Fiecare are o pereche pe lumea asta?
 

Ma intreb pentru ca tot mai multe persoane sunt singure si desi au o varsta matura ( peste 30 de ani) nu au nici macar o prietena sau la fete prieten( excluzand de aici pe cei care au ales monahismul); sunt persoane inteligente, cu aspect fizic placut , credincioase si cu studii sau serviciu stabil; imi vine acum in minte o tanara care e profesor universitar, merge la biserica, are viata duhovniceasca activa, se spovedeste , se impartaseste regulat si cei din anturajul ei zic ca isi doreste un suflet pereche; se apropie de 40 de ani, isi doreste si copii, dar dupa 35 de ani e mai greut, dar nu imposibil la Dumnezeu; exemplele pot continua, atat cu fete cat si cu baieti care au in jur de 30 de ani si sunt singuri, desi sunt apropiati de biserica si comunicativi; exista 2 cai de mantuire din cate stiu: casatoria si calugaria, dar atunci cum ramane cu cei care au o anumita varsta si nu-si intalnesc perechea nici intr-un fel? doar nu ar avea casatorii legate toti? chiar exista la toti cei din lume pereche pentru fiecare? voi cum comentati?

„Unui prieten de-al meu care şovăia între căsătorie şi feciorie, Părintele i-a oferit nenumărate perspective de mîntuire şi l-a eliberat de neliniştea acestei dileme, încă înainte de a fi ales ceva, spunîndu-i: „Nu te chinui zadarnic, silindu-te să hotărăşti acum ce vei alege. Eliberează-te de acest gînd obsesiv şi îndreaptă-ţi toată atenţia spre cum să-L iubeşti pe Hristos, Care te iubeşte.
Toate ale lui Hristos sînt – trecutul, prezentul şi viitorul nostru – în care se vădeşte Pronia Sa, pînă în cel mai mic amănunt al vieţii noastre. Poate îţi vei întemeia o familie, poate însă te vei duce, unde vei voi, să te afieroseşti. Poate însă nu vei face nimic din acestea, ci vei rămîne la tine acasă, aşa cum eşti acum. Şi tot te vei mîntui. Ajunge să-L iubeşti pe Hristos. Hristos îţi va oferi soluţia care ţi se potriveşte cel mai bine şi care va vorbi desluşit sufletului tău. Nu te necăji, căci şi acum te afli tot pe drumul lui Hristos”

Fragmentul de mai sus este dintr-o carte despre părintele Porfirie. Carevrasăzică nu sunt doar două căi de mântuire (căsătorie, călugărie)

Nu cunosc motivul pt care Dumnezeu permite ca mulți creștini din zilele noastre să trăiască necăsătoriți în lume și să se apropie de El pe calea asta....dar sunt destul de sigur că fiecare trebuie să se lupte să urmeze sfatul părintelui adică să se concentreze doar asupra lui Hristos....observ (mai ales din experiență proprie!) că noi ne consumăm mult pe subiecte din astea care ne par f importante dar care nu ne pot aduce fericirea indiferent cum le soluționăm...să ne cheltuim deci energia doar căutând să ne apropiem de Dumnezeu

Nimic din credinta noastra nu sugereaza ca teoria cu "sufletul pereche" corespunde unei realitati. Mie unuia, astfel de lucruri imi par mai degraba expresia unor altfel de credinte decat cele crestine. Nu neg, poate ca sunt si deformat de cata incalcare a poruncii 1 vad ca exista, chiar si intre oameni care, daca-i intrebi, spun ca ei sunt foarte credinciosi si merg la biserica.

Vedeti dv, una este sa spunem ca Dumnezeu are un plan cu noi, si alta este sa spunem ca ne pregateste (sau nu ne pregateste) un "suflet pereche". Cel putin in dogmatica pe care o stiu eu, nu exista conceptul de "suflet pereche". Da, Dumnezeu poate sa schiteze un plan in sensul casatoriei sau calugariei, lasandu-ne, in acelasi timp, libertatea alegerii: cu cine vrem sa ne casatorim, la care manastire vrem sa mergem. Putem si sa nu tinem cont de planul lui Dumnezeu si totusi sa ne mantuim: dar vom fi nefericiti mereu cu starea noastra. Altfel spus, El are principalele repere ale unui plan optim, ne pregateste pentru acela, dar nici nu ne obliga, nici nu Se supara daca urmam altul.

"Bine, bine" veti spune, "atunci cum se face ca oameni care, dupa toate aparentele, au chemare spre casatorie nu isi gasesc, totusi, persoana potrivita". Nu exista un raspuns unic, care sa vizeze toate situatiile. Putem, totusi, imparti pe acei oameni care isi cauta fericirea fara sa o afle in mai multe categorii.

Mai intai, vocatia casatoriei poate sa nu fie reala. E adevarat ca primul semn al unei vocatii este "o puternica dorinta". Bineinteles ca Dumnezeu, care are planul cu noi pregatit, mai intai ne insufla o puternica dorinta spre casatorie sau calugarie. Dar, pe de o parte, acest semn al unei chemari, desi necesar, nu e suficient ca sa afirmam ca cineva are chemare reala intr_o directie sau alta, iar pe de alta parte Dumnezeu nu este singurul spirit care insufla dorinte. Aici intervine deosebirea duhurilor.

Pe urma, vocatia (chemarea) spre casatorie poate sa fie reala, dar persoana respectiva sa "se blocheze in proiect". Am citit un interviu cu o actrita varstnica, dar necesatorita. "Cum de ati ramas necesatorita ? Nu ati avut cereri ?" Intreaba ziarista. "Oho, cate cereri am avut ! Ultima a fost a unui general care se indragostise de mine!". "Bine, si de ce nu ati spus "da" ?". "Foarte simplu: despre aceasta cerere, nu am stiut ca este ultima...".
Insasi ideea aceasta a unui "suflet pereche" poate fi o frana. Noi ne imaginam ca alesul (aleasa) trebuie sa fie nu stiu cum si nu stiu ce. Cand colo, in realitate, e foarte simplu: tot ce trebuie este sa aiba credinta, sa aiba hotarare de a urma legea Domnului. Cazuti sub influenta unor eresuri si literaturi, noi credem ca iubirea conjugala este ceva gen "fluturi in stomac" cand, in realitate, este expresie a vointei.

In sfarsit, se mai poate imagina (desi nu vom putea niciodata dovedi) ca ceea ce pare rau este un lucru bun care ni se intampla. Noua ni se pare un dezastru ca nu ne casatorim. Dar putem sti noi cate capcane am evitat astfel ? Intr-o zi din anii 90, o tanara bucuresteanca, frumoasa foc, care abia trecuse cu imensa bucurie examenul de stewardesa care era visul vietii ei, pateste ceea ce parea un ghinion inimaginabil. In prima ei zi de serviciu, intarzie. Avionul isi turase deja motoarele si urma sa se angajeze pe pista de decolare. Era o mandrete de Airbus si era pentru prima data ca firma angajatoare, TAROM, folosea un astfel de aparat. "Bine, domnisoara, acuma se vine la servici ? Cum va inchipuiti ca veti putea fi sewardesa ???" Ii venea sa-si dea palme, vizualizand sfarsitul carierei ei inainte de a o incepe. S-a dus la fereastra de unde putea vedea pista. Avionul urma sa decoleze si, indata sa se indeparteze. Odata cu el, visul ei de stewardesa, chemarea ei.
Da, numai ca a fost cea mai scurta cursa a unui avion Tarom. A durat vreo 90 de secunde si s-a terminat la Balotesti. Pasagerii si membrii echipajului si-au pierdut viata.
Tanara de care vorbesc a fost foarte fericita sa nu se mai faca stewardesa. Nu stiu ce s-a intamplat cu ea mai departe, dar pesemne ca a ajuns la convingerea ca mai bine casierita la Auchan decat stewardesa. Ceea ce ii paruse o teribila drama cu cateva minute inainte, i-a aparut, dintr-o data, in cu totul alta lumina.

Nu exista perechi, exista alegeri.

Nici eu nu cred ca exista suflete pereche, ci mai degraba oameni care se inteleg si se iubesc.
Nici nu cred (si aici probabil ca voi fi contrazis ), ca persoana cu care te casatoresti trebuie sa fie neaparat credincioasa, ci mai degraba, sa aiba o disponibilitate spre credinta.
Disponibilitatea inseamna sa fie deschisa, sa NU fie opaca la misterul credintei.
In rest, numai Dumnezeu stie ce si cum.
Eu sunt de parere ca atunci cand cauti ceva cu adevarat, vei gasi.
Nu te lasa Dumnezeu fara un raspuns, indiferent care ar fi acela.
Numai ca trebuie perseverenta. Sa NU incetam niciodata Sa-l cautam pe Dumnezeu.

Mai intai cred ca exista o confuzie aici:

suflet pereche - cred ca se refera mai degraba la persoana potrivita.

Mai apoi exista aici doua probleme:

- gasirea drumului potrivit in viata (casatorie, singuratate, manastire etc.)
- gasirea partenerului potrivit

A treia problema ar fi: este cu ajutor de la Dumnezeu sau nu.

Si acum:

1. De vreme ce fiecare din noi ne-am casatorit cu cineva si ne simtim bine asa, inseamna ca: am fost facuti pentru casatorie si nu pentru manastire si ca am si gasit persoana potrivita. Si eu o numesc totusi suflet pereche. Caci asa si este. Nu poti iubi decat un suflet asemanator tie, un suflet pereche.

Nu prea inteleg de ar fi asta incompatibil cu credinta/ortodoxia. Si un preot de mir se casatoreste cu un suflet pereche si formeaza o pereche. Nu?

2. Din cate am citit si observat eu, drumul iti este dat de foarte timpuriu. Si cred ca aici este primul pas la care vorbim de talantul dat de Dumnezeu.
Unuia i-a sadit (chiar de la nastere) in suflet talentul/talantul monahismului, altuia preotiei, altuia al unei alte profesii.

Mai rar afli la varsta mai inaintata ca doreesti alt drum, si faci o cotitura.
Pe firul "Drumul spre monahism" se mai discuta despre acest lucru.

3. Multi preoti ortodocsi spun ca Dumnezeu stie drumul tau inainte sa te nasti, cand te afli abia in pantecele mamei.

Dumnezeu iti da un talent sau un talant. Mai departe tu trebuie sa-ti alegi un drum. Poate sa te mai abata, sa-ti mai arate si alte drumuri posibile, sau nu.

4. Si eu mi-am pus la un moment dat intrebari de genul celor din postarea initiala. Pe undeva cineva mai sus are dreptate. Unul ajunge mai devreme la casatorie, altul mai tarziu, altul niciodata. De ce? Asa vrea Dumnezeu.
Si poate ca uneori este mai bine asa. Ca in povestea cu avionul.

Este aceeasi explicatie ca si pentru alte lucruri: de ce unul are copil si altul nu, sau altul are multi, de ce unul e bogat si altul nu, sau alte intrebari existentiale.
Nu stim noi voia lui Dumnezeu si nu putem s-o aflam.
Fata din povestirea de mai sus a aflat totusi ceva.
Si poate ca totusi a devenit stewardesa, sau poate ca nu. Depinde de taria ei.
In poveste altceva este clar - a fost mai bine ca a intarziat, ca n-a fost la bordul acelui avion mult tanjit. Oricat a certat-o seful.
Dumnezeu a avut alt plan cu ea, si nu sa o ia la acel moment.

Casatoria trebuie sa se bazeze pe iubire, partenerii trebuie sa fie potriviti.
Si aici este lucrul lui Dumnezeu. El stie cand si pe cine iti da.
Si daca iti da la 40 sau 50 ani, poti fi si atunci fericit. Mai infiezi un copil, sau stai fara. Dar nu mai esti singur.
Sigur uneori nu mai avem rabdare, suntem deja foarte copti si vrem sa pe cineva si vrem sa nu mai fim singuri.
Si mai este si modelul altora.
Dar cati nu se casatoresc repede si ...sfarsesc la fel casatoria.

Si mai trebuie sa facem si noi ceva pentru a ne gasi sufletul pereche. El se afla undeva, iar noi trebuie sa-l cautam. Nu ne pica in brate.
Iar Dumnezeu ne ajuta si El.

Si spunea cineva sa ne concentram pe Dumnezeu. O.K. Dar asta nu ne impiedica sa facem ceea ce si El isi doreste: sa fim activi, sa muncim, sa ne facem o viata (in cumintenie si smerenie). Nimic nu exclude credinta, toate (cele bune) se imbina cu ea.

Rabdare, rabdare. Si cautat. Si rugat la Dumnezeu (exista rugaciuni si biserici unde se fac rugaciuni pentru casatorie)

Cred ca exista "suflet pereche" pt unele persoane,cum scrie in carte lui Tobit:

"Şi Rafael a fost trimis să-i vindece pe amândoi: să ridice albeaţa lui Tobit, ca să vadă cu ochii săi lumina lui Dumnezeu şi să dea pe Sara, fiica lui Raguel, de soţie lui Tobie, fiul lui Tobit, legând pe Asmodeu, duhul cel rău; căci <b>Tobie era menit s-o moştenească<b>. Şi în acelaşi timp Tobit, după întoarcere, a intrat în casa sa, iar Sara, fiica lui Raguel, s-a coborât din foişorul său."

Dar nu cred totusi in general in ideea de "suflet pereche"; fiecare alege si cand crede ca a gsit o persoana potrivita, aceasta capata statutul de "suflet pereche" prin casatorie.Pun ghilimele pentru ca este scris "Si vor fi amandoi un trup" nu, vor fi amandoi un suflet...Tocmai, ca se spune, de unde stii daca iti vei mantui barbatul sau femeia?

Cred ca sufletul pereche in ideea de completare a nevoilor sufletului nostru exista intr-adevar pentru fiecare si este Duhul Sfant.

In casatorie nu vor fi doar un singur trup (adica sexul?). De dorit este sa fie si un singur suflet, prin iubire.

Sophia,
Totusi trebuie sa remarcam faptul ca potrivirea de care vorbiti e doar una relativa.
Nu exista potrivire la modul absolut, si e foarte bine ca e asa, ca suntem diferiti si ca trebuie sa facem eforturi sa ne potrivim cu persoana respectiva.
Iar daca veni vorba de potrivire, ea nu este limitata la o singura persoana.
Pot fi mai multe persoane potrivite si totusi noi alegem una singura cu care nadajduim sa mergem pana la capat si dincolo de el in vesnicie.
Eu asa vad lucrurile.

Depinde...
Uneori poate exista o potrivire foarte mare.
Si da, s-ar putea sa existe mai multe persoane potrivite si chiar sa nu o alegem
pe cea mai potrivita dintre toate acestea.
Nu putem sa alegem decat persoana cea mai potrivita din vecinatatea noastra si
pe care o intalnim la un moment dat.
Or fi altele, dar nu le intalnim. Si poate ca, la fel de bine, ulterior mai intalnim o persoana (si mai) potrivita (si de multe ori este prea tarziu).
E greu de spus si...de ales.

As fi curioasa sa stiu care relatii/casnicii dureaza mai mult, cele intre persoane foarte potrivite si cu multa iubire, sau dimpotriva cele intre persoane mai diferite (chiar opuse). Unii sustin ca opusele se atrag si functioneaza mai bine.
Eu nu cred.

Nici eu nu cred. Opusurile se atrag doar in fizica. In lumea asta a noastra nu.
Eu cred ca dureaza acele casnicii in care exista nu doar dragoste ci si respect.
Si in care fiecare dintre cei doi stie sa cedeze la un moment dat in favoarea celuilalt.
Si sa-i acopere celuilalt greselile luand vina asupra sa.

Dragoste, respect hrănite constant de o admiraţie durabilă pentru una sau mai multe calităţi sau abilităţi de care eşti conştient că tu nu le vei avea niciodată, dar poate că ai putea să le cultivi, cu grijă şi delicateţe, în altcineva.

Dincolo de poleiala exterioară care declanşează magnetismul îndrăgostirii şi mai mult decât bifarea grilei de eligibilitate (prin asta înţeleg condiţiile obligatorii stabilite de către fiecare după propriile aşteptări, cum ar fi pentru creştini practicarea credinţei sau pentru ultrapragmatici, stabilitatea materială etc.), un "ceva" foarte profund şi identificat obiectiv la celălalt, în măsură să reziste cronodegradării fermecătoarelor deşertăciuni ale tinereţii, va asigura o reîmprospătare continuă a fondului afectiv şi chiar o adâncire surprinzătoare în profunzimi de care habar n-aveai că eşti în stare să le-atingi.

da,fiecare are o pereche pe lumea asta: pe Hristos!

"8 Şi cei doi vor fi un singur trup.” Aşa că nu mai Sunt doi, ci Sunt un singur trup.

9 Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” (Evanghelia dupa Marcu)

Nush nici eu bine la ce se refera, dar e posibil sa fie vorba si de sex..:p

Poate m-am exprimat eu gresit...acelasi suflet, literalmente nu pot fi, dar pot fi in acelasi duh. Nici acelasi trup nu pot fi la propriu, doar ca spre deosebire de suflete, anatomic vorbind, trupurile sunt facute ca piesele de la ceas, se imbina intre ele :p.

Sau ..cum s-ar zice, argumentul mai stiintific si mai cuviincios..decat sexul...ar fi ca la crearea omului..trupul femeii a fost creat plecand de la trupul lui Adam.Dar suflarea de viata a fost data separat. Nu scrie ca a luat Dumnezeu din sufletul lui Adam si a facut si sufletul Evei.

Banuiesc ca despre iubire e oricum vorba, altfel ar fi vorba de viol, dar nu acelasi suflet pt ca fiecare parte , el si ea, vine cu iubirea lui... :p.

Acelasi suflet...in sens figurat..adica aceleasi sentimente..dar tot nu pot fi identice...noi nu il vom iubi niciodata la fel de mult pe Dumnezeu cat L-a iubit maica domnului...nici doi oameni nu se pot iubi la fel, parerea mea.

Si tot apropo de trup...la sf.Pavel: "Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia."

Nu spune nici el ceva de genul : "Femeia nu este stapana pe sufletul ei, ci barbatul..etc".

Acelasi sufletu nu pot fi pt ca fiecare om e judecat separat..Eva a primit pedeapsa cu copiii, Adam cu munca campului.

Si aici e o imagine urata...dar doua suflete nu se pot amesteca.
Doua corpuri da.Dovada? Aparitia copiilor care sunt facuti si din componente organice femeiesti si din barbatesti. Sufletul copilului totusi , desi am invatat la facultate la sociologie ca au existat o gramada de teorii mai ales la triburile de indieni din America ca sufletele ar purta in ele componente din stramosi, cred ca este unic, dat de Dumnezeu si independent de parinti.

Daca nu s-ar fi amestecat, am fi putut face cat sex vrem, fiecare pleca apoi la treaba lui.

Deci un el si o ea pot fi un singur trup la propriu (copilul,care e facut doar din mama si tata, 50% feminin si 50%masculin parca,n uimi mai aduc aminte de la genetica..dar clar nu contine fasole,porumb, carne de magar sau piatra etc), nu pot fi un singur suflet...

Gresesc? Astept contraziceri :D

[quote=sophia;496521]Mai intai cred ca exista o confuzie aici:

suflet pereche - cred ca se refera mai degraba la persoana potrivita.

Mai apoi exista aici doua probleme:

- gasirea drumului potrivit in viata (casatorie, singuratate, manastire etc.)
- gasirea partenerului potrivit

A treia problema ar fi: este cu ajutor de la Dumnezeu sau nu.


Multumesc de completare, Sophia, exact la aceste aspecte m-am referit!:)

[quote=sophia;496521
Nu poti iubi decat un suflet asemanator tie, un suflet pereche.
[/quote]

Pacat ca dupa atata timp, n-ai inteles inca ce inseamna dragostea.

Nu.
Omul face o alegere.
Se prezinta cu alegerea in fata lui Dumnezeu, care El face perechea, prin binecuvantarea care o da casatoriei.

Aiurea.
Probabil n-ai auzit de liberul arbitru inca.

Este rusinos pentru cineva care totusi se considera ortodox(a) sa amestece credinta cu concepte care nu sunt ortodoxe.

Si inainte de a citi alte raspunsuri...revin la concluzia pe care o cred cea mai buna...nu toate cuplurile pot avea copii dar totusi sunt un singur trup. Si barbatii pe invers ,daca ar fi vorba doar de sex, s-ar putea considera un singur trup.

Dar nu e asa, sa zicem plecand de la teoria creatiei..ca barbatul este un trup care are lipsa o coasta Y..iar femeia este un trup care are o coasta Y sau, mai corect,mai exact..avand in vedere ca e facuta din coasta lui Adam...ca femeia este = cu coasta Y.

Si atunci 2 barbati = 2 trupuri fara coasta Y,
2 femei = 2 coaste Y
si doar 1 barbat + 1 femeie = 1 trup - coasta Y + coasta Y = 1 trup :D:D dovedit matematic !

Ma duc acasa de la serviciu , voi reveni ...

"Nu.
Omul face o alegere.
Se prezinta cu alegerea in fata lui Dumnezeu, care El face perechea, prin binecuvantarea care o da casatoriei.

Citat:
Unul ajunge mai devreme la casatorie, altul mai tarziu, altul niciodata. De ce? Asa vrea Dumnezeu.
Aiurea.
Probabil n-ai auzit de liberul arbitru inca.

Citat:
Si mai trebuie sa facem si noi ceva pentru a ne gasi sufletul pereche. El se afla undeva, iar noi trebuie sa-l cautam. Nu ne pica in brate.
Iar Dumnezeu ne ajuta si El.
Este rusinos pentru cineva care totusi se considera ortodox(a) sa amestece credinta cu concepte care nu sunt ortodoxe."

Sunt de acord cu afirmatia ca Dumnezeu face perechea, asta am spus si eu.

In rest, apropo de cautarea sufletului pereche, voia lui Dumnezeu si liberul arbitru..sunt de parere ca ecuatia vine asa (avand in vedere ca chiar daca ai liber arbitru, nu te casatoresti cu oricine doar pt ca ai ales sa te casatoresti) ..poate ca liberul arbitru iti spune sa te casatoresti...si atunci cauti...sau verifici, caracterizezi daca persoanele intalnite corespund....daca nu gasesti ce cauti (nimic,deloc, nici macar cu lipsuri sau compromisuri) atunci ajungi la concluzia ca nu exista ce vrei, ca nu vrei, ca nu ti se potriveste..si ca voia lui Dumnezeu e sa fie asa.

Nu exista sa nu gasesti daca vrei si te rogi pentru asta, cu rare exceptii poate cand persoana in cauza poate chiar are o vocatie pentru calugarie dar inca nu realizeaza.

De obicei cei care cauta si zic ca nu gasesc, rateaza oportunitati reale din cauza imaturitatii si mai ales criteriilor-filtru care nu izvorasc tocmai dintr-o maturitate spirituala.

Sau poate tocmai ca acele criterii-filtru izvorasc din maturitatea cunoasterii de sine a propriilor neputiinte si a limitelor personale.

Ma apuca disperarea.
AlinB esti chiar culmea.
Dumnezeu cu tine. Atat am de spus.
Nu stii ce este dragostea, zici ca oamenii nu se casatoresc din dragoste (cel putin preotii nu), ca Dumnezeu face perechea si gasesti tot ce scriu eu a nu fi ortodox.

Doar un lucru: la cununie in biserica nu se fac perechi, Dumnezeu doar da binecuvantarea lui. In fata lui se afla o pereche, doi oameni care se iubesc.

Dar in afara de casatorie si vocatia pentru manastire nu exista si calea ramaneii in lume dar necasatorit?

Teoretic se poate, practic n-ar fi prea ziditor, fara nici un angajament si responsabilitate clara vizavi de mantuire.

In casatorie - celalat iar in manastire viata monahala si obstea iti aduc aminte mereu de drumul pe care esti dator sa-l parcurgi in aceasta viata.

Fara nici una nici cealalta, e f. usor sa uiti si sa apuci pe cai gresite.

Da, este si asta.

Ori n-ai inteles ce am scris, ori nu stii tu sa te exprimi.

Nu exista "suflete pereche", omul alege o persoana fata de care sa-si manifeste dragostea - poate fi orice persoana, nu exista nici o legatura magica sau o dedicatie speciala, insa trebuie sa fie siguri ca pot duce acea alegere pana la capat - asta e mai dificil.

Indragosteala este si ea un joc al circumstantelor si nu spune mare lucru despre "compatibilitatea" dintre cei doi.

Daca se dezvolta mai tarziu ca si dragoste, ramane de vazut, mai ales dupa casatorie.

Teoretic - se iubesc. Practic, ramane de vazut.
Atat timp cat nu sunt casatoriti, nu sunt nici o pereche, au o relatie amoroasa, atata tot.

Am gasit la un parinte scris e posbila si calea de mijloc..si chiar pe forum, poate chiar topicul asta, VladCat a scris de la parintele Porifirie acelasi lucru.

Stiu ca cei de care zic au avut o chemare speciala de la Dumnezeu , dar conform definitiei nu au fost nici calugari nici casatoriti si totusi nu numai ca s-au mantuit ci au fost chiar sfinti : sf.Ioan Botezatorul, sf.Pavel , sf.Ioan Evanghelistul, sf.Ilie, Maica Domnului.

Pe vremea sf.Pavel nu existau manastiri si totusi el sfatuieste ca e mai bine pt cineva daca nu s-a casatorit, sa ramana asa.

Intreb pt ca exista persoane (eu cred ca ma numar printre ele) care par ca nu sunt potrivite nici pt casatorie (nu exista iubirea fata de partener, dorinta de a avea copii etc.) dar nici pt calugarie unde musai trebuie sa participi la slujbe, vrei nu vrei, nu e vorba doar de rugaciune, nu mai ai voie sa mananci carne, nu mai ai voie sa pleci din manastire etc.

Amandoua sunt cai de vocatie; nu exista in Biblie porunca obligatorie de casatorie. Si nici de calugarie ("cine voieste, sa imi urmeze Mie").

Ce e drept insa, nu am auzit de sfinti dupa ce au aparut manastirile, care sa fi trait necasatoriti in lume.

Nu se poate si in prezent sa traim ca sf.Ioan Botezatorul , sf.Pavel? Daca ei au putut fi sfniti , necasatoriti si in lume, noi de ce nu putem fi?

Casatoria este o Taina. Sotii nu mai sunt doi, devin una, omul intreg: barbat si femeie. Se pot da surse exacte daca nu este clara problema.

(voi de ce nu cititi cartile duhovnicilor unde sunt lamurite toate problemele, sa nu mai zic de Filocalie ?)

Cand o fata, cu binecuvantarea si sfatul duhovnicului, se roaga, face un acatist, ptr. gasirea unui sot si dupa o vreme 'intamplator' da peste un baiat, se plac si fac nunta, nu Dumnezeu a scos in calea fetei credincioase baiatul potrivit pentru ea? :) Cam asa se intampla cand te lasi in voia Domnului si ai incredere deplina in El, nu? Nu stiu daca se poate incadra la suflete pereche in sensul modern, care suna mai mult a destin predestinat. Ai doua posibilitati: sa faci voia ta sau voia Domnului. Cand tinerii sunt nehotarati ce cale sa urmeze, e bine sa ceara sfatul unui duhvnic imbunatatit si sa se roage ptr. a afla voia Domnului.

Cel mai bine este sa iti alegi o persoana care are aceleasi teluri in viata ca si tine. Cruce grea cand unul este credincios si altul nu este. Si sa te inhami la o casnicie cand stii f.bine ca persoana respectiva nu este credincioasa si iti spui tu ca vei reusi sa o convertesti suna mai mult a mandrie. Cand dupa o perioada unul din soti se aproprie de Biserica, este altceva. Dar tu ca om credinciosi si cu frica de Dumnezeu sa te iei cu un necredincios, nu e bine.

Sunt soti care sunt impreuna de ani de zile si se iubesc foarte mult si nu au ochi ptr. alte persoane. E drept ca astfel de modele sunt din ce in ce mai rare, dar exista.

Credinta si ascultarea de Dumnezeu sa fie pe primul loc si restul vor veni de la sine, eu asa cred.

(Tutea spunea ca libertatea este ca o sfoara: poti sa te duci in sus sau in jos.)

diferite situatii
 

102.- Părinte, ce să fac şi eu pentru căsătorie ?
-Mergi pe jos prin oraş şi du-te matale să-ţi cumperi pantofi şi s-o găsi vreun băiat să caute tot pantofi, vă întâlniţi şi faceţi cunoştinţă.
S-a dus fata, după ce a primit binecuvântare să-şi caute pantofi. I-a cumpărat şi mergând pe stradă se uita la pantofi şi a dat peste un bărbat din greşeală. Acela şi-a cerut iertare, a privit-o şi a plăcut-o. Au făcut cunoştinţă şi au mers pe jos împreună discutând. Fata şi-a dat seama c-o place şi că e singur şi i-a povestit despre părintele. Băiatul a vrut să vină împreună cu ea la părintele, au venit şi au primit binecuvântarea pentru căsătorie. Aţi văzut cum lucrează Dumnezeu cu omul ?

106.- Ne povestea părintele:
-A venit la mine o fată când eram la Boroaia ca s-o ajut să se mărite cu Gheorghe, un băiat pe care pusese ea ochii. Eu i-am spus că nu e bun Gheorghe, că o s-o bată când va fi nevasta lui, dar ea îmi zice:
-Poate să mă bată oricât, părinte, eu tot pe el îl vreau.
Am pus rugăciune înaintea lui Dumnezeu pentru căsătoria ei cu acela şi s-au căsătorit. După câteva luni a venit ea la mine ca să mă rog să se despartă de acela, că nu mai poate.
-Dar ce ţi-a făcut?
-Mă bate părinte, mă bate rău de tot de mai multe ori pe zi. Mă bate, mă lasă, iar mă bate şi nu mai pot, vreau să divorţez.
-Divorţul nu e de la Dumnezeu, rugăciune de despărţire, eu nu fac. Ţi-am spus că o să te bată şi nu m-ai ascultat, asta ţi-e crucea, tu ai vrut, acum roagă-te să se înbuneze. Aşa am sfătuit-o, dar ea a făcut cum a vrut ea, n-a venit să-mi mai spună nimic. Sunt femei care vor să se roage pentru soţii lor, altele nu vor.

96.- Părintele avea credinţa tare, dragostea şi rugăciunile dânsului erau bine primite înaintea lui Dumnezeu. Foarte rar se întâmpla ca cei care veneau şi cereau sfaturi duhovniceşti să nu-şi rezolve necazul lui. Când se întâmpla ca cineva să vină să spună că n-a reuşit, se mâhnea foarte tare.A venit la dânsul o doamnă cam de 53 de ani care era singură, necăsătorită, îi murise şi mama şi-l întreabă pe părintele:
-Părinte, am un apartament cu 3 camere şi vreau să-l schimb dar mi-e frică să nu mă păcălească cumpărătorul.
-N-ai bărbat, asta e treaba bărbatului, el e cu treburile?
-Nu părinte, sunt singură, ştiţi că am venit la rugăciunile dumneavoastră şi tot nu m-am căsătorit.
-Nu se poate aşa ceva, n-ai făcut matale ce te-am învăţat!
-Am făcut părinte, dar tot nu m-am căsătorit.
-Nu-i adevărat, ai fost mândră, ai căutat bărbat frumos şi deştept să te făleşti cu el ! Vezi că nu asta îţi trebuie, ci sprijin în viaţă, soţ pentru matale şi nu pentru lume.
-Ce să fac părinte, că sunt tare singură, mama a murit şi n-am pe nimeni…!
-Ce pot să-ţi fac eu matale, asta e calea pe care ai ales-o singură, acum eu nu am ce să mai fac, la vârsta asta ce bărbat te mai ia, faci cum te-o duce capul pe matale, fata se mărită de tânără...!
A rămas părintele foarte tulburat şi îi părea rău, că nu l-a ascultat ceea ce a învăţat-o şi a rămas singură şi mai ales că a trebuit s-o certe. Şi după ce a plecat, o bucată de vreme tot la ea se gândea că nu are ce să mai facă şi spunea:” Dumnezeu s-o lumineze în viaţa ei de acum înainte...!”

105.- O tânără de vreo 40 de ani a venit pentru prima dată la părintele. A salutat. S-a aşezat în genunchi şi a întrebat:
-Părinte, aş vrea să vă rog ceva, spuneţi-mi, eu dacă nu sunt căsătorită pot să am un copil?
-Te căsătoreşti şi apoi ai şi un copil pentru că orice copil trebuie să aibă un tată.
-Fără căsătorie nu se poate? Am o vârstă înaintată şi cine mă mai ia?
-S-o găsi un bărbat şi pentru matale, dar până acum ce ai făcut, de ce nu te-ai căsătorit? E o vârstă când fetele se căsătoresc tinere între 18 şi 24 de ani, dacă trece perioada aceea, greu se mai hotărăsc, le găseşte câte un motiv la fiecare băiat şi rămân singure. Nu ştii matale că e o vorbă că dragostea e oarbă: cât eşti tânăr te îndrăgosteşti şi nu te mai gândeşti c-o fi bine sau rău, te grăbeşti să nu-l pierzi.
-Părinte, după ce am terminat liceul am reuşit la facultate şi nu m-am mai gândit la căsătorie. Acum sunt profesoară.
-E bine şi profesoară, dar căsătoria e mai importantă. Fiecare femeie are o datorie să dea naştere la prunci, deci să fie la casa ei cu bărbat şi dacă acela vrea să aibă studii le face după căsătorie.
-Părinte, am o soră căsătorită cu un preot şi o duce foarte rău cu el, m-am speriat să nu păţesc la fel.
-Nu trebuia să te temi, că nu toate căsniciile sunt la fel, chiar dacă sora e nefericită, matale puteai s-o duci bine.
-Părinte, acum sunt propusă pentru post de directoare, binecuvântaţi-mă să reuşesc.
-Lasă funcţiile şi roagă-te matale pentru căsătorie, spuneai că vrei copii, încă mai poţi avea copii. Te căsătoreşti şi dacă soţul matale o să vrea sa fii directoare poţi atunci, dar căsătoria e graba.
-Binecuvântaţi-mă pentru căsătorie grabnică.
-Stai să-ţi fac o rugăciune pentru căsătorie şi apoi a binecuvântat-o.

(sunt sfaturi particulare, nu generale)

Laura 19,

Mie personal nu imi prea place ideea ca daca vrei sa te casatoresti, dai nu stiu cate acatiste, vorbesti cu nu stiu ce preot "imbunatatit" etc. Asta seamana mai mult a relatie magica cu Dumnezeu. Am intalnit mai demult un viitor preot, culmea, care ii spunea unei prietene comune ca daca nu ai pe nimeni si vrei sa te casatoresti trebuie doar sa dai un nr. fix de acatiste in care sa scrii nu stiu ce, si gata, s-a rezolvat treaba.
Ca si cum Dumnezeu ar fi un fel de bancomat in care bagi cardul si ti-a venit banul.
Sigur ca te poti ruga lui Dumnezeu sa te lumineze in privinta asta, dar ca sa astepti ca El sa-ti scoata in cale o anume persoana, asta suna ca "pica para malaiata in gura lui natafleata".
Si nu era vorba in ce spuneam ca te poti casatori cu o persoana necredincioasa sperand ca ai putea sa o convertesti. Exista multi care vin la biserica, se spovedesc, postesc, se roaga, dar sunt plini de trufie si de judecarea aproapelui iar credinta lor seamana mai mult a superstitie si a habotnicie, decat a credinta adevarata.
Am cunoscut oameni care nu mergeau la biserica dar care aveau totusi o curatie sufleteasca si o disponibilitate spre credinta si chiar spre biserica, pe care insa nu apucasera inca sa o descopere. Nu cred ca trebuie respinse a priori asemenea persoane fiindca, vezi doamne, eu sunt credincios si merg la biserica iar tu nu mergi si esti vai de capul tau. Nu putem sa judecam asa, cel putin nu in toate cazurile.

Fiindca oamenii sunt atat de feluriti exista in Biserica Catolica atatea ordine si feluri de participare la viata de credinta. Intermediare intre casatorie si calugarie sunt fecioarele consacrate. Dintre cele trei voturi, ele depun unul singur: al castitatii. Traiesc in lume, unde se ocupa, frecvent, cu a fi profesoare in invatamantul catolic de toate nivelurile. Tot in categoria de granita intre calugarie si laicat (desi, din punct de vedere canonic, apartin laicatului, adica nu fac parte dintre "trupele regulate ale Bisericii", ci dintre "rezervisti") se afla tertiarii. Multe dintre ordinele mari calugaresti au tertiari, adica un fel de simpatizanti care participa partial la viata de credinta a ordinului. Ei pot ramanea o viata in aceasta "stare a treia" (intre laici si calugari) ori pot opta, la un moment dat, pentru primirea tonsurii monahale.
In sfarsit, exista calugari-calugari, adica oameni care au depus toate cele trei voturi, dar traiesc in lume, nu in manastire. Exemplul cel mai ilustru este acela al iezuitilor. Exista tot felul de manastiri (franciscane, benedictine, dominicane etc etc), dar nu exista manastiri iezuite, fiindca iezuitii locuiesc foarte bine la bloc, traind din munca lor (de obicei intelectuala, au aplecare speciala spre stiintele exacte si matematici).

Trebuie observat un lucru: si la fecioarele consacrate, si la iezuiti ori altfel de feluri de calugari care traiesc in lume, nu exista cale de intoarcere. Nu se pot casatori, din moment ce au promis lui Dumnezeu, Bisericii si oamenilor ca vor ramanea in stare casatorita. Numai la tertiari si la fraternitatile laice exista aceasta posibilitate. Iar a face parte din fraternitati laice poate fi mereu o sansa de a gasi un sot (sotie) cu credinta in Domnul.

Sf Ioan Botezatorul a fost profet si pustnic avant la lettre. Iar Sf Pavel a fost episcop.

iezuitii nu sunt cei cu Inchizitia?

Iezuitii (membrii Societatii lui Isus) sunt un ordin calugaresc a carui chemare speciala este opera de (re)evanghelizare si misiune, pe cand Inchizitia (Sfantul Oficiu al Inchizitiei, devenit recent Congregatio de Doctrina Fidei) este un minister al Bisericii care se ocupa cu ortodoxia credintei. Campul de activitate al iezuitilor: acatolicii. Campul de activitate al Inchizitiei: catolicii.

Tinerii, ca si netinerii, din ziua de astazi in loc sa rumege bine ce este o casnicie prefera sa se vaite si sa nu faca altceva nimic decit mindriile lor .
Casnicia , asa cum spunea un user, este crucea mireanului , iar cruce nu inseamna bal sau concedii in Filipine , sau cont in banca , sau influenta politica , putere si iar putere !
Crucea inseamna jerfa , singe, mai mult durere, mai mult plingere, mai mult teama si ingrijorare, mai mult incordare, mai mult rabdare multa si iar multa, si cite si mai cite altele pe care tinerii din ziua de astazi , needucati in meseria casatoriei , nu o vor sa o mai faca . Dar ca si cind ar fi loviti in minte de temiri ce molima , stau si se vaita pe toate drumurile ca ce rau le este ca nu-si gasesc jumatatea .
Daca doamna profesoara este incercata sau chiar supusa la treburi firesti ale casniciei si i se va comanda sa faca ceva anume, pe loc, imediat , fara tagada, mai mult ca sigur ca isi va aduce aminte ca ea este fata scolita , ca este universitara si ca ea nu poate fi tratata astfel .
Citeam la unii useri despre parerea "aprofundata a cunoasterii de sine" si despre cunoasterea incapacitatilor fiecaruia cum ca asta ar fi motivul , uneori, cind se refuza casatoria .
Adica , ceva de genul "... iubitule , esti prea bun pt. mine , nu te merit ! Du-te si ma uita , sa fi fericit !"
Cind defapt asemenea oameni sunt niste josnici , niste putori (in sensul de puturosi dar mult orgoliosi), oameni care dicteaza ei impotriva firii si care vorbesc acolo unde nu trebuie sa se auda glasul lor , oameni care nu vor sa asculte si sa se supuna nimanui, oameni comozi, cu tabieturi imuabile , cu "prestanta" universitara", s.a.m.d., oameni/femei care daca fac un mic efort pina ce pun mina pe un barbat si cumva isi ating scopul de a avea si un copil dar care ajung la divort , apoi se judeca cu cerul si pamintul pt. a obtine o pensie cit mai mare in euro , nu de alta , dar ca sa simta bine tatal cum se creste copilul dorit de mama .
Chiar daca merg la biserica, si se lauda cu asta , sau daca nu se lauda ci insinueaza fin sau lasa sa se vada faptul ca de, ele si la biserica merg (adica vezi doamne , nu este asa fiste cine) , ei , asemenea oameni daca ar fi incercati fara sa stie vreun gram lucurl acesta , atunci si-ar da arama pe fata de numa , numa .
Dar sa nu uitam , dara sa nu uitam , proverbul romanesc care spune ca : de unde atitea neveste rele daca lumea este plina numai de fete bune ?

Si discutia este interminabila , si vina se arunca numai pe barbati , ca probabil si universitara respectiva nu pe ea se vede cauza starii sale (ca daca s-ar vedea s-ar schimba, fiindu-i atita dor de jumatatea ei !) si tot asa fiecare dintre clevetitori sfirsesc prin a constata ca ce gingase si dragute si manierate sunt fetele din ziua de astazi si ce mame si gospodine desavirsite pot ajunge ele (ca asta presupune in primul rind familia, casnicia, si nu consacrarea pe tarimul stiintei) si ce badarani si barbari sunt barbatii !
Totusi , norocul lor ,acestor universitare, este ca cu adevarat barbatii din ziua de astazi nu mai sunt precum cei de acum 35 de ani !
Si crede-ti-ma , este un noroc mare de tot.

Fratilor , cine incuviinteaza sa se bage sub legea casatoriei singur si sa-i ia crucea pe umeri , pai trebuie sa stie precis (vai de adolescentii care nu sunt invatati si educati cum trebuie de parinti !) ca are de rabdat cu virf si indesat cele ale legii !
Cine pune pret mai mult pe faptul ca este universitar ... vai de capul celui pe care reuseste sa il prosteasca , ca apoi se trezeste el !

Din nou o sa va spun punctul meu de vedere, intr-adevar cu o orientare mai mult lumeasca. O sa vorbesc in special din perspectiva femeii, pentru ca topicul a fost deschis de o femeie.
Problema vine de la standarde. Suntem urmariti inca din copilarie de niste acceptiuni general valabile impuse fie de Biserica, fie de parinti, fie de scoala, fie de prieteni sau de cultura noastra. Din cate am observat, cazul este al unei femei frumoase, inteligente, cu serviciu stabil, credincioasa practicanta.
Inca de cand este foarte mica, o fetita primeste de acasa sfaturi de genul: sa-ti gasesti un barbat frumos, destept, de familie buna, credincios, sa se poarte frumos cu tine, sa te respecte, sa aiba o cariera buna, sa faca bani, sa te iubeasca, sa te iubeasca exclusiv pe tine, sa te ia de nevasta repede etc. In doua cuvinte: Barbatul ideal pentru orice femeie. Pe masura ce creste, cand devine adolescenta, tanara domnisoara incepe sa-si creasca si ea standardele. Este constienta ca pentru a ajunge la un barbat ideal, trebuie sa fie de rangul lui. Studiaza, se aranjeaza, se cultiva, merge si la Biserica regulat, devine independenta si de multe ori obsedata de cariera. In timpul liceului cunoaste diversi baieti care o curteaza. Ii refuza. De ce? Pentru ca se pastreaza acelui barbat ideal. Stie ca nu se poate marita de la 17 ani, deoarece parintii ii vorbesc zi de zi despre celalalt mare standard al vietii: Cariera. Nu poate sa se abata de la drum. Invata, invata mult, ajunge la facultate. Acolo din nou cunoaste diversi pretendenti, dar niciunul pe placul ei. Sunt mici, sunt nehotarati, ei nu vor inca o casatorie si nici ea nu a ajuns la cariera mult visata. Nu e momentul potrivit. Termina studiile, se angajeaza, are un serviciu bun, platit bine. Si-a indeplinit primul standard, se simte deja pe jumatate implinita. Isi aduce aminte de barbatul ideal si incepe sa-l caute. Il gaseste de multe ori, dar acesta este fie deja insurat, fie intr-o relatie, fie inca instabil emotional. Se deprima. Anii trec, iar ea se apropie tot mai mult de Biserica. Obsesia implinirii ca femeie o urmareste la tot pasul. Banii nu mai au nicio valoare, vrea o casnicie, vrea copii si isi doreste asta foarte repede. Incepe sa scrie pe astfel de forumuri, cere sfaturi la preoti, la calugari, parintiilor, prietenilor. Toata lumea ii spune acelasi lucru: Ce e al tau e pus de o parte. Dar ea nu mai are rabdare. Ce face atunci? Ingroapa standardele. Isi ingroapa principiile care au adus-o pana la 30 de ani. E dispusa sa renunte la orice pentru a gasi un barbat si in niciun caz ideal. Cum cunoaste pe cineva isi exprima cu disperare dorinta de a se marita. Ii povesteste despre acatistele pe care le-a dat, despre rugaciunile facute cu ardoare, despre cat a muncit si ce este dispusa sa faca pentru un sot. Pare femeia ideala pentru orice fel de barbat. De ce nu este?
Pentru ca barbatii s-au schimbat. Ei nu mai vor femei supuse, femei care sa accepte orice pentru o casatorie foarte usor, femei nesigure pe ele si in niciun caz femei grabite. Isi pun mereu intrebarea: Ceva nu este in regula la ea, pare ideala la prima vedere, dar totusi, nimeni n-o doreste. De ce face astfel de gesturi disperate? De ce se arata atasata de mine de la inceput? De ce a ajuns sa faca rugaciuni zi de zi pentru a-si gasi un sot?
Si renunta. Renunta pentru ca nu au confirmarea societatii si a standardelor lor proprii ca acea femeie este pregatita si dorita pentru o casatorie.
Nu cred in suflete pereche, nu cred in "ce e al tau e pus de o parte", nu cred in conceptia de a cauta cu disperare un sot la Biserica sau dand acatiste. Cred ca standardele distrug viata acestor femei. Se simt puternice, sigure, independente, inteligente, in primii 25 de ani de viata. Vad ca sunt dorite si apreciate si considera ca asa va fi mereu. Dar apoi devin slabe, dominate de incertitudini, instabile emotional, capabile de a se marita cu oricine le iese in cale doar pentru a nu ramane singure.
Probabil vorba "nu lasa pe maine ce poti face azi" este mai potrivita. E bine sa deschizi ochii din adolescenta, fara a mai avea credinta ca "stii tu exact ce vrei de la viata". Chiar daca parintii tai stiu ce vor pentru tine, chiar daca si tu crezi ca stii asta, dupa o varste ajungi sa te multumesti cu ceea ce ti se ofera.
Si ca sfat pentru femeile trecute de 30 de ani si ajunse in acel prag al disperarii, eu zic urmatorul lucru: Lasati de o parte standardele, sfaturile babesti, proverbele si compatimirea de sine. Aduceti-va aminte ce femei puternice erati acum 10 ani si reveniti-va. Ascundeti-va slabiciunea si dorinta apriga pentru maritis. Rezultatele nu vor intarzia sa apara.

inclusiv ortodocsii?

iar modul lor de (re)evanghelizare este doi cate doi, cum organiza odinioara Domnul Hristos? (ca tot suntem pe topicul despre perechi).

Sunt foarte multe topicuri pe aceasta tema.
Ma mir ca nu raspunde persoanele care s-au casatorit mai tarziu si care au o poveste de viata potrivita pentru acest topic. Am gasit, spre exemplu, un mesaj al lui Fani71:


"Sotul meu si cu mine ne-am cunoscut tarziu in viata, eu aveam 35 de ani iar el 38, si nu mai fusesem nici unul casatoriti. Fiecare amasteptat mult, in felul fiecaruia, sa ne intalnit cu celalalt. Amandoi eram (si suntem) profesori de relgie, dupa un drum sinuos prin viata.
Cu o luna inainte de a ne castaori, i s-a descoperit un cancer foarte grav. Dupa 6 luni de la casatorie (cam acum 5 ani), metastaze neoperabile, iar medicii i-au spus ca pentru ce are el nu exista nici o sansa de vindecare, si 'i-au dat' intre 2 luni si trei ani.
Dar nu a fost asa, cel putin pana acum. Desi sanatatea ii este inca zdruncinata si fluctuanta, sotul meu duce o viata normala si nu pare mai bolnav acum decat atunci. (cum nu a mai facut controale, nu stim exact ce se mai petrece cu metastazele)
Intre timp, am avut doi copii si la fiecare sarcina ne-am gandit adesea la posibilitatea ca el sa nu-si poata vedea copilul, pe lumea asta cel putin, iar eu sa il cresc singura.
Cu fiecare luna care trece, sansele sa fie vindecat cresc, dar nu stim ce va hotari Dumnezeu.
Situatia asta ne-a ajutat sa punem baze poate mai solide decat ar fi fost, poate in alte conditii, relatiei noastre, si ne-a apropiat foarte mult. Traim multe momente fericite, bune, binecuvantate, pe langa cele grele, intunecate, si uneori angoasante. Am trait poate deja si ce unele cupluri traiesc abia la batranete. Este si aspectul psihic al bolii care te macina, si in viata de toate zilele nu e greu de tinut. Este si apropierea eventuala a mortii si a despartirii (sigur, pentru un tmp.. dar totusi!) care este greu de trait zi de zi. Cum am putut sa avem copii sanatosi si echilibrati in conditiile astea? Este clar ca numai cu ajutorul lui Dmnezeu si al dragostei pe care ne-a dat-o.

Pot spune ca Dumnezeu a facut minuni mari in viata noastra, dintre care vindecarea probabila a sotului meu nu este decat cel mai vizibil. Sunt unele mai greu de povestit si care ar intra poate in amanunte prea personale.

Pot spune si ca traim o dragoste mare, care creste mereu. Si asta fara sa vreau sa idealizez si sa romantizez, caci ni se intampla si noua sa ne certam, sau sa nu fim pe aceeasi lungie de unda, sau sa nu fim de acord sau sau... Si uneori ne este si greu, si cu copiii, si cu toate responsabilitatile, pe langa boala si slabiciune.
Dar pot spune ca intotdeauna ne cerem iertare, intotdeauna ne impacam daca ne suparam, si ne spunem adevarul, chiar cand este neplacut si neflatant, si ne ascultam unul pe altul. Si stim ca suntem pe o cale si ca Dumnezeu ne-a pus impreuna, si faptul ca ne si tine, inseamna ca are El motivele Lui si mai asteapta impliniri de la noi.
Nu, nu cred ca ne iubim ca la inceput', cum scria cineva mai sus ca nu crede. Ne iubim de fapt mai mult, si ne cunoastem mai bine. Si ne dam seama ca mai este mult de facut.

Hotrasem sa nu mai scriu pe forum si raman la hotarirea de a nu mai intra in nici o polemica, ci de a scrie numai cand pot da informatii folositoare. Ceea ce am incercat sa fac aici... "

Fiecare are o pereche pe lumea asta
 

Ca sa incerc sa sintetizez un pic aceasta discutie: intradevar, fara ajutorul lui Dumnezeu nu se poate realiza nici un lucru bun- inclusiv gasirea persoanei potrivite! Sunt foarte binevenite rugaciunile si credinta, insa asta nu inseamna ca omul nu trebuie sa caute persoana potrivita, ci numai sa astepte sa se intample! Un proverb romanesc zice "Dumnezeu iti da, dar nu iti pune si in traista"!
Sunt de acord cu ce a zis utilizatorul "Andra-07"- uneori gasim "motive" gen cariera, parerile celorlalti, etc, pentru a motiva de ce nu am gasit "persoana potrivita"! Important e- aici vorbesc din punctul de vedere al unui barbat- atunci cand intalneste o femeie cu care te potrivesti si te intelegi si bineinteles sa existe iubire reciproca, sa actionezi decent, cu bun-simt, dar hotarat si sa faci tot ce e omeneste posibil pentru a te casatori cu ea!
Sunt convins ca atunci cand exista sentimente adevarate intre doi oameni maturi, este loc si de cariera si de iubire!
De altfel, inainte de 1990, cand fiecare avea servici si "cariera"- inclusiv in meseriile mai speciale, cand barbatul trebuie sa plece 2-3 zile la rand de acasa cu serviciul (mecanici de locomotiva, soferi de cursa lunga, piloti) sau chiar luni de zile (in cazul marinarilor), cu toate acestea aveau si relatii de familie foarte bune!

Hihi, imi aduc aminte ca bunica mea considera un avantaj faptul ca bunicul era militar si ca lipsea mult de acasa. Altfel, spunea ea, s-ar fi ciondanit o zi intreaga :).

De ce sa fie gresit daca primesti binecuvantarea duhovnicului sau a unui parinte imbunatatit cum e Pr.Iustin ptr. casatorie? Sau sa ceri sfatul daca esti in dubii?! Chiar si cand ai gasit pe cineva ai nevoie de binecuvantarea duhovnicului ptr. a te casatori cu acea persoana (+ binecuvantarea parintilor).Daca tu simti ca, calea ta de mantuire este casatoria atunci nu vad de ce sa fie gresit daca te rogi Domnului sa te ajute sa iti gasesti persoana potrivita care sa fie si pe placul tau, dar si pe placul Lui. Sunt atatia tineri care cu ajutorul Sfintilor (Sf.Parinti Ioachin si Ana, Sf.Nectarie etc) si a Maicii Domnului au reusit sa isi gaseasca pe cineva credincios in aceasta lume pagana. Oricum fara binecuvantarea duhovnicului nu iese nimic bun. Fara ruga nu iese nimic bun. Nu e gresit sa faci un acatist acasa. In general, a da acatiste la Biserica nu este gresit, caci daca era nu mai primea nici un parinte. Ci felul in care te raportezi la ele. Una este sa dai si acatist la manastire-in sensul sa se roage un parinte ptr. tine- si in acelasi timp tu sa fi un crestin model, sa tii posturile, sa fi bun, sa te rogi, sa faci milostenie etc. si alta este sa dai acatist si sa astepti, tu facand pacate dupa pacate. Asa si cu parintii care au primit darul inaintea-vederii. Unii ii privesc ca pe niste clarvazatori cu puteri magice, altii stiu care este treaba si cu credinta in Domnul merg la el-nu ptr. a stii viitorul, ci ptr. ajutor. Sunt multi parinti imbunatatiti care primeau oamenii la dansii cu tot felul de probleme si se rugau ptr. ei. Nu e gresit sa alergi la preotii Domnului, e gresit sa fi mandru si sa crezi ca poti face singur ceva fara Dumnezeu. A te lasa in voia Domnului nu este echivalent cu a sta si a astepta sa pice din cer. Eu personal am mai mare incredere in judecata Lui Dumnezeu decat in judecata mea.