![]() |
Stiri AFR (ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA)
RAPORT 2012: ATEISMUL IN LUME Planurile de acasa nu se potrivesc cu cele din targ, spune zicala romaneasca! La fel ca saptamina trecuta planurile facute pentru astazi ne-au fost date peste cap, dar tot intr-un sens bun. Anul trecut a fost dat un raport international privind religiozitatea si ateismul in lume, numit Global Index of Religion and Atheism (“Indexul Global al Religiei si Ateismului”) Cunoscusem doar citeva detalii din el, ici si colo, dar pina saptamina trecuta nu am reusit sa obtinem o copie a lui. Il comentam astazi iar aici il puteti citi in intregime: http://redcresearch.ie/wp-content/uploads/2012/08/RED-C-press-release-Religion-and-Atheism-25-7-12.pdf Raportul e fascinant si deschide spre un orizont care ar trebui sa fie cunoscut de fiecare persoana preocupata de evolutia credintei si a valorilor religioase. Ateismul nu este ceva nou. A existat inca in vechime. Psalmul 13:1, de fapt, spune: “Zis-a cel nebun în inima sa: "Nu este Dumnezeu!" Ce e diferit astazi, insa, este ca cei care neaga existenta lui Dumnezeu nu o mai fac in inima lor ci in public, in mass media, de la catedrele universitatilor, ori in carti. Dispretuiesc pe cei care cred, ii persecuta, ridica necredinta si ateismul la un rang superior credintei, si il transorma intr-o caracteristica a apogeului intelectual si al sofisticatiei. Iar daca rezultatele raportului ateismului pe 2012 sunt corecte – ceea ce intr-o mare masura sunt – inseamna ca suntem martori la o ascendenta a necredintei la nivel global. Raportul e important si pentru ca da detalii referitoare la religiozitate si ateism in diferite tari, diverse zone geografice ale lumii, pe categorii de varsta, venit, religie, si nivel de educatie. Metodologia Sondajului de Opinie Sondajul a fost facut de un grup de agentii de sondaje de opinie din diferite tari ale lumii, cu numele global de Win-Gallup International. A cuprins 57 de tari, printre care si Romania si Republica Moldova. In total, aceste 57 de tari, printre ele si China, alcatuiesc 73% din populatia globului. 39 din aceste tari au facut obiectivul unui sondaj similar si in 2005, ceea ce permite comparatii utile si interesante si denota o oarecare evolutie, ori involutie, a simtamintelor de credinta ori necredinta la persoanele interogate. In total au fost intervievate 51.927 de persoane. In Romania au fost chestionate 1.050 de persoane in interviuri directe, iar in Moldova 1.086. Interviurile au fost luate in toate cele 57 de tari pe parcursul mai multor saptamini intre noiembrie 2011 si ianuarie 2012. Rezultatele sondajului au fost publicate la mijlocul anului 2012 cind am scris despre unele dintre ele intr-o editie AFR de marti. [Nota AFR: asta e un motiv in plus sa va abonati si la editia de marti AFR] Toti respondenti au raspuns aceleasi intrebari: “Indiferent daca mergeti la un loc de inchinare, ati spune despre dtra ca sunteti o persoana religioasa, nereligioasa, ori un ateu?” (“Irrespective of whether you attend a place of worship or not, would you say you are a religious person, not a religious person or a convinced atheist”? Chestionarul, insa, nu defineste termenii religios, nereligios, ori ateu. E clar insa, ca termenul “religious si nereligios” denota credinta in Dumnezeu, pe cind “ateu” denota necredinta intr-o Fiinta Suprema. Rezultatele Globale La nivel global 59% dintre respondenti se declara religiosi, 23% nereligiosi, si 13% atei convinsi. Cei care se declara nereligiosi, insa, nu sunt persoane care nu cred in existenta lui Dumnezeu, ci persoane care nu se autodefinesc ca fiind religioase. In privinta nivelului de trai, oamenii saraci sunt cu 17% mai religiosi decit persoanele in categorii de venituri ridicate. In alte cuvinte, exista o corelatie inversa intre nivelul de trai si credinta. Cu cit o persoana e mai bogata material, cu atit nivelul de religiozitate e mai scazut. Care sunt tarile cu cei mai multi atei din lume? Primele 10 sunt: China (unde 47% din populatie se declara atee), urmata de Japonia (31%); Republica Ceha (30%); Franta (29%); Corea de Sud (15%); Germania (15%); Olanda (14%); Austria (10%); Islanda (10%); Australia (10%); si Irlanda (10%). Care sunt tarile cele mai religioase din lume? Primele 10 sunt: Gana (unde 96% din populatia tarii se declara religioasa); Nigeria (93%); Armenia (92%); Fiji (92%); Macedonia (90%); Romania (89%); Iraq (88%); Kenia (88%); Peru (85%); si Brazilia (85%). In contrast, in China doar 14% din populatia tarii se declara religioasa. Dupa cum e de asteptat, tarile cele mai religioase au si procentul cel mai mic de atei. In Gana si Iraq, de exemplu 0% din populatia tarii se declara atee; 1% in Nigeria, Fiji, Macedonia, Romania si Brazilia; 2% in Armenia si Kenia; si 3% in Peru. Dupa cum se vede, Romania e pe locul 6 intre cele 57 de tari examinate privind religiozitatea. Discrepante 2005 si 2012 In sapte ani procentul de persoane care se cred religioase a scazut cu 9% iar al ateilor a crescut cu 3%. Discrepanta cea mai mare s-a inregistrat in Irlanda unde intre 2005 si 2012 procentul persoanelor religioase a scazut cu 22% si in Vietnam cu 23%. Alarmant e deasemenea declinul religiozitatii in aceasta perioada in tarile europene si America de Nord, cu 21% in Elvetia si Franta, 19% in Africa de Sud, 17% in Islanda, 13% in Statele Unite, 12% in Canada, si 10% in Austria. Dar Republica Moldova? Nivelul religiozitatii Republicii Moldova e de 83%, mai mic ca in Romania cu 6%. 5% din populatia Moldovei se declara atee, cu 4% mai mult ca in Romania. Spre deosebire de Romania, insa, nivelul de religiozitate in Moldova a crescut intre 2005 si 2012 de la 78% la 83%, dar si procentul ateilor a crescut de la 2% la 5%. Dar Vecinii Nostri? Vecinii Romaniei inclusi in sondaj stau mai rau ca noi privind cele spirituale. Nivelul religiozitatii in Polonia e de 81% iar al ateismului de 5%. Nivelul religiozitatii in Serbia e de 77% iar al ateismului de 3%. Nivelul religiozitatii in Bulgaria e de 59% iar al ateismului de 2%. Nivelul religiozitatii in Ucraina e de 71% iar al ateismului de 3%. Nivelul religiozitatii in Rusia e de 55% iar al ateismului de 6%. Ungaria nu a fost inclusa in sondaj. In Serbia nivelul religiozitatii e in crestere, in scadere in Polonia, Bulgaria si Rusia, si stabil in Ucraina. Ateismul e in crestere in Rusia, Polonia, si in scadere in Ucraina, Bulgaria si Serbia. |
Raport 2012: Ateismul in lume (ii)
Surprize Sondajul denota si niste surprize, adica rezultate la care ne ne-am fi asteptat. 5% din populatia Arabiei Saudite se declara atee, nivelul cei mai elevat din lumea musulmana. In Afghanistan, rezultatele sondajului indica ca nu exista atei. Procentul de atei in Vietnam e deasemenea de 0%, cu totul de neinteles avind in vedere ca in China comunista nivelul ateismului e cel mai ridicat din lume, la 47%. O alta surpriza e Republica Ceha, unde doar 20% din populatia tarii se declara religioasa, in scadere in comparatie cu 2005. Nivelul religiozitatii a scazut drastic si in SUA de la 73% in 2005 la 60% in 2012, iar nivelul ateismului a crescut de la 1% in 2005 la 5% in 2012. Japonia e probabil printre cele mai nereligioase tari din lume, 16% din japonezi declarinduse religiosi, 31% nereligiosi, si 31% atei. Rezultatele pe regiuni Rezultatele pe regiuni sunt si ele interesante. In America de Nord 59% dintre cetateni se declara religiosi, 23% nereligiosi, si 13% atei. In America Latina, procentajul e de 84%, 13% si 6%. In Europa Occidentala procentul persoanelor religioase este de 51%, al celor nereligioase de 32%, iar al ateilor de 14%. In Europa de Est procentul persoanelor religioase este de 68%, al celor nereligioase de 21%, si al ateilor de 5%. Nivelul de religiozitate cel mai ridicat e in Africa (97%) si doar 2% atei. Surprinzator, nivelul religiozitatii in Lumea Araba e de doar 77%, iar al ateilor de 2%. Rezultatele pe categorii de varsta Religiozitatea si ateismul fluctueaza cu varsta. La nivel global, 60% dintre persoanele sub 30 de ani se declara religioase, 22% nereligioase, si 12% atee. Procentul de atei creste la 14% la persoanele intre 30 si 65 de ani, si scade la 8% la persoanele peste 65 de ani. Rezultatele la nivel de educatie Dupa cum e de asteptat, persoanele cu studii universitate sunt mai putin religioase (52%) decit persoanele fare educatie sau doar cu clase primare (68%). O corelatie inversa exista intre nivelul de educatie si ateism. 19% dintre persoanele cu studii universitare se declara atee, in contrast cu doar 7% la persoanele fara educatie ori cu educatie limitata. Rezultatele pe categorii de afiliere religioasa Aici rezultatele surprind. 81% dintre catolici, 78% dintre ortodocsi, 83% dintre protestanti, si 80% din alte denominatii crestine se declara persoane religioase. In fiecare din aceste categorii procentul de atei este de 1%. Nivelul religiozitatii la hindusi e de 82%, iar la musulmani scade la 74%. Tot surprinzator este faptul ca, la 3%, procentul de atei la hindusi si la mulsulmai e de trei ori mai mare decit la crestini. Nivelul religiozitatii e cel mai scazut la evrei (38%), dar la fel e si nivelul ateismului, doar 2% dintre evrei declarindu-se atei. Nivelul cel mai ridicat de religiozitate, insa, se gaseste la budisti, cu 97%, iar intre budisti procentajul de atei este de 0%. Implicatii Au aceste rezultate implicatii practice? Fara indoiala. Dupa cum e foarte evident, se poate vorbi despre un decalaj semnificativ al nivelului religiozitatii si ateismului intre Europa Occidentala si Europa de Est. Asta are implicatii pentru valori. Pentru cetatenii estici si sudici ai Uniunii Europene valorile inca sunt inradacinate in credinta, crestinism, traditia si mostenirea crestina, in speta ortodoxa si catolica. In contrast, pentru cetatenii occidentali ai Uniunii Europene valorile tind sa fie definite mai mult de secularism, anticlericalism si laicism. In consecinta nu se poate vorbi, la ora actuala, de o Europa uniforma in gandire si valori fundamentale. Ambele parti trebuie sa-si respecte valorile fundamentale, chiar daca ele sunt diferite. Iar Romania trebuie sa-si puna serios o intrebare: cum este posibil ca una din cele mai religioase tari din lume sa aibe unul din cele mai ridicate nivele de avort din lume? |
cred ca valorile sunt mai mari la ateism, sincer.
|
Citat:
Acesta este raportul pe anul trecut. |
ANUNT – SOLIDARITATE CU MISCARE PRO-FAMILIE FRANCEZA Cu toate ca Guvernul Hollande a legalizat casatoriile homosexuale in Franta, cetatenii nu se dau batuti. Franta a lansat o revolutie pro-familie care incepe sa fie auzita in toata lumea. Weekendul trecut 400.000 de francezi au demonstrat contra casatoriilor homosexuale si pentru familia traditionala. http://www.independent.co.uk/news/world/europe/france-huge-gay-marriage-protest-turns-violent-in-paris-8632878.html Colegii francezi ne-au anuntat ca se organizeaza demonstratii de solidaritate si in alte orase ale Europei. Am primit la redactie anuntul de mai jos – si in Romania e programat un astfel de eveniment astazi, Joi. Evenimentul e organizat de Asociatia Cas Gratis Pro Deo. Ii felicitam! Redam anuntul: Asociatia Casa GRATIS PRO DEO: Domnule PRIMAR al Municipiului BUCURESTI, Va facem cunoscut ca Joi , 30 Mai 2013 , între orele 18, 30 si 20,00 , in fata ambasadei FRANTEI la Bucuresti, Strada Bisericii Amzei , Nr. 13-15 , Sectorul I , Bucuresti , se va desfășura o Adunare Publică organizată de noi. La adunare vor participa aproximativ douazeci de persoane . Traseele de acces spre locul Adunării, precum și cele de dispersare : nu e cazul -avand in vedere numarul redus al participantilor- a fi precizate. Scopul: Solidaritate cu Poporul Francez care apara Familia si Civilizatia , se ridica impotriva ocupatiei atee . Pentru a asigura desfășurarea în mod pașnic și civilizat a Adunării Publice, luăm toate măsurile necesare . Din partea noastră sunt împuterniciți să asigure și să răspundă de măsurile proprii de ordine, astfel încât Adunarea să se desfășoare în condiții pașnice, civilizate și să nu degenereze în acte de violență, următoarele persoane: Domnul Liviu PETRINA , Doamna Anca DOBROTA si Domnul Vasile IUSTIUC . Personalul desemnat de noi să execute măsuri de ordine pe parcursul desfășurării adunării și pe traseu va purta următorul însemn distinctiv : Steagulete Romanesti . În sprijinul bunei desfășurări a Adunării, solicităm din partea Primăriei, Jandarmeriei și Poliției luarea de masuri obisnuite in asemenea imprejurari . Liviu Petrina Presedintele Asociatiei Casa Gratis Pro Deo Vive la France, Vive la Famille! O observatie: miscarea mondiala pro-vita a fost lansata, in sensul ei contemporan, in SUA in 1973 cind Tribunalul Suprem SUA a declarat avortul legal. Asistam oare la declansarea unei miscari pro-familia naturala in Franta laica? Toate semnele par sa indice asta. Miscarea a fost declansata de legalizarea casatoriilor unisex. Am putea fi martorii unei miscari globale pentru familia naturala care sa fi inceput in Franta laica? Nu e exclus. |
cred ca ar trebui lamurite unele lucruri ca altfel ne pierdem in sondaje.
Din populatia de 89% declarata ortodoxa, cat la % este practicanta a invataturii de credinta? Ca altfel ramane doar o cifra ingrosata in sondaje. Cat la suta din cei 89% participa duminica de duminica la sfanta Liturghie? cati tin posturile? cati traiesc cununati ? Sau cifra de 89% sunt oameni religiosi?(aici intra ortodocsi, catolici, protestanti, neoprotestanti). Zic asta, deoarece ne place sa ne amagim cu cifre.Romania e o tara majoritar ortodoxa. Dar numarul avorturilor din romania arata clar nivelul de credinciosie al nostru. Numarul barurilor din tara indica acelasi lucru. Nu mai vorbim de numarul divorturilor, al copiilor abuzati, al cersetorilor tot mai numerosi, al fetelor tot mai tinere care se prostitueaza. Asta ca sa nu mai zic de numarul tot mai mare de adolescenti care creeaza probleme tot mai mari parintilor lor: consumul de alcool, de droguri, de pornografie, absentele scolare etc. Noi, cei de astazi suntem rezultatul celor de ieri. A acelor care au ramas dupa ce comunistii au facut "curatenie". Personal, am ajuns la concluzia ca a ramas numai eticheta de noi. In rest, alama rasunatoare. |
Lore, nu zici rău, dar iată un punct de vedere a unui duhovnic: https://www.youtube.com/watch?v=KJq7auKXYR0, care s-ar putea să-ți dea de gândit.
|
Citat:
Dumnezeu din pacatosi poate sa faca sfinti, dar din pacatosi care se cred sfinti ce sfinti sa mai faca? Ce vreau sa spun, e de fapt un indemn spre iesirea din amageala...sa lasam statisticile la o parte, ca nu reflecta starea duhovniceasca a poporului. Ca Dumnezeu ptr 10, 100, 1000 de drepti poate salva neamul romanesc, asta e deja o alta discutie.... |
Stai lniștită că cel credincios nu se amăgește cu așa ceva (cu statistici). Frumos cuvântul părintelui Amfilohie: noi nu mergem pe număr, noi mergem pe adevăr.
|
Nu cred că ai înțeles întru totul ideea. Este un raport global, câți cred în Dumnezeu și câți ba. Și nu cred că cei care au spus ca sunt religioși se cred sfinți. :1:
|
Citat:
Vroiam să subliniez că un adolescent nu este în primul rând copilul părinților, ci o identitate care încearcă să se definească... |
81% dintre catolici, 78% dintre ortodocsi, 83% dintre protestanti, si 80% din alte denominatii crestine se declara persoane religioase. In fiecare din aceste categorii procentul de atei este de 1%.
78% dintre ortodocsi la nivel global se declara religiosi, 17% nereligiosi, 1% atei, 4% nu stiu/nu au raspuns. Raportul nu este facut pe toata populatia fiecarei tari. S-a mentionat asta. Link-ul raportului intreg este in primul post, se poate citi si ar fi bine sa fie citit daca se doreste a se intelege despre ce este vorba. Este un raport global, nu national facut de BOR. Intrebarea a fost daca esti religios, nereligios sau ateu. De aici se intelge ca cei care se declara religiosi inseamna ca practica mai mult sau mai putin religia lor, cei nereligiosi cred in existenta Lui Dumnezeu, dar nu isi practica religia/nu au religie, iar ateii sunt cei care nu cred in Dumnezeu. Raportul este despre ateismul din lume, cati oameni se delcara atei, pe tari, pe continente si global. Altfel spus, cati oameni cred in existenta lui Dumnezeu si cati nu cred. Nu este un raport amanuntit despre cat de des merg ortodocsii romani la Biserica. In raport este destul de clar despre ce este vorba. Cei de la AFR nu au publicat acest raport ptr. a spune cati sfinti sunt in Romania, ci ptr. a aduce in vedere faptul ca ateismul in lume este in crestere, iar asta o sa afecteze mai mult sau mai putin si situatia din Romania, mai ales ca romanii au impresia ca tot ce e in Occident e bun si tot ce e romanesc e de 2 lei. ************* In primul si primul rand acesti adolescenti isi creaza singuri probleme, adica isi distrug inocenta si tineretea, apoi creaza si probleme parintilor. Si depinde si de parinti, caci daca nu au fost laga tanar prin cuvant si mai ales prin exemplu, nu prea ai ce sa le reprosezi tinerilor. Fac si ei ce au invatat. De cele mai multe ori acei copii care ajung alcoolici, sa injure, sa desfraneze nu au avut suport bun acasa. Si in acelasi timp, acei parinti nu ar fi asa indiferenti daca ar fi avut parinti care sa le ofere o baza buna. Este un lant. Insa, fiecare familie are un copil, un unchi o matusa, un parinte etc. care e credinciosi si se roaga ptr. familia sa. Acum cativa ani, nu mai tin minte in ce an exact, oricum dupa 89, in Romania erau peste 80.000 de copii fara parinti sau doar cu un singur parinte! Parintele sau parintii erau plecati in strainatate si isi lasau copii la rude, la vecini, singuri. Si ne miram ca acesti copii au probleme? Sau copiii uitati in fata televizorului si/sau in fata calculatorului ptr. ca parintele nu are chef de el? Si acesti copii au sau o sa aiba probleme. Oricum, acesta este alt subiect. |
Citat:
Exista alte sondaje facute la noi, am mai dat de cateva ori. De exemplu un sondaj de anul trecut, 78% spun ca merg de obicei la biserica, 14% dintre acestia de cateva ori pe saptamana, iar 48% de cateva ori pe luna. Pete 50% au spus ca intentioneaza sa se spovedeasca in postul Pastilor: http://www.hotnews.ro/stiri-esential...ba-inviere.htm |
Citat:
Nu poti zice ca esti credincios, daca doar crezi ca exista Dumnezeu. definitia din Dex: CREDINCIÓS adj. 1. (BIS.) cucernic, cuvios, evlavios, pios, preacredincios, r smerit, (franțuzism) devot, (înv. și reg.) smernic, (înv.) blagocestiv, pietos, pravoslavnic, râvnitor, bine-credincios. (Om ~.) Asadar, din punctul meu de vedere, sondajul nu era binerealizat. Un om care crede in Dumnezeu nu e neaparat credincios, daca e sa tinem cont de profunzimea termenului. AM inteles ideea ca ateismul e in crestere, dar personal cred ca cifrele sunt mult mai mari de oameni care nu au nici o treaba cu Biserica, dar se declara "ortodocsi" dupa traditie. Si acest ortodox "dupa traditie" devine maine ateu. Deci aceeasi marie, dar cu alta palarie. Puneam problema ca cei care se declara ortodocsi o fac doar ca sa adere la o confesiune? Ca acest lucru reiese din practica. Apoi vorbeam de oameni care se cred mai buni ca altii. Ideea era ca multi considera suficient ca s-au nascut si botezat la ortodocsi, fara sa faca altceva in schimb. Spre ex. Sunt unii dintrte ortodocsi fara nici o randuiala: beau, fumeaza, traiesc necununati, suduie dar au constiinta curata ca au pastrat randuiala bunicilor lor si nu au trecut la "pocaiti", deci se vor mantui. in fine, concluzia e simpla. Soarta poporului nostru e intr-o continua coborare. Dar ramane nadejdea in Domnul si incredintarea ca pana la sfarsit vor mai exista crestini traitori. Restul sunt....sondaje. |
Citat:
|
Citat:
Nu suntem intr-o cotinua coborare, suntem intr-o perioada mai proasta, si comparativ cu altii inca mai credem. Nu era ceva in VT cu un profet deznadajduit, si Dumnezeu i-a aratat ca mai erau niste mii care nu se paganizasera? |
Citat:
Nu cred ca suntem in coborare, in tarile ortodoxe este o crestere, in tarile din vest o coborare (nu degeaba avem unul din cele mai mici procente de atei). E adevarat, e mai mult cantitativa decat calitativa, multi cred in ceva ce nu cunosc exact, mai mult o combinatie intre new-age, ecumenism si crestinism. Dar sunt destul de multi care sunt si credinciosi ortodocsi. |
Citat:
|
Citat:
ele nu sunt o analiză psihologică, unde se pun întrebări încrucișate pentru a se putea compara răspunsurile, putând astfel să fie evaluat gradul de sinceritate și intelegere. este vorba de înțelegerea corectă a termenilor. mulți confundă nereligiozitatea cu ateismul. iar de agnosticism câți știu ce este? am întâlnit persoane care se declarau credincioase. dar dupa câteva întrebări îmi spuneau "a, nu cred că există batranelul din icoane. cred că există o ... forță ce guvernează universul". sună mai degrabă a agnosticism. unii se declară religioși, chiar dacă intra în biserică doar la botezuri, nunți și înmormântări. altă neînțelegere de termeni. așadar, sunt reale cifrele? nu știu. ar putea. sau nu. |
13 iunie 2013
UPDATE – REVIZUIREA CONSTITUTIEI Ultimele 10 zile au fost un adevarat cosmar pentru miscarea pro-familie din Romania. Pe 3 iunie Comisia pentru revizuirea Constitutiei ne-a socat cu adoptarea amendamentului privind nediscriminarea pe baza de orientare sexuala. Pe 4 iunie ne-au pus zimbetul pe buze adoptind, ceea ce era firesc, amendamentul AFR de definire a casatoriei naturale in Constitutia tarii. Iar dupa 4 iunie parca toate fortele iadului s-au dezlantuit impotriva noastra. Reprezentanti ai lui Amnesty International si ai altor organzatii pro-homosexuale internationale au criticat amendamentul, mass media romana l-a criticat si ea, si in urma a aparut dl Victor Ponta, Premierul Romaniei, sot si tata, cerind insistent dlui Crin Antonescu sa elimine acest amendament. Weekendul trecut am fost martori la alte dueluri intre cei doi si partidele politice majore din Romania privind acest amendament. Iar socul s-a produs marti, 11 iunie, cind liderii politici si partidele politice ale tarii au decis sa elimine ambele amendamente, cel privind orientarea sexuala si cel privind casatoria. Intr-un stat de drept deciziile parlementarilor au consecinte. Familia si casatoria naturala au existat inainte de aparitia statului si au dat nastere statului, civilizatiei si societatii. Au dat nastere si liderilor politici ai Romaniei care probabil se cred invincibili. Argumentele dlui Ponta impotriva definirii casatoriei naturale in Constitutie sunt puerile, lipsite de intelepciune si reflecta o aservire totala fata de stanga socialista radicala europeana si internationala. Era de asteptat ca liderul socialistilor romani sa se conformeze trendului socialismului international de distrugere a familiei si casatoriei. Pentru stanga socialista casatoria si familia sunt institutii patriarhale care trebuie eliminate in numele egalitatii si a eradicarii presupusei inegalitatii intre soti. Doctrinele acestea incep cu Marx si inca sunt in voga. Ba chiar mai in voga azi decit cu ani in urma. Secularismul a imbratisat aceste idei cu multa aviditate si cauta sa le institutionalizeze. Familia si casatoria sunt institutii. Cele mai vechi institutii umane. Institutiile oricarei tari si societati sunt definite si protejate in Constitutie. Constitutia Romaniei defineste si institutionalizeaza a multitudine de institutii. De ce nu si cea mai veche dintre ele, casatoria? Cea care le-a facut posibile pe toate celelalte. De acceea, aici, argumentul dlui Ponta ca definirea casatoriei in Constitutie nu e necesara ni se pare copilaresc, si apogeul indiferentei fata de bunastarea pe lunga durata a societatii romane. Si, ca si cind vestile ce le-am primit nu erau destul de socante, aflam cu stupoare ca a fost adoptat, saptamina asta, un amendament constitutional de protejare al animalelor in Constitutie. Al animalelor, dar nu a casatoriei, nici a fiintei umane nenascute, a speciei homo sapiens. Gandirea aceasta socialista radicala reflecta gandirea evolutionista si darwinista conform careia omul e un animal uman (human animal) mai evoluat ca restul animalelor. Iar acum, gandirea aceasta evolutionista urmeaza sa fie validata si reflectata in Constitutia tarii. Ce-i de facut? Nu, liderii politici actuali ai Romaniei nu ne-au ignorat pe noi. Nu ne-au insultat pe noi. V-au ignorat si insultat pe dumneavoastra, pe fiecare cititor al acestor rinduri, si pe cei 650.000 de cetateni cu drept de vot care in 2006-2007 ati cerut definirea casatoriei in Constitutie. Pe cei care s-au jertfit si investit timp, finante, argumente, efort fizic, nopti nedormite, reputatia, energie intelectuala in acel proiect fara precedent in istoria Romaniei. Un proiect pe care dl Ponta il respinge. Insa se poate face ceva: asa cum ei ne-au ignorat, e timpul sa-i ignoram si noi pe ei si planurile lor de revizuire a Constitutiei. Miscarea pro-familie si pro-vita din Romania nu are nimic de castigat din revizuirea Constitutiei. Nici din a se prezenta la vot. Astazi va dam dtra oportunitatea sa va spuneti oful. Am primit, in ultima saptamina, o multime de mesaje din partea dtra. In limita spatiului care-l avem la dispozitie, publicam unele dintre ele, in intregime, cuvint cu cuvint, asa cum ni le-ati trimis dtra. Fara cenzura. Nu fiti deznadajduiti. Biruinta finala e a noastra. E pe drum. Nu va intarzia. Cei care azi se cred tari si in controlul lucrurilor nu vor dainui vesnic. Nicolae Stoie, membru al Uniunii Scriitorilor din Romania: București, 11.06.2013: Opinia mea este clar exprimata de textul pe care vi-l trimit in attach. M-a incitat la scrierea lui anteriorul Dumneavoastra mesaj si va marturisesc faptul ca sunt, ca indivit "format" in cultul valorilor traditionale romanesti, solidar cu atitudinea si spiritul pe care le promovati, in legatura cu de acest "subiect". Dar poate sunt demodat si nu inteleg mersul in genunchi al clasei conducatoare romanesti, ba chiar ma bate gandul ca ma aflu in eroare, deoarece nu-i exclus ca intr-un viitor (cine-stie cat de apropiat sau indepartat) sa fie considerati anormali si sa fie pusi in situatia de a-si cere drepturi egale cu homosexualii, tocmai cetatenii sanatosi la minte si la trup, adica acei care nu sufera de deviatii comportamentale, ce por sugera insinuarea patologicului. Caci, fara a-i uri sau discrimina de la celelalte drepturi cetatenesti sau culturale, si fara a considera ca deviatiile comportamentale sexuale le pot anula eventualel merite (i-am admirat in tinerete si-i admir si-acum pe Sartre sau Gide, iar Paul Verlaine si Rimbaud se numara printre marii mei preferati) consider ca acesti oameni sunt , totusi, niste bolnavi. |
PERICOLUL ORIENTARII SEXUALE IN CONSTITUTIE
Frați creștini, Astăzi (iunie 3, 2013) s-a petrecut un fapt extrem de grav, de o gravitate imensă și cu consecințe incalculabile pentru viitorul creștinismului in Romania. Din păcate, se pare că foarte puțini creștini înțeleg care este miza acestui fapt și care pot fi consecințele pe termen lung. Faptul este cel de mai sus: anume adoptarea de către Comisia Parlamentară pentru modificarea constituției (condusă de liderul PNL Crin Antonescu) a amendamentului de modificare a constituției propus de Tudor Chiuariu (tot PNL) prin care se explicitează în textul Constituției interzicerea discriminării pe bază de orientare sexuală. Odată cu adoptarea acestui amendament, parlamentarii noștri au dat undă verde pentru declanșarea unei revoluții constituționale, instituționale, sociale și morale care va schimba din rădăcini modul de funcționare a societății românești și care, pe termen lung, va genera o presiune imensă asupra Bisericii și a creștinilor din țară, de o intensitate comparabilă poate doar cu persecuția lui Dioclețian și cu prigoana din vremea regimului comunist. Să știți că nu glumesc și nici nu sunt un panicard. Sunt un om nu doar interesat de politică, dar și unul care, la un moment dat, a studiat în mod sistematic problematica schimbării constituționale și a drepturilor omului, așa că vă rog să mă credeți că vorbesc în deplină cunoștință de cauză. Ideea centrală este că în momentul în care ”orientarea sexuală” va fi menționată în Constituție, autoritatea Legii și forța Statului vor putea fi invocate și utilizate pentru a schimba orice instituție, normă și comportamente sociale care pot fi interpretate ca fiind discriminatorii la adresa ”orientării sexuale”. O consecință imediată va fi revizuirea definiției familiei din actualul Cod Civil (art. 259) conform căreia ”Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”. După cum știm, această definiție pare unora ”discriminatorie”. În condițiile în care codul civil trebuie să urmeze constituția (și nu invers), după ce noua constituție va fi adoptată va fi foarte ușor de ridicat problema ”neconstituționalității” actualei definiții a familiei din codul civil. Consecințele care vor urma vă las singuri să vi le închipuiți, iar dacă nu puteți, căutați să vedeți ce li se întâmplă creștinilor din cele mai ”emancipate” țări unde s-a impus noua definiție legală a familiei. Biserica se va trezi peste noapte cu imense presiuni să schimbe și să relaxeze înțelesul valorilor, normelor și noțiunilor fundamentale pe baza căreia a funcționat de la Cinzecime încoace. Nu doar că vor fi presiuni imense pentru a nu-i mai ”discrimina” la angajare (poate și la hirotonire?) pe cei cu ”orientare sexuală diversă”, dar, foarte probabil, mai devreme sau mai târziu, se va confrunta cu restricții legale în activitatea ei pastorală și misionară. Frați creștini: În Evanghelie ni se vorbește de atâtea ori de ”semnele vremii”. Ocupați cum suntem cu lupta pentru existență și scârbiți de politică, foarte mulți dintre noi aleg să nu se mai intereseze de ce mai face Cezarul (deși noi toți îl ținem în viață, plătindu-i dările din sudoarea și din viitorul copiilor și nepoților noștri). Din nefericire pentru noi, dacă nu luăm atitudine urgentă, Cezarul reprezentat de Antonescu, Chiuariu, Pârvulescu & Co intenționează să ne ”fericească” cu o revoluție constituțională va dărâma temeliile creștine (atâtea câte mai sunt) ale societății românești. Ceea ce s-a întâmplat astăzi e un semn al vremii, care ne arată nu doar cât de iresponsabilă este clasa politică din România dar care ne va arăta și care este capacitatea de acțiune civică și politică a cetățenilor români pentru care Evanghelia lui Iisus Hristos este farul călăuzitor în viață. Dacă cei care ne conduc, slujindu-se de confortabila majoritatea parlamentară pe care o au la dispoziție, vor putea să impună o constituție în care se face în mod explicit referire la discriminarea în funcție de ”orientarea sexuală”, atunci înseamnă că, într-adevăr, Brucan are dreptate, românii sunt irecuperabili, au fost și au rămas un ”stupid people”, un popor de proști, ușor de păcălit și care în niciun caz nu va mai merita să aibă crucea pe stema statului. Probabil că promotorii acestei schimbări (minoritatea infimă dar foarte inteligentă și bine organizată de ong-iști stângiști) tocmai pe aceasta mizează, pe prostia politicienilor (evidentă în cazul Chiuariu-Antonescu) și pe letargia / inconștiența poporului. La fel ca în cazul lui Remus Cernea (băgat în parlament de PSD-ul lui Mazăre) și în acest caz stângiștii radicali se folosesc de politicienii USL ca de niște ”useful idiots” (proști utili), pe care i-au convins să introducă acest amendament ”la pachet” cu alte amendamente care acum țin ecranele (gen ”regionalizarea”) dar care peste ani și ani vor apărea niște nimicuri pe lângă consecințele care vor decurge din menționarea ”discriminării sexuale” în constituție. Adevărul este că dacă ar pierde acestă ocazie (când vor mai exista majorități parlamentare la fel de solide pentru schimbarea constituției precum cea de acum a USL??) stângiștii vor trebui să aștepte foarte multă vreme, poate până la paștile cailor, pentru a-și realiza agenda revoluționară de dărâmare a familiei și a normelor creștine de viață. Așa, profitând de acest moment unic (schimbarea Constituției de către hiper-majoritatea USL) stângiștii încearcă să impună pe tăcute o schimbare revoluționară devastatoare pentru caracterul creștin al societății românești. După normele clasice ale muncii bolșevice, stângiștii au capturat o organizație de fațadă capitală (Forumul Constituțional), au lansat petarde și fumigene care ascund miza reală aflată în joc iar în final i-au mașrutizat și i-au pus să săvârșească trebușoara murdară pe ”idioții utili” din PNL care, preocupați în primul rând de controlarea justiției și de neutralizarea dosarelor proprii, poate că nici nu-și dau seama că prin acest amendament constituțional deschid cutia Pandorei pentru demolarea familei creștine și a Bisericii în România secolului XXI. Din fericire, răul încă mai poate fi oprit. Dar asta doar cu condiția unei rapide treziri și mobilizări a tuturor creștinilor conștienți din România. Din nefericire pentru noi, cei aflați la putere au o majoritatea parlamentară confortabilă iar stângiștii pot conta pe puternic sprijin media și logistic din străinătatea. Pe de altă parte, adevărul este că statul român este pe perfuzii în acest moment iar șandramaua numită clasa politică românească încă se ține în ultimele șuruburi doar datorită lehamitei și letargiei civice a majorității oamenilor din țară. Dacă s-ar confrunta cu o poziție fermă din partea Bisericilor și cu o proteste în masă a creștinilor din țară, și Ponta și Antonescu și Chiuariu vor da repede înapoi și-l vor lăsa de izbeliște pe Pârvulescu & gașca de stângiși până la următoarea schimbare constituțională, când va fi să fie. Nu uitați, comuniștii nu știu decât de frică. Asta e singura strategie câștigătoare față de comuniști, nu doar să nu-ți fie frică de ei, dar să le bagi frica în oase. Exact precum în 1918 sau 1946, șin în 2013 doar de frică tovarășii au fost și sunt dispuși să se comporte ca niște oameni normali. Noi, ca și creștini, știm că nu trebuie să ne fie frică, atâta vreme cât suntem de partea Adevărului și Vieții. Așadar, frați creștini, cine ne oprește să luăm atitudine împotriva acestei manevre ordinare săvârșită astăzi de Chiuariu, Antonescu & co. prin care sub temeliile creștine ale societății românești se pune o bombă atomică cu ceas? Dacă nu vom vorbi noi, oare vor vorbi pietrele (inclusiv cele puse sub ”Catedrala Mântuirii Neamului”)? Iar dacă vom tăcea acum, oare ce răspuns vom da la Judecata de pe Urmă? Doamne Ajută! Corneliu Berari |
BISERICA RUSA NU VA RECUNOASTE CASATORIILE HOMOSEXUALE Miercuri, 22 mai 2013: Cu Secretarul General al Consiliului Europei, dl. Thorbjørn Jagland, s-a întâlnit Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, kyr Chiril, ieri, marți, 21 mai, în Mănăstirea „Sfântul Daniil”. Dl. Thorbjørn Jagland a avut parte de o primire călduroasă din partea Patriarhului Chiril, care i-a urat „bun venit” la Moscova, vorbind în limba engleză. În timpul întâlnirii au fost discutate diverse probleme, printre care și cea referitoare la căsătoria dintre homosexuali. „Biserica Ortodoxă Rusă nu va recunoaște niciodată căsătoria dintre homosexuali, chiar dacă respectă libera alegere a omului și atunci când această alegere duce la păcat”, a accentuat în timpul discuțiilor Patriarhul Chiril. „Dacă oamenii aleg un astfel de mod de viață (uniunea homosexuală) este dreptul lor, dar responsabilitatea Bisericii este să semnaleze că acest act este un păcat înaintea lui Dumnezeu. Nu ne neliniștim din cauza faptului că există păcatul – acesta a existat întotdeauna, ne neliniștește faptul că pentru prima dată în istorie un păcat al omenirii este justificat prin lege”, a adăugat Patriarhul, comentând recentele legi ce au fost votate pentru căsătoria dintre persoanele de același sex în Franța, dar și în alte țări. În continuare, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Ruse a subliniat importanța Declarației Universale a Drepturilor Omului, care prevede reguli de delimitare pentru aplicarea drepturilor omului în privința moralității. În sfârșit, kyr Chiril și-a exprimat tristețea pentru decăderea morală a persoanei umane și a spus că acordă o mare importanță independenței și integrității persoanei. |
Comunicat de presă privind revizuirea constituției din partea Cultului Creștin Baptist din România
Analizând demersul Comisiei Comune a Camerei Deputaților și a Senatului de Revizuire a Constituției, Cultul Creștin Baptist din România (Uniunea Bisericilor Creștine Baptiste din România) reafirmă principiile exprimate în data de 18.03.2013 care au fost înaintate Comisiei Comune a Camerei Deputaților și a Senatului de Revizuire a Constituției din Parlamentul României prin care solicită formularea art. 48 al. (1) în noua Constituție în următorii termeni: Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între bărbat și femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. Cultul Creștin Baptist din România a luat act și salută decizia de adoptare a amendamentului care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, sintagmă care înlocuiește cuvântul “soți”, prezent în actuala Constituție, considerând că formularea adoptată reflectă adecvat modul de înțelegere a conceptului de familie de către poporul român. Cultul Creștin Baptist din România consideră, în conformitate cu principiile exprimate în data de 18.03.20013, că este necesară reafirmarea în noua Constituție a libertăților democratice, a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Noua Constituție trebuie să cuprindă, în accepțiunea Cultului Creștin Baptist din România și în conformitate cu practicile internaționale cu privire la drepturile și libertățile religioase, libertatea de alegere a religiei, libertatea educației religioase și libertatea de manifestare a religiei. Cultul Creștin Baptist din România își reafirmă speranța că prezentul demers de revizuire a Constituției are ca prim obiectiv întărirea setului de valori democratice și dorește ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie prezentă în acest demers important pentru democrația și națiunea română. Dr. Otniel Ioan Bunaciu, Președinte, Cultul Creștin Baptist din România http://www.stiricrestine.ro/2013/06/08/comunicat-de-presa-privind-revizuirea-constitutiei-din-partea-cultului-crestin-baptist-din-romania/ INTERVENTIE AFR LA TV ROMANIA In cadrul dezbaterilor privind casatoria in Constitutie au avut loc dezbateri televizate. Dl Bogdan Mateciuc, Director Executiv AFR, a participat la dezbateri. Puteti viziona dezbaterea aici: http://youtu.be/IRHPkx2GKDg La dezbateri a participat si dl Profesor Radu Carp de la Universitatea Bucuresti, si dinsul sustinind necesitatea definirii casatoriei in Constitutie. |
ASOCIAȚIA «CHRISTIANA» PROTESTEAZĂ
O BIOETICĂ A MORȚII ?! Asociația Filantropică Medicală Creștin-Ortodoxă "Christiana", care de peste 20 de ani se străduiește să promoveze în societatea românească postcomunistă principiile și valorile medicinei și bioeticii creștine, considerând viața nu ca pe un hazard în ordinea naturii, ci ca pe cel mai mare și mai sfânt dar făcut omului de către Dumnezeu, își exprimă surprinderea și îngrijorarea față de complicitatea universitară și academică la răspândirea, prin conferințe publice și propagandă mediatică, sub paravanul libertății necondiționate a opiniilor și cercetării științifice, a unor idei dizolvante cu privire la viață și familie, rezultate ale unei gândiri materialiste și atee, puse în slujba unor ideologii ostile axiologiei și moralei tradiționale. După ce în februarie a. c., pe fondul așa-numitei "Luni LGBT", un profesor homosexual olandez, Gert Hekma, care predă „studii gay și lesbiene” (!) la Departamentul de Sociologie și Antropologie al Universității din Amsterdam, militând deschis pentru homosexualitate și pedofilie, a fost la un pas de a conferenția în mediul universitar bucureștean pe tema departajării legale a pedofiliei de „ephebofilie” (argumentând că pedofilia ar privi doar copiii sub 12 ani, pe când „ephebofilia”, adică sexul adulților cu copii de peste 12 ani, ar fi o stare de normalitate!), iată că pe 27 mai a. c., la Facultatea de Filosofie a Universității București (Amfiteatrul "Mircea Florian"), este programat să conferențieze un bioetician controversat de origine româno-australiană, Julian Săvulescu, profesor la Oxford și editor al unei reviste - Journal of Medical Ethics - care a stârnit recent un adevărat scandal în Marea Britanie prin susținerea legitimității avortului, inclusiv a "avortului post-natal" (denumire eufemistică a infanticidului), profesorul respectiv și colaboratorii săi pretinzând că "statutul moral al unui nou-născut este cel echivalent unui fetus, în sensul în care îi lipsesc proprietățile care să justifice atribuirea unui drept la viață", iar cei care nu le împărtășesc concluziile ar fi "fanatici care se opun de fapt valorilor unei societăți liberale"! Dezavuând asemenea teze, nu doar anticreștine, ci de-a dreptul antiumane, de un cinism iresponsabil (pe care "știința" nu-l poate scoate din vecinătatea abjecției), noi considerăm că într-o societate ca a noastră, campioană mondială la avorturi și grav destructurată moral de ofensiva mai veche sau mai nouă a unor perverse ideologii antitradiționale, oficialitățile politice, culturale și mediatice ar trebui să manifeste un plus de responsabilitate și prudență, iar nu să gireze cu autoritatea lor fel de fel de oferte științifice sau ideologice care contravin flagrant și tradițiilor, și intereselor vitale ale societății noastre. Nutrim speranța - alături de alți protestatari din sânul societății civile și laicatului ortodox - că, așa cum în luna februarie Facultatea de Sociologie a revenit asupra deciziei inițiale și a sistat conferința pro-pedofilie, tot astfel Facultatea de Filosofie a Universității București va găsi o modalitate de a nu se face complice a îndemnului "academic" la infanticid și la perpetuarea avorturilor care ne pun în pericol, dincolo de considerentele moral-spirituale, chiar viitorul și ființa națională. Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, președintele A.F.M.C. «Christiana» |
SOCIALISTII EUROPENI ATACA RELIGIA
Socialistii europeni ataca nu doar familia si casatoria ci si, din nou, credinta. Mai devreme in an un europarlamentar lituanian a compilat un raport privind libertatea religioasa si necesitatea protejarii ei. E cunoscut ca Raportul Andrikiene. El urmeaza sa fie supus votului in Parlamentul European. Socialistii europeni, secularizati si secularizanti, nu-l iubesc. Pe 10 iunie Veronique De Keyser, Vice Presedinte al Grupului Socialistilor si Democratilor din Parlamentul European a emis un comunicat de presa care ataca Raportul, numindu-l, de loc respectuos, un “religious rant”, adica “palavrageala religioasa”. Press release by Véronique De Keyser, Vice President of the Socialists and Democrats Group This week in Strasbourg the European Parliament will vote on the Andrikiene report. In other words, on the “EU Guidelines on the Promotion and Protection of Freedom of Religion or Belief”. Who could be against the idea of protecting freedom of religion and of conviction? The problem is what Mrs Andrikiene, a Lithuanian MEP from the European People’s Party, made of the initial proposal from the European Commission. It has been transformed into a real religious rant. If we follow her with this report, nothing will oppose creationism in schools any longer, nothing will require children to follow classes in biology, gymnastics or swimming, nothing with prevent the carrying out of dangerous and backward religious medical practices. In terms of education, “parents’ right to educate their children in accordance with their convictions, whether they are religious or not, includes the right to deny any undue interference in said education, being from state or non-state actors, if it is against their beliefs, whether they are religious or not.” I cannot imagine the possible religious or sectarian excesses (for it is the countries and not the EU which define what they consider being religious or philosophical associations) in these areas. In fact, this report is also a challenge to the idea of formal education: parents’ choice of what can and must be thought to their child is, for Mrs. Andrikiene, the ultimate reference: what a step back in the design of education! We are not even talking about health or women’s rights; if this report passes, women risk being faced with conscientious objections of their caregivers, without any guarantee to their rights. Conscientious objection is promoted as a “legitimate exercise of freedom of thought, conscience and religion, in morally sensitive issues”, (abortion, assisted reproduction, euthanasia, etc.). As it stands, this report is unacceptable. It was rejected by the socialists and democrats in the Committee on Foreign Affairs, and will be again in plenary if it does not undergo a complete facelift, that is to say, if large parts are not pruned by rejection votes. |
O PARLAMENTARA CURAJOASA!
In Parlamentul Romaniei sunt si femei curajoase care pledeaza cauza familiei. Una dintre ele este dna Florica Chereches (PNL Oradea) initiatoarea amendamentului de protejare a casatoriei, adoptat si apoi respins de Comisia de revizuire a Constitutiei. Mama a 4 copii, aceasta doamna merita sa fie cunoscuta in intreaga tara si apreciata de intreaga miscare profamilie si pro-vita din Romania. Marti a facut o Declaratie Politica in Camera Deputatilor care merita sa fie citita cu toata atentia. Ii multumim. Declarație politicã: Chiar mai trebuie să discutăm ce este familia? Săptămâna trecută m-am bucurat să aud că amendamentul pe care l-am trimis Comisiei de revizuire a Constituției a fost adoptat cu o mare majoritate de voturi. Amendamentul se dorea o clarificare la definiția familiei cuprinsă în Articolul 48, în noua formulare, aceasta fiind definită ca luând ființă prin căsătoria liber consimțită a unui bărbat cu o femeie. Mi se pare ciudat și de necrezut că un astfel de amendament a stârnit atâtea dezbateri și polemici într-o țară care se numește creștină și în condițiile în care nu am auzit niciun lider politic spunând că s-ar dori legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex. Atunci de ce atâta vâlvă pentru un amendament care clarifică un lucru natural și firesc cum este căsătoria unui bărbat cu o femeie? Stimați colegi: Noi toți suntem aici pentru a-i reprezenta pe cetățenii României care cred, în majoritatea lor, că familia înființată pe uniunea dintre cele două sexe este primul și cel mai important centru al vieții sociale. Familia astfel constituită s-a dovedit cadrul optim de formare a noilor generații, iar rolul esențial jucat de această instituție în trecutul, prezentul și viitorul dorit al țării poate și trebuie specificat în Constituție. De fapt, aceasta nici nu este o prevedere nouă, ci doar o clarificare a definiției existente. Nici modificarea nu e o noutate, având în vedere că în 2006, Alianța Familiilor din România a inițiat o campanie amplă în acest sens și a reușit să strângă semnături de la 650.000 de cetățeni care încă așteaptă să o vadă pusă în practică. Menționarea clară a familiei naturale, monogame și nucleare ca valoare protejată de Constituție nu poate fi interpretată ca o ofensă adusă cuiva, ci este doar recunoașterea juridică a unei realități și a dezideratului unei permanențe; o re-așezare în limitele normalității, conformă cu spiritul creștin al românilor. Ea reprezintă o măsură care a devenit absolut necesară în contextul unei stări de criză a familiei, cu tot mai multe familii destrămate și copii crescuți de un părinte singur. De altfel, Statul român modern se situează, cronologic, în urma Familiei. Privind în urmă, găsim o corespondență uimitoare între perioadele în care familia a fost puternică și independentă și prosperitatea societății la modul general; și invers, o familie slabă, redusă ca importanță în ponderea actelor sociale sau folosită ca mijloc de manipulare ideologică, a dus la stări sociale tensionate, stagnare sau la sărăcie și criză așa cum este cea prin care trecem acum. Privind spre viitor, perspectivele demografice sumbre ale României ne impun să fim foarte atenți la modul în care Statul garantează dezvoltarea unui model social și mai ales la care este modelul social optim. Conform ultimului recensământ intern, dar și Indexului Global al Religiei 2012, realizat de Gallup International, România este printre cele mai religioase țări ale lumii. Cetățenii români sunt pe locul 6 în lume în ceea ce privește credința lor. Noi avem datoria să facem legi care să respecte modul de viață și credința celor ce compun acest popor. În același timp, Statul trebuie să protejeze persoanele care au alte credințe sau se manifestă în mediul privat altfel decât într-o familie tradițională; acești cetățeni sunt egali în fața legii și își exercită drepturile fundamentale fără nicio îngrădire. Nici ei nu trebuie, la rândul lor, să caute să-și impună prin forță, fie ea și conjuncturală, propriul set valoric asupra majorității. Stimați colegi: Bănuiesc în opoziția față de amendarea art. 48 al Constituției și în referințele lor repetate la un pretins „anacronism”, supărarea unor interese care doresc cu orice preț modificarea normelor sociale și comportamentale din România, justificându-se prin evoluții din alte societăți și țări. Cred că nu avem nicio obligație de a urma recomandări sau modele de care suntem străini. Experiența nefastă a celor 50 de ani în care comunismul a impus legi cu forța, fără a ține cont de specificul românesc, sunt de ajuns. Nu mai este nevoie să traumatizăm alte generații în numele unui iluzoriu „progres” adus prin rețete alienante. În încheiere, vreau să salut poziția Dlui Senator Crin Antonescu, Președintele Comisiei de revizuire a Constituției, care afirma că nu se poate confunda această prevedere constitutională cu vreo limitare a drepturilor cetățenești și că „familia e familie iar căsătoria e căsătorie și se face între un bărbat și o femeie”. FLORICA CHERECHEȘ, DEPUTAT PNL DIN PARTEA PDL Saptamina trecuta am redat comentariul Partidului Noua Republica privind adoptarea amendamentului de nediscriminare a orientarii sexuale. Intre timp, am primit o scurta nota din partea unui deputat PDL in care ni s-a comunicat ca PDL favorizeaza amendamentul de definire si protejare a casatoriei in Constitutie dar pentru ca sunt minoritari in Parlament si in Comisia de revizuire, nu pot influenta directia lucrurilor. |
Subiect: Aducem Basarabia acasa Mesaj: Este în plina desfasurare cea mai amplă campanie pentru unirea cu Basarabia. Sunt necesare 100 000 de semnături pentru susținerea unei legi care face din Republica Moldova o prioritate a statului român. Până acum s-au strâns 50 000 de semnături și e nevoie de implicarea fiecăruia ca să reușim în cel mai important exercițiu democratic realizat în România pentru frații de peste Prut. 100 000 de semnături pentru 3 milioane de români. Adu-i acasă: http://basarabia-acasa.ro/ |
CANADIENII CER IERTARE LUMII PENTRU "CĂSĂTORIILE HOMOSEXUALE"
"[...] Potrivit legislatiei canadiene, căsătoria homosexuală este prezentată acum în scoli ca un echivalent al căsătoriei autentice. Complicatiile pentru asociatiile religioase care oferă servicii sociale sunt enorme, de pildă prin simplul fapt că aceste asociatii sunt fortate acum să accepte si perechi de homosexuali. Asociatiile religioase din domeniul adoptiilor sunt si ele fortate să încredinteze copii mici unor perechi de homosexuali. Instantele locale au creat un haos din legislatia privind drepturile părintesti, decizând că si partenerele lesbiene, si donatorul de spermă, sunt părinti legali pentru copil. [...] complet aici:http://www.alianta-familiilor.ro/scuze.html |
27 iunie 2013
GENERATIA DEZRADACINATA A ROMANIEI La conferinta AFR din 27 aprilie a participat si Ștefania Hălăucă, o tinara absolventa a Institutului Ortodox din Bucuresti. Tema prezentarii ei a fost unica si s-a focalizat pe tanara generatie nascuta dupa decembrie 1989, o generatie neancorata, se pare, in valorile traditionale ale parintilor lor. O generatie, am zice, dezradacinata, fara radacini intr-un fundament valoric temeinic. Observatiile lui Stefania ni s-au parut interesante si le publicam astazi. De ce cred eu că e nevoie… Aș vrea sa vă vorbesc despre și din perspectivă personală asupra generației din care fac parte, generic numită a celor „cu cheia de gât”. De unde venim, cu ce ne-am confruntat și de ce avem nevoie de la oamenii implicați și cu experiență, atât pentru noi cât și pentru comunitatea noastră. Într-un fel e impropriu spus ”generație” deoarece mereu au existat segmente de populație aflate în tranziție (chiar criză) socială, culturală, identitară ș.a.m.d.. Cred însă că amploarea pe care a luat-o acest fenomen în urma anilor de experiment comunist justifică întrebuințarea termenului, în special prin efectele vaste și pe termen lung, alimentate chiar de noua orientare politico-socială de după 1989: întreținerea și fabricarea de false valori și secularizarea. Însă ceea ce vreau nu este să fac o analiză sociologică, ci să vă vorbesc despre oameni și frumusețea vieții. Părinții mei fac parte din cei mulți transplantați de comunism. Plecați din adolescența timpurie la oraș pentru a-și urma visele și a realiza altceva, mai mult, decât știau că pot face în satele natale, s-au trezit ”șuruburi și piulițe” în industrie, într-un mediu neprielnic dezvoltării. Oameni frumoși, minunați, cu potențiale uriașe (inteligență, simț și talent artistic, ș.a.m.d.) au avut neșansa unui context contextul nu tocmai favorabil și a unei vieți deloc ușoare. În urma lor am venit noi, copiii clasei muncitoare de la periferia București-ului. În noi s-au împletit atâtea încât mă minunez că nu avem dungi și picățele. Exuberanță și violență domestică, alcoolism și școală multă, veri la țară și televizor, jocuri în fața blocului și fugi de acasă, bucuria imaginației și zilele când nu era nici pâine în casă, salariile părinților azi măricele, peste un an prea mici, pasiuni înălțătoare și tentații toxice aduse de vântul schimbărilor (nu voi uita niciodată prima dată când cineva a vrut să-mi ofere droguri, nici primul caz grav de dependență despre care s-a dus vestea în cartier, de fetele racolate pentru prostituție în străinătate sau videochat, obscuritatea internetului - a chat-urilor atât de populare...spiralele yoghine, visul perpetuu al îmbogățirii peste noapte… ), mersul la biserică, orele de religie, istoria (încă nealternativă), propagande pro-occidentale și nostalgii comuniste, tranziții interminabile și politici experimentale, și-atât de multe altele. Noi am crescut în tot acest amalgam. Necunoscând vreun alt fel de viață nu am avut dificultăți prea mari în adaptare, însă adaptarea (alinierea) s-a făcut mai mult la situație și cerințe decât la normalitate. În acest context am crescut, trăind multe din cele mai sus înșiruite și altele asemenea, rele și bune. Mică fiind m-am simțit adesea captivă. M-am întrebat plângând ”de ce?” și mi-am imaginat răspunsuri de tot felul, visând aproape zilnic la sprijin, la cineva care să fie lângă mine, un împăciuitor mai curând decât un justițiar și, mai ales, o mână întinsă. Crescând, într-o zi mi-am zis că e suficient și am luat inițiativă. În urma acesteia au venit sprijinul, răspunsuri, lămuriri. În același timp au venit alte lupte și zbateri. Pe de o parte vedeam că normalitatea cere eforturi susținute și că nu presupune neapărat și imediat dispariția problemelor cu care mă confruntam, iar pe de altă parte îmi conștientizam tot mai clar, mai acut, golurile din formarea mea ca persoană. Din fericire noua conjunctură mi-a permis și conștientizarea faptului că Cineva mi-a fost totuși alături (mereu m-am simțit în biserică ca acasă, acum însă începeam să fiu în Biserică). Astfel mi s-a schimbat perspectiva dinspre durere spre seninătate. Făcând acum o analiză obiectivă, ”cheia de gât” și toate celelalte greutăți, dar și greșelile (destule) pe care le-am făcut m-au format. Și cred (și sper) că m-au format mai mult decât m-au deformat. Toate au fost, sunt și pot fi cu folos. Se spune că toți ne naștem la timpul potrivit, în momentul oportun nouă și celor din jur. Cred că e adevărat. În relație cu oamenii toată experiența de viață m-a făcut să pot să aud (ascult) și să iubesc. Descopăr astfel, pe cât pot, în fiece om un adânc și-un munte de frumusețe, de lupte… un amalgan de timp, spațiu, Cer și pământ care mă bucură. Și am ajuns să cunosc pe mulți asemenea mie, cu experiențe grele, complexe de viață. Parte dintre noi vrem și ne străduim să fim pentru ceilalți acea mână întinsă așteptată în copilărie. De altfel credem și știm că aproapele nostru e bucuria și mântuirea noastră. Acestea sunt motivațiile mele în și pentru lucrul cu oamenii pe care îl desfășor de aproape 10 ani. Acesta poate fi un punct de plecare și pentru alții... Într-o comunitate (societate) intoxicată, bântuită de autism (un autism metaforic, dacă analizăm fenomenologic masele) și obiectificare (în toate aspectele ei), dragostea, aplecarea, demnitatea sunt cele care pot crea punți și rezolva probleme majore din interiorul ei. Fiecare are chemarea sa spre aproapele. De la liderul de opinie până la cel care șterge lacrimile, de la finanțator până la rugător fiecare are capacitatea de a sprijini. Nu sunt adepta ideii de filantropie. Făcând o analogie pot spune că filantropia scoasă din contextul vieții ca șansă de a unirie cu Hristos, ca drum spre libertate și iubire, prin urmare despărțită chiar de definirea ei („iubire de oameni”) este ca și cum ai striga în spațiu. Însă știu ce înseamnă un pic de implicare constantă în stimularea utilizării potențialului , în formarea sănătoasă a fiecăruia dintre noi. Ajungând la viața cotidiană aud de multe ori cuvinte la adresa tinerilor și a țării. Cuvinte nepotrivite și nefolositoare, îndrăznesc să spun chiar injuste. Cunosc personal atât de mulți tineri - și nu numai - care întreprind acțiuni constructive încât refuz să mai ascult atitudinile negative la adresa lor sau a țării în care m-am născut. E totuși adevărat că sunt și oameni rătăciți, bulversați, luptați, formați în direcții lipsite de conținut, singuri ș.a.m.d.. Lângă ei este nevoie să fim. Este nevoie de oameni cu experiență care să se aplece spre sprijinirea celor ce vin în urma lor. De asemenea este nevoie de o mai bună comunicare și cooperare la nivelul ONG-urilor, fapt ce ar întări societatea civilă creștină și implicit susținerea valorilor normale, autentice și la nivelul aparatului politico-social. O zicală foarte populară este „să punem mână de la mână”. Să facem astfel și să fim prezenți acolo unde este nevoie de noi. Spun acestea deplin conștientă că fără Dumnezeu nu pot face nimic și că în toate activitățile noastre El trebuie să fie centrul și aliatul principal. În final vreau să mulțumesc tuturor participanților la Conferința anuală a Alianței Familiilor din România și organizatorilor pentru întreaga experiență oferită. Sper din suflet ca informațiile prezentate să ajungă la cât mai mulți oameni și ca pe viitor numărul celor prezenți la eveniment să crească. Ștefania Hălăucă |
IT’S NOT GAY BEING GAY – REACTII
Marinela P.: Sincere felicitari..pentru materialul trimis..!!! "Tara arde si baba se piaptana."..!!! Cam asa se intampla cu capetele luminate ale tarii..!!! Inca o dovada in plus..ca unde-i multa inteligenta ..e si multa prostie,,!!! Eu cred ca trebuie luata atitudine ferma impotriva acestor manifestari..lipsite de morala si bun simt,caci..si sub acest aspect vom fi..groapa de gunoi a Europei..!!! Doamne ajuta-ne si da-ne minte..la toti.! Amin.!!! Paul Z.: Bună ziua! Eu îl suspectez de foarte mult timp pe acest gângav senator (fost ministru efemer al Justiției) că ar fi poponaut așa că nu m-a cuprins mirarea când l-am văzut ca fiind un aprig susținător al nemernicilor încadrați în legiunea Sodomei. Mai mirat am rămas de atitudinea lui Theodor Stolojan care susține aceeași mizeri ca și adversarul său politic; sau, cine știe, poate și-o pun amândoi, cine mai știe...! Oricum, mulțumesc pentru mesajele dv. și vă asigur că voi rămâne un fidel membru al AFR! Un sfârșit de săptămână excelent vă doresc! Elisabeta I.: Buna, va felicit pentru articol. L-am scanat, deci nu citit in totalitate; dar am vizionat videoul despre d-na Butterfiled. L-ati trimis si d-lui Chiuariu? Ma rog si sper ca Romania sa fie un exemple pentru valorile morale, normale si etice pentru o lume intreaga si sa nu accepte aceasta lege. Sunt sigura ca 99.9% din guvern condamna aceasta initiativa, dar nu au asa mult curaj sa o spuna direct din cauza faptului ca, asa cum scrie in Biblie, in zilele din urma binele se va numi rau si raul bine (nu stiu unde scrie exact, nu am timp sa verific acum). Dumnezeu sa va aiba in vedere toata munca si sa va binecuvanteze cu toate lucrurile bune! Multumesc pentru mesaje: Dumnezeu sa va intareasca in lupta pentru valorile crestine. Am atasat o poezie scrisa in aceste zile de confuzie si dorinta de lepadare a valorile crestine. Daca considerati mesajul ei folositor o puteti distribui si Domnul sa lucreze trezirea multora din somnul mortii pacatului. Teodor G. prof. Maria T. Citesc saptamanal materialele postate si ma alatur (am mai comentat ), si ma tem, nu pentru familia mea si descendenti crescuti in morala crestina si chiar civica, ci. pt. acesti zis noncomformisti. M-a surprins cand la o emisiune RTV in care se dezbatea acest subiect, a fost solicitat pr. Stoica, mi se pare secretar BOR si i s-a pus o intrebare intr-un fel capcana, daca acesti, ,,deviati sexual" sunt membrii bisericii ortodoxe, a raspuns ca desigur, doar ca n-ar oficia astfel de casatorii. In ideea ca ,,Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca..." se poate intelege. Doar ca ar fi bine ca biserica sa fie mai categorica. Dumnezeu, dupa ce a tolerat mult timp, a intervenit. Ex. Sodoma si Gomora. Una e ca nu stim ce fac oamenii in dosul usii casei, alta sa-i vezi in strada. Cred ca autoritatile sunt prinse la inghesuiala cu ,,drepturile omului" daca si Obama a fost de acord intr-o tara preponderent crestina. Cred ca o formulare evaziva e mai buna decat o acceptare categorica. |
EGALITATE “IN ORICE SITUATIE”
Am comentat saptamina trecuta asupra amendmentului constitutional propus de dl Chiuariu de nediscriminare “in orice situatie”. Propunerea lui este bizara. Saptamina asta am dat peste un comentariu la fel de bizar, postat de New York Times, care denota extremele la care acest propus principiu de nediscriminare ar putea duce. Comentatoarea, profesoara de Women’s Studies la o universitate din Florida, promoveaza ideea ca egalitatea intre sexe trebuie sa permita barbatilor sa aleaga sa fie ori sa nu fie tati. In privinta asta femeilor deja li s-a acordat acest drept prin avort. In alte cuvinte, avortul a facilitat pentru femeie dreptul de a alege sa fie sau sa nu fie mama. In consecinta, spune ea, egalitatea intre sexe impune ca societatea sa acorded si barbatului dreptul de a alege sa fie sau sa nu fie tata. http://opinionator.blogs.nytimes.com/2013/06/12/is-forced-fatherhood-fair/?smid=fb-nytimes&WT.z_sma=OP_IFF_20130613&_r=1&pagewanted=p rint |
Stiri AFR
In cazul avortului, acesta este o crima! Eu sunt de acord ca fiecare femeie- din punct de vedere a statului- are dreptul a dispune de propria sa viata asa cum doreste, insa in cazul avortului ea dispune si de o alta viata, cea ce nu e normal! In plus se incalca si principiul conform caruia "fiecare om are dreptul sa aleaga modul cum isi traieste viata"". Ori din momentul aparitiei embrionului uman putem vorbi de o alta persoana, care are si ea dreptul sa decida cum sa traiasca!
In cazul barbatilor care nu vor sa fie tati (desi acestea sunt cazuri care denota anumite labilitati psihice), e idiotenie si ridicol sa dai o lege pentru asa ceva! Pur si simplu pot folosi mijloace contraceptive- banalul prezervativ! Insa din moment ce ai conceput un copil impreuna cu o femeie, ca barbat ti-ai asumat niste responsabilitati pe care trebuie sa le indeplinesti! |
Daca barbatul ar obtine prin lege dreptul de a alege sa fie sau sa nu fie tata, s-ar ivi noi situatii in care orientarea pro-viata sau impotriva vietii ar fi mai evidenta. Daca o mama doreste sa fie mama, dar un tata nu doreste sa fie tata, ce se va intampla? Sau daca o mama nu doreste sa fie mama insa un tata doreste sa fie tata in favoarea cui ar inclina legea balanta?
|
18 iulie 2013
DECONSTRUCTIONISMUL SI DEMOLAREA SOCIALA Astazi discutam despre deconstructionism, un subiect mai dificil, dar necesar, relevant si important. Unul mai greu de explicat si care cere rabdare sa fie inteles. Este insa un subiect care ne deschide ochii sa intelegem ce sa intimpla cu valorile noastre traditionale. Cine intelege “deconstructionismul” intelege totul, de la A la Z, adica de la avort si ateism pina la capatul listei tuturor celelorlalte fenomene antiumane care se manifesta astazi. Ca societatea umana e intr-o motiune sociala constanta e cunoscut de toti. In ultimele citeva decenii, insa, mutatiile sociale la care suntem martori, cit si cele din gandirea omului, par sa fie tot mai radicale, rapide si rupte de traditia si experienta multimilenara a societatii umane. Ne intrebam: de unde apar aceste transformari ori tendinte? Cine le initiaza? Cum de se manifesta atit de rapid si agresiv? Cum de sunt acceptate, se pare, de mai toata lumea? Avem control asupra lor, ori a manifestarilor lor? Ba ne mai si intrebam: sunt eu oare singura persoana din lume care crede diferit, ori vede aceste mutatii sociale ca fiind stranii, nenaturale ori chiar cu totul bizare? Intrebarile acesta sunt normale. Este greu de recomandat un singur manual, eseu, ori carte care sa descrie fenomenala transformare spre rau in gandirea omului si a societatii care se petrece sub ochii nostri. Schimbarile sociale constante la care suntem martori sunt fara precedent in istoria omenirii. Luati ca exemplu de incept casatoriile unisex, o practica inexistenta pina acuma in istoria omenirii, o idee care nu e mai veche de 20 de ani si e mai recenta decit telefoanele celulare. In 20 de ani, insa, ele s-au extins in toata lumea cu viteza gandului. Ele reprezinta, probabil, cea mai radicala mutatie sociala din istoria omenirii, iar rapiditatea cu care gandirea occidentala a acceptat-o si justificat-o nu doar uimeste, dar mai ales ingrijoreaza. Cum se explica, atunci, acest fenomen si multe altele despre care intentionam sa scriem in saptaminile si lunile urmatoare? E greu sa pui toate aceste transformari recente sub un singur titlu ori intr-o singura rubrica. Dar, din materialele care ne parvin si le studiem intelegem ca radicalismul inceputului Mileniului III este o manifestare a gandirii deconstructioniste lansate cu citeva secole in urma. In literatura anglo-saxona aceasta gandire e numita “deconstructionism”, adica antonimul cuvintului “a construi”. In romaneste aceast titlu ar putea fi tradus, direct, ca “deconstructionism” ori “deconstructionalism.” O notiune care denota o demolare, o dezasamblare, o demontare, o descompunere a societatii umane care s-a perpetuat de-a lungul generatiilor vreme de mii de ani. Asta pe de o parte. Iar pe de alta parte inlocuirea societatii traditionale si naturale cu o societate umana total diferita, plasata pe principii si fundamente noi. Societatea traditionala, multimilenara a fost fondata pe legile naturii, pe principiile si valorile religioase, a intelegerii si acceptarii notiunii ca institutiile sociale care inca definesc civilizatia umana sunt de inspiratie religioasa, divina, si se conforma naturii. Gandirea naturala, insa, a inceput sa se schimbe de citeva sute de ani incoace, gasindu-si exponenta de inceput in Revolutia franceza. Dar gandirea care a generat Revolutia franceza a aparut cu multi ani inainte, revolutia franceza fiind prima oportunitate a sustinatorilor ei pentru aplicarea gandirii decostructioniste la o scara nationala. Gandirea deconstructionista inseamna exact ceea ce denota – o gandire care demoleaza, darama si elimina institutiile si gandirea sociala pe care societatea traditionala a fost fundamentata vreme de mii de ani. Revolutia franceaza a darimat institutiile Vechiului Regim si le-a inlocuit cu altele. Asa au facut toate marile revolutii de atunci incoace. Au avut pretentia nu doar de a inlocui vechiul regim, ci si de a-i distruge institutiile si de a instaura institutii noi modelate dupa o gandire noua. Bolsevicii au facut la fel. Iar ultima revolutie, in care traim si noi, adica cea seculara, atit de bine si elocvent explicata in A Secular Age (“O Epoca seculara”) a profesorului britanic Charles Taylor se conformeaza acestui principiu istoric. Secularismul, cu toate subseturile lui, demoleaza societatea traditionala si o inlocuieste cu ceva nou. [Nota AFR: aici va recomandam o scurta recenzie a cartii: http://muse.jhu.edu/journals/par/summary/v042/42.3.wallulis.html] Despre acest “ceva nou” vom scrie in saptaminile si lunile urmatoare. Aspectele si fronturile de atac ale revolutiei seculariste sunt multe, ultima si, se pare, cea mai formidabila dintre ele si cu care ne confruntam la ora actuala fiind revolutia sexuala. |
18 iulie 2013
Un exemplu – al treilea sex Ne propunem, deci, in saptaminile si lunile care urmeaza sa discutam mai multe aspecte ale gandirii deconstructionaliste, de demolare sociala. Ea se reliefeaza nu doar in gindirea omului, ci si in legislatie, structurile sociale si de convietuire care ies la iveala, limitarea gandirii traditionale, si extinderea gandirii deconstructioniste in detrimentul celei traditionale. Aulele universitare, paginile revistelor si a publicatiilor de specialitate, sociologia, psihologia, filozofia – toate sunt permeate de gandirea deconstructionista. Iar la nivel politic gandirea aceasta e imbratisata de partidele si ideologiile de stanga. Nici un aspect al existentei sociale nu scapa acestei gandiri. Incredibil cum ni s-ar parea, chiar si cel mai evident aspect al existentei sociale - antropologia umana e si ea in curs de demolare. Daca intreaga experienta umana, multimilenara, reliefata in antropologia umana si dovedita in descoperirile arheologice din intreaga lume vreme de mii de ani denota existenta a doar doua sexe, masculin si feminin, gandirea deconstructionista elimina aceasta realitate evidenta si imuabila spunindu-ne astazi ca de fapt exista mai mult de 2 sexe. In urma cu citiva ani Australia a devenit primul stat din lume care sa emita noi certificate de nastere unor persoane care refuza sa se defineasca ori sa se incadreze in cele doua sexe, barbatesc ori femeiesc. Ei se definesc ca apartinind unui al treilea sex, numit, deocamdata, sexul “inter-sex”. Si tot cu citiva ani in urma micutul, traditionalul si budistul Nepal a facut la fel. Ca urmare a unei decizii judecatoresti a Tribunalului Suprem din Nepal din 2007, recent autoritatile nepaleze au fost constranse sa emita pasapoarte si documente de identitate pentru persoane care afirma ca nu apartin la unul dintre cele doua sexe, ci unui al treilea sex. E greu de inteles cum asa ceva ar putea exista, dar asta este o manifestare a gandirii deconstructioniste in domeniul sexualitatii. In una din editiile de marti AFR din anul acesta am informat ca anul acesta are loc in Nepal un recensamint al populatiei. Pentru prima data in istoria omenirii in fisa de recensamint care identifica sexul cetatenilor exista trei cutiute in loc de doua: masculin, feminin si “altul”, adica al treilea gen. [Puteti citi articolul aici: Nepal census recognizes third gender for the first time | UNDP] Exemplul acesta e unul graitor privind deconstructionismul. Biblia spune ca Dumnezeu a facut fiinta omeneasca parte femeiasca si parte barbateasca, dar gandirea deconstructionista ne spune ca exista si alte variante or “mutatii”. [Facerea 1: 27 “Si a facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie”.] Aceste doctrine incep sa fie predate si in scoli ca parte din curicula noii ideologii sexuale. In Franta a inceput sa fie predata obligatoriu si oficial in licee acum citiva ani sub regimul de dreapta a lui Sarkozy. |
18 iulie 2013
Ganditorii deconstructionismului Freud este unul din ganditorii care au demolat gandirea traditionala privind sexualitatea, Darwin gandirea traditionala privind originea fiintei umane, Michel Foucault gandirea traditionala privind rolul culturii, iar altii structurile sociale naturale si traditionale. Iar discipolii acestor ganditori, de la generatie la generatie mai radicali si agresivi decit fondatorii, imping hotarele demolarii sociale spre orizonturi noi. Desirarea sociala si institutionala la care suntem martori e o consecinta a gandirii lor. Vrem nu vrem, privind sexualitatea, astazi societatea vorbeste o limba noua, aceea a lui Freud si a discipolilor lui. Cultura anterioara noua, zic deconstructionistii, a fost un instrument de constrangere si conformitate. E vremea, insista ei, de o gandire noua, total eliberata de gandirea trecuta care ne-a tinut pe noi si generatiile de dinaintea noastra in obscuritate. Deconstructionistii adopta un lexicon nou, fiecare, de fapt, fiind un lexicograf, iar noua limba pe care ei o izvodesc intra in dictionarele “oficiale” si e institutionalizata, afectind gandirea generatiilor viitoare. In unele dictionare noi definitia “familiei” si a “casatoriei” a fost revizuita sa includa trendul casatoriilor homosexuale ale ultimei decade. Pentru un traditionalist exista culori diverse, inclusiv alb si negru, dar pentru un deconstructionalist, nu exista culori distincte, iar societatea nu poate fi vazuta in alb si negru. Deconstructionalismul e inamicul numarul unu a naturii umane. Natura nu e importanta in organizarea sociala, spun ei. Societatea umana, cladita pe realitata binara a sexelor umane, trebuie demolata si redefinita pe fundamentele unei societatii unisex, una care nu diferentiaza intre sexe. De aici notiunea ca familia si casatoria traditionala trebuie demolate, de-construite, iar asociatiile intre fiintele umane trebuie restabilite pe baze care nu diferentiaza intre sexe. AFR va Recomanda: Asupra subiectului de astazi, cit se poate de serios, si asupra caruia vom reveni in editiile viitoare, va sugeram un articol explicativ publicat recent in Orthodoxy Today: http://www.orthodoxytoday.org/articles/LockeDeconstruction.php# |
18 iulie 2013
DIN PRESA MOLDOVENEASCA Presa din Republica Moldova relateaza despre protestul organizat de colegii de la Asociatia pentru Salvarea Familiei in Moldova impotriva casatoriilor homosexuale in Franta: Aproximativ 50 de moldoveni au pichetat Ambasada Franței din Chișinău. Manifestanții au protestat împotriva legii franceze, care le permite persoanelor de același sex să-și legalizeze căsătoriile și să adopte copii. Manifestanții spun că sunt și împotriva legii antidiscriminare, adoptată în Republica Moldova. Manifestanții s-au arătat și împotriva unui consiliu antidiscriminare, creat recent la Chișinău. La Ambasada Franței au venit și câțiva antiprotestatari, care susțin cuplurile netradiționale. Legea, care a deschis calea căsătoriilor între persoanele de același sex a fost aprobată de parlamentul francez pe 18 mai curent. In link puteti citi tot articolul cit si un mic clip video al dlui Vitalie Marian, Presedinte al Asociatiei. http://www.prime.md/rom/news/social/item1550/. |
18 iulie 2013
PROTESTE ANTIFRANCEZE IN ROMANIA Si in Romania au avut loc proteste similare la care au participat cetateni francezi si romani. Redam informatia colegilor de la Pro-Vita Bucuresti. Câteva zeci de cetățeni francezi, împreună cu două organizații românești, Asociația „Pro-vita pentru Născuți și Nenăscuți” - filiala din București și Fundația „Ioan Bărbuș”, au organizat astăzi un miting de solidaritate cu La Manif Pour Tous din Franța, mișcare masivă de protest împotriva legiferării căsătoriilor homosexualilor, lege care are drept consecință încălcarea drepturilor copiilor prin “producția” și plasarea lor unor cupluri homosexuale. Din comunicatul de presă al protestului din București: „Legea Taubira din Franța deschide, între altele, ușa recurgerii la procrearea asistată medical și la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Acești copii vor fi „fabricați” din start fără șansa de a avea tată și mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce privește respectul datorat vieții, integrității fizice și demnității tuturor ființelor aparținând speciei umane.” CUVÂNTUL ORGANIZATORILOR: Legea socialistă a „căsătoriei” homosexualilor, numită și legea Taubira, după numele ministrului socialist al justiției, Christiane Taubira, a fost impusă sub sloganul „Mariage Pour Tous” („Căsătoria Pentru Toți”). Această lege, care are ambiția de a reproiecta instituția de bază a societății, consacrată de legea naturală și de milenii de civilizație, a fost adoptată cu numeroase vicii procedurale, refuzându-se orice consultări cu cei de altă opinie, și fără a se ține seamă de cererea semnată de 700.000 de cetățeni de a se convoca un referendum. Prin permiterea adopției de copii de către „familii” homosexuale, legea Taubira acordă prioritate unui așa-zis „drept” al acestora de a avea copii, față de interesul fundamental al copiilor, acela de a avea un tată și o mamă. Legea Taubira din Franța deschide, între altele, ușa recurgerii la procrearea asistată medical și la mame purtătoare spre a furniza copii „familiilor” de homosexuali. Acești copii vor fi „fabricați” din start fără șansa de a avea tată și mamă – lăsând la o parte faptul că procedurile medicale implicate în acest demers ridică grave probleme morale în ceea ce privește respectul datorat vieții, integrității fizice și demnității tuturor ființelor aparținând speciei umane. Mișcarea de protest împotriva legii Taubira este cunoscută sub denumirea „La Manif Pour Tous”, LMPT („Manifestația Pentru Toți”). Ea a mobilizat milioane de cetățeni, care au manifestat pașnic, împreună cu familiile lor, în deplin respect față de cadrul legal. Presa franceză și internațională, ca de obicei favorabilă stângii, neputând să ignore milioane de manifestanți, îi descrie drept „grupuri marginale”, „homofobe”, „fanatic-religioase”, iar autoritățile socialiste recurg la manipulări grosolane privind numărul participanților la manifestații. Încă și mai grave sunt însă brutalitățile polițienești împotriva protestatarilor, arestările abuzive (de exemplu, pentru vina de a purta un tricou cu sigla LMPT- reprezentând o familie formată din tată, mamă și copii) și chiar detenția politică (v. cazul lui Nicolas Bernard Busse, condamnat la închisoare). Deriva spre „democrația dirijată” a socialiștilor francezi pare să se îndrepte spre modelul Rusiei lui Putin sau al Turciei lui Erdogan. Scala represiunilor a determinat Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei să instituie o procedură de monitorizare a Franței prin rezoluția 13225, privind „gravele încălcări ale drepturilor omului și statului de drept în Franța” și să cheme autoritățile franceze (împreună cu cele turce) la ordine, prin rezoluția 1947 privind „manifestațiile și amenințările la adresa libertății de întrunire, libertății presei și libertății de exprimare”, rezoluție care condamnă folosirea disproporționată a forței față de manifestațiile populare. În data de 14 iulie, de ziua națională a Franței, au loc în întreaga lume manifestări de solidarizare cu protestatarii francezi și cu victimele abuzurilor polițienești din această țară. Puteti citi mai multe aici: http://provitabucuresti.ro/component/content/article/9-primapagina/418-miting-franta |
1 august
SEXUALITATEA IN EPOCA POST-CRESTINA
Continuam astazi seria de articole privind deconstructivismul, privind la sexualitatea umana si incepind cu intrebarea: ne-am putea imagina sexualitatea in epoca post-crestina? Am indrazni? Unii au curajul sa o faca. Despre un astfel de scenariu, infernal spunem noi, scriem astazi. Auzim tot mai des ca societatea occidentala a intrat in epoca post-crestina. Cei care afirma asta, cu multa confidenta, sunt ateii si avantgarda secularista. Afirma asta pentru a-si justifica si promova agenda anti-religioasa. „Traim in epoca post-crestina,” zic ei, „si cerem eliminarea religiei din spatiul public”. Realitatea insa e mult diferita si a mai ramas inca multa vreme pina a intra in societatea „post-crestina.” Mai e inca mult de demolat pentru a anihila 2000 de ani de crestinism. Asta, insa, nu inseamna ca nu se poate ajunge acolo. Iar una din intrebarile care deja trebuie sa ingrijoreze este: cum va arata societatea post-crestina? Se poate spune ca o societate post-crestina va fi, din necesitate, una care va demola institutiile si valorile crestine si le va inlocuit cu altceva. Acest „altceva” inca nu e bine definit, dar ceva se poate zari pe orizont. Daca cineva vrea sa vada societatea post-crestina trebuie sa priveasca in urma la societate pre-crestina. Unul din subiectele cu care societatea post-crestina se va confrunta va fi sexualitatea. Inevitabil. Care vor fi moravurile sexuale, conduita sexuala, modul de manifestare a relatiilor de intimitate intre sexe intr-o astfel de lume? Pe acest subiect ne concentram astazi, inspirati de un comentariu peste care am dat cu citeva luni in urma si publicat sub numele, sugestiv, „Sex After Christianity” („Sexul dupa crestinism”) [Linkul comentariului in engleza este aici: http://www.theamericanconservative.c...-christianity] Nu trebuie insa sa privim le prea mare distanta sa apreciem cum va arata sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Foarte probabil lumea se va intoarce la relatiile sexuale existente cind lumea nu-l avea pe Dumnezeu, relatii anormale, abuzive, cind placerea sexuala a fost punctul central si obiectivul ultim al relatiilor intre fiintele umane. Va fi probabil o repetare a starii societatii umane descrisa in Facerea 6. O lume unde sexualitatea se va manifesta fara limite de varsta, grad de rudenie, inclinatii sexuale normale ori anormale. Pentru a intelege ce deja se reliefeaza pe orizont, va recomandam doua materiale apartute doar saptamina aceasta. In SUA FBI a arestat, intr-o operatiune (faimosul „sting” FBI) impresionanta de 75 de ore, 150 de proxeneti specializati in sexualitatea pedofila, si a scapat din ghiarele lor 105 de copii si tineri intre 9 si 17 ani. [Detalii aici: http://news.yahoo.com/fbi-says-arres...54521080.html] Inferenta nu scapa ca pedofilia si prostitutia vor fi o manifestare sexuala acceptata in lumea post creastina. Dimensiunile imense ale pedofiliei in America sunt reflectate in acest „sting” care de fapt indica si dimensiunile probabile ale acestei abominatii si in Uniunea Europeana. O alta manifestare a sexualitatii in lumea post-crestina va fi traficul de fiinte umane cu scopul specific de a fi exploatate sexual(mai ales fete tinere,minore). Asupra acestui subiect va recomandam o prezentare video-audio de 68 de minute facuta recent de Family Research Council din Washington. [Link: http://www.frc.org/university/human-...odern-slavery] Revenim la subiectul nostru – sexualitatea in lumea fara Dumnezeu. Autorul articolului este un blogger crestin, Rod Dreher, si comentariul lui a fost postat pe 11 aprilie. In engleza poate fi citit, in intregime, aici: http://www.theamericanconservative.c...-christianity/ Comentariul lui Dreher a fost abreviat, editat si tradus pentru dtra de David Tut AFR Timisoara. Ii multumim. |
Sexualitatea in lumea post-crestina
Acum 20 de ani presedintele Bill Clinton, “a calcat” pe un teren minat cand a incercat sa-si tina o promisiune din campanie care permitea soldatilor gay sa-si serveasca tara in mod liber. Casatoriile intre aceleasi sexe abia devenise o cauza politica. Tara se afla atunci la trei ani departare de Legea de protejare a casatoriei [Nota AFR: e vorba de legea federala Defense of Marriage Act – DOMA, pe care Tribunalul Suprem SUA a declarat-o neconstitutionala in iunie] si la patru ani departare de prime-time-ul actritei si moderatoarei Ellen DeGeneres. [Nota AFR: e vorba de o actrita care si-a lasat sotul pentru o femeie] Apoi a venit, ceea ce istoricii vor numi odata, o revolutie culturala. Astazi intram in jocul final al zbaterilor asupra drepturilor gay si a semnificatiei conceptului de homosexualitate. Conservatorii au fost deraiati de la convingerile lor, atat in instante, dar intr-o mai mare masura in fata opiniei publice. Se afirma in mod obisnuit ca singurul motiv impotriva casatoriilor de acelasi sex este bigotismul sau motivele religioase, dintre care nici unul, continua ideea, nu are pozitia sau statutul de a determina legi sau standarde publice. Magnitudinea infrangerii suferite de traditionalistii morali va deveni tot mai clara pe masura ce americanii mai in varsta vor parasi scena. Statisticile arata ca pentru tineret homosexualitatea este ceva normal si casatoriile gay nu sunt de mare importanta, exceptie facand cazul in care unul li se opune si atunci acesta capata statul moral a unui segregationist din anii 1960. Inceputul sfarsitului Toate acestea au in fapt o importanta mai mare decat pot oamenii de pe ambele baricade sa o vada si din motive care ocolesc chiar si cel mai infocat oponent al drepturilor gay. In 1993 un articol in publicatia The Nation identifica cauza drepturilor gay ca fiind apogeul si punctul de pornire al razboiului cultural: „Toate curentele de eliberare ale zilelor noastre sunt subsumate in dezbaterea gay. Miscarea gay este in unele aspecte similara miscarilor experimentate de alte comunitati din trecutul natiunii, dar in acelasi timp este ceva mai mult deoarece populatia se confrunta cu o criza a identitatii sexuale, fapt pentru care homosexualii au fost fortati sa-si inventeze o cosmologie ca sa o inteleaga. Nimeni nu spune ca schimbarile vor veni usor. Dar este posibil ca o minoritate mica din punct de vedere numeric si dispretuita sa schimbe America pentru totdeauna.” Cauza drepturilor gay a avut succes tocmai pentru ca cosmologia s-a disipat din mintea occidentalilor. Casatoriile gay dau o lovitura puternica vechii ordini. Mariajul gay va schimba, fara dar si poate, America in moduri care doar acum devin vizibile. Spre bine sau spre rau, o va face mai putin crestina. Deja a si inceput sa o faca. Cand au inceput sa scrie in 2010 cartea American Grace (“Gratia Americana”), un studiu comprehensiv al credintelor si practicilor religioase contemporane, politologii Robert D. Putnam si David E. Campbell au observat doua tendinte inverse generate in jurul anilor 1990. Au descoperit ca tinerii americani ajunsi la stadiul de adult in aceea vreme au inceput sa accepte homosexualitatea ca fiind licita din punct de vedere moral intr-un numar mare. Deasemenea au mai observat ca tinerii americani s-au departat din ce in ce mai mult de religia organizata. Boom-ul evanghelic din 1970 si 1980 s-a oprit si daca nu ar fi fost “tsunami-ul” de imigranti hispanici Biserica Catolica Americana ar fi pierdut aderenti la fel ca si miscarea Protestanta, aflata intr-o lunga scadere numerica. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 18:26:48. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.