Metode pentru primirea iertării păcatelor
 

Am fost foarte surprins că există oameni care sînt convinși că păcatele ni se iartă numai prin Taina Spovedaniei. La început am crezut că e vorba de un caz singular, dar apoi mi-am dat seama că sînt mai mulți frați creștini și ortodocși ferm convinși că nu primesc altfel iertarea de la Dumnezeu.

Voi ce spuneți, cum știți? Sînt foarte curios.

Doamne Florin dar incapatanat mai esti.

toate pacatele trebuie spovedite.
Nu conteaza cat de des te impartasesti, te impartasesti cum spune duhovnicul , insa cand te spovedesti, rar , cum o fi, marturisesti toate pacatele.

in Didahia la cap. IV spune asa:
14. In Biserica sa iti marturisesti pacatele tale si sa nu te duci la rugaciune cu constiinta rea.

deci spune pacatele tale , nu spune numai anumite pacate.

Didahia arata exact practica crestina din perioada imediat urmatoare dupa Apostoli.

E adevarat ca si participarea la sf liturghie ne iarta pacatele, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa le marturisim la duhovnic. De sf maslu nu mai vorbesc, stim cu totii ca se iarta pacatele uitate, facute in copilarie etc.

Să nu luăm Numele Domnului în deșert.



Nu e subiectul topicului. Dar, pentru a N+una oară DA, toate trebuie mărturisite.

Normal că în Biserică te mărturisești, afară de caz de boală cînd vine preotul acasă.

Cum adică să nu te duci la rugăciune cu conștiința rea?

EDIT: A, cred că se referă la împăcarea cu toată lumea înainte de a te ruga Lui Dumnezeu. Clar.

Florin, eu am spus de tine , ca persoana ca esti o fire incapatanata. Ce legatura are asta cu a lua numele Domnului in desert?

Poate nu inteleg eu la ce te-ai referit.

Eu niciodata nu iau numele Domnului in desert.

Cand luam numele Domnului in desert.

Aceasta porunca invata ca este oprit a huli numele lui Dumnezeu, adica a-l rosti fara cinstea cuvenita. lata si temeiul acestui lucru: Numele oricarei fiinte sau lucru trezeste in noi ceva din acea fiinta sau lucru. Asa se intelege ca anumite cuvinte au in ele ceva frumos si atragator. De pilda cuvantul “mama” sau “tata” trezesc in inima celui care le rosteste o mare bucurie si pretuire. Cu atat mai frumos este pentru adevaratul crestin numele Tatalui ceresc, Care i-a dat viata si binecuvantarile ceresti si Care este izvorul a toata sfintenia si dragostea.
De aici intelegem ca si numele lui Dumnezeu este sfant, precum Dumnezeu insusi este sfant.

In ce chip se poate lua numele lui Dumnezeu in desert?

Numele lui Dumnezeu se poate lua in desert prin:
1) Purtarea necuviincioasa in biserica;
2) Necinstirea lucrurilor sfinte;
3) Cartirea impotriva randuielilor lui Dumnezeu;
4) Injuraturi sau blesteme;
5) Nesocotirea fagaduintelor facute in numele lui Dumnezeu;
6) Juramant mincinos, adica atunci cand luam pe Dumnezeu ca martor pentru ceea ce nu este adevarat;
7) Calcarea juramantului cu stiinta si vointa;
8) Intrebuintarea cu usurinta a juramantului, atunci cand Dumnezeu este luat ca martor si chezasie pentru lucruri neinsemnate.

Deci Florin, eu am spus ca esti incapatanat si atat.

Mai uită-te o dată la ce ai scris înainte de „Florin”.

Dacă nu mă înșel, ai cam spus-o de cel puțin 4 ori pînă acum.

Putem reveni la topic?

De cate ori omul nu spune: Of, Doamne. exact asta a fost si expresia mea.
Nu am pus virgula dupa Doamne, si nu am mai adaugat of.
Acum chiar ca am nevoie sa imi explici daca aceasta expresie Of, Doamne este a lua numele Domnului in desert. Sa nu spui ca e cartire impotriva lui Dumnezeu ca nu este.

Cand mai folosim expresia Of, Doamne: la necaz, la suparare. etc.

Este păcat. Să spui de-aiurea ”Doamne...” este luarea Numelui în deșert. Nu e o rugăciune, căci dacă ar fi rugăciune nu ar fi în deșert.

Este și problema soției mele, dar ea încearcă să se lase. I-am sugerat să adauge un ”miluiește” de fiecare dată cînd greșește involuntar. :)

Sper să înțelegi și tu și să vorbești despre asta cu duhovnicul, te va lămuri el mai bine.

Nu stiu, am sa intreb.
Nu am mai auzit pana acum ca ar fi pacat.
Omul se tanguie de multe, si chiar daca altuia i se pare ca e aiurea poate omul chiar are un of pe care il marturiseste lui Dumnezeu.

Nu stiu daca iti dai seama dar "demonstratia" ta e "logica" circulara.

"Altfel" inseamna "alternativ" sau "complementar"?

Complementar, evident.

Iertarea prin rugăciune acum. Astăzi, nu mîine, nu la viitoarea întîlnire cu preotul. Și prin preot se iartă păcatele, dar și prin rugăciunea particulară.

Sfîntul Ioan Gură de Aur - Scrieri / Omilii la Matei

”Să mergem, dar, şi noi după Hristos, că şi noi avem multe boli sufleteşti, pe care vrea să ni le vindece înainte de-a I-o cere. Că pentru asta vindecă bolile cele trupeşti, ca să izgonească pe cele sufleteşti. Să ne ducem, aşadar, la El! Să nu-I cerem nimic pămîntesc, ci iertare de păcate! De-I cerem cu sîrguinţă, ne împlineşte şi acum cererea noastră.”

Un interviu audio cu Parintele Savatie, ce trateaza si subiectul topicului, in care se lamuresc multe lucruri importante.
http://www.youtube.com/watch?v=BQDRzeA-PMk

Ekaterina,

M-aș bucura dacă ai puncta cîteva din ideile prezentate care vorbesc la subiectul de față. Aici nu prea pot asculta nici la serviciu, nici acasă o conferință de o oră.

daca se ia un citat al unui sfant rupt din context si bineinteles fara sa aratam cui raspunde Sfantul, sau la care parte a Scripturii raspunde Sfantul explicand , iata, cum intelegem complet aiurea.

Citatul de mai sus, nu se refera la iertare de pacate fara spovedanie, ci se refera la Cuvintele Scripturii din Matei Cap. IV pe care o talcuieste. Iata ce spune la Matei cap. 4.

"12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea.
13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali,
14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice:
15. "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor;
16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".
17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.
18. Pe când umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut pe doi fraţi, pe Simon ce se numeşte Petru şi pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari.
19. Şi le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.
20. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El.
21. Şi de acolo, mergând mai departe, a văzut alţi doi fraţi, pe Iacov al lui Zevedeu şi pe Ioan fratele lui, în corabie cu Zevedeu, tatăl lor, dregându-şi mrejele şi i-a chemat.
22. Iar ei îndată, lăsând corabia şi pe tatăl lor, au mers după El.
23. Şi a străbătut Iisus toată Galileea, învăţând în sinagogile lor şi propovăduind Evanghelia împărăţiei şi tămăduind toată boala şi toată neputinţa în popor.
24. Şi s-a dus vestea despre El în toată Siria, şi aduceau la El pe toţi cei ce se aflau în suferinţe, fiind cuprinşi de multe feluri de boli şi de chinuri, pe demonizaţi, pe lunatici, pe slăbănogi, şi El îi vindeca.
25. Şi mulţimi multe mergeau după El, din Galileea, din Decapole, din Ierusalim, din Iudeea şi de dincolo de Iordan."

Iar Sf. Ioan Gura de Aur spune:

"Să mergem dar şi noi după Hristos, că şi
noi avem multe boli sufleteşti, pe care vrea să ni
le vindece înainte de-a I-o cere. Că pentru asta
vindecă bolile cele trupeşti, ca să izgonească pe
cele sufleteşti. Să ne ducem aşadar, la El ! Să nu-I
cerem nimic pământesc, ci iertare de păcate ! De-I
cerem cu sârguinţă, ne împlineşte şi acum cererea
noastră.
Atunci vestea despre El s-a răspândit în
toată Siria (Matei 4, 24); acum în toată lumea.
Sirienii, când au auzit că vindecă pe îndrăciţi, au
alergat la El, dar tu, care ştii cu mult mai bine
decât sirienii puterea lui Hristos, tu nu te scoli, tu
nu alergi ? Sirienii îşi părăseau ţara, prietenii şi
rudele, dar tu nu te înduri nici casa să ţi-o
părăseşti, ca să te duci la El şi să primeşti cu mult
mai multe daruri ? Dar, mai bine spus, nici asta nu
ţi-o cer, ci-ţi cer numai să-ţi laşi răul tău obicei !
Chiar rămânând acasă poţi uşor să te mântui cu
toţi ai tăi ! Când ni-i bolnav trupul, facem totul şi
ne zbatem ca să scăpăm de suferinţe; dar când ni-i
bolnav sufletul, amânăm şi nu ne sinchisim. De
aceea nu scăpăm nici de bolile trupeşti, pentru că
pentru noi sunt fără importanţă cele necesare, iar
cele fără importanţă, necesare. Lăsăm izvorul
păcatelor şi curăţim râurile. Că pricina bolilor
trupeşti este păcatul cuibărit în suflet a arătat-o
slăbănogul de treizeci şi opt de ani (Ioan 5, 2-15),
bolnavul coborât prin acoperiş (Luca 5, 18-25),
iar înainte de toţi Cain (Facere 4, 8). Dovezi
despre adevărul acesta găseşti câte vrei şi unde
vrei. Să secăm dar izvorul păcatelor şi vom opri
toate pâraiele bolilor trupeşti. Nu vei pune capăt
numai bolilor, ci şi păcatului mai mult decât bolii,
pe cât este sufletul mai bun decât trupul.
Să ne ducem dar la Hristos şi acum; să-l
rugăm să ne întărească slăbănogitul nostru suflet;
şi lăsând la o parte toate cele trupeşti, să-I vorbim
numai de cele duhovniceşti. IIar dacă le vrei
neapărat şi pe cele trupeşti, îngrijeşte-te de ele
după cele duhovniceşti. "

Este indemnul Sfantului de a se trezi oamenii, de a se pocai, de a se indrepta spre Biserica, de a nu mai fi caldicei cum sunt si astazi multi, de a trai crestineste. De aceea este comentariu la Matei cap. IV pentru ca acolo se arata ca pana si sirienii credeau in tamaduirile minunate ale lui Hristos. Nicidecum nu este indemnul de a nu mai marturisi pacate prin taina spovedaniei.

este un indemn si chemare de a veni in Biserica lui Hristos unde putem primi iertare de pacate. Adica fa-te crestin sau daca esti, traieste crestineste si pocaieste-te daca voiesti sa iti fie iertate pacatele si sa te mantui.

Este vorba despre Omilia XIV din Omilii la Matei.

In omilie, in continuare, se vorbeste despre pacat si despre constientizarea pacatului, despre darul vederii pacatelor si despre chemarea la pocainta, indreptare si curatire a sufletului. De aceea spune Sfantul:
" Nimeni din cei care nu si-au sters aici pe pamant pacatele, nu poate scapa dincolo de pedeapsa. , ci, dupa cum cei din inchisori sunt dusi cu lanturile lor la tribunal, tot asa toate sufletele, cand pleaca de aici sunt duse la infricosatorul scaun de judecata, avand in jurul lor fel de fel de lanturi de pacate.
Viata de aici nu-i deloc mai buna decat o inchisoare; ci dupa cum atunci cand intram in locasul acela ii vedem pe toti inlantuiti cu lanturi, tot asa si in lume, daca am indeparta tot invelisul care acopera fata lumii si al oamenilor, am intra in viata fiecaruia, in sufletul fiecaruia, atunci am vedea ca fiecare este inlantuit cu lanturi mai grele, decat cele de fier.; dar mai ales daca ai intra in sufletele bogatasilor ai vedea ca atat sunt mai inlantuiti cu cat sunt mai bogati. dce bine ar fi de ai putea citi gandurile sufletului lui! I-ai vedea sufletul nu numai inlantuit ci si murdar, intinat si plin de stricaciuni." (pag.171)

Nu mi-am propus să comentez analiza lui la tot capitolul, ci doar să subliniez ideea Sfîntului care ne arată simplu că dacă Îi cerem Lui Dumnezeu cu credință iertarea păcatelor, El ne iartă pe loc, acum, nu mai tîrziu. Ori noi ne rugăm zilnic cerînd iertarea, dar oare și credem că Hristos ne iartă?

Asta am vrut să arăt, nu am vorbit împotriva Spovedaniei. Spovedania are rolul ei important în viața creștinului, dar rugăciunile zilnice din Biserică și din afara ei au și ele scopul de a ne curăți și mîntui sufletele pe moment, pînă ce următorul păcat ne desparte iarăși de Dumnezeu, după care cerem iară și iară iertare pe care o primim din nou și tot așa pînă la moarte.

Spune-mi, te rog frumos, cînd te rogi Lui Dumnezeu să te curățească de toată întinăciunea, să mîntuiască sufletul tău, să curățească păcatele tale, să-ți ierte fărădelegile, să-ți vindece sufletul șamd, crezi tu din toată inima că Dumnezeu te iartă / curățește / vindecă?

Florin, cine nu crede ca Hristos il iarta acela e necredincios.
Nu cred ca un om care cu adevarat crede in Hristos, nu crede in iertarea Lui. Asta nu cred.
Insa se poate sa simti ca nu esti inca iertat. De aceea rugaciunile din Biserica, de aceea ceri sa te curateasca de toata intinaciunea, pentru ca uneori suntem atat de murdari incat necesita nevointa multa, rugaciuni, masluri....

Eu am trecut prin asta, m-am spovedit dar nu am primit imediat iertarea ci dupa un timp, de rugaciuni, de plans, de tanguire, de Liturghii, si duhovnicul ma pomenea la altar, si in final cand rugaciunea mea a devenit doar un Doamne iarta-ma continuu , fara oprire, am primit si iertarea pentru pacatele spovedite.

dar am avut si iertare imediata cand dupa ce m-am spovedit m-am simtit ca un fulg plutitor, cu o stare de fericire extraordinara.
Cum sa nu cred in iertarea Domnului? ar insemna sa nu cred in iubirea si mila Lui. Insa "tine mintea in iad si nu deznadajdui". Nu uit nici o clipa ce am facut si cine sunt.

Încă n-am aflat dacă te numești Mihaela...

Deci crezi în iertarea păcatelor prin rugăciunile de acasă sau de la slujbele Bisericii. Corect?

Lăsînd la o parte ceea ce crezi sau simți tu, citește cu atenție ce ne-a lăsat scris Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul apropo de momentul iertării prin Spovedanie:

”Noi crestinii ortodocsi credem si mărturisim că tot cel ce se pocăieste, mărturisindu-si păcatele cu zdrobire
de inimă, primeste iertăciune de la Dumnezeu chiar în clipa când îi citeste preotul Dezlegarea.
Învățătura aceasta este întărită de Sfintele Soboare si anume prin canonul 2 al Soborului din Laodiceea,
prin canonul 3 al Soborului de la Niceea, apoi prin canonul 102 al Soborului din Trulan si prin canonul 5 al
Soborului din Ancira. De asemenea se întăreste aceasta si prin canonul 74 al Sf. Vasile cel Mare, precum si
prin canonul 3 al Sf. Grigore Episcopul Nisiei (către Litoion)
Avem apoi ca mărturie cuvintele Sf. Simeon Arhiepiscopul Tesalonicului, care spune că iertarea păcatelor
se dă chiar în ceasul mărturisirii, când omul îsi destăinuieste deplin toate păcatele sale cu zdrobire de inimă
si cu hotărâre statornică de a nu mai păcătui.
Si ne încredințează pentru aceasta Sf. Simeon, aducând ca pildă cuvintele Sf. Evanghelii, unde spune cum
a primit îndată iertăciune vamesul cel smerit din Templu, mai marele vamesilor Zaheu din Ierihon,
slăbănogul de la Vitezda, apoi fiul cel pierdut, tâlharul cel credincios, femeia cea desfrânată si alții cari
s-au căit din toată inima.
Potrivit cu pildele acestea din Sf. Evanghelie, a scris si Sf. Atanasie cel Mare (către Antioh) că toți cei care
cu adevărat se pocăiesc, într-o clipeală de vreme se eliberează de greutatea cea mai dinainte de păcate si de
osândă.”

Judeci strict intelectual nu prim prisma compasiunii sau a unei vaste experiente duhovnicesti.

Zdrobirea inimii (idealul) nu se atinge atat de usor.
Poti veni cu ea la spovedanie sau .. mai tarziu.

A terminat Alin treaba prin casă și s-a apucat de scris mesaje în miez de noapte. :)

N-am înțeles cui te-ai adresat și la ce postare faci referire.

Da , ma numesc Mihaela.

Florin, cine are comuniune directa cu Dumnezeu acela si comunica cu Dumnezeu.
Iar atunci cand comunici stii exact cand esti iertat, pentru ca simti in inima. Nu este vorba despre ceea ce crezi pentru ca asa ai invatat ci e vorba de ceea ce simti atunci cand comunici cu Dumnezeu. despre traire la propriu. ca degeaba dogma daca nu este traire.

De altfel, intreaba duhovnicul cand simti in inima confirmarea iertarii. Pentru ca una este ce credem si ce invatam si alta este in practica, cand te pocaiesti. Duhovnicul iti va raspunde ca depinde, de pacate, cat de grave sunt, de pocainta, cat de mult te-ai pocait in inima si cat de sincer, si de starea sufletului tau. Uneori iertarea in inima si constiinta vine imediat dupa spovedanie , alteori nu. alteori trebuie sa te nevoiesti, sa plangi, si sa se mereasca inima ta ca sa primesti iertarea Domnului.

de altfel din cauza unei gandiri cum o expui tu, sunt oameni care nici nu se pocaiesc in inima sincer si smerit, ci merg la duhovnic, insira ce au facut, si pentru ca ei cred si sunt convinsi ca prin spovedanie sunt iertati, gata pleaca de acolo linistiti ca sunt iertati. insa comuniunea cu Dumnezeu, simtirea lui Hristos, confirmarea iertarii, simtirea dragostei lui Hristos, plansul cand te vezi cat de mic si nenorocit esti, cand vezi cat de milos si iubitor e Dumnezeu, convorbirea cu El toate astea nu exista la acesti oameni.

Văd că nu am succes la subiect, deși mi se pare un bun motiv de discuție (la topic, nu pe lîngă). Așa că voi enumera cîteva metode prin care primim iertarea pentru păcate:

Cele patru Taine binecunoscute:

1. Botezul
2. Spovedania
3. Împărtășania
4. Maslul

Apoi, în plus:

5. La 1 Petru 4, 8 scrie că iubind primim iertare pentru o parte din păcate.

Dar mai presus de toate, ţineţi din răsputeri la dragostea dintre voi, pentru că dragostea acoperă mulţime de păcate.

6. La Iacov 5, 16, Apostolul ne spune:

Mărturisiţi-vă deci unul altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi, că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului.

7. Tot Iacov scrie puțin mai departe:

19. Fraţii mei, dacă vreunul va rătăci de la adevăr şi-l va întoarce cineva,

20. Să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui îşi va mântui sufletul din moarte şi va acoperi mulţime de păcate.

8. Sfîntul Nicolae Cabasila, tîlcuind dumnezeiasca Liturghie, scrie că:

”rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se milostiveasca si sa Se îndure de noi, precum ne spune Psalmistul: „Inalta lui Dumnezeu jertfa de lauda (cântare)... si te voi izbavi si Ma vei preamari””.

9. Prin rugăciunile preotului la Liturghie și nu numai, cînd spune:

Mila lui Dumnezeu, imparatia cerului si iertarea pacatelor lor, de la Hristos, Imparatul cel fara de moarte si Dumnezeul nostru, sa cerem.

sau

Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu enoriaşi, ctitori şi binefăcători ai sfântului locaşului acestuia.

10. Prin rugăciunile noastre zilnice obișnuite, prin acatiste, paraclise, canoane, psalmi, psaltiri, rugăciunea Lui Iisus și chiar prin rugăciunea liberă - toate făcute cu credință.

Dacă mai știți și alte metode, m-aș bucura să le aflu de la voi.

Da, prin toate acestea primim iertare de pacate.
Dar cel mai esential este sa simti ca esti iertat. Sa simti in constiinta si in inima ca Dumnezeu te-a iertat. Un fel de a crede in toate acestea prin incredintare de la Dumnezeu. Iar incredintarea aceasta este: pacea, fericirea, linistea ce o simti tainic inlauntrul tau. Atunci trupul tau este atat de usor incat simti ca plutesti iar inima ta este bucurie. Iar Dumnezeu atunci iti daruri, cum ar fi: mila si iubirea pentru toti oamenii.

Florin, am recitit parte din mesajele tale, mai cu atentie si am ajuns la concluzia, ca noi doi, vorbim de fapt despre acelasi lucru, dar fiecare diferit, in felul lui.
Iarta-ma pentru supararile pricinuite astazi si in seara asta poate faci o mica rugaciune si pentru mine. Multumesc.
Noapte buna! si Doamne ajuta!

Parintele Savatie este intrebat in interviu cum mai sunt iertate pacatele pe care omul a uitat sa le marturiseasca la spovedanie.

El spune ca Dumnezeu iarta pacatele omului in atotstiinta Sa cautand la sinceritatea inimii noastre. Pacatele uitate, sunt uitate. Dumnezeu iarta pacatele noastre nu atat pentru corectitudinea si exactitatea cu care noi numim anumite greseli ci pentru umilinta si infrangerea inimii. Noi ortodocsii, mai spune Parintele, gandim pacatele dupa patimi. Parintele recomanda sa marturisim boala care ne stapaneste, spunand ca omul nu poate sa tina seama de tot ceea ce face, ca altfel ar abate mintea de la Dumnezeu, devenind un politai al sufletului sau care isi urmareste doar greselile pentru a face o spovedanie exacta.

Mai sunt dezbatute si alte aspecte legate de spovedanie si anume de ce trebuie ca pacatele sa fie spuse in fata preotului si nu in fata icoanei, asa cum fac unii credinciosi.

Interviul este mai complex, merita ascultat, pentru a intelege cat mai corect ceea ce Parintele Savatie doreste sa spuna (chiar daca interviul are aproape o ora, nu se vorbeste despre spovedanie decat in prima parte).

Ekaterina,

Preotul cînd citește rugăciunea de iertare la Spovedanie spune așa:

”... Însuți și pe robul tău acesta _______ care se căiește de păcatele ce a făcut, primește-l cu știuta Ta iubire de oameni, trecîndu-i cu vederea toate cele făcute de dînsul...”

Apropo de polițai, duhovnicul mi-a spus că Dumnezeu nu face contabilitatea păcatelor. Asta pentru că eu obișnuiesc să adaug la sfîrșitul listei negre ”și alte păcate neștiute și pe care le-am uitat”.

O să încerc să-l ascult cîndva pe Savatie, dacă-mi amintesc.

Asa este, nu face contabilitate Dumnezeu insa stie tot.
Altcineva face contabilitate, diavolul, care are scris tot ce am facut rau si nu ne-am cait si pocait si marturisit.

@ Florin: Parintele Savatie vorbeste si despre rugaciunile Bisericii in care se cere iertare pentru toate cele stiute si nestiute, cu voie sau fara voie. Eu am redat cateva idei din interviu, cele care mi-au atras atentia in mod special. Poate reusesti sa asculti cand vei avea timp, te vei folosi mult mai mult in felul acesta.