Crucea in casnicie - cum ne impartim intre soti si parinti?
 

Preotul meu spunea odata ca si in casnicie oamenii isi poarta crucea lor. ca nu este usoara, intervin atatea probleme.
Eu as dori azi sa aprofundam o problema vitala a casniciei.
As vrea sa stiu ce credeti voi: cat si cum trebuie sa ne impartim intre sot/sotie si parinti (ambele randuri de parinti).

Se spune la slujba cununiei un lucru: ce uneste Domnul, sa nu dezlege nimeni.
Prin cununie sunt uniti cei doi soti si se spune ca nimeni nu trebuie sa intervina intre ei.
Si totusi sunt parintii pentru unul si socrii pentru celalalt.
Care este rolul lor dupa casatoria copiilor? Au voie sa mai intervina?
Cat si ce trebuie sa dea cei casatoriti parintilor si socrilor?
Unde este limita unde se spune: "stop! pana aici"?

Ma gandesc eu ca este normal sa ingrijim la un moment dat sau sa ajutam parintii, sau socrii, este prin legea firii. Dar cat, fara a neglija sotul/sotia?

Exista cazuri cu parinti/socrii foarte posesivi, care nici nu accepta de fapt pe noul membru al familiei (de obicei pe nora), exista si cazuri unde copiii sunt foarte atasati de parinti si care tind sa ramana vesnic copilul si sa neglijeze casnicia.

La unele popoare copiii parasesc familia la varsta tanara pentru a se casatori si ei apartin noii familii infiintate. Parintii, fratii, surorile sunt lasati in urma...

La noi sunt cantece la nunta care spun: "ia-ti mireasa ziua buna de la...mama, tata, frati surori". Adica pleaca fata de acasa si se desparte de familie, isi face familia ei.
Exista ceva similar si pentru baiat? Sau el nu trebuie sa se desparta? Sau cum este? Se presupune ca vor locui cu sotia alaturi de parinti (acasa la ei)?

Nu există "neglijarea soţului" când îngrijeşti părinţii. Dacă se ajunge la aşa discuţii, e ceva putred.

Eu am cunostinte teologice foarte sumare, recunosc (tocmai de aceea sunt aici, sa invat de la cei mai intelepti decat mine). Dar atata stiu si eu: "De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa" (Sfanta Evanghelie dupa Marcu, cap 10, versetul 7). De aici deduc ca sotii se desprind de parinti si prioritara devine familia nou creata. Daca gresesc, imi asum criticile.

Cred ca e vorba in primul rand de masura in toate, pentru ca in viata de zi cu zi sunt multe situatii... Nu mi-as neglija parintii dintr-o toana, dar intr-o situatie limita, probabil ca mi-as alege noua familie (fiul si sotul) inaintea mamei. Asta nu inseamna ca nu as ajuta-o la boala, la nevoie, la durere, dar nici nu mi-as abandona sotul cu lunile sa-i tin de urat (locuim in orase diferite). As invita-o la noi, eventual. E doar un exemplu.

In legatura cu intervenitul in noua familie... Cred ca pot da sfaturi. Dar atat. Nu e treaba parintilor si a socrilor sa faca regulile in noua familie, dar uneori intelepciunea lor e binevenita.

E doar parerea mea de femeie casatorita, nu stiu cat e de corecta.

parerea mea este ca fiecare ar trebui sa stea la casa lui, asta neinsemnand ca parintii vor fi neglijati, iar parintii sa nu intervina intre cei doi.

tatal meu a fost imposibil de despartit de mama lui , la modul ca sa isi faca fericita mama si ea sa fie pe primul loc ii desconsidera pe restul. bunica a condus toata viata in casa si va dati seama ca numai certuri si dezbinari a adus.( si sunt finuta in exprimare)

Prioritate maxima familiei noi, oricat de intelegatori ar parea socrii la prima vedere odata ce apar conflictele vor tine partea copilului lor si vor il acuza pe celalat. Parintii sa nu intervina in certuri pt ca nu vor putea fi niciodata impartiali

O problema dificila, din pacate. Cred ca prin mijlocirea duhovnicului sau a nasilor se mai poate tempera egoismul. De asemenea, exista carti pe aceasta tema si ele pot deveni un subiect de dezbatere.

In mod normal, parintii trebuie sa inteleaga ca tinerii au familia lor, sa stie cand sa le dea sfaturi si cand sa-i lase sa se descurce singuri, cand si cum sa-i ajute. E cam greu atunci cand apare egoismul si alte meschinarii ascunse bine sub o masca oarecare. Daca toti joaca corect, atunci se pot intelege. Daca unii triseaza, atunci altii sufera, din pacate.

Si tinerii si varstnicii au nevoie de iubire, de respect, de ajutor. Exista niste limite care trebuie respectate si de unii si de altii. ,,Dragostea indelung rabda...'', insa. Da, e greu sa te maturizezi imediat ce ti-ai pus verigheta pe deget si sa gestionezi corect astfel de situatii. Adesea, cei in cauza se infurie. Cu rabdare si cu tact s-ar putea rezolva mai usor astfel de situatii.

cred ca trebuie sa existe un grad ridicat de maturitate inainte de a consimti la o casatorie.sa nu pleci de la parinti direct la sot/sotie.

Din cate stiu eu, sfintele scripturi spun in cateva randuri destul de explicit ca "omul lasa pe mama si pe tatal sau" si se uneste cu sotul/sotia. Si fara sa am vreo problema, vreun conflict nerezolvat, vreun resentiment (si la noi in familie a fost vreme indelungata o "drama" pe tema asta, mai ales intre parintii mei si parintii lor), practica mi-a demonostrat ca asa e cel mai bine.

Asta nu inseamna sa nu-ti mai vezi parintii, sa nu-i cinstesti, sa nu-i respecti, dar viata ta merge mai departe alaturi de noua familie pe care ti-ai intemeiat-o. Insa din pacate am observat ca multa lume, mai ales la noi in tara, tinde sa aiba o relatie oarecum "patologica" cu parintii, si daca-mi dati voie am sa expun doua situatii (eu doar le expun, incercand sa ma abtin sa pun vreun diagnostic, pentru ca nu sunt in masura).

Prima situatie care mie mi se pare anormala este aceea a adultului care ar trebui sa fie pe picioarele lui, a terminat o scoala sau o facultate, are un serviciu, o preofesie care ar trebui sa-i asigure independenta, insa el/ea intarzie anormal de mult sa traiasca in casa parinteasca, se teme sa-si inceapa o viata proprie, e dependent afectiv de parinti, datorita lipsei sau inconsistentei afectiunii pe care ar trebui sa o primeasca de la un eventual partener/a de viata, sau datorita temerii, fricii de a incerca sa iubeasca pe altcineva (poate si ca urmare a unei experiente nereusite intr-o relaties sau tentativa de relatie anterioara), sau poate mai grav este atunci cand omul pleaca tarziu intr-o relatie sau casnicie si se intoarce si mai tarziu dupa o experienta ratata. Astfel de persoane, din cate cunosc si eu, investesc toti banii care-i castiga in casa parinteasca, isi intretin parintii si eventual fratii care, aflati si ei la randul lor intr-o situatie "patologica", continua sa "paraziteze" casa parinteasca, profitand de sprijinul si siguranta pe care le-o ofera unul din parinti, ambii sau celalalt frate/sora, urmand ca, cel mai probabil, la moartea parintilor, lumea lor sa para ca se sfarseste, scopul vietii sa devina ingrijirea unui caine sau pisici, in cazul celor singuri la parinti sau cu frati/surori asezati la casa lor, sau mai exista si posibilitatea ca un frate/sora casatorit dar nu cu o situatie financiara prea buna, sa revendice mai multe drepturi la mostenire, pe motiv ca el are copii si tu nu.

A doua situatie frecvent intalnita este aceea cand copiii isi ingrijesc parintii dar purtarea lor de grija e direct proportionala cu potentiala mostenire pe care urmeaza sa o primeasca de la parintii lor. Iar cand sunt mai multi frati situatia se imparte cam in felul urmator: cel care se insoara/marita primul si pleaca la casa lui, nu ar trebui sa aiba aceleasi pretentii cu cel care ramane in casa parinteasca si "ingrijeste" de parinti (sau dupa caz parintii ii poarta lui de grija pana la varste nefiresti). Si dupa cum bine e stiut, parintele intodeauna il vafavoriza pe cel mai slab, mai neputincios (sau mai delasator), iar cel puternic in loc sa fie mandru ca s-a descurcat singur, se va simti discriminat de catre parintii care il favorizeaza pe celalalt si vor zice "las'sa-i ingrijeasca ala, ca lui i-au dat, mie nu mi-au dat nimic".

Ca sa incerc sa fac o legatura intre aceste raporturi parinti - copii si sot- sotie, nu pot spune altceva decat ca uneori sotul/ sotia este cel care "pune paie pe foc" in asemenea situatii, el/ea zicand ca "iti deschide ochii", revelandu-ti aspecte de genul ; "uite, lu'frate-tu /sor-ta i-au dat, i-au facut, i-au dres, tie nu ti-au dat nimic, sau ti-au dat mai putin; sa-i ingrijeasca ala/aia cand or avea nevoie"; mai rau presupun ca ar fii cand afirmatiile s-ar completa cu "uite ai mei ne-au dat mai mult, ai mei fac, ai mei dreg"; de parca relatia dintre sot si sotie n-ar fii si asa destul de complicata, fara sa mai aducem si contributia "parentala". Cu "ajutorul " ei , nu facem decat sa mostenim, sa perpetuam pacatele parintilor nostrii, si sa le ducem mai departe, din generatie in generatie, pana cand la un moment dat se va ivi un dezastru; ale carui semne se prefigureaza dar le ignoram (comportari patologice ale unuia din soti sau copii, consum de alcool, stari depresive, copii recalcitranti, etc).

Daca omul incearca sa traiasca cu adevarat dupa poruncile Domnului, lucrurile se simplifica cat de cat. De exemplu avem porunca de a ne cinsti parintii, ba mai mult am intalnit acest indemn: Copii, ascultati intru Domnul de parintii vostri, caci asa este drept. Iar pentru parinti este urmatorul sfat: Si voi, parintilor, nu-i intaratati pe copiii vostri spre manie; dimpotriva, cresteti-i intru invatatura si certarea Domnului.

De cele mai multe ori dorinta tinerilor de a fi total independenti se loveste puternic de dorinta parintilor de a le arta cum este mai bine si ce trebuie sa faca. Din aceasta confruntare linistea dispare si de asemenea si fericirea.

De mare, mare ajutor este parintele duhovnic, el ne poate sfatui cum sa depasim momentele tensionate care apar inevitabil. De exemplu cunosc doua familii care cerand sfatul duhovnicului, au fost indrumate sa stea separat, in niciun caz cu parintii. Tinand cont de ceea ce le-a spus duhovnicul, cu eforturi in plan material, au parte de liniste si intelegere.

Multumesc pentru raspunsuri. Fiecare spune ceva adevarat.
Ma gandesc insa ca exista situatii speciale, care apasa mult asupra famiilor.
De ex, cazurile in care parintii sau socrii locuiesc in alt oras/alta tara chiar, undeva departe si atunci cuplul trebuie sa se desparta o vreme ca sa-i viziteze, sau sa renunte la concedii impreuna.
Ma mai refer si la cazurile unde parintii/socrii se imbolnavesc si au nevoie de ingrijire perioade lungi de timp (luni, ani de zile).
Exista si cazurile in care un parinte isi creste singur unicul copil si exista atunci o relatie speciala. Mai ales in acest caz exista tendinta de a interveni in casnicie.

In mod normal situatiile se pot rezolva, se pot gasi solutii. Partenerii si parintii/socrii isi pot imparti iubirea si viata si se pot respecta reciproc, fara a se neglija. O mama/un tata iubeste intr-un fel, paretenerul/partenera in alt fel, se poate colabora. In mod normal exista si copii/nepoti, de care se pot ocupa in comun.

Dar cum am mai spus exista si situatiile speciale: relatii speciale (mama singura sau tata singur/copil unic, familii care locuiesc la dsitante mari, situatii de boala indelungata etc.) in care este nevoie de multa rabdare si de solutii speciale.

Cineva spunea aici de maturitate la casatorie. De acord, trebuie discutat totul dinainte, trebuie lamurite niste aspecte, dar unele mai apar si pe parcurs.
Si putem sa spunem (lipsa)de maturitate si la parinti/socrii care fac unele greseli grave?

@Ekaterina - Ba nu! Dimpotriva, daca vrem sa traim dupa poruncile (tare nu sufar acest cuvant, ca nu suntem in epoci de mult apuse) Domnului este si ami greu. Tocmai pentru ca dorim sa le respectam si pe ele, dar si pe cei dragi.
Si exista adesea incompatibilitati, neputinte. Tocmai atunci ne rupem mai rau si ne faem praf. Ca vrem sa facem bine pentru toti si nu este posibil.

Off topic !
 

Iertati-ma va rog ca vin cu o intrebare off topic:

Cum se cheama threadul in care se istoriseste povestioara parintelui Iosif Vatopedinul despre familia de greci in care tinara sotie a ales desfrinarea iar sotul staruinta in rugaciune pt. intoarcerea ei ?

O povestire adevărată. O pildă vie de soț autentic

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16651

Cum ne impartim intre soti si parinti? Cu dragoste de ambele parti.

Evident!

Si un lucru foarte important: este bine ca atunci cand apar neintelegeri intre soti, este bine ca acestea sa fie rezolvate numai intre cei doi, fara a fi nevoie de "sfaturile" altora, oricat de bine intentionati ar fi acestia!
Da bineinteles trebuie pastrate relatii normale, prietenesti cu rudele, insa trebuie sa existe o "linie de demarcatie" de la care incolo este strict intimitatea celor doi soti, peste care nici o alta persoana nu trebuie sa i se permita a trece!

Nici preotului?
Nici consilierului de cuplu?
Nici Bunului Dumnezeu?

Mă îndoiesc că un aşa sistem închis, un aşa ermetism autosuficient cu doi mici dumnezei omnipotenţi, va funcţiona pe termen lung...:)
Io cred că duce la sufocare şi la nebunii mari, mari de tot!

Mai degrabă aş trasa "linie de demarcaţie" tocmai idolului intimităţii ăsteia frumos trâmbiţate.
Nu trăim individualist, ermetic, ci doar ne îmbolnăvim şi murim, Florine...
Viaţa este o artă a schimburilor, frate! Asta presupune, uneori, niţică deschidere, ventilaţie...

Deci:
Dumnezeu este oricum peste tot, atata vreme cat suntem credinciosi.
Pentru restul trebuie o limita.

Incearca sa-ti imaginezi asa: in dormitorul tau sta preotul, consilierul sau/si cine mai vrei tu si te privesc cum dormi, cum ai relatii cu sotia ta etc. Si ca eventual iti mai dau si sfaturi: du-te mai incolo, nu pune mana, azi nu, nu sta langa ea, nu fa asa, fa altfel. La unii se mai intampla sa apara parinti/socri in dormitor!
Cum te simti? Iti place? Nu are voie nimeni sa fie intre sot si sotie, cu exceptia lui Dumnezeu.
Ah, ca discuti anumite probleme cu terapeutul sau ma rog, chiar cu duhovnicul (desi nici acolo nu trebuie sa spui tot si in detaliu), este altceva.

Si la slujba cununiei se spune ca nimeni nu trebuie sa fie intre soti.


Dar subiectul firului era altul.

@Antonia - povestea este destul de raspandita pe net.
Mie nu mi se pare reala. Si nici nu inteleg rostul ei.
Adica ma intreb ce este de invatat de aici: ca cineva are voie sa faca orice vrea pentru ca celalalt il iarta oricum?

Sigur ca noi induram multe si trecem de la noi. Dumnezeu ne stie pe fiecare.
Dar exista si aici niste limite, pe care si un preot le pune.
Din nou problema cu extremele. Nici sa te desparti pentru orice prostie, dar nici sa faci asa ceva sotului/sotie, ca ei oricum te iarta.
Trebuie sa poti si asta (sa cazi atat de jos)!

Nu am curajul sa pun la indoiala veridicitatea povestii, mai ales ca a fost istorisita de un sfant. Exista oameni care stiu si pot sa iubeasca asa cum ne cere Evanghelia, adica asa cum ne-a iubit Htristos. E vorba despre o iubire de care nici eu nu sunt capabila. O astfel de iubire este un dar de la Dumnezeu, dar ea exista. Omul nu si-a facut un idol din sotia sa, ci a iubit-o crestineste dorindu-i mantuirea. El si-a asumat crucea, nu a fugit de ea. A inteles ca, daca a dobandit aceasta sotie in urma rugaciunilor, trebuie sa aiba incredere in Dumnezeu. Prin rugaciunile acestui sot, ea s-a mantuit. Exista, insa, si femei care se roaga pentru soti si acestia se mantuiesc prin rugaciunile nevestelor.

Casatoria este o cale de mantuire si chiar de sfintenie! Crucea are rostul ei. Unii soti isi iau singuri o cruce mare pe umeri adaucand pe lume, crescand multi copii si educandu-i crestineste. Altora le da Dumnezeu o cruce pe masura puterii lor: un sot/ o sotie infidel(a), un copil ori un parinte bolnav, o boala etc. Dumnezeu ingaduie multe lucruri cu un rost pe care e greu sa-l pricepem.

Cred ca orice neintelegeri sau dispute intr-o casnicie ori relatie se pot depasi, daca se îndeplinesc doua conditii- credinta in Dumnezeu si sa existe sentimente autentice de iubire intre cei doi soti/parteneri!

Insa in cazul in care unul dintre soti/parteneri il inseala pe celalalt, atunci nu mai vorbim de o simpla neintelegere sau disputa, si peste asa ceva este foarte greu sau imposibil de trecut.
Nu stiu cati dintre colegii/colegele de forum si-ar putea ierta sotul/sotia daca s-ar afla intr-o astfel de situatie.
De asemenea, si in cazul acelor barbati care isi bat sau isi jignesc sotiile, beau sau se comporta violent, este foarte greu sau imposibil sa nu ajunga sa se desparta de sotiile lor. In mod normal, nici o femeie nu ar trebui sa suporte asa ceva.

Iar in privinta rezolvarii problemelor de cuplu cu ajutorul altor persoane- terapeut de cuplu sau duhovnic- aceste persoane pot intradevar da un anumit ajutor sau sfat in privinta unor probleme, insa in ultima instanta, tot de cei doi soti/parteneri depinde sa gaseasca o cale de a depasi neintelegerile si disputele.