Prietena mea este sectanta
 

Este pacat sa umblu cu o fata care este sectanta, eu fiind crestin ortodox? Astept parerile voastre, va multumesc!

O opinie...
 

Ar fi păcat doar dacă dvs aţi renunţa la ortodoxie şi v-aţi converti la credinţa ei.
Altfel, de ce să fie păcat?
Dacă vă veţi căsători, va fi foarte important să vă cununaţi în Biserica Ortodoxă şi, mai ales, să vă botezaţi copiii ortodocşi.
Dacă ea va fi de acord cu aceste lucruri, cred că relaţia dvs va fi morală, binecuvântată de Dumnezeu.
P. S. 1. Vă sugerez să încercaţi să-i vorbiţi despre credinţa noastră, despre ortodoxie; poate o veţi convinge să devină şi ea ortodoxă. :)
P. S. 2. Prietena dvs din ce denominaţiune face parte?

parere !
 

Nu cred ca religia trebuie sa strice relatiile dintre oameni,daca acestea sunt foarte bune !!!

Numai niste minti inguste fundamentaliste pot face din religie motiv de galceava, lupta si neintelegere intre oameni !

Sa nu uitam ca, religia prost inteleasa de oamenii pacatosi,a dus in cursul istoriei la intolerante si razboaie sangeroase, in care oamenii si-au dat efectiv in cap la propriu in numele unei religii, prost intelese, ma repet !!!

Religia trebuie sa fie motiv de legatura intre oameni si nu de conflicte !

Dumnezeu a lasat formula triadica a crestinismului, cu cele trei ramuri ale sale :ortodoxia,catolicismul si protestantismul !
Cred ca este o atitudine gresita ca sa sutinem ca una din ele este mai buna decat alta, si e o atitudine inteleapta sa spunem ca sunt mai degraba complementare si sa le tratam in mod egal cu intelegere frateasca !!!

Aveti dreptate, stimate coleg. Viata e mai presus de subiectivsimul caldut si limitativ al stupului ideologic: viata a fost creata de Dumnezeu, stupul ideologic/religios de om, in colaborare cu nu-spunem-cine.

Da ,si tocmai de aceea trebuie sa avem o viziune mai deschisa si mai ecumenista fata de alte confesiuni crestine,si nu una plina de ura,cum au unii ritualisti de duminca !!!

Ritualistul de duminca, e o persoana care uraste alte confesiuni,si indirect pe semenii sai care le practica,si el crede ca daca e prezent duminica de duminica si in sarbatori la slujba,si se mai autodeclara cu ascunsa mandrie si "practicant", este deja MANTUIT !!!

Problema acestui tip de crestin, in viziunea mea, este ca, s-ar putea sa nu fie asa de "Practicant" si cand vine vorba de a face fapte concrete in spirit crestin fata de aproapelele sau !

(Eu insumi aicea sunt cel mai slab si pacatos om,pentru ca nu fac destule fapte de ajutor catre semenii mei !!!)

Ritualistul de duminica ,crede ca numai prin implinirea cu sarguinta a ritualului, si o neabatere incapatanata si fanatica de la dogma, se va mantui numai cu asta !

-E bine ca ai stat in biserica si ai cantat, ai va zice Domnul !
-Numai ca ,vezi ,tu ritualistule, nu prea ai mai avut timp ca ajuti un om beteag,sa faci un voluntariat, sa mergi la o vaduva, la un orfan !!!

Desigur,ritualistul va recunoaste :

-Da ,Doamne, in biserica e frumos si e o atmosfera plina de evlavie si de inaltare !
Nu la fel de frumos e sa ajuti un om handicapat si sa-l cureti,sau sa dai bani, din putinul tau la altii care au mai mare nevoie,sau sa muncesti pentru o vaduva in timplul liber...etc !!!

-Unde sunt toate aceste fapte concrete, si de ce nu le-ai facut???!!!, Va zice Domnul !!!

Si, da toti suntem mai mult sdau mai putin pacatosdi cand vine vorba de asta, si chiar facem extrem de putin !!!

"Religia trebuie sa fie motiv de legatura intre oameni si nu de conflicte !"
În această privinţă, sunt întru totul de acord cu dvs!
"Dumnezeu a lasat formula triadica a crestinismului, cu cele trei ramuri ale sale :ortodoxia,catolicismul si protestantismul !"
În privinţa aceasta, opinia mea este diferită.
Dumnezeu a întemeiat o singură credinţă, o singură Biserică (în sensul de comunitate de credincioşi, nu mă refer la organizarea şi ierarhia instituţională...).
"Este un Domn, o credinţă, un Botez" - scria în acest sens, în Epistola sa către Efeseni, Sfântul Apostol Pavel (Ef5, 4).
Ulterior, în timp, creştinii s-au divizat în confesiuni distincte, hiperbolizând importanţa unor diferenţe dintre ei, până când s-a ajuns la situaţia actuală (o creştinătate dezbinată, care propovăduieşte unitatea).
Domnul Iisus Hristos i-a dorit pe credincioşii Săi uniţi în comuniunea dragostei, împreună-căutători ai adevărului şi trăitori ai libertăţii în Duhul Sfânt, iar nicidecum despărţiţi în confesiuni şi denominaţiuni distincte, care-şi revendică, într-un duh al concurenţei total străin de Evanghelie, superioritatea unora faţă de alţii.
Căutarea şi regăsirea unităţii pierdute este, aşadar (sau bine ar fi să fie) unul dintre principalele deziderate ale creştinătăţii actuale; şi tocmai acesta este şi scopul mişcării ecumenice: "ca toţi să fie una", în numele lui Hristos.
Ridicăm adesea ziduri despărţitoare între noi, trasăm graniţe artificiale, dar atât de greu ne este să construim şi punţi de legătură... :(
"Cred ca este o atitudine gresita ca sa sutinem ca una din ele este mai buna decat alta..."
Şi în această privinţă am o opinie parţial diferită.
Am o viziune şi o atitudine profund ecumenică, căutând din toată inima duhul Bisericii primare, în care creştinii erau una (erau "ecumenişti", ar spune unii dintre colegii noştri de forum), neexistând dezbinări între ei, deşi diferenţe de gândire şi trăire a credinţei existau, în mod inevitabil (că doar nu ne-o fi creat Dumnezeu pe toţi identici, ci persoane unice ne-a făcut, după chipul unicităţii Sale...). :)
Totuşi, ideea de a nu asuma nici o credinţă, privindu-le pe toate ca egale îmi pare, mai degrabă, relativism confesional decât ecumenism autentic.
Poate că exagerez eu?
Dacă două persoane au opinii diferite într-o anumită privinţă, privesc aceeaşi realitate din perspective diferite (cum îmi place mie să spun), le voi respecta opiniile amândurora, încercând să preiau ceea ce este frumos şi constructiv din ambele viziuni. Totuşi, îmi voi însuşi doar una dintre aceste opinii.
De exemplu, dacă aici, pe forum, unii dintre membrii suntem ecumenici, iar alţii antiecumenişti (aşa cum se declară ei înşişi), voi respecta viziunile ambelor categorii, dar nu voi putea fi, totodată, ecumenică şi neecumenică, aşa că voi opta pentru una dintre alternative: pentru cea ecumenică.
La fel şi-n cazul celor 3 confesiuni:
îi respect din toată inima pe confraţii mei creştini catolici şi protestanţi, NU mă cred întru nimic mai bună sau privilegiată în raport cu ei şi, totodată,
nu-mi relativizez credinţa,
nu sunt ortodoxă, catolică şi protestantă în acelaşi timp (nu de alta, dar o astfel de poziţie ar fi inconsistentă în sine, ar încălca principiul noncontradicţiei...), ci
îmi asum şi trăiesc cu toată convingerea credinţa ortodoxă,
străduindu-mă să caut, împreună cu semenii şi coreligionarii noştri de alte confesiuni, unitatea mult dorită atât de Dumnezeu, cât şi de noi.
Cred că este important să urmăm dreapta socotinţă (discernământul duhovnicesc), strecurându-ne printre extreme (intoleranţă vs. relativism) şi păstrând astfel o deschidere iubitoare specific evanghelică, atât de compatibilă cu la fel de evanghelica statornicie întru credinţă, consecvenţă în principii şi trăire.
Personal aşa înţeleg şi aşa cred... Care este opinia dvs în această privinţă?

religia si prietenia
 

Dacă tu ai fi într-o situaţie asemănătoare-doi prieteni având religii diferite-ai accepta religia ei,în numele păstrării relaţiei dintre oameni, sau ai determina-o să treacă la religia ta?

-Vezi ce face si facultatea asta,strica mintea oamenilor -partial cel putin-cred ca ai avut o gramada de profi ecumenisti...
-toti duhovnicii mari si sfintii au fost impotriva ecumenismului si a miscarii ecumenice care exista astazi,nu te-ai intrebat niciodata de ce?

-"Ecumenismul este produsul masoneriei" zice marele nostru teolog parintele Staniloae,si asa si este ..si atunci cum poate ceva care este de la dracu (pt ca masoneria este o organizatie satanica) sa vrea unirea tuturor in numele lui Hristos ?

http://carteromaneasca.wordpress.com...ecumenismului/
-"Creştinismul autentic nu cunoaşte metoda „nobilă şi civilizată” a ecumeniştilor, fapt pentru care nici nu a întreprins un astfel de dialog al „dragostei”. Creştinii au propovăduit şi propovăduiesc chiar sub prigoană credinţa. Aceasta pentru că suntem convinşi de caracterul absolut al credinţei noastre, de exclusivitatea religiei noastre în a oferi mântuire, atâta timp cât Scriptura zice clar că „nu este întru altul mântuire” (Fapte 4, 12) fără numai în Iisus Hristos. în dialogul ecumenist sunt puse pe picior de egalitate principial toate religiile, încercându-se, ca plecând de la principiul monotelismului, să se ajungă la un adevăr comun. Acest fapt însă, cel puţin pentru noi, ortodocşii, este de neacceptat."

ecumenismul infernal – ce lucrează fie ca panreligie, fie ca putere a întunericului, fie ca organizaţie iubitoare de pace, fie ca proces de unificare globală, ca solidaritate, iubire şi frăţietate – un ţel are, să rănească de moarte sfânta credinţă ortodoxă.

Ecumenismul încearcă, aşadar, să desfiinţeze hotarele dogmatice şi canonice ale Bisericii Lui Hristos. Ecumenismul însuşi este fără limite, considerând orice fiinţă umană de pe pământ mădular al „Bisericii”.

De ce se duce această luptă pentru „unirea Bisericii”, pentru crearea unei „Biserici” aşa cum visează ecumenismul? Un exemplu de astfel de religie care acceptă toate religiile şi orice compromis există deja. Aceasta este masoneria. Este deja bine ştiut că ea îi acceptă pe toţi. Ea poate reuşi compromisuri în credinţă la cei slabi de minte. Ea poate aplana contradicţiile religioase. De ce se caută oare soluţii conciliante în privinţa diferenţelor dogmatice ale „Bisericilor” şi nu se avansează la unirea religiilor prin intermediul masoneriei? De altfel, la ora actuală suficienţi conducători religioşi importanţi şi cu renume au ajuns să fie masoni, fapt afirmat deschis de masonerie."

Planul ecumenismului coincide cu cel al sionismului

Ecumenismul, după cum am văzut, are în plan unirea religiilor. Important de reţinut este că acest plan ecumenist coincide cu cel al sionismului internaţional. El a fost gândit să se desfăşoare pe o perioadă lungă de timp, până când ultimele scopuri ale lui vor fi atinse.

In primul capitol din Protocoalele înţelepţilor Sionului citim: „Avem înaintea noastră un plan, în care e trasă în mod strategic linia de care nu ne putem îndepărta, fără a schimba opera mai multor veacuri”.

„Când va sosi domnia noastră, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care e legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales, prin care chiar acest destin e unit cu soarta lumii. Din acest motiv suntem datori să nimicim toate credinţele”. (Protocoalele înţelepţilor Sionului, Cap. XIV).

Şi mai încolo: „Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult; înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi. Astăzi libertatea conştiinţei e pretutindeni proclamată. Prin urmare nu mai e decât un anumit număr de ani care ne desparte de căderea desăvârşită a religiei creştine; celelalte religii le vom dărâma şi mai uşor, dar e încă prea devreme să vorbim despre aceasta. Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată.

Când va veni momentul de a distruge pe veşnicie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi, pentru a nu îngădui vărsarea de sânge. Prin această diversiune vom pătrunde înăuntrul cetăţii papale, din care nu vom mai ieşi până ce nu o vom fi nimicit în întregime”.

Care este scopul sionismului? O spun ei înşişi: să distrugă credinţa şi să fie creată o altă religie. „Regele iudeilor va fi adevăratul papă al lumii, patriarhul bisericii internaţionale”. (Protocoalele înţelepţilor Sionului, cap. XVII)

"...planurile sionismului, masoneriei şi ecumenismului coincid. De ce oare? Această coincidenţă, desigur, nu este întâmplătoare. Scopul lor este comun. Şi să nu se mai ascundă ecumeniştii spunând că sunt interesaţi de Biserica Lui Hristos. Ne-am lămurit de acum cine sunt. Am aflat şi scopul lor. Să nu mai aplice strategia vrednică de râs a struţului, vârându-şi capul în nisip pentru a nu fi văzut.

Să ia aminte, până nu-i prea târziu, şi aceia dintre teologi, clerici şi credincioşi ortodocşi, care au fost atraşi pe panta înfricoşătoare a marii înşelăciuni ce o constituie ecumenismul!

Ortodocşii în capcană

Insă, din păcate, la această mişcare ecumenică, la acest CMB, care are ca scop să distrugă credinţa dar mai ales Ortodoxia, iau parte astăzi toate Bisericile Ortodoxe. Toate patriarhiile sunt membre în aceste organisme. Ortodocşii au căzut din nefericire în cursa întinsă de ecumenişti.

Şi-au închipuit că dacă vor lua parte activă la ea, îi vor ajuta pe ceilalţi să se mântuiască. Faptul că ortodocşii sunt membri organici ai acestor organizaţii ce vizează unirea cu ereticii contemporani, nu-i sfinţeşte pe cei din urmă. In schimb îi răceşte şi îi înstrăinează de unitatea Ortodoxiei pe ortodocşii care participă la aşa ceva.

Ortodocşii au intrat în CMB, susţin unii, întrucât astăzi ereziile nu mai sunt ca pe vremea Sinoadelor Ecumenice, atât de rău intenţionate şi de distructive cum erau în trecut.

Insă, noi susţinem că ele sunt chiar mai rele decât acelea, întrucât ecumeniştii de data aceasta războiesc Biserica cu viclenie. Ei acţionează cu mult entuziasm şi avânt în numele, chipurile, al „iubirii”. încearcă ca sub acest stindard să ne amestece pe noi ortodocşii cu tot felul de erezii şi dogme false, în aşa fel încât Sfânta Tradiţie a Bisericii să dispară, pierzându-se astfel şi credinţa noastră ortodoxă.

Ecumenismul ne cheamă să luăm parte la discuţii despre credinţa ortodoxă în numele iubirii. Adică să începem un dialog ca să aflăm adevărul. însă noi ortodocşii ce adevăr mai putem afla atâta timp cât îl avem? Ni l-a făcut arătat Dumnezeu-Omul, Domnul nostru: „Am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne. Că Aceasta ne-a mântuit pre noi”, mărturisim, cântând la fiecare Sfântă Liturghie."

„Nu! – ne spune ecumenismul – nu sunteţi voi cei care deţineţi adevărul, pentru că el este fragmentat. Părţi din adevăr se găsesc pretutindeni. Trebuie să căutăm în toate mărturisirile de credinţă şi în toate religiile pentru a le găsi. Apoi putem să le punem în discuţie, în aşa fel încât din toate aceste fragmente să construim – auzi îndrăzneală! – o nouă Biserică şi o nouă religie”. Suntem chemaţi, aşadar, ca să devenim parteneri de discuţie în ceea ce priveşte credinţa.

Trebuie să acceptăm, altfel spus, şi noi, creştinii ortodocşi, că nu posedăm în totalitate adevărul, că suntem şi noi înşelaţi în credinţa noastră. Cu alte cuvinte, trebuie să negăm credinţa pe care ne-a predat-o Domnul nostru Iisus Hristos prin Apostoli şi Părinţii Bisericii şi să începem să ne tocmim şi să tratăm cu ereticii.

Cei care au plecat din Biserica lui Hristos şi au căzut în erezie şi înşelare ne cheamă să devenim parteneri de discuţii, ca unii fără de minte, asupra adevărurilor noastre de credinţă şi să lepădăm credinţa noastră în Biserica şi în Trupul Tainic al Domnului Hristos.

Recomandările pe care ecumeniştii ni le fac, după cum scrie mitropolitul Florinei, Augustin, amintesc de cele ale oamenilor stricaţi, care sub pretextul sociabilităţii, sfătuiesc pe soţia fidelă să cedeze şi ea puţin la regulile ţinute cu stricteţe până atunci. Să înceapă să „se deschidă puţin şi în afară”, însoţindu-se cu detaşare şi voie bună cu toţi cu care are ocazia, chiar şi cu cei mai desfrânaţi. Dacă soţia credincioasă va pleca urechile la astfel de poveţe ale oamenilor depravaţi, va înceta peste puţin timp să mai dea dovadă de credincioşie. Va ajunge adulteră.

Acest lucru, din păcate, este în primejdie să pătimească şi Ortodoxia, dacă va face imprudenţa nebunească să asculte de sfatul ecumeniştilor, în a-şi deschide porţile şi în a începe fără nici o reţinere să aibă relaţii cu ereticii şi necredincioşii.

Va înceta (Biserica) atunci să mai fie mireasa preafrumoasă a Lui Hristos, ajungând o desfrânată, ce stă pe fiara din Apocalipsă. Jalnică privelişte şi pentru îngeri şi pentru oameni.

Ecumeniştii sunt mai răi decât ereticii din trecut. Cine poate spune că protestanţii, care o resping pe Preasfânta şi pe sfinţi şi nu recunosc preoţia, sau papistaşii care au ticluit sofistic alte înşelăciuni, se găsesc mai aproape de Biserică decât arienii? Cu siguranţă că astăzi ereziile acestea sunt mai periculoase decât cele din trecut.

Şi totuşi, Biserica Ortodoxă a ajuns membru al acestei uniri cu ereticii contemporani. Acesta este marele păcat al ei. Unioniştii nu ţin cont de faptul că Biserica, în perioada marilor erezii, nu a deschis un „dialog al dragostei” cu ereticii. Sfinţii Părinţii nu purtau de loc convorbiri (tratative) cu ereticii, nu se uitau la amabilităţi şi politeţuri; ei doar mărturiseau adevărul. Biserica Ortodoxă a Sinoadelor Ecumenice nu a deschis un dialog cu „bisericile ereticilor. Nu s-a declarat pe sine membru organic al unei societăţi care urmărea s-o unească cu eunomienii, anomeii, arienii, apolinarienii sau cu sabelienii. Dimpotrivă, primul canon al celui de-al doilea Sinod ecumenic nu cheamă la o unire, în cadrul vreunei organizaţii, cu ereticii, ci îi anatemizează.

Nu există, aşadar, dialog cu ereticii care continuă să rămână în înşelare. Sânţii Părinţii nu au vorbit cu ereticii de la egal la egal. Nu au întreţinut dialoguri,în termeni de egalitate, după cum vor astăzi unioniştii. Respingeau afirmaţiilor lor, iar atunci când aceia rămâneau neclintiţi în înşelarea lor, Părinţii purtători de Dumnezeu întrerupeau comuniunea cu ei, îi cateriseau şi îi anatemizau. Ii îndepărtau de la Trupul Sfânt al Bisericii ca pe unii ce aparţineau „sinagogii satanei“.

Ce se întâmplă însă astăzi? în zilele noastre Biserica Ortodoxă a intrat în capcana întinsă de ecumenism, devenind membru în CMB, într-o organizaţie a ereticilor. Iar acolo s-a încurcat tot mai mult în labirint cu ereticii… Şi preferă să păstreze tăcerea în situaţii prin care se trădează într-un mod nemaivăzut credinţa, întrucât prin prezenţa ei acolo recunoaşte implicit că nici ea nu posedă adevărul şi că se găseşte în înşelare.

Ortodocşii au întrat în felul acesta în cursă şi acum, sub tăcerea vinovată a reprezentanţilor ei, trădează adevărata Biserică, Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, vorbind în numele unei alte „Biserici”, a unei pseudo-biserici omeneşti, creaţia păcătoasă a puterilor întunericului…

Răspunderea ortodocşilor

Oare aceşti reprezentanţi ortodocşi chiar nu se gândesc la Dumnezeu? La faptul că vor trebui să dea răspuns în ziua judecăţii? Starea căldicică în care se complac, tăcerea vinovată de care dau dovadă, ne aduc aminte de înfricoşătoarele cuvinte din Apocalipsă, adresate episcopului din Laodiceea: „Ştiu faptele tale, că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea”. (Ap. 3,15:16).

Această lipsă de râvnă în mărturisirea credinţei scârbeşte pe Dumnezeu mai mult ca orice. Această indiferenţă faţă de adevăr este mai rea decât zelul arătat de cineva care susţine o înşelăciune. Această stare căldicică, această apatie, această trecere sub tăcere a adevărului, care este astfel trădat, nu va fi iertată de Dumnezeu. Căldiceii nu sunt acceptaţi, ei vor fi cei mai vinovaţi. Dumnezeu îi va lepăda, îndepărtându-se de ei. Nu îi vrea în Biserica Sa doar cu numele de creştini. Nu are nevoie de ei atâta timp cât joacă oribilul rol al lui Iuda.

Care va fi aşadar cuvântul pe care îl vor da aceşti nenorociţi? „

Există, în astfel de situaţii, inclusiv o a treia alternativă:
aceea ca fiecare să-şi păstreze credinţa sa, respectând-o pe a celuilalt.
Iar dacă s-ar pune problema ca unul dintre ei să se convertească la credinţa celuilalt, cred că unicul motiv, unica raţiune suficientă a unei asemenea opţiuni ar fi convingerea că acea credinţă este mai adevărată, mai profndă, mai autentică decât cealaltă.
Dacă m-aş îndrăgosti de un băiat neortodox, aş încerca să-i împărtăşesc gândurile, trăirile mele întru ortodoxie, cu scopul de a-l CONVINGE să se convertească.
În schimb, dacă aş şti că el vrea să devină ortodox nu din convingere personală, ci doar pentru a-mi aduce mie o bucurie (sacrificându-şi astfel convingerile proprii), i-aş propune să continuăm relaţia, păstrându-şi fiecare dintre noi credinţa ÎN CARE CREDE CU ADEVĂRAT; i-aş propune, adică, să rămână în credinţa lui.

Ce este aceasta, "sectantă"?
Substantiv, adjectiv?....
Ce crezi, "bun" este substantiv sau adjectiv?
Dar "om"?

P.S. Ce înseamnă când spui că "umbli"? Eşti paralizat şi ea te poartă pe drum? Sau cum? Nu poţi să umbli singur(ă)?
P.P.S. Ce înţelegi prin "păreri"?
P.P.P.S. Iartă-mă că mă arăt atât de neştiutor. Sunt un om tare greu de cap, precum se vede.

Antiecumenism,
Doamne ajută!
În primul rând, această discuţie nu are nici o legătură cu facultatea şi cu stimaţii mei profesori (în majoritate preoţi şi duhovnici) pe care, dacă i-aţi cunoaşte, v-aţi modifica, în mod sigur, această percepţie total incorectă pe care o aveţi despre dânşii. Părinţii profesori teologi sunt persoane deosebite, creştini autentici şi preoţi cu vocaţie!
Acum, referindu-mă la ceea ce aţi scris şi citat, desigur că vă respect sincer punctul de vedere, deşi am, în mare parte, opinii diferite.
Despre relaţiile interconfesionale am mai postat numeroase mesaje aici, pe forum şi, de aceea, nu voi mai repeta ceea ce am scris pe alte topic-uri. Dacă aveţi curiozitatea de a şti ce gândesc în această privinţă, puteţi citi, de exemplu, primele pagini ale topic-ului "Aceleaşi realităţi pot fi privite din perspective diferite - îndemn la deschidere" - topic iniţiat de mine la rubrica "Biserica Ortodoxă în relaţia cu alte confesiuni".
Acum aş dori să fac doar câteva precizări în legătură cu materialele pe care le-aţi postat.
1. Părintele Stăniloae a participat multă vreme la dialogul ecumenic (chiar şi-n vremea comunismului a plecat în Occident cu acest scop, era mult respectat de către teologi protestanţi, catolici, el însuşi a studiat câţiva ani în Apus, pe când era foarte tânăr). Nu ştiu de unde şi până unde ar fi asociat sfinţia sa ecumenismul cu masoneria. Am găsit cândva, mai demult, o înregistrare în care părintele ar fi spus asta, dar autenticitatea înregistrării îmi pare îndoielnică (aşa, ca să mă exprim într-un mod diplomatic...). Mai exact, era vocea părintelui, dar nu se auzeau întrebările ce i se puneau, iar părintele spunea cam aşa: "da, asta da..." (ca şi cum, iniţial, chiar îi contrazisese pe cei cărora le acorda interviul), apoi sunetul de fundal s-a schimbat (se auzea, în a doua parte a înregistrării, un zgomot de fond care nu era la început, ceea ce-mi dă de bănuit că a fost tăiat ceva din înregistrare, sau au fost combinate înregistrări cu răspunsuri ale părintelui date în împrejurări total diferite, nicicum în acelaşi interviu) şi părintele spunea că "este produsus masoneriei", dar era imposibil să-ţi dai seama dacă se referea la ecumenism sau la altceva.
2. Duhovnicii au opinii diferite în această privinţă (a se vedea, de exemplu, poziţia părintelui Steinhardt, mărturisitor al lui Hristos în închisorile comuniste, care avea un mod de gândire ecumenic şi chiar se declara susţinător al cauzei ecumenismului; de asemenea, părintele Teofil Părăian, dar şi alţii) şi, oricum, vă sugerez să căutaţi, pe wikipedia, informaţii despre eroarea de argumentare (sofism) numit "apelul la autoritate" sau "argumentul autorităţii".
3. Multe dintre argumentele prezentate în materialele citate de dvs pot fi acceptate drept obiecţii la adresa relativismului religios, care este diferit de mişcarea ecumenică creştină.
4. În mişcarea ecumenică (mă refer în special la C M B), sunt acceptate doar confesiunile şi denominaţiunile care asumă dogma trinitară şi cea hristologică (mai exact, credinţa că Iisus Hristos este Domnul). Prin urmare, nu se urmăreşte realizarea unităţii cu antitrinitarienii, cu cei care ar nega dumnezeirea lui Hristos etc. Astfel, analogia cu arienii, sabelienii etc este total neîntemeiată, fiindcă acei eretici erau antitrinitarieni!!!
5. Participanţii ortodocşi la mişcarea ecumenică (cel puţin părinţii duhovniceşti pe care-i cunosc eu, participanţi de mulţi ani la dezbaterile teologice din anumite instituţii ecumenice internaţionale) NU urmăresc trădarea credinţei (Doamne apără şi păzeşte!), ci, dimpotrivă, mărturisirea acesteia şi căutarea a ceea ce a rămas ortodox în celelalte confesiuni, cu scopul clădirii unităţii pe baza dogmelor şi trăirii ortodoxe.
6. Ortodoxia nu este doar o confesiune, delimitată conceptual, geografic şi instituţional, ci şi un mod de trăire, "firea omului" (cum a spus atât de frumos părintele Rafail Noica) şi, de aceea, ea poate fi găsită, într-un anumit sens, inclusiv în modalităţile în care confraţii noştri catolici şi protestanţi înţeleg să-şi trăiască relaţia cu Dumnezeu.
Ar mai fi multe de spus... dar mă opresc aici fiindcă, am scris de atâtea ori şi la atâtea topic-uri aceleaşi idei, încât... :)
Ar fi atât de bine ca părinţii care au o atitudine critică faţă de ecumenism să-şi exprime opiniile fără a-i numi "trădători" şi "eretici" pe cei care împărtăşesc puncte de vedere diferite de ale lor.
O noapte binecuvântată vă doresc!
P. S. Nu ne mântuim prin noi înşine, nici prin confesiunea din care facem parte.
Nu ne mântuim nici prin instituţii, nici prin anumite învăţături sau practici.
Ne mântuim, însă, printr-o Persoană: Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, unicul nostru Mântuitor şi Viaţa cea adevărată, a Căruia este slava şi puterea-n veci!
Amin!

"Greu de cap"?... Dubito!
 

Maieutician ce sunteţi!... :)

Acesta nu este un punct de vedere crestin-ortodox. Stiti si voi ce spun canoanele, mai ales cand vine vorba de casatorie.

Initiatorul topicului cred ca vrea un punct de vedere crestin-ortodox.
Oricum, nimeni nu ar trebui sa puna mai presus ideaa unui user anonim de pe forum, decat sfatul duhovnicului.
******
Pentru initiatorul topicului.

Nu este pacat sa umblii cu o persoana de alta religie. Problema se pune mai mult cand vine vorba de casatorie. Atunci cineva va trebui sa isi schimbe religia, si bine ar fi ca ea sa vina la ortodoxie. Ai grija ca pe drum sa nu te aproprii tu de cultul ei. Vorbeste si cu duhovnicul tau, veti ce iti spune.

Acum Biserica Ortodoxa este formata din pareri si opinii? Asta e credinta ortodoxa? Pai asa, de ce ar mai trece oamenii la ortodoxie? Sa stea unde sunt, ca oricum se mantuiesc si e bine foarte. Asa cum zic ierhii ortodocsi ecumenisti din Apus celor care vor sa vina la ortodoxie. Parintele Calciu Dumitreasa a spus si dansul ca miscarea ecumenista este cel mai mare pericol pentru BO si ca este mana in mana cu masoneria. Si dansul a stat in SUA. Sau si el vorbeste prostii? Nu ai sa ma convingi ca miscarea ecumenista (ecumenica este cu totul altceva) este buna. Miscarea ecumenista nu a fost inventata de BO, stiti f.bine.
BO face din ce in ce mai multe compromisuri, iar celelalte culte nici nu se obosesc sa vina la Ortodoxie. Care e scopul pana la urma? Sa spunem ca, canoanele sunt invechite? Asta este facultatea de teologie din prezent? Asta invata? Cum sa fi ecumenist?

Si ce facem daca vrem sa ne casatorim? Nu mai primim Taina? Sau calcam in picioare canoanele si facem nunta mixta, ca si asa e la moda acum!

Mai devreme sau mai tarziu, unul din cei doi va trebui sa ia o decizie.

Aici total de acord! Problema mai deoasebita ar fi intradevar atunci cand o persoana ortodoxa s-ar casatori cu o persoana de alta religie! Insa si aici, daca persoanele respective chiar au sentimente puternice reciproce, o solutie se poate gasi.

Femeia trebuie sa-si urmeze barbatul ! E scris si in biblie ! Numai asa,prin acest sacrificiu in anumite aspecte,ea poate demonstra prin fapte, si nu prin vorbe,iubirea pe care o are !
Daca nu poate face acest mic sacrificiu, insemana ca nici iubire suficienta nu are ! Nu ?!
In schimb barbatul ai ofera fidelitate si credinta,sprijin si ajutor in orice situatie !
In orice relatie inter-umana fiecare trebuie sa dea ceva celuilalt !
O relatie in care numai unul da si lasa de la el in mai multe aspecte, iar celalalt nu face nici un compromis, e deja suspecta si falsa !

Ea este botezata la ortodocsi, dar a trecut la acea secta de cativa ani, am intrat cu ea si in biserici ortodoxe si in manastiri, dar ea nu vrea sa renunte la acea secta pentru ea e locul cel mai drag.

Ura este evident in capul tau beteag, dupa natura discursului.


Aha, deci tu nu prea dai la biserica cu lunile, in schimb duminica dimineata nu esti pe reateaua de ConterStrike ci ajutand vaduvele si orfanii.

Eu as paria ca nu faci nici una (mers la biserica) nici alta (ajutata vaduve si orfani).
Mai degraba as paria pe reteaua de CS.

Deci, pentru tine este "o sectara" si n-ai nici o speranta sa o schimbi.
Si intrebi daca e bine "sa umbli" cu ea?
Apropo, pe unde umbli cu ea (sau ii umbli)?

Trol?
Oh, yaa..

In cazul asta nici macar nu e vorba de barbatu'su nefiind casatoriti.

Iar daca barbatusu' e handicapat spiritual, si vrea sa o tarasca in ratacirea lui, are tot dreptul sa nu-l urmeze.

Cazul tau de exemplu, in care prietena este evlavioasa iar tu pe langa ca nici macar nu dai pe la biserica, te legi si de evlavia ei, ce sa mai vorbim de evlavie cand de fapt esti in postura aluia care pe langa ca nu are habar de nimic mai este si agresiv cu aia cat de cat mai buni ca ele.

Ar avea dreptate sa te paraseasca ca sa nu mai vorbim ca daca nu o face, apai ea are o problema sau chiar mai multe daca Doamne fereste ajunge sa se marite cu tine.

nu am intrebat daca e bine sa umblu cu ea, citeste mai cu atentie ce am scris. Am editat si ultima postare

O cale chiar mai proasta decat aceea de a-si vedea fiecare de drumul sau.
Si nu vorbesc atat din perspectiva cuplului, la care legatura pe orizontala se dovedeste mai puternica decat cea pe verticala (iarasi, discutii complicate aici) cat din perspectiva copiilor care ma tem ca nu vor fi cu adevarat practicanti a unici uneia dintre credinte.
SAU, o vor alege pe cea mai proasta, mai rar un caz fericit dintr-o astfel de "imperechere".

Realitatea demonstreaza ca "unica ratiune suficienta" de cele mai multe ori se dovedeste dorinta de a-l multumi pe celalalt, credinta personala fiind de fapt cu totul ambigua si relativa.

Eu as zice ca e o idee PROASTA.

Pentru ca, ramanind in credinta lui:

1. Nu va putea participa cu adevarat la viata Bisericii, participare prin care ar putea, poate, sa descopere profunzimile ortodoxiei. Din exterior nu e imposibil, dar mai dificil.
De ce, te las pe tine sa descoperi din ceea ce crezi ca stii despre chestiunea asta.

2. Foarte posibil sa fie frustrat de aceasta diferenta iar cum bine se stie, sectarii au prostul obicei (bun, din perspectiva lor proasta) sa preseze pe membrii lor care sunt in familii mixte, sa puna la randul lor presiune pe membrii familiei de a se converti la ratacirea lor. Iar daca adultii nu ii pot convinge, macar copii sa-i convinga, sau macar sa le opreasca botezul (ortdodox) sa ii boteze in credinta lor, etc.

Pai asta ai scris in PRIMA postare.
O modifici si pe aia?

Drag, de ce?

Foarte frumos ati explicitat multe aspecte, si atitudinea dvs. echilibrata si comprehensiva ar fi bine sa fie mai larg raspandita si in masa acelor "ritualisti de duminica" ,care confunda ritualul cu fapta crestina !
Acesti crerstini de duminca, sunt foarte puternici si fanatici,chiar, in ce priveste "ritualul pentru ei", insa cand vine vorba de "fapta concreta pentru altii",aicea nu stiu, ei cat de bine stau ! (oricum,eu stau cel mai prost, si sunt cel mai slab si ticalos !)

Deci, fapte nu vorbe !
Asta cred,ca asteapta Cel de Sus de la noi !!!
Vorbarie mai putina si ritualism mai redus, insa fapte multe clare si concrete !!!

Pai acolo se simte cel mai bine, acolo se regaseste. Ea spune ca acolo se simte cel mai aproape de Dumnezeu.

Sunt pentru toleranţă între oameni, respectiv faţă de cei de alte confesiuni, totuşi mi se pare complicat să mă căsătoresc cu cineva de altă confesiune. Foarte complicat. Nu cred nici în "soluţia" ca fiecare să-şi păstreze credinţa. Cum s-ar putea cununa în acest caz? Ce comuniune ar exista între soţi dacă nu au o temelie comună?

Dar nici nu ştiu dacă e vorba de căsătorie în postările anterioare. Îmi cer scuze pentru nedocumentare...

Si pentru tine ceinseamna? Ortodoxia? Credinta ei?
Pentru ce "umbli" cu ea? Ea ce a gasit interesant la tine?

Da, cum sa nu, tu fiind un clasic exemplu despre ce inseamna "pentru altii", care iti pierzi probabil duminicile in fata calculatorului si care nu suporti ideea ca prietena ta saruta icoanele, sau daca mergi la biserica o faci ca sa-ti inchipui preotul in haine liturgice aflat in crasma, cine este de fapt cel INTOLERANT si fanatic ca sa nu mai zic de prost crescut sau de fapt mai bine complet alienat spiritual?

Stimati colegi,acest personaj,numitul : "Alin B",apreciati si voi ce limbaj crestinesc si ce comportament are fata de alti membrii ai saitului !!!
Eu cred, ca ar trebui sa-si ceara scuze si sa nu mai practice un furibund atac la persoana, asa cum obisnuieste,am vazut ,de mult timp !
El se leaga de unii ,se leaga de altii,se baga in discutii ca musca-n lapte,acolo unde nu l-a invitat nimeni. Emite pareri cu titlu de sentinte definitive,pe care nu i le cere nimeni,si in general daca nu ar depasi uneori niste limite ale bunei cuviinte, ar putea fi chiar hazliu !!! (ha,ha,ha !)
Da ! Pentru ca, de un astfel de personaj important, care le stie pe toate, nu poti decat sa...razi !!!

Numai scuzele de rigoare il vor face ca sa nu cada definitiv in derizoriu,iar parerile lui acide si pline de o rautate greu disimulata sa nu fie ignorate totl,ca dealtfel si persoana sa !
In ce ma priveste, in lipsa unor scuze sincere, din partea numitului, imi rezerv dreptul de a nu-l mai baga in seama,si il sfatuiesc ,prieteneste, sa nu mai posteze nimica pe subiectele initiate sau comentate de mine !
Mersi pentru intelegere !

[quote=AlinB;536096]Ura este evident in capul tau beteag, dupa natura discursului.






Spuneti si dvs. ce impresie va face ?

--se vede ca ai fost influentata de profesori ecumenisti de la facultate si de ideile ecumeniste care circula intre teologi..
-in primul rand nu e vorba de opinii diferite ci de recunoasterea adevarului si a dogmelor pe care le avem de 2000 de ani sau de la sinoadele ecumenice (nu ecumeniste) ,deci daca vrem sa fim ortodocsi trebuie sa credem in hotararile sfintilor parinti

http://carteromaneasca.wordpress.com...ror-ereziilor/

1. Canonul 10 al Sfintilor Apostoli – „Daca cineva s-ar ruga, chiar si in casa cu cel afurisit (scos din comuniune) acela sa se afuriseasca.’”

2. Canonul 45 al Sfintilor Apostoli – „Episcopul, presbiterul sau diaconul, daca numai s-ar ruga impreuna cu ereticii, sa se afuriseasca, iar daca le-a permis acestora sa savarseasca ceva ca si clerici (sa savarseasca cele sfinte), sa se cateriseasca.”

3. Canonul 46 al Sfintilor Apostoli – „Episcopul sau presbiterul care primesc botezul sau jertfa ereticilor, poruncim sa se cateriseasca. Caci ce intelegere poate sa fie intre Hristos si Veliar? Sau ce parte are credinciosul cu necredinciosul?”

4. Canonul 64 al Sfintilor Apostoli – „Daca vreun cleric sau laic intra in sinagoga iudeilor sau a ereticilor ca sa se roage, sa se cateriseasca si sa se afuriseasca.”

5. Canonul 6 al Sinodului V local de Ia Laodiceea (343) – „Nu este ingaduit ereticilor a intra in casa lui Dumnezeu daca staruie in eres.”

6 Canonul 32 al Sinodului V local de la Laodiceea – „Nu se cuvine a primi binecuvantarile ereticilor, care sunt mai mult absurditati decat binecuvantari.”

7. Canonul 15 al Sinodului al Noualea din Constantinopol (861) „Cei ce propovaduiesc public eresul sau il invata in Biserici, sa fie indepartati de comuniunea cu credinciosii si afurisiti, ca unii ce fac schisma si sfarama unitatea Bisericii.”

8. Din cuvantul Sinodului al VII-lea Ecumenic (Niceea, 787)

„Sa nu faceti nici inovatie, nici omitere in Predania pe care am pazit-o cu evlavie pana acum. Deoarece toti cati s-au pastrat inlauntrul Sfintei Biserici Universale, nu au primit nici adaosuri, nici omiteri. Si cu mare pedeapsa va fi condamnat cel ce va face fie adaugiri, fie omiteri.”

Parintele arhimandrit Arsenic Boca (+1989) „Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Caderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxa, fie ei: arhierei, preoti de mir, calugari sau mireni, inapoi la Sfanta Traditie, la Dogmele si Canoanele Sfintilor Parinti ale celor sapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Fereasca Dumnezeu!” (Talantii imparatiei, p. 197)

Cucernicul Parinte Gheorghe Calciu: „Intelegerea ecumenica de unire si armonie a lumii este de fapt o forma a miscarilor internationaliste pe plan religios, in care se incearca desfiintarea natiunilor, instituirea unor guverne mondiale, pe care nimeni nu le-a uns si care urmaresc doar gloria lor, buna lor viata si satisfacerea dorintei de a conduce popoarele. Ecumenismul acesta este in sine o actiune diabolica si sunt de acord cu unii teologi greci care spun ca ecumenismul este cea mai mare erezie a secolului nostru… Am sperat ca Romania va fi urmatoarea tara care va iesi din ecumenism.” („Ziua” de Bucuresti, 5 dec. 1998, pg.8)

Sfantul Efrem Sirul (+379) „Vai acelora care se intineaza cu blasfemiatorii eretici! Vai acelora care batjocoresc Dumnezeiestile Scripturi! Vai de cei cati murdaresc sfanta credinta cu eresuri sau incheie vreo intelegere cu ereticii!
Atunci, la a doua venire a Domnului, se va cere de la fiecare din noi marturisirea credintei si unirea Botezului. Si daca am pastrat credinta curata de orice eres si pecetea nestearsa si haina neintinata… Se cuvine ca toti cei ce se apropie de Dumnezeu si vor sa se invredniceasca vietii celei vesnice, sa pazeasca mai înainte de toate Credinta Ortodoxa neintinata. Dar nu trebuie sa fie tradata nepretuita comoara a credintei nici in schimbul dobandirii vreunei vrednicii, nici pentru lingusirile ocarmuitorilor, nici pentru a evita frica de ei.”
„Cuvine-se deci, sa dispretuim orice osteneala pentru dreapta marturisire a Domnului nostru Iisus Hristos… Sa fugi de purtarea familiara fata de schismatici si eretici! Mai mult, sa te feresti de erezia acelora care Il despart in doua pe unicul nostru Domn Iisus Hristos! Acestia cred in chip contrar celor 318 Sfinti Parinti care s-au intrunit la Niceea.”
„Pe eretici, ca pe niste blasfemiatori si vrajmasi ai lui Dumnezeu, Scriptura nu i-a numit oameni, ci caini si lupi si porci si antihristi, dupa cum zice Domnul: Nu dati cele sfinte cainilor! (Matei 7:6). Si Ioan zice ca multi antihristi s-au aratat (I loan 2:18). Pe acestia deci, nu se cuvine sa-i iubim, nici sa ne intretinem cu ei, nici sa ne rugam impreuna cu ei, nici sa mancam impreuna, nici sa-i primim in casa, nici sa-i salutam, ca sa nu ne facem partasi faptelor lor celor viclene.”

Sfantul Ioan Gura de Aur (+ 407) „Daca cineva contraface macar o mica parte a chipului regelui pe moneda regala, in felul acesta o falsifica; la fel si in credinta cea adevarata, acel care va schimba chiar cat de putin in ea, o vatama pe toata. Caci daca, pe de o parte, dogma este rastalmacita, si inger de ar fi, sa nu-l credeti. Nimic nu foloseste viata virtuoasa, daca credinta nu este sanatoasa.”

„Daca episcopul sau clericul este viclean in chestiunile credintei, atunci fugi si leapada-te de el, nu numai ca de un om, ci chiar si inger din cer de-ar fi. Cel care doreste mantuire personala, cel care vrea sa fie un adevarat fiu al Bisericii Ortodoxe, acela cauta la corabia lui Noe scapare de potop. Cel care are teama de trasnetul strasnic al anatemei, care omoara sufletul si trupul, acela sa ia asupra-i dulcele jug al dogmelor Bisericii lui Hristos, sa-si imblanzeasca indaratnicia cugetului sau, cu ajutorul legilor bisericesti si sa se supuna in toate maicii sale – Biserica… Dupa mine, pacea nu este aceea care se tine pe saluturile si mesele comune fara rost, ci pacea intru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovniceasca. Multi distrug astazi tocmai aceasta unire, cand, dintr-o ravna nechibzuita, neluand in seama hotararile noastre si dand mai multa importanta celor iudaice, socotesc pe iudei drept invatatori care merita o incredere mai mare decat Parintii nostri.”

Sfantul Teodor Studitul (+826) „Atunci cand Credinta e primejduita, porunca Domnului este de a nu pastra tacere. Daca e vorba de Credinta, nimeni nu are dreptul sa zica: „Dar cine sunt eu? Preot, oare? N-am nimic de-a face cu acestea. Sau un carmuitor? Nici acesta nu doreste sa aiba vreun amestec. Sau un sarac care de-abia isi castiga existenta? … Nu am nici cadere, nici vreun interes in chestiunea asta. Daca voi veti tacea si veti ramane nepasatori, atunci pietrele vor striga, iar tu ramai tacut si dezinteresat?”
„Sinodul nu este aceasta: sa se intruneasca simplu ierarhi si preoti, chiar daca ar fi multi; ci sa se intruneasca in numele Domnului, spre pace si spre pazirea canoanelor… si nici unuia dintre ierarhi nu i s-a dat stapanirea de a incalca canoanele, fara numai sa le aplice si sa se alature celor predanisite, si sa urmeze pe Sfintii Parinti cei dinaintea noastra… Sf. loan Gura de Aur a spus deschis ca dusmani ai lui Hristos sunt nu numai ereticii, ci si cei aflati in comuniune cu ei.”
„Avem porunca de la insusi Apostolul Pavel ca, atunci cand cineva invata ori ne sileste sa facem orice alt lucru decat am primit si decat este scris de canoanele Sinoadelor ecumenice si locale, acela urmeaza a fi osandit, ca nefacand parte din clerul sfintit. Nici un sfant nu a incalcat legea lui Dumnezeu; dar nici nu s-ar fi putut numi sfant, daca ar fi calcat-o.”
„Si chiar daca am fi pacatosi in multe, totusi suntem ortodocsi si madulare ale Bisericii Universale, indepartandu-ne de orice erezie si urmand oricarui Sinod recunoscut ca ecumenic sau local. Si nu numai acestora, ci si hotararilor pe care le-au luat si le-au propovaduit Sinoadele. Nici nu este ortodox desavarsit, ci pe jumatate, cel care crede ca are dreapta credinta, dar nu se alatura dumnezeiestilor Canoane.” (Migne, PG Epistola II, 81)

Sfantul Cuvios Teodosie de la Pecerska (+1073)
“Pazeste-te, fiule, de cei cu credinta stramba si de toate discutiile lor, caci si pamantul nostru s-a umplut de ei! Numai cel ce traieste in Credinta Ortodoxa isi va mantui sufletul. Fiindca nu exista o alta credinta mai buna, decat curata si sfanta noastra Credinta Ortodoxa … De asemenea, fiule, nu se cade sa lauzi o credinta straina. Cine lauda o credinta straina face la fel ca si cel care-si huleste propria credinta. Cine lauda credinta sa si pe cea straina e un fatarnic si apropiat de erezie … Daca cineva iti spune: ‘Credinta noastra si a voastra este de la Dumnezeu,’ atunci, fiule, raspunde-i asa: ‘Fatarnicule! Cum pot fi amandoua de la Dumnezeu? Nu stii ce spune Scriptura: Este un singur Domn, o singura Credinta, un singur Botez. (Efeseni 4, 5)
Asadar, fiule, fereste-te de acestia si intotdeauna apara-ti credinta ta! Nu te infrati cu ei, ci fugi de ei si intareste-te in credinta ta prin fapte bune! … Fiule, chiar daca va trebui sa mori pentru credinta ta sfanta, du-te cu indrazneala la moarte! Asa au murit si sfintii pentru Credinta, iar acum vietuiesc intru Hristos. “(Patericul pesterilor de la Kiev, 1806)

Sfantul Cuvios Mucenic Cosma Etolianul (+1779) “Eu, crestinii mei, mi-am cheltuit viata studiind timp de cincizeci de ani, am citit si despre preoti si despre necredinciosi, si despre atei si despre eretici, am cercetat adancurile întelepciunii. Toate credintele sunt mincinoase, calpe, toate sunt ale diavolului. Am inteles si acest lucru adevarat, dumnezeiesc, ceresc, desavarsit si pentru mine si pentru voi: numai credinta crestinilor ortodocsi binecredinciosi e buna si sfanta, ca sa credem si sa ne botezam in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Aceasta v-o spun acum, la sfarsit, ca sa va bucurati si sa va veseliti de mii de ori, ca v-ati invrednicit sa fiti crestini ortodocsi, si sa plangeti si sa va tanguiti pentru cei necinstitori de Dumnezeu, necredinciosi si eretici, care umbla in intuneric, in mainile diavolului.”

„Evreul imi spune ca Hristosul meu e un copil din flori si Preasfanta Fecioara a mea e o desfranata, iar Sfanta Evanghelie imi spune ca acest lucru e de la diavolul. Mai am acum ochi sa ma uit la evreu? Daca un om ma ocaraste, imi omoara mama, fratii, copiii, dupa care imi scoate ochii, ca si crestin am datoria sa-l iert. Dar sa-L ocarasca ei pe Hristosul meu si pe Preacurata Fecioara a mea! Eu nu vreau sa-i mai vad, dar domniile voastre cum va rabda inima si mai faceti afaceri si tocmeli cu evreii? De ce v-am spus acestea, crestinii mei? Nu ca sa-i omorati pe evrei si sa-i prigoniti, nu, ci ca sa-i plangeti ca L-au lasat pe Dumnezeu si s-au dus cu diavolul. V-am spus ca sa ne caim acum pana mai avem vreme, ca sa nu se intample sa se manie Dumnezeu pe voi si sa ne lase din mana Lui si sa patim si noi ca evreii si chiar mai rau.”

„Pe papa Romei sa-l blestemati, fiindca el e cauza.”

„Antihristul e unul papa, iar nu altul (adica turcul n.n.) cel care e in capul nostru, intelegeti cine, fara sa-i spun numele.”

„Noi avem o porunca ce spune sa anatematizam pe oricine adauga sau nu crede in ceva mic din cele pe care le-au legiuit Parintii Bisericii noastre.” (Stupul Ortodox, 1999)

http://carteromaneasca.wordpress.com...rata-biserica/

De-a lungul celor două mii de ani de existenţă, numai Credinţa Ortodoxă a păstrat neschimbată învăţătura lui Hristos lăsată Apostolilor precum neschimbată a păstrat şi Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare A-Toată-Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceasta numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte şi dumnezeieşti trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva „bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.

Drept aceea, doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserică în Crez ca fiind: „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică viază, al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem – ca şi Sfinţii Apostoli – un Domn, o Credinţă, un Botez – cel ortodox.

Spre lămurirea acestor vremuri de ispită, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu necredincioşii vreunor secte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33) .

Din păcate, sectele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Protestantismul şi catolicismul nu sunt Biserică! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică este nevoie ca aceasta să păstreze întreagă, neschimbată şi ferită de orice „înnoire” toată învăţătura de credinţă, precum au primit-o de la Apostoli Sfinţii Părinţi ai celor Şapte Soboare. Însă toţi Apostolii, Mucenicii şi Sfinţii ne-au lăsat pecetluit cu sîngele lor o singură, adevărată şi dreaptă credinţă întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Prin anatemizarea catolicismului la anul 1054 s-a pecetluit ruperea papilor apuseni de învăţăturile curate ale Sfinţilor Apostoli. Atunci Biserica Ortodoxă şi-a arătat dragostea faţă de adevărul învăţăturilor lui Hristos, tăind după dreptate de pe trupul lui Hristos mlădiţele eretice, netemîndu-se niciodată de „replica” puterilor politice şi şantajele economice sau militare ale Apusului. Ereticii, fie ei monahi, preoţi sau arhierei, trebuie să se teamă de dreptatea Bisericii, şi nu Biserica să se înfricoşeze sau să-şi împuţineze învăţătura de frica sau ameninţările mai-marilor veacului. Cine primeşte neschimbată învăţătura celor Şapte Soboare, rămîne în Biserică; dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot, călugăr sau laic, cel care nesocoteşte, împuţinează sau se îndoieşte de adevărul Sfintelor Sinoade, acela se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei, se îndoieşte de Însuşi Hristos.

Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre ortodocşii – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă pe faţă de Trupul cel Viu al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii alături de care s-au rugat şi împărtăşit, dar mai ales se vor osîndi pentru sminteala ce o arată celor neîntăriţi în credinţă.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!”

Pentru ortodocşi nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare precum Sfinţii Părinţi au hotărît. Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus.

Astfel chemăm toată suflarea ortodoxă spre a se împotrivi oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii; îndemnăm pe ortodocşii creştini a se opune ereziei ecumeniste care prin „reconciliere şi unitate” subminează însăşi unimea Bisericii lui Hristos. După Schisma din 1054, toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi au luptat împotriva eresurilor papei, a dogmelor mincinoase şi expansiunii politice plătind aceasta cu sîngele lor cel preascump. Pentru aceasta Sfîntul Paisie de la Neamţ (+1794) spune: „Pe papa, Sfînta Biserică îl afuriseşte! Şi eu împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc!” Cuvintele Sfinţilor au pînă astăzi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne întăresc a crede că: „Este doar o singură Biserică a lui Hristos – cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe”, după mărturisirea Sfîntului Ierarh Fotie al Constantinopolului.

http://carteromaneasca.wordpress.com...rata-biserica/

De-a lungul celor două mii de ani de existenţă, numai Credinţa Ortodoxă a păstrat neschimbată învăţătura lui Hristos lăsată Apostolilor precum neschimbată a păstrat şi Sfînta Predanie a Sfinţilor Părinţi. Doar Biserica Ortodoxă se ocîrmuieşte după cele Şapte Soboare A-Toată-Lumea, numai Biserica Ortodoxă păstrează neschimbate scrierile Sfinţilor Părinţi, doar în Biserica Ortodoxă se ţin slujbele primelor veacuri. Şi pentru aceasta numai în Biserica Ortodoxă găsim toate Tainele cele Sfinte şi dumnezeieşti trebuincioase mîntuirii sufletelor noastre. Numai Biserica Ortodoxă a biruit veacurile neatinsă, nepătată şi neîntinată, doar Biserica Ortodoxă a dăruit lumii sfinţi, sfinţenie şi sfinte moaşte, numai Biserica Ortodoxă va fi singura ce va purta război împotriva „bisericilor” ce vor încerca să o uzurpe.

Drept aceea, doar noi credincioşii ortodocşi mărturisim despre Biserică în Crez ca fiind: „Una, Sfîntă, Sobornicească şi Apostolească”. Precum un singur crez este, tot aşa doar o singură Biserică viază, al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Nu pomenim în crez două Biserici, doi hristoşi, două botezuri pentru că avem – ca şi Sfinţii Apostoli – un Domn, o Credinţă, un Botez – cel ortodox.

Spre lămurirea acestor vremuri de ispită, Sfîntul Apostol Pavel (+64) dorind ca ucenicii săi în Hristos – creştinii, să fie păziţi de comuniunea cu necredincioşii vreunor secte şi confesiuni, ne îndeamnă: „Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea, sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul, şi ce învoire este între Hristos şi Veliar, sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (2 Corinteni 6:14, 15). Ei mărturisesc că-l cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit 1:16). De omul eretic, după întîia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de el însuşi osîndit! (Tit 3:10, 11). Nu vă lăsaţi înşelaţi! Însoţirile rele strică obiceiurile bune!” (1 Corinteni 15:33) .

Din păcate, sectele protestante şi romano-catolicii nu-şi dau seama că Biserica lui Hristos există deja, şi ei fiinţează în afara ei. Protestantismul şi catolicismul nu sunt Biserică! Pentru ca o adunare să poată fi ceea ce Sfinţii numesc Biserică este nevoie ca aceasta să păstreze întreagă, neschimbată şi ferită de orice „înnoire” toată învăţătura de credinţă, precum au primit-o de la Apostoli Sfinţii Părinţi ai celor Şapte Soboare. Însă toţi Apostolii, Mucenicii şi Sfinţii ne-au lăsat pecetluit cu sîngele lor o singură, adevărată şi dreaptă credinţă întru o singură, adevărată şi dreaptă Biserică – „Biserica Ortodoxă”, adică drept-credincioasă.

Prin anatemizarea catolicismului la anul 1054 s-a pecetluit ruperea papilor apuseni de învăţăturile curate ale Sfinţilor Apostoli. Atunci Biserica Ortodoxă şi-a arătat dragostea faţă de adevărul învăţăturilor lui Hristos, tăind după dreptate de pe trupul lui Hristos mlădiţele eretice, netemîndu-se niciodată de „replica” puterilor politice şi şantajele economice sau militare ale Apusului. Ereticii, fie ei monahi, preoţi sau arhierei, trebuie să se teamă de dreptatea Bisericii, şi nu Biserica să se înfricoşeze sau să-şi împuţineze învăţătura de frica sau ameninţările mai-marilor veacului. Cine primeşte neschimbată învăţătura celor Şapte Soboare, rămîne în Biserică; dar cine se îndoieşte de această învăţătură, fie şi de o mică parte din ea, nu mai este ortodox. Fie el ierarh sau preot, călugăr sau laic, cel care nesocoteşte, împuţinează sau se îndoieşte de adevărul Sfintelor Sinoade, acela se îndoieşte de adevărul Ortodoxiei, se îndoieşte de Însuşi Hristos.

Limpede trebuie să fie pentru oricare dintre ortodocşii – ierarhi, preoţi, călugări, teologi sau mireni – ce se pleacă spre comuniunea cu ereticii, că se leapădă pe faţă de Trupul cel Viu al Bisericii lui Hristos, fapt pentru care aceştia se vor judeca laolaltă cu ereticii alături de care s-au rugat şi împărtăşit, dar mai ales se vor osîndi pentru sminteala ce o arată celor neîntăriţi în credinţă.

Canonul 64 al Sfinţilor Apostoli hotărăşte: „Dacă vreun cleric sau laic intră în sinagoga iudeilor sau a ereticilor să se roage, să fie caterisit şi să se afurisească!”

Pentru ortodocşi nu este posibilă unirea cu catolicii atîta timp cît aceştia nu renunţă la toate ereziile lor (Filioque, infailibilitate, primat papal, harul creat, purgatoriul, imaculata concepţiune, slujirea cu azimă, botezul prin stropire sau turnare ş.a.), la neo-rînduielile scolastice şi nu primesc botezul ortodox prin afundare precum Sfinţii Părinţi au hotărît. Nu putem uita istoria încă sîngerîndă a uniaţiei catolice din Ardeal şi nu putem fi ignoranţi la planul demonic de în-globalizare a Ortodoxiei de către Marele Apus.

Astfel chemăm toată suflarea ortodoxă spre a se împotrivi oricăror rugăciuni în comun cu catolicii şi protestanţii; îndemnăm pe ortodocşii creştini a se opune ereziei ecumeniste care prin „reconciliere şi unitate” subminează însăşi unimea Bisericii lui Hristos. După Schisma din 1054, toţi cuvioşii şi mărturisitorii Părinţi au luptat împotriva eresurilor papei, a dogmelor mincinoase şi expansiunii politice plătind aceasta cu sîngele lor cel preascump. Pentru aceasta Sfîntul Paisie de la Neamţ (+1794) spune: „Pe papa, Sfînta Biserică îl afuriseşte! Şi eu împreună cu Biserica, fiul ei fiind, îl afurisesc!” Cuvintele Sfinţilor au pînă astăzi puterea şi lucrarea Duhului Sfînt şi ne întăresc a crede că: „Este doar o singură Biserică a lui Hristos – cea Ortodoxă, apostolească şi sobornicească, nu mai multe”, după mărturisirea Sfîntului Ierarh Fotie al Constantinopolului.

„Vine timpul, şi nu e departe – prooroceşte Sfîntul Lavrentie al Cernigovului – cînd foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului, se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile bisericilor cît şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului ci numai la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face misiune. Cînd se vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele că va veni vremea împărăţiei lui Antihrist şi el va fi pus împărat”.

Mulţi vor veni în numele Meu şi pe mulţi vor înşela. (Matei 24:5) Privitor la cele de mai sus Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul (+1960) arată: „Vorbesc şi fraţii mincinoşi de sfînta şi preadulcea ortodoxie, de dragoste, de curăţie pentru fapta bună, de smerenie şi de virtute, şi ajută obştile creştineşti. Cît e de greu pentru ortodocşii cei curaţi şi simpli să înţeleagă pe cine au înaintea lor. Cît e de uşor să fie atraşi la ideile lor „filosofice” şi să-i creadă! Dacă răscoleşte cineva adînc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numeşte OM.”

Sfîntul Dorotei învaţă: „Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi diavolul nu poate să înşele pe cineva, decît numai dacă se preface în chipul faptei bune”. După cum şi Sfîntul Apostol zice: „Că însuşi diavolul se preface în înger de lumină”.

Ce vor trebui să facă ortodocşii atunci cînd îşi vor vedea mai-marii în comuniune cu ereticii? Ortodocşii sunt obligaţi să se depărteze de aceştia şi să mărturisească dreapta credinţă, deoarece un episcop – chiar de ar fi patriarh ori papă – a încetat de a mai fi episcop din momentul în care a încetat a mai fi ortodox.

Proclamatia oficiala a monahilor ortodocsi români, către binecredinciosul popor ortodox român, Sfîntului Sinod si întregii Biserici Ortodoxe de pretutindeni

http://carteromaneasca.wordpress.com...-pretutindeni/

Rămînem înmărmuriti privind la hotărîrile ce reprezentantii Bisericii Ortodoxe le iau privind viata Bisericii ce o păstoresc. Am tot nădăjduit că toate aceste neîmpliniri se vor opri, dar ne-am înselat. Am început să credem că de la înăltimile la care sunt, nu se mai vede calea de întoarcere, că deja este prea tîrziu. Asadar, actele si declaratiile prelatilor Bisericii Ortodoxe referitor la celelalte culte, ne-au pricinuit o adîncă mîhnire si ne supun la o grea încercare duhovnicească, pentru că sunt lucruri nemaiauzite si total contrare credintei Sfintilor Părinti.

Facem un ultim apel către Sfîntul Sinod, pentru numele lui Dumnezeu opriti-vă cît nu e prea tîrziu! Hotărîti iesirea Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Ecumenic, nu mai pîngăriti altarele cu rugăciuni împreună cu ereticii, nu mai primiti pe cei nebotezati ca fii ai Bisericii, nu vă plecati compromisurilor politice si nu ne siluiti libertatea si constiinta cu legitimatii comuniste. Nu mai putem răbda privind noile rînduieli ce desconsideră Sfintele Canoane, cenzurează Sfintii Părinti, ignoră dogmele si hotărîrile Sfintelor Soboare si răstălmăcesc Sfintele Scripturi. Nu introduceti schisme si dezbinări în Biserică, nu încercati să uniti ce e despărtit, căci singurul lucru pe care-l veti reusi e să distrugeti unitatea Ortodoxiei, să fisurati adînc temelia Bisericii si să ridicati cea de-a doua Mare Schismă. În acest ecumenism bolnav, B.O.R. acţionează individual, fără încredintarea celorlalte biserici ortodoxe surori, fără a fi împuternicită printr-o hotărîre a vreunui sinod inter-ortodox, putînd fi declarată oricînd ca fiind schismatică şi eretică de către celelalte Patriarhii ortodoxe. Veniti-vă în fire si treziti-vă! Atît timp cît veti rămîne cu Hristos, vă vom urma, iar de vă veti pune interesele personale mai presus de cele ale Bisericii, vă vom socoti apostati. Lepădati toate aceste înselari, pentru ca nu cumva poporul urmîndu-vă, să se lepede de Biserica lui Hristos."

Arhim. Haralambie Vasilopoulos -ISTORIA ECUMENISMULUI. Ecumenismul antihristic,papal,protestant,sionist.Masoneria

Arhim. Haralambie Vasilopoulos – Stadiile ecumenismului

Arhim. Haralambie Vasilopoulos- SCOPUL SI PLANUL ECUMENISMULUI

Arhim. Haralambie Vasilopoulos-Ecumenismul duşmanul de moarte al Bisericii Ortodoxe Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească

Arhim. Haralambie Vasilopoulos- MIJLOACELE PE CARE LE ÎNTREBUINŢEAZĂ ECUMENISMUL IMPOTRIVA ORTODOXIEI

Arhim. Haralambie D. Vasilopoulos- PE CINE FOLOSEŞTE ECUMENISMUL DREPT UNELTE DE-ALE SALE

http://ortodoxiacatholica.wordpress....sul-anathemei/

Sf IGNATIE Briancianinov: Despre folosul anathemei!

Predică la Duminica Ortodoxiei

Sf. Ignatie Brianceaninov

Iubiţi fraţi! Cuvântul nostru din Duminica Ortodoxiei trebuie să înceapă, în chip firesc, cu întrebarea: Ce este Ortodoxia?

Ortodoxia este adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi cinstire a lui Dumnezeu; Ortodoxia este închinarea la Dumnezeu în Duh şi Adevăr; Ortodoxia este proslăvirea lui Dumnezeu prin adevărata Lui cunoaştere şi închinare la El; Ortodoxia este proslăvirea de către Dumnezeu, prin dăruirea harului Atotsfântului Duh, a omului care slujeşte Lui cu adevărat. Duhul este slava creştinilor (Ioan 7, 39). Unde nu este Duhul, acolo nu este Ortodoxie.

Nu este Ortodoxie în învăţăturile şi filosofările omeneşti: în ele domneşte ştiinţa cu nume mincinos, care e roadă a căderii. Ortodoxia este învăţătura Sfântului Duh, dată de Dumnezeu oamenilor spre mântuire. Unde nu este Ortodoxie, acolo nu este mântuire. “Cine voieşte să se mântuiască, mai înainte de toate se cade lui să ţină credinţa sobornicească, pe care dacă nu o va păzi omul întreagă şi fără de prihană, fără nici o îndoială, va pieri pe veci”.

Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! Ea e predanisită în Sfânta Scriptură şi în sfânta Predanie a Bisericii Ortodoxe. Comoară de mult preţ este învăţătura Sfântului Duh! În ea e chezăşia mântuirii noastre. De mult preţ, cu neputinţă de înlocuit, neasemuită pentru fiecare dintre noi e fericirea sorţii noastre veşnice: tot atât de preţioasă, mai presus de orice preţ, este şi chezăşia fericirii noastre veşnice – învăţătura Sfântului Duh.

Spre a păstra în noi această chezăşie, Sfânta Biserică înşiră astăzi, în auzul tuturor, învăţăturile născute şi răspândite de satana, prin care se vădeşte vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, care se împotrivesc mântuirii noastre şi caută să ne-o răpească. Ca pe nişte lupi răpitori, ca pe nişte şerpi aducători de moarte, ca pe nişte hoţi şi ucigaşi, Biserica înfierează aceste învăţături; păzindu-ne de ele şi chemându-i să iasă din tărâmul pierzaniei pe cei amăgiţi de ele, ea dă anatemei aceste învăţături şi pe cei ce se ţin de ele cu îndărătnicie.

Cuvântul anatema înseamnă îndepărtare, lepădare. Când Biserica dă anatemei o învăţătură, asta înseamnă că învăţătura cu pricina cuprinde hulă asupra Sfântului Duh, şi pentru mântuire este de trebuinţă ca ea să fie lepădată şi îndepărtată cum este îndepărtată otrava de mâncare.

Când este dat anatemei un om asta înseamnă că omul cu pricina şi-a însuşit cu hotărâre învăţătura hulitoare, lipsindu-se prin ea de mântuire pe sine şi pe semenii săi, cărora le împărtăşeşte felul său de a gândi.

Când cineva se hotărăşte să părăsească învăţătura hulitoare şi să primească învăţătura pe care o ţine Biserica Ortodoxă, el e îndatorat, după rânduielile Bisericii Ortodoxe, să dea anatemei învăţătura mincinoasă pe care o ţinea până atunci şi care îl ţinea în pierzare, înstrăinându-l de Dumnezeu, făcându-l să rămână vrăjmaş lui Dumnezeu, hulitor al Sfântului Duh, părtaş al satanei.

Ereziile, fiind fapte trupeşti, roade ale cugetării trupeşti, sunt născocite de către duhurile căzute. “Fugiţi de ereziile cele fără de Dumnezeu”, spune Sfântul Ignatie Teoforul, “căci sunt născocire a diavolului, a şarpelui, începătorului răutăţii”. Nu trebuie să ne mirăm de asta: duhurile căzute s-au coborât din înălţimea vredniciei duhovniceşti şi au căzut în cugetarea trupească mai mult decât oamenii. Oamenii au putinţa să treacă de la cugetarea trupească la cea duhovnicească; duhurile căzute sunt lipsite de această putinţă. Oamenii nu sunt supuşi unei atât de puternice înrâuriri a cugetării trupeşti, fiindcă în ei binele cel firesc nu a fost nimicit, precum în duhuri, de cădere.

În oameni, binele este amestecat cu răul, şi ca atare este netrebnic; în duhurile căzute domneşte şi lucrează numai răul. Cugetarea trupească a dobândit în privinţa duhurilor dezvoltarea cea mai cuprinzătoare şi deplină pe care o putea atinge.

Păcatul lor de căpetenie este ura înverşunată faţă de Dumnezeu, ce se vădeşte printr-o înfricoşătoare şi necontenită hulă împotriva Lui. Ele s-au trufit înaintea lui Dumnezeu Insuşi; au prefăcut supunerea faţă de Dumnezeu, care este firească pentru zidire, într-o neîncetată lucrare împotriva Lui, într-o neîncetată vrăjmăşie. Din această pricină, căderea lor este adâncă şi rana morţii veşnice cu care sunt ele rănite este cu neputinţă de tămăduit.

Patima lor de căpetenie este trufia; ele au o monstruoasă şi prostească slavă deşartă; află plăcere în toate felurile păcatului, petrec necontenit în acestea, trecând de la un păcat la altul. Ele se târăsc şi în iubirea de argint, şi în îmbuibarea pântecelui, şi în preacurvie. Neavând putinţa de a săvârşi păcatele trupeşti cu trupul, duhurile căzute le săvârşesc cu închipuirea şi cu simţirea; ele au împropriat firii netrupeşti păcatele proprii trupului; ele au dezvoltat în sine păcatele ce nu sunt proprii firii lor neasemuit mai mult decât pot fi acestea dezvoltate între oameni.

A căzut din cer, spune Prorocul despre heruvimul căzut, luceafărul cel ce răsărea dimineaţa, zdrobitu-s-a pe pământ. Tu ai zis întru cugetul tău: în cer mă voi sui, deasupra stelelor cerului voi pune scaunul meu… fi-voi asemenea Celui preaînalt. Iar acum în iad te vei pogorî, şi în temeliile pământului… fi-vei lepădat în munţi ca un mort (Is. 14, 12-15, 19).

Duhurile căzute, purtând în sine temeiul tuturor păcatelor, se străduiesc să-i atragă în toate păcatele pe oameni, cu scopul şi cu setea de a-i da pierzării. Ele ne atrag în felurita desfătare a trupului, în iubirea de câştig, în iubirea de slavă, zugrăvindu-ne în culorile cele mai vii şi mai atrăgătoare obiectele acestor patimi. Ele se străduiesc să ne atragă mai ales în trufie, din care odrăslesc precum verdeţurile din seminţe vrăjmăşia faţă de Dumnezeu şi hula împotriva Lui.

Păcatul hulei împotriva lui Dumnezeu, care alcătuieşte miezul tuturor ereziilor, este păcatul cel mai greu, care este propriu duhurilor căzute şi alcătuieşte însuşirea lor cea mai aparte.

Duhurile căzute se străduiesc să acopere toate păcatele cu o mască plăcută, numită în scrierile ascetice ale Părinţilor îndreptăţiri. Ele fac asta cu scopul ca oamenii să fie amăgiţi mai lesne, să se învoiască mai uşor la primirea păcatului.

La fel fac ele şi cu hula împotriva lui Dumnezeu: se străduiesc să o acopere cu nume măreţe, cu o retorică pompoasă, cu o filozofie elevată. Cumplită armă sunt în mâinile duhurilor ereziile! Ele au pierdut popoare întregi răpindu-le fără ca acelea să bage de seamă creştinismul, înlocuind creştinismul cu o învăţătură hulitoare, împodobind această învăţătură ucigaşă cu numele de creştinism purificat, adevărat, restaurat.

Erezia este un păcat săvârşit, în primul rând, cu mintea. Acest păcat, fiind primit de minte, se împărtăşeşte duhului, se revarsă asupra trupului, spurcă chiar trupul nostru, ce are putinţa de a primi sfinţire din împărtăşirea cu harul dumnezeiesc şi de a se spurca şi molipsi prin împărtăşirea cu duhurile căzute. Acest păcat este cu greu băgat de seamă şi anevoie priceput pentru cei care nu cunosc bine creştinismul, şi ca atare prinde lesne în cursele sale simplitatea, neştiinţa, mărturisirea nepăsătoare şi superficială a creştinismului.

Erezia, fiind păcat greu, păcat de moarte, se vindecă uşor şi hotărâtor – ca păcat al minţii -prin darea ei nefăţarnică, din toată inima, anatemei. Sfântul Ioan Scărarul a zis: “Sfânta Biserică sobornicească îi primeşte pe eretici când ei dau anatemei fără făţărnicie erezia lor, şi îndată îi învredniceşte de Sfintele Taine; iar pe cei căzuţi în curvie, chiar dacă îşi mărturisesc şi părăsesc păcatul, porunceşte, urmând apostoleştilor rânduieli, să fi despărţiţi de Sfintele Taine pentru mulţi ani”.

Urma lăsată de păcatul trupesc rămâne în om şi după mărturisirea păcatului, şi după părăsirea lui; urma lăsată de erezie e nimicită îndată după lepădarea ei. Fără această doctorie, otrava hulei împotriva lui Dumnezeu rămâne în duhul omenesc şi nu încetează a-l clătina cu nedumeriri şi îndoieli pricinuite de împreună-simţirea netăiată din rădăcină faţă de erezie; rămân gânduri ce se ridică împotriva înţelegerii lui Hristos (II Cor. 9, 5), ce fac anevoioasă mântuirea pentru cel ţinut în legăturile lor, ţinut în legăturile nesupunerii şi împotrivirii faţă de Hristos, pentru cel ce rămâne în împărtăşire cu satana.

Doctoria anatemei a fost întotdeauna socotită ca neapărat trebuincioasă de către Sfânta Biserică în privinţa cumplitei boli a ereziei. Când Fericitul Teodorit, episcopul Cirului, dorind să se îndreptăţească în privinţa învinuirilor aruncate asupra lui, Părinţii i-au cerut ca mai întâi de toate să-l dea anatemei pe ereziarhul Nestorie. Teodorit, care se lepădase de Nestorie, dar nu aşa de hotărât cum se lepădase de el Biserica, a vrut să dea lămuriri. Părinţii i-au cerut iarăşi să dea anatemei cu hotărâre, fără alte explicaţii, pe Nestorie şi învăţătura acestuia. Teodorit a vrut din nou să dea lămuriri, însă Părinţii au cerut iarăşi ca el să dea anatemei pe Nestorie, ameninţând că altminteri îl vor socoti eretic pe însuşi Teodorit. Teodorit a rostit anatema asupra lui Nestorie şi a tuturor învăţăturilor eretice ale acelei vremi. Părinţii au dat slavă lui Dumnezeu, l-au proclamat pe Teodorit păstor ortodox, iar Teodorit nu a mai cerut să dea lămuriri, căci lepădase din sufletul său pricinile care îl făceau să simtă nevoia de a da lămuriri.

Aşa stau lucrurile între duhul omenesc şi înfricoşătoarea boală a ereziei.

Auzind astăzi ameninţătoarea vestire a doctoriei duhovniceşti, să o primim cu înţelegere adevărată şi, dând-o sufletelor noastre, să lepădăm fără făţărnicie şi în chip hotărâtor acele pierzătoare învăţături pe care Biserica le va lovi cu anatema spre mântuirea noastră. Chiar dacă le-am lepădat întotdeauna, să întărim glasul prin care le leapădă Biserica.

Libertatea, uşurimea, puterea duhovnicească pe care le vom simţi negreşit în noi ne mărturisesc dreptatea acestei lucrări bisericeşti şi adevărul învăţăturii vestite în ea.

Biserica vesteşte: “Pe cei care robesc înţelegerea lor spre ascultarea de dumnezeiasca Descoperire şi se nevoiesc pentru ea îi fericim şi îi lăudăm; pe cei care se împotrivesc adevărului, dacă nu s-au pocăit înaintea Domnului, noi, aşteptând întoarcerea şi pocăinţa lor, dacă nu au voit să urmeze Sfintei Scripturi şi Predanii a Bisericii, îi îndepărtăm şi îi dăm anatemei”.

“Celor care tăgăduiesc fiinţarea lui Dumnezeu şi spun că această lume este de sine fiitoare, că totul se săvârşeşte în ea fără purtarea de grijă a lui Dumnezeu: anatema”.

“Celor care spun că Dumnezeu nu este duh, ci materie, care nu-L recunosc ca Drept, Milostiv, Preaînţelept, Atoateştiutor şi rostesc hule de acest fel: anatema”.

“Celor care cutează a spune că Fiul lui Dumnezeu nu este de o fiinţă şi de o cinste cu Tatăl, şi nici Duhul Sfânt; care nu mărturisesc că Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt un singur Dumnezeu: anatema”.

“Celor care îşi îngăduie a spune că pentru mântuirea şi curăţirea noastră de păcate nu sunt de trebuinţă venirea în lume după trup a Fiului lui Dumnezeu, patimile Lui cele de voie, moartea şi învierea: anatema”.

“Celor care nu recunosc răscumpărarea prin har, cea propovăduită de Evanghelie, ca singurul mijloc de îndreptăţire a noastră înaintea lui Dumnezeu: anatema”.

“Celor care cutează a spune că Prea Curata Fecioară Măria nu a fost mai înainte de naştere, întru naştere şi după naştere Fecioară: anatema”.

“Celor care nu cred că Sfântul Duh i-a înţelepţit pe Proroci şi pe Apostoli, că prin ei ne-a vestit nouă adevărata cale spre mântuire, dând mărturie despre ea prin minuni, că El şi acum sălăşluieşte în inimile creştinilor credincioşi şi adevăraţi, povăţuindu-i la tot adevărul: anatema”.

“Celor care tăgăduiesc nemurirea sufletului, sfârşitul veacului, judecata ce va să fie şi răsplătirea veşnică în ceruri pentru faptele bune, precum şi osândirea pentru păcate: anatema”.

“Celor care tăgăduiesc Tainele Sfintei Biserici a lui Hristos: anatema”.

“Celor care tăgăduiesc soboarele Sfinţilor Părinţi şi cele predanisite de către dânşii, ce împreună-glăsuiesc cu dumnezeiasca Descoperire, fiind păzite cu evlavie de Biserica drept slăvitoare şi sobornicească: anatema”.

Adevărul dumnezeiesc S-a înomenit spre a ne mântui prin Sine pe noi, cei pierduţi în urma primirii şi însuşirii minciunii aducătoare de moarte. De veţi rămâne în cuvântul Meu, vesteşte El, de veţi primi învăţătura Mea şi veţi rămâne credincioşi ei, cu adevărat ucenici ai Mei sunteţi; şi veţi cunoaşte Adevărul, şi Adevărul vă va slobozi pe voi (Ioan 8, 31-32).

A rămâne credincios învăţăturii lui Hristos poate numai acela care leapădă şi va lepăda cu hotărâre toate învăţăturile care au fost, sunt şi vor fi născocite de duhurile lepădate şi de oamenii lepădaţi, învăţături vrăjmaşe învăţăturii lui Hristos, învăţăturii lui Dumnezeu, care pun în primejdie întregimea şi curăţia ei. “In neştirbită întregime este păstrată învăţătura de Dumnezeu descoperită numai şi numai în sânul Bisericii Ortodoxe de Răsărit. Amin.