Postul Mare
 

Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al garirii in desert nu mi-l da mie.
Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.
Asa Doamne, Imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor.
Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosul!
Dumnezeule, curateste-ma pe mine, pacatosul!
Cel ce m-ai zidit, Dumnezeule, mantuieste-ma!
Fara de numar am gresit, Doamne, iarta-ma!

A inceput postul,la toti membrii forumului le doresc post usor si binecuvintat

Multumesc!...un post binecuvantat si tie.

<<Rugaciune care se citeste in fiecare post

Dumnezeul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai inainte ai tocmit, prin Legea Ta cea Veche si cea Noua, aceste zile de post, la care ne-ai invrednicit sa ajungem acum, pe Tine Te laudam si Tie ne rugam:

întareste-ne cu puterea Ta, ca sa ne nevoim intru ele cu sarguinta, spre marirea numelui Tau celui sfant si spre iertarea pacatelor noastre, spre omorarea patimilor si biruinta asupra pacatului,- ca impreuna cu Tine rastignindu-ne si ingropandu-ne, sa ne ridicam din faptele cele moarte si sa petrecem cu buna placere inaintea Ta intru toate zilele vietii noastre.

Ca Tie se cuvine a ne milui si a ne mantui pe noi, Hristoase-Dumnezeule, si Tie slava inaltam, impreuna si Celui fara de inceput al Tau Parinte, si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.>>

http://www.crestinortodox.ro/rugaciu...ost-72568.html

In Joia Mare

<<Este vorba de Rugaciunea lui Iisus din Gradina Ghetsimani. Desi nu avea pacat , S-a rugat asa de profund si concentrat incat fruntea I s-a umplut de broboane de sudoare, ca niste picaturi mari de sange.
Pentru noi, cei de astazi, S-a lasat prins si legat, pentru ca noi sa fim liberi, eliberati de legaturile iadului.
El a fost dat la rastignire si Talharul Baraba a fost eliberat. Noi suntem urmasii lui Baraba si suntem eliberati pentru ca El a fost condamnat in locul nostru.
„Doamne, ajuta-ne sa avem si noi rugaciune puternica si curata.”>>


<< Apoi ascultam Evanghelia care ne istoriseste despre prinderea lui Iisus in Gradina Ghetsimani, legat ca un facator de rele si dus la judecata. Ne cutremuram la ce tratament L-au supus oamenii pe Dumnezeu. Chiar si noi, cei de astazi, tot acelasi lucru facem. Incercam sa-L „legam” pe Dumnezeu si invatatura Lui pentru a savarsi faradelegi in voie. La Ierusalim exsita un obicei pastrat din primele veacuri. Crestinii se aduna in aceasta zi in foisorul "Cinei celei de Taina", si de aici merg pe urmele Mantuitorului in Gradina Ghetsimani, unde S-a rugat si unde a fost prins.

Ce coincidenta dureroasa! In ziua a VI-a, Dumnezeu a creat pe om. In ziua a VI-a, omul si-a ucis Creatorul. >>

(Postul Mare, Cateva explicatii pentru credinciosi, alcatuire a preotului Ioan Popescu; Tiparita cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Acad. Dr. Nestor Vornicescu, Mitropolitul Olteniei; Biserica Icoanei, Bucuresti, anul 2000, pag. 26-27-28)

Pravila creştinului în Postul Mare
 

Perioada Postului Mare este socotită în tradiţia ortodoxă vremea prielnică pocăinţei, fiind sprijinită de rânduieli liturgice specifice şi asociată cu cea mai riguroasă prescripţie de postire. Cele şapte săptămâni de asceză oferă cadrul propice unei profunde trăiri duhovniceşti, unică în cursul anului bisericesc.

Pe lângă slujbele rânduite a se oficia numai în această perioadă şi la care este îndatorat să participe cu regularitate, cum ar fi: Pavecerniţa Mare, Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, Deniile etc., creştinul practicant, dornic de o creştere lăuntrică izbăvitoare, este îndrumat să-şi împlinească şi o pravilă a lui, de rugăciune particulară. Aceasta ţine mai ales de o practică bisericească, fără a se încadra însă în scheme prestabilite şi statuate normativ. Ceea ce trebuie să aibă în vedere un creştin practicant este grija de a nu scăpa ocazia unuia dintre cele mai propice răstimpuri pentru pocăinţă, Postul Mare, care-l poate face apt pentru primirea praznicului Învierii Domnului, la capătul unui exerciţiu de voinţă de aproape 50 de zile.

În cele ce urmează, vom face câteva recomandări practice pentru pravila de rugăciune a creştinului în Postul Mare, cu precizarea că ele nu trebuie aplicate global, ci fiecare trebuie să şi le însuşească după puterea şi disponibilitatea sa lăuntrică, sub îndrumarea duhovnicului.

Rânduieli pentru mângâierea sufletului la vreme de post

Aşadar, se recomandă creştinului să ţină, după putere, rânduiala şi rigurozitatea postirii, iar dacă starea sănătăţii îl împiedică, singurul în măsură să dezlege asprimea postului e duhovnicul. Îi mai este recomandat să se spovedească măcar o dată în cursul postului, citindu-şi canonul de rugăciune înainte şi după Spovedanie, şi să împlinească epitimia sau canonul rânduit. Să se împărtăşească, dacă primeşte dezlegare, citindu-şi îndătinatul canon, înainte şi după împărtăşire.

Nici sfintele slujbe nu trebuie uitate, fiindu-i necesare omului credincios rugăciunea şi participarea cât mai deasă la cele rânduite de Biserică. Să înmulţească metaniile, ca gest trupesc al umilinţei şi al stârpirii patimilor, precum şi faptele de milostenie. Să nu uite nici de citirea rugăciunilor şi a cărţilor de zidire sufletească (Sfânta Scriptură, Vieţile Sfinţilor, Psaltirea, Acatiste, Paraclise etc.). Să aibă în permanenţă sub control gândurile, vorbele şi faptele sale, cenzurând pe cele vinovate, în scopul unei bune aşezări lăuntrice.

Pe lângă obişnuitele rugă*ciuni de seară şi de dimineaţă, practica scrisă şi nescrisă a Bisericii recomandă în această perioadă şi câteva rânduieli de rugăciune de pocăinţă, de mai multe ori pe zi: Rugăciunea lui Manase - pe care o găsim în Ceaslov, Cântările lui Moise - găsite la sfârşitul Psaltirii, Canonul de pocăinţă al Domnului nostru Iisus Hristos - din Ceas*lov, Canonul Sfântului Andrei Criteanul - din Triod, Psaltirea şi diferite rugăciuni de pocăinţă din cărţile de rugăciune. Atenţie însă: toate aceste recomandări rămân aleatorii. Fiecare îşi asumă, după puterea şi imboldul lăuntric, rânduiala pe care şi-o doreşte.

La toate acestea, ne întrebăm aşadar, care creştin adevărat nu va dori un spor duhovnicesc în drumul spre Primăvara Învierii? Curaj, oameni buni! Pravila poate fi împlinită, iar rodul împlinirii ei devine binecuvântare pentru noi. (sursa: ziarullumina)

sfaturi duhovnicesti pt cei cu un program incarcat
 

Yasmina, chiar m-ar fi interesat sfaturile astea, dar pagina nu mai există.
Poți să vezi ce s-a întâmplat și eventual să mai postezi o dată?

Stie cineva cum se citeste acasa Canonul Sfantului Andrei Criteanul?

Iată câteva răspunsuri: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...d.php?p=511477
Cantările I şi II, Mănăstirea Mihai Vodă (Bucureşti): http://video.crestinortodox.ro/2YsS2...e_I_si_II.html

Cu luare-aminte, fără împrăştiere şi convinsă că viaţa ta are legătură cu conţinutul Marelui Canon.

„Să ne încingem mijloacele noastre cu omorârea plăcerilor. Să ne împodobim picioarele noastre cu încălţăminte opritoare de la toată calea rea, şi să ne sprijinim pe toiagul credinţei; să nu râvnim la vrăşmaşii Crucii Stăpânului, făcându-ne pântecele dumnezeu. Ci să urmăm Celui ce prin post ne-a arătat biruinţă asupra diavolului, Mântuitorul sufletelor noastre”
(Triod, stihira, glasul al IV-lea, de la stihoavna Vecerniei de joi seara din prima săptămână a Sfântului şi Marelui Post)

“Pentru mulţi, dacã nu pentru majoritatea creştinilor ortodocşi, Postul Paştelui constã dintr-un numãr limitat de reguli şi prescripţii exterioare, predominant negative: abţinerea de la anumite mâncãruri, de la dans şi alte distracţii. Aceastã înţelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare faţã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înţeles, şi anume cã Postul înseamnã şi “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli îşi pierd în mare parte semnificaţia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosferã”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a minţii, a sufletului, care timp de şapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existenţã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligaţii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãţile duhovniceşti, sã cunoascã tainica “sete şi foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.

Aceastã “atmosferã” de post, aceastã “stare a minţii” este determinatã în mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viaţa liturgicã în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã şi comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simţim si sã exprimãm acea tristeţe strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj şi dar al Postului." (Alexander Schmemann - Postul Mare)

Mulțumesc de răspunsuri.
Am găsit între timp Canonul în Limba engleză -
și acolo zice ce se citește în fiecare zi săptămâna asta : luni, marți, miercuri, joi.
Și de asemenea zice că înainte de fiecare Tropar se face semnul crucii si 3 închinăciuni.
Doamne ajută!

Uite un link: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...nul-87918.html

Cum si cand se canta / citeste Canonul cel Mare ?

Acest canon al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci.

Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie.

Mulțumesc, Ovidiu.
Dar tot n-am reușit să mă lămuresc ce se cântă/ citește zilele astea din Canon în versiunea românească.
Așa că a trebuit să rămân la cea englezească. În fine, mai rămâne să ajung și acolo unde zicea Mihai...

Post cu folos dragilor!

La fel şi ţie. :)

"Această “atmosferă” de post, această “stare a minţii” este determinată în mare parte de slujbe, de diferitele schimbări ce intervin în viaţa liturgică în această perioadă. Luându-le separat, aceste schimbări pot apărea ca fiind “rânduieli” de neînţeles, reguli formale la care trebuie să consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperă şi comunică duhul Postului, ne fac să vedem, să simţim şi să exprimăm acea tristeţe strălucitoare care reprezintă adevăratul mesaj şi dar al Postului.

Intrând într-o biserică în timpul slujbei de post, înţelegem imediat ce înseamnă această expresie oarecum contradictorie. O anumită tristeţe tainică pătrunde slujbele: veşmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de obicei şi mai “monotone”. Apoi începem să realizăm că această lungime şi “monotonie” a slujbelor sunt necesare dacă dorim să descoperim tainica şi, la început, nevăzuta lucrare a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem să simţim că această tristete este, într-adevăr, “luminoasă”, că o transformare tainică este gata să se petreacă în noi. Este ca şi cum am ajunge într-un loc în care zgomotele şi agitatia vieţii, a străzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele şi chiar nopţile, nu au acces – un loc în care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se părea atât de important încât ne umplea mintea, acea stare de nelinişte care a devenit, practic, a doua natură, dispare undeva iar noi ne simţim liberi, uşori, fericiţi. Nu este vorba despre acea fericire superficială care vine şi pleacă de douăzeci de ori într-o zi şi este atât de fragilă şi trecătoare; este o fericire care vine din aceea că sufletul a atins o “altă lume”, a luminii, păcii şi încrederii.Realizăm că este imposibil să trecem din starea normală a vieţii noastre plăsmuită în întregime din agitaţie, fugă şi griji, în această nouă stare fără a ne “linişti” mai întâi. Din această cauză, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe nişte obligaţii, cei care întotdeauna pun întrebări despre minimul necesar (De câte ori trebuie să mergem la biserică? De câte ori trebuie să ne rugăm?) niciodată nu pot înţelege adevărata natură a cultului care ne poartă în altă lume.

Odată ce devenim “uşori şi liniştiti lăuntric” monotonia şi tristeţea acestor slujbe dobândesc o nouă semnificaţie, sunt transfigurate. Ceea ca la început apare ca monotonie, acum se dezvăluie ca pace, ceea ce simţeam ca fiind tristeţe este dezvăluit ca primele mişcări ale sufletului spre descoperirea adâncimii sale pierdute. Iată ceea ce proclama în fiecare dimineaţă primul stih de la “Aliluia“:

“De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ“.

“Strălucire tristă“: tristeţea înstrăinării mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viaţa mea; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria redobânditei dorinţe după Dumnezeu, pacea căminului regăsit.

Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste săptămână, slujbele de sâmbătă şi duminică rămânând aproape neschimbate. De aceea oricine vrea să înţeleagă sensul autentic al Postului Mare trebuie să facă efortul de a participa şi la slujbele din timpul săptămânii. "(Alexander Schmemann - Postul Mare)

Mirela, la biserica ortodoxa la care mergi slujbele nu se tin in româneste?

La una se tin in romaneste, si la alta in engleza. Dar in timpul saptamanii n-am cum sa ajung la slujbe, daca de asta intrebi.

Nu, intrebam doar daca slujbele se tin in româna. Multumesc de raspuns.

Până acum am vorbit despre învăţătura Bisericii referitoare la Postul Mare aşa cum ne-a fost transmisă, mai întâi de toate, prin slujbele Postului. Acum trebuie să ne punem urmatoarele întrebări: Cum putem aplica această învăţătura în viaţa noastră? Care ar putea fi nu numai impactul simbolic, dar şi cel real al Postului în viaţa noastră? Această existenţă (e necesar să amintim) este foarte diferită de a acelora care au trăit în vremea când aceste slujbe, imnuri, canoane şi rânduieli au fost compuse şi statornicite. Se trăia atunci în comunităţi relativ mici, îndeosebi rurale, într-o lume din punct de vedere structural ortodoxă; ritmul intim al vieţii acestora era modelat de Biserică. Totuşi, acum trăim într-o uriaşă societate urbană şi tehnologică care este pluralistă din punct de vedere al credinţelor sale religioase, secularizată în viziunea sa asupra lumii şi în care noi, ortodocşii, constituim o minoritate nesemnificativă. Postul nu mai este “vizibil”: aşa cum era, să spunem, în Rusia sau Grecia. Întrebarea noastră este astfel una actuală: cum putem ţine Postul? – dincolo de a introduce una sau două schimbări “simbolice” în viaţa noastră zilnică.

Este limpede, de exemplu, că pentru marea majoritate a credincioşilor nici nu poate fi vorba de frecventarea zilnică a slujbelor Postului. Ei continuă să meargă la biserică Duminica. Dupa cum ştim deja, în Duminicile Postului Mare Sfânta Liturghie, cel puţin sub aspectele sale exterioare, nu reflectă Postul. Astfel, cu greu putem “simţi” felul slujbelor Postului, principalul mijloc prin care duhul Postului ne este transmis. Şi de când Postul nu mai este reflectat sub nici o formă în cultura căreia îi aparţinem, nu ne mai întrebăm astăzi de ce înţelegerea noastră despre Post este predominant una negativă – ca despre o perioadă în care anumite lucruri precum carnea şi grăsimile, dansul şi distracţiile sunt interzise. Întrebarea “populară”: <<La ce renunţi pentru Post?>> este un rezumat potrivit pentru acea uzuală abordare negativistă. <În termeni “pozitivi”, Postul este văzut ca vremea în care trebuie să împlinim “obligaţia” anuală a Spovedaniei şi Împărtăşaniei (“şi aceasta nu mai târziu de Duminica Stâlpărilor…”, după cum am citit într-un buletin parohial). Fiind îndeplinită această obligaţie, restul Postului pare să-şi piardă toate semnificaţiile sale pozitive.

Astfel, este evident că aici s-a dezvoltat o discrepanţă destul de adâncă între duhul sau “teoria” Postului, pe de o parte, pe care am încercat să o conturăm bazându-ne pe slujbele Postului iar, pe de altă parte, înţelegerea sa comună şi populară, care este foarte adesea împărtăşită şi susţinută nu numai de laicat ci şi de către clerul însuşi. Căci întotdeauna este mai uşor să reduci ceva duhovnicesc la ceva formal decât să cauţi duhovnicescul în spatele formalului. Putem spune fără exagerare că, deşi Postul este încă “ţinut”, a pierdut mult din impactul său asupra existenţei noastre, a încetat să mai fie baia pocăinţei şi a înnoirii, aşa cum este socotit în învăţătura liturgică şi duhovnicească a Bisericii. Dar atunci, putem noi oare să-l redescoperim, să-l transformăm din nou într-o putere duhovnicească în realitatea zilnică a existenţei noastre? Răspunsul la această întrebare depinde în principal, şi aş spune aproape exclusiv, de faptul dacă dorim sau nu dorim să luam în serios Postul.(Alexander Schmemann - Postul Mare)

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul explicată de părintele Petroniu Tănase
 

"Oricât de noi sau diferite sunt condiţiile în care trăim astăzi, oricât de reale sunt dificultăţile şi obstacolele ridicate de lumea noastră modernă, nici unul din acestea nu reprezintă un obstacol absolut, nici unul din acestea nu fac Postul “imposibil”. Originile pierderii treptate a influenţei Postului asupra vieţii noastre sunt adânc înrădăcinate în noi. Reducerea conştientă sau inconştientă a religiei la un nominalism şi simbolism superficial este modul de a ocoli sau “desluşi” seriozitatea necesităţii religiei în viaţa noastră. Această reducere, trebuie să adăugăm, este într-un fel specifică Ortodoxiei. Creştinii apuseni, catolici sau protestanţi, când se confruntă cu ceea ce ei consideră drept “imposibil”, mai degrabă schimbă religia însăşi, o “adaptează” unor noi condiţii şi astfel o fac “practicabilă”. Foarte recent, de exemplu, am văzut cum Biserica Romano-Catolică, mai întâi reduce postul la un minum minimorum şi apoi practic îl elimină cu totul. Denunţăm cu indignare îndreptăţită o astfel de “adaptare”, ca pe o trădare a tradiţiei creştine şi ca pe o minimalizare a credinţei creştine. Şi într-adevăr, este spre îndreptăţirea şi slava Ortodoxiei faptul că ea nu se “adaptează” şi nu se compromite cu standardele scăzute care nu fac creştinismul “uşor”.

Este spre slava ortodoxiei şi, cu siguranţă, nu spre slava noastră, a ortodocşilor. Nu de azi, sau de ieri, ci cu mult timp în urmă am găsit o cale de a reconcilia exigenţele de desăvârşire ale Bisericii cu slăbiciunile umane, şi aceasta nu numai fără “a ne pierde reputaţia” ci cu pricini în plus pentru automulţumire şi conştiinţa curată. Metoda constă în implinirea simbolică a acestor exigenţe, iar individualismul simbolic penetrează astăzi întreaga noastră viaţă religioasă. Astfel, de exemplu, nici măcar nu ne gândim la revizuirea cultului nostru şi a rânduielilor monastice – Doamne fereşte! – vom continua să numim pur şi simplu “Privegherea de toată noaptea” o slujbă de 1 oră şi vom explica cu mândrie ca este aceeaşi slujbă ca aceea pe care călugării din Lavra Sfântului Sava o săvârşeau în secolul 19. Referindu-ne la Post, în locul întrebărilor fundamentale – “Ce este postirea?” sau “Ce este postul?” – ne mulţumim cu simbolismul Postului."(Alexander Schmemann - Postul Mare)

"În publicaţiile şi buletinele bisericeşti apar reţete pentru “mâncăruri delicioase de post” şi o parohie ar putea chiar să strângă ceva bani în plus cu scopul de a populariza “gustoasele mese de post“. Atât de multe sunt explicate simbolic în bisericile noastre, ca obiceiuri şi tradiţii interesante, pline de culoare şi amuzante, ca ceva ce nu se leagă prea mult de Dumnezeu şi de noua viaţă în El ci de trecutul şi obiceiurile strămoşilor noştri, încât devine foarte dificil să vezi în spatele acestui folclor religios imensa importanţă a credinţei. Aş vrea să subliniez că, în sine aceste nenumărate obiceiuri nu conţin nimic rău. Când acestea au apărut, simbolizau mijloacele şi expresiile unei societăţi ce lua în serios viaţa duhovnicească, acestea nu erau simboluri, ci viaţa însăşi. Ce s-a întâmplat totuşi, a fost faptul că aşa cum viaţa s-a schimbat în ansamblul ei şi a devenit din ce în ce mai puţin modelată de religie, tot aşa câteva obiceiuri au supravieţuit ca simboluri ale unui mod de viaţă care nu mai există. Şi a supravieţuit ceea ce, pe de o parte, este cel mai plin de culoare, iar pe de altă parte, cel mai puţin dificil. Aici, pericolul duhovnicesc este acela ca încetul cu încetul unii încep să înţeleagă religia însăşi ca pe un sistem de simboluri şi obiceiuri mai degrabă, decât să le înţeleagă pe cele din urmă ca pe o ispitire către înnoire duhovnicească. Mai multă trudă cheltuită pentru pregătirea mâncărurilor de post sau a coşuleţelor de Paşte decât pentru postire şi participare la realitatea spirituală a Paştelui. Aceasta înseamnă că atât timp cât obiceiurile şi tradiţiile nu sunt legate din nou de viziunea general-religioasă asupra lumii care, de fapt, le-a creat, atâta timp cât simbolurile nu sunt luate în serios, Biserica va rămâne ruptă de viaţă şi nu are putere asupra acesteia. În loc de a simboliza “bogata noastră moştenire” ar trebui să purcedem la aducerea acesteia în viaţa noastră reală". (Alexander Schmemann - Postul Mare)

Da,este perfect adevarat.Cati nu au observat care este zbaterea marunta a unor familii in jurul Sarbatorilor?Sa ia un porc/miel de la tarani,vin de la producator,sa faca piata,liste lungi de produse care trebuiesc cumparate,apoi trebaluiala in bucatarie,ore in sir,curatenia de rutina ...Cine mai are energie sa mai frecventeze si biserica?Caci marea batalie a sarbatorii se da in bucatarie si la targ iar nu la biserica.
Apoi se mai pune in discutie si cantitatea mancarurilor...niciodata nu am inteles de ce se prepara atatea feluri in cantitati mari?Singura explicatie poate fi pomana,desi in familiile pe care le cunosc ca pregatesc atat de mult nu prea are logica deoarece nu ajung la biserica si deci nu impart din mancare.
Pana la urma,se invecheste si sfarseste aruncata.

Chiar dacă merg doar duminica şi sâmbăta la biserică, o diferenţă în timpul postului faţă de alte perioade este aceea că părintele este mai disponibil pentru spovedit decât în rest... ba şi pentru sfeştanie...
Plus că, îndeobşte în timpul Postului ne şi împărtăşim! Ştiu că se poate şi în rest, este chiar recomandat... dar în Post e mai sigur că primim dezlegare... suntem chiar chemaţi :-)

Huh, iertare de întrebare: şi în afara postului de ce mergem la biserică?

Pentru mine e întrebarea? Ref la ce am scris mai înainte?

Da..... :)

La voi se impartasesc oamenii la fiecare Liturghie? La noi nu. In general copiii merg mult mai des, saptamanal de exemplu...
Sau la ce te referi exact?

Da, oamenii de asta merg la biserică, acesta fiind şi scopul. :)

De ce nu?

Asa e practica la noi. Nu stau sa despic firul in patru. Preotii stiu mai bine, cu siguranta. Nu ii invat eu "meserie". Desi e posibil sa-l intreb pe parintele duhovnic ca sa aflu direct un punct de vedere care mi se pare pretios, in orice caz mai de incredere decat altele- pentru mine vorbesc...

Nu ţine numai de preot, ţine şi de noi. Ce vină are preotul că pe noi ne nu preocupă mai mult de ce mergem de fapt la biserică, care e scopul? s.a.m.d Bineînţeles că şi preotul poate fi cel care să-şi stimuleze mierenii în acest sens.

Când și cum să ne împărtășim - extras din cartea Liturghia Ortodoxă - istorie şi actualitate, Ierom. Petru Pruteanu

"Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, apropiați‑vă![1]
Ce îndemn călduros! Ce invitație insistentă! Păcat însă că noi, creștinii, următori ai lui Hristos și oamenii așa‑ziși „de biserică” (în comparație cu majoritatea secularizată a celor care doar se numesc creștini), rămânem surzi acestei invitații de a ne împărtăși din „masa Stăpânului”, din „darul nemuririi” și din „antidotul morții”. La fiecare Liturghie, Hristos, prin gura preotului, Se oferă zicând: „Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu…” și: „Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu…” și, văzând ce se întâmplă, mă întreb care mai este rostul acestor cuvinte din moment ce la majoritatea Liturghiilor de peste an nimeni nu „ia” și nimeni nu „bea”?! Pentru ce mai săvârșim atunci Liturghia în fiecare duminică sau chiar în fiecare zi?! Și acum o ultimă întrebare: ceea ce facem este normal sau greșit? Dacă este normal, atunci care este scopul principal al Sfintei Liturghii, iar dacă este greșit, care este soluția și ce învață Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți în legătură cu aceasta?"

Acest capitol este şi pe internet: http://www.sfintiiarhangheli.ro/cand...-ne-impartasim

Practica ar trebui să fie una. Se poate ca preotul să nu aibă cu cine...

Se pare că doar unii ştiu.

Nu, dar poţi afla care este sau care ar trebui să fie "meseria" lor.

Eu nu cred ca este nici problema sau nestiinta preotilor de la biserica "mea", nici problema noastra, a credinciosilor...
Pot (?) daca vreau. Sunt adepta lucrurilor aprofundate, insa pentru ca imi aprofundez propria meserie nu am timp pentru altele. De altfel am inteles ca aceasta (cat de des sa ne impartasim) este o disputa veche si la nivel inalt. Reiterez ca eu am spus cam cum se face la noi, personal fiind ok cu asta...insa nu spun ca altfel nu ar fi (mai) bine

Nu imi place tonul asta al mesajelor, chiar in Post, de altfel. Oare chiar vrei sa pui ordine in biserici, sau (doar) in viata mea (duhovniceasca)?

Cu scuzele de rigoare... Noapte buna si post cu folos!

Pe asta de unde ai scos-o?
Dar rugăciunea în comun, slăvirea lui Dumnezeu, prezenţa Lui din timpul Sfintei Liturghii?
Probabil unii oamenii apreciază lucrurile mai palpabile, respectiv primirea trupului şi sângelui Domnului...
Şi totuşi... "fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut"...

Spun toate astea fără a ignora, sau diminua, importanţa Sfintei Euharistii... Pe lângă aceasta mai sunt şi alte Taine în Biserică, nu? Eu merg la biserică şi pentru acestea...

"Apoi, să luăm Postul în serios înseamnă să-l considerăm mai întâi de toate la cel mai profund nivel posibil ca o întrebare duhovnicească ce are nevoie de un răspuns, de o hotărâre, de un plan, de un efort continuu. Din această cauză, după cum ştim, săptămânile destinate pregătirii pentru Post erau stabilite de Biserică. Aceasta este vremea răspunsului, a hotărârii şi a planului. Iar aici cel mai bun şi mai uşor drum este acela de a urma călăuzirea Bisericii – prin meditaţia asupra celor cinci teme evanghelice oferite nouă în cele cinci Duminici ale perioadei de dinaintea Postului: aceea a dorinţei (Zaheu), a smereniei (Vameşul şi Fariseul), a întoarcerii din exil (Fiul risipitor), a judecăţii (Înfricoşata Judecată) şi a iertării (Izgonirea lui Adam din Rai).

Aceste pericope nu sunt făcute numai pentru a le asculta în biserică; ideea este ca ele trebuie să fie “luate acasă“, pentru a medita asupra lor în lumina vieţii mele, situaţiei mele cu semenii cu care trăiesc. Dacă la această meditaţie se adaugă rugăciunea acestei perioade de dinainte de Post: “Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de Viaţă …” şi Psalmul 137 – “La râul Babilonului…“ – începem să înţelegem ce “înseamnă” să simţi împreună cu Biserica cum o perioadă liturgică colorează existenţa zilnică. Este de asemenea timpul potrivit pentru a citi o carte cu conţinut duhovnicesc. Scopul acestei citiri nu este numai acela de a ne îmbogăţi cunoştinţele despre credinţă; ci, în primul rând, de a ne curăţi mintea noastră de toate cele de care e plină de obicei. Este pur şi simplu incredibil cât de aglomerată este mintea noastră cu tot felul de griji şi interese, frământări şi sentimente, şi cât de puţin controlăm această aglomerare. Prin citirea unei cărţi religioase, prin concentrarea atenţiei asupra a ceva total diferit de cuprinsul obişnuit al gândirii noastre, se creează prin sine o altă atmosferă mentală şi duhovnicească. Acestea nu sunt “reţete” – aici pot exista şi alte moduri de pregătire pentru Post. Important este ca în această perioadă de pregătire dinaintea Postului să-l privim ca şi cum am fi departe, ca pe ceva care se apropie de noi sau probabil ca pe ceva trimis nouă de Iisus Domnul, ca pe o şansă pentru schimbare, pentru înnoire şi adâncire; iar dacă luăm această şansă viitoare în serios, astfel, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Iertării), atunci când plecăm de acasă la Vecernie să fim pregătiţi pentru a ne împropria – fie şi numai parţial – cuvintele Prochimenului cel Mare care va deschide Postul Mare: (Să nu întorci faţa Ta la sluga Ta ; când mă necăjesc degrab mă auzi….)"(Alexander Schmemann - Postul Mare)

http://www.librariasophia.ro/carti-P...r-so-9971.html

Mulţumiri celui care menţine acest topic la un nivel mai serios, folositor, interesant (dacă pot spune aşa)... !

In legatura cu ce ati spus, la fel sublinia un parinte despre indiferenta cu care tratam cuvintele lui Hristos - "Luati mancati...Beti dintru acesta toti...pentru iertarea pacatelor" care sunt sub forma de porunca. Nu le-a formulat ca si celelalte - cine vrea sa-si ia crucea si sa vina dupa Mine sau daca vrea cineva...
Si facea o paralela cu momentul asezarii lui Adam in Rai: Dumnezeu i-a poruncit lui Adam sa nu manance din cutare pom pentru ca va muri. Ambele porunci sunt date ca omul sa aiba viata.
Numai ca nici atunci si nici acum omul nu asculta. Nu manca caci vei muri - si a mancat. Luati mancati pentru viata de veci - si nu ne inghesuim prea tare.