comunicarea in familie
 

Cu parintii mei nu am putut niciodata sa comunic. Cand era vorba de subiecte superficiale da, dar lucruri serioase niciodata. Sa discutam despre o problema se transforma intotdeauna in cearta cu tipete, dialogul surzilor :102:

Asta s-a intamplat si ultima data cand am incercat sa discut cu mama despre o problema cu care se confrunta. Eu am vrut sa o ajuta, ea prefera sa nu vorbeasca despre asta, ca ii trezea emotii negative; imi zice "gata, nu mai vreau sa vorbeasc despre asta, vreau sa ma simt bine, acum no o sa mai pot sa dorm la noapte". Adica bagam covoru sub covor si pretindem ca totul e bine. Chiar nu putem discuta despre o problema ca sa o rezolvam.

Eu am insistat ca sa-i spun ca ce vreau sa-i spun e positiv, nu ca sa se simta prost, vroiam sa o ajut. Dar nu ma auzea, tipa intr-una.

Pana la urma i-am spus ce ma doare : "Oricum noi niciodata nu am putut comunica, asa a fost mereu!" S-a enervat si mi-a inchis. De fiecare data cand nu-i place o discutie imi inchide telefonu in nas. Asa rezolva ea lucrurile. Cand era doar un copil de cativa anisori practica strategia "nu mai vorbesc cu tine", din te miri ce. Si ma ignora. Acum tot asa, nu mai vorbeste cu mine de cateva zile. Ma intreb cat de mult am gresit in povestea asta, dar nu mai pot sa-mi cer scuze, ca inainte imi ceream scuze si cand nu greseam, ca ma gandeam ca daca pe ea a ofensat-o e mai bine sa-mi cer scuze. Dar nu imi accepta scuzele, imi dadea cu flit mereu si zicea "nu te iert, ca o sa reincepi (ce?), asa face si fratitu." Precizez ca ma baga in aceeasi oala cu fratele meu care in anumite perioada o injura si o facea in toate felurile, si care e departe de a-si cere scuze pentru ceva. Mi se pare nedrept, mai ales ca eu imi recunosteam greselile, in timp ce ea NICIODATA nu-si cere scuze, ca ea are intotdeauna dreptate, ea are mereu o justificare si de raneste pe cineva...

Ma doare situatia asta, si cred ca nu se va schimba niciodata. Din cauza asta se nasc in mine sentimente foarte negative fata de ea. Acum astept sa se conecrteze pe internet ca sa vorbim dar nu o face, semn ca este inca suparata.

Am citit mesajul tau si m-am incumetat sa raspund fiindca stiu cum e sa ai probleme cu parintii. Din cate vad eu problemele tale cu mama sunt mult mai adanci, deci sunt niste rani cumplite. Mama ta nu se va schimba NICIODATA! asta trebuie sa accepti, poti incerca sa o bati, sa o injuri, sa o iei cu zaharelu, n-o sa mearga, asa ca renunta la lupta asta fiindca iti va consuma multa energie, iti spun din ce am invatat la Alcolicii Anonimi si din proprie experienta.

In clipa in care eu ma duc sa ma intregesc cu Dumnezeu, cel mai rau partener de viata poate sa devina plinatatea bucuriei mele. Pot sa-l iubesc asa cum e. Ca si Dumnezeu ma iubeste pe mine asa cum sunt. Si vom avea surprize: pe masura ce creste iubirea si rabdarea noastra, descoperim ca cel de langa noi se vindeca. Il vindeca Dumnezeu care face minuni: ca eu l-am batut la cap 20 de ani si nu s-a schimbat, iar cand l-am lasat in pace si l-am dat pe “ mana “ lui Dumnezeu, a inceput sa se schimbe.
Maica Siluana

Frumos nu-i asa?

Cum putem ajuta pe cineva care este botezat, dar merge foarte rar la biserica, ca sa cunoasca puterea credintei?

Numai si numai rugandu-te. O doamna se plangea unui parinte: " Parinte, nu te mai ruga de el, roaga-te pentru el ". Cand vrem sa-i ajutam pe cei din jurul nostru in relatia cu lor cu Dumnezeu, incercati sa vorbiti mai putin cu ei despre Dumnezeu, ci mai mult cu Dumnezeu despre ei. Dumnezeu are un alt mod de a lucra decat al nostru. Oamenii de la noi nu primesc, dar Dumnezeu lucreaza. Nu deznadajduiti, ziceti tot timpul " Doamne, nu ma lasa, Doamne nu-l parasi ". Si sa va mai spun ceva: Luati-l de mana si mergeti cu el la biserica, fara sa-l luati de mana fizica. L-ati pus pe pomelnic? Duceti-l la biserica. Si Dumnezeu lucreaza. Sa credeti: Dumnezeu se ocupa de mantuirea oamenilor, nu noi. Noi sa ne ocupam de noi si relatia noastra cu Dumnezeu, in care sa intre toti ceilalti.
Maica Siluana

La toata lumea scot ochii cu maica Siluana, dar pe buna dreptate, si stii de ce? fiindca multi au apelat la ajutorul ei, au citit din cartile, conferintele ei, au incercat cu seminarul iertarii si au avut succes ca sa zic asa.

Asa de curiozitate cam cati ani ai? esti undeva sub 20 de ani si locuiesti cu ea? sau esti pe picioarele tale ai apartament, o slujba?

Multumesc pentru raspun. Sunt niste vorbe de folos cela pe care mi le-ati scris. Si imi mai alina sufletul pentru ca-mi dau o speranta.

Ca sa va raspund la intrebare. Da, sunt pe picioarele mele de mult timp, de 5 ani, am locuit in Franta apoi m-am mutat cu sotul meu (pentru un an sau doi) in America. Nu sunt dependenta de mama mea, deci nu asta ar fi problema. Dar fata de ea tot ma simt un copil mic, si neputincios si ii caut aprobarea...

Fac lucruri ca sa fie multumita de mine (intr-un fel merge, ca iti da ambitie sa reusesti), dar tot am amaraciunea ca nu am putut niciodata comunica normal cu ea.

Intrebarea este de ce vreau sa ma bazaz pe ea? De ce imi doresc sa ma inteleaga, cand am deja persoane cu care ma inteleg si cu care pot comunica normal.

Apropo, si mie imi plac scrierile Maicii Siluana :)

Eu zic sa-i scrii in scrisoare ce ai sa-i spui, nu cheltui nici prea multi bani pe telefon si nici nu te enervezi ca la telefon, eu asa as face.Si bineinteles roaga-te pentru ea.

Ştii, e o vorbă: binele cu forţa nu se poate. Nici dragoste cu forţa.
Ştiu că este dureros să nu existe comunicare cu membrii apropiaţi ai familiei, dar stă în voinţa ta să stabileşti o comunicare bună cu Tatăl nostru din ceruri, Care nu te va dezamăgi niciodată.

Pentru ca acolo unde trebuia sa fie mama a ramas un gol pe care n-ai reusit sa-l umpli.
Pentru ca ai tai ti-au subminat sistematic increderea in tine si ai ramas cu o nesiguranta vizavi de ceea ce faci.

Poate cand ai sa fii tu insuti mama, cand ai sa ai confirmare profesionala ca stii ce vrei si poti, ai sa te vindeci.

Sigur, mai exista si alte solutii, sa o lasi in pace pur si simplu si sa-ti vezi de viata ta.
S-ar putea sa nu-ti reuseasca din prima, dar poti sa incerci.

Nu o mai cauta o vreme, vezi ce se intampla.

Cu tatal care e treaba? A divortat?

subscriu si eu la ceea ce ai spus tu mai sus

Dar inainte de a-i scrie scrisoarea, poate o idee buna ar fi sa incerci sa faci si tu ca mama ta o perioada, ca sa vezi cat de greu de purtat este lumea ei. Sa nu iti mai exprimi supararile, sa nu te mai vaiti (cum te vaiti tu aici ce te supara), sa nu mai vorbesti cu nimeni ce te supara, sa te infranezi in a raspunde la orice suparare, ci doar sa taci cateva zile, de fiecare data cand te supara cineva/ceva. Sa vezi cat de multa frustrare acumulezi incercand sa te infranezi si sa taci, sa vezi cum se simte lumea ei din interior. Dupa aceea scrie-i, avand aceasta experienta in minte.

Asa este, doar Dumnezeu nu o s ane dezamageasca niciodata, asa ca doar in El ne putem pune baza. Si de fapt asa gandesc si eu, imi propusesem sa nu dau niciun sfat daca nu mi-a fost cerut. Dar mi se pare ca sufera si nu ma pot abtine. Dar o sa ma fortez de acum sa nu ma mai implic, decat daca-mi cere.

Dar poate nici cand imi cere sa ma implic nu o s-o mai fac, ca de obicei ma pune sa-l sun pe fratele meu sa vorbesc cu el sa-l conving sa faca ce vrea ea. Data trecuta mi-a zis ca fratele meu a suparat-o foarte tare prin ceva ce facuse si i se parea ei gresit, asa ca pe mine ma punea sa-l sun si sa-i zic ca a facut rau.... "sa-l suni, da?!", si eu nu ziceam nimic si atunci imi mai aducea niste argumente ca sa ma convinga ca EA avea dreptate. In fine, daca a vazut ca tot nu-i promit ca-l sun si ca i-am spus ca dupa parerea mea problema era alta (de exemplu faptul ca l-a lasat la bunica, femeie in varsta, care l-a crescut cum a putut) s-a enervat si bineinteles mi-a inchis telefonul. Recunosc ca am gresit spunandu-i ceva ce nu i-a picat bine, dar e greu sa-ti pastrezi calmul in situatii de-astea, mai ales ca nu vorbeste pe un ton normal si incepe sa tipe.

Cum ai ghicit ce simt? Si eu m-am gandit ca daca devin mama o sa vad altfel lucrurile, si sper ca asta se va intampla curand :) Dar oare cum o sa ma comport cu copiii mei, daca o sa-i fac sa sufere?

In privinta tatalui, a murit acum 2 ani jumate.

Probabil ca nu ati inteles bine ce am vrut sa spun.

Aveti impresia ca are o atitudine inteleapta si ca atunci cand o supara ceva nu raspunde, sau ca intoarce si obrazul celalat, si ca tace, asa ati inteles nu?

Intr-adevar ar trebui sa incetez sa ma mai vaicaresc, cum spuneti dvs (am inteles nuanta din spatele cuvantului "a se vaita"). De atlfel, afara de forumul asta, nici nu am cu cine sa vorbesc, sunt intr-o tara straina de trei saptamani, nu am cum sa vorbesc cu prietenii ca nu sunt aici, nu pot vorbi prea mult cu sotul despre asta, ca nu vreau sa-i dau o imagine asa negativa despre mama, nu pot sa vorbesc cu mama pentru ca... nu mai vorbeste cu mine. Dar nu ma vaicaream ca sa ma vaicaresc, am cerut si eu un sfat, si multe din sfaturile care mi s-au dat mi se par foarte folositoare.


In general nu ma afecteaza prea multe lucruri, dar probleme cu familia ma afecteaza in asa hal ca nu mai sunt eu insami, ma fac sa fiu ca un mort viu, sa nu mai am chef de nimic, sa fiu mereu trista, sa pierd orice gust pentru viata. Asta si pentru ca nu am nicio incredere in mine, ca imi zic ca eu sunt vinovata intotdeauna pentru toate, si ca ar trebui sa fac ceva. Daca as fi avut in credere nu mi-ar fi pasat, mi-as vedea linistita de viata mea, de linistea mea, nu mi-as rasuci mintea in fel si chip, nu mi-ar invada capul problemele astea, n-as pune la suflet, NU AS MAI CULPABILIZA pentru toate, dar sunt prea sensibila. Daca aveti un sfat despre cum sa ma schimb astept.

Of Carine, te rog sa ma ierti, pt ca aparent te-am ranit fara sa vreau, pt ca s-a inteles gresit.

Nu, nicidecum. Ma intrebam in ce masura tace pt ca ea are o neputiinta a ei (o neputiinta de a raspunde - caz in care ea tacand tot acumuleaza frustrari si tot mai rau se simte; vreun fel de sensibilitate, vreun fel de timiditate/sfiala de a interactiona/raspunde direct, neputiintele acumulate de ea de la parintii ei, etc)
De aceea iti sugerasem sa vezi un pic cum ar arata lumea traita de ea, ca sa ii intelegi neputiintele. Asa cum tu ai niste nevoi de la ea (si neputiintele tale), poate ca asa are si ea nevoile ei de la voi (de la fiecare in parte, probabil diferit) si poate una din nevoi este sa fie luata in consideratie ca persoana asa cum este (cu neputiintele ei)


Nu am vrut sa te ranesc folosind nu stiu ce nuante cum banuiesti tu din neintelegere.
Sensul nu am vrut sa fie unul negativ, ci ma intrebam daca tu ai trait vreodata cum ar arata lumea unui om care nu se vaita niciodata, ci doar tace (si eventual aduna in el) ? Oare cum este lumea interioara a mamei tale (cu neputiintele, complexele si traumele ei) - pe care ar trebui sa o iei in considerare si sa ii respecti aceste neputiinte, daca vrei sa poti comunica real cu ea.

Iata, toate acestea sint neputiinte ale tale (poate ca multe din ele mostenite de la parinti), ale lumii tale interioare - si nu pare prea fericita viata ta cu ele. Te-ai intrebat vreodata cum e lumea interioara a mamei tale? Oare cum ar fi daca ar semana cu a ta? (de ex: tu ai o retinere si nu poti comunica cu sotul pe tema asta care te doare pe tine / mama ta nu poate vorbi cu tine pe temele ei dureroase; pe tine te afecteaza atat de tare ca iti afecteaza viata / poate ca si pe ea o afecteaza neputiintele ei la fel de tare; poate ca asa cum mama ta te afecteaza pe tine prin comportamentul ei probabil generat de starea ei interioara / poate asa il afectezi si tu pe sotul tau prin starea ta - mereu trista, ca un mort viu, etc; poate asa cum tu esti "prea sensibila", poate asa este si ea "prea sensibila" in felul ei si atunci cand lucrurile devin prea mult pt ea, se retrage in ea in tacere, sau fuge in tacere, etc) Oare cum te-ai raporta la ea, ce i-ai zice daca ar fi sa ii ocrotesti durerile ei provenite din neputiinte? Cat de grea este lumea ei interioara de purtat? Ca sa o intelegi si sa poti comunica eficient cu ea?

Am inteles mai bine acum, eu imi cer iertare.

Eu imi dau seama ce mult sufera, ca tocmai d-aia insistam sa vorbesc cu ea, dar cred ca anxietatea ei este asa de mare cand se gandeste la probleme ca nu poate suporta asta, si se preface ca totul este bine, si ca nu e nicio problema. Alteori ia un fel de somnifere ca sa doarma, sa nu se mai gandeasca. Mai demult, dupa ce s-a certat cu tatal meu (i-a facut scandal ca a interpretat comportamentul lui ca pe o lipsa de apreciere pentru ea, desi nu cred ca era asa) si a luat atatea calmante ca se clatina... Asta ma ingrijoreaza, ca mi se pare ca-si face mult rau si singura, interpreteaza ca toata lumea are ceva cu ea si lucruri de genu. In fine... mi-am dat seama ca nu pot s-o ajut, ma rog pentru ea, sa faca Dumnezeu ceea ce eu nu pot face.

Nu ar trebui sa te simti vinovata pentru atatea lucruri, eu te-am sfatuit sa faci seminarul iertarii :) mama ta din cate deduc eu se coporta ca un copil mic, eu cred ca ea inca nu s-a maturizat a ramas cu acelasi fel de a fi din copilarie, si din cauza asta ai avut de suferit tu si fratele tau. Cred ca ar trebui sa discuti cu cineva sa te mai descarci. Cineva mi-a spus odata sa ma asez in fata icoanei si sa ii spun gandurile mele sa vorbesc cu Mantuitorul sau Maica Domnului. Sau o alta metoda de a te mai descarca e sa ii scrii mamei o scrisoare, sa ii spui cat de mult te-a ranit, cat de mult te-au durut vorbele. Scrisoarea nu trebuie sa i-o dai, ci doar sa o scrii, iti las aici model de scrisoare si inca un sfat din partea maicii :)

http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...-c-tre-p-rin-i

mai ai modele si aici

http://www.sfintiiarhangheli.ro/search/node/scrisoare

Ce trebuie sa faca copilul care nu se intelege deloc cu parintii din cauza necomunicarii dintre copii si parinti?

Sa se roage pentru ei in ascuns, sa-i ierte pentru tot ce i-au facut rau, sa le ceara iertare pentru tot ce a facut el rau, si sa le fie mila de ei daca nu-L cunosc pe Dumnezeu. Sa-i duca tot timpul la biserica pe pomelnicul lor si sa spuna asa: " Doamne, Tu mi-ai cerut sa-i cinstesc pe parintii mei, Tu da-mi putere sa-i cinstesc. Doamne, eu totusi le sunt dator cu iubire nu numai cu cinstire. De ce? pentru ca nu m-au ucis prin avort, nu m-au alungat. Asa cum sunt, imi dau sa mananc, am o casa...Da-mi, Doamne, putere sa-i iubesc pentru asta si sa madespart de ei!" Veti descoperi minuni in oamenii aceia, dar numai in Dumnezeu, numai in rugaciune, Nu priviti direct, ci numai prin Crucea Mantuitorului.
Maica Siluana

Mai revin cu sfaturi maine ca acuma e tarziu si dureaza pana le copiez din carte ;)

Prima intrebare este daca acele somnifere pe care le ia au fost prescrise de un medic sau nu? Si daca este supravegheat de vreun doctor modul in care le ia?

Pt ca este foarte periculos sa ia calmante, asa, de capul ei, fara sa ii fi fost prescrise (si supravegheat de un doctor)! Se poate ajunge la situatii tragice.

De aceea felul in care ai putea tu s-o ajuti ar fi sa o convingi sa mearga la un medic care sa ia cunostiinta de toate aceste lucruri pe care le descrii tu aici, sa o vada, sa stea de vorba cu ea, sa ii afle suferinta, sa verifice ce calmante ia si sa ii dea tratamentul care trebuie ca sa o ajute

A doua intrebare este daca tu crezi ca ai putea sa vorbesti eficient cu ea ref la suferinta ei, atata timp cat tu nu poti sa iti gestionezi suferinta ta ref la ea?
Oare nu ar fi mai firesc si eficient sa vorbesti intai cu tine insati si sa iti dai un sfat eficient tie, referitor la suferinta ta legata de ea?
Caci atunci cand te vei cunoaste tu pe tine si vei invata cum sa iti stapanesti/gestionezi tu gandurile, starile interioare, anxietatea ta, trairile emotiilor tale (ref la ea), abea atunci vei avea potentiale sfaturi pt ea.

Cunosc genul asta de situatie f. bine.
Pai sa lucrezi intens la asta, nu amana :)
Apropo, cati ani ai?

Daca iti dai seama unde gresesc ai tai, macar n-ai sa faci aceleasi greseli.
Bine, exista riscul sa aluneci la alta extrema, dar eu cred ca ai sa te descurci.

Cu el cum te intelegeai?

1. Tine legatura cu prietenii care ii ai pe Internet.
2. Fa-ti si altii si nu doar pe Internet. Nu stiu care sunt optiunile de socializare "live" pe acolo, dar studiaza problema.
Trebuie sa fie macar o biserica ceva.
3. Gaseste-ti o ocupatie, profesionala (perfectionare) sau extra, citeste carti, experimenteaza in bucatarie, sport, etc.
In general propune-ti un scop si ambitioneaza-te sa-l atingi, asta iti va creste increderea de sine.

Cred ca mai bine de 60% din problema ta vine din lipsa de ocupatie, neavand lucruri care sa te solicite mai intens, creerul urmeaza traseele cele mai adanc intiparite, in cazul asta fiind aceasta relatie care la modul cel mai concret, tine, in definitiv, de trecut. Dar lasand urme adanci, este si cea care iese cel mai mult in evidenta.

Fa-ti o viata sociala, profesionala, rareste contacul cu trecutul, evita orice conflict - lasa de la tine, zii ca ea si vezi-ti de viata ta, nu incerca sa o mai corectezi sau sa raspunda cum te astepti tu - asta nu se va intampla si e pacat de energia si timpul irosit.

Ce trebuie sa faca copilul care nu se intelege deloc cu parintii din cauza necomunicarii dintre copii si parinti?

Sa se roage pentru ei in ascuns, sa-i ierte pentru tot ce i-au facut rau, sa le ceara iertare pentru tot ce a facut el rau, si sa le fie mila de ei daca nu-L cunosc pe Dumnezeu. Sa-i duca tot timpul la biserica pe pomelnicul lor si sa spuna asa: " Doamne, Tu mi-ai cerut sa-i cinstesc pe parintii mei, Tu da-mi putere sa-i cinstesc. Doamne, eu totusi le sunt dator cu iubire nu numai cu cinstire. De ce? pentru ca nu m-au ucis prin avort, nu m-au alungat. Asa cum sunt, imi dau sa mananc, am o casa...Da-mi, Doamne, putere sa-i iubesc pentru asta si sa madespart de ei!" Veti descoperi minuni in oamenii aceia, dar numai in Dumnezeu, numai in rugaciune, Nu priviti direct, ci numai prin Crucea Mantuitorului.
Maica Siluana

Mai revin cu sfaturi maine ca acuma e tarziu si dureaza pana le copiez din carte ;)[/quote]

Multumesc mult pentru tot ce mi-ati scris!!!! Am citit si mi se par niste solutii foarte potrivite.

Multumesc pentru raspuns :)

raspunsul la intrebarea 1 : nu cred ca i le-a dat medicul, daca nu ma insel a luat ceva de genu diazepam, ca vrea sa doarma sa nu se mai gandeasca la nimic;

pentru intrebarea 2 : exact, nu pot vorbi eficient cu ea pentru ca a) este mama, deci nu putem fi obiectivi, si b) din cauza sentimentelor mele, emotiilor, si trairilor mele, care sunt in legatura cu ea nu as putea deloc vedea clar, si nici nu as utea sa o ajut.

1) Am 24 de ani, proaspat casatorita. Las impresia de a avea mai putin, nu? De cate ori vorbesc despre probleme de familie vorbesc si ma comport ca un copil...

2) cu tatal meu am avut o relatie mai sanatoasa, am amintiri foarte frumoase cu el din copilarie, a avut grija de mine ca de o printesa cand eram mica. Dar au fost si probleme pentru ca dupa cum am mai spus la noi acasa nu se putea comunica pur si simplu, se ajungea foarte repede la tipete, subiectele sensibile erau inabordabile, nu se putea discuta pe un ton normal. De aici tot felul de certuri, intre toti membrii familiei (inclusif eu, dar am incercat sa ma sustrag indepartandu-ma). Fratele meu ma acuza ca am pus coada pe spinare si am fugit, dar ce sa fac, sa raman in sistemul asta? Izbucneste mereu cate un scandal pentru ceva. Si ma baga inapoi in "dans" de cate ori vin, sa-mi povesteasca ce a mai facut fratele meu, si ca ar trebui sa vorbesc cu el, sa-i zic eu sa se schimbe si se supara daca nu intervin. Chiar culpabilizez ca mie imi e bine si ei sufera (desi isi provoaca suferinta asta din tot felul de prostii).

3) intr-adevar lipsa de ocupatie ma innebuneste, inainte sa ma mut aveam un serviciu, lucram chiar excesiv, si dintr-o data m-am trezit fara nimic de facut, si nici nu am inca drept de lucru aici (dar va veni si asta). Sigur asta ma face sa vad lucrurile si mai in negru, si sa ma gandesc iar la trecut, desi de la un timp credeam facusem pace.

Este biserica ortodoxa romaneasca aici, asa cum era si in celelalte locuri unde am locuit, asta este o binecuvantare!

Stiu exact prin ce treci nu e usoara acomodarea in alta tara,eu zic sa-ti vezi de tine si de casnicia ta si mai ales daca o sa ai un bebe. Nu te departa de comnunitate si mergi la slujba o sa te ajute mult stiu ce spun. Daca vrei imi poti scrie pe private.

Nu Aline, relatia cu parintii Carinei, dupa cum vezi, prin urmele adanci lasate (care dainuie si in prezent), care ii influenteaza viata si in prezent, nu tine de trecut, ci de prezent.

De multe ori relatiile cu parintii nostrii nu tin de trecut nici dupa ce acestia mor. Pt ca o parte din ei (din parintii nostrii) ramane in noi prin toate ideile, crediintele si comportamentele, modurile de interactiune sau reactii (semi)automate pe care le-am invatat de la ei, pe care le-am adoptat inconstient sau imitat inconstient, etc (care ne-au format) - si care persista in noi ca un fel de parinte intern noua. Chiar daca parintii fizic nu mai exista, tot acest bagaj pe care l-am primit de la ei (constient sau pe care nu il constientizam noi in noi), inca persista in noi (pina facem bine sa ne cunoastem pe noi si sa ne / ni-l modelam intr-o maniera constienta - ca sa nu fie ca o parte din noi care actioneaza dupa tiparele lor, fara sa avem noi control asupra ei, poate uneori intrand in contradictie chiar, cu alte parti din noi) si produce efecte in prezent pina ce omul se decide sa ia masuri.

Da, in zonele unde exista constientizare, nu vor fi repetate greselile. Insa in zonele unde nu sint constientizate comportamentele similare, imitate de la modelul parintilor, ca raportare / mod de gandire, ce se intimpla cu acelea? Oare nu se pot transmite copiilor care si ei imita la randul lor?

Iata, fara sa vrei (poate fara sa constientizezi?) imiti (pt ca asa facem de fapt toti, imitam intr-o maniera partial constienta, partial inconstienta, modelul parintilor), imiti modul mamei tale: ea doreste ca fratele tau (nu ea) sa se schimbe, iar tu doresti ca mama ta sa se schimbe (in modul ei de a interactiona cu tine). De fapt, aveti aceeasi raportare (de a dori ca celalalt sa se schimbe?).
Oare aceste modele pe care fara sa vrei si fara sa constientizezi le-ai dobandit de la ei, oare iti vor fi un bagaj pe care sa il transmiti fara sa vrei copilului tau - in caz ca nu le constientizezi si nu decizi constient cum doresti sa fi tu diferita de mama ta?

In aceasta priviinta, crediinta ar putea sa te ajute mult ca sa te schimbi in bine - prin stradania de a imita modelul lui Hristos, care in timp va sterge imitarea modelului parintilor.

Deci, daca tot ai timp liber, poti sa te apuci sa citesti Biblia si sa vezi ce doreste Dumnezeu de la oameni - ce porunci a dat oamenilor si sa cauti sa implinesti. Caci este Viata.
Sa mergi si la biserica ortodoxa, sa iti cauti un duhovnic cu care sa poti discuta si sa il intrebi orice nelamuriri. Sa incerci sa te schimbi pe tine in bine

Incearca sa te apropii de mama ta discutand subiecte care ii fac ei placere.
Inconjoar-o cu dragoste si ea isi va deschide inima catre tine. Nu mai forta conversatia ,las-o sa spuna ce vrea ea.
Pomeneste-o la cateva manastiri din tara ,sunt manastiri unde pomenirea se face pe 80 zile ,cum ar fi Vladiceni ,Iasi sau man.Lainici.
Pentru ca prea mult nu te costa si vei culege roadele cat de curand.
Poti citi in post Paraclisul Maicii Domnului si inainte de a incepe sa citesti gandeste-te la mama ta ,pomeneste-i numele.
Poti vorbi cand vii in tara cu un parinte induhvnicit si sa te folosesti de sfatul lui.
Doamne ajuta !

Apoi nu e telefonul asa ieftin sa stea la vorbe eu zic sa-si resolve problemele ei apoi sa mai vorbeasca, mama e femeie matura si stie ce e bine si ce rau dar ma rog citeodata si parintii mai au nevoie de sfaturi daca vor sa le primeasca. Sa ne rugam unii pentru altii e cel mai bine.Cred ca ai citit nu are drept de munca inca si nu e usor.

Cateodata mai mult, ma gandeam ca scrii din perspectiva ca si cand ar fi prea tarziu pentru un copil :)
Sotul vrea o amanare, sau cum?

Fratele tau cati ani are? Mai sta cu parintii?

Citit.
Formare profesionala (studii)
Vizitat obiective turistice.
Sport. etc.

Foarte frumos.
Ai timp deci n-ai sa pierzi nici o slujba.
Poti cunoaste oameni noi, poate alte familii, eventual cu copii, ai putea avea grija de copii lor, socializare, etc

Hai sa fim seriosi.
Nu e ca si cand ai sta sub acelasi acoperis, ca n-ai unde si bani sa pleci.
Sau in acelasi bloc/cartier/oras si te viziteaza de 3 ori pe zi.
Sau are telefon cu 'shpemii de minute gratuite si te suna de 10 ori pe zi.

Pui problema deoparte, iti vezi de viata ta.
N-ai o viata? Atunci asta e problema. Dar nu grava. Ti-o faci. Cati nu au timp, bani sau nici timp si nici bani...

Sechele?
E altceva. Insa primul pas in directia buna este sa rupi legatura cu cei care ti-au provocat traumatismele, daca poti ai abilitatea si diplomatia necesara, nu inseamna sa rupi fizic sau sa incetezi orice comunicare ci sa pastrezi relatia in afara sferei cu probleme. Daca acele persoane vor sa o impinga in zona aia "aa, ma grabesc, mai vorbim, salutare".

Nu poti si nu vrei sa smulgi cuiul din rana? Atunci taci si suferi pana gasesti determinarea necesara pentru a face ce e bine.

chiar asa este... si eu reproduc acelasi model, chiar asa este... uite de-asta uneori e bine sa vorbesti cu oamenii ca observa lucruri pe care noi nu le putem observa la noi insine ca suntem prea subiectivi.

[quote=AlinB;541780]

Fratele tau cati ani are? Mai sta cu parintii?

/QUOTE]

Sa ma ierti, te rog, cu fratele meu este o alta poveste si nu are niciun sens sa-l barfesc. De mama mea am vorbit ca sa caut solutii, pareri...


Va multumesc foarte mult tuturor pentru raspunsuri, deja ma simt mai bine, si mi-ati dat si atatea idei folositoare si intelepte.

Ce parere aveti despre ceea ce se spune despre pacatele parintilor care se transmit copiilor?

Daca spune Sfanta Scriptura, e adevarat. Si noi vedem asta acum cu copii care au fost in strada sau care sunt in orfelinate. Cei cu care lucrez eu vin din strada si au pacatele parintilor pe care le-au " mostenit ", le-au invatat si perfectionat. Ce putem face? Cum se rupe acest mecanism care pare un blestem? prin binecuvantare. Cum se opreste pacatul ? prin iertare. Copilul care vrea sa se elibereze de povara pacatelor parintilor trebuie sa-si ierte parintii si sa se roage pentru iertarea lor. In primul rand un parinte care a facut pacate, a facut pacat fata de mine. Eu trebuie sa spun: " Tata a facut pacate fata de mine, dar eu, Doamne, vreau de la Tine puterea sa-l iert. Te rog iarta-l ". Tata o batea pe mama; acesta este un pacat, m-a ranit pe mine, mi-a fost frica, mi-a ranit copilaria, mi-a ranit viata. Tata a baut, a facut pacat pentru mine, l-am urat, l-am judecat, m-a complexat, radeau copii de mine in sat, am suferit. " Doamne, iarta-l pe el " si impaca-te cu tatal tau in tine, urand pacatul din el si iertand suferinta pe care ti-a pricinuit-o. Un copil e rupt launtric atunci cand isi uraste parintii. Parintii sunt prezenti in noi, in trupul nostru, in celula noastra, ( cu ADN-ul cum spune stiinta ), in felul nostru de a vedea viata si oamenii. Pacatul omului isi pune pecetea pe trup, pe relatii, pe toata viata lui. Ei, parintii sunt in noi mai mult decat ne dam noi seama. E nevoie sa ne eliberam de robia mostenirii pacatoase. Si ne putem elibera numai prin iertare. Nu exista alta cale de vindecare decat iertarea. Sa nu ne amagim ca am iertat, pentru ca am uitat. Pana nu-mi voi vindeca celula de pacatul meu, care e ura impotriva celui care mi-a facut rau, cu puterea iubirii si iertarii lui Hristos Dumnezeu. Multi oameni scapa de boli grave impacandu-se cu parintii, iertand. Cunosc un tanar care avea un tata alcoolic si nu putea sa se impace cu el. Intr-o noapte, de Inviere, era pregatit pentru Impartasanie si tatal sau se imbatase in seara aceea, vorbise urat despre Biserica si despre Inviere si despre el ca se face popa si ca e prost, ca nu exista Dumnezeu. Si atunci el l-a zgaltait, l-a cam impins, aproape ca l-a lovit. Si a venit disperat la mine si a zis: „ Ce sa fac? Nu ma mai pot impartasi! ”. Si am zis: „ Copile, cum sa nu poti sa te impartasesti? Pai, ce zice Mantuitorul? Du-te si te impaca cu cel care are ceva impotriva ta si vino la altar. Du-te si cere iertare tatalui tau”. „ Imposibil! In primul rand ca el m-a suparat pe mine „. „ Tu fa porunca! Du-te si te impaca cu el, du-te si cere-i iertare ca l-ai zgaltait. Puteai sa rabzi. Si dupa aceea te duci si te spovedesti repede la parintele”. Asta era in Sambata Mare la ora sase. S-a dus acasa si la ora opt a venit la mine transfigurat. A zis „ Doamna – eu eram inca in invatamant – va multumesc, mi-am gasit tata. Cand i-am zis „ tata iarta-ma „ m-a luat in brate, a inceput sa planga „ A descoperit ca-si iubeste tatal si ca tatal il iubea; dar pentru ca tatal stia ca fiul il dispretuieste pentru toata mizeria lui, devenea si mai rau si mai abuziv, simtea nevoia sa-l loveasca. Fiul nu putea sa-l iubeasca pentru ca il confunda cu rautatea pe care o vedea, nu putea sa vada dincolo. Dar a facut porunca Mantuitorului cu ce-a avut, cu vointa, formal, n-a simtit nevoia sa-i ceara iertare. A crezut insa in nebunia cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta este credinta noastra. Si Dumnezeu a facut o minune. Si face mereu, trebuie doar sa vrem.

Si mai jos ai o rugaciune

Rugaciune pentru vrajmasi



Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem! Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ. Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.
Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.
Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.
Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.
Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.
Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.
Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.
Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.
Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.
Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.
Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!
Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!
Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei! Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.
Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!


Marele Mitropolit Sârb
Nicolae Velimirovici,
un martir al comunismului ateist

Paradoxal, dar aceste situatii ar fi poate mai usor pt ea de gestionat/suportat, intrucat ar detine controlul situatiilor (ar sta in puterea ei sa nu raspunda la usa, sau la telefon, punandu-l pe silentios, etc). Dimpotriva, in situatia ei nu ea detine contolul (ca nu o poate forta pe mama ei sa vorbeasca atunci cand aceea adopta politica tacerii), astfel incat senzatia aparenta de pierdere de putere / neputiinta este mai mare, de unde poate si frustrarea ei mai mare.

Pina nu rezolvi problema real (pina nu inveti sa o gestionezi astfel incat sa ai pace cu tine insuti), orice stradanie de a pune o problema deoparte, este doar o amanare. E ca si cand ai pune-o pe un raft, sau ai inchista-o organismul ca pe o punga de puroi, unde mizeria problemei ramane intacta (ca doar e nerezolvata), si risca sa izbucneasca sau sa reapara mirosul, de fiecare data cand o situatie similara da peste ea si o trezeste la viata (trezeste trecutul, poate re-editat intr-o formula usor diferita a unei situatii noi). Problemele se aduna pe rafturile psihicului, precum un bagaj din ce in ce mai greu pe care il cari dupa tine peste tot, pungile de puroi se inmultesc cu fiecare problema nerezolvata, pina cand va fi foarte greu (in incercarea de a-ti vedea de viata ta mai departe) de navigat printre pungile de puroi sau cu bagajele cu probleme in spate din ce in ce mai grele.
Solutia e sa le iei pe fiecare in parte si sa le rezolvi real (sa spargi pungile alea de puroi intr-o maniera controlata, ca sa nu iasa toata mizeria brusc si coplesitor; si sa scurgi mizeria aia de acolo pina nu mai ramane) - nimeni nu iti va face curat in locul tau - tot singur va trebui sa faci si asta.

Asa este, acesta este primul pas - sa opresti agresiunea continua. Insa asta e doar primul pas.

Iar urmatorul pas, pe linia imaginatiei, ar fi sa te intrebi - oare daca copilul tau ar imita acest model de reactie de la tine si, din cine stie ce motiv care i s-ar parea lui la un moment dat, i-ar veni si lui sa incerce/sa se straduie sa te schimbe pe tine (care probabil te-ai straduit pt el in cel mai bun mod in care te-a dus pe tine capul), oare tie cum ti-ar pica? Si mai ales, oare cum ai reactiona fata de copilul tau?
Ai adopta si tu politica tacerii (ca mama ta fata de tine) fata de o astfel de incercare a lui?
sau ai incerca si tu la randul tau sa il schimbi pe el (ca sa nu mai faca asta), ajungand la un fel de razboi (cum s-a intimplat intre mama ta si fratele tau)?
Oare cum ai scrie tu istoria de viata si de reactie a ta si a copilului tau, ca sa nu repeti (intr-o alta forma), situatiile cu ai tai?

Va multumesc pentru toata stradania dvs. de a ma ajuta. Sunt multe lucruri pe care ar trebui sa le fac pentru vindecare. Imi doresc doar ca Domnul sa ma ajute acolo unde eu sunt neputincioasa si sa vindece ranile familiei noastre.

Pe aceeasi linie cu raspunsurile pe care mi le-ati dat am gasit pe site-ul http://www.sfintiiarhangheli.ro/ acest text care explica cele ce s-au intamplat in familia noastra :

„Fiecare om se trage dintr-o familie, iar mai multe familii apropiate ca grad de rudenie formează un neam. Fiecare neam are un arbore genealogic. Acest arbore genealogic diferă de la neam la neam. După cum un arbore este sănătos şi dă naştere altor ramuri sănătoase, dezvoltându-se foarte frumos, tot astfel se întâmplă şi într-un neam care este credincios, cu frica lui Dumnezeu şi naşte alte ramuri sănătoase şi credincioase, dezvoltând foarte frumos, în mod normal, acel arbore genealogic.

Observăm la unii arbori cum începe să le apară câte o ramură uscată, după aceea altele şi altele, încet, încet, iar la un moment dat, observăm că o mare parte din acel arbore s-a uscat. Apoi, la scurt timp, el se usucă definitiv, deoarece nu l-a îngrijit nimeni.

Asemenea analogie putem să o raportăm la diferite neamuri de oameni care sunt necredincioşi.

Păcatul se transmite de la tată la fiu; ori, acel păcat netratat macină şi roade în toţi membrii familiei. O bună parte din acei oameni nu-şi dau seama de acel lucru şi se trezesc după ani şi ani, după generaţii peste generaţii că „li s-a cam pierdut neamul”, cum se spune în popor, adică păcatul moştenit în familie şi netratat cu Tainele Bisericii a făcut ravagii.

După cum medicina recunoaşte transmiterea caracterelor (genelor) de la tată la copil, tot astfel religia recunoaşte transmiterea păcatelor de la părinţi la copii. Dumnezeu spune, încă din Vechiul Testament, că pedepseşte pe copii pentru păcătele părinţilor până la al patrulea neam (Ieşire, cap. 20, 5).

De aceea, cei ce sunt căsătoriţi şi au copii, trebuie neapărat să se spovedească, să se cureţe de acele păcate pentru a nu se transmite copiilor lor. Să aibă conştiinţa împăcată că fiii lor nu suferă pentru păcatele părinteşti. Observăm cum foarte mulţi copii se nasc bolnavi. În cele mai multe cazuri copiii se nasc bolnavi datorită păcatelor părinţilor, care nu le-au spovedit şi n-au primit dezlegare de ele.

Un om păcătos care nu se spovedeşte, nu ţine rânduielile bisericeşti: post, rugăciune şi îl prinde sfârşiţul vieţii în acea stare păcătoasă, este o ramură uscată la arborele genealogic al neamului său. Fiecare membru al unei familii care nu se mărturiseşte este o ramură uscată din arborele genealogic al neamului său. Cel mai important remediu pentru vindecarea arborelui este în special Sfânta Spovedanie, deoarece aici sunt: curăţirea, tratamentul şi vindecarea.”

Arhim. Vichentie Punguţa