Acceptul parintilor pentru casatorie
 

Buna dimineata! As dori sa stiu si parerile dvs. legate de situatia mea pentru ca nu stiu daca am procedat corect si orice parere imi poate fi de folos.
Eu si prietenul meu suntem impreuna de 1 an si jumatate si ne-am inteles tot timpul foarte bine. Parintii mei l-au acceptat la inceput si chiar au fost incantati de aceasta relatie. In urma cu cateva luni, mama a inceput sa imi reproseze ca nu este potrivit pentru mine deoarece el incearca de un an sa isi schimbe locul de munca si nu reuseste sa isi gaseasca altul mai bun.
Mama nu e de acord spunand ca eu am salariu mai mare decat el in momentul de fata si ca intr-o casnicie barbatul e cel care aduce bani in casa si as suferi din cauza asta, ca prietenul meu nu e atat de destept ca mine si ca intre noi exista multe diferente, adica eu as fi prea buna pentru el. Mamei i s-au alaturat apoi si tatal meu si sora mea, toti fiind impotriva relatiei noastre cu toate ca nu o spun direct. Ai mei sunt si bolnavi si nu vrem sa le facem rau, mama plange in fiecare zi, exista foarte multe tensiuni in familie..S-a ajuns chiar la discutia ca ai mei sa se desparta pentru ca eu nu ii ascult. Asa ca am hotarat sa punem capat relatiei, cu toate ca nu ne doream acest lucru. si acum sufar foarte mult.
Vreau sa mai spun ca eu si prietenul meu am trecut prin multe greutati si ne-am dat seama ce fel de oameni suntem amandoi, ne-am inteles mereu bine, el nu a fost impotriva familiei mele chiar daca se intamplau toate aceste lucruri urate...din contra mi-a zis sa raman apropiata de ei. Stiu de ce este capabil si ca poate sa isi gaseasca locul de munca potrivit. Noi chiar am decis sa ne casatorim, dar a trebuit sa amanam nunta din cauza parintilor mei.
Ne-am saturat de scandaluri si de atata stres care nu ne fac bine, dar decizia de a ne desparti am luat-o pentru ca ni s-a impus lucrul acesta. Si imi pare rau ca parintii meu nu au incercat sa ma inteleaga, orice le-as fi spus nu ma credeau si cu el nici macar nu au vrut sa mai vorbeasca. Poate si-ar fi dat seama ca gresesc.
Credeti ca am facut bine ca ne-am despartit? El chiar nu era persoana potrivita pentru mine, stiind totusi ca alaturi de el voi realiza multe lucruri frumoase si ca ne motivam reciproc pentru a face ce este bine in viata?
Va multumesc pentru orice raspuns.

Aici pot sa va zic (ca sa nu vorbesc din auzite) cum as proceda eu intr-o situatie similara:

1. Sunt cazuri intradevar cand parintii au motive intemeiate sa se impotriveasca unei relatii: de exemplul daca barbatul a fost implicat in infractiuni deoasebit de grave (crime, violuri, proxenetism, talharii, etc) sau daca a facut puscarie, sau daca e violent, betiv, neserios, etc!
Insa din ce ati spus nu este cazul de asa ceva!

2. Daca dumneavoastra il iubiti cu adevarat pe respectivul barbat, dar si el va iubeste (si a demonstrat acest lucru prin fapte concrete), atunci -indiferent ce zic parintii (neavand motive intemeiate si rezonabile)- normal mi se pare sa ramaneti impreuna!

Aici pot sa va spun cum as proceda daca m-as confrunta cu o situatie similara: deoarece in momente de acest gen (mai tensionate), barbatul trebuie sa-si pastreze "sangele rece" pentru a actiona cu luciditate si hotarare, as proceda astfel: intai stabilim o pozitie comuna intre 4 ochi, iar apoi mergem impreuna la parinti, le explicam cu calm situatia, dar si fermitate, explicandu-le ca ne iubim si ca vrem sa fim impreuna.
Daca, cu toate acestea, si fara a putea aduce un argument rezonabil, parintii se opun in continuuare relatiei, atunci- cu toata parerea de rau- normal mi se pare sa ramaneti impreuna si sa-i lasati un timp pe parinti sa se mai calmeze, sa analizeze la rece situatia si sa ajunga la concluzii rezonabile.

Argumentul ca dumneavoastra castigati mai mult nu mi se pare unul rezonabil! Intr-o relatie adevarata, bazata pe sentimente autentice, pe iubire, respect si buna intelegere, nu are relevanta cine castiga mai mult sau mai putin, atata timp cat ambii parteneri muncesc cinstit si presteaza o munca utila societatii, oricare ar fi ea (de la tractorist la doctor).

In cazuri de acest gen, conteaza si cat de hotarat si ferm actioneza barbatul! Daca se "sperie" si renunta sau "capituleaza" nu-i bun!
Consider ca atunci cand iubesti cu adevarat pe cineva mergi vorba aia pana in panzele albe si faci tot ce e omeneste fizic posibil ca sa fii cu persoana iubita (bineinteles, cu conditia sa vezi si mai ales sa simti ca si persoana respectiva isi doreste accelasi lucru si are o pozitie comuna fata de oricine altcineva)!

Ana_2014, recuperează-ţi bărbatul şi încercaţi să vă construiţi o viaţă împreună, dacă acest lucru mai e posibil, fiindcă s-ar putea să renunţi la şansa vieţii tale , de dragul "ochiului dracului" prin care familia ta vede exclusiv relaţia voastră. Şi dacă v-aţi înţeles aşa de bine precum spui, o ruptură definitivă cu prietenul tău te va marca într-un mod pe care acum doar îl preguşti sub forma suferinţei tinere, încă neînrădăcinată în toată fiinţa ta. Nu-ţi face singură mai mult rău decât ţi-au făcut alţii, nimeni nu-ţi va acorda diplomă de eroină pentru o asemenea eroare!

Tu mai locuiesti cu ai tai?
Voi doi, daca va casatoriti, aveti cum sa locuiti impreuna, resursele materiale pentru a va plati chiria si restul, sau depindeti tot de parintii unuia dintre voi?
Cati ani aveti (tu si prietenul?).

Va multumesc pentru raspunsuri.
Nu mai stam cu parintii nostri. Am ramas amandoi in orasul unde am terminat facultatea.
Parintii mei sunt la 200 km distanta, ai lui la 100 km.
Si eu, si prietenul meu stam in chirie, iar fiecare dintre noi isi plateste chiria din salariul sau si celelalte cheltuieli. Diferenta dintre noi (care o deranjeaza pe mama) este ca eu am posibilitatea sa pun si bani deoparte in fiecare luna, pe cand prietenul meu nu face acest lucru din cauza salariului mai mic.
Eu am 25, el urmeaza sa implineasca 27 de ani.

Pai atunci, nici sa nu mai stai pe ganduri.

Copiii trebuie sa asculte de parinti, si femeia de barbat, asa zice Biserica.

Dar asta cand parintii si barbatul sunt crestini in adevaratul sens al cuvantului, nu cand judeca superficial si materialist.

Suna-ti barbatul acum, reluati legatura, stabiliti data casatoriei, etc.

Apropo, puteti face nunta mai tarziu daca vreti nunta mare, cu rude, etc.
Desi nu e obligatoriu, asa ceva, mai ales ca parintii tai vor ridica obiectii, deci o masa intre prieteni e mai mult decat de ajuns.

Sa nu uiti sa revii cu poze de la nunta, bebelusi, etc. :)

Aici total de acrod cu colegul AlinB!

Dumnezeu V-a dat o sansa sa cunoasteti pe cineva pe care sa iubiti si sa va iubeasca! Restul- modul cum actionati si ce faceti mai departe- depinde de dumneavoastra -este si o vorba Dumnezeu iti da, dar nu-ti pune si in traista!

Dragă Ana,

Din păcate unii părinţi intervin în mod deplasat în viaţa copiilor deja maturi şi pe picioarele lor. Dar fiecare din noi e responsabil pentru deciziile/ alegerile sale.
Nu văd cine şi cum ţi-a impus/ v-a impus să vă despărţiţi...
Sufletul tău ar trebui să-ţi spună ce trebuie să faci.

Ştii că un copil se spovedeşte, deci e responsabil de păcatele sale, în faţa lui Dumnezeu, de la 7 ani??

Oricum, la vârsta ta, eşti responsabilă de ceea ce faci din orice punct de vedere ai privi lucrurile.

Domnul să te lumineze!

Eu nu am sa iti spun ce sa faci. Nici eu, nici altcineva de pe forum, nici macar cei care te cunosc nu stiu tot si nu pot lua o decizie in locul tau.
Nu lasa pe alitii sa ia o decizie in locul tau. Daca cineva iti da un sfat sau iti spune sa faci ceva incearca sa te gandesti de ce iti spune asta. Daca nu intelegi intreba-l. Poate a inteles ceva ce tu nu ai inteles. Uneori detaliile fac diferenta.
Dar dupa ce ai analizat tot hotaraste ce vrei sa faci si faci. Si daca cuiva nu ii convine (intotdeaua vor fi oameni care vor avea o alta parere) fii ferma si spune-le ca este viata ta si tu hotarasti. Asuma-ti reponsabilitate si actioneaza.
Nu este vorba doar despre situatia asta dar uneori vei gresi. Toti gresim. Asuma-ti greseala, daca poti repar-o si mergi mai departe. Nimeni nu va trai viata in locul tau.
Tu stii ce trebuie sa faci si doar tu.

Ps: Bani nu or sa conteze niciodata. Ce o sa conteze ca om (nu este neaparat un sfat ce tine de cele duhovnicesti) este ca el/ea sa stie ce vrea sa faca cu viata lui, nu sa astepte mereu sa pice din cer.

Buna dimineata.
M-am gandit la tot ce s-a intamplat in ultima perioada si am hotarat sa reiau legatura cu prietenul meu pentru ca ne este foarte greu sa nu stim nimic unul de celalalt. Familia mea stie ca ne-am despartit..de atunci nu am mai vorbit despre el nici eu, nici ei. Si credem ca ar fi bine sa nu le spunem deocamdata pana reusesc eu sa am o relatie buna cu parintii mei si sa pot sa le spun ceea ce vreau cu adevarat. In momentul de fata imi este teama sa le spun pentru ca ar iesi un nou scandal si fiecare pas gresit i-ar intoarce si mai rau impotriva noastra.
Sunt multumita de decizia pe care eu si prietenul meu am luat-o si sunt foarte fericita. Din pacate nu pot sa le impartasesc acest lucru si celor din familia mea dupa toate cate s-au petrecut. Imi pare rau ca ei nu s-au bucurat niciodata alaturi de mine cand venea vorba de casatoria noastra, dar mai am speranta ca isi vor da seama de ce vrem sa fim impreuna, mai ales ca ei nu au de unde sa stie ce fel de relatie avem daca nu vor sa ne asculte.
Stiu ca am ales asa cum e mai bine pentru mine si imi asum aceasta decizie. Acum sunt mult mai linistita. Amandoi suntem mult mai linistiti.
Va multumesc tuturor si va doresc o zi frumoasa!

Da, ar fi frumos sa te inteleaga dar se poate ca asta sa nu se intample prea curand.

Nu inseamna ca trebuie sa amani aceasta relatie si mai ales justificarea ei in fata lui Dumnezeu (casatoria) pe termen nedefinit pana cand ei isi schimba pozitia - posibil ca niciodata, cel putin mama ta.

A mai venit cineva cu un caz asemanator pe forum, mama se impotrivea casatoriei tragand si restul familiei dupa ea in aceeasi directie (chiar daca ei fara tragere de inima).

Nici macar dupa ce s-au casatorit si au avut chiar si primul copil, nu si-a schimbat pozitia.

In alt caz, mama a mers chiar pana acolo incat a influentat duhovnicul fetei astfel incat sa o sfatuiasca sa renunte la o relatie care ei i se parea nepotrivita dupa canoanele superficiale ale lumii.

Tu ai viata ta, nu depinzi de ei, nici macar nu sunt in acelasi oras cu tine, nu stiu de ce esti asa determinata sa le faci pe plac cu orice pret, chiar sacrificandu-ti dreptul la propria ta viata si inca pentru ce? Un capriciu?

Daca el ar fi fost betiv, fumator, lenes era poate de inteles. Dar asa??

Apropo, tu nu ai un duhovnic? El ce a spus despre situatia asta?

Ana, Alin are dreptate.
Încercăm să fim în pace cu părinţii, dacă se poate... Dar la câte pretenţii şi sfaturi proaste am văzut la ai mei, de exemplu... ce putem face: să ne stricăm viaţa ascultându-i orbeşte??

Cu cât trece timpul, cu cât îmi dau seama că e imposibil să mulţumeşti pe cei din jur... E nevoie de abilitate, atenţie şi ajutor de la Dumnezeu să trăim cât de cât frumos şi omeneşte în această lume.

Cred că sunt off-topic.

Aşa cum am mai zis anterior, fii responsabilă. Dumnezeu ne-a lăsat să fim liberi. Oamenii încearcă prin metode din cele mai diverse şi perfide să ne ţină legaţi, închişi, dependenţi...

Domnul să ne ajute!

E adevarat ca si la mine depinde de mama totul. Ceilalti membri ai familiei ar fi de acord daca nu ar vedea-o pe mama atat de revoltata si suparata si ma sfatuiesc pe mine sa nu ii fac rau.
Stiu ca s-ar putea sa nu fie de acord..ea chiar mi-a spus ca nu va fi de acord niciodata, indiferent ce s-ar intampla. Si stiu ca e foarte probabil sa se tina de cuvant pentru ca la fel a facut si in cazul fratelui meu. El s-a casatorit cu o persoana pe care parintii mei nu o doreau si de atunci nu se mai intalnesc, ba chiar nici nu au mai vorbit la telefon de foarte mult timp. Mama nu accepta sa vina cumnata mea la noi acasa si mi-a spus ca asa se va intampla si in cazul meu daca ma voi casatori. Bineinteles ca eu nu vreau asta si imi dau toata silinta sa fac lucrurile sa mearga mai bine. Cred ca dupa casatoria fratelui meu mama a devenit si mai severa deoarece a suferit foarte mult. N-as vrea sa o fac si eu sa sufere..deja ma simt vinovata si mi se spune ca sunt vinovata. Acum nu pot sa le spun nimic despre prietenul meu..imi este teama de reactia ei si sa nu faca ceva necugetat.
Nu am un duhovnic cu care sa tin legatura si caruia sa ii pot spune orice. Imi pare rau pentru asta. Parintele la care ma spovedesc mi-a spus sa ne casatorim. In schimb, mama a stat de vorba cu un preot si i-a spus ca orice mama simte ce e mai bine pentru copilul ei si ea este foarte hotarata de atunci sa lupte ca sa nu fac greseala de a ma casatori cu cineva nepotrivit.
Eu sunt convinsa ca prietenul meu este persoana potrivita pentru mine si am de gand sa lupt si eu pentru noi.

Nu stiu cum e in cazul tau, pentru ca nu iti cunosc familia, dar exista ceea ce psihologii numesc 'parinti toxici' - si nu numai aceia care isi molesteaza copiii (bat, insulta, degradeaza etc), ci si, de exemplu, parintii posesivi, care fac din viata copiilor lor un scenariu care le apartine. Daca lucrurile nu merg asa cum cere scenariul (care, pentru ei, este spre binele copilului), sufera - si isi culpabilizeaza copiii.
Eu cred ca nu trebuie sa ne lasam santajati de aceasta suferinta.
Nu parintii sunt stapani peste viata noastra. Nu le facem, de fapt, nici un bine intrand in schema pe care au pregatit-o pentru noi. Le facem mai mult bine daca ne traim viata - poate intr-o zi isi vor da seama si se vor 'detoxica' pe ei insisi.
Adevarata dragoste (inclusiv de parinti) trece prin adevar si trezire.

Pe mine ma socheaza si intristeaza cand aud unele persoane zicandu-mi despre copiii mei (care au trei respectiv cinci ani): Profita acum de ei ca sunt mici si sunt ai tai, cand vor fi mari nu vor mai tine seama de tine si isi vor face viata lor! Pai, foarte bine daca reusesc sa ii cresc adulti responsabili care sa ia singuri hotaririle imortante in viata! Sigur ca ar fi frumos sa pastram o relatie frumoasa si apropiata, dar sper ca nu vor lua o hotarire pentru ca le spun eu sa o ia! Asemenea adulti (cel putin cu capul) nu as vrea sa devina. Uite asa, cele mai bune mame pot cadea in capcana posesivitatii si daca nu intervin chiar major in viata 'copilului', sufera cand ei isi iau zborul si nu mai sunt ei puii mamei.

Dar repet, nu ma grabesc sa spun ca asa este neaparat mama ta. Asa suna, dar cum nu o cunosc... Gandeste-te tu daca nu ar putea fi asa.
Multa bucurie si curaj! Un an bun!

Incercati sa ii "inmuiati" inima mamei rugandu-va pentru ea ,mergeti la un duhovnic cu experienta si el va va invata ce rugaciuni sa cititi pentru ea.Pomeniti-o la manastire la acatist ,sf.Liturghie , daca e cununata religios .
Imi amintesc de o minune a par.Iustin scrisa intr-o carte aparuta recent.A citit un acatist de la o pereche de tineri cu numele parintilor care erau impotriva casatoriei si in scurt timp acestia si-au dat consimtamantul.

Daca te va respinge si pe tine, ca pe fratele tau, cu cine va ramine ?
Va fi singura..impotriva propriilor copii?! Foarte trist!
O situatie trista si, probabil, des intilnita sa nu vorbeasca parintii si copiii.
Ce mult ne influenteaza situatia materiala a unei persoane parerea pe care ne-o facem despre ea.
Avand in vedere ca nu stati in acelasi oras totusi mama ta e cam "insistenta". Fii mai discreta in unele probleme.La urma urmei ce nu stie nu are cum sa o afecteze.
Iar parintele cu care s-a sfatuit in privinta ta ce i-a spus in legatura cu faptul ca nu vb cu fratele tau? Nu i-a spus ca e gresita atitudinea ei?

Eu as vrea sa fiu discreta..dar mama vrea sa stie toate amanuntele legate de viata mea si imi pune tot felul de intrebari la care trebuie sa raspund, unele dintre ele navand nicio importanta.
Mama a fost la mai multi preoti cu care a discutat despre fratele meu. Stiu ca toti au sfatuit-o sa se roage. Mai mult nu stiu. Nu mi-a spus si nici nu am intrebat-o.Ea spune ca nu poate sa ierte o persoana care a gresit o data caci va gresi si a doua oara.
In momentul de fata eu sunt cea care greseste dupa parerea ei si astept totusi sa isi dea seama ca avem si noi dreptul de a alege. Eu inca sper, desi mi-a spus ca vom rupe orice legatura daca ma casatoresc cu prietenul meu. Este foarte hotarata si nici nu vrea sa asculte o alta parere.

Crezi ca este o relatie sanatoasa - chiar intre soti, darmite intre un parinte si un copil matur - cand unul ii cere celuilalt sa ii povesteasca obligatoriu amanunte din viata lui?
Daca sotul meu mi-ar face asta, m-as simti prizoniera, nu iubita. Si e vorba de sot - iar relatia dintre soti trebuie sa primeze relatiei cu parintii.
Si oare cineva care se duce la preoti si le cauta parerea nu stie ca Hristos ne-a spus sa iertam 'de 70 de ori cate 7'?

Si ce te face sa crezi ca la varsta ta inca trebuie sa-i dai socoteala?

Si cand te gandesti ca Hristos a spus sa ierti de 70 ori cate 7 si ea nu poate nici macar o data.

Se pare ca timpurile noastre produc si crestini fara Hristos.

Nu mai astepta.
Vezi-ti de viata ta.
Daca mai pune presiuni pe tine, rupe legatura pur si simplu.

N-are nici un drept sa-ti distruga viata.

Foarte bine, sa o faca, ce crezi ca ai de pierdut?

Tu cum iti explici dependenta ta vicioasa de bunavointa ei?

Ana, ma gandesc ca mama ta face chestia asta tocmai fiindca stie ca ii permiti; stie ca are cu cine. I-ai zis totul pana acum si crede ca i se cuvine sa stie absolut totul, chiar daca ai o varsta...
Trebuie sa ii dai detalii despre viata ta?! De fapt, nu trebuie; tu vrei, pentru ca daca nu ai vrea, nu i le-ai da, chiar daca s-ar supara...
Lumea vorbeste, iti zice sa nu o superi pe ea, da la tine se gandeste cineva? Tu contezi pentru persoanele care iti zic sa nu o superi, macar putin?! Gandeste-te si la asta;
Pana la urma, ai o varsta, e viata ta, tu vrei sa te casatoresti cu baiatul acela; tu vei sta cu el, nu mama ta; iar daca rupe legatura si cu tine, va ramane singura, si probabil dupa un timp isi va da seama ca nu e bine ce a facut.
E exact genul e parinte toxic, cum zice Fany (cel putin asa mi-am dat seama din putinele detalii din postari).

Evident ca sunt total de acord cu antevorbitorii mei! Inteleg ca e greu sa rupi o relatie cu parintii, insa când iubesti cu adevarat pe cineva si persoana respectiva te iubeste si ea, atunci- cu toata parerea de rau pentru relatia cu parintii- as merge pana in pânzele albe pentru cineva pe care as iubi-o si m-ar iubi!
Poate pentru femei-daca sunt mai sensibile-poate fi mai dificil.

Eu zic așa: dacă se lasă cu măritiș, te măriți tu, nu părinții. Alegerea ta, odată făcută, trebuie acceptată de ei, chiar dacă nu le place, pentru că e alegerea ta și nu a altcuiva.

Dar tocmai de-aia trebuie să alegi cu multă chibzuială. Iar dacă ei nu acceptă decizia ta, la care ai ajuns după ce te-ai gândit bine de tot, tu n-ai nicio vină. Orice se strică în relația dintre tine și ei din acel moment devine exclusiv voința și vina lor.

Rolul lor este să te susțină necondiționat, pentru că de-aia-ți sunt părinți. Rolul lor nu este să aleagă pentru tine, ci să fie fericiți pentru tine și alegerea pe care-o faci, pentru că ești om în toată firea (sper) și a te trata ca pe un copil ar fi un afront și o dovadă de lipsă de respect față de tine. Dacă peste ani o să constați că a fost o decizie proastă, tu o să fii prima care o să tragi ponoasele, nu ei.

Vad ca dra Ana_2014 nu a mai scris nimic de ceva vreme.

Am si eu o intrebare legat de subiect, la general vorbind, din cate am citit, e bine ca parintii sa-si dea binecuvantarea pentru casatorie.
Daca nu o dau atunci le merge rau tinerilor? cat trebuie sa ascultam de parinti?

Stiu un caz concret cand binecuvantarea nu au primit-o si nici acum la cativa ani de casatorie familia baiatului nu a acceptat fata in inima, si pot sa spun ca sunt probleme. Desi au plecat la drum cu optimism, au trecut peste toate discutiile si cu imaginea ca ea/el e aleasa/alesul orice ar fi, ceva nu merge. El de ceva sufera si nu spune pt ca ar primi imediat raspunsul "ai ce ti-ai luat" iar acum isi inneaca probleme in alcool zi de zi.
Cred ca e bine ca totusi sa fi acceptat intr-o familie.

Depinde de la caz la caz, poate in unele cazuri reprosurile parintior sunt indreptatite iar copilul nu gandeste limpede, dar poate foarte bine sa fie si invers, caz in care copiul nu trebuie sa-si rateze viata asteptand ca parintii sa se destupe la minte, chestie care se prea poate sa nu se intample niciodata.

Ana, am si eu o intrebare, asa voi traiti in casatorie de proba?
Oricum parintii tai dau dovada de materialism, spune-le ca salariu e si un test intr-o relatie, si nu se stie in viitor, cine va avea salariu maimare/mic.

Hai sa spunem lucrurilor pe nume. Desfranare sau curvie, nu casatorie de proba. :)
*
Putin off-topic. Voi ce intelegi prin alesul/aleasa? Credeti ca femeia sau barbatul este destinat sa fie cu cineva? Suflete pereche?!
Eu personal nu cred in asa ceva.

In suflete-pereche nu cred nici eu! Asta ar insemna ca omul sa nu mai trebuiasca sa faca nimic, ci pur si simplu sa astepte sa-si intalneasca sufletul-pereche, ceea ce mi se pare gresit!
Eu cred ca atunci cand iti doresti sa cunosti pe cineva pentru o viitoare casatorie, are importanta si rugaciunea dar si actiunile concrete care le faci, in sensul de a cauta prin toate mijloacele avute la dispozitie, pe cineva care sa-ti placa cu adevarat si sa te placa cu adevarat!

Cu acceptul parintilor pentru casatorie, cu exceptia unor cazuri grave (In care parintii ar avea motive serioase sa se opuna- daca barbatul este neserios, violent, betivan, drogat, implicat in grupari de crima organizata, etc sau daca femeia este neserioasa sau interesata numai de situatia materiala), in rest parintii nu trebuie sa se opuna casatoriei.

Buna ziua.
Din pacate nu mai suntem impreuna. Nu am avut de ales. daca am fi continuat s-ar fi intamplat multe lucruri grave si multi oameni ar fi avut de suferit, unii chiar nevinovati..toate astea pentru ca noi sa nu ne casatorim. S-a ajuns prea departe cu atata rau...Stiu ca nu se mai poate face nimic, dar sufar enorm. Ma rog sa pot trece peste asta, dar pur si simplu nu reusesc..
Daca aveti vreo sugestie...ceva sa ma faca sa nu mai simt golul din suflet...va rog sa imi spuneti.

Da, eu am o intrebare? De ce ai renuntat sa te casatoresti cu el pentru moftul cuiva? Cum ar fi avut de suferit persoane nevinovate, ca nu inteleg (in afara ca se criza maicata care se pare ca vrea controlul total asupra ta - si tu i-l dai-)
Concluzionez ca de fapt nu vroiai chiar asa tare sa te casatoresti cu el, altfel o faceai indiferent cine ce spunea.

Binecuvantarea trebuie sa fie mai mult formala decat decizionala!
Adica parintii nu trebuie sa-si ia atat de dramatic misiunea si sa aleaga ei dupa criteriile proprii,parteneri pt copii.
In Romania exista mentalitatea ca batranii trebuiesc ascultati pana la moartea lor si deciziile mari se iau numai cu acordul lor,ajungandu-se pana acolo incat ei sunt parinti toata viata iar adultii sunt copiii lor pana la 50-60 ani.
Dubioasa treaba...
Cand mai are omul sansa sa ia o decizie de capul lui?Cand mai este liber?
Chiar si cand faci o prostie,prostia este cel mai mare dascal;daca traiesti in poalele mamei toata viata risti sa nu ajungi un om puternic care sa-si ia viata in propriile maini.

Nu sunt de acord cu amestecul in viata celorlalti,chiar si daca sunt proprii copii.
Uneori egoismul parintilor isi spune cuvantul in alegerea partenerilor,nu pt ca urmaresc numai binele copiilor lor ci il urmaresc chiar si pe al lor.Ideea este ca daca fata/baiatul lor se casatoresc cu parteneri mai bogati decat ei vor avea si batranii o viata mai usoara si o vor duce in puf iar acest plan este mai bun si imbietor decat acela de a se casatori cu un partener mai sarac-ar insemna mai mult sacrificiu din partea lor,timp sau bani. Oamenii sunt egoisti,batrani sau tineri(nu conteaza).
Nu am nimic impotriva batranilor,dar pe majoritatea nu-I gasesc neaparat mai intelepti decat cei din alte generatii,ba din contra.
De fapt,cei mai intelepti sunt oamenii lui Dumnezeu,nu importa varsta!

Un mic foc de paie,o sa-ti treaca in 2-3 luni.
Realizezi si tu ca daca nu ai trecut de etapa asta cu bine,nu prea miroase a iubire adevarata :)
Daca si tu ai dubii despre acea persoana atunci ar trebui sa-ti asculti mai bine"instinctul"...care, uneori este chiar ingerul pazitor soptindu-ne in ureche sa nu luam vreo decizie pripita.

Binecuvantarea parinteasca nu este o invocatie magica prin care un individ dubios devine miraculos un om de familie,statornic si bogat sufleteste.
Daca eu ma casatoresc cu un "aurolac" si primesc binecuvantare de la parinti nu inseamna ca voi avea o casatorie de lapte si miere cu acel om,caci binecuvantarea nu schimba cu nimic caracterul omului.
Si viceversa,daca prietenii tai s-au inteles bine prima data dar au esuat in casatorie ,asta s-a intamplat din cauza caracterului lor si nu din faptul ca le-a lipsit formula magica de salvat casnicii din binecuvantarea parinteasca.
Sta in masura celor implicati in relatie-casatorie-sa schimbe ceva,sa-si salveze casatoria ,nu in oameni din afara.

Stii ca sunt canoane in legatura cu treaba asta? Nici sa fugi cu prietenul si sa te casatoresti nu e bine. Putem vedea unde au ajuns toti cei care au fugit din asa zisa iubire. Depinde f.mult de context. Daca fata e oarba si nu vede ca acel baiat nu e bun? De f.multe ori se intampla asa, iar parintii, din dragoste ptr. fata lor, incearca sa ii deschida ochii si de multe ori gresesc in abordare, nu in instinctul lor. Daca parintii nu accepta casatoria pe motive laice, gen nu avem bani sau baiatul nu e bogat/intelectual, atunci e altfel. Totusi, stau si ma intreb, unde este locul lui Dumnezeu in astfel de familii si situatii? Parintii cu frica de Dumnezeu nu fac asa, actioneaza doar cand fata alege o persoana nepotrivita. Si e si normal sa fie asa.
Vad f.putin respect ptr. parinti. "Maicata". Orice mama este sfanta, chiar daca nu e a noastra, tot merita respect. Drepturile copilului in sus si in jos. Dar despre responsabilitatile copilului nu vb nimeni. Despre drepturile parintilor, iarasi nu mai vb nimeni. Doar ptr. ca mama ta nu e de acord cu ceea ce faci tu, nu inseamna ca incearca sa te controleze si alte scenarii. Am ajuns cam nesimtiti de ne permitem sa judecam parintii nostrii si parintii altora.
Nu vb de tine Yasmina, ci la modul general.

Cititnd toate postarile Anei, se observa clar ca maica-sa vrea sa o controleze. La fel a mai facut cu inca un copil, iar pentru ca acel copil totusi s-a casatorit cu persoana ce si-a ales-o, nu mai vorbeste cu el. Mie nu mi se pare normal...
Postarile, din pacate duc spre o relatie toxica mama-copii, nevoia de control si manipulare, obsesii si probabil frica de singuratate, singuratate la care probabil va ajunge daca continua sa se comporte asa cu copiii;

Daca parintele nu vrea ca fiul/fiica sa se casatoreasca cu X pentru ca nu are bani si avere si ii interzice acest lucru, eu sa fiu intr-o situatie de genul si asta sa fie singurul motiv pentru care sa-mi "interzica" casatoria, as fugi de la parinti pur si simplu.
Nu toti cei care au fugit cu prtenerul/partenera si s-au casatorit fara voia parintilor au ajuns rau...sa nu generalizam.

Ohhh eu cu ai mei stau bine :)
Rolurile s-au inversat in timp,acum asculta ei de mine cand vine vb de decizii;asta deaorece amandoi nu au firi pragmatice,nu sunt oameni puternici si ajung ba sa profite altii de ei,ba sa fie sarlatanizati.
La randul lor,ei sunt de acord cu mine,orice decizii as lua.

Si eu vb de mai mult de ce am vazut in jurul meu.Am o ruda care si-a facut fetele un gen de prostituate de lux,nu au voie sa caute barbati decat dintre cei mai bogati si celebri.Una dintre ele a sfarsit prost,dar nu mai intru in detalii iar pe alta a apucat-o 45 de ani tot singura,fara copii;asta dupa mai multe casatorii esuate cu barbati cu influeta din Ro.
De ce o asa invatatura?Pt ca mama fetelor sa poata profita si ea de bogatia pe care si-a dorit-o toata viata;ii place sa calatoreasca prin statiuni din strainatate de lux,sa iasa la restaurante,sa aibe sifoniere intregi de haine de firma,accesorii...Din pensia ei amarata nu si-ar fi permis toate astea si desigur daca si-ar fi educat fiicele sa fie femei de treaba orientate pe familie si copii ,la fel nu ar mai fi trait pe picior mare ca acum.
De aceea spun ca parintii uneori sunt egoisti si isi canalizeaza educatia copiilor prin prisma intereselor proprii.

Desigur,este recomfortant sa stii ca propriul copil a gasit un partener de casatorie cu situatie si astfel cel putin pe planul material al existentei nu ar trebui sa existe probleme ...dar totusi asta nu este principalul criteriu intr-o uniune.Si doar vezi ca in Romania starea materiala a devenit o vanatoare in sine si nu omul care vine cu ea la pachet.

O vecina de-a mea a fugit cu un tigan,asta pt ca tatal ei nu I-a dat voie in ruptul capului sa se marite cu un tigan...
Despre morti numai de bine,Dumnezeu sa-i ierte pacatele dar si omul acesta era o poama...nu o lasa pe fiica-sa sa se casatoreasca cu un tigan dar el la o varsta venerabila,alerga fetite prin parc cu porniri nu tocmai ortodoxe in cap...
Fiica-sa bine a facut,e casatorita bine merci ,tiganul este de familie buna ,oameni muncitori care tin la familie,s-au casatorit si la biserica etc.

Tu vezi foarte putin respect pt parinti,eu vad foarte putin respect pt copii :)

Parintii, ca si sotii, trebuie ascultati atunci cand si wi la randul lor asculta de biserica si de Dumnezeu. Stareade bine in casnicie este data in primul rand de credinta, iubirea si ascultarea de Dumnezeu a celor doi soti, alminteri, oricate binecuvantari ar primi, chiar si de la Patriarhul Romaniei, tot nu va fi ok, ba chiar ar putea fi dezastruos.

Oare asta a fost voia lui Dumnezeu?

Voia lui Dumnezeu e să te mântuieşti.

As vrea sa stiu daca e bine ce facem...