Pomenile pentru morti,mancarea
 

Plecand de la un topic al unei colege de forum,vreau sa va pun o intrebare:Credeti ca e normal sa se dea mancare pentru morti?Adica eu sa fiu sincer nu cred.Am vazut un preot la tv ca mortii nu au nevoie de mancare si asa cred si eu.CRED ca mortii au nevoie de RUGACIUNE,POMENIRE SI IERTARE!Nicidecum mancare.De ce e nevoie sa dam mancare,coliva,torturi,covrigi,colaci si alte mancaruri?Mananca sufletul dupa viata de veci?Nu cred.Sufletul nu se hraneste cu mancare sufletul se hraneste cu HRISTOS ,CU RUGACIUNE!Ce parere aveti?Cred ca e mai bine sa pomenim mortii si sa ne rugam pentru ei decat sa dam de pomana pentru ei mancare eventual nu putem sa le luam si bilet la meci?Scuzati-mi gluma,ironia.Doamne ajuta!

Tu ar trebui sa pui mana pe catehismul ortodox. Coliva si vinul pentru morti este o randuiala veche. Nu se da ptr. a fi mancata de suflet ad literam, nimeni nu a zis asa ceva.

Din Catehism
 

Ce este si ce inchipuie coliva, care se face la inmormantari si parastase?

Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: "dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune". (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173).

De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta «Vesnica pomenire», rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.

Acelasi rost il are si coliva simpla, neinsotita de vin, adusa de cei vii in biserica la ziua numelui lor, spre cinstea si pomenirea praznicului sau Sfintilor sarbatoriti in acea zi sau spre pomenirea mortilor care poarta numele acelor sfinti. Ea se binecuvanteaza de catre preoti fie seara, la sfarsitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfarsitul Liturghiei, dupa rugaciunea Amvonului, printr-o rugaciune deosebita: «Doamne, Cela ce ai produs toate cu cuvantul Tau…»*.

Dulciurile şi ingredientele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pomeniţi, ori dulceaţa vieţii celei veşnice, pe care nădăjduim că a dobândit-o mortul.

Ce sunt pomenile si ce rost au ele?

Pomenile sau praznicele mortilor sunt mesele care se fac in cin-stea si pomenirea mortilor. Ele sunt ramasite ale vechilor agape sau mese fratesti, cu care era impreunata in vechime slujba inmormantarii.

Despre ele pomenesc vechile randuieli bisericesti, ca Asezamintele Sfintilor Apostoli (Cartea VIII, cap. 44), si alte scrieri vechi crestine: «Noi ii poftim pe saraci si nevoiasi la ospat, pentru ca astfel serbarea noastra sa devina pomenire pentru odihna sufletului celui adormit, iar pentru noi, mireasma bine placuta lui Dumnezeu»576 (Talcuire la cartea Iov (atribuita lui Origen), cart. III, Migne, P. G., XVII, col. 517).

Tot pomana se numeste si orice fapta de milostenie facuta pentru pomenirea si folosul mortilor, ca de pilda hainele sau lucrurile care se dau saracilor si care sunt binecuvantate de preot printr-o molitva deosebita.

Ce este parastasul?

Potrivit învăţăturii şi credinţei creştine, viaţa omului nu se sfârşeşte o dată cu moartea trupului, iar sufletul îşi continuă existenţa şi dincolo de hotarele vieţii pământeşti. Din acest motiv, nu dăm uitării pe cei adormiţi nici după înmormântarea lor, ci îi pomenim pururi, ne rugăm şi mijlocim pentru odihna şi pentru iertarea păcatelor lor.

Cât timp suntem în viaţă putem să facem toate pentru sufletele noastre: să priveghem, să postim, să ne rugăm continuu etc. Imediat ce murim, însă, nu mai putem face nimic pentru acestea. Însă dacă cineva vorbeşte lui Dumnezeu despre cei răposaţi, îl va auzi Dumnezeu, îi va asculta rugăciunea. Cu alte cuvinte în faţa lui Dumnezeu este utilă şi folositoare „mijlocirea”. Când cei dragi nouă pleacă din lumea aceasta, lasă în urma lor o rugăminte, care sună mai degrabă a poruncă: „…vă rog pe toţi şi cu stăruinţă cer vouă să vă rugaţi neîncetat lui Hristos-Dumnezeu pentru mine, ca să nu fiu rânduit, după păcatele mele, la locul de pedeapsă, ci să mă aşeze unde este lumina vieţii” (Slava de la Slujba înmormântării). Aşadar, cei adormiţi doresc să ne pese totdeauna de ei. Întotdeauna să facem ceva pentru sufletele lor.

Ce putem face pentru ei? Rugăciune şi milostenie!

Slujba care se face pentru cei răposaţi se numeşte parastas (din greceste parastasis = a sta în rând cu cineva, a sta alături de cineva, a mijloci pentru cineva) şi înseamnă rugăciune de mijlocire la Dumnezeu pentru sufletele celor care nu mai sunt printre noi.

Creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:

• La 3 zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi;
• La 9 zile după moarte, “ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al nouălea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri“;
• La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile după Înviere, “pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer“;
• La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi;
• La un an, după exemplul creştinilor din vechime care în fiecare an prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
• În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.

De reţinut!
Spre a nu greşi în privinţa pregătirilor pentru aceste pomeniri, cel mai indicat este să se ia legătura în prealabil cu preotul. Acest lucru este necesar întrucât trebuie stabilite, de comun acord, data şi ora săvârşirii pomenirii.

De obicei, soroacele nu se fac în orice zi a săptămânii, ci mai ales marţea, joia şi sâmbăta.

La aceste zile de pomenire individuală a celor răposaţi, Biserica a stabilit zilele de pomenire generală a morţilor, şi anume: sâmbăta dinaintea duminicii lăsatului de sec de carne sau a Înfricoşatei judecăţi, numită şi Moşii de iarnă, sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt sau Moşii de vară, la care tradiţia a adaugat şi Moşii de toamnă (între 26 octombrie şi 8 noiembrie), sâmbetele Postului Mare, Paştele blajinilor (luni după Duminica Tomei) şi Joia Înălţării, în special pentru eroi, ca şi ziua hramului bisericii.
Toate aceste zile de pomenire, individuală sau colectivă, sunt momente de vie şi profundă comuniune cu cei răposaţi. Ele trebuie respectate şi cultivate, căci prin aceasta întreţinem vii cultul morţilor şi pomenirea lor.

În acelaşi timp, pomenirea morţilor este un moment de reflecţie şi pentru fiecare dintre noi. Fără îndoială, moartea este cel mai sigur şi totodată cutremurător eveniment din viaţa noastră. Fireşte, ar trebui să o avem în vedere şi să ne facem probleme. Nimeni nu a semnat un contract cu viaţa pământească pentru prelungirea acesteia. Prin gândul la moarte, gravat adânc în sufletul nostru, vom fi mai îndreptaţi şi mai realişti. Putem deveni alţi oameni. Mai buni!

Ce materii pregătim pentru parastas?

Întotdeauna slujba de pomenire a morţilor este precedată de Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie care se săvârşeşte în sfânta biserică. Pentru slujba parastasului orice creştin aduce o colivă, colac sau prescură, vin, lumânări, tămâie şi cărbuni.
Coliva, făcută din grâu fiert, îndulcită cu miere sau cu zahăr, închipuie însuşi trupul celui/celor răposaţi, dar are şi o semnificaţie duhovnicească deosebită, fiind un simbol al învierii trupului, pentru că după cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roadă, trebuie să fie îngropat mai întâi în pământ şi să putrezească, tot aşa trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze întru nestricăciune. Dulciurile care intră în compoziţia colivei reprezintă dulceaţa vieţii celei veşnice pe care ne dorim şi pentru care ne rugăm să o dobândească cei adormiţi. Pe colivă se aşază Sfânta Cruce şi se ornează în chip frumos (de obicei cu bombonele colorate, care închipuie frumuseţea faptelor bune pe care răposatul/răposata le-a lasat ca mărturie în lumea aceasta).

Colacul sau prescurile sunt de obicei frumos împletite şi poartă pe ele simboluri liturgice (sfânta cruce). Pe acestea (colivă, colaci) se aşază o lumânare aprinsă. Lumânarea este semnul şi chipul trecerii noastre prin viaţă. Aşa cum arde şi se consumă lumânarea, aşa arde şi se consumă viaţa noastră. Lumânarea este şi un frumos simbol al omului bun: lumânarea, pentru a oferi lumină trebuie ca, încet-încet, să se consume. La fel şi creştinii (cărora Iisus le-a spus “Voi sunteţi lumina lumii!“), pentru a fi lumină pentru cei din jur, pentru a fi coerenţi şi a-şi trăi corect credinţa, trebuie să se jertfească, să ofere ceva din ei, să se consume în fiecare zi câte puţin.

Lumânarea se mai aseamănă nouă oamenilor şi prin fragilitatea sa: se rupe atât de uşor, se sfărâmă, şi totuşi oferă ceea ce nu poate oferi nici piatra, nici apa, nici pământul: flacără, pentru a fi lumină şi căldură lumii.

Vinul, care se toarnă cruciş pe colivă (trupul celui răposat), semnifică aromatele cu care a fost uns trupul Domnului.
De asemenea, se obişnuieşte să se ofere un prosop (de la gr. prósopon = persoană). El se oferă pentru a ne aduce aminte de persoana în numele căreia s-a dat pentru a o pomeni.

Am amintit că, pe lângă rugăciune, este necesară milostenia.
Prin milostenie se mângâie sufletele celor adormiţi. „Mila curăţă toate păcatele!” (Tobit 12,9). Cu siguranţă trebuie să miluim pe cel care are nevoie de milostenie: pe înfometat, pe cel gol, pe cel însetat. Când un semen de-al nostru este miluit, se alină şi se bucură. Şi dacă se roagă pentru cei răposaţi, rugăciunea lui are o mare putere (de aceea se şi spune când primim ceva de pomană: Dumnezeu să-l ierte! sau Bogdaproste!).

Cine dă de mâncare celui flămând, de băut celui însetat, de îmbrăcat celui gol, acoperiş celui străin, slujeşte Domnului, întrucât Domnul se identifică cu toţi cei aflaţi în categoriile menţionate mai sus. Cine merge la cel bolnav şi la cel din închisoare, la Domnul merge. Şi în Sfânta Scriptură stă scris: „Cel ce are milă de sărman împrumută Domnului şi El îi va răsplăti fapta lui cea bună” (Pilde 19,17).

POMENIRILE DE DUPĂ ÎNMORMÂNTARE

• Biserica ne învaţă că viaţa omului nu se sfârşeşte odată cu moartea trupului. De aceea, creştinii nu-şi uită morţii după îngroparea lor, ci se preocupă de rugăciuni pentru ei şi de pomenirea numelui lor. Soroacele de pomenire individuală a morţilor în Biserica Ortodoxă sunt următoarele:
• La 3 zile după moarte (care coincide, de regulă, cu ziua înmormântării), în cinstea Sfintei Treimi şi a Învierii din morţi a Mântuitorului a treia zi.
• La 9 zile după moarte, "ca răposatul să se învrednicească de părtăşia cu cele 9 cete îngereşti şi în amintirea ceasului al 9-lea, când Domnul, înainte de a muri pe cruce, a făgăduit tâlharului raiul pe care ne rugăm să-l moştenească şi morţii noştri".
• La 40 de zile (sau şase săptămâni), în amintirea Înălţării la cer a Domnului, care a avut loc la 40 de zile dupa Înviere, "pentru ca tot aşa să se înalţe şi sufletul răposatului la cer".
• La trei, şase şi nouă luni, în cinstea Sfintei Treimi.
• La un an, după exemplul creştinilor din vechime care anual prăznuiau ziua morţii martirilor şi a sfinţilor, ca zi de naştere a lor pentru viaţa de dincolo.
• În fiecare an, până la 7 ani de la moarte, ultima pomenire anuală amintind de cele 7 zile ale creaţiei.

http://www.bisericaortodoxaaurora.com/?page_id=2046

Sfantul Fanurie
 

[...]

Sfantul Fanurie a cerut atunci voie sa-si faca ultima rugaciune si s-a rugat astfel: "Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai miluit pe acestia care au facut plangere si strigare, fa ca tot cel ce va face o turta cu ulei si zahar, sau o placinta si o va da saracilor sa fie ascultat in orice durere dreapta va avea. Aceasta zic sa fie pentru iertarea pacatelor mamei mele, care a murit pacatoasa."

[...]

Turta se face de noua ori si se imparte numai saracilor, iar dupa ajutorul primit, se face pentru sfantul, o placinta mai mare, cel in nevoie, ostenindu-se cu maniile sale - si tot la saraci sa fie impartita cu multumita, sfantului. Pomenirea acestui sfant mare Mucenic Fanurie, se savarseste la 27 august, iar turtele se pot face, in afara de Duminica, in orice zi.

Multe sunt minunile sfantului dupa ducerea de la noi, atat celor din veacurile acelea, cat si noua, care ne-am invrednicit a-l pomeni cu turte si placinta, caci cu adevarat - aratare - este ca celor ce il cheama cu credinta, li s-a aratat ori sfantul, ori implinire in cererile lor. Amin."

Din viata Sfantului Fanurie: http://www.crestinortodox.ro/sfinti/...rea-73089.html

coliva, vinul, torturile, colacii si celelalte mancaruri reprezinta jertfa pentru iertarea pacatelor, asa cum in antichitate (VT) se aduceau oi, vite LA Templu care erau arse de catre preoti pe un jertfelnic pentru iertarea pacatelor. Vrei ca preotii ortodocsi sa procedeze la fel ca in VT?

Asa este. In schimb, sufletul se hraneste cu A DA de mancare. Dupa cum sufletul nu are nevoie de incalzire, dar are nevoie de a se oferi incalzire unui suflet.

Da, de aceea suntem chemati la a oferi Sfinte Liturghii sufletelor celor care nu mai sunt langa noi. Prezent peste tot ca spirit, Cristos este prezent numai la Sfanta Liturghie in mod substantial. El mai este prezent "cu sufletul" alaturi de oameni si cu precadere alaturi de oropsiti: de sarac, de copil, de vaduva, de batran, de bolnav. "Mie mi-ati facut, pe Mine M-ati hranit, Mie m-ati dat sa beau" spune Domnul, de cate ori facem o pomana. Deci, a spune "sufletul se hraneste cu Hristos" revine, mai concret, la a spune "sufletul are nevoie de pomeni".

Si rugaciunea este foarte buna pentru cei morti. In primul rand rugaciunea. Ea este la fel de buna ca pomenile, fata de care are precedenta si primeaza. Acestea doua nu se exclud. Domnul nostru a avut un prieten bun: pe Lazar, cel pe care l-a inviat. Lazar avea doua surori, Maria si Marta. Una dintre ele se ruga mult, cealalta alerga pentru ca sa faca voia lui Dumnezeu. Dictonul benedictin "ora et labora", "roaga-te si lucreaza" isi gaseste personificarea in cele doua surori ale lui Lazar, prietenul Domnului.

Poate ca ati intentionat o gluma, o ironie. Dar ideea e mai putin deplasata decat pare. Sa presupunem ca, in aminitrea unei rude dragi, care a fost mare microbist, gasim un copil grav bolnav de leucemie, care si-a dorit toata scurta lui viata sa mearga la meci, dar parintii nu l-au dus. Intr-un asemenea caz, a-i lua bilet la meci este fapta de credinta, adica o "comoara in cer" care poate fi trecuta in contul decedatului. Sufletul lui bolnav, dar nu cazut, cu asta se hraneste si se inzdraveneste.

Multumesc din suflet pentru raspunsuri si pareri.

Eu stiu ca baza e coliva si bineinteles rugaciunile asa cum spui tu. Stiu ca atunci cand visezi un mort al famileie ca iti cere ceva, apa, mancare, haine te duci si dai de pomana. Intr-o zi l-am visat pe tata ca manca o inghetata si m-am dus a doua zi sa-ii dau de pomana unui barbat.
De fiecare data ma rugam " tata scoate-mi in cale un om amarat sa ii dau de pomana" si imi scotea.

pana la urma nimeni nu stie cum este dincolo. daca se hranesc sau nu mortii... uneori fac putin haz de necaz si spun ca tata sta la masa cu parintii lui si se ciondanesc pe mancare.


O coliva cred ca este de ajuns, caci asa scrie in biblie.
Putem face acte de caritate sa dam de mancare dar nu cu scopul de-a face pomana...

La drept vorbind, chiar scrie in Biblie de coliva ?

ellami, acum toți preoții recomandă să citim Biblia, în primul rând Noul Testament. De acolo înțelegem că morții nu se hrănesc. Ei nu mai au trupuri. Abia la învierea de obște (adică a tuturor), care va fi după sfârșitul lumii, vom avea trupuri. Și atunci vor fi trupuri noi, care probabil nu vor mai avea nevoie de hrană.
E greșită credința din popor că morții mănâncă; ea nu vine din Biserică. La Biserică învățăm că trebuie să facem milostenie și să ne rugăm pentru iertarea păcatelor celor care au trecut dincolo. Nu le dăm de mâncare. Milostenia se face din milă față de sărmani.

Pomana pentru cei raposati, mancarea/haine/bani, se da la saraci si la cei de la Biserica ptr. sufletele celor adormiti. Nu stim sigur daca s-au mantuit sau ba, asa ca facem ce ne invata Biserica ca trebuie facut ptr. ai ajuta.

Coliva vine din Sf.Traditie, se gaseste despre ea in scrierile Sf.Parinti si a duhovnicilor, dar si in Biblie indirect. (pasajul cu graul,postat mai sus). Din punct de vedere ortodox, este destul de clar ce reprezinta coliva.

Tigrule, eu am mai postat odata pilda aceasta, care mie mi se pare potrivita si in acest sens:

Era odata un teolog toba de carte. Acesta a poposit intr-un sat, unde un taran evlavios ii spunea ca el zilnic ii da de mancare Domnului. Cum asa? se intreba mirat teologul. Uite cum, ii spuen taranul: in fiecare dimineata eu asez un castron de lapte intr-o scorbura, ca sa il bea Dumnezeu si seara, cand ma intorc, gasesc castronul gol. E cel ma bun lapte si sunt tare bucuros ca ii place lui Dumnezeu. Teologul isi face cruce: ce om nebun! si incepe sa ii explice ca Dumnezeu nu e materie, nu poate sa manance, ca astea sunt aiureli. Si ca sa il convinga, ii propune sa pazeasca scorbura si sa vada ce se intampla cu laptele. Zis si facut: s-au pus la panda si au vazut o vulpe care s-a apropiat si a lipait tot laptele. Ei, vezi ce se intampla, de fapt, cu laptele tau? se impauna teologul. Vezi ca am avut dreptate? Taranul era tare mahnit.
Seara, Dumnezeu (sau un inger al sau) i se arata in vis teologului, mustrandu-l pentru ce facuse: E adevarat ca Dumnezeu nu bea laptele acela, dar se bucura vazandu-l pe taran punand laptele acolo si El trimitea de fiecare data un animal care sa il bea.


Sa facem milostenie in numele lui Hristos, si nu pentru ca "asa se face" si sa ne rugam sa ne scoata in cale oameni care sa primeasca cu bunavoie si in numele Sau milostenia noastra, pentru iertarea pacatelor celor adormiti ai nostri!

Tigrule, copile (ești de o sesmă cu fata mea cea mare), pune mâna te rog și citește catehismul ortodox.

Sola Scriptura ?

Un antevorbitor a spus ca scrie in Sf Scriptura asta.

Eu zic sa le cumparam mortilor bilete la meci,ah am uitat sa ii cumpar la Steaua -Chelsea dar sigur o fac la Otelul-Pandurii!Si la meciul Otelul-Steaua.Si un televizor LCD ar trebui,un laptop ca sa stea pe messengerul raposatilor si niste carti sa citeasca si el,a si un jacuzzi!Sa se balaceasca in viata de apoi.Eventual sa ii dam mancare multa sa se sature dar sa nu il facem sa ii fie greata si sa mearga la doctorul din viata de apoi.
Desigur ca am glumit dar na..e ciudata chestia cu mancarea oferita mortilor..SUFLETUL SE HRANESTE CU RUGACIUNE,MILOSTENIE,IERTARE nu cu mancare,ceva material.Ma intreb de la laptele ala oare calciul il are crescut?Mortul?Scuze gluma,daca nu va place..dar consider ca e deplasat sa dam mancare mortilor..poate o coliva si atat dar sa dam si suc si altele.Eventual un Redd Bull,sa prinda aripi si sa danseze pe un norisor cu un inger.

Tigrule, daca tie ti se face sete intr-o zi secetoasa si nu ai in jur nicio sursa de apa si niciun ban ca sa iti cumperi, nu ai primi un pahar de suc de la o batranica, care spune: sa fie intru pomenirea mortilor mei! Daca accepti, cine bea sucul, tu sau mortul? O face batranica o fapta buna in fata Domnului sau nu? Asemeni si daca esti flamand sau esti imbracat prea subtire.


Pe cuvantul meu, daca nu ai fi un user vechi, te-as crede vreun sectant venit sa tulbure apele in ajun de Mosii de iarna. Altfel insa, sunt de acord ca in mediile noastre, putina lume mai stie semnificatia pomenilor crestinesti, si multi fac pomana numai asa, ca sa bifeze o randuiala, o traditie si sa ii fie mortului bine pe lumea cealalta. Multe persoane impart pachete la rude si cunostinte, si nu la nevoiasi, facand un troc: eu iti dau tie un pachet duminica asta, duminica viitoare tu imi dai mie si ce fericiti sunt mortii nostri ca mananca papanasi si beau tuiculita! De aia e bine sa mai citim si noi niscaiva carti duhovnicesti, sa nu ramanem prizonierii babismelor si sa credem ca asa arata ortodoxia.

Da, credinta asta ca mortul mananca sau se imbraca are un scop foarte practic, si anume acela ca fara ea ne-am gandi numai la noi.

Draga glykis(apropo care e numele tau de botez?)eu sunt un crestin ortodox mai tolerant,mai liberal,mai deschis cu totii la discutie si nu cred e ceva rau in asta.Asa privesc eu lucrurile.Simpatizez catolicii desi nu vreau sa ma convertesc la ei.Sectantii nu ii simpatizez dar sunt deschi la discutii si nu am conceptia ca cei de alte confesiuni nu se mantuiesc sau ca ajung in iad etc.Doamne ajuta!

Chiar dacă nu scrie explicit şi direct, ce relevanţă are faptul, câtă vreme Biserica păstrează tradiţia?
În Biblie, în acest scurt rezumat al vieţii de credinţă,
în această concentrată istorie a legămintelor dintre Dumnezeu şi om,
nu sunt scrise multe lucruri. Foarte multe adevăruri nu sunt consemnate în colecţia de cărţi mântuitoare numită Biblie.
Biblia nu este un cearceaf exhaustiv de date ci, dacă mi-e îngăduită comparaţia, e poate un semn indicator pentru ca omul să nu rătăcească drumul prin labirintul vieţii.

Iată însă, chiar din Biblie, un amănunt lămuritor în acest sens, şi încă unul aflat în "piscul" Scripturii (viaţa Mântuitorului ca Dumnezeu Întrupat):
"Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris."

(Iarăşi ne încurcăm în meandrele raportului dintre Scriptură şi Sfânta Tradiţie a Bisericii...)

Dar aceasta este o credinta nefondata, adica e o superstitie, un "babism" ca mortul mananca si bea, are dreptate Tigrul! Noi, crestinii, cand dam de pomana, ii dam unui om nevoias in carne si oase, in numele Domnului, pentru iertarea pacatelor adormitului X sau Y. Adica milostenia pentru cei morti se face in numele lui Hristos, nu pentru ca ne dorim ca mortul sa manance bine pe lumea cealalta.
Sau dam de pomana pur si simplu in numele Domnului, gandind ca asa indeplinim poruncile Sale.

Practicile caritabile în Biserica ortodoxă
 

Larchet: http://www.razbointrucuvant.ro/2010/...-daruire-de-s/

Mănâncă şi beau cei de dincolo?