Exerciţii de gândire: probleme filosofice
 

Doamne ajută!
Vă propun ca, în acest topic, să ne punem unii altora mintea la contribuţie, prin diverse probleme de logică, filosofie morală, probleme de perspicacitate şi alte exerciţii antrenante de gândire. :)
Ce ziceţi? :)
Îmi îngădui să-ncep eu.
Răspundeţi prin "da" sau "nu" la următoarea întrebare:
următorul cuvânt pe care-l veţi scrie este "nu"?
:))
Am mai pregătit şi altele, dar aştept să văd ce faceţi la această problemă (pe care eu, sincer, ştiu doar parţial cum s-o rezolv, intuiesc...) şi să citesc, de asemenea, problemele propuse de voi.
Hristos în mijlocul nostru!

Tactica logica utilizata se numeste "limitarea bazei de imputare a intelesurilor si fortarea coliziunii".

Este un anumit tip de imposibilitate.

O coliziune similara: Dumnezeu fiind atotputernic poate crea o piatra atat de grea astfel incat El sa nu o poata ridica?


Alt gen de imposibilitate:
Alege o culoare dintr-un set de culori care nu o contine.

Aceasta perplexitate poate fi exploatata spiritual (zen budism) - stoparea gandirii discursive si initierea contemplatiei.

Astea nu sunt probleme filosofice. Sunt trucuri.
Astept intr-adevar o problema filosofica serioasa.

Poate fi din istoria bisericii, respectiva problema?

Nu trebuie sa ma intrebi pe mine ca nu fac eu regulile pe forum. Sunt un membru exact ca si tine. Oricum, in general spui lucruri interesante asa ca sunt curios despre ce e vorba.

Multumesc, ma inspira Dumnezeu sa le zic, eu nu sunt, vorba lui Sarton Bander, "decit un conductor". :)
In regula: sa zicem ca dvs. (la modul general de fapt, ma adresez oricui poate si vrea sa raspunda) v-ati nascut la un asa moment din istorie, incit in biserica este deja normativa invatatura monotelismului, sau a iconoclasmului, daca preferati (a durat mai mult). Ati fost botezat si ati ajuns la virsta gindirii abstracte si a deciziilor personale constiente ca si credincios al bisericii cu o astfel de invatatura. Intrebare: ce v-ar spune ca si/sau ce este adevarat, avind in vedere ca in timpul vietii dvs, ati apuca rasturnarea intoarcerii la iconodulie, tot din motive politice ("binecredincioasa" imparateasa Irena, care si-a orbit propriul fiu, etc., etc). Cum ati simti/defini ca infailibila o credinta schimbatoare si/sau o institutie supusa politicului (memento: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta.").
Cu respect.
P. S. Va rog frumos (si nu vorbesc de d-l bogdan81 aici) incercati sa raspundeti calm, cerebrral,fara isterii pseudo-apologetice. Cam greoi formulata, de fpa tintrebarea mea vizeaza raportul dintre un adevar vesnic si vitregia istoriei exercitata asupra ecclesiei, sau asupra ce trece drept ecclesia, i acel moment. CUM SESIZEZI, IN ATARI MOMENTE, IN MOD CIT MAI OBIECTIV, DIFERENTA DINTRE EREZIE SI INVATATURA DREAPTA, ALTFEL DECIT IN LOGICA PUR LUMEASCA "EREZIE = INVATATURA INVINSILOR; DREAPTA CREDINTA= INVATATURA INVINGATORILOR, LA MOMENTUL Tn"?
Ce facem , mergem cu ascultarea ca o turma fata de cei care afirma un advar azi, si se contrazic iar si iar citeva decenii sau secole mai tirziu, asa cum faceau, si inca fac, fratii nostri din Vest, urmind pe "urmasul lui Petru"? Sau gindim, totusi, cu propriul cap?

Intrebarea e foarte interesanta si foarte grea. Deosebit de grea.
Mi-am pus-o eu insumi de mai multe ori si cu toate astea e imposibil de dat un raspuns clar.
Prinsi fiind in vitregia istoriei, asa cum ati spus foarte frumos, suntem obligati de imprejurari sa facem o alegere. Alegerea poate fi corecta sau gresita. Cum stii care este cea corecta?
Eu vad lucrurile asa: din putina mea experienta de viata de 33 de ani, cat am in acest moment, cred ca lucrul cel mai important este sa fii sincer. Si numai tu insuti poti sa stii inlauntrul tau cat esti de sincer. Eu cred ca daca simti ca nu poti trai fara Dumnezeu si ca nu iti poti concepe propria viata fara sa-L cauti, atunci, mai devreme sau mai tarziu, vei gasi Adevarul. Este credinta mea fundamentala ca oricine cauta cu sinceritate va gasi la un moment dat. Este posibil ca in primul moment, alegerea ta sa nu fie cea corecta.
E posibil sa persisti in ea chiar toata viata ta. Dar daca esti cu adevarat sincer in cautarea ta,
Dumnezeu iti va descoperi Adevarul fie aici, fie dupa moarte si te va ierta.
Aceasta e credinta mea.

Nu e nevoie de contemplatie, ci doar de logica si ratiune pentru a raspunde la aceste afirmatii.
Cele doua afirmatii nu sunt imposibile, sunt doar false, contin o eroare de logica inclusa in enunt.
De exemplu prima propozitie: "Dumnezeu fiind atotputernic poate crea o piatra atat de grea astfel incat El sa nu o poata ridica."
Avem in enunt, in ipoteza, ca Dumnezeu e Atoputernic. Ultima afirmatie din fraza, "El sa nu o poata ridica" este in contradictie cu ipoteza folosita. Dumnezeu fiind Atoputernic poate ridica orice piatra. Deci poate crea orice piatra, oricat de grea, si poate ridica orice piatra, oricat de grea. Aici e vorba doar de fraza respectiva, pentru ca altfel e o aiureala, nu are legatura cu teologia.
A doua propozitie: "Alege o culoare dintr-un set de culori care nu o contine."
La fel, avem in ipoteza un set de culori. Din acestea spune sa alegem o culoare. Partea cu "care nu o contine" neaga ipoteza de la care am pornit, o schimba. E acelasi lucru cu "cati kilometri pe ora poate sa parcurga un copac (care sta pe loc)."

Multi inainte, stimate coleg! Aveti o intelepciune fara de ani. Eu, la cei 40 ai mei, am deseori cam putina minte. :)) Se si vede, inclusiv pe acest forum, nu? :)))
In regula, gasesc perfect raspunsul dvs. Si se conjuga perfect cu propriile mele framintari (care m-au facut sa trec, indeosebi pe forum si nu numai, drept un instabil spiritual/nomad confesional). Pur si simplu, aderenta mea la o credinta de-altii-compilata e doar la nivel strict de curiozitate si fascinatie intelectuala; nu POT depasi (sau adinci) acest nivel. E cam ca de nivelul unor alegeri gen: "azi ma loghez in desktopul KDE4, maine in MATE". De aceea, desi am incercat sincer si din greu, in ultimii ani, nu mai pot fi vreodata in vreuna din bisericile istorice. Acum sunt un fel de protestant nondenominational "a mon facon". :) E mult de explicat. Pur si simplu, dupa ce citesti cit mai mult din istoria bisericii, indeosebi pe Harnack, sau din agnosticismul cerebral al unor autori contemporani ca Ehrman, incepi sa intelegi altfel niste lucruri, si nu te mai poti minti pe tine insuti.

Multumesc pentru urare si va doresc la fel.
E in regula. Dumnezeu stie framantarile dvs., tot asa cum le stie pe ale fiecarui om.
Mai demult am citit o carte a unui scriitor spaniol. Cartea se cheama "Sentimentul tragic al vietii" si ii apartine lui Miguel de Unamuno. Acest om nu s-a putut impaca niciodata cu ideea mortii. Desi nu a reusit sa-si impace ratiunea pentru a crede in viata vesnica, foamea sa de nemurire a fost atat de mare si de autentica, incat atunci cand il citesti, simti cum iti vorbeste la "urechea inimii". Sunt sigur ca pe acest om din carne si oase numit Miguel de Unamuno, Dumnezeu l-a iertat fiindca a fost atat de sincera si autentica cautarea lui de o viata.
Pur si simplu nu imi pot imagina altfel.
De atunci, Unamuno a ramas un fel de frate al meu din alte vremuri.

Chiar am raspuns de cateva ori pe forum la aceasta problema. Este similara cu intrebarea de ce unii evrei l-au urmat pe Hristos si altii au vrut sa il rastigneasca. Sau cand se duceau Apostolii intr-o localitate o parte din locuitori se botezau, atlii doreau sa ii omoare. Sau de ce puteam sa ii explicam ani intregi unui ateu toata invatatura si nu devine credincios, in timp ce alt ateu devine credincios fara sa ii explice nimeni.
Raspunsul il da si Hristos in parabola semanatorului (depinde pe ce sol cade cuvantul) si este o invatatura clarificata mai bine in sec. IV, odata cu aparitia pelagianismului.
Asadar, orice om vede adevarul datorita harului, este luminat cu ajutorul acestuia. Iar acestea e primit in functie de faptele acelui om si de ceea ce e in inima lui. Astfel, fariseii, din cauza mandriei si a altor pacate, nu au putut vedea adevarul (doar unii din ei, ca au fost si farisei care au crezut in Iisus).
In al doilea rand, intrebarea "care e adevarul" isi gaseste raspunsul prin rugaciune, e cel mai simplu mod.
Nu in ultimul rand, adevarul era aratat intotdeauna prin minuni. De exemplu iconoclastii nu aveau parte de nicio minune, in timp ce de partea cealalalta erau minuni, la fel ca intotdeauna. Crestinii faceau minuni, in timp ce romanii nu aveau parte de nicio minune.

Contemplatia in zen budism nu este angajata in sfera efortului analitic - pentru identificarea veridicitatii sau unei posibile erori de logica.

Eroarea de logica este premeditata.

Este introdusa voit in fluxul conceptual tocmai pentru a-l suspenda, pentru a separa "intelgerea pura" de "suportul intelegerii".

Astfel ofera posibilitatea unei intelegeri directe a intelegerii insasi - fara suport, fara reprezentari mentale.

Este o arta care se invata progresiv alaturi de cineva care o stapaneste.

Este arta trezviei - privirii directe a mintii - dincolo de orice inchipuire.

Pentru a capitaliza "perplexitatea" se recomanda o intelegere prealabila a naturii mintii / asimilarea aspectelor cheie ale acestui fenomen -
si evident, a rezultatului unei astfel de meditatii si necesitatea acesteia.

Erori de logica utilizate in mod clasic>

"Bea apa dintr-o ceasca goala!"

"De unde provine sunetul cand aplauzi? De pe mana dreapta sau stanga?"

"Pomul după roade se cunoaşte", cu alte cuvinte.

Sau altfel spus, toate optiunile noastre (religioase sau nu), au la baza ... logica.

Catalin, gindeste-te mai bine: NU e aceeasi problema. Repet, daca te-ai fi nascut ca iconoclast, intr-o familie iconoclasta, cind iconoclasmul era normativ in biserica, ai fi considerat atunci, repet, atunci, in acel Tn istoric si in acea ipostaza eclesiologica si dogmatica, ca ai fost demn, din pdv-ul tau, de mantuire? Da, sau nu? NU e un exercitiu abstract: au fost, si nu putini, oameni aflati in acea situatie. E un fapt istoric si real, desi trecut. Doar pentru ca iconodulii au invins (la scara istoriei totul e temporar, sper ca esti de acord cu asta), nu inseamna ca iconoclastii, care au facut doar sa isi urmeze ierarhia la acea vreme iconoclasta, sunt acum cu totii in Tartar, ca sa fiu poetic. Incearca sa nu dai un raspuns subiectiv si inregimentat de genul "nopi suntem iconoduli, acum suntem invingatori, deci inseamna ca credinta noastra e de la Dumnezeu", ca nu tine. Repet, orice idee este, la scara isotirca, temporara ca aplicatie, si supusa incercarilor si contrazicerilor. Crede-ma, pe vremea Copronimului (stii cine, imparatul iconoclast caruia i-a mers buhul ca s-a cacat in cristelnita cind l-au botezat) ai fi fost obligat sa fii iconoclast, ca deh, era nomra bisericii. Nu sunt sigur ca nu erau minuni si la iconoclasti. Insa oricum, pentru un ortodox care il citeaza pe Cleopa sau pe Nil Sinaitul, esti surprinzator de neinformat cu privirea la puterea perversa a falsului in miracole. Ia mai citeste ce zic acesti doi autori bisericesti despre cel numit anticrist si miracolele sale... Nu miracolele decid "adevarul" unei credinte. Uite, aderarea la o credinta e o opera a inimii, o cautare si, in caz "fericit", o gasire, profunde.

Excelent punctat, stimate coleg. Uni prefera misticismul ca abordare, nici macar unul izvorit din propria fiinta, ci imprumutat de la autoritati spirituale.

Eu zic să te mai gandesti...

Sa ma mai gandesc ... sau sa gandesc mai logic?

Fă ce poţi.

Se poate face ceva fara minte? La propriu.

Desigur.
Tu vorbeşti serios?

Daca tot ati adus vorba de minte putem discuta despre ce anume este mintea si raportul dintre minte si corp, suflet si corp.
Filosofia mintii este una din ramurile cele mai importante si fascinante ale gandirii la momentul actual.

Exrecitii de gandire alternativa, sau "gandire moale "!!!
 

Intrebare : Ce sunt religiile omenirii ???
Raspuns : Sunt carari serpuitoare aflate pe un munte,si care ,toate ,duc inspre varf !

Intrebare: Ce este "ADEVARUL" ???
Raspuns : Adevarul depinde de perspectiva din care il privesti,deci, e relativ la perspectiva !!!
Adevarul...o chestie de...pictura ,sau de topografie !!!

Cu asta nu sunt de acord, ca adevarul e o chestie subiectiva care depinde exclusiv de perspectiva fiecaruia. Asta inseamna relativism.
Ar insemna ca totul devine relativ, inclusiv perspectiva despre bine si rau.
Totul se volatilizeaza si se dezintegreaza.
Nu pot fi de acord cu aceasta viziune.

Filosofia mintii a fost dintotdeauna cea mai importanta.

Calitatea experientelor noastre depinde exclusiv de calitatea mintii.
O minte iubitoare isi iubeste agresorul neconditionat, nu simte nicio forma de suferinta specifica mintilor pacatoase.

Intelegerea mintii este cea mai utila lectie existentiala.
Nu toti au privilegiul sa fie instruiti in acest sens. Nu toti au acces la aceasta forma intima de cunoastere.

O buna intelegere a mintii ne permite sa actionam in cunostinta de cauza atunci cand sadim ganduri bune si le smulgem pe cele rele.

Starile mintii unei persoane fluctueaza neincetat pe parcursul vietii acesteia.

Putem spune ca la momente diferite se manifesta anumite minti (stari mentale).

Cunoasterea mintii trebuie facuta din perspectiva gasirii modalitatilor de imbunatatire a acesteia, nu doar ca analiza sterila - fara productie de metode.

In curiculum budist cursul de "cunoastere a mintii" propune o abordare pedagogica specifica, cu definitii, explicatii si aplicatii.

De exemplu, pentru o intelegere amanuntita, aceste minti pot fi clasificate functie de mai multe criterii:

minti conceptuale
minti non-conceptuale

constientizari senzoriale
constientizari mentale

minti primare
factori mentali

perceptii directe
cognitii inferentiale
recognitii
convingeri corecte
perceptii fara identificare
indoieli
constientizari false

Fiecare tip de minte este explicat amanuntit pentru o buna recunoastere si orientare atunci cand este generata in propriul flux cognitiv.

De asemenea, modul cum acestea apar si se dizolva in stare de veghe, somn si moarte.

Au fost si sfinti care au avut greseli dogmatice. Important e sa fie din nestiinta, adica sa nu alfe care e adevarul. Si cel mai important e sa beneficieze de Sfintele Taine, ca si un adventist daca ar crede toata invatatura ortodoxa e degeaba daca ramane adventist si nu vine in Biserica pentru Botez si Impartasanie.
In continuare tu pui problema gresit, azi cinstim icoanele nu pentru ca ar fi castigat o tabara, ci pentru ca acesta e adevarul. Una din dovezi este ca exista icoane facatoare de minuni. Sunt si cazuri inverse, catolicii sunt catolici pentru ca in trecut liderii lor au ales gresit. Asta nu inseaman ca trebuie sa creada orbeste, tocmai asta iti spuneam, trebuie sa cautam adevarul.
Daca un om se naste intr-o familie de atei nu e o scuza sa ramana ateu.

Nu inteleg intrebarea. Oamenii de atunci, ca sa noi de altfel, n-au avut certitudinea ca se mantuiesc, insa au fost increzatori ca se pot mantui prin integrarea in firea dumnezeiasca a lui Hristos, prin cunoasterea Lui Dumnezeu. In evenimentul eclezial cunoasterea e rodul unei relatii, nu al unor informatii preluate mental. Icoanele au rolul de a te pune in relatie cu persoane, facilitand cunoasterea Lui Dumnezeu. Faptul ca unii refuza cunoasterea prin icoana, refuza experienta relatiei, acea bucurie a redescoperirii marilor taine, din teama de a nu cadea in idolatrie, nu poate decat sa le limiteze orizontul cunoasterii si al realitatilor divine care intretin actul patrunderii in Dumnezeu sau al participarii. Protestantii nu-s feriti de idolatrie doar pentru ca si-au luat “masuri preventive” devenind iconoclasti, plasandu-se la o distanta convenabila, neavand curajul sa inainteze si sa caute, multumindu-se cu o cunoastere marginita.

Colegul Barsaumas se referea la modul general cum faci deosebirea intre dreapta credinta si erezie, atunci cand esti prins in tavalugul istoriei, iar asta cu iconoclasmul era doar un exemplu.
Cred ca e bine sa luam in serios intrebarea si framantarea sa sufleteasca.

Care este în această întrebare(sau răspuns) logica, morala, perspicacitatea, gândirea...? La ce folosește?



Bine-nțeles.

Nu aici este imposibilitatea, ci în incapacitatea noastră de a înțelege puterea Lui mai mult decât ”logica” minții noastre în care avem mai multă încredere decât în Hristos și care nu ne ajută dacă nu credem că DA, Dumnezeu poate crea o piatră pe care să nu o ridice, dar pe care în același timp să o ridice.
Încrederea nelimitată în rațiune(tipic protestantă) este moartea credinței, care credință face ca logica să devină cuantică datorită Duhului Sfănt, pentru că dacă logica nu mă ajută să definesc iubirea și să mă închin EI, atunci logica e moartă(limitată).

La urma urmei, dacă două variante se exclud(exemplul dat), singura ADEVĂRATĂ este prima; protestanții se închină la a doua pentru că le mângâie logica(atâta câtă e).

Multumesc, frate Bogdan. Chiar, ioanna, ce parere ai? Daca ne detasam de "teroarea istoriei", sau mai putin emfatic, pur si simplu privim in timp, vedem ca nimic nu e sigur, nu stim ce va fi maine. Vedem ca de fapt garantia autoritatii, de care fac atita caz legalistii, fie ai biserici, fie ai statului, este de fapt la fel de instabila ca orice duna de nisip spulberata de vintul prefacerilor. Care prefaceri pot fi deopotriva extrem de profunde/puternice/greu reversibile si imprevizibile. Asa ca, nu ai garantia credintei autentice, doar pentru ca asa se crede acum. Si nici minunile nu sunt de incredere. Cataline, tu care crezi in minuni ca fundamentare ultima a autenticitatii credintei, tu ar fi trebuit sa traiesti pe vremea/in apropierea lui Simon Magul. Sunt tare curios ce cale ai fi urmat. :) :P
Haideti, fratilor si surorilor, iesiti din inchisoarea raspunsurilor apologetice.

Uite, fac eu un pas ca să "ies" şi-ţi zic: suntem fraţi doar în credinţă.

Asta e exact modul de gindire cel mai comun, limitativ, si vinovat de singele atitor oameni, martiri ai diferitelor cauze si credinte. Stai linistit: aidoma tie, si majoritatii de pe forum, si masonii, mafiotii, adeptii cultelor malefice, etc. gindesc la fel.
Ai citit pe Sven Hassel? No, daca da, ai vazut ca la un moment dat arata limpede cum ca soldatii marcati PU (politische unsicher) erau la fel de rau tratati si de sovietici cind cadeau prizonieri. De ce? Tocmai pentru ca si "dusmanii" apreciau convingerea care anima un om, nu umanitatea sa per se. Si stii de ce se cultiva de milenii acest mod de gindire? Tocmai pentru ca este convenabil pentru setea de putere de care sunt plini conducatorii politici si religiosi ai lumii, de la "masoneria de rit scotian antic si acceptat" la "crestinismul ortodox de rit bizantin".
Nu tot ce este raspindit/persistent este si de valoare.

Barsaumas, nu ne jigniti credinta.
Fiecare cu propria lui cautare dar nu trebuie sa jigniti.
Sa incercam sa ne pastram cumpatul.

Aderenta conceptuala la un sistem religios (practica religioasa din cadrul aceleiasi religii) ramane si in zilele noastre samburele zazaniei, cauzator de multe suferinte mentale si pacate.

Si va ramane si in viitor.

Iisus a incercat sa explice clar ca Dumnezeu nu se uita la "aderenta noastra conceptuala" ci direct in inima.

Matei 3:9 / Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.

Porunca este limpede> Sa nu ne indreptatim (ortodoxim) in noi insine cu "identitatea noastra", cu atat mai putin in fata celorlalti.

Cine este ortodox este extraordinar, cine nu, prin pronia dumnezeiasca poate va afla lucrarile minunate ale Duhului in Biserca.

Harul Lui lucreaza cum vrea si in cine vrea - nu poate fi ingradit de mintea noastra.

Considerand ca ceilalti sunt inferiori prin faptul ca adera la alte valori, cadem involuntar sub pacatul semetiei si judecarii aproapelui.

Bogdan, nu jignesc credinta ortodoxa, departe de mine asa ceva. Doar ca vituperez modul de gindire (care e diferit de credinta) "traiasca ai nostri, jos cu ceilalti; mai aproape e camasa decit haina". Cred ca veti fi de acord ca acest mod de gindire/actiune/viata este contrar pildei samariteanului, de exemplu. Si ca acest "mod" este comun tuturor fanaticilor, de oriunde ar fi (biserica, loja, partid, etc).

Nu, zazania si jignirile, varsarile de sange si celelalte pacate NU se nasc din aderenta conceptuala la o credinta, ci se nasc din rautatea oamenilor.
Poti sa aderi conceptual la o credinta, dar nu poti fi indreptatit sa urasti pe cei care au alta credinta. Cu atat mai mult sa-i prigonesti si sa-i ucizi.
Putem sa traim si respectandu-ne unii altora convingerile, discutand calm, cu intelepciune si bunavointa, fara sa ne scoatem ochii unii altora.

Absolut corect. Nu faceam decit sa observ ca ducerea la o extrema a enuntului lui Dragos inseamna politizarea si despiritualizarea oricarei credinte, si de aici masacre, teroare, fanatism.

Nici eu nu iubesc fanatismul, dupa cum nu iubesc lipsa de discernamant si de ratiune.
Cred ca bine a zis cine a zis cand a zis ca : "Somnul ratiunii naste monstri."

Bine, am înţeles punctul tău de vedere.
Ia-o şi p-asta: "cine nu are Biserica mamă, nu-L are pe Dumnezeu tată". Fanatizm macsim.

Vă mulţumesc mult tuturor pentru răspunsuri!!!
Doamne ajută!