Probleme in famile
 

De ce,de cele mai multe ori,relatia soacra-nora are de suferit?
De ce,de cele mai multe ori,parintii se opun copiilor atunci cand acestia din urma iau calea Bisericii?
Credeti ca se poate trai intr-o casa sot,sotie,parinti,bunici?
Care ar trebui sa fie relatia tinerilor casatoriti cu parintii lor?(ar trebui sa se mute separat?,ce fac ei daca parintii,fiind mai autoritari, ii trateaza tot ca pe niste copii?).
Sunt intrebari/probleme cu care se confrunta multi tineri.
Voi ce credeti?

Iti spun ce mi-a zis Pr. Proclu dupa ce m-am casatorit:
"Sa nu mai inchida nimeni usa casei dupa voi"
E o vorba adanca, de Pateric.
Dar a si explicat apoi: stati singuri, nu la parinti sau cu alte rude.

Dacă ar fi să-i cred pe unii din psihanalişti, aş spune că ele se poziţionează într-un soi de concurenţă....

Ce vrea să însemne "iau calea Bisericii"?

Se poate trăi, dar rareori bine....


O relaţie normală, de sprijin reciproc şi neamestec în economia cuplului juniorilor. Cordonul ombilical trebuie rupt într-o bună zi dacă vrei să ajungi "om mare" (adult)

Pun piciorul în prag şi normalizează relaţia în sensul răspunsului la întrebarea anterioară.

Abordati simultan mai multe probleme. Este bine, cand deschideti un topic, sa aplicati regula "un topic, o singura problema". In viata, ca si pe forum: de asta au pierdut nemtii razboiul, fiindca au deschis prea multe fronturi. Masina de razboi germana, oricat de buna, nu a mai facut fata.

1. Relatia soacra nora are de suferit din cauza mai multor factori, o parte fiind explorabili prin teoria freudiana. Mai pe romaneste si mai simplificat: soacra si nora se simt la concurenta.

2. Tinerii casatoriti ar trebui sa se mute separat. Invatatura Bisericii este clara in aceasta privinta. Spune Domnul: "pentru aceasta VA LASA barbatul pe tatal sau si pe mama sa(...).

Daca mutarea separata nu este inca posibila, este mai bine ca tinerii casatoriti sa nu stea impreuna, ci fiecare la casa sa o perioada, pana situatia se rezolva. Daca nu pot sta separat nici macar o perioada, atunci e preferabil sa stea la parintii fetei decat la parintii baiatului: indemnul Domnului avertizeaza indeosebi asupra relatiei dintre parintii baiatului si tanara sotie, lucru confirmat de realitatea de pe teren: relatiile "soacra-nora" sunt inca si mai proaste decat cele "soacra-ginere".

3. Se poate, daca fiecare are un spatiu al sau, desi chiar si in aceasta situatie traiul in imobile diferite, dar apropiate este preferabil.

4. Parintii se opun copiilor cand acestia iau calea Bisericii din motivele aratate de Domnul nostru. Acesta e intelesul cuvintelor "nu am venit sa aduc pacea, ci sabia". Este sabia Evangheliei.

DA,ai dreptate cu topicul,nu mi-am dat seama,pe viitor am sa tin cont de sugestia ta...m-ai facut sa zambesc...m-ai comparat cu masina de razboi nemteasca...:))

Pentru că bărbatul nu ştie cum să-şi pună la punct băieţelul din el însuşi.

Exerciţii de autonomie tot mai serioase, pentru a se depăşi urmele dependenţei infantile.
Stabilirea de comun acord a unor limite clare, astfel încât să se tempereze obişnuinţele intruziunii.
Delimitări limpezi ale teritoriului, ale responsabilităţii, ale petrecerii şi organizării timpului, ale accentului emoţional. Tinerii au nevoie să deprindă alt tip de iubire, dincolo de cea filială, experimentînd, descoperind, învăţînd.
Solicitarea ajutorului, fără inhibiţii sau orgolii, atunci când situaţia o cere.
Vizite, sărbători în familia lărgită, cu moderaţie iar nu din obligaţie...

[quote=Kanedel;515918]De ce,de cele mai multe ori,relatia soacra-nora are de suferit?
De ce,de cele mai multe ori,parintii se opun copiilor atunci cand acestia din urma iau calea Bisericii?
[quote]

Intrebari retorice?

In conditiile de mai sus, nu prea.

Sigur ca ar trebui sa se mute, daca tin la casnicia lor.

Mister troll mai ai multe intrebari? Te plictisesti pe acasa si mai arunci cate o piatra in lac sa vezi cati se straduiesc sa o scoata? Nu mai bine gasesti ceva util de facut?

De ce scri in necunostinta de cauza? De ce acuzi fara sa cunosti?
Ca sa iti raspund la intrebari iti spun ca in nici un caz din plictiseala am intrebat ceea ce am intrebat.Sunt multi tineri care ar vrea sa afle si parerile altora in legatura cu aceste subiecte.Fortata rau comparatia cu piatra aruncata in lac,nu ai fost inspirat deloc.De unde sti tu ca raspunsurile date de oamenii acestia,nu au fost folositoare unora? Sa sti ca m-am uitat cu interes la fiecare raspuns dat si chiar le multumesc celor care au raspuns.Mie,poate mi-au fost folositoare,pe tine daca nu te intereseaza,de ce te bagi in seama? Poate din plictiseala,nu!?
Ce ar fi sa gasesti tu ceva mai util de facut decat sa stai sa analizezi ceea ce am intrebat eu?
De ce te bagi in seama, daca, oricum,vad ca nu te intereseaza subiectul?
Probabil ca sa te dai mai interesant,nu?

Este bine sa dezbatem astfel de probleme. Atunci cand se renunta la egoism, cand socrii vor cu adevarat binele copiilor pot sa construiasca relatii frumoase cu generatia tanara.

Cred ca e nevoie de o pregatire psihologica si a tinerilor si a celor in varsta. Exista carti, exista duhovnici si psihologi.

Cred ca momentul casatoriei, desi este asteptat de catre tineri si de catre socri, ii gaseste adesea nepregatiti din multe puncte de vedere si pe unii si pe altii. E nevoie de intelepciune din partea varstnicilor si de o abordare responsabila si matura a problemelor din partea tinerilor. Fara excese de orgoliu si de egoism.

Nasii de cununie si duhovnicul pot sa-i ajute pe tineri sa depaseasca unele probleme de comunicare. Nici eu nu cred ca e bine sa locuiasca in acelasi apartament tineri cu socrii. Insa, in situatia actuala, cand exista o criza de locuinte, nu toti tinerii isi permit acest lucru. Ce fac acestia? Cred ca te referi si la astfel de situatii.

toate sunt probleme importante.
dar ştii ce.mi se pare cel mai important?
că vei uita toate aceste experienţe când vei deveni părinte.
şi, cel mai probabil, vei repeta greşelile parintilor, bunicilor şi socrilor.

Mie mi se pare util sa stii sa vorbesti si sa scrii in limba romana. Eu fac multe greseli in scris. Daca ai sa imi cauti postarile ai sa vezi ca am litere lipsa. Dar asta e o problema cu felul in care tastez. In schimb tu nu stii ca "scrii" sau "stii" se scriu cu doi de "i". De asemenea, ar fi trebuit sa stii ca ar fi fost corect sa spui "in nici un caz nu am intrebat din plictiseala" si nu cum te-ai exprimat tu.
Cu siguranta daca ai fi aflat raspunsul "corect" la intrebarea cu animozitatea dintre nora si soacra ai fi rezolvat "misterul existentei". Nu, in mod evident, nu plictiseala te-a determinat sa pui o astfel de intrebare.

Ps: Postarea mea anterioara era corelata si cu intrebarile adresate in celelalte thread-uri initiate de tine.
Ps2: Totusi, probabil ca am fost prea dur. Probabil ca ai varsta la care intrebarile vin una dupa cealalta. Si totusi nu aici vei obtine raspunsurile. Incearca sa vorbesti cu parintii. Citeste. Mergi la biserica. Alege-ti un duhovnic...

Asta îmi pare o viziune pesimistă sau chiar fatalistă. Precum şi o sugestie distructivă, să fiu iertat...
Omul nu e cu totul programat de modelele parentale şi de experienţele timpurii. Există şi autoeducaţie, există şi re-parentare, există şi creativitate. Şi harul lui Dumnezeu, mai presus.

Cel care îşi ia în serios viaţa şi mântuirea nu îşi permite luxul de a se juca de-a mama şi de-a tata, care-au fost cândva înaintea lui.
Dacă mama şi tata au fost mincinoşi, eu nu sunt obligat să accept să fiu mincinos.
Dacă mama şi tata au avut un stil de viaţă dezordonat, eu sunt liber să învăţ cum să fiu ordonat.
Dacă mama şi tata au fost hoţi, eu sunt liber să învăţ cum să fiu cinstit.

Fiecare poartă o responsabilitate şi o libertate pentru cine şi cum este şi cine şi cum devine.

Tocmai harul lui Dumnezeu e desconsiderat de ”părinți” mincinoși, hoți și dezordonați.

Dacă spui că ”modelele parentale” nu sunt determinante(!!!) atunci de ce Iisus Hristos te contrazice prin înșiși părinții Lui? De ce nu a avut El orice fel de părinți, mai ales că la El(Dumnezeu fiind) oricum nu conta, conform părerii tale(!!!)?
Se pare că nu poți înțelege că intelectul nu se poate ridica mai sus de nivelul sufletesc moștenit și educat în ”cei 7 ani de-acasă”(și mai apoi), după modelul parental. De ce? Pentru că judecata ta nu e duhovnicească, ci... de ”specialitate”.

Fiecare poartă libertatea pe care i-o conferă responsabilitatea moștenită direct și educată de părinți.
De regulă, pe parcursul timpului, vredincia scade tot mai mult, reperele morale rămânând tot mai sus prin coborârea tot mai jos a ”descendenților”.
5. Dar Domnul Dumnezeu a vazut ca rautatea oamenilor s'a marit pe pamant si ca toata inchipuirea din gandul inimii lor era fara'ncetare numai spre rau. (Fac6,5)
Poți oare să aduci un singur exemplu de urmaș (de mincinoși, hoți și dezordonați) care-și ia în serios viața și mântuirea?


P.S. Argumentele tale(să fiu iertat!) sunt logice și ”politically correct”, adică protestante; cu alte cunvinte, e mai înțelept să le ștergi și să le uiți.

Fă distincţia între Părinţii Domnului Iisus Hristos şi părinţii despre care Dumitru spunea că vor fi cu siguranţă urmaţi de copii în greşelile lor.

Oare Maria şi Iosif, părinţii lui Iisus,
sunt totuna cu greşiţii Ana şi Ion, părinţii lui Gheorghe care s-a hotărât să nu mai fie ca părinţii ci ca Sfinţii Părinţi?

Stă în puterea şi sarcina copiilor să se îndepărteze de greşelile părinţilor,
la fel cum este libertatea copiilor să preia modelul bun de la părinţi, precum Iisus a luat de la Părinţii Săi.

Aş fi bucuros să nu scrii doar din nevoia de a contrazice. Dacă vrei, desigur.


P.S. Ai sprijinit vreodată vreun proces de re-parentare? Fie şi un an, doi, acolo... Ştii în ce constă? Ai auzit de pocăinţă? De convertire?

Sigur că pot, altminteri nu scriam.
Doreşte-ţi binele şi fă singur efortul să-i descoperi.

Citeşte "Vieţile Sfinţilor", bunăoară...

o conferinta foarte frumoasa
 

http://www.doxologia.ro/video/confer...milia-ortodoxa
Doamne ajuta!

"Dacă ar fi fost rodirea a omului, el s-ar fi mândrit.
Dar rodirea nu e a omului, ci a lui Dumnezeu", spune părintele Coman.
Unul din multele lucruri acoperite de cultura noastră actuală, atât de facilă şi de străpunsă de plăceri şi de temeri contrafăcute...

Conferinta Maicii Siluana - Familia Crestina este de folos

http://www.crestinortodox.ro/conferi...ad-127356.html

ai dreptate. dar de multe ori se copiază părţi din comportamentul părinţilor, mai ales cel faţă de copii. asta,se vede mai ales la cei care "evita" cât pot educaţia.

Din păcate, cam aşa se întâmplă.
Dar, cum spuneam, unii dintre noi mai reuşim să ne strecurăm, pe ici pe colo, din cuşca dependenţelor familiale. Că nu e om să nu fi primit şi ceva "virusări" de acasă, precum şi lucruri bune.
Să păstrăm aşadar cele bune şi să aruncăm pe cele dăunătoare. Cred că asta avem de făcut.

Uof Cezar, esti nedrept fata de neputiintele unora... :-((

Daca mama si tata au fost mincinosi, poate ca eu nu stiu cum este sa NU fiu mincinos! Poate ca asta mi se pare normalul, sau poate ca sint confuz si nici macar nu stiu, nu constientizez asta decat ca un sentiment vag de "ceva neinregula" sau "parca ceva nu se potriveste".

Pina nu ma va invata Cineva sa traiesc in adevar, nici nu o sa stiu ce e ala!
La fel si cu dragostea adevarata! (aia crestina)

Daca mama si tata au un stil de viata dezordonat, poate ca eu nici nu o sa inteleg de ce ar depune cineva atata efort ca sa fie ordonat (care este rostul/castigul)?

Daca mama si tata au fost hoti, si ala mi-a fost modelul, ba servit la pachet cu o explicatie legata de lupta de supravietuire si eventual asezonata cu "lasa ca toti mint ca nu au, dar au, asa ca e normal sa furi ca sa mananci", poate ca o sa privesc hotia ca un mijloc normal de supravietuire si o sa cred ca asa e normal, ca asa fac toti; poate nici nu o sa pot crede ca e careva care sa nu faca asta.

Spune-mi tu, macar un singur motiv pe lumea asta, in afara de dragostea Lui Dumnezeu care transfigureaza intelesul si perceptia, vreun alt motiv care m-ar face sa renunt la ceva (o crediinta) ce consider ca e normal, firesc, util si mai si functioneaza de minune pt mine? De ce as incerca (alt)ceva ce sint convins ca nu va functiona/nu mi-ar aduce vreun beneficiu/ ar necesita un efort inutil, comparativ cu ce functioneaza deja bine si testat pt mine?

Cred ca fiecare om isi ia in serios libertatea si responsabilitatea pt cine este si ce devine, doar criteriile dupa care isi evelueaza si exercita responsabilitatea difera de la om la om (fiecare pare a avea setul propriu).
Intrebarea este in ce masura se suprapun astea peste cele ale Lui Dumnezeu (poruncile/voia Sa).
Si ce anume (care este motivatia???) pt care un om (necredincios) ar renunta la criteriile, crediintele si perceptiile proprii, in favoarea Lui Dumnezeu?

Serios - cum iti fabrici tu o motivatie (atunci cand ea nu exista/nu o ai in mod real)? Ca de obicei vine motivatia peste tine si te gaseste ea pe tine - inca nu stiu (spune-mi tu!) cum sa o gasesti tu pe ea (cum sa iti fabrici/creezi tu singur motivatia, asa, din nimic)?

Asta este ca si cu faptul ca trebuie sa ai unite toate puterile sufletesti (mintea, inima si vointa). Bine-bine, suna bine in teorie, dar daca eu nu stiu nici macar cum vine asta, cu atat mai putin nu inteleg de ce si in ce sens e bine, cu atat mai deloc spre "zero barat" nu as avea nici cea mai vaga idee cum sa fac asta (ce pasi trebuie facuti, cum/cu ce sa incep)... pai atunci, ce motivatie as avea sa imi inving obisnuinta, comoditatea, lenea sau frica de necunoscut/de durere si sa merg/sa ma urnesc in directia aia (in a cauta si gasi ceva despre care nu stiu nimic)? Ba inca sa am o determinare suficient de hotarata cat sa trec de experientele neplacute mergand spre ceva despre care nu am nici o convingere perceputa/experentiala pozitiva?
Cum mi-as putea eu gasi motivatie pt un asa drum anevoios daca nu vine intai Dumnezeu (ca raspuns la rugaciune?) peste mine primul sa imi dea motivatie?

Nu e o strategie bună să ne justificăm dependenţele infantile, astfel întărindu-le puterea asupra noastră.
Ci să lucrăm pentru depăşirea (lanţurilor) lor (mai subţiri ca firul de mătase).
Prin re-parentare, mai întâi.

Un părinte bun oferă cei 3 P necesari unei dezvoltări sănătoase: Protecţie, Permisiune, Putere. (Ce zici, le găsim în Dumnezeu?)
Spre deosebire de un părinte prost, care oferă cei 3 K: cafteală, corvezi, coşmaruri.
(deşi lista e mai lungă: crampe, constipaţie, cucuvaie, crâşme, curvie, caco-fonie, cimitir, chenzină lipsă etc. Şi, desigur, Chevrolet şi Champanie...)

Mi-ar place sa traiesc intr-o societate in care sa nu fie nevoie de doctori,psihologi si politisti,dar stiu nu sunt realista!(si nu pt ca as avea ceva de obiectat vizavi de aceste onorabile ocupatii,ci pt ca imi doresc o lume buna,lipsita de abuzuri,in care orice fiinta lipsita de aparare sa fie ocrotita).

Grija copiilor nu ar trebui sa fie indepartarea de greselile parintilor,nu este cinstit sa pui o asemenea greutate pe gatul firav al unui copil.Si mai concret cum se realizeaza aceasta?Este copilul mai intelept decat parintii in primii ani ai existentei sale?
Nu desigur;copilul intai se ineaca in dejectiile unor modele parentale toxice isi traieste anii tineretii in lipsa reperelor morale,ca mai apoi sa devina intelept,sa se pocaiasca sau sa se lase"reparat"de vreun psihoterapeut.
Nu exista salvare imediata pt copiii cu parinti iresponsabili,ci doar o salvare tardiva,la maturitatea lor,daca exista prin mila Domnului...

Fiecare dupa putinta,nu toti se pot ridica pe nebanuite din mocirla familiilor lor si nu dupa un oarecare efort,lupta interioara, acceptare si iertare.
Mie imi este mila de toti,sper ca Domnul sa-si reverse mila Sa nebanuita catre toti copiii cu probleme de familie.

Mă tem că e fix sarcina ta să îl găseşti. Poate cea mai urgentă şi mai importantă sarcină.
De ce te-aş împiedica să-ţi faci treaba?...:)

P.S. Lumea asta e adînc înşurubată-n piept, nu numa-n cap şi-n codri şi oceane...

Desigur.
Din păcate e singurul lucru care merită să fie făcut mai întâi. Dacă vrem să ne trăim fiecare viaţa.

Când vorbesc de copil nu mă refer la ţâncii din parc (ei încă mai au o şansă) ci la toţi oamenii, în special la tinerii şi adulţii de azi, urmăriţi de părinţii lor de ieri. De lumea părinţilor lor, mai exact! De valorile ei corupte şi de erorile ei colosale, uluitoare.

Re-parentarea e un proces necesar pentru depăşirea tuturor neajunsurilor nevrotice (şi chiar mai rău), pentru dezvoltarea abilităţilor de a face faţă vieţii şi de a te bucura că eşti fiinţă umană, pentru construirea unui destin personal (unul care merită încercat, că de reuşit sau rodit nu stă în puterea noastră ci e darul lui Dumnezeu).

Cea mai bună re-parentare e în/prin Cer, deşi se rostuieşte pe pământ.

Inteleg...
Pai mai bine ne vorbiti despre re-parentare,in termeni concreti,profesionali.
Eu desigur,aud de acest proces pt prima data;ar fi interesant de aprofundat,mai ales ca avem de la cine.

Oh... îmi ridici la fileu o minge tare frumoasă dar foarte solicitantă!

Nu pot să nu spun nimic, însă pentru noutatea pe care cred că aş aduce-o şi care cred că e binevenită, aş avea nevoie de puţin timp de elaborare. Chestiunea e foarte serioasă şi ar fi păcat s-o fuşeresc.

Spun însă deja un lucru simplu de înţeles: re-parentare este orice proces de convertire.
Ateul care devine credincios, găsindu-şi Părintele Ceresc, începe o re-parentare, marea re-parentare. El experimentează cei 3 P la modul absolut, cel mai înalt. Totul depinde de cum colaborează cu Părintele, cum îşi face omul treaba.

Când un om renunţă treptat la valorile, sensurile, schemele, formulele, soluţiile lumeşti şi încorporează lumea valorilor creştine: el parcurge nimic altceva decât re-parentarea.
Când un om îşi dă seama că protecţia Bisericii este incomparabil mai eficientă decât a oricărei alte forme de protecţie, el se află deja în proces de re-parentare.

Când Tata şi Mama şi Fraţii sunt Celeşti, în tainiţele minţii şi inimii noastre, se numeşte că am început Marea Re-parentare. Avem alţi părinţi înlăuntrul nostru, alt orizont de scopuri şi aşteptări, alte datorii... Altă Protecţie, alte Permisiuni, altă Putere în ajutorul nostru.

Toată literatura duhovnicească, de la Scriptură la Filocalia, de la Sfinţii Părinţi la Gheronii contemporani este un catalizator al re-parentării. În definitiv, când Fiul Risipitor se întoarce Acasă, el face re-parentarea, pe care o anulase, rebel...

Ca proces relaţional concret, pentru cei care încă nu vorbesc direct cu Dumnezeu, re-parentarea se realizează în relaţia personală cu duhovnicul, prin participarea la slujbele Bisericii, pentru a experimenta şi încorpora valorile şi conduitele eliberatoare de păcat şi nebunie ale condiţiei omeneşti lumeşti.
Precum şi (secundar, însă foarte important) prin relaţii cu oameni maturi, dintre care unii sunt de profesie psihoterapeuţi. Deşi nu e obligatoriu.

Aş încheia însă astfel: adevărata re-parentare este aceea în care Părintele are Puterea să nu te lase să mori, ci te învaţă cum să trăieşti.
Care îţi arată, pas cu pas, cum să faci aceasta.
Cunoşti pe pământ vreun părinte natural care să îţi ofere aceasta?

Ma tem ca nu ai inteles deloc ce am vrut sa spun.
Eu personal am gasit motivul si mi se pare singurul motiv care face omul sa vrea sa depaseasca nivelul de patimi, de lumesc, infantil:


Altceva vroiam sa iti spun: tu pornisei de la ideea ca este responsabilitatea omului. Eu spuneam ca omul impatimit nu are motivatie proprie, omeneasca (la nivel omenesc, de om impatimit) sa lase omenescul si patimile si criteriile proprii dupa care isi exercita responsabilitatea (nu poate sa isi gaseasca motivatie singur, pentru ca este inchis intr-un cerc vicios cumva - si incercam sa descriu acel cerc vicios al nivelului omenesc, dar ma tem ca nu s-a inteles), doar Dumnezeu ii da aceasta motivatie primul (este a Lui Dumnezeu, nu a omului).

Asa ca te intrebam pe tine (cel care venisei cu ideea ca omul poate si este responsabil sa depaseasca singur acest nivel), care este, in opinia ta, motivatia pe care omul si-o poate gasi singur, la nivel omenesc, care sa fie suficient de puternica pentru a initia si sustine un asemenea demers?
Ca eu nu vad nici una.

Pentru ca din felul in care vedem diferit acest mic detaliu, ar decurge alte consecinte - daca omul isi poate gasi singur si prin puterile proprii motivatia... atunci nu ar trebui sa avem nici o intelegere pt neputiintele (temporare) ale vreunui seaman, dar daca omul nu isi poate gasi singur si prin puterile proprii, atunci ar trebui sa avem toata intelegerea si rabdarea fata de neputiinta aproapelui de a gasi singur o astfel de motivatie (nu sintem cu nimic mai breji decat aproapele impatimit si ne-dornic sa iasa din starea aceea, deci sa nu judecam, pt ca chiar daca noi am reusit ceva cat de mic sa ne dorim sa ne ridicam, nu am reusit prin fortele noastre proprii).

Nu ştiu, iartă-mă, n-am chef de filosofie încurcată oricînd şi oriunde.
Mai gândeşte şi tu, că de-aia ai vreme şi minte.
Pedalează şi tu pe un subiect, dezvoltă-l, suceşte-l, lansează-l, înalţă-l, dă-i foc, ameţeşte-l... fă-i ce vrei, numai nu sta la infinit după colţ ca să ieşi mereu din penumbre şi să faci pe isteaţa cu întrebări care doar par isteţe. Arată-te în lumina pe care nu prea vrei să ţi-o asumi. De ai lumină, fă şi tu nişte rotocoale cu ea, dacă ai curaj. Iar dacă nu, mai bine taci şi cugetă. Sau cântă, croşetează, scrie poezii, fă copii, fă ce vrei dar nu mai face pe filosoafa şi isteaţa că eu unul m-am săturat de rolul tău nesfârşit. Mai lasă-mă...

Nu este cu alb si negru.
In fiecare om poate fi o farama de umanitate adamica (cea bine zidita de Dumnezeu, dinainte de cadere) ascunsa, in ciuda aparentelor, si in anumite imprejurari iese la suprafata.
Fenomen care e posibil sa se repete toata viata, dar respectivul a hotarat sa o anihileze de fiecare data si nu cred ca poate fi data vina exclusiv pe parinti, mediu social, etc. pentru ca asa ajungem sa negam liberul arbitru si sa afirmam dogma predestinarii.

Pe cruce erau doi talhari...
Deci in principiu, aceeasi identitate sociala, aceleasi imprejurari, dar reactiile fiecaruia in parte arata ca natura lor era diferita, in cazul unuia raul facuse ravagii totale in cazul celuilalt, acea farama de umanitate, suficienta cat sa-i salveze viata (vesnica) a ramas, s-a conservat cumva, probabil prin diverse decizii marunte (dar bune) luate de-a lungul vietii de pana atunci.

eu o spun mereu: cred ca ar trebui să avem şcoli care să ne înveţe să fim părinţi.
tot romanul "se pricepe" la fotbal, politică şi crescut copii.
rezultatele le vedem peste tot.

Acele anumite imprejurari cred ca sint atunci cand Dumnezeu lumineaza constiinta omului (glasul Sau).

Nu e vorba de neagarea liberului arbitru, ci imagineaza-ti un caine inchis intr-o cusca atat de mult timp (de-o viata), ca atunci cand ii scoti lacatul de la usa custii nici nu ii mai da prin cap sa se duca sa testeze usa sa vada daca se mai deschide (teoretic cainele e de vina ca nu a incercat, practic insa...), sau mai rau, traind in cusca toata viata, ii este frica sa vada ce este afara (daca e ceva rau?; oricum e ceva necunoscut).
Cainele poate face ce vrea (si sa iasa din cusca), insa toata situatia lui de viata (faptul ca l-au tinut inchis) il face sa nu faca pasul asta.

Adeseori ma intreb daca nu cumva rugaciunea aceea din timpul Sf Liturghii (ectenia) cand se roaga "pentru cei robiti", oare nu cumva se refera la cei ce se afla robiti de patimi, in robia patimilor, precum acel caine teoretic liber dar totusi rob custii, din exemplul anterior.

-----------

P.S. Pe cruce erau doi talhari in fata Lui Dumnezeu! (nu singuri)

Adam, consider că tăcerea ta te înalţă.
Bravo ţie!

Ai trecut, cred, un test greu pe care ţi l-am administrat involuntar.
Felicitări!, dacă îmi e permis cumva să te felicit eu... Ai dus cu nobleţe povara mea. Frumos gest!

Mă bucur pentru tine, mă bucur mult, muuuuult de tot!....:)
Te îmbrăţişez, cu bucurie şi nădejde.
Iartă-mă!

Doamne ajută!

:-) Multumesc. Iarta-ma si tu pe mine! Te imbratisez si eu si ma rog sa iti ajute Dumnezeu sa fii cat mai constant in limanul pacii si bucuriei dragostei Lui, sa fii fericit cu El, ca de bucurie sa doresti sa impartasesti acea fericire a dragostei Lui Dumnezeu cu toti cei din jur si sa ii ajuti pe toti, din suflet si cu bucurie. Avem aceeasi umanitate, cu bune si cu rele, cu suisuri si coborasuri, asa ca nu sint cu nimic mai breaza decat tine, doar momentele difera (odata sint eu intr-o pasa ma proasta si tu intr-una mai buna si ma poti ridica, altadata invers); asa cu toti oamenii. Si toate problemele noastre, care de obicei sint false (inselari) dispar dupa ce ne impartasim :-)) abea atunci ne dam seama cate probleme false avem si incepem sa ne gandim "oare cum de ajunsesem eu in starea asta?" Cel putin mie asa mi se intimpla de o vreme.

Iti doresc sa il intimpini si tu pe Hristos in aceasta duminica de Florii, punandu-i in cale cea mai frumoasa floare pe care o poti gasi in sufletul tau!

cu drag

Mie mi se pare la fel de util sa iti exprimi o opinie doar daca te intereseaza subiectul.Tu ai intrat in discutie doar pentru a critica.Se pare ca iti plac polemicile,iti place sa critici.Ai dreptate cu exprimarea.Acum,in sfarsit, stiu si eu cum e cu anumite lucruri in limba romana.Chiar iti multumesc ca m-ai corectat,si nu glumesc.
Eu nu am intrebat neaparat pentru "a afla raspunsuri",ci am intrebat pentru a vedea si alte pareri referitoare la aceste subiecte.
Nu stiu daca are vreo legatura varsta cu intrebarile,dupa parerea mea, intrebari iti poti pune la orice varsta.Daca ai fi vazut mai inainte,eu scrisesem ca am facut o greseala cand am postat mai multe intrebari o data.Fiind un forum crestin-ortodox,poti afla lucruri interesante si de aici.
"Incearca sa vorbesti cu parintii. Citeste. Mergi la biserica. Alege-ti un duhovnic...": Multumesc pentru sfaturi,insa toate acestea le-am facut,...probabil nu indeajuns,...insa,cine e perfect?
E bine sa tindem catre perfectiune,insa de atins nu cred sa o atingem vreodata.
Doamne ajuta!