Esecul (prea mare) distruge omul
 

Nu am realizari in viata asa cum au cei din familia mea, nu am posibilitatile intelectuale, fizice sau de adaptare ca ei. Nu am reusit sa ma integrez niciodata langa ei si am fost mereu in cel mai bun caz tolerata. Poate si din cauza aceasta nu am reusit sa ma integrez nici in societate, nu am avut niciodata prieteni, prieten, oamenii in general ma resping si dau rateuri dupa rateuri social si profesional.

Alor mei le e rusine cu mine , nu vorbesc niciodata despre mine altora (se lauda numai cu fratele meu care este intr-adevar foarte reusit) si cu fiecare vorba care mi-o arunca ma ranesc de ma baga in depresii si cu fiecare privire vad numai dezamagirea lor, iar eu nu stiu cu ce gresesc.
Nu seman deloc cu familia mea nici macar fizic, mama saraca ca sa scape zice ca seman cu soacra ei , soacra zice ca seman cu mama, toti arunca vina de la unul la altul de ce sunt cum sunt : proasta, urata, neindemenatica si saraca. Nu ma mai suport nici eu pe mine, mi-e scarba de propria persoana, din prea multe esecuri si batai de joc am devenit anxioasa, depresiva cu tot tacamul de probleme de socializare.
Mi s-a zis destul de vag ca nu am fost un copil dorit pt ca sunt fata, si ca am fost blestemata la nastere de cei din familie (nu parintii ).
Nu ies cu mine in lume, in casa abia schimba 2 cuvinte cu mine, daca e vorba prea "lunga" ma gonesc, iar cand vine fratele in vizita se strang in jurul lui si-l servesc, il pupa il lauda si ma ofilesc cand vad cum le sclipesc ochii de bucurie.
Nu stiu cum sa ies din situatia aceasta, sunt bolnava sufleteste , cu fiecare vorba a lor picura otrava in inima mea, oricine ar veni in vizita ma inchid in alta camera de rusine si nu ies pana nu pleaca . Uneori simt ca imi urasc familia, si am excese de furie de as putea sa o lovesc pe mama cand imi vorbeste. Nu mai suport critica si ma simt ca o handicapata. Nu stiu ce am de ce ma resping toti incepand cu familia si terminand cu vanzatoarea de la colt. As vrea sa schimb ceva dar nu stiu ce, si nimeni nu imi zice, toti ma evita.
CE sa fac ca sa scap de sentimentul de rusine, de scarba de propria persoana si sa ma simt ca un om normal??????

După portretul pe care ți l-ai făcut înțeleg că tu ești Rățușca cea urâtă :)
Sper că-ți amintești că ea, de fapt, era un pui de lebădă, dar asta a înțeles abia mai târziu.
Dacă oamenii nu văd lebăda din tine, ai încredere că Dumnezeu o vede, cu siguranță. Pentru că puiul Lui ești.
Caută să-ți cunoști adevărata Familie, cea care te iubește și te prețuiește.

cand mai multi iti zic ca esti beat te duci si te culci

Inteleg prin ce treci, si eu am avut probleme asemanatoare, eram mereu comparata cu verisoara mea ( ea e mai harnica, ea e mai buna, mai studioasa etc). Daca ei nu te vad asa cum esti tu in realitate (aici ma refer la calitatile tale, orice om are si calitati nu doar defecte) este problema lor. Tu ai incercat sa vorbesti deschis cu mama ta? sa-i spui ce simti?

Sa incepi sa-ti pozitivezi perceptia ta despre tine insuti.

Altfel, intri intr-un cerc vicios care naste monstrii: invidie, depresie, ura - care te vor devora de vie.

Reusita depinde de cat de creativa si imaginativa esti.

Nu este momentul sa te privesti ca fiind cea mai pacatoasa si neispravita persoana de pe suprafata pamantului. Aceasta este o imaginatie care functioneaza numai in anumite conditii, cand sufletul este bine asezat inlauntru, echilibrat si luminat de oarece bucurie launtrica.

Foloseste secvente de cuvinte cheie pozitive care sa le repeti pana cand, efectiv, vei crede in ele.

Pleaca de la mici calitati care le recunoasti in tine insuti.

Chiar de la aspecte marunte fizice: culoarea parului, ochilor...

Dupa aceea treci la un nivel superior, mai dificil, de genul: "parintii mei ma iubesc din tot sufletul". Acum nu crezi in aceasta afirmatie, dar daca o vei repeta cu mintea concentrata, cu timpul vei incepe sa crezi cu mare tarie in intelesul ei.

Atmosfera din jurul tau se va improspata.

Vei incepe sa transmiti involuntar semnale pozitive catre cei din jurul tau, prin forta acestor ganduri pozitive.

Atitudinea lor fata de tine se va schimba ca prin farmec.

Nu vor stii de ce ai devenit placuta, invaluita de o aura inmiresmata.

Cineva spunea intr-un film:

"Iubirea nu este un simtamant ci este o abilitate."

Eu sunt convinsa ca nu este asa... ca nu esti asa cum te descrii...
Esti intr-un cerc vicios din care trebuie sa iesi putin, apoi vei reusi sa iesi de tot. Te confunzi cu problema, incearca sa te detasezi de situatie, astfel vei putea vedea in ansamblu, inclusiv solutiile de rezolvare.

Autosugestia merge pana la un punct, apoi nu mai are nici un punct de sprijin. Este un instrument periculos.

este obiectiva prezentarea, ceea ce am scris se intampla de 20+ ani si fara o vorba buna si fara oameni in jur te salbaticesti. simt cum ceilalti imi transmit semnale negative asa ca eu le preiau si mai departe tot asta transmit
nu am calitati, sau nimic deosebit.
problema nu este ca sunt comparata, ci desconsiderata, vazuta ca o proasta si asa cum ma vad ei ma vad ceilalti din familie, si vecinii si tot restul inclusiv eu. au o influenta mare ....pt ca sunt si multi. nici cu fratele meu nu ma inteleg ca se crede destept si el nu discuta cu.....mine

Tot ceea ce gandim este sugestie si autosugestie, este programare si autoprogramare.

Fiecare incarca un anumit tip de "soft" ( modele comportamentale) pe care il ruleaza mai bine sau mai putin bine.

Unele softuri chiar pot prelua comanda.

Autosugestia este esentiala in orice actiune psihica care implica, de exemplu, factorul "incredere".

Se bazeaza pe rationamente, silogisme, ziceri, cuvinte de duh, fie din experiente directe, ale altora, fie din scripturi.

Ne autosugestionam cu experienta altora.

Este periculoasa doar in doua cazuri: cand distanteaza mintea de adevarul conventional (caderi in naluciri) sau hraneste intentii negative.

In rest, este instrumentul psihologic fundamental care ne asigura functionalitatea de zi cu zi.

Citind cele scrise de tine imi amintesc o intamplare traita de mine. Eu am doua fete nascute la un an diferenta, Cand am nascut pe cea mica, una din bunici nu a placut-o de loc, a socotit ca gresesc sa fac inca un copil ca sa aiba cea mare cu cine imparti. Era o forma de egoism, din prea multa iubire pentru prima ei nepoata. Din prima zi cand am venit cu cea mica de la spital a spus, iata un copil urat si stramb. Fireste ca nu era nici urata si nici stramba fata. Au trecut doi ani pana intr-una din zile, cea mica a venit la mine sa imi spuna ceva si in acelasi timp se stramba ( isi stramba gura, ochii parca se scurgeau in jos ) . M-am uitat la ea lung si am intrebat-o: de ce te strambi ? si mi-a raspuns, acea copila de doi ani: pentru ca bunica a zis ca sunt stramba si mereu ma cearta numai pe mine si ma bate si spune : taci tu stramb-o. Am luat atunci fata in brate , am dus-o la oglinda si i-am spus: priveste. Te vezi stramba>? si ea a zis , nu. Priveste , uite ce ochi frumosi ai, uite ce par frumos ai, esti o fata frumoasa, nu tot ce spun oamenii este si adevarat. S-a inseninat fata, si fericita a strigat. Da sunt frumoasa , nu sunt stramba. Si de atunci fata nu a mai suferit, caci stia ca nu e stramba.

Au crescut, astazi sunt mari, iar cea mica e si casatorita.

Deci trebuie sa invingi cu resursa ta de bunatate o multime de oameni care te inconjoara.

20++ de ani de impresii negative, de rani adanci.

Daca esti o luptatoare adevarata ai putea vindeca zece mii de ani de traume profunde.

A te ruga pentru altii, in primul rand inseamna sa intelegi ca in adancul lor ei te pretuiesc, chiar daca nu simt asta la suprafata.

Este un adevar care acum nu-l putem distinge limpede.

Trebuie sa-l credem.

Chiar daca asta inseamna sa ne autosugestionam.

Crede-ma ...esti deosebita. Extraordinara. Va veni momentul cand vei intelege ca asa este.

O întrebare: ești măritată?

Da, ești într-o situație dificilă... Vezi că nu poți rămîne mult timp în starea asta indusă de ceilalți și acceptată de tine. Poți să ajungi după o vreme la deznădejde și de aici e greu să te mai întorci.

Dacă ești ortodoxă, cum scrii la profil, atunci ai un duhovnic care să-ți asculte problemele și să te ajute. Dacă ai un duhovnic și nu e potrivit pentru tine, nu știe cum să te scoată din problemele tale, caută altul. Roagă-te Lui Dumnezeu să-ți descopere pe cineva pe lungimea ta de undă. Pînă atunci, nu uita că Hristos îți este și frate, și mamă:

Matei 12
48. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei?
49. Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei.
50. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă.

Draga Jamaica, eu cred ca esti o persoana deosebita :).
O sa iti spun si eu o intamplare de cand aveam vreo 16 ani. Au fost niste greutati in familie si mi se parea mie la varsta aceea ca nu sunt un copil iubit, ca cei din jur nu ma apreciaza asa cum merit, ca toata lumea e rea si ca nu imi acorda atentia si dragostea de care am nevoia. Aveam doar vreo doua-trei bune prietene si atat, in rest, nu prea socializam, eram destul de retrasa si timida, suficient cat sa devin destul de egoista si mizantropa. Eram destul de trista si mi se intampla destul de rar sa rad sau sa ma bucur de ceva. Nu eram in situatia ta de a ma crede neinsemnata, buna de nimic, nu, dimpotriva, eu ma consider o fiinta superioara neinteleasa de nimeni, dar, in ascuns, fireste ca tanjeam dupa ce tanjesti si tu acum. Insa ... m-am indragostit :). In timpul acela, incet-incet, si cu ajutor de la Dumnezeu, si cu spovedanie, am invatat sa ma deschid, sa ies din coltisorul meu, sa fiu altruista, am invatat sa iubesc eu insumi, sa le ofer altora iubire, in loc sa o cersesc, chiar cu riscul de a suferi din cauza aceasta. Nu imi imaginam niciodata ce comori se ascund in mine, am inceput sa vad altfel lumea. Nu-i vorba, nu am ramas cu tipul respectiv, ba chiar lucrurile s-au terminat destul de urat, sunt destui ani de atunci, dar asta nu are nicio importanta, pentru ca de atunci si pana acum am experimentat si tot experimentez faptul ca mai fericit e a da decat a lua si ca niciodata nu trebuie sa te gandesti la ce pot face altii pentru tine, ci la ce poti face tu pentru altii.

Altfel, tot asteptand magaieri si aprecieri, tot cersind resturi de iubire si prviri frumoase, saracesti cumplit si te chinui in zadar, mai ales ca, in general, oamenii iubesc persoanele care ii iubesc si vorbesc cu cele dornice sa vorbeasca cu ele. Adica trebuie sa existe mereu o reciprocitate, or daca tu inchizi orice canal de comunicare, inchizandu-te in camera ta, daca nu faci altceva decat sa iti deplangi soarta, mai rau iti faci. Trebuie sa iesi din gaoace si sa inveti sa te bucuri, de pilda, de reusitele fratelui tau, netinand seama ca tu nu ai aceste reusite, de venirea lui acasa, de faptul ca parintii iti sunt sanatosi si cu tine, poate ar trebui sa iti imbratisezi mama cand o vezi si sa nu doresti sa o lovesti... E bine sa incepi sa devii tu ceea ce iti doresti de la altii. Vei fi si mai puternica si mai fericita.

Stiu ca e usor de zis si greu de infaptuit, pentru ca trebuie sa iti schimbi intreaga perceptie despre tine si despre lume, dar cred cu tarie ca asta e calea care te poate salva din infernul in care te afunzi singura. Poti incepe cu lucrurile mici, adica prin a iesi din camera cand aveti musafiri si a-i saluta politicos si a lega doua vorbe cu ei, prin a iesi din casa, prin a face activitati care te pasioneaza...

sa inteleg ca ai 20 ani +?

In cazul asta, problema se rezolva relativ simplu: te muti in alt oras si iti faci o viata asa cum iti doresti.

Nu poti sta langa foc si sa te plangi ca arde.

Florin esti un mic robotel... dupa cum afirmi. :1:
Ai grija la soft! (si la antivirus)

Asta imi aduce aminte de o stire pe care am citit-o mai demult, cu o fata care s-a sinucis dupa ce a incercat sa se angajeze la vreo 40 de locuri de munca si de 40 de ori i-a fost respuns CV-ul, cu toate ca avea o educatie si ar fi putut sa faca fata, numai de-ar fi angajat-o.

Asa este, esecul distruge omul, il omoara pe dinauntru! Problema e ca omul nu stie prea multe, si cand da din esec in esec incepe sa se invinovateasca pe el insusi de fiecare data, chiar daca cauzele esecului nu ii apartin mereu. Si de aici drumul spre depresie s.a.m.d.

Ca sa iesi din cercul asta vicios, din nisipurile miscatoare, trebuie - printre altele - sa indepartezi cauzele externe care iti cauzeaza si / sau inlesnesc esecul. Daca familia ta e cum zici ca e, fa tot posibilul si muta-te in alta parte. Limiteaza contactul cu ei, iti sunt nocivi! Daca o viata intreaga te-au sabotat, ti-au taiat craca de sub picioare, sunt slabe sanse sa se schimbe acum. Probabil pe masura ce imbatranesc ai tai vor deveni si mai acizi, si mai rai cu tine.

Trebuia sa-ti tai cordonul ombilical ce te leaga de familia asta cu mult timp inainte, dar niciodata nu e prea tarziu. Si dac-o faci, o sa dai de alte piedici, alte provocari; nu o sa-ti fie usor. Dar ai ajuns intre ciocan si nicovala si e timpul sa te trezesti din cosmar si sa faci primul pas.

Total de acord!

De mutat sunt constienta si eu , acum depun tot efortul sa iau un concurs pentru un loc de munca ca sa fiu pe picioarele mele si putina distanta cred ca ar ajuta.

Nu sunt maritata si nu intentionez, m-am salbaticit destul de mult nu cred ca as putea sa ma mai adaptez. Nu mai suport sa stau nicaieri inconjurata de oameni , ma crispeaza si ma port ciudat.
Glykiss si eu am incercat sitematic sa ies din situatia mea sa comunic sa socializez fara reusite, ba din contra am iesit cu probleme GRAVE. Mama nu suporta sa pun mana pe ea daca o imbratisez e ca o stana de piatra se enerveaza si ma goneste-cand vine vorba de frate se schimba placa. Tata nu a schimbat 2 cuvinte cu mine toata viata, inafara de vreme si cine plimba cainele- In schimb cu fratele meu ii e foarte drag sa vorbeasca. Daca stau retrasa atunci nu provoc conflicte, nu mai sunt criticata si nu mai ies sifonata - valabil nu numai in familie ci si in societate.
Problema sigur e la mine altfel gaseam eu pe cineva care sa se "lipeasca" de mine, nu am pretentia ca sunt neinteleasa si toti ma persecuta. Din moment ce nu am gasit om in atatia ani si atatea scoli care sa ma placa , buba e la mine. Dar eu nu o pot percepe, si ma frustreaza .
Am duhovnic, cu care nu pot comunica, el ma tot intreaba ce am dar eu mereu il reped ... Sunt handicapata emotional

In primul rand, mult succes sa iei acel concurs si sa ocupi postul respectiv! (Daca e si un domeniu care-ti place si mai bine!)

In al doilea rand, dupa ce rezolvi cu serviciul (ca lucrurile sa fie luate pe rand- vorba englezului "step by step""), orice "buba"" are si o rezolvare! Ori la servici, ori prin prieteni, cunostiinte sau cu ocazia unor evenimente sau calatorii, etc pana la urma nu se poate sa nu gasesti un barbat care sa-ti placa si reciproc, si sa fie mai hotarat dar si istet in accelasi timp (adica sa stie cum sa actioneze)!

tu nu esti atent cand citesti, nu doresc partener . Vreau sa ma simt bine in pielea mea, ca un om normal

Imi cer scuze daca v-am suparat!

Avand in vedere ca ai crescut in aceasta atmosfera, nu e de mirare ca esti traumatizata si ca trauma iti afecteaza relatiile personale si pe alte planuri, problema se va rezolva in timp, dar dupa ce reusesti sa pleci de acasa.

Atat timp cat ramai in "focarul de infectie" nu are cum sa se schimbe prea multe.

Oricat de greu ti-ar fi la inceput, pleaca.

Jamaica, povestea ta suna parca ar fi copia la indigo a povestii unei persoane dragi mie. Iar raspunsul cel mai frumos si mai pertinent mi se pare ca ti l-a dat N.Priceputul. Un raspuns delicat si la obiect.

Intradevar, departarea de ai tai va mai diminua un pic problema in sensul ca nu va mai exista agresiunea. Insa trauma (problema ta nerezolvata din interiorul tau) cu care ramai dupa ce iesi din zona de conflict deschis (dupa ce te-ai departa de ai tai), cred ca exista mari sanse sa ramana cu tine si sa o cari cu tine peste tot (este bagajul tau) pina cand nu o rezolvi de-adevaratelea, pina cand nu vei scapa de bagajul toxic al traumei pe care il porti cu tine peste tot in suflet.
Iar rezolvarea, cu multa delicatete si truda din partea ta, necesita sa te vezi pe tine (si pe cei din jur) la valoarea si frumusetea la care te-a facut Dumnezeu! (la care ne-a intentionat Dumnezeu sa fim fara patimi) Iar asta cred ca se poate doar oglindindu-te in ceilalti, dar in oglinzi bune (oglinzi care oglindesc cu dragoste, nu oglinzi care oglindesc cu rele, uraciuni si cu neacceptare), ca oglindindu-te in frumusetea si dragostea altora din jur spre (despre tine), aceia sa te ajute sa iti vezi propria frumusete. Si prin crediinta si stradania de a te apropia de Dumnezeu sa intelegi si sa traiesti in dragostea Sa, o drgoste atat de mare incat sa ajungi sa intelegi ca esti iubita si acceptata de Cel mai mare Parinte.

nu m-ai suparat, nu vroaim sa se inteleaga gresit

Jamaica, ai primit sfaturi folositoare, dar nimeni nu poate sa schimbe ceva in afara de tine. Pe langa aceste sfaturi este nevoie de un ajutor concret, de specialitate. Este destul de greu sa fii independent in ziua de astazi (sa poti dintr-un salariu sa stai cu chirie, sa platesti utilitatile, sa te descurci cu mancarea), iti trebuie multa tarie si hotarare. Nu spun asta ca sa te descurajez, dar pana vei face acest pas este de dorit sa incerci cu ajutorul unui specialist sa rezolvi anumite probleme. Imi pare sincer rau ca treci prin asa ceva, iti doresc sa depasesti aceste probleme.

problema !
 

O tot dati cu plecatu' de acasa...ori ,nu cred ca asta va schimba,decat partial,datele problemei !!!

Poate ar trebui sa vorbim despre discriminarea la angajare,in ce priveste aspectul fizic al cuiva !
Vi se pare corect ca, cineva,sa nu isi gaseasca pur- si -simplu un loc de munca onorabil,pe masura studiilor sale,numai pentru ca are un aspect fizic si nu altul ???

Am cunoscut odata o persoana care desi avea o buna educatie,si era o persoana inteligenta, totusi nu isi gasea de lucru mai niciunde,si se vaieta din pricina asta !
Era o domnisoara foarte de treaba si la locul ei,insa ( ce sa faci ?!) avea un aspect fizic eufemistic spus,modest !
Cum ar fi putut sa se angajeze la o banca ? Sau functionara ,la o institutie ? Nici macar la un aprozar, nu cred ca avea ...sanse ! Si nu pt, ca nu ar fi fost capabila, ci pentru ca "concurentele" ce se prezentau la interviu,stateau infinit mult mai bine la un singur capitol: aratau mai bine !!!
Sad but true !

Parca in regimul capitalist se pune mai mult accentul pe aspectul fizic, in detrimentul celui sufletesc-intelectual ! Fenomen,care in regimul socialist,era, dupa parerea mea, mult mai atenuat !

Intelepciunea incepe doar atunci cand realizam ca functionam ca niste mici robotei.

Toate "originalitatile" noastre sunt simple subrutine.

Chiar si acest zambet...

Foarte bun sfatul tau Ekaterina. Rezolvarea/schimbarea nu o poate face decat ea, insa acel drum anevoios al schimbarii poate fi mult usurat de ajutorul duhovnicului si al unui specialist psihoterapeut/psiholog care sa o ajute sa se vada pe ea si sa interactioneze armonios emotional cu ceilalti fara ca interactiunile ei sa fie intoxicate de urmarile (bagajul) traumei ei emotionale.

Nimeni n-a zis ca plecatul din mediul acela nociv va rezolva ca prin minune toate problemele, dar e un prim pas necesar.

Chiar dacă sînteți frați, tu și fratele tău sînteți diferiți. Tatăl vostru probabil comunică mai ușor cu el. Și mie mi se întîmplă să nu pot lega două vorbe cu anumite persoane, niciodată, pe cînd cu alte persoane comunic ușor, fără dificultăți.

Fostul meu duhovnic era ceva una din persoanele cu care nu mă simțeam în largul meu. M-am tot spovedit la el cîțiva ani, pînă cînd Dumnezeu mi-a scos în cale un preot care mi s-a potrivit mai bine și care e duhovnicul meu acum.

Roagă-te Lui Dumnezeu să-ți trimită pe cineva care să te ajute. Fie că e preot sau psiholog sau un simplu prieten.

eu nu reusesc sa comunic eficient cu nimeni aici e problema.
chiar daca m-as duce la psiholog, sau la alt duhovnic tot nu as putea sa vorbesc despre problemele mele. inainte vorbeam des despre ele cu oricine , eram disperata sa le rezolv sa ma inteleg cu ai mei si astfel indepartam si mai mult oamenii. in schimb daca zic totul e bine minunat, este mai in regula oamenii raspund mai pozitiv

Te raportezi într-o manieră personală la mediu. Vei spune că asta facem toţi. E adevărat, cu toate acestea până şi calului i se mai scot ochelarii la istovul drumului când e răpus de alergătură, ba chiar şi zăbala i-o îndepărtează stăpânu' . Cât timp are ochelarii, percepţia lui e limitată, câmpul vizual n-are deschidere, galopează sau treapădă în funcţie de cum îl îndrumă şfichiul căruţaşului.

Ei bine, îţi eşti propriul şfichiuitor şi e normal să te simţi "autoflagelată" când îţi arzi 2-3 bice pe spinare.

Nu cred - şi permite-mi s-o spun răspicat - că ai tăi fac toate cele descrise de tine, doar dacă, nu cumva, întorci lucrurile-n defavoarea ta printr-o manieră de-a dialoga morocănoasă, cu imputări de diferenţiere fraternă şi alte reproşuri care ţi-ar putea deranja părinţii taman prin conţinutul neveridic şi tonul revendicativ.

Că pleci sau rămâi nici măcar nu-i concludent dacă vei căuta mereu nod în papură celor cu care interacţionezi şi o să ţii veşnic lanterna aprinsă să-i analizezi, iar dacă vei avea impresia că eşti centru-de-relaţionare, studiindu-le celorlalţi reacţiile vizavi de tine, neavând porniri empatice îndreptate către cei din jur, fiind întotdeauna axată pe tine însăţi (exemplul cu vânzătoarea spune multe, chiar dacă e dat "la plesneală" - te-ai gândit că poate femeia e împovărată de griji ce ţin de sfera intimă, i-o fi plecat bărbatu-n legiunea străină, are 349 de amante, başca soacra care-o dă afară din casă şi rămâne pe drumuri şi poate de aceea răspunde mai "răstit", nicidecum că are ceva cu tine), te vei învârti în gol la nesfârşit.

Nu ceilalţi sunt cauza a ceea ce simţi, ci un pui de egoism care nu te lasă să-i priveşti pe ceilalţi cu deschidere. O fi şi vina părinţilor - mereu e vina părinţilor :) de când hăul şi pârăul, săracii de ei cât ne-or mai răbda răzgâielile - dar "nu contează ce au făcut ceilalţi din tine, ci contează ce ai reuşit să faci tu din ce au făcut ei din tine".

Şi-n final, prin rugăciune îţi faci prieteşug cu oricine, cât de netovarăş ţi-ar fi, ş-apoi să te ţii când te-oi împrieteni tu cu tine, că amu eşti o ţârucă certată cu lăuntru-ţi.

Sunt mai mult decat morocanoasa, si tonul revendicativ il simt si eu tocmai din dorinta ca poate poate primesc ceva , cu toate ca e cea mai buna maniera de a primi 2 palme peste ceafa.
Ceea ce am scris se intampla daca nu zi de zi macar saptamanal, de aceea am ajuns sa imi fie rusine cu mine si sa fiu retrasa si anxioasa. Am mai scris in alte postari ca trebuie sa fie problema la mine! Dar nu pot sa vad care e si nimeni nu imi spune, sunt ca un leu in cusca pt ca as vrea sa ma schimb daca sunt eu vinovata dar nu vad unde sa lovesc, cu ce sa incep

Le sunt recunoscatoare parintilor pentru faptul ca m-au tinut si mi-au facut poftele materiale, altceva imi lipseste ....

Uitam să spun ceea ce era mai important, şi te rog să primeşti remarcile fără să te strângi sub carapace :), căci un om care nu se vede cu ochi buni pe sine, se va retrage şi mai mult când i se aduc aprecieri.

No, una peste alta, îmi place cum scrii. Ai umor (am râs când ai pomenit ping-pongul materno-bunicesc, "AUTOmicindu-te" printr-o manieră care vădeşte haz), eşti inteligentă (se vede din mânuirea cuvântului) şi analitică (mult prea, aş zice). Am pus "şi"-ul cam devreme, aş fi vrut să mai înşir vreo câteva calităţi, da' mi-e că fugi de-a binelea la auzul propriilor atribute pe care, sunt convinsă, ţi le ştii - dacă nu, măcar bănuieşti - şi singură. :)

Aici e buba și e mare!

Am citit tot topicul ca să înțeleg mai bine care e situația și sunt surprins să observ că pe acest forum ai primit atât de puține comentarii legate de profilul forumului, ceea ce explică... multe.
Mi-au plăcut mai mult mesajele lui glykys, stireana...

La fel și din posturile tale, Jamaica, reiese că, deși ai o instrucție cum puțini au și care dovedește o inteligență deasupra mediei, ești disperată să primești iubire, de care n-ai primit destul niciodată chiar dacă(mai de plâns) poftele materiale ți-au fost satisfăcute și care te-au dezechilibrat în defavoarea sufletului, căci dacă nu primeai destul nici din cele materiale era mai bine(!); poate nu erai urâcioasă.

Din cuvintele tale se vede că baiul e la tine pentru că nu poate fi toată lumea împotriva ta, ci tu îi consideri potrivnici pe toți pentru că tu ”vezi” potrivnic(deformat).
De ce vezi așa?
Pentru că satisfacția materială te-a orbit să nu vezi sentimental, latură care era de la bun început în suferință, lucru vizibil în mesajele tale că nu faci referință la Biserică, decât că(surprinzător) ai totuși un duhovnic; de ce ai un duhovnic(de ce-l cauți) dacă nu-l asculți?

Ce e de făcut?

Pentru că situația e gravă, dacă crezi în Hristos, trebuie să începi să te rogi cât încape(tot timpul); numai dacă crezi în El, ceea ce nădăjduiesc și eu că altfel n-avea rost să scrii aici, deși se vede că ai(pe forum) oarecare vechime.

Nu vei primi iubire până când mai întâi nu debordezi tu de iubire față de toți.
Prin asta nu vreau să spun că va trebui să aștepți mult timp, deloc, ci că în clipa în care vei fi dispusă să dai oricui atenție(cel puțin atenție și considerație), atunci vei primi imediat chiar mai mult decât speri, dar nu ”verifica” neîncetat balanța dat/primit pentru că atunci înseamnă că nu dai, ci verifici ce primești. Pentru asta e necesar să te rogi lui Iisus Hristos, pentru salvarea ta.

Pentru că ai primit prea multe din cele materiale în ”contrapartidă” cu cele spirituale, orgoliul tău cam ”dă pe din afară” și de aceea pretinzi aprecieri și te revolți că nu ți se recunosc calitățile intelectuale pe care le renegi din cauza depresiei care ”bate la ușă”.
Încă nu sunt lămurit de motivul pentru care ai scris aici. Dacă ai scris din insatisfacția orgoliului care te stăpânește atunci te vei supăra și mi se va da dreptate, iar dacă nu te vei supăra atunci rugăciunea(fără economie) te va îmbuna și vei începe să dai celor din jur măcar atenție și considerație, ceea ce înseamnă că ești capabilă de iubire.
Aici e taina: ceea ce dai, aceea primești, iar tu primești acum de la toți ceea ce dai. De aceea sunt esențiali(importanți) cei șapte ani de-acasă în care să primești numai iubire pentru a avea toată viața din ce da.

Doamne Iisus Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, fii milostiv mie, păcătosului, și ascultă rugăciunea mea pe care o spun Ție pentru ajutorul semnatarei... ”Jamaica”!

Aprob pozitiv! :71:

Tu ai sa fii fericita
 

Draga mea, stiu ca ai sa fii fericita, caci ne spune Domnul "cel ce se inalta va fi coborat iar cel se coboara va fi inaltat". Tu te vezi in asa fel, ca si lui Hitler i-ai gasi calitati mai multe decat tie insati. Eu insa vad modestia ta, dusa la extrem si intr-o zi ai sa vezi adevarul ca frumusetea adevarata vine din interior, iar reusita in viata se masoara in pasii pe care-i facem catre Dumnezeu, nu diplome, nu reusite in business si altele. Priveste catre Dumnezeu, caci numai El poate sa ne dea valoare sau nu si sa te rogi sa-ti scoata in cale pe cel de care ai nevoie ca sa iubesti si sa fii iubita, fiindca daca el va spune "esti frumoasa" nu mai conteaza ce spun ceilalti 7 miliarde de locuitori ai Terrei, iar daca el te va aprecia, nu-ti mai trebuie alta apreciere. E mai simplu decat ai putea crede sa fii fericita: lasa in urma rautatea omeneasca si citeste in fiecare zi vorbele lui Isus apoi bucura-te de ce-i frumos si asteapta, rugand pe Dumnezeu sa rezolve El ceea ce noi oamenii nu putem: sa dea pace si bucurie sufletului tau.

Doamne ajuta!
Vreti sa va spun ce cred eu? Intr-un fel situatia imi suna cunoscut, tocmai de aceea mi se pare ca intrezaresc dincolo de cuvinte. In primul rand nu cred ca esti asa cum spui tu, adica nici urata nici proasta. Si de asemeni cred ca situatia nu a fost la fel de la inceput. Candva ai fost pe locul intai si apoi ai fost "detronata"? Sau ti s-a indus acest "spirit de competitie"? ca trebuie sa fii mereu pe locul intai pentru a fii iubita si apreciata de ceilalti? Cred de asemeni ca fratele tau cumva ti-a luat "locul" pe nedrept. E mai mare sau mai mic ca tine? Daca intr-adevar el ar fii meritat, i-ai fii recunoscut si tu de la inceput calitatile. De obicei parintii il favorizeaza pe copilul mai dezavantajat de proprile lui calitati (mai slab, mai prostut, etc) si pe acela il si ajuta, iar pe cel puternic il lasa sa se descurce singur. De obicei atunci cand spun lucruri "amenintatoare" (ca nu vei reusi, ca vei fii un/o ratat/a, etc), ori vor sa te avertizeze (sa faci ceea ce trebuie), ori isi exprima propriile temeri si frustrari, pentru ca nici ei nu au resuit mai mult, dar nici nu stiu ce ar fii de facut in acest sens, pentru ca alminteri ar stii sa te povatuiasca. Cred de asemeni (asa mi s-a spus si mie) ca daca intr-adevar erai slaba si neajutorata, Dumnezeu ti-ar fii dat mai putine de indurat. Daca ti-a dat sa duci e pentru ca El stie ca poti. Cand o sa realizezi si tu asta o sa Ii multumesti. Ce te rog sa ai grija insa este sa nu intrii cu atitudinea asta de looser si in relatia pe care o sa o ai in viitor cu sotul tau si cu familia lui, pentru ca sa nu ajungi ca mine. Mai bine asteapta pana iti regasesti self-esteem-ul. Insa ceea ce nu reusesc sa ma lamuresc eu este de fapt tu cu cine te compari? Cu ceea ce ai fost candva, cu ce vroiai sa ajungi, cu ce au vrut parintii tai sa fii, cu fratele tau, cu colegii? Daca te compari cu altii, nu e bine, pentru ca stii si tu asta si o stie oricine. Daca te compari cu ce ai fost candva, poate ca nu e totul pierdut. Daca te compari cu o imagine, o "himera" din capul tau, plasmuita acolo ori de ceea ce ar vrea parintii tai (= proiectie narcisista), ori de ce ai vazut tu prin filme sau prin carti, adica personaje care erau superoice si pentru asta le iubea toata lumea, atunci nu e bine. Poate e timpul sa iti construiesti un alt "model". Eventual unul care sa fie mai putin pe placul lumii si mai mult pe placul lui Dumnezeu. Desi si aici trebuie avut grija ce iti doresti si ce iti inchipui ca ar vrea dumnezeu de la tine. In orice caz sa stii ca nu vrea sa fim nici supereroi, nici sfinti, si in nici un caz sa incercam sa stralucim mai mult decat ceilalti, asemeni unor mici luciferi.
Afara de astea toate care presupun ca sunt factori favorizanti, predispozanti, care exista in casa si in mintea ta, eu cred ca aceasta stare pe care probabil o ai de cateva zile s-a precipitat si dintr-o cauza medicala, pe care o sa ti-o scriu pe pm.

Frumos si pertinent mesajul tau Stireana, pina aici. De aici nu mai sint de acord.

Nu e corect sa o acuzi de egoism, caci nu egoismul (cred) ca nu o lasa sa ii priveasca pe ceilalti cu deschidere, ci felul in care a fost invatata (inca de copil) sa se raporteze la ceilalti. Daca ea a avut drept model niste parinti care nu au dorit-o (or fi dorit baiat) si pe ea au tratat-o abuziv, ca pe cineva nedorit (cum se mai intimpla sa fie tratati unii copii de catre unii adulti - vezi povestea Eleonorei), atunci ea a invatat ca model felul in care parintii o tratau pe ea si acel model il serveste mai departe si celorlalti ca adult, fara macar sa isi dea seama daca copiaza/imita comportamentul parintilor ei (si asa fara sa vrea se poarta cu ceilalti de este respinsa). Poate nici nu a avut vreun alt model de relationare mai bun, de unde sa invete ce inseamna dragostea, in copilarie, ca apoi sa stie sa o ofere altora la maturitate. Exact cum se poarta parintii cu un copil (sau bunicii sau ce adulti semnificativi are in preajma), si ce mesaj ii transmit copilului, exact asta invata copilul despre el (acel mesaj) si exact asa invata copilul ca e "normal " de comportament si imita fara sa vrea - deci exact asa se va purta mai tarziu fara sa constientizeze, fata de oamenii din jur. Asta pina cand acel om da de un model mai bun cu care sa stabileasca o relatie buna pe care sa o imite si sa invete un model mai bun.
Din pacate f putini parinti sint constienti de faptul ca fiecare mic gest pe care il fac (poate fara sa vrea, poate la repezeala sau poate pt ca si-au pierdut rabdarea ori sint stresati/ocupati cu altele ale lor), fiecare mic gest conteaza asupra copilului.
Astfel incat poate ca se afla intr-un veritabil cerc vicios: de la parintii ei a invatat un comportament care transmite mesajul neacceptarii (al parintilor fata de ea), fara sa vrea ii imita ca nu a vazut altceva mai bun, si astflel imitandu-i, transmite mai departe spre ceilalti mesajul neacceptarii - iar daca ceilalti se simt neacceptati/abuzati/agresati de ea (de comportamente pe care ea le imita fara sa vrea de la parinti), atunci normal ca nu o vor iubi ci se vor departa de ea, astfel ea neajungand la a trai un model de dragoste reala din jur, ca sa aiba de unde macar sa invete ca poate relationa si altfel si sa se schimbe.
Ca sa reusesti tu sa faci ceva (mai mult/diferit) din ceea ce au reusit ei sa faca din tine, trebuie sa ai modele alternative, modele reale, concrete, care sa te invete sa se poate si altfel si sa inveti noi modele de relationare si pozitionare. Intrebarea este: sintem noi modele mai bune pt ea? sau doar dam sfaturi? sau mai rau, o troznim subliminal sau pe sub centura cu micile noastre rautati fara sa vrem/constientizam cand acestea ne dau pe dinafara?

Noi, daca ne dorim sa ne numim crestini si sa fim fii Tatalui din Ceruri care face sa rasara soarele si peste cei buni si peste cei rai, ar trebui ca NOI sa fim exemplu de dragoste pt ea (nu exemplu de acuzatori care o acuza de orgoliu sau de egoism; nu sa ii punem in fata povesti mai mult sau mai putin aluzive despre persoane urate care nu au putut sa se realizeze in viata) ci sa fim, implinind porunca lui Dumnezeu, exemplu si de interactiune frumoasa cu ea - ca ea simtind dragostea noastra, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa inteleaga si sa invete un nou model, frumos, cu care sa se poarte cu ceilalti. Iar duhovnicul ei sa o ghideze si eventual un psiholog sa o ajute sa constientizeze si sa se schimbe mai repede.

Noi te iubim, in acest loc esti sora noastra!
 

Eu cred ca ar trebui sa ai mai multa rabdare si sa-i explici parintelui duhovnic mai amanuntit, ce te supara, ce te raneste atat de rau sufleteste, asa cum ne-ai spus noua.

Poate ca ai plecat de acasa doar cu gandul de a spovedi pacate (ceea ce nu e rau!)...dar aici este multa neputinta sufleteasca...si ar trebui sa te gandesti cum sa conturezi mai clar in fata sa aceasta neputinta...poate ai mers la el gandind ca si el te va respinge?ca te va judeca?

Oricum mai incearca sa-i vorbesti despre neputintele tale sufletesti si sa nu-ti iti mai pui singura verdictul de "handicapata sufleteste"...eu nu cred ca este inca un handicap...poate deveni insa daca lasi lucrurile asa. Conteaza foarte mult sa ai rabdare sa le explici asa cum le simti/percepi tu dar fara sa-ti pui singura diagnosticul. Apoi ai rabdare si asculta si sfatul duhovnicului....si daca nu se poate si nu se poate sa comunicati...te rogi sa-ti trimita Domnul duhovnicul de care ai nevoie.

Nu este rau nici sa mergi la un psiholog, desi parerea mea personala este ca acesta nu te poate ajuta mai mult decat duhovnicu,l dar si daca o va face intr-o oarecare masura tot conteaza...insa incearca sa urmezi acesti pasi , cu rabdare si atentie explici, intamplarile, apoi ce impact au ele asupra sufletului tau, ce te doare, ce te apasa ,ce te imbolnaveste...si nu incerca sa mergi la psihoterapeut cu idei preconcepute, CA NU TE VA INTELEGE, SAU TE VA JUDECA...fiecare om este unic in univers...fa mai intai cateva rugaciuni...sunt sigura ca Dzeu iti va scoate in cale persoanele care te vor ajuta.

Iti doresc sa te reechilibrezi si sa te refaci sufleteste cat mai curand!

Doamne ajuta!