Este crestineste sa iei chirie?
 

Ca sa dau un exemplu concret, sa ne ferim in felul acesta de comparatiile cu alte tari, unde si salariile sunt mult mai mari, o sa vorbesc de cazul unei colege de munca. Castiga 1500ron, platea chirie 250 euro (proprietarul nu ii voia in lei ci in eruro). Ca sa ii ajunga cat de cat banii, mai statea cu o prietena ca sa imparta chiria dar fara ajutorul parintilor nu se descurca.

Voi ce credeti despre acest lucru. Poti sa fii un bun crestin luand unui om o mare parte din salariu doar pentru ca il lasi sa stea in casa ta?

Stiu ca astea sunt preturile si inchirierea apartamentului este doar o afacere, dar daca ne gandim la salariile din Romania, credeti ca este bine sa te bucuri de acesti bani? Un om fara frica de Dumnezeu nu isi pune astfel de probleme, dar cineva care doreste sa traiasca altfel, sa fie un crestin practicant, poate sa atraga harul lui Dumnezeu facand tot ce fac si ceilalti?

De multe ori platesti chirie tot atat cat platesti lunar la banca daca iti iei casa ta, dar nu toti reusesc sa faca credit din cauza salariilor mici. O familie care castiga 3000ron si plateste chirie 250euro plus intretinere si alte cheltuieli, nu se poate descurca. Nimeni nu face nimic, ma refer la clasa politica, dar nici crestinii nu privesc mai uman si cu mai multa intelegere realitatea, bucurandu-se de acesti bani, fara sa se gandeasca ca cei care ii dau (de nevoie) nu au suficient ca sa se descurce.

Hmmm... extind putin: este crestineste ca cei de la hotel sa- ti ia bani cand te cazezi?

La hotel e altceva: e clar un biznis al cuiva, poate nici nu-i creştin...

Lucrurile sunt clar diferite. Casa este o necesitate, trebuie sa stai undeva. La hotel stai de cateva ori, poate o singura data sau nici macar atat (pe an). Hotelul este o optiune, ceva asociat mai mult cu petrecerea concediului. Din punctul meu de vedere, raportat tot la salariile din Romania si la hotel preturile imi par piperate, dar acolo beneficiezi de anumite servicii, sunt oameni care se ocupa de curatenie si tot ce tine de confortul clientului si totusi poti sa gasesti ceva in functie de buzunarul tau.

Dar asa cum a remarcat si Dragos, eu puneam problema chiriei din punct de vedere moral. Ca sa fiu mai bine inteleasa o sa formulez altfel intrebarea. Este crestineste sa iei omului banii munciti pe o luna, doar pentru ca il lasi sa stea in casa ta? Nu spun sa il lasi sa stea pe degeaba, omul trebuie sa primeasca o suma, dar daca esti un crestin practicant, poti sa lasi omul sa moara de foame pentru ca trebuie sa iti dea tie cea mai mare parte din salariul lui pentru care el munceste o luna? Nu sta nimeni in chirie de placere ci de nevoie.

Poti sa te intrebi la fel de bine daca esti un bun crestin si daca muncesti pentru bani.


Ai nevoie si de un avans.
Da, un imprumut pe 30 ani cu riscul ca daca nu-ti mai poti permite sa platesti dupa 20 ani de exemplu, sa pierzi toti banii, ba poate ramai si dator.
In plus, vrand nevrand ramai legat de locul respectiv - cand poate ai avea sanse mai bune in alt oras.

Depinde de oras, depinde de zona, depinde de familie (>4 persoane?)
Nimeni nu te obliga sa stai in Bucuresti sau sa inchiriezi in zone unde nu-ti poti permite.

Nimic nou.
Nu fac mare lucru cu chestii mult mai importante.

Desi mai este ANL -ul.
Eu cunosc personal doua familii care si-au luat locuinta prin ANL, la o chirie/rata modica. Iar intr-un caz stiu sigur ca n-au dat nici o spaga in acest sens.
Au asteptat cativa ani pe liste, si le-a venit si lor randul.

Ca si cand cei care inchiriaza n-ar avea nevoie de bani si ar trebui constransi sa renunte la acei bani.
De ce sa nu obligam si pe cei care au doua masini sa dea una gratis, cei care au salariu mai mare sa doneze jumatate din el (doar sunt crestini, nu?), etc.

Sau poti sa te intrebi si altfel, este crestineste sa ai pretentii sa locuiesti undeva unde te costa venitul tau pe o luna si pentru ca este atat de scump, nu sa-ti cauti ceva care iti permiti ci sa ai pretentia sa stai la jumtatate de pret sau mai putin, eventual aproape gratis?

Cat de mare e apartamentul? Cate camere are? E mobilat? In ce zona? Poate acel om cere cat e rata la apartament. Unii mai fac asa, prin chirie isi platesc apartamentul sau casa. Sau plateste altceva prin acei bani.
Nu sunt si ceva utilitati incluse in pret? Deobicei sunt, la unele toate, la altele doar cateva. E cu contract chiria? Daca e cu contract, inseamna ca agentia a evaluat apartamentul, nu?
In alte parti nu e mai ieftin?

Stai linistita ca si in vest sunt chiriile mari. Cel mai ieftin e sa stai intr-o camera in alta casa. Mai sunt oameni care inchiriaza o camera din casa lor. Sa stai singur in chirie e greu, cand ai familie sau stai cu mai multe persoane e mai simplu, dar singur sa inchiriezi un apartament cand nu ai salariu mare, e greu oriunde.

Nu stiu ce sa zic acum, daca este crestineste sau ba. Facturile si ratele in general sunt destul de mari si de acolo si chiriile mari. Toate sunt scumpe comparand cu salariile romanilor daca stai sa te gandesti. Preturi europene, dar salari mizere. Insa nu ai zice ca romanii sunt saraci la ce masini si telefoane au, sau la cat de multe se cumpara din magazine.
Daca agentia prin care s-a facut contractul a spus ca este un pret ok ptr. acel apartament si zona, atunci e o chestie cinstita. Daca se cere mai mult decat se merita pe acel apartament, atunci nu e bine si ar trebui cautat in alta parte.

Daca n-ai percepe o chirie cat de cat la nivelul pietei, te-ai trezi in casa cu tot felul de specimene. Pragul acesta banesc mai are si rostul de a servi drept filtru.

Din punct de vedere economic, e la fel ca la vanzare, doar ca pe durata limitata.
Eu iti cedez dreptul de proprietate asupra unui bun contra o suma de bani.
Din punct de vedere etic, atata timp cat nu il jecmanesti, nu vad problema. El a ales conditiile si a hotarat sa se descurce pe banii astia. Capacitatea lui de a-si gestiona banii nu e responsabilitatea ta.

Lipsa de bani nu a fost niciodata un impediment pt vreo afacere.
Decand lumea exista bogatii si saracii,foarte simplist.

Daca nu ai bani sa-ti platesti darile iti pierzi casa,apartamentul,te debranseaza de la lumina,nimeni nu vine acasa sa te consoleze pt problemele personale,lipsa de bani si sa-ti ofere un discount sau gratuitate.
Regulile lumii in care traim sunt materiale,pragmatice.

Problema este ca prietena dvs a ales sa cheltuie ceea ce nu are;trebuie sa se reorienteze catre alta zona,alta casa.Sunt posibilitati,trebuie doar timp pt cercetare si targuiala cu proprietarul,unii cedeaza si accepta mai putin de pretul initial.

Multi oameni inchiriaza din cauza saraciei,mutandu-se la randul lor cu alte rude sau in locuri mai proaste,nu trebuie nici acestia acuzati,la randul lor isi asigura existenta.

Mama are inchiriat apartamentul meu,nu am vazut nicioadata un leu de acolo,banii se duc pe intretirea lor,a bunicii care este casnica si vaduva,pe fratele mamei bolnav care nu a lucrat niciodata,pe milostenie pt alta verisoara cu probleme care in 20 de ani a lucrat doar vreo 5 ani...Si exemplele pot continua.

Pai cu specimene te poti trezi si cand inchiriezi oamenilor"de afaceri"libanezi,iranieni sau chinezi care aduc de la 5 personae in sus sa locuiasca in 2 camere ,scot vecinii din sarite cu balamucul lor iar daca cineva incearca sa vb cu ei,spun ca nu inteleg limba :)

Realitatea arata ca mai mult oamenii care au afaceri dubioase au bani decat oamenii obisnuiti cu joburi cinstite,right?

chiria
 

chiria nu este altceva decât închirierea unui bun ce-ţi aparţine.
este firesc să primeşti bani pentru asta.

Un alt exemplu: stiu pe cineva care si-a cumparat un apartament cu imprumut de la banca + avans.
Practic nu este proprietarul apartamentului, ci banca este - cel putin pana cand imprmutul este platit in intregime, banca controland practic inclusiv avansul dat pe apartament.

Ei bine, cu banii de chirie, plateste apartamentul, exact cat ia pe chirie da rata la banca.

Ar trebui sa iasa in pierdere inchirind cuiva cu 100 euro, doar pentru ca respectivul vrea musai sa stea intr-o zona si confort de 500Euro?

Nu cred ca e corect sa judecam proprietarul pentru pretul pe care il cere. Acest pret este cunoscut, negociat, acceptat. Cu totul altceva este atunci cand inchiriezi la un pret rezonabil, faci unele modificari de comun acord cu proprietarul si cand renovarea este gata, proprietarul se razgandeste si te trimite la plimbare... sau alte situatii "necurate". Nici preturile din piata sunt crestinesti pentru familiile sarace, pentru pensionari si pentru majoritatea populatiei...
Casa, ca sa o tii si sa o inchiriezi, trebuie sa ai un interes pentru ca o casa costa, ai de facut renovari din cand in cand, de platit impozite... nu e un simplu bibelou. Fara un interes, proprietarul o vinde, cine s-ar mai complica degeaba. Unii au interese spirituale, chiar isi doresc sa ajute si o inchiriaza la preturi foarte mici sau chiar o ofera unor asociatii care protejaza copii, batrani, persoane cu handicap, mame abuzate in familie, etc, etc. Ideea e ca un fel de interes trebuie sa existe pentru a tine o casa in loc sa o vinzi.

Ekaterina, daca e sa o luam asa, crestineste este sa primesti (pe gratis) oamenii saraci si sarmani, pe principiul Strain am fost si m-ati primit. Insa nu orice crestin isi permite sa faca asta. Tot asa cum o persoana care castiga un salariu mediu pe economie nu poate fi considerata o persoana saraca si straina.

Viata e grea si Bucurestiul e o adevarata jungla. Am si eu colege care sunt profesoare, au mai putin de 1000 lei in mana si sunt nevoite sa faca naveta zilnic unde locuiesc, pentru ca nu isi permit o chirie in capitala, deci se poate si mai rau.

Si bunicii mei au platit vreo 20-30 ani rate la apartament, pe vremea comunismului, si imi povesteau ca erau dati cand cu suma ramasa nu isi puteau cumpara mai mult decat cele necesare subzistentei, in conditiile in care nu se temeau ca aveau sa fie dati candva afara de la serviciu si in conditiile in care nu prea aveai pe ce cheltui banii. Pana la urma, e si asta o parte din crucea de crestin.

Gasesc ca darea / luarea cu chirie a unui bun imobil este un lucru moral neutru. Nu am auzit niciodata ca Biserica sa condamne inchirierea. Am auzit ca, printr-o suita de documente, ultimul datand din secolul al XVIII-lea, Biserica Catolica sa condamne uzura (=camata), dar niciodata inchirierea. Deci, daca Biserica mea, care are competenta in a califica ceva ca pacat, nu a calificat inchirierea ca pacat, inseamna ca nu e pacat.
Judecatile personale in a raspunde la intrebari de tip "cutare lucru este sau nu pacat" sunt foarte imprudente, fiindca nu noi avem competenta necesara, ci Magisteriul Bisericii. Cand cei care au primit in mod deplin preotia, impreuna cu slujirea de a invata Poporul lui Dumnezeu vor defini inchirierea ca pacat, exact asa am sa consider si eu ca este si am sa ma feresc ca de foc sa inchiriez chiar si un simplu garaj.

"Bine", ar putea spune cineva, "darea cu chirie nu e pacat intrinsec, in schimb pretul exagerat de mare, inrobitor, pe care proprietarul l-ar cere chiriasului ar putea sa nu fie crestinesc". Aici, primul raspuns este de aceeasi natura ca mai sus. Cand Biserica va stabili ce este aceea o chirie justa, vom putea opera cu asemenea concept. Pana atunci, sa observam ca "cuantum necrestinesc al chiriei" e o punere a problemei de aceeasi natura cu "preturi necrestinesc de mari la rosii si pastarnac". Cuantumul chiriilor, ca si pretul alimentelor de baza, nu este stabilit de Biserica, ci, intr-o economie libera de Legea Cerereii si a Ofertei, iar intr-o economie planificata de stat. Or, pe cat de crestin este statul socialist multilateral dezvoltat, pe atat de crestine sunt si legile pietei.

In sfarsit nu gasesc pace fiindca o ganganie s-a aciuat la urechea mea stanga. Ea ma indeamna sa intreb pe cei care intreaba: "e crestineste ca proprietarul sa-mi ceara chirie ?" daca, in aceeasi logica, e crestineste sa ceara marire de salariu.

parere !
 

eu am o casa data in chirie,adica o vila ! Clientul e o firma ,iar pretul e unul foarte bun pentru client !!!

Insa numai eu ,ca proprietar ,stiu cu cat efort financiar,de timp si de nervi, am reusit in 9 ani sa o fac !!!

Si cu cata bataie de cap si alergatura,pentru ca nu am avut de la inceput bani sa bag o firma care sa mi-o faca intr-un an la cheie !!!

Multe finisari le-am facut eu : gresie-faianta pe anumite portiuni, gletuit si zugravit de sus pana jos, piatra decorativa pavaj si gard !

Ba au mai intrat si niste hoti int-o noapte si -mi-au furat o centrara termica cu boiler foarte sumpa !!!

Deci, vazand si simtind toate aceste chinuri de a face o casa, eu unu zic ca, banii luati pe chirie sunt foarte cinstiti si corecti, fiind o rasplata pentru nervi, chinuri si probleme indurate timp de 9 ani (inclusiv cu tot felul de asa zisi "meseriasi" care nu au stiut decat cum sa te insele,mai mult sau mai putin !!!)

In Ro raportul dintre chirie si valoarea de piata a proprietatii este mai mic decat in tarile Europei pe care le-am cunoscut pana acum si decat in SUA. In Germania sau in Franta, casele / apartamentele costa, in linii mari, cam cat la noi (egalizand suprafetele si finisajele). In schimb chiriile sunt dublul celor din Ro. Poate ca s-a ajuns aici fiindca romanul e amator de proprietate, dar nu se inghesuie sa fie chirias. Dimpotriva, vesticul si americanul mai ales, este chirias timp de multi ani, inainte de a fi, daca e vreodata, proprietar. Se poate sa fie si alte cauze concurente, precum depopularea, desi depopularea ar trebui sa influenteze in jos atat chiriile cat si preturile imobilelor.
Urmarea acestui lucru este ca in Ro, de regula, o proprietate in care investesti ca sa o inchiriezi e o slaba investitie. Nu-ti scoti banii. In linii mari, o investitie e apreciata ca profitabila daca se amortizeaza in 7 ani (se accepta mai putin sau mai mult, in functie de riscul asumat de investitor). Sa luam ca exemplu un apartament de doua camere in zona I din Bucuresti (Dristor, Favorit, Lacul Tei, etc). Luat la mana a doua (bloc din anii 60 - 70), cu uzura de 40 la suta, etaj inferior, te duce pe la 70 000 de euro. Mai bagi vreo 2 000 ca sa-i dai o fata sa-l faci inchiriabil. Cu mult noroc, gasesti pentru un astfel de apartament un chirias bun care sa iti dea 250 de euro pe luna. Asta inseamna un amortisment in ritm de 3000 de euro pe an. In 7 ani inseamna abia 21 000 de euro. Asta inseamna ca abia in 24 de ani ajungi la break-even point. Dar nu am luat in calcul renovarile mai importante, care cad in sarcina proprietarului. Instalatia electrica va trebui schimbata odata in 24 de ani, iar instalatia de apa probabil de 2 ori, avand in vedere chinezariile si turcismele care sunt pe piata instalatiilor. Finsiajele vor trebui schimbate complet in 24 de ani si sunt de prevazut mai multe zugraveli. Nu am luat in calcul impozitul de 16 la suta, nici impozitul direct pe proprietate, pe care il plateste proprietarul. Nu am luat in calcul nici ca nu exista chirias care sa inchirieze pe 24 de ani, ci este de prevazut ca cei care iau cu chirie vor pleca de mai multe ori si pana la o noua inchiriere pot trece 2 luni.

In concluzie, a construi ca sa inchiriezi este, la cuantumul de acum al chiriilor si la preturile de constructie de acum, o rea investitie. Tot o rea investitie este sa cumperi la mana a doua ca sa inchiriezi. Relele investitii sunt la fel de putin crestinesti, nu exista o porunca a lui Isus de a investi in pierdere. Merita sa inchiriezi numai daca tot ai o proprietate cu care nu prea ai ce face. In acest caz, o chirie care, de bine de rau, iti intra in buzunar este un lucru profitabil, fiindca alternativa ei este vanzarea sau nimic.

Sa inteleg ca la manastiri nu se ia taxa de cazare? Ca doar ei sunt mai crestini decat noi toti la un loc.

chiar daca nu iau taxa de cazare,crestineste ar fi sa le duci ceva si de la tine,adica sa nu para ca abuzezi de ospitalitatea lor.

Stimate prieten Pelerin, citindu-ţi textul de mai sus mă gândeam că lucrarea lui Max Weber - Etica protestantă şi spiritul capitalismului - poate fi percepută, în mod ironic, ca o carte de teologie apofatică.....:21:

A-ti deschis un subiect foarte sensibil, ceva ce se face simțit in România D-abia de recent in occident omul de rând se lupta de mult timp sa-si asigure un adăpost si sa păstreze un loc de munca. Lucruri necesitare, spunem noi (crescuti in comunism), lucruri de lux considerate in occident. Realitatea ma lovit si pe mine ca si pe alți emigranti. Si acum se face bine simtita in România. A nu avea servici asigurat, a nu avea lucruri necesare (cum ar fii casa ) sant doar unele din dezavantaje pe care le oferă viata modernă din tari mai dezvoltate. O mreaja a satanei, pe lângă astea putem adaugă lipsa de educație completa, lupta cu drogurile, lupta cu tot feluri de idei moderne care acapareaza tot mai multa lume indepartandui de Dumnezeu tot mai mult. Ca si crestini trebuie sa ne inarmam cu rugaciunea si smerenia pentru primirea inteleciunii a putea cerne tot ce ne vine in cale. Da ne amintim mereu ca singura noastră grija e sa nu ne pierdem sufletul ca de restul are grija Tatal nostru din ceruri.

Drag si bun prieten,din ale carui postari despre icoane (si nu numai) am invatat mai mult decat mi-am imaginat,daca nu as fi un produs perfect al sistemului descris de Weber mai ca as fi aplaudat teoria marginalului care intra in competitie si care se sfarseste cu baieti de tipul ,,robber barons" :) Singura mea parte apofatica,aruncand in mod bezmetic,specific mie, notiunea in extrema negativa,este modul jegos in care,zilnic,incerc sa cobor spusele si exemplul Lui la incapacitatea mea de implinire, la fel de jegoasa ca si procedura de atenuare a sublimului in mediocrul etern, dar foarte perfida.Cat timp constiinta,ucisa demult,doarme linistita,ce mai conteaza un pumn de arginti in plus ? :)

Nu prea doarme pe moale conştiinţa ta, e clar că are un somn agitat.....:1:

Pretul pe care il cere proprietarul este gandit de el sau de mafia imobiliara?

Daca nu ne permitem sa facem asta, macar intre noi crestinii sa fim mai saritori, mai umani, mai intelegatori si sa ne ajutam asa cum putem. Dar din pacate crestinii sunt foarte indiferenti, reci si nepasatori la suferinta aproapelui.


Asta este adevarat, medicii si profesorii nu au nici macar dreptul sa viseze la un apartament in chirie (daca nu isi permit, asta este, ne pare rau pentru ei, dar ii rugam totusi sa nu plece din tara). Oare tot asa stau lucrurile (cu medicii si profesorii) domnul Dragomir si in afara?

Eu cred ca romanul nu se inghesuie sa fie chirias pentru ca nu isi permite. Daca comparam pretul chiriilor si al apartamentelor sa comparam si salariile romanilor cu cele ale europenilor. Veti vedea aici marea diferenta. Avem prieteni care si-au luat apartament cu trei camere cu 8.000 euro inainte ca preturile sa explodeze. Cea mai mare parte a celor care inchiriaza au cumparat apartamentele inainte ca preturile sa o ia razna, sau in perioada comunista, cand aveai alt acces la o locuinta prin simplu fapt ca aveai un loc de munca.

Apartamentele nu mai costa de mult timp 70.000 euro, cel mult 50.000 euro in zonele pe care le-ati precizat si asta cu tot cu imbunatatiri.

Salariile din Romania sunt foarte mici in comparatie cu pretul locuintelor si al chiriilor. Aceasta este realitatea in care traim, nu avem cum sa o schimbam, singura solutie pentru cei ce nu au alta optiune este sa accepte aceste preturi, chair daca asta ii costa munca pe o luna intreaga (ca in cazul unui profesor). Capitalismul ne-a invatat sa ne luam in serios rolul de proprietar si sa intelegem putin altfel valorile crestine.

la unele se ia, la altele nu se ia.

Sunt un framantat de felul meu :) dar,raportat la situatia data,gasesc extrem de dificil sa tratez cu rabdare aceasta situatie din prezent,intrucat este de neinteles(oare?)cum am ajuns de la invatatura Noului Testament la asa ceva dar cumva la asta s-a ajuns,la aceasta stare de fapt.Chiar citeam azi analize puritane pe aceaste teme,munca,banii si rolul lor in comunitate si ajutorarea altora si am ramas surprins de cat de bine au anticipat erorile sistemului analizat de Weber.Insa din motive interesante,neasteptate dar prea lungi pt a le analiza acum sfaturile lor au fost ignorate.Incerc sa nu privesc in urma cu manie :)

PS: in Tara Sfanta,cand am ajuns la dudul lui Zaheu,simtindu-ma un urmas al lui pe anumite aspecte,m-as fi suit si eu in el dar,spre diferenta de situatia de pe vremea Mantuitorului,era protejat de un geam.Probabil ca multi prea multi ca mine au avut acelasi sentiment,de-a lungul timpului, de a simti brusc nevoia de a se sui in el si a privi in zare.Asa de multi incat cadea saracul copac cu noi si trebuia protejat :)

De ce nu? Jimmy e încă pe scenele lumii!... Revigorează, reîmprospătează. Mereu e nevoie de un strop protestatar, spre reînnoire ori poate spre zgâlţâirea somnolenţei certitudinii plate. De-un "tânăr furios"...
Îl găsim mereu în bibliografia pentru Admiterea la Teatru, privind înapoi.
Pare o condiţie obligatorie pentru un bun regizor, implicit pentru o mulţime de gură-cască impresionabili şi "culţi"...:)

Puneti-ma pe post de craniul lui Yorick si voi face rolul vietii :)

..............:)))))

Vroiam totusi sa va las o intrebare.Cum intelegeti,ca si invatatura,ca si aplicabilitate concreta,dpdv ortodox,cuvintele lui Hristos din Luca 12:22-34.Este o invatatura general valabila,poate fi aplicata de toti,oamenii o mai pot accepta in contextul actual sau a ramas doar un deziderat pt mici comunitati,poate de tip monastic,poate de tipul primilor credinciosi din Faptele Apostolilor sau cel tarziu pana in perioada martirilor?Cum vedeti voi problema din perspectiva celor discutate pe acest topic?Multumesc anticipat pt raspunsuri.

Cred că învăţătura este cu totul aplicabilă, acolo unde avem de-a face cu un om duhovnicesc, fie şi în buricul târgului/cetăţii. Cunosc oameni care chiar aşa trăiesc şi le duc pe toate, în chip minunat. Dar nu fac rabat la nimic!
Cum, însă, oamenii oscilează în sus şi-n jos de la o clipă la alta...
În final tot ca Petru pe mare, privind talazurile-învolburate, ajungem...

E o problemă de oftalmologie... Pardon, de orientare a ochiului sufletesc (spre pântec sau spre Ceruri).

Nu neapărat lepădarea de avere este un deziderat cât libertatea faţă de ea. Şi libertatea în general, că nu doar de avere se lipeşte inima omului. Cred că am mai spus-o şi în altă parte că unul scopurile de căpătâi ale Bisericii a fost şi este dezidolatrizarea cosmosului şi eliberarea Creaţiei de consecinţele autoblocării umanului în limite, văzute ca avatare ale stăpâniei morţii. Este şi tema centrală a postului, recuperarea libertăţii faţă de lucruri şi subminarea tiraniei ego-ului cu întregul inventar de obiceiuri, apucături, gesturi, pretenţii care-i slujesc şi care se mai numesc şi patimi.

Hristos a urcat foarte sus stadardele, ca nu cumva să ne treacă prin cap că am făcut prea mult sau destul pentru a merita întâlnirea cu harul. Când ai renunţat la avere, îţi rămâne viaţa (instinctul de supravieţuire) de biruit, chiar şi proiecţia subiectivă a propriei mântuiri. Dacă vrei să fi desăvârşit... trebuie să ai mereu în minte că desăvârşirea este un orizont de neatins, că theosis este o călătorie fără sfârşit !

Îmi închipui sufletul ca pe un gaz, din acelea studiate în fizică, inclus în vasul care este omul. Un vas vertical, chiar şi când doarme...
Iar gazul ăsta sufletesc circulă când în jos, spre zonele mai reci (corespondente lumii instinctelor celor mai naturale, celor mai terestre, deci ale unei ordini trecătoare), când în sus spre lumină şi căldură, unde se mişcă mai uşor, mai bogat, mai ...liber.
Când cugetul omului se agaţă de treptele rânduite în viaţa bisericeasă pentru urcuş, omul vede şi simte, gândeşte şi acţionează cu totul altfel decât atunci când gazul lui coboară în răceala lutului. Un om poate deţine şi avere şi proprietăţi intelectuale şi îndestulare în plăceri care mai de care. Dacă sufletul lui s-a obişnuit să poposească aici va vedea şi simţi lumea prin ochiul burţii, al prepuţului sau al sacului cu bani. În fond, va trăi de-personalizarea.
Omul, însă, are vocaţie de persoană. Şi tinde la Persoană. Nimic din dulcele şi confortabilul subsol al jucăriilor instinctuale nu îi poate potoli setea şi foamea de relaţie mai înaltă, cu Persoana. Totul stă în puterea şi voia lui de-a învăţa cum să se ţină la înălţime, spre apexul borcănelului în care vieţuieşte o vreme...

Frica, marea frică a omului, frica-hidră cu mii de capete, nu vine de sub capacul borcanului (care, dealtfel, nici nu este închis ermetic) ci din fundul lui. Oricât ar suna de caraghios, frica vine de la fund.
A te ţine la vârf este a renunţa la tirania fricii, această târfă pricepută foarte în a seduce mintea să coboare prin cotloanele frumos colorate ale unui turn de nisip. Care-i trupul de animal din om, cu toată psihologia lui ataşată (promisiuni, avansuri, ameninţări, îndoieli, jurăminte, şiretlicuri, abilităţi, socoteli nesfârşite... Delir.).

De aceea, cred, că dincolo de frică e doar sfânta frică de Dumnezeu, amestec de iubire şi nădejde, din care mijeşte înţelepciunea petrecerii la vârf, în pofida oricăror avansuri cu potenţial mortal ale efemerului.

"Viaţa este mai mult decât hrana şi trupul decât îmbrăcămintea." Un ferm şi simplu postulat valoric, de mult uitat şi vârtos inversat.

Aşa e.
Dacă rişti să pui o chirie de 100 euro pentru o garsonieră, te poţi trezi Doamne fereşte cu un specimen nespălat de profesor sau cu un jegos de poet ca Mihail (Eminescu), ori poate cu vreun student nenorocit la Arte sau Teologie,
în timp ce dacă pui cu nesimţire 400, sigur îţi face cinste că stă la tine un om adevărat, cum ar fi un pui de-al lui Becali sau vreo nepoată a clanului Păunescu, sau, mai ştii, chiar ultima paparudă a lui Băsescu... Oameni pe cinste, nu hahalere!

Ioan si Mihai multumesc frumos pentru modul cum ati raspuns intrebarii mele.Intrucat in raspunsurile voastre atingeti mai multe probleme,frumos subliniate si scoase in evidenta, imi trebuie putin timp ca sa-mi organizez si eu opinia intrucat intre o analiza complexa si o situatie concreta de tipul vaduvei sarace (Marcu 12:41-44) trebuie ori sa gasesc un mod de aplicare ori un prilej de sac si cenusa :)

Nu probabil, ci sigur n-ai avut de inchiriat vreo locuinta in viata ta.
Cand nu te confrunti cat de cat direct si personal cu o situatie morala concreta, care nu e din carti, e usor sa te inchipui intr-o postura supra-virtuoasa.

Pai sa vedem...asta inseamna ca trebuie sa renunti la tot ce ai sau sa dai mai mult decat te tine asteptand ca Dumnezeu sa implineasca lipsurile tale si ale familiei, eventual sa primesti si ceva pe deasupra pentru inchipuita virtute?

Pe de alta parte stim ca exista oameni care in numele grijii pentru ziua de maine (de fapt ceva mai mult de atat) fac tot felul de lucruri gresite.

Ei bine, calea corecta e la mijloc.
Foloseste ceea ce ai, nu alerga dupa pleava in vant sacrificand pentru asta ceea ce e concret, real, autentic (se pot da N exemple in acest sens).

Măi Aline, fiinţă morocănoasă şi grăbit-insultătoare, tu crezi că eu trăiesc în altă lume decât în asta pe care o împărtăşesc chiar cu tine?
Crezi că e vreun om care să nu treacă prin aceleaşi situaţii morale de-a lungul vieţii ca toţi ceilalţi? Chit că forma poate fi diferită, contextul mai mult sau mai puţin diferit.

Traversarea dilemelor morale din pruncie până la maturitate este aceeaşi pentru toţi oamenii. Din acest motiv s-a şi reuşit elaborarea unor teorii ale dezvoltării stadiale a moralităţii, de aceea se şi dezbat public din vechime aceleaşi probleme ale moralei, de aceea există şi Biblia şi Coranul şi altele care se adresează, pe linie morală, tuturor oamenilor. De aceea şi Biserica.
Aşadar nu sunt străin de situaţiile morale concrete, cum le numeşti tu, oricare ar fi ele.

Singura problemă pe care se pare că nu o sesizezi tu, este că eu am ales şi aleg diferit de tine în faţa unor dileme morale. Prin unele cestiuni se pare că avem alegeri comune, în altele diferite şi chiar opuse. Poţi să accepţi aceasta?
Şi nu cred că postura mea e supra-virtuoasă. Pur şi simplu aşa am înţeles să răspund la întrebarea Pelerinului şi aşa mă şi comport în general în viaţa mea concretă. Aşa am fost educat de părinţii mei, aşa m-am autoeducat singur în contactul cu viaţa. Aşa m-o învăţat Biserica sau, poate mai aproape de adevăr, aşa o priceput mintea asta proastă a me şi inima câinoasă.

Cât priveşte închirierea, desigur că am şi închiriat, de-a lungul vieţii, diverse lucruri inclusiv imobiliare. Ca fapt divers, în studenţie am lucrat o vreme ca agent imobiliar, închiriind şi vânzînd, ce-i drept, proprietăţile altora. Însă am intrat prin această aventură din tinereţe într-un contact mai amplu cu problema afacerilor imobiliare.

Iar în prezent, vei râde sau nu, tocmai am de închiriat o locuinţă, casă şi teren. Eu cer 200 Euro lunar, 3 luni anticipat, adică juma de preţ raportat la piaţa locului. Dacă nu crezi, vino şi vezi!....:)
Ce zici, batem palma?

P.S. Am locuit cu chirie aproape toată viaţa, de când trăiesc în Bucureşti. Vreo 15-20 de ani de experienţă tot am. Singur şi cu nevasta, chiar şi cu copiii. Ştiu oferta, ştiu ofertanţii, ştiu concret ce implică statutul de chiriaş. Am trăit atâtea... De poveste, cu haz şi cu necaz. Am avut şi proprietăţi pe mână. Una a fost vândută cu o sumă mare, mai mare decât bănuieşti. Şi am renunţat la partea mea, din motive personale.
E simplu de arătat ce s-a întâmplat pe piaţa imobiliară a Capitalei: proprietarul ăsta lacom şi puturos care e bucureşteanul, mai mult sau mai puţin getbeget, s-a întins cu nepăsare până unde i-a permis nevoia, prostia şi disperarea chiriaşului, urcînd tot mai sus preţurile, sub încurajarea interesată a agenţiilor imobiliare. Ce să fie asta? Mai întâi efectul propagandei postdecembriste care ridica în slavi simţul şi sensul proprietăţii private, profitînd de ocazie ca, în numele demascării comunismului, să umfle buzunarele nesimţiţilor. Lăcomie, iubire de aproapele (mă refer la buric şi ce-i prin preajma lui) şi alte tare. Dacă eu le arăt şi spun că-i naşpa, tu mă numeşti supra-virtuos? Mulţumesc frumos frate, nu mă aşteptam la aşa epitet, m-aş fi mulţumit cu o apreciere mult mai modestă, de genul "nu greşeşti prea mult".