clară pe care am anunţat-o încă din titlul pe care l-am dat acestei discuţii; pentru orice tentative de diversiune sau manipulare amatorii sunt rugaţi să şi le exerseze pe alte fire de discuţie deja deschise ori să deschidă ei înşişi unele noi.

Decebal

25.08.2013 15:06:04

Citat:

În prealabil postat de laurastifter (Post 445565)

Nu în ultimul rând (de fapt, chiar în primul rând), îi respect foarte mult pe românii din Ardeal pentru consecvenţa lor în credinţă. Pe parcursul atâtor secole, aceşti compatrioţi ai noştri au reuşit, în ciuda intemperiilor istoriei, să rămână neclintiţi în Ortodoxia lor. Fără a avea intenţia de a agrava polemicile confesionale de pe forum, cred că este frumos să ne amintim, cu admiraţie şi profund respect, de momentul în care nobilii români ortodocşi, având de ales între păstrarea credinţei şi păstrarea rangului social (în 1366), au preferat să decadă în starea de ţărani, poate chiar de iobagi, decât să-şi părăsească credinţa din motive politice. Sigur, au existat şi excepţii (nu, n-am uitat de familia lui Iancu de Hunedoara...). Repet, am doar intenţia de a sublinia consecvenţa acelor creştini, iar nicidecum de a denigra în vreun fel Biserica occidentală. Acel decret din 1366 a fost emis de către regele Ungariei, aşadar Biserica catolică n-a fost responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat.

Dacă asta era ceea ce credeai dumneata referitor la politica anumitor regi maghiari, papalişti, cu ocazia acestui thread şi cu ocazia trimiterilor pe care le-am dat, anume la Şerban Papacostea şi Ioan-Aurel Pop, ai avut şi ai ocazia să înţelegi că catolicismul, sau mai degrabă romanismul la vremea respectivă, a fost destul de implicat în discriminarea şi prigonirea românilor de credinţă răsăriteană, fie prin faptul că catolicii erau capii oculţi ai acelor prigoane, fie chiar şi numai prin felul în care au profitat de ele, şi ar fi profitat şi mai mult dacă spre exemplu maghiarii nu ar fi fost puşi la respect de români şi polonezii de ruşi. Biserica Romană este deci direct responsabilă, într-un fel sau altul, de aceste discriminări şi priogoane, pentru că ea a fost la originea cruciadei spirituale împotriva orientului unde domina credinţa răsăriteană, bizantină, iar maghiarii ori polonezii ori ordinele cavalereşti nu erau decât, deşi şi ei evident cu interesele lor politice şi economice, mijloace politice, militare pentru atingerea scopurilor imperialiste în plan religios ale papalităţii romane. Prin urmare, a cunoaşte şi recunoaşte aceste adevăruri istorice nu înseamnă nicidecum vreo denigrare a Bisericii Romane, pentru că am putea vorbi cu adevărat de o denigrare în situaţia în care adevărul istoric ar fi altul.

Ora este GMT +3. Ora este acum 23:57:39.