Monahii si lumea - contact sau izolare
 

Mai intai ca am observat acum ca acest subforum are o denumire incorecta.
Ar trebui sa se cheme "Monahismul" pentru ca vorbim si de maica, nu numai de calugar.

M-am hotarat sa deschid un fir nou pentru ca au aparut niste discutii si nelamuriri pe forum.
Pe firul cu femeia si moda nu-si are rostul discutia despre Athos, iar pe firul cu Drumul calugariei s-a facut un ghiveci, pentru ca se deturneaza mereu discutia.
Cred ca ar fi bine sa aflam totusi viata monahala si regulile ei, ca sa evitam tulburarea si a noastra si a monahilor.
Asadar mai incerc eu o data.

Propun spre discutie urmatoarele aspecte:
Monahul in general paraseste lumea, se retrage la manastire.
Ce in seamna concret acest lucru?

Am vazut ca la unele manastiri de calugari (barbati) este interzisa intrarea femeii. Ca e stabilit de Maica Domnului, sau de stareti, exista acele interdictii.

La manastiri de maici de ce nu sunt astfel de interdictii? Se spune ca ele au nevoie de preot pentru slujba si duhovnic. Bun, corect. Dar s-ar putea interzice intrarea altor barbati si sa fie lasat numai preotul. Unii spun ca femeile nu au ispite, precum barbatii. Ba eu zic ca pot sa aibe.

1. Monahii din aceste manastiri (de ex. Athos) au contact cu lumea (mama, bunica, sora, alte rude, prieteni etc.)?
Stiu sa se gospodareasca absolut singuri, fara ajutor femeiesc?
Au voie sa coboare in lume? Fac vreo scoala, vreo facultate? Au voie?

2. Se spune ca un motiv este ispita din partea femeii, inclusiv partea femeiasca de la animale (se spune ca nu au voie sa aibe nici animale de parte femeiasca, ceea ce inseamna ca tin si post permanent caci nu mai au lapte, oua, produse de animale femele). Nu stiu eu, asa se spune.

Si este de inteles pe undeva ispita, dar atunci oare ea nu se poate schimba in directia masculina? Nu exista pericolul unei alte ispite mai mari si mai pacatoase?
Si inteleg ca nici maici nu au voie sa mearga in acele manastiri, ceea ce inseamna ca si ele pot crea ispite, cu toata tinuta si curatenia lor?

3. De ce este totusi permis sa mearga vizitatori la manastiri (in general)? La maici au voie sa vina barbati turisti, la calugari au voie sa vina turiste.
Si mai ales de ce au voie sa fie calugarii duhovnici pentru mireni?
De ce se duce lumea peste ei in manastire?

4. Si daca monahii au aceste slabiciuni si exista pericolul ispitirii chiar si prin izolare si rugaciune, atunci poate ca manastirea nu-si are rostul. Poate ca fiinta umana nu este facuta pentru celibat.
Poate ca Dumnezeu a lasat totusi omul sa fie altfel.

E drept ca scrie pe undeva in scripturi ca omul sa stea singur, dar daca nu poate mai bine sa se casatoreasca. Oare nu e mai bine sa fie asa si pentru monahi?
Adica ma intreb daca ispita asta de natura hormonala spre trupesc in general, se poate totusi evita mai bine, daca se poate inlatura de tot.

Ca sa urmezi drumul monahismului trebuie sa renunti nu numai la lume ci si la corpul tau, pana la urma.
Ca totusi in final nu persoana de sex opus este cea care te ispiteste, ci hormonii tai, nevoile tale firesti.

Manastirile ortodoxe au totusi mult contact cu lumea. Exista duhovnici, exista bolnite, exista scoli si orfelinate mai nou, exista tursim. Si toate astea sunt activitati care implica si ispite.

Citeam de parintele Paisie Olaru ca era si pustnic, adica avea o chilie agatata de o stanca, singur, dar...era si duhovnic si veneau gramezi de oameni la el, si femei si fete.
De ce? Nu-mi este clar cum se impaca acestea doua.

Monahii totusi nu pot sa lase lumea. Sunt oameni in primul rand. Si pe urma si ei au datoria/ascultarea sa se ocupe de lume si mantuirea ei.

Poate ca ar trebui sa nu ne ducem noi mirenii la ei la manastire, ci sa coboare unii dintre ei spre noi sa-si faca ascultarea si apoi sa se reintoarca la manastire.
Sa le ramana manastirea numai lor. Iar turisti, bolnavi si orfani sa ramana in afara ei.
Ma gandesc ca poate pana la urma este mai bine cum fac catolicii. Au manastirile lor si de acolo se duc zilnic la scoli, spitale, acasa la oameni bolnavi si batrani si isi fac treaba.
Citeam chiar aici pe forum ca exista unele grupari care traiesc in forma de calugari, in lume.
De curand am aflat de la televizor ca exista persoane (chiar casatorite) care sunt totusi membri in manastiri si care se ocupa de social (aduna donatii, se duc si distribuie la cei nevoiasi, ajuta) din partea manastirii de care apartin.

Nu stiu daca aceste solutii ar fi acceptate si in ortodoxie.
Ma gandesc eu ca monahismul este de mai multe feluri si este corect asa.
Unii vor partea sociala si lucreaza pentru lume si acolo isi vad sarcina de la Dumnezeu si implinirea, iar altii dimpotriva vad rugaciunea, izolarea, spiritualul si acolo isi vad chemarea si sarcina de la Dumnezeu.

Imi place cum ai pus problema, astfel de intrebari si chestiuni ma intriga si pe mine. Chiar saptamana trecuta Arhimandritul manastirii pe care o frecventez eu povestea despre relatia parinte-copil in situatia in care cel din urma alege calea calugariei si ca Dumnezeu ne iarta daca alegem aceasta cale si nu suntem alaturi de parintii nostri atunci cand ei sunt pe patul de moarte. Dar eu ma intreb, fie ca ai 20 de ani, 40 sau 60 oare nu ramai cu suferinta aceasta in suflet pentru tot restul vietii? Eu zic ca da! Hai ca restul mai merge, duci o viata simpla, esti simplu. Iubesc oamenii simpli. In ceea ce priveste singuratatea am si gasit un articol, nu precize sursa pentru ca, contine si articole usor defaimatoare:

Calugarii ortodocsi fac depresii si nevroze din cauza vietii austere din manastire

Printre pacientii mai neobisnuiti ai Spitalului Socola se regasesc fetele bisericesti. Austeritatea din manastiri sau conflictele cu enoriasii ii aduc pe calugari si preoti la psihiatru. Clericii sunt totodata si printre cei mai disciplinati pacienti.
Numerosi calugari, preoti si calugarite din regiunea Moldovei ajung anual la Spitalul de Psihiatrie din cauza depresiei si a psihozelor. Medicii spun ca problemele care ii trimit in spital nu sunt legate de lipsa banilor, ci boala este determinata de singuratate, de izolare si de mediul strict in care acestia traiesc. "Majoritatea sunt diagnosticati cu tulburari depresive. Foarte multi se imbolnavesc in urma rigorii din manastiri, a mediului rece in care traiesc, a vietii in post si in rugaciuni. Pentru ei exista foarte putine perspective, iar singuratatea se face de nenumarate ori simtita", a declarat medicul psihiatru Ovidiu Alexinschi.

Doresc sa fac o paranteza, nu doar din regiunea Moldovei. In definitv stau si eu si ma gandesc de ce a lasat Dumnezeu iubirea daca nu este pentru toata lumea? Sau cum citeam zilele trecute la manastire pot sa vina fosti desfranati care regreta ce au facut s.a.m.d si nu poate sa vina un orfan spre exemplu? DE CE? Ma iertati dar nu pot sa imi imaginez o viata in care sa nu ai nevoie de nimic din ce este pamantesc. Cat despre faptul de a nu ne mai duce noi la manastiri, ar trebui sa ne gandim ca poate au si ei aceasta dorinta de a fi utili, de a face ceva pentru noi. Nu pot sa traiasca totusi rupti de lume. Adesea se spune ca ei se roaga pentru toata lumea, dar poate ca ar trebui sa ne rugam si noi pentru ei...

Perspectivele lor, doctore, sunt mîntuirea la care au un acces mai facil.

Dacă singurătatea lor se face simțită înseamnă ca nu se gândesc la Iisus Hristos, ci la ei înșiși.



Nu uita de Iisus Hristos.

Pai tocmai pentru ca se gandeau prea mult, si se condamnau pentru prea multe.

nu prea sunt sigur daca la asta te-ai referit dar
exista o treapta duhovniceasca la care ajung unii parintii, la care femeile si fetele nu-l mai pot ispiti cu nimic. Asta o zice Sf. Siluan Athonitul. Mai exact poti afla despre asta de pe iutub. Sunt cateva inregistrari in care Valeriu Marza citeste din Sf. Siluan

Eu (ma) intrebam de ce au ales totusi pustnicia daca totusi lucreaza cu lumea in fiecare zi, fiind duhovnic. Ma refer de ex. la parintele Paisie Olaru.

"10
A spus avva Antonie: aşa cum peştii zăbovind pe uscat mor, la fel şi monahii întârziind în afara chiliei sau printre oamenii din lume slăbesc încordarea liniştirii8(tonos hesyhias, oximoron, „tensiunea liniştii“. Liniştea călugărească reprezintă un efort.). Trebuie deci ca şi noi să ne grăbim spre chilie, ca peştele spre mare, ca nu cumva întârziind afară să părăsim paza dinlăuntru.

11
A mai zis: cel care locuieşte în pustie şi se linişteşte, e scutit de trei lupte, a văzului, a auzului şi a vorbirii; îi mai rămâne una, a urâtului9(akedia, lehamite, plictis, melancolie, indiferenţă, sentimentul vidului sau inutilităţii.).

1
Arsenie, fiind încă la palat, se ruga de Dumnezeu zicând: Doamne călăuzeşte-mă cum să mă mântuiesc. Şi a auzit un glas spunând: Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui.

13
I-a spus avva Marcu avvei Arsenie: Pentru ce fugi de noi? Bătrânul i-a răspuns: Ştie Dumnezeu că vă iubesc; dar nu pot fi şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Miile şi zecile de mii de sus au o singură voie, iar oamenii au multe voinţe. Nu pot deci să-l las pe Dumnezeu şi să merg printre oameni.

25
A mers odată avva Arsenie undeva unde erau trestii şi le clătina vântul. Şi i-a întrebat avva Arsenie pe fraţi:
– Ce-i foşnetul acesta?
– Trestii sunt.
– Cu adevărat, dacă s-a aşezat cineva în linişte şi aude ciripit, inima lui nu mai are aceeaşi împăcare. Cu atât mai mult voi care aveţi foşnetul acestor trestii.

44
Au venit odată nişte bătrâni la avva Arsenie şi i-au cerut un cuvânt despre cei care trăiesc în linişte fără să întâlnească pe nimeni. Iar el le-a spus: câtă vreme fata stă în casa tatălui ei, mulţi vor s-o ia în căsătorie, dar dacă începe să iasă, nu mai place tuturor. Unii o dispreţuiesc, alţii o laudă, şi nu mai are preţuirea de când era ascunsă. Aşa şi cu sufletul: dacă începe să se răspândească, nu mai poate mulţumi pe toţi." Patericul egiptean

Pentru ca ascultarea e mai mare decat voia proprie, cel putin in calugarie.

Nu cred ca s-a facut nimeni calugar ca sa se bucure de faima si sa vina la el lumea puhoi. Ai citit viata parintelui Cleopa, ucenicul par. Paisie - ti-am dat linkul pe alt topic? A stat nu stiu cati ani pastor la oi. A ajuns staret si duhovnic nu pentru ca a vrut el - dimpotriva - ci pentru ca asa au dorit altii si asa i-au randuit. Si atunci slujesti in locul in care esti pus, chiar daca tie personal nu iti place. Oricum, a ajuns duhovnic renumit la o anumita varsta, dupa o anumita experienta duhovniceasca... Mi se pare ca si Paisie Olaru a avut un parcurs asemanator, intai a fost la schitul Cozancea, undeva in munti, cu oile - asa l-au cunoscut pr. Cleopa si fratii lui, apoi a ajuns la Sihastria si i s-a randuit sa fie duhovnic...
Si apoi, vezi si tu ce se scrie la topicul despre pr. Ciprian de la Sihastria, Lumea da buzna. Si nu poate refuza, pentru ca asta e slujirea lui. E o viata de jertfa, nu face nimeni ce vrea si ce ii place.

Au ales pustinicia pentru ca simteau chemare.
Un duhovnic bun este cel care a reusit "sa creasca" in cele sfinte prin singuratate sau prin suferinte fara a dejnadajdui si multumind lui Dumnezeu. Dupa ce treci cu bine de unele incercari, capeti har si oamenii te cauta sau nu dupa cum randuieste Dumnezeu.

Cand ai alte preocupari te pierzi, putin cate putin de rugaciune. Daca nu il cauti pe Dumnezeu si te indepartezi cu oamenii atunci pierzi din har...

Dumnezeu le aranjeaza pe toate: este timp sa te rogi, sa suferi, sa lupti, sa daruiesti (ca duhovnic sau altfel), etc...poti sa le combini sau nu dupa cum diferit este cursul fiecarei vieti.
El cauta la inima noastra, la vrerea noastra si da dupa putintele ei incercari spre a ne ridica...

Viata monastica in Sfantul Munte Athos

http://www.youtube.com/watch?v=yarOscwdvtc

http://www.youtube.com/watch?v=wlgl05MPEZA

Parintele Calistrat, Manastirea Barnova , interviu inedit

Schitul Patrunsa

http://www.youtube.com/watch?v=5Qy316ln9X8

Schitul Patrunsa partea a doua

http://www.youtube.com/watch?v=ve6oAuWy8_Q

Actorul Dragos Paslaru astazi Parintele Valerian Paslaru schitul Patrunsa

http://www.youtube.com/watch?v=UK9iTxPOerM

Tot Pr Calistrat(acum la Man Vladiceni), despre taina călugăriei: http://www.youtube.com/watch?v=Ayx37Q3WFxg , si un documentar extraordinar despre viata unor îngeri in trup: http://www.youtube.com/watch?v=4Yh-HEFiBhs , http://www.youtube.com/watch?v=aJCX6zH_evo , http://www.youtube.com/watch?v=xyCbNePAQTU
Tunderea in monahism a PS Macarie: http://www.youtube.com/watch?v=Ds1iPI4KyX0
"Călugărul este un rugător pt toată lumea; este despărțit de toți si una cu toti."(Pr A., Man Bujoreni)

Chiar zilele trecute am vazut un video despre tunderea in monahism (am fost curioasa) si era chiar acesta cu PS Macarie.

Dupa dureroasa revolutie din decembrie 1989, in zilele de 13-15 iunie 1990, actorul Dragos Paslaru a protestat in Piata Universitatii impotriva regimului nou instalat, drept pentru care a si fost crunt batut de mineri, care l-au recunoscut pe acesta dupa fotografia amintita. In urma batailor suferite de la mineri, in dimineata zilei de 14 iunie, actorul patriot Dragos Paslaru a intrat in coma, vreme de cateva zile el luptandu-se mai apoi cu moartea, pe patul Spitalului de Urgenta.

Protestatarii din iunie 1990 au fost zdrobiti fara mila, aceasta "mineriada" fiind considerata pana astazi cea mai sangeroasa si mai brutala dintre toate cele provocate de mineri; numarul ranitilor se ridica spre opt sute, iar al mortilor oscileaza intre cateva zeci si o suta. Fiind numit "erou", de catre un reporter, actorul roman a spus: "Erou, eu?! Adevaratii eroi sunt doar cei de sub iarba."

Dupa ce si-a revenit din coma, iesind din spital, tanarul a simtit chemarea inalta a unei trairi monahale. Astfel, in anul 1990, la varsta de 39 de ani, actorul roman Dragos Paslaru paraseste lumea, intrand in Manastirea Frasinei, cunoscuta drept "Athosul romanesc", din pricina regimului ei aspru de vietuire, asemanator cu cel din Sfantul Munte.

Cand autoritatile i-au cerut noului vietuitor de la Frasinei sa le spuna tot ce stie despre evenimentele din iunie 1990, in vederea tragerii la raspundere a celor care l-au maltratat, acesta a spus: "Am luat coarnele plugului dumnezeiesc si sufletul meu a iertat tot."

http://www.crestinortodox.ro/parinti...ru-127204.html

In aceasta postare a mea anterioara eram foarte miloasa si ma gandeam cat de greu poate sa le fie lor, dar revin cu aceasta postare pentru ca mi-am schimbat parerea. Mi-am amintit ca cineva spunea la un moment dat ca cine este un bun monah ar putea sa fie si un bun tata, dar oare se compara cele doua? Oare ce este mai greu, sa stai o mare parte din zi in rugaciune, sa sapi pamantul si sa nu te gandesti la ziua de maine sau sa fi capul unei familii, sa ai responsabilitatea unui copil, si sa te gandesti cu groaza la ziua de maine ca poate seful tau iti va spune ca nu mai e nevoie de tine? Ma gandesc si eu, ca si monah chiar daca nu ai venituri, numai din banii pe care ii lasa credinciosi la sf slujbei si tot ajunge de o paine. Ba chiar am auzit ca mai marii unei manastiri ar arunca pomenile la porci si pomelnicele... nu mai spun unde. Si din orasul de unde sunt eu, o familie si-a trimis copilul la manastire ca sa, citez: " sa il ajute preotii sa faca scoala, ca daca esti preot castigi o gramada de bani". Nu stiu cine este acest baiat, ca sa spun cu ce se ocupa in prezent. Pe de alta parte, cine are vila si toate conditiile nu merge la manastire. Ma gandeam eu asa cu tristete la parinti dar poate chiar ei i-au sfatuit sa mearga acolo, ce sa faca la 25 de ani fara servici? mai bine acolo. Cat despre dragostea trupeasca, mi-se pare normal ca sa nu renunte la tot ce ii ofera manastirea (siguranta zilei de maine) pentru o femeie. Ne multumim cu privitul. Eu zic daca ai stat acolo 20 de ani nu mai renunti, si apoi ce sa faci sa zicem la 50 ani fara ani in campul muncii, de unde bani? de unde pensie pe viitor? Cat despre faptul ca se ingrijora cineva, cum se gospodaresc ei, sa nu uitam ca cei mai buni bucatari din lume sunt barbati, nu femei, asa ca nu poate fi prea greu. In fine, multi oameni nu au ce au ei... Nu spun ca nu ar fi oameni buni, dar daca toti am merge la manastire cine ar mai munci?

As dori sa iti supun atentiei un articol:

http://www.schituldarvari.ro/index.p...vatatura&id=87

"Între credinciosii Bisericii putem auzi de multe ori discutii in care se compara monahismul cu casatoria, in care se poate vadea ca unii dispretuiesc monahismul, altii casatoria.

Copiii sufera atunci cand parintii nu imbratiseaza cu toata inima casatoria si viata de familie. De aceea, as dori sa accentuez un fapt: casatoria este o cale de mantuire. Asemenea discutii, care compara casatoria cu monahismul, sunt arareori de folos. Fiecare persoana trebuie sa-si gaseasca propria cale de mantuire, cerand lui Dumnezeu sa-i arate drumul cel mai bun pentru el, drum pe care, mergand, sa poata “lucra pentru mantuirea lui” (Filipeni 2, 12) in conditiile in care se gaseste si care ii sunt date de Dumnezeu. Ne compromitem mantuirea nu prin alegerea unei cai de vietuire sau a alteia, ci cazand din voia lui Dumnezeu privitoare la noi personal. Nimeni nu este admis in monahism daca dispretuieste casatoria (cf. canoanele 9 si 10 ale Sinodului de la Gangra), iar casatorindu-se, nu trebuie sa dispretuiasca monahismul."

De asemenea cred ca faci mare greseala comparand cele doua cai de mantuire si atribuind casatoriei mai multe credite , daca pot sa ma exprim asa, decat monahismului. Fiecare cale are greutatea ei, dupa cum fiecare om are greutatile sale.
Totodata, daca am face mereu voia lui Dumnezeu chiar si cand e vorba de alegerea caii de mantuire, casatorie sau monahism atunci chiar ca ar fi, nu inutile discutiile despre compararea celor doua cai, ci chiar am si cleveti impotriva voii lui Dumnezeu.
A ne ridica pe noi in slavi ca suntem pe calea casatoriei in ce priveste mantuirea in detrimentul monahilor care au ales casatoria cu Hristos ca si cale de mantuire, eu cred ca este mare pacat.

Stii, am sa iti povestesc o intamplare prin care a trecut duhovnicul meu. Intr-una din zile, fiind in Muntele Athos, a iesit sa se plimbe in liniste prin cimitirul manastirii. S-a apropiat de stancile abrupte, manastirea fiind plasata pe coasta muntelui, jos spargandu-se valurile Marii Egee. Imi spunea ca incerca sa se roage in liniste cand a simtit dintr-o data cum parca cineva il impingea sa il pravale de pe stanci. S-a impotrivit cu toate puterile sale, impingandu-se cu picioarele si opunand rezistenta. Nu era nimeni in spatele sau, nici un calugar, toti fiind in chilii in acel moment. Si de altfel era total exclus asa ceva. S-a sfortat apoi cu mai multa putere, opunandu-se , in timp ce se ruga, cand deodata forta ce il impingea sa se pravale in mare a incetat si a cazut pe spate.
Acestea sunt luptele monahilor, la propriu cu diavolul insusi si as vrea sa iti spun ca as prefera sa fiu concediata in fiecare zi decat sa ajung sa ma lupt cu diavolul la propriu. Asa ca eu zic ca cea mai mare greseala este sa facem comparatii si sa judecam dupa mintea noastra care cale este mai buna.
Oricum a ne lua dupa gura lumii spunand, "am auzit" , "se spune" este mai mult decat superficial daca nu chiar ignorant.
Ca unii au alte motive cand intra un manastire, ca spun familiile nu stiu ce, e treaba lor iar judecata este a lui Dumnezeu. A noastra este sa ne vedem pacatele si sa facem voia lui Dumnezeu in toate.

Monahii si lumea - contact sau izolare? Pana acum ceva vreme eram ferm convinsa ca este vorba despre izolare. Si imi placea sa cred asta. Mi se parea ceva frumos, ca iti dedici cu adevarat viata lui Dumnezeu si numai Lui. Insa de cand am aflat ca monahii, nu toti, unii au conturi pe o retea de socializare... e clar ca nu mai sunt izolati. Sunt dezamagita si trista... Au o viata atat de buna, au siguranta zilei de maine prin hrana, o camera calda, fotolii din piele, liniste, calculator, internet ... Altii, altii nu au nimic... au numai griji, necazuri... :( Stiu ca nu trebuie sa port eu grija nimanui, dar au fost momente in care m-am gandit: departe de parinti, sa mananci numai paine cu ceai... cat de trist. Oare eu sunt cea mai naiva fiinta de pe pamantul asta? Am vrut sa donez la manastire, eu care nu am venit, pentru niste oameni care au mult mai mult decat mine. Citisem undeva ca au dreptul la 8 zile sa se invoiasca pe an. Oare se respecta asta? Ca nu au voie sa aiba vreun contact cu rudele? E adevarat? In mod normal daca ar fi fost asceti da. Imi este greu sa imi imaginez ca stau pe internet dar nu se duc la parinti atunci cand se afla pe patul de moarte, pe motiv ca nu au voie sau ca ... nu vor. Va intreb eu, a fi monah este o meserie? Eu intotdeauna am crezut ca preotul este cel care slujeste apoi pleaca acasa iar monahul este cel care tot timpul este conectat, toata viata lui slujeste nu doar 3 ore la Sf Liturghie. Dar ce fac monahii in timpul slujbei, se joaca cu lumanarea, rad, susotesc, se joaca cu telefonul, fac poze... Cand am postat eu atunci, acea intamplare cu acel tanar, toata lumea a sarit in sus, dar dupa toate acestea nu se poate decat sa mi se re-confirme. Si, atunci ar trebui sa il mai privesc eu, oare pe omul acela, cu admiratie, drag si toate sentimentele frumoase care exista?

Draga Ana, incearca sa iti vezi intai de viata ta, si de cea trupeasca - sa ai o sursa de venit pt tine (un servici), sa faci o scoala care sa te ajute sa ai un servici mai bun, sa iti faci o familie, etc si de cea duhovniceasca - sa mergi in fiecare duminica la biserica din orasul tau la Liturghie, sa ai un duhovnic, sa te spovedesti sa te impartasesti - si dupa ce vei avea toate din viata ta in echilibru macar incat sa fii cat de cat fericita, abea atunci sa le porti de grija monahilor si de care e viata lor la manastire si abea atunci sa te gandesti la donatii, etc.

Pentru ca altfel, daca nu iti ai intai grija de viata ta, s-ar putea ca din slabiciunea ta sa cazi si sa ii judeci si vorbesti de rau pe ei (pe monahi) si atunci ce ai facut?

Gandeste-te cum te-ai simtii tu daca cineva ti-ar face un cadou (sau te-ar ajuta sau ti-ar da ceva) fara ca tu sa fi cerut expres, ci pt ca asa vrea cineva care pare si se mai si crede bun din jurul tau, iar apoi sa il auzi barfindu-te si vorbindu-te de rau la altii... Cum te-ai simtii?

Ca intotdeauna ne legam doar de anumite fraze dintr-un anumit post, ceea ce ne convine. Cat despre viata mea personala, nu accept sfaturi de la necunoscuti! Anumite lucruri o sa le fac atunci cand o sa le simt nu cand zice lumea. Cat despre monahi, de ce sa generalizam? De ce sa nu admitem ca sunt care nu au ce cauta acolo? Ce frica de Dumnezeu au ei? Eu nu ma duc la manastire pentru ca sunt pacatoasa si nu as putea rezista sa vad ca oamenii ma vad ca pe o Sfanta. Haideti sa nu trecem cu vederea unele lucruri doar pentru cuvantul acesta sfant "monah" hai sa vedem ca in spatele lui se afla un OM. Daca se admite ca greseste ca orice om inteleg... Cat despre daruit asa este, ii dai lui Dumnezeu la urma urmei. Am dat bani si la saraci si au baut, stiu cum e sa fi dezamagit. In fine, este foarte greu sa oferi ceva cuiva, fara sa se interpreteze.... La urma urmei nu stiu de ce sunt eu condamnata asa, cand sunt altii care gresesc mult mai mult si li se recomanda un Duhovnic si atat.

draga Ana. este izolare sa stii, si da nu au voie sa faca vizite.
Calugarii nu stau pe internet.
insa Biserica este constienta ca tot mai multi oameni isi petrec timpul in spatiul virtual. Si dintre acestia multi il cauta si pe Dumnezeu.
Uite tu esti pe net discuti de credinta, cu siguranta ca uneori te-ai bucura sa primesti un raspuns curat si corect de la un monah, la intrebarile tale.
Cunosc un ieromonah care are ca ascultare tocmai acest lucru. Discuta cu oamenii pe net si pot sa iti spun ca a facut convertiri la ortodoxie pornind de la discutiile despre religie pe internet. A adus pe calea cea dreapta chiar si atei. Acestia sunt misionarii.

Si vrem nu vrem trebuie sa recunoastem ca in spatele calculatorului, pe forumuri, pe internet sunt oameni, sunt suflete cu suferintele si zbuciumurile lor.
Eu de pilda am inceput sa scriu pe acest forum pentru ca duhovnicul meu mi-a spus sa scriu. El mi-a spus ca avem nevoie de practica in credinta si practica nu se rezuma doar in a darui haine si alimente. Ca de multe ori aceste fapte ne duce la pierzanie daca ne umfla mandria de sine indreptatindu-ne ca suntem buni daruind.
Interactionand cu oamenii ne cunoastem mai bine slabiciunile, chiar si pacatele. Cum reactionez cand sunt laudata , cum reactionez cand sunt certata? imi place sa contrazic? stiu sa ascult? am rabdare cu oamenii? simt mila si iubire pentru ei cand imi spun suferintele lor? Parintele meu avea o vorba: teoria ca teoria dar practica ne omoara.

Cele spuse de tine cu jucatul in timpul slujbei, poze cu telefonul ca ar face asa monahii, asa ceva nu am vazut in viata mea si am fost in multe manastiri. Acea intamplare cu acel tanar de care ziceai ca ti se parea tie ca se uita nu stiu cum la tine, tu singura ai recunoscut ca nu era monah.

Ce treaba ai tu cu ei? Te-a pus cumva Dumnezeu judecator in locul Lui sa ii judeci?
Tu ai viata ta, ei pe a lor. Ei nu ti-au cerut nimic si nu iti cere nimeni sa te duci la manastire (nici de tot, nici macar in vizita).

Deocamdata tu nu prea poti sa rezisti nici atunci cand oamenii iti atrag atentia sa iti vezi propriile vorbe si actiuni (sa te vezi pe tine, cum procedezi).

In mod cert cel mai bun in a te face sa te privesti pe tine (sa iti privesti vorbele, gandurile, faptele) este un duhovnic, deci cauta-ti unul.

Uneori prin sfatul unui necunoscut ne sfatuieste chiar Dumnezeu. Pacat ca noi nu avem intotdeauna discernamantul sa putem vedea asta.

Am sa spun si eu ca Par. Cleopa: de cand suntem noi pe scaunul lui Hristos sa spunem noi daca unii dintre monahi au ce cauta sau nu intr-o manastire? daca dupa ani de sedere in manastire, un monah se indreapta si devine sfant?

Despre daruit: adevaratul dar se face ca si cum am darui lui Hristos. pe Hristos il mai cercetam apoi sa vedem ce face cu darul nostru? Nu, pentru ca avem incredere , ei bine asa trebuie sa ne purtam cu toti oamenii, sa le daruim ca si cum am darui lui Hristos. Altfel nu te vei folosi duhovniceste din fapta ta ci din contra.

Sunt sigura ca dumneavoastra sunteti norocoasa daca pot sa spun asa si aveti un Duhovnic dupa sufletul dvs. adica bun si aveti o comunicare cum oricine si-ar dori. Imi rau pentru ce am spus si ca desi eu sunt omul care nu se gandeste la el ci la celalalt, ma grabesc uneori in afirmatii si spun si ce nu ar trebui si in ce nu cred cu adevarat. Cat despre internet, a socializa, a discuta pe forumuri pe mine nu ma face decat sa adun mai multe in mine si nu sa ma eliberez, sa nu ma inteleg cu oamenii. Anul asta am fost in fiecare Duminica la biserica, cu exceptia pe care am mai povestit-o pe un topic, si vad ca am pacate mai putine, ca nu mai fac unele greseli. Si doar un preot a observat ca sunt suparata si atunci m-a miruit si pe maini si mi-a spus: Asa ca ai mare nevoie? Am fost... impresionata. Acum nu ca sunt invidioasa dar si preotii de ce cu unii oameni vorbesc: sora X cum mai esti? nu stiu ce si cu altii nu...? Imi mai pare rau si ca unele lucruri nu am putut pur si simplu sa tin doar pentru mine. Si nu am vrut sa ii fac rau nimanui cum spunea cineva... Ce am scris am vazut cu ochii mei, dar sunt oameni si nu e nimeni care sa nu greseasca si poate au multe suferinte. Stiu ca sunt mai buni decat mine. Eu o sa merg la manastire tot cu drag si daca am ales sa apreciez pe cineva o voi face in continuare indiferent ce face acel om. Sunt tare trista, pentru ca stiu ca ei se roaga pentru toata lumea, deci si pentru mine (si eu ma rog pentru toata lumea) si ma simt vinovata.

Draga mea Ana. Am vazut ca te grabesti si spui uneori si lucruri in care nu crezi. Nu e nimic. esti tanara , ai timp sa inveti sa fi mai rabdatoare. La inceput parintele meu imi spunea: e greu , nu e nimic; usor, usor. Nu te speria. Am sa iti spun si eu tot asa: usor, usor o sa vina si rabdarea. In legatura cu intrebarea ta de ce preotii vorbesc cu unii oameni intr-un fel si cu altii in alt fel. Nu te intreba, ca nu are rost, nu te sminti, ca nu la noi e aceasta judecata ci la Dumnezeu. Stie el preotul cum si de ce vorbeste cu oamenii cum vorbeste. Tot parintele meu spunea ca noi suntem oglinda celorlalti. Prin semeni ne vedem faptele noastre. de sunt bune sau nu.

Stii faptele noastre poarta in ele pacatele noastre. Nu uita asta draga Ana. Infaptuim intinat de pacatele ce le purtam. Adica daca suntem mandrii vom darui cu mandrie. Sau vom iubi cu mandrie. Daca suntem egoisti, vom darui cu egoism, cantarind si masurand. Daca suntem clevetitori, vom face fapte clevetind.

Cineva apropiat mie imi spunea acum ceva timp: preotul de la biserica nu imi da atentie la fel cum da altor oameni. si i-am raspuns: nu e nimic, ai nevoie de atentie sau de Hristos? smereste-te, si bucura-te de Liturghie. Oricum preotul savarseste tainele si pentru tine, Harul se revarsa prin vasul Domnului - preotul si la tine. Bucura-te si da slava lui Dumnezeu. Smereste-te ca nu suntem decat niste pacatosi.

http://3.bp.blogspot.com/_FPORzalrh8...w/s1600/21.jpg

Aceasta icoana il infatiseaza pe Sfantul Pahomie cel Mare (praznuit pe 15 mai), considerat drept intemeietorul monahismului cenobitic (de obste), primind regulile vietuirii monahale de la un inger. Vedem ca nu intamplator viata monahala se numeste chip al vietuirii ingeresti. De asemenea, observam ca monahii, chiar si atunci cand duc o viata de izolare aspra, acestia, prin rugaciune, se afla in contact cu lumea nevazuta, cu lumea ingereasca si cu Preasfanta Treime.

"Sa nu crezi tot ce vezi, sa nu crezi tot ce auzi, sa nu spui tot ce stii"
 

Cine asculta de duhovnic nu ajunge sa aiba ispite de genul asta si nu se imbolnaveste cu nervii. Multi preoti au atras atentia ca cine se inhama la rugaciuni aiurea asa patesc. Unii au spus ca cine nu face rugaciunea inimii cu chibzuinta incep sa aiba probleme cu nervii.
In concluzie daca fiecare face ascultare intocmai nu ajunge sa aiba probleme pe care le enumerati. Sunt si ispite, care isi au rostul lor pentru fiecare. Doamne ajuta si ar fi bine pentru unele persoane sa intrebe pe duhovnici astfel de probleme. Forumul nu este un amfiteatru plin de preoti care mai decare si pot sa tina conferinte. Grija mare ca primiti informatii eronate de la o multime de sectari.

Eu cred ca unii monahi au ales mai mult o viata de pustnic,mai curata si mai aproape de Dumnezeu, in timp ce altii au vrut si sa ajute mai mult pe semeni, implicandu-se si in lume.

Dar toti monahii au avut nevoie de ascultare de la duhovnic si binecuvantare.

Parintele Nichita Pascan !!
 

Va rog sa nu va suparati ca am sa lansez un mesaj in acest topic; nu puteam sa deschid unul nou pt. un lucru singular .

Asadar, poate este cineva, oricine din tara aceasta care intra aici si citeste acest mesaj, care poate sa dea o lamurire despre parintele Nichita Pascan(fratele Nicolae Pascan). Daca stie unde salasluieste, unde poate fi de gasit .
Stiu doar ca este in Roamania si ca s-a stabilit, intre timp, undeva in judetul Alba. In rest, nu am nici un amanunt .
Va rog deosebit, daca stiti macar o mica informatie, dati de veste !
Este mare tara aceasta dar nu intr-atita incit sa te poti ascunde/pierde in ea. Tot te stie cineva, tot te vede oarecine, tot s-a auzit pe unde ai fi si pe unde traiesti !

Multumesc tutror celora care, milostivindu-se, ar putea ajuta !

Este vorba de parintele Nichita de la Manastirea Brancoveni? Nu stiam ca s-a intors in tara.Ma bucur ca a revenit, daca despre el este vorba. Daca reusesc sa aflu ceva,te anunt.
Incerc sa dau un telefon.Iti voi trimite un pm daca am vesti, sa nu te superi.

Frate, nici nu sti ce bucurie mi-ai face si de ce ajutor mi-ai fi !
Da , despre el este vorba !

Frumos, foarte frumos spus!...
doar ca, as adauga eu, este o diferenta intre "ceea ce crezi" si ceea ce este...si o mare diferenta intre ceea ce este si ceea ce ar trebui sa fie.

Subiectul e destul de interesant si ma asteptam sa gasesc mai multe postari . M-as fi asteptat sa gasesc povestiri ale unora care au cochetat cu gandul de a merge la manastire .Ce au simtit ,ce i-a indemnat la acel moment sa apuce "jugul" calugariei .
Am citit pe acest site subiecte tampite despre homosexuali si altele care au strans destul de multe pagini.
Discutam acum doi ani cu un stratet de la o manastire din judetul Vaslui si mi-a spus ca in acest moment monahismul romanesc trece printr-o criza foarte acuta de monahi .Se referea la numarul foarte mic de tineri ce doresc sa intre in monahism ,iar cei care ar avea aceasta intentie ,constata acest parinte,trebuie oarecum sa-i invete ABC-ul credintei .Multi din acestia putini vin la manastire cu o idee deformata despre ce se intampla sau ce reprezinta monahismul !
Am mai spus-o si cu alte ocazii aici pe acest site ,problema noastra a romanilor e paradoxal necunoasterea dogmelor sau randuielile Bisericii Ortodoxe ,deci este o lipsa acuta de catehizare ! Pacat ca nu intelegem ca daca nu vom ramane credinciosi lui Dumnezeu si credintei nostre strabune ,vom dispare ca neam !

CALUGARIA-dOAMNE AJUTA