Stareții de la Optina
 

http://www.artscroll.ru/Images/2008/...vna/000027.jpg
Este știut faptul că țarul Petru cel Mare a plănuit să facă din Rusia o țară „europeană” și printre cele pe care a intenționat să le „europenizeze” s-a numărat și Biserica. Și pentru aceasta a început să introducă cu forța în Biserică tot ce era apusean.

Disprețuind și prigonind tradiția ortodoxă bizantină în arhitectură, în muzica bisericească și în înțelegerea vieții duhovnicești, încuraja ideea unei „iluminări” a „rusescului” cu ajutorul duhului apusean.

Dar conștiința ortodoxă s-a opus. Petru cel Mare era considerat înaintemergătorul lui Antihrist sau chiar Antihrist însuși. sistemul patriarhal a fost desființat, căci era „nărăvit”, iar Biserica a devenit o „afacere” statală, fiind chivernisită de câțiva oameni credincioși țarului sub conducerea „epitropului împărătesc” (ober-procuror). Pentru formalități exista un „Sfânt Sinod guvernamental”. Biserica Rusiei, decapitată, a fost silită să se depărteze de adevăr fiind impregnată de influențe apusene.
Cu toate acestea, Dumnezeu n-a părăsit pe poporul Său. Pornind de la Sfântul Munte, ieromonahul Paisie Velicikovski a reamintit rușilor începuturile de demult ale Ortodoxiei și sămânșa lui a „rodit”. S-a creat un mare curent duhovnicesc al tradiției filocalice, al studiului adevăratei spiritualități ortodoxe, care, îndată, a găsit o primire entuziastă din partea necăjitului popor rus. S-au format atunci focare puternice de rezistență ortodoxă împotriva influenței din Occident. În toiul acestor dispute a fost înființată Mânăstirea Optina. Aceasta a fondată în 1825 prin grija și râvna mitropolitului Filaret al Kievului. La început a avut opt monahi, dar duhul curatei vieți duhovnicești ortodoxe a stareților ei a făcut din ea cel mai mare centru duhovnicesc al Rusiei. Atunci s-a născut și proverbul: „În Rusia sunt multe mânăstiri, dar numai o Optină”.

Optina a fost un mare complex monahal alcătuit din mânăstirea Optina cu două sute cincizeci de monahi, Schitul Optina cu cincizeci de monahi și mânăstirea de maici, ce se afla sub supraveghere duhovnicească a Bătrânilor Optinei.

(...)În paralele s-au tipărit și viețile renumiților stareți ai Optinei, dinre care au strălucit Leonid, Macarie, Antonie, Moise, Ambrozie, Anatolie, Varsanufie, Isachie, Iosif, Nectarie și Nicon.

(...) Optina a continuar să aducă aminte rușilor de sfințenia Bătrânilor ei, motiv pentru care comuniștii au considerat-o dăunătoare și au distrus-o. Ceea ce a mai rămas apoi din ea au fost doar niște ruine.
Dar starețul Varsanufie spunea că Optina nu va înceta să existe. Și iată că, după șaizeci și trei de ani, Optina redevine mânăstire, așa cum ne informează săptămânalul „Noutățile Moscovei” din decembrie 1987.
(Mitropoplitul Meletie de Preveza - Starețul Varsanufie; Editura Evanghelismos)

Starețul Varsanufie
 

http://www.crestinortodox.ro/files/i...varsanufie.jpg
Numele lui din lume a fost Pavel Ivanovici Plexancov.(...) A fost cazac de origine.
A studiat la Școala Militară și a devenit ofițer superior în armata țarului. Printre îndatoririle lui se numărau și acestea: organizarea de recepții, de baluri, festivale muzicale, jocuri de cărți și altele. Dar toate acestea îl oboseau sufletește.

În timp ce trăia în această stare, s-a întâmplat să meargă odată la o Sfântă Liturghie pe care o săvârșea Sfântul Ioan de Kronștadt. Cum stătea și se ruga în biserică, Sfântul Ioan, imediat după sfinșirea Cinsitelor Daruri, a ieșit prin ușile împărătești, s-a îndreptat către tânărul ofițer, s-a aplecat înaintea lui, i-a sărutat mâna, apoi s-a întors în altar. Mulți, care știau darul proorocesc al fântului, au început să spună: „Tânărul acesta va deveni cleric”. Discuțiile acestea l-au făcut pe Pavel să se supere, căci atunci nici nu voia să audă de așa ceva. Și totuși a devenit nu un cleric simplu, ci ieromonah și apoi stareț al vestite mânăstiri din pustia Optina a Rusiei.

Odată s-a îmbolnăvit de plămâni. Starea lui se înrăutățise atât de mult , încât era în primejdie să moară. O servitoare era mereu lângă el. La un moment dat a rugat-o să-i citească un fragment din Sfânta Evanghelie. În timp ce aceea citea și el asculta cu credință, a văzut că se deschide cerul și că din el coboară o lumină lină. A simțit că sufletul său s-a umplut de bucurie și de lumină dumnezeiască, după care a auzit o voce care i-a spus: „Să mergi la Optina!”.

Și într-adevăr, cînd s-a făcut bine, a mers acolo. Starețul Avrosie l-a primit, dar nu l-a făcut monah, ci i-a dat un canon, zicându-i: „Să mergi și în trei luni să-ți închei toate treburile tale. Nici o zi mai mult. Ascultarea este viață; neascultarea, moarte”.
Atunci toată lumea s-a năpustit asupra lui. I-au adus bani, i-au oferit posturi mai mari, i-au adus o fată minunată pentru a o lua de soție, se purtau cu el cu dragoste și făceau tot felul de presiuni ca să-i schimbe părerea și să nu-și „piardă viața”.
Numai mama lui - ofemeie sfântă - s-a bucurat.
Pavel Plexancov a rămas neînduplecat. Și-a aranjat toate treburile și obligațiile și, în zia când s-a împlinit sorocul pe care i-l fixase starețul Amvrosie, a ajuns la Optina, ca să rămână acolo pentru totdeauna. Dar pe starețul Amvrosie nu l-a mai găsit în viață.
Noul egumen, arhimandritul anatolie, l-a rânduit ucenic la starețul Nectarie, care a fost povățuitorul lui în viața duhovnicească și în preoție.

Starețul Varsanufie - despre feciorie
 

În Zadonsk trăia un pustnic cu numele Gheorghe. A fost foarte cunoscut în vremea sa. Încă de foarte tânăr a disprețuit deșertăciunea lumii și a mers într-o mânăstire. Dar nici acolo n-a fost mulțumit. Și-a ales atunci un loc izolat, ce semăna cu o închisoare. Acolo își petrecea vremea în post, rugăciune și pomenirea lui Dumnezeu. Cu toate acestea ispitele nu-l slăbeau. Când era în lume a îndrăgit-cu o dragoste curată-o fată. Și îi apărea mereu chipul ei în minte. văzându-și slăbiciunea sa în acest război, în cele din urmă a strigat:
- Doamne, dacă aceasta este crucea mea, dă-mi putere să o duc. Iar dacă nu, șterge din mintea mea orice închipuire a ei.
Domnul a auzit rugăciunea lui și iată că în aceiași noapte vede în somnul său o fecioară de o frumusețe negrăită, îmbrăcată în haine aurite, iar chipul ei strălucea. Avea atâta măreție cerească și atâta curăție îngerească, încât pustnicul nu și-a mai putut dezlipi privirea de la ea. Apoi a întrebat-o cu un respect adânc:
- Cine ești? Care este numele tău?
- Mă numesc Fecioria, a răspuns tânăra și apoi a dispărut.
Pustnicul și-a venit în sine și a mulțumit Domnului pentru că a binevoit să-l înțelepțească. Chipul care i-a apărut în somn a rămas atât de adânc întipărit în mintea sa, încât a șters cu desăvârșire orice altă închipuire.
De aceea vă rog să alungați orice gând din mintea și din inima voastră, ca să rămână acolo întipărit numai un chip, chipul lui Hristos.
Dar cum vom putea izbuti aceasta?
Prin rugăciune. Prin rugăciunea minții.

Starețul Varsanufie - deznădejdea; folosul rugăciunii chiar dacă nu participă mintea
 

Odată a venit la mine (la mărturisire) un schimonah și mi-a spus:
- Părinte, am ajuns la deznădejde. Nu văd în mine nici o schimbare spre mai bine. Și am mai luat pe deasupra și marea schimă îngerească. Și știu că domnul va cerceta cu de-amănuntul care a fost cu adevărat monah și care a fost numai un purtător de schimă. Cum să mă îndrept? Cum să mor păcatului? Îmi simt toată slăbiciunea.
- Ai dreptate, i-am spus. Am dat „faliment” cu totul. Dacă Domnul ne va judeca după lucrurile noastre, ne vom pierde în vecii vecilor, deoarece nu avem nimic să-i aducem.
-Mai este oare vreo nădejde de mântuire?
-Sigur că este. Rostește cât poți de des rugăciunea și le lasă pe toate în mâinile lui Dumnezeu.
-Dar care este folosul rugăciunii, dacă nu participă la ea și mintea și inima?
-Un folos uriaș. Se știe că rugăciunea are mai multe trepte. De la rostirea simplă a cuvintelor rugăciunii până la rugăciunea făcătoare de minuni. Și chiar de ne-am afla pe treapta cea mai de jos a rugăciunii, dar și atunci ea ne este foarte folositoare și mântuitoare. Uneltirile vrăjmașului nostru se depărtează de la omul care rostește rugăciunea. Iar unul ca acesta cu siguranță se va mântui.
-Am înviat, a strigat schimonahul. De acum înainte nu voi mai cădea în trândăvie și în deznădejde.

Așadar vă spun și vă repet: Rostiți rugăciunea. Chiar și numai cu gura. Și Domnul nu vă va lăsa.
Ca să spui rugăciunea, nu trebuie să cunoști vreo știință. Iată, contele Tolstoi a fost un om cu o cultură vastă, dar n-a avut pe Hristos și s-a pierdut. Științele pământești nu i-au folosit la nimic. A lepădat Biserica și a fost și el lepădat de ea.
Perioada ce o trecem acum este veselitoare. Ne aflăm la Sfintele Paști. „Hristos a înviat din morți cu moartea pre moarte călcând și celor din mormânturi viață dăruindu-le”. Cine sunt cei „din mormânturi”? Toți cei păcătoși care au murit pentru Dumnezeu, dar pe care moartea Mântuitorului Hristos i-a înviat la o viață nouă.
Fie ca și vouă să vă dea Domnul această mângâiere.
Amin.

Starețul Varsanufie - cine se mântuiește
 

Cine însetează de mântuirea sa și-I strigă lui Hristos: „Mântuiește-mă, Doamne, cum știi și cum vrei”, acela se va mântui.
Să vă povestesc ceva din viața mea.
Totdeauna am avut dorința să mă mântuiesc. Cu toate acestea oamenii anturajului meu au fost foarte diferiți. La nimeni n-am găsit sprijin duhovnicesc. Gândul meu îmi spunea clar că nu este cu putință să trăiesc așa. Nu știam ce trebuie să fac. Spre fericirea mea, un monah, cunoscut de al meu m-a mângâiat spunându-mi: „Lasă-te în mâna lui Dumnezeu. Când te rogi, seara și dimineața să nu uiți să zici: ŤCu judecățile pe care le știi, mântuiește-mă, Doamne!ť Și te va mântui”.

Frumos topic! Mai spune-ne!

Apropo, ce carti despre staretii de la Optina ne-ai recomanda?

Eu am citit două: Starețul Varsanufie (de mitr. Meletie de Preveza) și Filocalia de la Optina, care contine bucati extrase din corespondentele lor. Ambele m-au impresionat...sunt de o mare simplitate si in acelasi timp foarte profunde.

Starețul Varsanufie - despre lectura cărților duhovnicești
 

Să citiți cărți, dar să nu vă istoviți să înțelegeți sensurile lor cele mărunte și să nu alunecați în explicații personale, ci rugați pe Dumnezeu să vă lumineze. Odată, când l-am întrebat pe starețul Anatolie, de ce să nu fac aceasta, mi-a răspuns: „Te vei încurca”. În cărțile Sfintei Scripturi și ale Sfinților Părinți nu se găsesc texte care să pricinuiască îndoială sau nedumerire. De exemplu: vămile, jertfelnicul cel ceresc, cetele îngerilor și altele ca acestea. toate acestea trebuie să le înțelegem duhovnicește. Sunt o altă realitate, necunoscută, neapropiată nouă și de neexplicat de limba omenească. Unii chiar se smintesc pentru că nu înțeleg că aceste cuvinte nu trebuie înțelese după literă, ci duhovnicește.

Mi s-au parut foarte bune cartea despre viata sfantului Nicon scrisa de monahia Maria si "Sfaturi pt vremuri de prigoana" ,care contine chiar scrieri ale sfantului.
M-a impresionat simplitatea si smerenia acestui sfant ,care prin vietuirea lui a implinit cuvantul lui Hristos ,faptele lui au vorbit.

Doamne ajuta. O veste imbucuratoare!

Da, Nicon a fost ucenicul lui Varsanufie și ultimul stareț al Optinei, cel care a condus-o în cea mai grea perioadă a ei :)... starețul Varsanufie îi tot spunea chestii de genul „vai de mama ta după ce n-o să mai fiu eu” :D

Staretul Varsanufie nu i-a spus ceva de genul acesta ,pt ca stia ca sfantul Nicon va trece cu bine prin incercarile care au urmat
Nici sf.Nectarie nu a dus-o mai bine ,a avut si el greutati ,poate nu atat de mari ca ale staretului Nicon
E adevarat ca staretul Nicon a avut mult de suferit cand a fost deportat , poate i-ar fi fost mai usor daca nu ar fi fost bolnav
S-au tiparit carti cu vietile sfintilor de la man.Optina .

Starețul Varsanufie - despre Apocalipsă
 

În Apocalipsă scrie: „Fericit cel ce citește cuvintele cărții acesteia”. Și fiindcă așa s-a scris, cu siguranță așa va fi, căci cuvintele Scripturilor sunt cuvintele Sfântului Duh. Totuși, ce înseamnă această fericire? Unii, care nu înțeleg mai nimic din cele ce spune Scriptura, deznădăjduiesc, cu toate că știu că studiul cuvintelor dumnezeiești dă mângâiere. Ar face mai bine dacă ar spune: „Ceea ce pentru noi este de neînțeles acum, vom înțelege mai târziu, când va veni vremea despre care ne spune Scriptura”. Spuneți-mi, unde se mai citește azi Apocalipsa? Aproape numai în mânăstiri, în școlile teologice și în seminarii, iar în lume, foarte rar. Nimeni...Este dovedit că cel ce citește Apocalipsa, când va ajunge acolo unde se spune despre sfârșitul lumii, va fi cu adevărat fericit, deoarece va ânțelege ceva din cele ce se vor petrece atunci și va începe să se pregătească. Iar în cele pe care le descrie Apocalipsa va vedea toate întâmplările contemporane.

Starețul Varsanufie - despre cum a ajuns monah
 

Mama mea a murit după ce m-a născut, iar tatăl meu s-a recăsătorit. Mama mea cea vitregă a fost o femeie foarte credincioasă și neobișnuit de bună. Atât de bună încât pentru mine a înlocuit în modul cel mai desăvârșit pe adevărata mea mamă. Și încă ceva mai mult, mi-a dat hrana pe care, poate, nu mi-ar fi putut-o da mama. În fiecare dimineață mă scula foarte devreme și mergeam împreună la biserică, ca să ascultăm utrenia. Și aceasta cu toate că eram atât de mic.
Odată m-am deșteptat dimineața foarte devreme, dar n-am vrut să mă scol. O servitoare a adus apă mamei să se spele. Eu m-am înfofolit în pături. Mama era gata. O aud că spune: „Ah, Pavel al nostru mai doarme încă! Dă-mi puțină apă rece”. Am înțeles ce a vrut să facă și am sărit din pat. „Mamă iată m-am deșteptat”, îi zic eu. M-am îmbrăcat și am mers cu ea la biserică. Era încă întuneric. Eu alergam în urma ei făcând bulgări de zăpadă.
Îmi plăcea mult rugăciunea. Ne rugam și acasă. Mama citea Paraclisul, iar eu cu vocea mea subțire repetam după fiecare tropar: „Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi!”.
La nouă ani m-am înscris la gimnaziu. Anii de școală au trecut repede. Apoi am mers în armată, la Kaza, aflându-mă aproape de ocrotitoarea mea, Maica Domnului de la Kazan.
când am ajuns la vârsta de douăzeci și cinci de ani, mama mi-a făcut o propunere. Mi-a spus să-mi găsesc o soție. Stăruința ei m-a făcut să mă înduplec. Și pentru prima dată în viața mea m-am împrieteni cu femei și am deschis discuții cu ele. „Doamne, ce plictiseală nesuferită! Toate cuvintele lorerau despre plimbări, despre podoabe, despre pălărie. Ce puteam vorbi eu cu o femeie? Ei nu! am spus. Aceasta nu se va mai repeta”. Au trecut alți cinci ani. „Mă gândesc, Pavele, că poate acum vei vrea să te căsătorești. Nu-ți place nici o fată?”. Dar și de data aceasta, ca și prima dată, impresia mea a fost o dezamăgire completă. Și am hotărât să nu mă căsătoresc niciodată.
La treizeci și cinci de ani, mama mi-a spus din nou:
- Ce va fi cu tine, Pavele? Anii trec. Mai târziu nu te va mai vrea niciuna. Vezi că va veni vremea când îți va părea răi, dar va fi prea târziu.
Am făcut ascultare. Într-o zi unul din prietenii mei a foreit o „masă”. Am fost invitat și eu. Mergând mă gândeam la ceea ce voi discuta cu cea care se va așeza lângă mine. Și iată, alături de mine s-a așezat un ieromonah, care era renumit pentru sporita lui viață duhovnicească. A început discuția despre rugăciunea minții. Atât de mult am fost răpit de cuvintele lui, încât a fugit orice gând de a mai vorbi cu vreo femeie; am uitat chiar și de masă. După aceasta m-am hotărât să nu mă mai căsătoresc. Hotărârea mea am făcut-o cunoscută mamei. S-a bucurat mult, deoarece totdeauna dorea să mă afierosesc lui Dumnezeu. Însă niciodată nu mi-a vorbit despre aceasta, căci nu știa ce chemare voi avea în viață.
Așa m-a povățuit Domnul la viața monahală, cu sfatul Său cel nepătruns. Mila Lui m-a chemat la Optina, ca să cunosc acolo pe Părintele Amvrosie. Iar el mi-a dat binecuvântarea să mă fac călugăr.
***
Cu un an înainte de a merge la Schit, a doua zi de Crăciun, dis-de-dimineață mă întorceam acasă de la Sfânta Liturghie. Era încă întuneric. Orașul abia începea să se deștepte. Mergeam singur pe străzile lui liniștite. Deodată, a apărut alături de mine un bătrân și mi-a cerut milostenie. M-am mâhnit că nu aveam ce să-i dau, deoarece niciodată nu luam portofelul cu mine, iar în buzunar nu aveam decât 20 copeici. I le-am dat și i-am zis:
-Iartă-mă, tăicuță, că n-am alții.
Acela mi-a mulțumit și mi-a dat o bucățică de anaforă. Am luat-o și am pus-o în buzunar. Și în timp ce mă pregăteam să spun ceva săracului, acela a dispărut. Îm zadar l-am căutat peste tot. A dispărut fără să lase urme. Anul următor, în aceiași zi, am lăsat lumea și am intrat în Schit ca frate începător.
Dacă și noi vom arunca o privire în urmă, vom vedea că și viața noastră este plină de minuni. Noi însă, de obicei, nu ne dăm osteneala să le vedem. Trecem pe lângă ele cu indiferență.
Domnul să ne dea înțelepciune să ne petrecem zilele noastre cu trezvie, lucrând cu frică și cutremur la mântuirea noastră.

Starețul Varsanufie-despre prieteniile lumești
 

În viața mea lumească îmi mergeau toate foarte bine, deoarece aveam legături cu oameni, care pe drept cuvânt meritau să li se arate un mare respect.
Uneori se întâmpla să iau parte la baluri. Acolo, unii jucau cărți, alții dansau. Eu cu câțiva ne retrăgeam într-un colț mai liniștit și ne întindeam la discuții.
Chiar și când eram în lume nu-mi plăceau glumele ei. Astfel, adeseori, nu aveam nimic de spus și tăceam. Uneori, însă, nimic nu mă putea face să întrerup conversația. Și aceasta au observat-o mulți.
Încet-încet însă am început s-o tai cu prieteniile plăcute ale lumii. Aceasta însă îi deranja pe prietenii mei, care au început să-mi reproșeze. Dar eu nu-i luam în seamă, ci dimpotrivă, am tăiat-o cu ei pentru totdeauna. Am întrerupt definitiv aceste întâlniri pline de zgomot și am început să merg la mânăstiri.
Când au aflat prietenii mei, au început să spună despre mine:
-Este nebun. Gata, s-a pierdut, sărmanul!
Și au tras concluzia:
-Se vede că nu este un om normal.
Au început și discuțiile:
-Ați auzit? Pavel Ivanovici s-a dat de partea monahilor.
-Nu mai spune!
-Om nenorocit.
Acestea au fost judecățile oamenilor lumii despre mine.
Concluzii:
Este greu să se mântuiasca cineva când se află în lume, în mijlocul unor astfel de oameni. Greu, dar nu imposibil.
Când noi vrem, se găsesc multe drumuri pentru mântuirea noastră.

Starețul Varsanufie-despre un prieten care a amânat pocăința
 

Odată am văzut în biserică un episcop. fața lui mi-a atras atenția fără să vreau. Mi-am adus aminte de cuvintele Evangheliei: „Și fața Lui era mergând spre Ierusalim”. Într-adevăr acest episcop trăia o viață ascetică și mergea statornic spre Ierusalimul cel de sus.
Și fața omului păcătos reflectă starea lui duhovnicească. Este un lucru întristător că adeseori oameni cu un suflet bun trăiesc la întâmplare; lasă să treacă zilele vieții lor fără să dea nici o importanță deosebită lucrurilor lor, și se pierd. Îmi vine în minte acum din vremuri îndepărtate chipul unuia din cunoscuții mei foarte apropiați: muzicologul și compozitorul Pashalov. Avea un mare talent. La concertele ce le dădea se adunau mii de oameni. Eu ca mirean am fost un mare adorator al muzicii. Am cântat și la muzicuță. Și ca să mă desăvârșesc în cântatul la ea, am început să iau chiar lecții. Mi le-a dat Pashalov. La început îmi cerea o plată foarte mare pentru fiecare lecție a sa. Eu, având bani, am fost de acord. Mai târziu m-a îndrăgit. Mi-a propus să-mi predea lecțiile prietenește, fără bani, lucru pe care eu l-am refuzat.
Lecțiile mele mergeau bine. Însă una nu-mi prea plăcea la Pashalov: că nu călca niciodată în biserică. Și despre aceasta de multe ori am deschis discuția, zicându-i:
-Dacă nu veți merge la biserică nu vă veți putea mântui. De vreme ce credeți în Dumnezeu, de ce lăsați nefolosite mijloacele mântuirii?
-Dar ce să fac?-zicea el-trăiesc cum trăiesc toți. Sau mai bine zis ca cei mai mulți. Ce ne trebuie formalități? Ce, dacă nu mergem la biserică nu ne mântuim?
-Cu desăvârșire, nu! Ca să ajungi în rai trebuie să treci șapte porți. Ai trecut una? Mai rămân alte șase.
-Care sunt aceste șapte porți? N-am auzit niciodată nimic despre ele.
-Cele șapte porți sunt cele șapte Taine. Cu dumneavoastră s-a săvârșit numai Sfântul Botez. Prin urmare ați trecut o poartă. Însă este absolut necesar să treceți și prin poarta pocăinței și chiar să vă uniți cu Hristos în Sfânta Împărtășanie.
-Ce sunt acestea ce mi le spuneți Pavel Ivanovici? Fiecare dintre noi adoră pe Dumnezeu cum el însuși știe și cum crede că este de cuviință. De exemplu, dumneavoastră mergeți la biserică, postiți, etc. Eu însă ador pe Dumnezeu cu muzica mea. Nu este la fel?
Și fără să aștepte răspuns a început să cânte. N-am auzit niciodată o astfel de melodie frumoasă. A cântat ca niciodată în seara aceea. Locuiam atunci într-un apartament luxos, care deodată s-a umplut de lume, pentru că am deschis ușa și oamenii de la celelalte apartamente au intrat înlăuntru, ca să asculte pe marele compozitor. Într-un târziu a terminat.
-Superb, am constatat eu. Muzica se poate face pentru muzică, dar nu poate înlocui biserica. Orice lucru la timpul său.
Convorbirea noastră din acea seară s-a prelungit până la miezul nopții. S-a desfășurat într-o atmosferă pașnică și veselă. A doua zi a venit să mă caute și mi-a zis:
-Știți, Pavele Ivanovici, toată noaptea am petrecut-o gândindu-mă cât sunt de păcătos și câți ani am trecut fără să fac nimic din datoriile mele religioase. Iată că după puțin timp va veni Postul Mare. Neapărat voi posti și mă voi împărtăși.
-Dar de ce să așteptați Postul Mare? Ceea ce este de făcut faceți acum!
-Nu. Azi nu e momentul potrivit. De altfel nici Postul nu este foarte departe.
Bună a fost hotărârea lui Pashalov, dar a uitat de vrăjmașul, căruia nu-i este deloc pe plac o astfel de schimbare a noastră, o pregătire de razboi. Pe toate acestea nu le-a băgat în seamă.
Odată a venit la mine acasă seara târziu. A dat poruncă servitoarei mele să iasă și să plătească vizitiul. Aceea a ieșit în stradă, dar în loc de vizitiu a văzut un monstru în locul lui, având o înfățișare groaznică. Nenorocita a căzut jos leșinată. Unde l-a dus vrăjmașul pe Pashalov nu ne este cunoscut. Am aflat că a doua zi a murit de moarte năpraznică. Și sufletul lui s-a pierdut pentru totdeauna. Îmi pare rău de aceasta din toată inima. Vrăjmașul întinde peste tot mrejele lui, vrând să ne prindă în ele și să ne piardă. Iar cei nebăgători de seamă cad și se pierd.

Moartea starețului Varsanufie
 

În martie 1912, starețul Varsanufie a stat cu greu la slujba din Duminica a V-a a Postului Mare. Pe la mijlocul ei s-a simțit atât de rău, încât a trebuit să plece. A mers la chilia sa și, nemaiputând sta pe picioare, s-a întins pe pat. După Liturghie, când a venit ucenicul său, starețul l-a întrebat:
-Ce a spus Evanghelia de astăzi?
Iar acela a răspuns:
-„...Iată ne suim la Ierusalim și Fiul Omului va fi dat...și-și vor bate joc de El, și-L vor biciui, și-L vor scuipa, și-L vor omorî...”.
Atunci bătrânul a spus:
-Acestea sunt treptele urcușului spre Iersusalimul cel de Sus. Prin ele trebuie să trecem și noi. Oare pe ce treaptă ne găsim acum?
Starețul era invidiat pentru virtuțile lui, pe care ceilalți nu le aveau și nici nu le puteau urma.
În Optina au început să se formeze partide. Partida starețului Iosif nu iubea deloc pe starețul Varsanufie. S-a ivit o oarecare invidie pentru că starețul Varsanufie strălucea prin cultura lumească, era de obârșie dintr-o familie boierească din Oriemburg, știa muzica, fusese ofițer superior în armată și a fost primit în Optina cu mare cinste.
În timp ce starețul Iosif strălucea numai cu smerenia și bunătatea lui cea nespusă. Când fericitul stareț Iosif a adormit în Domnul, invidia necontrolată a trecut în faptă. Acuzațiile întețindu-se, a venit hotărârea Sinodului, care urmărea liniștea mânăstirii: starețul Varsanufie era ridicat la randul de arhimandrit și numit egumentul Mânăstirii Stavro-Goutvin de lângă Moscova.
Când bătrânul a fost înștiințat de această hotărâre, și-a plecat capul, șoptind: „Iată, ne urcăm în Ierusalim...”.
Frații, văzând nemărginita lui mâhnire, i-au recomandat să se îngrijească de sănătatea sa-deși alteori era în câte o stare și mai nenorocită-și să refuze să plece de la mânăstirea lui de metanie.
Dar Bătrânul a refuzat propunerea lor, spunând:
-Apostolul a spus: „Fă-te pildă credincioșilor”.
Și s-a făcut pildă de ascultare.
Astfel, la 2 aprilie 1912, luni după Duminica Tomei, cu lacrimi în ochi și plin de amărăciune și mâhnire în suflet a plecat, suspinând, spre „o țară depărtată”.
-Sunt atât de mâhnit, spunea, încât mă tem să nu-mi ies din minți.
Asta a însemnat pentru el „avansarea”. Dar ascultarea lui a fost mare și fără șovăială. La Golutvin, bătrânul a suferit tot timpul. Sufletește-datorită depărtării de iubita lui mânăstire de metanie, Optina, trupeste-din pricina înfricoșatei boli de cancer. Atât de mari au fost durerile lui sufletești și trupești, încât a trăit taina Răstignirii Domnului nostru. Medicilor, care mergeau la el ca să-i aducă o oarecare ușurare, le spunea:
-Lăsați-mă! Sunt pe Cruce.
Aflându-se în starea aceasta, și văzând că nu are ce oferi Mânăstirii Golutvin prin ascultarea sa, a cerut să i se întocmească o plângere către Sinod, pentru a fi slobozit de îndatorirea de egumen și să i se îngăduiască a se întoarce la Optina. Când a semnat-o, a spus cu bucurie:
-Când voi primi aprobarea, voi pleca imediat la Optina. Vreau să-mi las acolo oasele mele...
Dar nu a mai apucat să facă aceasta, căci la 1 aprilie 1913, dis de dimineață, și-a dat sufletul său cel curat Domnului, pe Care L-a iubit și pentru Care s-a răstignit pe sine cu totul până în ultima clipă.
Trupul său a fost dus la Optina pentru a fi înmormântat după o absență de exact un an de zile.
***
Când Bătrânul Varsanufie primise porunca să plece de la Optina, a dăruit, ca amintire, ucenicului său Nicon două batiste mici.
Tânărul monah le-a privit și a fost cuprins de mâhnire.
-Acestea nu sunt pentru altceva decât ca să-mi șterg lacrimile când mă va cuprinde mâhnirea cea mare așa cum mi-a proorocit...

Când s-a despărțit de ucenicul său, Starețul l-a binecuvântat și i-a zis:
-Doamne, mântuiește pe robul tău, Nicon. Fă-Te ajutorul și acoperământul lui și dă-i putere atunci când nu va avea curaj, nici loc unde să se ascundă.
Bătrânul a proorocit, iar părintele Nicon, care adeseori îl auzea vorbind despre cele viitoare, a înțeles. S-a închinat Bătrânului și, în timp ce pieptul îi era înecat de suspine, s-a întors plin de lacrimi în chilie spunând:
-Unde sunt batistele, ca să-mi șterg primele lacrimi?
Oare vor ajunge cele două batiste ale Bătrânului Varsanufie ca să șteargă toate lacrimile răbdării fericitului ieromonah Nicon până în anul 1931 cînd, după o viață de ne întrerupte urcușuri în durere și pătimire, și-a dat sufletul, ca să urce și el, prin Cruce, la Ierusalimul cel de Sus?

Cam astea ar fi câteva fragmente. Dacă mai are cineva evlavie față de vre-un sfânt al Optinei și vrea să ni-l facă cunoscut împărtășind fragmentele care i-au plăcut în mod deosebit, îl invit să o facă pe acest topic, postând inițial câteva informații despre viața starețului. Dacă nu, eu mă bucur că am împărtășit (fie și numai ca potențialitate) câte ceva din scrierile acestea ale starețului Varsanufie care mi-au plăcut tare mult.

minunati acesti stareti ai Optimei.
eu am citit mai multe despre ei intr-un articol din FAMILIA ORTODOXA.
pentru cei care vor sa afle mai multe despre ei,exista si cartea PATERICUL DE LA OPTIMA.

astazi m-am uitat din nou la reportajul cu manastirea Banceni impreuna cu mama si acolo s-a mentionat si despre uciderea mucenicilor de la Optima,inca necanonizati.desi mai vazusem reportajul si oricum stiam dinainte cum au fost martirizati acestia,nu am dat prea mare importanta;insa azi,dupa incheierea reportajului,am cautat mai multe informatii.

cei trei au fost ucisi de un satanist care a fost prins la scurt timp dupa savarsirea faptei,pe cutit era scris 666.uimitor este insa faptul ca cei 3 isi cunoscusera sfarsitul,inainte de acesta isi dadusera cartile,icoanele si tot ce aveau celorlalti frati.

s-a gasit si jurnalul unuia dintre ei,si iata una dintre insemnari:Doamne, Tu mi-ai daruit iubire si m-ai schimbat intru totul, iar eu acum nu mai pot face altceva decat numai sa merg la chinuri spre mantuirea aproapelui meu. Suspin, plang, ma ingrozesc si nu pot face altceva, caci iubirea Ta ma calauzeste si nu voiesc sa ma despart de ea, pentru ca in ea imi gasesc nadejdea mantuirii si nu deznadajduiesc pana in sfarsit, vazand-o pe ea in mine".aceasta ar trebui sa fie atitudinea oricarui crestin,mai ales acum,in perioada postului,atitudine care-i place tare mult Domnului:sa nu deznadajduim de mantuirea noastra,ci chiar daca in fiecare minut am cadea,in fiecare minut sa ne ridicam si sa ne para rau de pacate,constienti fiind de marea dragoste pe care Dumnezeu ne-o poarta.

pt. cei care vor sa afle mai multe,acesta este intreg articolul:http://www.crestinortodox.ro/reporta...ina-72408.html
cititi-l,ca merita.

Minunat!!!. Eu știam doar ce am auzit în reportajul de la RealitateaTv. Cuvintele găsite în jurnal sunt dumnezeiești...îmi par esențial cuvintele lui Hristos:
Ioan, cap. 12:
Acum sufletul meu s-a turburat; și ce voiu zice? Părinte, mântuiește-mă de ceasul acesta. Ci pentru aceasta am venit la ceasul acesta.
Părinte, proslăvește numele tău.

Rugaciunea Ultimilor Stareti De La Optina
Doamne da-mi sa intampin cu liniste sufleteasca tot ce-mi va aduce ziua de azi.Invredniceste-ma sa ma dau intru totul Sfintei Voii Tale.In tot ceasul acestei zile povatuieste-ma si ajuta-ma in toate.Toate cate le voi auzi si mi se vor intampla in aceasta zi, onvata-ma sa le primesc cu sufletul linistit si cu credinta tare, ca pentru toate este Sfanta voia Ta.In toate cuvintele si faptele mele calauzeste-mi gandurile si simtamintele.In toate intamplarile neprevazute, fa sa nu uit ca totul este trimis de catre Tine.Doamne, invata-ma sa ma port cu dreptate si intelepciune cu toti fratii mei, sa nu tulbur si sa nu supar pe nimeni.Doamne, da-mi putere sa duc povara zilei si toate cate mi se vor intampla in aceasta zi cu pace in suflet.Doamne, calauzeste-mi voia mea si invata-ma sa ma rog, sa cred, sa nadajduiesc, sa rabd, sa iert si sa iubesc.Amin.Aceasta rugaciune este inconjurata de chipurile celor 14 stareti de la Optina.Doamne ajuta!

Astăzi am găsit şi am cumpărat "Patericul de la Optina" (Editura Egumeniţa 2012). Dacă nu aş fi ştiut despre Optina graţie acestui topic, cred că treceam pe lângă această carte. Rămâne să o citesc şi poate să vă spun şi vouă câte ceva :-)

Pai....daca vrei sa mijloceasca pentru tine staretii ai face bine sa nu fii egoista si sa ne spui....deci fara „poate” :D

Fragment din cartea Viata Sfantului Nicon, ultimul Staret de la Optina:

“Dorinta de a trai pana la venirea antihristului este una gresita. Atunci vor fi dureri atat de mari, incat se spune ca cel drept abia se va mantui. Iar a cauta si a dori suferinte este un lucru primejdios si gresit. Aceasta se intampla din pricina mandriei si a nesocotintei.

Umpleti-va de Duh… (…). Ce inseamna aceasta? Doar noi [Crestinii ortodocsi] ne-am invrednicit sa primim la Botez darurile Sfantului Duh. Dar cati oare isi mai aduc aminte despre aceasta? Este mai putin important ca l-am primit, trebuie sa-l pastram, sa-l desavarsim, sa-l inmultim. Pentru aceasta trebuie aprinsa ravna. Cum?

1. Sa citim Sfanta Scriptura, care este scrisa de Duhul Sfant. Duhul rasufla din Sfanta Scriptura. Nici o multumire lumeasca nu ne poate da acea pace, acea bucurie pe care ne-o da Duhul Sfant.

2. Sa luam aminte la sine.

3. Sa participam mai des la savarsirea Sfintelor Taine. Sfantul Duh se impartaseste omului prin acestea.

4. Sa mergem mai des la sfanta biserica, deoarece biserica este locul deosebit al prezentei Duhului Sfant.

5. Rugaciunea. Sa rostim mai ales rugaciunea Imparate Ceresc. Trebuie sa o ascultam cu deosebita evlavie nu doar in biserica, ci sa o rostim si cand lucram, cerand ajutorul Duhului Sfant."

Ştiu că eram datoare cu impresii, citate... din "Patericul de la Optina"... şi nici acum nu sunt pregătită cu aşa ceva...

Totuşi, răsfoind o carte despre akedie, am dat peste nişte răspunsuri la scrisori ale cuviosului Macarie de la Optina şi am selectat următoarele:

"Trebuie să ne socotim nevrednici de mângâieri şi să nu le căutăm

Am băgat de seamă că în pravila de rugăciune căutaţi desfătări duhovniceşti; acestea, cu toate că sunt plăcute, sunt foarte primejdioase şi înşelătoare. Aflându-se în starea aceasta, omul crede că este beat de dragostea dumnezeiască, şi este foarte furat de părerea aceasta; şi atunci când ea se întăreşte odată cu trecerea timpului, în loc să capete mângâiere, omul rămâne fără odihnă, fiindcă socoate că află mântuirea numai când are mângâieri, iar când rămâne lipsit de ele se tulbură şi nu are tihnă. Trebuie să ne rugăm cu smerenie, necăutând mângâieri, simţindu-ne păcătoşenia şi temându-ne de amăgiri.
Chiar dacă se întâmplă stări de uscăciune sufletească, nu te lăsa de rugăciune, socotindu-te nevrednic de mângâiere, după cuvântul Sfinţilor Părinţi: Rugăciunea celui ce nu se socoate păcătos nu este bineprimită înaintea lui Dumnezeu - iar El, văzând că şi în uscăciune ai osârdie şi smerenie în rugăciune, o va primi. Iar când anume să trimită mângâiere, adică a hotărî când anume ea nu aduce vătămare, ţine de sfânta Lui voie şi atotştiinţă, fiindcă este dar al lui Dumnezeu, nu meritul râvnei noastre.
...
Cel smerit nu mai cade în semeaţa cugetare şi păzeşte prin smerenie darul. Aşadar vă sfătuiesc ca atunci când vă cercetează mângâierea duhovnicescă să nu vă mândriţi, ci să vă întoarecţi cugetul spre păcatele proprii. Şi în uscăciunea sufletească să nu vă tulburaţi, ci să credeţi că Domnul va primi osârdia dumneavoastră."

Un cuvant foarte asemanator si la parintele Porfirie:
"Simplu, lin sa le faceti pe toate. Sa nu faceti nimic cu scop. Sa nu spuneti `O sa fac asa, ca sa obtin acest rezultat', ci sa lucrati asa, lin, fara sa o stiti. Adica sa va rugati simplu si fara sa va ganditi la ce va va darui Dumnezeu inlauntrul sufletului. Nu va faceti socoteli. Stiti, fireste, ce daruieste Dumnezeu atunci cand vii in atingere cu El, dar e ca si cand n-ati sti. Sa nu vorbiti despre asta nici macar cu voi insiva. Astfel, cand ziceti rugaciunea `Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma`, sa o ziceti lin, lin, si sa nu va ganditi la nimic altceva in afara de rugaciune. Acestea sunt lucruri foarte delicate si este nevoie sa lucreze harul lui Dumnezeu."