Foloasele spovedaniei si impartasaniei.
 

Prin primirea sfintei impartasanii am inteles ca omul are parte de mai multe foloase.Unul din ele este iertarea pacatelor spovedite.Alte foloase ar fii: zice Sfantul Grigorie Teologul: "Prea sfantul Trup al lui Hristos, primit cu vrednicie, este arma celor din razboaie, intoarcere celor ce calatoresc; pe cei slabi ii intareste, pe cei sanatosi ii bucura, pe bolnavi ii vindeca, sanatatea o pazeste. Prin El, ne facem mai blanzi, in necazuri mai rabdatori, in dragoste mai fierbinti, la cunoastere mai ageri, mai grabnici la ascultare, mai simtitori la lucrarea Harului".Iar dumnezeiescul Chiril al Alexandriei zice: "Fiindin noi, Hristos potoleste aprinderea madularelor noastre, omoara patimile si inflacareaza evlavia fata de Dumnezeu". Ba mai mult: in ce chip insectele isi depun ouale in pamant sau pe copaci si ele stau acolo in timpul iernii, iar cand vine dulcea primavara, samanta sa deschide si devine vietate, tot asa si in aceasta lume, Domnul unindu-se cu noi prin Sfanta impartasanie, lasa pana si in alcatuirea grosolana a trupului samanta nemuririi, cu ajutorul careia, la sfarsitul lumii, il va invia spre viata vesnica, precum limpede spune Domnul "Cel ce mananca trupul meu si bea sangele meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi".Ma intreb:Dar cei care nu si spovedesc pacatele la duhovnic si nu se impartasesc cu acestia ce se intampla?Platesc pacatele prin suferinta aici sau dincolo pana ajung in rai?Arsenie boca spunea ca ar fii bine ca omul sa se roage la Dumnezeu sa l pedepseasca aici pe pamant pentru greselile sale deoarece amarnice sunt judecatile Domnului pe lumea cealalta(mai spunea acesta ca toate nenorocirile vin peste om din pricina pacatelor nespovedite sau nedezlegate de duhovnic).O alta intrebare ar fii : Dupa ce omul isi spovedeste pacatele si dupa ce acesta primeste impartasania este stearsa oare si pedeapsa pentru pacatele facute?Mai trebuiesc platite acestea prin suferinta?

Am uitat o intrebare:Cum poate omul sa scape de pedeapsa pe care trebuie sa o indure datorita pacatelor parintilor(ale stramosilor)??

Nu există aşa ceva pentru un creştin.
Botezul şterge urmările oricărui păcat: adamic sau al părinţilor noştri.

Oare?
Daca parintii au fost alcoolici si mama a baut si a fumat de a stins in timpul sarcinii?

Ca sa nu mai vorbim de dispozitiile sufletesti ale parintilor, patimi nevindecate, mai ales ale mamei din timpul sarcinii, cel putin 2 parinti i-am auzit spunand ca se transmit copilului.

Sigur, probabil nu se transfera ca atare, dar probabil ceva ceva ajunge si in subconstientul copilului.
Nu ceva care o educatie buna si o viata crestina autentica n-ar putea trata, dar cati merg pe drumul asta?

Chiar crezi ca dupa botez, omul este identic cu Adam cel inainte de cadere, minus sa zicem aspectele fizice (boala, batranetea & moartea)?

Prin Botez, omului i se deschid iarasi portile Raiului, doar ca ii trebuie destul de mult efort sa paseasca prin ele, fiind ceva mai departe de ele decat a fost Adam, imediat dupa ce a fost alungat.

Cat de departe, cred ca depinde cel mai mult de parinti, de ceea ce transmit ei inainte de nastere dar mai ales dupa.

Eu vorbesc de urmările duhovniceşti.
Dacă eşti tu mai cunoscător ca cei care au vorbit şi scris despre Botez ca Taină, eşti tare. Chiar mai tare ca Mântuitorul care a fost foarte clar în ceea ce priveşte naşterea din Duh.

Cred ca ar trebui sa vii cu citate mai exacte sau iar trebuie sa citesc nu's cate carti ca sa ajung la concluziile tale?

A, si ce e scris e una, ce si cat poti tu sa pricepi e altceva.

Nu trebuie să citeşti prea mult: http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=35&cap=3
Asta pentru început.

L.E. Îţi repet, poate n-ai înţeles din prima: miştocăreala de doi lei nu-ţi aduce nici un ascendent asupra interlocutorului.

Bun, urmeaza partea a doua, in care faci legatura logica dintre capitolul ala si ce discutam noi aici.

Ia uite ce zice şi părintele Cleopa: http://www.doxologia.ro/viata-biseri...otezul-crestin
Oi fi înţeles eu bine sau o fi scris părintele prost? :39:

Bun. Discutaţi.
Normal că dacă o să-ţi creşti copchilul în acelaşi mediu de beţivăneală şi curvăriseală, sunt şanse mari să vezi şi la el aceleaşi metehne ca ale tale.


Însă în ceea ce mă priveşte cred că tocmai ţi-ai căştigat dreptul de a fi uşor ignorat.
Să fii binecuvântat!

Adică copilul vine pe lume cu un bagaj de tendinţe sau predispoziţii legate de mediul în care s-a născut, predispozţii pe care copilul le va avea pentru toata viaţa. Valabil este şi pentru creşterea copilului.

Citeaza pasajele care ti se par relevante pentru discutia asta, din perspectiva ta.
E greu?

Păcatele spovedite sînt iertate la citirea molitfei de dezlegare. O spun Sfinţii, nu e părerea mea. Şi e logic...

Primirea Împărtăşaniei iartă păcatele care nu necesită o spovedire obligatorie. Căci, printre atîtea beneficii ale împărtăşirii, avem parte şi de iertarea păcatelor, dar nu a oricărora dintre ele.

Corect. Lucru care nu se intampla la copiii adoptati, indiferent de "bagajul moştenit" de la părinţi.

Iata cateva citate din biblie:„Părinţii au mâncat aguridă (strugurele încă necopt, cu gust foarte acru) şi copiilor li s-au strepezit dinţii”(Iezechiel 18, 2). „… Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dum*nezeu zelos, care pedepsesc pe copii pentru vina parinti*lor c e Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele” (Ies. 20, 5-6).„Un fiu, care, văzând păcatele, văzând toate câte le-a făcut tatăl său, el se păzeşte şi nu face nimic asemenea, …acest om nu va muri pentru nedreptăţile părintelui său, ci în veci va trăi …pentru că fiul a făcut ceea ce era drept şi legiuit şi toate legile Mele le-a ţinut şi le-a împlinit; de aceea va trăi Sufletul care păcătuieşte va muri. Fiul nu va purta nedreptatea tatălui, şi tatăl nu va purta
nedreptatea fiului. Celui drept i se va socoti dreptatea sa, iar celui rău, răutatea sa” (Iezechiel18, 14, 17, 19-20).Eu nu stiu ce sa mai inteleg.Dar intrebarea care ma framanta cel mai tare este daca mai trebuie sa platim prin suferinta pentru pacatele dezlegate de
duhovnic?Intreb deoarece am observat ca la catolici sunt celebrele indulgente acordate de Papa celor ce indeplinesc anumite conditii(spovedanie,impartasanie si intrarea intr o biserica catolica intr o anumita data aleasa de Papa ;pentru cine nu stie de unde vin aceste indulgente sa citeasca viata lui Francisc de Asissi) indulgente ce sterg partial sau total pedeapsa vremelnica pentru pacatele savarsite (si dezlegate de duhovnic).La noi la ortodoxi cum este?

Nu amesteca catolicii în discuţiile noastre si mai ales Legea Veche cu Legea Nouă.

Tot ce vreau sa aflu este raspunsul la intrebarea de mai sus: Pacatele spovedite si dezlegate de duhovnic mai trebuiesc ispasite prin suferinta??Astai tot.

Cam da. Vezi în ce fel a decurs Jertfa Lui Hristos pentru păcatele lumii.

De remarcat însă că nu suferinţa împacă pe om cu Dumnezeu sau împlineşte vreo dreptate, ci este pur şi simplu o consecinţă cumva firească a păcatului.

Ca exemplu, păcatul lăcomiei la mîncare sau fumatul. Dacă astea devin vicii timp de ani şi zeci de ani, un om care reuşeşte să scape de ele la 60 de ani va suporta oricum efectele exceselor alimentare sau ale autootrăvirii cu ţigara, chiar dacă păcatele i s-au iertat prin Spovedanie.

Sau mai pe scurt, Dumnezeu iartă dar nepedepsit nimic nu lasă.

Nu exista oare nici o cale prin care sa dobandim stergerea pedepselor pentru pacatele noastre?

Pfff, copiii adoptati cred ca, marea majoritate habar nu au ce bagaj au mostenit de la parintii biologici.
Ma aflu in aceeasi situatie. Sunt adoptata, si habar nu am ce predispozitii as avea, in afara de 2 mari si late:ar fi trebuit sa fiu predispusa sa fac un copil la...15 ani.... ceea ce nu s-a intamplat si sa fiu desfranata, ceea ce oarecum, tot nu s-a intamplat. Nu m-am casatorit virgina, dar singurul si unicul barbat in viata mea, e chiar sotul si n-o sa se schimbe asta, pentru ca, cu siguranta n-o sa comit adulter.

Cuvantul parintelui Arsenie se potriveste mai ales celor necredinciosi, care nu se spovedesc si nu se impartasesc cu Trupul si Sangele Mantuitorului. Cei necredinciosi, prin rabdarea si patimirea necazurilor fara voie, isi micsoreaza osanda. Sfantul Ioan Gura de Aur spune, cumva, acest lucru. Vor suferi mai putin, pentru ca au suferit o parte din pedeaspa in aceasta lume.

Cat despre cei credinciosi, ei nu trebuie sa isi mai ispaseasca pacatele. Aceasta este o invatatura romano-catolica, prin care se crede ca Iisus Hristos a ispasit numai o parte din pacatele fiecarui om, iar restul trebuie ispasit de fiecare in parte (parca asa zic ei).

Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a ispasit complet pacatele neamului omenesc. Prin marturisirea cu pocainta a pacatelor si prin unirea cu Trupul si Sangele Sau, omul nu mai are nimic de ispasit. Suferinta care urmeaza in viata omului este o urmare a pacatelor, dar nu trebuie intreleasa ca ispasire.

Incerc urmatoarea imagine.
Pacatele sunt precum focul care incinge un fier. Ispasirea pacatelor este precum stingerea focului. Iar suferintele care urmeaza pacatelor sunt precum fierbinteala care ramane asupra fierului ars in foc, desi focul a fost stins. Suferintele, adica urmarile pacatelor, se imputineaza in masura in care se imputineaza si pacatele, adica fierul se racesc in masura in care nu se mai aprinde alt foc.

Durerile si suferintele din viata noastra nu sunt pedepse pentru pacate, ci urmari ale pacatelor. Trebuie sa ne fortam sa intelegem diferenta intre pedeapsa si urmare. Iisus Hristos a fost pedepsit pentru pacatele noastre. Noi nu mai suntem pedepsiti pentru pacatele noastre, caci nici un om nu ar putea sa rabde si sa poarte socoteala pacatelor sale.

Spre exemplu.
Doi tineri se apropie trupeste, ani de zile, folosind anticonceptionale. La un moment dat, din mila lui Dumnezeu, inteleg nefirescul faptei lor, se pocaiesc, se spovedesc, tin un canon de nevointa si rugaciune, apoi primesc dezlegarea pacatelor si impartasirea cu Sfintele Taine. Ei nu mai trebuie sa'si ispaseasca pacatele, adica sa fie pedepsiti pentru pacatele lor trupesti, insa trupul, care a fost gresit folosit, adica nu a functionat dupa "manualul" sau, nu isi mai poate reveni la normal. Prin urmare, faptul ca cei doi nu mai pot zamisli copii nu trebuie inteles ca si pedeapsa, ci ca urmare a pacatelor, care au stricat buna functionare a trupului. Aceasta schema se repeta in cazul fiecarui pacat.

Corina, fara harul lui Dumnezeu, am face si cele mai grele pacate din lume.
Smerenia tine harul lui Dumnezeu, iar increderea in sine il alunga, pentru a dobandi smerenia.

Citeste:

Cand Mântuitorul Hristos le spune apostolilor Săi că toţi se vor lepăda de El, Petru are o reacţie dură şi foarte sigur pe sine spune că el nu se va lepăda orice se va întâmpla, chiar dacă toţi ceilalţi o vor face. Sfântul Ioan Gură de Aur tâlcuieşte dumnezeieşte acest gest:

"Ce spui, Petre? Profetul a spus că se vor risipi oile când va fi bătut păstorul, Hristos a întărit cele spuse şi tu spui: „Nu” Nu-ţi sunt de ajuns cuvintele dinainte prin care Hristos ţi-a închis gura, atunci cînd ai spus: „Fie-Ţi milă de Tine să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta” (Matei 16, 22) Nu, lui Petru nu i-au fost de ajuns. Şi de aceea Domnul îl lasă să cadă, pentru ca să-l înveţe şi prin aceasta să asculte totdeauna de ce spune Hristos şi să ajungã la ĭncredinţarea că este mai vrednică de credinţă hotãrîrea lui Hristos decît propriul lui cuget.

Ceilalţi ucenici, la rîndul lor, nu puţin au cîştigat de pe urma lepădării lui Petru; şi-au dat seama de slăbiciunea firii omeneşti şi de adevărul lui Dumnezeu. Cînd Hristos prezice ceva, nu trebuie să o faci pe deşteptul şi nici să te arăţi mai grozav decît majoritatea oamenilor.

Petru ar ii trebuit să se roage şi să spună: „Ajută-ne, Doamne, ajută-ne nouă ca să nu ne despartim de Tine” dar nu; el se încrede în sine şi spune:
„Chiar daca toţi se vor sminti intru Tine, eu niciodată? „Chiar dacă te vor parasi toţi, spune Petru, eu nu Te voi pãrăsi.”

A ajuns încetul cu încetul încrezut. Hristos deci voind să-l smerească, a îngăduit să se lepede de El. Pentru că Petru nu L-a ascultat nici pe El, nici pe profet - că Domnul de aceea a adus marturia profetului, ca sa nu I se împotrivească nimeni - deci, pentru că Petru nu I-a ascultat cuvintele, îl învaţă cu faptele. Că pentru aceasta a ĭngăduit să se lepede, ca prin lepădarea de Hristos să se îndrepte, ascultă ce-i spune Domnul: "Iar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu piară credinţa ta”.

Daca urmarea unui pacat iertat de Dumnezeu aduce suferinta de ce Dumnezeu mai ingaduie aceasta suferinta?windorin a spus:''Prin jertfa Sa, Fiul lui Dumnezeu a ispasit complet pacatele neamului omenesc. Prin marturisirea cu pocainta a pacatelor si prin unirea cu Trupul si Sangele Sau, omul nu mai are nimic de ispasit. Suferinta care urmeaza in viata omului este o urmare a pacatelor, dar nu trebuie intreleasa ca ispasire.''Daca este asa la ce mai folosesc indulgentele plenare ale catolicilor?Nu inteleg.Alta intrebare la care nu gasesc raspuns ar fii daca ortodoxii pot obtine indulgentele plenare acordate de biserica Catolica?

1. Dumnezeu ingaduia suferinta pentru a intelege noi mai bine greutatea pacatelor savarsite si pentru a ne intari in lupta cu fiecare patima. Abia cand vezi cata durere (in trup si in suflet) iti aduce o anumita fapta ajungi sa intelegi violenta fiecarui pacat asupra vietii tale. Apoi, urmarile pacatelor sunt dureroase pentru ca tin de mecanismul de functionare al pacatelor: momire cu placerea, gustare din fructul oprit, apoi suferinta. Asta e planul de lucru al fiecarui pacat. Daca pacatele nu ar avea urmari dureroase, atunci ele nu ar mai fi pacate. Tot pacatul aduce cu sine suferinta, nu ca pedeapsa, ci ca urmare fireasca a unei despartiri de Dumnezeu.

2. Despre indulgentele plenare sa'i intrebati pe catolici. Noi nu avem si nici nu avem nevoie.

Indraznesc a imi spune si eu parerea. Nu cred ca pacatele spovedite si dezlegate mai trebuie platite prin suferinta, nu suferinta "oferita" de Dumnezeu, insa fiecare pacat are o consecinta fireasca si chiar daca ele au fost iertate, consecinta pacatului ramane. Voi lua un exemplu dur, dar daca un copil este maltratat intotdeauna va ramane cu durerea acelei perioade in suflet. Dumnezeu vine si alina mult si uneori si vindeca total, numai ca o consecinta a exemplului de mai sus este frica de a Il lasa pe Dumnezeu sa actioneze si sa ne vindece sufletul. Iar aceasta este o suferinta cumplita chiar daca pacatele ne-au fost iertate prin spovada si Sf Impartasanie, pentru ca fara Dumnezeu nu putem face nimic. Bineinteles ca pentru omul care cu adevarat isi doreste sa fie vindecat si isi da seama de neputinta si de frica ce o are in suflet, va gasi si va aplica si Dumnezeu metode delicate de vindecare, astfel ca in timpul iesirii sufletului din trup sa fie in stare sa se uneasca cu Hristos pe vecie

Duhovnic
 

Indraznesc sa intreb si eu aici, daca poate recomanda cineva un duhovnic iscusit- adica sa fie putin mai in varsta decat majoritatea dintre noi, varsta avand legatura cu anii pe care i-a folosit slujind ca si preot duhovnic.

Duhovnicul meu s-a mutat de ceva timp din Bucuresti, la parohia alocata, iar mie imi este tare greu sa gasesc unul.

Har si dar pentru folos sufletesc si trupesc.