dileme morale
 

Atunci cand un pacat al nostru afecteaza grav si iremediabil pe altcineva, apropiat (sot, copil) iar respectivul moare neimpacat cu Dumnezeu si cu noi si isi pierde sufletul, iar noi ulterior ne dam seama si ne pocaim, sincer, poate pt noi exista posibilitate de iertare, dar ce se intampla cu acel suflet??? Daca ne-am facut responsabili de sminteala, caderea cuiva in apostazie, mai e vreo speranta de iertare pt noi si /sau victima? In ce masura este si victima responsabila de propria cadere?

La concret daca vrei un raspuns cat de cat relevant.

Nu uita că Dumnezeu nu permite ispite peste puterile omului. Dacă acela a apostaziat, a fost alegerea lui, nu l-a forțat nimeni.

Cel ce a smintit are partea lui de vină care se iartă prin pocăință și tot el va suporta niște consecințe nedorite din cauză că păcatul e foarte grav.

Sotul unei femei a apostat/e pe cale sa ..., pt ca i se pare exagerata ravna ei in practicarea ortodoxiei: posturile, abstinenta, refuzul de a face treaba duminica, mersul in fiecare duminica + sarbatori la slujba, impartasitul copiilor; afara de asta are banuieli legate de duhovnic cum ca e "partinitor" cu sotia si "interesat" (material ) sa atraga cat mai multa lume la biserica si cat mai des; il deranjeaza ca acesta a sfatuit-o (corect sau gresit ?) ca decat sa se certe cu el si cu altii cand vine la biserica mai bine sa spuna ca a avut alta treaba; are o parere "aparte" despre divort (preferabil unui trai rau in casa, cu injuraturi, batai, blesteme, care te poate duce mai sigur la pierzanie); a iertat-o prea usor pe sotie pt o ratacire (ispita), ba chiar a "felicitat-o" ca a reusit sa nu cada in desfrau (chiar e de felicitat, avand in vedere traiul cam rau cu sotul ); cam astea ar fi cateva posibile motive invocate de 'victima" si/sau banuite de sotia "incriminata". Inainte era si el credincios dar decand cu tentativa ei de cadere care a impins-o la pocainta, a inceput sa i se para exagerat si nedrept tot ce cere biserica ortodoxa, si mai ales sa nu mai recunoasca (dc a cunoscut vreodata cu adevarat) sfintele taine, in special pe cea a preotiei, pe care de altfel se bazeaza si celelalte (cununia, spovedania, dezlegarile si pomenirile pt adormiti, sfintirile, etc).
Este aici cumva vina femeii , ca exagereaza, sau /si a duhovnicului ei, care nu vede la ce il impinge pe sotul femeii?

ceea ce insa nu a luat in calcul femeia este, precum "piatra pe care au nesocotit-o ziditorii", faptul ca ar putea ea insasi sa cada in apostazie dimpreuna cu sotul ei, sau separat, iar el sa fie cel care o sminteste pe ea si nu invers...
(eu una daca ar fi sa cad de dragul sau la indemnul sau de mila sotului, m-as ruga lui Dumnezeu sa-l ierte, ca saracul n-a stiut ce mare rau face...pecand eu am stiut dar am fost slaba si nu am putut rezista presiunilor...ma rog, poate ca asta zic acuma, insa daca ma voi perverti in credinta, ma voi perverti probabil si in judecata, si nu voi mai discerne ce e bine si ce e rau)

Familia în cauză știe de faptul că problemele lor sunt dezbătute pe un forum?

7. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.(Mt18,7)

Nu s-au dat nme, adrese, deci irelevant.

Nu prea vad ce legatura are asta cu sminteala.
nu vad nici o lgatura. doar din ce ai scris mai sus, intre actiunile crestinesti ale sotiei si necrestinismul sotului.
Dar e posibil ca tentativa de adulter a sotiei sa fi pus bazele smintelii sotului, nu stiu care e cronologia evenimentelor si probabil mai sunt detalii pe care femeia nu ti le=a spus si care poate n-ar avantaja-o, ca sa nu ma vorbim si de o oarece doza de subiectivism din partea ei in relatAREA situatiei.

Nu asta a pus bazele smintelii ci faptul ca ea a inceput de atunci sa se poarte mai cu frica de Dumnezeu, sa incerce sa tina toate randuielile, posturile, etc, si era multumita, nu-i mai trebuia altceva, si-a dat seama ca ce are ea nevoie (dragoste, suport moral, intelegere) doar Dumnezeu ii poate da, nu trebuie sa caute la alt barbat sau la oameni in general, iar sotul a devenit putin gelos pe Dumnezeu. Asta daca nu cumva el crede sau se teme ca nu cumva relatia si asteptarile ei sa nu fie neaparat de la Dumnezeu ci de la vreun anume slujitor al Lui ; el spune ca ce nevoie ai sa mergi la biserica si mai ales sa interactionezi cu popa, sa-i destanui toate problemele tale, ca Dumnezeu te aude si de acasa. Deci, s-ar putea, intr-adevar sa fie si o slabiciune umana la mijloc...
Mai ales ca femeia in cauza arata semne ca ar fi predispusa sa devina, daca nu e deja, o persoana "codependenta" (termen mai nou introdus in limba romana, cu un inteles inca nesigur). Adica o persoana care sa aiba oarecum nevoie de alta persoana, sa fie dependenta e ajutorul cuiva.

Din ce spui tu este mai greu de dedus cronologia reala a evenimentelor.

Sotul se purta urat si inainte sa inceapa ea sa flirteze sau abia dupa ce a aflat?

Poate ca lucrurile nu stateau atat de rau inainte dar femeia plictisita si cu idei romanticoase de telenovela in cap, facea din tantar armasar, starnind manifestari de nemultumire ale sotului, care pentru ea au devenit cauza si nu le-a vazut ca pe un efect, lucru care a culminat cu gasirea unei "relatii alternative".

Nici nu se intelege care erau valorile adevarate ale sotului si in ce masura erau reale si s-au schimbat dupa sau sunt intemeiate pe atitudinea sotiei care o data ce a descoperit relatia cu Dumnezeu a intors spatele omului de langa ea.

Nu de alta, dar din ce spui il vede mai degraba pe sot cauza a greselii ei decat o persoana fata de care a gresit si trebuie sa faca pocainta.
Pentru ca atunci cand gresesti unui om si fugi doar la preot, ignorand omul si rana care care i-ai provocat-o, nu inseamna ca esti pocait ci doar egoist si ipocrit iar preotul care nu te trimite sa te impaci mai intai cu omul inainte de a acorda iertare, fara doar si poate se afla in eroare.

In cazuri de genul asta pentru a trage concluzii cat de cat valide trebuie sa asculti varianta ambelor parti deoarece fiecare vede realitatea altfel si nu neaparat ca unul nu ar avea deloc dreptate.

E urat sa-i spunem chiar tentativa de adulter, nici flirt, a fostdoar o ispita nevinovata, careia amandoi i-au rezistat eroic (nu stiu cati barbati, afara de 'popa Tonea", ar mai fi rezistat unei atare situatii, dar probabil ca nu exista cine stie ce atractie fizica intre cei doi, ci mai mult o forma de prietenie nevinovata). Da, sotul e purta urat dinainte si era gelos, o banuia de lucruri pe care nici nu le facuse nici nu le dorea macar, practic el i-a dat "idei". Sunt anumite lucruri care dupa parerea mea nu se fac, si nici nu se justifica: daca sotia ta pare mai putin competitiva, atat la locul de munca cat si acasa, in gospodarie, zic eu ca asta nu-ti da dreptul sa o jignesti si sa o umilesti, nici macar in intimitate, nu reprezinta o metoda buna de incurajare (el asa zice: fac toate astea ca sa te mobilizez sa fii mai desteapta, mai atenta, mai silitoare, etc). Iar barbatul celalalt, mai degraba a lasat-o sa-i planga pe umar, decat a ispitit-o la rele, insa ea a crezut (corect sau gresit) ca asa e normal si frumos sa se poarte un barbat cu o femeie (aici si duhovnicul si-a dat cu parerea ca respectivul poate a facut rau ca a protejat-o atunci cand gresea sau nu facea ce trebuie, dar ea zice ca nu e adevarat, ca a inteles gresit, ca el nu facea asta, ci doar o incuraja atunci cand facea bine). Sotul de asemeni incerca sa-i bage in cap ca omul acela nu o apreciaza pt ceea ce face ci pt ca o vrea la el in pat; acum cand ti se pare ca ai o parere mult prea buna si placi prea mult pe cineva exista si tendinta asta (patologica dupa parerea mea, si totodata neloiala) de a incerca sa-i cauti sau sa-i fabrici unele defecte sau pacate, spre a nu-l mai place asa de mult... Cand s-au intors de unde au fost plecati sotul era ferm convins ca au comis infidelitatea, iar ei i-a fost frica sa-i spuna adevarul ca erau la un pas, au avut ocazia, si locul si momentul, dar au hotarat de comun acord ca nu se face asa ceva, probabil nu ar fi crezut-o. Nu a intrebat duhovnicul daca trebuia sa-i spuna sau nu sotului lucrul asta, dar nici dansul nu a zis sa o faca. Aici cred ca majoritatea oamenilor sunt de parere ca nu ar avea sens sa mai fie dezgropat acest aspect, nici nu am indraznit sa cer si alte pareri.
Sminteala religioasa a aparut multmai tarziu, si fara legatura, aparent, cu aceste aspecte din trecut (deatfel s-a si intrerupt legatura dintre cei doi), ci datorita aspectelor din prezent pe care le-am enuntat deja, numai revin asupra lor.

Vai di capul meu ce poveste alambicata.

Eu raman la parerea ca pana nu auzi si parerea sotului asupra situatiei, n-ar trebui sa te grabesti la un verdict.

Esti sigur ca vrei sa auzi parerea sotului? El nu va vorbi in public despre pacatele sau defectele sotiei, probabil niciodata, insa daca il auzi vorbind despre Dumnezeu sau biserica, sa stii ca vorbeste foarte urat despre aceasta. O acuza inclusiv de cele mai abominabile crime din istoria umanitatii, nu crede ca sfintele scripturi sunt cuvantul lui Dumnezeu ci inventia, scorneala bisericii si a popilor (deci macar neoprotestantii tot mai cred macar in scripturi), in schimb vorbeste atat de inflacarat ca zici ca e un predicator din acele de-al lor, sustine ca el stie adevarul despre Dumnezeu pt ca i s-a revelat lui personal (la nivel ideologic, desigur, nu a avut vreo viziune sau altceva , ca asta deja intra in sfera patologiei), iar toata erezia asta a lui nu vad cum ar putea fii cauzata de purtarea sotiei.
Acum intrebarea care se ridica este ce-ar fii mai bine sa faca sotia, sa ia o pauza cu biserica pt a nu-l provoca mai rau, sa i se alature, macar aparent, in "apostazia" lui, eventual pastrandu-si credinta ortodoxa doar in suflet, pentru ea, sau sa mearga inainte pe calea ei (adica a ortodoxiei), cu toate riscurile, inclusiv acela de a-l pierde definitiv (si ca sot, si ca "suflet")?

O mare si rara calitate.
Sotia de ex. nu s-a putut abtine cu toata credinta si etc.
Sau ma rog, depinde ce se intelege prin "public".
Banuiesc ca sunteti prietene de multa vreme sau doar colege de serviciu, ceva?

Pai ziceai ca era credincios "inainte". E drept ca un credincios autentic nu putea sa se intoarca chiar asa fara un motiv aparent.
Dar de fapt, cand si de ce s-a produs "schimbarea"?
Astfel de schimbari de obicei sunt de o natura subiectiva - omul are o ispita de care nu poate trece, in loc de bine alege raul cu toate consecintele de rigoare.
E f. posibil ca ispita sa fi venit pe linia relatiei cu sotia, de asta zic ca mai conteaza si parerea lui.

Binenteles ca ar fi o mare prostie asa ceva si oricat de formala ar fi tot lepadare este.

Problema e sa nu mearga pe calea credintei cu o doza de ipocrizie, ignorand problemele celui de langa ea sau cu o nota de subiectivism (chiar daca in directia opusa) asa cum este si necredinta sotului.

Oricum, daca relatia se agraveaza, poate sa si divorteze, din cate tin minte, moartea spirituala este un motiv valid de divort in B.O.
Dar asta depinde si de credinta fiecaruia, au fost unii care au dus in spate si sot/sotie necredincios/necredincioasa si in unele cazuri au reusit chiar sa-i faca sa iasa din starea respectiva.

Aici cred ca ar fi cel mai bine ca numai cei doi direct implicati sa decida cum vor proceda.
Sfaturile sunt bineintentionate si utile, insa in final numai cei doi pot sti care sunt adevaratele lor sentimente reciproce.

Doar un aspect care m-a mirat din aceasta situatie: un barbat (chiar sa fie ateu), atunci cand iubeste cu adevarat o femeie, nicioadata nu-i va impune a-si schimba convingerile religioase! E anormal ca atunci cand iubesti o femeie sa ai vreo problema ca se duce la biserica si ca este o femeie cu credinta in Dumnezeu!

Nu stiu- daca el este ateu si nu vrea sa aiba de-a face cu biserica (desi ar trebui sa-I multumeasca lui Dumnezeu cu lacrimi ca i-a dat o femeie care-l iubeste), atunci cand sotia se duce la biserica, el se poate ocupa cu treburi gospodaresti, sau sa iasa cu prietenii la un fotbal, o tabla, etc!

In acest fel, seara cand amandoi sunt impreuna, nu ar mai exista motive de cearta ori scandal.

Ala nu e barbat, e inger! (aproximativ, ca dc ar fi asa ar fi primul la biserica, ar da in branci sa termine treburile casnice inainte sa inceapa slujba, sa nu ramana nici sotia in urma, decat poate daca e obosita, bolnava sau tb sa stea cu copiii, atunci ar merge singur inainte, s-ar ruga pt ea, ar aduce acasa anafura si i-ar povesti ce a spus sf. Evanghelie, cum invata par Cleopa)

Insa majoritatea crestinilor "liber cugetatori" nu inteleg rolul bisericii, iar protestantii si neoprotestantii accepta doar o parte din dogme, pe altele nu (ex pomenirea mortilor).
Mie de ex cei mai multi prieteni si rude imi zic ca n-am ce cauta la biserica, cel putin acum, ci cand voi avea 80 de ani. Pana si in media vin "vedete" care spun cat sunt de credincioase, dar nu sunt de acord ca trebuie sa mearga lumea la biserica, sa tina post, etc.

Altii cred ca persoanele care cer ajutorul lui Dumnezeu sunt nedemne de increderea semenilor, pt ca ele insele nu ar avea incredere in propriile puteri si abilitati. Foarte multi daca s-ar duce de ex la doctor sa fie operati si ar vedea pe doctor ca inainte de procedura se inchina sau se roaga, ar zice ce faci nene, stii ce ai de facut au ba? Asta puteam sa fac si eu acasa, sa ma rog, la matale am venit sa ma operezi!
F multi contesta profesionalismul meseriei de preot, neconsiderand-o o profesie adevarata, cum ar f cea de doctor, inginer, constructor, etc, care intr-adevar pot face ceva concret pentru intrajutorarea semenilor, pecand preotii, dupa parerea multora, iau bani "degeaba", rolul lor fiind arbitrar si chiar iluzoriu, fiind comparat cu cel al ghicitoarelor, clarvazatorilor, radiestezistilor, bioenergeticienilor, si chiar al psihologilor, in acceptiunea unora.

Cam astea ar fii prejudecatile cele mai frecvent intalnite in societatea actuala, vizavi de biserica.

Nu stiu- poate altii considera altfel, insa eu cel putin asa cred ca ar trebui sa fie intr-o relatie sau casatorie adevarata, bazata pe sentiente autentice!
Cu treburile gospodaresti evident ca acestea trebuie impartite in mod egal: de exemplul barbatul sa se ocupe cu acele treburi "specific masculine", ce necesita munca fizica mai grea (daca se strica ceva la instalatia electrica, la instalatii, batut covoare, reparatii- in cazul celor ce locuiesc la bloc, ori in cazul celor ce locuiesc la casa- cu gradina, sapat, etc), iar femeia cu treburi specifice, care necesita mai mult "talent artistic" ori finete!
Evident ca atunci cand unul dintre cei doi se imbolnaveste, sau trebuie sa se interneze in spital, atunci celalalt partener/sot trebuie sa preia si atributiunile celuilalt sot.
De exemplul, daca partenera/sotia s-ar imbolnavi, atunci barbatul (chiar daca sa zicem nu poate sa se priceapa la facut mancare cu foarte mult "rafinament") este normal sa-i fie alaturi si sa se ocupe si de treburile care in mod obisnuit revin femeii!

Iar in legatura cu mersul la biserica- cum am zis: chiar daca sa zicem ca barbatul ar fi ateu (cu forta nu se poate a-l face sa devina credincios!), daca este un om judecat, cu capul pe umeri, atunci va zice: "Nevasta, cat te duci tu la biserica, eu mai vad ce treaba ar mai fi de facut prin gospodarie, si daca mai ramane timp am sa ma duc la un fotbal cu prietenii"

Ca doar nu-i nici bine a sta impreuna cu partenera/sotia 24 din 24 de ore, cum mai sunt unele "relatii" sau "casatorii" unde intalnim o gelozie excesiva sau aceea tendinta a unuia dintre parteneri/soti de a-l controla complet pe celalalt!

Poate cele mai reusite casnicii care le-am intalnit- din ce am discutat cu oamenii- erau/sunt cele ale ceferistilor in general si mecanicilor de locomotiva in special: desi prin natura meseriei trebuiau sa stea cate 24 de ore departe de familie, totusi, atunci cand ajungeau acasa , desi destul de obositi si solicitati de la locul de munca, in cele 2-3 zile libere cat stateau cu familia, stiau sa fie alaturi de aceasta!

In cazul acelora, daca intradevar iti sunt prieteni adevarati, nu ar trebui sa zica asa! Aici solutia ar fi: le explici clar si lamurit care este atitudinea ta fata de Biserica si credinta, si daca sunt oameni adevarati vor intelege!

Asa cum tu probabil nu ai incercat a le impune cu forta credinta in Dumnezeu, nici ei nu ar trebui sa incerce a-ti impune ateismul lor!

Doar este timp si de socializare, si de petreceri!

Despre cum "functioneaza" unele "casnicii":

http://www.youtube.com/watch?feature...&v=2fr2Gn3A6qQ ("noroc mare cu decretu'/ca la 10 a inchis bufetul")