Forum Crestin Ortodox

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)
-   Biserica Romano-Catolica (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=5029)
-   -   Biserica si Imperiul (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=15997)

Mihnea Dragomir 12.01.2013 22:34:56

Biserica si Imperiul
 
Multe sunt elementele de organizare si civilizatie din Imperiul Roman care au fost preluate de Biserica. Nu numai ca limba latina este si azi limba oficiala a Bisericii si a Statului Vatican, Biserica facand in asa fel incat se spune despre latina ca "este cea mai vie dintre limbile moarte", ci multe alte elemente. Lucian Blaga dezvolta pe larg ideea (nu mai tin minte in care dintre Trilogii) ca, in timp ce modelul de organizare al Bisericii Ortodoxe este natura, in cazul Bisericii Catolice este statul. Si, in mod special, statul roman.

Este normal sa fie asa. Pe de o parte, Biserica a "pus umarul" in mod decisiv la prabusirea partii pagane (apusene) a Imperiului. Lucru pe care nu il neaga nici unii cercetatori atei, care vad in eliberarile masive de sclavi cauza caderii Imperiului. Din perspectiva crestina, cauza caderii Imperiului este paganismul insusi, dar asta e alta discutie: una care trebuie dusa cu 1-4 Imparati si 1-2 Cronici in fata. Dar, pe de alta parte, prin ceea ce am numi azi "enculturatie", Biserica a reusit sa grefeze elemente crestine pe vechi scheme de organizare. Insasi harta diecezelor din Lumea Veche se suprapune aproape perfect pe harta administrativa a Imperiului Roman. Codul canonic opereaza cu notiuni si concepte de drept roman. Termenul de "curie" provine direct din modelul roman. Primirea Pecetei Spiritului Sfant (Mirul) la varsta adolescentei este enculturarea togii praetexte, ritual de tip initiatic cand adolescentul devine "soldat al Bisericii Luptatoare". Conducerea dubla (autocratia Sfantului Parinte si colegialitatea Sfantului Colegiu al Cardinalilor) amintesc de Roma condusa de Imparat si de Senat. Principiul subsidiaritatii a trecut de la Imperiul Roman direct la Biserica si, de aici, in platformele oricarui partid crestin-democrat din lume. Jurisdictia de doua feluri, in care provinciile romane mai vechi si stabilizate tineau de Senat, iar provinciile mai noi si cu probleme tineau de Imparat se regaseste in Biserica, ale carei provincii sunt, de regula, conduse de episcop, dar, in cazul unei crize majore, intra sub "administratie apostolica" pana la stabilizare.

Astfel vazute lucrurile, cuvintele "Biserica este Imparatia lui Dumnezeu" au cu totul alt inteles, unul mult mai propriu, decat ne-am gandit mereu. Aceeasi Biserica ce a prabusit Roma Pagana a dus pana la marginile pamantului, odata cu Evanghelia, elementele de organizare si civilizatie latina. Putem spune, cu aceeasi bucurie ca stramosii nostri: civis romanus sum ! Iar ofensiva la care laicatul catolic e chemat aceasta este: de a face ca Cetatea lui Dumnezeu sa coboare peste Cetatea Oamenilor.

Decebal 12.01.2013 23:05:04

Într-adevăr adunarea papistă este moștenitoarea duhului imperialist roman și de acest duh și este și a fost în mare parte inspirată, adică de un duh lumesc, de o gândire trupească, închipuind o împărăție a lui Dumnezeu, conformă doar într-o oarecare măsură cu autentica revelație divină, asemenea marilor lor rivali cărora le și seamănă, talmudiștii. Biserica lui Hristos merge însă pe căile autentice ale revelației divine, pe calea autentică a adevăratei Sfinte Tradiții, fiind călăuzită de Duhul Sfânt, iar nu de duhul profan al imperialismului romanist.

Biserica este într-adevăr împărăția lui Dumnezeu, în așteptarea împărăției eshatologice, care însă este deja prezentă aici în noi și printre noi. Biserica lui Hristos este Împărăția celor născuți din nou, din Dumnezeu, la o viață nouă în Hristos, așa cum ne învață Sfântul Nicolae Cabasila și toți Părinții autentici ai Tradiției.

Nașterea din Dumnezeu. Numai nașterea din nou, de sus, din Dumnezeu legitimează purtarea numelui de creștin. Numai credința în Dumnezeul cel adevărat și cunoașterea adevăratului Dumnezeu poate legitima purtarea numelui de creștin. În afara acestor premise purtarea numelui de creștin este ilegitimă.

Este vorba deci despre credința adevărată, iar aceasta nu doar în conținutul ei doctrinar ci mult mai mult în conținutul ei de experiență și de raportare prin ea a omului la Dumnezeu și la Hristos. Credința de fast-food nu mântuiește. Sfinții Părinți și teologii autentici ai Bisericii întotdeaua au vorbit despre credință referindu-se la fenomenul autentic al credinței. Și numai printr-o credință autentică, serioasă și tratată cu toată seriozitatea putem vorbi despre mântuire și mai ales despre nașterea din Dumnezeu. La Sfântul Chiril lucrul acesta se vede și în citatele acestea și în toată opera lui, și este în mod evident că aceasta era învățătura lui, că nașterea din Dumnezeu nu are loc fără credință, fără credința adevărată și autentică în Dumnezeu, în Hristos, etc, și nu are loc fără credința personală, adică a fiecăruia dintre noi, spre deosebire de ceea ce cred unii sau alții așa ziși ortodocși cum că nașterea din Dumnezeu ar avea loc printr-o mărturisire formală și formalistă, și mai mult făcută de alții, în numele celui botezat când nici nu știe pe ce lume trăiește.

Adevărata viață în Hristos, nu una trucată, trebuie să treacă deci printr-o adevărată naștere din Dumnezeu. Însă lucrurile nu se opresc la credință. Pentru ca Hristos să ia cu adevărat chip într-un om și ca astfel acel om să poată fi cu adevărat numit un creștin, nu doar un simplu botezat oarecând, pentru ca să devină cu adevărat o persoană creștină, iar nu un individ "creștin" al societății fast-food, procesul de naștere, de înrădăcinare autentică în Hristos și în Duhul Sfânt trebuie să meargă dincolo de credință, dincolo de harul premergător și chiar dincolo de harul Botezului: trebuie să se treacă prin calea poruncilor lui Hristos, trebuie să se treacă prin calea răstignirii, a morții și a învierii în asemănarea mistică cu calea pe care Hristos Însuși a parcurs-o. După cum foarte clar spune Hristos în Evanghelia după Ioan rămânerea în cuvântul lui Hristos ne garantează cunoașterea adevărului și primirea libertății, și numai în astfel de context putem discuta despre o viață cu adevărat liberată spre Dumnezeu și în Dumnezeu, în adevăr. De aceea și spuneam că pentru o autentică naștere din Dumnezeu rămânerea în cuvântul lui Hristos este obligatorie, altfel este o naștere de fațadă, una exterioară, una care nu atinge fibrele cele mai profunde ale spiritului. Rămân și răstignirea, moartea și învierea mistică cu Hristos.

Cam așa au fost și sunt tratate lucrurile prin prisma Sfintei Tradiții a Bisericii lui Hristos. Și cum Hristos vorbea despre două căi, una strâmtă pe care merg puțini la viață și una largă, și aici se poate vorbi despre două căi care ni se deschid înainte: calea regală a Sfintei Tradiții a Bisericii lui Dumnezeu, iar pe de altă parte calea tradițiilor strămoșești și a creștinismului fie de fast-food, fie de peticeală. Toată problema este ca aceia care au ales calea mai largă, tradițiile strămoșești și creștinismul de peticeală să nu pretindă că ei sunt calea regală a Tradiței Sfinte, să se țină băiețașii în limitele lor, acolo cuminți în banca lor, în spoiala lor de creștinism.

"Prin acest fapt (al împroprierii firii umane, individuale și generale, de către Domnul) fiecare dintre noi avem putința de a ajunge <<personalități>> creștine, în măsura în care acceptăm ca unic subiect al firii noastre pe însuși Logosul dumnezeiesc, și în care <<persoana>> noastră este chiar aceea a Lui - în care <<nu mai sunt eu cel care trăiește, ci Hristos trăiește în mine!>> Din punct de vedere religios, cel care nu acceptă această înlocuire a propriului <<eu>>, cu acela al lui Iisus Hristos, nu a murit, ca să vieze în El - acel în Hristos al Sfântului Apostol Pavel -, și nu a primit o reală personalitate creștină și o adevărată viață, nu poate forma un <<alter Christus>>, cu propria fire omenească" (Nicolae Chițescu, teolog dogmatist ortodox)

„Oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că sămânța lui Dumnezeu rămâne în el și nu poate să păcătuiască pentru că este născut din Dumnezeu. În aceasta se recunosc fiii lui Dumnezeu și fiii diavolului: oricine nu săvârșește dreptatea și nu-l iubește pe fratele său nu este din Dumnezeu.” (1 Ioan 3, 9-10)

Decebal 12.01.2013 23:08:32

A fi cetățean al Împărăției lui Hristos înseamnă a avea filiație dumnezeiască
 
Sfântul Chiril al Alexandriei

voia Tatălui este ca omul să se facă părtaș al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viață neobișnuită și nouă și să fie încă de pe pământ cetățean al cerului.

Domnul nostru Iisus Hristos a numit naștere de sus nașterea din nou din Duhul, înfățișând pe Duhul ca fiind ființa cea mai presus de toate și prin El făcându-ne părtași de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine ființial din ea și, prin El și în El, reîntipărind în noi chipul frumuseții arhetipice și refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. Astfel, am fost născuți din nou spre înnoirea vieții și recreați spre înfierea dumnezeiască.

Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil și din sufletul înțelegător, are nevoie pentru nașterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfințește duhul omului, iar prin apă, sfințită și ea, trupul.

Dar e de știut că ceea ce se naște din Duh numim duhul omului, nu pentru că se naște din Duh după fire (aceasta e cu neputință), ci în înțelesul prim și cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existență ceea ce nu era, iar în înțelesul al doilea și în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale și dând înțelegerii noastre, ca să zic așa, calitatea Lui.

Cei ce prin credință au fost chemați la starea de fii ai lui Dumnezeu în Hristos sau dezbrăcat de umilința propriei lor firi și, fiind împodobiți ca într-un veșmânt strălucitor de harul Celui ce-i cinstește, urcă la demnitatea mai presus de fire. Căci nu mai sunt fii ai trupului, ci mai degrabă, născuți ai lui Dumnezeu prin har.

Dar cei ce au urcat prin credința în Hristos la adopțiunea filială de către Dumnezeu nu se botează în ceva din cele create, ci în însăși Sfânta Treime, prin mijlocirea Cuvântului, Care a unit Sieși cele omenești prin trupul asumat, fiind El însuși unit prin fire cu Cel ce L-a născut, întrucât prin fire e Dumnezeu. Așa se înalță robul la starea de fiu, prin participare la Fiul adevărat, fiind chemat și înălțat la demnitatea proprie Aceluia prin fire. Pentru aceea ni se spune și suntem născuți ai lui Dumnezeu, noi, cei ce am primit prin Duhul nașterea din nou prin credință.

Și așa ni se spune că ne-am născut din Dumnezeu și suntem pentru aceasta dumnezei, fiind înălțați nu numai prin har la slava cea mai presus de noi, ci și ca cei ce avem pe Dumnezeu locuind și lucrând în noi, după spusa: „Voi locui și voi umbla în ei” (Lev. 26, 12).

Dumitru Stăniloae

Duhul, venind în om, îl renaște în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate și închise ale lumii. Însăși cunoașterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieții în lume.

A fi părtaș de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naștere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăși de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodește” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele și calități dumnezeiești. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, așa cum a fost la început, arătând frumusețea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită și celor ce se unesc prin credință cu El.

Sfântul Duh produce înălțarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinții deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naștem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuși ființa Lui dumnezeiască, cum Se naște Fiul din Tatăl, ci în înțelesul că, după ce-am fost creați prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipărește iarăși chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câștigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simțind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, și iubirea lui Hristos de Frate al nostru, și voința de a trăi o viață dedicată Lor, o viață curățită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicatețe, asemenea lui Hristos.

Dar prin credință se nasc din Dumnezeu, dar nu din ființa Lui, ca Fiul Cel Unul-Născut, ci din harul Lui. Căci harul îi ridică la o stare unită cu a Fiului născut din ființa Tatălui, bucurându-se de bunătățile Lui.

Nu direct din Tatăl vine nașterea din Dumnezeu a oamenilor, ci prin Fiul, prin iubirea fierbinte a lor față de El, deci prin alipirea la El. Se accentuează rolul mijlocitor al Fiului în această naștere a oamenilor din Dumnezeu, ca să se arate că ei nu sunt în aceeași treaptă cu El, deși se nasc din Tatăl. Numai pentru că se alipesc de Fiul, sunt puși și ei în relația de fii ai Tatălui, împărtășindu-se de ceea ce are din Tatăl Fiul Unul-Născut, în această calitate.

Dar numai după ce El a luat firea omenească și i-a transmis și acesteia calitatea filială prin Duhul de Fiu ce Se odihnea în El ca Dumnezeu, a putut da o naștere nouă, de fii ai Tatălui, și celor ce s-au unit cu El prin credință. Nu poate deveni cineva fiu al cuiva fără să se nască din el. Cei ce s-au unit cu Hristos prin credință se nasc și ei din nou ca fii ai Tatălui, asemenea Fiului, dar nu venind din nou la existență, ci modificând-o pe cea pe care o au, și deci nu născându-se din ființa Tatălui, ci primind pe Duhul Lui, Care le înnoiește firea, le-o umple de puterile firii dumnezeiești, prin participare.

Decebal 12.01.2013 23:53:05

O altă bază mincinoasă a papismului constă în revendicarea pentru papalitate a unei stăpâniri universale, care nu se răsfrânge nici măcar asupra tuturor catolicilor și nici măcar asupra tuturor creștinilor, ci chiar și asupra altora prin așa numita deținere a celor două spade ale puterii de către papalitate, anume spada puterii religioase și spada puterii temporale sau seculare sau politice. Fără îndoială că puterea spirituală este într-un anume sens superioară puterii temporale, însă eroarea și pretenția tendențioasă a papismului este aceea că, și în situația în care am accepta că Petru a primit un oficiu de conducere a întregii Biserici a lui Hristos direct de la Hristos prin învestire divină, papalitatea pretinde că Petru apostolul ar fi primit mai mult decât stăpânirea Bisericii lui Hristos, mai mult decât să păstorească "oile și mielușeii" lui Hristos. Papalitatea romană însă, mânată de duhul imperialismului roman, pretinzând că are puterea nu doar asupra Bisericii, ci și asupra politicului, își extinde pretențiile de stăpânire asupra tuturor celor care intră sub stăpânirea unei anumite forțe politice, spre exemplu a unui împărat sau a unui rege, etc, prin urmare implicit asupra celor care nu fac parte din Biserică însă fac parte dintr-un imperiu, un regat, o țară sub obediența papalității. Astfel papalitatea romană extinde păstorirea dincolo de cea conferită de Hristos lui Petru, anume dincolo de cei care fac parte din Biserica lui Hristos, deși, chiar și acceptând ipotetic ceea ce am menționat mai sus, Hristos i-a spus lui Petru: "Paște oile Mele! Paște mielușeii Mei!", adică s-a referit evident și clar la cei care fac parte din Biserica lui Hristos. Hristos nu a oferit lui Petru o păstorire mai mare decât aceea asupra Bisericii, deși Petru nu poate fi considerat și nici nu a fost singurul păstor al Bisericii, însă papalitatea și-a pretins și, atunci când a putut și-a și luat, o putere mai mare decât aceea conferită de Hristos, pretinzând că ar avea nu se știe ce "drepturi și legitimități divine ori de origine divină". Cel puțin asta este ceea ce s-a transmis prin Scripturile Noului Legământ și prin Evanghelia după Ioan, însă probabil că papismul deține și o altă evanghelie adevărată sau alte evanghelii adevărate pe undeva prin subteranele Vaticanului și încă nu a binevoit să ne-o facă și nouă descoperită. De altfel, nu avem nici o înregistrare în cartea Faptelor, ori în vreo Evanghelie, ori în vreo Epistolă cum că Apostolul Petru ar fi pretins mai mult decât i s-a dat ori că ar fi pretins că el este stăpânitorul legitim de drept divin al Imperiului Roman, ori al altei împărății lumești. Dacă eu sunt acela care se înșeală rog pe oricine crede că are ceva de spus să îmi arate cu argumente că greșesc și unde este greșeala.

osutafaraunu 13.01.2013 04:10:42

Domnule Dragomir, vă sunt recunoscător pentru noul topic inițiat de dumneavoastră. Am aflat câteva elemente noi față de cele știute deja, ridicându-se în același timp câteva semne de întrebare. O întrebare ar fi următoarea: credeți că principiul subsidiarității și enculturația despre care vorbiți ar putea fi puse în legătură și cu Imperiul de Răsărit, respectiv Biserica Ortodoxă? Este în acest sens Biserica Răsăriteană moștenitoarea de drept (sub aspect cultural, structural, poate și politic) al Imperiului cu același nume?

Mihnea Dragomir 13.01.2013 10:56:49

Citat:

În prealabil postat de osutafaraunu (Post 495284)
credeți că principiul subsidiarității și enculturația despre care vorbiți ar putea fi puse în legătură și cu Imperiul de Răsărit, respectiv Biserica Ortodoxă? Este în acest sens Biserica Răsăriteană moștenitoarea de drept (sub aspect cultural, structural, poate și politic) al Imperiului cu același nume?

Imperiul Roman a subzistat in jumatatea lui rasariteana. In acest sens nu numai ca se poate spune ca Imperiul Bizantin este succesorul Imperiului Roman, ci trebuie obervat ca este Imperiul Roman insusi, existand deplina continuitate. Timp de secole dupa prabusirea statala a apusului incaput pe mana unor neamuri pagane si barbare, crestinatatea apuseana continua sa pulseze in focare de cultura si credinta precum Milano (Mediolanum), Ravenna sau, in afara Italiei, Alexandria, o vreme cea mai importanta scoala de gandire crestina (dupa ce fusese cea mai importanta scoala de gandire rabinica a evreilor din Diaspora). Este meritul lui Dumnezeu, care a operat prin niste imparati romani rasariteni, o pozitie eminenta in aceasta galerie avand-o Iustinian. Sa nu uitam ca, pana la anul 600 sub Eraclie, la Constantinopol se vorbea latina.

Din pacate, lucrurile nu au ramas asa. Un imparat rasaritean tot mai puternic si un papa tot mai slab in resurse, aflat departe, au facut ca Bizantul sa isi doreasca sa fie A Doua Roma inclusiv pe plan spiritual, nu numai pe plan politico-militar. In Bizant, puterea seculara se amesteca tot mai mult in treburile puterii temporale, incat isi face aparitia cezaropapismul. Imparatul ajunge sa nu mai asculte de Papa, inscaunand patriarhi dupa bunul plac. Este dat jos patriarhul de drept si pus Fotie. La avertismentul Sfantului Parinte ca Fotie a fost inscaunat talhareste, impararatia ii rade in nas. Situatia s-a redresat atunci, prin venirea la putere a altui imparat care l-a alungat pe Fotie si l-a pus in scaun pe patriarhul de drept si, o scurta vreme, imparatii s-au facut ca asculta de Papa. Dar, cu Cerularie, nu s-a mai redresat. Citim in Biblie ca adesea Dumnezeu i-a intarit pe dusmanii poporului Sau cand acestia o luau razna. Neamuri vag babiloniene venite de niciunde treceau prin foc si sabie mandra cetate a lui David. Prevestirile trimise de Dumnezeu se bazau pe o ipoteza atat de incredibila, incat pe Osea nu-l ia nimeni in serios. Am convingerea personala ca exista o legatura intre schisma orientala si intrarea progresiva a orientului in orbita musulmana.

Fata de aceste tot mai dese alunecari, care au dus in cele din urma la schisma si la Caderea Constantinopolului, papalitatea reactioneaza generand o noua putere seculara crestina. Folosind personalitatea de exceptie a lui Carol cel Mare, in timp ce imparatii rasariteni sunt tot mai nesiguri, Papa sustine o noua imparatie, menita a apara crestinatatea si a face ca legea oamenilor sa coincida cu legea lui Dumnezeu. Asa a aparut Sfantul Imperiu Roman de Neam German, care a subzistat pana la Napoleon si, intr-o anumita forma, pana la 1919. Incoronat de Papa, acest imparat, si nu imparatul Bizantului, primea misiunea de a fi "spada lui Dumnezeu in slujba lui Dumnezeu". O vreme, papalitatea si-a imaginat ca ar putea fi doi imparati cu aceasta misiune, unul bizantin, altul german, in succesiunea celor doua jumatati ale Imperiului Roman, fiindca aceleasi titulaturi si proceduri diplomatice folosite de Papa in raport cu Imparatul apusean le regasim in raport cu Imparatul Rasaritean. Incercari de a reface unitatea spirituala a Imperiului (cu mentinerea diviziunii seculare) nu au lipsit. Conciliul de la Lyon si Conciliul de la Ferrara-Florenta sunt principalele momente de referinta in aceste incercari. Din pacate, duhul "printului lumii acesteia" a facut ca, pana azi, sa se inregistreze putine progrese in efortul de a raspunde voii Domnului de a fi "o singura turma si un singur pastor". Dar, sa nu dam vina mereu pe altii, fie ei si imparati. Intrebarea este: ce putem face noi pentru unitatea Bisericii ? Am raspuns la aceasta intrebare pe la varsta de 23 de ani, cand l-am lasat pe patriarhul Constantinopolului sa se mai gandeasca cateva secole si am trecut la Biserica Romana Unita.

Acuma, ca sa incerc sa raspund intrebarilor dv punctuale, privind enculturatia si subsidiaritatea: cred ca enculturatia este deopotriva intalnita in Apus si in Rasarit. Spre exemplu, pentru cine s-a aplecat putin asupra obiceiului colindatului, e evident ca avem aici o practica pagana care a fost recuperata de Biserica.
In privinta subsidiaritatii, insa, raspunsul este diferit. Poate ca tocmai din cauza cezaropapismului de care am amintit. Mai marii din rasarit, fie ei lideri lumesti sau lideri religiosi, au o pornire irepresibila de a-si asuma intregul tort. Ce ilustrare mai adecvata a acestei atitudini contrare subsidiaritatii putem gasi decat la causticul Caragiale, in care numele catindatului "din capitala unui judet de munte, in zilele noastre" vine "pe sarma de telegraf", de la Bucuresti ?

Decebal 13.01.2013 14:41:31

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 490723)
Asta este ceea ce nu a inteles tanarul bogat. In principiu, a nu fura, a nu face sperjur, a posti si a tine Ziua Domnului e suficient pentru mantuire.

În principiu a nu fura, a ține legea nu este suficient pentru mântuire. După cum arată Hristos în dialogul cu tânărul bogat împărăția cerurilor sau mântuirea este legată de desăvârșire care este legată de lepădarea de sine, de luarea crucii și de urmarea lui Hristos. Ținerea poruncilor legii (fără Hristos, fără Cruce) poate cel mult să te țină sau să te mențină într-o perspectivă de a primi mântuirea, dar nu este în nici un caz suficient pentru mântuire. Ba mai mult limitarea doar la atât poate constitui chiar fundamentul ratării atât a mântuirii cât și a posibilității acesteia. Nu întâmplător spune Hristos că cu greu va intra un bogat în împărăția lui Dumnezeu, chiar și în condiția în care este un "împlinitor al legii" (așa cum era tânărul bogat, încă din copilăria lui).

ignatiu 13.01.2013 15:15:23

Cine este Sfantul Parinte? Este un sfant din Muntele Athos?

Decebal 13.01.2013 17:13:46

Împărăția lui Dumnezeu după Sfinții Părinți
 
Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir
Astfel vazute lucrurile, cuvintele "Biserica este Imparatia lui Dumnezeu" au cu totul alt inteles, unul mult mai propriu, decat ne-am gandit mereu.

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 493515)
... spalarea pe creier ortodoxa.

Citat:

„Amin, amin zic ție, de nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (In 3, 3)

Nu în cele ce socotești, o, Nicodime, constă credința. Nu-ți ajunge cuvântul despre dreptate, nici nu vei arăta dreapta credință prin simple vorbe: „Căci nu tot cel ce- Mi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu cel din ceruri” (Mt. 7, 21). Iar voia Tatălui este ca omul să se facă părtaș al Sfântului Duh, născându-se din nou la o viață neobișnuită și nouă și să fie încă de pe pământ cetățean al cerului. Iar numind nașterea din nou naștere de sus, arată clar că Duhul este din ființa Tatălui, cum zice și despre Sine: „Eu sunt de sus” (In 16, 27). Iar preaînțeleptul Evanghelist zice despre El: „Cel ce vine de sus este deasupra tuturor” (In 3, 31), fapt despre care vom vorbi mai pe larg la timpul potrivit. [289]
Citat:

[289] Iisus, văzând pe Nicodim că nu crede că El este Fiul lui Dumnezeu, îi spune că nu va putea crede aceasta de nu se va naște de sus, din Duhul Sfânt, dându-i să înțeleagă că Duhul Sfânt este din ființa Tatălui. Căci a fi „de sus” înseamnă a fi mai presus de creație, cum zice Iisus și despre Sine. Nicodim, neștiind de un Dumnezeu al iubirii, Care are un Fiu și un Duh prin Care lucrează asupra lumii, nu știa decât de o naștere din trupul purtător de un suflet despărțit de Dumnezeu. El, un om psihic, nu știa de o lucrare a Duhului în suflet și în trup, deci de putința unei renașteri din puterea Duhului. Duhul, venind în om, îl renaște în primul rând pentru că îl pune în legătură cu un Dumnezeu mai presus de legile repetate și închise ale lumii. Însăși cunoașterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt îl ridică pe om din monotonia vieții în lume. Duhul îl face pe om să simtă că nu e închis în el însuși. Se simte plin de puterile lui Dumnezeu, prin care învinge monotonia vieții trupești și egoiste. Simte iubirea de Dumnezeu și de oameni. Trăiește în orizontul larg și în delicatețea iubirii lui Dumnezeu și a semenilor. Trăiește într-un plan superior și fericit.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 168 – 169

Decebal 13.01.2013 17:22:13

Împărăția lui Dumnezeu după Sfinții Părinți
 
Citat:

„Nicodim zise către El: Cum poate omul să se nască, fiind bătrân? Oare, poate să intre cineva în pântecele maicii sale a doua oară și să se nască?” (In 3, 4)

Nicodim se dovedește prin acestea fiind om trupesc și, de aceea, neprimind nicidecum cele ale Duhului lui Dumnezeu. Căci socotește o nebunie această taină atât de înaltă și de strălucită. Auzind de nașterea duhovnicească de sus, își închipuie pântecele trupesc revenind la nașterea celor odată născuți; și vede cele dumnezeiești săvârșindu-se neurcând peste legea firii noastre. Și, neputând atinge cu cugetarea lui înălțimea învățăturii (lui Iisus), cade și e purtat în cele de jos. Căci, precum cele făcute, din pietre, odată înclinate prin lovituri mai puternice, pot fi iarăși îndreptate, așa socotesc că și mintea neînvățată, slăbind în dorința de o cunoaștere mai înaltă decât o ajută puterile, se reîntoarce la măsurile proprii ei în mod statornic și disprețuiește înțelegerea mai bună și mai înaltă. Aceasta pătimind-o căpetenia iudeilor, nu acceptă nașterea duhovnicească. [290]
Citat:

[290] Nicodim nu admitea că Dumnezeu cel mai presus de creație poate interveni, dând omului prin Duhul Sfânt o naștere spirituală, superioară celei trupești. El credea că toate rămân închise în legile cărora au fost supuse prin creație. Dumnezeu nu mai poate interveni în creație, ca să o ridice la un plan mai înalt. Deci nega prin aceasta și putința întrupării Fiului lui Dumnezeu, sau chiar existența unui Fiu al lui Dumnezeu și a Sfântului Duh ca Persoane dumnezeiești, deosebite de Tatăl, prin Care Dumnezeu poate lucra asupra creației. Iisus, spunând că trebuie să se nască cineva „de sus”, afirma că El și Duhul Său, dat omului de El, nu fac parte din lumea aceasta. Duhul este din ființa dumnezeiască, fiindcă este unit cu El, Care este de asemenea din ființa dumnezeiască a Tatălui.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 169 – 170

Decebal 13.01.2013 17:33:26

Împărăția lui Dumnezeu după Sfinții Părinți
 
Citat:

„Iisus a răspuns: De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu” (In 3, 5)

Neînțelegând Nicodim cum se cuvenea ce vrea să însemne a se naște cineva de sus, Iisus îi înfățișează mai dezvelită cunoștința tainei, prin învățături mai limpezi. Domnul nostru Iisus Hristos a numit naștere de sus nașterea din nou din Duhul, înfățișând pe Duhul ca fiind ființa cea mai presus de toate și prin El făcându-ne părtași de firea dumnezeiască, făcând să rodească în noi pe Cel ce provine ființial din ea și, prin El și în El, reîntipărind în noi chipul frumuseții arhetipice și refăcându-ne spre înfierea dumnezeiască. [291] Astfel, am fost născuți din nou spre înnoirea vieții și recreați spre înfierea dumnezeiască. Dar Nicodim, neînțelegând așa nașterea ce va avea loc „de sus” și necugetând-o ca pe una ce va fi din nou, a socotit-o ca fiind cea prin trupuri. De aceea, căzând în gândurile care socotesc acea naștere imposibilă, s-a dovedit fără minte și lipsit de învățătură. Deci Mântuitorul îi prezintă ca unei minți mai slabe, în mod mai sensibil, trecerea la viața cea nouă și, înlăturând prin cuvânt acoperământul ce trebuia depărtat, spune în chip deschis: „De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în Împărăția lui Dumnezeu.” Căci deoarece omul e compus, fiind combinat din două componente, adică din trupul sensibil și din sufletul înțelegător, are nevoie pentru nașterea din nou de o tămăduire îndoită, după componentele arătate. Prin Duhul se sfințește duhul omului, iar prin apă, sfințită și ea, trupul. [292] Căci, precum întâlnindu-se cu flăcările focului apa vărsată în căldare își însușește căldura lui, la fel, prin lucrarea Duhului, apa sensibilă se preface într-o putere dumnezeiască și negrăită și sfințește pe cei care se scufundă în ea.
Citat:

[291] A fi părtaș de firea dumnezeiască nu înseamnă a avea firea dumnezeiască. Căci a avea firea dumnezeiască înseamnă a o avea prin sine, prin naștere sau purcedere din Tatăl. A se împărtăși de ea înseamnă a avea numai puteri din ea. În acest sens „rodește” în Duhul, adică înseamnă că Duhul produce roadele Lui în om, sau puterile Duhului, unindu-se cu puterile omului, le fac pe acestea să rodească nu roade pur create, ci roade care au în ele și calități dumnezeiești. Prin aceasta omul se aseamănă în mod real cu Dumnezeu, așa cum a fost la început, arătând frumusețea dumnezeiască în sine, sau calitatea de fiu prin har al lui Dumnezeu. El a fost făcut astfel într-o asemănare cu Fiul lui Dumnezeu, printr-o unire cu El. Această calitate i-a readus-o Fiul, întrupându-Se, prin aceea că a întipărit în primul rând în Sine ca om calitatea de Fiu al lui Dumnezeu, ca s-o transmită și celor ce se unesc prin credință cu El.
Citat:

[292] Nu se poate despărți omul în suflet și trup. Plăcerea și durerea trupului e simțită și de suflet. Curățenia lui, la fel. Dar și invers, bucuriile sufletului și curăția gândurilor lui sunt simțite și în trup. Dar nici materia în general nu rămâne total despărțită de puterea dumnezeiască. Prin apa sfințită se sfințește omul întreg: suflet și trup. Duhul Sfânt nu lucrează fără mijlocirea unei materii, a unui gest, a unui cuvânt sonor. Și nu lucrează asupra sufletului fără să lucreze și asupra trupului. E o mare taină legătura între suflet și trup, între lucrarea dumnezeiască și cele materiale.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 170 – 171

Decebal 13.01.2013 17:48:24

Împărăția lui Dumnezeu după Sfinții Părinți
 
Citat:

„Ceea ce este născut din trup, trup este; și ceea ce este născut din Duh, duh este” (In 3, 6)

Îl convinge prin altă rațiune să urce la o înțelegere mai înaltă, ca, auzind de nașterea duhovnicească, să nu cugete cu mintea la cele ale trupurilor. Căci precum, zice, în mod necesar cele născute din trupuri sunt trupuri, tot așa sunt duhuri cele născute din Duh. Căci cele a căror rațiune e diferită nu vor avea nici același mod al nașterii. Dar e de știut că ceea ce se naște din Duh numim duhul omului, [293] nu pentru că se naște din Duh după fire (aceasta e cu neputință), ci în înțelesul prim și cel mai vechi, pentru că prin El a fost chemat la existență ceea ce nu era, iar în înțelesul al doilea și în mod iconomic, pentru că prin El ne refacem după chipul lui Dumnezeu, întipărindu-ne trăsăturile Sale și dând înțelegerii noastre, ca să zic așa, calitatea Lui. [294] Așa socotesc că vei înțelege drept și spusa lui Pavel către unii: „Copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce va lua Hristos chip în voi” (Gal. 4, 19). Și iarăși: „Căci v-am născut în Hristos Iisus prin Evanghelie” (I Cor. 4, 15).
Citat:

[293] Duhul omului s-ar putea să fie mintea omului ca vârf al sufletului, pătrunsă de puterea Sfântului Duh și, prin aceasta, devenită o putere ce cunoaște pe Dumnezeu prin experiență și, deci, și prin simțire și iubire.
Citat:

[294] Sfântul Duh produce înălțarea omului, refăcând în el chipul tot mai deplin al lui Hristos. Părinții deduc din hristologie înduhovnicirea omului. Nu ne naștem din Duhul Sfânt, în sensul că ne-am însuși ființa Lui dumnezeiască, cum Se naște Fiul din Tatăl, ci în înțelesul că, după ce-am fost creați prin El, cu Duhul Fiului, după întruparea Fiului primim din nou Duhul Acestuia, ceea ce ne întipărește iarăși chipul Acestuia de fii ai Tatălui prin har. Câștigăm prin aceasta calitatea de fii iubitori ai Tatălui, simțind totodată cu bucurie iubirea Tatălui, și iubirea lui Hristos de Frate al nostru, și voința de a trăi o viață dedicată Lor, o viață curățită de egoism, de porniri inferioare, de tot ce e lipsit de delicatețe, asemenea lui Hristos. Cine se naște din trup este trup, deci supus corupției și morții cu trupul. Căci, deși omul acesta se naște și din suflet, fără puterea Duhului Sfânt în el, sufletul, cu toate că organizează materia în trup, fiind închis în trup, e prea mult copleșit de plăcerile trupești și stăpânit de o „rațiune” ce le caută numai pe acestea. E un „psihic” ieșit din legătura cu Dumnezeu prin păcatul strămoșesc. Acest suflet nu poate opri materia trupului de la corupere și moarte. Dumnezeu a creat și materia, din care se constituie trupul, și universul material, din care sufletul organizează trupul și în care se vede măreția lui Dumnezeu. Dar fără Duhul lui Dumnezeu materia trupului și a universului nu se poate reține de la procesele transformărilor, de care sunt legate coruperea și moartea. Cei necredincioși văd în trup și în universul material numai un proces natural, socotindu-l existent prin el însuși. Dumnezeu a făcut materia universului și trupul constituit din ea cu frumusețea lor vizibilă, în trup văzând armonia spiritului omenesc, și în univers, minunăția bogată a lucrării lui Dumnezeu. Dar fără Duhul dumnezeiesc în ele, trupul și universul material nu pot scăpa de procesele coruperii, iar omul individual, de moarte. Când Duhul necreat Se află însă în sufletul omului, El copleșește aceste procese, căci copleșește plăcerile produse de legătura sufletului numai cu materia. Trupul omului se umple de lumina spirituală, care era destinată să copleșească tot universul material, lăsând să se vadă numai frumusețea curată și profunzimea lor în Duhul dumnezeiesc. Odată căzut, omul, născându-se dintr-un trup organizat de un suflet lipsit de Duhul dumnezeiesc, se naște numai ca un trup doritor de plăceri materiale.

Dumnezeu-Cuvântul unit cu Duhul Sfânt a curățit de plăcerile trupești trupul sau umanitatea pe care Și-a asumat-o din Fecioara curată - în parte creată din nou, ca Adam, în parte născută din umanitatea anterioară, deci unită cu ea. El se face ipostasul unui trup născut din Duhul, al unei umanități înduhovnicite, dar nelipsite de slăbiciunile nepăcătoase de după păcat, pe care trebuie să le învingă El însuși ca om. Dacă la conceperea din Fecioara începe să-Și formeze umanitatea proprie din Duhul Sfânt, pe Care Îl avea ca împreună-ipostas din Tatăl; la Botezul Său de către Ioan, Își însușește Duhul Sfânt ca om, pentru a-L comunica celorlalți oameni printr-o nouă naștere. El se botează ca primul nou Adam în numele fraților Săi, ca apoi să-i boteze, prin Apostoli și urmașii lor, și pe ei, cum spune Sfântul Ioan Botezătorul: „Cel ce m-a trimis să botez, Acela mi-a spus: Peste Care vei vedea Duhul pogorând în chip de porumb, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt” (In 1, 33).

Dar cât rămâne omul pe pământ, chiar de se naște a doua oară din Duh, nu scapă decât virtual de moarte. Nemurirea omului cu trupul se va face la învierea de obște. Chiar Hristos rămâne pe pământ muritor cu trupul, pentru a putea muri ca jertfă pentru noi. Dar copleșirea virtuală a morții Lui trupești de lumina Duhului a arătat-o anticipat pe Tabor, ca ucenicii să nu fie clintiți din această nădejde nici când Îl vor vedea murind pe cruce. De aceea le vorbește Iisus de răstignirea Lui înainte de Schimbarea la Față, ca, văzându-L copleșit de lumină pe Tabor, să știe că moartea cu trupul va fi învinsă.

Astfel, Duhul este Cel care face trupul viu în mod virtual, pentru a-l învia actual după această viață. El este „Domnul de viață Făcătorul”. Dar pentru deplinul rod al lucrării Duhului în noi trebuie să conlucrăm și noi cu El pe pământ, cum a lucrat și Hristos ca om. Trebuie să ne înduhovnicim viața, copleșind tot mai mult atracția spre plăcerile trupești și umplându-ne de lumina curăției. Să creștem ca cei născuți a doua oară din Duhul, după pilda lui Hristos.
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, trad. Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura IBMBOR, 2000, pag. 171 – 172

MihaiG 13.01.2013 23:42:06

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495308)
Fata de aceste tot mai dese alunecari, care au dus in cele din urma la schisma si la Caderea Constantinopolului,

Există o formație de muzică simfonic-metal din Finlanda, numită Turisas. Ultimele două albume ale acestei formații relatează povestea unui viking, călătoria lui din Nord până la Constantinopol și respectiv aventurile sale în serviciul împăratului bizantin, în cadrul celebrei gărzi a varegilor.

De ce scriu despre acestea ? Ei bine, căutând una dintre piesele susnumitei formații pe youtube, o piesă care vorbește chiar despre garda varegă și implicit despre măreția apusă a Imperiului Roman de Răsărit, am găsit următorul comentariu al unui utilizator: greetings from greece! hagia sophia will be ours again!!

Ceea ce mi-a amintit și, cumva, confirmat o idee pe care o aveam de demult: originea, fundația, sursa, explicația și temeiul acestei incredibile uri anticatolice, manifestă în mediul răsăritean, este căderea Imperiului bizantin și, în paralel, ridicarea Europei romano-catolice (ba chiar, ulterior, culmea, protestante).

Ortodocșii (sau, mai precis, creștinii răsăriteni) au fost, odată, d.p.d.v. social și politic, centrul lumii civilizate. Hagia Sophia a fost cea mai mare biserică atunci când în Roma năvăleau și dădeau foc păgânii etc. etc. etc.

După umila mea părere, ortodocșii nu au uitat și nu au iertat, și nici nu o vor face vreodată, faptul că la un moment dat poziția lor de forță socio-politico-civilizațională s-a prăbușit în dauna Apusului. Că Hagia Sophia este astăzi un muzeu, după ce jumătate de mileniu a fost moschee, în vreme ce în Roma s-a construit Basilica Sf. Petru, unde se slujește. și astăzi, zilnic, Sfânta Liturghie.

Mihnea Dragomir 14.01.2013 00:14:59

Citat:

În prealabil postat de MihaiG (Post 495536)
Hagia Sophia a fost cea mai mare biserică atunci când în Roma năvăleau și dădeau foc păgânii etc. etc. etc.

S-ar parea ca a existat o biserica in Bizant chiar mai mare decat Hagia Sophia. Daca imi amintesc bine, se numea "biserica Sfintilor Apostoli". Doar ca, in timp ce Sf Sofia exista si azi, chiar daca e muzeu turcesc, acea biserica de care vorbesc s-a daramat.

In alta ordine de idei, vorbind de asemenea biserici uriase, amintindu-ne de catedralele aurite ale Moscovei si Petrogradului, gandindu-ne la ciclopicul proiect de Catedrala a "Mantuirii Neamului" nu pot sa nu-mi amintesc de alte elemente intalnite in folclorul anticatolic, de tip "catolicii si-au construit catedrale, noi, ortodocsii, bisericute, fiindca pentru noi Dumnezeu e mai apropiat". In ultima vreme au lasat-o un pic mai moale cu asta, pesemne din cauza Mantuirii Neamului.

osutafaraunu 14.01.2013 06:50:49

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495546)
din cauza Mantuirii Neamului.

... care e varză!

Scuzați exprimarea ne-academică.

stefan florin 14.01.2013 09:36:50

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495308)
Fata de aceste tot mai dese alunecari, care au dus in cele din urma la schisma si la Caderea Constantinopolului

caderea Constantinopolului...sa nu uitam de "ajutorul" fratilor crestini din apus, cu binecuvantarea papei Bonifaciu de Montferrat din "sfanta" cruciada a 4-a. De asta ai uitat amice?

MihaiG 14.01.2013 12:24:14

Citat:

În prealabil postat de stefan florin (Post 495612)
caderea Constantinopolului...sa nu uitam de "ajutorul" fratilor crestini din apus, cu binecuvantarea papei Bonifaciu de Montferrat din "sfanta" cruciada a 4-a. De asta ai uitat amice?

Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Bonifaciu de Montferrat binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.

stefan florin 14.01.2013 21:40:03

Citat:

În prealabil postat de MihaiG (Post 495657)
Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Bonifaciu de Montferrat binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.

Imi cer scuze. Era vorba de papa Inocentiu al 3-lea si nu de Bonifaciu de Moneferrat. Bonifaciu a fost un conte italian conducatorul cruciadei care luase locul lui Theobald, mort in mai 1201

MihaiG 14.01.2013 21:47:43

Citat:

În prealabil postat de stefan florin (Post 495816)
Imi cer scuze. Era vorba de papa Inocentiu al 3-lea si nu de Bonifaciu de Moneferrat. Bonifaciu a fost un conte italian conducatorul cruciadei care luase locul lui Theobald, mort in mai 1201

Așa. E bine. Și acum pasul doi:

Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Inocențiu al III-lea binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.

stefan florin 14.01.2013 23:09:25

Citat:

În prealabil postat de MihaiG (Post 495821)
Așa. E bine. Și acum pasul doi:

Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Inocențiu al III-lea binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.

si ce, vrei sa spui ca initial nu a fost de acord cu asta? E adevarat ca a incercat sa revina asupra deciziei, amenintand cu excomunicarea pe conducatorii cruciadei, atunci cand a constatat ca lucrurile au scapat de sub control

MihaiG 14.01.2013 23:15:00

Citat:

În prealabil postat de stefan florin (Post 495849)
si ce, vrei sa spui ca initial nu a fost de acord cu asta? E adevarat ca a incercat sa revina asupra deciziei, amenintand cu excomunicarea pe conducatorii cruciadei, atunci cand a constatat ca lucrurile au scapat de sub control

Hai că mai spun odată, ca să fie clar pentru orice cititor de bună credință:

Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Inocențiu al III-lea binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.


Arată-mi când și unde. E simplu. Ce, nu vrei să câștigi un suflet pentru ortodoxie ?!

Miha-anca 15.01.2013 00:50:48

Citat:

În prealabil postat de MihaiG (Post 495850)
Hai că mai spun odată, ca să fie clar pentru orice cititor de bună credință:

Dacă îmi arăți tu mie unde și-a dat Papa Inocențiu al III-lea binecuvântarea pentru atacul împotriva Constantinopolului, promit să vin și să mă convertesc la ortodoxie în parohia ta.

Arată-mi când și unde. E simplu. Ce, nu vrei să câștigi un suflet pentru ortodoxie ?!

Ai impresia, MihaiG (fostul Erethorn, nu?), ca aici e Loteria Vizelor? Nu , nu merge asa.

Decebal 15.01.2013 16:26:00

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495234)
Astfel vazute lucrurile, cuvintele "Biserica este Imparatia lui Dumnezeu" au cu totul alt inteles, unul mult mai propriu, decat ne-am gandit mereu.

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495234)
... de a face ca Cetatea lui Dumnezeu sa coboare peste Cetatea Oamenilor.

Citat:

În prealabil postat de Mihnea Dragomir (Post 495308)
..., Papa sustine o noua imparatie, menita a apara crestinatatea si a face ca legea oamenilor sa coincida cu legea lui Dumnezeu.

Din ce am citit până acum, am reținut aceste mici fragmente ca fiind baze ale mesajului esențial pe care domnul Dragomir ține să îl transmită. Totuși trebuie să recunosc că încă nu reușesc să văd foarte bine legătura dintre enunțuri și cred că ar fi bine ca domnul Dragomir să își expliciteze poziția sau ceea ce are de spus, nu de alta dar ca să și înțelegem exact ceea ce vrea să spună. Din moment ce domnul Dragomir a ținut să facă publică această poziție care nu este foarte precisă (din punctul meu de vedere) cred că ar fi normal ca lucrurile să fie clarificate, așa încât să putem avea o bază pentru a face o critică acestei poziții, în situația și în măsura în care găsește cineva că este ceva de criticat. Așteptăm deci ca micul puzzle să fie asamblat pentru a avea imaginea corectă a ceea ce domnul Dragomir ține să comunice.

Decebal 09.02.2013 17:56:20

Citat:

În prealabil postat de Daniel_Ortodox (Post 492732)
19. CRIMELE ÎMPOTRIVA UMANITĂȚII (am lăsat-o ultima, poate e cea mai gravă)

Erezia romano-catolică a promovat și susținut, nu doar câțiva ani ca și comuniștii, ci sute de ani, mai precis peste 500 de ani, crimele împotriva umanității prin blestemata INCHIZIȚIE și blestematele CRUCIADE, unde au ucis sute de milioane de oameni în total de-a lungul anilor. Putem vorbi de HOLOCAUSTUL ROMANO-CATOLIC. Au ucis în numele lui Hristos. Hai că comuniștii nu au avut nimic cu Hristos, dar mă întreb, cât de întuncat la minte să fi ca să ucizi un om în numele lui Hristos? Când Hristos ne îndeamnă să ne iubim până și dușmanii, să întoarcem și celalt obraz, să dăm cu pâine în cine dă cu pietre... Cele mai multe crime din din istoria omenirii, au fost săvârșite de romano-catolicism. Cum să ții așa ceva sub tăcere? Trebuie spus în gura mare, tuturor! De pe acoperișul casei. Trebuie evitat să facem parte din așa ceva, trebuie spus pe față. OH !... Cuvintele sunt de prisos. Îmi vine să plâng... de milă, de ciudă că nu își revin din nebunia în care se află, si să plâng pentru cei uciși, să plâng ore în șir...

ANATEMA și ereziei acesteia...

Cred că locul acestei erezii, așa cum a fost identificată de domnul Daniel_Ortodox, ar putea fi discutată aici, deși aspecte care vizează problema au fost aduse și la threadul despre Inchiziție, sau la cel despre prigonirea Ortodoxiei și a ortodocșilor de către papistășie. Cele pe care le reclamă domnul Daniel ar intra mai curând în această gândire papistășească despre imperiul bisericesc catolic și despre acea "împărăție a lui Dumnezeu mult mai proprie decât ne-am gândit", după cum ne spunea domnul Mihnea în prima postare a acestui thread; dar s-a vorbit și la threadul despre Inchiziție. Am ales să răspândesc unele dintre doleanțele domnului Daniel și pe alte threaduri în scopul de a mai descărca acel thread despre ereziile romano-catolice pe care l-a deschis. Poate ne va argumenta mai mult domnul Daniel aici, sau poate alții o vor face ...

Decebal 25.03.2013 16:40:25

Până unde a putut să ajungă falsul creștinism al Apusului (de-acum globalizat)! Ce este drept, atunci când nu există creștinism autentic, creștinismul cel adevărat al Bisericii lui Hristos, unii se mulțumesc și se consolează și cu falsul creștinism al catolicismului. Ce era creștinismul apusean, și ce-a ajuns: manifestații de stradă, ale unei turme largi care merge la pieire. Avea dreptate sfântul Iustin Popovici referitor la pan-erezia falsului creștinism apusean: falsa împărăție a lui Dumnezeu propovăduită chiar și de la tronuri înalte, și de la etaje, acea falsă împărăție pe care Hristos a respins-o când a fost ispitit cu ea de Satan. Dar nu-i problemă că o primesc propovăduitorii creștinismului decăzut; apostazia catolicismului nu a fost una rapidă, dar a fost și este și devine una tot mai sigură. Când ești lipsit de viața cea adevărată în Hristos în Biserica cea adevărată nu prea mai ai multe de făcut, dacă tot vrei să îți mai dai o falsă liniștire conștiinței, decât să te bagi într-o turmă mare, amorfă, pseudo-spirituală, intrând în jocul zeului veacului acestuia; când nu ai viață în Hristos, merg și surogatele pe care le vând autoritățile catolicismului. Vorba vine, sunt și mulți (și unde-s mulți puterea crește, "iar dușmanul nu sporește") și mulți fiind începi și tu să te simți în siguranță; nu mai ai nevoie de spiritualitate, de Cruce și de Înviere, de răstignire, de moarte și de înviere mistică cu Hristos; falsa comuniune dată de prezența celorlalți, și ei la fel de nesiguri și de lipsiți de cunoaștere a adevăratei mântuiri și a adevăratei Biserici a lui Hristos, îți dă o falsă liniștire a conștiinței, specifică catolicismului, că "ți-ai făcut partea de dreptate, și de-acum te vei mântui". Câtă decadență, câtă propovăduire mincinoasă, câtă falsificare a adevăratei Evanghelii a mântuirii și a adevăratei Biserici a lui Hristos. Dacă vor merge tot în direcția asta catolicilor nu le va mai lua mult să îl primească cu osanale pe Antihristul, Falsul Profet al falsei evanghelii și al falsei mântuiri, a "mântuirii" nu prin biruința împotriva lumii și veacului acestuia, ci prin amestecarea și unirea tot mai deplină cu ea, până la mundanizarea din nefericire posibil ireversibilă. Vai de steaua catolicismului: propovăduire a falsei "împărății a lui Hristos"! După chipul lor mundanizat, după falsa lor religie și spiritualitate, după acestea și după altele asemenea și-au făurit idolul falsei împărății a lui Dumnezeu! De această falsă împărăție vor și avea parte! Împărăția cea adevărată a lui Hristos este rezervată pentru Biserica cea adevărată a lui Hristos, pentru aleșii lui Dumnezeu, nu pentru apostazia catolicismului, ce aleargă cu pași repezi spre închinarea adusă reprezentantului zeului veacului acestuia, precum și zeului. Ce roade amare poate să aibă tăgăduirea adevărului adevăratei evanghelii a mântuirii! Ce roade amare poate să aibă înlocuirea lui Hristos, a Dumnezeului-și-Om, și a tot ce implică legarea de Hristos, cu idolul umanismului papalist.


Ora este GMT +3. Ora este acum 23:58:42.

Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.