Nevoie de ajutor de la fratii intru Hristos!
 

Nu cunosc nici o persoana care se traiasca macar un pic aproape de Domnul toti cunoscutii si apropiatii traiesc ca si cand aceasta ar fi singura viata.Am 23 de ani si am un prieten de 3 ani si cel mai mult doresc sa plac Domnului si bineinteles sa ma mantuiesc si n-am cu cine sa imi impartasesc framantarile.


Exista odata un cuplu ce traia in faradelegi si fara frica de Dumnezeu pana intr-o zi cand Domnul s-a milostivit de nevrednica de mine ... si mi-a aratat ca la El sunt toate bunatatile si pacea pe care o cautam in toate desertaciunile.
Brusc m-am separat de iubitul meu, dormind in camere diferite si dedicandu-mi timpul Domnului.
Eram asa insetata sa citesc scrierile Sf Parinti, dornica sa simt zdrobirea de inima si sa plang.
Timp de 2 luni si cred ca cea mai frumoasa perioada a vietii mele am petrecut in curatie, in tacere evitand discutiile desarte si citind cu nesat orice lucru ziditor de suflet.
A fost asa bine sa-L simt pe Domnul aproape, sa stiu ca El a aici si acum cu mine si ma ajuta in orice, chiar si lucrurile mai mici ... sa invat mai usor, sa am mai multa rabdare, m-am simtit rasfatata de-a dreptul. Cine sunt eu si ce am facut eu sa merit ajutorul Lui?Eram asa vesela si asteptam sa-L iubesc si mai mult.
Fata de prietenul meu s-a instalat un zid si schimbam 2 vorbe pe zi iar toti apropiatii au zis ca e o faza ca am luat totul prea in serios etc.
Si intr-o zi am zis gata prietenului meu ma despart de tine nu mai avem nimic in comunm socat el mi-a cerut o explicatie si dupa ce a aflat-o mi-a promis ca vom cerceta impreuna scrierile Sf Parinti, ca vom merge la biserica etc.

Mi-a promis ca ne vom casatori iarna aceasta problema mea e ca eu vreau sa urc spre Domnul in Taina Cununiei, iar pt el cuvintele Sf Parinti parca trec asa fara nici un efect.

In afara de faptul ca ar consuma ocazional marijuana, si ca are o afinitate spre alcool cred ca sufletul lui musteste de mandrie ca altfel nu-mi pot explica comportamentul lui manios, incapabil sa admita greseala.

Am ramas cu el din nadejdea ca se va schimba, dar in fiecare zi ma mahnesc vazandu-l.
Nu sunt sigura ca vreau ca el sa fie tatal copiilor mei, dar pe de alta parte imi zic ca daca vom avea copii se va schimba.
As vrea sa incerc sa fac ceva pt el, n-as vrea sa piara! Cum as putea sa il ajut?
Sau mai bine sa ma salvez eu si sa faca Domnul voia sa cu el? Iertati-ma ca va impovarez cu problemele mele, am nevoie sa aud niste solutii de la oameni care Il cauta pe El.

Caută-ţi mai bine un duhovnic, nu spera că ai să-ţi afli ajutorul pe net.

L-am cautat
 

Mi-a zis sa il parasesc, si pentru ca nu am putut sa o fac, m-a parasit parintele duhovnic.
Nu au trecut decat 3 luni de cand l-am descoperit pe Domnul, nu ma simt destul de puternica sa iau o decizie radicala
si pentru ca am citit astazi ca iti poti impartasi gandurile cu fratii pentru usurarea sufletului ,daca nu ai duhovnic mi-am zis sa-mi incerc aici norocul.

Draga AnonimA, duhovnicul te-a parasit? Nu am ami auzita asa ceva. Nu te mai primeste la spovedit, refuza sa te asculte, sau cum? Mai insista sa te primeasca si fa ascultare. Fa ce te invata el.

Prietenul tau se drogheaza, bea si nu vrea sa stie de Dumneze. Astea sunt destule motive sa rupi relatia cu el. Tu zici ca vrei sa-l ajuti. Intai ajuta-te pe tine, si cand o sa fi tu sigura pe tine, vindecata de patimile trecutului, poti incepe terapia cu el.

Daca vrei conversatii pentru usurarea sufletului pe un forum de discutii, chiar daca este ortodox, iti vei pune la mare incercare rabdarea nu norocul.
Sfatul meu este sa te apuci mai intai sa citesti cat poti din cele ce s-au scris pe diversele subiecte "de suflet" de aici si daca crezi ca va vei rezista la artileria unora dintre veterani atunci continua dialogul.
Mult succes!

Ce sa-ti spun? O casatorie nu se intemeiaza pe mila, ci pe dragoste. Un proverb spune ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. Duhovnicul tau a tras un semnal de alarma. Uneori pentru saptamana chioara in care nu vrem sa auzim decat ce gandim noi putem suferi ani de zile sau chiar toata viata.

Stai potolita, nu lua nicio decizie cu privire la maritis. Nu te zoreste nimeni. Roaga-te si asteapta sa gasesti un baiat crestin, sa mergi impreuna cu el la biserica. Conteaza mult sa poti intemeia o familie crestina. In ce priveste duhovnicul, cred ca a luat o masura radicala, ca sa te trezeasca. Daca mergi si spui ca-l asculti, te primeste imediat.

Eu nu cred ca un duhovnic procedeaza altfel.
Si chiar daca ar fi facut asa, nu vad ce te-ar fi impiedicat sa gasesti altul.

Eu nu cred ca povestea e reala, miroase a falsitate mieroasa de la un capat la altul.

Multumesc
 

Din putine cate am inteles pana acu "artileria" nu e decat in prilej de a te smeri.
Nu vreau sa risipesc nici timpul vostru si nici al meu, un duhovnic intentionez sa gasesc, dar am fost ocupata cu niste restante.
Si de asemenea doresc sa ma inscriu in Ascor ptr a gasi tineri cu aceleasi preocupari.
Adevarul il vad si il simt si eu, dar am avut nevoie sa il aud de la altcineva, cum se zice, sa-mi bage cineva mintile in cap.
Nadajduiesc ca pe masura ce ma voi intari in credinta si voi cunoaste oameni ce cugeta cele ale duhului, voi face pasul decisiv.
Multumesc!

Nu o sa se schimbe ptr. ca vrei tu. Nu o sa il poti schimba. Pr.Nicolae Tanase si Maica Siluana mereu spun ca nu putem schimba oamenii cu forta si ca, desi intentia noastra e sa Il descopere si ei pe Hristos, nu putem sa ii obligam. Au libertatea de a alege, iar batandu-i la cap si dandu-le carti nu prea functioneaza. Maica Siluana a spus sa ii binecuvantam mereu, sa ne rugam ptr. ei si atat. Copiii si casatoria nu o sa schimbe un om asa, hodoronc-tronc. Apoi, de ce ai vrea sa te casatoresti cu o persoana care se drogheaza si bea alcool? Din moment ce stii ca nu ar fi un bun tata ptr. copiii tai, nu mai avea sperante nerealiste. Daca e asa cum spui tu, duhovnicul tau ar avea dreptate. Ar fi mai bine fara prietenul tau. De ce sa va pierdeti timpul inutil? Sunt si alti baieti. Are balta peste.

6. Eu am zis: "Dumnezei sunteţi şi toţi fii ai Celui Preaînalt".(Ps81,6)

Salvează-te pe tine până mai poți pentru că de-aia te-a alungat duhovnicul.

Vorbele cu care ai descris situația ta seamănă cu o spovadă plină de smerenie; eu cel puțin așa văd mesajul tău.
Mena59 și Antonia ți-au răspuns foarte frumos.


Eu înțeleg din povestea ta că destinului tău (întru împlinirea căruia te-ai născut), sau îngerașul tău, cu alte cuvinte: Duhul Sfânt, te-a ”tras de mânecă” pentru a te reabilita și pentru a împlini voia Lui, nu a ta (cu toată deșertăciunea ei).
17. "Iar în zilele din urmă, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bătrânii voştri vise vor visa.(FapAp2,17)

Bănuiesc că te-ai spovedit,nu?
De asemenea, sunt curios dacă ai primit în copilărie o educație religioasă corespunzătoare, fiindcă o asemenea schimbare este improbabilă fără cateheză,. dar, totuși, perfect posibilă prin karma.

Daca nu merge crestinismul, dati cu budhismul, ceva trebuie sa iasa pana la urma. Fie si o varza.

Sunt oarecum prizoniera situatiei de asemeni, pt ca locuind la el, in momentul de fata mi-e imposibil financiar sa imi continui studiile locuind in alta parte, mai ales ca a trecut perioada inscrierilor pt camin.
Cu multa greutate am gasit aceasta facultate pt care am aptitudini, si imi doresc sa o termin.
Ramane sa mai rabd si sa astept momentul prielnic.
In ceea ce priveste educatia crestina am primit-o de la bunicile mele dar a durat f putin.
Ele m-au invatat sa ma rog, dar din pacate nu mai traiesc de mult timp , iar parintii mei nu avut nici o treaba cu biserica, crestin doar cu botezul cum se spune.

Si asa e Duhul Sfant m-a tras de maneca, dupa ce nu ma spovedisem de 7 ani, m-am dus printr-o situatie cu totul favorabila, cunoscand pe cineva care s-a oferit sa mergem impreuna la spovedit.Dupa spovedanie mi-am gasit pacea pe care o cautam cu disperare, totul era frumos e greu de descris ce am simtit atunci. Apoi am citit cartea lui Sf Siluan care descria putin din ce am simtit si eu, si am realizat apoi ca biserica nu e demodata si crestinismul e o traire foarte complexa, un drum dificil dar si o rasplata pe masura.
Si mai ales am aflat ca nu exista mantuire fara biserica si Sfintele Taine.

Problema mea e ca in momentul in care am vrut sa ma despart de el, n-am gasit sprijin nicaieri, nici macar la tatal meu, cum dupa 3 ani sa ne despartim, dar ne intelegem asa bine etc.
Multumesc pentru sprijin si vorbele bune.Domnul sa va binecuvanteze!

Si la smerenie n-am ajuns, dar sper sa ajung intr-o zi si inca un lucru, de cand sunt iar apropiata de el sunt ocupata sa-i vad paiul din ochi si de barna mea nu ma mai ingrijesc.

sa-ti zic sincer, am fost in situatia ta odata, si mai sunt si acum oarecum. Curajul sa lasi oamenii pt Dumnezeu nu e usoara, e o amagire extraordinara care vine in momentul ala. Tin minte o poveste a onei sfinte zavorate, nu mai stiu care, a fugit de logodnicul ei atras doar de trup zicand ca nici lui nici ei nu-i va fi folositor sa fie impreuna, si mai bine se inchide decat sa piarda 2 suflete. Cat curaj! Sau sfanta care zicea ca tineretea e amagitoare, ori te smintesti, ori simtesti tu pe altul... Cat curaj si cata trezvie. E o adevarata mucenicie intr-un fel, pt ca orice persoana indragostita ar prefera sa sufere tortura fizica decat sa stea despartit/a de pers care i-a cazut cu tronc. Am observat ca exista 2 variante insa:
1-obsesia
2-mila gresita. Stai cu pers respectiva pt ca ai tu grija de el/ea. Pt ca fara grija si dadaceala are tendinta sa se autodistruga lent. Si astfel ajungi sa-i faci toate hatarurile, chiar daca glasul constiintei iti spune ca-i gresit ce vrea sa faci, ca aia nu-i viata, nu-i bucurie adevarata,etc

Nu poti sa traiesti depinzand spiritual de o alta persoana. Dar oamenii fac asa pt ca il resping pe Dumnezeu. Dar pt ca temelia e gresita,.. ce sa iasa? Daca sadesti pacat si-l lasi sa creasca, fructele or sa fie otravite.

Da. Nasol, stiu. Sunt aprox. in aceeasi situatie, ti-am zis... nu stiu cat de in masura sunt sa dau sfaturi. Subzist...

"in lume necazuri veti avea; dar indrazniti. Eu am biruit lumea." spune Domnul Iisus.
Si mai zice si Sf.Ioan Gura de Aur ca o ispita mare poti s-o vezi ca pe un cadou- vei avea mare rasplata daca ai curaj sa o smulgi din suflet. Si ai, singur ai, pt ca Domnul nu da niciodata omului ispite si incercari peste puterea fiecaruia.

Cuvinte. Un singur sfat categoric pot sa-ti dau. Odata ce ai pornit pe drumul asta, nu te opri. Du-te la biserica, spovedeste-te, nu lipsi. Pt ca si o Duminica daca lipsesti sau odata daca nu ti-ai facut rugaciunile, or sa-ti vina ispite cate nici n-ai crezut c-o sa ai. Pt ca asa e diavolul, daca a vazut ca ai un pic de ravna, iti da peste nas de nu te vezi daca nu te tii de treaba.

Frumoasă postare!
Cu mulţumiri,

Doamne ajută!

Eu cred că atunci când harul lui Dumnezeu lucrează, prin Duhul, în noi:
a) se ascute simţul pocăinţei
b) simţim şi mângâiere, desigur, multă dulceaţă (mai ales la începutul convertirii noastre sufleteşti) însă cred că predomină căinţa, lacrimile; multă vreme, multă...
c) suntem mai buni cu semenii, mai blânzi, mai îngăduitori
d) avem răbdare, întrucât schimbarea minţii nu e simplă ca schimbarea şosetelor
e) nu ne visăm imediat cu măsură de sfinţi, măcar că avem multe păcate care au lăsat urme în noi.

Eu cred, aşadar, că e încă prea devreme pentru schimbări radicale şi de una singură. Să mă ierte fraţii, dar dacă ai un iubit sau o iubită şi începi brusc să îţi vină gânduri de sfinţenie asociate cu părăsirea iubitului.... hîm... eu zic că nu-i chiar a bună...
Dacă vei căuta, vei găsi şi exemple (tot în Vieţile Sfinţilor) de femei care, dimpotrivă, deşi le ardea inima după pustie, s-au supus bărbaţilor lor şi i-au slujit, uneori până la mucenicie. Şi astfel şi-au dobândit cununa.

Faptul că prietenul tău nu e aşa focos în ale credinţei, cum zici că eşti tu, nu îmi pare deloc un impediment pentru mântuirea voastră, zic eu. Fii tu în nevoinţă pentru despătimire, caută să ai tact şi răbdare cu el, poartă-ţi crucea ta şi lasă, fii liniştită, că ştie Domnul şi de crucea bărbatului.

Mă tem ca tu, cunoscînd dimensiunea fascinatorie, să zic aşa, a trezirii, să nu fi făcut o mică infecţie de părere de sine... Se face des la începători, ţi-o spun din experienţa mea personală şi din multe alte auzite şi citite pe tema asta...

Modul cum Îl percepem pe Domnul şi cum reacţionăm la lucrarea harului cunoaşte variante infinite... Nu cred că e bine să căutăm modele la alţii (în sensul că nu e bine să copiem tot modul de a fi al unui creştin sau al altuia, că doar nu suntem clone!), ci mai degrabă să căutăm să aflăm cum suntem noi înşine înaintea Domnului. Pentru aceasta, însă, e decisiv să ne ţinem la spovedanie şi ascultare. Rugăciune, Liturghie, post, cu atât mai mult cu cât traversăm perioade cu mari ispite...

Mi-e greu să cred că preotul, Doamne iartă-mă!, te-a povăţuit să renunţi la băiatul pe care îl iubeai de 3 ani, doar pentru că o fi avînd şi omul unele slăbiciuni iar tu te-ai întors la credinţă... Mi-e greu să cred că a făcut asta, să mă ierţi şi Dumnezeu să mă ierte că mărturisesc dezacordul cu o astfel de decizie, care mi se pare pripită.
Dar, în fine, cine sunt eu să judec cuvântul duhovnicului tău? Îmi cer iertare, doar mi-am spus opinia.

P.S. Uite o postare ajutătoare aici: http://www.crestinortodox.ro/forum/s...t=16785&page=7
Postarea 68, a lui VladCat (şi următoarele). Mai exact, dialogul cu un bărbat care se plângea de necazurile cu soţia lui.

Aha. Majoritatea cuplurilor in ziua de azi, si in special barbatii vor in pat... pacate impotriva firii (ca sa ma exprim delicat). Nu mai zic ca nici vorba de respectat sarbatori sau zile de post. Si daca aduce saraca fata vorba sa sfintii parinti, Sf traditie, biserica, istorie bisericeasca, dogmatica, moashte, etc vorbeste mania de parca-i posedat.
Sau sa-i spuna ca se spovedeste... hm... ce comentarii am auzit eu de la barbati pe tema asta.. desi sunt nerusinata de felul meu, p-astea mi-e rusine si cu perdea sa le spun.

Si te intreb, este asta o cruce? Spune Domnul ca jugul Lui este usor...
Mai degraba as spune ca este cum spune Sf.Ioan Gura de Aur intr-o omilie despre familie si cresterea copiilor- daca iei carbuni in brate, nu faci carbunii curati, si te murdaresti si tu mai rau decat erai. Mai bine fara.

Bine... stiu, stiu bine ca-i dificil. Dar no... zic. Vad cum stau lucrurile prea bine, nici eu nu-s in stare sa fac ce vorbesc.

Pana nu demult tot ce imi doream era ca cineva sa ma iubeasca, sa ma alinte, sa am pe cineva aproape ca cel mai bun tovaras si l-am primit pe iubitul meu.
De cand insa mi s-a descoperit Domnul si am inteles cum e firesc sa fie comuniunea intre barbat si femeie, mi-am dat seama ce copilarii doream.
Acum visez la un barbat care sa ma faca sa ma rusinez de rautatea, egoismul si mandria mea prin smerenia si blandetea dar totodata caracterul drept.
Un om care sa fie mult ravnitor catre cele ale duhului si cu care sa pot urca spre mantuire.
Din cauza egoismului nu-mi doream copii,vroiam sa fiu doar eu in centrul atentiei.
Acum ca imi doresc copii, acest baiat nu mi se mai pare bun, parca nu are nici o calitate de tata si sot, parca e imatur si egoist, m-am transformat intr-un judecator aspru cand am inceput sa gandesc asa(si stiu ca nu e bine a judeca).
Pot sa dau slava Domnului ca macar a devenit intelegator in ceea ce priveste pacatele impotriva firii si a zilelor celor oprite.
Simt ca parca in timp totusi ar putea evolua, fiindca a trait intr-un mediu in care raul e numit bine si atat timp cat mai ia contact cu vechii tovarasi e greu sa se schimbe brusc.
Sentimente ma leaga de el si tot ce pot sa fac e sa sper, ca nu am pierdut trenul mantuirii cu decizia mea de a nu-l parasi.
In ceea ce priveste relatia mea cu Domnul, n-as mai putea sa traiesc in ignoranta ca acum cateva luni,nu ma lasa ceva.
Ma intristez cand ma absoarbe ceva si vad ca au trecut ore fara sa vorbesc cu El, vreau sa ma apropii mai mult de El si sa-L iubesc mai mult ca pe mine.
Iar parerea de sine si mandria si ridicarea deasupra celorlati sunt ganduri ce se furiseaza in mintea mea, cu care incuviintez uitand ca sunt de la vrajmasul, de cand nu mai petrec in liniste greu imi pastrez trezvia si mintea neimprastiata.

Draga mea,

Eu zic sa nu renunti asa usor. Am fost si eu in aceeasi situatie ca si tine dar prin credinta si nadejde in Dumnezeu al meu s-a schimbat de parca e alt om. Am fost buna cu el, nu l-am certat, nu am vorbit pe un ton urat, am avut grija de el, l-am imbracat, l-am sfatuit, am fost alaturi de el si nu l-am lasat nici in cele mai grele momente, iar acum el e cel care are grija de mine.

Nu mai bea, nu mai iese in cluburi, s-a mutat aproape de mine, a schimbat facultatea pentru mine, vrea sa o termine si sa ia un job si sa ma si ia de sotie, desi eu nici nu am inceput facultatea macar!

A inceput sa si vina cu mine la biserica, imi cumpara flori, munceste, invata, se zbate, e de nerecunoscut. Daca vezi putina speranta in el, nu-l lasa, poate asta e crucea ta, poate Domnul vrea ca tu sa il faci un om mai bun.

Cu credinta si multa rabdare e posibil!

Tu nu doar ai "vazut putina speranta in el" ci el ti-a oferit dovezi concrete ca reprezinti cineva/ceva important pentru el.

Si dovezile inteleg ca au inceput sa vina o data cu distanta, atat timp cat stai fizic "pe capul lui", nu cred ca s-ar fi omorat prea tare, luand cumva prezenta asta fizica apropiata, drept garantie ca lucrurile vor merge inainte indiferent de ce face.

Nu stiu ce sa zic, Aline, poate baiatu' o iubeste sincer. Nu prea am reusit sa-mi dau seama din posturile ei, vorbeste prea putin de el si de (eventualele, (in)existentele) lucruri care el le-a sacrificat/le-a facut pentru ea. Nu reusesc sa-mi dau seama, dar cred ca ai dreptate.

N-ai de unde sa stii asta atat timp cat nu iei putina distanta si vezi, vine dupa tine sau iti intoarce si el spatele?

E o logica stupida cea de genul: stau in casa cu el, sa-l convertesc.

O femeie care sta sub acelasi acoperis cu un barbat, barbatul eventual si intretinand-o (cum altfel daca nu-si permite sa se mute cu o alta fata de ex.?) este perceputa mai ales de catre unul nu prea dus pe la biserica, ca pe o proprietate, ca pe un lucru sigur, chiar daca ideologic nu se aliniaza 100% cu mentalitatea barbatului evetual e in greva sexuala (lasa ca peste cateva lunii ii trece).

Iar o femeie care isi asuma riscul unei caderi personale in definitiv prin aceasta apropiere fizica nepotrivita, indoielnic ca are o gandire duhovniceasca de natura sa converteasca astfel de sceptici.

Chemarea mântuirii.

Dacă vei merge pe calea asta vei plânge de rușine pentru păcatele care ți-au plăcut, dar numai după ce nu vei mai face la fel, adică după ce vei fi singură. Ești într-o situație foarte grea; crezi că vei fi în stare să rămâi fără bărbat toată viața, altfel spus, fără dorințele tale(să-ți iei crucea), alături de Hristos?
Nu trebuie să-mi răspunzi mie, ci ție.

Cu alte cuvinte, dear Lady Brightside, o inviți pe anonimA să rămână în necurăție ca și tine pentru că speranțele tale s-au confirmat?
Te rog să mă ierți, pentru că argumentezi prin credință și nădejdea în Dumnezeu: l-ai pomenit și pe el în spovada ta?

Mesaj postat în plus și șters.

Demetrius,

Eu si prietenul meu NU locuim impreuna, cred ca a fost destul de clar in postarea mea. El s-a mutat langa mine, adica in acelasi oras, nu in aceeasi casa. Eu locuiesc cu parintii iar el la casa lui. N-am petrecut o singura noapte la el, din niciun motiv, si nici nu o voi face. El doarme la el, eu la mine acasa.

Te rog sa nu te grabesti sa comentezi inainte de a fi citit de macar doua ori.

L-am ajutat asa cum am putut, fara sa locuim in acelasi loc, lucru care se va intampla abia dupa casatorie.

Eu pe aceasta baza am sfatuit-o, nu am indemnat-o sa stea in pacat. Pana la urma depinde de ea.

Imi pare rau sa te dezamagesc, ca vad cu cata ardoare voiai sa ma acuzi de necuratie. :)

Dragă Ortodoxa,
văd că ai ales să te referi doar la anumite lucruri, pe care le consideri, înţeleg, deosebit de nepotrivite pentru o viaţă de cuplu creştină, pentru curăţie.
Şi, din modul cum expui situaţia, înţeleg că puterea acestui rău, cum apare el în postarea ta, este nelimitată.
Dar, Ortodoxa, tot Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că "Puterea diavolului este limitată"!
După cum prezinţi tu situaţia, mai degrabă îl contrazici pe Sfântul şi creditezi puterea distructivă a păcatului mai mult decât Mila lui Dumnezeu şi Puterea Lui revigorantă, readucătoare la Viaţă.

În realitate, aşa cum arată istoria concretă a vieţii creştine în România (la alte ţări nu mă refer întrucât nu am suficiente date, dar bănuiesc că e la fel în toată lumea), foarte rar familiile creştine sunt uniforme sau omogene în trăirea şi practicarea credinţei. Din multe motive care ţin de istoria vieţii personale, de familia de origine, de varii întâmplări ale vieţii, de caracteristici individuale de personalitate, de lucrarea harului în fiecare om în parte, de planul lui Dumnezeu cu fiecare om şi cu familii ori comunităţi întregi - bărbatul şi femeia sunt mai mereu inegali în credinţă.
Unul e mai râvnitor, celălalt mai trândav. Unul e mai leneş dar mai sensibil, altul mai din topor dar cu inima curată, unul păcătuieşte mai mult dar pocăinţa lui e uneori cutremurătoare. Nu suntem egali, crucea nu e aceeaşi iar răsplata e şi ea diferită.
Tu vrei cumva, lucru frumos ca aspiraţie, o oarecare egalitate între bărbat şi femeie, o fericită convieţuire a lor în Duhul, o comuniune desăvârşită ca în Sânul Sfintei Treimi. Da, frumos gând şi desigur aaici tindem să ajungem şi bine ar fi să fie chiar aşa, însă concreteţea vieţii de credinţă în cuplu arată că oamenii au ritmuri şi reacţii diferite la una şi aceeaşi situaţie. Reacţia la lucrarea harului şi la retragerea harului din om sunt cu totul individuale, personale.
De aici necesitatea concentrării fiecăruia mai întâi pe lucrarea nevoinţei proprii, iar în rest răbdare şi îngăduinţă, nădejde şi celelalte ale iubirii creştine.

Cât priveşte jugul lui Hristos, despre care Domnul ne spune că e uşor, mă tem că ai înţeles cu totul aparte această expresie. În nici un caz Domnul nu spune, prin aceste cuvinte, că e cazul să căutăm uşorul/comoditatea vieţi ide cuplu, adică musai să umblăm după unul exact ca noi în ale credinţei, cu care să ne înţelegem perfect etc. Asta e utopie şi, printre altele, nici jug nu mai e. Îmi pare, să mă ierţi, semnătura lenii şi răsfăţului ascuns, din gândirea/inima celui ce crede asta. E suficient că iubirea mi-a însemnat inima şi că Dumnezeu mă primeşte în Taina Cununiei. Mai departe vom vedea, că doar suntem în Taină iar nu în certitudine. Biserica oferă certitudinea celor mai multe incertitudini. Cu certitudine este cu totul incert să ne mântuim careva.... Domnul ştie!

Ortodoxa, căsnicia e o devenire în doi. Acesta e şi simbolul central al inelului de la Cununie.
Această devenire, ca să revenim la cuvintele Mântuitorului, înseamnă şi tăierea voii proprii, lepădarea de toate ale tale (treptat, de-a lungul vieţii, zi cu zi şi an cu an), despătimire, jertfelnicie pentru aproapele soţ/soţie, iubire prin dăruire de sine, îngăduinţă. Pe scurt, mucenicie. Nu există devenire întru mântuire şi sfinţire fără mucenicie.
Cuplul creştin e legat prin mucenicie, nu prin răsfăţ, fie el şi răsfăţul nenorocit al comodităţii călduţe în viaţa de credinţă.

Îmi pare că eşti tare tânără. Poate mai vorbim după ce treci prin 10-15 ani de căsnicie cu adevărat creştină...

Fii tu soţie bună şi soţul tău va deveni, poate, şi el creştin. La fel şi copiii.
Iar dacă nu vor deveni, du tu suferinţa cea nobilă, suferinţa pentru Hristos în inima ta şi vezi-ţi în pace de mucenicie.
Îi vei mântui şi pe ei, dacă îi iubeşti cu adevărat în Hristos.
Poate!...
Doar Bunul Dumnezeu ştie.

Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi aşa... Măi, măi, măi...:)

Pisi, oare tu eşti cam mereu visătoare?...
Şi ţi-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuşi Dumnezeu?...
Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan?

Nenorocita asta de visare!...
Puturosul ăsta de răsfăţ!...
Trândăvia asta scârbavnică!...
Dracii ăştia meşteri mari!...

În cazul de faţă, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuşi Hristos ca amant...
Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali!

Lasă prostiile şi treci mai repede la pocăinţă. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi.

P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce îşi doreşte Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând şi totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă şi mândră. Ruşinîndu-mă. - Batem palma?"
De mult n-am mai râs aşa!.....:)))))

Fiecare caz e unic, iar oamenii la fel. Deci pana la urma tot rugaciunea curata este solutia finala.
Cunosc cazurile a doua surori. Prima si-a pus in cap sa salveze sufletul unui tanar care avusese vreo doua tentative de suicid. In plus, nu prea avea nimic comun cu biserica. Prietenia lor a durat vreo 10 ani, apoi s-au casatorit. Au facut impreuna doi copii. Dar sufleteste, casnicia nu a mers asa cum si-ar fi dorit fiecare dintre ei. Fiecare a gresit in felul lui. El poate mai putin, fiindca in suflet, ramasese totusi un copil si daca ar fi fost dojenit cu intelepciune si rabdare, altfel ar fi stat lucrurile. Ea, hotarata sa nu accepte nici un compromis cu sine, imaginandu-si ca ce spune si ce gandeste ea este intelept si bine-placut lui Dumnezeu. Acum... el odihneste in cimitir, iar ea vaduva pe al treilea an. Singurul lucru adevarat pe care l-a realizat, pe langa copii, este acela ca l-a ajutat pe el sa se mantuiasca. Am fost acolo si am vazut cum a murit: cu zambetul pe buze, multumit pentru cei care venise sa-i ia sufletul... Cand a murit, el avea ceva mai mult de 40 de ani...
Cazul celalalt: sora ei mai mica, in timpul studentiei s-a atasat de un personaj extrem de ciudat si controversat, total opus firii ei care fusese crescuta si educata in adanca credinta. Individul, rocker inrait si satanist, pretins ateu, desi daca spun ateu, nu mai pot spune satanist... O singura discutie am avut cu el in prezenta mamei sale, discutie care s-a prelungit la cateva ore, dar mi s-a parut ca arunc margaritare in cocina. Nu m-a ironizat, nu m-a umilit, dar vorbele mele nu aveau aderenta. Timpul a trecut, si cativa ani, cei doi au impartit aceiasi gazda. Din intamplare o cunostinta apropiata a asistat odata la o cearta intre ei, si sub ochii musafirului, ea a incasat o bataie crancena!!! Cu toate astea au mai stat impreuna o lunga perioada de timp, pana ce Dumnezeu s-a indurat sa-i desparta. El a ajuns o epava; este de nerecunoscut, in ciuda unei inteligente ascutite. Parintii lui, ambii intelectuali de mare renume, s-au dus de ani buni. Ea, si-a gasit un baiat pe masura sufletului ei, student si el, si au plecat in scurt timp in State. Acum ambii sunt profesori universitari (in California, cred, dar nu sunt sigur), au o fetita pe care daca o vezi sau o auzi, ai putea sa juri ca e intruchiparea unui inger (de multe ori ei insisi se tem de atata bucurie pe care le-a dat-o Dumnezeu), iar acum vine si al doilea copil (la vreo 10 ani dupa fetita). Cam la doi ani, vin in tara si ne intalnim in familie depanand amintiri si privindu-ne copii care cresc sub ochii nostri, cum se joaca sau vorbesc despre vise marete!...
Pana la urma, tot Dumnezeu le oranduieste si nu ne lasa sa ne pierdem in ambitii personale. Cred ca in final tot de smerenie e vorba, daca vrem ca viata noastra sa se schimbe in bine!

Salutare Moshule!
Frumoase exemple ai dat.
Tristeţea celui de-al doilea, unde am empatizat mai mult cu necazul bietului om, mie îmi spune aşa: Domnul ne dăruieşte în fiecare clipă Mâna Lui şi totuşi, noi, din raţiuni care au fost mereu evidenţiate însă pe care inima noastră le respinge, cumva, noi ne încăpăţânăm s-o refuzăm.
Trist, cu adevărat trist. Ce nenorocire mai mare putem trăi? (poate s-o pocăi, într-un sfârşit, şi băiatul acela...)
Dar Mare e Mila şi Puterea lui Dumnezeu!

Trebuie sa mai adaug ca am incercat sa ma despart de el de vreo 5 ori, si de fiecare data n-am reusit.
I-am zis sa ma lase in pace ca numai vreau sa fiu cu el, el nu m-a inteles, ma vazut ca un om foarte rece, cum am putut sa dau cu piciorul acestor ani si asa brusc, mai ales ca intre noi exista intelegere si pace.
Nu ma vede ca pe o proprietate, am inteles din reactiile pe care le-a avut cand am dorit sa il parasesc.
In ceea ce il priveste, poate ma amagesc, dar vazand in familia lui, tovarasii lui o viata fara de grija mantuirii ii e greu sa priveasca viata dintr-o alta perspectiva.
Ii inteleg rationamentul, doar asa am fost si eu nadejdea mea era ca in momentul in care ne vom desparti de acesti apropiati sa ne schimbam.

Pe de alta parte in perioada de apropiere de Domnul am simtit ca as face orice sa ma mantuiesc, apoi am simtit ca vreau sa Il ubesc, asa un sentiment de aprindere, pe care abia l-am mai simtit de cand traiesc asa. M-as fi calugarit as fi stat in pestera orice pentru El... acum inflacararea s-a dus, dar stiu ca e tot in mine.

Si iata ca am zis ca as fi facut orice dar pe el nu il pot parasi, doar nadejdea ca in timp va simti la fel si sentimentele pt el nu ma lasa sa fac pasul.

Si iata acum plang ba ca L-am parasit pe El, ba ca ma intristez ca la gandul ca nu ma voi mantui cu el, ca trebuie sa ne despartim si mi-e greu.
Mai las niste timp sa curga peste mine.

[quote=cezar_ioan;534588]Din cele scrise de tine, reiese că atunci visai cumva, acum visezi aşa... Măi, măi, măi...:)

Pisi, oare tu eşti cam mereu visătoare?...
Şi ţi-ai extins visarea,grandios, până la ... Însuşi Dumnezeu?...
Acum Îl visezi, Pisi, pe Hristos în rolul de Motan?

Nenorocita asta de visare!...
Puturosul ăsta de răsfăţ!...
Trândăvia asta scârbavnică!...
Dracii ăştia meşteri mari!...

În cazul de faţă, dracii cei mai scârbavnici, care îl pun în capul fetelor pe Însuşi Hristos ca amant...
Sunt dracii teologali, Pisi... Dracii teologali!

Lasă prostiile şi treci mai repede la pocăinţă. Iar asta înseamnă gata cu visările, mai întâi.

P.S. Nu pot să nu râd văzînd ce îşi doreşte Pisi: cică un bărbat nou (mai întâi asta, că s-a plictisit de ăl vechi) căruia să îi pună în contract: "Tu fii smerit, blând şi totodată drept, că eu vreau să rămân rea, egoistă şi mândră. Ruşinîndu-mă. - Batem palma?"
De mult n-am mai râs aşa!.....:)))))
i


M-am rusinat de ce ai putut scrie. dar m-am rusinat pt ca ai dreptate un pic.
Visez pt ca e greu si dureaza o viata intreaga poate sa devii smerit sau sa dobandesti alte virtuti.

Ce sa zic ... mi-e teama ca datorita slabiciunii mele, in sensul ca nu voi fi atenta la mine ci mai mult la el voi pierde mantuirea. Aceasta e problema mea egoista stiu ,dar n am de ce sa ma ascund momentan sunt o fiinta care s-a lepadat de niste apucaturi urate si doar atat.
N-am smerenie nici blandete nici nimic n-am nici o virtute.
Iar principala mea caracteristica e slabiciunea si nestatornicia..

Iata adevarata mea probleme : problema mantuirii!
Iar gandul care nu-mi da pace e ca daca acel sfat al duhovnicului e de la Insusi Duhul Sfant, daca aceea e voia Sa pt mine.
Ma simt o larva fara nici o putere.

Cand vorbesti asa de prietenul tau, am impresia ca si tu ai uitat de unde ai plecat... acum doar el e ala care nu e bun sa fie sot/tata? Doar el e cel care a gresit? Doar el e cel nevrednic?

Citesti si te rogi de ceva timp, dar ai uitat cum erai inainte? Crezi ca "visul" tau si "revenirea" ta miraculoasa si brusca iti da dreptul sa vorbesti asa de el? Of, of, retrag ce am zis, mai bine il lasi, pentru ca din spusele tale uneori am impresia ca te uiti la el ca ultimul om si nu stiu daca in starea asta vei putea sa-i fii alaturi. In plus, nici el nu pare sa fie omul minune cu care tu doresti sa te, ahem, "inalti".

Tu nu ai trait pana acum scurt timp fara "grija" mantuirii?

Revenirile astea miraculoase, urmate de un aer din acesta "vai ce nevrednic e el acum ca eu sunt pe calea cea buna" nu-mi miros a bine.

Ce am inteles eu dupa ce am recitit tot threadul: "Am pacatuit, am revenit miraculos pe calea cea dreapta, prietenul meu dintr-o data nu-mi mai place, ca el nu a avut sansa sa-si revina miraculos o data cu mine, vreau sa il parasesc."

Mie dimpotriva, mi se pare ca esti muuuult prea focusata pe tine si deloc pe el. Acum nu-ti mai pasa cum se simte omul ala, te-ai distrat cu el, ti-ai revenit, la gunoi cu el si cu sentimentele lui.

Pai bine ai dreptate ,asa mi-a spus si el sunt o egoista, voi ramane cu el chiar de va fi sa fie alcoolist si un drogat fara frica de Dumnezeu.
Faca-se voia Ta Doamne!

Of, femeile astea, ce le place sa dea in extreme. Nu tot pe acolo te indreptai si tu pan' sa-ti revii? El nu ar merita si el o sansa sa-si revina, asa cum ti-ai revenit tu? De ce ai impresia ca el va decadea mai mult? O fi din cauza ca tot ce simti/gandesti tu o fi o iluzie copilareasca?

Desparte-te de el, muta-te singura si vezi-ti de viata ta. Poate va fi mai bine si pentru el.

Edit: Apropo, daca il iubeai, nu vorbeai asa de el. Sigur nu stai pur si simplu din confort si obisnuita cu el?

mesaj sters

Ai perfectă dreptate, am greșit grav din neatenție și-mi pare rău, te rog să mă ierți!
Nu mi-a părut bine când te-am acuzat, acum însă îmi pare bine pentru că greșeala mea nu ”rănește” pe nimeni decât pe mine.

Din faptul că te-ai ”coborât” să te asemeni cu ea, eu te-am ”încărcat” în mintea mea cu păcate pe care nu le aveai și de care te-ai ferit; nu am scuze pentru greșeala mea și de aceea cer de la tine scuze.

Cum zicea Florin, daca atata lucru nu pot ierta, apoi... :)
Va multumesc de mesaj.

Curaj, frate, curaj!....:)

si pt a tacea atunci cand doresti sa iti expui opinia e nevoie de curaj :)

Asta cam aşa e.

Înseamnă că de-o vreme eşti tot mai curajos!...:)
Exceptînd seriile lungi de laşitate cu Pelerinul..:)))

(ce vrei, am acceptat sistemul de interpretare propus de tine, nu te supăra!)