Dovezi ale existentei lui Dumnezeu
 

Ma indoiesc ca exista un Dumnezeu. Nu sunt ateu, sunt deschis ambelor posibilitati de vreme ce nimeni nu poarte dovedi ca Dumnezeu exista sau nu exista.
Ce as dori de la voi, utilizatorii acestui forum nu este sa-mi dovedeasca existenta lui Dumnezeu ci existenta oricarui lucru supranatural, oricarei minuni, dar fara erori de logica.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_erorilor_logice
Sper ca topicul sa fie unul constructiv si va multumesc anticipat :)

Cu toata stima, trebuie sa constat ca dublati subiectul de aici:
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=16727
Oricum, in continuare o sa-i dau cuvantul unui mare fizician, poate cel mai mare in viata, Stephen Hawking:
"Scopul final al ştiinţei este de a da o singură teorie care descrie întregul univers. Totuşi, în realitate, abordarea urmată de majoritatea oamenilor de ştiinţă este de a divide problema în două părţi. În prima parte, există legi care ne spun cum se modifică universul în timp. (Dacă ştim cum este universul la un moment dat, aceste legi fizice ne spun cum va arăta în orice moment ulterior.) În cea de a doua parte, există problema stării iniţiale a universului. Unii oameni cred că ştiinţa trebuie să se concentreze numai asupra primei părţi; ei privesc problema stării iniţiale ca pe o chestiune de metafizică sau de religie. Ei ar spune că Dumnezeu, fiind atotputernic, a putut pune în mişcare universul în orice fel ar fi dorit. Ar putea fi aşa, dar în acest caz El ar fi putut, de asemenea, să-l facă să evolueze într-un mod complet arbitrar. Totuşi, se pare că El a ales să-l facă să evolueze într-un mod foarte regulat, conform anumitor legi. Prin urmare, pare tot aşa de rezonabil să se presupună că există şi legi care guvernează starea iniţială."
Cred ca este evident, din pasajul de mai sus, ca problema existentei Lui Dumnezeu este considerata ca fiind depasita.
Undeva in zonele superioare ale fizicii, Fiinta Lui devine prima conditie necesara existentei, intr-un mod imperativ, greu de inteles cu niste cunostinte rudimentare.

Pai ce faci, nea? Vii asa, arunci piatra-n apa si ne lasi? Slab, slab, foarte slab.

Sunt milioane(miliarde) de oameni care pot dovedi ca Dumnezeu exista. Faptul ca NIMENI nu iti poate dovedi tie sau altora, asta e alta problema.

M-am gandit ca o sa dublez cel putin un topic, dar raspunsurile la asemea topicuri sunt de obicei redundante sau vitiate de erori logice. Imi cer scuze daca supar pe cineva pentru ca am considerat necesar un topic nou.

Sunteti un om din cele cateva miliarde care traiesc pe Pamant. Cum dovediti ca Dumnezeu exista?

Ți-ar fi de folos ca măcar să citești unul din topicurile cu aceeași temă. Tocmai pentru a evita redundanțele, inclusiv ale întrebărilor.

Am citit cateva topicuri pe acesta tema, dar existenta unui argument valabil mi-a scapat. Poate ca el exista si eu nu l-am gasit. Daca credeti ca l-ati gasit, impartasiti-l va rog!

Eu fac parte dintre cei care consideră că nu poate fi dovedită existența lui Dumnezeu. Ea se crede; altfel, am avea certitudini în loc de credință.

Iar dacă vrei să afli poziții diferite relative la minuni, poți citi topicul ăsta.

Multumesc! Am sa-l lecturez si o sa revin.

Probabil nu m-am facut inteles. Am dovezile pentru mine, cum ca Dumnezeu exista, pentru altii nu le am.
Totusi incerc sa va spun care sunt acestea : experienta personala cat si experientele unor cunoscuti, Biblia, scrierile sfintilor, predicile si minunile unor preoti/calugari contemporani etc.
Cum spunea si Sfantul Teofan Zavoratul, Dumnezeu a sadit credinta in fiecare fiinta umana, de aceea a existat de la inceputul omenirii pana acum, in ciuda a tot ce s-a intamplat. Sfantul Siluan recomanda celor necredinciosi sa spuna : Doamne, daca tu existi, arata-mi aceasta si te voi sluji cu toata puterea mea(nu mai tin minte exact citatul).

Sfantul Siluan Athonitul : "Pentru a cunoaşte pe Domnul n-avem nevoie nici de bogăţii, nici de învăţătură, ci e nevoie să fim ascultători şi înfrânaţi, să avem duh smerit şi să-l iubim pe aproapele, şi Domnul va iubi un asemenea suflet şi Se va arăta pe Sine însuşi sufletului şi îl va învăţa iubirea şi smerenia, şi-i va da tot ceea ce are nevoie pentru a-şi găsi odihna în Dumnezeu.
Oricât am învăţa, e cu neputinţă să cunoaştem pe Domnul dacă nu vom vieţui după poruncile Lui, pentru că nu prin ştiinţă, ci prin Duhul Sfânt se face cunoscut Domnul. Mulţi filozofi şi savanţi au ajuns la credinţa că Dumnezeu există, dar nu L-au cunoscut pe Dumnezeu. Şi noi, monahii, învăţăm ziua şi noaptea Legea Domnului, dar nu toţi ajung să-L cunoască, chiar dacă cred în El.
A crede că Dumnezeu există e un lucru, dar a-L cunoaşte pe Dumnezeu e altceva. Iată o taină: există suflete care au cunoscut pe Domnul; există suflete care nu L-au cunoscut, dar cred în El; şi, în sfârşit, există oameni care nu numai că n-au cunoscut pe Dumnezeu, dar care nici măcar nu cred în El, şi printre aceştia din urmă există mulţi oameni învăţaţi.
La necredinţă se ajunge din mândrie. Omul mândru vrea să cunoască toate prin mintea şi prin ştiinţa lui, dar nu-i este dat să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul nu Se descoperă decât sufletelor smerite. Sufletelor smerite Domnul le face cunoscute lucrurile Sale, care sunt de neînţeles pentru mintea noastră, dar se descoperă prin Duhul Sfânt. Numai cu mintea omul nu poate cunoaşte decât cele pământeşti şi pe acestea numai în parte, dar Dumnezeu şi toate cele cereşti nu se cunosc decât prin Duhul Sfânt."

Aici nu cred ca este util sa incercam a explica cele ale credintei prin cele ale stiintei!
Nicioadata nu se va putea demonstra prin mijloace stiintifice, materiale, faptul ca exista Dumnezeu- aici cine are credinta si intradevar crede in existenta lui Dumnezeu nu are nevoie de dovezi stiintifice, care oricum nici nu pot exista!
De exemplul stiinta poate explica modul cum s-au format stelele, planetele, ce reactii chimice au avut loc, insa nu a reusit sa explice ce a fost inainte de celebrul "Big Bang""!

Daca acceptam ca timpul a luat nastere odata cu Bing Bangul, atunci din punct de vedere temporal nu a existat nimic inainte de Bing Bang pentru ca "inaite" nu exita. Desigur exista si reversul, daca Dumnezeu a creat totul, deci si timpul,..., asadar nu gasesc hibe mai mari in stiinta decat gasesc in explicatiile de alta natura.

Acest „înainte” de Big Bang nu trebuie înțeles ca referindu-se la timp, ci la cauză, care este „înaintea” efectului.

Desigur ca oriunde se vorbeste de Big Bang se pune intrebarea "Care este cauza acestuia?"
Numai ca nu poti vorbi despre cauza si efect decat in prezenta timpului. Fara existenta timpului nu exista cauza si efect. Pe langa asta, daca eu intreb "Ce a fost inaintea divinitatii?" mi se va raspunde ca nu a fost nimic, ca nu este nevoie de o cauza.

Oricum numele topicului trebuia sa fie "Dovezi ale exitentei minunilor" fiindca stiu ca Dumnezeu, daca exista, nu poate fi vazut, masurat etc. el aflandu-se in afara acestei lumi, nu e nici material, nici spirit. Minunile insa, sunt fapte care se intampla, daca se intampla ele pot fi observate macar partial, insa pana acum nu am auzit de o minune pe care sa o gasesc veridica, asta fiind cauza topicului creat.

Nu înțeleg de ce cauza consideri că implică neapărat timpul. Dumnezeu, aducând lumea la ființă din neființă, creând-o din nimic, este cauza existenței.

Prin asta El este mai presus chiar și de existență, prin urmare nu este corect nici măcar să spunem că El există.

El, pur și simplu, este. Așa S-a și revelat lui Moise: „Eu sunt Cel ce este”. Tot ceea ce cunoaștem noi ca existență creată derivă din voința Lui, El fiind Cel necreat.

În ceea ce privește minunile, nu știu dacă pot fi adeverite așa cum ceri, fără putință de tăgadă. Ele rămân învăluite într-un oarecare mister mereu, lăsând oricui posibilitatea de a nu crede. Pentru că Dumnezeu nu vrea să forțeze omul, nu Se face cunoscut într-un mod incontestabil, ca să nu-i anuleze libertatea de a alege. Singura posibilitate și cale de a-L cunoaște este credința, pentru că numai ea ne poate duce dincolo de cele mărginite.

...Și cum un gând cheamă pe altul, iată-l și pe următorul:

Pornind de la faptul că Dumnezeu ne respectă libertatea. Nu doar atât, însă este de o nesfârșită și neînchipuită delicatețe. Atât de delicat și de diafan este, încât nu-L vedem și nu-L simțim; pare adesea cu totul absent. De ce? Pentru că lumea este grosieră; și cu cât este mai la periferie, cu atât mai grosieră este (și mai grosolană). Iar noi am vrea să-L vedem, să-L pipăim, să-L gândim cu simțuri și cu minte grosiere.

Ei bine, până nu ne vom subția și noi simțurile și gândirea, adică până nu ne vom pocăi, până nu ne vom împărtăși de felul acesta al Său de a fi, nu-L vom putea vedea, simți, crede.

"anterior" (temporal) este diferit de
"primordial"

adeseori mintea pune egal între anterior şi primordial
dar anterioritatea este o noţiune din lumea timpului
pe când primordialitatea este o noţiune din lumea cauzalităţii atemporale, veşnice

Tatăl naşte veşnic pe Fiul şi purcede veşnic pe Sfântul Duh
(aşadar primordialitate, nu anterioritate în temporalitate)

Așa, așa, că bine zici. :)

In explicatia stiintifica actuala nu se considera ca nu exista nimic inainte de Big-Bang, pentru ca e imposibil din punct de vedere stiintific. Ar insemna ca a fost creat acel punct de cineva.
Nu exista o teorie unanim acceptata, sunt doua teorii care incearca sa explice ce a fost inainte de Big-Bang. Ambele apeleaza la notiunea de infinit, ca sa scape de cauza initiala. Asadar prima teorie este ca au fost o infinitate de Big-Banguri. Aceasta se baza pe contractia Universului, dar in ultimul timp s-a descoperit ca Universul se extinde accelerat. Aceasta realitate acceptata azi (a si primit premiul Nobel pentru Fizica in 2011, cred) pune sub semnul intrebarii nu numai posibilitatea ajungerii la un nou Big-Bang, prin contractia Universului, dar practic infirma teroia Big-Bang-ului. In cazul unei explozii extinderea nu poate fi decat decelerata, in niciun caz accelerata. Asadar teoria Big-Bang este astazi sub semnul intrebarii, s-a incercat o explicatie prin existenta unei energii intunecate, care imprima o accelerare suplimentara extinderii Universului.
Iar a doua teorie este ca inainte de Big-Bang a fost o energie infinita in timp, din care a rezultat punctul care a explodat.
Cum vezi, nu e chiar uriasa diferenta fata de ce spune crestinismul. In crestinism Dumnezeu exista din vesnicie, adica tot notiunea de infinit.

La problema asta ti-am raspuns in mesajul precedent.
Aici ai gandit foarte bine, doar prin existenta minunilor se poate observa de catre cineva care nu e credincios ca e ceva mai mult decat ceea ce se considera natural, normal.
Problema este ca si daca sunt multe minuni nu crede cineva doar asa, daca nu vrea. De exemplu evreii au vazut multe minuni ale lui Iisus si totusi majoritatea iudeilor nu au crezut in El. Romanii care ii torturau pe crestini vedeau multe minuni si multi din ei nu deveneau crestini, ba dimpotriva mai tare se incrancenau.
O sa iti dau doua minuni mai evidente. In primul rand Lumina de la Ierusalim de Pasti, numai din explicatiile celor ce sunt necredinciosi (lampa, fosforul si sarma), care sunt puerile, iti poti da seama ca nici ei nu pot explica fenomenul. Si nu e un fenomen natural pentur ca are loc doar cand sunt Sfintele Pasti si Patriarhul intra si se roaga.
O alta minune este a Sfantului Nectarie. Acest sfant a trecut la cele vesnice in perioada interbelica, iar minunea este din zilele noastre. Un preot din Grecia a facut cancer. Era intr-o stare mai grava si doar un doctor (din SUA, cred) a fost de acord sa il opereze. Preotul s-a rugat tot timpul la Sfantul Nectarie. Pe masa de operatie, dupa ce i-a fost facuta anestezia pentru operatie, pacientul s-a vindecat dintr-o data complet. Spune ca inainte sa adoarma l-a vazut pe Sfantul Nectarie venind la capataiul lui. E drept, e doar un punct de reper, nici macar nu mai gasesc acum intamplarea povestita pe net ca sa dau link.

Atunci când gândirea călătoreşte pe o traiectorie liniară, din efect spre cauză şi tot mai departe, spre raţiunile dintâi, de obicei consideră că toate se petrec în timp. Şi merge mintea spre trecut, spre tot mai departe... spre imemorial....
Şi deodată întâlneşte pe Dumnezeu, Creatorul.
Şi află că timpul este, ca toate celelalte din Creaţie, creat de Dumnezeu.

Ajunsă în acest punct, mintea omului are de ales:
a) se odihneşte, ajunsă la limanul călătoriei
b) trece mai departe şi perseverează, neţinînd cont de ceea ce tocmai a aflat: că timpul, ca tot ce există, este creat de Dumnezeu.
Aşadar până să îl creeze Dumnezeu, timpul nu exista.
Cum vine atunci să întrebăm despre "înaintea Divinităţii"?
Că doar am pornit de la premisa că Divinitatea a creat timpul; ca urmare, un "înainte" şi un "înapoi" există doar prin Voinţa Creatorului, ca Operă a Lui.

Scormonirea cu mintea "înainte" de Dumnezeu arată că această minte nu acceptă că Dumnezeu a creat timpul. Îl face pe Însuşi Dumnezeu parte din timp, care timp l-ar fi conţinut şi pe Dumnezeu, "înainte" ca El să apară (de unde? L-a născut un alt dumnezeu? Dar pe acela cine l-a născut? vrem nu vrem iar ajungem să ne odihnim într-un dumnezeu, care nu poate fi altul decât Dumnezeu, Creatorul a toate.) Deci Îl face pe Dumnezeu creatură a unei alte puteri, care să fi creat şi timpul şi pe Dumnezeu. (???)

Dar orice om care acceptă adevărul că Dumnezeu a creat tot ce există, inclusiv timpul, găseşte întrebarea despre "înaintea Divinităţii" ca fiind un nonsens.
Sau un refuz de a accepta că Dumnezeu este Creatorul a toate cele ce sunt.

Este şi o dovadă de eroare a logicii aici. Nu poţi porni un raţionament sau o judecată de la o premisă pe care o consideri adevărată pentru ca mai apoi s-o negi pur şi simplu, fără nici un temei ci doar pentru că se poate formula, pur şi simplu, o propoziţie.
Propoziţia fără noimă nu face parte din şirul înlănţuirilor gândirii. Înţelegerea operează cu sens, nu cu nonsens. Nimicul cuvintelor goale nu interesează pe omul care gândeşte şi înţelege. Nu are ce face cu el.
Mintea înţelegătoare se ocupă cu noimele, nu cu nonsensul.

"Atunci i-au raspuns unii dintre carturari si farisei ,zicand:Invatatorule ,voim sa vedem de la tine un semn.
Iar El raspunzand le-a zis:Neam viclean si desfranat cere semn,dar semn nu i se va da decat semnul lui Iona prorocul.
Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti,asa va fi si Fiul Omului,in inima pamantului,trei zile si trei nopti"

Cum a spus cineva pe aici,fiecare are propriile dovezi,neputandu-le arata si demonstra,fizic,material.Si eu le am pe ale mele.Si am fost ateu.Dar bucuria pe care o simti cand primesti dovezile,este diferita de orice alta bucurie.Initial iti vine sa plangi si cazi in genunchi .Insa cred ca vei simti asta la momentul potrivit.Si-ti doresc sa simti.

Nu vreau sa supar pe nimeni, dar inlocuieste in tot ce ai spus cuvantul "Dumnezeu" cu "Big Bang" si poate o sa-ti dai seama ce am vrut eu sa zic.

Prietene, Dumnezeu şi Big-pleosc nu sunt interşanjabili.
http://www.dexx.ro/index.php?a=term&...r%C5%9Fanjabil

De ce sa nu fie? Omul credincios atribuie creatia lui Dumnezeu, ateul o atribuie unui asa-numit "Big Bang".

N.Priceputu şi cezar_ioan
 

Sunteţi adevăraţi teologi şi filosofi creştini! Formidabile mesaje, nu ştiu ce aş mai putea adăuga!!!

Frumoasă mărturisirea dvs, concisă şi sinceră şi emoţionantă!
Cred că matematicianul, fizicianul şi filosoful creştin Blaise Pascal se pricepea binişor la a formula argumente logice. Sunteţi de acord cu mine? :)
Şi totuşi, exact lui îi aparţin celebrele cuvinte: "Inima are raţiuni pe care raţiunea nu le cunoaşte".
Tot el a scris, în "Cugetările" sale filosofice, în acelaşi sens, că "raţiunea neputincioasă nu poate cere inimii dovezi ale principiilor sale".
Atunci când încercăm să dovedim existenţa lui Dumnezeu (de parcă El ar avea nevoie de avocaţi, iar nu de credincioşi şi mărturisitori), suntem acuzaţi de erori logice, de sofisme.
Corect.
Normal că facem sofisme şi spunem o mulţime de copilării.
De ce?
Fiindcă acceptăm ispita de a ne provoca raţiunea să-şi depăşească mult competenţa, dacă putem spune astfel... :)
Tocmai pentru că încercăm să-L încadrăm pe Dumnezeu Cel infinit în limitele logicii noastre.
Tocmai pentru că grozav ne mai dorim "să înghesuim Absolutul în scheme" (aşa cum atât de sugestiv se exprima Mihailc, unul dintre cei mai inteligenţi useri de pe forum).
Orice definiţie sau încercare de argumentare despre Dumnezeu este limitativă, iar credinţa rămâne supralogică.
Vă amintiţi de filosofii care, în meditaţiile lor cu privire la gnoseologie, distingeau, pe lngă cunoaşterea empirică şi cea raţională, o altă formă de cunoaştere, diferită şi superioară acestora: cunoaşterea intuitivă?
Într-un mod similar s-ar putea descrie credinţa în Dumnezeu: o formă de cunoaştere superioară celei raţionale, mai clară decât aceasta şi, totodată, implicând deplina libertate a persoanei care o poate accepta sau respinge.
Dacă nu credeţi, întrebaţi-L pe Dumnezeu dacă există.
Nu glumesc.
Ce pierdeţi, dacă realizaţi acest experiment? :)

Nu, prietene.
Omul fără Dumnezeu este cel ce atribuie. Altceva nu poate/nu voieşte. Conexează, de ici până colo, de la un gând la alt gând, de la o părere la alta, din presupunere în presupunere. Şi numeşte asta cunoaştere...
Omul credincios nu atribuie. Ci consacră. Din Mila Domnului, Duhul Sfânt insuflă mintea şi inima omului către unele deosebiri inechivoce; către toate cele de folos pentru cunoştinţă, pentru simţire, pentru voire - toate întru mântuire. Cum face aceasta? Prin participarea omului. La toate cele creştineşti: rugăciune cu lacrimi de căinţă (că-şi vede omul prostia şi nebunia, păcătoşenia şi toate tendinţele firii căzute), lectura cărţilor ziditoare de suflet, participarea la slujbele Bisericii, spovedanie etc.

Cugetă, de voieşti: nu e adevăr experimentat pe pământ care să nu fi fost mai întâi revelat de Dumnezeu.
Pentru fiecare gând adevărat, bun şi frumos pe pământ, obârşia e în Cer.
Restul gândurilor? Copilării, în cel mai bun caz.

Dumnezeu să te ocrotească şi să te înveţe să-L cunoşti şi să-L iubeşti!

Iniţiatorul topic-ului dorea dovezi logice ale existenţei minunilor.
În primul rând, aşa cum spunea filosoful existenţialist creştin S. Kierkegaard, Dumnezeu nu este un imens papagal roşu care să cadă, dintr-odată, într-un loc public, astfel încât sesizarea prezenţei Sale să fie neîndoielnică.
Dumnezeu nu săvârşeşte minuni evidente, fiindcă astfel de dovezi ale existenţei Sale ar anula libertatea credinţei şi ne-ar constrânge să-L acceptăm.
În această privinţă, domnul Cristian (N.Priceputu) v-a oferit un răspuns incomparabil mai profund şi frumos exprimat decât aş fi eu în stare să formulez vreodată!
În al doilea rând, cred că există mai multe feluri de minuni:
1. acele evenimente aparent inexplicabile care aparţin, de fapt, ordinii naturale, ale căror cauze nu au fost încă descoperite de către ştiinţă (aşadar, minuni neautentice);
2. minunile adevărate (acele evenimente ce depăşesc legile universului, fiind, cu adevărat, supranaturale, avându-L ca Autor pe Creatorul şi fiind săvârşite cu un scop bine definit, dar, de multe ori, tainic pentru martorii minunii);
3. miracolele pe care le trăim zilnic, ceas de ceas şi clipă de clipă, fără a conştientiza, însă, caracterul lor minunat (însăşi minunea existenţei noastre, miracolul acestui cosmos a cărui apariţie şi evoluţie, cu certitudine, nu poate fi doar opera hazardului, minunea că putem iubi, că ne poate fi dor de cunoaştere, de libertate, de veşnicie, de Dumnezeu!).
În privinţa minunilor din a doua categorie (cele la care v-aţi referit dvs, probabil, în deschiderea topic-ului), consider că acestea nu au, în general, scop persuasiv, de vreme ce, aşa cum tocmai am menţionat într-unmesaj anterior, cred cu tărie în libertatea credinţei (altă minune, de data asta, din categoria a treia!). Hristos a săvârşit unele dintre minunile Sale pentru că, pur şi simplu, "I s-a făcut milă" (citim în textele evanghelice) de cei aflaţi în suferinţă. După ce săvârşea o minune, "le poruncea cu asprime" celor implicaţi să nu spună nimănui şi chiar Se retrăgea din locul respectiv.
Ţinând în exclusivitate de ordinea supranaturală, de libertatea harică a Duhului Sfânt, minunile autentice sunt săvârşite de către Dumnezeu cu delicateţe (da, termenul este folosit inclusiv de către părintele Stăniloae, de aceea am şi eu curaj), în mod discret şi tainic, sesizarea lor având un caracter total neconstrângător. Aceste minuni nu constituie cauza credinţei, ci apar, uneori, drept consecinţe ale acesteia, iar sesizarea lor se realizează tot prin credinţă.
"Minunea este copilul cel mai drag al credinţei" - scria meditativ Goethe.
Cea mai importantă minune din întreaga istorie a mântuirii - Învierea Domnului nostru Iisus Hristos - este, în acelaşi timp, taină de nedesluşit şi cutremurătoare, petrecută în întunericul mormântului şi avându-i drept martori, poate, doar pe îngerii din cer. După ieşirea din mormânt, Cel înviat li Se arată - în mod smintitor pentru raţiunea multora - doar celor ce deja credeau în El, lăsându-le celorlalţi (celor ce nu doreau să creadă) putinţa de a-şi închide ochii în faţa mormântului gol, născocind ipoteze pentru a-şi întări necredinţa.
Minunile ţin de libertatea credinţei, iar credinţa liberă, necondiţionată şi întemeiată pe iubire, e darul cel mai minunat al Duhului Dumnezeiesc.

Foarte frumos, Laura!
Felicitări şi sărumâna....:)

Vă mulţumesc din suflet pentru aprecieri, domnule profesor!

Ți-am dat și aici ”Like”; și lui Laura mai înainte.

Îți mulțumesc din nou pentru aprecieri, însă cred că sunt nemeritate în ce mă privește. Îmi atribui cu prea multă generozitate calități pe care nu le am, și asta mă face să mă rușinez față de cei care chiar le au (printre care te numeri și tu :)). Și sunt (și au fost) destui chiar și pe acest forum, cărora eu nu le sunt nici la măsura degetului mic.
Te iert și de data asta, dar te rog să nu mai faci :).

Felicitari si din partea mea- intradevar foarte bine documentate raspunsurile!

Si ce-ar fi rau in asta?

Şi eu vă mulţumesc din inimă pentru aceste cuvinte atât de frumoase pe care mi le-aţi scris! :)
"Te iert și de data asta, dar te rog să nu mai faci"
Mă mai gândesc... Dacă nu mă voi putea abţine?... :)
Hristos în mijlocul nostru!

Cu deosebită preţuire,
Laura Stifter

Demetrius şi Florinvs, vă mulţumesc mult pentru aprecieri şi încurajări!
Doamne ajută!

Voi încerca să vă răspund printr-o întrebare:
dvs doriţi să vă puteţi asuma convingerile în mod liber, sau constrâns de împrejurări, sub presiunea evidenţei unor miracole imposibil de tăgăduit?